GIOTTO DI BONDONE

Cuprins

I.Introducere. Viata si opera................................3

II.Descrierea operei lui Giotto di Bondone..............5

III.Concluzii..............................................................9

Bibliografie.....................................................................10

1

I INTRODUCERE

VIATA SI OPERA

Personalitate multilaterală, florentinul Giotto a fost pictor, arhitect si sculptor.

Considerat părintele picturii moderne, Giotto face ruptura definitivă de tradiția bizantină. S-a

bucurat de un binemeritat renume, avand o mare influentă asupra contemporanilor (numeroșii

săi elevi si adepși s-au numit giottiști, dar aceștia s-au deosebit de maestrul lor prin atenția

prea mare acordata detaliilor si amănuntelor).

Giotto s-a născut nu departe de Florența, la Colle di Vespignano din

provincia Mugello, într-o familie săracă de țărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar

fi fost diminutivul de la Ambrogiotto sau Angiolotto) și fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di

Bondone. Se povestește că pictorul Cimabue l-ar fi întâlnit pe Giotto în timpul unei plimbări,

pe când băiatul păzea o turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o

piatră, liniile desenului fiind ferme și precise. Cimabue a fost încântat de desen și l-a luat pe

Giotto cu el la Florența. În acele vremuri pictura era privită ca o meserie, principala sarcină a

pictorului fiind aceea de a decora biserici, având nevoie de multe ajutoare. Giotto l-a însoțit

pe Cimabue în călătoriile lui la Assisi și la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase

comenzi. Nu se știe exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaștem două date care

marchează pășirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătorește cu Ciuta

(diminutivul prenumelui Ricevuta) di Lapo dell Pela, și 1290, când pictează prima sa mare

operă, un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florența.

2

După aceasta călătorește la Assisi, unde pictează în nava bisericii superioare o serie

de fresce reprezentând viața Sfântului Francisc (1296-1299). Doi ani mai târziu, Giotto

realizează la Roma mozaicul reprezentând barca lui Petru, așezată în sala de coloane

a Bazilicii Sfântul Petru. În anul 1300, la dorința papei Bonifaciu al III-lea, Giotto realizează

decorația "Lojei fericiților" din Bazilica San Giovanni in Laterano.

Picturile din Roma îl fac celebru, Giotto încă nu împlinise patruzeci de ani când

la Florența are deja câteva case, atelier și numeroși elevi. Comenzile sosesc de pretutindeni.

Pictează la Rimini pentru călugării franciscani fresce reprezentând minunile Sfântului Anton,

picturi care - din păcate - s-au deteriorat în decursul anilor.

În 1300, bancherul și negustorul Scrovegni, a cumpărat în Padova, un amfiteatru

roman în ruină, intenționân dsă construiască în locul său un palat pentru familia sa în memoria

tatălui său. Între anii 1303-1305, artistul decorează cu picturi această

capela"Scrovegni" din Padova, aceste fresce fiind considerate cele mai însemnate opere ale

sale. Aceste fresce prezintă 100 de scene din viața lui Hristos, a Mariei, a lui Ioachim și a

Anei, precum și reprezentări ale principalelor viruți și păcate de moarte.

Giotto: Sarutul lui Iuda (Scene din viaţa lui Isus), 1304-1306 - Capela Scrovegni, Padova

3

În anul 1311, Giotto se reîntoarce la Florența. Începând din anul 1317,

pictează fresce în Biserica Santa Croce. Dintre

cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi

admirate doar două: "Bardi" și "Peruzzi". În același

timp, artistul realizează picturi și pentru Palatul

"Bargello", care de asemenea nu s-au mai păstrat.

Între anii 1328-1333, Giotto se găsește la curtea

regelui Carol Robert din Napoli. Dintre frescele pictate

aici ne- au rămas doar câteva fragmente

După întoarcerea sa la Florența (1334), Giotto

este decorat de către consiliul orașului și devine

intendentul tuturor clădirilor oficiale și fortificațiilor din oraș. Este însărcinat cu conducerea

construcției Domului și proiectează "Le Campanile" (clopotnița) catedralei, a cărei construire

se începe în anul 1334.

Campanile di Giotto (Firenze)

Giotto petrece următorii doi ani la Milano, unde lucrează din însărcinarea Ducelui Visconti,

dar din păcate, din aceste opere nu s-a păstrat nimic. În 1336 este chemat la Avignon, unde

4

era sediul papilor în acea epocă, dar Giotto nu mai poate onora comanda făcută, pentru că pe 8

ianuarie 1337 moare. Este înmormântat în Biserica Santa Croce1.

III. DESCRIEREA OPEREI LUI GIOTTO DI BONDONE

Creațiile principale în care se poate vedea aportul pe care îl aduce acesta la inovarea

mijloacelor de expresie din pictură sunt frescele în care prezintă viața Sfântului Francisc,

aflate la biserica închinată acestuia la Assisi, cele care înfățișează viața lui Hristos și a Mariei

de la biserica Arena din Padova și frescele de la biserica Santa Croce din Florența în care

prezintă de asemenea viața Sfântului Francisc, precum și viața altor doi sfinți, Ioan

Evanghelistul și Ioan Botezătorul.Temele acestor fresce sunt religioase, obișnuite, dar ele

capătă prin Giotto o interpretare nouă2.

În Assisi a trecut prin 1300, dar proporțiile exacte ale operei sale din basilica

superioară sunt controversate. E primul ansamblu de fresce care ilustrează cu fideliate viața

Sfântului Francisc, urmând pas cu pas biografiile oficiale. Stilul dovedește o influență

romană, s-a presupus că Giotto a inaugarat aici lucru în echipă, care ar explica inegalitățile.

Scenele ce i se datorează lui Giotto în mod cert se carcaterizează prin monumentalitatea

figurilor izolate, și adesea, prin recurgerea la decorul arhitectural pentru a structura spațiul3.

1 ro.wikipedia. org2 Constantin Suter, Istoria artelor plastice, Editura Didactica și Pedagogica, 19633 Istoria ilustrată a picturii de la arta rupestră la arta abstractă, traducere în rom, de Sorin Mărculescu, Editura Fernand Hazan, Paris, 1971,

5

Sfântului Francisc primind stigmatele, Biserica superioară „Sfântul Francisc”, din Assisi

În capela Scrovegni din Padova (1303-1305) avea să dea definiția durabilă a artei

sale: o simplă sală boltită cu pereții în întregime acoperiți de fresce care ilustrează viața lui

Hristos și a Fecioarei Maria în scene rânduite pe trei etaje.

Viața lui Hristos devine în fresca lui Giotto povestea de la naștere și până la moarte a

unui om simplu, plin de demnitate și de forță morală, care a rezistat bărbătește încercărilor la

care a fost supus. Vechile mituri creștine au fost reinterpretate în lumina idealurilor umaniste

care încep să înmugurească în timpul său și care glorifică nu ascetul și misticul, ci omul activ

și demn: Cu tot conținutul lor biblic, frescele lui Giotto redau întâmplări care se petrec pe

pământ și la care participă oameni reali.

6

Plângerea la mormânt, 1301-1305, Capela Arena, Padova

Până în secolul XIV, tema plângerii la mormântul lui Hristos era destul de neobișnuită

în Occident. Cu toate acestea, lumea bizantină, sursă de inspirație pentru arta italiană a acelei

perioade, motivul este întâlnit frecvent. Maniera în care Giotto reușește să traducă influențele

orientale în propriul său limbaj. Artistic va deveni un exemplu pentru nenumărați artiști.

Monumentalele trupuri ale personajelor sale sut împlinite, dinamice și emoționante. Durerea

în diferitele sale ipostaze, este realist prezentată: îngerii își smulg părul din cap, își zgârie

fețele, își frâng mâinile sau țipă și plâng în hohote. Astfele de motive sunt și ele de origine

bizantină. Ideea că un heruvim ar putea da dovadă de asemenea afecte este de neconceput în

arta gotică de la nord de Alpi, motivul fiind introdus de Giotto. Peisajul din spatele lui

Nicodim și Iosif din Arimateea își are sursa în modelelel orientale, reușind să creeze impresia

de spațiu vast, natural. Diagonala peretului de stâncă dă adâncime imaginii și orientează

atenția privitorului asupra trupului lui Hristos. Giotto a reușit să obțină un minunat amestec de

modele bizantine și trăsături realiste, inovatoare. Inovațiile majore a lui Giotto sunt

7

următoarele: trupul lui Hristos și al Fecioarei Maria sunt redate cu măiestrie. Trăsăturile

delicate ale Domnlui Hristos sunt ușor idealizate. Cu toate acestea, cadavrul este prezentat

realist, cu gura întredeschisă. Suferința Fecioarei este foarte umană, ea este înfățișată în

postura unei mame din vremea lui Giotto, creînd astefel, o legătură între privitorul epocii și

scena biblică4.

Putem să evaluăm amploarea inovațiilor pe care le aduce Giotto, comparând această

scenă a Plângerii la mormânt cu aceeași scenă tratată de un miniaturist din secolul al XIII-

lea.Ambele opere ne-o arată pe Fecioară plângându-și Fiul, îmbrățișându-i pentru ultima dată

trupul fără viață. Miniaturismul nu urmărește să prezinte o scenă reală, el făce să varieze

mărimea personajelor ca să le insereze cât mai bine în foaia lui. Aceeași indiferență l-a făcut

și pe Nicola Pisano să prezinte mai multe episoade într-o singură compoziție. Atitudinea lui

Giotto este total diferită. Pictura este pentru altceva decât un substitut al scrierii. Avem

impresia că suntem martori evenimentului, ca în fața unei scene de teatru. E de ajuns să

comparăm gestul convențional care, în miniatură, exprimă durerea Sfântului Ioan, cu

atitudinea pasională a aceluiași personaj, care la Giotto, se apleacă spre Hristos, cu brațele

mult depăratate. Dacă încercăm să ne reprezentăm distanța care îl desparte pe Sfântul Ioan de

figurile așezate în prim plan, ne dăm seama că totul este nou în arta lui Giotto. Giotto ne arată

cu atâta veridicitate cum fiecare personaj își manifestă tristețea, încât percepem foarte bine și

durerea celor cărora nici măcar nu le vedem fața5.

Lucrarea magnifică Madona in Maesta datează din 1310, este realizată în tempera pe

lemn, cu dimensiuni de 325 x204 cm, actualmente aflându-se la Galeria Ufizzi din Florența.

Sfânta Fecioară este înconhurată de sfinți și de îngeri. Personajele sunt dispuse în spațiul

realist. Deși s-a inspirat din reprezentări tradiționale, artistul a creat impresia de adâncime a

spațiului plasând Fecioara pe un tron tridimensional și suprapunând figurile6.

IV CONCLUZII

Așa cum m mai subliniat, Giotto di Bondone este considerat inovatorul picturii italiene

și predecesorul artei moderne. El a înlocuit compoziția ornamentală bizantină cu propria sa

tridemnensionare a spațiului care anunuță perspectiva renascentistă.

4 Arta. Istoria vizuala a artelor plastice, Editura Litera, 20095 E. H. Gombrich, Istoria Artei, Editura Art, 2012 6 Arta. Istoria vizuala a artelor plastice, Editura Litera, 2009

8

Giotto creează primul ansamblul de compoziții concepute într-o suită de scene:

Biografia Sfântului Francisc prezentat ca un călugăr. Giotto revoluționează pictura și o face

veridică. Personajele biblice par oameni contemporani care au trăiri și au în jurul lor un peisaj

recognoscibil din Toscana. Gesturile personajelor sunt pline de noblețe. Atitudinea e plină de

evlavie. Există un sentiment al măreției în viziunea sa picturală. Subiectul e integrat în

contemporan, pentru că era un pretext de a prezenta societatea italiană contemporană lui

Giotto. Scenele au o simplitate narativă și o ținută austeră. El caută să înfățișează momente

cheie ale acțiunii și să redea gesturile specifice acelui moment. Timpul fizic pare încremenit.

La unele personajele a lui Giotto este sugerată durerea, tragismul, suferința.Tensiunile

evenimentelor sau momentelor e comunicată privitorului prin mijloace multiple. Personajele

sunt grupate. Există o arhitectură compactă a maselor de culoare.Scenele au monumentalitate,

iar compoziția se citește într-un mod clar. Personajele au materialitate, sunt statutare, au

densitate și se încadrează în spațiul arhitectural sau peisaj. Cromatica e modernă, realizată

prin culori calde în lumină și culori reci în umbră. Giotto utilizează culorile dense pentru a

sugera materialitate și culori diluate pentru luminozitate pentru efectl solar și aerian.Impresia

de spațiul e realizat prin perspectiva cromatica, culori calde în prim plan și culori reci în

fundal.Petele de culoare sunt aplicate pentru a nu sparge zidul și suprafață prin adâncimi

exagerate.

Leonardo da Vinci afirmă că „Giotto i-a ajuns din urmă nu numai pe maeștrii epocii

sale, ci și pe toți artiștii care l-au precedat”.

După moartea lui Giotto, arta italiană se va dezvolta influențată de stilul său,

desprinzându-se de legătura cu tradițiile bizantine. Astfel, pictori ca Masaccio sau Leonardo

da Vinci vor urma principiile perspectivei reale inițiate în artă de Giotto.

BIBLIOGRAFIE

1)Conf. Univ. Dr. Ion Codrescu, suport de curs

2)Constantin Suter, Istoria artelor plastice, Editura Didactica și Pedagogica, 1963

3)Istoria ilustrată a picturii de la arta rupestră la arta abstractă, traducere în rom., de Sorin Mărculescu, Editura Fernand Hazan, Paris, 19714)Arta. Istoria vizuala a artelor plastice, Editura Litera, 20095)E. H. Gombrich, Istoria Artei, Editura Art, 2012

Surse internet

9

ro. Wikipedia. org

10