AdolescentaPrima copilărie- (de la naştere la 3 ani), copilăria mică- (de la 3 la 8 ani), copilăria mare- (de la 9 la 12 ani) adolescenţa- (de la 12 la 18 ani).Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă• Dezvoltarea de noi relaţii sociale• Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie.• Acceptarea modului în care arată (înfăţişarea fizică)• Câştigarea independenţei emoţionale în relaţie cu părinţi şi a unui nou statut în cadrul familiei.• Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.• Pregătirea pentru cariera profesională• Dezvoltarea simţului etic şi a unui sistem de valori propriu.• Dorinţa de a dezvolta un comportament social responsabilCele patru întrebări-cheie ale adolescenţei:Cine sunt eu? Sunt o persoană normală? Sunt o persoană competentă? Sunt iubit? Şi, mai ales, Sunt demn de a fi iubit?Practic, identitatea unei persoane reprezintă un răspuns explicit sau implicit la întrebarea Cine sunt eu? Transformările care se produc în întreaga structură a personalităţii adolescentului au implicaţii importante: maturizarea fiziologică, dezvoltarea capacităţii de cunoaştere, apariţia de noi dorinţe şi sentimente dau adolescentului impresia că este o persoană cu totul nouă,Experienţa socială redusă a adolescenţilor poate conduce la identificări cu modele neadecvate sau poate conduce la făurirea de idealuri inaccesibile şi chiar identificarea cu false idealuri. Identitatea este „dimensiunea centrală a conceptului despre sine a individului, reprezentând poziţia sa generalizată în societate, derivând din apartenenţa sa la grupuri şi categorii sociale, din statutele şi rolurile sale” (P.Popescu-Neveanu).Conceptul de identitate apare ca o inovaţie conceptuală şi terminologică atribuită lui ERIKSON.Conform opiniei lui Erikson, obiectivul major al adolescentului în această etapă de dezvoltare este formarea identităţii eului. Identitatea eului se structurează în jurul a are trei componente: c) simţul unităţii sau acordul între percepţiile sinelui; d) simţul continuităţii percepţiilor sinelului în timp; e) simţul reciprocităţii între propriile percepţii ale sinelului şi modul în care individul este perceput de ceilalţi.Pe scurt, este vorba despre: • Lupta pentru de a dezvolta identitatea eului (sentimentul profund de a fi egal cu sine însăşi, sentimentul continuităţii), • Preocupare pentru aparenţa fizică, veneraţia pentru eroi, pentru diferite ideologii, • Dezvoltarea identităţii de grup, • Pericolul de confuzie a rolului, îndoieli privind identitatea sexuală şi vocaţională, • Moratoriul psihosocial, un stadiu situat între moralitatea pe care copilul a învăţat-o şi acea etică care urmează să fie dezvoltată de adult.Adolescentul trăieşte o aşa numită criză de identitate deoarece nu ştie foate bine cine este sau încotro se îndreaptă. Erikson arată că adolescentul tipic gândeşte despre sine însăşi: „Nu sunt ceea ce mi-aş dori să fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am fost” . Totuşi, arată că este mai probabil că o criză de ident să apară în adolescent târzie (nu în perioada de debut a adolescenţ).Etapele varstei adulteTinereţea sau perioada adultă timpurie (20–30 ani): adulţii se angajează într-o relaţie stabilă, bazată pe dragoste şi intimitate, în timp ce alte persoane dezvoltă mai degrabă sentimente de izolare.Vârsta adultă mijlocie (30–60 ani):adulţii se angajează într-o activitate productivă, valorizată şi utilă din punct de vedere social; în cazul unei rezolvăriu negative ale acestei crize, persoana stagnează şi devine centrată pe sine.

Bătrâneţea (peste 60 de ani):adultul încearcă să înţeleagă dacă viaţa sa a avut şi are un sens. Dacă reuşeste să înţeleagă sensul propriei vieţi, persoana câştigă mai multă înţelepciune; dacă nu, atunci va trăi cu intensitate sentimentul disperării.Operatiile postformale. Caracteristicile principale ale cunoasterii la adulti Gandirea relativista - care presupune intelegerea cunoasterii ca fiind dependenta de perspectiva subiectiva a celui care cunoaste; . gandirea dualista - abilitatea de a releva si rezolva contradictii survenite din viziuni/pareri contrare; . gandirea sistematica - capacitatea de a gandi sau de a reflecta la toate sistemele de cunoastere sau de idei. Caracteristicile majore ale gandirii adultului: metacognitiva, dialectica si pragmatica. Memoria se restructureaza prin maxim de eficientizare la 25 de ani (Lowe), iar dintre componentele memoriei fixarea si pastrarea au o foarte mare longevitate. Recunoasterea si reproducerea devin mai putin prompte dupa 55 de ani, dar memorarea logica este mai rezistenta, iar memorarea mecanica scade intre 40 si 45 de ani. Invatarea ca achizitie de cunostinte atinge maximum la 40/50 de ani si ramane stabila si deschisa ca posibilitate pana la 58/60 de ani. Viteza si randamentul invatarii se dezvolta pana la 21 de ani, dupa care se stabilizeaza si scade lent dupa 30 (Thorndike).Compararea invatarii la adolescent cu cea la adulti + invatarea permanenta + conceptual de invatare transformative prin reflective critica.Comparand invatarea la adulti cu invatarea la adolescent arata ca fata de perioada anterioara invatarea castiga in perioada adulta: . coeziune, capacitate de imbinare a formelor de analiza concret/abstract; . extragerea ideilor esentiale, sesizarea mai rapida a semnifica-tivului; . critica pragmatica a noului; . atitudine clara de refuz a neclaritatilor, nevoia de precizie; . evaluarea independenta a surselor de informare; . cerinta de aplicare si practica; . necesitatea de a completa informatia cu deprinderile, tehnicile, procedeele necesare domeniului. Conceptul invatarii transformative este pus in circulatie de Jack Mezirow, care sugereaza ca individul poate fi transformat in procesul invatarii prin reflectie critica. Paulo Friere, descrie procesul constientizarii prin care adultii capata o cunoastere profunda a realitatii socio-culturale care le modeleaza viata si capacitatea lor de a transforma realitatea prin actiune asupra ei. Invatarea transformativa prin reflectie critica implica: . a fi mai reflexiv si mai critic; . a fi mai deschis la perspectiva celorlalti; . a fi mai putin defensiv si mai deschis la ideile noi. Teoria lui LevinsonNoţiunea de ciclu al vieţii ne “sugerează că există o anumită ordonare în cursul vieţii omului; deşi viaţa fiecărui individ are caracteristici unice, cu toţii trecem prin aceaşi secvenţă de bază.” Cele 4 cicluri includ: vârsta pre-adultă, vârsta adultă timpurie, vârsta adultă mijlocie, vârsta adultă târzie.Pentru vârsta adultă, principale crize de dezvoltare se definesc în jurul următoarelor diade: • intimitate vs izolare: individul se centrează pe realizările din viaţa sa, pe siguranţă şi pe dezvoltare interumană; • generativitate vs stagnare şi absorbţie de sine: intervine grija faţa de sine şi faţă de ceilalţi; • întelepciune vs disperare: este conflictul care defineşte stadiul terminal, al batrâneţii.Teorii cu privire la dezvoltarea in perioada adulta. EriksonErick Erikson susţine că „noi ne dezvoltam prin dezvăluirea predeterminată a personalitaţii noastre în opt stadii”. Patru dintre acestea se derulează pe parcursul copilăriei, în timp ce perioada adolescenţei şi a vârstei adulte cuprind la rândul lor în patru stadii majore.Pentru vârsta adultă, principale crize de dezvoltare se definesc în jurul următoarelor diade: • intimitate vs izolare: individul se centrează pe realizările din viaţa sa, pe siguranţă şi pe dezvoltare interumană;

• generativitate vs stagnare şi absorbţie de sine: intervine grija faţa de sine şi faţă de ceilalţi; • întelepciune vs disperare: este conflictul care defineşte stadiul terminal, al batrâneţii.• Stadiul 6. Tinereţea sau perioada adultă timpurie (20–30 ani): este stadiul în care cei mai mulţi adulţi se angajează într-o relaţie stabilă, bazată pe dragoste şi intimitate, în timp ce alte persoane dezvoltă mai degrabă sentimente de izolare.• Stadiul 7. Vârsta adultă mijlocie (30–60 ani): este stadiul în care majoritatea adulţilor se angajează într-o activitate productivă, valorizată şi utilă din punct de vedere social. Erikson descrie aceste două extreme ca generativitate şi stagnare, unde generativitatea se referă la “interesul pentru a crea şi a păstorii următoarea generaţie”Problematica sau conceptul de vis„Visul” sau proiecţia despre viitor, în concepţia lui Levinson, este concepţia despre lume şi viaţă reorganizată în baza valorilor noului stadiu de vârstă, asociată cu scopurile de viitor, respectiv planul de viaţă care asigură energia şi motivaţia împlinirii lui. „Modul cum se relaţionează individul cu visul său este considerat de Levinson ca fiind crucial, altfel spus, dacă „visul” nu devine o parte a vieţii sale el poate muri, îşi pierde simţul scopului în viaţă şi simţul responsabilităţii” Tranziţia către perioada adultă mijlocie se realizează pe un interval de circa 5 ani, în jurul vârstei de 40 de ani. Acum are loc o altă reevaluare din perspectiva „visului” ca scop de viaţă, o reevaluare ce presupune compararea între realizări şi elemen-tele fixate în scopul de viaţă. Acum se petrec ajustări sau aducerea obiectivelor mai aproape de realitate şi posibilităţi. Levinson arată că „visul” ca şi scop de viaţă este în general atât de complex, încât este foarte puţin probabil să fie complet îndeplinit. Scopurile de viaţă pot fi nerealiste, neadecvate. Succesele modeste nu sunt măsuri cu care se operează la acest nivel şi de cele mai multe ori evenimentul culminant al perioadei adulte face parte din categoria mici succese ce sunt apreciate în termenii de succese imperfecte, dacă nu ca ratări. Allport – Eul maturPersonalitatea sănătoasă la vârsta maturităţii, spune Allport, îşi stăpâneşte în mod activ mediul, manifestă o anumită unitate a personalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vârsta cronologică, dar expectanţa socială aliniază vârsta adultă cu maturitatea. După Allport, criteriile de maturitate ale personalităţii sunt şase la număr, şi anume: Extensiunea simţului eului; Raportarea caldă a eului la ceilalţi; Securitatea emoţională (autoacceptarea); Percepţie realistă, abilităţi şi sarcini; Obiectivarea eului: intuiţie şi umor; Filosofia unificatoare a vieţii. În virtutea extensiunii eului, persoana matură este capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi. Allport arată că o persoană matură va fi în contact strâns cu ceea ce numim „lumea reală”. Va vedea obiectele, oamenii şi situaţiile aşa cum sunt şi va fi implicat într-o activitate (muncă) relevantă pentru sine. Prezenţa umorului, ca o caracteristică a persona-lităţii mature face individul capabil să perceapă dezacordurile şi absurdităţile prezente înlăuntru, propriile calităţi şi valori. Allport mai adaugă şi faptul că personalitatea matură reclamă o înţelegere clară a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. PersonalitateaPentru înţelegerea tranziţiei rolurilor în viaţa adulţilor sunt importante 4 concepte: „coordonarea în timp”, „procesualitatea”, „contextua-litatea” şi „legăturile de viaţă” Coordonarea în timp se referă la durata petrecută în fiecare rol sau distanţa în timp între două sau mai multe tranziţii de rol. Procesualitatea se axează pe îmbătrânire ca pe o serie de tranziţii de rol, mai degrabă decât ca pe un eveniment singular. Intrările şi ieşirile din rol sunt importante şi procesualitatea subliniază ordinea acestor tranziţii de-a lungul cursului vieţii.

Ursula Şchiopu, E.Verza (1997, p. 326) propun următoarele elemente caracteristice ale perioadei adulte din perspectiva subidentităţilor maritale şi parentale: adult tânăr – are loc consolidarea căsniciei, un proces de adaptare activă, libidoul foarte activ, crescător, creşte intimitatea, familia este dominată de dorinţa întreţinerii confortului afectiv, se realizează diferenţierea rolurilor în familie, se constituie gradele de dependenţă şi autonomie între soţi, iar creşterea copiilor mici lărgeşte sfera intimităţii; adult 34/45 de ani – un rol parental mai încărcat, rolurile profesionale sunt absorbante, apare erodarea intimităţii, libidoul este activ, se consolidează identitatea familiei, tendinţa este spre confort afectiv – pot interveni unele crize maritale; adult 45/55 de ani – apar unele tensiuni pe dimensiunea rolului parental, are loc fragilizarea sănătăţii mamei, temperarea discretă a libidoului, anularea capacităţii de procreare a femeii; adult 55/65 de ani – rolul parental este solicitat de denuclea-rizarea familiei, are loc dezangajarea profesională şi în conse-cinţă se produce o criză de identitate profesională, legătura matrimonială devine una de securizare, poate interveni pierde-rea partenerului şi apariţia nepoţilor Congruenţa percepţiei rolurilor presupune că fiecare persoană percepe rolul ei sau rolul lui aproape la fel cum este perceput de celălalt. Dificultatea în perceperea congruentă a rolurilor este aceea că individul, în mod frecvent priveşte atitudinile şi aşteptările sale ca fiind corecte şi le menţine fără a încerca să vadă sau să înţeleagă atitudinea şi aşteptarea celeilalte persoane. Regresia biologicaÎmbătrânirea este un proces biologic complex, determinat genetic şi modulat de mediu. Imbătrânirea este un proces ce implică schimbări graduale şi spontane, conducând spre maturare prin vârstele copilăriei şi pubertăţii, până în perioada de adult tânăr, după care are loc un declin până la vârsta adultă mijlocie şi marea bătrâneţe. (hormone, cellule, oase, somn, mobilitate)Probleme de natura psihoafectiva si comportamentalaModificările intelectuale sunt mai puţin accentuate decât schimbările fizice sau senzoriale. Descreşte funcţionalitatea intelectuală mai ales după 70 de ani şi ca urmare a modificărilor structurale ale sistemului nervos. Se diminuează memoria de scurtă durată, iar memoria de lungă durată se păstrează mai bine. Scade interesul pentru activităţi noi, cât şi cel pentru activităţile obişnuite; are loc diminuarea capacităţii de concentrare a atenţiei şi sunt afectate, mai ales, activităţile intelectuale care cer viteză de reacţie. Pierderea partenerului de viaţă . Boli de tipul Parkinson, Alzheimer, arterioscleroza cerebral. Procesul îmbătrânirii include transformări fiziologice, biochimice şi comportamentale, declinul psihic fiind condiţionat de o serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică, precum şi de condiţiile de mediu, de moştenirea genetică şi de rezistenţa SNC.Stadiile perioadei de batraneteStadiile perioadei de bătrâneţe pot fi: de trecere spre bătrâneţe 65/75 ani, bătrâneţea medie 75/85 ani, marea bătrâneţe după 85 ani (Ursula Şchiopu, Verza, 1997). În literatura de specialitate americană, sunt enumerate două mari stadii: perioada bătrâneţii timpurii (de la 65 la 75 de ani) şi bătrâneţea târzie după 75 de ani. Perioada de trecere este cea în care are loc retragerea oficială din viaţa activă şi, ca urmare, are loc micşorarea subidentităţii profesionale. Rămâne esenţială subidentitatea maritală, iar în expansiune se află subiden-titatea parentală datorită apariţiei nepoţilor. În perioada bătrâneţii propriu-zise, are loc contractarea subidentităţii parentale, subidenti-tatea socială rămâne restrânsă ca urmare a reducerii mobilităţii şi creşte frecvenţa mortalităţii.Problematica retragerii din viata active (pensionarea) Atitudinea din fata mortii. Etapele Eliz-cinci stadii ale confruntării cu ideea morţii, şi anume: negarea şi izolarea, furia, târguiala, depresia şi acceptarea. Erikson arată că întreaga perioadă de bătrâneţe este caracterizată de criza generată de pendularea între integritate şi disperare în confruntarea cu ideea morţii