Tema 4. Economia ţărilor lumii.

1. Tipologie2. Economii dezvoltate3. Economii în (curs) dezvoltare

În anul 1987 Naţiunile Unite definesc caracterul durabil al creşterii economice prin faptul că creşterea economică trebuie să asigure nevoile şi necesităţile prezentului fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile.

În acest sens există patru abordări: Abordarea din punctul de vedere a pieţei libere O abordare din punctul de vedere al eficienţei

sociale Abordarea conservatoare Abordare mai mult filozofică

Indicele dezvoltării umane (IDU) (publicat anual în HDR-PNUD)

IDU reprezintă un instrument complex cu ajutorul căruia este calculată evoluţia pe termen lung a nivelului mediu de dezvoltare umană, el fiind sinteza a trei dimensiuni de bază: o viaţă lungă şi sănătoasă (măsurată prin speranţa de viaţă la naştere), un nivel bun de educaţie (măsurat prin rata ştiinţei de carte la adulţi, combinată cu rata totală a înrolării în învăţământul primar, secundar şi terţiar) şi condiţii de trai decent (măsurate prin Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la Paritatea Puterii de Cumpărare în dolari SUA).

La calcularea IDU se ţine seama de următorii parametri:

longevitatea sau speranţa de viaţă la naştere; gradul de alfabetizare a populaţiei; nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor

primare, secundare şi superioare de învăţământ; produsul intern brut pe cap de locuitor; mortalitatea infantilă; dotarea cu echipamente electrocasnice şi

automobile; accesul la informare (mass-media,

telecomunicaţii); gradul de urbanizare; egalitatea sexelor.

Clasificarea ţărilor după IDU (HDR 2015)

OECD   High-income OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică)

High human development Medium human development Low human development

High income Middle income Low income

World

Clasificarea ţărilor lumii propusă de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – HDR 2015

Ţări cu Indicele dezvoltării umane foarte înalt (IDU) – 0.808-0.944. În această categorie intră 47 de state din cele 186 analizate: Norvegia (0.944), Australia (0.933), după care urmează SUA, Olanda, Germania, şi încheie lista Argentina – cu IDU de 0.808.

Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt (IDU) – 0.711- 0.78. Din această categorie, fac parte asemenea state ca: Muntenegru, Rusia, Bielorusia, Mexic, Bulgaria, România.

Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu (IDU) – 0.561-0.698. Turkmenistan, Thailanda, Bolivia, Africa de Sud, Angola, India, Mongolia. Republica Moldova (locul 114, cu un IDU de 0.663).

Ţări cu Indicele dezvoltării umane scăzut (IDU) – 0.540 şi mai puţin.

Categoria ţărilor dezvoltate:(IDU f.inalt)

1. Luxemburg (are cel mai ridicat PIB pe locuitor)

2. Norvegia3. Elveţia 4. Danemarca 5. Suedia6. SUA7. Japonia8. Canada9. Irlanda10. Australia

Categoria ţărilor cu dezvoltare medie: (IDU inalt)

loc 57 Bulgaria loc 63 Rusia loc 72 România (înainte era pe locul

56) loc 73 Arabia Saudită loc 74 Thailanda loc 75 Ucraina, Peru, Liban, Albania,

Turcia, China

Categoria ţărilor subdezvoltate:(IDU scazut)

loc 125 Botswana loc 174 Niger ultima Sierra Leone

Topul puterilor mondiale (ca PIB):

1. SUA2. China3. Japonia4. Germania5. Marea Britanie6. Franţa7. Italia8. Canada9. Rusia

Economia ţărilor dezvoltate

12

INTERCALAREA MODELELOR ŞI TIPURILOR DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Societatea pre-industrială

Societateaindustrială

Societatea post-industrială

Economia bazată pe

FACTORI DE PRODUCŢIE INVESTIŢII

INOVAŢII BUNĂSTARE

Piaţaliberă

Piaţadirijată

Piaţaorganizată

13

Caracteristici principale ale societăţii postindustriale

stabilitate în dezvoltarea economică în baza optimizării investiţiilor şi implementării inovaţiilor

paritate între sectorul prestări servicii şi cel al producţiei materiale şi asigurarea bunăstării în societate

formare a personalităţii de tip postindustrial nivel înalt de informatizare prioritate activităţii umane, asimilarea informaţiei şi

cunoştinţelor infrastructură necesară omului creativ solicitare a produselor intelectuale de către societate creare a tehnologiilor informaţionale de educaţie,

telecomunicaţie

14

CĂILE POSTINDUSTRIALIZĂRII

Modelul economic liberal Modelul economic social-

democrat Modelul catching-up

(neomercantilist)

Clasificarea țărilor lumii după PIB (a.2013)

15

Principalii indicatori macroeconomici raportaţi la indicatorii globali (2013)

PIB-ul global74 600 701 mln. $

Exportul Mondial18 417 705 mln. $

Intrări ISD globale1 451 965mln. $

PIB-ul statelor dezvoltate:44 179 172mln. $ 

Exportul total al statelor dezvoltate: 9 578 866 mln. $

Intrări ISD al statelor dezvoltate: 565 626 mln. $ 

16

17

Ţări cu economie dezvoltată: SUA, ţările UE15, Japonia,

Canada, Australia, Noua Zelandie, Israel, Africa de Sud.

Din a.1995: Hong-Kong, Singapore, Taiwan, Corea de Sud.

Toate aceste ţări sânt membre ale OCDE.

Grupul celor 7 (G7) „Ne-am reunit pentru că împărţim

aceleaşi convingeri şi aceleaşi responsabilităţi. Creşterea şi stabilitatea economiilor noastre vor contribui la prosperitatea ansamblului lumii industriale şi a ţărilor în curs de dezvoltare… Ne-am decis să intensificăm cooperarea noastră în cadrul tuturor organizaţiilor internaţionale” (Declaraţia primei reuniuni G-7 de la Rambouillet, Franţa, 17 noiembrie 1975.

18

Grupul G8 a.2014

Influenţa acestor mari puteri la nivel global este demonstrată prin ponderea impunătoare pe care o au în economia mondială (anul 2014): 12% din populaţia globului; 39,18% din PIB-ul global

(29.665.372 mln. $); 50% din producţia mondială; 65% din cheltuielile militare

mondiale. 19

OCDEţărilor membre OCDE le revin: 68,4% din PIB mondial (USD); 58,4% din comerţul internaţional; 18% din populaţia mondială; 95,9% din ajutorul public pentru

dezvoltarea lumii; 44,9% din emisiile mondiale de CO2; 45,7% din producţia mondială de

energie; 56,2% din consumul mondial de

electricitate. 20

21

OECD member countriesGreciaUngariaIclandaIrlandaIsraelItaliaJapaniaKorea de SudLuxembourgMarea BritanieMexicNoua Zelanda

NorvegiaOlandaPoloniaPortugaliaSlovaciaSloveniaSpaniaSuediaTurciaStatele Unite UE

AustraliaAustriaBelgiaCanadaChileCehiaDenemarkaEstoniaElvețiaFinlandaFranțaGermania

OECD member countries

Țări candidate: Letonia, Lituania, Rusia, Costa Rica, Columbia. Țări partenere: Brazilia, China, Indonezia, India, Africa de Sud

OECD member countries

Main OECD committees

26

Cel mai înalt PIB/per cap. (PPC) GDP per capita (PPP US$) 2003

1. Luxembourg 62,2982. Ireland 37,7383. Norway 37,670 4. United States 37,562 5. Denmark 31,465 6. Iceland 31,243 7. Canada 30,677 8. Switzerland 30,552 9. Austria 30,094 10. Australia 29,632 115. R.Moldova 1,510

Cel mai inalt PIB/per cap. (a.2013) PPC

27

Cel mai inalt PIB/per cap. (a.2013)

28

Principalii indicatori macroeconomici ai TRIADEI (2000/2009/2013)

Ţara SUA Japonia UE

Ind.mcr. 2000 2009 2013 2000 2009 2013 2000 2009 2013

PIB mln. $ 9 834 008 13 800 632 16 911 086 4 667 438 5 092 663 4 932 363 8 887 483 17 316 624 18 540 013

PIB-c.loc. $ 33 705 43 296 52 708 36 837 40 050 38 805 17 950 33 885 38 544

Export Bunuri

mln. $

781 918 1 056 750 1 580 750 479 249 580 845 715 845 2 591 769 4 553 022 6 465 022

Import Bunuri

mln. $

1 259 300 1 605 300 2 365 300 379 511 550 553 833 553 2 630 452 4 833 112 6 286 112

ISD Ieşiri

mln. $ 142 626 248 074 338 074 31 558 74 699 135 699 795 250 439 584 328 584

ISD Intrări

mln. $ 313 997 129 883 187 883 8 323 11 939 2 304 680 729 378 388 250 388

IDU 0,91 0.9340.914

(a.2015)0.878 0.909

0.890

(a.2015)

0.870-

0.810

0.916-

0.743

0.911-

0.777

(a.2015)29

30

SUA SUA deţine prioritate în lume în aşa

domenii ale progresului tehnico-ştiinţific ca industria aeronautică, cosmică, electronică, tehnologii informaţionale, semiconductoare, scheme integrale, tehnica laser, mijloace de comunicare, biotehnologie. SUA rămâne cel mai mare producător de tehnologii de vârf, ponderea lor pe scara mondială atinge 36%, pe când Japonia – 29%, Germania – 9,4%, UE- circa 2,9%.

31

SUA

Poziţii stabile deţine SUA în aplicarea cunoştinţelor şi prestarea serviciilor informaţionale. Acesta determină eficienţa activităţii sectorului industrial. În prezent SUA deţine 75% din totalul băncilor de date din ţările dezvoltate. Baza potenţialului tehnico-ştiinţific SUA o formează cadrele ştiinţifice şi inginerii, ce se preocupă de cercetări ştiinţifice şi colaborări. Prin a. 90 numărul colaboratorilor ştiinţifici depăşea 3 milioane de oameni. Astăzi – peste 6 mln. SUA deţine primul loc după numărul de ingineri şi savanţi ca forţă de muncă.

32

Fenomenul japonez în dezvoltarea economică

Din a. 1950 până în a. 1990 venitul real pe cap de locuitor în Japonia s-a mărit de la 1230$ până la 23970$. În 2004 – 34500 dol.SUA. Creşterea constituind 7,7% pe an.

Guvernul favorizează eficienţa economică şi creşterea întreprinderilor mici cu ajutorul pârghiilor fiscale, ajutor financiar etc. Din businessul mic se formează o reţea mare de furnizori ai companiilor mari. Cu ajutorul lor se produce jumătate din costul automobilelor firmei „Toyota”.

33

Fenomenul japonez în dezvoltarea economică

Japonia a devenit una din primele ţări în economia căreia s-a implementat modelul creşterii balansate. Pînă în a. 1952 PIBul creştea cu 5% anual. Din a. 1952 până în a. 1972 - creştere superrapidă

10% anual. Din a. 1973 până în a. 1990 creşterea a scăzut până

la 5% PIB anual. Din a. 1990 Japonia este prima ţară care a trecut la

modelul creşterii economice balansate – creşterea moderată a PIBului, economia de piaţă maturizată. Aceasta înseamnă că ritmul înalt de creştere economică a PIBului este schimbat cu ritmul 2-3% PIB.

34

Europa OccidentalăPonderea ţărilor Europei Occidentale în PIB-

ul mondial din 1970 până în 1980 a crescut de la 25% la 31%. Iar apoi treptat a scăzut până la 23% în a. 1995 şi constituie 7% din populaţia mondială. În prezent creşterea economică a regiunii se caracterizează prin ritm scăzut. Această situaţie se datorează crizelor economice din a.a. 1975, 1981, 1993 şi extinderii UE spre Est. În sfera industrială crizele economice au afectat într-o măsură mai mare Europa Occidentală ca alte centre mondiale

35

Particularităţile dezvoltării regiunii Vest-Europene

Europa Occidentală cuprinde 28 de ţări, care se deosebesc prin mărimea teritorială, numărul populaţiei, resursele naturale, potenţialul economic şi tehnico-ştiinţific.

Ţările Europei Occidentale fac parte din grupa ţărilor cu economia dezvoltată, cu economie unitipică. Ele se caracterizează printr-un nivel de creştere economică înalt, şi după mărimea PIB-ului ocupă locurile cele mai avansate (2-44) al comunităţii mondiale. După nivelul de dezvoltare economică, caracterul structurii economice şi scara activităţii economice ţările Europei Occidentale se împart în câteva grupe.

36

UE Puterea economică principală le revine celor 4 ţări industrial

dezvoltate – Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, care cuprind 50% populaţie şi 70% din PIB-ul UE.

Celelalte state se referă la ţările industrial dezvoltate mici (grad înalt de specializare în fabricarea produselor de calitate superioară şi tehnologiilor de vârf, pieţe naţionale mici, care anterior frânau dezvoltarea industriei naţionale din cauza cererii mici).

În prima grupă putem include Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Elveţia. Ele au circa 20,1% din PIB, cedând în faţa ţărilor dezvoltate de 4-5 ori.

În cea de de-a doua grupă se includ Austria, Danemarca, Norvegia, Grecia, Finlanda. Importanţa lor în economia Vest-Europeană este relativ mică – circa 8% PIB.

Grupa a treia cuprinde ţările Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Islanda, Cipru, Malta. Ponderea acestor ţări este neînsemnată – circa 2% PIB din Europa Occidentală, însă în unele poziţii ele joacă un rol important.

O grupă aparte o constituie ţările mici – Monaco, San Marino, Andora, Liechtenstain.

37

UE Majoritatea cercetărilor în Europa Occidentală

sînt orientate spre investigaţii fundamentale. Ţările regiuni rămân în urma în aşa domenii ca semiconductoare, scheme integrale, microprocesoare, tehnologii informaţionale, supercalculatoare, biomateriale. Sumele alocate în Europa Occidentală pentru aceste domenii nu cu mult se deosebesc de alocările unei singure companii IBM (SUA).

Cu toate acestea, în alte direcţii – produse informatice, mijloace de telecomunicaţii, automobile, staţii atomoelectrice, produse cosmetice etc. – companiile vest europene ocupă locuri de frunte.

38

UE O dezvoltare accelerată în ţările avansate vest

europene au primit industria prelucrătoare, constructoare de maşini, grea şi chimică.

Majoritatea ţărilor în Europa de vest sînt mari producători de mărfuri de larg consum.

Industria alimentară deţine un loc important în Belgia, Grecia, Portugalia, Danemarca, atingând circa 20% din produsele industrial fabricate.

Industria extractivă ocupă un loc modest în economia vest europeană – circa 1% din PIB (Spania 1,3%, Grecia – 4%). Se extrag circa 30 tipuri de zăcăminte, dar numai 3-4 cu semnificaţie mondială (Ni, K, Zi, Boxite).

Un decalaj esenţial în indicatorii structurali se observă la produsele agricole – de la 1%- la 8%. Ţările dezvoltate au atins maximumul acestui indice – 2-3% PIB.

Grupul țărilor G-20Summit-urile G-20 au fost create pentru trei scopuri: Pentru a asigura gestiunea colectivă a

economiei mondiale; Pentru a aplana tensiunile de

interdependenţă, create din cauza factorilor externi ce au devenit din ce în ce mai periculosi pentru politica economică internă a fiecarei tari;

Pentru a genera o elita politica, în cazul în care cooperarea dintre şefii de stat şi de guvern este ingreunata.

39

G-20 este un grup al ministrilor de finanţe si guvernatori ai băncilor centrale din 20 de

economii mari: 19 ţări plus Uniunea Europeană, care este reprezentată de

presedintele Consiliului European si de către Banca Centrală Europeană.

Inaugurarea a G-20 a avut loc la Berlin, la 15-16 decembrie 1999, găzduit de miniştrii de

finanţe din Germania şi Canada

• G20 este un răspuns la instabilitatea internașională în creștere, de la care sunt așteptate raspunsuri pertinente in vederea evitarii unei prabusiri a economiei mondiale. A avut/are un rol important in prevenirea agravarii crizei anilor 2008-2009 si poate avea si pentru eventualele crize in viitor.

• G20 reprezinta 45% din PIB mondial si 60% din populatia mondiala, regrupand urmatoarele tari : G8 (USA, Rusia, Franta, Anglia, Japonia, Germania, Italia, Canada), Brazilia, Mexic, Argentina, Africa de Sud, Arabia Saudita, China, India, Coreea de Sud, Indonezia, Turcia, Australia. Spania nu face parte oficial, fiind mai mult reprezentata prin UE, iar Olanda este invitata.  

• O dată cu creșterea locului și rolului economiilor emergente (inclusiv BRICS) s-a conturat o necesitate de a reforma guvernanta economica mondiala. G7 nu mai poate vorbi pentru tot restul lumii. Pentru ca dezechilibrele globale sa fie atenuate, marile economii emergente trebuie sa fie invitate la soluționarea acestora.

Summit-urile G-20

Date Host country Host city Venue Host leader

1st[1]

14–15 November 2008  United States Washington, D.C. National Building Museum George W. Bush

2nd[1] 2 April 2009  United Kingdom London ExCeL London Gordon Brown

3rd[1]

24–25 September 2009  United States Pittsburgh David L. Lawrence Convention Center

Barack Obama

4th[2]

26–27 June 2010  Canada Toronto Metro Toronto Convention Centre Stephen Harper

5th[4]

11–12 November 2010  South Korea Seoul COEX Convention & Exhibition Center

Lee Myung-bak

6th[6]

3–4 November 2011[7]  France Cannes Palais des Festivals Nicolas Sarkozy

7th[9]

18–19 June 2012[10]  Mexico Los Cabos Los Cabos Convention Center[11] Felipe Calderón

8th[13] 5–6 September 2013  Russia Saint Petersburg Constantine Palace Vladimir Putin

9th[13]

15–16 November 2014  Australia Brisbane Brisbane Convention & Exhibition Centre

Tony Abbott

10th[13]

15–16 November 2015  Turkey Antalya Ahmet Davutoğlu

11th 2016  China Hangzhou Xi Jinping

G-20 pînă în a.2020

PIB-ul G20 in raport cu PIB-ul mondial

Member Trademil. USD (2014)

Nom. GDP mil. USD (2014)[47]

PPP GDP mil. USD (2014)[48]

Nom. GDP per capita

USD (2014)[49]

PPP GDP per capita

USD (2014)[50]

HDI(2014) Population (2014)

 Argentina 142,370 540,164 947,573 12,873 22,582 0.808 42,961,000

 Australia 496,700 1,444,189 1,095,384 61,219 46,433 0.933 23,599,000

 Brazil 484,600 2,353,025 3,263,832 11,604 16,096 0.744 202,768,000

 Canada 947,200 1,788,717 1,591,580 50,398 44,843 0.902 35,467,000

 China 4,201,000 10,380,380 17,617,321 7,589 12,880 0.719 1,367,520,000

 France 1,212,300 2,846,889 2,580,750 44,538 40,375 0.884 63,951,000

 Germany 2,866,600 3,859,547 3,721,551 47,590 45,888 0.911 80,940,000

 India 850,600 2,066,902 7,375,898 1,627 5,855 0.586 1,259,695,000

 Indonesia 346,100 888,648 2,676,081 3,534 10,641 0.684 251,490,000

 Italy 948,600 2,147,952 2,127,743 35,823 35,486 0.872 59,960,000

 Japan 1,522,400 4,616,335 4,750,771 36,332 37,390 0.890 127,061,000

 South Korea 1,170,900 1,416,949 1,778,823 28,101 35,277 0.891 50,437,000

 Mexico 813,500 1,282,725 2,140,564 10,715 17,881 0.756 119,581,789

 Russia 844,200 1,857,461 3,564,549 12,926 24,805 0.778 146,300,000

 Saudi Arabia 521,600 752,459 1,605,703 24,454 52,183 0.788 30,624,000

 South Africa 200,100 350,082 704,514 6,483 13,046 0.658 53,699,000

 Turkey 417,000 806,108 1,508,102 10,482 19,610 0.759 77,324,000

 United Kingdom 1,189,400 2,945,146 2,548,889 45,653 39,511 0.892 64,511,000

 United States 3,944,000 17,418,925 17,418,925 54,597 54,597 0.914 318,523,000

 European Union 4,485,000 18,495,349 18,526,477 36,638 36,700 0.876 505,570,700

Guvernul mondial devine realitate?

Ţările în curs de dezvoltare

Clasificarea țărilor în dezvoltare:

►Noile State Industrializate►Economii emergente►BRICS►OPEC►Țările ECE►Țările subdezvoltate

Ţările în curs de dezvoltare

► peste 100 de state, care au obţinut independenţa politică în secolul XIX şi după al doilea război mondial

► principalele trăsături: - caracterul tranzitoriu al structurilor social- ec. nivelul relativ slab al dezvoltării industriale - agricultura arhaică - sfera serviciilor slab dezvoltată - dependenţă totală de sistemul economic mond.

Principiile de clasificare

►nivelul dezvoltării economice şi sociale (potenţialul economic);

► nivelul specializării în economia mondială, asigurarea cu produse energetice, materii prime (extractoare şi exportatoare de petrol);

► dependenţa de principalele centre economice etc.

Particularităţile dezvoltării “noilor ţări industrializate”

►In această categorie se includ ţările şi teritoriile: Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong (Seangan), Singapore, Malaysia, Thailanda, Argentina, Brazilia, Mexic. Noţiunea de teritoriu se aplică referitor la Hong-Kong, Taiwan, Coreea de Sud, etc.

“Spaţiul tehnologic” asiatic.► Printre cele mai dinamice ţări se evidenţiază

grupa de ţări din Asia de Est şi Sud-Est, pe care le domină Japonia urmată de Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, urmate mai apoi de Malaysia, Thailanda, Filipine şi Indonezia

► Strategia dezvoltării economice se bazează pe industria exportatoare orientată la produsele finite. Sânt furnizori importanţi pe piaţa mondială a încălţămintei, produselor textile, confecţii, aparate radio-electronice de uz casnic, calculatoare personale, automobile şi alte produse de performanţă

Modelul catching-up în NSI. Momente negative

►Disproporţii structurale►Prevalarea factorilor extensivi de

dezvoltare►Consum redus al populaţiei►Nereceptivitatea la progresul tehnico-

ştiinţific, neglijarea formării bazei proprii de cercetări

►Dependenţa de potenţialul intelectual de peste hotare

Dezvoltarea ţărilor din America Latină

Trei valuri economice puternice, care s-au soldat cu schimbări radicale în strategiile economice

1. Valul liberalizării şi comerţului liber, sf. sec.XIX – an.20 sec.XX: starea de furnizori ai materiei prime pe piaţa mondială

2. Al II val (destul de distrugător pentru America Latină) - înc. a.a.1929-33 până în a.a.60-ci.

Pozitiv: Ţările „bananiere” şi „crescătoare de vite”, graţie politicii active de stat s-au transformat în ţări agro-industriale capabile să poarte un dialog independent cu centrele financiar-industriale mondiale ( a. a. 40-50, efectul Argentinei şi a.a. 60-70 minunea braziliană).Prin aceasta au fost evitate conflictele eventuale din regiune.

Negativ: supraaprecierea rolului statului, creşterea corupţiei şi birocraţiei, creşterea deficitului bugetar şi inflaţia, fenomenul protecţionismului.

Dezvoltarea ţărilor din America Latină. Valul 3

3. Valul 3 revine pe la mijlocul a. 70, când un şir de ţări Chili, Uruguay şi Argentina au declarat despre trecerea la o nouă strategie de dezvoltare – neo-liberală pe care preconizau s-o realizeze huntele militare venite la putere.

► Reformele economice la prima etapă au fost puţin efective (Chili), sau au eşuat (Argentina, Uruguay). Reformele aveau loc cu precădere în cadrul regimului dictatorial, esenţa restructurărilor constând în reîntoarcerea averii naţionalizate foştilor proprietari. În prezent procesul privatizării, în general, se finalizează în Chili, Mexic, şi Peru, fiind la început de cale în Ecuador, Uruguay şi alte ţări. În prezent putem vorbi despre primii paşi de restructurare, a observa primii paşi şi neajunsuri.

► Ţărilor din America Latină au depăşit urmările crizei economice din a. 80 şi au trecut la restructurizarea economiei naţionale.

Dezvoltarea ţărilor din America Latină

► În pofida creşterii economice din anii 1991-93 cu 3% anual, unele ţări Chili, Argentina, Peru, Venezuela, Uruguay, Panama, Republica Dominicană ş.a. au atins o creştere de 4-8%. Dacă în a. 1990 existau 65 ţări din regiune cu creştere economică negativă, atunci în ultimii ani au rămas două – Haiti şi Nicaragua. A crescu comerţul extern , afluxul de capital schimbându-se cu flux, s-a mărit productivitatea muncii, după maniera „tigrilor” asiatici şi în ţările latino-americane au apărut – „Iaguare” şi „Pume”.

► Printre scopurile principale ale reformelor se evidenţia: ameliorarea sistemului financiar, depăşirea inflaţiei, reformele fiscale, liberalizarea comerţului extern

► Mexic a fost prima ţară din cele în curs de dezvoltare primite în a. 1994 în organizaţia economică pentru cooperare şi dezvoltare (OECD)

Țări emergenteClasificarea revistei „Eco nomist”, care are rubrica „Pieţelor emer gente”

►Țări dezvoltate circa 23, ►Țari emer gente circa 35, ►Țări în dezvoltare circa 110.

Țări emergente►în Asia: „mici dragoni” (Coreea de Sud, Singapore,

Hong Kong şi Taiwan), China, India, Indonezia, Malaysia, Pakistan şi Fili pi ne;

► în America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Peru, Venezuela;

►în Africa şi Orient: Egipt, Israel, Iordania, Maroc, Arabia Saudită, Africa de Sud;

►în Europa: Rusia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Turcia. ►ţările din Golf: Kuweit, Bahrein, Qatar, EAU şi

Oman. (care prin indici stau chiar în fruntea emergenţilor)

Spre o lume a marilor puteri (?):

BRICS - Economii emergente ►Brazilia, ►Rusia, ►India, ►China, ►Africa de Sud

Un context mondial in schimbare: BRICS

Efectele "intaririi muschilor" tarilor BRICS sunt deja vizibile, daca avem in vedere preturile in crestere la otel, carbune si alte materii prime, pe masura ce cresc solicitarile tot mai mari ale acestor tari. O influenta speciala, asupra intregului mapamond este exercitata de China: curteaza Rusia pentru a-i livra petrol și gaze, negociaza finantarea unei noi cai ferate in Brazilia pentru a usura transportul de produse agricole pana la porturile de export, pune bazele unei fabrici in Ghana pentru prelucrarea lemnului local, ceea ce va necesita crearea unui mare numar de adevarate orase chinezesti. India ar putea deveni, si ea, o superputere economica globala

BRICS nu mai este un motor de crestere a pietelor emergente. Se reaseaza o

noua ordine a lucrurilor

►Acum, lumea occidentala de afaceri a gasit un potential inlocuitor: TICKS. Ce inseamna TICKS? Taiwan, India, China, Coreea de Sud si Africa de Sud. "Puternice in domeniul tehnologiilor de varf, Taiwan si Coreea de Sud au eliminat din joc Brazilia si Rusia, pentru care esentiale sunt materiile prime", explica Financial Times.

OPECOrganizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizație internațională alcătuită din: Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Venezuela

Indonezia (decembrie 1962; statut de membru discutat)

► Foști Membri: Gabon (membru deplin între 1975 - 1995), Ecuador (membru deplin între 1963 - 1993), și-a exprimat interesul de a reveni în organizație

► Viitori Membri: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria► Sudan (și-a exprimat intenția de a deveni membru)

Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane

►In faţa ţărilor Africane stau multiple probleme. Euforia, după declararea independenţei de pe continentul African, curând s-a schimbat cu dezamăgire. Speranţa că independenţa va da un impuls dezvoltării economice, nu s-a adeverit.

►La începutul sec.XXI continentului African, cu 11% din populaţia globului, îi revenea doar 5% din industria mondială.

Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane

► Din punct de vedere geopolitic, economic şi al civilizaţiei. Africa este divizată în două subregiuni complet diferite:

1. Africa de Nord, fiind nu departe de Orientul Apropiat

2. Africa Subsahariană, ce se află la Sud de Sahara ► Pe continent sînt concentrate majoritatea

ţărilor sărace de pe planetă (32 din 52 de state africane intră în categoria celor mai sărace ţări de pe glob) şi situaţia lor rămâne a fi nefericită

Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane

In pofida fluxului considerabil de mijloace (17% în a. 1970 şi 38% la începutul a. 90), condiţiile de viaţă ale populaţiei africane continuă să se înrăutăţească. Venitul pe cap de locuitor se micşora anual în mediu cu 1,1% din a. 1982 comparativ cu creşterea economică 0,8% a ţărilor în curs de dezvoltare şi 6,4% a ţărilor asiatice. Reducerea PIB pe cap de locuitor în perioada 1980-1992, după estimările experţilor, a constituit 15%. Acest indicator în prezent se află la nivelul a.a. 60, ceea ce semnifică că continentul african în ultimul deceniu a devenit din ce în ce mai sărac.

Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane

► Astfel, în a. 2003 PIB din ţările africane a crescut cu 2,4% comparativ cu a. 2002, au fost înregistrate schimbări de creştere economică în cele mai înapoiate ţări africane, 33 de ţări de pe continent au realizat o creştere de 2-4%.

► 8 ţări africane au depăşit ritmul creşterii economice de 6%. In 19 ţări – 3-6%, în 23 de ţări – la cota 0-3%, au fost fixate 3 cazuri de indicatori economici negativi. Cele mai bune rezultate au fost atinse de ţările mici : Maurichi, Botswana, Vavilent, Lesotho, insulele Seychelles ş.a.

► Putem evidenţia Uganda şi Ghana, unde situaţia economică s-a îmbunătăţit. După estimările experţilor, ritmul de creştere economică ar pute atinge: în Ghana – 4,7%, Cote d’Ivoire – 4-5%, Zimbabwe – 4%, Kenya – 3,6%, Nigeria – 3,5%. Este necesar de menţionat că în 27 de ţări africane ritmul de creştere economică depăşea creşterea populaţiei.

SUBDEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Diferite categorizări: ► FMI (asistenţă financiară sau tehnică) - ţări în curs

de industrializare► Banca Mondială (credite) - ţări în curs de dezvoltare

cu venit mediu sau scăzut► ONU (dezvoltarea umană) - ţări mai puţin

dezvoltate

¾ din populaţia globului se află în ţările subdezvoltate. Dependente de ţările dezvoltate pe plan tehnologic, financiar, alimentar. Ţările dezv. sânt dependente de ţările subdezvoltate din perspectiva materiilor prime şi energiei, plus pieţe de desfaceri

Trăsăturile comune:► GDP per capita scăzut► Infrastructura slab dezvoltată► Specializarea îngustă (predomină industr.

extractivă, agricultura primară)► Forţa de muncă necalificată► Coexistenţa mai multor tipuri de economie

(naturală, de piaţă simplă, de piaţă dezv.)► Explozia demografică (creşt populaţiei >

2,5%)► Dependenţa de exterior (credite)► Nivelul de viaţă foarte scăzut

Cauzele subdezvoltării:

Interne:► condiţiile naturale (aşezarea goegrafică, clima, resursele

solului sărace)► factorul uman slab dezvoltat (calificarea, motivaţia, indicii

demografici)► tradiţiile culturale şi religioase ► lipsa unei instituţii administrative eficiente► calamităţi naturale (cutremure, ploi)Externe:► sistemul colonial► deposedarea/ştirbirea bogăţiilor naturale► discriminarea în relaţiile cu alte ţări► datoria externă

Caile de lichidare a subdezvoltării (depind de eforturile proprii): diversificarea economiei modernizarea agriculturii / industriei formarea cadrelor calificate folosirea raţională a resurselor naturale promovarea reformelor adecvate asistenţa financiară şi tehnică externă cooperarea regională

Strategii de dezvoltare spre:► Interior: substituirea importului cu produse

autohtone► Exterior: exportul şi căpătarea mijloacelor

financiare pentru rambursarea datoriilor

ASISTENŢA FINANCIARĂ EXTERNĂ

Definiţie: transfer de resurse financiare atât pe bază concesională (de cedări) cît şi neconcesională, din partea unor state sau organizaţii financiare

Formele:►ajutoare: elemente de favoare şi

gratuitate de minimum 25% din sumă►donaţii►împrumuturi pe termen lung

Factorii ce împiedică rambursarea creditelor: limitarea veniturilor în valută străină

(exporturi reduse) creşterea preţurilor la importurile din

ţările dezvoltate expatrierea veniturilor de societăţile

transnaţionaleSurse de fluxuri:

ţările dezvoltate şi organizaţii financiare băncile particulare: dobândă mai ridicată,

condiţii mai dure (de piaţă)Efectele asistenţei financiare:

amplificator: creşterea economică limitativ: diminuarea resurselor interne în

urma rambursării

Cauzele crizei datoriei externe: ► ţările subdezvoltate au apelat la creditarea

organizaţiilor internaţionale în faza iniţială, însă odată cu reducerea ei, au apelat la bănci particulare.

► Şocurile petroliereEvoluţia datoriei externe: ► 1980 - 750 mlrd USD, 1990 - 1400 mlrd

USD, 2000 - 2200 mlrd USD, 2005 – 3500 mlrd USD

► Cele mai îndatorate ţări: Brazilia - 120 mlrd, Mexic - 110 mlrd, Rusia - 100 mlrd, Polonia - 45 mlrd, Ungaria - 33 mlrd.

Soluţionarea crizei datoriei externe:► anularea datoriilor► reducerea datoriilor de la 30% la 50%► acordarea creditelor la dobânzi mai reduse

Ţări în tranziţie

Direcţii generale ale transformărilor de piaţă

reconstrucţia unor instituţii şi mecanisme proprii economiilor de piaţă

redefinirea rolului statului în economie

privatizarea proprietăţii de stat

Trăsăturile caracteristice a economiilor în tranziţie

Cel mai neaşteptat în perioada de tranziţie a fost căderea economică, care s-a evidenţiat puternic prin:

micşorarea activităţii industriale creşterea şomajului micşorarea venitului real creşterea inflaţiei

Trei categorii principale de modificări

modificări instituţionale şi structurale

dereglementarea economiei şi crearea pieţelor concurenţiale prin măsuri de liberalizare a preţurilor, a cursurilor de schimb, dar şi a comerţului exterior

realizarea macrostabilităţii economice

Modificările economiei prevedeau:

o negociere liberă a preţurilor mărfurilor sau serviciilor pe diferite pieţe

crearea şi protejarea concurenţei restrângerea treptată a rolului statului de

principal agent economic şi a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice

totodată statul trebuie să asigure oferta de bunuri comunitare (educaţie, sănătate, securitate internă)

deschiderea externă a oricărei economii, adâncirea interdependenţelor economice cu ceilalţi actori din economia mondială

Deci: economiile în tranziţie sunt reconstruite prin acţiunea simultană a forţelor pieţei (acţiunea liberă a agenţilor economici), dar şi prin intervenţia statală

În perioada de tranziţie au existat două mari tipuri de

reforme:Perioada 1990-1997 Consensul de la

Washington conţinea sintetic următoarele recomandări de politici economice:

dereglementarea economiei; liberalizarea masivă şi rapidă a preţurilor; disciplină fiscală severă; reformarea cheltuielilor publice şi a sistemului de

impozitare; liberalizarea ratei dobânzii şi a politicii financiare; liberalizarea cursului de schimb; liberalizarea ISC; liberalizarea comerţului exterior; privatizarea rapidă. Toate aceste recomandări sunt de inspiraţie

neoliberală, având ca suport studii şi analize anterioare privind creşterea economic între anii 50 şi 80.

Două mari tipuri de reforme:

(continuare)Perioada 1998 – p/p Consensul

Post-Washington – subliniează necesitatea abordării cu „modestie” a procesului de transformare sistemică din fostele ţări comuniste.

Probleme principale: macrostabilizarea economică impusă de consensul de

la Washington nu asigură stabilitatea producţiei şi a forţei de muncă;

costurile economice şi sociale pot fi devastatoare şi se pot transforma în turbulenţe politice şi sociale;

acest lucru determină o focalizare a atenţiei asupra creşterii economice;

rolul statului în coordonarea procesului de transformare sistemică, dar cu scopul unei optimizări a costurilor acesteia;

realizarea unui echilibru între sursele de finanţare din aceste ţări, ceea ce presupune simultan o consolidare a sistemului bancar şi crearea şi supravegherea pieţelor financiare

Noul consens post-Washington recunoaşte, deci, că este necesară elaborarea unui set mai amplu de instrumente de intervenţie a statului pentru a se realiza creşterea economică, care trebuie corelată cu o creştere a nivelului de trai