3. Învăţarea. Teorii ale învăţării. Identificarea stilurilor de învăţare

Învăţarea este o activitate fundamentală, alături de joc, muncă şi creaţie, specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderenţă în mod organizat, programat, instituţionalizat în perioada şcolarităţii. Învăţarea este ...

un proces complex ce antrenează întreaga personalitate şi include modificări în cunoaştere şi comportament, indicatorul prin care se exprimă performanţa

stabilirea unui parteneriat între cadre didactice şi elevi achiziţionarea, schimbul reciproc de informaţii, cunoştinţe, abilităţi, atitudini transformarea în vederea adaptării şcolare şi sociale.

Ştiaţi că învăţarea... (UNESCO, 1991)1. nu este niciodată completă?

”Cine se opreşte din învăţat,fie la 15, sau 25, sau 80 de ani,acela este un om bătrân.Cine învaţă mereu, rămâne tânăr.”

Henri Ford2. este individuală?3. este un proces social?4. poate fi distractivă?5. este activă?6. implică beneficii şi înseamnă schimbare?Forma specifică de învăţare umană o constituie învăţarea şcolară, care se desfăşoară în cadre instituţionalizate, pe baza unor programe şcolare şi planuri, având ca suport manualele şcolare. Este organizată în mod sistematic, vizează obiective, implică proiectare şi anticipare, dirijare, control, evaluare şi decizie. Învăţarea şcolară sau didactică, constituie forma tipică de învăţare la elevi.Învăţarea şcolară angajează întreaga activitate psihică a individului, implică şi determină restructurări ale funcţiilor, capacităţilor, atitudinilor şi aptitudinilor acestuia. Este în acelaşi timp un proces social şi un proces individual. Învăţarea şcolară ca proces social presupune:

acumularea de către elev a unei experienţe sociale (se învaţă prin efort individual, prin experienţă proprie, din experienţa altora, fixată în modele)

cadru social concret (şcoala- ca instituţie) finalităţile, scopurile, obiectivele derivă din nevoile sociale concrete transmiterea şi fixarea experienţei se realizează prin actul comunicării, cu ajutorul

limbajului, sub forma sistemelor conceptuale, a priceperilor şi deprinderilor. contexte culturale şi modele educaţionale elevul se integrează într-un colectiv, participă ca factor activ la dezvoltarea socială.

Învăţarea şcolară ca proces individual constă în:

1

asimilarea de către individ a unui sistem de cunoştinţe, culturi, modele comportamentale, priceperi, deprinderi pe care le va folosi drept instrumente în activitate

deşi este experienţa socială generalizată, fiecare elev depune efort personal în organizarea, sistematizarea, restructurarea acesteia în propriu sistem conceptual-comportamental

raportarea subiectivă, individualizată de propriile aspiraţii, interese, expectanţe, tendinţe, preocupări

conferirea unei valori, a unui statut elevului, individului uman în general.

Teorii ale învăţării

Primele teorii apărute ale învăţării au fost teoriile lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care căutau explicarea învăţării prin prisma teoriilor asociaţioniste ale lui H. Spencer si H. Taine. Pavlov definea învăţarea într-un mod simplist, ca pe o substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporara a unor legături între diferiţi centri nervoşi, şi considera drept factori principali ai învăţării întăririle aplicate subiectului, imitaţia şi curiozitatea lui. Thorndike a formulat "legea efectului": învăţarea este o succesiune de încercări şi erori, din care subiectul reţine încercările soldate cu succese şi respinge căile ce au dus la eşec. Deci, învăţarea în concepţia lui Thorndike este o substituire de reacţii, având la baza formarea de conexiuni în creier, de unde şi numele de "conexionism". Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observaţiei comportamentului (behaviorism). Dupa Watson, învăţarea era o succesiune de reflexe condiţionate.Aceste teorii asociaţioniste au fost infirmate de experienţele ulterioare, care au dovedit chiar că, şi în cele mai simple forme ale ei, învăţarea antrenează întreaga viaţă psihică: procesele de cunoaştere, afectivitatea, priceperile motorii, voinţa.

O alta teorie a învăţării se desprinde din teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale, datorată lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observaţiilor făcute asupra intelectului copiilor de diferite vârste, ca acţiunile mintale, operaţiile mentale se nasc prin interiorizarea acţiunilor reale. "Epistemologia genetică" fondată de Piaget a influenţat în mod pozitiv psihologia contemporană şi studiile asupra învăţământului.

Teoria genetic-cognitiva a lui J. Bruner a fost fondată pe baza operei lui Piaget. El prezintă posibilitatea cunoaşterii lumii astfel:

1. Modalitatea activă, realizată prin manipularea liberă a obiectelor si exersare (indispensabile în formarea priceperilor şi deprinderilor, dar şi în achiziţionarea primelor cunoştinţe). Această modalitate este caracteristică primilor ani ai vieţii.

2. Modalitatea iconică se bazeaza pe imagini mai ales vizuale fara manipulare efectiva (caracteristica vârstei intre 5 si 7 ani).

3. Modalitatea simbolica, atunci când simbolurile (cuvintele sau alte semne convenţionale) înlocuiesc imaginile, permiţând apariţia conceptelor, a noţiunilor.

2

Teoria lui Bruner evidenţiază atât aspectele pozitive cât şi cele negative ale învăţării şcolare: pe de o parte, scoaterea învăţământului din contextul "acţiunii imediate" şi transformarea învăţării într-o activitate independentă, cu un scop bine determinat, facilitează distingerea esenţialului de neesenţial şi elaborarea de idei complexe. Dezavantajul ar fi riscul apariţiei formalismului şi ruperii de realitate. De aceea, se pune accentul pe o învăţare cu scop formativ a elevului.

Stilurile de învăţare

Stilul de învăţare...• se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce amînvăţat”.• ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm.• implică faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afective- emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.

Fiecare dintre noi are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem, nu trebuie decât să ne gîndim la cum preferăm să învăţăm ceva nou.

Aplicaţie:

I.

Descrie mediul actual în care înveţi! Descrie mediul în care ţi-ar place să înveţi! Elaborează un plan de acţiune pentru dezvoltarea mediului de învăţare actual! Dacă ai avea 1 milion de euro cum ai schimba mediul de învăţare din facultatea unde

studiezi? De cine, de ce ai nevoie pentru a face transformările necesare?

II. Care sunt caracteristicile propriului mod de învăţare?

Uneori stilul de învăţare este confundat cu stilul cognitiv care redă modul în care cineva gândeşte. Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un „dat” pe viaţă. Este o „structură flexibilă”. (Băban, A., 2001) Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul vine cu varietatea stilurilor de învăţare. Nu este ceva ciudat să folosim stiluri diferite de învăţare pentru sarcini diferite de învăţare, de ex. la discipline diferite sau chiar în cadrul aceleiaşi discipline. Unii oameni au un stil de învăţare dominant puternic, alţii au o combinaţie de mai multe stiluri. Identificarea şi recunoaşterea stilurilor de învăţare se poate realiza prin: observarea şi analiza propriilor experienţe de învăţare, caracterizarea stilului de învăţare pe baza explicaţiilor, descrierilor, exerciţiilor prezentate în ghid, aplicarea unor chestionare specifice (Internet, manuale de psihoteste), discuţii cu specialişti de la cabinetele de asistenţă psihopedagogică din reţeua naţională de consiliere, informarea cu privire la stilurile de învăţare din dorinţa de autocunoştere (puncte tari şi slabe la stilului personal de învăţare), participarea activă la activităţile practice cu această temă la diferite ore, cu precădere cele de consiliere şi

3

orientare, diverse opţionale, implicarea în programe educaţionale cu această temă (de ex. optimizarea stilului de învăţare, tehnici de învăţare eficientă).

Aplicaţie: Chestionarul pentru identificarea stilurilor de învăţare.

Beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţarePentru copii...

dezvoltarea autocunoaşterii relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale învăţării eliminarea obstacolelor învăţării îmbunătăţirea stimei de sine prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori şi părinţi evidenţierea abilităţilor de învăţare optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal obţinerea de note mai bune la şcoală dezvoltarea unor relaţii pozitive cu cei din jur scăderea problemelor de comportament

Pentru părinţi... înţelegerea nevoilor de învăţare ale copiilor identificarea motivelor care generau eşecul şcolar reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a întregului potenţial al

copilului

Pentru profesori.... se constată mai puţin stres – zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara clasei se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională se îmbunătăţeşte managementul timpului se formează o imagine acurată asupra diversităţii din clasă creşte spiritul de echipă se dezvoltă relaţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea profesorilor cu

elevii şi părinţii se clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilor are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi „slabi” şi ale elevilor „talentaţi” se conştientizează cauzele eşecului în învăţare se stabilesc strategii de optimizare a învăţării

4