Upload
430279
View
195
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
teza
Citation preview
Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din or. Chişinău
Facultatea de Psihologie şi Psihopedagogie Specială
Catedra : Asistenţa Socială
Specialitatea: Asistenţă Socială
Servicii sociale destinate femeilor cu risc de abandon
(Teză de licenţă)
Autor: Nica C.,
Conducător ştiinţific:
Plămădeală V.,lector superior
Chişinău 2011
Cuprins:
Introducere.........................................................................................................3
I. Noţiunea şi caracteristici distincte ale abandonului maternal
1.1 Aspecte generale ale abandonului..................................................................7
1.2 Analiza legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandonul maternal......11
1.3 Cauze şi factorii de risc a abandonul copiilor................................................17
1.4 Tipuri de servicii sociale pentru prevenirea abandonului maternal................21
II. Serviciile sociale de susţinere destinate femeilor cu risc de abandon
2.1 Metodologia cercetării.....................................................................................36
2.2 Analiza şi interpretarea rezultatelor.................................................................40
Concluzii şi recomandări.....................................................................................60
Bibliografie.............................................................................................................64
Anexe
2
Introducere
In fiecare zi, in Republica Moldova cel puţin un copil de până la 7 ani este
separat de familie. Jumătate din aceşti copii sunt abandonaţi. Nouă din zece copii
despărţiţi de mediul familial au părinţi în viaţă. Fiecare al treilea copil este părăsit
în primele 4 zile de la naştere, şase din zece copii sunt lăsaţi de propriii părinţi în
maternităţi sau secţii de pediatrie. Fiecare a cincia femeie care îşi părăseşte copilul
este la prima sarcina, 60 la suta din femeile, care renunţă la propriul copil sunt
mame solitare. Aceste date ne oferă Studiul „Abandonul copilului in Moldova”,
efectuat de UNICEF în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova în 2009.
[UNICEF, p. 29]
Separarea copilului de familie, în special in primii ani de viaţă, îl expune pe
copil la o existenţă în care îi sunt ignorate nevoile sale de dezvoltare. Despărţirea
de familie îi afectează pe copii nu doar în momentul producerii ei, ci pe parcursul
întregii vieţi. Consecinţele abandonului sunt şi mai mari cu cât vârsta copilului este
mai mică şi perioada de şedere în instituţia rezidenţiala - mai mare. Un copil
părăsit de părinţi sau care nu creşte într-o familie este un copil care:
• Suferă pentru că nu este dorit şi iubit de părinţi;
• Poate avea întârzieri în dezvoltarea intelectului şi în dezvoltarea fizică;
• Este tăcut sau, dimpotrivă, agresiv, nervos, supărăcios;
• Se îmbolnăveşte mai uşor şi se vindecă mai greu;
Orice matur este marcat de suferinţa despărţirii de fiinţa apropiată. Chiar
dacă la o anumită etapa, femeia/bărbatul consideră despărţirea de nou-născut drept
o soluţie, pe tot parcursul vieţii ei vor trăi ruşinea propriului act de slăbiciune şi
trădare. Un părinte ce şi-a abandonat copilul:
• Suferă din cauză abandonului pe care îl resimte ca pe un gest de trădare
faţă de propriul copil;
• Îşi tăinuieşte abandonul de apropiaţi, prieteni;
• Este condamnat de comunitate, apropiaţi;
• Nu vede cum creşte copilul;
3
• Este departe de el in momentele importante din copilărie/adolescenţă;
• Ar putea fi urât/a de propriul copil;
• Fără copil, îşi va trăi viaţa fără rost;
O persoană aflată in prag de abandon este chinuită de mii de gânduri,
frământări la care încearcă să găsească răspuns, dar, de cele mai multe ori, de una
singură. Ea are nevoie de ajutor. Serviciile sociale sunt foarte importante şi
necesare pentru orice părinte/familie cu risc de abandon al copilului. Reieşind din
cele relatate am iniţiat un studiu cu scopul:
Studierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile cu risc de
abandon şi determinarea modalităţilor de depăşire a acestora.
Pentru concretizarea scopului propus au fost formulate următoarele obiective:
Studierea surselor bibliografice cu privire la problematica abandonului
maternal;
Identificarea cauzelor ce determină riscul abandonului maternal
Evidenţierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile
cu risc de abandon;
Identificarea caracteristicilor serviciilor sociale destinate femeilor cu
risc de abandon;
Evidenţierea lucrului asistentului social în prevenirea riscului de
abandon maternal;
Elaborarea propunerilor cu privire la susţinerea şi protecţia socială a
femeilor cu risc de abandon maternal;
Presupunerile noastre vis-a-vis de posibilităţile de prevenirea abandonului
maternal sunt reflectate în ipoteza cercetării: Acordarea timpurie a serviciilor
sociale destinate femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea
abandonului maternal
Pentru realizarea obiectivelor şi a ipotezei înaintate am selectat următorul set
metodic:
4
Metode teoretice (studierea şi analiza literaturii de specialitate cu
privire la abandonul maternal, normele şi actele legislative specifice fenomenului
studiat);
Metode empirice (studiul de caz, interviul, chestionarul);
Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.
Pentru a efectua cercetarea au fost selectate beneficiarele Centrului Raional
Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”-
11 femei şi 20 femei din comunitate or. Ungheni, precum şi 10 specialişti din
cadrul centrului.
Investigaţia a avut loc în perioada octombrie 2010 – martie 2011, aceasta a
inclus următoarele etape:
Analiza surselor bibliografice în domeniu şi a cadrului legal;
Aplicarea interviului semistructurat destinat colaboratorilor centrului
maternal, cu scopul evidenţierii serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de
abandon maternal (pe un eşantion de 10 persoane, specialiştii centrului);
Aplicarea chestionarului destinat femeilor cu risc de abandon pentru
evidenţierea problemelor cu care se confruntă (pe un eşantion de 31 de persoane);
Selectarea a 3 cazuri, ilustrative, din punctul nostru de vedere care au fost supuse
intervenţiei cu scopul evidenţierii serviciilor în sprijinirea femeilor cu risc de
abandon maternal.
Interpretarea şi analiza rezultatelor obţinute, elaborarea propunerilor
cu privire la implementarea diverselor servicii sociale cu scopul prevenirii
abandonului maternal .
Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din
or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel
Mare 87 şi din comunitate, or. Ungheni tel: 0236 – 60 73 4
Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul
copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în
5
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu
familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.
Studiul teoretic a fost realizat în baza cercetărilor efectuate de mai mulţi
autori: Neamţu Gh., Zamfir C., Zamfir E., Spânu M., Roth – Szamoskozi M.,
Bulgaru M.,Iluţ P., etc., Complementar acestor surse se adaugă actele legislative şi
sursele electronice.
Teza este alcătuită din introducere, două capitole, concluzii, bibliografie şi
anexe. Primul capitol este destinat aspectelor generale ale fenomenului de abandon
maternal, al doilea capitol este unul practic, unde este redată metodologia,
organizarea cercetării şi direcţiile de implicare a asistentului social în vederea
prevenirii fenomenului de abandon maternal.
6
I. Noţiunea şi caracteristici distincte ale abandonului maternal
1.1 Aspecte generale ale fenomenului de abandon
Abandonul copiilor este un fenomen istoric prezent în fiecare societate,
atât în ţările industrializate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Fenomenul
abandonului a fost înregistrat în anii 70 ai secolului trecut. De regulă, copii erau
părăsiţi în maternităţi de către femeile tinere care erau la prima sarcină sau nu erau
căsătorite. Acestora familia le oferea sprijin în rare cazuri. Adesea ele erau izgonite
din casa părintească. Deşi societatea condamna naşterea copiilor în afara căsătoriei,
statul oferea acestor mame sprijin, inclusiv locuinţă şi loc de muncă. În cazul în
care tânăra mamă îşi creştea de una singură copilul, etichetarea “din flori” îl
însoţea pe copil toată viaţa, mai ales în mediul rural.
Definirea conceptului de abandon implică dificultăţi, deoarece în
legislaţia Republicii Moldova nu există o lege specială care să facă referire la
abandon sau la situaţiile în care un copil se consideră ca fiind abandonat.
Abandonul copilului, în sens larg, este acţiunea prin care un copil este părăsit, lăsat
fără îngrijire de către părinţi săi sau de câtre persoane care au obligaţii legale de
întreţinere faţă de copil [ 30, p. 22]
Deoarece abandonul copilului este un fenomen deosebit de complex, se
impune necesitatea de a fi caracterizat din diverse perspective. Din punct de vedere
psihologic, abandonul este definit drept o acţiune de părăsire a unei fiinţe, drept
lipsă de preocupare pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau ruperea
relaţiilor afective, a încrederii în sine, determinând stări nevrotice, depresive sau
tulburări de comportament.
Din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoţitor
este considerat abandonat, dacă rămâne într-o unitate medicală peste timpul
necesar acordării îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea.
Din punctul de vedere al situaţiei juridice, aceşti copii sunt clasificaţi în
următoarele categorii: copii orfani, copii părăsiţi prin abandon neformalizat, copii
refuzaţi de părinţi şi copii aflaţi în plasament temporar etc.
7
Există de asemenea nenumărate interpretări cu privire la mama cu risc de
abandon şi mama aflată în situaţie de risc social. Pentru aceste situaţii nu există
delimitări distincte, ele fiind definite printr-un şir de caracteristici care, acumulate,
duc la producerea abandonului copilului, luându-se în considerare şi acele
dezavantaje economice şi sociale care pot limita capacitatea mamei de a-şi creşte
copilul.
Există o multitudine de forme de abandon al copilului – în funcţie de
locul unde se produce, de circumstanţe şi de înregistrarea legală a acestuia. La noi
în ţară sunt multiple cazuri de abandon în maternităţi, unde copilul este părăsit
imediat după naştere, în spital, unde a fost internat din motive de sănătate (secţii
de pediatrie, secţii de neuropsihiatrie, SIDA, TBC), în instituţii rezidenţiale de
ocrotire (centre de plasament), în stradă.
Dimensiunile abandonului, creşterea în timp şi extinderea geografică a
acestuia, fac parte din cauzele amânării colective a soluţionării problemelor legate
de acest fenomen social. Datele ce rezultă din statisticile oficiale ale UNICEF
vizând anul 2005 sunt dramatice aproximativ 145 milioane de copii din toată
lumea sunt abandonaţi.
Conform studiului “Abandonul copiilor în Republica Moldova”, realizat în
2005 s-a constat că în fiecare zi în ţară este abandonat cel puţin un copil de până la
7 ani. Cauzele abandonului în Republica Moldova sunt multiple şi au un caracter
complex.
Principala cauză a abandonului copiilor este situaţia materială a familiei.
Sărăcia extremă, condiţiile de trai precare, lipsa oricărei sursă de venit şi a oricărui
sprijin constituie factori favorizanţi. Multe familii au fost lovite de o sărăcie
absolută, fapt care le-a motivate să abandoneze definitive sau temporar copiii în
instituţii. Lipsa de locuinţe şi locuinţele improprii, deloc adecvate, reprezintă doi
factori adesea esenţiali ce determină creşterea fenomenului de abandon.
Tipul de familie în care se naşte sau trăieşte copilul este, de asemenea,
un factor semnificativ care poate provoca abandonul copilului:
8
familie cu mulţi copii, precum şi cele instabile, incomplete,
dezorganizate (decesul unuia dintre părinţi, depărarea sau chiar divorţul,
uniunile consensuale, mamă solitară, tatăl care nu-şi recunoaşte copilul);
cu relaţii intrafamiliale deficitare (alcoolism, violenţe, abuzuri);
eventual cu părinţi sau copii bolnavi.
O cauză majoră care duce la abandonul copilului este vârsta mamei.
Mamele care cel mai des îşi abandonează copiii sunt cele cu vârsta între 16 şi 22 de
ani. De regulă, ele nu sunt pregătite pentru un astfel de eveniment în viaţa lor şi
nici nu au condiţii de întreţinere a copilului.
Abandonul copilului este şi un efect al migraţiei peste hotare la care se
recurge pentru a-i asigura copilului un viitor mai bun şi condiţii de viaţă mai bune.
Salariile mici,preţurile mari, sistemul de protecţie a familiei insuficient de
dezvoltat, dar şi crearea unei imagini de viaţă îndestulată prin sistemul de
publicitate, canale de televiziune, istorii de succes transmise verbal etc. care
formează dorinţa de a pleca în speranţa unei îmbogăţiri rapide. Cum plecările au
devenit masive, evident, şi copii sunt lăsaţi în număr tot mai mare – unii fără
supraveghere, alţii pe seama bunicilor şi a vecinilor, dar şi în instituţii rezidenţiale.
O altă cauză ce ţine de abandonul copilului este accesibilitatea redusă la
mijloacele de planificare familial. Deşi avortul este liber şi se realizează la un
preţ, practic, accesibil, pentru unele segmente ale colectivităţii el rămâne totuşi
costisitor.
Distanţa şi izolarea spaţială, social şi economic sunt factorii esenţiali ai
accesului limitat la mijloacele contraceptive.
Starea de sănătatea a mamei(problem psihice, boli sexual transmisibile,
infecţia HIV, TBC) şi a copilului(malformaţii congenital, patologia neuropsihică,
prematuritatea) de asemenea pot servi drept cauze ale abandonului copilului.
Există şi anumiţi factori de risc, care reuşesc să “scoată” copilul din mediul
familial şi să-l “împingă” către mediul rezidenţial. La toate acestea se adaugă şi
faptul că instituţionalizarea a fost considerată decenii la rând cea mai eficientă
formă de protecţie a copilului în dificultate, reprezentând şi azi mecanismul
9
predominant atunci când o familie nu este pregătită să crească un copil în propriul
mediu.
Abandonul copilului este cea mai gravă tulburare de ataşament, fiind o
situaţie traumatizantă în care copilul pierde legătura cu adultul cu care a relaţionat
anterior; cu care a avut o legătură emoţională, afectivă, fizică. Abandonul
generează o traumă profundă cu consecinţe extreme de grave pentru întreaga viaţă.
Momentul abandonului este un moment crucial în care viaţa, la începuturile ei, este
împinsă pe o cale la care există puţine alternative. Copilul abandonat este un copil
aflat în dificultate, dezvoltarea sa, respective, integritatea fizică sau morală fiindu-i
periclitată.
Cronicizându-se deja prin lipsa măsurilor concrete de prevenire şi
combatere, problema are efecte de lungă durată, cu consecinţe nu numai asupra
grupurilor direct afectate ci asupra tuturor membrilor societăţii:
Creşterea numărului de copii ai străzii,
Creşterea delincvenţei juvenile,
Creşterea numărului de consumatori de droguri.
Efectele acestui fenomen pe termen scurt implică cheltuieli materiale şi
umane pentru instituţionalizare, dar mai ales cele pe termen lung. După împlinirea
vârstei de 18 ani, aceşti copii se vor găsi în imposibilitatea de a îşi asigura existenţa
şi vor încerca să supravieţuiască apelând la activităţi ilegale (consecinţele traumei
pe care o poartă).
Problema nu este o noutate în Moldova, aceasta existând din perioada
regimului comunist vechi. Cu toate că au fost realizate mari progrese în domeniul
protecţiei drepturilor, prin crearea unor noi structuri instituţionale centrale şi
locale, dezvoltarea de servicii pentru copii şi familii în dificultate şi pentru
prevenirea situaţiilor de risc, Moldova continuă să se confrunte cu problema
abandonului copiilor, apărută şi acutizată cu mult înainte de 1990.
Reformele, mai mult sau mai puţin reuşite, în sistemul de protecţie socială şi
de asistenţă medicală, în general, şi de protecţie a copilului, nu au acţionat corect
lăsând fenomenul să devină mai amplu şi mai complex.
10
Consimţământul, toleranţa şi indiferenţa faţă de acest fenomen ale
instituţiilor sau ale profesioniştilor care au responsabilităţi directe în protecţia
copilului pot fi elemente determinante. Persistenţa acestui fenomen în toate
determinările sale, care afectează direct şi pe termen lung şansele copiilor la o
dezvoltare normală, reclamă cunoaşterea amplorii lui în vederea diminuării
acestuia.
1.2 Analiza legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandonul maternal
Dinamica abandonului
Abandonul copiilor în Republica Moldova continuă să fie un fenomen destul
de răspândit. În fiecare zi cel puţin un copil pană la 7 ani este abandonat, fiind
astfel lipsit de dragostea şi grija părintească. Fiecare al patrulea copil părăsit are o
vârstă cuprinsă între 0 şi 4 zile. În Moldova, o ţară cu o populaţie de 3 625 000 de
persoane, există 63 de şcoli-internat, în care locuiesc 11 428 de copii, adică 1,14%
din numărul total al cetăţenilor [25, p. 25].
Pentru fiecare al doilea copil instituţionalizat abandonul familial este un
rezultat al deciziei părinţilor biologici, care fac acest pas din motive ce ţin mai ales
de situaţia lor material precară. Potrivit studiului „Abandonul copiilor in RM”,
elaborat de reprezentanţa UNICEF în Moldova, cinci dintr-o sută de familii
renunţă la propriul copil.
Copilul abandonat parcurge un traseu care poate fi constituit din trei
intervale:
Familie – instituţie
“Periplu” instituţional
Instituţie – mediu familial/alternativă.
Familie – instituţie este partea esenţială şi cea mai sensibilă a traseului. Este
locul la care se poate interveni cel mai uşor în vederea prevenirii abandonului.
Serviciile de asistenţă socială dezvoltate masiv în ţările ce doresc să controleze
abandonul de copii sunt direcţionate în acest segment. Acţionarea în această zonă
împiedică scoaterea copilului din mediul familial, cultural, etnic, comunitar etc. Se
11
consideră argumentat pe studii cost-beneficiu, că este cea mai ieftină şi benefică
intervenţie în prevenirea abandonului.
“Periplu” instituţional. Lungimea acestui traseu depinde de vârsta
copilului, starea lui de sănătate, statutul juridic şi criteriile de admisie ale
instituţiilor – ministerelor de resort. Cu cât vârsta este mai mică la data
abandonului potenţial, numărul instituţiilor străbătute este mai mare şi invers.
Excepţie fac cazurile de reuşită a soluţiilor permanente la vârste mici -
reintegrarea în familie sau adopţia.
Instituţie – mediu familial/alternativă –în urma intervenţiilor serviciilor
specializate sau în absenţa acestora, a diverşilor profesionişti din sistem, un număr
de copii instituţionalizaţi revin în mediul familial sau în alternative de tip familial.
Serviciilor sociale mature le este caracteristic să sară peste etapa periplului
instituţional şi, dacă nu reuşesc prevenirea în prima parte a traseului, trec direct la
alternative de tip familial (abandonul copiilor în Republica Moldova 2005. p.48).
Legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandon
Fenomenul abandonului copiilor şi acţiunile întreprinse în acest caz sînt
reflectate în Codul Familiei al Republicii Moldova, Codul cu privire la
contravenţiile administrative, Legea Republicii Moldova privind actele de stare
civilă (nr. 100-XV din 26.04.2001), Codul Penal al Republicii Moldova, Codul
Civil al Republicii Moldova. Legislaţia Republicii Moldova constată statutul de
„copil rămas fără ocrotire părintească” în art. 112 al Codului Familiei, în
următoarele cazuri:
• decesul părinţilor;
• decăderea părinţilor din drepturile părinteşti;
• luarea forţată a copiilor prin judecată, fără decăderea din drepturile
părinteşti;
• copiii nu locuiesc împreună cu părinţii şi ultimii refuză nemotivat să-şi
onoreze obligaţiile de întreţinere şi educaţie;
• părinţii nu dispun de posibilitate, pe parcursul unei perioade de timp
îndelungate, să se
12
ocupe de educarea copiilor din motive obiective (părintele se află în
instituţie curativă
pentru tratament îndelungat, se află în stare de arest sau îşi ispăşeşte
pedeapsa cu privaţiune de libertate);
• recunoaşterea părinţilor ca incapabili de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă prin hotărâre judiciară;
• recunoaşterea părintelui prin hotărâre judecătorească dispărut fără veste sau
declarat
decedat;
• în alte cazuri, dacă aceste cazuri corespund intereselor majore ale copilului.
În caz de lipsă îndelungată а părinţilor (plecare la muncă peste hotarele ţării
etc.), este obligatorie instituirea tutelei / curatelei asupra copilului de către
persoanele desemnate de părinţi, în scopul reprezentării legale а acestuia părinţi, în
scopul reprezentării legale а acestuia.
Noţiunea de refuz nemotivat al părintelui de a-şi onora obligaţiile de
întreţinere şi educaţie nu este detaliată de către legislaţia în vigoare. Instituţia
drepturilor părinteşti este una inalienabilă, aceste drepturi prin natura lor sunt nişte
drepturi personale, care nu pot fi anulate în mod arbitrar sau de la care nu se poate
refuza sau renunţa în mod benevol. Acest lucru are loc prin derogare, în cazul în
care părintele dă acordul cu privire la adopţia copilului.
Legea prevede sancţiuni (decădere din drepturi părinteşti) pentru
neîndeplinirea obligaţiunilor părinteşti, inclusiv pentru refuzul „să-şi ia copilul din
maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de
asistenţă socială sau alta similară” (art. 67, lit. B, Codul Familiei al Republicii
Moldova). Sancţiuni pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
obligaţiilor părinteşti sunt prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile
administrative (art. 170, „neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, instruire şi
educaţie a copiilor”) şi de Codul Penal al Republicii Moldova (art. 202,
„Eschivarea de la plata pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor”).
13
În legislaţia în vigoare nu există prevederi care ar reglementa obligativitatea
formei scrise a aşa-zisului refuz de drepturi părinteşti. În acelaşi timp, legea
prevede posibilitatea şi dreptul părintelui sau altor persoane pîna la gradul IV de
rudenie de a-şi exprima acordul la adopţia copilului. Art. 124 din Codul Familiei al
Republicii Moldova, „Acordul părinţilor la adopţie”, stipulează, după cum
urmează:
1. Acordul părinţilor la adopţie va fi exprimat printr-o declaraţie scrisă,
autentificată de
notar sau de autoritatea tutelară, în a cărei rază teritorială se află domiciliul
copilului ori al părinţilor.
2. Acordul părinţilor poate fi exprimat personal şi în instanţa judecătorească.
3. Administraţia instituţiei în care este întreţinut şi educat copilul este în
drept să ceară acordul părinţilor pentru o eventuală adopţie a acestuia, fără
indicarea identităţii adoptatorului.
De menţionat, că noţiunea de abandon nu este detaliată în prevederile
legislaţiei naţionale în vigoare. Legea prevede (Art. 117 alin. (1) lit. C, C. F. al R.
M.) doar că pot fi adoptaţi copiii „care au fost abandonaţi de ambii /unicul
părinte”.
În cazul abandonului copilului, este obligatoriu întocmirea procesului verbal
de constatare a faptului respectiv. Legea R. M. privind actele de stare civila (nr.
100-XV din 26.04.2001), la art. 25, “Întocmirea actului de naştere al copilului găsit
sau abandonat”, prevede:
1. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de o lună
de la data
găsirii acestuia, la oficiul stare civilă în a cărei rază teritorială el a fost găsit,
pe baza procesului verbal, întocmit de un colaborator al poliţiei, un medic şi un
reprezentant al autorităţii tutelare, căreia îi revine şi obligaţia de a face declaraţia
scrisă de înregistrare a naşterii. Persoana care a găsit copilul este obligată să anunţe
în termen de 24 de ore poliţia şi să prezinte copilul cu toate obiectele şi înscrierile
aflate asupra lui.
14
2. În procesul verbal prevăzut la alin.(1) se consemnează: data, locul şi
împrejurările în
care a fost găsit copilul; sexul şi data presupusă a naşterii copilului, care,
concomitent sau ulterior, vor fi confirmate sau precizate printr-un act aparte al
unităţii sanitare.
3. După întocmirea procesului verbal, autoritatea tutelară va lua măsuri de
protecţie a copilului, potrivit legii.
4. În situaţia în care copilul este abandonat de către mama sa în spital
(maternitate), conducătorul unităţii sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în
termen de 24 de ore de la constatarea faptului. Întocmirea actului de naştere în
acest caz se va face pe baza certificatului medical constatator al naşterii şi
procesului verbal întocmit de colaboratorul poliţiei, de conducătorul unităţii
sanitare şi de reprezentantul autorităţii tutelare, căruia îi revine şi obligaţia de a
face declaraţia scrisă de înregistrare a naşterii.
5. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (4), dacă nu se cunosc numele de
familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc de către oficiul stare civilă care
înregistrează naşterea.
La întocmirea actului de naştere, la rubrica privind datele despre părinţi
se va înscrie „necunoscuţi”. În acelaşi timp, legea nu prevede expres un termen,
după care copilul ar putea fi declarat ca aflându-se în stare de abandon. Din
conţinutul normativelor sus indicate rezultă că copilul are statut de abandonat din
momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a faptului abandonului sau
aşa-numitului „act de abandon”.
În cadrul examinării actelor legislative s-a stabilit că mecanismul transferării
copiilor rămaşi fără ocrotire părintească din maternităţi în instituţiile curative, apoi
în instituţiile de stat de educaţie şi întreţinere pentru copii nu este structurat în mod
adecvat. În practică, în prezent, instituţiile curative, maternităţile transmit, în
temeiul prevederilor legale sus-indicate, autorităţii tutelare informaţii periodice,
actualizate (de regulă, cu periodicitatea de 10 zile, stipulată încă într-un ordin mai
vechi a trei ministere – Ordinul comun al Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului al
15
RM, nr. 113 din 11.04.1994; Ministerului Sănătăţii al RM, nr. 64 din 05.04.1994;
Ministerului Justiţiei al RM, nr. 47 din 11.04.1994) – cu privire la copiii rămaşi
fără ocrotire părintească, plasaţi în instituţie.
De regulă, această informaţie vine către autoritatea tutelară din maternităţi,
spitale, instituţia de plasament (casă de copii, centru de plasament), chiar şi
depăşind acest termen de 10 zile, iar copiii cu statut de rămaşi fără ocrotire
părintească sînt plasaţi din maternităţi direct în spitale, iar din spitale – direct în
casa de copii /centre de plasament statale, fără concursul autorităţii tutelare, care
este înştiinţată de aceste instituţii post-factum, luând în evidenţă copiii respectivi.
„Ordinul celor trei Ministere”, cu toate că nu a fost nici abrogat, nici substituit
printr - un act normativ mai recent, este unul depăşit, care nu corespunde prezentei
stări de lucruri şi nu poate fi luat ca bază în procesul de transferare /plasament al
copilului rămas fără ocrotirea părinţilor. În acest context, apare drept oportună
elaborarea unui mecanism naţional, în conformitate cu prevederile Codului
Familiei Republicii Moldova, astfel încât decizia cu privire la plasamentele
copiilor, chiar şi cele provizorii, să aparţină autorităţii tutelare.
O situaţie particulară apare în cazul plasării „temporare” a copilului în
instituţia de plasament în baza cererii mamei. Termenul tradiţional de 6 luni,
indicat de către mamă /părinte /alt reprezentant legal, în cererea de plasare în
instituţie se datorează, probabil, normativelor vechiului Cod al căsătoriei şi familiei
(abrogat), fiind detaliat în „Ordinul celor trei Ministere”, care şi-a pierdut
actualitatea şi este preluat în prezent de Codul Familiei al Republicii Moldova în
art. 125 lit. e) „Adopţia copilului fără acordul părinţilor”. Conform acestei
prevederi nu este necesar acordul părinţilor pentru adopţia copilului, dacă aceştia
nu locuiesc împreună cu copilul şi se eschivează nemotivat de la întreţinerea şi
educaţia acestuia pentru o perioadă mai mare de 6 luni.
Conform Codului Familiei al Republicii Modova (art. 144), în cazul în care
asupra copiilor întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat nu este instituită tutela,
obligaţiunile tutorelui /reprezentantului legal sunt atribuite administraţiei instituţiei
respective. Plasamentul temporar al copilului aflat sub tutelă /curatelă în
16
instituţiile de stat nu anulează drepturile şi obligaţiunile tutorelui faţă de acesta. În
consecinţă, deseori, se produce dublarea formelor de protecţie a copilului, atunci
cînd, de exemplu, se instituie tutela asupra copilului, acesta fiind plasat apoi într-o
instituţie rezidenţială. O astfel de situaţie este, de fapt, în detrimentul copilului,
deoarece nici o instituţie rezidenţială nu
poate înlocui familia copilului, fie biologică sau extinsă.
În cazul copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, plasaţi în instituţii, ţine de
obligaţia instituţiei, care este reprezentantul legal al copilului, să întreprindă toate
acţiunile necesare în vederea stabilirii oportunităţii şi posibilităţilor reintegrării
copilului în familia biologică sau extinsă. În practică, aceste intervenţii se
întreprind în colaborare cu autoritatea tutelară.
1.3 Cauze şi factorii de risc a abandonul copiilor
Conform părerilor generale, vehiculate în diferite grupuri de populaţie, drept
cauze principale ale abandonului copiilor sunt considerate, preponderent, cele
economico-financiare.
Cauzele abandonului copiilor în viziunea femeilor în următoarea ordine
ierarhică:
• Situaţia materială precară („sărăcie”, „situaţie financiară grea”, „nu are cu
ce să-şi
crească copilul”);
• Lipsa susţinerii din partea părinţilor mamei /familiei lărgite;
• Mame singure („femeia e singură, nu are soţ, rude”);
• Mame minore, părinţii cărora, de cele mai multe ori, sunt plecaţi peste
hotare;
• Atitudinea dezaprobatoare a societăţii („ruşine”, „atitudinea negativă din
partea
comunităţii”);
• Lipsa sau insuficienţa educaţiei sexual („femeile de la ţară nu cunosc
nimic, au un
17
nivel social inferior”, „lipsa celor 7 ani de acasă”, „insuficienţa informaţiilor
cu privire
la relaţiile sexuale”);
• Naşterea unui copil bolnav, cu disabilităţi;
• Lipsa sentimentului de responsabilitate la femeie, indiferenţa femeii faţă de
copil („lipsa conştiinţei, indiferenţa femeilor”);
• Nepregătirea psihologică, emoţională a femeii pentru naşterea copilului;
• Probleme relaţionale între parteneri şi între membrii familiei extinse [13, p.
74].
Sa demonstrat că starea materială precară a familiei nu este apreciată de
acestea drept cea mai principal cauză a abandonului copilului la naştere, mult mai
semnificativă, fiind atitudinea celor apropiaţi faţă de naşterea copilului: a
părinţilor, fraţilor /surorilor, partenerului. Nici starea sănătăţii copilului, şi chiar
sarcina ca rezultat al violului, nu au fost calificate de către femei drept decisive
pentru abandonul copilului.
Cauzele abandonului copiilor, în viziunea specialiştilor din cadrul
maternităţilor (lucrători medicali, psiholog, asistent social, jurist), au fost
ierarhizate (în baza datelor colectate prin aplicarea metodei focus grup) în
următoarea ordine de priorităţi:
• Situaţia economico-financiară (“nu are bani, nu are loc de trai, nu are
serviciu”);
• Mentalitatea femeii (“ce o sa spună lumea, părinţii, în cazul în care femeia
nu este
căsătorită”);
Nu există nici o scuză pentru abandonul unui copil, indiferent în ce situaţie
s-ar află mama/tata. Părinţi nu fac tot ce le stă în putinţă pentru a evita abandonul
copilului lor
Există unele situaţii în viaţă când părinţii nu au o altă soluţie decât să-şi
abandoneze copilul. Decizia de a –şi abandona copilul aparţine mamei şi ea are
dreptul să o facă
18
În majoritatea cazurilor, o mamă care-şi abandonează copilul trebuie
înţeleasă :
• Situaţia din cadrul familiei de origine a femeii (“mama este pentru naşterea
copilului, iar tata este împotrivă; părinţii sunt plecaţi peste hotare”, „părinţii nu
cunosc ce face copilul lor în oraş”, “orice femeie de la vârsta de 18 ani are dreptul
să renunţe la copilul său”);
• Legislaţia, care favorizează abandonul copilului, procedura de a refuza
copilul este foarte simplă (“doar în baza unei simple cereri depuse de părinte”);
• Multe femei nu au bani să facă avort în cazul în care sarcina este nedorită;
• Lipsa cunoştinţelor de planificare familială, neutilizarea contraceptivelor
sau lipsa resurselor financiare pentru procurarea lor;
• Nu toate femeile gravide ajung în vizorul medicului de familie.
În contextul opiniilor descrise mai sus, poate fi formulată concluzia că
specialiştii maternităţilor apreciază ca importante – cu referire la cazurile de
abandon al copilului la naştere – starea financiară precară a femeii /părinţilor,
precum şi procedura foarte uşoară, conform prevederilor legislative existente, de
renunţare la copil în maternitate.
Au fost evidenţiate tendinţele principale în atitudinea publicului faţă de
părinţii care îşi abandonează copiii şi motivele din care femeile gravide, aflate în
situaţii dificile, fără o susţinere semnificativă din partea familiei, pleacă din
comunităţile de origine spre oraşele mari, pentru a naşte în secret şi a abandona
copilul.
Dat fiind faptul că în Republica Moldova se vehiculează pe larg explicaţia
abandonului copiilor prin lipsa resurselor materiale, persoanelor fără atribuţie
directă la problematica abandonului copiilor la naştere li s-a propus pentru
apreciere afirmaţia: “Lipsa resurselor material îi determină pe unii părinţi să-şi
abandoneze copilul la naştere”.
Factorii de risc în abandonului copiilor
La nivelul politicilor:
19
Legislaţie şi mecanisme de finanţare care încurajează
instituţionalizarea ca o formă principală de protecţie;
Viziune fragmentară asupra copilului;
Dispersarea responsabilităţilor cu privire la copil între mai multe
ministere/departamente;
Slabă colaborare interinstituţională;
Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidenţial;
Număr scăzut de servicii organizate la nivel comunitar: servicii de
consiliere, centre de zi, servicii de suport pentru părinţi, centre maternal etc;
Număr foarte mic de specialişti care sp lucreze orientat spre
prevenirea abandonului;
La nivel de societate:
o Întipărirea cultural a abandonului şi instituţionalizării copilului;
o Stigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituţionalizaţi;
o Statul substituie rolul familiei în creşterea şi educare copilului;
La nivel de familie
Statut socio economic scăzut al familiei;
Mama divorţată sau solitară;
Mama minoră;
Naştere nedorită;
Stare de sănătate precară a părinţilor;
Starea de sănătate precară a copilului;
Număr mare de copii în îngrijire.
Efectele fenomenului de abandon
Cronicizându-se deja prin lipsa măsurilor concrete de prevenire şi combatere,
problema are efecte de lungă durată, cu consecinţe nu numai asupra grupurilor
direct afectate ci asupra tuturor membrilor societarii:
- Creşterea numărului de copii ai străzii,
- Creşterea delincventei juvenile,
- Creşterea numărului de consumatori de droguri.
20
Efectele acestui fenomen pe termen scurt implică cheltuieli materiale şi umane
pentru instituţionalizare, dar mai ales cele pe termen lung. După împlinirea vârstei
de 18 ani, aceşti copii se vor găsi în imposibilitatea de a şi asigura existenţa şi vor
încerca să supravieţuiască apelând la activităţi ilegale (consecinţele traumei pe care
o poarta).
1.4 Tipuri de servicii sociale pentru prevenirea abandonului maternal
Elementul de baza în promovarea unei reforme coerente în domeniul
protecţiei sociale a copilului şi familiei este dezvoltarea unui sistem diversificat de
servicii sociale la nivel de comunitate. Aceste servicii au menirea de a mobiliza
comunitatea în dezvoltarea mecanismelor locale de susţinere a copilului şi familiei
în raport cu necesităţile locale şi de a preveni abandonul şi plasarea copiilor în
instituţii rezidenţiale, care deseori se află în afara comunităţii de origine a
copilului.
Dezvoltarea sistemului de servicii sociale destinat copilului şi familiei în
dificultate ţine de conceptul decentralizării şi dezvoltării comunitare care are ca
scop crearea bunăstării generale pentru toţi membrii comunităţii.
Dezvoltarea comunitară este un domeniu nou, circumscris tendinţei
manifeste de creştere în ultimii ani a participării societăţii civile la viaţa socială, de
implicare a comunităţilor în calitate de actori activi în rezolvarea problemelor
emergente.
Din perspectiva asistenţei sociale, comunitatea reprezintă proiecţia istorică a
formaţiunilor umane, a modelelor de convieţuire şi de soluţionare a problemelor,
de organizare şi de menţinere a sistemului social, o sursă de îngrijire şi control
social.
Deseori nevoile individuale, care nu sunt soluţionate de familie din anumite
motive, primesc un „răspuns” din comunitate, aceasta din urmă posedând
mecanismele necesare soluţionării problemelor de ordin funcţional şi relaţional.
În practica asistentei sociale rolul comunităţii este primordial. Prin ea se
efectuează relaţia directă dintre cel ce „are nevoie” şi prestatorii de servicii [11, p.
157].
21
Serviciile sociale bazate pe comunitate reprezintă o formă de asistenţă
socială la nivel comunitar, orientate spre sprijinul social temporar al persoanelor în
situaţie de risc şi a familiilor acestora.
Serviciile sociale bazate pe comunitate sunt centrate pe satisfacerea
necesităţilor persoanelor date, dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor lor, precum şi
limitarea riscului de marginalizare şi excludere socială.
În definitiv, serviciile sociale de alternativă sunt adresate copilului şi familiei
în baza unor politici orientate spre comunitate, care contribuie la evaluarea
necesităţilor reale, la extinderea soluţionării problemelor copiilor şi familiilor prin
stimularea iniţiativelor comunităţii, prin împuternicirea tuturor actorilor
comunităţii în luarea deciziilor referitoare la asigurarea bunăstării familiei şi
copilului. Aceste servicii au scopul de a preveni eroziunea valorilor familiale,
destrămarea familiei şi intrarea copiilor în instituţiile rezidenţiale, precum şi de a
facilita dezinstituţionalizarea copiilor din instituţiile rezidenţiale şi reintegrarea lor
în medii familiale şi comunitare.
Literatura de specialitate distinge următoarele categorii de servicii destinate
copiilor şi familiilor în dificultate:
servicii universale (beneficii maternale, alocaţii universale familiale,
servicii de sănătate în şcoala, centrate pe prevenirea îmbolnăvirii, planificarea
familială, servicii de educare, recreare, servicii de îngrijire zilnică în centre
comunitare, consiliere pentru orientarea în muncă a tinerilor, strategii de
prevenţie a delicvenţei, măsuri de contracarare a riscurilor ce decurg din stilul
de viaţă), servicii orientate pe nevoi speciale ale copiilor şi familiilor lor
(servicii de sănătate: asistenţă medicală active şi monitorizarea copiilor de
vârstă fragedă;
servicii educaţionale: programe educaţionale speciale pentru copiii
excluşi social, educaţie sexuală pentru copii şi tineri, educaţie „pentru viaţă”;
servicii de asistenţă socială: servicii de suport familial, consiliere
parentală şi sprijin, asigurarea ajutorului şi a adaptărilor pentru copii cu
deficienţe, consiliere familială, consilierea victimelor abuzurilor, centre de
22
sprijin şi consiliere pentru familii aflate în situaţii dificile, consiliere pentru
tineri, servicii comunitare de pregătire şi sprijin prin programe, destinate celor
ce ies din îngrijirea instituţionalizată sau de tip alternativ, grupuri de auto-
suport între copii, adolescenţi, părinţi, etc.);
servicii pentru nevoi acute ale copiilor şi familiilor pe termen scurt sau
pentru perioade de criză (beneficii băneşti şi de altă natură în situaţii de urgenţă;
adăpost temporar pentru perioadele de criză a adolescenţilor, adăpost temporar
pentru victimele abuzului şi violenţei domestice; servicii de sprijin familial,
consiliere familială, grupe de auto-suport; asistenţă parentală profesionistă de
urgenţă, pe termen scurt şi mediu; asistenţă parentală de răgaz pentru familiile cu
copii cu nevoie speciale;
centre de plasament temporar pe termen scurt şi mediu; centre de zi
pentru copii cu nevoi speciale, copiii străzii; consiliere pentru victimele
diferitelor traumatisme; centre de criză pentru victimele abuzului domestic;
sprijin de tip “Hot-lines”; consultaţii medicale / psihologice pentru adolescenţi
si părinţi, etc.);
servicii substitutive de îngrijire a copilului (tutela / curatela; adopţia;
case de tip familie; centre de plasament pentru copii orfani; asistenţă parentală
profesionistă pe termen lung; reintegrarea copilului şi reunificarea familială;
îngrijire în unităţi rezidenţiale de proporţii mici; locuinţe cu un număr redus de
rezidenţi pentru copii cu deficienţe, ce nu pot fi îngrijiţi în familie; servicii de
asistenţă parentală profesionistă de răgaz, pe termen lung, pentru copiii cu
disabilităţi; pregătirea copiilor instituţionalizaţi pentru o viaţă independentă,
începând din instituţie; locuinţe sociale pentru sprijinirea celor ce ies din
îngrijirea socială).
Constatăm, că deşi legislaţia naţională favorizează insuficient dezvoltarea
sistemului de servicii sociale destinate copilului şi familiei în dificultate,
comunităţile, societatea civilă, autorităţile locale au reuşit să dezvolte un şir de
servicii de alternativă pentru copilul aflat în dificultate, conform noilor necesităţi
apărute în comunitate.
23
Dintre cele mai cunoscute servicii şi forme de prevenţie a abandonului şi
instituţionalizării sunt:
Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi – servicii care acordă părinţilor
biologici sau îngrijitorului, sau sprijinul prin consiliere socială, psihologică,
juridică sau de altă natură şi suport material sau/financiar necesar pentru a – i
asigura copilului un nivel de viaţă corespunzător dezvoltării sale, promovând
dreptul acestuia la păstrarea relaţiilor familiale. De foarte multe ori familiile sau
părinţii sunt supuşi un stres sever – rezultat al îngrijirii copiilor cu nevoi speciale,
sau pentru că sunt familii monoparentale. De multe ori au sentimentul, că nu mai
pot face faţă şi că un plasament instituţional ar fi cea mai bună soluţie pentru copil.
În astfel de circumstanţe un consilier experimentat îi poate ajuta pe părinţi să facă
faţă stresului şi să găsească soluţii care exclud plasamentul copiilor în îngrijire.
Reţeaua de resurse. Asistenţii sociali trebuie să creeze reţele de resurse locale,
implicând toţi agenţii locali care pot ajuta la rezolvarea problemelor copiilor şi
familiilor aflate în situaţie de dificultate. Adesea soluţia pentru o siuaţie de
dificultate în care se găseşte un copil sau o familie conţine mai multe componente
şi implică mai multe servicii.
Grupurile de sprijin .pot avea un efect similar şi conduc la reducerea
sentimentului de izolare pe care îl trăiesc mulţi părinţi în situaţii de dificultate. Mai
mult, grupurile de sprijin pot asista la identificarea nevoilor şi la lobby – ul pentru
crearea de servicii la nivel local. Multe servicii de excelenţă pentru copii cu nevoi
speciale sau boli cronice au la bază grupurile de suport.
Servicii de planificare familială. Asistenţii sociali pot ajuta mamele să aibă
acces gratuit la serviciile de planificare familială şi să fie educate în privinţa
metodelor de contracepţie. Aceasta este deseori cea mai bună metodă de prevenire
a unei sarcini nedorite, şi prin urmare de separare a copilului de familia naturală.
24
Îngrijire tip “respiro”. În mod particular pentru copiii cu nevoi speciale sau
probleme severe de comportament, îngrijirea de tip “respiro” poate ajuta familiile
în îngrijirea copiilor pe termen lung. Îngrijirea non – stop a unui copil cu nevoi
speciale severe este obositoare şi stresantă. Există multe exemple de familii care
reuşesc să –ţi îngrijească copiii cu nevoi speciale mai mulţi ani, dar ajung la un
punct în care simt că nu mai pot face stresului. Adesea, situaţia se soldează cu
plasarea copiilor într – o instituţie. În multe cazuri, acest lucru poate fi evitat cu
ajutorul îngrijirii tip “respiro”, care poate fi oferită într – o manieră planificată sau
în regim de urgenţă, iar nivelurile de îngrijire pot varia în funcţie de nevoile
familiei. Îngrijirea tip “respiro” poate fi de tip rezidenţial sau de zi.
Îngrijirea medicală generală. Asistenţii medicali şi medicii de familie pot fi
de mare ajutor în a susţine familiile cu copii mici şi în accesarea serviciilor
potrivite, dacă un copil sau familia se află într-o situaţie de risc. Asistenţii sociali îi
vor ajuta să se înregistreze la medicul de familie, pentru a beneficia de îngrijirea
medicală.
Asistenţii sociali în spitale, care lucrează în echipe multidisciplinare pot să
ofere consiliere mamelor supuse riscului de abandon.
Sprijin material. Uneori, sprijinul material poate ajuta familiile în situaţii
de criză, dar acest sprijin ar trebui folosit doar ca o măsură temporară, ca parte a
unui set de măsuri. Sprijinul material pe termen lung poate crea dependenţa.
Intervenţia în situaţia de criză. Asistenţii sociali trebuie să intervină şi să
ajute familiile în momente de criză. Fonduri de urgenţă de prevenţie, servicii tip
“respiro”, consiliere şi servicii de primire în regim de urgenţă pot fi folosite pentru
a ajuta copiii să rămână în familiile lor, prevenind abandonul.
Centrele de zi pot ajuta familiile care au nevoie de ajutor în îngrijirea
copilului, astfel încât părinţii pot merge la serviciu. Astfel de centre pot, de
asemenea să furnizeze gratis hrană şi asistenţă medicală. Centrele pot oferi
consiliere copiilor şi părinţilor.
25
Centrul maternal prestează servicii de protecţie mamei şi copilului de tip
rezidenţial care asigură dreptul fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale,
mamei aflate în dificultate (care se confruntă cu dificultăţi de natură materială,
socială, profesională sau relaţională) oferindu-i-se suportul necesar ca să-şi asume
exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin faţă de copil. În centrul maternal,
mamei i se acordă posibilitatea de a se acomoda cu copilul, de a-şi cunoaşte copilul
şi a-şi consolida ataşamentul faţă de propriul copil, astfel asigurându-se condiţii de
prevenire a abandonului, într-un astfel de centru mama poate locui o perioadă
limitată de timp cu copilul (copiii) săi, în timp ce asistentul social o ajută la
pregătirea pentru traiul independent. Mama poate învăţa abilităţile de părinte şi
autogospodărire, poate fi ajutată să-şi finiseze studiile, să-şi găsească un loc de
muncă şi să-şi restabilească relaţia cu familia.
Politicile sociale sunt axate, tradiţional, mai mult pe copiii care au ajuns deja
în atenţia statului şi nu pe rădăcinile acestui fenomen.
Unii specialişti susţin că copiii se dezvoltă bine, dacă necesităţile lor de bază
sunt satisfăcute, indiferent de condiţiile mediului în care se afla. Noi însă
considerăm că în cazul copiilor în situaţii de risc trebuie “normalizat” atât mediul
social, cât şi cel familial astfel, încât să-i asigurăm copilului un mediu protejat,
acces la servicii medicale şi nutriţie de calitate, precum şi interacţiune cu adulţii de
încredere. Copilul nu poate fi sprijinit ignorându-i-se familia sa şi/sau comunitatea.
Conştientizând importanţa creării “unui mediu relativ favorabil”, este
necesar, în elaborarea politicilor sociale de protecţie a copilului, de abordat două
direcţii strategice complimentare: prima direcţie să permită crearea “mediului
relativ favorabil” pentru toţi copiii, iar cea de-a doua să fie axată, de fapt, pe
familiile în situaţii de risc. Prima strategie include intervenţii de ordin general, cum
ar fi oferirea unei educaţii bune, suport familial, asistenţă medicală, consiliere şi
recreare. Cea de-a doua direcţie include sprijinul direct acordat familiilor şi
copiilor în situaţii de risc. Părinţii copiilor, la rândul lor, au şi ei nevoie de “un
mediu relativ favorabil” pentru a acţiona efectiv. Mulţi dintre părinţi găsesc
resursele necesare pentru copiii lor atât în familie, cît şi în comunitate. Însă
26
capacitatea părinţilor de a oferi o îngrijire calitativă şi consistenţa poate fi
diminuată de un stres psihologic profund, sărăcie, izolare, discriminare,
morbiditate, în cazul unor relaţii familiale neconsolidate.
În această ordine de idei, politicile sociale de protecţie a copiilor ar
trebui să ia în considerare nu numai familiile disfuncţionale, dar şi procesul
de menţinere sau reparare a familiei ca unitate socială a societăţii.
În protecţia copilului aflat în dificultate un rol important îl joacă Serviciul de
sprijin familial. Acest serviciu are ca obiectiv asigurarea dezvoltării copilului în
familie şi, totodată, prevenirea părăsirii familiei de către acesta, reducând factorii
de stres din viaţa familiei şi a copilului prin conectarea acestora la resurse
relevante, promovând competenţa copilului şi părinţilor. În viziunea specialiştilor
în domeniu, pot fi evidenţiate trei forme principale de sprijin familial, utilizate în
ţările din Occident.
Prima formă de sprijin familial este Sprijinul familial pentru dezvoltare, care
are ca scop consolidarea capacităţilor sociale ale copiilor şi adulţilor în contextul
familiei şi comunităţii în care locuiesc. Acest tip de sprijin nu este concentrat pe
probleme şi este deschis pentru toţi acei care se confruntă cu probleme în viaţa de
părinte sau de copil.
Cea de-a doua formă de sprijin familial este Sprijinul familial
compensatoriu, care are ca obiectiv compensarea efectelor negative din viaţa
cotidiană asupra membrilor familiei, pentru a contracara efectele toxice ale
excluderii sociale. Exemple pot servi programele de asistenţă pentru copiii
dezavantajaţi, programele speciale pentru tineretul care este supus riscului în
comunităţile cu o rată mare de neglijare a îndatoririlor şi a părăsirii timpurii a
şcolii.
Cea de-a treia formă de sprijin familial este Sprijinul familial protector, care
are ca scop consolidarea procesului de prevenire a copiilor şi adulţilor privind
riscurile identificate sau ameninţările posibile care pot apărea în cadrul unei
familii, prin conştientizarea şi recunoaşterea valorii relaţiei interfamiliale,
ritualurilor (de exemplu, zile de naştere, Crăciun), chiar şi a rutinei caracteristice
27
căminului familial, formând, astfel, copilului o structură de stabilitate a vieţii
casnice, în circumstanţele unei familii dominate de stres.
Intervenţiile de asistenţă socială în dinamica familiei pot fi diverse. Una
dintre ele se rezumă în identificarea şi valorificarea părţilor puternice ale familiei.
Prin intermediul acestei intervenţii are loc concentrarea resurselor pozitive ale
familiei ca sursă potenţială pentru dezvoltare şi vindecare, încurajarea familiei în
domeniile forte care-i sunt caracteristice. Acolo unde familia este implicată activ în
comunitatea locală şi se produce valorificarea capitalului social, bunăstarea
copilului este mai puţin probabil să fie supusă riscului
Este necesar să evidenţiem, de asemenea, rolul relaţiilor stabile, care creează
o baza sigură şi transmit copilului aflat în dezvoltare mesajul că oamenii şi lumea
sînt demni de încredere, iar copii trebuie iubiţi. Acest sentiment de siguranţă
permite copilului să se dezvolte normal, din punct de vedere emoţional şi
intelectual, formându-şi noi relaţii şi explorând lumea din jurul lui.
Un rol important în sprijinul familiilor în dificultate îl joacă familia extinsă
şi reţeaua socială lărgită. Nu numai părinţii, dar şi fraţii, surorile, buneii alte rude,
prieteni, vecini sau învăţători pot fi surse cruciale de sprijin şi pot servi în calitate
de factori protectori importanţi pentru copiii care sunt supuşi riscului.
Şcoala poate oferi o gamă largă de beneficii pentru copii şi părinţi, împreună
cu posibilitatea de a învăţa lucruri noi. Copiii au următoarele beneficii: diapazonul
larg de relaţii sociale, participare şi rezultate în sport, arte, muzică, sentimentul de
membru şi de apartenenţa la un anumit grup, oportunităţi pentru a avea poziţii în
care să ai responsabilitate, profesori în rol de protectori şi persoane de încredere
[26, p. 13-25].
O importanţă deosebită pentru copil şi familie o are cartierul şi comunitatea.
În acest caz, pot fi identificate trei dimensiuni majore: prevalenţa, părţile puternice
şi interdependenţa reţelelor sociale; avantajul supravegherii colective, făcute de
către rezidenţi şi prestigiul responsabilităţii personale în rezolvarea problemelor
cartierului / comunităţii; rata participării rezidenţilor în cadrul organizaţiilor
voluntare [15, p. 65-66].
28
La începutul secolului al XX-lea, principala preocupare pentru copiii,
părinţii cărora nu puteau să-i îngrijească adecvat, era supravieţuirea lor. In anii ’40,
îmbunătăţirea nutriţiei şi asistenţei medicale a micşorat substanţial mortalitatea
copiilor din instituţii, efectele acestui tip de îngrijire asupra dezvoltării copilului
constituind de acum înainte obiectul unui interes aparte a cercetătorilor în
domeniu. Publicaţiile unor autori ca Goldfarb (1945) sau J. Bowlby (1951) au avut
o influenţă semnificativă asupra direcţiilor investigaţiilor efectuate ulterior, prin
evidenţierea şi atragerea atenţiei asupra dereglărilor emoţionale, cognitive şi de
comportament, caracteristice copiilor crescuţi în instituţii, chiar dacă mai tirziu
aceştia au fost plasaţi în familii de alternativă.
Influenţa teoriei ataşamentului în elucidarea consecinţelor negative ale
îngrijirii instituţionale, a condus la reducerea utilizării acestei forme de ocrotire în
Europa Occidentală [22, p. 17]. Mai multe ţări din Europa de Est au recurs totuşi
pe larg la îngrijirea rezidenţială, care are scopul de a satisface necesităţile fizice ale
copilului. Cercetările mai recente au confirmat că îngrijirea instituţională este în
detrimentul dezvoltării normale a copilului, consecinţele fiind tratate de unii
savanţi ca ireversibile.
Unele studii au menţionat că copiii care provin din medii foarte depravate,
pot să se reabiliteze rapid, în special, în sfera cognitivă, dacă sint plasaţi în medii
familiale sigure şi stimulante la o virstă fragedă [12, p. 192]. Alte surse însă arată
că, chiar dacă copilul, îngrijit anterior în instituţie, a fost plasat în mediu familial la
o vârstă timpurie, poate avea probleme grave de ordin psihologic în perioada
adolescenţei, în comparaţie cu copiii care au evitat instituţia, fiind plasaţi în familii
adoptive. In plus, merită, în această ordine de idei, antrenarea în examinarea
problemei a rezultatelor cercetărilor din domenii aferente. În ultimul deceniu a avut
loc o creştere considerabilă a investigaţiilor privind dezvoltarea creierului uman.
După aşa-numitul “deceniu al creierului”, ştiinţele neurologice pot oferi un model
detaliat şi integrat despre dezvoltarea normală şi anormală a creierului [29, p 45].
Aceste cercetări au demonstrat, astfel, că perioada cea mai sensibilă pentru
dezvoltarea creierului uman cuprinde primii doi-trei ani de viaţă.
29
În această perioadă creierul este într-o fază de maximă plasticitate şi, de
aceea, tulburările în această perioadă, pot avea consecinţe grave de lungă durată
pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.
Dezvoltarea creierului în perioada postnatală este, într-adevăr, uluitoare;
nou-născutul la naştere are aproximativ 100 miliarde de neuroni şi fiecare neuron
formează aproximativ 15 mii sinapse pe parcursul primilor ani de viaţă [10, p.
236]. La vârsta de trei ani copilul şi-a format aproape un trilion de sinapse, ce
corespunde incidenţei de 1,8 milioane sinapse noi pe secundă între perioada de
două luni de gestaţie şi 2 ani de la naştere. Această creştere rapidă a creierului
implică dezvoltarea creierului limbic din dreapta, care este responsabil de
recepţionarea şi prelucrarea informaţiei de ordin social şi emoţional, facilitează
funcţiile legate de ataşament, reglează starea afectivă a copilului şi îl ajută să facă
faţă stresului.
Abundenţa excesivă a neuronilor în creierul copilului, permite adaptarea
creierului la provocările mediului (neuroplasticitate). Sinapsele utilizate frecvent
sunt fortificate, pe când cele de prisos sunt simplificate, reduse. Respectiv,
experienţa timpurie determină care anume cale nervoasă va deveni un circuit
permanent, şi care va fi lichidată. Acest proces, dependent de experienţă care are
loc în creierul copilului mic, este foarte adaptiv şi îi permite pruncului să răspundă
la solicitările specifice ale mediului înconjurător. Însă, pentru ca acest proces să
rezulte într-o dezvoltare normal a creierului, pruncul trebuie să interacţioneze cu
un mediu uman sigur şi stimulator [10, p. 222]. În special, cercetările recente
demonstrează că pentru maturizarea creierului drept al copilului, acesta are nevoie
de relaţii sigure de ataşament cu o persoană adultă [27, p. 52].
Un îngrijitor sensibil este esenţial pentru dezvoltarea normală a creierului.
Pruncul este, în mod genetic, predispus să fie îngrijit de o persoană primară, şi de
aceea un „mediu afectuos” necesar pentru dezvoltarea normală a creierului este de
fapt reprezentat de îngrijitorul copilului. Creierul copilului, imatur, în proces de
dezvoltare, este modelat de creierul mai matur al îngrijitorului. Pruncul se dezvoltă
pentru a răspunde la acţiunile îngrijitorului, care la rândul său îi va răspunde, îl va
30
avea în grijă, îl va stimula printr-o modalitate sigură, previzibilă, repetitivă,
graduală şi potrivită perioadei de dezvoltare a acestuia. Unele procese de
maturizare a creierului, dependente de influenţele mediului, sunt bazate pe
experienţe specifice în perioade critice pentru dezvoltare. Aceste experienţe au fost
selectate în procesul de evoluţie pentru a asigura stabilitatea procesului de
dezvoltare a copilului.
Pentru a evita o astfel de situaţie, în multe ţări din Occident, dar şi în
Moldova, sunt dezvoltate Servicii de reintegrare a copilului în familia naturală.
Reintegrarea nu este doar un simplu transfer al copilului din instituţie în familia sa,
ci reprezintă un proces planificat de susţinere a copilului, pe de o parte, şi a
familiei, pe de altă parte, întru reunificarea acesteia. Reintegrarea trebuie să fie
efectuată în interesul major al copilului şi necesită identificarea indicatorilor clari
ai stabilităţii în familie, ai angajamentului şi motivării părinţilor pentru menţinerea
legăturilor cu copilul şi dezvoltarea relaţiilor cu acesta. In cazul in care nici unul
din aceşti indicatori nu este prezent, o reintegrare de succes este puţin posibilă.
Consecinţele unui program de reintegrare nereuşit şi impactul acestuia asupra
copilului va fi imens. Speranţele copilului de a deveni din nou membru al familiei
sale pot să fie distruse, iar reîntoarcerea lui în instituţie, cu respingerea ulterioară,
vor cauza o traumă psihologică semnificativă care ar putea să se exprime prin:
pierderea încrederii şi a respectului faţă de sine, apariţia sentimentului de pierdere,
suferinţă, furie pe sine însuşi, părinţi şi instituţie. Aceste emoţii, de obicei, sînt
exteriorizate prin comportamentul dificil al copilului.
Serviciul de reintegrare a copilului in familia naturală, dezvoltat în,
Republica Moldova se bazează pe studiile efectuate în ultimele decenii referitor la
efectele asupra dezvoltării copilului, produse de instituţionalizare şi separare a lui
de mediul familial. Consecinţele urmărite ale instituţionalizării asupra copilului au
fost multiple: lipsa încrederii, agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil,
afecţiune discriminatorie, lipsa cunoaşterii de sine, întârziere în dezvoltare fizică şi
psihică (nivel scăzut al limbajului şi al performanţelor intelectuale), dificultăţi în
relaţiile cu alţi copii, atitudine agresivă faţă de alţi copii. Aceste dificultăţi pot
31
persista pe durata întregii vieţi a individului care a trecut printr-o astfel de
experienţă. Însă, în condiţiile unei îngrijiri calitative şi consistente, experienţa
noastră ne arată că aceste simptome sînt reversibile şi pot fi depăşite.
Din aceste considerente, obiectivul general promovat în cadrul Serviciului
de reintegrare a copiilor este reîntoarcerea copilului din instituţia de scară largă în
familia lui naturală ori în familia extinsă, astfel respectând dreptul fiecărui copil la
mediul familial favorabil pentru dezvoltarea pe deplin a potenţialului său fizic,
emoţional şi intelectual. În ţara noastră, Serviciul de reintegrare a copiilor este
oferit familiilor prin intermediul promovării unui şir de principii care, după părerea
noastră, favorizează reintegrarea şi previn traumatizarea copilului în urma unei
reintegrări nereuşite.
Aceste principii pot fi formulate astfel:
principiul intervenţiei minime, reducând, în acest fel, riscul creării
dependenţei familiei de structurile departamentale;
strânsa colaborare cu personalul instituţiilor, pentru identificarea
copiilor şi familiilor pentru care reintegrarea copilului este în interesul lui
suprem;
evaluarea minuţioasă a necesităţilor copilului, istoricului familiei lui,
situaţiei prezente şi a motivelor instituţionalizării copilului vizat;
facilitarea procesului de reabilitare a copilului şi familiei şi
dezvoltarea strategiilor de pre- şi post-reintegrare, privind îngrijirea şi sprijinul
acordat;
monitorizarea plasamentului în familie, pentru asigurarea că
necesităţile copilului sunt satisfăcute şi că acesta nu este expus vreunui anumit
fel de abuz sau neglijenţă;
încurajarea competenţelor părinteşti pentru a-i oferi copilului un
mediu sigur, în care să crească şi să se dezvolte; împuternicirea părinţilor în
luarea independentă a deciziilor ce ţin de creşterea şi educarea copilului;
acordarea unui sprijin practic, psihologic şi financiar familiilor vizate
pentru o perioadă ce nu depăşeşte şase luni.
32
Toate principiile enumerate mai sus sunt nişte intervenţii limitate în timp, iar
pe parcursul procesului se respectă interesul superior al copilului.
Procesul de reintegrare a copilului din instituţie în familie
Săptămâna 1. La prima vizită la Casa de copii asistentul social va însoţi
părinţii copilului, pentru a observa interacţiunea dintre ei şi va face o înregistrare în
dosar. În cazul în care vizita produce copilului frică şi suferinţă, asistentul social va
întrerupe vizita. Părinţii vor fi încurajaţi să viziteze copilul în lipsa asistentului
social.
Săptămâna 2. Odată cu continuarea vizitelor părinţilor în instituţie,
asistentul social va organiza o vizită a copilului în casa părintească, supraveghind
interacţiunea dintre ei. În cazul în care această vizită va avea succes, familia va fi
încurajată să petreacă mai mult timp cu copilul în casa părintească, după care se va
pune în discuţie posibilitatea de a lăsa copilul în familie pentru o noapte, la
sfârşitul acestei săptămâni.
Săptămâna 3. În cazul în care vizitele efectuate la domiciliu şi noaptea
petrecută în casa părintească se vor încununa cu succes, copilul va putea rămâne la
părinţi deja două nopţi consecutive. La această etapă părinţii sunt încurajaţi să se
gândească la o planificare pe termen lung, vizînd aspecte ca grădiniţa de copii,
aprovizionarea, etc. Asistentul social va vizita părinţii în prezenţa copilului.
Săptămâna 4. Această săptămână este considerată drept perioada cea mai
importantă pentru planificarea reintegrării, mărind numărul vizitelor copilului şi
rămânerii peste noapte în familie până la trei-patru ori pe parcursul săptămânii.
Asistentul social supraveghează interacţiunea dintre copil şi familie în casa
părintească, în acelaşi timp iniţiază discuţiile cu părinţii şi personalul casei de copii
privind data posibilă de eliberare a copilului din instituţie.
Săptămâna 5. În această săptămână are loc şedinţa de planificare destinată,
în exclusivitate, discuţiilor referitor la progresul înregistrat în relaţiile părinte-
copil, totodată fiind stabilită data reală de reîntoarcere a copilului acasă pentru
totdeauna. De asemenea, se pune în discuţie planul de susţinere a familiei după
reintegrarea copilului: durata şi scopul sprijinului financiar, regularitatea vizitelor
33
asistentului social la domiciliu şi când este potrivită aranjarea copilului la
grădiniţă, etc.
Săptămâna 6. La etapa finală a procesului, numărul nopţilor petrecute de
copil în casa părinţilor ajunge pînă la şase ori pe săptămână. Copilul este reîntors
acasă la data stabilită şi asistentul social continuă monitorizarea săptămânală a
progresului acestuia până la prima revedere a cazului, unde vor fi discutate
acţiunile.
Ţinem să menţionăm că procesul descris mai sus este flexibil, şi este orientat
spre satisfacerea necesităţilor copilului, opiniile părinţilor fiind luate şi ele în
considerare. Pot fi înregistrate situaţii când un copil este reintegrat într-o perioadă
mai scurtă sau mai lungă de timp şi, deci, planul de 4-6 săptămâni este mai mult o
îndrumare decât o strategie. De aceea, fiecare copil şi familie necesită un plan
individual de susţinere. Susţinerea după reîntoarcerea copilului în îngrijirea
părintească se încheie în cazul în care a fost atestat un progres în următoarele
direcţii: stabilitate în familie, satisfacerea necesităţilor copilului, relaţiile copil-
părinte, competenţele părinteşti, încrederea şi respectul de sine.
Centrul de Plasament de Tip Familie
Centrul de Plasament de Tip Familie este o unitate rezidenţială de tip
familial care are drept obiectiv general promovarea dezinstituţionalizării copiilor şi
prevenirea instituţionalizării lor în instituţii mari. Acest serviciu oferă îngrijire
pentru câteva categorii de copii, lipsiţi temporar sau permanent de grija şi ocrotirea
părinţilor: copii cu disabilităţi, copii care părăsesc instituţiile mari pentru a se reuni
cu familia biologică sau a fi plasaţi în familii de asistenţă parentală, copii din
familii în situaţie de risc, pentru a preveni plasarea lor în instituţii.
Centrul de Plasament de Tip Familie a fost deschis la Chişinău în anul 1999,
reprezentând primul serviciu de alternativă de acest gen în Moldova. El oferă
plasament de tip familial unui număr de 20 copii, care sunt evaluaţi şi plasaţi aici
din instituţii rezidenţiale de proporţie. Grupa de vârstă primară este de 3-12 ani
[14, p. 35].
34
Serviciul respectiv pune la dispoziţia copiilor un adăpost temporar, pînă în
momentul reintegrării lor în familiile naturale sau în familia extinsă, în dependenţă
de statutul copilului şi situaţia lui familială, dar neapărat în interesul lui superior.
În cazul în care acest lucru nu este posibil de realizat, se identifică pe parcurs
plasamente alternative pentru aceşti copii. Asistentul social lucrează, împreună cu
omologii săi din structurile municipale de asistenţă socială, pentru plasarea
copilului cu un asistentul parental profesionist potrivit.
II. Serviciile sociale de susţinere destinate femeilor cu risc de abandon
2.1 Metodologia cercetării
35
Printre serviciile sociale destinate femeilor cu risc de abandon se evidenţiază
Centrul Maternal, care reprezintă unica instituţie ce oferă o gamă complexă de
servicii psiho-sociale, materiale, educative cu scopul prevenirii abandonului
maternal prin oferirea unui mediu suportiv cuplului mamă-copil, aflat în
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale la mamă, precum şi medierea relaţiilor
cu familia lărgită în vederea reintegrării în mediu familial şi social.
Lucrarea noastră are scopul: studierea problemelor psihosociale cu care se
confruntă femeile cu risc de abandon şi determinarea modalităţilor de depăşire a
acestora.
Pentru concretizarea scopului propus au fost formulate următoarele
obiective:
Studierea surselor bibliografice cu privire la problematica
abandonului maternal;
Identificarea cauzelor ce determină riscul abandonului maternal
Evidenţierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile
cu risc de abandon;
Identificarea caracteristicilor serviciilor sociale destinate femeilor cu
risc de abandon;
Evidenţierea lucrului asistentului social în prevenirea riscului de
abandon maternal;
Elaborarea propunerilor cu privire la susţinerea şi protecţia socială a
femeilor cu risc de abandon maternal;
Presupunerile noastre vis-a-vis de posibilităţile de susţinere a femeilor cu
risc de abandon sunt reflectate în ipoteza cercetării: Acordarea timpurie a
serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea
abandonului maternal.
Pentru realizarea obiectivelor şi a ipotezei înaintate am selectat următorul set
metodic:
36
Metode teoretice (studierea şi analiza literaturii de specialitate cu privire
la abandonul maternal, normele şi actele legislative specifice fenomenului studiat);
Metode empirice (studiul de caz, interviul, chestionarul);
Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.
Pentru a efectua cercetarea au fost selectate beneficiarele Centrului Raional
Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”- 11
femei şi 20 femei din comunitate or.Ungheni, precum şi 10 specialişti din cadrul
centrului.
Investigaţia a avut loc în perioada octombrie 2010 – martie 2011, aceasta a
inclus următoarele etape:
Analiza surselor bibliografice în domeniu şi a cadrului legal;
Aplicarea interviului semistructurat destinat colaboratorilor centrului
maternal, cu scopul evidenţierii serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de
abandon maternal (pe un eşantion de 10 persoane, specialiştii centrului);
Aplicarea chestionarului destinat femeilor cu risc de abandon pentru
evidenţierea problemelor cu care se confruntă (pe un eşantion de 31 de persoane);
Selectarea a 3 cazuri, ilustrative, din punctul nostru de vedere care au
fost supuse intervenţiei cu scopul evidenţierii serviciilor sociale în sprijinirea
femeilor cu risc de abandon maternal. La această etapă au fost utilizate instrumente
de lucru specifice studiului de caz:
- Fişa de deschidere a cazului;
- Ancheta socială;
- Plan individual de intervenţie;
- Şedinţe de grup;
- Raport de convorbire telefonică;
- Raport de întrevedere;
- Raport de vizită la domiciliu.
37
Interpretarea şi analiza rezultatelor obţinute, elaborarea propunerilor
cu privire la implementarea diverselor servicii sociale cu scopul prevenirii
abandonului maternal .
Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din
or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel
Mare 87 şi din comunitate, or. Ungheni tel 0236 – 60 73 4
Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul
copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu
familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.
Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă
socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.
Obiectivele generale ale Centrului sunt:
- Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului;
- Formarea abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii;
- Reintegrarea cuplului părinte-copil în familie şi societate.
Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima
perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.
Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale
beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului
copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii
de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane
purtătoare de HIV, etc.;
Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi
interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil:
- asistenţă socială şi reabilitare;
38
- îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de cel
familial;
- dezvoltare emoţională şi comportamentală,
- consiliere, acompaniere, sprijin psihologic şi suport social;
- activităţi de grup şi programe individualizate de educaţie pentru fiecare
cuplu părinte-copil;
- programe individualizate privind integrarea sau reintegrarea familială şi
socială;
- educaţie, orientare şi alte servicii /activităţi adecvate pentru integrarea
socială a cuplului mamă copil.
Asistenţa cuplului părinte-copil se realizează în baza unui plan individualizat
de integrare, care abordează componente legate de educaţia şi responsabilizarea
mamei în relaţia sa cu copilul, asigurarea sănătăţii fizice şi mintale a părintelui şi a
copilului, pregătirea reintegrării socio - familiale.
Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,
decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă
socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca
perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi
benefică.
Planul individualizat este elaborat în termen de 15 zile de la admiterea
cuplului părinte - copil în Centru, şi este revăzut la fiecare 3 luni. Planul
individualizat prescrie domeniile de intervenţie, activităţile specifice, stabileşte
termenii de realizare, responsabilii din interior şi partenerii din exterior;
Asistentul social coordonează toate activităţile specialiştilor, fiind denumit
coordonator de caz, înregistrând, cel puţin o dată la două săptămâni evoluţia
cazului, bazându-se pe raportările diferitor specialişti;
Medicul de familie de sector efectuează supravegherea beneficiarilor din
Centru, iar în caz de necesitate, sunt incluşi şi alţi specialişti din exterior sau se
39
recurge la spitalizare. Centrul va asigura o alimentaţie echilibrată în conformitate
cu necesităţile biologice specifice vârstei.
Revederea cazului la fiecare 3 luni, este realizată de echipa multidisciplinară
şi urmăreşte evoluţia cuplului, eficienţa activităţilor planificate, precum şi
revederea Planului individualizat. Concluziile revederii sunt înregistrate în dosarul
cuplului părinte –copil. Rezultatele revederii cazului sunt aduse la cunoştinţă
părintelui.
Plasamentul cuplului părinte-copil ia sfârşit la atingerea obiectivului
preconizat în planul individualizat.
2.2 Analiza şi interpretarea rezultatelor
Pentru evidenţierea serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de abandon
maternal a fost utilizat interviul destinat specialiştilor Centrului Raional Maternal
din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.
6
1 3
0
1
2
3
4
5
6
nr.
sp
ecia
lişti
lor
cen
tru
lui
Fig. 1 Categorii de femei cel mai frecvent supuse riscului de abandon maternal
mame minore
mame singure
femei cu probleme desănătate (HIV, TBC, bolivenerice)
Referitor la itemul care vizează categoriile de femei cel mai frecvent
supuse riscului de abandon maternal, specialiştii centrului au dat următoarele
40
răspunsuri: 6 respondenţi au evidenţiat mamele minore, 3 specialişti au indicat
femei cu probleme de sănătate (HIV, TBC, boli venerice) şi un respondent a
indicat categoria mamelor singure.
108
4 6
0
2
4
6
8
10
nr. s
peci
aliş
tilo
r ce
ntru
lui
Fig. 2 Factorii ce indică riscul de abandon maternal
sarcina neplanificată şi ascunsă
evitarea evidenţei medicale
vârsta tânără
lipsa sprijinuluipartenerului/familiei
Cu privire la factorii ce indică riscul de abandon maternal, părerea
specialiştilor centrului maternal a fost repartizat în felul următor: 10 din
respondenţi au indicat sarcina neplanificată şi ascunsă, 8 au remarcat evitarea
evidenţei medicale şi tot 6 au remarcat lipsa sprijinului partenerului/familiei, 4 a
evidenţiat vârsta tânără a mamelor.
104 8 4
0
2
4
6
8
10
nr. s
peci
aişt
ilor
resp
onde
nţi
Fig. 3 Cauzele abandonului maternal
probleme economico-financiare
lipsa unui loc de muncă stabil
imaturitatea şi iresponsabilitateamamelor
caracterul facil a realizăriiprocedurii de abandon
41
La întrebarea care sunt cauzele abandonului maternal, toţi specialiştii
centrului (10) au evidenţiat cauzele economico-financiare după care urmează
imaturitatea şi iresponsabilitatea mamelor, indicată de 8 specialişti, după care
urmează lipsa unui loc de muncă stabil, indicat de 4 specialişti şi caracterul facil al
realizării procedurii de abandon indicat la fel de 4 specialişti.
Fig. 4 Servicii pentru depăşirea riscului de abandon
10
7
8
5
activităţi de grup şi programeindividualizate de educaţie pentrufiecare cuplu părinte-copil;dezvoltarea deprinderilor desocializare şi reintegrare socială
asistenţa medicală profilactică
îngrijire şi întreţinere zilnică într-unmediu de viaţă cât mai aproape decel familial
La itemul ce vizează importanţa serviciilor sociale în depăşirea riscului de
abandon maternal 10 specialişti au subliniat rolul programelor individualizate de
educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil, 8 specialişti au indicat ca fiind foarte
importante serviciile asistenţei medicale profilactice, 7 au menţionat importanţa
dezvoltării deprinderilor de socializare şi reintegrare socială şi 5 au indicat
important – mediu de viaţă cât mai apropiat de cel familial
42
12
7
0
5
10
nr.
spec
ialiş
tilor
Fig. 5 Aprecierea importanţei specialiştilor în cursul depistării problemelor la femeile în dificultate şi de depăşire a riscului de abandon maternal
altcineva
preot
asistent social
psiholog
jurist
medic
7 respondenţi au apreciat importanţa implicării a asistentului social în
depăşirea riscului de abandon maternal, 2 au accentuat importanţa psihologului şi
un specialista a evidenţiat importanţa medicului.
Pentru evidenţierea problemelor cu care se confruntă şi a serviciilor sociale
destinate femeilor cu risc de abandon a mai fost utilizat chestionarul destinat
beneficiarelor Centrului Raional Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament
temporar cuplu părinte”. În cadrul chestionării au participat 31 de femei, dintre
care 11 femei, beneficiarele Centrului Raional Maternal şi 20 femei din
raionulUngheni.
La itemul ce vizează vârsta persoanelor care au participat la chestionar am
obţinut următoarele rezulate:
Fig. 6 Vârsta persoanelor incluse în cecetare
20
11
0
5
10
15
20
25
până la 18 ş iinc lus iv 18 ani
după 18 ani
până la 18 şi inclusiv 18ani
după 18 ani
43
O mare parte a femeilor ce întâmpină astfel de dificultăţi, şi anume risc la
abandon maternal sunt până la vârsta de 18 ani, inclusiv 18 ani, 20 femei. Astfel
putem deduce că mamele tinere se confruntă mai des cu problema în cauză.
22
9
0
5
10
15
20
25
nr. p
erso
ane
Fig. 7 Mediul de provenienţă a respondenţilor
persoane din mediurural
persoane din mediuurban
Cu ajutorul figurii numărul doi putem analiza răspunsurile ce ţin de itemul la
provenienţa persoanelor respondente, astfel observăm că 22 din persoanele
respondente provin din mediu rural şi doar nouă din mediu urban, astfel femeile
din mediu rural se confruntă mai des, decât cele din mediul urban cu problema
abandonului maternal.
1 0 110 3 7
2 2 018 135
0
5
10
15
20
general finaliz at nefinaliz at
Fig. 8 Nivelul de instruire a respondenţilor
gimnaz iul
lic eul
c olegiul
univers itatea
44
Următorul item, răspunsurile căruia sunt prezentate în figura numărul 3, ţine
de nivelul de instruire a persoanelor respondente, am prezentat numărul de
persoane ce au fost antrenate în diferite instituţii de învăţământ începând de la
gimnaziu până la studii universitare, pe lângă această am inclus şi numărul de
persoane care au finalizat instituţiile şi la fel numărul de persoane ce continue
studiile, sau au abandonat studiile. Astfel am observat, că majoritatea femeilor cu
risc de abandon au doar studii gimnaziale, 13 dintre acestea, au finalizat gimnaziul,
şi 5 persoane, dintre care 1 încă mai învaţă, iar patru au abandonat gimnaziul.
Acelaşi studiu s-a efectuat şi pentru persoanele ce au finalizat studiile liceale,
colegiale şi universitare, nici-o persoană nu avea studii superioare finisate.
Din studiu efectuat putem deduce că cel mai mult sunt expuse la risc de
abandon persoanele încadrate în studiile gimnaziale.
1 63
21
0
5
10
15
20
25
nr. p
erso
anel
or
Fig. 9 Încadrarea în câmpul muncii
stabil
temporar
mă aflu în concediu dematernitate
nu lucrez
Referitor la încadrarea în câmpul muncii, răspunsurile s – au repartizat în
felul următor: 21 persoane dintre cele respondente nu lucreză. Lipsa unui loc de
muncă stabil este un factor de risc pentru abandonul maternal.
45
Fig. 10 Statutul marital a persoanelor respondente
2
7
4
18
căsătorită
divorţată
concubinaj
mamă singură
Figura numărul 5 ţine de determinarea statutului marital al femeilor în
dificultate cu risc de abandon maternal. În urma analizei răspunsurilor oferite de
respondente observăm că, cele mai multe din ele sunt mame singure, şi anume 18
femei, după care urmează femeile divorţate (7 femei), apoi cele cu relaţii de
concubinaj (4 femei) şi cele căsătorite fiind cel mai puţin numeroase (2 femei).
Lipsa suportului din partea tatălui copilului, reprezintă factorul important ce
determină riscul abandonului maternal.
22
31
1715
5
0
5
10
15
20
25
30
35
nr. p
erso
anel
or
Fig.11 Cele mai frecvente cauze ale abandonului maternal
situaţia materială precară
relaţii tensionate în familie(violenţa, alcoolism, abuzuri)
mame singure
mame minore
altele
La itemul ce ţine de cele mai frecvente cauze ale abandonului maternal s-a
acceptat o alegere multiplă de variante. Observăm că toate persoanele respondente
au menţionat relaţii tensionate în familie ca fiind cauză a abandonului maternal,
46
simţind necesitatea de a fi sprijinite de către persoanele apropiate (părinţi,
partener). 22 dintre persoanele respondente consideră că situaţia materială precară
le poate determina la abandon maternal, 17 dintre persoanele respondente
consideră faptul că ele sunt singure poate servi cauză a abandonului maternal, şi
toate 15 persoane cu vârsta până la 18 ani, pe lângă cele menţionate mai sus,
afirmă că vârsta minoră poate servi cauza abandonului maternal, 5 persoane
respondente au evidenţiat lipsa locuinţei şi lipsa locului de muncă stabil drept
cauze a abandonului maternal.
2531
10
40
5
10
15
20
25
30
35
nr. p
erso
anel
or
Fig. 12 Problemele cu care se confruntă femeile în dificultate, cu risc de abandon
probleme economico-financiare
problemepsihologice(ruşine, frică,depresie etc.)probleme de sănătate
altele
Referitor la problemele cu care se confruntă femeile cu risc de abandon,
toate au menţionat prezenţa problemelor psihologice, ruşinea, frica, depresia, etc.,
25 din ele au evidenţiat problemele de ordin economico-financiar, numai 10 femei
au indicat probleme de sănătate.
47
19
7
32
0
5
10
15
20
nr. p
erso
anel
or
Fig. 13 Ierarhizarea problemelor după gradul lor de dificultate
problemepsihologice(ruşine,frică, depresie etc.)probleme economico-financiare
altele
probleme de sănătate
La itemul care vizează ierarhizarea problemelor după gradul lor de
dificultate, majoritatea din femei (19) au indicat problemele psihologice, ruşinea,
frica, depresia, 7 femei au menţionat problemele economico-financiare, probleme
de alt ordin (dorinţa de a studia, lipsa unui loc de muncă) au fost evidenţiate de 3
respondente, probleme de sănătate au enunţat 2 persoane.
Fig. 14 Existenţa marginalizării în societate a mamelor-singure
24; 77%
7; 23%
da
nu
Cu privire la existenţa marginalizării în societate a femeilor care îşi educă
singure copiii, 77% (24 femei) au răspuns afirmativ, numai 23% (7 femei) au dat
răspunsul negativ.
48
13
0
2
4
6
8
10
12
14
nr. p
erso
anel
or
Fig. 15 În ce ambianţă are loc marginalizarea mamelor-singure
în familie
în instituţiile medicale(policlinici, maternităţi)
în instituţiile de învăţămînt(grădiniţe, şcoală)
în comunitate (vecini, prieteni,rude)
altele
Referitor la mediul unde cel mai mult are loc marginalizarea femeilor care
îşi educă singure copiii, respondentele au indicat familia în 13 cazuri, în
comunitate - 9 cazuri, în instituţii medicale – 6 cazuri, în instituţii de învăţământ şi
altele au fost menţionate câte 1 caz.
În conformitate cu metodologia cercetării am realizat trei studii de caz,
pentru aceasta am selectat trei femei cu risc de abandon maternal din cadrul
Centrului Raional Maternal din or. Corneşti cazurile au fost alese deoarece
reflectau scopul şi ipoteza înaintată.
Studiul de caz nr. 1
1. Agenţia
Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din
or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel
Mare 87 tel 0236 – 60 73 4
Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul
copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în
49
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu
familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.
Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă
socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.
Obiectivele generale ale Centrului sunt:
Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea
abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi societate.
Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima
perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.
Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale
beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului
copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii
de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane
purtătoare de HIV, etc.;
Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi
interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi
reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de
cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,
sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de
educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind
integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii
/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.
Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,
decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă
socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca
50
perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi
benefică.
2. Clientul
Clienta A, născută în 15.08.1994, domiciliată pe adresa raionul Ungheni,
satul Negurenii Noi, str. Cornului 56, studii gimnaziale finisate.
3. Referirea clientului
Clienta A a fost internată în spitalul din Ungheni cu toxicoză agravantă,
după primirea tratamentului respectiv a fost îndreptată în secţia de ginecologie.
Medicul ginecolog a depistat la clienta A situaţia dificilă în care a nimerit aceasta.
Fuga de acasă, lipsa locului de muncă, lipsa înţelegerii cu părinţii, lipsa locului de
trai, sarcina neplanificată ce măreşte riscul de abandon maternal. La momentul
când clienta A a depistat sarcina, aceasta era la 3 luni, după asta a urmat cearta cu
părinţii ce a dus la fuga de acasă a clientei. Ea s-a stabilit cu traiul la prietena ei B.
Însă la momentul când clienta A a fost internată în spital prietena B a plecat peste
hotare. Medicul a îndreptat clienta A la Centrului Raional Maternal din or.
Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.
4. Familia
Mama minorei – C, anul naşterii 1979, tatăl D, anul naşterii 1964, sunt
domiciliaţi pe adresa raionul Ungheni, satul Negurenii Noi, str. Cornului 56, până
la cazul de fugă de acasă a fiicei sale A, se menţiona în familie o atmosferă
echilibrată şi calmă, mama C şi tatăl D nu erau informaţi de graviditatea fiicei sale.
5. Evaluarea
În urma evaluării cazului am identificat următoarele:
- Beneficiara A reprezintă risc de abandon maternal;
- Întâmpină greutăţi economico-financiare;
- Nu are loc stabil de muncă;
- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (depresie, frică, ruşine)
- Relaţiile cu familia sunt tensionate;
51
- Necesită sprijin psihosocial;
6. Metode de intervenţie
După ce a fost evaluat cazul s-au propus următoarele metode de intervenţie
pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de bază a
beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei
psihosocială şi profesionale, pe lângă aceasta au fost organizate activităţi de
dobândire de deprinderi de viaţă independente şi competenţe sociale, acordarea
asistenţei în procesul de reintegrare în familie.
7. Desfăşurarea în timp a intervenţiei
Timp de 5 luni beneficiara A s-a aflat în cadrul Centrului Raional Maternal
din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Planul de
intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal a fost desfăşurat cu
succes, astfel clienta a beneficiat de asistenţă psihosocială şi profesională. Clienta
A a urmat cursuri gratuite de operator telefonic, şi s-a angajat ca operator telefonic
lucrând la domiciliu. În urma procesului de mediere s-au restabilit relaţiile
familiale, părinţii aflând de graviditatea fiicei au rămas fericiţi. Astfel intervenţia, a
dus la lichidarea riscului de abandon maternal. A a născut o fetiţă şi în prezent
trăieşte cu părinţii.
8. Concluzii
Intervenţia s-a încheiat cu succes. Obiectivele propuse la începutul rezolvării
cazului au fost realizate. Planul de intervenţie pentru reducerea riscului de
abandon maternal a dat rezultate pozitive, climatul emoţional din familie este
favorabil pentru creşterea copilului, buneii sunt fericiţi pentru fiica sa şi nepoata
lor. Datorită obţinerii unui loc de muncă la domiciliu, clienta A are posibilitatea să
se ocupe şi de creşterea fiicei şi de serviciu.
Studiul de caz nr. 2
1. Agenţia
Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din
or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel
Mare 87 tel 0236 – 60 73 4
52
Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul
copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu
familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.
Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă
socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.
Obiectivele generale ale Centrului sunt:
Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea
abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi societate.
Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima
perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.
Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale
beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului
copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii
de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane
purtătoare de HIV, etc.;
Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi
interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi
reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de
cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,
sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de
educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind
integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii
/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.
Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,
decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă
53
socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca
perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi
benefică.
2. Clientul
Clienta E, născută în 20.07.1995, domiciliată în raionul Ungheni, satul
Chirileni, str. Ştefan cel Mare 22, studii gimnaziale finisate.
3. Referirea clientului
Clienta E a fost internată în secţia de ginecologie a spitalului din oraşul
Corneşti cu diagnoza de avort spontan, după primirea tratamentului respectiv
sarcina a fost păstrată. În urma convorbirii cu medicul ginecolog a fost depistată
situaţia dificilă în care a nimerit minora: sarcină neplanificată la a cincia lună,
minora E a ascuns sarcina de la colegi, profesorii din şcoală, vecini şi familie.
Părinţii minorei E sunt plecaţi peste hotare, ea trăind la bunica de pe linia tatălui.
Tatăl copilului este plecat la Moscova şi a întrerupt relaţiile după ce a aflat despre
sarcină. Medicul a îndreptat minora la Centrului Raional Maternal din or. Corneşti
„Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”
4. Familia
Mama minorei – F., anul naşterii 1974, tatăl G., anul naşterii 1976, ambii
plecaţi de 3 ani în Portugalia la lucru, trimit periodic bani pentru întreţinerea fiicei
I, având încă 2 copii (doi feciori unul de 6 ani şi celălalt de 8 ani) cu ei în Italia.
Bunica E. pe linia tatălui, născută în anul 1941 posedă o stare de sănătate precară,
relaţiile dintre minora E şi bunica ei I sunt tensionate, minora E considerând că
bunica nu o înţelege. După internarea în spital minora E a hotărât să abandoneze
şcoala, pe motiv de frică de „gura-lumii”.
5. Evaluarea
În urma evaluării cazului am identificat următoarele:
- Beneficiara E reprezintă risc de abandon maternal;
- Întâmpină greutăţi economico-financiare;
54
- Ruperea relaţiilor semnificative de cuplu;
- A abandonat şcoala;
- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (frică, ruşine, depresie)
- Lipsa unui cerc de comunicare;
- Necesită sprijin psihosocial;
- Relaţiile dintre membrii familiei sunt tensionate;
6. Metode de intervenţie
În urma evaluării cazului au fost determinate următoarele metode de
intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de
bază a beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei
psihosocială şi pedagogică, acordarea de asistenţă juridică, organizarea activităţilor
de dobândire de deprinderi de viaţă independente şi competenţe sociale, asigurarea
accesului la instruire adecvată, acordarea asistenţei în procesul de reintegrare în
familie/ comunitate.
7. Desfăşurarea în timp a intervenţiei
Timp de 6 luni minora se află în cadrul Centrului Raional Maternal din or.
Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Conform planului
de intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal minora a beneficiat de
asistenţă psihosocială, pedagogică, juridică, consultaţie medicală despre metodele
de contracepţie. Minora E. a beneficiat de consilierea psihologului, în urma căreia
a fost luată la evidenţa medicului de familie în legătură cu sarcina. Beneficiara
centrului a născut la termen un copil sănătos, de genul masculin. Datorită asistenţei
pedagogice, minora E se pregăteşte pentru susţinerea examenelor de absolvire a
gimnaziului. S-a făcut legătură cu bunica şi respectiv s-au contactat părinţii
minorei de peste hotare, în urma procesului de mediere sau restabilit relaţiile
familiale. Părinţii au obţinut posibilitatea de a veni în ospeţie din Portugalia cu
scopul de a-şi vedea fiica şi nepotul. În urma intervenţiei, riscul de abandon
maternal a fost lichidat. În prezent tânăra mamă cu copilul său se află la bunica.
8. Concluzii
55
Cazul a fost rezolvat cu succes. Putem menţiona că obiectivele propuse la
începutul rezolvării cazului au fost realizate. Programul de reintegrare a
beneficiarei E a dat rezultate pozitive. Minora E a continuat studiile gimnaziale. În
urma intervenţiei sau restabilit relaţiile intrafamiliale, climatul psihosocial al
familiei este unul favorabil pentru creşterea copilului. Riscul de abandon a fost
lichidat, minora cu copilul său fiind reîncadrată în familie/comunitate. Clienta
cunoaşte şi foloseşte metode de contracepţie.
Studiul de caz nr. 3
1. Agenţia
Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din
or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel
Mare 87 tel 0236 – 60 73 4
Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul
copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în
dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu
familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.
Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă
socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.
Obiectivele generale ale Centrului sunt:
Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea
abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea
cuplului părinte-copil în familie şi societate.
Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima
perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.
Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale
beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului
copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii
56
de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane
purtătoare de HIV, etc.;
Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi
interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi
reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de
cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,
sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de
educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind
integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii
/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.
Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,
decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă
socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca
perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi
benefică.
2. Clientul
Clienta Y, născută în 22.02.1989, domiciliată în raionul Ungheni, satul
Şicovăţ, str. Livelizilor 13, căsătorită de doi ani, are o fiică de un an, şcoala
profesională finisată.
3. Referirea clientului
Clienta Y a fost internată în secţia de ORL a spitalului din raionul Ungheni
cu diagnoza trauma aparatului auditiv cu penetrarea timpanului şi multiple plăgi în
regiunea toracală – urme a bătăilor din partea soţului, după primirea tratamentului
respectiv medicul a îndreptat-o la Centrul Raional Maternal din or. Corneşti
„Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Clienta Y trăieşte împreună
cu soţul ei V. Mama beneficiarei Y locuieşte împreună cu concubinul său B în
Iaşi, România.
57
4. Familia
Soţul beneficiarei V de vârsta de 28 de ani, domiciliat în raionul Ungheni,
satul Şicovăţ, str. Livelizilor 13, fost puşcăriaş fiind arestat pe bază de furt, eliberat
pentru comportament exemplar, temporar fără serviciu. Mama Y locuieşte în Iaşi
împreună cu concubinul său. Rude apropiate clienta Y nu are. Fiica beneficiarii A
de 12 luni.
3. Evaluarea
În urma evaluării cazului am identificat următoarele:
- Prezenţa violenţei domestice;
- Relaţii tensionate de cuplu;
- Beneficiara Y reprezintă risc de abandon maternal;
- Întâmpină greutăţi economico-financiare;
- Nu are loc de muncă;
- Copilul nu frecventează creşa;
- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (frică, ruşine, depresie)
- Lipsa unui cerc de comunicare;
- Necesită sprijin psihosocial;
4. Metode de intervenţie
În urma evaluării cazului au fost determinate următoarele metode de
intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de
bază a beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei
psihosocială , acordarea de asistenţă juridică cu privire la bătăile din partea soţului,
organizarea activităţilor de dobândire de deprinderi de viaţă independente şi
competenţe sociale, punerea la evidenţă la oficiul forţei de muncă , acordarea
asistenţei în procesul de plasare a copilului la creşă.
Desfăşurarea în timp a intervenţiei
Timp de 6 luni femeia cu copilul său se află în cadrul Centrului Raional
Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.
Conform planului de intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal
58
clienta a beneficiat de asistenţă psihosocială şi juridică, de consilierea
psihologului. Beneficiara a fost susţinută în găsirea unui loc de muncă şi plasarea
copilului la creşa din Ungheni. În urma consultaţiei juridice clienta primeşte pensie
alimentară din partea soţului.
Concluzii
Cazul a fost rezolvat cu succes. Putem menţiona că obiectivele propuse la
începutul rezolvării cazului au fost realizate. Programul de reintegrare a
beneficiarei Y a dat rezultate pozitive. Clienta lucrează dădacă la creşa din
Ungheni, iar copilul său frecventează această instituţie, soţul beneficiarei achită
pensie alimentară, a fost contactată mama beneficiarei din Iaşi, climatul
psihosocial al familiei este unul favorabil pentru creşterea copilului. Riscul de
abandon a fost lichidat, clienta Y cu copilul său fiind reîncadrată în
familie/comunitate.
Concluzii şi recomandări:
Lucrarea dată este consacrată studierii problemelor psihosociale cu care se
confruntă femeile cu risc de abandon şi determinării modalităţilor de depăşire a
acestora.
Studiul a evidenţiat problemele psihosociale cele mai principale ale
abandonului copiilor maternal. În urma cercetării efectuate, a fost confirmat faptul
că abandonul copiilor la naştere este condiţionat de un ansamblu de cauze de ordin
59
financiar (lipsă de locuinţă, insuficienţă de resurse băneşti, lipsa unui loc de muncă
stabil), psihologic (lipsa sentimentului de responsabilitate la femeie, lipsa
sentimentelor materne), relaţional (lipsa sprijinului din partea partenerului,
familiei), educaţional (lipsa sau insuficienţa educaţiei sexuale).
Au fost constatate diferenţe în aprecierea cauzelor principale ale
abandonului maternal de către diferite grupuri de respondenţi. În această ordine de
idei, starea economico - financiară, în viziunea femeilor, nu a fost calificată drept
cauză principală a abandonului, deşi fiind foarte importantă mult mai semnificativă
pentru ele fiind nevoia de sprijinul din partea familiei, de susţinere din partea
partenerului. Totodată, conform opiniei specialiştilor din cadrul Centrului Raional
Maternal Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. drept
cauze principale ale abandonului copiilor la naştere, sunt evidenţiate starea
financiară a femeilor/părinţilor şi caracterul facil al realizării procedurii de
abandon al copilului, conform prevederilor legislative existente.
În cadrul circumstanţelor care pot influenţa deciziile cu privire la abandonul
maternal este foarte semnificativă opinia comunităţii (în primul rând, a satului).
Din această cauză, femeile cu intenţia de a abandona copii la naştere, pleacă să
nască în altă localitate, preponderent în municipiul Chişinău. Aceasta le permite să
păstreze secretul sarcinii şi al naşterii, la fel, să evite remuşcările, condiţionate de
acuzările în legătură cu părăsirea copilului, parvenite din partea celor apropiaţi. În
aşa mod, determinat, de multe ori, de condiţiile socio-economice precare şi de
respingere din partea membrilor familiei extinse, femeile recurg la o capitulare în
faţa situaţiilor dificile, evadând şi evitând să-şi asume responsabilităţile, legate de
creşterea copilului. S-a constatat că, în anumite cazuri, decizia unor femei de a
abandona copilul a fost sugerată de lucrătorii medicali, în special de medicul de
familie – prima persoană de contact cu femeia gravidă.
În baza cercetării realizate, a devenit posibilă profilarea din punct de vedere
socio - psihologic a categoriilor de femei sus-nominalizate.
Caracteristicile socio – psihologice ale femeilor cu risc de abandon al
copiilor cuprind, în mod generalizat, următoarele: este o femeie tânără, aflată în
60
intervalul de vârstă de până la 25 ani, necăsătorită, fără profesii, deseori cu studii
nefinisate, la prima naştere, cu sarcină neplanificată şi ascunsă, provenind
preponderent din localităţi rurale, care nu a stat la evidenţă medicală, cu nevoia
acută de a fi sprijinită de către persoanele apropiate (părinţi, partener). Manifestă
depresie uşoară şi medie; se caracterizează prin prezenţa conflictului intern, cauzat
de alegerea pe care o face femeia şi starea ei sufletească la momentul deciziei,
denotă o lipsă a stabilizării sistemului de valori şi o manifestare a mecanismelor de
autoprotejare din cauza incapacităţii sau imposibilităţii de a-şi realiza aspiraţia de a
iubi, creşte şi educa un copil;
În Republica Moldova, la moment, există puţine servicii specializate pentru
prevenirea abandonului şi pentru asistenţa femeilor cu risc de abandon. Din acestea
servicii fac parte existenţa centrelor maternale, serviciile nominalizate sunt de tip
rezidenţial, cu capacitate foarte mică, şi după părerea noastră nu pot acoperi
întregul ansamblu de necesităţi ale femeilor cu risc de abandon, precum şi numărul
de solicitări existente. Situaţia dată, precum şi caracterul multifactorial al
fenomenului în cauză confirmă necesitatea diversificării serviciilor pentru
prevenirea abandonului şi eficientizarea serviciilor existente, plasarea acestor
servicii în comunitate, mai aproape de locul de trai al beneficiarilor. În cadrul
maternităţii ar fi posibilă oferirea unui spectru larg de servicii medicale,
psihologice şi sociale, care să intervină în momentul cel mai decisiv de abandon al
copilului. Studiul a constatat necesitatea unei evaluări complexe a necesităţilor
populaţiei, pentru a stabili gradul de vulnerabilitate a persoanelor aparţinând
categoriilor examinate şi, respectiv, pentru a elabora un plan al acţiunilor de sprijin
şi asistenţă.
Asistentul social are un rol important în cazurile de abandon al copiilor prin
atribuţiile pe care le are . Aceste atribuţii cuprind, acordare de ajutor, consilierea
persoanelor şi grupurilor de persoane, oferire de suport pentru evitarea
marginalizării, dezvoltare de mecanisme de refacere, reintegrare în familie a
mamelor aflate în dificultate şi în situaţia de a-şi abandona copilul născut, oferind
informaţii cu privire la alternative de creştere a copilului. Centrele maternale sunt
61
unicele instituţii unde pot refugia pentru un timp mamele cu copiii aflaţi în
dificultate, respinse de parteneri, rude, persoane apropiate, predispuse la abandonul
copilului. În cadrul acestor centre cuplul mamă – copil beneficiază de o gamă
complexă de servicii ce au ca scop prevenirea abandonului şi (re) socializarea
cuplului mamă – copil.
În conformitate cu metodologia cercetării am realizat trei studii de caz,
pentru aceasta am selectat trei femei cu risc de abandon maternal din cadrul
Centrului Raional Maternal Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte
– copil”, cazurile au fost alese deoarece reflectau scopul şi ipoteza înaintată.
Sistematizând activităţile şi rezultatele studiilor de caz putem menţiona, că
serviciile sociale pentru prevenirea riscului abandonului maternal au o importanţă
majoră, ele asigură dreptul fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale, mamei
aflate în dificultate (care se confruntă cu dificultăţi de natură materială, socială,
profesională şi relaţională) oferindu-i-se suportul necesar ca să-şi asume
exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin faţă de copil. În centrul maternal,
mamei i se acordă posibilitatea de a se acomoda cu copilul, de a-şi cunoaşte copilul
şi a-şi consolida ataşamentul faţă de propriul copil, astfel asigurându-se condiţii de
prevenire a abandonului, într-un astfel de centru mama poate locui o perioadă
limitată de timp cu copilul (copiii) săi, în timp ce are loc elaborarea şi aplicarea
eficientă a planurilor individuale de intervenţie . Mama poate învăţa abilităţile de
părinte şi autogospodărire, poate fi ajutată să-şi finiseze studiile, să-şi găsească un
loc de muncă şi să-şi restabilească relaţia cu familia.
Astfel în două cazuri femeile au beneficiat de cursuri profesionale gratuite,
au fost angajate în câmpul muncii, o persoană şi-a continuat studiile gimnaziale, în
toate trei cazuri s – au restabilit relaţiile cu părinţii, într–un caz s –au restabilit
relaţiile de cuplu, toate trei femei îşi cresc acasă copiii. Ţinem să menţionăm că
ipoteza cercetării noastre: Acordarea timpurie a serviciilor sociale destinate
femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea abandonului maternal.– a
fost confirmată.
Recomandări
62
Prevenirea abandonului maternal trebuie să se întemeieze pe evaluarea şi
satisfacerea complexă a nevoilor femeilor cu risc de abandon, prin intermediul
unui ansamblu de activităţi, racordate în mod consecvent la nivelurile de
manifestare a riscului. Organizarea activităţilor de prevenire a riscului de abandon
trebuie să fie bazată pe conlucrarea persoanelor cheie, antrenate în acest proces:
medicul de familie, care cunoaşte familia şi problemele acesteia; asistentul social,
care se ocupă de evidenţa familiilor /femeilor cu riscuri sociale; autoritatea
tutelară, care cunoaşte situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi efectuează evidenţa
antecedentelor de abandon.
Studiul a evidenţiat necesitatea creării serviciilor cu potenţial de prevenţie a
fenomenului abandonului copiilor la naştere: crearea serviciului de consiliere
telefonică pentru adolescente şi tinere („linia fierbinte”); promovarea programelor
de educaţie pentru sănătate, racordate la vârstele tinere; crearea activelor de femei
în comunitate, care ar putea furniza informaţii despre femeile cu risc de abandon al
copiilor; angajarea asistentului social la nivel de comunitate în scopul identificării
femeilor /familiilor aflate în dificultate şi oferirii sprijinului necesar pentru
depăşirea riscului respectiv; stabilirea mecanismului de conlucrare la nivel de
comunitate a structurilor abilitate în prevenirea abandonului copiilor, precum şi
crearea reţelei de susţinere pentru mamă şi copil.
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative naţionale şi internaţionale
1. Declaraţia drepturilor copilului, proclamată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20.11.1959 prin Rezoluţia nr. 1386 (XIV) //
Drepturile copilului şi tânărului. Documente internaţionale. – Bucureşti, 2002,
vol. 1, p. 100-102.
2. Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în
afara căsătoriei,
63
3. adoptată la Strasbourg la 15.10.1975, ratificată prin Legea Republicii
Moldova nr. 722-XV din 07.12.2001 // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte (1954-2005). Ediţie oficială. – Chişinău, 2006, vol.35, p.
51-59.
4. Codul familiei al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii
Moldova nr. 1316-XIV din 26.10.2000 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2001, nr. 47-48.
5. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii
Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, nr. 128-129.
6. Legea Republicii Moldova nr.338-XIII din 15.12.1994 privind
drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.13.
7. Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr.
87/2004 din 16.07.2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii
pentru centrul maternal //Monitorul Oficial, 2004, Partea I, nr. 736.
II. Izvoare doctrinale: manuale, monografii
8. Asistenţa copilului. – Bucureşti: Cartea de Aur, 1943. – 18 p.
9. Bulgaru Maria., 2003.-Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei
sociale / Coordonator: Chişinău: CE USM,– 400 p.
10. Balahur Doina., 2001- Protecţia drepturilor copilului ca principiu
al asistenţei sociale. – Bucureşti: ALL BECK,. – 392 p.
11. Bulgaru Maria, Dilion Marcela., 2000 - Concepte fundamentale
ale asistenţei sociale. – Chişinău: USM,. – 316 p.
12. Florescu Laura., 1997. Sindromul copilului abandonat / Teză
de doctorat. – Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”,– 225
p.
13. Grigoraş Stela., 2005 Probleme ale protecţiei sociale a copilului
şi familiei în Dificultate / Teză de Doctorat. – Chişinău: Institutul de filozofie,
sociologie şi drept,. – 154
64
14. Grigoras Stela, 2003.- Centrul de plasament de tip familial /
Materialele Conferinţei internaţionale “Partienereate în dezvoltarea serviciilor
de alternativă pentru copii şi familii în situaţii de risc”. – Chişinău,
15. Maltagliati Alessandra., 2003, Experienţa AiBi în prevenirea
abandonului şi instituţionalizării /Materialele conferinţei internaţionale
“Partenierate în dezvoltarea serviciilor de alternativă pentru copii şi familii în
situaţii de risc”. – Chişinău, p. 65 – 66.
16. Mărginean, Ioan, Imperativul reorientării, dezvoltării şi
diversificării serviciilor sociale individualizate pentru copii în „Revista de
Asistenţă Socială”, nr.1/2004.
17. Mărginean Ioan, Iuliana Precupeţu, Ana Maria Preoteasa,
Raluca Popescu, Evaluarea serviciilor sociale Holt în România în „Calitatea
Vieţii”, nr. 1/2003.
18. Mihăilescu, Ioan (coord.), 2000- Povara unui deceniu de
tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei în România, UNICEF
19. Zamfir, Elena, 2002- Asistenţa socială în România, în „Revista
de Asistenţă Socială”, nr. 1,
20. Zamfir, Elena, Direcţii ale reformei sistemului de protecţie
pentru copil şi familie, „Revista de Asistenţă Socială”, nr. 2, 2002.
21. Zamfir, Cătălin (coord.), 1997- Pentru o societate centrată pe
copil, Editura Alternative
22. Zamfir, Cătălin (coord.), 1999 Politici sociale în România:
1990–1998, Editura Expert, Bucureşti
23. Zamfir, Cătălin; Elena Zamfir, Children at Risk in Romania:
Problems Old and New, Innocenti Occasional Papers, „Economic policy
Series”, no 56, Florence, Italy, 1996.
III. Articole din publicaţii
24. Alexiu, Mircea, Contribuţii la studierea profilului social al
părinţilor care îşi încredinţează copiii ocrotirii de tip instituţional, în „Revista de
65
Cercetări Sociale”, nr.1–2/1999. Bădescu Ilie. Legea serviciului social
comunitar // Revista de asistenţă socială, 2004, nr.1, p. 20.
25. Servicii sociale pentru copil şi familie: Ghid de bune practici. –
Chişinău, 2006. p. 25
26. Manoiu Florica, Epureanu Viorica. Asistenţa socială a copilului
Studii teologice / Revista institutelor teologice din patriarhia română, Seria II,
Anul XLIII, nr.5-6, noiembrie decembrie. – Bucureşti, 1991, p. 3 – 44.
27. Popa Smaranda. Prioritate a parteneriatului Reprezentanţei
UNICEF şi a Guvernului României // Revista de asistenţă socială, 2002, nr.2, p.
51 – 54.
28. Stanciu M. Situaţia socială a României din perspectiva
Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului adoptate de ONU // Revista de
asistenţă socială, 2004, nr.1, p. 78 – 85.
29. Ţigănescu O. Organizaţiile nonguvernamentale – furnizori de
servicii sociale: sursă iniţială sau soluţie? // Revista de asistenţă socială, 2004,
nr.1, p. 40 – 46.
IV. Dicţionare:
30. Dictionar explicativ al limbii române. – Bucuresti: Univers
Enciclopedic, 1998. – 1192
31. Dicţionarul de Politici Publice, Editura expert, Bucureşti 2002
V. Surse internet
32. http://www.everychild..md/
33. http://www.unibuc.ro/
34. http://www.serviciicomunitarecs.ro/
35. http://www.social.moldova.org/
36. http://www.un.md
66