Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare n continuarea religiei
arienilor
n mileniul al II-lea . Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au
fost
scrise la 1200 . Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile);
b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) Sma Veda (cntecele) si d)
Atharva
Veda (descntecele). Termenul veda nseamna "cunoastere" si
"stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit n latinescul
video-re, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si
transmis pe
cale orala n vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita
vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de
ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al
creatiei
arienilor. ntr-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde
doar cele
patru carti sacre indiene, ci un ntreg complex literar n care
sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sahit, Brhma, rayak, Upaniad,
234 Sarveplli Rdhkan, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere n opera lui Mircea Eliade,
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000,
p. 20-22.
Str si Vedag236. Sahit sunt culegeri de imnuri si
incantatii.
Brhma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate
practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice n jurul problemei
sacrificiului
vedic. Textele rayak serveau drept obiect de meditatie celor ce
traiau
n paduri (ray). Ved au fost compuse si compilate pe durata a
mai
multor secole n zone diferite ale Indiei si de catre generatii
diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata
Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai
izbitor
dect n literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi napoi spre
poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Daekar,
asemenea
unui curcubeu, n care nu se distinge clar cnd o culoare ncepe si
cnd se
termina, cu marginile n fuziunea urmatoarei culori. Etapele
literaturii
vedice sunt:
I. Sahit, colectii de imnuri, rugaciuni, formule
sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sahit denota
tendinta
de "punere laolalta" (sa+hit) si de organizare a traditiei
orale
existente n forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa
continut n
patru colectii Sahit:
a) Rg Veda (Veda imnurilor de lauda - k), continnd o poezie
ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si
rugaciuni.
b) Yajur Veda (Veda formulelor sacrificiale - yajur),
continnd
formule n marea lor majoritate mprumutate din Rg Veda,
ntrebuintate
n ritualuri.
c) Sma Veda (Veda cnturilor - sm), cuprinznd mantr din
Rg Veda.
d) Atharva Veda (Veda formulelor magice - atharvan),
destinata
maselor, mult mai arhaica n continut.
II. Brhma, texte n proza continnd discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade
- tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upaniad, fie incluse n Brhma, fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facnd creatiile mai noi, care sunt
opere
independente. Acestea reprezinta nceputul literaturii filosofice
n India.
Textele vedice erau considerate apaurueya (creatie
para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate n fiecare pas al vietii era
Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, ct si
gesturile aparent
nensemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mncarea erau reglate
de
vedaprama (ntietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau n
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii,
credinciosii n
caracterul revelat al textelor vedice. Acestia erau astik, adica
cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor (asti = este, exista).
Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de
imnuri
mpartite n zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. nvatatura
era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau
colectiva si
tinuta n mici colegii (caraa).
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice.
Exista
mai multe tipuri de cosmogonie n imnurile vedice. Ele sunt
urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul
descompunerii
unui gigant primordial (Purua)238; 3) mitul desprinderii
creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat -
asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamnt
(lupta
mitologica dintre Indra si Vtra).
Nasadasya (Imnul Creatiunii) mbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si
cea
stiintifica, fara sa le vada n opozitie. Totul s-a nascut prin
puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea,
ceilalti zei si
oamenii au aparut mai trziu. La baza creatiei stau atinomiile
fiinta -
nefiinta, ntuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa
- puterea
pasiva etc. n poem sunt mai multe ntrebari dect raspunsuri, semn
ca
nimeni nu stie exact cum a fost la nceputuri, cu exceptia lui
Dumnezeu,
finalul imnului introducnd echivocul prin afirmatia ca poate
nici zeul
creator nu stie. n aceeasi ordine de idei, celebra este
propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu
transpune
n proza, n limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der
Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala
sursa de
inspiratie n cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I
si
Rugaciunea unui dac. ntr-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Purua au aparut brahma
(preotii) din cap, ktriy (razboinicii) din brate, vaiy
(negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia
este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii l sacrifica pe Purua.
Din corpul
sau taiat n bucati iau nastere animalele, cerul, pamntul, zeii
si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamntul, luna i
este
constiinta, n vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au
luat
nastere Indra (stapnul zeilor) si Agni (focul), iar din
respiratia sa a aparut
Vyu (vntul). Descompunerea gigantului Purua din Veda este o
tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajpati n textele Brhma.
Prajpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze
Universul. La
nceput Prajpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta
(kma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a ncalzit.
Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste
de emisie
seminala. La nceput el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvnt, a
creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut
un ou din
coaja caruia a iesit Pamntul. La urma, n etapa a treia a
creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a
popula
pamntul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda
brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajpati este exemplar. El a creat prin
emanatie, prin
caldura interioara degajata n afara. Conform cu atapatha
Brhmaa241,
s-au creat atunci cuvntul, apele, pamntul si zeii pentru a
popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamntul. Prajpati este identificat
cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul
se identifica
sublim cu Prajpati, recreeaza unitatea suprema prin
repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, cstignd
nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este
henoteismul
sau kathenoteismul (credinta n mai multi zei, fiecare devenind,
la rndul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are n frunte un zeu suprem. Se
remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor.
Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata
prin zeul
suveran Varua, prezent n ambele mitologii. El a urcat la zei
venind din
clasa demonilor si este stapnul cerului nocturn. De asemenea,
Varua
este zeu suveran si stapnul ordinii universale. Cu toate
acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra,
stapnul zeilor,
caruia i sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre
Indra si
demonul Vtra este importanta n mitologia indiana. Ea
simbolizeaza
cosmogonia, ntruct uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste
viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la
cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se ncheie, ca n basmele romnesti,
cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte n
Rg Veda.
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are
si rolul de
preot al zeilor. Agni i ajuta pe oameni prin alungarea bolilor,
vrajilor,
demonilor si ntunericului. Facultatile spirituale ale zeului
focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin
asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si
psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului
Soma i
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este
un
simbol al mpreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru
om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind
numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a
zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, ntarirea puterilor,
vigoarea,
potenta, rensufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. n
pantheonul
vedic zeii Brahm, Viu, iva formeaza o importanta tripartitie,
numita
trimurti. Brahm este creatorul, Viu - sustinatorul, iar iva
-
distrugatorul. Brahm creeaza lumea si, totusi, este mai putin
prezent ca
ceilalti doi n texte sau temple. Viu este binevoitor si
simbolizeaza
ntregul, ca si categoria spatiului. iva are un aspect malefic.
Perechea
Rudra-iva este o epifanie a puterilor demoniace. iva
simbolizeaza, nsa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat nca din
perioada draviiana a
culturii indiene, desi n mitologia vedica nu are aceeasi
importanta. iva o
Universitatea Spiru Haret
134
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si n
alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), Kl (cea neagra) sau Mahdevi (marea
zeita).
Ganea era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Viu
avea ca
sotie pe Lakm, zeita frumusetii si a bogatiei. Kma era zeul
iubirii, iar
Garua - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta
diviziune a
zeilor vedici n trei mari clase: a) zeii ceresti: Dyaus era
cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, Srya era soarele, iar U -
aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii);
b) zeii
atmosferici: Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra
era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar Vyu - vntul si c) zeii
pamntesti:
Pthiv era zeita pamntului, Agni - zeul focului, cu barba rosie
si parul n
flacari (caruia i se nchina primul si ultimul imn vedic) si
Soma. Se
ntlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv, care pazeau
bautura
nemuririi si apsr, nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda
Manu si
Purua, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul n perioada vedica a hinduismului avea un specific
aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau n
natura sau
n casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea n casa
sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se ndeplineau sacrificii de
animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al
plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua
categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analiznd ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca
fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica
starea
persoanei morale care-l ndeplineste sau a anumitor obiecte de
care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa
ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului
sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul
consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce
sacrificiul), ct
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de
ispasire sau de
cerere.
n India, asa cum scoate n lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul
fiind el nsusi
un microcosmos, o imago mundi"244.
n ceea ce priveste riturile, ele se divid n textele vedice, ca
si n
cele brahmanice, n doua categorii: a) solemne (rauta) si b)
domestice
(ghya). Cele solemne sunt ndeplinite de oficianti si se
caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud n cartea Le sacrifice dans
l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie
a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice,
care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapnului casei.
Ritul
solemn se bazeaza pe ruti, revelatia directa, auditiva a
adevarului etern,
pe cnd ritul domestic - pe smti, traditie si memorie. Exemplele
cele mai
nsemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului
si
sacrificiul plantei soma.
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dk).
Madeleine Biardeau, n cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne246,
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a
individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este
cel al
sacrificantului (yajamna) pe tot parcursul sacrificiului.
Ct despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lnga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai
n
cultura indiana, ci si n cea helena sau chineza. O alta
ceremonie
semnificativa la indieni este cea a ntronarii regale intitulata
rjasuya. n
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, avamedha,
este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal
semnificnd
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera
cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puruaskta, vorbeste despre
sacrificiul lui
Purua, puruamedha, binenteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica n lumea profana
pentru
renasterea n cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta
ideea
autosacrificiului lui Prajpati, asadar cosmogonia. naltarea
altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajpati este identificat
cu Anul.
Altarul sacrificial se nalta pentru a se reconstitui si
rearticula corpul lui
Prajpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat n urma Creatiei
reprezinta
sensul sacrificiului n textele Brhma.
G) Ritul funerar n religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg n pamnt la Yama, zeul mortii. Mesagerii
lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi cini. O alta credinta
devine
fundamentala n traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea
sufletului.
Exista, de asemenea, credinta n fantome (pret) si stramosi
(pitar).
Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare n continuarea religiei
arienilor
n mileniul al II-lea . Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au
fost
scrise la 1200 . Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile);
b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) Sma Veda (cntecele) si d)
Atharva
Veda (descntecele). Termenul veda nseamna "cunoastere" si
"stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit n latinescul
video-re, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si
transmis pe
cale orala n vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita
vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de
ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al
creatiei
arienilor. ntr-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde
doar cele
patru carti sacre indiene, ci un ntreg complex literar n care
sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sahit, Brhma, rayak, Upaniad,
234 Sarveplli Rdhkan, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere n opera lui Mircea Eliade,
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000,
p. 20-22.
Str si Vedag236. Sahit sunt culegeri de imnuri si
incantatii.
Brhma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate
practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice n jurul problemei
sacrificiului
vedic. Textele rayak serveau drept obiect de meditatie celor ce
traiau
n paduri (ray). Ved au fost compuse si compilate pe durata a
mai
multor secole n zone diferite ale Indiei si de catre generatii
diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata
Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai
izbitor
dect n literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi napoi spre
poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Daekar,
asemenea
unui curcubeu, n care nu se distinge clar cnd o culoare ncepe si
cnd se
termina, cu marginile n fuziunea urmatoarei culori. Etapele
literaturii
vedice sunt:
I. Sahit, colectii de imnuri, rugaciuni, formule
sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sahit denota
tendinta
de "punere laolalta" (sa+hit) si de organizare a traditiei
orale
existente n forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa
continut n
patru colectii Sahit:
a) Rg Veda (Veda imnurilor de lauda - k), continnd o poezie
ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si
rugaciuni.
b) Yajur Veda (Veda formulelor sacrificiale - yajur),
continnd
formule n marea lor majoritate mprumutate din Rg Veda,
ntrebuintate
n ritualuri.
c) Sma Veda (Veda cnturilor - sm), cuprinznd mantr din
Rg Veda.
d) Atharva Veda (Veda formulelor magice - atharvan),
destinata
maselor, mult mai arhaica n continut.
II. Brhma, texte n proza continnd discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade
- tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upaniad, fie incluse n Brhma, fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facnd creatiile mai noi, care sunt
opere
independente. Acestea reprezinta nceputul literaturii filosofice
n India.
Textele vedice erau considerate apaurueya (creatie
para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate n fiecare pas al vietii era
Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, ct si
gesturile aparent
nensemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mncarea erau reglate
de
vedaprama (ntietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau n
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii,
credinciosii n
caracterul revelat al textelor vedice. Acestia erau astik, adica
cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor (asti = este, exista).
Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de
imnuri
mpartite n zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. nvatatura
era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau
colectiva si
tinuta n mici colegii (caraa).
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice.
Exista
mai multe tipuri de cosmogonie n imnurile vedice. Ele sunt
urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul
descompunerii
unui gigant primordial (Purua)238; 3) mitul desprinderii
creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat -
asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamnt
(lupta
mitologica dintre Indra si Vtra).
Nasadasya (Imnul Creatiunii) mbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si
cea
stiintifica, fara sa le vada n opozitie. Totul s-a nascut prin
puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea,
ceilalti zei si
oamenii au aparut mai trziu. La baza creatiei stau atinomiile
fiinta -
nefiinta, ntuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa
- puterea
pasiva etc. n poem sunt mai multe ntrebari dect raspunsuri, semn
ca
nimeni nu stie exact cum a fost la nceputuri, cu exceptia lui
Dumnezeu,
finalul imnului introducnd echivocul prin afirmatia ca poate
nici zeul
creator nu stie. n aceeasi ordine de idei, celebra este
propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu
transpune
n proza, n limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der
Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala
sursa de
inspiratie n cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I
si
Rugaciunea unui dac. ntr-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Purua au aparut brahma
(preotii) din cap, ktriy (razboinicii) din brate, vaiy
(negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia
este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii l sacrifica pe Purua.
Din corpul
sau taiat n bucati iau nastere animalele, cerul, pamntul, zeii
si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamntul, luna i
este
constiinta, n vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au
luat
nastere Indra (stapnul zeilor) si Agni (focul), iar din
respiratia sa a aparut
Vyu (vntul). Descompunerea gigantului Purua din Veda este o
tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajpati n textele Brhma.
Prajpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze
Universul. La
nceput Prajpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta
(kma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a ncalzit.
Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste
de emisie
seminala. La nceput el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvnt, a
creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut
un ou din
coaja caruia a iesit Pamntul. La urma, n etapa a treia a
creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a
popula
pamntul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda
brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajpati este exemplar. El a creat prin
emanatie, prin
caldura interioara degajata n afara. Conform cu atapatha
Brhmaa241,
s-au creat atunci cuvntul, apele, pamntul si zeii pentru a
popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamntul. Prajpati este identificat
cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul
se identifica
sublim cu Prajpati, recreeaza unitatea suprema prin
repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, cstignd
nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este
henoteismul
sau kathenoteismul (credinta n mai multi zei, fiecare devenind,
la rndul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are n frunte un zeu suprem. Se
remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor.
Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata
prin zeul
suveran Varua, prezent n ambele mitologii. El a urcat la zei
venind din
clasa demonilor si este stapnul cerului nocturn. De asemenea,
Varua
este zeu suveran si stapnul ordinii universale. Cu toate
acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra,
stapnul zeilor,
caruia i sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre
Indra si
demonul Vtra este importanta n mitologia indiana. Ea
simbolizeaza
cosmogonia, ntruct uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste
viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la
cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se ncheie, ca n basmele romnesti,
cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte n
Rg Veda.
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are
si rolul de
preot al zeilor. Agni i ajuta pe oameni prin alungarea bolilor,
vrajilor,
demonilor si ntunericului. Facultatile spirituale ale zeului
focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin
asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si
psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului
Soma i
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este
un
simbol al mpreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru
om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind
numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a
zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, ntarirea puterilor,
vigoarea,
potenta, rensufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. n
pantheonul
vedic zeii Brahm, Viu, iva formeaza o importanta tripartitie,
numita
trimurti. Brahm este creatorul, Viu - sustinatorul, iar iva
-
distrugatorul. Brahm creeaza lumea si, totusi, este mai putin
prezent ca
ceilalti doi n texte sau temple. Viu este binevoitor si
simbolizeaza
ntregul, ca si categoria spatiului. iva are un aspect malefic.
Perechea
Rudra-iva este o epifanie a puterilor demoniace. iva
simbolizeaza, nsa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat nca din
perioada draviiana a
culturii indiene, desi n mitologia vedica nu are aceeasi
importanta. iva o
Universitatea Spiru Haret
134
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si n
alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), Kl (cea neagra) sau Mahdevi (marea
zeita).
Ganea era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Viu
avea ca
sotie pe Lakm, zeita frumusetii si a bogatiei. Kma era zeul
iubirii, iar
Garua - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta
diviziune a
zeilor vedici n trei mari clase: a) zeii ceresti: Dyaus era
cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, Srya era soarele, iar U -
aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii);
b) zeii
atmosferici: Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra
era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar Vyu - vntul si c) zeii
pamntesti:
Pthiv era zeita pamntului, Agni - zeul focului, cu barba rosie
si parul n
flacari (caruia i se nchina primul si ultimul imn vedic) si
Soma. Se
ntlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv, care pazeau
bautura
nemuririi si apsr, nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda
Manu si
Purua, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul n perioada vedica a hinduismului avea un specific
aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau n
natura sau
n casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea n casa
sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se ndeplineau sacrificii de
animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al
plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua
categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analiznd ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca
fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica
starea
persoanei morale care-l ndeplineste sau a anumitor obiecte de
care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa
ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului
sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul
consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce
sacrificiul), ct
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de
ispasire sau de
cerere.
n India, asa cum scoate n lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul
fiind el nsusi
un microcosmos, o imago mundi"244.
n ceea ce priveste riturile, ele se divid n textele vedice, ca
si n
cele brahmanice, n doua categorii: a) solemne (rauta) si b)
domestice
(ghya). Cele solemne sunt ndeplinite de oficianti si se
caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud n cartea Le sacrifice dans
l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie
a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice,
care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapnului casei.
Ritul
solemn se bazeaza pe ruti, revelatia directa, auditiva a
adevarului etern,
pe cnd ritul domestic - pe smti, traditie si memorie. Exemplele
cele mai
nsemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului
si
sacrificiul plantei soma.
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dk).
Madeleine Biardeau, n cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne246,
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a
individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este
cel al
sacrificantului (yajamna) pe tot parcursul sacrificiului.
Ct despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lnga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai
n
cultura indiana, ci si n cea helena sau chineza. O alta
ceremonie
semnificativa la indieni este cea a ntronarii regale intitulata
rjasuya. n
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, avamedha,
este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal
semnificnd
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera
cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puruaskta, vorbeste despre
sacrificiul lui
Purua, puruamedha, binenteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica n lumea profana
pentru
renasterea n cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta
ideea
autosacrificiului lui Prajpati, asadar cosmogonia. naltarea
altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajpati este identificat
cu Anul.
Altarul sacrificial se nalta pentru a se reconstitui si
rearticula corpul lui
Prajpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat n urma Creatiei
reprezinta
sensul sacrificiului n textele Brhma.
G) Ritul funerar n religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg n pamnt la Yama, zeul mortii. Mesagerii
lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi cini. O alta credinta
devine
fundamentala n traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea
sufletului.
Exista, de asemenea, credinta n fantome (pret) si stramosi
(pitar).
