Anul XLIII Blaj , 30 Septemvrie 1933 Numărul 39

DIRECTOR: Dr. AUGUSTIN P O P A

REDACŢIA Ş l ADMINISTRAŢIA BLAJ — JUD. TÂRNAVA MICA

I N S E R A T E : Un Şir garmond: 6 Lei. La publicări repetate după

învoială

REDACTOR: Prof. DUMITRU NEDA

ABONAMENTUL Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 luni . . 100 Lei Pentru străinătate 400 Lei

Foaie bisericească-politlcă — Apare în fiecare Sâmbătă

Zile mari la Sinaia S'au împlinit cincizeci de ani de când ne­

muritorul rege Carol I. a pus temelie, în stâncă neclătită, casei împărăteşti, căreia i-a dat nume Peleşul şopetitor. întemeietorul dinastiei noastre a săvârşit un act simbolic, de tainică şi stator­nică împletire a destinelor casei sale cu soarta pământului românesc, atunci când a clădit, în creerul Carpaţiler, leagăn adăpostit de vânturi pentru viitoarea familie de regi.

Şi viziunea cu adevărat împărătească a în­temeietorului castelului Peles s-a făcut trup în vreme mai scurtă decât s'ar fi putut crede. In curând „Pelesul" a ajuns vis alintat ţi bun pro­priu fiecărei inimi de român. Poveştile şopotite dulce de apa ce curge mereu lăsând pe loe pie-trile nemişcate şi acelea cari plutesc nevăzute în văz­duhul despicat de crestele Bucegilor, sufletul de poet al Carmen Sylvei le-a prins şi le-a dat comoară nepreţuită tuturor, Frumseţa palatului a sporit, în pas cu întărirea şi înaintarea ţării. Clădit în-tr'un elan de biruinţă, din visuri de mărire vii­toare, el a fost martorul, ocrotitorul şi inspira­torul atâtor planuri şi gânduri de slavă româ­nească, martorul grijilor ţi sbuciumului greu care de-atâteaori ne-a fost tovarăş în drumul aspru spre ideal. Şi in măsură în care s-a întărit şi împodobit Peleşul, a crescut dragostea naţiunei pentru casa domnitoare.

Serbările grandioase, cari s-au desfăşurat în minunata panoramă dela Sinaia in zilele de 24—26 Septemvrie c. pentru a înveşnici amintirea celor cincizeci de. ani scurşi dela întemeierea a-cestui fermecător cuib regal, au egalat în strălu­cire frumseţa momentului prăznuit, rivalizând cu măreţia naturii încunjurătoare. O întreagă cu­nună de regi a ridicat splendoarea praznicului. Alături de vlăstarele familii noastre regale, a participat la el şi regele Alexandru al Jugoslaviei şi contele Tolpi, reprezentând pe Suveranul Italiei. Însemnătatea zilei a fost prinsă în cuvântări a-dânc chibzuite. D. O. Goga a fixat-o în versuri ocasiónale. In faţa palatului stau, amintire a zilei jubilare şi străjeri a tradiţiilor, statuile acum desvălite ale întemeietorilor: Carol 1 şi Carmen Sylva. Paradă militară, concert, recepţii cu splen­dori de basm au complectat programul.

Paralel cu strălucirea festivităţilor, s-au desfăşurat, tot atunci, evenimente politice de mare importanţă. Conferenţa celor trei miniştri de externe ai statelor Micei Antante a desbătut pro­bleme politice şi economice deopotrivă de grele în urmări. Legătura dintre cele trei state amice s-a făcut mai strânsă. Colaborarea lor pe teren eco­nomic promite să apuce drumuri nouă, rodnice. Vor lucra, în viitor, după un plan comun şi vor avea acelaşi cod comercial, care se va lucra in curând. S'au ratificat şi schimbat un şir întreg de tratate speciale, menite să uşureze colaborarea armonică dintre aceste state; ş. a.

împreunând frumosul cu folositorul,serbările dela Sinaia vor rămânea tncrestate, ca o zi de lu­mină, pe răbojul istoriei noastre contimporane.

Iluzii păcătoase î n s e m n ă r i pe m a r g i n e a une i p s i h o l o g i i a u t o c h e f a l e ş i

p r e a puţ in c r e ş t i n e —

(*) înţeleptul nu trece prin lume ca vodă prin lobodă, cu ochii închişi. Mereu atent la eternul sbucium al vieţii, el învaţă necontenit din pilda şi păţania altora. Aşa face, de exemplu, confratele .Telegraful Român" din Sibiu. De multă vreme stă căţărat pe gardul Vaticanului şi urmăreşte, cu înfrigurată aten­ţiune, viaţa nu prea săracă, din curtea nu prea minusculă, a catolicismului. In fiecare număr apoi, în coloane lungi, vesteşte urbi et orbi ortodoxe roadă acestei pânde pedagogice. «Telegraful" este, prin nrmare, un înţelept de primul rang.

Tot înţelepciunea măi are însă o poruncă, verificată în fizică, la aparatul de fotografiat, ca şi în optica spirituală. Pentru a prinde icoane clare, copil fidele di pe realitate, tre-bue să ai ochlan bun, lentilă fină, normală. In lipsa acesteia, vei vedea doar figuri fantastice, mişcâudu-se într'o ceaţă plină de mister.. Lu­crurile vor avea Înfăţişări schimonosite, pro­ducând pe ecranul fanteziei bolnave a privi­torului iluzii deşarte ori spaime fără temei.— Din păcate, ăsta-i cazul «Telegrafului* nostru. Are ceaţă pe ochi şi lentila intelectuală

-niţd-d/formată.—ln două feluri deodată: vede mare de tot ce i-se pare rău în casa papista-şilor şi mic de tot ceeace spun aceştia că ar fi bine. Din acest motiv, în consecinţă,, „Tele­graful" nu este Înţelept. Sau mai precis, nu-i un înţelept sănătos.

Colecţia „Telegrafului" stă mărturie pentru exactitatea acestui diagnostic. Tema predilectă a] Sibiului este catolicismul. Se ocupă de el mal mult decât jde ortodoxie. „Telegrafistul" are ochiul ager. Vede tot. La noi şi în toată lumea. Şi semnalează numaidecât. Şi, filosof cum este, meditează adânc asupra fenomene­lor, le analizează cu grije, le cerne prin sita principiilor eterne. Ajunge, în acest chip sa­vant şi metodic, să găsească în caleidoscopica înşirare a lucrurilor legături tainice, să gă­sească bacilii ascunşi al boalelor catolice şi s l poată face prognosticuri tragice pentru viitor.

Acestea din urmă îi plac în deosebi. Ros Ia rădăcină de viermele rătăcirii, catolicismul merge fatal spre sfârşit cumplit. Rând pe rând, el a fost înfrânt în toată lumea. In Franţa, oficial nu există. In Spania şi Portugalia a fost măcelărit. In Italia 1-a prins în cleşte Mussolini. In Cehoslovacia la păpat noua bi­serică naţională cehească. Acum e rândul Ger­maniei. Hitler nu glumeşte: 1-a făcut harcea-parcea. I-a desfiinţat toate organizaţiile, 1-a oprit să mai facă politică şi acum „asistăm la un curent însemnat pentru crearea unei bise­rici catolice naţionale sub un patriarh auto­cefal de Trier". Adevărat că acesta ar urma

să mal ţină oarecari legături de credinţă cu Papa. Va fi însă autochefal. Papa şi-ar păstra doar titlul istoric şi „o întâietate pur onorifică". De ale) prognosticul: „Dacă mişcarea din sânul catolicismului german ajunge la roadele dorite — şt noi credem puternic în aceasta — vom asista la începutul unei noul epoci în viaţa catolicismului". Tot aşa de puternic a crezut „Telegraful", la timpul său, şi în biruinţa grab­nică a bisericii naţionale cehe şi va crede mâine în marşul triumfal al unei mişcări simi­lare în Iugoslavia.

Pentru justificarea principială a acestei credinţe „puternice", „Telegraful" are la înde­mână fel de fel de teorii de circumstanţă. Acum; de pildă, scoate din sertar o poveste veche şi incorigibilă: „catolicismul n'a dus niciodată casă bună cu ideeanaţională.. . Cato­licismul n'a înţeles niciodată ideea naţională". El este un „sistem internaţionalist*. Nu îngă­duie uzul limbilor naţionale în biserici, nu Ie lasă să se conducă de sine şi nu le lasă „să contribuie la formularea doctrinei lor". Este deci firesc, că nu poate progresa şi va fi stri­vit de ideea naţională care trece acum trium­fătoare peste lume.

A discuta cu „Telegraful" pe această temă, ar fi vreme pierdută. Aria „catolicis­mului internaţional" e trecută de mult la muzeu. Respectiv la bibliotecă. S'au scris opere în­tregi, unele foarte interesante, pentru a lămuri pe cei de bună credinţă. Azi şi copiii ştiu deosebi supranaţionalismul bisericii catolice — pentru care dragostea de neam e o virtute poruncită, de Dumnezeu şi naţiunile realităţi organice voite de însuşi Ziditorul; cari însă nu trebuie să se duşmănească, ci să se în­frăţească în marea familie creştină a Mântuito­rului — de sterpele sisteme internaţionaliste.

Dar nu-i nevoie nici de această osteneală studioasă. „Telegraful" n'are decât să-şi des­chidă ochii. Catolicismul, din fericire, nu-i o fiinţă microscopică. îşi permite încă luxul de-a trăi, contrar tuturor prevederilor telegrafiste. Trăieşte şl în Germania de azi. Şi nu chiar prost. Adevărat că, în conferenţa dela Fulda, episcopatul catolic german şl-a spus cuvântul, demn şl răspicat, faţă de excesele naţional-soclallsmulul. A fost, acea declaraţie, un cu­vânt de bărbăţie admirat de o lume. Şi dacă vreo autochefalie ortodoxă va avea cândva o asemănătoare „lecţie pentru Cezarul" abuziv, o admirăm şi noi atlclpat. Totuşi, nimeni în Germania n'a contestat patriotismul şi naţio­nalismul catolicilor. Au lăsat să facă această judecată „Telegraful". De sigur, organizaţii politice catolice azi nu mal 6unt . S'au des­fiinţat. Dar nu numai cele catolice. Toate. In

concep(la naţionalismului totalitar ele nu în­cap. Catolicismul a înţeles nona lume care se

/oreiazâîn Germania. S'a adaptat fără şovăire. Cam, In 2000 de ani, s'a adaptat uşor tuturor prefacerilor prin care a trecut societatea ome-

.aească. Este doar firesc, ca lumea să-şi schimbe haina. Esenţial este sâ-şi păstreze ţintele eterne. Şi pe acestea nu le-a pierdut catoli- ! cismul german. Dimpotrivă: în clipa când «Te­legraful" îl declara umilit şi înfrânt de valul naţional-socialist, s'a încheiat noul concordat german, o strălucită biruinţă a catolicismului. „Biruinţă", nu-i prea bine spus. Fiindcă nu-i vorba de luptă. Catolicismul stăruie pentru armonie, pace şi colaborare. îşi 6usţine şi a-părâ drepturile imprescriptibile tocmai în in­teresul şl pentru binele naţiunilor credincioase. Este însă concordatul german unul din cele mai bane, din câte s'au încheiat de Roma. Unul care ocroteşte mai temeinic interesele Bisericii şi lasă să lucreze mai nestânjenit, cu toate forţele ei creatoare, fericirea nemului.

Căci, cu ori fără voia „Telegrafului", ca­tolicismul „internaţional" a creiat civilizaţia creştină. El a vărsat în sufletele popoarelor europene patriotismul şi adevăratul naţiona­lism. Chiar şi noi Românii, la Roma a p în­văţat, se pare, ce însemnează ,a fi român. J a r în ce-i priveşte pe francezi, .germani, italieni, spanioli şi toate celelalte neamuri, să le lăsăm în pace. Acolo are c ine să judece şi condamne blestematul „internaţionalism" al catolicilor trădători de neam. Ca şi imensa pagubă care a răsărit pentru cultivarea ştiinţelor în general şi a teologiei in special din acest nenorocit internaţionalism şi centralism papal, care na a lăsat noroadele să gândească şi „să contri­buie la formularea doctrinei lor", lăsând astfel toată sarcina de-a creia cultură şi ştiinţe în­floritoare autochefalilor ortodoxe, naţionale şi patriotice.

Nu mai continuam. Şi aşa nu credem că vom reuşi să convingem pe adâncii teoreti­cian! delà Sibiu. Ei. vor continua pe drumul apucat. Vor prezenta cetitorilor şi în viitor o icoană falsă a catolicismului. Se vor bacara de pretinsele lui „înfrângeri" şi se vor legăna în păcătoase iluzii de apropiata lai dispariţie.

Vor reedita mereu clişee răsuflate, pentru a stârni oroare în sufletele îdreptcredincioase faţade fiara apocaliptică delaîRoma, care vrea ,Să stăpânească "neamarile ipiâraântalaicca Anti­crist «şi s ă taugrume toate naţiunile, ucizând în '¿16 orice tpornire de viaţa naţională. îSâ se ferească Românii ide această cumplită urgie, care a distrus pqpoarele {Europei, xufundân-du-le în întunerec ;şi în umbra morţii.

Aşa va face ^Telegraful" şi de aici îna­inte. Ce zice ia asta respectdl de adevăr şi dragostea creştinească, este altă căciulă. El crede, probabil, că în acest chip serveşte cu credinţă marele dor al Mântuitorului, pentru care ne rugăm şi noi zilnic: „ca toţi să fie una"!?

C o n g r e s e u h a r i s t i e în c e n t r u l A-fr icei . Pe încetul dar irezistibil, mântuirea pătrunde toate colţurile lumii. In Africa Cen­trală, până ieri sălbatică şi necunoscuta, catoli­cismul şi-a putut permite, anul acesta, un congres euharistie, dela care ar avea de învăţat multe din neamurile cari de milenii trăiesc, cu evan­ghelia în mână. Fiii lui Cham, cu faţa neagră dar cu suflet strălucitor de curăţenie şi sfântă însufleţire, au străbătut pustiuri şi depărtări imense, cale de 10—15 zile, pentru a se aduna la Kisantu, în Congo de jos, unde s'a ţinut în­tâiul lor congres euharistie, în 13, 14 şi 15 Au­gust. Şi au venit, din toate părţile, peste 15 000. Femeile şi copiii, bineînţeles, au trebuit să ră­mână acasă. Dar mulţi şi multe din cei cari n'au putut merge la congres, au contribuit to­tuşi la reuşită: din sărăcia lor indescriptibilă au făcut daruri pentru organizare şi pentru călă­toria altora. Serbările au fost impunătoare chiar şi pentru Europenii obişnuiţi cu Cadrele civilizaţiei şi confortului european. Cine ar şi putea descrie minunata liturghie, la care 12.000 de capete negre, până ieri plecate în faţa ido­lilor, aşteaptă acum, încremenite în extaz, îm­părţirea »pâinei îngerilor*, a sfintei cuminecă­turi? Apoi rugăciunile de zi şi noapte în comun, discuţiunile edificatoare şi semnele de dragoste şi recunoştinţă faţă de Biserica lui Hristos ? Sunt lucruri, pe cari noi abia le pu­tem înţelege.

C o n g r e s u l p r e s e i p o p o r a l e d in A r ­d e a l . M i z e r i ă e generală. Literatura na prea îrifloreşte; 'Gazetăria nu prea merge. De n ' a r fi anumite fonduri, multe din marile noastre cdtidiane ar dispare fără urmă.,Şi, poate , fără prea mare pagubă.

Păcat ar fi însă să apună gazetele pentru popor. Cele bune, evident. Fiindcă nu toate câte se tipăresc au drept la viaţă. Multe din ele nu fac decât doar atât: omoară pe cele bune. Căci, acestea, luptă cu imense greutăţi. Nu doar că nu ar avea cetitori, ci fiindcă cetitorii dupăce au cerat foaia stăruitor şi au cetit-o' unul sau mai mulţi ani, uită să plătească abo­namentul. Şi cari nu uită, nu vreau pur şi simplu. A întrat în capul multora credinţa pri­mejdioasă şi păcătoasă, că 'din capul locului nimic, nici un fel de datorie nu se mai plă­teşte. Astfel gazetele poporale au la cetitori sume formidabile, pe care nu le mai pot in-cassa. Şi, la rândul lor, nu mai pot plaţi da­toriile ce au la "tipografii.

In faţa acestei situaţiuni, reprezentanţii aproape a tuturor gazetelor poporale din Ar­deal şi Banat la cari s'au alăturat şi delegaţi din Basarabia, au ţinut, în 24 1. c. un congres la Cluj, spre a chibzui cele de cuviinţă. Dis­cuţiunile au fost animate. S'a arătat uriaşul rol pe care îl are această presă în viaţa poporului, greutăţile cu care luptă şi felul cum ar putea fi biruite; datoria autorităţii de stat faţă de presa poporală în aceste vremuri excepţionale şi, de altă parte, raţionalizarea propagandei culturale prin această presă.

In concluzie, au hotărît să constituie „Asociaţia presei poporale române din Ardeal şi Banat". Au votat statutele houel asociaţii. Primul comitet, în fruntea căruia stă d: S. Bornemisa, numără între membri şi pe d. Al. Lupeanu, directorul „Unirii Poporalul".

In nădejdea c ă nona asociaţie va reuşi să îmbunătăţească starea tristă de astăzi, Şi na va rămâne o simplă podoabă abstractă, o salutăm şi noi cu toată căldura.

Cetiţi şi răspândiţi „UNIREA"

m H Foiţa „Unirii" m M i « i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i " i i i i n i i i i i i i i ] i i i i i i t u i i i i M i i i « i i i i i i i t a i i i l a i i t i i a i i i n i i i i i i i i i i i i i i i a u i H i .

Un psalmist modern — Tudor Arghezi — 1

de Gh. I. B l r i ş

In literatura română modernă poezia re­ligioasă a fost reprezentată prin remarcabile ta­lente. Sentimentul religios a fost cadrul unei nelinişti care a produs acea stare poetică de contemplare sau de frământare spre înalt.

Poezia lui Nechifor Crainic a avut ca punct central vremile biblice, cu patriarhi păstori de turme bogate şi de oameni, visul şi dorul du­hovniceştilor chilii. Era natural să-şi îndrepte aspiraţiile spre ţara cu hotare înflorite şi porţi cu cântece divine. Poetul Ion Pillat a lucrat cadre cu înflorituri de aur pentru figurile apos­tolice, aducând în ţara noastră, în car cu boi pe drumuri câmpeneşti, pe pruncul Isus, — şi transpunând parabolele sfinte în viaţa noastră de trudă şi cântec. (Biserica de altădată.). Şi, minat de acelaşi gând pios, poetul Lucian Blaga s'a coborlt în lumea de superstiţie şi descântec a satului românesc pentru a creiona figuri de basm cu gesturi neînţelese şi înţelepciune simplă de moşneag crescut în cele veşnice, stăpân pe vreme şi pe tainele sufletului, {tţt marea trecere).

Poezia religioasă a lui Tudor Arghezi este

însă o îmbinare de rugă şi blestem. O dragoste de celea de apoi şi o încleştare de realitate vie, pe care o iubeşte întreg şi fără întrebări. E su­fletul lui prea dur şi prea crescut în ocolul lumii pentru ca să se despartă de viaţă fără răzvrătire, dar e gândul prea înalt şi pur pentru a nu desprinde semne din cerul de stele şi luceferi.

Sentimentul religios la Tudor Arghezi şi-a găsit expresia în Psalmii săi. (Cuvinte potrivite). Nu e imitarea unei forme de poezie, ci mai curând înălţarea unor sunete identice prin în­rudirea sufletească temperamentală. <••

Psalmii împăratului David erau prinosul adus Dumnezeului unic de sufletul crescut în patimi şi rugă. îmbinare de prorocire şi des­criere crudă a realităţii, cântec de mărire lui Dumnezeu puternic, apărător de vrăşmaşii şi iubitor de lacrimi. Grădinar îndemânatec, şi-a cutreerat straturile sufleteşti plivind buruienile păcatului — pentrucă s'a umilit până la pământ împăratul. Şi cântec a înălţat Domnului puterii, cântec cu repetate ecouri, pentrucă »lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, ve­selie*. (Psalm 96) .

Psalmii lui Tudor Arghezi sunt dovada unui suflet bogat în impresii, dar care şi-a pierdut echilibrul aducător de odihnă. De aceea trăieşte intens momentul tragic,,iar clipa bucuriei li deş­teaptă mândrii deosebite şi-i smunceşte accente de neuitată tărie:

Ispitele uşoare şi blajine N'au fost şi nu sunt pentru mine.

In blidul meu, ca şi în cugetare, Deprins-am gustul otrăvit şi tare.

(Psalm: Sunt vinovat că am râvnit).

Din poezia sa, Arghezi nu apare ca un credincios, liniştit şi bun. E mai curând în cău­tarea lui Dumnezeu. Vrea semnul neînfrântei lui puteri, vrea minunea. In Psalmul: »Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!*, asemănându-se c o ­pacului pribeag uitat în câmpie* în care cân­tecul lăstunului nu s'a auzit vreodată, îşi înalţă ruga pentru povaţă şi îndemn:

In rostul meu, tu m'ai lăsat uitării Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger. Trimite, Doamne, semnul depărtării, Din când în când, câte un pui de înger. Să bată alb din aripă la lună, Să-mi dea din nou povaţa ta cea bună.

Vrea cuvântul Domnului, vrea graiul Lui de tunet şi vioară, vrea înfăţişarea-I cu »toiag şi barba 'ntreagă*. (Psalm: PentruGă n'a putut să te 'nţeleagă). Şi aşteaptă, cu aşteptare ne-răbdurie, solul împărăţiei de dincolo de timp. (Psalm: Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă).

Poetul nu caută pe Dumnezeu din capriciu, nici pentru vrednicia sa de semne şi minuni; ci pentru a avea dovada existenţei Lui, piatră unghiulară în clădirea vieţii noui, sau piedestal durerilor din lume: E dorinţa de tărie în Dom­nul, dar într'un chip deosebit, cu patimă şi dârjenie. De aceea cererea lui nu i-se pare în­drăzneaţă, ci justă şi fără posibilitate de refuz: căci pentru Domnul şi în Domnul este:

•Nr. 3 9 U N I R E A Pag. 3

f; ara Câteva înerestări pe marginea unui

Cetind scrisul cucernicului diacon Nlcolae I. Popoviciu rămâi cu impresia că scârbă mare-i inspiră filozofia scolastică. Ceeace, nu încape îndoială, îl {ine la distanţă de ea. Deşi nn i-ar strica să fie familiarizat barem cu unele din regúlele şi aforismele ei, în cari, orice s'ar zice, e cristalizată înţelepciunea practică şi teoretică a multor veacuri.

Aşa-i bunăoară, maxima: Qui bene dis-tinquit, bene docet. Asupra acesteia Cucernicia Sa bine ar face dacă ar medita cu tot dea-dinsul, indiferent dupăce metodă. Asta pen-trucă face pe dascălul nu numai al bogoslovilor sibieni ci şi pe-a! altora, eterodocşi mai ales cari, chiar de n'ar fi atât de tari în tainele Sf. Părinţi ca Dsa, (pentru care nu mai e ni­mic necunoscut şi nedesluşit), totuşi au lăcut şi ei niţică şcoală teologică, au mai ciupit câte ceva de pe ici, de pe colo, cât le-au în­găduit puterile neajutorate de nici o bursă pentru Athena. Drept că nu-i prea mult, dar e de ajuns ca să observe când măestrui o cam încurcă şi să rămâie nedumeriţi de câte o lă­murire, — să-i zicem aşa — ciudată. Ca aceea după care, cum am văzut, Mântuitorul con­sacră prin binecuvântare (folosind ceva cuvinte, ori b a ? Şi dacă da, ce cuvinte?), iar aceştia îi execută întocmai porunca: sfinţesc şi ei Darurile prin binecuvântare; adecă piin epi-cleză; şi totuşi prin binecuvântare.. . hăt la sfârşitul epiclezei!

Sfinţii Păr inţ i - epiclezlşti şi ei S'ar şi putea altfel? Vorbă să fiel Mai

cu seamă când le dă cuvânt cucernicul diacon, respectiv cuvântează Dsa, chipurile, prin rostul lor. Aşa se face că SS. Iustin, Ireneu, Origore de Nissa, şi Ion Gurădeaur pledează categoric pentru teza cabasilisno-sibiianâ. Ba chiar şi

Pentru credinţă sau pentru tăgadă, Te caut dârz şi fără de folos. Eşti visul meu, din toate, cel frumos Şi nu 'ndrăznesc să te dobor din cer grămadă. Singuri acum, în marea ta poveste, Cu tine am rămas să mă măsor, Fără să vreau să ies biruitor. Vreau să te pipăi şi să urlu: »Este!«

(Psalm: Te drămuiesc în zgomot).

Când îndoiala s'a năruit ca fumul înseră­rilor primăvăratice, săpată în temelii de suferinţa ce purifică şi creşte, ruga se desprinde grea ca o poamă coaptă de pe buzele înfiorate:

Doamne, izvorul meu şi cântecele mele! Nădejdea mea şi truda mea!

(Psalm: Pentrucă n'a putut...) - * * *

E greu de a înşirui logic, pe scara unor simţiri precise, psalmii lui Tudor Arghezi. Psalmii lui descopere o lume de intensă trăire: în pu-tregaiu sau pe culmile virtuţii, stingher sau în puternice arderi, nutrind doriri în desfăşurare de veacuri sau preţuind momentul trist, încre­menit în lumină lină. Uneori însă se ascunde un sentiment confuz între fruntariile unor ima­gini improprii. De aceea se străvede o incohe-renfă în ţesătura lor. E greşala acestor psalmi.

Acest poet e un necredincios, fără să a-ducă o jignire sentimentului religios. Poezia sa e o lămurire lăuntrică pentru desăvârşirea sufle­tului în nemurire. Nu ocoleşte cuvântul obişnuit, ci îl utilizează cu o îndemânare neîntâlnită. De aceea ruga lui aduce o prospeţime de suflet în­cercat, plăcut oamenilor şi lui Dumnezeu. — A-ceasta în poezie.

supărare răspuns sibiian în chestia epiclezei

de prof. DUMITRU N E D A

marii Dascăli bisericeşti al Apusului, Ambrosie şi Augustin, precum se poate dovedi (fireşte, cu aceeaş metodă), tot de aceeaş credinţă au fost până ce s'au abătut dela ea. Tezei „pa-pîste" îi dă o lovitură de moarte faptul că trei fraţi intru Luther, pe nume: Loofs,Dre\vs şi Rletschel, contestă autenticitatea scrierii „De mysteriis", deşi majoritatea absolută a patrologllor de greutate, catolici şi necatolic!, se văd siliţi s'o recunoască a fi opera sf. Am­brosie.

Cel dintâiu pe care cucernicul diacon îl scoate de adept al teoriei sale e sf. Iustin filozofai şi mucenicul ( f pela 165). Acesta, apărând religia creştină înaintea împăratului Antoninus Pius de bârfelile răspândite la a-dresa ei, aduce, în cap. 65—67 ale primei sale Apologii, şi o seamă de destăinuiri referitor la jertfa euharistică a creştinilor. Intre altele spune limpede că euharistia e cu adevărat trupul şi sângele Domnului, şi nu ceva pâine şi beutură de rând. Şi precum Mântuitorul, întrupându-se printr'un cuvânt al lui Dumne­zeu, a luat trup şi sânge pentru mântuirea noastră, întocmai şi această hrană (euharistia) sfinţită prin formula de rugăciune ce vine dela E i , . . . e trupul şi sângele acestui Isus întru­pat . . . ovroig xal ri)v Si ev/ijs ).OŢOV rov HCCQ

avTOv ev xaqiatti&elaav rgorp^v ... şei. Textul acesta a dat mult de gândit latinofobilor şi i-a făcut să-1 trateze cât se poate de maşter. Dogmatica grecească a lui Sevastie Kymenites (Bucureşti, 1703), de ex., îl aduce stâicit rău. Critica nepărtinitoare 1-a fixat însă aşa cum e redat mai sus. Şi în forma aceasta numai în favorul epiclezei după cum o înţelege Cu­cernicia Sa nu poate fi adus.

Propoziţiei: âc sv/îj? şcl. i-6'au atri­buit mai multe sensuri. Cele mai însemnate sunt acestea trei: a) Terminul Myog socotit ca însemnând persoana Cuvântului, şi notifi­când că sfinţirea se întâmplă prin invocarea Cuvântului care dela Dumnezeu sau Tatăl purcede. De părerea aceasta e Rauschen. b) Joyog = cuvântul creat, sau spus cu gura. Ev pi este a se pune în legătură cu prepoziţia Siâ iar loyog ar fi genitivul obiectului, atâr­nând de kvxh. In acest caz înţelesul este: sfânta taină se săvârşeşte prin recitarea cuvântului rânduit de El (Cuvântul, Hristos). Aşa Mar-kovici, Cieplak, Russnak ş. a. c) Terminul layog exprimă cuvântul 6pus cu gura, darprepo-ziţia Siâ e în legătură cu loyoa-u\, iar d'xn e apc-ziţle sau genitiv al calităţii, şi înseamnă: (da­rurile) se sfinţesc prin cuvântul de rugăciune, (formula de rugăciune) rânduită de El (de Cu­vântul, Hristos). — Explicarea aceasta, a treia e cea mai acceptabilă. O susţin: Lingens, Ba-tiffol, Lisowski, Struckmann ş. a. Specialistul de renume, păr. S. Salaville, (Cf. Echos d'Orient, a. 1909. pag. 222—227) uu socoate vrednică nici de cea mai mică atenţie ipoteza ce ar vrea să găslască aici urmele epiclezei. Intre savanţii de greutate, privitor ia acest Ioc al sf. Iustin, se discută . serios două puncte de vedere: Unul care susţine că sf. mucenic ar indica aici că sf. taină 6e săvârşeşte în ana-forauă (Puniet, Varaine, Batiffol); altul după care aici ar fi vorba de cuvintele Domnului (Baurain, Hoppc, Schanz, Schermann, Orsl ş. a.). Şi într'uncaz, şi într'altul, sf. Iustin rămâne o mărturie strălucită a crezului catolic (cf. P. Th. Spacil S. I. o. c. pag. nr. 247). La fel cu celalalţl Sfinţi Părinţi a căror mărturie încearcă s'o forţeze cucernicul diacon în favorul unei

teze care Ie-a fost străină ca cerul de pămârit. Îndeosebi sf. loan GurSdeaur, pe care Cucer­nicia Sa s'a angajat s ă i dovedească a fl epl-clezlst ca „te.'egrafiştil" sibieni. Lucru, pe care-1 aştept şl eu, ca să pot spune cuvântul ce va fi de spus Ia acea tălmăcire ori ră­stălmăcire a Sfântului, şi a Sfinţilor la cari s'a provocat şi până acum, şi eventual se va mai provoca. îmi iau şi eu acest angajament, tot în scris, ca să ni-I poată aduce aminte opo­nentul, de cumva s'ar întâmpla să-mi uit de el! Această aşteptare mi-o impun două consi­derente: asigurarea Cucerniciei Sale că se va achita de angajament nu peste multă vreme într'ait loc şi într'altă formă (probabil vede singur că, deşi a luat-o fortiter in modo, nu-i prea forte in re, şi atunci Ia ce să-i dau eu mal multă atenţie ieşirii Dsale ca Dsa însuşi?), şl respectul ce-l port principiului filozofic: Eatia non sunt multlpiicanda sine sufficienti ratione.

Sinodul VII e c u m e n i c şl „Tn-chfpuifoarele".

Se ştie: cuvântul „închipuitoare" ( r « av-xixxma) obvine în rugăciunea de chemare a Sf. Spirit din liturghia Sf. Vasile cel Mare. Armă folosită de Simeon Tesaloniceanul ( f 1429) şi Marcu Efesinul (f 1443) împotriva în­văţăturii catolice despre prefacere. Iar după aceştia de toţi teologii şi teologastrii ortodocşi potrivnici aceleiaşi învăţături.

De sine înţeles că era cu neputinţă să nu-1 foloslască şi cucernicul diacon dela Sibiiu. Face impresie în lumea asesorilor, dacă nu aiurea! Mai ales când se afirmă apăsat că soborul VII. ecumenic a trântit acest cuvânt în capul catolicilor „confirmând literalmente adevărul învăţăturii ortodoxe despre prefacerea darurilor prin epicleză". (Telegraful Român", nr. 41—42 din 20 Maiu 1933).

Decât, şi cu această afirmaţie a Cucer­niciei Sale suntem aşa că nimium probat, şi, deci, nlhil probat, afară doar de-un lucru: cu­cernicul diacon perhorescă exactitatea. Căci care-1 realitatea? Şi în săborul din Nicea anului 787 au fost desbateri multe şi înfocate, ca in toate săboareie. S'a desbătut şi boala vremii: iconoclasmul, răzimat pe afirmaţia ge­nerală, teoretică, cu reflexele practice cuno­scute: O singură icoană a lui Hristos e vred­nică de închinarea noastră: euharistia. In sesiunile şapte şi opt ale săborului s'au adus hotărîri şi s'au dat şi definiţii dogmatice, acla­mate unanim de Sfinţii Părinţi prezenţi. Ei bine! în o^o?-ul (definiţia dogmatică) a sino­dului acestuia nici vorbă de închipuitoare şi însemnarea lor! Cu asta se ocupase diaconul Epifanle într'una din şedinţe, fără insă ca vorba lui să fie fost socotită definiţie sobornicească, (cf. M.Jugie: L'epiclese et le mot antftype de la messe de Saint Baslle. In: Echos d'Orient. 1906. pag. 194—198). —Şl să mai zici că nu-i sdrobitoare «argumentaţia" Cucerniciei Sale şi nu m'am făcut eu vinovat oprobriului orto­dox trecându-o cu vederea în scurtele mele reflexii din rândul trecut, apropos de ieşirea-i liturglco-dogmatică anterioară!

Cucern ic ia S a c a ps ih ia tru .

Scrie cucernicul diacon, cu toată sme­renia şi dragostea pravoslavnică: „Nu vei găsi în toatS lumea un om normal căruia, cetind epicleza, să-i treacă prin minte gândul caprin ea s'ar cere ca cele sfinţite să ne fie nouă spre sfinţire şi mântuire*. Mă uit la catastihul oamenilor de valoare prinşi în catalogul Cu­cerniciei Sale din nr, 51—52 al .Telegrafului Român" din 24 Iunie c , şi dau cu ochii de numele păr. benedictin Dom Cagfn. Şl mă întreb: Se poate? (se înţelege, după a fr. dia­con judecată). Căci deschid Dicţionarul de

Pag. 4

„Unirea", fle-mi îngăduit să nădăjduesc că aceştia tocmai fiindcă sunt sfinţi vor avea, destulă înţelegere şi vor fi iertători, fiind vorba de nişte note în greceşte, pe care doar ele-nişti, consumaţi, cum e Cucernicia Sa, ie ci­teşte şi le critică. Mă întreb însă ce .va zice Cabazilas, văzând că „Telegraful" iroperorto-dox îi batjocoreşte până şi numele, redându-1 Caboşiloş, într'unul din chiar suprarevizuitele articole ale Cucerniciei Sale?

F a t h e r C o u g h l i n . Nume cunoscut şi iubit dealungul şl dealatul Amerlcei de Nord, unde numai sunt catolici. Şi chiar printre ne­catolici.

Cel ce răspunde la acest nume e slujitor la altarul Domnului şi mărturisitor al crezului Romei. Totodată e cel mai mare şi mai ascultat orator bisericesc în Statele Unite. O foaie a nemţilor din America, — Familienblatt, — îi consacră, într'un număr al său mai din urmă, câteva coloane admirative. Desprindem şi noi din ele câteva rânduri.

S'a întâmplat adecă să-şi înceapă păr. Coughlin predicele într'o capelă modestă din-tr'un orăşel din împrejurimile Detroit-ului. Acolo le ţine şi acum. Să tot vrea însă şi nu încap mai mult de cam 500 de ascultători în acel lăcaş i ai Domnului. Puţini, na-i vorbă. Decât: de ce-ipăr. Coughlin american? Aluat în arendă mai multe staţiuni radiofonice (în America radiofuzinea nu-i monopol al statului) şi şi-a văzut de lucru. Seria din urmă de con­ferinţe a constat din 27 de conferinţe spuse în 27 de Dumineci. Plata pentru radio a fost mare: 240.000 dolari (cam 40 milioane Lei). Suma aceasta enormă însă nu 1-a turtit. Dim­potrivă: a făcut rost de ea în scurtă vreme — din donaţii publice. Raţionamentul donatorilor a fost simplu: plăcerile trebuiesc plătite. Şi s'au achitat, arhericăneşte.

Mai mult: conferinţele din această serie ale păr. Coughlin au trecut în 2.500.000 de exemplare. Şi nlcl'atâtâ n'a fost destul. Ascul­tătorii săi au comandat printr'însul 614.000 volume diferite opere, ca să poată studia mai temeinic singuraticele conferinţe. Nu mai puţin de 118 puteri de muncă au fost necesare ca să aranjeze poşta zilnică a Părintelui. Plus 63 de secretari cari, vreme îndelungată, în de­cursul şi după conferinţe, n'au avut altceva de făcut, decât să-i poarte corespondenţa.

Ca 'n poveşti, nu-i vorbă. Şi totuşi nu-i poveste. E verificarea intuiţiei Poetului: ca 'n basme e ă cuvântului putere. . . Când cuvântul îşi găseşte omul. (rn.).

Modă şi capricii în limbă ' Sub titlul de mai sus distinsul scriitor,

D. Gavril Todica, publică în nr. 31 al a-cestui ziar un remarcabil apel pentru a opri destrăbălarea limbei. După fixarea anei serii întregi de principii corecte, ireproşabile, ne dă şi o mostră de cum înţelege Dsa că trebue aplicat principiul din criticele Iui Titu Maio-rescu, că acolo, unde, pe lângă cuvântul strein avem un cuvânt popular curat românesc, cu­vântul străin trebuie îndepărtat Iar cel româ­nesc păstrat.

In această ordine de idei, Dsa scrie: „Dacă e gând —nu e românesc; dacă e româ­nesc nu e gând". Prin acest joc de cuvinte, crede că poate să înlăture din limba literară cuvântul gând de origine maghiară, de dragul lui cuget de origine latină.

Peste poate. „Cuget", cu toată vechimea orlglnei sale latine, abea are două semnificaţii: 1) gând, 2 ) conştiinţă. In sensul dintâiu vor­bim de cuget curat, sau de a sta pe cugete, lu sensul al doilea, vorbim de mustrare de

Nr. 39

Teologie Catolică a lai Vacant-Mangenot-Aman (Paris, 1924,) la coloana 221 şl aflu, că acest ieromonah savant are gata o lucrare extrem de importantă: Le thème apostolique de 1' anaphore, în care pledează pentru teza, — horriblie dicta! — că în eplcleza primitivă na se solicita decât efectul spiritual al Sf. Sacrament, făr' a cere, în vre-un chip, prefa­cerea Darurilor. Se poate ? — Mă uit iarăşi iute în lucrările ce am la îndemână să văd cine ţine la aşa zisa „theoria communlonis" şi aflu nume ca acestea: Allatius, Arcudius, AssemanI, H. Daniel, Goar ş. a. ş. a. — Nici unul dintre aceştia să nu fie normal? Ori poate că nici n'au existat niciodată în lumea aceasta, căci altfel, Doamne apără, ce să zic despre seriozitatea cunoştinţelor şi a judecăţii Cucerniciei Sale?

Şi încă una: Chiar şi în Didascalia et Constitutiones a lai Funk (aşa s'ar părea, de altfel, că foarte bine cunoscută Cucerniciei Sale, dacă-i să-i creadă omul că de fapt a văzut şi a parcurs cât de cât operele la cari se provoacă), zic, chiar şl în aceea Didascalia (t. II. pag. 100) se află, în liturgla Constituţiu-nilor apostolice, epicleza următoare: „Suppli-citer oramus te utmittas Spiritum tuum Sanc-tum super oblationes hujus Ecclesiae, pariter-que largiaris omnibus qui sumunt de eis (ut prosit eis,) ad sanctitatem, ut repleantur Spiritu Sancto, etad confirmationem fidei in veritate, ut te célèbrent et laudent in Filio tuo Jesu Christo, in quo tibi (sit) laus et potentia in sancta Ecclesia et nune et semper et in sae-cula saeculorum". — Aşa în această liturghie antică: eplcleza în toată legea, în care nici vorbă de prefacerea Darurilor, ci numai de roduri sufleteşti, cerute cu insistenţă delà Sf. Duh.

Cu toate acestea, vorba cucernicului: Nu vei găsi în toată lumea şcl.

Şi d iaconi lor sibieni le ş a d e bine c u m o d e s t i a .

Tinereţa e plină de avânt. E drept. Nu-i iertat însă nicicând să creadă că toatei sunt

.îngădaite, faţă ca oricine şi oricând. Ar prinde bine, — hai să zicem, — aierele de superio­ritate pe-un savant încărunţit în muncă rodnică şi recunoscut valoroasă. Nu însă pe-un diacon, care-i abia la începutul începutului. Mai ales când nici piedestalul de pe care îşi permite s'arunce săgeţi nu e prea solid. Cum singur poate vedea mai bine ca oricine. Şi cum va mai avea prilej să vadă.

De încheiere, până Ia revedere, uh res­pectuos: Merci! pentru preţioasa informaţie că anatematisma lui Gherman II (1222—1240), patriarhulConstantinopolului asupracelorcenu cred că preotul spune adevărul când rosteşte, peste; pâine şi vinul de pe altar: Luaţi mân­caţi etc. şi: Beţi dintru acesta toţi etc., se afiă la G. Ficker: Die Phundagiagiten. Vezi, asta pentra mine a fost o revelaţie. De unde să pot şti una ca asta de n'o ştiam delà Cucer­nicia S a ? Şl încă ceva, — asta revelaţie îm­bucurătoare îndeosebi pentru Cucernicia Sa: 1-a dat gata pe păr. Af. Jugie, care s'a ocupat chiar cu această chestie şi n'a putut ieşi de fel la o încheiere care să acopere pe a tână rului diacon sibiian (cf. Siavorum litterae theo-logicae. IV. Pragae. 1908. Pag. 385 ss). — S'o fi .ramolit" şi ăsta. Mai ştii? Că alta ce să mal zici, Doamne iartă-măi Altfel e de neîn­ţeles cum a putut să-i scape acestuia G. Fiker, respectiv să nu înţeleagă textul publicat de el şl să ramau* ,i î n r e c e n t a s a T e o l | e

dogmatică a uesldenţUor" la o convingere pe care diaconul N 1 C 1 . P o p o v l d u d ţ P

c a străină patriarhului din chestie

^'mr^Tn'^ 4 1 1" 1 3 SS."Părinţl pen­tru greşelile de t l p a t « « c u r a t e în notele din

cuget, sau de a avea ceva pe cuget. Pecând gândul, cu toată originea Iui- odioasă şi re­centă, are de cinci ori atâtea semnificaţii: a ) idee, b) minte, c) cugetare, d) închipuire, e) Intenţie, f) părere, g) meditare, h) presimţire, i) grije.

In sensul dintâiu gândul e mai bogat de­cât cugetul. Astfel se spune: Când cu gândul nu gândeşti; adecă: fără de veste. Când cu cugetul nu cugeti, — nu merge. „într'un gând la un cuvânt" se spune când doi inşi gân­desc la fel; într'un cuget Ia un cuget nu merge.

In sensul al doilea avem frumoasele lo­cuţiuni: a-i da în gând; a-i trece prin gând; — pe când: a-i da în cuget, a-i trece prin cuget, nu se poate.

In sensul al treilea se spune: Gând cu gând la bucurie: Dar: cuget cu cuget la bucu­rie, se poate?

Dar ce să mal insistăm asupra unui ade­văr clar ca lumina soarelui? La fixat, precum se ştie, magistral, Bogdan Petriceicu Hajdeu în faimoasa sa scriere despre circulaţiunea cu­vintelor. Cuvintele împlinesc în graiul de toate zilele aceeaşi funcţiune ca şi indivizii în so­cietate. Câtă deosebire între un ministru a cărui acţiune se întinde asupra unei ţări în­tregi, şi în'tre un măturător de stradă, care face ordine şi curăţenie abia, în colţişorul său, pe porţiunea de loc încredinţată lui! Aşa venind la gând şi cuget, dacă se poate spune da cu gândul, adecă a emite o părere, nu se poate spune deloc a da cu cugetul. Cu atât mai puţin se poate spune a cădea'f pe cuget; pe când a cădea pe gânduri şi a pune pe gânduri se întrebuinţează de nenumărate ori. Am ţinut să insistăm asupra acestei apli-caţiuni greşite a unui principiu sănătos, fiindcă formulată aplicaţiunea aşa cum am văzut-o la Dl Todica, e foarte primejdioasă şi dăună­toare.

Iu încheierea articolului său, Dl. Todica aminteşte cu pietate de marele Cipariu. Ei bine, tocmai cazul lui trebuie să ne fie aşa de instructiv şi sugestiv. Ce păcat că din pricina ortografiei etimologice preconizată de el cu a-tâta tărie, a rămas şi rămâne încă în mare parte inaccesibilă marelui public cititor toată comoara lui de idei într'adevăr extraordinară Cărţile se scriu şi se tipăresc ca să circule să folosească cititorilor, nu să umple maga­ziile, sau să H-se dea alte destinaţiuni inavu­abile. Sub acest raport are perfectă dreptate I. Slavici când reproşează Şcolii Ardelene că din pricina formei lor rebarbative, din cauza acelei limbi pe care Eminescu o numea „păsă­rească", reprezentanţii din această şcoală au făcut mai puţin pentru răspândirea gustului de citit în popor decât editorii Isopiei, ai A-iexandriei, ai lui Varlaam şi loasaf şi a celor­lalte cărţi poporane, sau chiar decât Ion B a ­ra c şi alţii.

Fiind experienţa trecutului atât de scumpă şi costlsitoare i Blajul şi publiciştii români ce gravitează spre el, nu-şi pot permite luxul de a reedita această experienţă. Cu niciun preţ.

Ion C e p a r u

A p o s t o l i e p e r p e d e s . După suflete şi pentru suflete umbli cum poţi: pe jos, prin văzduh, cu corabia, cu fel şi formă de vehicole, ori — pe jos.

Păr. Ioan Pasca diu Renghet (distr. Orăş-tiei), în lipsă de alte posibilităţi, a ales a-ceasta din urmă. Administrează trei parohii: Poiana, Săcărâmb şi Balşa (b'ne înţeles că din Renghet). Calea Ia ele o face pe jos, deoarece neprimind nici salarul minimal ce-1 are un umil preot delà sate, nu poate plăti vectura-

Asta aşa de doi ani, de când e preot. Şi a făcut cale, nu glumă: 1261 km. drum de

;Nr. 39: O N I R B A Pag, 5

.apostol ic —s Şi bun e Domnul: va mal bate -încă tot pe jos, fireşte, pe cât se poate pre­vedea, acelaş. drum obositor Intru căutarea şi provederea oiţelor cuvântătoare. Preoţii uniţi de ce alta-s preoţi, dacă nu pentru ca să se macine in slujba neamului, nimica aşteptând delà puternicii zilei?! (Pr . Sabin Olea.)

Stifi mărunte P e r s o n a l e . P. Ven. Ordinariat arhidie-

cezan a numit pe păr.. Etnanull Şiandru din Şchiopi (ep.. Cluj-Gherla), adm. parohial la Şa-roşul (prot. Dumbrăveni).

In c a s a Păr inte lu i . Din toate conti­nentele, din toate ţările, noui şi noui valuri de pelerini curg spre cetatea lui Petru. Roma este un furnicar uriaş, în care se amestecă toate lim­bile pământului, ca în ziua de Rusalii, înţele legându-se totuşi, cu toţii, ca atunci, într'un de toţi pricepută: iubirea entusiastă pentru sfânta noastră lege comună şi pentru scaunul st Petru. Totuşi, şi în această mulţime nenumărată, au făcut mare impresie, săptămâna trecută, două grupuri cu adevărat impunătoare. Unul din greu încercata Spanie, cu nu mai puţin de 3000 pe­lerini cucernici şi altul francez cu 2500, alcă­tuit dia diferite organizaţiuni religioase. — Ia curând, »Osservatore Romano* va înşira între ini cari şi-au cercetat »casa părintească* acre-dinţii şi »grupul român*, care la încheierea foii se găseşte în Florenţa, va petrece Dumineca la Assisi, sosind seara la Roma. Audienţa la St.

'Părinte va avea Joc Joi, săptămâna viitoare. B u c u r i a Oumbrăviţei . Bunii credin­

cioşi din Dumbrăviţa, (prot. Baia-Mare) şi-au văzut visul cu ochii. Duminecă, 24 Sept. păr. •episcop Alexandru le-a consacrat, cu pompa şi solemnitatea impresionantă a rimatului nostru oriental, frumosul locaş de rugă Închinat Dom­nului măririi. Jurul întreg — tot parohii cerce­tate de păr. episcop în recenta sa vizitaţie ca­nonică — a fost faţă la înălţătoarea slujbă. A ţinut cu tot preţul să mai vadă şi sâ mai audă •odată pe marele Pastor, care poartă grijă de sufletele lor şi care, în scurtă vreme de când îi păstoreşte, a cucerit inimile tuturor. Cu ex­cepţia autorităţilor judeţene — cari nu ştim din ce pricini nu s'au întâmplat a fi faţă — a par­ticipat în mare număr şi lumea intelectualilor din jur. Aşa că nu era chip să încapă în bise­rică nici o treime din cei adunaţi la praznic. Episcopul s'a văzut deci îndemnat, ca pe lângă predica ţinută în biserică, să rostească un nou cuvânt sufletesc, după terminarea sfintei litur­ghii, pentru mulţimea deafarâ, dornică şi ea de adevăr şi mângâiere. — Facă Domnul rodnică ruga ce se va îndrepta spre el din nou-sfinţitul locaş al fraţilor din Dumbrăviţa!

| ţ C a r d . Rafffaele Scaplne lH. | Stră­lucitul colegiu al Purpuraţilor Bisericii este în doliu. Sâmbătă, 16 Septemvrie, a trecut în lu­mea drepţilor cardinalul Rajfaelle Scapinelli di Leguigno, cunoscut şi preţuit în deobşte pentru sfatul luminat pe care 1-a ştiut da în proble­mele grele ce s'au desbătut în numeroasele di-casteri şi congregaţiuni romane din cari a făcut parte, precum şi pentru bunătatea de inimă şi pietatea rară pe care a moştenit-o dela părinţi şi a sporit-o prin râvna continuă a lungei sale vieţi. — Născut în Modena, la 25 Aprilie 1858, din familie nobilă, defunctul, după studii stră­lucite, şi-a început cariera în Congregaţiunea afacerilor bisericeşti extraordinare. A trecut de aci Ia nunţiatura din Lisabona, apoi la cea din Olanda, ca »uditore«. In ultimii ani ai lui Leo XIII. este iarăşi In Roma, la Secretariatul

•de stat, apoi camerar secret al marelui Pontifice şi canonic al basilicei Vaticane. In 1912 a fost

«făcut arhiepiscep şi numit nunţiu apostolic la

Viena. Slujbă deosebit de grea, pe care a ïm- I plinit-o norocos Ia începutul cumplitelor vâltori | ale râsboiului mondial. In 6 Decemvrie 1915 Benedict X V 1-a tăcut cardinal, în care înaltă calitate a slujit cu credinţă Biserica In multe congregaţiuni, între cari mai ales cea de Pro­paganda Fide. A făcut parte şi din congregaţia pentru Biserica orientală. — Fie-i partea cu drepţii 1

Locale . Dumineca viitoare, a treia după înălţarea sf. Cruci, va predica în catedrală păr. Dr. Augustin Tătar, canonic mitropolitan.

— Luni, în 25 Septemvrie, dimineaţa, a început examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Comisiunea examinatoare, prezidată şi acum de prof. Dr. Alexandru Borza dela uni­versitatea Clujului, are ca membri pe dd.: I. Purcariu (I. rom.), Laurean Puia (istorie), Ovi-diu Hulea (filosofîe), S. Mihali (geografie), Tr. Cucuianu (mat.), A. Drăgulescu (I. franceză). Preşedintele examinează din ştiinţele naturale. S'au inscris, in total, la examen 112 candidaţi, absolvenţi ai liceelor din: Blaj (băieţi şi fete), Aiud, Sighişoara, Dumbiăveni, Alba-Iulia (stat şi rom. cat.) şi Turda (fete). La probele ÎD scris, ţi­nute Luni şi Marţi, au fost respinşi 18. Ceilalţi au îaceput ieri examenul oral, care este In con­tinuare.

— Şi de astădată Blajul este bine repre­zentat în impunătorul pelerinaj naţional\n mor­mintele apostolilor. In afară de păr. canonic Dr. I. Coltor, organizatorul şi conducătorul intregei călătorii, au plecat din orăşelul nostru încă 11 pelerini: păr. canonic Dr. V. Macaveiu, dna şi d. senator Dr. loan Bianu, dua prof. Emilia Hopâr-tean, dş. Turica Fulicea, profesorii: Al. Lupeanu, D. Neda şi Dr. V. Aftenie, păr. Gr.Tecşa, şi d. primpretor Dr. Traian Denghel. Acum, când se tipăresc aceste rânduri, ei cutrieră muzeele bo­gate ale Florenţei, şi se gată de drum spre Assisi. — Să meargă cu bine şi Dumnezeu sâ-i aducă în pace acasă 1

Regele ţ iganilor. Simpaticii noştri com­patrioţi cu pielea... ca ciaunu, ţin congrese şi se organizează. P e bresle şi partide. Frumos de tot. Uită insă, că fraţii lor din Jugoslavia i-au întrecut cu mult. Bragladinele de acolo nici nu vreau să ştie de un preşedinte oarecare. Ei au rege, pur şi simplu. Aşa ne spune o foaie seri­oasă dela noi. Care dă şi numele întunecatului împărat: Mişa Radu. II venerează şi ascultă toţi băieţii din ţară ca -pe unul ce lucrează pentru binele poporului său. Programul lui de guvernă­mânt are două reforme esenţiale: să stârpească cerşitoria şi furtişagurile la supuşii săi. Pentru aceste merite autorităţile iugoslave i-au fixat o listă civilă de 3.600 Lei lunar.

Cărţi fiRevisfe Izvorul vieţii. Carte de rugăciuni. B.xad

1933. Pagini: 159. Preţul: 10 Lei, cartonată. Făcută cu pricepere şi cu gust, cartea aceasta de

rugăciuni, ca şi cealaltă: Glasul Inimii, ieşită tot Ia Bixad, (preţul: 3 Lei), sigur va fi căutată şl utilizată de cei mici, cărora le este destinată tn primul rând. Va prinde bine Insă şi celor mari, dela sate, cu bogatul şi variatul material euhologie ce conţine.

M1CHELE D'HERBIGNY: La propaganda aniireliglosa dei Sovieti. Ed. Studlum. Roma 1933. — Pg. 55. Preţul 3 Lire it.

Păr. D'Herbigny, preşedintele comlsiunii pontificale „Pro Rusia*, este unul din puţinii cari cunosc d fond, din proprie experienţă, tainele şi ascunzişurile iadului roşu de dincolo de Nistru. Chiar de aceea curantul lui are deosebită greutate tn materia care interesează atflt de viu In zilele noastre. De aceea a făcut bine, publi­când In broşura apărută, studiul pe care 11 publicate tn Nr. 3—4—5 din acest an al revistei .Studium". Este prea bogat In inf ormaţiunl, prea documentat şi tn aceeaşi vreme prea bine şi atractiv scis, decât sâ nu fie răs­pândit tn lumea întreagă, pe toate căile. Păr. D'Her-bigr.j arată, cu dovezi irefutabile, ţiata odioasă a bol-

Îşevlamului, de a nimici reliefa cu orice pret şi pe toate căile. N« numai la ei acasă, ci In Indii, Peru, Canada şi diferitele ţâri ale Europei. Şi In toată această formida­bilă operă de ură şi distrugere, singura rezistenţă reală şi efectivă o opune — cum o repetă Moscova Intr'una. — Roma şi catolicismul 1

DER GROSSE HERDER. Nachschlage-werk fUr Wissen und Leben. Voi. VI: Hochrein-Konsequenz. Pg. VI -f- 1726 coloane text şl 170 adaosuri; 1898 ilustraţii. — Ed. Herder. Frelburg im Breisgau, 1933. Preţul volu­mului, legat cu călcâiul în piele, 34'50 M.

Volumul VI. al monumentalei publicaţii a casei Herder se încheie cu cuvântul .consecvenţi.* Poate fi socotit acest joc al maşinilor deadreptul simbolic. Ca­racterizează de minune însăşi opera, din multe puncte de vedere. Mai întâi: dovedeşte o consecvenţă de fier casa editoare In regularitatea cu care împrăştie In lume, la intervale precise, straşniclle volume ale noului tip de „Konvcrsationslexikon". In doi ani 6 volume şi un atlas. Record pentru vremile crâncene pe care le trăim.— Consecventă este Insă, mai presus de toate, publicaţia însăşi, în cuprins şi înfăţişare externă. Urmează sever liniile fixate la început. Nu mai vrea să fie un simplu lexicon, adecă aglomerat de cunoştinţe variate şi des-lânate, cari dând orientări fragmentare asupra oricărui lucru din lume, In total nu reuşesc decât să zăpăcească minţile sporind desorientarea generală. Vremea noastră sufere cumplit tocmai din această pricină. Se scrie ş se citeşte, in zilele noastre, imens. In aceeaşi măsură creşte zăpăceala. Fiindcă nc lipseşte scheletul unei con­cepţii de viaţă unitare, armonice, In care să-şl găsească locul propriu şi valoarea precisă fiecare lucruşor din nesfârşitul câmp al vieţii şt culturii umane. Ei bine, noul „Herder* rupe cu obişnuinţa greşită a vremii. Co­prinde lumea, cu infinitele ei părţi şi feţe, In schelăria solidă a principiilor creştine, in cari toate se unesc armonic şi-şi capătă adevărata valoare. Nu este un simplu magazin de cunoştinţe şi Informaţiuni, ci o călă­uză foarte competentă şi sigură prin Invălmăşala uni-uoiversală, pe căile adevărului rămânător. — Consec­vent este noul „Herder" şi în ce priveşte bogăţia infor­maţiilor, precise, complete, scurte, ce ne dă, precum şî a felului practic tn care le prezintă. Acest volum, In special, are o seamă de articole mari, temeinice, asupra unei serii întregi de probleme de mare importanţă şi actualitate: capitalism, biserica catolică, Isuş Hristos, impresionism, inflaţie, Islamul Evreii ş. a. Adevărate studii răzimatc pe ultimul cuvânt spus de ştiinţă în problema respectivă. — Ilustraţii bogate desfătează ochiul, la fie­care pagină, uşurând In acela? timp insă înţelegerea textului, a cărui întregire esenţială o formează. — Şi totul tn aceleleaşi condiţiuni tehnice mai mult decât ireproşabile: strălucite, de până acum. .Marele Herder* este, cu adevărat, operă de mare „consecvenţă" In toate însuşirile bune cu cari a plecat la drum.

Dr. VASILE CHIRVAI: Instituţiuni de drept bisericesc. Voi I.: Izvoare, colecţiuni şl Cartea I. dia Codul nou. — Oradea, 1932. Pg. 440. Preţul 200 Lei.

O carte de mult aşteptată şi de mare necesitate: începutul unui manual de drept bisericesc, indispen-zabil clerului şi util mirenilor cari se interezează de viaţa bisericii. Autorul trebue deci felicitat, dela început şi fără rezerve, pentru munca întreprinsă. La care i-a trebuit, in afară de hărnicie şl pricepere, şi o bună doză de curaj. Fiindcă lucrează In ogor, la noi, fnţelenit. Trebue să-şi taie singur drum. Mai ales că, acum toc­mai se lucrează la noul cod al dreptului bisericesc oriental, care încă nu-i fixat definitiv. Totuşi autorul a crezut că poate lua de temei proiectul noului cod, aşa cum se găseşte acum, In forma pe care i-au dat'o comisiunile pregătitoare. Sâ sperăm că forma lui de­finitivă nu va prezenta deosebiri esenţiale de antepro­iect. Oricum, nevoia imperioasă ce avem de manual, justifică. această anticipare făcută de autor. — Cartea poartă în titlu şi indicaţia: „Drept bisericesl comparat*, fiindcă „tratează paralel dreptul bisericii latine şi orien­tale catolice azi In vigoare*, cum ne-tămureşte prefaţa, Idcea nu e rea. Are Insă şi un mic cusur. Mai întăi, că dă lucrării o extensiune prea mare. Apoi: tn bună parte, „comparaţia" nu merge destul de paralel, ci dreptul apusean preponderează. Asta desigur, şi din pricina modelului străin pe care 11 urmează (Morato, In-stitutiones). Aşa de ex. In capitolul 111 (Evoluţia is­torică a dreptului canonic), Izvoarele şi colecţiunile orientale in general, şi acelea cari privesc biserica noastră tn special, se tratează cam sumar. Partea a doua a cărţii tratează aproape exclusiv cartea I dia Codex iuris canonici, pe canoanele căruia e clădită. Comparaţiile Intre codul latin şi legile noastre sunt des­tul do reduse. — De sigur, dacă autorul va continua cartea tn felul tnceput, va tiebui să nc dea încă cel puţin două volume puternice. Ceeace pentru manual de şcoală va părea unora cam mult. Dar melius abun-

Pag. 6 U N I R E A Nr. 39

dare quam deficere. Şi, apoi, să nu uităm că ea nu este destinată exclusiv şcoalei, ci clerului şi întregel vieţi bisericeşti. Se sileşte deci, în chip firesc, să fie com­plectă. —̂ Execuţie tehnică de toată lauda: hârtie foarte bună, tipar curat şi ceteţ, împărţirea pedagogică a tex­tului reuşită. Mai adăugăm că la călcâiul cărţii s'a ti­părit, in întregime: Legea cultelor şi instrucţiunile pentru aplicarea ei, apoi Concordatul îscheiat intre Sf. Scaun şi România. Lucru bun şi folositor. — Limba şi stilul lasă pe atocurea de dorit. Greşeli de tipar sunt prea multe. — In colo nu putem decât să dorim autorului, din toată inima, spor la muncă.

Dr. NICOLAE FLUERAŞ: Iratat moral-pasioral despre uzul sacramentelor. Oradea 1932. Pag. 647. Preţui 230 Lei.

Dărnicia cunoscută a păr. Valeriu Traian al Orăzii î-a dat fostului profesor de morală-pastorală dela acade­mia noastră teologică orădană, putinţa să publice într'un volum impunător prelegerile ţinute ani dearândul din ştiinţa cea mai necesară pastoraţiei. Autorul, rânduit a-cum de câţiva ani In altă slujbă (director al liceului din Beiuş), se plânge că nu a putut închina pentru desăvâr­şirea lucrării timpul cât ar fi dorit. Trebuind să cedeze multelor insistenţe şi necontestatei nevoi ce reclamă acest îndreptar pastoral, 1-a publicat cu nădejdea că, la altă ediţie, va avea prilej să-1 Indrepteze şi îngrijească mai bine. Găsim, în această mărturisire modestă, o con­ştiinţă remarcabilă de autor care îşi dă seama de răspunderea ce apasă pe ce-1 ce scrie spre a lumina pe alţii. Calitate cu atât mai de preţ, cu cât nici nu prea era cazul să fie pusă la contribuţie. Deoarece car­tea, aşa cum se prezintă în această întâie haină a sa, este hotărît bună. E scrisă limpede, intr'o bună româ­nească şi curgător. Materia o exhauriază. Nu scapă nimic de importanţă din problemele de ordin pastoral !• legătură cu administrarea sacramentelor. De mare folos va fi preoţilor, in deosebi, tratatul despre taina căsătoriei, pe care o tratează şi din punctul de vedere al dreptului canonic, până şi procedura în cauzele ma­trimoniale. Doctrina sigură, probată, a Bisericii'şi a ma­rilor ei dascăli. Sf. Alfons şi Noldin S. I. dau, în chip firesc, tonul tn această privinţă. Cartea se recomandă dela sine. Este un ajutor indispensabil pentru preoţii din cura animarum, ca şi pentru leviţii cari se pregă­tesc pentru aceeaşi misiune. Hârtia bună, tiparul exce­lent, cari laudă „Tipografia Românească' din Oradea, sporesc şi ele alesele calităţi ale acestei lucrări care, pentru mai uşoară şi rapidă utilizare, are la urmă şi un bun indice alfabetic al materiei.

P. MORARIU: Colecţie de cântece biseri­ceşti. Săbăoani. 1933. Pagini: 134. Preţul 10 Lei.

Faptul că această colecţie a trebuit scoasă acum a şaptea oară, arată îndeajuns că a fost, — şi de bună seamă va fi şl pe viitor, — foarte căutată. E compusă pentru Românii romano-catolici. Poate fi utilizată însă şi de credincioşii noştri, întru cât drăgălaşele versificaţii religioase ce cuprinde se citesc uşor şi se cântă cu plăcere.

G. T. N1CULESCU-VARONE: focurile noastre naţionale. Bucureşti. 1933. Preţul 20 Lei.

Harnicul folklorist, care este autorul acestei lu­crări binevenite, şi-a câştigat prin scrierea ei un nou titlu de recunoştinţă din partea tuturor celor ce ţin la ebiceiurile poporului nostru înzestrat de Dumnezeu cu atâta bun simţ artistic în graiu, port şi mişcări. Cele 32 fotografii ale broşurii ilustrează viu rândurile pre­mergătoare, de informaţie şi orientare, ale d. Niculescu-Varone, asupra horei, căluşerului, bătutei, ibrâuleţului, chindiei, cimpoieşului, şi a altor jocuri naţionale.

GH. I. CHELARU şi CRIZANTE POPESCU: Semne de puncluaţiune şi semne ortografice tn scrierea românească. Studiu comparativ pentru şcolari, studenţi şi intelectuali. — Bucureşti, „Cartea Românească", 1933. Pag. 105. Preţul 32 Lei.

Întrebuinţarea corectă a semnelor de punctuaţiune şi de ortografie este de mare importanţă. I-se dă totuşi prea puţină atenţie. De aci haosul ce domneşte în scrie­rea românească sub acest raport. — Un îndreptar te­meinic, complect, până acum nici nu am avut. Regu-lele academiei, ca şi celea dela finele manualelor de limba română, sunt prea puţine. De aceea autorii au făcut bun serviciu limbii publicând cartea de faţă, care poate fi socotit ca o tratare complectă şi clară a materiei, Înţe­legerea căreia o uşurează pilde bine alese din scriitorii nostru!clasici. Hârtia bună, tiparul citeţ şi variat, stau şi ele la înălţimea cuprinsului.

ION LUCk: Alb şt negru. T r a g i c o m e d i e în versuri. Bucureş t i . („Cartea Românească"). 1933. P r e ţu l : 40 Le i .

In patru scene, fără prea multe complicaţii psiho­logice, autorul reînvie, cu multă abilitate, crâmpeie de Viaţă de pe vremea lui Constantin Vodă Cantemir.

Acţiunea se petrece în Divanurile mic şi mare ale. Curţii Domneşti din Iaşi, în beciurile Cetăţii Neamţului şi in tr'una din încăperile rânduite Domniţelor, din aceeaş Curte. Stihuirea e curgătoare; limbagiule presărat cu arhaisme. — Teatrul român are cu o' piesă bună mai mult. • - : ' \ ; ; •

T e l e f o n u l „ U n i r i i "

P. Tănţii de sus. Mulţumim pentru informaţia trimisă privitor la vizita ce v-a făcut Preasfinţitul Ale­xandru. Regretăm că nu o mai putem utiliza. Ne-a so­sit cu prea mare întârziere. De altfel, făcând o scurta dare de seamă, în numărul nostru din 23 Septemvrie, despre întregul >drum de apostolie* al Preasfinţitului, am pomenit şi parohia Dv. — Rugăm să ne trimiteţi şi altă dată scurte însemnări despre momentele remar­cabile din viaţa parohiei. Dar atunci, în ziua când se petrec.

D. Bucureşti. Am aflat şi noi, din numărul 18 al «Viitorului* bisericesc, că d. 1. G. Savin s'a supărat foc şi a trântit receptorul. Cu toate acestea, suntem siguri, că pe furiş a intrat şi el în linie şi ascultă această tai­nică şi »anonimăc convorbire. Cu atât mai bine. Fiindcă tocmai despre Dsa era vorba. Telefonul nostru din 8 Iulie l'a cam scos din sărite. Zice că a fost «imperti-nentc. L-am controlat din nou şi am găsit că are drep­tate. Ne-am permis adecă obrăznicia de-a reproduce, din cuvânt în cuvânt, două declaraţii privitoare la a-ceeaşi chestiune: lupta pentru «întâietate* în bisericile ortodoxe. După întâia părere aşa ceva nu se pome­neşte la fraţii autochefali. După a doua ea este de pe acum într'o performanţă apreciabilă. întâmplarea oarbă a făcut, ca ambele păreri să fie iscălite de acelaşi d. I. G. Savin. Dar asta nu-i vina noastră. Precum nu-i putem scrie D-sale drept un merit exagerat curajul de a-le fi iscălit. Noi, se ştie, ne călăuzim, pe cât se poate de şmecheria latinească: non quis sed quid. Ar putea face şi Dsa aşa. Atunci nu s'ar mai supăra că nu recunoaşte glasul telefonistului nostru. Să-i judece mai bine argu­mentele decât muzicalitatea numelui. Pe care, din acest motiv, nu-ldestăinuim nici acum. Nu-1 destăinuim pentru d. Savin, fireşte. In colo toată lumea ştie: redacţia noastră stă aşa de prost, că nu are nici un servitor. Are în schimb o ciudăţenie: dreptul la «anonimat* in co­loanele ei este rezervat exclusiv acelora, a căror nume este scris cu slovă neagră pe frontispiciu. Aceştia au voie să hoinărească prin toate coloanele şi să telefoneze după plac. Plătesc un «tiket* general şi universal. Des­tul de scump. — Adio! [

C. Unirea. S'au născocit, ştim, sumedenie de teorii asupra crizei ce bântuie în lume şi în special la noi. Vorbărie goală. Adevărul e simplu, ca oul lui Co-lumb. L'a găsit şi 1-a spart, fără multă ceremonie d. A. Birtolon in «Exportul Animalelor* numărul din August. Pe faţa întâi a acestui buletin, autorul (articolului-ou, destinat exportului în Italia) arată «fraţilor italieni agricultori* că producţia noastră de grâu a scăzut, in ultimii zece ani,- «din simplul-motiv că la noi se mun­ceşte mai puţin, mai prost şi fiindcă ne petrecem timpul cu nesfârşite sărbători. Nu credem să existe ţară pe pă­mânt în care să se păcâtuiască mai mult faţă de pros­peritatea generală, cu numele lui Dumnezeu pe buze, ca la noi*. Pe când italianul «merge în ziua de Rusalii cu carul cu două roţi la câmp* şi nimeni nu-1 judecă «pentru curajul că lucrează şi in zilele de sărbătoare", noi le-am putea «demostra cum ştim să furăm de bine ziua lăsată de Dumnezeu, cu sărbători şi puñete de Sâmbătă până Miercuri...* —Aşa noul nostru Columb agricol. Tare in gramatică şi argumentaţie deopotrivă. Ştie reduce problema la forma ei pură şi simplă. Cum nu se poate mai simplă. Şi o rezolvă în consecinţă. — Cred că V-aţi lămurit. Deşi articolul este menit pentru export!

Camera de comerţ şl de industrie Aloa-miia

No. 2 1 5 2 - 1 9 3 3 .

Convocare In conformitate cu dlspoziţiunlle art. 11

şl 12 din legea şi regulamentul legii pentru modificarea legii Camerelor de Comerţ şi In­dustrie, se convoacă membrii Camerei de Co­merţ şi industrie, circ. Alba-IuIIa, înscrişi în listele electorale pe 1933, pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie al a cestei Camere, în ziua de 22 Octomvrie 1933.

Nimeni nu poate fi ales decât la categoria de comerţ sau de industrie din care face parte.

Alegerile se vor face în Alba-Iulia, în sala teatrului Caragiale din Parcul Regele Ca-rol al Il-lea pentru toate categoriile şi anume:

a) Secţia comercială'. 1. Comerţul cu ridicata, comision, bănci,

instituţiuni de credit, transport şi asigurări, având de ales un număr de 6 consilieri.

2. Comerţul cn amănuntul, având de ales 7 consilieri.

b) Secţiunea Industrială: 1. Uzine, şantiere, fabrici, exploatări

miniere, e t c , având de ales 5 consilieri. Tipografia SeminanUui Teologic gr.-cat. Blaj"

2. Mica industrie şi meserii, având de ales 6 consilieri. .- -

Votarea durează? o singură zi, dela ora S p â n ă la óra 18, cu o întrerupere între orele 12 şi 14. , :

Flecare membru alegător este obligat să prezinte preşedintelui biroului electoral cartea sa de alegător.

Cărţile de alegător se pot ridica dela secretariatul Camerei în orice zi de lucru între orele 8—13, începând dela 1 Octomvrie' 1933, de către fiecare alegător personal.

Preşedinte: Secretar: 1933 Septemvrie 19.

GAVRIL CRIŞANU CORNEL HENEGARIU

Anunţ Am onoare să aduc la cunoştinţă On

Preoţim! că în prăvălia mea, pe lângă tot felul de obiecte bisericeşti ca : odăjdii, prapori, po­tire, candelabre, cădel­niţe, clopote, din cele mai bune materiale şi cea mai fină calitate, am şi Cruci de ridicat în faţa bisericilor pen­tru Anul Sfânt. Sunt fa­bricaţia mea, din fontă, văpsite negru, purtând chipul Domnului Hris-tos minunat bronzat. Mărimea: 110 pe 40 cm. Preţul 400 Lei bucata. Notez că aceste cruci se pot fixa atât în lemn cât şi în beton.

VASILE HOZA 5 - ? S i b i u , Piaţa Mică

s* i

s*

s*

- - - - - t x

in atenţia parohilor şl f curatoratelor bisericeşti *

C L O P O T E de calitate super ioară , la cel mai m a r e

depozit r o m â n e s c din Ardeal:

ALEXANDRU ANCA C L t U j , S t r . f ţ e c ţ i n a IVIar ia fio. 4 3 .

TOT AICI: Policandre, Sfeşnice, cruci, Or­nate şi Recvizile bisericeşti, Prapori, Cărţi şi imprimate preoţeşti şi de rugăciuni. „CĂ­RAREA FERICIRII" aprobată de P. S. S. E-piscopul Hossu, legală în celuloid 450; în piele 3—400; în pânză 150; în carton lare 100; broşat 75 Lei, conţine toate rugăciu­nile, paraclisul şi slujba. CĂRTICICA LUI SFT. ANTONIE DE PADUA în legătură carton tare 25 , broşat 20 Lei. Diferite pre­dici, VERSURI LA MORŢI (cântări îune-brale pentru femei, bărbaţi şi copii) Lei 32* — Teatre poporale şi şcolare, monoloage, dialoage. — Medalii de aluminium pt . Reuniuni, cu inscripţie după dorinţă, e tc .

S e e x e e u t ă I e o n o s t a s e d u p ă

e e r i n ţ ă , e u P r e ţ u r i c o n v e n a b i l e . r - * i i $ © " w - ' C e r e ţ i O f e r t e . <--~^)^~->

C e r e ţ i p r e ţ c u r a n t d e t a i l a t

I