SIMEONU BÂRNUŢIU. (1808—1864.)

Schiţă biografică, ideile şi lucrările lui.

(Urmare.)

( D e ş i disgustatu de cele ce esperiase în vieţă, ^sv* şi trecuţii preste e ta tea studenţescă, cu

' ^ r ^ v curajulu .şi resoluţia lui caracteristică se apucă de studiarea drepturiloru în academia de drepturi din Sibiiu, ca armaţii cu sciinţelc juridice se potâ folosi mai bine neamului seu.

Cu privire la Academia acesta insemnămu după Bariţiu, că vedendu Sasiî prin anii 1840—41, că Maghiarii nu mai asceptă lege positivă, ci in-cepu se propuie şi studiulu de drepturi în limba loru, au decişii a-.şî rechiăma pre fii loru dela Cluşiu, a-.şî înfiinţa o academic de drepturi în Si­biiii cu limba de propunere germană, la începută cu unu cursii de. doi, mai târdiu de trei şi în fine de patru ani. Acea academia a folosiţii forte mulţii şi Românilorii, a căroru tinerime o frecuenta cu mare plăcere şi în numeru considerabilii până la er'a dualismului şi şi după acea.

La academia acesta a studiaţii Bărnuţiu în anii 1846 7 şi 1847 8 şi aci l'au apucată şi vremile de suferinţe ale naţiunei.

Bărnuţiu a pătimită continuu de o bolă reu­matică, care o-a avutu in totă vieţa, şi mai tare l'a torturaţii în tempulu petrecerei în Sibiiu.

Deşi retraşii aşia-dîcendu de pre cariera publică nu-şî pierdu populari tatea avută, ci remase ca .şi mai înainte stimaţii, iubiţii şi respectată de

connaţionaliî sei ; elu întreţene relaţiuni intime cu bărbaţii mai de frunte ai poporului românii atâtu de aci câtti si din ţeră, şi mai aleşii aceştia de câte-orî aveu cale pre la Sibiiu nu întârdiau a cer­ce ta pre »celti mai îhveţatu şi mai populam băr­baţii a Ardeiului,« cum se esprimă G. Sionu în »Suvenirî contimpurane,« care ni descrie inpresia ce o-a facutu persona lui Bărnuţiu asupra lui în chi-pulu următoriu : »merserămu mai mulţi Moldoveni la elu si fâcurămu cunoscinţa lui. De-odată rema-serămu estasiaţ î : nu ne poteamu da semă cum să potea , ca unii asemenea omii se se bucure de unii nume atâtu de mare. In adeverii acestu omu avea unu aeru de toţii comunii : vorba lui ingăimată, natura lui timidă, manierele lui ordinare, fisiogno-mia lui liniscită nu esprimau mai nemică ; din contră părea a fi unii jumeta te de omii, o fantasmă ce ar' fi abandonaţi i Purgatoriulti, ca se se mai întdrcă odată pre lume. Dar ' după ce ne mai lipirămu de elu, după-ce ne lăsarămu în convorbiri mai intime, recunoscurămu în elu unu bărbaţii în adeverii superiorii ; la cuvintele de patria, naţiune, românismu, elu se entusiasma ca unu poetu, figura lui lua unu aerti de omu inspiraţii, de profeţii ; vorba lui, unii accentu simpaticii şi durerosu ; cău­tătura lui sverlia scântei de curaeiu si terorismti. Bărnuţiu se bucura de o popolari tate imensă şi bine meritată.«

•r

22

Vieţa lui Bărnuţiu din anii 1848 şi 1849 e le­gată de evenimentele epocale din acei anî, şi precum nu este cu potinţă a scrie istoria aceloru tempurî fără ca se se amintescă una câte una fap­tele eroice şi jertfele aduse pre altariulii naţiunei de acestu adeveratu atletu alu românismului, chiar' asia ar' fi defectuosă şi cu totului inperfectă schiţa biografică alui Bărnuţiu, decă nu ne-am opri ceva mai multu la epoca cea mai strălucită în vieţa lui, la anii în care şi-a eluptatu laurulu nemorireî.

Bărnuţiu este motorulu adunărei naţionale, a celei mai mari manifestăţiunî de vieţă naţională şi politică a Româniloru, a celui mai mare eveni-mentu din istoria modernă a loru. Căcî cându se aflau Românii în posiţiunea cea mai teribilă şi în con-fusiunea cea mai mare, cându frecările dintre unio­nist! şi antiunionişti erau la culme, cându organele inteliginţei române : Gazeta de Transilvania şî Or-ganulu Luminărei nu sciau se iee iniţiativa la o moţiune ore-care şi se îndegeteze calea cea dreptă dictată de adevăratele interese a naţiunei, — se pune în circulaţie o proclamaţiune cu datulu de 25 Martie 1848, eşită din pena bărbatului providenţialii, > carele avu geniulu se intrupescă şi formuleze aspi-raţiunile sufletului naţiunei.« Deşi proclamaţiunea era anonimă, dar' inteliginţa română, studenţii şi discipuliî lui Bărnuţiu recunoscură sufletulti, peana şi ideile lui în densa.

In circulara acesta resumă Bărnuţiu întrega programă naţ ională ; elfi p ropunea : Congresu na­ţionalii români i ; l ibertate individuală prin supri­marea iobăgiei, l ibertatea naţională prin reaşedarea naţiunei române în drepturi le sale de a avea deregă-torî şi deputaţi în dieta ţer i î ; nice o uniune cu Un­gurii până nu se va t ra ta cu ei ca naţiune liberă cu naţiune liberă. Pre urmă se provocă totî Românii, ca fără deosebire de clasă şi condiţiune, se lucreze într'unu cugetu şi unu sufletu după ideile aceste.

A doua dî, în 26 Martie, Bărnuţiu în o nouă proclamaţiune esplică poporului drepturile sale, 'Iii îndemnă a se întruni în adunare generală şi îi aretă dorinţele şi aspirăţiunele sale, pre cari detoriu este a şi le validita antea guvernului.

Aces te proclamaţiunî copiate în miî şi miî de esemplare au electrisatu pre toţî Românii ; ideile şi principiale profesate în densele s'au făcuţii îndată decalogulu naţiunei şi ele au determinaţii întrega por tare a poporului în revoluţiune. Pro-clamaţiunile aceste au avuţii de urmare adunarea din domineca Tomei , care a premersu adunărei naţionale din 3/15 Maiu.

La adunarea din domineca Tomei era Băr­nuţiu cu nerăbdare aşceptatu de mulţ ime; că-cî dela densulu ca dela urditoriulti mişcărei se aş-cepta indicarea direcţiunei în neşce mominte, cându poporulu adunatu dimpreună cu tribunii nu se mai şcia orienta, erau îngrigiaţî, că risipindu-se adu­narea în urma intrigeloru ţesute poporulu nu se va mai presenta la alii doile terminu şi aşa se va zădărnici totă acţiunea. După prândiu soseşce omulu poporului, Bărnuţiu; mulţimea entusiasmată îi ese întru întâmpinare, şi cându a voitu ca se desprindă

caii dela căruţă şi se-Iu aducă în triumfu, a ros-I titii memorabilele cuvinte : » Lăsaţi, acum nu es te ! tempulii, fraţilorii, se băgămu pre omeni în jugti,

ci se-i scotemu ; lăsaţi se tragă vitele; minutulu a sositu ca se scăpămu de jugii pentru tot-de-a-una.« — Sosîndu în Blaşiu îndemnă pre toţî la bună în­ţelegere şi armonia, la statornicia în apărarea drep-turiloru şi la pace şi linişce, şi pre urmă însemnă diua de 15 Maiu pentru viitorea adunare.

La datulu acesta Bărnuţiu propune, că adu­narea se se ţenă afară la câmpu, ca astfeliu ni-

j mene din cei veniţi se nu fie eschisu dela parti­cipare ; elfi se alege de vice-preşedintele adunărei şi în momentulu cându înainta spre tribună »tăcere religiosă se facîi în poporu, cea din urmă suflare părea că amuţise, ca se se audă oraclulu. Vocea cea de jumeta te stinsă a oratorului atunci luă unu timbru ângerescu, ce resbătea până în fundulu ânimeloru,« şi cu modestia-i înascută rosti cuvân­ta rea care pururea va remânea memorabilă ca es-presiunea fidelă a dorinţeloru Româniloru din acele tempurî.— Elu propune, ca adunarea se se proclame de adunare generală a naţiunei; câmpulu, pre care se ţene adunarea, se se numescă câmpulu libertăţii;

I naţiunea se se declare credinciosă imperatului şi se se proclame de sine stătătore şi de par te în-tregi tore a Transilvaniei şi pre urmă naţiunea se

1 depună jurămentu de credinţă cătră împeratulu, cătră patrie şi cătră naţiunea română.

Bărnuţiu se alege apoi de vice-preşedintele comitetului naţionale, cu reşedinţa în Sibiiu şi compuşii din 25 membrii cu Episcopulu în frunte. După-ce adunarea a doua din Blaşiu din Septem­brie dest i tuise pre comitetulu din Maiii, a alesu unu nou comi te tu : comitetulu de pacificaţiune, constătătoriu din membri i : N. Bălăşescu, Bărnuţiu,

I Laurianu, Cipariu, Florianîi Mikes şi Joanti Branu. j Bărnuţiu a fostu -preşedintele comitetului şi în

acea calitate conduse cu cea mai mare înţelepţiune causa naţională ; actele acestui comitetu, ţenuta lui

. cându cu ocasiunea chiămărei Ruşiloru în ajutoriu, suntu cestiunî cari cadu în domeniulii istoriei şi de aceaa nu ne potemu dimite în espunerea loru detaiată.

Cându în 11 Martie 1849 sa cuprinşii Sibiiulii prin Magiarî, Bărnuţiu noptea în frigfi şi nea şi-a mântuiţii vieţa sărindu preste zidulu oraşului, în­soţiţii de tenerulu Nicolau Stoia, si fiinaii-câ n'a potutii se afle scutu şi adăpostii la părinţii aces-

: tuia, după ce ei înşi-şî erau ga ta de plecare, — şi-a continuatu drumulu mai depar te spre România; pre unde, cu cine şi cându anumiţii a trecuţii gra­niţa în ţeră nu se sc ie ; — probabilii că a mersu cu alţi fugari pre lângă Turnu-roşu în str imtorea munţiloru, pre lângă apa Oltului până în România.

După multe necasuri şi suferinţă îndurate ; prin arestările din Râmniculu Vălcei şi Turnulu

Severinu, ajunge la Constantinopolu, de unde în 6 Junie 1849 plecă preste Smyrna, Syra, Concyra şi Triest la Viena, ca se se înţielegă cu deputaţii români preste causa naţională. In Viena petrecu dela 23 Junie până la 2 Septemvrie, cându s'au

28

re'ntorsu înapoi în Transilvania, ca apoi în No-vcmbrie se mergă de nou la Viena, ca acolo de-impreună cu alţi bărbaţi se Starue pentru resol-varea causei naţionale.

Suferinţele şi continuele agitaţiuni a aniloră acestora i sdruncinară forte sănetatea, şi în urma consultărei medicale în 23 Januarie 1850 se aşedă în sătulii Kaltenleutgeben de lângă Viena supu-nendu-se la 0 cură de apă rece. Deşi bolnavii urma totuşi cu atenţiune desfăşurarea lucruriloru şi ţenea pre bărbaţii de influinţă din Transilvania în continuu în curenţii cu disposiţiunele cercuriloru normative din Viena. Aşa scrie între altele prie­tenului seu B. cu dt. 14 Aprilie 1850: »deputăţiunea naţională, care se află în Viena lucră neîncetaţii în causa naţională ; nu sciu ce resultatu va ave, dar' meritulu ei totuşi este mare; pentru-că apără pre naţiune în contra calumnieloru, cari le ridică naţiunele inimice asupra-i înaintea Ministeriului şi prin foile publice. Jancu, Balintti şi Majorii au fostă la Imperatulti în 8 Martie conduşi de Lau-rianti. Janculu a salutaţii lătinesce pre Maies­tatea Sa, i-a daţii raporturile despre resbelele pur­tate; la ce i sa respunsu: »lubenter accipio, et gratulor, multa fecerunt, valde multa fecerunt.«

După presentare vorbindti germănesce i-a disă lui Laurianu : »Es freuet mich sehr, sie haben viei geleistet, Jancu hat sehr viei geleistet.« Apoi au făcută curtenire Ia tatălă Imperatului; acesta i-a primiţii cu deosebită afabilitate, i-au descrişii totă starea terii şi suferinţele Româniloru ; Elu li-a apromisă că se vorti remedia. Au foştii apoi la Miniştrii, la baronulu Şina şi Popii. Jancu si Ro­mânii întru adeverii au făcută mare onore naţiunei nostre pentru totu-de-a-una. Deputaţiunea încă a foştii la Maiestatea Sa în 10 Martie cu o petiţiune ca se se hotărescă mai curundu causa Româniloru, şi li sa respunsu: »ich vverde mir von meinen Mi-nistern Bericht erstatten lassen und Sie konnen versichert sein, dass die billigen Wiinsche der Romănen erfitllt werden.«

[n Augustă 1850 sa întâmplata decorarea lui Bărnuţiu din partea Maiestăţii Sale cu «crucea de aură cu coronă pentru merite* —das goldene Ver-dienstkreuz mit der Krone ; şi acesta în semnu de [naltă recunoscinţă pentru serviţiele prestate Tro­nului în anii 1848,9. In cele din urmă nc-amu ho-

. tăritu a publica în întregii cuprinsulă seu scrisdrea primită de Bărnuţiu dela Gubernatorele din Ar-delu resp. din partea curţii imperiale în causa de-corărei; motivulă, care ne-a îndemnată la acesta nu este dbră, că voimu se scotemu cu totă pre­ţuia la ivelă laudele lui Bărnuţiu, nu, — căci fap-tulu decorărei cu unulu din cele mai distinse semne de distincţiune, vorbesce de sine, — ci ţenemu se se cunbscă acesta documentă, ca totă omulu bonae voluntatis se se convingă, precum câ scor­nituri maliţiose, nisce învinuiri false purcese din rea voinţă ori necunoscinţă de causă suntu afir­mările, că Bărnuţiu ar' fi fostu de semţeminte anti-dinastice republicane şi nu ar' fi lucrată întru tote corecţii ca preşedintele comitetului de pacifica-

ţiune, — cari învinuiri sau ridicată din o parte, din care omulu nepreocupatti mai puţinii s'ar' fi potutu ascepta.

Scripta Gubernatorelui sună : Nro —-— 1850. «Seine k. k. apost. Majestăt haben Ihnen mittelst a. h. Entschliessung vom 21-ten August 1. J. in Anerkennung der Verdienste, welche Sie sich wăhrend der letzten Revolutionsperiode in Sie-benbSrgen dureh erprohte Treue und Anhiing-lichkeit an die recbtmassige Regierug, sowie dureh Ihre patriotisehe Halt ung und Wirksam-keit uni den Staat erworben haben, das gol­dene Verdinst-Kreuz mit der Krone allergnădigst zu verleihen gerucht. Nachdem Ihnen diese De-coration im Wege der Expăd. Direction des ho-hen Ministeriums des Innern in Wien bereits auf kurzem Wege zugestellt und der hieriiber eigen-hăndig unterfertigte Revers an die Ordenskanzlei geleitet vvorden ist, so gerucht es mir bloss zum besonderen Vergniigen Ihnen hieriiber nachtrăglich auch die ausgefertigte dienstliche Intimation zuzu-senden. Hermannstadt, den 23-ten Oktober 1850. Wohlgemuth m. p. An den Herrn Prof. Barnutiu dermalen in Wien.«

In traducere românescă : Majestatea Sa c. r. Apost. prin prea Inaltulu decretă din 21 Augustă a. c. sa îndurată preagraţiosu a Ve conferi crucea de aură pentru merite întru recunoscerea merite-loră, pre cari Vi le-aţî câscigatu sub durata ulti­mului periodu de revoluţiune din Transilvania prin credinţă şi aderinţă probate catră Guvernulu legi­timă precum şi prin ţenuta si lucrarea patriotică a D.-Vostre în interesulu statului. După-ce deco-raţiemea acesta Vi sa admanuatu deja directe pre calea Direcţiunei exped. a Ministeriului de Interne din Viena, iar' reversalulă subscrisă cu mâna pro­pria sa înaintată la cancelaria (cabinetulu) de or-durî, mie 'mî resteză spre deosebită plăcere, ca se Vi tramitu postcipative şi Intimatulu oficiosu.

\ Sibiin la 23 Octb. 1850 Wohlgemuth m. p. Dom-, nului Profes. Bărnuţiu acum în Viena.

Din documentulu acesta se vede : a) câ de-I corarea s'a întemplatu în Viena, unde pre atunci

petrecea Bărnuţiu şi Guvernătorulu Transilvaniei i-a datu după acea intimatulu ; b) că dela loculu celu mai competinte se declară ţenuta şi lucrarea lui Bărnuţiu din totă decursulu revoluţiunei de »patriotică«, de conformă cu interesele bineprice-pute a statului, şi că c) totu-de-acolo se recu-nosce, că Bărnuţiu şi-a probată în acelu restempu

1 credinţa şi aderinţă faciâ de Inaltulu Tronu, s'au cea ce totu-una este faţiă de Guvernulu legitimă.

In anii 51—52 a ascultată mai multe prelegeri I la facultatea juridică din Viena, preste totu 3 se­

mestre, precum aflămu în o scrisore alui J. Ma-iorescu ; în 11 Octomvrie 1852 merge la Pavia spre a-şi completa studiăle şi mai alesu spre a cunosce mai de-aprope jurisprudinta Italiei şi a face studii limbistice comparative. Aci stete până în 5 Junie

: 1854 cândii obţenendu diploma de doctoru în drep­turi se reintorse iară la Viena.

\

24-

Din italia suntu da ta te tote lucrările lui Băr-nuţiu, câte au apăruţii în acei an? în foile nostre politice şi d e s c i i n ţ ă ; căcî Bărnuţiu lucra continuu, nu din mărire deşertă, ci ca se contribue şi den-sulîî la limpedjrea lucruriloru. Laudele nu-i plăcea; etă ce scrie densuru din Pavia amiciloru sei Papiu Ilarianţi şi Hodoşi i i : »Scrieţi-i lui Jacobu (Mureşanu redactorele), ca se lase afară de altă-dată tote laudele cându 'mi va mai tipări vre-unu articlu, şi că nu-i mulţămescu nice decâtu pentru-că m'a pusu în foia de dâunădî intre Românii cei mar i ; ajun­gea se-şî arete complacerea cătra stilu, decă i-a plăcuţii, cu tote că nice acesta nu era de lipsă. Laudele numai pentru cei ambiţioşi suntu bune, e a s e le stempere setea, sj ca surogatu pentru <-fi ce şedu in scaune si nu le implu; intre amici suntu ciarlăi;\narii), ea motivu nu suntu practice, pentru ca pentru cei ce 'sj cunoscii da­toriile suntu de prisosii; pre ambiţioşi inca. mai de multe-ori i-stu inpetritu decătu iau abătută din calea retacirei; ele desceptă invidia si va-temâ ambiţiunea, altora.«

Ajunsu în Viena în Ministeriulu de culte era tocmită calea, ca se se dee lui Bărnuţiu o deregă-toriă austriacă, precum apriatu se vede din scri-sorea secretariului ministerialii Heufler adresată lui ; dar ' elii nu primi, cf preferi a da ascultare învitărei Minstrului instrucţiunei publice din Moldova spre a primi ca tedra de filosofiă în gimnasiulu acade­miei din Jaşî. Invitarea acesta a urmaţii la ini­ţiativa şi insistinţa lui A. Treb . Laurianu, care chia-matii de principele Gr. Ghica ca în locuiţi lui Gh. Seulescu, care se retrase, se fie Inspectorii gene­ralii alO scoleloru din Moldova şi propunându-şî a organisa scolele, continuă a aduce din Transilvania unulti câte unulti dintre bărbaţii , cari »ca elevi a scoleloru blăşiane fură pentru Muntenia ca şi Mol­dova toiagulu lui Moise, care despică negurile ig­noranţei şi conduse pre Români cu siguranţă prin acesta mare de intunerecu, care-i despărţ ia mai bine de unii seclu şi jumeta te de limanulu lumi­noşii alu Românismului.« — (J. P. Eliade Ist. ped.)

Dămu loca scrisorei lui Laurianu cătră Băr­nuţiu din 6 18 Septembrie 1854, prin care 'lti învită la Jaşî înseninată fiindu din multe privinţe. E a sună :

»Frate Bărnuţ iu! Numai aseră amu primiţii scrisorea D.-tale din 3 Septembrie a. c. şi me mirii că mi-au venitu aşa tărdiu, căcî în genere scriso­rile dela Viena vinu în 8 4>le la Jaşî. M'am bu-curatu forte, mai ântâiu pentru-că mi-ai scrisu în­suţi d.-ta, alu doile pentru cele ce mi-ai comuni­caţii. Noi in fine amti scăpatu de Ruşi ; sâmbătă demineţa a plecatu de acî Gorciacovu, şi până sera n'au fostu în Jaşî picioru de rusii. Dar ' credti că veţi fi audiţii de urîta lorii purtare la plecarea din România şi din Moldavia, cu desarmarea mi­liţiei române, fiindu-că n'au vrutu se mergă cu denşiî. Pre căpitanulu de artileria Filipescu l'au duşii prinşii în Rusia fiindu-că au dechiaratu ser-bătoresce, că miliţia moldavă nu va est din ţeVă

; pentru scopuri străine. To ta lumea şe miră că cu ce i dreptu Ruşii l'au făcuţii prinşii şi l'au trecuţii preste | Prutu, cândii ei nu suntii stăpâni preste ţerile aceste ,

ci numai protectori (cum se numescu ei.) Apoi aces ta | e maniera de a protege pre poporă ? In Gazeta Tran-! silvaniei va eşf unu articlu detaiatu. Maioresculti

ar' face bine dacă l'ar' t raduce sau l'ar' prelucra şi l'ar' trânti în Wanderer sau în Ostdeutsche. I". o călcare înfricoşată a dreptului ginţiloru, — asu­pra puntului acestuia trebue tare apesatii . Rusia a dovediţii că nu vrea se respecteze nici unu dreptu, prin urmare trebue tractată ca duşmană a genului o m e n e s c t i . . . . D.-ta dacă escî liberu, şi ţi-ar' mai pare a întră în trebile scolastice, vină la noi aci ; de-ocamdată ca profesorii de filosofiă şi apoi preste unu anii—doi ca profesorii de legi sau de sciinţele politice.«

»Cândii am venitu eu aici am găsitu numai 4 clase gimnasiale, la anulu 1852 am formaţii a V-a, la 1853 a Vi-a, acum formezti a Vll-a, la anulu venitorii am de scopii se deschidu facultatea de legi, sau dacă nu voiu potea la anulu, apoi cu ajutoriulu lui D.-cleu de-a-bună semă în 1856, deci până atunci d.-ta vei potea se te ocupi cu Filo­sofiă. Lefa profesorului de filosofiă este de 7200 lei pre anu. Decî dacă ţi se va părea acceptabilii

| acestu postu, scrie-mî îndată că eu voiu face fără j întărdiare punerea la cale la departamefitulu cul-I tului şi alu înveţăturei, pentru ca se ţi se trimită ; şi parale de drumti.

Despre discursulîi lui Giondelli vomti vorbi de . altă d a t ă ; noi suntemu Români de viţă italică dar' ' dacă cineva vrea se ne facă Daci, nu strică. Dacii

au foştii omeni harnici, şi eu a-şî dori ca noi sS semânamu cu densiî.«

£

Fără înse se aşcepte respunsulii lui Bărnuţiu, Laiirianîi, precum i înpărtăşesce în o următore scri-sore, a spusu intenţiunea sa Ministrului Mavrogheni,

! care la momentu i-a şi datu resoluţia de primire adresându-i o scrisore formală.

Bărnuţiu a staţii cătil-va tempti la îndoială; căcî se temea că stările cele nesecure din prin­cipate nu-lti voru lăsa se lucreze în pace, scia de­spre nenumeratele greutăţi , ce a întimpinatu Lau­rianu insu-şî ca directorii de scole; dar' prevă-d,endu că nu va ave mai multă tignă neci acasă, ba probabilii că nice atâta, — se decise a con­tinua mai depar te apostolatulu naţionalismului ro­mâna. .

(Va urma.)

25

I

Monumentulu lui Simeonu Bărnuţiu.

M,: Lonumentulii la mormentulii lui Simeonu Bârnutiu s'a redicatu in anulu 1878 prin contribuirile Româniloru __de^_pretotin-denea şi mai aleşii a Selăcrcniloriî si Nă^ seudeniloru. Făcutu din marmoră suria şi de o înălţime de trei metri are formă pira­midală; fie-care lăture îşi are inscripţiunea sa memorabilă. — In partea spre apusu e in­scripţiunea, care se vede şi pre desemnulu nostru; în înscripţiunele celoru-alalte fegie se

oglindă şi refrângu faptele măreţe ale defunc­tului, ideile, dorinţele şi aspiraţiunile, pentru a cărora realisare şi-a jertfiţii vieţa, şi carî au se fie scopulu ori cărei lucrări adeveratu românesci. Spre me^iă-dî: « L i b e r t a t e , F r ă ţ i e t a t e , E g a l i t a t e , N a ţ i o n a l i ­t a t e ; * de-asupra înscripţiunei acesteia este efigia Vulturulti-românii. Spre resăritu : » B l a ş i u 1848. 3/15 Maiu.« Spre medă-nopte: » P o p o r u l i i r o m â n i i ţ e n e m i n t e d e

' b i n e f a c e r i şi n e d r e p t a t e . «

26

PERUCA. — Novelă originală. —

(Urmare.)

^ L t l Ange l i ca neavendii destulă stare pentru a-şi '«S? •VTMN* ^ n ^ m u ' ^ î servitori, doctorulu din în-%?? i |w i / templare nu întelni pre nimeni în sală ')

M-ig^jt şi întră neanunţatu în miculu dar' co-|SfeJ^ chetulu salonaşu alu văduvei. ~^;Ţ& Aci se aria coconulu Milţiade a.şe-

• daţii într'unii fotelii lângă canapea, în colţulii căreia Angelica răzimată cam a

l ene părea că ascultase cu multă atenţiune nisce vorbe dulci, căci figura ei era cam animată.

Brădescu înţelese după privirea puţinii în-curâgiătore ce primi dela parechea conturbată, că visita s'a nu prea era la locuiţi ei. Catastrofa, după cum se părea, nu fusese departe, de ace'a doctorulu se felicită în taină, că putuse amena prin sosirea s'a declaraţiunea, care de sigurii ar ' fi stricaţii totulu.

— »Scusaţi-mă, domnă,« djse elu însă poli-ticosu, »că am întiatii fără a fi anunţaţii, dar' n'am găsitu pe nimeni în sală, şi de alt'cumu unu doc­torii,* adaogă elu zimbindii cam în sîlă, »este aprope unu duhovnicii.«

Angelica de-şi niţelu supărată, se sculă înse şi întinse tenerului mâna, pe care acesta o atinse cu buzele s'ale.

— »De astâ-dată duhovniculu n'are ce căuta aci, cjîse ea jumăta te glumindii jumătate seriosă, »dar' prietinulii e bine venitu. Coconulu Milţiade 'mi spune lucruri interesante, 'mi vorbia d e . . . hi­giena perului.«

— »Aşa, cocone?« esclamâ doctorulu adre-sându-se cătră Muţunachi, »te prindu dar' venândii pe terenulti meu!« După aceste cuvinte cu două înţelesuri se întorse eră-şî cătră Angelica. »P6te v'a arătaţii recetă pentru a avea plete lungi de abanos şi la o verstă înaintată ?«

E a zimbi cam batjocurosii, iar' Muţunachi arătă pentru o secundă o turburare neasceptată.

— »Nu cumva? nu cumva ? . - . « se gândi Brădescu zărindii acesta furtună pe faţia boeriului.

— »Poţî se rîcjî, tenere,« dîse Muţunachi dupâ-ce 'şi recapătă sângele rece obicinuiţii. »Dar ' nu e mai pucinu adeveratu, că orientalii poşedu multe doctorii secrete, care sciţi dv.-trâ, omeni cu pretenţii de înveţătură adencă, nu vi suntu cunos­cute.»

— »Ce bine ar' fi,« observă Angelica pentru a schimba vorba, care luă o întorsătură cam pe-riculosâ, »ce bine ar' fi, decă s'ar' găsi o doctorie şi pentru bietulu meu Jocko!«

— »Jocko!« esclamă doctorulu. »Bîne c]icî, nu vedu pe prietinulii meu Jocko. Ce s'a făcuţii ? Jocko! Jocko!«

— »E bolnavii,« djsă văduva cu tristeţă, »nu sciu ce a r e ; de ieri nu mai mănâncă, nu se mai jocă «

» 0 fi deochiatîi!« observă Brădescu ui-tându-se ţintă la coconulu Muţunachi. Boeriulii in-ţelese lovitura şi facii unii gestii de dispreţti.

Intr 'acea Jocko, auoJîndii-.sj numele ieşi din iatacii '), se apropia încetu, ocoli de departe pe coconulu Milţiade, ca şi cându i-ar' fi foştii frică de elu, măngăiă pe Angelica şi apoi se duse la tine-rulu doctorii şi-i sări pe genunchi.

Acesta aversiune a măimuţii pentru boeriii şi simpatie pentru doctorii pârii atâtii de semnificativa văduvei, încâtii o puse pe gânduri.

— »Vedî cocone, c ă i deochiatii.'« dise doc­torulu. Uite cu ce spaimă pnvesce la d.-ta bie-tuJii Jocko. Ai ochi răi, boicriule.«

— »Ca limba d.-tale, tinere, care aştădj mi se pare cu deobăbire inţăpătore.«

Jocko scose unii gemetii de durere, intre-; rupse conversaţia şi facii pe Angelica să se apropie

de elu. — »Jocko« dise ea cu vocea-i mângăiosă, »ce

1 ai tu, mititelule?« Maimuţa se uită la stăpână-sa cu nisce ochi,

; cari esprimau o adencă dorere. — »Jocko este greu bolnavu; domnă,« dîse

doctorulu, »şi ve rogii să mi-lu încredinţaţi pentru două dile, ca să-Iii esaminezu serioşii si se cautiî

j a-lii vindeca.« — »Se ţi-lu dau pe Jocko, domnule ?« în-

I trebă văduva cu mirare — »Da, domnă, spre binele lui « Apoi după

o pausă, adause cu multă amărăţiune. »0h, fiţi sigură, că acesta încredere nu vă va

; angagia la nimicii.« Văduva roşi şi avii o privire de reproşu. — »Nu te înţelegu, domnule,« observa e a ;

»dar' fiă, 'ţi voiii da pe Jocko, decă 'mi făgăduescî să mi-lu tramiţi preste două dîle vindecaţii.«

Intr 'ace'a boeriulii, care se vedea bătuţii pentru astă-dată, se uită la orologiu cu ore-care necazii şi dîcendii, că are o afaţere de terminaţii se sculă se plece.

— »Peste două cjîle,« d.îsă elu uităndu-se ţintă la Angelica, »'mi voiii lua voia să viu, ca se vă vădii şi cu acea-şi ocasiune se aflu resultatulu sciinţei d.-lui Brădescu asupra lui Jocko Aceste din urmă cuvinte fură pronunciate cu intenţiune şi boeriulii incântatu, că putuse găsi o frasă, pe care o credea de spiritii, pentru a lovi pe rivalulu seu, aruncă pe spate pletele sale dese şi le netedj cu ore-care precauţiune, care nu scăpă de ochii lui Brădescu. Acesta trasări şi zimbi. Cuventulii de părucă, pe care 'Iu cetise de atâtea-ori înainte de a veni la Angelica, i se parii că stă în legătură cu pletele negre ale coconului.

Angelica nu cercă să reţenâ pe Muţunachi,. dar ' 'Iii însoţi până la uşă.

) Anticameră. ') Odae de dormitu.

27

Cândii remase singurii cu tenera veduvă, Bră-descu resuflă uşuratu.

— »In sfârşiţii,« dîse elu. »In sfârşită, domnule?» întrebă Angelica.

»Mi se pare că nu-ţi prea place coconulu Milţiade, de oftezi atâtu de uşuratu după plecarea lui.«

— *Adeverulu e că nu potu se-lii suferii.« - »Şi de ce atâta ură?« zimbi tenera femeia - »De ce, domnă? Me mai întrebaţi? N'aţi

ghiciţii încă ce se petrece în sufletuhî meu . . . ?« — »Oh, domnule,« 'Iii întrerupse Angelica

cu unii tonii de voce, pe care căuta a-lii face bat-jocurosu, pentru a-şi po te ascunde turburarea »Oh, domnule, mi se pare, că vrei se mi faci o decla-raţiune. Cu spiritulii d -tale practicii, se pote se devii romanescii, ha, ha, ha?«

— »Ridi, domnă, ricjî,« dîse tenerulu cu o voce trămurătore, pe cândii ochii sei se urne-diseră de lacremi. »Ai toţii dreptulu se ridi de o animă leală, care voiesce a-şi destăinui adânca iu­bire pentru d.-ta. Dar ' te înşeli domnă, în apre-ţierile d.-tale. Nu este romanesculii, care me in­spiră, şi nici nu vreu se facii romanii, precumii n'ain făcuţii nici odată în vieţa mea, nu domnă! Es t e unii sâmţemântti atâtu de adâncă şi de sin­cerii acela, care me face a crede, că am găsitu în d.-ta o adeverată femeia, o tovarăşă a vietei, cum s'ar' potrivi pentru m i n e . . . . « Elii se între­rupse, câ-cî semţa lacremile înecându-i vocea.

Angelica era forte mişcată şi regretă cuvin­tele rostite.

• — »Te in.şeli, domnule,« d,îsc ea serioşii, »cândii me a.şed.i pe unii piedestalii, a cărui înăl­ţime me ameţesce. Nu suntu, vai, adeverată fe­meia, pe care credi, că o-ai găsitu. Am multe, prea multe slabiţiunf, care nu mc facii vrednică de unu ataşamentii atâtu de sincerii.

— »Destulii, domnă,« reincepii tenerulu, care 'şi redobândise sângele rece. »Inţelegii clin cuvin­tele dv.-tră, că nu potii spera nimicii.* Elii se sculă se plece

— »Nu mai înţeleşii b i n e , . . . . amice,« d.îse Angelica îndulcindii tonulu vocei. »Şedi colea lângă mine, şi se vorbimii pretinesce. ca doi omeni cu animă sinceră şi cu spiritu practicii, iar' nu ca doi eroi de romane.«

Brădescii se semţi farmecatii de dulceţa aces­tora cuvinte. Fă ră nici o obiecţiune se apropia de Angelica şi şedju în facia ei.

V

Ea se gândi niţelu. — »Este o mare dovadă de încredere, ce

voiii se-ţi dau eu acumii,« dîse în fine cu multă amârăţiune. »Te lasu se privesci în vieţa mea şi se esplici celii puţinii, dacă nu se scusezî purtarea mea.«

— »Oh, eşti scusatâ de mai ' n a i n t e . . . « — »Aşteptă, nu te grăbi,« întrerupse ea do-

rerosiî. »Nu crede, că mai păstrezii acele ilusiuni ale primei tenereţî, care pote se imbrace omenii

într'unii zăbranicii trandafiriu, destulă de deşii pentru a ascunde defectele destulu de strâvecjuj pentru a lăsa se se vedă calităţile frumosă / \cele dulci ilu­siuni au foştii curendii sfârimate de mâna fatală a realităţii, care mi-a desvălitu cele mai dejositore viţii ale omului.. . .«

E a tăcii unii momentii, ca adâncită în amin­tirile trecutului, iar' doctorulii, care-i sorbia vorbele cu nesaţii, părea că nu mai trăesce, decâtii sub puterea farmecului iresistibilii alu întregei ei fiinţe.

— »Pe bărbatulii meu l'am cunoscuţii ca profesorii. Dela începutii elii 'ml inspiră admiraţie prin adâncile studii, ce părea că făcuse în tote ra­murile cunoscinţei omenescî. Tenera mea minte fii înlănţuită numai decâtu de discursurile lui meşteşugite, iar' mila mea, desceptatâ prin apa -rinţa lui cam bolnaviciosă şi nenorocită şi prin ore-care spoială de poesiă, se prefăcu in curendii, mul-

I ţămită ilusiilorii mele, intr'o adeverată simpatie, pe care eu o luamii drepţii amorii. Mi se părea o acţiune şi frumosă şi fericitore de a putea alunga norii întinşi p e acea frunte largă şi îndulci acea vieţă, care părea ameninţată de destrucţiune. De câte ori, după o conversaţiune de mai multe ore cu elii, nu me pomeniamii visându la frumosele căletoriî ce am face împreună prin ţerile şi oraşele

! străine, de care scia se-mî vorbescă atâtii de stră­lucită. Eram destulu de nebună pentru a-mî în­chipui, că vieţa în doi se compune dintr'o con­tinuă schimbare de atenţiuni delicate sî vorbe fru-mose, din căletoriî intructive şi amusante, iar' bie-tulii Profesescîi mi se parii celii mai nimerită to­varăşii, pentru o asemenea vieţă. Pierduse-mi pă-

i rinţiî de tempuriu, trăiamu la o mătuşă a mea din venitulu zestrei mele destulu de respectabile, abia

: eşisenni din pensiomi şi pote cea dintâiu personă, cu care m'am întelnitii mai deşii, a foştii Profe-

1 sescu; de acea nu e nici o mirare, decâ am foştii înşelată asupra senţemintelorti mele proprii şi în naivitatea mea am consemţitii a lua de bărbaţii pe acestu omii «

»Elu făcea, cum se elicea, o partidă briliantă căci afară de lefâ nu avea nici o avere, iar' eu în nebunatica încredere a verstei mele îi punemii la disposiţiune starea mea fără nici o r e s e r v ă . . . «

Aci Brădescii avii unu gestii şi unii zimbetii despreţuitorhî.

— »Zimbescî?« continuă ea. »Xi se pare o banalitate se vorbescă cineva de avere ; cu to te aceste ea este mobilulii celorii mai multe acţiuni omenescî.«

— »Sciu, domnă,« observă doctorulii, »că din nenorocire aveţi dreptate, dar' mie averea nu mi se pare indispensabilă pentru fericire, .şi credii chiar' că o mediocritate mulţămită se pote mai cu­rendii numi fericire, decâtu posiţia omenilorii bo­gaţi, cari nisuescii toţii mai susii şi suntii totu-

, de-a-una nemulţămitî cu cea ce poşedu. — »Te înţelegii, domnule, deşi a-şî putea

bănui, că pledezii causa d.-tale.« »Oh! nu crede, domnă,« d'se cu efusiune

tinerulii. »Nicî prin gându nu mi-a trecutu se

28

apăru posiţiunea mea. Convingerea mea este nu­mai resultatulii observaţiunilorii, ce am făcutu asu­pra vieţii omenesci.«

— »Ei bine, credii că greşeşci,« djse Ange­lica camii gânditore. »Dar' se continuezu. Am avuţii la începută câteva săptămâni de fericire ne­turburată, pe cândii Profesescu era plinii de aten­ţiuni cătră mine, fiă din causa afecţiunei ce-i în-spirasenui, fiă din causa noutăţei posiţiuneî sale. Dar', în curendu veclui, că firea lui, ţenutâ în freu câtv'a tempu, începu a-şi relua stăpânirea. Elu în­cepu a deveni mai pucinii atenţii, mai distrasă, mai nervosu; începu a lipsi desu de acasă şi chiar' cându se afla acasă a se închide în cabtnetulii seu de lucru «

»Peste câteva luni dela căsătoria nu ne mai întelniamu, decâtu la mesă. Suferiamii forte mulţii de acesta negligenţă, dar' mândria me opria de a-i face reproşuri. Intr'o dî, prin caritatea unei bune prietine din pensiona care se măritase în acela-şî tempii cu mine, aflai, că bărbatulii meu petrecea multă vreme la clubii, unde pierdea sume însem­nate de bani în jocuri de hasardii.«

» Acesta descoperire fu o amară decepţiune. Nu eram mâhnită pentru banii perduţi, căci nu le cunos-ceamu încă valorea, dar' eram indignată pentru făp­tuiţi, că, după câteva luni de căsătoria, bârbatulu meu me pârâsia pentru o pasiune dejositore. Nu putui răbda de a întreba despre motivele absenţelorti sale. Elu 'mî respunse cu ore-care nervositate, că lucreză forte multu la o carte importantă. Acesta nouă înşelâţiune trecu preste mesurâ. Ii spusei, că sciam la ce feliii de cărţi lucreză şi că era destulti de triştii se fiu ast'feliii negligîată.

Elu 'mi respunse cu bruşcheţă, că era destulu de mare pentru a sci cum se se porte şi că nu primia lecţiunî dela nimeni.«

»Nu-mi potui reţenea lacremile. Atunci elu căută se me împace, se rugă de iertare şi promise, că nu se va mai duce la clubu.«

(Va urma.) losif Popescu.

Cartea cânteceloru. De GAJUS VALLEEIUS CATULLUS*)

Traducere de GEORGE COŞBUCU.

I, Las' se trâimii, ca beţi de amoru, Viaţa 'n dulce nepăsare, Câtu timpu ea locu şi de noi are. Tu ride-'ţi de moşnegii, care

Ne mustra, chiar în ciuda loru Se rîdi mai tare!

Unu sore-apusu resare iar In şi mai multa străluciri' Dar cându se stinge o iubire, In urma ei între ga lire Se 'ntuneca pe veci şi 'ndaru

E ori ce tânguire.

De-acea, dragă, qficu şi eu : De-o suta de ori me săi'ută, De-o suta iar şi mai de-O suta, De-o miie de ori me sărută Şi lângă, miie totu inereu

Mai pune-o sută!

Pe ochi, pe gura nencetatu, De-o sută de ori cate-o miie, Câtu numerulu se nu se scie, Cei rei departe se remaie. Şi nici unu r&u, de vrăji chemată,

Se nu ne vie!*)

II.

Me 'ntrebi, iubita mea, câte săruturi Ar trebui s6 dai tu Iui Catull, Ca elu se he pentru totu-de-a~una

De sărutarea ta sătulă \J

0, da-mi atâtea dar, ba dă-mi, iubito. Mai multe de câtu fire de nisipu In Africa; şi sS-'ţi sărută obrajii

Şi 'ntregulu feţii tale chipu.

Şi pentru fiecare stea a nopţii, Acele stele-alu naltului alaiu Cari marturi suntu iubirii tăinuite,

Tu cate-unu sărutată se-'mi dai.

Atâtea sărutări se-'mi dai, iubito, Bolnavului Catull a/u teu — Cei rei se peardă numerulu, iar vraja Nimicu se nu ne facă reu!

(Va urma)

*) G. V. Catullus (87 54 a. Chr. celu mai genialii poeţii liiicu alu Romanilorii. înamorată de Lesbia, o femeia frumosă dar' «oruptă, a scrisu 106 de poesiî aprope t6te dedicate ei. A iubit'o as.a cum a foştii, uşuratică de minte, până la morte. Ea s'a mă­ritaţii In urmă; cu tempulu s'a întorşii iarăsî la Catull, dar' la părăsiţii d;n nou. Atunci fiu a ruptă tote relaţiile cu ea.

*) Era credinţa la Romani, că dacă vr'unu invidioşii nu­mără de câte-ori se sărută dui mdrăjiţî, elu p6te prin vrajă aduce b6le celoru ce s'au sărutată.

29

Scâlceiturl vechi la anulu nou scrise cu penă modernă de mâna

unui betrânu. 1890—MDCCCXC

(Fine.)

am ajunsu » în minte,

la nemica I mi-a veniţii — scrisesemu o dată, —

c ă c a p r a a r e p e r i , şi eram aprope se-o păţescu. Unu pedagogii — ore-care — se apucă de mine, gata se-mî facă procesti; noroculu înse a fostu, că nu erau juri ele sis­tematicii constituite ca acuma, pen-

tru-că a t u n c i . . . . atunci vai de pena mea ţ1

Lucrulu s'a restrinsti numai pre lângă dispută — fireşce cu critică — după h a b e n t s u a f a t a l i b e l l i — cea ce românesce s'ar' pote t raduce că şi fetele au libeluşurile sale.

Şi sciţi că ce a daţii ansă la aşa înfocată dispută? N e m i c a . Atunci am cuge ta tu : b l a s -t f e m a t ă p o t e s e f i ă n e m i c a . — Eu întări-semu că c a p r a a r e p e r î , şi contrariulti mieu contesta din adeverulu aserţiunei mele — afir-mându că c a p r a a r e l â n ă . De aci s'a incinsti aşa dară d i s p u t a d e l â n a c a p r i n ă — de îâna caprei. — Care a învinşii ? — Amendoi . Con­trariulti în credinţa că şi-a săturaţii pofta de is-bendă şi şi-a aretatii sciinţa, ba pote că şi-a ajunsu şi scopulu, eră eu m'am întorşii de pre câmpulu luptei însoţiţii de opiniunea care încă din vechime stătorî proverbiiilti că cândti făcu vorba doi despre unii lucru neînsemnaţii — s e d i s ­p u t ă d e l â n a c a p r i n ă ; despre lâna caprei, care d£că ar' fi lână cu anevoiă ar' forma obiectu de dispută. Me ternii se nu păţescu şi acuma aşa cu n e m i c a ; — înse me liniscesce con-sciinţa că nu sum omti de c e r t u r i , seu cum dî-ceau betrâni î : c e r t e , pote că sciau cumu-că pre unele locuri la fierturi le dîcti c e r t u r i şi nu e consultii se-ţi bagi lingura în 61a, în care fierbe altulu.

N e r a i c a este unii asia de neînsemnaţii, în câtu dorâ nici nu ar' merita atenţiune, — (mo­dernii atenţia), — înse chiar' în dîlele acestea au-dîsemii dela unii omti cu multă ecsperinţă că : E r e n c u n e m i c a , d a r ' m a i r e u f ă r ă n e m i c a . Aşa dară e s t e c e v a şi m a i r e u , ş i m a i n e ­î n s e m n a ţ i i , m a i p u ţ i n d d e c â t ti n e m i c a ,

Am cugetatu preste lucru şi m'am con­vinsu că adeverulu asertului are temelia sa în ecs- j perinţă; am aflaţii că este ceva şi mai puţinti decâtii n e m i c a ; m'am convinsti mai aleşii din starea acelora cari au mai multe detoriî, de câtu ajunge averea lorii. Despre aceştia s'a îndatinaţii ' lumea a dîce că ar' ave mai puţinii decâtu nemica.

Aşa dară, dacă este în lume şi mai puţinii decâtu n e mi c a , atunci abună-semă merită ne­m i c a se fiă obiectu de discursti la începutulti ~,^cuWTam]liei?7~~Ânuifi W. - - 7a<?0 /Cz"

acestui anti, alu cărui numerti se inchide cu n e-m i c a, cu z e r o cu p u 11a.

Anulti, care-lti începemti scrisu cu semnele inventate de arabi stă din trei numeri şi dintr 'o nemica adecă 1. 8. 9. şi o. Aces te semne suntu convenţiunalî, seu decă ve mai place numirea : înternaţiunalî, pentru că le folosescti to te naţiunile ; singuri Romanii cei vechi le substituiau prin litere, prin urmare şi noi, decă nu ar' fi crimă a ne t rage dela Romani amu pot£ se scriemu în locii de 1890: MDCCCXC, apoi aceia, cărora le-ar' mai place buchile, ar' pot6 se profiteze, se cruţe tempti, negrelă şi ostenelă — pre cari le profes6ză şi de-visa progresului scolasticii de acuma n o n m u l t a s e d m u l t u m , — şi în locii de şepte litere ar' pote se-şi ajungă scopulu şi numai cu trei buchi scriindu (tvnf = i 8 9 0 - = M D C C C X C . Ce . . ? Nici nu se ţene de filosofia vieţii a-ţî mai îndoi degete le de şepte ori, cândti şi cu trei cârligăturî poţ i ajunge scopulu. — De ce-i suntu bune scriitoriului cinci degete , cândti şi cu trei pote prinde pena în mână! De ce e bună lingura cândti poţi sorbi zama şi din olă ? Acestu gradti alu înţelepţiunei făcuse şi pre filosofulti Diogene — pre care lumea de astădî l'ar' ţene de nebunii — ca se-şî lapede dela sine lingura cea de lemnti cu care bea apă, vedendti că i-a datti natura lingură destulu d e bună în mâna covăţită.

Pote că de acestu principiu filosoficii a foştii conduşii şi fii. Thales , cândti şi-a aruncaţii t o t e averile în mare, convinsu că omulu pote trăi şî ca seracii ; ba 'mi vine a crede că mai suntu şi astădî filosofi de aceştia, din alu cărora crerî re-sare conclusiunea — chiar' ca şi Minerva din ca-pulu lui Jupiter — că decă Măntuitoriulu nu a avutu bani se-şî plătesca darea — vama — ce lipsă are preotulu de bani? decă Elu a âmblatu desculţii, pentru-ce se âmble episcopii în care te cu patru cai?? Se revenimu la 0.

Combinaţiunile, câte s'ar' po te face din nu-meriî : 1, 8 şi 9 cu nemica — cu 0 le lasămti al­tora, celoru ce lucră cu numeri, noi ne reţenemti numai pre lângă nemica — 0, pentru ca se nu ne abatemti dela problema de a vorbi despre ne­mica — 0.

La numerulu anului trecuţii (1889) anulti aces ta a alăturatu la capetti unii nemica 0 şi vedeţi , acestu nemica — 0, e aşa de puternicii, în câtti a impinsti pre 9 înapoi spre cei doi 8 câtti unulti din aceştia — firesce celu mai slabii, pentru-că 80 e mai slabii de câtu 800 — a foştii necesitatu şe sară din şîrti şî se facă locti la nemica, de acea de astădî înainte nu mai scriemu 1889, ci 1890. S'a adausti la amilii trecuţii unii nemica, — 0, şi totuşi a crescuţii numerulu cu unulti. — Intru acesta stă capriţia lui nimica = 0 ; că decă se ală­tură de cătră drepta spre stenga, are tă unu cres-cămentu, care ca şi în casulu de faţiă, sporesce cu unulti.

Inse acestti sporiţi e puţinii, nu corespunde progresului moderni i : suntu caşuri, în cari nemica — 0, indecesce lucrurile. Aşa decă vei pune de-a

30

drepta lângă 1 — o nemică — 0, unulu va cresce I până la Ut şi din 1 cu 0 vei ave d e c e = 1 0 .

Vedeţi câtti de minunaţii este nemica — 0! Numai puţină sciinţă — şi pote se aducă mare folosii. Se te grigesci a-lu pune totu-de-a-una Ia capetu la sferşîtu de a drâpt 'a , că totu-de-una 'ţi va spori lucrurile indecitii. Decă vei lucra în totâ viaţa cu numeri concreţi şi numai la sferşîtu vei alătura nimica, — 0, calcululu va fi sigurii.

Precumti fiă-care lucru în lume 'şi a re par tea sa întunecosă, aşa şi z e r o , ;— n e m i c i . Dela sciinţa, unde aibî de alu pune în şîrulu ntimeri-loru, a ternă multu. PusCi la capetu, la sferşîtu spo-resce îndecitu. Lucrulu cam misterioşii, că merge de înainte înapoi — precum mergu multe lucruri actădî cu napoia înainte. Cu totulu contrariulu se aretă, decă puni pe mimica II înainte, că în acestu casfi lucră totu cu asemenea potere , însă în contră, îndecitu scăresce lucrurile Decă vei p u n e pre nemica, — 0, înainte de i, vei ave o.i adecă numai a diecca par te din 1, de-6ră-ce o.i egalii la '/io> împărţiţii prin io. Aşa se întâmplă cu toţi, câţi din t inereţe începu a lucra cu nemica — cu 0 ; la sferşîtu ajungu la resul tatulu: 0.1, care e suma cea mai aprope de — 0, şi de câtu care sumă numai 0 este mai puţinii, pentru-că i) e ne­mica. Grigiţî dar ' în calculaţiune, ca se nu între error in calculo. Grigiţî se nu trecă calculăţiunea betrâniloru în calculaţia modernă, cândti cetimu mai în toţ î numeriî diuarelorii că s'a descoperiţii câ te unu error in calculo de şi nu chiar' aşa de evidenţii, ca şî alui Fa rkas M. pre ro ta norocului, care nu s'a îndestulitti a pune numai câte unu z e r o la capetti, ci a îndesuitii atâţ ia, până cându aceştia au foştii în s tare se-i scotă din serie toţî numeriî concreţî.

Fiţ i cu cruţare în punerea lui 0, — stândti lângă principiu că din oblu e mai uşorii a face rotundu decâtti a obli, ce s'a strembatti şi s'a re-dusu până la 0. Se aveţi în toţii lucrulu baremî 1 că din aces ta e mai uşorii a face 0 — nulla, decât i obli nulla şi a-o preface în alţii numeru, care :se însemnare concre tă .

Nu se vede a cuadra aşa dară dîcala cumcă nemica, — 0, nu ar' face s t rămutări în calculti şî în lucru. Precumti s'a vediutti pote se facă multu; puşti la capetu îndecesce, eră la începutu scă­resce -lucrurile îndecitu ; — aşa dară înmulţesce orî împarte după puseţ iunea sa.

Dacă ne ocupămti acumti cu nemica, cu nulla, cu zero, se ne încercămti a-lu cunosce şi d e altă par te — în direpţiune perpendiculară, din josu în susu orî din susu în josti. Dîsesemu că zero — nulla pre câtti e de neînsemnata pre a t ă tu şi de poternicti. A ş a şi este. — însemnă­t a t e a i-am vedutu-o din puseţiunea de a drepta orî de-a strângă. Nu aşa se întâmplă în linea perpendiculară ; în acesta direpţiune 0, — z e r o e nepotinţiosti aşa de nepotinţiosu, ca şi omulu, ca re more în linea perpendiculară, pentru că or î vei adauge zero la careva numeru încependti din josu în susti — dîcându de ecs. 0 cu 9 —

orî vei subtrage zero din numeru — încependti din susti în josti — dîcându 0 din 9, aceştti 9 nici nu cresce aici nu scade, toţii 9 rămâne ; n e-m i c a dară nicî nu adauge nici nu subtrage.

Câtu de bine ar' mai fi în lume, dacă din acestu ecsemplu mulţî omeni de acuma ar' inveţa minte şi nu ar' da pornire cu frenti liberii afecte-loru şi pentru lucruri de acelea, cari-su egali cu zero, — cu nulla — 0 ?

Anulti, care-lti începemu, ne pote face atenţi la aces ta asemănare, avândti în vedere că lucru­rile egali la 0 nicî nu potti adauge nicî subtrage din ce e alu nostru. Z e r o — botezaţii şi cu nu­mele de nemica, are asemănare, — cum arăta-semti, — cu cerculti, acest 'a ecsiste nu numai pre buţî şi pre alte vase, ci chiar' şi pre terenulti fi­losofii, însă aci — ca se se deosebescă de celu de pre bute , i s'a datu prin înveţaţî şi epitetulu de viţiosti — lătinesce : C i r c u l u s v i t i o s u s . Fiindu-că sămnulti cercului viţiosti se aretă dară şi în numerulu anului acestuia, — s'ar' pote afirma cu mare probabili tate, că nu vorti lipsi nicî de aceia, cari în decursulii anului se vorii învârti în cerculti acesta, pentru-că e caracterist ica tâmpului în care trăimu. încă una şi apoi să întrerumpemti de a mai face vorbă despre nemica chiar' acumti la anulti nou, ca se nu ni să c}îcă că ne alipimu morţîşti de nemica, — să întrerumpemti cu spe-rare că vomu continua de altâ-dată de ne mai este da tă a mai adauge baremî 1 la numerulu aniIori3 vieţii, despre care noi credemti că este în mâna lui Domnedeu.

Zero — nulla — nemica are asemenare şi cu corona şi cu deschilinire cu coronele, carî au că-dutu de pre capii, bună oră cumti e şi acuma corona lui Don Petru de Brasilia, cumti a fostu a lui Na­poleonii şi alţii. — Corona este simbolti alţi mărirei, alţi bucuriei, alu fericirei, îndestulirei, alu împlenirei doririlorii şi alţi ajungerei scopului, pre care 'Iu ve-nămti, de acea se dîce că resultatulu este corona scopului ; finis coronat opus. — Apoi corone suntu nu numai de aurti, de pietre preţiose, diamante etc. ci suntu şi corone de florî; de spini a foştii numai una, — corona Domnului, şi fiendu că elii a portatu-o acesta pentru toţi, a mântuiţii pre moritorî dela por tarea coronei de spinî.

Deosebirea între corone cuadreză bine cu nisuinţăle şi doririle omenescî, că precum coro­nele potti fi din materia deosebită, aşa suntu de diferite şi nesuinţele omeniloru, câţî omeni a tâ tea nesuinţă, câ te animi, a tâ tea dor inţă ; acestea cândti să realiseză simbolisâză totu atâtea corone. — Fiă dar' ca simbolti împlenirei doririlorii, care se vede în numărulti anului acestuia se se realiseze pentru toţî cei ce au ajunsti anulti 1890.

Cu acestea termină scâlceiturile sale Argirobarbu.

:

31

Ninge Ninge — preste codrii — acuma se restornă vijelia, Şi la porţile gândirei bate 'ncetu melancolia; — Şi cu câtu lumea din prejmă se întunecă înainte-mî Cu atâta o altă lume se desvălue în rninte-mî, Orisonulu chiar' dispare, nu mai vedă nemicu în fine — Orisonuri multă mai vaste născu în lumea cea din mine Şî de-a sufletului stâncă se lovescu de se cufundă Cugetări ce 'n alte vremuri n'ar' fi lipsă se se-ascundă Inse ad.i — până şi minţii şi gândirei — i punemă freu, Cine se va pune 'n calea curgeriloru unui rîu ?

Ce frumoşii e se fiî singură, şi 'n acesta sântă i ace Se te uiţi cum amintire după alta se desface Cum ilusii după-ilusiî cadă ca frundele ce moră Cum începe se 'ncolţescă, cum se face mare -- unu doru — De sâmţeşcî că-ţî cuprindă senulu doruri fără de hotară Cum în miedulu nopţii adese se întinde-unu sulă de pară. Este 'n vieţa acesta ceva mai măreţu şi mai sublimă Ca şi cându pentru-o idea mare scimu se ne jeitfimă? Vine 'n lume numa-acela ce trăiesce pentru ţoţî, — Vai adese-orî 'n lume te preâmbli printre morţi.

Gândur i ! de-am fugită de lumea ce-o urescu aşa de tare Pentru-ce nu-mi sciţî da pace, se me 'ngrâpe în uitare ? Se fiu mortu, şi 'n alii meu sufletă se se 'ntindă-o nopte grea Ca-atuncia cându pe ceriurî nu lucesce nici o stea j Orî mai vreţi încă odată se me trageţi In vieţă Şi (n suf]etu-mî seaprindeţf iarăşi dragostea măreţâ, Dragostea de neamu şi ţerâ ? Ah ! de ce-mi" vorbiţi de ele Cându pre ceriu e vijelie, şi în lume vremuri grele ? | Pentru-ce mai trăimu astădj decă nu ne mai remâne Făr' se terăimă vieţa mizeră de adjî pre mâne Este 'n noi ceva mândrie, ceva doru şi ceva viu Cându ne portă la perire ca pre mortulu din sicriu ? Suntemu surdj la plânsulă ţeriî, orbi la jalea ei amară Nu ne mai înflăcărezi astadji vorba „ţeră," Din trecutulu celu de glorii nu mai naşce nici ună doru Unde-su astădj strănepoţii gloriosului poporă? Au potutu 6re 'ntru-atâta sortea Crudă se ne fie Cându dăt6re-su din mormenturi neamurile se re'nvie ! Generaţia trecută pentru-acea a fostu ea mare De-a născută progenitura vilă pân' la desperare ?

Cartea neamuriloru lumii stă deschisă şi ne'nveţă Că nu more-unu neamu ce scie se privescă mortea 'n faciă, Suferinţa 'n carea geme unu poporă, e şcola care — Pregătesce alte vremuri, şcola care-lă face mare Şi din care se tred,esce mai venjosu, şi se redică Ca şi leulu din pustiuri grâsnică şi fără de frică. Şi acesta tempu cu ijîle mândre va veni, eu sciu că vine Ca a trăi cum trăimu astăd.1 e amară şi e ruşine.

V. B, Muntenescu.

J w l n guvernamentulu finnicu trăia unu Bas kir, pe ISţ&v^care 'Iu chiama Ilie. Dela tată-seu moşce-' ^ ' ' ^ n i s e numai forte puginu. După mortea ace­

luia in t r iga lui avere s tă tea din 7 iepe, 2 capre şi 20 oi. Dar ' Ilie era gazdă bunu şi omit cruţătoriu şi în curendu şi-a înmulţită moşia. Din zori de d,i până sară târdiu se t rudea împreună cu nevastă-sa. Elu era totu-de-a-una celu de ântâiu pe peţiore şi celu din urmă în patu. Dar ' pentru acea îî şi creşcea avuţia în fie-care di. După o muncă ne­întreruptă de 35 ani Ilie ajunse celu mai bogatfl omu în întregii ţenutulu şi avea pe moşia lui 200 de cai, 150 de vite şi 1200 de oi.

Avea ciobani şi slugi la turmele lui şi slugî-nicile îî mulgeau iepele şi vacile, îî pregătiau Kumys-ulu, *) untulu şi brânza. Din to te avea cu prisosinţă şi mulţi îlu pizmuiau.

Omenii 'şî d iceau: »Ce mai omu norocosu e Ilie acela, elu are din tote atâta, încâtu nici numai t rebue se moră.«

Ilie avea mulţi cunoscuţi. Din to te părţile 'Iu câutau ospeţiî. Elu pe toţi îî primia şi le dădea de mâncatu şi de beutu. Fie-cine, care îi t recea pragulu casei sale era ospetatu cu Kumys, teă , ciorbă de peşce şi carne de berbece . Decă 'Iu cercetau înse ospeţî, pe care mai alesu voia se-i cinstescă, numai decâtu tăia unu berbece ori doi, ba câte odată chiar' şi o vită orî iapă.

Ilie avea doi feţiorî şi o fată, pe care, după-ce crescuseră, îî căsători. Câtă vreme elu însuşi era încă seracti, feţioriî lui trebuiau se lucreze şi se pască turmele. Oda tă avuţî, se făcuseră leneşi şi desfrânaţi, ba unulu 'şî sferşi dilele vieţii ca beţivii. Elu fu omorîtu într'o încăirătură. Fetiorulu celu mai tineru, pe care socră-sa 'Iu învita mereii în potriva tătâne-seu, făcea bietului Ilie a tâ ta supă­rare, încâtu trebui se se lapede de elu, după-ce i-a cinstiţii o casă cu pământurile ce se ţeneau de ea şi i-a datu o par te din vitele sale.

Nu era destulu, că cu asta i-sa micşorată avuţia, peste puţină vreme a mai isbucnitti între oile lui Ilie o bolă, venise unu anu reu, nu mai creşcea iarba şi în urma unui frigii straşnicii şi lungii' îî periră o mulţime de vite. Pentru-ca cupa neferi-cirei se fie plină, mai veniră în ţeră şi Kirgisii şi-î furară cei mai bum mânzî. Ilie era prea betrânu pentru-ca prin muncă se se mai fi potutu înciripa. Pe di ce mergea dădea îndereptu. Cândii ajunse la versta de şeptedecî de anî, era silitu se-şî vendă to te blanele, zelele şi trăsurile, ba în urmă veni rendulu ^chiar' şi la turme. Acum nu mai avea nimicu. Intrega lui avere erau vestmintele ce le por ta şi oevastă-sa Şam-Şemagi, o femeia de ase­mene forte betrână. Fetiorulu lui celu mai tineru sa fostu dusu de multu în alte ţerî şi a sărăcitu pe acolo, fată-sa morise'.

*) Rachie de lapte, o beutmă .pregătită din .lapie de iapă.

32

Dintre aceia, cărora Ilie le făcuse odinioră | a t â t a bine, nu mai avea nimeni nici hăbaru de elu.

Numai unulii dintre vecinii lui de mai nainte, betranulu Muhammed-Şah, avea milă cu cei doi moşnegi. Elu nu era nici săracii nici bogatu, dar' toţii avea a tâ ta câtu îî trebuia.

Muhammed avea o inimă bună şi mulţumi-tore. Aducându-şî aminte de primirea ce avusese elu în casa lui Ilie si de multe alte bunătăţi , dise acestuia :

»Vină la mine Ilie, şi stai cu nevastă-ta în casa mea. Vara poţi lucra în pepenişte încâtu 'ţî iartă poterile, iarna se-mî grigeşcî vitele. Şam-Şemagi se mulgă iepele şi să pregătescă Kumys-ulii. 0 să vă tenii cu mâncare şi îmbrăcăminte pe amândoi, şi dacă mai aveţi t rebuinţă de ceva nu aveţi decâtu se-mî spuneţi.«

Ilie mulţumi vecinului şi întră împreună cu nevastă-sa la elu în slujbă. Muhammed Şah avu mare folosii de bătrâni , căci ei erau omeni stră-duitorî şi se pricepeau bine la economie, fiinducă ei încă erau odată moşieri.

Intr 'o di veniră la Muhammed-Şah ospeţî din mare depăr tare , între care se afla si unu Mullah.

Stăpânulu casei dădu poruncă să se prindă unu berbece şi se se taie. Ilie beli berbecele , 'Iu fripse in frigare şi apoi 'Iii puse dinaintea ospe-ţiloru. După-ce aceştia 'şî potoliră fomea, por tară în cercii păharulii cu kumys-ulu.

»Vedurăţî pe moşncagulii, care ne-a adusti mâncarea şi-hi cunoşceţî?« întrebă stăpânulu casei.

»Eu 'hi privii numai aşa în t reacătu dar' | nu-mi aducu aminte să-Iu fi vădutii vre-odată,« respunse unulii dintre ospeţî.

»Dar' totu vei fi audiţii de vestea lui. Ilu chiamă Ilie. . . .«

»Cum, doră nu Ilie celii bogatu, căruia i-s'a foştii dusti ves tea prin lume şi ţeră?«

»Tocmai acela. Nefericirea l'a urmăriţii cu asprime şi din bogatu ce era 'hi facîi cerşit'orifl.«

»De aci să vede, cum norocuhi să întorce ca o rotă,« dise unu altu ospe, clătinândti poso- ] morîtti din capii. »Pe unulu 'hi rădică la o înălţime j mare, pe altuhi 'hi aruncă în adencime. . . . Dar ' cum se împacă bătrânulii cu sor tea ? . . . . E tare măhnitu ?«

»Cine pote să o şcie ? Elu trăeşce linişcitu, lucreză cu sirguinţă şi nu să plânge nicî-odată.«

»Aşti voi se-lu întrebu de unele lucrurî,« dise | ospele, care vorbi mai nainte. »Credî tu, că 'mi va respunde ?«

»De bună semă!« dise stăpânulu casei şi strigă din u ş ă : »Babai, *) i-an' vină în launtru şi bea cu noi unii păharti. Dar ' adăţî şi nevasta!*

In curendu întră Ilie cu nevastă-sa în casă, d e t e bună-diua ospeţiloru şi şă puse în apropierea uşii, precândti Şam-Şemagi să duse pe după perdea l a s tăpâna casei. I-să dădu lui Ilie unu păharti cu

*) „Bunicule," tn limb'a kirgisiloru.

rachie, pe care 'hi beii în sănătatea celorti de faciă şi apoi 'Iii puse la o parte.

»Bunicule,« să îndrepta ospele spre elu, »spu-ne-mî dreptu, nu te superă, că înainte de as ta cu vre-o câţîva anî ai staţii la înălţimea fericirii şi acum la băt râneţe t rebue se-ţî tângueşcî viaţa în sărăcie.«

Ilie risă şi apoi dise : »Dacă ţi-aşti spune ce tenii eu despre fericire

şi despre nefericire, nu mi-ai crede. Şi apoi eu nici nu suntti în stare se-ţî desfăşuru tote după-cum sar' ^cuveni despre cea-ce gândescti şi semţăseti eu. în t rebă înse pe nevastă-mea, care tdte-câte le are pe inimă le are şi pe limbă. Şam-Şemagi 'ţî va spune adevăruhi.«

Atuncî ospele păşi spre perdea şi strigă : »Spune-mî bunică, ce ţiî tu despre fericirea

vostră de mai 'nainte şi despre sărăcia vostră de acum ?«

Şam-Şemagi respunse : »Cincîdecî de anî întregi am trăiţii în prisosii,

totu-de-a-una am căutată noroculu, dar' nicî-odată nu fam aflaţii. Acum suntii tocmai doi anî, de-cându nu mai avemii nimicii şi trăimu după lu-crulu mânilorii nostre. Dar ' acum şcim, în ce stă adevăra ta fericire a omenilorti. Acăs ta o avemii şi nu ne t rebue nimicii altceva, pentru-că ea e mai preţiosă decâtu tote bogăţiile de pe pământii.«

De cuvintele aces te să mirară nu numai toţî ospeţiî, ci şi stăpânulu casei, care să sculă de pe scaunti şi trase în lături perdeaua. Bătrâna femeia s tă tea cu manile preste olaltă şi privia zimbindii la bărbatulu ei, care de asemene îî zimbia prie-tineşce.

»Cea-ce spunii eu e deplinulu adevăru. Cându eram încă bogaţî, nu avuserămii nicî o clipă de odichnă. Nicî nu poteamu să ne gândimu la mân­tuirea sufleteloru nostre, nicî nu poteamu se ne rogămu cu evlavie lui Domnedău, atâtea grigî aveamu. Dacă veniau ospeţî, t rebuia să ne îngri-gimti, ca să-i ospetămu şi se le facemii darurt. Trebuia să stămu toţii la spatele lucrătoriloru, căcî aceia voia numai se mănânce bine şi se lucre puşinti. Câte necasurî nu am avută ca se ne păs-trămii averea şi se ne scutimti de pagube ! Dacă sera ne puneamii la odichnă nu poteamu dormi de frică, că lupulu ar' pote să ne ducă mânzii şi viţeii, că hoţiî ne-ar' potă fura caprele orî că vulturulu ne-ar' ucide oile cele tinere. Mânaţi de o nelinişce sufletescă, decâte orî nu trebuia să ne sculămu noptea şi se dămu o raită pela moşie. Ve ra trebuia să ne îngrigimii ca să adunămu cele de lipsă pentru omenî şi vite pe iarna viitore. U n d e erau a tâ tea de făcutu, a tâ tea de isprăviţii şi de pusii în renduelă, trebuiau să se ivescă şi deosebi te vederî cu privire la acea, cum trebue să se facă cutare orî cutare lucru. Numai arare-orî e ram de una şi aceaşî părere şi nicî că să po t ea alt'felii. D e aci să născuse apoi certa şi potca. Cu unii cuventti, viaţa nostră era numai o zală lungă de neplăceri, de grigî şi de necasurî grele.*

»Şi acum?*

w

La mormântulu bărbatului şi a parentelui _ i

34

«Acum trăimu în pace şi bună înţelegere, , căci nici nu am şei, pentru-ce anume se ne cer-tămu. Nu avemu la ce se ne gândimu şi de ce se ne îngrigimu, decâtu se slugimu bine pe stă-pânulu nostru, se-i fimu de folosu şi se-lu scutimu d e pagube . Dacă venimu acasă, aflămu prânzulu şi cina şi şi kumys-ulu pe masă. Dacă e frigu ni se dă balegă uscată ca se ne facemu focu şi o o blană ca se ne încălcjimu. Spuneţi Voi înşişî, ce ne lipseşce şi de ce am ave se ne plângemu?* !

Atunci se sculă Mullahulu şi d i se : »Asta a foştii o vorbă înţeleptă şi femeia

dise deplinulu adeverii, precum se află şi în sânta ! scriptură. Nu in bogăţie zace fericirea, ci în mulţumirea sufletescă, în buna înţelegere şi în | iubirea împrumutată.

Din ruseşce după contele LBO Tolstoi.

IDEI SI REFLEXIUHl. A naşce o copilă este a da duşmanului fe-

meiei cu o prietină mai mulţii. *

U n u s e n i n i i d i s t i n c t i v i i a 1 u f e m e i -1 o r u f r u m 6 s e.

D a c ă , | v r e n d u se te uiţi pe sub pălăria unei femei, ea 'şî plecă capulu, ca şi cându ar' caută ceva pe pamentu : fiî sigurii că nu se cunoşce cu frumseţa; căci dacă ar' fi frumosă, sar' uita la ceriu se vedă nu cumva e semnu de ploie.

*

Ce suntu ameninţările pentru copiî, acele suntu legile pentru omeni. Omenî cum se cade suntu aceia cari n'au trebuinţă de ele.

Tatălti işî creşce copila pentru a ferici pe ginere ; iar' mama o fereşce de s6r tea care atârnă de moral i tatea bărbatului.

*

Ce este omida pentru mlădiţa plăpândă, acea este iubirea pentru inima tineră.

Pentru femeia societatea bărbatului este o şcolă în care ea mereu învaţă diplomaţie.

* Nu căuta caracterulti omului în faptele sale

mai însemnate, căci acolo îî găseşcî numai inte-l iginţa; ci caută-lti în faptele lui cele mai mici, numai din ele 'Iu vedî câtu preţueşce..

Dându-ţî samă de to te câte le vedî, este aţî câşciga unu golii în sufletu dip., c a r e ' ţ i pare",mereu că te chiamă ceva în mormentu.

<-o -mg—<^

SORTEA YEDUYEI. — Naraţiune umoristică. —

^ ţ | y edendu pe cocona Tăpălăgescu cu bărbatulu * ^~ u pe stradă, sigurii veţi şei care anume

^ ^ a d i n doi 'Iu duce pe celalaltu la plimbare. 7 Ş £ ^ Cum şi cine era coconulti Tăpălăgescu

-fSg înainte cu vre-o câţiva anî, mă veţi scuza fia dacă nu ve spunu. Ajunge se aflaţi că în

anulu scrierei vieţii lui e unii funcţionarul de clasa a doua în unulu din oraşele mai de că­petenie din provincie.

Cocona Tăpălăgescu e o figură înaltă, pe câtu se pote de la modru bine făcută, cu faţiă cam rumenă şi suflare greoie. Alt 'cum de lipsa sănătăţii tocmai nevasta coconului Tăpălăgescu nu se pote plânge. Alături cu sociulti ci, negreşitti des-tulu bărbatu pentru o femeia cu însuşiri fisiceşcî mai moderate , cocona Tăpălăgescu 'mî pare unii vaporii greoiu. Gurile, necuprinse cu alte daraverî mai vrednice de discutaţii, spunu că cocona Tă­pălăgescu se asemenă de minune pămentului, iar' coconulti Tăpălăgescu lunei. Vreu se dică aces te guri neobosite în clevetire că socia era prea seriosă, iar' coconulti Tăpălăgescu avea o faciă blândă ; că acesta t rece ca luna dulce printre norii amenin­ţători de pe faţia soţiei sale.

Rîde cocona, t rebue se rîdă şi coconulu Tă­pălăgescu ; se încruntă pacînica lui socie, e nevoiţii se se înoreze a seriosu şi densulii, căci alt'cum — remasti bunii! pace casnică.

— »Tăpalăgescule! nu vedî ce împestriţată, ce ridiculă e cocona Gurădulce?!«

— »Da« respunde, adecă t rebue se respundă bietulti Tăpălăgescu.

»E chiar' scandalti! femeia a c e s t a ' ş î ruineză bărbatulu« — urmeză înainte cu vorba cocona Tăpălăgescu. »Ce fericiţii eştî tu« — adaogă e a — cu mine. »Câtă resignaţiune din parte-mî pentru a face economie.«

Cu suspinu, dar' — coconulu Tăpălăgescu trebuia se-i dee drepta te . Bietulti sociti de dragulti bunei păcî t rebuia se respundă pe placulti sociei sale. Dicea d. e. cocona Tăpălăgescu: — >Pri-veşce, Tăpălăgescule, la castanii dea lă tu rea ; ce frumoşi suntu!«

»Da!« era respunsulti. — »Ce frumoşii e afară!« — »Da ; e fru­

moşii.« — trebuia se respundă fericituiii soţiti. Mai adeseori se. întemplâ înse că nice aces te

pacînice răspunsuri nu erau pe placulti sociei sale. »Suntti reu crescute fetele din dilele de adi»

— continuă cocona Tăpălăgescu. »Da« — respunde coconulu Tăpălăgescu în

unu modu trecută în obiceiu ca şi cândti ar' recita o lecţie învăţată pe dinafară.

»Da, !« — se aude de-odată din rostuiţi gurii liniscitei lui socii. »Şe 'nţălege voi bărbaţi i sunteţi nişce "tifânî; cereţi ca bietele femei nici se nu mai înveţe nimicii; se nu mai aibă ochi, se nu mai respire aeru curaţii, se nu mai — of! bietele

35

femei; nenorocita mea copilă pentru-ce te-ai mai I născutu! Amaru de dilele tale cu unu ast'felu de tată, — tu sermana mea copilă nici nu visezi ce te aşceptă! Reu crescu-u-u-te !«

»Ei, n'am d'isu tocmai aşa ; am disu« — »Va se dică eu spunu neadeverurî! Audî

acolo! bărbatulu me face mincinosă. Sermana mea copilă! Ce sor te te aşceptă ! Dar' bunii e D.-deu ; elu te va feri se ai sortea mea!«

— »Ei ; cum vrei tu«. — Nu apucă bietulu soţiu se începă vorba şi

pacînica coconă Tăpălăgescu începe : »Da; cum vreau eu! Ţi-e silă de soţ ia ta.

Ţi-e silă se vorbeşcî cu ea. Nenoroci ta de mine! Iar' lumea spune că eu suntu fericită; că am soţiu bunu — sociu bunu! Audî acolo! eu fericită!?«

Cu aceste vorbe cocona se întorce spre casă târendu după sine pe bietulu Tăpălăgescu care în sfârşită era mulţumită că cela puţinii sa isprăviţii discuţia. A v e a sermanulă se mergă la birou, dar' nu îndrăsnise nici se se gândescâ a propune «ne­norocitele lui jumetăţ î re ' torcerea, căci numai elu şciă ce însemneză se ia densulu iniţiativa la acesta.

— »Oh! sermana de mine ! Abia am făcuţii doi paşi în aeră curată — audî fericire ! Eşti te-rîtă îndereptă. Da, căci voue bărbaţiloru vi e groză a jertfi câteva minute pentru a scote la aeru curatu pe întemniţatele vostre femei.«

— »Birtulîi! da bir tulu! acolo e plăcerea vdstră. Tu Tăpălăgescule îndeosebi, tu, tu mai vertosu ai ajunsă de vorbă în oraşă. Birtulă »la Cruce!« Acolo îngropaţi fericirea familiei. Toţi , toţ î sunteţi aşa — dar' tu ? Tu mai alesă — bir­tulu »la Cruce;« aci e casa ta. Şi ai îndrăzneala se-mî spui că nu mergi decâtă de doue orî pe septemână pentru a întâlni pe cunoscuţi pentru a mai schimba câte o vorbă. Audî acolo îndrăzneală. Pare că vorbeşce cu o prostă! De o sută de or î ; de o mie de orî - - da de o mie de orî mergî. [ Că mergî numai de doue orî sera. Apoi demine ţa ; j apoi înainte de a m â d î ; apoi sera — apoi — Ne­norocita de mine ! L a renumita câreîmă »la Cruce ;« la acesta casă de scandalfi, care şî-a câşcigată renumele cum spui tu pentru vinulu bunu şi socie­ta tea alesă! Societate alesă! Societate alesă!!

— »Dar' dragă! tu şciî bine că mie nu-mî place vieţa de bi r tu ; din cândti în cându însă trebue se-şî mai întâlnescă omulu şi prietinii.«

»Nu me face prostă, Tăpălăgescule ! Vă e indiferentă întâlnirea cu prietinii. Altele suntu mo­tivele pentru care t rageţ î la c u t a r e orî la cu­tare birtu.«

— »Apoi negreşitu,« — răspunse coconulă Tăpălăgescu, — vinulu a re se fie bunu şi socie­ta tea cinstită.«

— »Societate p l ă c u t ă vrăi se dicî! — acesta o afli şi »la Cruce« unde mergî cu osebită predilecţie. O femeia de totă vrednicia cum e co­cona Frosa , de sigură nu fără temeiu a interdisă bărbatului ei, consilieriului, de a mai călca pragulti câreîmei »la Cruce.«

Coconulu Tăpălăgescu era câ tă p'aci se scape de pe limbă că «consilieriulu află în schimbu pentru acesta interdicere indecită mulţumire şi tignă acasăc — dar' se gândi o clipită şi află mai cuviincioşii se tacă. Amarii de capulu bietului omă de mai rostia şi aceste vorbe. . JJ

— «Cârcîma »la Cruce« — continua so ţ i a lui cu voce aspră şi prevest i tore de alte nenoro­ciri — >îşî are renumele pentru obrăznicia chel-neriţelorti din ea. Aces t a o şciî şi tu!«

»Eu!?« dise Tăpălăgescu speriaţii, »cum? de unde se şciu ? nu-mî t rece prin minte se me bă-lăbănescu cu chelneriţele.«

Avea drepta te coconulu Tăpălăgescu. Erau , ce e dreptu, chelneriţe frumose în birtu »la Cruce,* dar' birtulu n'avea nume reu, şi mai pe susu de tote coconulu Tăpălăgescu era ca o fată feţioră. Nu îndrăznia nici se privescă cine-i pune vinulu pe masă. Câte birturi n'a fostu nevoiţii bietulu omu se lase din pricina acestui disu «nume reu,« pe care obicînuia iubita lui soţ ie se i-lu repe ţescă orî de câte-orî avea chefulu a se certa. Ca omu de pace şi de dragulu coconei Tăpălăgescu, a fostu gata a aduce totu-de-a-una jertfă »jumetăţiî« sale iubite.

— »Aceste ve adimenescii, iar' nu vinulu bunu« — urmeză cocona Tăpălăgescu.

Ar' fi mai vorbitu dacă nu întâlniau în drumu o păreche de ofiţeri, care \şî loviau săbiile de per trile trotuarului şi care după o cordială salutare la adresa cuconei Tăpălăgescu, se opriră la poveste .

O mică a b a t e r e : So ţ i a lui Tăpălăgescu avea obiceiulu a arangîa serate . După mesă urma dansu. A v e a adecă o soră fată mare pe care — Dar ' se nu mai lungimii vorba destăinuindu arca­nele dorinţei familiare.

Orî mai cuviincioşii e ca se se scie : domnişdra Constanţa, unica soră a coconei Tăpălăgescu avea douedecî şi patru de anî şi era cum spuseiu mai adineorî nemări tată căcî tatălti ei, unu comerciantă cădutu, murise de 'ndată după măritatulu coconei Tăpălăgescu.

— »Ce frumosă a fostu piesa de-aseră!« »Famosu frumosă!« Coconulu Tăpălăgescu stătîi faţiă la o con­

versaţie alcătuită în cea mai mare par te din va­riaţiile obicinuitului cuventu »famos.« Căcî de-şi la noi ca pretut indenea apărători i patriei iubescu »fama«, »famositatea« şi întregii lexiconulu acestei celebre vorbe monopolisate de par tea »famosă« a unui stătu »Famosu« în re t ragere orî în înaintare — cavalerulu ofiţerii remâne pelângă »famositatea« calulu, pintenului, cânelui orî a eroinei lui.

— «Durere! adauge cuedna Tăpălăgescu —• «ocupaţiunile mele casnice nu mi-au ier tată se mergă aseră la teatru. Tiranii de bărbaţi nu în-găduescu soţiiloră ţ inere distracţia. L a vrestă d e douedecî şi trei anî estî osendită a-ţi t rece dîlele cu munca şi daraverile casei.«

Tăpălăgescu nu era omulă care iubesce sfada. »I-i lăsa dragei lui soţii doi trei« — pote şi mai multî anî din vieţă — precumu avea obiceiulă a

36

cu

— încheia seră suntii

mărturisi că a beutu la »Cruce« mai multu unii »fiff« de v i n u — era omulu păcii.«

Nu avemu se ne mirămu dar' că dl. Tăpălă-gescu n'a respunsti nimicii, ci a plecaţii capulu cându pacînica lui soţ ie adause cătră cei doi vi­teji ai patriei.

— »Soţiulu meu e cam tiranii dloru m e i ; nu caută cu ochi buni cându 'mi iertti vre-o dis­tracţie. «

Ofiţerii 'Iu învredniciră în sferşîtu şi pe bie-tulu Tăpălăgescu cu o privire ca dovadă despre preaînalta loru graţie.

Unulti dintre cei doi aperătorî ai ţeriî a avutu chiar' bună ta tea a-lu agrăi rjîcendu-i: Se pote se fi dlu meu atătu de tiranii?!» — a-lti doi lea : — Atât i i de famos tiranii ?!<

— >Gluma la o par te ! »dloru cocona Tăpălăgescu — chiar' şi as tă în faptă împedecată a merge la teatru ; gospodăria şi dator inţa de mamă — cându veţi fi mai de anî« — adause suridendti cu bunăta te — »veţî afla că o bună gospodăresă şi mamă nu pote se-şî permită a tâ te dis t racţ i i !

'Şî aplecă apoi capulu în semnu de salutare şi fiindu-că începu a păşi a credutti de cuviinţă şi cuconu Tăpălăgescu se se pună în mişcare.

»Credeamu . . . .« — dîse elu după o pausă ore-care.

— Ce credeai?!« 'Iu întrebă ea îndată fi-xându-lti.

— »Credemu că ai serată la tine acasă as-tădî seră.«

— Ei şi ?! Ce ai se gândescî asupra unui lucru ce me privesce pe mine ca femeia care tenii la cerinţele so ţ ia le? ! Ce ?!

— » C r e d e a m u . . . c r e d e a m u . . . « — »Ei ce credeai?!« »'Mî părea bine Mărio dragă, credeamti toc­

mai că nu-o se dai s e ra t ă ; adecă 'mî părea reu că grigile căsiî, — că acumii aceste nu te iertă se mergi la teatru . . . .«

Cocona Tăpălăgescu trage în felulu ei buza ridică privirea cu capulu de-odată, în scurţii fără a-lu învrednici de-o privire pe mojiculti ei bărbaţii 'sî urmeză drumulu.

Bietulti Tăpălăgescu era omulu păcii, n'are ce se facă; scia că are se mergă şi se tacă ca se nu-o facă şi mai nefericită pe căznita lui femuiă.

Cocona vede în urmă că n'are se mai întel-nescă în cale pe nime.

Lipsa de cunoscuţi pe s t radă a foştii spre nenorocirea bietului Tăpălăgescu.

(Va urma.)

SCRISORI DIN ROMÂNIA. Domnule Directorii! — In scrisorea mea prece­

dentă am vorbiţii despre cea-ce am vecjutu în Galaţi. Daţi-mi voia se scriu acumii ceva despre instrucţie.

Şcolile României aşa cum suntii astâdî potii face fală ori-căruî poporii. In deosebi inse potu se Ve declarti, că ele suntii mai bune, că suntii netă­găduiţii superiore şcolilorti din Ungaria fie acele germane, române ori maghiare.

Se începu cu şcola primai ă rurală (şcola ele­mentară comunală). Deşî numerulii acestoru scoli, e din causa situaţiei comuneloni — fiindii aceste împrăsciate, — micii în raportii cu şcolile din Tran­silvania, Bănatu, Ungaria şi Bucovina, totuşi intru-câtu privesce valorea acestorii şcoli, ele suntii ne­asemănaţii mai bune ca dincolo de Carpaţî.

Inveţătoriulii sătescti din România are, ca formă, studii mai puţ ine decâtu acela din Transil­vania Patru clase primare (elementare) şi patru ani de pedagogie se cerii pentru a fi înveţătoriu. înainte de a primi titlulu definitivii, concurenţii la vr'unii postii de înveţătoriu, au se trecă unu exa-memi. Cei cari obţenii o notă mai bună suntu nu­miţi la posturile vacante. Aptitudinile dascălului din România întrecu înse pe ale acelui din Tran­silvania. E o plăcere a vede şi audi pe unu în­veţătoriu din România in mijloculu eleviloru sei.

Programulii pentru şcolile sătesci e mai des-voltatu din tote punctele de vedere.

Se pote ca şi elementulii românii de aci se fie mai viu, mai deştepţii în urma locuinţei lui mai spre miedădî.

Dacă ai sta aci cu eleviuii la o lecţie atâte ore, câte eşti nevoiţii a sta dincolo de Carpaţî, ai idio-tiza pe copilii, de-vreme-ce acesta de aci te înţe­lege mai îngrabă şi 'şî pierde răbdarea cu lungirea predării. Negreşitn ai omorî mintea unui elevii ro­mânii din România, dacă ai urma cu sistemulii lungii alii înveţetoriului saşii din Transilvania.

Bacalaureatulu din România e superiorii ma turisantului din Transilvania. Tempurile cândii ba calaureatulii din România era slabii în studii a tre­cuţii. După-ce elevulu a terminaţii cele patru clase primare şi cele şepte clase liceale (gimnasiale), elu are a se supune examenului de bacalaureaţii (exa-menulii de maturitate) în Bucurescî s'au la Jaşi. Comisiunea examinătore e compusă din cinci pro­fesori, aprope totî profesori de universitate. Ast '-feliti din cei vre-o 2 — 300 de elevi, câţi se pre-sentă la Jaşi şi Bucurescî, abia trecii 80—90 cu succesii examenulii. Ceialaltî suntii nevoiţi se repe-t eze ; şi desigurii suntii si vonî fi cu sutele studenţii absolvenţi de liceu, care înse nu vorti pote trece nici-odată examenulii de bacalaureaţii.

Fie că metodulu în propunere, fie că spiritulu mai viu alii Românului de aci, în totu casulu suntii puşti în fericita putinţă de a declara că suntii ne­asemănaţii mai buni elevii de aci decâtu aceia din Austro-Ungaria. îndeosebi matematicile, fisica, na­turalele, limbile moderne şi geografia, suntii stă­pânite cu mai mulţii temeiii de elevulu din România.

:<

37

Alt'cumu pe to te terenele vieţii şi în tote afacerile, Românii de aci dovedescu abilitate supe-rioră. Cându» educatiunea va ocupa mai mulţii în­grijirea celoru chiamaţi a instrui, atunci vomu pote cîîce, câ Românulii din România se pote asemăna cu cele mai înaintate poporă.

Universităţile române din Bucuresci .si Jaşî, pe câtu cunoscinţcle mele .şi experienţa ce am dobândiţii în cursulu petrecerei mele în România, 'mi permitu a judeca, afirmii că suntu forte bune.

Facultatea de filosofie e înpărţită în doue sec­ţiuni : secţiunea literară .şi secţiunea scientifică Acesta din urmă cuprinde matematicile, naturalele şi sciinţele fisico-chemice. Odată cu venirea dlui Titu Maioresciî Ia ministeriulu instrucţiunii publice, s'a împărţiţii atâtu secţia literară câtu şi cea scientifică in câte doue divisiunî Ast'feliu facultatea de filo­sofie e divisată acuimi în patru secţiuni. Amen-doue secţiunile de căpetenie, secţiunea literară şi cea scientifică au ca profesori câteva celebrităţi.

Studenţii absolvenţi ai acestei facultăţi, tre-cendu cu succesu examenele de licenţă (censură), primescu ca suplinitori catedre pe la licee (gimnasiî interiore), gimnasii (gimnasii supenore), scoli nor­male (.şcoli pedagogice) Pentru a primi titlulii pro-visoru şi în urmă pe celu definitivii se publică ca­tedra Ia concursii, concurenţii suntii supuşi, din obiectulîi ce voiescu a preda, unei esaminărî rigo-ro.se prin o comisiune compusă din trei profesori de universitate. Acela dintre concurenţi, care a obţenutu nota superioră, se numesce profesoru cu titlu suplinitoriu la catedra respectivă. Ast'feliu din tote punctele de vedere s'au luaţii măsuri, ca pro­fesoralii se fie bine pregătită pentru obiectulîi ce are a preda.

(Va urma )

STUDII HIGIENICE. Câte-vu reguli privitorie la creşcerea copiiloru.

Copilulu trebue deprinşii de micii a nu-lu legăna nicî-odată pentru a-lu adormi ; elu t rebue se fie pusu în patulu seu fără a-lu legăna, la în-ceputu va fi greu, dar' odată obicmuitu elu nu va mai plânge. Educat iunea lui trebue începută incă de tnicu şi nu trebue învăţaţii cu pretenţiunî.

Patulu copilului de preferinţă se fie de ferii, său de va fi de lemnu se fie bine îngrigitu pentru a nu face insecte (păduchi de lemnu); în patu să va pune umilii seu doue mindire (saltele), pline cu plăvă de ovesu, paie seu peru de calu, de-asupra se va pune unu cărşafu de pânză şi alte cârpe pentru a absorbi urina (udulu). — Perina se fie asemenea umplută ca şi salteua ; se nu fie nimica umpluţii cu lână seu fulgi; plapoma se fie forte uşoră şi se nu fie acoperiţii grosu, căcî copilulu asudă şi pote răci forte lesne. — Asemenea tre­bue de a plimba copii în tote cjilele, dacă tem­pulu permi te ; a nu-î scote din casă la aeru este unu rău forte mare pentru sănătate .

Despre somnu. Trebuinţa somnului se semte ca şi t rebuinţa

de hrănire, şi cându nu este satisfăcută este forte rău sănătatei. Somnulu în tempulu dîlei este ne-

| cesaru pentru copilti până la e ta tea de doi anî, : şi nu mulţii, ci numai doue ore. — Copii t rebue | culcaţi săra de v r e m e ; până la e ta tea de 3—4 ' anî se fie culcaţi la 7 ore sera ; dela acăstă e ta te

până ia 6 seu 7 anî să pote culcă la 8 ore săra. — Săra nu t rebue a le da mâncări grele, ci o

; mâncare forte uşoră, şi se lasă se t recă celu pu­ţinii 1V2 oră intervalu dela masă şi până în tem­pulu culcărei.

înainte de culcare se facă mişcări şi exer-ciţiurî corporale. Unu mare profesoru higienistu face unu tablou de tempulu câtu t rebue se dormă unu copilti, câte ore t rebue se se repauseză şi câ te ore t rebue să facă exerciţiu ; şi în răsumatti elu conchide că, copilulu până la e ta tea de 7 anî po te dormi 9—10 ore, 8 bre exerciţiu şi 2 ore răpausu.

Despre curăţenia corpului.

Curăţenia tuturora părţiloru corpului este d e o trebuinţă absolută pentru sănăta te şî pentru creşcerea frumosă a copilului. Copii t rebue ţenuţî într 'o curăţenia forte mare, adică premenirea rufe-loru să se facă în to te dilele. — Spălarea corpului desu nu este numai din punctulti de vedere alţi cu­răţeniei, ci este şi unii mijlocii de a-i înputernicî.

In vechime se credea că spălarea cu apă rece după naşcere şi continuată până la versta cea mai

; înaintată este trebuinţiosă. Hufelandu este şi elu de acea-şî idee, dar ' consiliază de a aşcepta ca copilulu se aibă celu puţinu şase săptămâni. Dela acăs tă verstă t rebue alu spăla în tote demineţile cu apă căldicică şi se-o răcăscă cu încetulu. Aces t a

; este celu mai bunii mijlocii pentru întărirea siste­mului nervosu, şi 'Iu apără de. diferite bole.

T rebue obicinuiţi copii a-i spăla pres te totu corpulu în to te demineţile cu apă aprope rece ; se se spele repede şi în urmă a se freca uşoru

1 pe pele cu unu cearşafu de pânză, pentru a ab­sorbi apa. — De câte orî se spală copilulu, t rebue se pudreze corpulu mai alesu părţile genitale (vin-trele) cu prafu de licopodu, acestu prafîi apără pelea contra irităţiuniloru urinei (udului).

Va ra baia se fie pucinfl caldă de 25 grade, şi să s tea în ea numai 3—5 minute; iarna să fie de 30 grade. Se nu se scalde copilulu îndată ce s'a sculatu din somnu, ci se va lăsa se trecă celu puşinu '/a 01"ă dela sculare până se va scălda.

Copii t rebue feriţi de căldura prea mare a cameriloru şi a ascernuturiloru. D e tempuriti să se deprindă a dormi pe saltele umplute cu paie său

j peru de calu, căcî nu produce aşa mare căldură. Hainele copilului t rebue se fie largi, ca se

fie liberii aerulu între pele şi ves tmin te ; capulu I t rebue să fie golii, cându tempulu este rece să se I acopere numai cu o acoperire subţire.

D R . E M . E L E F T F R E S C U .

38

C r o n i c ă . Distincţiunî. Maiestatea S'a Im-peratulu şi Regele Austro-Ungariei luândii în con-sideraţiune zălulă şi act ivi tatea cea desvoltată pe terenulfl besericescă şi ală inştrucţiunei poporului în decursă de 62 de anî Parochului românii gr. cat . alu Căţelului românii emeritulu Archidiaconu S i m e o n u B o c ş i a i-a acordaţii c r u c e a d e a u r îi c u c o r o n a p e n t r u m e r i t e .

Dr. Victorii Babssiu a foştii decoraţii din par­t e a Maiestăţii S'ale Regele României cu medalia Bene-Merenti clasa I. — pentru distinsele-i lucrări scientifice.

In dina de anulu nou res. s'a celebrata în beserica românescă din Paris s. liturgiă prin d.-lu protopopii Severinu. Au fostă de faciă afară de colonia română şi primulîi secretariu alu legaţiuniî române d.-lu Bengescu — în absenţa d.-lui V. Ale-csandri, care era bolnavii. Apoi princesa Elisa Filipescu, contesa Talievicî, Mina Măria Creţulescu, Mina Bilcescu cu fiica sa, Creţianu secretariu şi Pacleană Mateiti a taşaţ i ai legaţiunei române, pre­cum şi binecunoscutulă pictoru G. Popoviciă şi mulţi alţii. Afară de aceştia numeroşi membrii ai coloniei grecescî.

Universitatea din Montpellier 'şî va serba în luna Maia iubileulu de şese sute de anî a esis-tenţei sale.

Academia seientifieă bohemă se va în -ugurâ pres te puţ ină în Praga. Majestatea S'a a şi aprobată s ta tutele acestei Academia, denumindu de protec­torii alu ei pre archiducele Ludovicii Carolti.

Primari preingrigitorî. Primarii din Cilii dr. Neckerman şi dr. Tarbauer publică următoriulă A v i s în foia «Deutsche Wacht« — »In res tempu câtă graseză înfluenza e periculosă orî-ce răcelă a capului, pentru acea e a se încungîura pre câtă numai e cu potinţă salutarea prin rădicarea pă­lăriei. Dcchiarămu prin urmare că noi vomă sa­luta de aci inainte milităresce şi acesta o reco-mendămă şi concetăţeniloră noştri.«

Guvernulă Gratzului împreună cu notabili­tăţile mai de căpetenia ale oraşului au încuviinţaţii şi adopta tă acesta propunere ; şi adî cea mai mare par te a orăşeniloru se salută milităresce.

hi Austro-Ungaria încă au începutti câţî-va bărbaţ i de posiţiă înaltă, mai alesă medici şi pro­fesori a pleda contra salutatului prin redicarea pă­lăriei.

Şi altmintrea salutatulCi prin redicarea pălă­riei datdză numai din tempulu vechiloru franci, la cari numai patriciloru le era iertată se por te peru lungii, iar' plebea era obligată a-şî tăia perulu, — spre a se convige apoi patricii că fie-care plebeu por tă peru scurtu, aceştia aveau de a-şî desvăli capulu de câteorî t receau pe lângă vre-ună patriciu.

Instituţii corecţionalii de fete s'a deschisă în D e c e m b r e an. tr. la Râkospalota. In aces ta se

I înterneză fete sub 16 anî cu scopulă de a se des-[ bara de unele îndatinărî rele şi a se îndrepta, — j dânduli-se totu-odată şi instrucţiunea de lipsă pen-, tru de a se pote susţene în vieţă pe cale onestă.

— Până acum au esistatu ast'feliă de institute nu­mai pentru băieţi şi anume unulă în Clusiă şi altuia în Aszod.

Contra turbarei. Lângă facultatea medicală a universităţii din iiudape.sta se va înfiinţa în dîlele mai dc-aprope unu institută pentru altuirea şi cu-rarea turbarei.

In Eom^ se ţene actualmente o conferinţă internaţională, a cărui obiectă este stătorirea cir-culaţiunei trenuriloru internaţionale. Austro-Un­garia încă e representată la acesta conferinţă prin mai mulţi funcţionari înalţi dela căile ferate proprii.

Clerici resboinicî. Teologii din Helveţia şi în urma lorii şi cei din Berlină au cerută dela re-presentanţa ţerei ca se fie şi ei deprinşi în mâ­nuirea armeloru şi nici unulu se nu fiă scutită dela serviţiulu faptică militariă.

Bunii venatU. Unu supratenente ces. şi reg. a împuşcată în pădurile din gîurulu Sibiiului 7 lupi şi 9 vulpi.

Oraşu seteosu In Jena se află 101 cârcîume adecă câ te o cârcîmă pe cate 138 suflete.

Doue milione pancove au mistuita locuitorii j Berlinului în presera de anulă nou — după cum 1 sa constatată acesta prin da te statistice precise.

Unii COCOStergU a rămasă acumu pe ernă în j ţenuturile nostre şi anume în Ciucă-Topliţa. Elu

cuibăresce în verfulti unei sure acoperite cu paie de unde în tempu mai domolu (mai puqinu rece) adese la 5—6 dîle odată se cobora şi 'şi cercă câte ceva spre alinarea fomei în locurile mocirlose din gîură.

Vagone de dormiţii şi de restauraţiune pe căile ferate de Stătu. Sau instalată în 8—9 1. c. pe mai

i multe linii ale căiloru ferate de s tată ungare va­gone de dormită şi de restauraţiune. — Vagone de dormită comunică de-ocamdată numai între B u d a p e s t a şi V i e n a cu trenurile de persone Nr. 8 şi 7, — mai depar te între B u d e p e s t a şi T e u ş ă cu trenurile accelerate Nr. 310 şi 309. — V a g o n e d e r e s t a u r a ţ i u n e s e află de-o­camdată de-asemenea numai la trenurile accelerate Nr. 506 şi 505 dela Budapesta la B e l g r a d u şi vice verso, mai depar te la trenurile 310 şi 309 între C u c e r d e a şi B r a ş o v u . — Vagonele de dor-

: mitO să potă de-ocamdată folosi numai decătrâ ; pasagerii de clasa I. şi anume numai în numerulu

ce corespunde spaţiului. Pentru întrebuinţarea va­gonului de dormită se plăteşce în orî-şi-care direc­ţiune fără considerare la lungimea călătoriei 4 fl,; pentru care se capetă unu biletu dela conduc­torului vagonului de dormită. Unu asemenea biletu

| îndreptăţeşce pe pasageriă la întrebuinţarea unui : pată . Vagonele de restauraţiune se potu folosi de

cătrâ pasagerii de clasa I. şi II. pentru durata prâncjului ce î-lă voră lua. Călătorii suntu îndrep-

i tăţiţî a-şî comanda locurile de dormită mai înainte, | dar' atunci au să mai plătescă o competinţă de 50 cr.

39

Elină stare. Cu ocasiunea compunerei listei virilistiloru s'a constataţii că în Chichinda mare 18 inşi plătescu pres te câ te o miiâ floreni contribu-ţiune directă.

Trena începe a veni iară-şî în modă. In Paris încă şi la convenirile de dî încă se presenteză da­mele în haine cu trenă lungă.

Noti ţă literariă. In „ Deutsche Chemiker Zeitung" Nr 39 şi 40, câtu şi în cunoscuta revista bibliografică din Berlin: „ Das Arc/tiv1 Nr. 44 a. c , găsimu unii lungă ştudiu-criticu scrisa cu multă cunoşcintâ de d.-lu S. Tuubes-Bârladu, Drnd în Chimie la Universitatea din Jena, asupra Anuarului laboratoriului de Chimie Organică din Bucureşcî, pe 1888 — 89, a ^ u d.-lui profesore Dr. C. Jstrati. Ne bucurămă a vedea, cumcâ o mulţime de diuare şcientifice şi politice din Germania au luatu semă şi au referaţii de acestti studiu a d.-lui Taubes.

Trimitemu atâ ta sfinţiei sale învăţatului pă­rinte A. Taubes din Bârladu, tatulu autorului, câtu şi autorului însu-şî gratulările nostre sincere!

N o t i ţ e . — Corpulu unei vaci bune de lapte. După esperienţele făcute de cei mai mari lăptari, o vacă bună de lapte trebue se aibă unu corpă, aşa că, lungimea vaciî de la capu până la ince-putulu codii se fiă de patru orî atâtu de mare ca lungimea capului! Folele vaciî, cându nu e de a făta, se fie asemenea de patru orî atâtu de grosu ca capulu. Ugerulu în fine are iară se fie atâtu de marc ca capulu! Capulu unei vaci mijlocie se nu fie mai scurtu de 55 centimetri .

Mulsillu vaoilorîi. Experinţe numerose fă­cute de omeni speciali au dovedită că e o diferenţă însemnată între canti tatea şi calitatea laptelui ob-ţenutu printr'unu mulsă bună în comparaţ ie cu laptele mulsu nesiştematicu. In adeverii, dacă n'a-vemu grigie se mulgemu ugerulu până la cea din urmă picătură de lapte, atunci producţiunea acestui licuidu se mic.şoreză în raportă cu cantitatea, care remâne dilnicu în ugeru. Acesta e unu faptu a cărui exact i tate nu numai că sa dovedită în practică, dar' e conformii şi cu teoria: Natura nu produce de giabă. Laptele care remâne în ugeru e absor­bită din nou de organismuki animaleloru şi mulsulu viitoriu va da lapte mai puţinii, cu o canti tate egală celei absorbite . — Unu altă motivă, pentru care laptele t rebue mulsu până la ultimele picături, e făp­tuiţi că elii conţene aprope de două orî a tâ ta smân­tână ca laptele dela începutulu mulsului, prin ur­mare, lăsându-lu în ugeru, avemu o pierdere duplă. — In vremile mai vechi se credea că laptele turnată în vasele înalte nu se închiagă aşa de bine ca celu din vase late şi pucinu adânci. în tempurile mai noue înse, încercări comparative făcute în America şi Anglia, au dovedită contrariulu, că mai multă smântână se obţene din laptele pusa în vase înalte. — Unii cultivatori au luatu obiceiulu se pună laptele destinată la smântănire, în vase de tinichea de zincă, credendu că cu modulă acesta voru obţene multă mai multă smântână, decâtu în vase de pămentu. Ei bine, practica

[ aces ta t rebue cu desevîrşire părăsită, de-6rece ac-; cidulu lacticu se combină cu zinculu şi formeză o

sare otrăvitore. Cultivatorul.

Cu privire la tempuM ţi modulă cându ţi cum se se mulgă vacile unu americană pract ică dice, că o vacă, fie ea câtu de slabă de lapte, va da celu puţ ină cu d,ece procente mai multă lapte ca d e comună, dacă la mulsu voru fi observate urmă-torele regule : se se mulgă vaca în unuia şi acelaşi

! t â m p ă ; d. e. la cinci ore demineţa şi la 6 ore sera, acesta e tempulu celu mai acomodată pentru mulsă. Mulsulu se se întâmple pe câtă numai se

1 pote de iute, şi de curată. Femeia , ce mulge se nu vorbescă, şi se nu cugete altă undeva decâtu

; numai la mulsă. Cându te apuci de mulsă, scar­pină vaca pe şele si vorbeşce-i câteva cuvinte prietinose, iar' cândă eşti gata asemenea. Din ce e muleătorea mai amicabilă cu vaca, cu atâtu mai

I multă lapte c a p ă t ă !

Bibliografia. — Versuri. Su acesta titlu nepretensivu îşi publică domnişora L u c r e ţ i a S u c i u frumosele inspiraţiunî poetice prin cari au atrasă asupra d.-sale meritata atenţiune a publicului română. Acesta volumă cuprinde 6j poesii fru-mose, din cari ni-omu lua voia a reproduce şi noi câteva în numeriî mai de-aprope a foiei nostre. — Preţuia unui esemplariu e 50 cr. şj să pote procura dela d.-şora Lucreţia Suciu din Okros per Arad.

Călindarulu ştudenţiloru pe anulă comuna 1890 compusă de J u l i u M o i s i Iu, profesoră la gim-nasiulu reală din Slatina (România). — Acesta că-lindaru, unica în feliulu seu, este forte bene în­tocmită şi cuprinde o mulţime de articlii intere­sanţi nu numai pentru studenţi, ci şi pentru toţi bărbaţii de scolă şi alţi iubitori de lectură seriosă şi instructivă; şi pentru acea îlu recomendăma atenţiunei tuturora cetitoriloru noştri. Elu are forma

| unei Carte de notata şi se pote porta şi în pusu-nariă spre a învăţa din elă în totfl momentulu liberă

i câte ceva şi spre ala ave la îndemână cânda avemu ţ de-a nota câte ceva. — Preţuia unui esemplariu

e 60 cr. pentru România 1 leu 60 bani şi să pote procura dela tote Librăriile din ţeră.

Ouventărî funebrale şi memoriale de Zacharîă B o i u , assesoră consistoriala, protopresbiteru, mem-

I bru coresp. alu Academiei române etc. C u u n a a d a u s u d e t e x t u r i b i b l i c e p e n t r u c u v i n -t â r î f u n e b r a l e — au eşîta de su tipariă la Sibiiiî in Editura Autorului. — Acesta opu cuprinde 24 de Cuventărî funebrale şi memoriale lucrate cu multă cunosciinţă şi rostite la mormentarea orî pă-rastasulă unoru persone mai distinsă din societatea română, precumă şi o mulţime de texturi biblice bene alese aplicabile la cuvântări funebrale pentru omeni de diverse s tăr i ; şi ast'felia va să fiă de mare îndemână preoţimei române la compunerea astoru-felia de cuvântări. Ha recomendăma drept 'acea

• deosebitei atenţiuni a Clerului română. — Preţuia unui esemplaria e 1 fi. 50 cr, şi să pote procura din Sibiia dela Autorii.

iO

G l u m e . — La bursă. A. — Cum de absen­tează aclt Rubinstein dela b u r t ă ? D6ră numai n'a cădutu şi elu în boia asta grea numită i n f l u e n z ă ?

B. — Ba, da a cădutu sermanulu în bdla cea mai grea a bursei în — i n s o 1 v e n z ă.

Candu se cere mai multă ajutoriulu Dom­nului? „Dacă te ducî în resboiu, î nch ina te odată lui Domnecieu ; dacă te dtcî pe mare, închină-te de doue o r i ; dacă te însoiî , închină-te de trei-orî " — Prov. pers.

Ghetele in ajutoriulu ideiloru. — Orecine voia se scrie. Era de demineţă şi încălţase pantofiu Stându cu coudeiulu în mână şi frecându-se la frunte, i se părea că uu-i vinii ideile în capii. De-odată se scula di la mesă. — Trebue se încalţu ghetele, care fi'ndu strimte 'ml voru aduna tn capu ideile.

Deductiune basată. — Tu Mariă, eu prea credii, că amploiatulîi acela de colo, care de unu tempu ne cercetează casa, mi-a cere mâna câtu de curundu.

— Şi din ce o deduci acăsta. " — Numai din acea că pucinu mai înainte a între­

bata pre unchiu, că are tatălu mieu bani?

La scaldă. X. în t ră în cabină şi găseşce pe Tăn-dală culcată în bae cu haine cu totu.

— „Cel Te miri iubi tu le?" 'Iii întrebă Tăndala. — „De. . . cum se nu me miru 1" — „Se vede câtu de colo, că işt i prostu ! Nu înţe­

leg?, că dacă întram dcsbrăcatu in scaldă î-mî spălamu nnmai pielea? . . . Aşa mî spălu şi hainele." —

1 ersui'ile mele me costă putinii, dise unu poetu. —• Te costă a tâ tu câtu preţueseu, — îT respunse

ore-cine. — Naivitate. — Virginia se plângea cătră amica

sa Eleonora, (ă Dionisiu a vrută se o sărute. — „Si tu ce i-ai d isu?" o întreba Eleonora. — „I-arn disii se mergă în lă tur î , că e prea obraznicii," respunse Virginia. — „Şi nu te-a s ă i u t a t u ? " „Nu, prostului"

Unu matematică aicea că matei: aticri se ducu In ceriurT în liniă perpendiculară.

Proprietariu, Redactorii respund.etoriu şi Gherla Imprimăria „Aurora'

Originea răului. — M e di cui fi (catra pacientă) — N6, se vedemu acum ce te d6re mai mulţii ?

P a c i e n t u 1 fi. — Stomaculu, stomaculu acesta ine tur­mentezi 4'ua noptea ne'nce'atfi.

M e d i c u l fi. - Stomaculu, stomaculu ! ? Hm, hm ! Nu cumva eşti domnia-ta dascălii românescii ?

Combinâtjuiie copiii)reşca. — C o p i 1 u 1 fi. — Mama cum îi 4icu la înveţăcelfi fiânţuzeşce.

M a m a . Eleve. C o p i 1 u 1 fi. Prin urmare învetâtoriului li vorfi cţice e 1 e-

v a t o r — aşa dară ?

Editorii: N I C O L A E F. N E G R U T I U . * p. A. Todoranu 1890.

•