PSIHOPATOLOGIA COPILULUI –Cursul 1.

Diferenţieri între deviaţii de la comportamentu normal şi tulburări psihopatologice.

Procesul formării şi dezvotării fiinţei umane se desfăşoară prin parcurgrea anumitori modificărispecifice stadiilor de dezvoltare. Dar fiecare copil îşi scrie “povestea vieţii” într-un mod particular determinat de intercondiţionările dintre factorii ereditari, condiţiile de mediu fizic şi social de dezvoltare, sistemele educaţionale, potenţialul sanogen sau patogen somatic şi psihic al fiecărui copil. Dintre problemele copiilor, cele emoţionale şi comportamentale sunt cele mai frecvente, dar acestea sunt doar deviaţii de la comportamentul normal şi nu tulburări psihopatologice sau psihiatrice reale.Psihologul clinician trebuie să facă diferenţierea pentru că numai aşa se poate implica într-o direcţie corectivă cu copilul, familia sau, dacă este cazul, cu consult şi tratament psihiatric.

Intelegerea problemelor copiilor Problemele psihologice ale copiilor vizează etape tranzitorii caracterizate prin : tulburari emotionale si de comportament specifice crizelor de dezvoltare, pana la un anumit punct şi nu trebuie să constituie motive de îngrijorareExistă şi copii care au probleme psihiatrice reale care interferează cu dezvultarea normală şi care necesită psihoterapie şi uneori tratament psihiatric corespunzător..Prima problema care se pune atunci cand copilul este adus la un cabinet de specialitate este de a stabili dacă este:- problema psihiatrica reala, - criza de dezvoltare fireasca sau - copilul este folosit ca motivatie pentru a solicita ajutorul in rezolvarea unor crize familiale.

Kanner –a subliniat faptul că simptomele (motivele pentru care pacientul se adresează medicului) pot avea diferite functii:1. evidentiaza existenta unei probleme2. semnal de alarma – că ceva e in neregula cu copilul3. supapa de siguranta – un comportament rebel sau defensiv este folosit ca raspuns la o situatie intolerabila4.mijloc de rezolvare a unei probleme – de ex.copilul isi rezolva anxietatile referitoare la activitatea scolara, acuzand durere de stomac5. simptomele copilului reprezintă o bataie de cap pentru adult (cei care se plang: parinti, educatori, alte persoane) Cercetările au arătat că motivul pentru care copilul cu probleme psihiatrice sau psihologice este adus la cabinet tine si de parinti => mamele care vin cu copiii la consultatii, prezinta ele insele tulburari nevrotice. Frecvent, copiii care ajung la cabinet provin din familii dezorganizate. Rezultă că psihodiagnoza trebuie să asigure o atentie speciala contextului familial si social.

1

Exemplul 1: D-na S. vine la cabinet pentru fiica ei in varsta de 4 ani, Raluca. Mama se plange mult de comportamentul fetitei, desi hiperactivitatea acesteia nu era altceva decat o expansivitate a unui copil normal. Asa-zisele ei tulburari de somn nu erau decat rezultatul faptului ca era culcata prea devreme, iar raspunsurile agresive erau o modalitate specifica varstei de a-si afirma propria personalitate. Din anamneza a rezultat ca mama copilului era depresiva si abuza de alcool. In urma discutiilor cu terapeutul ea a devenit constienta de faptul ca in ultimul timp i-a crescut irascibilitatea si intoleranta, propriile ei probleme impiedicand-o sa fie o mama buna. Exemplul 2: O profesoara de la o scoala de specialitate a prezentat timp de cateva luni mai multe solicitari la cabinet, in legatura cu problemele elevilor sai. Desi baietii de la scoala speciala aveau multe probleme psihiatrice si psihologice, nu era clar de ce aceste adresari la cabinetul de psihologie s-au indesit in ultimul timp. La o analiza mai atenta a rezultat faptul ca intre profesori a izbucnit o serie de conflicte interpersonale. Adevarul era ca fiecare copil avea nevoie de ajutor, problema numarul unu fiind insa conducerea scolii, care solicita de fapt ajutor in rezolvarea propriilor sale dificultati. Aceste exemple evidentiaza faptul ca problema nu este: ,,cine este bolnav?” sau ,,cine este de vina?” , ci ,,care e problema si cum a aparut ea?” Pentru a demonstra faptul ca nu toate problemele copiilor sunt grave, in continuare vor fi prezentate doua cazuri de copii care au ajuns la clinica psihiatrica, dintre care insa numai unul are probleme serioase. CAZUL 1. George are 10 ani si de la un timp a inceput sa ridice din umeri si sa scrasneasca din dinti. Acest fenomen a aparut dupa ce el a schimbat scoala si a fost evident doar in cursul anului scolar. Simptomele erau mai evidente cand George era ingrijorat, ele neaparand deloc in perioadele de vacanta sau cand copilul se juca, reducandu-se treptat odata cu trecerea timpului. Cand a schimbat a doua oara scoala a aparut o tuse pe fond nervos, dar si aceasta deprindere a disparut dupa cateva luni. Deoarece s-a intamplat sa mai fie mutat si a treia oara de la scoala, el a inceput sa-si roada unghiile. George era un baiat vesel, fara anxietati evidente, cu relatii bune in familie si cu multi prieteni. Desi se certa uneori cu fratii mai mari, nici aici nu apareau probleme. El era prietenos, afectuos, dar putin increzut, desi nu era prea puternic sub aspect fizic. La scoala avea rezultate bune, fiind inteligent si cu o buna capacitate de concentrare a atentiei. Tatal sau era un tip vesel, agreabil, dar anxios si ingrijorat mai ales sub aspectul vietii profesionale, ceea ce il facea uneori irascibil si nervos. Mama era mai relaxata si mai calma. Relatiile din familie erau in general bune. Concluzia psihologului este ca George este un copil normal, bine adaptat, care traieste insa oarecare anxietate la trecerea de la o scoala la alta. Sub acest aspect, el seamana cu tatal sau, care isi lua munca prea tare in serios. Anxietatea lui referitoare la scoala se manifesta mai ales sub forma de ticuri, evident fiind faptul ca el isi tinea de fapt anxietatea sub control. Anxietatea si ticurile se reduceau pe masura ce situatia ii devenea mai familiara. Dificultatile emotionale nu il handicapau pe plan social sau scolar in niciun

2

fel. Din acest motiv, clinicianul a apreciat ca el nu avea tulburari psihiatrice, desi trecea prin unele dificultati de adaptare. CAZUL 2. Teodor a fost dintotdeauna un copil dificil, nervos, irascibil, hipersensibil si anxios. Isi irita parintii cu intrebari reflectand anxietatea; nu era un copil afectuos si nici receptiv la afectiunea altora. La varsta de 3 ani, parintii au consultat un pediatru, deoarece copilul era nervos, nu dormea si era greu de educat. Teodor era ingrijorat in ceea ce priveste scoala, se temea ca mama sa l-ar putea parasi, se temea de contactul cu alte persoane. Cand era deosebit de anxios, el punea celorlalti intrebari menite sa-l incurajeze dar care enervau pe cei din jur. Adesea intra in panica, miscandu-se in toate directiile si devenind extrem de agresiv. Ii era teama de intuneric si trebuia sa i se lase lumina aprinsa noaptea. Cand intalnea persoane noi, se balbaia si avea dificultati de pronuntare a cuvintelor. Era agitat, nelinistit si nu ducea nimic la bun sfarsit. Desi avea cativa prieteni, ajungea repede la conflicte cu ei si ii pierdea. Zambea rar si parea permanent nefericit. Era gelos, intra in dispute si batai, se plangea ca este singur. La o varsta ceva mai mare a devenit obsedat de microbi si se spala pe maini cam de 30 de ori pe zi. La 16 ani evita petrecerile si orice alte actiuni in comun cu colegii. Avea serioase probleme cu tatal sau mai ales in ultimul timp cand acesta, in urma unor tulburari neurologice avea tulburari de obnubilare. Si tatal sau suferise de anxietate, depresie, insomnii, fobii si sentimente de gelozie. Relatia din familie s-a deteriorat treptat, avand loc scandaluri repetate. In urma cu doi ani, mama copilului s-a adresat psihiatrului pentru depresie si acuze somatoforme.Si ea avea fobie de intuneric si paianjeni. Nu exista nici un dubiu ca Teodor are probleme psihiatrice serioase. Simptomele sale sunt mult mai diversificate, mai accentuate si mai persistente decat ale lui George. In acelasi timp, dezvoltarea sa nu a fost armonioasa si simptomele au interferat cu activitatea scolara si cu viata de zi cu zi. In acelasi timp, Teodor avea un caracter dificil, care ii facea pe parinti sa-i acorde mai putina afectiune decat celorlalti copii. Parintii lui Teodor aveau si ei probleme psihiatrice si este foarte posibil ca acesta sa-i fi mostenit in mai mare masura decat fratii sai. Simptomatologia sa dovedeste o vulnerabilitate mai ridicata la stres, iar aparitia tulburarilor obsesionale sunt consecutive tulburarilor nevrotice ale mamei, destructurarii casniciei parintilor si crizelor de nervi ale tatalui. Cand apreciem situatia unui copil trebuie sa tinem seama de cateva aspecte:- copilul este un organism in curs de dezvoltare si problemele sale trebuie abordate in contextul dezvoltarii- terapeutul trebuie sa cunoasca legile dezvoltarii psihice a copilului, mai exact, ce tip de comportament este de asteptat la o anumita varsta.- factorii conjuncturali si diferentele individuale nu trebuie neglijate- cunoasterea factorilor care au generat tulburarea dar si a celor care o intretin sau o amplifica. Studii epidemiologice efectuate in Marea Britanie (Rutter, 1990) – 15% din copiii din zona investigata sufera de tulburari psihice accentuate, insa nu toate se structureaza ca boli psihice adevarate (ex. autismul); ele difera doar cantitativ si nu calitativ de comportamentul copilului normal.

3

Simptomele izolate sunt foarte frecvente la copii şi de regulă nu au o semnificaţie clinică majoră. O tulburare psihica autentica nu trebuie diagnosticata dupa un singur simptom, ci dupa un pattern de simptome persistente. De asemenea, la copil, anumite tulburari pot fi partial sau total specifice anumitor conjuncturi. Astfel, tulburarea psihica a copilului trebuie abordata in termeni interactionali (problema isi are originea in interactiunea dintre copil si mediu si nu doar in psihismul copilului).Tulburarea psihica presupune doua aspecte:- comportament anormal (sub aspect statistic)- handicap (pe plan scolar sau social).

Criterii in aprecierea comportamentului anormal:1. Varsta si sexul Un comportament poate fi firesc la o anumita varsta si anormal la alta (la varste mici baietii au comportamente specifice fetitelor si invers; cand un baiat are numai trasaturi feminine este deja anormal).2. Persistenta comportamentului Orice copil a avut candva anxietati, terori nocturne, crize de furie; daca acest comportament persista, este un semn de tulburare. De asemenea, daca refuzul de a merge la scoala dureaza mai mult de o saptamana este vorba de comportament patologic.3. Conditiile de viata Schimbarea scolii sau a clasei este un factor stresant care produce la copil anxietate sau dependenta.4. Aspectele socio – culturale Comportamentul nu poate fi apreciat ca normal sau anormal in sens absolute.5. Gradul de extensiune al simptomelor Simptomele izolate sunt mult mai frecvente decat constelatiile de simptome. Trebuie acordata atentie mai ales copiilor cu tulburari emotionale si comportamentale multiple.6. Tipul de simptom Unele simptome sunt considerate ca fiind mai grave decat altele (ex: onicofagia nu este considerat un simptom psihiatric semnificativ).7. Severitatea si gravitatea simptomului Daca un copil prezinta cosmaruri, ticuri, crize de furie, este importat de stiut cat de frecvent se intampla acest lucru si cat de intense sunt simptomele.8. Modificarile survenite in comportamentul copilului – acele modificari ce nu pot fi explicate prin evolutia lui fireasca.9. Raritatea statistica a comportamentului nu trebuie considerata patologica Un IQ foarte inalt este rar dar nu este patologic, in timp ce un IQ scazut este, de asemenea, rar, dar e patologic pentru ca afecteaza functionarea sociala normala a copilului. Astfel, eficienta sociala este un alt criteriu al normalitatii.

Criterii dupa care pot fi apreciate comportamentele dezadaptativea) Suferinta – agresivitatea unui copil poate rezulta din nefericire si frustrare sau este pur si simplu expresia exuberantei si dorintei de autoafirmare.

4

b) Limitarile pe plan social – un simptom trebuie judecat si in functie de masura in care il impiedica pe copil sa faca acele lucruri pe care doreste sa le faca.c) Interferentele cu dezvoltarea normala – simptomele pot impiedica, intarzia sau devia dezvoltarea fireasca a copilului (ex: anxietatea poate bloca relatiile sociale, progresul scolar).d) Efectele simptomelor asupra celorlati – simptomele trebuie considerate intr-un context interpersonal.

Diagnoza

Când se constată că este o tulburare de tip psiopatologic, urmează diagnosticarea ei.Psihodiagnosticul trebuie sa tina seama de 5 aspecte:- prezenta unei tulburari psihiatrice- nivelul intelectual- factori biologici asociati- factori psihologici asociati- tulburarile de dezvoltareEx. de diagnostic: tulburare de comportament la un copil cu intelect normal, suferind de epilepsie, provenind dintr-o familie caracterizata prin conflicte repetate si diverse; tulburarea cea mai pregnanta este o intarziere in insusirea cititului.Nivelul intelectual:- intelect liminar – IQ = 70 – 80 - intelect normal – IQ = 80 si peste - DMU (deficienta mintala usoara) – IQ = 70 – 50 - DMM (deficienta mintala medie) – IQ = 49 – 35 - DMS (deficienta mintala severa) – IQ sub 35Cu cat nivelul intelectual e mai redus, cu atat riscul de tulburari psihiatrice la copii e mai mare.Evaluarea psihică a copilului şi a familieiÎn psihodiagnoza copilului cu tulburări psihice se pleacă de la scopurile evluării:

- obţinerea unei imagini clare asupra problemei- cunoaşterea modului în care problema este legată de dezvoltarea copilului şi de

viaţa sa în prezent în contextul sociopsihologic respectiv dat- stabilirea tratamentului adecvat

Caracteristicile evaluării copilului.- Evaluarea necesită o metodă flexibilă de apropiere pentru că e dificil să urmezi un

plan dinainte stabilit.- Informţiile şi observaţiile din timpul evaluării vor fi notate pentru a fi filtrate,

evaluate, prelucrate ulterior.- Se solicită permisiunea, când copii sunt şcolari, de a culege informaţii

suplimentare de la profesori.Paticularităţi de lucru în evaluarea copilului.

- Intervievarea separată a copilului şi a familiei.- Intervievarea reunită cu accent pe observarea relaţiilor intrafamiliale.- Dacă copilul este mai mic de 6 ani interviul se desfăşoară simultan cu părinţii şi

copilul.

5

- Dacă copilul este mai mare de 6 ani interviul se desfăşoară cu părinţii şi apoi numai cu copiliul, mai ales în situaţii de diferite tipuri de abuz.

-Lucrul cu părinţiiÎn orice problemă, părinţii sunt ajutaţi să înţeleagă că interviul nu va submina încrederea copilului în părinţi.Părinţii sunt încurajaţi să se exprime spontan la ăntrebările sistematice ce li se pun înainte de interviu. Succesul terapiei copilului este relaţia cu părinţii. A pune copilul în relaţie bună cu păribţii, este condiţia reuşitei.

Tipuri de tulburări psihice la copil

Tulburări emoţionale Tulburări de comportament Sindromul hiperkinetic. Autismul infantil. Schizofrenia. Reacţii de adaptare Tulburări de dezvoltare

6