56
UNIVERSITATEA BUCUREsTI Facultatea de Psihologie si stiintele Educatiei Sectia Psihologie CURSUL PSIHOLOGIE EXPERMENTALĂ MODULUL I BAZELE METODEI EXPERIMENTALE Titular curs: Conf. univ. dr. MIHAI ANIŢEI BUCURESTI 2005-2006 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I CURIOZITATE, OBSERVAŢIE, EXPERIMENT Continuturi: 1.1 Psihologia ca stiinta experimentala 1.2 Observatie si experiment 1.3 Etapele experimentului Obiective: 1. Prezentarea specificului explicatiei stiintifice în psihologie, domeniul psihologiei experimentale 2. Prezentarea metodei observatiei si relatiei dintre observatie si experiment 3. Prezentarea etapelor experimentului în cercetarea psihologica Precerinte: Nu este cazul. Expunere:

psih experimentala

  • Upload
    ony-ony

  • View
    283

  • Download
    5

Embed Size (px)

DESCRIPTION

note

Citation preview

UNIVERSITATEA BUCUREsTIFacultatea de Psihologie si stiintele EducatieiSectia PsihologieCURSULPSIHOLOGIE EXPERMENTALMODULUL IBAZELE METODEI EXPERIMENTALETitular curs:Conf. univ. dr. MIHAI ANIEIBUCURESTI2005-2006UNITATEA DE NVARE ICURIOZITATE, OBSERVAIE, EXPERIMENTContinuturi:1.1Psihologia ca stiinta experimentala1.2Observatie si experiment1.3Etapele experimentuluiObiective:1. Prezentarea specificului explicatiei stiintifice n psihologie, domeniul psihologiei experimentale2. Prezentarea metodei observatiei si relatiei dintre observatie si experiment3. Prezentarea etapelor experimentului n cercetarea psihologicaPrecerinte:Nu este cazul.Expunere:1.1Psihologia ca stiinta experimentalaVreme ndelungata, psihologia s-a aflat n sfera de actiune a filosofiei. Abia la sfrsitul secolului al XIX-lea, odata cu mbunatatirea tehnicilor de cercetare, psihologia s-a deplasat spre tarmul stiintelor pozitive.Psihologii ar putea fi organizati pe o linie de continuitate n raport cu modul n care ei considera stiintele exacte drept model pentru psihologie. Psihologii "hard" considera ca stiintele fizicii sau chimiei sunt modele perfecte de urmat, n timp ce psihologii "soft" considera ca stiintele sociale trebuie sa constituie modelul de urmat. Toate stiintele dispun de un set de date si de teorii explicative. Ceea ce este distinctiv ntre diferitele stiinte, ca si ntre subspecialitatile din interiorul unei stiinte, sunt diferitele tehnici folosite. Astfel, astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint, asa cum nici subiectul experimentat de catre psihologi nu are nevoie de telescop. Daca psihologii hard uzeaza de tehnici mult mai rafinate, aceasta se datoreaza n mare parte tipurilor de probleme care impun un anumit gen de analize sofisticate.Desi distinctia cercetare fundamentala - cercetare aplicativa a intrat n vocabularul cotidian al stiintelor, noi credem ca cea mai importanta distinctie trebuie sa fie facuta ntre o cercetare buna si alta proasta. Principiile si practicile psihologiei experimentale se aplica n egala masura cercetarii fundamentale si celei aplicative. Ele pot fi folosite pentru a evalua cercetarile psihologice pe care le ntlnim sau le realizam fie ca studenti, fie ca psihologi profesionisti sau ca cercetatori n domeniul psihologiei.Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale trebuie sa nceapa prin a oferi definitiile operationale ale urmatorilor termeni: experiment, metoda experimentala si psihologie experimentala.Termenul deexperimenteste larg utilizat att n limbajul cotidian ct si n cel al diverselor stiinte. Daca stiinta izvoraste din realitate ncercnd s-o explice, experimentul este demersul prin intermediul caruia realizam extragerea unui esantion din realitate spre a-l supune verificarii (testarii) n vederea cunoasterii. Ce vrem si ce trebuie sa cunoastem? Una dintre trasaturile definitorii ale psihicului uman este ca acesta dispune de cele mai complexe dispozitive de determinare antialeatorii (P. Popescu Neveanu, 1987). A experimenta constituie, n fapt si n esenta, o dimensiune intrinseca a lui "homo sapiens" si raspunde nevoii imperioase de a gasi cauzalitatea, de a raspunde la ntrebarea "de ce" si apoi de a se asigura asupra modului cum vor evolua lucrurile n viitor. Oamenii de stiinta nu au facut altceva dect sa formalizeze acest demers si experimentul a constituit si constituie o ambitie marturisita a tuturor stiintelor naturii.Experimentul este o manipulare deliberata a unui esantion din realitate pe care dorim sa-l studiem n scopul de a ntelege mai bine modul cum acesta se produce, din ce cauza si cu ce efecte.Metoda experimentalan psihologie a fost introdusa pe la jumatatea secolului al XIX-lea si putem afirma ca celebra lucrare a lui G.T. Fechner "Elemente de psihofizica" (1860) sta la baza ei. Domeniul psihologiei experimentale se defineste prin intermediul metodei experimentale, considerata ca forma cea mai desavrsita si cea mai convingatoare a demersului stiintific (M. Richelle, X. Seron, 1994).Metoda experimentala constituie cadrul logic, formal si epistemic de utilizare a experimentului. Aceasta implica prezenta si utilizarea (prin verificari si revizuiri periodice) unor instrumente de lucru, reguli de conduita, dispozitive tehnice si proceduri, strategii, planuri de experimente, modalitati de culegere si prelucrare a datelor. Asa cum sustin, pe buna dreptate, autorii mai sus citati, de obicei psihologii insista mai mult asupra modalitatilor de culegere si prelucrare a datelor, neglijndu-se rolul capital pe care l joaca instrumentele tehnice n dezvoltarea psihologiei experimentale. Domeniul psihologiei experimentale s-a conturat, s-a impus, s-a dezvoltat si va progresa n masura n care cercetatorii imagineaza si propun noi mijloace de investigare ce deschid noi orizonturi de cercetare a realitatii psihice.Psihologia experimentalaeste o ramura a psihologiei, care, fiind att de intim legata de metoda, se defineste chiar prin metoda experimentala. Cel mai frecvent criteriu utilizat n clasificarea ramurilor psihologiei este continutul, ori, constatam ca psihologia experimentala se defineste prin metoda. n acelasi timp, fiecare ramura a psihologiei definita de un continut dispune de o parte experimentala mai mult sau mai putin importanta. Unii autori sunt tentati sa nu considere psihologia experimentala ca o ramura obisnuita ci, mai curnd, ca metoda aplicabila variatelor domenii ale cunoasterii. Alti autori (P. Fraisse, 1963) considera psihologia experimentala drept sursa de cunostinte acumulate n psihologie prin utilizarea metodei experimentale. Din punctul de vedere al psihologiei americane, care pune accentul mai mult pe atributele experimentului, psihologia experimentala este un demers repetabil si autocorector n studierea manifestarilor vietii psihice (Kantovitz, B.H., Roediger III, H.L., Elmes, D.G., 1991). Din punctul de vedere a lui N. Lungu (2000), domeniul psihologiei experimentale l constituie teoria si practica experimentului ca metoda de cercetare activa si eficienta, deservind astfel orice cercetare psihologica de tip experimental. Mai departe, acelasi autor ne ofera urmatoarea definitie: "psihologia experimentala reprezinta ansamblul principiilor, normelor si regulilor care stau la baza organizarii si desfasurarii experimentului n psihologie, cu scopul obtinerii de date verificate asupra realitatii psihice" (pp. 15) Dupa cum observam si aceasta definitie trimite la metoda (principii, norme, reguli, organizare), ceea ce este, practic, inevitabil n orice tentativa de definire a psihologiei experimentale.n concluzie,domeniulpsihologiei experimentale l constituie manifestarile vietii psihice abordate ntr-o maniera experimentala.Obiectulpsihologiei experimentale este reprezentat de problemele vietii reale identificate si asupra carora cercetatorul avanseaza ipoteze ce urmeaza a fi testate prin experimente controlate si replicabile n vederea avansarii unor predictii verificabile statistic privitoare la generalizarea rezultatelor obtinute si evolutia comportamentelor studiate.Trebuie sa fim realisti: finalitatea oricarui demers stiintific veritabil este de a prezice fenomenul studiat. Experimentul psihologic, metoda experimentala, psihologia experimentala constituie fundamentul cercetarii stiintifice asigurnd aceste exigente la cel mai nalt nivel de vigoare stiintifica si oferind imaginea unei evolutii dinamice a tehnicilor, instrumentelor, mijloacelor de lucru n deplin acord cu evolutia celorlalte stiinte moderne.1.2Observatie si experimentDin perspectiva temporala observatia si experimentul constituie doua momente succesive ale cercetarii, astfel nct - desigur - observatia precede experimentul. Aceasta este si o ordine istorica n evolutia stiintelor, implicit a psihologiei. Spunem - n mod obisnuit - ca realitatea fiind observata ne semnaleaza anumite probleme pe care le vom aborda ntr-o maniera experimentala. Apoi, n timpul experimentului observatia survine ca element ajutator, ca sursa de date suplimentare asupra efectelor variabilei independente.nca n sec. al XVIII-lea R. Bacon facea distinctia ntre observatia pasiva si vulgara si observatia activa si savanta. Elementul comun pentru observatie si experiment este constatarea unor fapte menite a fi un raspuns la o problema. Un lucru pe care adesea l uitameste ca nu vom gasi dect ceea ce cautam. Laboratoarele de cercetare sunt pline de observatii acumulate n timp si inutile pentru ca cercetatorii nu si-au pus ntrebari precise. Or, diferenta dintre observatie si experiment consta tocmai din natura (prezenta) ntrebarii. n observatie ntrebarea ramne deschisa si cercetatorul nu cunoaste raspunsul sau nu are dect o idee vaga asupra lui. n experiment - din contra - ntrebarea devine ipoteza prin care se avanseaza supozitia existentei unei relatii ntre fapte, pe care experimentul si propune sa o verifice.n cazul experimentului explorator de tipul "ce se ntmpla daca." experimentatorul nu are ntrebari precise si nici raspunsuri asteptate. n acest caz observatia va avea un rol mai important, ntruct ea pare sa fie calea pe care vom pune n evidenta modificarile induse n mod explorator.Dincolo de diferentele de grad si de nivel de complexitate, poate ca cea mairelevanta distinctie o ofera precizia nregistrarii datelor. Observatia trebuie sa se multumeasca cu proceduri mai putin riguroase dect cele experimentale. n cel mai bun caz, mbunatatirile metodologice sunt consacrate modului n care se poate asigura o mai buna rigoare a observatiei.Factorii determinanti ai observatieia.Prezenta observatorului.Se cunoaste ca prezenta observatorului introduce o noua variabila n configuratia cercetarii, experimentului pentru ca ar conduce la modificarea comportamentului observat. Solutii exista si aplicarea lor tine de nivelul de dotare al laboratorului, dar si de inventivitatea cercetatorului. Tehnologiile moderne pun la ndemna ferestrele cu orientare unidirectionala (one way screen/window) sau camere video.Tot att de eficiente pot fi si metodele clasice de "spionare": o draperie, un paravan, un orificiu n perete s.a.m.d. Observatorul ascuns ofera posibilitatea unei desfasurari naturale a comportamentului mai ales la copii, la persoanele cu handicap intelectual sau n conditii de grup.b.Personalitatea observatoruluiare un rol important n evaluarea, estimarea conduitelor observate, mai ales atunci cnd se fac referiri la trasaturi, manifestari de personalitate, atitudinal-caracteriale. Observatia ramne un demers marcat de subiectivitatea observatorului. Inerent se vor regasi influente care exprima experienta sa, reprezentarile sale asupra fenomenului studiat, atitudinile sale fata de sexul opus, valorile la care adera, conceptiile, prejudecatile, stereotipurile sociale s.a.m.d. Data fiind importanta acestui factor se impune evidentierea principalelor aspecte care tin de personalitatea observatorului.Continutul observatieiLa prima vedere pare simplu sa spunem ca, prin observatie, constatam manifestarile comportamentale, conduita subiectului. Dificultatile apar atunci cnd ncercam sa analizam, sa descriem conduitele sub multiplele fatete n care se pot prezenta acestea. Suntem obligati la o astfel de analiza si prezentare daca dorim sa facem din metoda observatiei un instrument ct mai riguros de surprindere a variatelor conduite ce pot sa se manifeste n diferitele mprejurari si situatii, inclusiv n experimentul de laborator.ncercnd o sistematizare a conduitelor supuse observatiei, V. Ceausu (1978) le mparte n doua mari categorii:simptomatica stabila(naltimea, greutatea, largimea umerilor, circumferinta toracica, circumferinta abdominala, lungimeasi grosimea minilor si picioarelor, circumferinta si diametrele craniene etc.) sisimptomatica labila(pantomima, mimica, modificarile vegetative, vorbirea).Protocolul observatieiDupa elaborarea proiectului experimental trebuie sa precizam sicmpul observatieiprin elaborarea unei liste a conduitelor care se cuvin a fi observate n experimentul respectiv. Apoi, pentru fiecare conduita n parte trebuie sa precizamsistemul de notare, de consemnare a datelor observatiei. Este de dorit sa utilizam - pe ct posibil - scale de evaluare cu trepte de 3,5,7 puncte prin care sa definim intensitatea manifestarilor. Se pot utiliza adjective sau adverbe prin care se descrie intensitatea (foarte puternic pna la foarte slab) sau frecventa (foarte frecvent pna la foarte rar, adesea pna la deloc). Unele manifestari nu permit dect evaluari dihotomice prin care se consemneaza prezenta sau absenta, altele solicita descrieri mai amanuntite.Alcatuirea uneifise de observatiese impune pentru a facilita consemnarea rapida si eficienta a datelor de observatie. Nu exista un model standard al acestei fise, oricum continutul acesteia trebuie sa fie particularizat n raport cu natura experimentului si cu momentele desfasurarii acestuia. n principiu fisa de observatie trebuie sa contina urmatoarele secvente:datele pasaportale ale subiectului: nume, sex, vrsta, nivel de pregatire si alte elemente de identificare specifice utilizate de catre experimentator;date privitoare la particularitatile concrete ale situatiei experimentale: data, ora, ambianta, locul de desfasurare, durata observatiei, numarul de observatori, tipul de observatie, tipul de observator, numarul de subiecti observati.continutul observatiei: tipul constitutional, tipul temperamental, conduita expresiva (pantomima, mimica, modificarile vegetative), conduita verbala, conduita reflexiva (componente senzorial-perceptive, cognitive, mnezice, atentia, motivatia, atitudinile). Fiecare componenta trebuie sa prezinte un sistem clar de consemnare nscris n fisa de observatie. De asemenea, fisa de observatie trebuie sa contina un spatiu aparte dedicat unor observatii curente, specifice subiectului n cauza, dar si consemnarii, evaluarii primare cu caracter sintetic.Experimentul este precedat de o pre-testare prin care se verifica acuratetea modelului experimental. n acest moment observatia este extrem de importanta, ea permitnd sesizarea unor inadvertente, erori, deficiente sau lipsuri. n acelasi timp pre-testarea trebuie sa se aplice si protocolului, fisei de observatie n scopul corectarii, completarii sau restructurarii acesteia.1.3Etapele experimentuluin general, scopul realizarii unui experiment este reprezentat de adunarea unor date referitoare la o anumita problema care ne intereseaza. Dar aceasta colectare de date nu este facuta la ntmplare, ci urmeaza un anumit tipar bine stabilit care ne ajuta la realizarea unui experiment valid din toate punctele de vedere, astfel nct rezultatele obtinute sa aiba o valoare stiintifica, iar continutul concluziilor obtinute sa poata fi extins la nivelul ntregi populatii din care au fost ale 13313g617n ;i subiectii. Fara un astfel de proiect prealabil, riscam ca experimentul nostru sa nu fie bine realizat (ne referim mai ales la experimentul de laborator).Alegerea problemeiAdesea studentii se nelinistesc atunci cnd se vad nevoiti sa aleaga o problema pentru cursul de psihologie experimentala si se ntreaba cum reusesc sa gaseasca proiectul corespunzator asupra caruia sa se aplece timp de un semestru. Ideile se gasesc n multe locuri posibile: cursurile anterioare de psihologie, observatia zilnica, sugestiile profesorului sau asistentului, alte studii stiintifice etc.Trecerea n revista a lucrarilor de referintaDaca alegeti o problema sugerata de profesorul dumneavoastra, fara ndoiala ca el va va sugera si lucrarile de referinta cu care sa ncepeti studierea literaturii n domeniu. Daca alegeti subiectul singuri, puteti sa ncepeti cu referinte din manualele studiate. n caz contrar, veti fi nevoiti sa ncepeti prin a cauta cea ce va trebuie prin biblioteci. Cartile si tratatele ar trebui sa va asigure accesul la literatura de care aveti nevoie. Rasfoiti ct mai multe din cartile si revistele stiintifice disponibile ca sa aveti o idee de ansamblu asupra subiectului, pentru a avea o idee despre amploarea cunostintelor n domeniu. Dupa ce ati identificat majoritatea articolelor-cheie n domeniul dumneavoastra, dati atentie maxima introducerilor articolelor: ce se stia n momentul cnd autorii si-au nceput lucrarea, care sunt teoriile majore, care sunt problemele majore ramase nerezolvate? Citind lucrarile de referinta din domeniul dumneavoastra, veti descoperi ca anumite experimente sunt considerate ca fiind experimente - cheie n respectivul domeniu.Obiectivul cercetariitrebuie sa precizeze motivatiile, scopurile care ne anima; ce anume dorim sa demonstram prin cercetarea respectiva; ce anume speram sa obtinem n urma investigatiilor. Pe aceasta cale vom ncerca sa ncadram experimentul nostr ntr-o anumita arie de preocupari stiintifice. Eventual putem sa sustinem si existenta unor obiective practice, a unei finalitati practice a cercetarii.Identificarea constructelor ipoteticen scopul declansarii unei investigatii, trebuie sa decidem ce ntelegem prin conceptele pe care ne bazam cercetarea. De exemplu, conceptele de nvatare, perceptie, memorie, gndire, motivatie sau inteligenta sunt termeni generali ce se refera la o varietate larga de reactii, judecati si comportamente pe care oameni le exteriorizeaza. Pentru ca reprezinta idei generale pe care se bazeaza "constructia" experimentului, acesti termeni se numescconstructe ipotetice. Un construct ipotetic este un concept abstract folosit ntr-o maniera teoretica particulara pentru a descriediferite comportamente n conformitate cu trasaturile si cauzele lor de baza. Este o ide care ne permite sa descriem, sa organizam, sa rezumam si sa comunicam interpretarile comportamentelor concrete.Stabilirea variabilelorIntroducerea variabilelor reprezinta momentul-cheie al oricarei cercetari. Daca formulam corect variabilele, atunci si ipotezele vor fi formulate corect, deci si demersul experimental va fi corect. Alegem mai nti variabila dependenta si, pe calea inversa, identificam variabila independenta. Astfel, avem undemers deductiv de inferenta(de la efect la cauza).Cnd selectam variabilele pentru studiu consideram, n primul rnd, variabilele multiple ce pot reflecta constructele noastre. Odata ce am facut acest lucru, selectam variabilele specifice care vor fi examinate pentru araspunde la ntrebarea cercetarii originale.Crearea definitiilor operationaleChiar dupa selectarea unei variabile, ne confruntam cu o varietate de cai n care aceasta este masurata. n final, trebuie sa ne oprim la o singura modalitate. O definitie operationala precizeaza o variabila prin operatiile necesare pentru masurarea ei. Cercetatorii folosesc definitiile operationale pentru a indica exact ceea ce vor sa spuna cnd pun n discutie orice aspect al unui comportament sau al unei situatii. Traducnd constructele ipotetice n definitii operationale specifice ale variabilelor, cercetatorii ncearca sa atinga scopul stiintific al observatiilor empirice, obiective, sistematice si controlate.Stabilirea si formularea ipotezeiCei mai multi autori identifica trei nivele sau etape n stabilirea si formularea ipotezei: ipoteza generala, ipoteza sau ipotezele operationale sau de lucru si ipoteza statistica sau ipoteza de nul.Ipoteza generalaeste de fapt momentul stabilirii ipotezei cercetarii si ea exprima relatia cauzala dintre variabila independenta a variabilei dependenta. Ipoteza generala este, daca vreti, rodul observatiilor noastre sau provine dintr-o teorie. Are mai mult un caracter constatativ. Spre exemplu "familiaritatea cuvintelor influenteaza identificarea lor; sau: emotiile puternice negative i fac pe oameni sa prefere sa fie mpreuna cu alti oameni; sau: intensitatea stimulilor influenteaza timpul de reactie la acesti stimuli. Dupa cum observam, ipoteza generala transcrie ntr-o relatie cauza-efect (destul de general prezentata) problema de viata pe care noi am observat-o sau ne-a fost sugerata.Ipotezele operationale sau de lucruvin sa aprofundeze relatiile stabilite n ipoteza generala si aici, ntr-adevar sunt foarte importante etapele anterioare. n ipoteza operationala trebuie sa anticipam tipul relatiei si - mai ales - sa anticipam nivelul, marimea efectului produs de interventia variabilei independente asupra variabilei dependente. Mai mult dect att, trebuie sa specificam faptul ca modificarile respective creeaza diferente semnificative din punct de vedere statistic ntre performantele grupului experimental si cele ale grupului de control.Avnd n vedere nivelul de complexitate al studiului, numarul de variabile cu care operam, numarul ipotezelor specifice poate fi mai mare (n limitele rezonabile 2 - 4). Un numar mare de ipoteze specifice pun sub semnul ntrebarii probitatea moral-stiintifica a autorului. Sunt, din pacate, nu numai studenti, dar chiar si cercetatori care, dupa prelucrarea datelor constata posibile noi relatii pe care le arunca n fata la ipoteze specifice. Suna cel putin ciudat ca un cercetator sa anticipeze - la nceputul studiului - relatii, raporturi, legaturi de amanunt care - n mod evident - nu sunt accesibile capacitatilor normale de predictie. Onest este sa fie amintite, analizate, interpretate: oricum este o realizare cu care ne putem mndri. O eroare pe care este chiar jenant sa o amintim este aceea a formularii ipotezelor dupa ce avem rezultatele. La fel de ciudata este nevoia unora (chiar profesori, conducatori de lucrari) sa condamne, sa blameze faptul ca ipotezele nu s-au confirmat. Desigur, un studiu bine coordonat ar trebui sa ne conduca la confirmarea ipotezelor, dar este ct se poate de normal ca unele ipoteze sa nu se confirme si asta este oricum un cstig pentru cunoastere.Ipoteza statistica sau ipoteza de nulsustine ca nu este nici o diferenta semnificativa statistic ntre performantele celor doua grupuri sau ntre performantele unuia si aceluiasi grup supus experimentului n doua momente diferite. Infirmarea ipotezei de nul echivaleaza cu confirmarea ipotezei specifice.Pna acum am insistat asupra ipotezei de tip cauzal, dar mai exista siipoteza de tip descriptivcare ncearca sa descrie un comportament n termenii caracteristicilor sale sau ale unei situatii n care se produce. O ipoteza descriptiva identifica atributele comportamentului si ne permite sa prezicem cnd acesta se va produce. Ipoteza descriptiva nu ncearca sa identifice cauzele unui comportament ci stabileste faptul ca anumite comportamente se produc si pot fi observate si masurate, oferind un tel general si o directie observatiilor noastre.Criterii pentru o ipoteza stiintifica.O ipoteza trebuie sa reflecte presupunerile noastre despre legitimitatea si inteligibilitatea naturii. Daca nu, atunci ipoteza nu este stiintifica, iar descriptia naturii pe care o contine, ca si evidentele pe care se sprijina, nu sunt stiintific acceptabile. n primul rnd, o ipoteza trebuie sa fie atttestabila(verificabila), ct sifalsificabila(experimentul poate arata ca ipoteza este incorecta). Ipoteza trebuie sa fieprecisa, iar dovada va fi furnizata de o situatie foarte specifica de cercetare unde ipoteza nu merge dincolo de aceasta dovada. Pentru a fi inteligibila, o ipoteza trebuie sa fie, de asemenea,rationala(trebuie sa fie, eventual, adevarata, sa ne ofere ceea ce noi deja stim despre legile comportamentului) sieconomicoasa(ipoteza trebuie sa fie ncorporata n modul nostru de a ntelege comportamentul, astfel nct ea ar trebui sa ceara o explicatie ct mai simpla).Alegerea metodeiAlegerea valorilor stimulilor:multe experimente implica numai doua conditii, ca prezenta sau absenta unei variabile. n alte experimente, numarul conditiilor este strict limitat de considerente practice sau teoretice. Ne vom referi la experimentele care cer mai multe conditii de stimulare n interiorul grupului. Se cer a fi respectate cteva reguli:a) stimulii trebuie sa acopere ct se poate de mult din sfera respectiva de activitate practica. Relatiile dintre variabile vor fi mai bine ntelese daca sunt explorate n limitele sistemului. Un stimul prea scurt, de exemplu, poate fi nselator;b) stimulii trebuie sa fie suficient de apropiati unul de altul pentru ca supraevaluarea unui efect ntre stimuli sa fie putin probabila;c) atunci cnd subiectul este pus sa experimenteze toti stimulii ntr-o singura sesiune, ar trebui prezentati cel putin sapte stimuli, daca este posibil. Daca sunt experimentati mai putin de sapte stimuli, subiectul poate identifica si aminti fiecare stimul si raspunsul nu se va baza pe stimulul nsusi, ci poate fi legat de memoria stimulilor din procesul anterior. Cu sapte sau mai multi stimuli, subiectul raspunde la stimulul nsusi pentru ca nu este capabil sa l identifice. Totusi, uneori, folosirea a sapte stimuli poate sa nu fie posibila ntruct lungeste prea mult experimentul;d) n ceea ce priveste intervalul dintre variabilele cantitative ( care variaza n cantitate de-a lungul unui continuum), daca planuim sa utilizam numai doi stimuli, i alegem pe cei care par mai apropriati, iar daca numarul stimulilor este mai mare, va trebui sa alegem un interval. Intervalele dintre stimuli trebuie sa fie egale.Selectia subiectilor:n mod ideal, subiectii ar trebui sa fie alesi la ntmplaredin populatia pe care doriti sa generalizati rezultatele studiului. De exemplu, pentru a generaliza rezultatele experimentului pe studenti la ntreaga populatie de adulti a tarii, studentii trebuie alesi la ntmplare din aceasta populatie. Este evident ca acest lucru nu este posibil, dar atunci ar trebui sa fie macar alesi la ntmplare dintre studenti.n laboratorul de psihologie experimentala se aplica randomizarea (RANDOM - selectie aleatorie). Grupurile sunt selectate la ntmplare dupa principiul ca exista sanse relativ egale de extragere a fiecarui membru al grupului din populatia de baza. Dupa selectia subiectilor urmeaza organizarea grupurilor, ce poate fi, de asemenea, realizata prin randomizare, dar si apelnd la anumite criterii.Esantionarea aleatoare simplareprezinta selectarea subiectilor dintr-o populatie ntr-o maniera neinfluentabila, astfel nct toti membrii respectivei populatii sa aiba o sansa egala de a fi selectati.Esantionarea aleatoare sistematica- selectam fiecare alN-lea subiect dintr-o lista a populatiei. Aceasta tehnica este mai rapida dect selectarea la ntmplare simpla, dar trebuie sa avem grija ca fiecare membru al populatiei n parte sa aiba sanse egale de a fi ales (de exemplu, daca populatia de femei este listata dupa vrsta, trebuie sa avem grija ca esantionul sa nu fie alcatuit din femei tinere nainte sa ajungem la sfrsitul listei).Cti subiecti ar trebui testati? Exista un mod rational de a decide cti subiecti vor fi folositi n experiment cu conditia sa stiti la ce variabilitate sa va asteptati de la datele pe care le aveti. n experimentele obisnuite de laborator aproape nimeni nu foloseste aceasta baza pentru a decide numarul de subiecti. Motivul este simplu si practic. Sa presupunem ca doriti sa realizati un anumit grad de precizie al rezultatelor obtinute. Desigur, cu ct aveti mai putini subiecti, cu att mai putin vor devia mediile datelor voastre de la valorile lor reale. Modalitatea uzuala de a reprezenta aceasta eroare de masurare este denumita eroarea standard a mediei.Pentru a reduce la jumatate eroarea standard a mediei, trebuie sa dublati radacina patrata a luiN. Pentru a dubla radacina patrata a luiN, trebuie quadruplatN. Presupunem ca eroarea standard a mediei are valoarea 1 pentru 10 subiecti. Pentru a reduce eroarea standard a mediei la 0,5 unitati, trebuie sa crestem numarul de subiecti la 40. Daca dorim sa reducem din nou eroarea standard a mediei prin factorul 2 (deci la 0,25) trebuie sa folosim 160 de subiecti!Observam ca marirea numarului de subiecti nu produce descresterea liniara a erorii de masurare. Dublarea numarului de subiecti reduce doar erorile standard cu 30 %. (Nu toate experimentele folosesc eroarea standard a mediei n analiza datelor, dar efectul este acelasi n alte statistici.) Din acest motiv, majoritatea experimentelor folosesc circa 10 subiecti sau, n cazul n care au mai mult de o conditie, cte 10 subiecti pentru fiecare conditie. Unii autori propun, dupa cum vom vedea n capitolul urmator, un numar cuprins ntre 15 si 30 de subiecti pentru fiecare conditie (grup) experimentala (G. Heiman, 1995). n orice caz, este bine sa vedeti cti subiecti s-au folosit n experimente similare si cum s-a obtinut precizia.Instrumente, aparatura:acestea sunt mijloacele tehnice de realizare a experimentului. Pot fi cartonase colorate, cronometru, liste de cuvinte, stimuli simpli sau complecsi sau aparate sofisticate de investigatie a unor functii complexe, dar si situatii experimentale elaborate n raport cu cerintele experimentului. Eroarea frecventa a experimentatorului debutant (student la psihologie) este tentatia de a inversa raporturile dintre instrument si ipoteza. Adesea se invoca o proba, un test (cel mai frecvent) si se propune un studiu experimental, n loc sa se porneasca de la ipoteza, definirea variabilelor si apoi gasirea sau construirea unui mijloc de investigatie. O alta eroare frecventa (de asta data nu doar n rndul studentilor) este asignarea riguroasa a unui proces psihic probelor, aparatelor respective. Astfel, se considera ca avem de-a face strict cu probe de "perceptie", de "memorie", de "inteligenta" s.a.m.d. Se omite dimensiunea sistemic-interactionista a psihicului uman, faptul ca, ntr-o sarcina aparent specializata sunt implicate multe alte dimensiuni ale vietii psihice. Indicat este sa cunoastem foarte bine diversele probe, tipul de variabile care descriu proba respectiva, sa le aplicam, nainte de toate pe noi nsine si abia apoi sa decidem cum sa le folosim mai bine n raport cu exigentele studiului nostru. Trebuie sa cunoastem foarte bine manevrele de utilizare, variantele de lucru, modalitatile de evidentiere a parametrilor performantei, posibilele defectiuni ce pot aparea pentru a putea conduce corect subiectii nostri n realizarea experimentului.Planurile experimentaleexperimentul unifactorial-cea mai simpla si folosita schema de proiectare experimentala; datele cu care se opereaza se organizeaza matriceal;experimentul bifactorial- doi factori experimentali cu cte doua niveluri;experimentul cu trei factori-trei factori A, B, C cu cte trei niveluri: a, b, c;experimentul multifactorial-n factori cu n niveluri, dat fiind irelevanta utilizarii a n factori dar ai posibila interferenta ntre ei, se recomanda folosirea patratelor latine si greco-latine;Experimentul unifactorialcofeina150mg500mg

TimpreactieX''Y''

instructaj1 minut4 minute

Puncte obtinuteXY

Experimentul bifactorial (2x2 factori)

COFEINA150mg500mg

25Celsiuca1b1a1b2

40 celsiusa2b1a2b2

Temperatura din clasa si cofeina ingerata influenteaza performantele la testul grilatemperatura din clasa

Gradul de dificultateAl testului grilanivel:24 celsiusNivel:40 celsius

Nivel 1:dificultate crescutadificultate crescutala 24 Cdificultate crescutala 40 C

Nivel 2:dificultate redusadificultate redusa la 24 Cdificultate redusa la 40 C

Notele obtinute n functie de:gradul de dificultate al testuluisi temperatura din clasa (2*2)Factor B

B1B2B3

Factor AA1

A2

Planul factorial 2x3Experimentul cu trei factori:2*2*2: medicatie, terapie, zona de locuinta(munte, oras)MedicatieterapieMedicatie MMEDICATIEN

Terapie cognitivaA1B1A2B1

TerapietraditionalaA1B2A2B2

Pacientii care locuiesc la munteMedicatieterapieMedicatie MMEDICATIE N

Terapie cognitivaA1B1A2B1

TerapietraditionalaA1B2A2B2

Pacientii care locuiesc la orasExperimentul pilotOdata ce ati dezvoltat protocolul, va trebui sa elaborati un studiu-pilot pentru a gasi deficientele de procedura. Aproape ntotdeauna exista probleme care trebuie lamurite. Unul din experimentatori, sau unul dintre prieteni, sau chiar profesorul (coordonatorul) dumneavoastra trebuie sa treaca prin toate etapele experimentului ca si cum acesta s-ar desfasura n realitate. Desi tentatia de a sari peste studiul-pilot este foarte mare, trebuie sa-i rezistati. Aproape toate experimentele care au fost realizate fara a fitestate n prealabil s-au dovedit a fi defectuoase. Tocmai de aceea un efort minor suplimentar poate duce la o crestere foarte mare a preciziei experimentului.Prelucrarea rezultatelorDupa ce s-au stabilit obiectivele, variabilele, ipoteza (sau ipotezele) si dupa ce a fost aplicat studiul-pilot (realizndu-se n acest fel ultimele corectii), putem trece la realizarea efectiva a experimentului, respectnd nsa schema efectuata anterior. Datele obtinute vor fi notate cu atentie n foile de observatie, ca de altfel orice reactii constatate sau interventii neasteptate ale unor factori externi (desi, ntr-un experiment bine proiectat si realizat, acesti factori ar trebui sa fie tinuti sub control sau chiar sa nu apara deloc). Dupa o triere a datelor obtinute (unii subiecti pot fi eliminati din cercetare din diferite motive) se va trece la prelucrarea statistica a acestora pentru a verifica validitatea ipotezei (ipotezelor) stabilite la nceputul experimentului.n procesul de prelucrare a rezultatelor urmarim testarea (verificarea) ipotezei (ipotezelor) experimentului prin descoperirea unei relatii. Relatia reprezinta o asociere dintre rezultate prin care cercetatorul face o predictie asupra corelatiei dintre doua variabile:"daca x creste, va creste si y" "daca x va creste, y va descreste". Aceste relatii simple formeaza modele complexe. Atunci cnd examinam rezultatele si relatiile, intra n joc procedurile statistice. Scopul cercetarilor este sa demonstram relatiile; o relatie stabila ntre rezultate constituie elementul de baza pentru o lege a naturii.Evaluarea critica a studiuluiTrebuie sa tinem cont de faptul ca cercetatorii sunt supusi greselii, asa ca ntotdeauna este imperios necesar sa evaluam valoarea studiului nostru si a interpretarilor facute. Evaluarea critica a unui studiu nseamna, sa raspundem la ntrebarea: ct de siguri suntem ca rezultatele reflecta ntr-adevar constructele, variabilele si comportamentele pe care noi credem ca le reflecta, si ct de siguri suntem ca relatia observata reflecta, de fapt, relatia pe care credem noi ca o reflecta?Preocuparea principala, atunci cnd evaluam critic un studiu, este sa examinam fiecare definitie operationala a variabilelor, subiectilor si situatiilor observate. La fiecare pas ne ntrebam daca rezultatele obtinute indica ceea ce credem noi ca indica si daca relatia reflecta ceea ce credem noi ca reflecta.UNITATEA DE NVARE IIVARIABILELE EXPERIMENTALEContinuturi:1.1Variabila independenta1.2Variabila dependenta1.3Variabila subiectObiective:1.Prezentarea modalitatilor de abordare, controlului, si validitatii variabilei independente.2.Prezentarea modalitatilor de abordare, controlului si evaluarii variabilei dependente.3.Prezentarea reprezentativitatii si modalitatilor de control a variabilei subiect.Precerinte:Nu este cazul.Expunere:Cele mai multe teorii sistematizeaza, descriu si prezic efectul unor variabile. Conceptul de variabila este crucial pentru psihologia experimentala. ntruct vom reveni pe larg asupra acestui concept ntr-un capitol ulterior, aici ne vom rezuma la o scurta prezentare corespunzatoare rosturilor capitolului introductiv. Sa luam un exemplu din fizica, si anume efectele gravitatiei. Putem asocia viteza de cadere a obiectelor cu greutatea lor? Fizica a demonstrat ca se poate: ceva (n acest caz, viteza de cadere) depinde de altceva (greutatea). n mod frecvent, noi observam ceva ce se ntmpla, un efect, un comportament, si ne putem ntreba de ce se ntmpla asa, de ce anume depinde, care este cauza. Daca n fizica viteza de cadere a obiectelor este variabila dependenta iar greutatea variabila independenta, atunci, n psihologia experimentala, comportamentul, adica ceea ce face sau ntreprinde subiectul, performanta acestuia, constituie variabila dependenta, iar stimulul (n sens generic) este variabila independenta. Daca variabila dependenta depinde, este influentata de variabila independenta, atunci noi ar trebui sa putem studia comportamentul n diferitele lui ipostaze, intervenind asupra variabilei independente. Variabila independenta este manipulata de catre experimentator, iar variabila dependenta trebuie sa manifeste variatii controlabile n functie de variatiile variabilei independente. La prima vedere, ntre variabila independenta si variabila dependenta este o relatie directa, clara, precisa. Daca asa se ntmpla n experimentele din stiintele naturii, acest lucru nu este valabil pentru experimentul psihologic.1.1Variabila independenta.Modalitati de abordare a variabilei independentea)manipularea stimulilor.Cercetatorii creeaza conditiile unei variabile independente prezentnd subiectilor stimuli diferiti sau schimbnd caracteristicile unui stimul.b)manipularea contextului.Adesea, variabila independenta se afla ntr-un context n care este prezentat stimulul, n timp ce acesta este mentinut constant.c)manipularea informatiilor date subiectilor.Variabila independenta poate consta n instructiuni sau informatii date subiectilor n fiecare dintre conditii n parte.d)manipularea situatiilor sociale cu ajutorul "complicilor".Complicii sunt persoane auxiliare pe care un cercetator le face sa actioneze ca alti subiecti sau ca trecatori "accidentali", crend astfel o anumita situatie sociala particulara la care subiectul "real" poate apoi sa reactioneze.e)manipularea nivelului de stres al situatiei experimentaleO abordare interesanta n crearea conditiilor experimentale este aceea de a stresa sau suprancarca situatia si de a deduce din reactiile subiectilor felul n care sistemul opereaza n mod normal.f)manipularea indicatorilor fiziologici.Unii cercetatori folosesc procese interne, fiziologice. Aici conditiile pot implica consumul de catre subiecti a unor anumite cantitati de alcool sau alte droguri, folosirea timpului de somn pe care-l au la dispozitie, sau modificarea "privarii senzoriale" pe care o suporta.g)manipularea variabilelor intermediare.Adesea cercetatorii folosesc tehnicile de mai sus pentru a manipula o stare psihologica interna, care apoi influenteaza un comportament. Aceasta stare interna este denumita o variabila intermediara. Ea este influentata de variabila independenta, care, n schimb, influenteaza variabila dependenta. Variabila intermediara "intervine" astfel ntre variabilele independenta si dependenta.Factorii care afecteaza validitatea variabilei independenteOdata ce o variabila independenta a fost creata, preocuparea noastra este focalizata pe validitatea interna, respectiv masura n care putem trage concluzii valide legate de relatia dintre variabila independenta si variabila dependenta. n experimente validitatea interna este de o importanta majora, deoarece ne permite sa deducem relatii cauzale. Trebuie sa fim convinsi ca doar schimbarea n conditia variabilei independente cauzeaza schimbari n variabila dependenta.a)Interventia unor variabile externe:efectele variabilei independente pot fi afectate de interventia unor variabile externe carecreeaza confuzie. Riscul este ca nu vom sti daca subiectii sunt influentati de variabile straine n locul variabilelor independente. Va trebui sa anticipam variabilele externe potentiale si sa ncercam sa le eliminam, astfel nct singurul lucru care sa diferentieze situatiile, sa fie variabila independenta. Va trebui sa controlam variabilele exterioare ce produc confuzie ncercnd sa le eliminam. Daca nuputem sa eliminam sau sa tinem constante variabilele exterioare, atunci putem sa le echilibram, permitnd ca influentele lor sa se exercite la fel pentrutoti subiectii n cadrul fiecarei conditii. De exemplu, noi am putea folosi un experimentator masculin cu jumatate din subiecti si un experimentator feminin cu cealalta jumatate.b)Difuzarea consemnului:o alta amenintare pentru validitatea interna este difuzarea consemnului care se ntmpla atunci cnd subiectii dintr-o situatie experimentala cunosc consemnul (instructajul, modul de lucru) dat n alte situatii. De exemplu subiectii care au participat ntr-o situatie divulga celorlalti subiecti potentiali amanunte despre experienta lor.c)Instructajul dat subiectilor :Instructajulsauconsemnul:trebuie sa explice clar sarcinile pe care subiectii le au de ndeplinit, sa prezinte stimulii, modalitatile de raspuns. Prininstructajdescriem secventa de evenimente, identificam stimulii la care ei vor trebui sa asiste si explicam cum sa raspunda.d)Aparatura utilizata: tehnicile utilizate, folosirea unor mijloace sigure, automatizate de prezentare a variabilei independente sunt foarte importante pentru asigurarea fidelitatii.e)Atitudinea subiectilor fata de situatia experimentala:Experimentul de laborator provoaca reactii diferite subiectilor, datorita ambiantei specifice (aparatura sofisticata, senzori, surse de stimulare)..Din cauza acestor probleme subiecti diferiti vor reactiona diferit, fiind n aceeasi situatie. Unii subiecti tind sa fie excesiv de cooperanti, facnd si spunnd ce cred ei ca se asteapta de la ei. Alti subiecti ar putea fi excesiv de precauti: iar altii excesiv de defensivi. Cadrul n care are loc studiul poate fi sursa unor asemenea atitudini, astfel nctpot distrage subiectii sau pot sa determine reactia lor la factori externi cum ar fi: zgomote ntmplatoare, schimbari de luminozitate. Acestea se pot ntmpla n laboratoarele cu echipamente complexe care pot induce temeri n sufletul subiectilor.f)Persoana experimentatorului:subiectii sunt foarte sensibili la asteptarile experimentatorului. Sunt indicii subtile pe care experimentatorul le furnizeaza n legatura cu raspunsurile ce ar trebui date si care sunt remarcate de catre subiecti. Noi cunoastem predictiile experimentului si le comunicam involuntar subiectilor, ceea ce conduce la efectul de realizare a profetiei. Problema e ca subiectii raspund la aceste indicii, n loc sa raspunda la proba. Noi pierdem validitatea interna cnd aceste indicii provoaca subiectul sa se comporte n maniera pe care o prezicem.Controlul variabilei independentePentru contracararea efectelor nedorite ale atitudinilor subiectului fata de situatia experimentala putem folosi urmatoarele strategii.a)Modul de prezentare a situatiei experimentale: n primul rnd vom furniza indicii ct mai putine cu putinta. Daca subiectii nu au indicii, singura lor cale este de a se purta natural. De asemenea, nu vom folosi stimuli externi de distragere. (De exemplu, spunnd subiectilor ca mai au 5 minute pentru a ndeplini o sarcina, se poate strni anxietate si sa-i facem sa se concentreze la ceas). A doua strategie consta n a face ca acele indicii sa fie prezentate ct mai neutru. Astfel, cercetatorul ncearca sa fie mai degrabaamabil, fiind nici prea apropiat nici prea distant. Vom prezenta sarcina fara sa specificam daca e usoara sau dificila, si fara sa indicam cum arata un raspuns bun. De asemenea, ncercam sa neutralizam temerile si suspiciunile subiectilor. (de exemplu, cnd facem un test de memorie le spunem ca realizarile lor nu reflecta inteligenta sau personalitatea lor). A treia strategie este de a face experimentele ct mai realiste. Trebuie sa definim variabila independenta (si alte aspecte ale sarcinii experimentale) n asa fel ca subiectii sa gaseasca sarcina interesanta, provocatoare si sa-i absoarba. Apoi ei ar trebui, sa raspunda la sarcina asa cum dorim noi si nu asa cumcred ca se asteapta de la ei. Totusi, noi nu realizam sarcina la fel de reala precum e viata, asa ca realismul experimental e diferit de valabilitatea ecologica. Mai degraba, ideea e ca indiferent de ct de ciudata li se pare sarcina, raspunsurile subiectilor sunt reale si ei raspund la sarcina. n mod ideal, fiind angajati n rezolvarea sarcinii, subiectii vor uita de caracteristicile situatiei.b)Tainuirea:ocale de control a efectului atitudinilor subiectilor estetainuirea. Tainuirea implica crearea unei situatii artificiale, a unei "povesti de acoperire" care sa deghizeze procedurile. Subiectii nu sunt constienti de variabila independenta care e folosita si cu ajutorul careia se face studiul, asa ca ei nu se simt presati sa raspunda ntr-un anumit fel. Astfel ceea ce ar fi putut fi o sarcina bizara, producnd nclinatii si comportamente anormale, poate fi transformata ntr-o sarcina reala, rationala, n care subiectii vor raspunde ntr-un mod mai natural.c)Efectul placebo:ometoda potrivita de control a atitudinii fata de situatia experimentala esteutilizarea efectului placebo. Daca un grup experimental e expus unor sarcini, ce nu sunt raportate la o conditie de control atunci s-ar putea sa nu stim daca grupul experimental se comporta diferit datorita tratamentului sau datorita atitudinii lor fata de situatie. De exemplu, sa spunem ca dam unui grup experimental o bautura continnd alcool, n timp ce altui grup nu-i dam nimic. Pentru ca deteriorarile aparute n manifestarile grupului experimental se poate datora alcoolului sau pentru cadndu-le alcool subiectilor, aceasta presupune ca noi ne asteptam ca ei sa se comporte ca betivii. Pentru a pastra asemenea caracteristici ale cerintelor constante dam grupului de control un placebo, desigur fara stimuli proprii variabilei independente. Astfel, vom da grupului de control ceva ce numim alcool, avnd gustul si mirosul alcoolului, dar necontinnd nici un pic de alcool. Deoarece comunicam ambelor grupuri aceleasi caracteristici ale cerintelor de a actiona ca betivii putem fi ncrezatori ca diferentele ce apar n comportamentul lor sunt datorate alcoolului real, dat grupului experimental.d)Grupul de control:un grup de control este masurat din punctul de vedere al unei variabile dependente dar nu primeste nici o cantitate din variabila independenta sau, altfel spus, nu primeste tratamentul. Grupurile de control se deosebesc de grupurile experimentale, care primesc o cantitate diferita de zero din variabila independenta sau, altfel spus, fac experienta tratamentului. Conditia de control reflecta modul n care subiectii se comporta fara tratament, furniznd un punct de pornire pentru evaluarea influentei variabilei, atunci cnd aceasta este prezenta.e)Manipularile puternicepentru a putea pretinde ca am demonstrat ceva despre un anumit comportament trebuie sa gasim o relatie statistica semnificativa n datele cercetarii. n proiectul experimental suntem ntotdeauna preocupati sa obtinem puterea statistica maxima, adica probabilitatea de a putea respinge o ipoteza atunci cnd ea se dovedeste a fi falsa. Putem maximiza aceasta putere daca producem diferente considerabile n rezultate ntre conditiile noastre. Presupunem ca diferentele ntre conditii sunt cauza diferentelor masurate prin rezultate. Pentru a produce rezultatele semnificativ diferitevom selecta conditii care difera n mod substantial. Aceasta implica o manipulare puternica pentru crearea conditiilor care vor diferentia semnificativ comportamentul subiectilor, producnd diferente mari ale rezultatelor ntre conditii. Putem provoca aceste manipulari puternice n doua moduri: n primul rnd, alegem nivele sau categorii ale variabilei independente care sunt substantial diferite una fata de alta. De exemplu, o manipulare puternica a temperaturii nseamna ca avem conditiile diferite prin nivele mari. Apoi, daca diferitele temperaturi influenteaza agresivitatea, ar trebui sa constatam diferente mari din punctul de vedere al acesteia.2.2 Variabila dependentaVariabila dependenta este observata si nregistrata de catre experimentator. Ea depinde de comportamentul subiectului, comportamentdependent de variabila independenta. Criteriul unei bune variabile este stabilitatea. Daca un experiment este repetat exact (acelasi subiect, aceleasi niveluri etc.) variabila dependenta ar trebui sa produca acelasi scor pe care l-a avut anterior. Instabilitatea poate aparea din cauza unui deficit n modul n care masuram variabila dependenta.Rezultatele nule pot fi adesea cauzate de deficiente ale variabilei dependente, chiar daca aceasta este stabila. Cea mai obisnuita cauza este limitarea stricta a variabilei dependente, astfel ca ea se "blocheaza" la vrful sau la baza scalei sale. Sa presupunem ca doriti sa invitati un prieten sa joace popice pentru prima oara. stiind ca recompensa mbunatateste performanta, va veti propune sa va tratati prietenul cu o bere ori de cte ori loveste bine. Prietenul dumneavoastra loveste numai pe alaturi, asa ca beti berea singur. Deoarece este imposibil sa lovesti mai rau dect pe lnga bile, nu puteti observa nici o nrautatire a performantei pentru ca prietenul vostru este deja la baza scalei. Acesta este numit "efectul limitei inferioare". La polul opus, al reusitei de 100 %, este numit "efectul limitei superioare". Aceste doua tipuri de efecte afecteaza principala asteptare fata de variabila independenta, respectiv aceea de a se reflecta cu acuratete ntr-o variabila dependenta.Variabila dependenta si sistemul operational pe care l utilizam depind de ipotezele si comportamentul pe care le investigam, lotul de subiecti si de perspectiva din care cercetam. Abordarea variabilei dependente necesita una dintre urmatoarele metode:a)Observatia directa- variabila dependenta implica observatia directa si masurarea comportamentului studiat;b)Masuratori indirecte ale proceselor psihice- comportamentul pe care l observam este o indicatie indirecta despre un proces impalpabil, intern. Variabila dependenta masoara un raspuns observabil despre care noi credem ca este corelat cu un proces intern astfel nct, analiznd modificarile rezultatelor putem face deductii asupra schimbarilor procesului respectiv. O modalitate uzuala de masurare indirecta este timpul de reactie, adica timpul necesar unui subiect pentru a raspunde la un stimul. Dupa ce se prezinta stimuli ce difera de-a lungul unei dimensiuni fizice sau mentale, pe baza diferentelor timpului de reactie se pot deduce procesele cognitive sau emotionale implicate.c)Opiniile despre stimul- o alta modalitate este de a cere subiectilor sa-si spuna parerea despre un stimul si apoi sa observam cum se schimba opiniile n functie de conditie. Aceasta modalitate implica o anumita procedura, subiectul trebuind sa aleaga dintre mai multe raspunsuri date (alegeri multiple). Cele mai simple sunt cele cu raspunsuri nchise de tip DA / NU.d)Raportul verbal- daca dorim sa determinam procesele interne care au loc n subiect, putem cere direct subiectului sa le descrie, realiznd astfel un raport verbal. Putem solicita subiectilor sa faca comentarii asupra etapelor mentale pe care le parcurg n rezolvarea unei probleme sau emiterea unei judecati.Controlul variabilei dependentePentru a se face o deductie valida asupra comportamentului trebuie sa ne asiguram ca raspunsurile subiectilor nu au fost influentate de variabilele externe. Raspunsul subiectului trebuie sa reflecte variabila si comportamentul care ne intereseaza; el nu trebuie sa reflecte raspunsuri la influente provenite de lasubiectii nsisi, de la experimentator, din mediu sau din cauza probei.Se considera ca cea mai mare amenintare directa la adresa validitatii variabilei dependente estereactivitatea. Reactivitatea apare atunci cnd subiectii sunt constienti ca sunt observati. Subiectii reactioneaza la simpla prezenta a unui experimentator care observa, nregistreaza si probabil "analizeaza" comportamentul lor. Subiectii stiu ca sunt n vizor si pot sa raspunda n mod neobisnuit, pot deveni nervosi sau neatenti, pot sa se concentreze asupra unei sarcini si sa ncerce mai mult, sau sa faca mai multe greseli dect daca experimentatorul nu era prezent.O parte din reactivitatea subiectilor atunci cnd sunt observati, se datoreaza tendintei de a evita raspunsuri care le-ar putea pune probleme sau care ar putea parea ciudate sau anormale. Aceasta tendinta se numestedezirabilitate sociala. Dezirabilitatea sociala determina subiectii sa dea un raspuns pe care ei l considera acceptabil din punct de vedere social. Asa se ntmpla cu descrierea data de subiecti asupra emotiilor, credintelor sau dorintelor rezervate "consumului public". Reactivitatea si dezirabilitatea sociala pot duce si la o restrngere a gamei de rezultate. Daca toti subiectii si restrictioneaza agresivitatea, toti vor avea scoruri reduse, producndu-se astfel efectul limitei inferioare. Invers, daca, de exemplu studiem masura n care oamenii sunt sau nu de acord cu o afirmatie , putem observa ca ei nu-si exprima o opinie puternica pentru a nu parea extremisti.Contracararea efectelor reactivitatii si dezirabilitatii sociale echivaleaza cu un bun control al variabilei dependente.Putem enumera urmatoarele modalitati de control al variabilei dependente: Obisnuirea subiectilor cu particularitatile laboratorului de psihologie experimentala, familiarizarea lor cu caracteristicile sarcinii; Tainuirea anumitor caracteristici si cerinte ale experimentului care ar putea declansa dezirabilitatea sociala.Controlul variabilei dependente vizeaza si procedele de masurare. Trebuie sa alegem modul n care vom masura si nregistra un comportament astfel nct sa eliminam sursele de eroare. Pentru aceasta este faorte importanta automatizarea procesului de colectare a datelor. n laboratoarele moderne de psihologie, aparatura psihologica este conectata la calculator sau probele sunt prezentate direct prin intermediul calculatorului. Acest faptsporeste fidelitatea, precizia masuratorilor asigurnd obiectivitatea necesara.Este foarte important ca n experimentele noastre sa ne asiguram ca materialele si aparatele pe care le utilizam nu sunt uzate si functioneaza corect.De asemenea trebuie sa mentinem ct mai constant comportamentul experimentatorului de-a lungul ntregului experiment si fata de toti subiectii. Unii autori sugereaza chiar participarea a doi experimentatori si mpartirea grupurilor n variate conditii experimentale la fiecare experimentator.Dar, cea mai sigura modalitate de control a variabilei dependente si de crestere a nivelului de ncredere n rezultatele noastre este repetarea probelor. Pe ct se poate, se vor prezenta subiectilor mai multi stimuli sau serii ntregi de stimului pentru a evita efectul neatentiei sau surprizei. De asemenea este important sa evitam asa-numitul "efect de ordine". Dupa mai multe probe, subiectii tind sa-si intre n ritm devenind mai rapizi si mai corecti n raspunsuri. Dupa si mai multe probe, subiectii pot obosi, se pot plictisi sau suprancarca astfel nct performantele scad. n aceste conditii se impune schimbarea ordinii prezentarii anumitor stimuli, schimbarea ordinii participarii subiectilor la situatia experimentala.Controlul variabilei dependente trebuie sa aiba n vedere si contracararea asa-numitului "efect de prelungire" ce se manifesta atunci cnd experienta unui subiect cu o anumita proba influenteaza performanta lui n probele urmatoare.Controlul efectelor de ordine si de prelungire poate fi contracarat prin doua metode: asigurarea caracterului aleatoriua participarii subiectilor la diferite faze ale experimentului si contrabalansarea.Contrabalansareaeste procedeul de schimbare sistematica a ordinii probelor pentru diferiti subiecti n mod echilibrat, astfel nct sa cunoastem influenta fiecarei schimbari. Contrabalansarea poate fi partiala sau completa. Desigur ca o contrabalansare completa prin testarea subiectilor n toate ordinile posibile este extrem de dificil de realizat. De obicei se foloseste contrabalansarea partiala. Prin contrabalansarea partiala putem mentine un control asupra experimentului; n schimb, prin contrabalansarea completa creste variatia erorilor din cauza producerii unor diferente majore n punctajul obtinut.1.3 Variabila subiectVariabilele subiect sunt caracteristici intrinseci ce fac capersoana sa poata fi distinsa de o alta. Din punct de vedere fizic subiectii difera prin sex, vrsta, metabolism, hormoni, viteza de ardere a neuronilor, musculatura, naltime sau greutate. Pentru ca structura fizica nu este identica, nici reactiile fizice nu vor fi identice. Din punct de vedere cognitiv, deoarece ei difera prin stil, strategii, inteligenta si memorie, nu vor prelucra n mod identic un stimul.Definirea esantionului depinde n primul rnd de teoriile si ipotezele experimentului. Daca studiem comportamentul copiilor, atunci esantionul si populatia pe care o reprezinta trebuie sa fie compusa din copii de o anumita vrsta. O populatie nu este nsa o entitate fixa, definita de o singura variabila. Membrii unei populatii pot sa difere n functie de multe variabile: grupul de copii, de exemplu, contine baieti si fete avnd fiecare educatii diferite si provenind din medii diferite, prezentnd diferite capacitati si asa mai departe. Acuratetea generalizarilor la nivelul unei populatii va depinde de gradul de asemanare dintre variabilele subiect (ce pot influenta rezultatele) si cele ale populatiei pe care o reprezinta. Asadar, criteriile noastre de selectie trebuie sa scoata n evidenta un model, care este n mod esential o versiune miniaturala a populatiei la care vom face generalizarea. Esantionul de subiecti pe care l alegem pentru studiere trebuie sa reflecte caracteristicile importante ale populatiei la care vom generaliza rezultatele.Factorii care afecteaza reprezentativitatea variabilei subiectProcedeul cel mai frecvent utilizat de selectie a subiectilor n vederea construirii grupurilor este selectia aleatorie care ofera fiecarui subiect sanse egale de a fi selectat. Putem folosi metoda esantionarii aleatorii simple (similar tragerii unor nume dintr-o palarie) sau metoda esantionarii aleatorii sistematice (similar cu extragerea al X-lea nume de pe o lista). Prin selectarea subiectilor ntr-o maniera nepartinitoare dam posibilitatea de manifestare unor diverse caracteristici la fel de des si n acelasi grad n care se manifesta n cadrul populatiei. De aceea, per total, subiectii inclusi n experimentul nostru trebuie sa fie reprezentativi pentru o anumita populatie.a)Caracterul limitat al esantionului:ntotdeauna vor exista limitari de facto n esantioanele noastre. n primul rnd, nu toata pupulatia poate fi identificata. Daca facem un studiu asupra alcoolismuluivom observa ca acesta se limiteaza n mare parte la barbati. n al doilea rnd, nu avem posibilitatea sa i contactam pe toti subiectii ce pot fi identificati. De obicei, esantioanele noastrese vor limita la persoanele ce traiesc n apropierea noastra.b)Marimea esantionului:o problema importanta n selectia esantionului tine dereprezentativitateaacestuia raportata la populatia de referinta. Cu alte cuvinte, trebuie sa decidem asupra valorii lui N, a numarului de subiecti pe care ne-am propus sa-i studiem. SimbolulNreprezinta numarul de subiectintr-o situatie (adunnd totinegalN). Pentru a maximiza validitatea externa regula generala este "cu ct mai mult cu att mai bine". Cu ct mai vast este esantionul nostru, cu att mai mare este posibilitatea unei mai bune reprezentari a populatiei deoarece studiem, de fapt, o mai mare parte a populatiei. si prin observarea unei mai mari parti a populatiei, creste posibilitatea de a include toate variabilele relevante ale unui subiect. n consecinta, scade posibilitatea de a obtine un esantion necorespunzator si de a face erori atunci cnd tragem concluzii. Dimpotriva, cu numai ctiva subiecti, suntem expusi sa obtinem un esantion avnd caracteristici atipice, astfel nct nu este reprezentativ pentru populatie."Cu ct mai mult, cu att mai bine" nu nseamna ca trebuie sa testam sute de subiecti pentru fiecare situatie. n experimentele de laborator, seriaNcontine ntre 50 si 100, avndnn numar de la 15 la 30.Nu este necesar sa avem acelasi numar de subiecti - "negali" - pentru toate situatiile (grupurile), totusi daca dorim sa generalizam rezultatele fiecarei situatii si sa obtinem rezultate ct mai fidele pentru fiecare situatie este recomandabil sa evitam a folosi numai ctiva subiecti pentru o situatie (grup). Mai degraba mpartim n mod egal subiectii astfel nct sa avem acelasi numar de subiecti si totodata o reprezentare adecvata comparabila cu cea a populatiei pentru fiecare situatie.c)Voluntariatul subiectilor: un aspect care ridica probleme serioase n calea validitatii externe a experimentului estevoluntariatul subiectilor. Suna paradoxal, dar tocmai pentru ca se ofera voluntar, acesti subiecti afecteaza exigentele selectiei aleatorii. Exista diferente considerabile ntre oamenii care decid sa participe la experiment si cei care nu doresc sa participe. Voluntarii tind sa fie persoane cu un rangsocial mai ridicat si o mai mare inteligenta, au o mai mare nevoie de aprobare, se conformeaza mai usor si sunt mai putin autoritari. De asemenea, suntmult mai predispuse sa se ofere voluntar acele persoanece considera tema studiului ca fiind interesanta sau relevanta pentru propria lor personalitate.d)Abandonulsubiectilor:generalitatea rezultatelorpoate fi limitata si de faptul ca printre voluntari exista unii care nu vor duce la capat experimentul. Subiectii pot sa nu se prezinte la studiu sau pot sa-si nceteze participarea nainte ca studiul sa se termine.Tot asa de bine putem renunta la unii subiecti daca avem dubii serioase asupra modului cum s-au obtinut rezultatele. Din acest motiv se indica testarea unui numar ceva mai mare de subiecti, nct sa ne mentinem N n limitele reprezentativitatii.Controlul varaibilei subiectSunt trei metode de baza pe care le putem utiliza n vederea controlului variabilei subiect: selectia aleatorie, contrabalansarea, restrngerea esantionului.a) selectia aleatorie:Trebuie sa avem grija sa desemnam subiectii pe grupuri ntr-un mod cu adevarat aleatoriu si sa evitam sa permitem unei variabile ocazionale ascunse sa influenteze desemnarea subiectilor.O alta eroare ar fi selectarea tuturor subiectilor care s-au oferit primii voluntari sau cei care s-au prezentat primii la experiment. Cei care vin de la nceput pentru a participa la studiu pot crea o situatie particulara, deoarece sunt n mod inerent mai prompti, mai implicati sau mai ambitiosi dect subiectii care se prezinta mai trziu. Este recomandat sa se alterneze aleatoriu selectarea subiectilor pentru grupuri diferite dupa modul n care sosesc.b) contrabalansarea:nainte de a desfasura studiul propriu-zis, testam potentialii subiecti pe baza variabilelor ocazionale pe care dorim sa le controlam. De exemplu, putem masura un atribut fizic (forta subiectilor), o capacitate cognitiva (abilitatea verbala), sau o trasatura personala (nivelul anxietatii). De subliniat faptul ca a conduce un pretest nu este ceva diferit de evaluarea subiectilor pe baza unei variabile dependente, deci avem nevoie de o tehnica de evaluare solida: trebuie sa ne preocupam de problemele obisnuite de nregistrare a criteriilor, a sensibilitatii, de automatizare si instrumente, de probe practice, probe multiple si succesiunea efectelor.Folosind informatia din pretest, cream astfel o categorie separata de subiecti pentru fiecare aspect al variabilei ocazionale pe care dorim sa o echilibram. De exemplu, putem crea o grupaformata din barbati si o alta din femei pentru a controla variabila ocazionala a sexului. Pentru a controla gradul pregatirii intelectuale, putem identifica studentii buni si pe cei slabi folosind caracterizarea noastra operationala a pregatirii individuale. Apoi, vom selecta din categorii n mod aleatoriu subiecti si i vom desemna astfel nct fiecare categorie sa fie reprezentata n fiecare situatie n mod echilibrat. De exemplu, am putea selecta si desemna aleatoriu subiecti, astfel nct 25% din subiectii desemnati unei situatii sa faca parte din categoria masculina a studentilor buni, 25% sa faca parte din categoria feminina a studentilor buni s.a.m.d.Vom demonstra mai bine rostul contrabalansarii raportndu-ne la un experiment n care participantii au de realizat doua sarcini, A si B. Imaginati-va ca toti realizeaza sarcina A si apoi sarcina B si ca performanta este superioara n cazul A. Acest efect poate aparea pentru ca participantii au aptitudini mai dezvoltate pentru sarcina A (sau pentru ca sarcina A este mai usoara), dar poate aparea si din faptul ca participantii erau obositi sau plictisiti pna cnd au trecut la sarcina B. Oricum, cea de-a doua interpretare poate fi eliminata daca acelasi efect apare dupa contrabalansare, astfel nct jumatate dintre participanti au fost desemnati la ntmplare sa realizeze mai nti sarcina A iar cealalta jumatate sa realizeze mai nti sarcina B. Contrabalansarea este o strategie simpla care permite cercetatorilor sa neutralizeze sau sa cuantifice orice efecte asociate cu ordinea n care sunt abordate sarcinile. n mod concret, procedeul contrabalansarii implica suplimentarea proiectului experimental de baza, pre-test, tratament, post-test (adica O1- X - O2) cu un control suplimentar pre-test - post-test (adica O1- O2). Aceasta conditie controlata implica participanti diferiti ntr-un pre-test si post-test care suntidentice din toate punctele de vedere(de ex., incluznd exact aceleasi proceduri de masurare si aceeasi experimentatori). Prin O1, O2desemnam observatia, masurarea, determinarea n pre si post-test. Daca participantii sunt repartizati la ntmplare n aceste doua conditii, putem compara rezultatele obtinute la post-test (O2) n conditia experimentala cu cele obtinute la post-test (O2) n conditia de control (ca si schimbarea dintre pre-test si post-test n ambele cazuri). Daca exista o diferenta suficient de mare, atunci aceasta trebuie sa fie rezultatul tratamentului experimental (manipularea variabilei independente).c) restrngerea esantionului:O alternativa a contrabalansarii unei variabile ocazionale este restrngerea populatiei bazate pe acea variabila. Cu ct populatia este mai numeroasa cu att este mai heterogena n termeni de variabile ocazionale. Dar daca limitam n mod intentionat populatia, definind-o ntr-un mod mai restrns, excludem sau mentinem constante anumite variabile ocazionale, nepermitndu-le sa influenteze rezultatele noastre. De exemplu, daca ne asteptam ca barbatii si femeile sa difere major n nivelul de anxietate, am putea limita populatia numai la barbati.Restrngerea populatiei se face prin criteriile obisnuite de selectare. Daca este necesar, vom supune subiectii la un pretest, pentru a-i identifica pe acei care se ncadreaza n criteriile noastre si pe aceia ale caror rezultate sunt aproximativ egale. Apoi, din aceasta categorie selectam si desemnam n mod aleatoriu subiecti pentru grupurile noastre. Astfel obtinem un grad ridicat de precizie.Avem, asadar, la dispozitie trei metode pentru controlarea variabilelor ocazionale: selectarea aleatorie pentru a echilibra variabilele, contrabalansarea anumitor variabile aleatorii, sau limitarea populatiei astfel nct o variabila ocazionala sa fie exclusa sau mentinuta constanta. Aceste metode nu se exclud reciproc. Putem sa limitam populatia pe baza sexului subiectului si apoi sa contrabalansam nivelul de pregatire profesionala.n selectarea unei metode sau a unor combinatii de metode ne confruntam cu doua considerente. n primul rnd, ct de importanta estevariabila ocazionala ?Ct de mult ar putea influenta variabila independenta sau variabila dependenta? Nu vom lasa controlul unei variabile foarte importante pe seama selectiei aleatorii: ori o contrabalansam ori limitam populatia pentru a o mentine constanta.UNITATEA DE NVARE IIIVARIABILE DEPENDENTE FAVORIZATEContinuturi:3.1Indicatorii fiziologici3.2Timpul de reactie3.3Raspunsurile verbaleObiective:1. Prezentarea indicatorilor fiziologici implicati n cercetarea experimentala.2. Prezentarea timpului de reactie.3. Prezentarea rapoartelor verbale si a experimentului asociativ verbal.Precerinte:Nu este cazul.Expunere:3.1Indicatorii fiziologiciVariabilele dependente cel mai frecvent utilizate n experimentul psihologic sunt: raspunsurile fiziologice, motorii, verbale si timpul de reactie. Variate manifestari comportamentale sunt nsotite de diverse reactii fiziologice (puls, ritm respirator, reactie electro-dermala), reactii motorii (miscari, actiuni coordonate), reactii verbale (raspunsuri verbale, descrieri verbale, asocieri verbale) sau timp de reactie (viteza, corectitudine). Unul si acelasi comportament poate fi descris simultan prin mai multe tipuri de raspuns (fiziologic, motor, verbal) si aceste raspunsuri convergente sporesc validitatea variabilei dependente.Vom trece n revista, n cele ce urmeaza, principalii indicatori fiziologici utilizati n laboratoarele de psihologie experimentala, indicatorii motricitatii, experimentul asociativ-verbal si timpul de reactie ca variabile dependente.Ritmul cardiac(pulsul) prezinta urmatoarele corelate de ordin psihologic:.sub 60 pulsatii/minut,exprima o frecventa cardiaca diminuata, sub medie, caracteristica persoanelor echilibrate, bine structurate neurovegetativ psihologic si emotional;.ntre60-80 pulsatii/minutexprima unpuls n limite normale, care evidentiaza o functionare optima a sistemului cardiovascular si raporturi echilibrate ntre componentele somatice, neurovegetative si afective;.ntre80-100 pulsatii/minutexprima unele modificari psihofiziologice cu tendinte de accelerare a ritmului cardiac si usoare fluctuatii n planul dispozitiei afective; apare o nota de emotivitate, labilitate neurovegetativa si sensibilitate n fata unor situatii deosebite;.ntre100-160 pulsatii/minutexprima unactivism psihofiziologic crescut, labilitate psihofiziologica si afectiva; posibile disfunctii neurovegetative cardiace si organice ce necesita investigatii medicale;.peste 160 pulsatii/minutexprima posibiledisfunctii neurovegetative si emotionale, cardiopatii, boli organice sau stari psihonevrotice; conduita hiperprudenta, ezitanta, nesigura;.variatii de ritm(schimbarea frecventei), denota instabilitate, labilitate emotionala, fluctuatii accentuate ale starilor interioare (dupa P. Golu, N. Bogatu, 1993).PletismogramaAcest indicator exprima modificarea vasomotricitatii sistemului circulator periferic (capilaro-cutanat). Stimularea subiectului determina reactii de orientare n vederea unui raspuns adecvat, un ntreg ansamblu pregatitor al raspunsului. n aceasta activitate pregatitoare sistemul simpatic comanda o vasoconstrictie periferica pentru a elibera o parte din sngele circulant ce "stationeaza" (relativ) n unul dintre rezervoarele organismului (sistemul capilar) pentru a-l dirija mai nti, n special, catre inima si creier. Exceptie fac zonele capilaro-cutanate ale capului unde va avea loc o vasodilatare. Captarea acestor variatii volumetrice (presiune) se face la locul de contact prin dispozitive pneumatice, fotoelectrice sau cu raze infrarosii.n cercetarile experimentale psihofiziologice acest indicator se utilizeaza n studierea trecerii de la veghe la somn si invers, reactii de orientare, n elaborarea unei conditionari, n studierea starilor de oboseala, conflict, emotie.Electromiograma (EMG)Determina prezenta sau absenta unei activitati motorii, nivelul tonusului muscular, tensiunea musculara (aflata adesea n relatie cu tensiunea nervoasa). Se determina prin amplasarea unor electrozi pe suprafata pielii la grupele de muschi implicate n diferite actiuni motorii (brat, gamba etc.).Eletrooculograma (EOG)Miscarile oculare au un rol activ n perceptia vizuala, n raporturile vizuale sai n imaginatie.Miscarile oculare sunt un indicator al activitatii de explorare vizuala si - prin aceasta - si un indicator al proceselor cognitive. Astfel, revenirile indica un anumit control si verificare; durata mare a intervalelor poate sugera dificultati de ntelegere. Interesul pentru obtinerea unor astfel de indicatori obiectivi a condus la dezvoltarea unei tehnologii, aparaturi sofisticate de masurare.n activitatea exploratorie caracterizata prin pauze, variabilele independente vor fi: numarul de pauze si durata lor, numarul sacadelor si amplitudinea lor, sensul sacadei (progresie sau regresie). Ordinea si succesiunea pauzelor permit descrierea strategiei de explorare (J.P. Rossi, 1997).Relatii interesante din punct de vedere experimental apar cu reactiile de aparare, cu starile emotionale - legate mai ales de starea de vis (miscari oculare rapide).Procedee de determinarea)procedeul reflectarii de catre o lentila de contact fixata pe cornee a unei raze provenita de la o sursa de lumina amplasata n apropiere. Miscarea ochiului schimba unghiul de incidenta al razei reflectate astfel nct se poate filma pe o pelicula drumul sinuos al directiilor privirii, al punctelor de stationare. Mai comod pentru subiect este utilizarea unei raze invizibile, n infrarosu.b)Procedeul electrozilor amplasati n zona ochiului si care capteaza potentialul electric de actiune. Cuplarea cu un poligraf inscriptor permite vizualizarea sub forma unor curbe de evolutie a miscarilor privirii (dupa I. Ciofu, 1978).Dinamica pupilaraIndicatorul dinamicii pupilare este expresia contractiilor sau dilatarii pupilei si se determina cu ajutorul unui dispozitiv foto care declanseaza automat de doua ori pe secunda. Se fac investigarile si apoi se proiecteaza secventa cu secventa fiecare imagine marita pe un ecran. Dinamica pupilara ofera date interesante n studiul experimental al reactiei de orientare, al atentiei, starilor emotive.Modificarile conductibilitatii electrice ale pieliin literatura de specialitate acest tip de raspuns electrofiziologic este ntlnit sub denumiri precum: reactia electro-dermala (RED), reflexul psiho-galvanic (RPG) sau electrodermograma (EDG). n lucrarile anglo-saxone se ntlneste sub numele de galvanic skim reaction (GSR). n acest capitol vom folosi prima varianta, prescurtata.RED reprezinta un indicator electrofiziologic important al modificarilor psihofiziologice declansate endogen sau exogen. El este consecinta - n plan somato-vegetativ - a activitatii generalizate a organismului, efectuata asupra unor zone ale trunchiului si scoartei cerebrale, cu ecou nespecific n planul trairilor si manifestarilor neurovegetative si afectiv-emotionale.RED se defineste ca reactie descadere a rezistenteisau decrestere a conductantei electrice a pieliica urmare a unor descarcari provocate de sistemul simpatic ce produce o crestere a secretiei glandelor sudoripare (Edelberg, 1972).Fr (1888) si Veraghut (1909), dupa Woodworth si Schlosberg (1971, 1972) au determinat modificarile ce se produc la nivelul rezistentei sau conductantei electrice a pielii la trecerea unui curent electric de cca. 2V, continuu, stabil, prin doi electrozi atasati pe piele. Deci voltajul dintre cei doi electrozi variaza liniar cu rezistenta tesutului strabatut de curent, rezistenta modificata ca urmare a unei reactii aparute. Unitatea de masura a conductibilitatii o constituie mho (microohmi). Valoarea de 10 mho, ca marime a conductantei pielii este egala cu 100 ohmi, ca marime a rezistentei electrice a pielii. ntruct procesele implicate au loc preponderent la suprafata pielii, ele sunt denumiteexosomatice.Tarhanov (1890) (dupa Woodworth si Schlosberg, 1971, 1972) a abordat modificarile ce survin npotentialul electric al pieliicules prin doi electrozi prin care nu trece curent electric. El a captat diferenta de bipotential (exprimabila n mV si putnd fi redata printr-o curba) ntre zonele electrozilor respectivi. Acestea se considera a fi manifestarea unormodificari endosomatice.Indicatorii RED sunt urmatorii:a)amplitudinease exprima prin valoarea maxima atinsa dupa aplicareaexcitatiei masurata n miliamperi;b)nivelul de revenire, apreciat n miliamperi dupa ce curba s-a stabilizat;b)suprafatamasurata n cm2cu ajutorul unui urbimetru - indicator sintetic si cu valoare psihodiagnostica mare;d)duratasau timpul necesar stabilizarii curbei, apreciata n secunde sau minute.n cele ce urmeaza vom analiza RED n raport cu diversele stari fiziologice sau situatii cu semnificatie psihologica pentru subiect (dupa Woodworth si Schlosberg, 1971, 1972).RED n timpul somnului:Masurndu-se rezistenta cutanata la unele intervale de timp de dimineata pna noaptea s-a constatat o rezistenta ridicata imediat dupa sculare, scazuta n timpul zilei si din nou crescuta seara. n schimb, n timpul somnului profund, rezistenta este ridicata, iar n vis asistam la o scadere rapida a rezistentei.RED n sugestia hipnoticaUnor subiecti aflati n stare de hipnoza usoara li s-au sugerat doua stari: somn profund unora si ca sunt incapabili sa-si miste minile si picioarele altora. S-a constatat la primii o crestere a rezistentei cutanate, iar la ceilalti o tendinta de scadere.Deci starea letargica a hipnozei seamana cu somnul, pe cnd starea activa de hipnoza seamana (din punctul de vedere al rezistentei cutanate) cu starea de veghe.RED si stimulii senzorialiRED poate fi usor obtinuta la stimulii surpriza (soc electric, zgomot puternic, ntepaturi, mirosuri puternice, lumina brusca). S-a constatat ca raspunsul RED este cu att mai sigur cu ct stimulii sunt mai intensi, iar latenta este mai mare la stimulii vizuali dect la cei auditivi (ceea ce corespunde si latentei la timpul de reactie).RED si conditionarea stimulilorS-a constatat ca avertizarea conduce la o cadere brusca a rezistentei electrice a pielii, n schimb amenintarea cu repetarea socului provoaca uneori o RED mai ampla dect stimulul real. Aceste observatii sugereaza ca RED este usor de conditionat. Spre exemplu, daca vom asocia repetat un stimul neutru (clic sonor) cu un usor soc electric, vom obtine apoi o reactie RED evidenta la prezentarea doar a stimulului neutru.RED ca raspuns la stimuli, situatii cu sens pentru subiect.S-a constatat ca stimulii complecsi, situatii cu sens pentru subiect cum ar fi muzica, filmele de calatorie si aventuri, activitati, situatii care corespund intereselor, pasiunilor, preocuparilor subiectului sau n cursul povestirii de catre subiect a pasiunilor, poftelor, dorintelor sale provoaca modificari sensibile ale rezistentei cutanate.RED n experimentul asociativ-verbalPeterson si Jung au avut n vedere relevanta RED pentru identificarea complexelor cu ajutorul asociatiei libere. ntr-un experiment cu 100 de cuvinte au demonstrat ca RED este un foarte bun indicator pentru cuvintele cu ncarcatura emotionala. Este relevant sa reproducem aici primele 10 cuvinte, cele cu ncarcatura emotionala mare (sarut, dragoste, casatorie, divort, numele propriu, femeie, jignire, dans, spaima, mndrie) si ultimele 10 cuvinte, fara rezonanta afectiva (morcov, boala, foame, alb, pahar, a da, floare, helesteu, creion, a nota).Studiindu-se nivelul intensitatii emotionale a cuvintelor stimuli pe o scala cu 4 grade s-a constatat o corelatie pozitiva ntre amplitudinea RED si intensitatea evaluarilor (dar cu multe exceptii). Deci, amplitudinea RED nu poate servi ca indicator al unei emotii recunoscute dupa o experienta unica.Alte studii au folosit cuvinte si fraze ce sugereaza diferite situatii de viata. Stimulii au fost dati de doua ori la rnd, n timp ce subiectii erau conectati la psihogalvanometru, fara sa trebuiasca sa raspunda. Apoi li s-a cerut sa indice stimulii care au determinat o stare emotionala. S-a constatat o buna concordanta ntre RED si evaluarea subiectiva a intensitatii. Este sugestiva prezentarea primilor trei stimuli utilizati sub aspectul RED: prenume, nume, sarut, iar n evaluarea subiectiva apare o singura modificare: prenume, sarut, mama (cu o valoare foarte apropiata de stimulul "nume". Se poate concluziona ca RED este cea mai buna dovada a emotiei. Aceasta concluzie este ntarita si de experimente n care s-au sugerat cuvintele stimul n trei categorii: agreabile, dezagreabile si indiferente (neutre). Operndu-se cu o scala de evaluare n cinci trepte s-a constatat ca RED este foarte slab reliefata la cuvintele neutre, iar dintre celelalte doua categorii mai intensa la cele dezagreabile.Tipul de emotie recunoscut cu RED:Pentru a identifica frica s-au utilizat n experimente urmatorii stimuli: zgomot violent (revolver etc.), sa tina un chibrit aprins pna cnd arde degetele, soc electric, erori la calcul aritmetic, prelevarea si prelingerea unei picaturi de snge pe deget, lectura unei povesti sinistre, vizionarea unor imagini terifiante, filme de groaza etc. Daca subiectul claseaza situatia dupa intensitatea emotiei, s-a constatat o buna corelatie ntre intensitatea emotiei si amplitudinea RED.Apelnd tot la evaluarea subiectilor, Abel (1930), dupa Edelberg (1972) le da spre rezolvare o serie de probleme si le cere sa tina seama de "atitudinea" saustarea de functionare a organismului. Temele sunt grupate n doua categorii: situatii suparatoare, penibile, dificile si situatii, stari de bucurie, usurare de progres facil. Frecventa RED calculata pe cele doua clase indica 76% pentru situatii suparatoare si 16% pentru starea de bucurie. Autorul considera ca RED nu este att un indice de sentiment si de emotie, ct atitudinea unui organism orientat spre solutionarea unei dificultati majore.Landis si Hunt (1935) au experimentat RED ntr-o multime de situatii, prezentnd stimuli foarte variati pentru a trezi frica, amuzamentul, emotia sexuala, stari agreabile sau dezagreabile. Se cere subiectului ca, dupa fiecare raspuns, sa ofere o descriptie verbala a ceea ce se petrece n constiinta lui n perioada stimularii. Apoi au grupat RED n functie de starea mentala descrisa de subiecti si au masurat nivelul RED. n ordine descrescatoare, starile mentale sunt: tensiune, tresarire, confuzie, amuzament, asteptare, inhibitie, dezagreabil, efort, agreabil (dupa Woodworth, 1949). Autorii concluzioneaza ca RDG atasat la o stare specifica constienta este mai relevant pentru tensiune, surpriza, frica, tresarire dect pentru alte stari.RED n timpul activitatii mentale:RED n activitatea mentala nu rezulta dintr-un simplu efort intelectual. Adesea o emotie puternica este provocata de surpriza n fata problemei puse, starea de contrarietate n raport cu posibilitatea ca raspunsul sa nu fie corect. Wechsler arata ca subiectul simte ca este testat si ca produce o buna sau proasta impresie. Astfel, la o operatie de calcul aritmetic cu mai multe trepte (7+3+6-2.) se constata o RED mai mare la nceput si sfrsit, deci n momentul cnd se ataca problema si cnd raspunsul este dat, dect n activitatea de calcul propriu-zisa.ntr-un alt experiment s-au dat urmatoarele probe: cteva operatii usoare de rezolvat fara limita de timp si fara rapiditate, urmate de cteva operatii usoare de rezolvat rapid si, n final, cteva operatii mai complexe, dificile. S-a constatat ca RED scade gradual pe masura ce se rezolva prima sarcina pentru a creste brusc la a doua, apoi se produce din nou adaptarea, pentru a urma o crestere brusca la debutul ultimei sarcini.ntr-un experiment al lui Bartlett cu RED n activitatea mentala continua subiectul trebuie sa numere cu voce nalta, tare sau soptita. Se constata ca numararea cu voce nalta produce deviatii mai ample RED. n astfel de situatii subiectul se poticneste si Bartlett atribuie deviatiile mai ample ale RED acestor poticneli acompaniate probabil de o senzatie de esec posibil.RED combinata cu miscari corporale:RED nu se produce cu respiratie calma, obisnuita, dar se produce n respiratie profunda. Alte tipuri de miscari respiratorii cu care se asociaza RED: stranutul, suspinul, rsul. Tensiunea muscularase nsoteste cu RED n miscari de forta, n miscari rapide si precise sau n timpul de reactie. n general RED nsoteste miscarile musculare energice si pregatirea acestor miscari.Adaptarea negativa la RED:S-a constatat ca subiectii care sunt obisnuiti zi de zi cu o experienta intensa sfrsesc prin nu a mai da RED chiar la stimuli puternici, dar un weekend odihnitor i aduce la "normal".Masurndu-se amplitudinea RED la o stimulare luminoasa (flash) la intervale de un minut s-a constatat ca valoarea RED(n ohmi) scade de cinci ori la al treilea flash fata de primul.ntr-un alt experiment s-au aplicat subiectilor n sedinte zilnice cinci socuri electrice puternice la cte un minut interval, consemnndu-se RED, miscarile respiratorii si miscarile generale ale corpului. Subiectii realizau dupa fiecare zi de experiment o evaluare subiectiva a intensitatii si gradului de disconfort, neplacere provocat de socul electric. Se constata din aprecieri o scadere a perceptiei negative a situatiei, o obisnuire si evaluarea acestora ca stimuli obiectivi, localizati. Aceasta adaptare apare si la miscarile respiratorii si cele corporale.nexperimentele asociativ-verbalese constata de asemenea o adaptare a RED odata cu repetarea listei de cuvinte, mai ales la cuvintele cele mai neutre sau care apar mai la coada listei.Fenomenul de adaptare la RED nu poate fi pus pe seama oboselii glandelor sudoripare atta timp ct trecerea la un stimul diferit reface amplitudinea RED. Receptorii pot - evident - sa se adapteze la un stimul continuu, dar adaptarea RED este explicabila prin mecanisme centrale.Concluzii cu privire la semnificatia psihologica a REDTrecerea n revista a corelatiilor dintre RED si diverse situatii, stari ne permite sa sistematizam urmatoarele concluzii:a) RED este un indicator al activitatii generale a sistemului simpatic si n particular ca indice al conduitei emotionale, n special raportat la starile de tensiune, surpriza, frica;b) RED este un bun indicator al schimbarii orientarii activitatii mentale, dar n nici un caz o masura adecvata sau directa a acestor schimbari;c) generaliznd, activitatea sistemului simpatic este crescuta:n timpul activitatii musculare efective si n pregatirea acestei activitati;n timpul activitatii mentale care cere un efort sustinut si n pregatirea acestei activitati;d) activitatea simpaticului este controlata cortical;e) Sears, dupa Woodworth si Schlosberg (1971, 1972), reuneste comportamentele controlate cortical care activeaza simpaticul si care permit RED sub titlul de "situatie de urgenta". Aceasta poate fi caracterizata ca o trecere de la o stare de dezactivare la o stare de pregatire sau ca mobilizare n vederea actiunii. Starea de urgenta exprima ecoul unui comportament primitiv care impune mobilizare de energie musculara. Acest comportament functioneaza si la "homo sapiens", chiar daca organismul nu are nevoie de o mobilizare musculara (Cannon, 1915). Sistemul nervos simpatic este preponderent legat de comportamentele de teama, mnie, pericol, frustrare. Daca ne gndim la conditiile vietii primitive constatam ca exista cel putin trei tipuri de urgenta cernd o activitate musculara energica: pericol de evitat sau fuga; frustrare, de unde atac si combativitate, prezenta prazii, necesitatea de a o sesiza;f) daca dorim sa sesizam momentul experimentului cnd RED si are originea (una sau doua secunde nainte de aparitia sa), trebuie sa consemnam foarte precis acest moment;g) este greu de afirmat ca o experienta care dureaza cteva secunde este agreabila sau dezagreabila, vesela, stimulanta, etc. Subiectii atent examinati relateaza ca n aceste momente i ncearca o senzatie de oprire brusca, un soc, ceva neasteptat, un scurt sentiment de neadaptare urmat, n general, de o recuperare rapida;h) n experimentul asociativ-verbal, cnd cuvntul stimul este prezentat, nu trebuie sa presupunem ca avem de a face neaparat cu o emotie inconstienta care declanseaza RED, ci ca probabil subiectul are constiinta abordarii unui subiect periculos;i) RED nu poate fi supusa controlului voluntar;j) descarcarea afectiva, tensionala provoaca scaderea RED. Subiectii care au plns, sau si-au manifestat deschis teama sau mnia manifesta au prezentat o scadere evidenta a RED.3.2Timpul de reactieTimpul de reactie (T.R.) este o varianta a raspunsurilor motorii, dar implicatiile si importanta sa ca variabila dependenta cea mai frecvent utilizata n psihologia experimentala au impus o tratare distincta. Desi este aproape nelipsita din activitatea laboratoarelor de psihologie, masurarea timpului de reactie este departe de a fi doar o procedura rutiniera.Psihologii acorda un mare interes timpului de reactie necesar realizarii diferitelor operatii mentale. Masurnd acest timp, ei pot realiza inferente n legatura cu structura si organizarea evenimentelor mentale, care prin natura lor, nu pot fi direct observate.Modelul lui DondersInteresul oamenilor de stiinta pentru timpul de reactie a nceput n secolul al XVIII-lea, cnd un asistent al observatorului astronomic de la Greenwich a fost concediat pentru ca timpii lui de reactie nu corespundeau cu cei ai sefului sau. Acesta ar fi fost sfrsitul povestii daca astronomul Bessel nu ar fi aflat de acest incident si daca nu ar fi nceput sa se ntrebe daca diferenta sistematica dintre asistentul Kinebrook si seful sau nu ar fi fost cauzata de altceva dect de incompetenta. El si-a pus ntrebarea daca nu cumva fiecare persoana observa acelasi eveniment cu timpi de reactie usor diferiti.ntr-adevar, cnd astronomii au nceput sa-si compare masuratorile lor, au aparut diferente sistematice. Acest fenomen a fost numit "ecuatie personala".Aceasta ar fi ramas doar o problema de astronomie pna cnd fiziologul Donders (1865) si-a dat seama ca ar putea s-o foloseasca pentru a calcula timpul necesar pentru realizarea diverselor operatii mentale. El a stabilit trei tipuri de reactie care sunt cunoscute ca "reactii Donders A, B si C". ntr-o reactie A (reactie simpla) aparea o lumina si subiectul reactioneaza, apasnd o cheie sau un buton; exista, deci, doar un stimul si un raspuns. Donders credea ca timpul de reactie simplu (A) este de baza, lund n considerare factorii (cum ar fi viteza de conducere a impulsului nervos) care sunt componente ale unor reactii mai complexe. Aceste situatii de reactie, care sunt mai complicate , au fost numite situatiile B si C. ntr-o situatie B avem de-a face cu mai multi stimuli: pentru fiecare subiectul trebuie sa aleaga raspunsul potrivit(reactia la alegere). Fiecare stimul are un raspuns propriu si unic. Atunci cnd ne aflam cu masina la semafor, suntem pusi ntr-o situatie de alegere (B): daca lumina este verde, acceleram; daca este rosie, frnam. Ce fel de operatii mentale sunt necesare pentru o astfel de reactie la alegere? n primul rnd trebuie sa identificam culoarea luminii: rosie sau verde, apoi, trebuie sa selectam pe care pedala trebuie sa apasam acceleratorul sau frna. Putem vorbi despre operatii mentale de identificare a stimulului si de selectie a raspunsului. Daca vrem sa masuram timpul necesar pentru aceste doua operatii, trebuie sa studiem un al treilea tip de reactie: reactia C. Aici, ca si n reactia B.