Instigarea

5/17/2018 Instigarea - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/instigarea 1/3

Codul penal nu defineşte noţiunea de instigare ci pe aceea de instigator care potrivit art. 25 este

persoana care cu intenţie determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea

penală.

Instigatorul desfăşurând o activitate de determinare face să se nască în mintea instigatului

hotărârea de a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală şi deci contribuie la formarea latureisubiective a infracţiunii. Datorită conţinutului psihic moral al instigatorului cel care efectuează

această activitate se numeşte autor moral iar cel ce execută activitatea la care a fost determinat se

numeşte autor material.

Condiţiile instigării

Instigarea ca formă a participaţiei presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii:

1. În primul rând este vorba de realizarea unei activităţi de determinare. Această activitate

începe de regulă printr-un îndemn, adresat de instigator altei persoane şi se întregeşte prindeterminarea efectivă a acesteia la săvârşirea faptei avută în vedere de instigator prin luarea

hotărârii de a comite fapta.

Îndemnul poate fi oral sau scris şi chiar prin gesturi dar fără echivoc. Determinarea presupune şi

însuşirea hotărârii de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală de către instigat. Dacă în urma

activităţii de instigare nu s-a reuşit să se determine instigatul să-şi însuşească hotărârea de a săvârşi

infracţiunea nu va exista instigare perfectă ci o instigare fără efect sau neizbutită.

Mijloacele prin care se obţine determinarea pot fi diverse de la rugăminţi, îndemnuri, promisiuni,

oferire de cadouri până la constrângerea celui instigat.

2. A doua condiţie este ca activitatea de determinare să fie anterioară începerii executării

acţiunii sau inacţiunii.

Activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de

către autor. Dacă această activitate are loc faţă de o persoană care luase deja hotărârea infracţională

se realizează o complicitate morală întrucât activitatea de determinare nu a fost hotărâtoare.

Nu se consideră instigare în sensul art. 25 Cod penal îndemnul unei persoane aflată în legitimă

apărare adresat alteia ca să-l lovească pe agresor şi acesta îl loveşte, dacă sunt întrunite condiţiile

atacului şi apărării.

3. A treia condiţie este activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie. Activitatea de

determinare se desfăşoară sub raport subiectiv numai cu intenţie care poate fi directă sau

indirectă.

Nu poate exista instigare din culpă deorece dacă cineva prin cuvinte rostite independent sau printr-

un îndemn făcut din glumă determină o persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală

întrucât lipsind voinţa de a determina această activitate nu constituie instigare. Intenţia



instigatorului presupune existenţa acelei legături subiective între participanţi, legătură care de cele

mai multe ori îmbracă forma bilaterală.

4. A patra condiţie este ca instigarea să fie urmată de executare. Aşadar instigarea implică ca

autorul să dea curs instigării prin săvârşirea faptei.

Nu se va realiza instigarea în situaţia în care instigatul care a luat hotărârea de a săvârşi fapta nu a pus-o în executare sau a efectuat doar un act de pregătire ori a început executarea faptei care a

rămas în faza tentativei, activităţi care nu sunt incriminate.

Formele instigării

1) După forma de vinovăţie instigarea poate fi:

a) proprie sau perfectă care se caracterizează prin realizarea unei concordanţe sub raport

subiectiv între instigator şi instigat situaţie în care instigatul săvârşeşte fapta cu

intenţie; b) improprie sau imperfectă la care lipseşte coeziunea psihică dintre instigator şi instigat,

acesta din urmă săvârşind fapta din culpă sau fără vinovăţie.

2) După mijloacele folosite de instigator poate fi :

a) simplă când mijloacele de determinare sunt simple sau obişnuite;

b) calificată când pentru determinarea instigatului se folosesc mijloace deosebite cum sunt

oferirea de daruri sau exercitarea de presiuni.

3) După numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare avem instigare cu un

singur instigator şi coinstigare care presupune cooperarea mai multor persoane la

determinarea uneia sau a unor persoane să săvârşească fapta.

4) După numărul de persoane faţă de care se desfăşoară activitatea de instigare avem

a) instigare individuală - activitatea de determinare se desfăşoară asupra unei persoane sau

asupra mai multor persoane;

b) instigare colectivă caracterizată prin instigarea unui număr nedeterminat de persoane să

săvârşească o infracţiune fiind incriminate distinct prin art. 324 Cod penal.

5) După modul de acţiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la săvârşirea faptei

avem instigare:

a) imediată când instigatorul se adresează nemijlocit instigatului pentru determinarea

acestuia la săvârşirea infracţiunii;

b) mediată - când determinarea are loc prin intermediul altei persoane.

6) După modul deschis sau ascuns în care acţionează instigatorul

a) evidentă;

b) deschisă (implicită) în care instigatorul expune deschis scopul saă ori de a-l convinge pe

instigat la săvţrşirea faptei;



c) insiduoasă (ascunsă) instigatorul nu dă în vileag rolul său obţinând determinarea

instigatului fără ca acesta să realizeze caracterul infracţional al faptei sale la care a fost

determinat.

7) După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la săvârşirea faptei instigarea poate fi

cu efect pozitiv sau reuşită când instigatorul a reuşit să determine pe instigat să acceptehotărârea de a săvârşi infracţiunea şi cu efect negativ instigatorul nu a reuşit să determine

pe instigat să ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea, situaţie în care nu sunt îndeplinite

condiţiile instigării iar persoana care a încercat determinarea nu este participant.

Documents

Instigarea