1. INTRODUCERE

Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite limite. Aceste limite sunt inerente, unele având o determinare economică obiectivă, iar altele fiind determinate de considerente politice1.

Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale fiind chiar unul dintre acestea. De aici legătura organică care trebuie să existe între autonomia locală şi lege, între interesele locale şi interesele naţionale exprimate prin lege.

Aşa se explică de ce toate ţările democratice, la nivelul unităţii administrativ teritoriale, cu gradul cel mai mare de extensie, se află un reprezentant al statului, mai exact al executivului, cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv al comunităţilor autonome2.

În cea mai mare parte a statelor europene există la eşalonul local intermediar, reprezentanţi ai statului, care exercită cel mai adesea funcţii de poliţie administrativă, de administraţie generală şi de control al actelor autorităţilor locale.

Prefectul este, aşa cum susţinea prof. M. Waline, o creaţie napoleoniană3, ea a fost creată în anul al VIII-lea de la marea Revoluţie Franceză, până la modificarea Constituţiei Franţei, din anul 1958, prefectul este reprezentantul Guvernului şi şeful administraţiei departamentului în care funcţiona.

Din punct de vedere al terminologiei, prefectul este de origine latină praefectus şi îl găsim pentru prima dată în Roma Antică, în vârful ierarhiei funcţionarilor imperiali, cu umătoarele titluri: praefectus praetorio – comandant al gărzii imperiale, care va dobândi puteri comparabile cu ale şefilor de guverne din statele burgheze, praefectus urbi – învestit cu atribuţii poliţieneşti, praefectus annonae – însărcinat cu aprovizionarea Romei. Toate aceste categorii se organizau la nivelul provinciilor, unităţi administrative ale statului roman, şi îl reprezentau şi acţionau în numele şi pentru împărat.

În România, funcţia de prefect a fost instituită prin Legea pentru consiliile judeţene nr. 396 din 2/14 aprilie 1864 care, în art. 91 prevedea că „prefectul ca cap al administaţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni şi execută hotărârile Consiliului judeţean”.

Poziţia prefectului de comisar al Guvernului şi de conducător al administraţiei judeţene s-a menţinut şi prin Legea pentru unificarea administrativă din 1925. Potrivit Legii pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Din modul de numire şi atribuţiile sale, rezultă că prefectul era politic, şi nu administrativ.

Instituţia prefectului a funcţionat, potrivit organizării din 1929, cu unele întreruperi, august 1938-septembrie 1940, până la adoptarea Legii nr. 17/1949 asupra organizării consiliilor populare.

1 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a 4-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 466.2Ibidem.3M. Waline, Droit administratif, Paris, 1963, p.362. apud I. Alexandru, M, Cărăuşanu, S. Bucur, Drept administrativ, ediţia a 3-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009

1

După revoluția din decembrie 1989, prin Constituție și prin Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală, instituția prefectului a fost repusă în locul și rolul ce i se cuvine într-un stat de drept, bazat pe principiul separației puterilor în stat.

La început, prin Legea nr. 5/1990 privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale, la nivelul județelor au fost organizate ”prefecturi”, legea precizând atât modul de organizare, cât și atribuțiile lor. În concepția acestei legi, prefectura era un organ local al administrației de stat cu competență generală; prefectul nu era o instituție juridică distinctă, cu atribuții proprii, o autoritate publică.

Legea nr. 69/1991, republicată în 1996, a schimbat această concepție făcând din prefect o autoritate publică, având rolul de a reprezenta Guvernul pe plan local și de a conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale, organizate în județe.

Această concepție a fost preluată și de Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, care a abrogat Legea nr. 69/1991, republicată, menținând și înscriind în corpul său un capitol distinct – Capitolul VIII – intitulat ”Prefectul”. În secțiunea I a acestui capitol, intitulată ”Prefectul județului și al municipiului București”, structurată în 14 capitole au fost cuprinse dispoziții speciale referitoare la natura juridică, rolul, condițiile de numire și eliberare din funcție, atribuțiile principale, raporturile juridice dintre prefect și celelalte autorități ale administrației publice centrale și alte asemenea reglementări.

Oricum și în concepția acestei legi, prefectul este văzut ca o autoritate a administrației publice locale reprezentativă a puterii executive.

Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului a abrogat însă toate dispozițiile referitoare la prefect cuprinse în Legea 215/2001 privind administrația publică locală, constituind prin ea însăși, un nou cadru juridic al reglementărilor în materie întărit și de reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 179/2005 prin care această lege a fost modificată și completată.

Ceea ce este însă de relevat este faptul că noile reglementări schimbă fundamental, concepția referitoare la poziția și rolul prefectului în administrația publică ”detronându-l” din calitatea de autoritate publică pe care o avea sub imperiul legilor anterioare, mai întâi considerându-l o ”instituție” și apoi conferindu-i calitatea de înalt funcționar public.

În ciuda acestor îmbunătățiri ale cadrului normativ în materie, considerăm că prefectul nu este doar o instituție oarecare. El a fost, este și trebuie să rămână o autoritate publică din sfera adminitrației publice a statului1.

REGIMUL JURIDIC AL INSTITUŢIEI PREFECTULUI

Până la revizuirea constituţională, prefectul era doar coordonator al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate, fiind trimisul administraţiei guvernamentale în teritoriu. Fără a se aduce atingere obiectului său de activitate, garant al respectării legii şi ordinii politice la nivel local, aceste caracteristici au suferit adaptări la noile cerinţe ale spaţiului european, depolitizarea şi mai buna coordonare a administraţiei deconcentrate. Aceste ultime statuare sunt considerate a fi

1 M. Preda, B. Vasilescu, Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2007, pp.240-241.

2

chiar cele care au stabilizat instituţia şi au trecut-o de graniţa politicului în aria administrativă.

Ca reprezentant al Guvernului, dar mai ales ca autoritate unipersonală, prefectul poate fi supus „jocului politic”, iar funcţia sa poate avea caracter politic, dar nimic nu a oprit, ca prin lege, prefectul să fie inclus în sfera funcţionarilor publici. Acest fapt a fost realizat, de altfel, prin Legea nr. 340/2004 care precizează că prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici (art. 10).

Prin urmare atât prefectul, cât şi subprefectul fac parte, la momentul actual, din categoria înalţilor funcţionari publici abandonând categoria demnitarilor din administraţia publică centrală. Statutul dublu de om politic dar și de, aşa zis, funcţionar public este cel care a caracterizat perioada de tranziţie spre funcţia publică. În acest sens, reglementările Legii 340/2004 înainte de modificare fixau condiţiile ce le avea de îndeplinit acesta, condiţii aplicabile unui funcţionar public, dar numirea şi eliberarea sa din funcţie se făceau de către Guvern, pe considerente politice. Mai mult, acesta depunea jurământul de credinţă în faţa Guvernului, respectiv a Primului-ministru iar mandatul lui era de patru ani sau egal cu cel al Guvernului, care de cele mai multe ori era mai mic decât cel legal stabilit.

Ne găsim aşadar în faţa unei adevărate revigorări a instituţiei prefectului, în faza depăşirii factorului timp instituit de mandatul acestuia dar mai ales de politic, prin instituirea stabilităţii, neutralităţii şi specializării.

Raţiunea instituţiei prefectului trebuie căutată în necesitatea realizării unui echilibru între dimensiunile autonomiei locale recunoscută colectivităţilor teritoriale şi exigenţelor principiului legalităţii. Autonomia locală nu poate fi concepută ca o libertate absolută a autorităţii prin care ea se exercită. Există anumite limite ale autonomiei, indiferent că ne raportăm la un stat unitar sau federal, evident mai accentuate în cadrul statelor unitare, şi aceste limite sunt impuse de lege.

Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept, însuşi principiul autonomiei locale, fiind unul dintre acestea1. O asemenea filosofie a raporturilor dintre autonomia locală şi starea de legalitate impune şi o corelare între interesele de nivel local şi cele de nivel central, care se relizează printr-un reprezentant pe care centrul îl are la nivelul unităţii administrativ teritoriale dintr-un judeţ, departament, provincie etc. În sistemul francez acesta poartă numele tradițional de prefect, care s-a încetăţenit şi la noi şi în alte state. Trebuie avut în vedere şi faptul că prin modul în care se constituie, rezultat al sufragiului popular, organele din teritoriu includ în componenţa lor cetăţeni, de cele mai diferite profesii. Statutul de membru al unui astfel de organ nu se dobândeşte datorită unor merite în ceea ce priveşte cunoaşterea fenomenului administrativ. Electorii acordă votul lor acelor personalităţi care se bucură de credibilitate, de prestigiu, sunt buni cetăţeni, preocupaţi de problemele cetăţii. Asupra activităţii pe care aceştia o realizează trebuie să se exercite un control din partea unei autorităţi responsabile pentru a se putea constata în ce măsură se încadrează în parametrii legalităţii. Un astfel de control se întâlneşte în majoritatea statelor democratice europene.

1 M. Constantinescu, I. Muraru, A. Iorgovan, E.S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită-comentarii şi explicaţii, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008 p. 264

3

Instituţia prefectului trebuie analizată prin raportare la principul deconcentrării serviciilor publice, care are ca efect repartizarea puterii de decizie a Guvernului în favoarea agenţilor locali pe care acesta îi numeşte în unităţile administrativ teritoriale2.

STATUTUL CONSTITUŢIONAL ŞI LEGAL AL PREFECTULUI

În literatura de specialitate s-au exprimat mai multe opinii referitoare la statutul prefectului. Autorii interbelici au considerat prefectul ca fiind o autoritate deconcentrată, opinie împărtăşită şi de cea mai mare parte a autorilor contemporani2. Prefectul este o autoritate statală în judeţ, statutul său fiind prevăzut de art. 123 din Constituţie, din care rezultă următoarele dimensiuni:

Este reprezentantul Guvernului pe plan local; Este şeful serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe

centrale din unităţile administrativ teritoriale. Legiuitorul constituant a utilizat în mod incorect sintagma „unităţile administrativ teritoriale”, care include, pe lângă judeţe şi comunele şi oraşele, în locul celei corecte de judeţe, care ar fi fost indicată deoarece servicii publice deconcentrate se organizează numai la nivelul judeţului. Prin acest rol a prefectului, legiuitorul constituant şi cel organic consacră conducerea bicefală a serviciilor publice deconcentrate din judeţe. Atât prefectul, cât şi serviciile publice deconcentrate fac parte din administraţia teritorială de stat, sintagmă prin care se desemnează autorităţile deconcentrate ale administraţiei publice de stat din unităţile administrativ teritoriale sau, şi mai corect, din judeţe, respectiv extensiunile teritoriale ale autorităţilor centrale de specialitate, cum ar fi oficii judeţene, direcţii judeţene, gărzi judeţene, precum cea de mediu3.

Este organ de tutelă administrativă, art. 123, alin. 5, prevăzând expres dreptul prefectului „de a putea ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, actele emise de Consiliul local, judeţean şi primar, dacă i se par ilegale”4.

Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice pe plan local, atribut conferit prin art. 1 din Legea nr. 340/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/2005..

Cât priveşte calitatea sa de şef al serviciilor publice statale, se menţionează în legislaţia din domeniu că prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, obsevăm că nu se realizează nicio distincţie între serviciile ministerelor şi cele ale autorităţilor centrale de specialitate. În exercitarea acestei atribuţii, acesta poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administaţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora.

2 C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ed All Beck, Bucureşti, 2003, p. 952 I. Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Ed. R.A. “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994, pp. 167-1683 Ibidem p. 1284 O. Puie, Controlul de tutelă administrativă exercitat de prefect asupra actelor administrative ale autoritităţilor administraţiei locale în contextul Constituţiei revizuite, al Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi al Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului în R.D.P nr. 3/2004, pp. 128-141

4

Mai mult el poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare.

Astfel în calitatea sa de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.

Ca autoritate de supraveghere a respectării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, prefectul are dreptul să atace în contencios administrativ orice act ce emană de la consiliul ales (local sau judeţean), primar sau oricare organ executiv creat, potrivit legii la nivel judeţean, atunci când apreciază că acest act este ilegal. În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ aceste acte, dacă le consideră nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept1.

Pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile, Constituţia prevede principiul suspendării de drept a actului atacat, fiind consacrată astfel, o normă de protecţie atât a persoanei în faţa unor eventuale abuzuri ale autorităţii administraţiei publice locale cât şi a intereselor naţionale, în raport cu cele locale.

Cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii, prefectul va solicita autorităţilor care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea acestuia pe considerente de ilegalitate, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.

Introducerea acţiunii de către prefect se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. Acţiunea este scutită de taxa de timbru şi se judecă în regim de urgenţă, respectându-se condiţia ca termenele de judecată să nu fie mai mari de 10 zile.

Întreaga activitate a acestuia se întemeiază pe principiile: legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, reponsabilităţii, profesionalizării, orientării către cetăţean2.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor ce-i revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi, respectiv 3 pentru municipiul Bucureşti. Atribuţiile acestora au fost stabilite de Hotărârea de Guvern nr. 460/20063.

Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 340/2004, miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele din atribuțiile lor de control și conducere cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.

În continuare, același text de lege prevede că atribuțiile care vor fi delegate prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. În acest sens, prin H.G. nr. 460/2006 au fost enumerate atribuțiile care pot fi delegate prefectului și anume:

Verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice deconcentrate;

Verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în stategiile sectoriale;

1 I. Alexandru..., op. cit., pp. 222-2232 Art. 5 din Legea nr. 340/2004 republicată3 Hotărârea Guvernului României nr. 460 din 5 aprilie 2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului publicată în Monitorul Oficial al României nr. 363 din 26 aprilie 2006

5

Analizarea modului de realizare a acțiunilor cu caracter interministerial care au ca scop creșterea serviciilor publice;

Organizarea unor achiziții publice prin programe comune mai multor servicii publice deconcentrate din județ și, respectiv, din municipiul București;

Reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, în cazul în care serviciile publice deconcentrate nu pot fi mandatate de minister sau alt organ superior;

Alte atribuții stabilite prin ordin al conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.

4. COLABORATORII PREFECTULUI

4.1.SUBPREFECȚII

Subprefecții, înalți funcționari publici, sunt numiți și eliberați din funcție potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, de către Guvern.

Legea nr. 340/2004, republicată, ca și celelalte reglementări anterioare, stabilește numai atribuțiile prefectului ca reprezentant al Guvernului. Subprefecții îndeplinesc, în numele prefectului, atribuții din domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate, al conducerii operative a instituției prefectului, precum și alte atribuții prevăzute de lege ori sarcini date de Ministrul Administrației și Internelor sau de prefect1.

4.2.INSTITUȚIA PREFECTULUI

Structura-cadru de organizare a instituției prefectului este prevăzută în anexa nr. 1 la H.G. nr. 460/2006. Structurile de specialitate ale instituției prefectului, stabilite în anexă, se pot organiza în condițiile legii, prin ordin al prefectului, la nivel de direcții, servicii și birouri, după caz, în funcție de specificul fiecărei activități. Aceste structuri îndeplinesc multiple atribuții, care pot fi grupate în următoarele categorii:

atribuții cu privire la aplicarea și respectarea Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative;

atribuții cu privire la verificarea legalității actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale și contenciosului administrativ;

atribuții cu privire la realizarea politicilor naționale, a celor de integrare europeană și a planului de măsuri pentru integrare europeană și intensificarea relațiilor externe;

atribuții cu privire la buna organizare și desfășurare a activității pentru situații de urgență, precum și la pregătirea și ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare cu caracter militar;

atribuții cu privire la activitatea de eliberare și de evidență a pașapoartelor simple2.

1 Art. 2 alin. (1) din H.G. nr 460/20062 Atribuțiile sunt stabilite de art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 460/2006

6

4.3. COLEGIUL PREFECTURAL

Prin O.U.G. nr. 179/2005 s-a înființat, în fiecare județ, o structură nouă, menită să–l ajute pe prefect, și anume colegiul prefectural. Colegiul prefectural se compune din prefect, subprefecți și conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, care își au sediul în județul respectiv1.

Colegiul prefectural este caracterizat ca ”organul consultativ al prefectului” în realizarea atribuțiilor de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale2.

Colegiul se convoacă de către prefect cel puțin o dată pe lună și oricând se consideră că este necesar. La lucrările colegiului prefectural pot fi invitate și alte persoane a căror prezență este considerată necesară.

Alte precizări despre funcționarea colegiului prefectural întâlnim în Regulamentul-cadru de funcționare a colegiului prefectural din anexa nr. 3 la H.G. nr 460/2006.

Astfel, ședința colegiului este condusă de prefect, sau, în lipsa acestuia, de către subprefectul care realizează conducerea serviciilor publice deconcentrate. Colegiul prefectural își desfășoară activitatea în plen, în prezența majorității membrilor colegiului prefectural, care sunt obligați să participe la ședințe, cu excepția cazurilor temeinic motivate; secretariatul colegiului prefectural este asigurat de instituția prefectului; procesul-verbal de ședință se semnează de prefect sau de către subprefectul care a condus ședința și cuprinde dezbaterile care au avut loc.

Colegiul prefectural urmărește armonizarea activității serviciilor publice deconcentrate care au sediul în județul respectiv, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelul județului sau al localităților acestuia.

În exercitarea atibuțiilor care îi revin, colegiul prefectural adoptă hotărâri, prin vot deschis și cu majoritatea simplă a membrilor prezenți3. În caz de paritate de voturi, votul prefectului decide.

Hotărârile colegiului prefectural se aduc la cunoștință instituțiilor interesate de către secretariatul colegiului prefectural, iar hotărârile de interes public se aduc la cunoștință prin orice mijloc de publicitate4.

4.4. CANCELARIA PREFECTULUI1 Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată2 Art. 12, alin. (2) din H.G. nr. 460/20063 Art. 7 alin. (1) din Regulamentul-cadru de funcționare a colegiului prefectural4 Art. 8 alin. (2) din Regulamentul-cadru de funcționare a colegiului prefectural

7

Cancelaria prefectului se organizează și funcționează în cadrul instituției prefectului1. Cancelaria prefectului este caracterizată ca un compartimet organizatoric distinct, format din: directorul cancelariei, doi consilieri, un consultant și secretarul cancelariei, toți îndeplininid funcții de execuție de specialitate.

Activitatea cancelariei prefectului este coordonată de director, care răspunde în fața prefectului pentru activitatea sa.

Mai trebuie menționat că personalul din cadrul cancelariei este numit sau eliberat din funcție de către prefect și își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii.

Principalele atribuții ale cancelariei prefectului se referă la: asigurarea condițiilor necesare desfășurării ședințelor de lucru ale prefectului;organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanții locali ai societății civile, ai

sindicatelor, ai patronatelor și ai partidelor politice; organizarea, la solicitarea prefectului, a evenimentelor de natură să informeze

opinia publică și mass-media cu privire la acțiunile prefectului etc.2

Prefectul poate stabili prin ordin și alte atribuții pentru secretarul din cadrul cancelariei prefectului.

4.5. OFICIILE PREFECTURALE

Înființarea oficiilor prefecturale era stipulată expres și în textele inițiale ale Legii nr. 215/2001. Astfel potrivit fostului art. 142, alin. 1, în județele cu o suprafață intinsă cu localități situate la mari distanțe de reședința județului sau în mari aglomerări urbane, prefectul putea organiza, cu aprobarea Ministerului Administrației și Internelor, oficii prefecturale. Oficiile prefecturale fac parte integrantă din instituția prefectului. Prefectul poate organiza, prin ordin, în cadrul numărului de posturi și al fondurilor aprobate anual, oficii prefecturale; în municipiul București se pot organiza oficii prefecturale în fiecare sector3. Emiterea ordinului prefectului este condiționată de avizul conform al Ministerului Administrației și Internelor.

Oficiul prefectural are ca scop realizarea în zona deservită a atribuțiilor ce revin instituției prefectului.

Oficiile prefecturale sunt conduse de către un șef al oficiului prefectural, funcție echivalentă cu aceea de director executiv.

Șeful oficiului prefectural este numit prin ordin al prefectului și el are următoarele atribuții principale:

conduce întreaga activitate a oficiului prefectural; raportează prefectului cu privire la activitatea oficiului prefectural; reprezintă oficiul prefectural în relațiile cu autoritățile administrației

publice locale cu reprezentanții societății civile, cu alte persoane juridice și cu cetățenii din zona deservită;

întocmește proiectul de regulament, de organizare și funcționare a oficiului prefectural;

1 Art. 30, alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată2 Art. 8 din H.G. nr. 420/20063 Art. 31, alin. (1) din Legea 340/2004, republicată

8

supune spre aprobare prefectului programul cadru de acțiuni al oficiului prefectural, până la data de 31 ianuarie fiecărui an1

5. NUMIREA ŞI ELIBERAREA DIN FUNCŢIE

Numirea şi eliberarea din funcţie a prefectului se realizează prin hotărâre de Guvern. Propunerea în vederea numirii aparţine ministrului internelor şi al reformei administrative, potrivit art. 1, alin. 2 din Legea 340/2004. Dat fiind faptul că prefectul are statut juridic de înalt funcţionar public, rezultă că se supune prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, numirea lui în funcţie se face în urma promovării unui concurs sau examen organizat în condiţiile legii.

Ca urmare a modificării Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prin Legea nr. 161/2003, prefectul a devenit înalt funcţionar public, preferându-se funcţionarul public de carieră în locul prefectului conceput ca un „personaj politic”2. Pe acestă linie de idei, într-o opinie se arată că „atribuţiile funcţiei de prefect sunt tehnice, profesionale, presupunând specializări, cu precădere în domeniul administraţiei publice”.

Ca atare, era necesară precizarea din art. 9, alin 1 din Legea 340/2004, în sensul că prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, ceea ce înseamnă că, pentru ca o persoană să poată fi numită în funcţia de prefect sau subprefect, trebuie să îndeplinească condiţiile3 cerute de Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, pentru categoria înalţilor funcţionari publici. De asemenea, eliberarea din funcţie a prefecţilor si subprefecţilor se face în conformitate cu dispoziţiile acestei legi. Se subînţelege că prevederile Legii nr. 188/1999 republicată în 2007 referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu se aplică şi prefectului, respectiv subprefectului.

Persoana care exercită funcția de prefect sau subprefect este obligată ca la data numirii în funcție să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. În situația în care în timpul exercitării celor două funcții publice de autoritate apare unul din cazurile de incompatibilitate, constatarea acestuia se face de către ministrul Administrației și Internelor care îl va informa pe primul ministru pentru a dispune măsurile necesare.

La numirea în funcție prefectul și subprefectul depun în fața Guvernului, respectiv a primului ministru următorul jurământ în limba română:

”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului, municipiului...Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă. Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcție. Cu privire la

1 Art. 4 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a oficiului prefectural cuprins în anexa nr. 2 la H.G. nr. 460/20062 Ca reprezentant al Guvernului funcţia de prefect avea un caracter politic. Drept urmare, schimbarea Guvernului avea, în principiu, ca efect şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi suprefecţilor. Prin prevederea că prefectul şi subprefectul sunt înalţi funcţionari publici s-a dorit asigurarea stabilităţii lor în funcţie3 Sub imperiul Legii nr. 215/2001, pentru a fi numit în funcţie, prefectul trebuia să aibă studii superioare de lungă durată, iar subprefectul, pentru a fi numit în funcţie, trebuie să aibă studii superioare. Totodată, s-a renunţat la condiţia ca prefectul să aibă vârsta de cel puţin 30 de ani, prevăzută de Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată

9

jurământul prevăzut de lege, menționăm că referirea la municipiu este valabilă numai pentru București, deoarece potrivit Constituției și Legii nr. 340/2004 prefectul este numit în fiecare județ și în municipiul București, textul jurămîntului neavând legătură cu municipiul reședință de județ în care instituția prefectului îsi are sediul.

Încetarea de drept a exercitării funcției de prefect, respectiv de subprefevt, intervine în caz de:

demisie; nerespectarea prevederilor referitoare la obligația de a se abține de la orice

acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și societate, precum și de la participarea la acțiuni politice, a prevederilor referitoare la incompatibilități și la conflictul de interese prevăzute pentru funcționarii publici, precum și la interdicția de a fi membri ai unui partid politic;

imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 3 luni consecutiv; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă

la o pedeapsă privativă de libertate; pierderea drepturilor electorale; punerea sub interdicție judecătorească, în condițiile legii; destituire; obținerea calificativului nesatisfăcător; deces.Constatarea încetării de drept a exercitării funcției de prefect sau de subprefect se

face de către Ministerul Administrației și Internelor, care va propune Guvernului, respectiv primului-ministru, numirea altor persoane în funcțiile vacante1.

6. DEPOLITIZAREA ŞI PROFESIONALIZAREA FUNCŢIEI DE PREFECT

Transformarea prefecţilor şi a subprefecţilor din oameni politici în înalţi funcţionari publici a însemnat un proces de profesionalizare a funcţiei de prefect şi suprefect. Un asemenea statut au prefecţii în Franţa şi a existat şi în România în prima jumătate a secolului XX, astfel încât practic s-a revenit la tradiţii şi s-a valorificat o experienţă care s-a dovedit benefică în alte state2.

Legea nr. 188/1999 astfel cum a fost modificată prin Legea 161/2003 prevedea că în funcţiile de prefect şi subprefect pot fi numite persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a fi numite ca înalţi funcţionari publici, începând cu anul 2006, în mod eşalonat, pe baza hotărârii de guvern. După cum rezultă din textul precitat, transformarea prefecţilor în înalţi funcţionari publici nu a fost şi nici nu putea fi concepută ca un proces mecanic, formal, cum din păcate s-a întâmplat în realitate. Legea impunea în primul rând, ca persoanele respective să întrunească acele condiţii care sunt cerute pentru înalţii funcţionari publici, iar recrutarea urma să se facă prin examen, organizat în condiţiile legii. De aceea se vorbea şi despre faptul că numirea se va face în mod eşalonat, pe

1 M. Preda, B. Vasilescu, op.cit., p. 2452 R.P.Postelnicu, Propuneri privin profesionalizarea funcţiei de prefect. Locul şi rolul prefectului în sistemul administraţiei publice din România, R.D.P nr2/2003, pp. 81-85, V.D. Ungureanu, Consideraţii privind noile reglementări ale funcţiei de prefect ăn contextul Legii nr. 161/2003, R.D.P nr. 2/2003, pp. 86-88

10

măsură ce se vor organiza concursuri de recrutare şi aceste concursuri vor fi promovate. Prin Ordonanţe de urgenţă nr. 179/2005 se abandonează spiritul aceste reglementări, prin articolul III care prevede că prefecţii în funcţie la data intrării în vigoare a ordonanţei, precum şi cei care vor ocupa posturile rămase vacante după datat intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi până la data de 31 decembrie 2005 pot fi numiţi în funcţii publice de prefect în urma promovării unui examen de atestare pe post.

Un examen de atestare pe post similar a fost prevăzut şi pentru subprefecţii care se aflau în funcţie. Iar foştii secretari generali ai prefecturilor, în funcţie la data de 31 decembrie 2005 ca urmare a promovării concursului sau a examenului organizat pentru ocuparea funcţiei publice respective sunt numiţi în funcţia publică de subprefect începând cu data de 1 ianuarie 2006. Problema este că prefecţii în funcţie la care se referă textul respectiv, ca şi subprefecţii, de altfel, ocupaseră funcţiile respective ca oameni politici, în urma unor negocieri politice, astfel încât ei nu aveau aptitudinea de a deveni, printr-un simplu examen de atestare pe post, din oameni politici înalţi funcţionari publici, cărora legea le interzice să facă parte din partide politice, suc sancţiunea destituirii din funcţie1.

Cît priveşte semnificaţia unui examen de atestare pe post, de esenţa lui este faptul că, prin intermediul unei atestări se urmăreşte să se confirme sau să se infirme o situaţie juridică preexistentă, menţinerea într-o funcţie a unei anumite persoane nu dobândirea unui statut pe care persoana respectivă nu l-a avut niciodată. De aceea, în opinia noastră, era necesar să se organizeze concursuri pentru ocuparea funcţiilor de prefecţi ca înalţi funcţionari publici, care să fie gestionată de Comisia specială pentru înalţii funcţionari publici. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, fiind astfel trădată nu numai voinţa legiuitorului, ci şi legitimitatea procesului în sine, rezultând o formă fără fond, care, în opinia noastră, nu mai justifică recunoaşterea unei voinţe politice ferme de a se realiza un proces autentic de profesionalizare a funcţiei de prefect.

Constatăm astfel că numirea primilor prefecţi ca înalţi funcţionari publici s-a făcut într-un mod atipic, am putea spune, prin susţinerea unui examen de atestare pe post a celor care, anterior adoptării O.U.G. nr. 179/2005, fuseseră numiţi ca prefecţi prin negocieri politice ale celor patru formaţiuni ce constituiau, la acea dată, arcul guvernamental. În principiu această procedură a fost criticată în cadrul dezbaterilor care au avut loc in Senat, pe considerentul că ea este contarară Legii nr. 188/1999, care prevede că intrarea în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs sau examen. Cu atât mai mult, dobândirea statutului de înalt funcţionar public, care este cel mai înalt la care poate accede o persoană în cariera sa administrativă, trebuie să aibă la bază o selecţie riguroasă, realizată prin concurs.

Având în vedere unele aspecte criticabile ale practicii administrative, inclusiv cele semnalate mai sus, unii autori sunt sceptici în ceea ce priveşte existenţa unei reale profesionalizări a funcţiei de prefect, care continuă să rămână una mai degrabă politică, aflată la voinţa puterii executive, decât una profesională. Garanţiile acordate prefecţilor în materia stabilităţii carierei lor sunt slabe, schimbarea din funcţie putând fi decisă de Guvern, de regulă, din raţiuni politice, mascate de o așa zisă mobilitate în funcţie2.

Prin modificările care s-au adus Legii nr. 340/2004 prin O.U.G. nr. 179/2005 a fost desfiinţată funcţia de secretar general al prefecturii şi a mai fost înfiinţată o nouă funcţie de subprefect, iar secretarii generali care dobândiseră acest statut în baza unui

1 V. Vedinaș. Drept administrativ, ediția a 5-a, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 4382 E.Bălan, Instituţii administrative, Ed C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pp. 99-101

11

concurs organizat în condiţiile legii au fost numiţi direct, prin efectul legii, ca subprefecţi. Prefectul este ajutat în activitatea sa de doi subprefecţi, care sunt numiţi în funcţie prin decizie a primului ministru, la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor si al Reformei Administrative. Legea impune pentru subprefect condiţia de a avea studii superioare, fără a mai preciza tipul acestora, rezultând că poate fi vorba atât despre studii superioare de lungă durată, cât şi de scurtă durată.

Condiţii de desemnare

Poate ocupa funcţia de prefect sau de subprefect persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

are cetăţenia română; domicilază în România; cunoaşte limba română (scris şi vorbit); are capacitate deplină de exerciţiu; are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei, atestată pe bază de examen

medical de specialitate; nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii,

contra statului, contra autorităţii de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals, de corupţiei, sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care îl face incompatibil cu funcţia publică, cu excepţia cazului când a intervenit reabilitarea;

nu a fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă; are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării

funcţiei publice; a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea funcţiei

publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.Prefectul şi subprefecţii nu pot fi membri al unui partid politic, nu pot face grevă

şi nu pot înfiinţa organizaţii sindicale.Prefectul şi subprefecţii au obligaţia să informeze conducerea Ministerului

internelor şi reformei Administrative ori de câte ori se deplasează în afara judeţului în care au fost numiţi.

Pe toată durata funcţiei de prefect şi subprefect, al acestora la instituţiile publice, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral de stat sau capital majoritar de stat se suspendă1.

7. INCOMPATIBILITĂŢI

Funcţia de prefect şi de subprefect sunt incompatibile cu următoarele funcţii: de deputat şi de senator;

1 D. Brezoianu, M. Oprican, Administrația publică în România, Ed. C.H.Beck, București, 2008, p. 257

12

de primar, viceprimar, consilier în consiliile locale sau în consiliile judeţene; o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu

scop lucrativ; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director, administrator, membru în

consiliul de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inlusiv băncile, alte instituţii de credit, societăţile de asigurare, precum şi la instituţiile publice;

funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale, menţionate mai sus.

calitatea de comerciant persoană fizică; calitatea de membru al unui grup de interes economic; o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia funcţiilor

prevăzute în acordurile la care România este parte1.

8. CONFLICTUL DE INTERESE ÎN EXERCITAREA FUNCŢIEI DE PREFECT

Conflictul de interese în exercitarea funcţiei de prefect este reglementat în Capitolul II, Secţiunea a 2-a, Cartea I, din Legea nr. 163/2004.

Potrivit art. 72, alin 1 din lege, persoana care exercită funcţia de prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său, ori rudele sale de gradul I. Obligaţiile menţionate nu privesc emiterea actelor normative.

Încălcarea acestor obligaţii constituie abatere administrativă, dacă nu este o faptă mai gravă potrivit legii. Potrivit legii, actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea obligaţiilor sus menţionate sunt lovite de nulitatea absolută.

Verificarea sesizărilor privind încălcarea acestor obligaţii se face în condiţiile stabilite de Legea nr. 144/2007 privind Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 161/2003, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese prevăzut în prezenta secţiune se poate adresa instanţei de judecată competente, în funcţie de natura actului emis sau încheiat2.

9. REGIMUL DREPTULUI DE ASOCIERE POLITICĂ ŞI SINDICALĂ ŞI AL DREPTULUI LA GREVĂ

Prin O.U.G. nr. 179/2005, s-a constatat interdicţia prefecţilor şi subprefecţilor de a face grevă sau de a înfiinţa organizaţii sindicale proprii precum şi obligaţia de a informa

1 Ibidem.2 D Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, ed. 2, Ed. C.H.Beck, București, 2008

13

conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Internelor şi al Reformei Administrative) ori de câte ori călătoresc în afara judeţului. Subscriem părerilor exprimate în doctrină prin care se apreciază ca oportună reglementarea prin care se interzice dreptul la grevă al prefecţilor şi subprefecţilor, cu atât mai mult cu cât calitatea prefecţilor ca reprezentanţi ai statului în teritoriu şi competenţa care le revine nu sunt compatibile cu exercitarea dreptului la grevă.

10. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI ŞI SUBPREFECTULUI

Art. 122 alin 3 din Constituţia revizuită prevede că atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.

Drept urmare, principalele atribuţii ale prefectului sunt stipulate în art. 19 alin 1 din Legea nr. 340/2004, republicată. Pentru început, trebuie observat că prin ultimele acte modificatoare şi completatoare ale Legii nr. 340/2004, numărul atribuţiilor exercitate de prefect a crescut, ceea ce reprezintă un element pozitiv.

În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;

acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu atribuţiile ce-i revin, potrivit legii; acesta este realizat de personalul din aparatul tehnic de specialitate care furnizează trimestrial principale date statistice cu privire la starea generală economică, socială, culturală şi administrativă a judeţului;

acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;

colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru determinarea prioritâţilor de dezvolatare tertiorială;

verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului;

asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă;

dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele prevăzute în bugetul propriu pentru această destinaţie;

utilizează în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;

dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;

asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană; dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi

apoliticilor de integrare europeană;

14

hotărăşte în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune;

asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ teritoriale în care acestia au o pondere de peste 20%.

Atribuţii ale prefectului se regăsesc şi în alte articole ale Legii nr. 340/2004. Astfel, potrivit art. 20 prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii. Textul conţine elemente de noutate, şi anume pentru prima dată se stabileşte că preşedintele consiliului judeţean este reprezentant al statului în unitatea administrativ teritorială; în al doilea rând se permite prefectului să verifice măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ teritorială şi chiar mai mult să sesizeze organele competente în verea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii.

Numai că în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 nu se întâlneşte niciun text care să-i confere expres preşedintelui consiliului judeţean calitatea de reprezentant al statului şi nici nu sunt menţionate atribuţiile pe care preşedintele consiliului judeţean le realizează în această calitate, de lege ferenda impunându-se aceste completări. Fără îndeplinirea acestor două condiţii, atribuţia prefectului stabilită de art. 20 din Legea nr. 340/2004 rămâne fără nicio aplicabilitate în practică, ceea ce este regretabil1.

Alte atribuții ale prefectului sunt prevăzute în mod disparat, în cuprinsul Legii nr. 340/2004. Dintre acestea amintim:

Dreptul de a solicita primarului sau președintelui consiliului județean, după caz, convocarea unei ședințe extraordinare2 a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București în situații care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea su înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice.

În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităților administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București3.

Dreptul de a i se comunica actele normative emise de ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale în domeniul de activitate ale serviciilor publice deconcentrate. Aceste atribuții ale prefectului dovedesc c alitatea sa de intermediar între administrația publică centrală și serviciile publice deconcentrate ale acesteia în unitățile administrativ-teritoriale. Având în vedere aceste atribuții ale prefectului în raporturile sale cu serviciile publice deconcentrate, putem spune că se conturează tot mai mult o dublă subordonare a acestor servicii, adică atât față de prefect(subordonare pe orizontală), prima fiind o subordonare specializată, iar cea de-a doua funcțională.

1 R.N. Petrescu., op cit.,p. 482 Art. 23, alin. (1) din Legea nr. 340/20043 Art. 23 alin.( 2) din Legea 340/2004

15

Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative (de exemplu, Legea fondului funciar, Legea cu privire la apărarea civilă etc.), precum şi însărcinările stablite de Guvern1.

Asigurarea realizării intereselor naţionale, a respectării legilor şi ordinii publice de către prefect este ca o consecinţă a calităţii esenţiale pe care o are aceea de reprezentant a Guvernului României la nivelul judeţului.

Prefectul de asemenea numeşte în funcţie, prin ordin, secretarul unităţilor administrativ teritoriale şi al subdiviziunilor municipiilor, în urma promovării concursului organizat în condiţiile legii, şi dispune, prin ordin, sancţionarea disciplinară a acestuia pentru abaterile săvârşite cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Destituirea din funcţie a secretarului se face numai la propunerea consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz pe baza concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cerecetări administrative prealabile. Destituirea din funcţie se face prin ordin al prefectului, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Propunerea trebuie adoptată cu votul a cel puţin 2/3 din numărul consilierilor în funcţie, ca urmare a iniţiativei primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor2.

Pentru îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor ce îi revin, prefectul poate solicita instituţiilor publice, precum şi a asociaţilor şi fundaţiilor de utilitate publică documentaţii, date şi informaţii, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze3.

Numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcetrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale se fac numai la propunerea prefectului în condiţiile legii4.

Subprefecţii îndeplinesc în numele prefectului următoarel care sunt clasificate în art. 2 din Hotărârea guvernului nr. 460/2006.

Atribuţiile cu privire la exercitare conducerii serviciilor publice deconcentrate sunt:

analizarea activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor, precum şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora, înaintând aceste propuneri prefectului;

examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi cu autorităţile administraţiei publice locale, a stadiului de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun;

consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;

asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituţiei prefectului;

1 Art. 19 alin. 2 din Legea nr.340/2004 republicată2 Art. 29 din Legea 340/2004 republicată3 Art. 30 din Legea 340/20044 Art. 25 din Legea 340/2004

16

întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural, cu respectarea regulamentului cadru;

asigurarea examinării proiectelor bugetelor precum şi a situaţiilor financiare, privind execuţia bugetară, întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului adminstraţiei publice centrale în subordinea căruia se află serviciul organizat la nivelul unităţii administrativ treitoriale în vederea emiterii avizului prefectului;

urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate de colegiul prefectural şi formularea de propuneri în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;

gestionarea şi urmărirea măsurilor supuse de către prefect în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a hotărârilor adoptate de acest organism.

Atribuţiile cu privire la conducerea operativă a instituţiei prefectului sunt: asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia

cancelariei prefectului; elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei

prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului; asigurarea elaborării priectului ordinului prefectului privind informatizarea

organizarea oficiilor prefecturale, precum şi transmiterea acestuia Ministerului Administraţiei şi Internelor;

asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;

primirea distribuirea corespondenţei şi urmărirea rezolvării acestuia în termenul legal;

elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare pe care le prezintă prefectului;

asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi publicare în Monitorul Oficial al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz;

îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ teritoriale, cu excepţia secretarului judeţului respectiv al municipiului Bucureşti;

gestionarea şi îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;

stabilirea şi urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activităţi specifice instituţiei prefectului;

înaintarea către prefect de propuneri cu privire la organizarea şi desfăsurarea circuitului legal al lucrărilor, documentarea, primirea şi soluţionare petiţiilor precum şi arhivarea documentelor;

acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderarea iniţiate de acestea;

verificarea documentaţiei şi aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul Romaâniei, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombie 1961, la care

17

România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000 cu modificările ulterioare;

aprobarea eliberării de extrase sau copii din arhiva instituției prefectului cu excepția celor care conțin informații clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;

asigurarea secretariatului Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în calitate de secretar al Comisiei județene;

exercitarea atribuțiilor privin aplicarea actelor normative cu caracter reparatoriu în materia proprietății și convocarea în ședințe lunare a comisiilor care au obligația punerii în aplicare a acestor legi.

Repartizarea acestor atribuții fiecărui subprefect se va face prin ordin al prefectului1.

11. ACTELE PREFECTULUI

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual, potrivit legii.

Emiterea ordinelor prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate se face după consulatrea serviciilor descentralizate al ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, fiind contrasemnate de conducătorii acestora.

În scopul îmbunătăţirii activităţii serviciilor publice descentralizat oragnizate la nivelul judeţului, prefectul poate propune ministerelor de resort şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale unele măsuri pe care le crede de cuviinţă.

Ordinul prefectului care conţine dispoziţii normative devine executoriu după ce a fost adus la cunoştinţă publică sau de la data comunicării în celelalte cazuri.

Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administraţiei Publice şi Internelor, în exercitarea controlului său ierarhic, Ministerul Administraţiei Publice poate propune Guvernului României anularea ordinelor emise de prefect pe care le consideră ilegale sau inoportune.

Ordinele cu caracter normativ sau individual emise se comunică ministerelor de resort, acestea fiind în drept să propună Guvernului român anularea a celor pe care le cosideră ilegale sau inorportune.

Ordinele şi dispoziţiile cu caracter normativ ale Ministerului şi autorităţolor administraţiei publice de specialitate care vizează activitatea serviciilor publice descentralizate se comunică prefecţilor imediat după emitere şi se transmit acestor servicii.

Aceasta înseamnă că ordinul prefectului trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi formă oricărui act administrativ, aşa cum sunt prevăzute în hotărârea Guvernului nr. 390/1993 prin care s-a aprobat metodologia privind pregătirea,elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative.

Ordinul prefectului se încadrează în categoria actelor administrative de autoritate şi cunoaşte două varietăţi2 :

cel emis în executarea propriilor atribuţii;

1 A. Trăilescu, Drept administrativ, ediția a 4-a, Ed. C.H.Beck, București, 2010, pp. 75-762 E. Popa, Mari instituții ale dreptului admiistrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2002, pp. 229-230

18

cel emis în domeniile de specialitate ale serviciilor „descentralizate” ale ministerelor şi celorlalte organe centrale care au organizate structuri teritoriale.

Când ordinul este emis în exercitarea propriilor atribuţii, prefectul este singurul organ adminitrativ care semnează ordinul, iar când prin ordin se dispun măsuri cu caracter tehnic şi de specialitate, acesta se contrasemnează de către conducătorii serviciilor descentralizate subordonate prefectului.

Ordinele cu conţinut normativ ale prefectului devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică, prin afişare şi publicare, iat ordinele cu conţinut individual devin executorii din momentul comunicării persoanelor la care se referă.

12. CONTROLUL DE LEGALITATE EXERCITAT DE PREFECT SAU CONTROLUL DE TUTELĂ ADMINISTRATIVĂ

Controlul de legalitate reprezintă una dintre cele mai importante atribuții ale acestuia. Art. 123, alin. 5, din Constituție, nemodificat prin legea de reviziure, stabilește: ”prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ, un act al Consiliului județean, al celui local sau al primarului în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.” Cu alte cuvinte, controlul de legalitate exercitat de prefect asupra actelor autorităților administrației publice locale este reglementat la nivelul cel mai înalt în legea fundamentală a statului.

Încă din momentul stipulării controlului de legalitate exercitat de prefect în Legea administrației publice locale nr. 69/1991, în forma inițială și apoi în cea republicată s-a optat pentru denumirea de tutelă administrativă.

Chiar dacă noțiunea de tutelă administrativă nu și-a găsit consacrare expresă în Legea 340/2004, așa cum era de așteptat, acest lucru s-a produs mai târziu în dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.

a.Scurtă retrospectivă a controlului de legalitate exercitat conform prevederilor 215/2001

Până la adoptarea Legii 340/2004, art. 135 din Legea 251/2001cuprindea precizări despre prerogativele prefectului și termenul de exercitare a controlului de legalitate de către acesta asupra actelor adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale sau județene1. Astfel, ca urmare a exercitării controlului legalității actelor adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale sau județene, precum și de președintele consiliului județean, prefectul putea ataca în fața instanței de contencios administrativ aceste acte în termenh de 30 de zile de la comunicare (termen de decădere), dacă le considera ilegale, după îndeplinirea procedurii prevăzute la art. 135, alin. 2, cu excepția celor de gestiune curentă. Acțiunea prin care prefectul sesiza instanța de judecată era scutită de taxa de timpru. Actul atacat era suspendat de drept.

Totodată, s-a menținut obligația prefectului de a solicita autorităților administrație publice locale și județebne, cu motivarea necesară în 5 zile de la data comunicării, să reanalizeze actul pe care îl apreciază ca ilegal, în vederea modificării sau după caz, a revocării acestuia.

1 Textul alin. 1 al art. 135 cuprindea unele reluări din fostul art. 111 din Legea nr. 69/1991, republicată ăn 1996 dar și elemente noi

19

b.Reglementarea controlului de legalitate exercitat de prefect în Legea 340/2004 în varianta inițială

Prin adoptarea Legii nr. 340/2004 s-au abrogat dispozițiile din Legea nr. 215/2001 având ca obiect prefectul, inclusiv cele referitoare la controlul de legalitate de legalitate exercitat de acesta.

În forma inițială a Legii nr. 340/2004, în art. 24, alin. 1, lit. f, se stipula că prefectul ”verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și județene, cu excepția actelor de gestiune”, text considerat neconstituțional raportat la cel conținut de art. 123, alin. 5, din Constituție.

De asemenea în art. 26, alin. 1 și 2 se preciza: ”în exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale ori județene, prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios adminstrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale cu excepția actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept.

Cu cel puțin 10 zile înaintea introducerii acțiunii prevăzute la alin. 1, prefectul va soloucta autorităților care au emis actul, cu morivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal în vederea modificării sau după caz a revocării acestuia.”

O problemă care a suscitat vii discuții a fost cea referitoare la procedura prealbilă, unii autori susținând că după intrarea în vigoare a Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004, care în art 7 alin. 5 stabilește că în cazul acțiunilor introduse de prefect nu este obligatorie procedura prealabilă, nu se mai aplică art. 26, alin. 2 din Legea nr 340/2004, nemaifiind nevoie ca prefectul să se adreseze emitentului actului administrativ înaintea introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ1. Alți autori au susținut că se aplică, în continuare, art. 26, alin. 2 din Legea 340/2004, care este o lege specială,chiar dacă este anterioară Legii 554/2004, procedura prealabilă trebuind a fi efectuată de către prefect.

c.Reglementarea controlului de legalitate exercitat de prefect în Legea 340/2004 în forma modificată de O.U.G. nr. 179/2005

Prin O.U.G. nr. 179/2005, s-a înlăturat exceptarea actelor de gestiune de la controlul de legalitate al prefectului, deoarece contravenea art, 123, alin. 5 din Constituția republicată.

În ce privește disputa menționată anterior s-a apreciat că problema a fost tranșată prin modificarea art. 26 din Legea 340/2004, de către O.U.G. 179/2005 respectiv de Legea nr. 181/2006 de aprobare a acesteia.

Textul modificat avea următorul conținut: ”În exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale președintelui consiliului județean, ale consiliului local și ale primarului, prefectul, cu cel puțin 10 zile înaintea introducerii acțiunii în contenciosul administrativ, va solicita autorităților care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea

1 R.N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 249 apud A.Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ, ed. a 2-a, Ed. Kullusys, București, 2006, p. 169

20

modificării, sau, după caz, a revocării acestuia”1. Noul text din reglementarea specială a institușiei prefectului, fiind ulterior Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 avea prioritate, cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 340/2004, îndeplinirea procedurii prealabile de către prefect era obligatorie, ea reprezentând o condiție de admisibilitate a acțiunii prefectului în contenciosul administrativ având ca obiect anularea actului administrativ considerat nelegal.

În ce privește termenul de sesizare a instanței de către prefect, în art. 26 din Legea nr. 340/2004 nu se prevedea nimic, deoarece se plicau termenele stabilite în art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și anume termenul de 6 luni socotit de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, iar pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, termenul de 1 an de la data emiterii actului.

Totodată, prin art. 26', introdus prin O.U.G. nr. 179/2005, se stabileau o serie de reguli procedurale referitoare la judecarea acțiunilor introduse de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităților administrației publice locale socotit nelegal.

d.Reglementarea actuală a controlului de legalitate exercitat de prefect. Influența unor texte ale Legii nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 asupra controlului de legalitate exercitat de prefect

Prin art. 4 alin. (2) din Legea nr 262/2007 se stipulează că la data sa intrării în vigoare se abrogă dispozițiile art. 26 și art. 26' din Legea nr 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.

Astfel în forma republicată a acestei legi, nu mai există texte de detaliu privind una din cele mai importante atribuții ale prefectului, reglementată expres în art. 123 alin.(5) din Constituție, și anume controlul de legalitate exercitat de prefect. Singura referire la acest aspect se regăsește în conținutul atribuției de la art. 19 alin. (1) lit. e), unde se arată că prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului, referire care este incompletă, deoarece omite dipozițiile președintelui consiliului județean de lege ferenda acestă omisiune trebuind complinită.

Unele dispoziții de detaliu anterioare art.26 din Legea nr. 340/2004 se justificau, fiind de natură să clarifice cum anume își exercită prefectul acestă atribuție, în mare parte aceste dispoziții fiind o reiterare a art. 123 alin. (5) din Constituție.

Chiar dacă s-a dorit eliminarea procedurii prealabile îndeplinite de prefect și aplicarea fără echivoc a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, era util ca în Legea nr. 340/2004 să se fi inserat un articol în care să se regăsească conțiuntul art.123 alin(5) din Constituție. Acest text precizează ceea ce poate face prefectul în cazul în care consideră ilegal un act al vreunei autorități a administrației publice locale, adică să-l atace la instanța de contencios administrativ. La fel de importantă este și ultima propoziție a textului constituțional, care, nici ea, nu mai apare în legea 340/2004, republicată, și anume că ”Actul este suspendat de drept”.

Este adevărat că asemenea dispoziții se întâlnesc în art. 3 alin. (1) și (3) din Legea constenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, însă în opinia unor autori textele care stabilesc condițiile controlului de lagalitate exercitat de prefect asupra actelor autorităților administrației publice locale trebuiau să-și aibă locul în Legea nr. 340/2004,

1 Textul art. 26 este reprodus astfel cum a fost modificat prin articol unic, pct. 6 din Legea nr. 181/2006

21

care constituie sediul regelmentării pentru prefect și instituția prefectului1. Nu în ultimul rând, denumirea de ”tutelă adminitrativă”. Pentru controlul de legalitate exercitat asupra actelor administrației publice locale ar trebui sa-și aibă locul în primul rând în Legea 340/2004.

13. JURISPRUDENȚĂ

Prin Decizia nr. 66/2004, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate ce viza dispoziția legală, care în cazuri bine justificate și pentru a preveni riscul producerii unor pagube iminente, oferea posibilitatea suspendării actului administrativ atacat în contencios de prefect până la soluționarea acțiunii de către instanță. Autorul excepției a susținut că prevederile legale devin neconstituționale atunci când reclamantul este o persoană juridica, în speță municipiul București. Curtea Constituțională a respins excepția, având în vedere că, potrivit Constituției numai prefectul are calitatea de a ataca în justiție actele ilegale ale consiliului local. În conformitate cu jurisprudența sa anterioară ( D.C.C. nr. 356/2002), Curtea a precizat că primarul este abilitat să reprezinte în justiție unitatea administrativ teritorială, dar această dispoziție vizează numai raporturile cu terții.

Conform art. 123, alin. (3) „atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică”. Curtea Constituțională a interpretat în mod flexibil această prevedere. Astfel, în D.C.C nr. 202/2005, dispozițiile din Legea fondului funciar care acordau prefecului atribuția de a anula, prin ordin fără a se adresa în prealabil instanței de judecată, un act emis de autoritățile publice locale pe care îl considera ilegal au fost considerate conform cu exigența reglementării prin lege organică a atribuțiilor prefectului.

Deși autorul excepției a considerat că textul de lege criticat încalcă principiul conform căruia numai printr-o lege organică pot fi stabilite atribuții pentru prefect, iar Legea fondului funciar nu are caracter de lege organică. Curtea a respins argumentul, motivând că Legea nr. 18/1991 a fondului funciar este o lege preconstituțională, iar determinarea caracterului organic sau ordinar al unei legi poate fi făcută numai în raport cu legile adoptate ulterior intrării în vigoare a Constituției din 1991.

Același tip de critică a fost făcută și față de O.U.G. nr. 179/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 340/2004. Prin Decizia nr. 506/2006, Curtea Constituțională a respins excepția, precizând că art. 115 alin. (4) din Constituție, în prima sa teză interzice adoptarea unei O.U.G. în domeniul legilor constituționale, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, căci legea modificată prin ordonanța de urgență criticată este o lege organică. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa constantă, Contituția nu interzice reglementare prin ordonanță de urgență a unor materii rezervate legilor organice.

Trebuie remarcat faptul că, intenționat sau nu, Curtea a omis să se pronunțe asupra interdicției ca prin ordonanțe de urgență să se reglementeze instituțiile fundamentale ale statului, așa cum sunt, în cazul de față, prefectul și Guvernul. De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile privind caracterul retroactiv al ordonanței de urgență, pentru că ea nu face altceva decât să stabilească menținerea în

1 R.N. Petrescu, op. cit., p. 251

22

funcție a prefecților și subprefecților, cu condiția promivării unui examen de atestare pe post, urmând ca numirile să se facă începând de la 1 ianuarie 2006. În opinia Curții, nicio dispoziție din ordonanță nu împiedică numirea în funcțiile de prefect și subprefect a unor persoane care îndeplinesc condițiile legale și candidează pentru ocuparea unui post vacant; de aceea, ea a considerat că este normal, chiar obligatoriu ca prefecții și subprefecții în funcție să fie menținuți în măsura în care îndeplinesc toate condițiile legale și promovează examenul de atestare pe post, fără ca acestă măsură să contravină art. 16 și art. 41 din Constituție.

Prin Decizia nr. 314/2005 Curtea s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice, care prevedeau dreptul prefectului de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele autorităților administrației publice locale cu excepția actelor de getiune. La data soluțiomării excepției, prevederile respective fuseseră abrogate prin Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și preluate de art. 26 alin. 1 în prezent abrogat și el, astfel că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității acestui din urmă text de lege, considerat a fi contrar liberului acces la justiție și art. 126, alin. 6 conform căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice este garantat cu excepția actelor care privesc raporturile cu Parlamentul și a celor cu caracter de comandament militar. Autorul excepției a considerat că textul criticat este neconstituțional în măsura în care atribuie în exclusivitate prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ actele autorităților autonome locale și refuză acest drept persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost vătămate prin acte administrative. Curtea respins excepția, considerând că atribuția prefectului de a ataca actele administrative ale autorităților autonome locae pe care le consideră ilegale se exercită în baza tutelei adminstrative, care presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorități a administrației statului asupra actelor autorităților locale alese, ce funcționează în virtutea principiului autonomiei locale. În acest sens Curtea a statuat și prin D.C.C. nr. 137/1994. Instituția tutelei administrative își găsește conscrarea în art. 123, alin. 5, din Constituție, iar textul de lege nu face altceva decât să reia dispozițțile constituționale menționare1.

14.CONCLUZII

Funcția prefectului a suferit numeroase modificări mai ales în urma adoptării Legii nr. 340/2004, în urma căreia din autoritate publică prefectul a fost ridicat la rangul de înalt funcționar public. S-a încercat astfel crearea unei instituții a prefectului perfect funcțională, adaptată la relitățile românești și compatibilă cu structurile administrației țărilor membre ale Uniunii Europene.

1 I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit., pp. 1213-1215

23

Noile reglementări au schimbat fundamental concepția referitoare la poziția și rolul prefectului în administrația publică. Ne găsim așadar în fața unei adevărate revigorări a instituției prefectului, în faza depășirii factorului timp instituit de mandatul acestuia dar mai ales de politic, prin instituirea stabilității, neutralității și specializării.

Vechiul mod de organizare a instituiei prefectului era privit ca o rezultantă a fenomenului general de interpenetrare a politicului și administrativului în societate. S-a apreciat că, în timp, a avut loc o accelerare a politizării prefecților, care în multe cazuri se consideră mai întâi reprezentanți ai majorității politice și apoi responsabilii intereselor naționale și supraveghetori ai respectării legilor și ordinii publice în județe de reprezentant al Guvernului în teritoriu, induce instabilitate și ingerințe subiective în exercițiul funcției de prefect1.

Mai nou având în vedere situația actuală și luând în considerare planurile pentru o debirocratizare a ministerelor si a unei noi organigrame la nivelul conducerilor prefecturilor, se pare ca structura prefecturii este din nou schimbată.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Ioan, Cărăușan Mihaela, Bucur Sorin, Drept administrativ,ediția a 3-a,

Ed. Universul Juridic, București, 2009

1 E. Bălan, op. cit., p. 102

24

2. Apostol Tofan Dana, Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților

publice, Ed. All Beck, București, 1999

3. Apostol Tofan Dana, Drept administrativ, Vol. I,Ed. All Beck, Bucureşti, 2008

4. Bălan Emil, Instituții administrative, Ed. C.H.Beck, București, 2008

5. Brezoianu Dumitru, Oprican Mariana, Administrația publică în România, Ed.

C.H.Beck, București, 2008

6. Burghelea Dumitru - Funcţia executivă a statului de drept în România, Vol. I,

Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2009

7. Constantinescu Mihai, Muraru Ioan, Iorgovan Antonie, Tănăsescu Elena Simina -

Constituţia României revizuită-comentarii şi explicaţii,Bucureşti, Ed. All Beck,

2004

8. Ionescu Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Ed All Beck,

Bucureşti, 2003

9. Iorgovan Antonie - Tratat de drept administrativ, Vol.1 Ediţia a 4-a, Bucureşti,

Ed. ALL Beck, 2005

10. Muraru Ioan, Tănăsescu Elena Simina - Constituţia României-Comentariu pe

articole, Bucureşti, Ed. C.H.Beck, 2008

11. Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009

12. Popa Eugen, Mari instituții ale dreptului administrativ, Ed. Lumina Lex,

București, 2002

13. Preda Mircea, Vasilescu Benonica, Drept administrativ, Ed. Lumina Lex,

București, 2007

14. Trăilescu Anton, Drept administrativ, Ed. a 4-a, Bucureşti, Ed. C.H.Beck, 2010

15. Vedinaș Verginia, Drept administrativ, ediția a 5-a, Ed. Universul Juridic,

București, 2009

16. Vida Ioan - Puterea executivă şi autoritatea publică, Bucureşti, Ed. Regia

autonomă „Monitorul Oficial‟, 1994

Legislație:

25