GEOGRAFIE TURISTICĂ

SUPORT DE CURS

DORINA ALEXANDRU FORMATOR

Copyright © 2009, SC THR CG SRLToate drepturile asupra acestui document sunt rezervate.

Acesta nu poate fi reprodus partial sau integral, nu poate fi folosit sau citat in alte lucrari fara acordul SC THR CG SR

CUPRINS

I. Consideraţii generale asupra patrimoniului turistic

II. Noţiuni de cartografie turistică

III. Sistemul montan românesc şi reţeaua staţiunilor şi a cabanelor montane

IV. Factorii naturali de cură şi reţeaua staţiunilor balneoclimaterice din România

V. Potenţialul turistic al litoralului românesc al Mării Negre şi reţeaua staţiunilor de pe litoral

VI. Potenţialul turistic al Dunării şi al Deltei Dunării

VII. Elemente de etnografie şi folclor

VIII. Potenţialul turistic antropic al României

IX. Bucureştiul şi împrejurimile

X. Trasee turistice de importanţă naţională şi itinerarii turistice pe urmele marilor personalităţi

XI. Protecţia mediului înconjurător

I. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA PATRIMONIULUI TURISTIC

Patrimoniul turistic sau oferta turistică efectivă a unui teritoriu geografic cuprinde trei elemente:

potenţialul turistic (natural şi antropic); infrastructura turistică; structuri de primire turistică (baza tehnico-materială turistică);

Potenţialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale, cultural-istorice şi economice care prezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică şi o anumită funcţionalitate pentru turism. Elementele naturale şi antropice reprezintă “materia primă” pentru activităţile turistice, materializată în resurse şi atracţii turistice.

- resursele turistice sunt elemente naturale sau antropice care, prin calităţile şi specificul lor, pot fi valorificate direct în activităţile turistice, generând diferite forme de turism; orice resursă turistică poate deveni, în timp şi spaţiu, “punct de atracţie” pentru piaţa turistică;

- atracţiile turistice reprezintă elemente naturale sau antropice cu interes manifest sau virtual pentru potenţialii turişti, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă (acestea vizează mai ales latura afectivă a componentelor turistice);

Infrastructura reprezintă “armătura” caracteristică gradului de dezvoltare atins de societate, menită să asigure funcţionarea normală a sectoarelor economiei moderne, fiind indispensabilă şi pentru turism. După destinaţie poate fi diferenţiată în:

infrastructura generală, care cuprinde: reţeaua de transport şi comunicaţii, reţeaua tehnico-sanitară (alimentarea cu apă, energie electrică şi termică), reţeaua edilitar-urbană, reţeua comercială şi de servicii, reţeaua administrativă şi de asigurare a populaţiei;

infrastructura turistică, compusă din: reţeua tehnico-sanitară aservită staţiunilor turistice şi obiectivelor distractive, căi de comunicaţie, precum şi grupuri administrativ-gospodăreşti şi de întreţinere specifice turismului;

Structurile turistice sunt diferenţiate în urmatoarele categorii:

cu funcţiuni de cazare: hotel, hotel- apartament, hotel pentru tineret, motel, hostel, tabere şcolare, vilă turistică, bungalou, cabană turistică, refugiu turistic, cabană de vânătoare şi de pescuit, sat de vacanţă, camping, popas turistic, han turistic, pensiune turistică urbană, pensiune turistică rurală, pensiune agroturistică, structuri turistice aflate pe nave fluviale şi maritime;

cu funcţiuni de alimentaţie: unităţi de alimentaţie din incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare şi unităţi de alimentaţie independente situate în staţiuni turistice şi pe trasee: restaurante, baruri, unităţi tip fast- food, pizzerii, cantine- restaurant, bufete, cofetării, patiserii;

cu funcţiuni de agrement: structuri de agrement şi relaxare aflate în dotarea unor structuri turistice cu funcţiuni de cazare (săli de fitness, piscine, cabinete masaj, saună, jacuzzi, săli de biliard, tenis de masă, jocuri mecanice şi electronice, terenuri de sport multifuncţionale, săli pentru jocuri de club, ring de dans), cluburi şi cazinouri, structuri de

agrement nautic (ambarcaţii şi echipamente pentru practicarea de windsurfing, yachting, ski- jet, scunfundări subacvatice), parcuri de distracţii ( parcuri de aventură, parcuri acvatice);

pentru tratament balnear: unităţi de prestări servicii pentru tratamentul balnear, independente sau integrate complexurilor de turism balnear, cabinete medicale (electroterapie, hidrotermoterapie, kinetoterapie, masoterapie, terapie respiratorie, mecanoterapie, terapie contrastantă); săli de gimnastică medicală şi de întreţinere, fitness, gimnastică aerobic, bazine cu ape minerale, ape termale;

cu funcţiuni de transport: rutier (autocare, midiautocare, microbuze, etc.), feroviar (trenuri, trenuleţe, trenuri cu cremalieră, etc), fluvial şi maritim (vapoare, iahturi, etc.), aviatic (avioane pentru curse de linie şi charter, elicoptere pentru agrement) şi transport pe cablu (telecabine, telescaune, telegondole, teleschi).

II. NOŢIUNI DE CARTOGRAFIE TURISTICĂ

Cartografia este disciplina care se ocupă cu întocmirea, redactarea şi editarea hărţilor şi a planurilor topografice.

SCURT ISTORIC

Antichitatea se evidenţiază cu cea mai veche “hartă”, ce este considerată a fi cea realizată în Anatolia, Turcia (anul 6200 î.Hr.), care reprezintă planul oraşului Catal Hyuk. Primul planisfer a fost realizat de Anaximandru din Milet, Crates crează primul glob geografic, Hiparh introduce primele sisteme de proiecţii cartografice iar Ptolemeu întocmeşte un atlas cu 28 de hărţi. Dintre hărţile romanilor, mai puţin precise deoarece nu folosesc proiecţia cartografică, cea mai cunoscută este Tabula peutingeriana (C. Peutinger).

În evul mediu au existat încercări timide în sensul dezvoltării cartografiei, imaginea lumii medievale fiind strâns legată de doctrina bisericii. Reprezentările caracteristice acestei perioade sunt: hărţile de tip TO (Terrarum Orbis), bazate pe reprezentarile antice, simple, ale lumii precreştine şi portolanele, hărţi regionale care permiteau identificarea liniilor de coastă şi calculul distanţelor.

Secolele XVI si XVII se caracterizează printr-o fructuoasă şi valoroasă activitate cartografică, ce conduce la apariţia atlaselor. Cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei perioade sunt: G. Mercator (Marea hartă a Europei, 1554), fiind primul care utilizează proiecţia cilindrică, Ortelius (cu lucrarea “Theatrum Orbis Terrarum” ce cuprindea 70 de hărţi şi W.J. Blaeu (Olanda) care a elaborat “Novus Atlas”, ce conţinea 400 de hărţi;

În secolul XVIII, secolul şcolii cartografice franceze, caracteristica esenţială este reprezentarea altimetrică (curbele de nivel), alături de simbolistica cartografică. J. Cassini (“Carte geometrique de la France”) şi P. Buache (cu primul mapamond în care Terra este subdivizată în emisfere continentale şi oceanice, 1734) sunt principalii reprezentanţi.

Secolul XIX se caracterizează prin dezvoltarea serviciilor cartografice naţionale: în Anglia, Franţa, Elveţia, precum şi în alte state europene se organizează servicii cartografice naţionale proprii. Apar proiecţiile Mollweide şi Albers (1805), Bonne (1812) şi Gauss (1882).

În secolul XX are loc revoluţionarea ştiinţei cartografice prin dezvoltarea aerofotogrametriei, a aparatelor electronice de ridicare topografică, prin utilizarea informaţiei satelitare şi apariţia computerelor şi a reţelei Internet.

HARTA ŞI PLANUL

Harta este reprezentarea în plan, micşorată, convenţională şi generalizată a suprafeţei terestre. Pentru întocmirea acesteia se foloseşte o proiecţie cartografică, micşorarea se face pe baza unei scări de proporţie iar elementele suprafeţei terestre sunt redate prin semne convenţionale.

Planul prezintă caracteristici asemănătoare cu cele ale hărţii, diferenţele fiind date de faptul că suprafeţele terestre redate sunt mai mici, astfel încât întocmirea acestuia nu necesită utilizarea unei proiecţii cartografice, precum şi de faptul că au mai munlte detalii şi o mai mare precizie.

Clasificarea hărţilor

După conţinut: hărţi generale, în care suprafaţa terestră prezintă elementele cele mai importante şi hărţi tematice (speciale): fizice (morfologice, climatice, biogeografice, hidrologice, geologice, pedologice,etc), socio-economice (ale polpulaţiei, aşezărilor, căilor de comunicaţie, resurselor), politico-administrative, astronomice;

După dimensiunea suprafeţelor cartografiate: hărţi mondiale (planigloburi, mapamonduri, planisfere), hărţi ale continentelor sau grupelor de continente, hărţi ale emisferelor latitudinale şi logitudinale, hărţi ale statelor sau ale regiunilor dintrun stat, hărţi ale oceanelor şi mărilor limitrofe;

După scară: hărţi la scară mare, hărţi la scară mijlocie, hărţi la scară mică;

După destinaţie: hărţi ştiintifice, hărţi turistice, hărţi didactice, hărţi informative, hărţi pentru navigaţie;

După colorit: hărţi monochrome, hărţi policrome;

După modul de realizare: hărţi analogice, hărţi digitale (în format raster şi vector);

După modul de prezentare: hărţi propriu-zise; hărţi virtuale;

Elementele planurilor şi hărţilor

1. Elemente matematice – reprezintă baza geometrică a harţii şi sunt reprezentate prin:

a. scara de proporţie – reprezintă raportul constant de micşorare a dimensiunilor din teren pentru trecerea acestora în plan; există trei tipuri de scări:

scară numerică – o fracţie ordinară în care numărătorul reprezintă distanţa grafică iar numitorul distanţa corespunzătoare de pe teren (exemplu: 1: 50.000);

Sh = d / D, unde Sh = scara hărţii; d = distanţa grafică; D = distanţa de pe teren;

În cazul în care pe hartă nu este trecută scara, dar există reţeaua de paralele, aceasta se poate calcula măsurând distanţa grafică (d) între două paralele consecutive şi cunoscând faptul că lungimea arcului de meridian de 1° este egală cu 111,136 km.

scaraă grafică – raportul d / D este exprimat grafic; la rândul său aceasta poate fi:

scară grafică simplă – un segment de dreaptă împărţit în mai multe părţi egale (de obicei în cm) pe care diviziunile sunt notate cu lungimile valorilor reale, corespunzătoare scării date. Partea din stânga originii (talonul) se împarte în mai multe segmente, oferind astfel posibilitatea măsurării unor distanţe pâna la a zecea parte dintro diviziune aflată în dreapta originii. Talonul poate fi simplu sau exagerat.

scară grafică compusă (cu transversale) - este alcatuită din două scări grafice simple, paralele, ce au trasate între ele nouă segmente de dreaptă paralele şi echidistante;

scară directă – corespondenţa dintre distanţe este exprimată direct: 1 cm pe hartă = 1 km pe teren (echivalenţa pentru scara 1: 100000)

Cele trei plaje de mărime ale scărilor, pe baza cărora se diferenţiaza hărţile, sunt:

- scară mare: de la 1:25.000 până la 1:200.000 (hărţi topografice);- scară mijlocie: de la 1:200.000 până la 1:1.000.000 (hărţi topografice de ansamblu);- scară mică: de la 1:1.000.000 pâna la scări foarte mici (hărţi geografice). De obicei

acestea sunt hărţi murale şi din atlase;

Reprezentările cartografice la scări mai mari de 1:20.000 se numesc planuri.

b. cadrul hărţii - liniile care mărginesc suprafaţa desenată a harţii: cadru intern şi cadru extern (ornamental), între care se află cadrul gradat, împărţit în segmente alternative alb-negre care indică împărţirea unghiulară pe paralele şi meridiane.

În cazul în care cadrul coincide cu paralelele şi meridianele, atunci acesta poartă denumirea de cadru geografic; în caz contrar este vorba de cadru geometric.

c. nomenclatura – sistemul de notaţie alcătuit din cifre, uneori însoţite de litere, cu ajutorul căruia se defineşte poziţia unei foi de hartă în cuprinsul unei suprafeţe.

La Congresul Internaţional de Geodezie şi Geofizică din anul 1924 a fost propus şi adoptat un sistem internaţional de nomenclatură pentru harta lumii la scara 1:1000000, sistem adoptat şi de România pentru hărţile în sistemul de proiecţie Gauss-Krüger. Acest sistem se utilizează şi în prezent la hărţile în priecţie stereografică.

d. canevasul – reprezintă ansamblul liniilor de coordonate geografice (paralele şi meridiane), situaţie în care este vorba de canevasul geografic, sau coordonate plane rectangulare (linii drepte orizontale şi verticale, reprezentând abcise şi ordonate), ce formează canevasul rectangular.

e. baza geodezo-topografică – este alcătuită din reţeaua punctelor de sprijin care stau la baza întocmirii hărţii, a căror coordonate sunt determinate cu mare precizie. Acestea sunt de trei

categorii: astronomice , geodezice şi topografice .

f. elemente de orientare – sunt desenate în stânga scării de proporţie şi cuprind cele trei direcţii nord (geografic, magnetic şi al caroiajului hărţii) precum şi unghiurile dintre ele (declinaţia magnetică, declinaţia convenţională şi convergenţa meridianelor).

2. Elemente de conţinut – cele ce se regăsesc în cuprinsul spaţiului desenat: fizico-geografice: relief, hidrografie, vegetaţie, faună, soluri; socio-economice: localităţi, căi de comunicaţie, detalii economice şi culturale, graniţe;

3. Elemente de întocmire sau de montare a hărţii – cuprind informaţii necesare înţelegerii şi utilizarii hărţii: titlul, legenda, felul hărţii, destinaţia, autorul, materialele documentare folosite.

III. SISTEMUL MONTAN ROMÂNESC ŞI REŢEAUA STAŢIUNILOR ŞI A CABANELOR MONTANE

Munţii Carpaţi formează împreună cu Alpii segmentul european al lanţului alpino-carpato-himalayan, înălţat în orogeneza alpină. Se desfaşoară intre Bazinul Vienei şi Valea Timokului, pe o lungime de peste 1500 km, culminând cu Vf. Gerlachovsky de 2655 m din Munţii Tatra.

Carpatii româneşti, cu o poziţie relativ centrală la nivelul ţării, ocupă 28% din suprafaţa acesteia, având un maxim altitudinal de 2544 m în Vârful Moldoveanu, M-ţii Făgăraş. Au un traseu sinuos, cu dispunere inelară în jurul Depresiunii Transilvaniei şi cea mai întinsă masă vulcanică din Europa.

Potenţialul turistic deosebit de de bogat este dat de în principal de:

a. varietatea peisajelor, de un pitoresc deosebit se datorează diversităţii şi structurii geologice complexe precum şi altitudinii:

peisaj alpin, aflat la peste 1600- 1800 m în Carpaţii Meridionali si 1400- 1800 m în Carpaţii Orientali şi în M-ţii Apuseni, caracterizat prin:

- semeţia masivelor montane; - chei şi defilee: Cheile Bicazului, Cheile Dambovicioarei, Cheile Ialomiţei, Cheile Olteţului, Cheile Galbenului, Cheile Caraşului, Cheile Nerei, Cheile Minişulu; defileele Dunării, Oltului, Mureşului, Jiului, Crişului Repede, Arieşului; - cele mai înalte vârfuri, îngemănate sau solitare, ţinte ale alpiniştilor; - creste montane deosebite, diferenţiate genetic: glaciare, vulcanice (Creasta Cocoşului din M-ţii Gutâi), calcaroase ( creasta Pietrei Craiului); - stânci cu forme bizare: babe, sfincşi, ciuperci, colţi, turnuri, tigăi; - abrupturi, frecvente mai ales în zonele carstice, prezente şi în masivele cristaline sau în zonele defileelor şi cheilor (abrupturile Pietrei Craiului, Bucegilor, Ceahlaului, Pietrii Mari, Rarăului); - platouri structurale (platforme de eroziune) din Bucegi, Ceahlau, Bihor (Scărişoara), precum şi suprafeţele de nivelare din Carpaţii Meridionali şi din M-ţii Apuseni; - pasuri, trecători,înşeuări - locuri destinate amenajării drumurilor de legatură (Urdele - 2145m, Prislop - 1416m, Mestecaniş - 1096m, Predeal - 1033m, Giuvala - 1241m, etc.) ;

peisaj glaciar – prezent doar pe cele mai înalte creste ale Carpaţilor, a fost modelat de gheţarii cuaternari care au creat circuri şi văi glaciare, custuri, creste alpine prelungi, stânci, morene. Cele mai întinse suprafeţe sunt în Carpaţii Meridionali, fiind prezent pe suprafeţe restrânse în Carpaţii Orientali (M-ţii Rodnei) şi lipsind în în Carpaţii Occidentali.

peisaj vulcanic – prezent în eruptivul neogen din vestul Carpaţilor Orientali (cu forme bine păstrate) şi în SE M–ţilor Apuseni (doar nuclee de eruptiv): conuri şi cratere vulcanice, caldere, platouri, dyk-uri, neck-uri, aglomerate vulcanice. Atracţii turistice cunoscute: Cei 12 Apostoli (M-ţii Călimani), Creasta Cocoşului (M-ţii Gutâi) şi Detunatele (M-ţii Metaliferi).

peisaj carstic - este dominant în Apuseni (Munţii Bihor, Trascău, Pădurea Craiului şi Codru-Moma), fiind reprezentat prin: exocartst - turnuri, abrupturi, lapiezuri, doline, uvale, polii şi endocarst - peşteri, cu spectaculoase speleoterme (stalactite, stalagmite, coloane, draperii, baldachine), cu gheaţă sau fosile, grote, avene.

Cele mai numeroase peşteri se găsesc grupate în M-ţii Apuseni (peste 400): Complexul Carstic Scărişoara (cu 75.000 m³ de gheaţă), Peştera Urşilor (cu urme şi fosile ale ursului de cavernă), Vântului (cea mai mare din România, cu 47 km lungime), Meziad (monument al naturii), Măgura, Focul Viu, Vârtop, Huda lui Papara, Poarta lui Ionele, Piatra Altarului.

În celelalte sectoare carpatice atracţii turistice constituie: Peştera Comarnic (M-ţii Aninei), Peştera Cloşani (M-ţii Mehedinţi), Peştera Şura Mare (M-ţii Şureanu, cu cea mai mare colonie de lilieci din România), Peştera Muierilor şi Polovragi (M-ţii Parâng), Peştera Dâmbovicioara (Mas. Piatra Craiului), Peştera Ialomiţei (M-ţii Bucegi).

b. climatul montan şi alpin, prin valorile temperaturilor medii lunare şi multianuale, precipitaţiilor, vânturilor, este favorabil desfaşurării activităţilor turistice. Climatul tonic-stimulent de munte prezintă şi alte elemente benefice turismului montan: persistenţa stratului de zăpadă, calmul atmosferic al zonelor depresionare, aerul ozonat, gradul ridicat de însorire.

c. hidrografia este complexă, prezentând numeroase râuri, lacuri, izvoare minerale şi termale. Carpaţii, un adevărat castel de ape, reprezintă zona de obarşie si alimentare pentru toate râurile principale de pe teritoriul ţarii. Cursurile superioare ale râurilor cu maluri înalte şi stâncoase, cu frecvente repezişuri sau cascade atrag turiştii pentru drumeţii, alpinism, sporturi nautice.

Lacurile naturale dau o frumuseţe aparte peisajului montan:

lacuri glaciare – peste 170 la număr, majoritatea în Carpaţii Meridionali. Se impun M-ţii Retezat, cu cel mai mare complex de lacuri glaciare (peste 80 lacuri de circ şi de vale) representative fiind Lacul Bucura (cel mai întins, cu 8,92 ha) şi Lacul Zănoaga (cel mai adânc, cu 29 m adâncime) şi M-ţii Făgăraş, cu 30 lacuri glaciare, printre care Lacul Bâlea, Lacul Podragu, Lacul Capra.

lacuri vulcanice – unicul de acest tip din România şi din Europa Centrală, Lacul Sfânta Ana se află în craterul vulcanic Ciomatu Mare (M-ţii Harghita), cu suprafaţa de 22 ha şi adâncimea de 7m.

lacuri de baraj natural – formate prin blocarea cursurilor mici de apă în urma alunecărilor de teren. Cel mai reprezentativ este Lacul Roşu, format în anul 1837 prin stăvilirea apelor Bicazului, în M-ţii Hăşmaşul Mare.

lacuri carstice – localizate în dolinele şi poliile din zonele carstice, având regim temporar sau permanent. Cele mai cunoscute sunt: Lacul Ighiu din M-ţii Trascău, Lacul Vărăşoaia din M-ţii Bihor, Lacul Tăul Bătrân din Pădurea Craiului, Lacul Ochiul Beiului din M-ţii Aninei.

Lacurile artificiale (antropice) din zona montană sunt lacuri de acumulare care s-au format în spatele barajelor hidroenergetice construite pe Dunăre şi râurile interioare.

d. învelişul biogeografic - pădurea, cel mai complex ecosistem natural esenţial pentru existenţa omului, prezintă funcţii importante în cadrul turismului: recreativă şi de agrement (cunoaştere, drumeţie, recreere, reconfortare, educaţie), sanitară (moderator climatic, ionizarea şi purificarea aerului de praf, fum, gaze nocive, microorganisme), estetică (stimulează ”gândirea pozitivă” şi sentimentul de frumos), precum şi cadru peisagistic pentru alte obiective turistice.

Analiza sistemului montan românesc relevă prezenţa a patru categorii de unităţi montane, diferenţiate după potenţialul turistic, dat de concentrarea şi valoarea obiectivelor turistice existente:

munţi cu potenţial turistic deosebit de complex, care se disting prin varietatea, complexitatea şi spectaculozitatea atracţiilor turistice: Rodnei, Maramureşului, Călimani, Ceahlău, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Ţarcu-Muntele Mic, Semenic, Bihor-Vlădeasa;

munţi cu potenţial turistic mare, care prezintă o varietate mai redusă a peisajelor; printre aceştia se numără Gutâi, Ciucaş, Rarău-Gimalău, Piatra Craiului, Hăşmaş;

munţi cu potenţial turistic mediu, datorat relief specific: Oaş, Ţibleş, Căpăţânii, Lotrului, Poiana Ruscă, Iezer, Trascău, Locvei, Aninei, Cernei;

munţi cu potenţial turistic redus, cu altitudini scăzute, relief monoton, domol, cu grad ridicat de împădurire şi accesibilitate redusă: Almăjului, Zarand, Buzăului, Tarcău, Codru-Moma.

Principalele staţiuni montane din România sunt:

Poiana Braşov (jud. Braşov) – staţiune turistică de renume internaţional, situată la poalele Masivului Postăvaru, la altitudinea de 1030 m. Este vestită pentru practicarea sporturile de iarnă şi recomandată pentru stări de epuizare şi surmenaj fizic şi intelectual, anemii, boli endocrine, boli ale aparatului respirator. Cazarea este asigurată în hoteluri, pensiuni, vile sau cabane.

Sinaia (jud. Prahova) – oraş situat la poalele Munţilor Bucegi, pe Valea Prahovei, între 798 şi 971 m altitudine. Staţiune turistică şi balneoclimaterică, ce dispune de baza materială necesară practicării sporturilor de iarnă, fiind recomandată totodată în tratarea diverselor boli. Oferă locuri de cazare in hoteluri ultramoderne, vile, case private, hanuri, cabane şi popasuri

turistice. Obiective turistice aflate în proximitatea oraşului sunt Castelul Peleş, Castelul Pelişor, Mănăstirea Sinaia.

Predeal (jud. Braşov) – oraş aflat la cea mai ridicată altitudine urbană din ţară, între 1030 şi 1110 m, străjuit de M-ţii Bucegi, Baiului, Piatra Mare şi Clăbucet, între Valea Prahovei şi cea a Timişului. Staţiune de renume internaţional, ce prezintă interes turistic în toate anotimpurile, solicitată mai ales pentru sporturile de iarnă. Cazarea este asigurată în hoteluri, vile, case particulare, cabane.

Buşteni (jud. Prahova) – oraş situat la poalele Muntelui Caraiman (M-ţii Bucegi), pe Valea Prahovei, la o altitudine de 880 m. Staţiune climaterică de unde se deschid numeroase căi de acces în munte( “Poarta Bucegilor”) şi care dispune de cel mai lung traseu de telecabină din ţară, ce leagă staţiunea de Platoul Bucegilor (cu “Babele” şi “Sfinxul”). Este dotată pentru practicarea sporturilor de iarnă, baza de cazare fiind asigurată de hoteluri, case de odihnă, cabane şi popasuri turistice.

Păltiniş (jud. Sibiu) – staţiunea din România aflată la cea mai ridicată altitudine (1450 m), şi totodată cea mai veche (1894), este situată în Munţii Cindrel şi cunoscută drept ”staţiunea sporturilor albe”. Cazarea este asigurată în vile (peste 40), hoteluri, pensiuni şi cabane.

Stâna de Vale (jud. Bihor) – staţiune aflată la 1100 m altitudine, într-o mică depresiune străjuită de Munţii Vlădeasa şi Pădurea Craiului. Pitorescul este deosebit, aerul ozonat, există numeroase izvoare cu ape minerale şi condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă. Turiştii se pot caza în hoteluri, vile şi cabane.

Voineasa (jud. Vâlcea) – staţiune de odihnă şi tratament situată în Munţii Lotrului, pe valea râului omonim, la o altitudine de 600 – 800 m. Locaţia este vestită pentru peisajul de o frumuseţe rară, aerul curat, puternic ionizat şi bază de tratament recomandată pentru diverse afecţiuni. Cazarea este asigurată în pensiuni, vile, case de vacanţă, hoteluri.

Lacul Roşu (jud. Harghita) – staţiune aflată în apropierea lacului omonim şi a Cheilor Bicazului, în Masivul Hăşmaşul Mare. Staţiunea este dispusă în amfiteatru, de la 980 m la 1100 m altitudine, beneficind de un cadru peisagistic deosebit. Elemntele cadrului natural dar şi amenajările pentru sporturile de iarnă fac ca vilele, pensiunile şi motelurile să găzduiască turişti tot timpul anului.

Semenic (jud. Caraş-Severin) – staţiune aflată la 1450 m altitudine în Munţii Semenic, pe un platou adăpostit, unde sezonul de schi prelungit faţă de media anuală (5-6 luni pe an) şi dotările corespunzătoare fac ca staţiunea să fie solicitată mai ales de către iubitorii sporturilor de iarnă, care pot alege pentru cazare hotelurile, pensiunile sau vilele din zonă.

Durău (jud. Neamţ) – se află la poalele Munţilor Ceahlău, la o altitudine de 780 – 800 m. Staţiunea este recomandată pentru odihnă şi relaxare, sporturi de iarnă, dar şi pentru practicarea vânătorii organizate datorită faunei cinegetice extrem de bogate (staţiunea este cunoscută drept “Paradisul Vânătorilor”). Cazarea este diversificată: hoteluri, pensiuni, cabane, campinguri.

Borşa (jud. Maramureş) – staţiune situată la poalele Munţilor Rodnei, la 850 m altitudine, pe Valea Vişeului. Este o destinaţie foarte solicitată de amatorii sporturilor de iarnă dar şi de către amatorii de drumeţii, staţiunea fiind punctul de plecare în Parcul Naţional Munţii Rodnei.

Cheia (jud. Prahova) – staţiune situată la poalele Munţilor Ciucaş, pe Valea Teleajenului, la 870 m altitudine. Cu un climat tonic şi stimulent, cu aer nepoluat, cu ionizare substanţială, reprezintă cadrul perfect pentru odihnă şi tratament mai ales pentru afecţiunile sistemului nervos.

Muntele Mic (jud. Caraş-Severin) – se află în Munţii Ţarcului, pe versantul sudic al muntelui omonim, la altitudinea de 1520 m. Datorită cadrului natural, staţiunea este privilegiată în privinţa practicării sporturilor de iarnă ca urmare a persistenţei stratului de zăpadă (5-6 luni pe an).

Poiana Mărului (jud. Caraş-Severin) – staţiune aflată pe versantul nordic al Muntelui Mic, la 500 m altitudine. Ansamblul de relief, climă, floră şi faună au favorizat apariţia staţiunii într-un cadru deosebit de pitoresc, cu statutul de staţiune climaterică.Staţiuni montane de interes local: Arieşeni (jud. Alba), Azuga (jud. Prahova), Cavnic (jud. Maramureş), Fântânele (jud. Cluj), Izvoarele (jud. Maramureş), Moeciu (jud. Braşov), Rânca (jud. Gorj), Straja (jud. Hunedoara), Voina (ju. Argeş).

Reţeaua cabanelor montane este relativ amplă, însă inegal repartizată în spaţiul carpatic. Există masive muntoase care nu beneficiază de nicio cabană, sau au un număr insuficient raportat la distanţele de parcurs între ele. Repartiţia numerică a cabanelor pe cele trei ramuri carpatice este următoarea (anul 2002):

Carpaţii Orientali - peste 50 cabane localizate cu preponderenţă în Munţii Ceahlău, Piatra Mare, Postăvaru, Harghita, Ciucaş;

Carpaţii Meridionali – peste 65 cabane, majoritatea în Munţii Bucegi, Făgăraş, Retezat; Carpaţii Occidentali – circa 30 cabane aflate mai ales în Munţii Apuseni şi Semenic.

Programul de reabilitare şi extindere a reţelei de cabane turistice montane are în vedere trei aspecte: reconstituirea cabanelor distruse, modernizarea celor aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare şi construirea de cabane noi.

IV. FACTORII NATURALI DE CURĂ ŞI REŢEAUA STAŢIUNILOR BALNEOCLIMATERICE DIN ROMANIA

Datorită aşezării geografice şi structurii geologice complexe a teritoriului său, România dispune de o mare varietate a factorilor naturali de cură, raspândiţi cu generozitate pe aproape întreaga supafaţă a ţării. Aceştia sunt: clima, apele minerale, lacurile terapeutice, nămolurile terapeutice, gazele naturale terapeutice, salinele terapeutice.

Clima – în România, climatul temperat-continental de tranziţie prezintă diferenţieri (nuanţări) datorate elementelor cadrului natural specific.

Tipurile climatice importante pentru turism sunt: climat montan: tonic – stimulent (temperatura şi umiditatea scăzute, radiaţie şi

ionizare intense, puritatea aerului), cu indicaţii în anemie, tuberculoze, astm bronşic, rahitism, debilitate fizică;

climatul Subcarpaţilor şi podişurilor: sedativ, de cruţare (contrast mic de temperatură, precipitaţii primăvara şi vara, vânturi reduse) recomandat în bolile reumatice, pulmonare, nervoase;

climat de câmpie: sedativ, de cruţare şi excitant de stepă (contraste de temperatută diunrne şi nocturne, curenţi de aer) recomandat în reumatism cronic, diabet zaharat, bronhopneumopatii cornice, obezitate;

climat de litoral: excitant- solicitant de mare, cu elemente de cruţare (diferenţe relativ mici de temperatură între zi şi noapte, radiaţie solară abundentă, curenţi puternici, aerosoli puternic salinizaţi) cu indicaţii în anemii secundare, hipoturoidism, limfatism, rahitism, decalcifieri, reumatism;

Apele minerale - Romania dispune de peste 3000 de izvoare cu ape minerale şi termale (peste 2000 in Carpaţii Orientali). Caracteristici: calitate, inepuizabilitate, varietate,

concentrare pe suprafeţe restrânse a apelor minerale cu propietati diferite, permiţând tratarea simultană a mai multor afecţiuni.

ape oligominerale - cu mineralizări sub 1 g/l substanţe dizolvate, dar cu conţinut de componenţi biologici activi; apele termale se utilizează în cura externă, iar cele reci în cură internă. Indicatii terapeutice : reumatism, inflamaţii articulare, litiaze şi infectii urinare, obezitate.

ape carbogazoase - cu cel puţin 1 g CO²/l; sunt utilizate în cură internă şi externă. Se găsesc în aureola mofetică a eruptivului Carpatilor Orientali, zona Munţilor Metaliferi, Câmpia şi Dealurile de Vest.

alcaline, cu cel puţin 1 g/l hidrocarbonat de sodiu, fiind folosite mai ales în cură externă şi aerosoli. Indicaţii terapeutice: afecţiuni gastroduodenale, ulcere, alergii, laringite şi trahobronşite, gută.

ape cloruro- sodice (sărate) - conţin peste 1 g/l NaCl, diferenţiate în: - hipotone (1- 15 g/l NaCl), din izvoare minerale prezente în zona cutelor diapire; - hipertone (peste 15 g/l), în Marea Neagră şi lacuri sărate;

Indicaţii terapeutice: gastrite, colite, enterocolite, faringite, reumatism, ginecologie. ape sulfuroase şi sulfatate: - ape sulfuroase - cu cel puţin 1 mg/l H²S (sulf titrabil), folosite în cure interne,

aerosoli şi cure externe. Indicaţii terapeutice: gastrite, alergii digestive, reumatisme articulare, sistem nervos periferic, sistem circulator.

- ape sulfatate - cu 1 gr/l anion sulfatat (prezent şi radicalul SO4), ce prezintă un interes mai restrâns, fiind folosite în cură internă pentru tratarea afecţiunilor intestinale şi duodenale.

ape feruginoase - cu 10 mg ioni de Fe/l, utilizate mai ales în cură internă pentru tratarea anemiilor secundare, convalescenţe.

ape iodurate - cu iod de minim 1 mg/l I, folosite în cură internă şi eternă.Indicaţii terapeutice: reumatism cronic, atero-sceroză, hipertensiune arterială.

ape arsenicale – sunt mai rare, fiind utilizate în cură internă, mai ales la copii anemici, pentru debilitate, în dermatologie, dar şi în cură internă.

Lacuri terapeutice - în general apele acestor lacuri sunt cloruro - sodice, uneori iodurate ori sulfatate, cu o mineralizare medie de 30 până la 50 gr/l.

Lacul Techirghiol (70- 80 g/l) – apa este utilizată în cure externe, prin băi reci sau calde, pentru afecţiuni reumatismale, ginecologice, dermatologice şi ale aparatului locomotor;

lacurile de la Sovata (Ursu, Aluniş, Negru, Roşu şi Verde), indicate în afecţiuni ginecologice şi reumatismale, asociat cu fenomenul de heliotermie;

lacuri de sărate de stepă: Lacul Sărat (Brăila), Lacul Balta Albă (Buzău), Lacul Amara (Ialomiţa);

lacuri în ocne părăsite (230 – 260 g/l): Ocna Sibiului, Ocna Dej, Ocna Mureş, Ocna Şugatag;

Nămoluri terapeutice – sunt folosite pentru tratarea diverselor boli (reumatism, afecţiuni ale aparatului locomotor, ginecologie) şi pot fi:

sapropelice (negre); turboase; minerale (depuneri la izvoare cu ape minerale, râuri, deltă);

Gaze naturale terapeutice – indicate în afecţiuni cardiovasculare şi ale apartului locomotor, sunt specific lanţului vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali:

emanaţii de dioxid de carbon (mofetă) – la Covasna se află cea mai mare şi mai pură (98% CO²) emenaţie mofetică din Europa;

emanatii de hidrogen sulfurat (solfatare);

Salinele terapeutice – recomandate pentru afecţiunile respiratorii cronice ce pot fi tratate în: sanatorii subterane, foste saline; cameră cu aburi săraţi - singura din ţară aflată la Ocna Mureş;

Staţiuni balneoclimaterice din Romania

Pe teritoriul ţării noastre sunt concentrate circa 1/3 din resursele balneare europene. În România există 160 de staţiuni balneare şi circa 400 de localităţi şi puncte balneare, majoritatea de interes local, o parte de interes naţional şi european şi câteva de interes internaţional (Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Călimăneşti-Căciulata, Băile Tuşnad, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Mangalia).

Serviciile staţiunilor balneare sunt foarte variate incluzând fizioterapie, kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, aerosoli, termoterapie, aerohelioterapie, băi carbogazoase, gimnastică medicală şi de întreţinere, masaj.

Carpaţii Orientali

Ocna Şugatag (jud. Maramureş) – afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare, neurologice periferice (pareze, sechele după polineuropatii), ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite); afecţiuni post-traumatice, artroze, poliartroze;

Vatra Dornei (jud. Suceava) - afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, boli reumatismale degenerative şi diartritice, boli ale sistemului nervos periferic şi central, boli endocrinologice, boli ginecologice, boli respiratorii, tulburari nervoase şi de metabolism, tulburari digestive, boli ale sângelui, refacere după surmenaj fizic şi intelectual;

Sângeorz Băi (jud. Bistriţa-Năsăud) - bolile aparatului digestiv, colicistite, reumatism degenerativ, colită, tratarea stărilor postoperatorii ale ficatului, pancreatită cronică, obezitate, gută cu manifestări la nivelul articulaţiilor, hepatita cronică;

Băile Tuşnad (jud. Harghita) – afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului nervos, afecţiuni digestive, afecţiuni endocrine;

Balvanyos (jud. Harghita) – afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni asociate (nevroză astenică, afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare, boli profesionale);

Slănic Moldova (jud. Bacău) - tulburări digestive, boli metabolice şi nutriţionale, boli ale rinichiului şi urinare, afecţiuni respiratorii, afecţiuni cardiovasculare, nevroze astenice, afecţiuni ginecologice;

Covasna (jud. Covasna) – afecţiuni cardiovasculare, metabolice, nevroze, ginecologice;

Carpaţii Meridionali:

Sinaia (jud. Prahova) – nevroze, boli endocrino-metabolice, boli cronice ale aparatului respirator, hipertensiune arterială, boli reumatismale cronice neevolutive;

Voineasa (jud. Vâlcea) – neuro-astenii, surmenaj fizic şi intelectual, anemii secundare, astm bronşic, silicoză;

Băile Herculane (jud. Caraş-Severin) – reumatism, spondiloză, artroză, pareze, boli respiratorii şi cardiovasculare, boli dermatologice, tulburări endocrine;

Carpaţii Occidentali

Goagiu Băi (jud. Hunedoara) – afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice, ginecologice, afecţiuni asociate (endocrine, metabolice, de nutriţie, dermatologice, boli cardiovasculare, nevroză astenică, boli profesionale);

Moneasa (jud. Arad) – afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic, afecţiuni ale sistemului locomotor, unele afecţiuni ginecologice, reumatism, boli metabolice;

Depresiunea Colinară a Transilvaniei

Sovata (jud. Mureş) – afecţiuni ginecologice, afecţiuni degenerative, inflamatorii şi reumetismale, boli ale sistemului nervos periferic, boli cardiovasculare, boli endocrine;

Băile Turda (jud. Cluj) – afecţiuni reumatismale şi degenerative, afecţiuni neurologice periferice, ginecologice, dermatologice, stări posttraumatice;

Bazna (jud. Sibiu) – afecţiuni ale aparatului locomotor, stări posttraumatice, afecţiuni endocrine, boli ginecologice, afecţiuni cauzate de stres;

Subcarpaţi

Soveja (jud. Vrancea) – afecţiuni ale sistemului nervos, surmenaj fizic şi intelectual, afecţiuni profesionale, afecţiuni ginecologice;

Slănic Prahova (jud. Prahova) – boli cronice ale aparatului respirator şi din sfera ORL, boli reumatismale, afecţiuni neurologice, boli metabolice şi de nutriţie, boli dermatologice, afecţiuni endocrine, boli ale sistemului nervos, boli ginecologice;

Pucioasa (jud. Dâmboviţa) – afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni respiratorii, boli ORL, afecţiuni dermatologice;

Călimăneşti – Căciulata (jud. Vâlcea) – afecţiuni ale tubului digestive, afecţiuni hepato-biliare, boli renale şi ale căilor urinare, afecţiuni metabolice şi de nutriţie, reumatismale, boli neurologice, afecţiuni respiratorii;

Olăneşti (jud. Vâlcea) – boli digestive şi ale glandelor anexe, boli endocrine metabolice, boli alergice cu localizare cutanată, ORL, pulmonară, boli ale aparatului locomotor;

Govora (jud. Vâlcea) – afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, reumatismale degenerative, afecţiuni neurologice periferice şi centrale;

Câmpia de Vest

Băile Felix (jud. Bihor) – afecţiuni reumatismale inflamatorii şi degenerative, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi centrale, afecţiuni ginecologice;

Buziaş (jud. Timiş) – afecţiuni cardiovasculare, boli reumatismale degenerative, afecţiuni posttraumatice, boli neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate respiratorii, ginecologice, metabolice şi de nutriţie;

Câmpia Română

Lacul Sărat (jud. Brăila) – boli reumatismale degenerative şi inflamatorii, boli ginecologice, boli dermatologice, boli endocrine, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, afecţiuni posttraumatice;

Amara (jud. Ialomiţa) – afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginelecologice, sechele posttraumatice, boli dermatologice, afecţiuni endocrine, boli profesionale;

Podişul Dobrogei

Eforie Nord (jud. Constanţa) – afecţiuni reumatismale, ale sistemului nervos periferic, boli dermatologice, afecţiuni respiratorii şi ginecologice;

Saturn (jud. Constanţa) – afecţiuni reumatismale, ginecologice, boli ale aparatului respirator, boli dermatologice, afecţiuni metabolice;

Mangalia (jud. Constanţa) – boli reumatice, boli ale sistemului nervos şi periferic, ginecologice, afecţiuni respiratorii, dermatologice, boli respiratorii, cardiovasculare, endocrinologice.

V. POTENŢIALUL TURISTIC AL LITORALULUI ROMÂNESC AL MĂRII NEGRE ŞI REŢEAUA STAŢIUNILOR DE PE LITORAL

Litoralul românesc al Mării Negre se defăşoară între Braţul Chilia (N) şi Vama Veche (S), pe o lungime de 244 km cuprinsă între paralele de 43°45' şi 45°25' latitudine nordică.După caracteristicile morfometrice, morfologice, grad de locuire şi utilizare, litoralul românesc se diferenţiază în doua sectoare, despărţite de Capul Midia:

sectorul nordic, cu o lungime de 173 km, caracterizat prin ţărmuri joase, plaja mai îngustă, neamenajată, cu predominanţa resturilor cochilifere, cu aşezări omeneşti foarte rare şi grad de utilizare nesemnificativ;

sectorul sudic, cu 71 km lungime, prezintă un ţărm relativ înalt (20 – 50 m), de tip faleză şi plaje deschise protejate adesea de sistemul digurilor,amenajate in scopuri turistice.

Resurse turistice ale litoralului

plaja – cu orientare predominant estică, fapt care determină expunerea la soare pe toată durata zilei de vară (10 - 12 ore/zi); este, în general, naturală, formată din nisip cuarţos- calcaros, cu o granulaţie fină spre medie, fiind uscat în mare parte a timpului. Şelful este bine dezvoltat, favorizând băile în mare şi oferă condiţii excelente pentru helioterapie si psamoterapie (băi de soare şi nisip);

apa mării – prin salinitatea relativ redusă (17–18 g/l) şi compoziţia chimică (clorurată, sulfatată, sodică, magnezică) este favorabilă organismului uman din punct de vedere terapeutic. Este recomandată în afecţiuni dermatologice, stimularea circulaţiei sangvine şi modelarea corpului, probleme ale aparatului digestiv, creşterea imunitatăţii şi detoxifierea organismului. Acţiunea valurilor şi prezenţa aerosolilor permite practicarea thalassoterapiei (inhalarea aerosolilor ajută la vindecarea unor afecţiuni respiratorii, nervoase şi metabolice grave);

bioclimatul – climat de stepă cu influenţă pontică, cu nuanţe uşor excesive de suprasolicitare a organismului. Temperaturi medii moderate faţa de regiunile înconjuratoare (11°C anual, 23°-25°C în sezonul estival), ploi rare (380 mm/an, cele mai scăzute de pe teritoriul României), de scurtă durată şi o presiunea atmosferică ridicată (min. 746 mm, max. 758 mm) ce asigură o puternică oxigenare a creierului. Prezenţa brizei determină uniformizarea gradului de umezeală;

apele de adâncime, mineralizate (bicarbonatate, calcice, sulfuroase, clorurate, iodurate (618 - 1038 mg/l săruri) şi mezotermale (24 - 28°C), aduse la suprafaţă prin foraje, sunt valorificate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, ginecologice şi ale sistemului nervos periferic;

apele lacurilor, precum cele sărate (50–55 g/l) ale Lacului Techirghiol şi cele sulfuroase ale Lacului Mangalia, sunt folosite în cură externă (în special pentru tratarea bolilor reumatismale) şi împreună cu celelalte, pentru activităţi sportive precum schi nautic, yachting, surfing, pescuit;

nămolurile terapeutice ale lacurilor sunt utilizate, datorită proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, pentru tratarea unei largi palete de afecţiuni (boli degenerative, reumatismale, ale sistemului nervos periferic, boli dermatologice, respiratorii, ginecologice, anemie). Nămolurile sapropelice din Lacul Techirghiol (un rezervor de 500.000 m³, cel mai mare din Europa) şi cele de turbă din Lacul Mangalia (circa 400.000 m³ rezerve valorificabile) sunt folosite de mult timp în stabilimentele balneare.

vestigii istorice – Cetatea Histria (sec. VII î.Hr.) pe malul lacului Sinoe, Cetatea Tomis (sec. VI î.Hr.), Mozaicul Roman (sec. IV-VI d.Hr.), Farul Genovez (1858-1860) - Constanţa, Cetatea Callatis (sec.VI î.Hr.) - Mangalia.

Staţiunile de odihnă şi tratament de pe litoral

Năvodari – aflată la 24 km nord de Constanţa, staţiunea este cunoscută ca fiind un mare complex de tabere pentru elevi şi preşcolari, cu o capacitate de peste 1500 locuri, ce beneficiază de numeroase baze turistice şi dotări pentru agrement: terenuri sportive, zone de joacă pentru copii, amfiteatru în aer liber.

Mamaia – staţiune de renume internaţional, situată pe fâşia de litoral aflată între Lacul Siutghiol şi Marea Neagră, la 5 km nord de Constanţa. Dispune de plaje întinse (circa 8 km) şi late (100 –250 m) cu nisip foarte fin şi de o bază turistică impresionantă: 50 de hoteluri, vile, campinguri, numeroase restaurante, grădini, baruri şi cluburi de noapte, discoteci, cinematografe, parcuri de distracţie, terenuri de sport, teatru în aer liber, telegondolă şi pitorescul “Sat de Vacanţă”.

Eforie Nord – staţiune cu caracter permanent, aflată la 14 km sud de Constanţa, între mare şi Lacul Techirghiol. Îmbină turismul recreativ cu cel balnear, dispunând de plajă cu nisip fin, hoteluri, vile, spaţii verzi largi, străzi liniştite. Resursele Lacului Techirghiol sunt valorificate în două baze de tratament permanente.

Techirghiol – staţiune balneară din anul 1899, situată pe malul lacului omonim, la 3 km de Marea Neagră. Este cunoscută în întreaga lume datorită proprietăţilor de excepţie ale nămolului din lac. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare dispune de o bază modernă de tratament fizio-terapeutic.

Eforie Sud - situată între mare şi apele Lacul Techirghiol, staţiunea este recomandată atât pentru curele heliomarine cât şi pentru tratamentul balnear. Fosta staţiune antebelică, Carmen Sylva, este în prezent o localitate liniştită, cu plajă ingustă întinsă pe 2 km, cu numeroase vile şi case pentru turişti, cu vegetaţie arborescentă bogată.

Costineşti – cunoscută drept “staţiunea tineretului”, cu o plajă lungă de 800 m şi lată de 10-50 m este ideală pentru talasoterapie, aerosoli, helioterapie, antrenamente sportive şi yoga. Staţiunea are numeroase hoteluri, vile, pensiuni, bungalouri, terase, baruri şi discoteci în aer liber, teatru de vară. Micul lac omonim aflat în interiorul plajei beneficiază de nămol cu proprietăţi terapeutice.

Neptun–Olimp – staţiuni foarte apropiate şi asemănătoare situate la 6 km nord de Mangalia şi 38 km de Constanţa. Plaja din Neptun are lăţimea între 30 şi 100 m, fiind una dintre cele mai bine amenajate plaje de pe litoral; cea din Olimp este mai lată, dantelată, cu numeroase golfuleţe în partea de nord şi mai înaltă în sud. Hotelurile se remarcă prin eleganţă, arhitectură interesantă, fiind înconjurate de întinse spaţii verzi, iar Lacurile Neptun şi Pădurea Comorova sporesc farmecul staţiunii.

Jupiter – staţiune relativ nouă (1968), de mici dimensiuni, cochetă, dispusă într-un cadru natural pitoresc întregit de Lacul Tismana şi Pădurea Comorova. Are hoteluri moderne, restaurante, baruri şi cluburi de noapte, terenuri de tenis şi minigolf, bazine de înot. , cinematograf. Plajă este lungă de 1 km, lată, cu nisip fin, dantelată de mici golfuleţe şi diguri transversale.

Cap Aurora – cea mai tânără staţiune (1973) de pe litoral, ce are o poziţie aparte, fiind situată pe o peninsulă cu aspect de promontoriu ce iese spectaculos din mare. Plaja este îngustă, cu intrare în mare uşor pietroasă şi fragmentată în numeroase golfuleţe. Hotelurile au o arhitectură deosebită, fiind situate în imediata apropiere a plajei.

Venus – staţiune nouă (1972), elegantă, remarcabilă prin varietatea de stiluri arhitectonice a hotelurilor şi vilelor înconjurate de vaste spaţii verzi. Plaja de 1,2 km lungime, lăţime de până la 200 m, cu nisip fin, este fragmentată de numeroase golfuleţe.

Saturn – staţiune aflată în imediata vecinătate a oraşului Mangalia, la 43 km sud de Constanţa. Plaja este mai lată (100-150 m) şi dantelată în partea nordică şi cu numeroase golfuleţe create artificial, în sud. Dispune de 21 izvoare sulfuroase a căror apă este valorificată în două baze de tratament şi recomandată pentru tratarea a numeroase afecţiuni.

Mangalia – oraş-staţiune cu plajă de formă circulară, cu nisip fin, mai lată în partea centrală (120 m). Apele sulfuroase mezotermale (21°-28°C) şi nămolurile de turbă aflate în lacul omonim sunt valorificate pentru tratarea a numeroase boli în două baze de tratament moderne.

VI. POTENŢIALUL TURISTIC AL DUNĂRII ŞI AL DELTEI DUNĂRII

Fluviul DUNĂREA îşi are obârşia în Munţii Pădurea Neagră (SV Germaniei), prin unirea a două mici râuri: Brege şi Brigach. Cu o lungime de 2.857 km, traversează teritoriul a zece state şi patru capitale, îşi adună apele de pe o suprafaţa ce reprezintă 8% din teritoriul Europei (817.000 km²) şi se varsă în Marea Negră sub formă de deltă.

Pe cei 1075 km în care scaldă teritoriul românesc, între Baziaş şi Sulina, Dunărea oferă valoroase atracţii naturale şi antropice.

Resurse turistice dunărene

paletă largă de aspecte peisagistice:

- Defileul Dunării (144 km), cu impresionantele Cazane (Cazanele Mari şi Cazanele Mici), chei cu versanţi abrupţi şi înalţi;

- peşteri: Peştera Veterani, Peştera Gura Ponicovei, Peştera Gaura cu Muscă;- stânci spectaculoase: stânca Babacai, bustul lui Decebal (considerată a fi cea

mai mare sculptură în piatră din Europa); - numeroase insule, deosebit de pitoreşti, cu numeroase specii de păsări

protejate; cele mai atractive sunt: Ostrovul Calinovat, Ostrovul Copăniţa, Insula Mocanu, Ostrovul Lung;

- ecosisteme deosebite şi variate, cu elemente montane boreale, elemnte sudice mediteraneene şi sud-estice balcanice (păduri de gorun şi stejar pufos, mojdrean, cărpiniţă, liliac, endemitele pinul negru şi laleaua de Banat, vipera cu corn, ţestoasă, vidra, pisica sălbatică, brotăcel), integrate în Parcul Naţional Porţile de Fier; ecosistemele de luncă cu surse variate de stuf, lemn, peşte;

vestigii romane – Piciorul Podului lui Traian (103-105), Tabula Traiana, Castrul roman Drobeta, vestigiile cetăţii romane de la Turnu Măgurele, Cetatea Carsium (Hârşova);

ruinele unor cetăţi medievale – Cetatea Medievală Tricule (sec. XV), Cetatea Severinului (sec. XIII-XVI), Cetatea Ada-Kaleh (sec. XVIII) strămutată pe Insula Şimian, Cetatea Medievala Giugiu (sec.XIV);

muzee, mănăstiri, biserici - Muzeul Regiunii Porţile de Fier (Drobeta Turnu-Severin), Muzeul Parohial Eşelniţa, Mănăstirile “Sfânta Sava”, “Mraconia”, “Vodiţă”, “Sfânta Ana”, Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Berzeasca (monument de arhitectură, 1836);

croaziere – programele turistice ale acestora prevăd excursii la Băile Herculane, Bucureşti şi în Deltă, degustări de vinuri la Murflatar şi turul litoralului, cu escale în porturile Orşova, Drobeta Turnu-Sevein, Olteniţa, Giurgiu, Cernavodă, Tulcea, Sulina şi Constanţa;

DELTA DUNĂRII, unică pe continent atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediul deltaic, reprezintă cel mai tânăr pământ European. Are, împreună cu complexul lagunar Razim – Sinoe o suprafaţă de 5.050 km² (din care 4340 km² pe teritoriul României). A luat naştere pe locul unui fost golf maritim, prin acţiunea combinată a Dunării şi Mării Negre, reprezentând în present o câmpie în formare.

În anul 1990 a fost declarată Rezevaţie a Biosferei, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO.

Trăsături caracteristice: cuprinde 46 tipuri de ecosisteme dintre care dominante sunt cele de grinduri, acvatice,

palustre, antropizate, stufăriş şi plaur compact; are cea mai compactă suprafaţă (de pe glob) de stufariş şi plante hidrofile, în total

1560 km²; deţine cel mai mare lac din ţară, Lacul Razim, 42 000 ha; cuprinde cea mai mare suprafaţă acoperită cu dune de nisip din ţară (circa 20 000 ha); patrimoniul natural include 5.148 specii de floră şi faună, din care se remarcă cea mai

mare concentrare de pelicani comuni, pelican creţ, gâscă cu gât roşu; are cea mai bogată fauna ornitologică din Europa şi din lume, cu cca. 330 specii

(variate ca origine geografică, de mare interes ştiinţific, estetic şi chiar cinegetic, conferind acestui spaţiu renumele de "paradis al pasarilor");

fauna piscicolă variată, care include cca. 150 specii, din care 75 de apa dulce; grindurile, variate genetic, se împletesc cu zone mlăştinoase şi apă; climatul este temperat-continental moderat, cu grad de însorire ridicat, precipitaţii

reduse, fără fenomemne meteorologice deosebite iar sezonul de iarnă este redus ca durată;

altitudinile joase fac uşoară deplasarea pe grinduri în plimbări şi drumeţii;

Resursele turistice ale Deltei Dunării

varietatea peisajului:- peisajul deltei fluviatile, compus din lacuri, ghioluri, canale, bălţi, sahale, însoţite

de asociaţii de salcie, plop, arin, stufăriş;- peisajul braţelor principale, cu areale de uscat în alternanţă cu cele inundabile, cu

meandre, zăvoaie, depletiri, mlaştini;- peisajul deltei marine cu areale mai joase sau înalte, cu păduri de silvostepă,

zăvoaie de lunca, lacuri, canale secundare, ghioluri;- peisajul lacurilor şi lagunelor care sunt mărginite de maluri joase sau faleze cu

vegetaţie specifică (stufăriş, papură, rogoz);- peisajul polderelor agricole prezente în mai multe părţi ale deltei (Sireasa, Pardina,

Revca, Carasuhat, Dunavăţu, Sulina Sud), ocupate de culturi agricole şi păşuni;- peisajul antropic al satelor, cu elemente specifice de arhitectură, ornamente

interioare, tehnică populară şi ocupaţii tradiţionale; vegetaţia specifică zonelor permanent umede: - stufării, cele mai intinse şi compacte din lume; - insule plutitoare de plaur, formate din radacini, ierburi, rizomi, etc; - "păduri- galerii" care însoţesc malul apelor, formate din sălcii şi plopi;

- pădurea luxuriantă de pe grindul Letea, cu aspect tropical, alcătuită din stejar termofil, frasin pufos, vita salbatica, hamei si alte plante agatatoare);

fauna ornitologică şi piscicolă; dunele de nisip de la Caraorman (cele mai înalte din ţară, 7-8 m), Letea şi Sărăturile; pescuitul şi vânătoare sportivă; mozaic multicultural şi o gastronomie originală, axată pe preparatele din peşte; ospitalitatea deosebită a localnicilor din toate aşezările deltei;Centre turistice

Tulcea – port fluvio-maritim situat braţul omonim al Dunării, ce repreaintă "poarta de intrare" în deltă. Obiective turistice: Muzeul Deltei Dunării, Muzeul de Artă Plastică, Muzeul de Istorie, Parcul Arheologic, Cetatea Aegyssus, Biserica "cu ceas"(1870), Primăria veche (1872), Monumentul Eroilor;

Sulina – port fluvio–maritim, al doilea oraş deltaic, sediul fostei Comisii Europene a Dunarii, Porto Franco. Obiective turistice: Farul Comisiei Europene (1802), azi Muzeul Sulinei, biserica ortodoxă, casa lui Jean Bart, plaja de 1,5 km;

Crişan – localitate aflată pe braţul Sulina, la 47 km de Tulcea; Maliuc – comună situată la mila 24 a braţului Sulina, în apropierea Lacului Fortuna; Caraorman – comună aflată pe grindul cu acelaşi nume; Chilia Veche – pe braţul Chilia, în NV grindului omonim; aşezare veche, cunoscută în

antichitatea greacă şi genoveză precum şi în dominaţia otomană; Gura Portiţei – loc de vilegiatură la malul mării; Jurilovca – aşezare tipic pescarească din sec. XVIII, situată pe malul

Lacului Goloviţa; Mahmudia – comună- port la braţul Sf. Gheoghe, fortificaţie romano- bizantină din

sec. II-IV, cu o frumoasa colecţie de arheologie şi numismatică; Murighiol – pe malul lacului omonim, în vecinatatea braţului Sf. Gheoghe, cu un

ansamblu arhitectonic romano–bizantin din sec. IV–VI şi fortificaţii genoveze; Sfântu Gheorghe – situat la vărsarea braţului omonim; aşezare izolată cu vatră locuită

din anul 1318, devenită ulterior bază a flotei otomane;

VII. ELEMEMTE DE ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR

Arhitectura şi tehnica populară tradiţională

Arhitectura din mediul rural, evidenţiată prin construcţia locuinţelor, clădirilor anexe, bisericilor, diferenţiază mai multe zone cu particularităţi specifice:

Oltenia - în jud. Gorj sunt caracteristice casele din lemn si pământ, case fortificate (cule), iar în jud. Vâlcea predomină zidăria în alternanţă cu cărămidă; element nou: foişorul;

Muntenia - jud. Argeş are case cu foişor şi acoperiş de şindrilă, în zona Muscelelor existând mai multă piatră şi caramidă, iar poarta şi portiţele au acoperiş;

Dobrogea - construcţii mai ales din pămnât, stil vagon, existenţa morilor de vânt, mai ales în nord. În Delta Dunării casele au fundaţii de piatră cu pământ, pereţii sunt din chirpici iar învelitorile din stuf;

Moldova - construcţii cu mult lemn, case cu prispă şi frecvente decoraţiuni sculptate. Pe valea Bistriţei decorurile din traforaje iau cele mai înalte forme, în zona centrală şi sudică casele au aplicaţii din tencuială viu colorată şi stâlpi sculptaţi, iar in zonele viticole apar crame;

Transilvania - în zona sud-vestică casele sunt din piatră şi caramidă şi garduri înalte ce separă curtea de strada; în Ţara Haţegului casele sunt din lemn şi piatră, pe temelii foarte înalte, iar în Ţara Lăpuşului lemnul este predominant. În nordul depresiunii se găsesc biserici din lemn.

Tara Maramureşului – cea mai interesantă zonă privind arhitectura populară, în

special pentru modul de folosinţă a lemnului: porţile sculptate şi bisericile din lemn.

Creaţia artistică populară

arta olăritului – are cea mai veche tradiţie de pe teritoriul României, cu o vârstă milenară. Ceramica populară românească se diferenţiază după modul de ardere a pieselor, finisaj (smălţuită sau nu), tehnica ornamentaţiei (pictură pe angobă, cu cornul, gaită sau pensulă, decorare în relief).Renumite centre de olari sunt la Poieniţa (jud. Argeş), Horezu (jud. Vâlcea), Stroieşti şi Slătioara (jud. Gorj), Şişeşti (jud. Mehedinţi), Oboga (jud. Olt), Olari (jud. Buzău), Rădăuţi şi Marginea (jud. Suceava), Săcel şi Vama (jud. Maramureş), Săscior (jud. Alba), Vadu Crişului (jud. Bihor);

arta picturii pe sticlă – apărută ca meştesug popular mai întâi în Transilvania (unde nu a suferit influenţe străine) şi apoi în nordul Moldovei. Cele mai valoroase icoane pe sticlă sunt cele care folosesc tehnica veche, respectă vechile teme iconografice şi au ornamente cu foită de aur. În prezent centre de pictură mai sunt la: Sibiel (jud. Sibiu), Laz (jud. Alba), Iernut (jud. Mureş), Nicula (jud. Cluj), Arpaş,Cincu şi Mănăstirea Brâncoveanu (jud. Braşov).

arta ţesăturilor, cusăturilor şi broderiei populare – ţesăturile, realizate din fibre de origine animală (păr de capră, lână) sau vegetală (in, cânepă, bumbac) sunt diferenţiate după utilitate: de uz gospodaresc (ştergare, prosoape, feţe de masă), decorative (scoarţe, chilimuri, feţe de masă, ştergare, chindee, feţe de pernă, perdele), de ceremonial (ştergare de botez, nuntă, înmormantare, şervete pentru cumetrii, perne, scoarţe). Zonele folclorice renumite: Maramureş, Ţara Vrancei, Argeş, Muscel, Mehedinţi, Târnave, Bistriţa- Năsăud, Vâlcea.

arta prelucrării lemnului – lemnul utilizat la case, mobilier, unelte, garduri şi anexe gospodaresti, biserici, este de stejar, fag sau brad, fiind prelucrat prin cioplire, crestare, sculptare, cu diverse ornamente (funiei răsucită, rozeta solară, arborele vieţii);

arta împletiturilor – sunt folosite materiale diverse precum nuiele, paie, pănuşi, papură, realizându-se garduri, obiecte casnice (coşuri, leagăne pentru copii) şi de vestimentaţie (pălării), cununi pentru diferite sărbători tradiţionale, obiecte de ornament şi jucării. Ateliere mai există în judeţele Mureş, Giurgiu, Galaţi, Brăila, Tulcea, Dolj, Arad.

alte meşteşuguri tradiţionale - practicate în anumite zone etnografice, unde şi-au păstrat adânci semnificaţii artistice şi rituale. Acestea sunt: încondeierea oualelor, în satele Bucovinei şi satul Oboga de Sus (jud. Olt), confecţionarea măştilor, folosite în dansurile rituale şi la anumite sărbători laice legate de Crăciun, Anul Nou, Rusalii.

Maniferstări etnofolclorice

In calendarul popular românesc apar manifestari precum: sărbători de iarnă, sărbători agricole de primavară, sărbători pastorale ale primăverii, sărbătorile verii, sărbătorile muntelui. Alături de acestea mai există şi unele manifestări folclorice păstrătoare de obiceiuri şi datini:

târgurile - locuri de vânzare a produselor obţinute din păstorit, agricultură, mesteşugărit;

sărbători folclorice - sărbătoarea Junilor, Dubaşilor, Druştelor, a reînvierii naturii, sărbătoarea liliacului, salcâmului, narciselor, teiului precum şi cele legate de anumite jocuri populare;

festivalurile - muzicale: Festivalul cântecului şi dansului popular din Ilva Mare, Festivalul dansului bătrânesc de la Târgu Mureş, Festivalul cântecului, dansului şi portului popular din Gorj, Teleorman, Mehedinţi, Zilele culturii populare bihorene la Oradea, Cântecele Oltului la Călimăneşti, Festivalul dansului fecioresc de la Cluj, Hora de la Prislop; gastronomice: Festivalul vinului (Oradea); Festivalul ţuicii (Vălenii de Munte); de satiră şi

umor: Gura Satului de la Macea (Arad); dedicate începerii sau încheierii unor activităţi agro- pastorale: Serbarea ţapinarilor (Prundu Bârgăului), miţuitul mieilor (în zona montană).

Muzee etnografice

Existenţa acestora reprezintă un factor de bază în înţelegerea procesului de dezvoltare spirituală şi culturală a unei naţiuni, având drept rol păstrarea mărturiilor civilizaţiei ţăraneşti. Reprezentative sunt: Muzeul Ţăranului Român (Bucureşti), cu cea mai bogată colecţie de artă populară din România, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Etografic al Maramureşului (Sighetu Marmaţiei), Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară (Baia Mare), Muzeul Satului Bănăţean (Timişoara), Muzeul Satului Vâlcean (Râmnicu Vâlcea), Muzeul Viei si Vinului (Miniş- Arad), Muzeul Viticol (Odobeşti–Vrancea), Colecţia de Ceramică Populară de pe Valea Olteţului (Balş- Olt);

Satele turistice

Funcţia turistică a unei aşezări rurale este dată de valoarea tradiţiilor etnofolclorice dar şi de calitatea mediului, de accesibilitate şi de poziţia geografică.

Criteriile stabilite pentru determinarea potenţialului turistic rural sunt: criteriul valorii etnofolclorice – are în vedere tradiţiile etnografice şi folclorice

(meşteşuguri, port popular, specificul aşezării, folclorul muzical, coregrafic, literar), ocupaţiile tradiţionale specifice satului şi nemodificate în timp, arhitectura populară, manifestarile folclorice;

criteriul valorii turistice – are în vedere elemente ale cadrului natural (aspecte peisagistice, resurse de ape minerale, fond cinegetic, piscicol, domeniu schiabil, etc), ale cadrului socio- economic şi cultural- istoric care permit realizarea unei oferte diversificate de programe turistice;

criteriul calităţii gospodăriilor ţărăneşti – evidenţiază existenţa unor gospodării care să ofere cazare şi masă în baza unor standarde de confort, dotare si igiena sanitară, stabilite în corelaţie cu normele internaţionale;

criteriul calităţii ecologice – are în vedere calitatea mediului şi a cadrului natural limitrof (surse de poluare şi degradare, conflicte între dezvoltarea aşezarii, mediul ambiant);

criteriul accesibilităţii – vizează accesibilitatea la aşezarea rurală şi în interiorul ei la gospodăriile omologate şi la obiectivele turistice (drumuri modernizate sau pietruite, apropierea acestora de drumurile naţionale, magistrale feroviare, aeroporturi, noduri rutiere sau feroviare);

criteriul poziţiei geografice –apreciează localizarea satului ca destinaţie turistică în raport cu principalele centre emitente de turişti, zone şi obiective turistice de mare valoare, puncte de frontieră, magistrale rutiere şi feroviare, etc;

Tipologia satelor turistice

sate turistice etnofolclorice – cele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilierul şi decoraţiunile interioare în stil rustic, muzica şi dansurile populare sunt predominante şi se impun ca însusiri esenţiale: Bogdan Vodă (jud. Maramureş), Sibiel (jud. Sibiu), Vama (jud. Suceava).

sate turistice de creaţie artistică şi artizanală – cu ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi în care turiştii se pot iniţia în artă şi tehnici arhaice populare: pictura pe sticlă, sculptura în lemn şi piatră, ţesături, confecţii şi

cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare: Tismana (jud. Gorj), Marga (jud. Caraş –Severin).

sate turistice climaterice şi peisagistice – unde cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie satisfac motivaţia fundamentală de "reîntoarcere la natură": Fundata, Şirnea (jud. Braşov), Lereşti (jud. Argeş);

sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc – cele în care populaţia locală poate organiza forme de agrement specific zonei şi unde se pot oferi servicii culinar-gastronomice specifice: Murighiol, Crişan, Sfântu Gheorghe (jud. Tulcea), Ciocăneşti (jud. Suceava);

sate turistice viti – pomicole – activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor: Recaş, Giarmata (jud. Timiş), Agapia (jud. Neamţ);

sate turistice pastorale – sate de munte, în care meniurile oferite turiştilor sunt bazate pe produse lactate, carne de pasăre, ovine şi de bovine şi unde pot fi organizate ospeţe ciobaneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţa), petreceri specifice şi traditionale: Văideeni (jud. Vâlcea), Jina (jud. Sibiu);

sate turistice pentru practicarea sporturilor – prezintă condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi deluroase) şi nautice (litoral, delta, râurile interioare, lacurile de acumulare), fără amenajări speciale şi costisitoare: Fundata, Şirnea(jud. Braşov), Murighiol (jud. Tulcea).

VIII. POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC AL ROMÂNIEI

Cuprinde creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, artă, istorie şi civilizaţie şi care prin trăsăturile caracteristice devin obiective turistice.

Vestigii arheologice şi monumente istorice

Vestigii preistorice complexe paleolitice – în jud. Hunedoara (Peştera Bordul Mare, Ohaba Ponor), jud.

Gorj (Peştera Muierilor), jud. Caraş-Severin (Peştera Hoţilor din Baile Herculane), jud. Botoşani;

aşezări şi necropole din epoca bronzului – cu şase obiective de valoare excepţională grupate în jud. Buzău, Maramureş, Mehedinţi, Vrancea;

fortificaţii, aşezări şi necropole din epoca fierului – aşezarea getică şi fortificaţiile romane din oraşul Babadag, cetatea şi fortificaţia getică din satul Beştepe (jud. Tulcea), necropola funerară din Costeşti (jud. Vâlcea), etc;

Vestigii dacice, romane, cetăţi bizantine fortificaţii dacice - cunoscute sub numele de dave, în număr de 35, dintre care cele mai

cunoscute sunt la Cugir (Alba), Polovragi (Gorj), Satul Nou (Constanţa), Costeşti (Hunedoara);

cetati si vestigii romane - castre (fortificaţii militare): castrul roman Potaissa (Turda), ruinele centrelor urbane ridicate la rang de "municipium" sau "colonia": Apulum (Alba Iulia), Napoca (Cluj-Napoca), Potaissa (Turda);

Cetaţi medievale, cetăţi ţărăneşti cu biserici fortificate cele mai vechi cetăţi medievale datează din sec. XI-XIII: Dăbâca (jud. Cluj), Biharia

(jud. Bihor), Severin (jud. Mehedinţi), Curtea de Argeş; cetăţi feudale (oraşe cu cetăţi), ridicate de breslele târgoveţilor din Transilvania, Banat

şi Crişana: Sighişoara (sec. XII- XVII), Sibiu (sec. XII- XVI), Braşov (sec. XV- XVI), Târgu Mureş (sec. XV- XVII), Mediaş (sec. XIV- XVI), Cluj- Napoca (sec. XV), Bran (sec. XIV);

cetăţile de scaun şi curţile domneşti din Moldova: Suceava (sec. XIV-XV), Târgu Neamţ (sec. XIV-XV), Iaşi (sec. XV), Piatra Neamţ (sec. XV), Bacău (sec. XVI) şi Ţara

Romaneasca: Curtea de Argeş sec. XIII-XIV), Câmpulung (sec. XIV), Târgovişte (sec. XVI-XVII), Bucureşti (Curtea Veche, sec. XV-XVII);

cetăţile ţărăneşti cu biserici fortificate din sudul Transilvaniei: Cetăţile Prejmer, Hărman, Ghimbav, Rupea, şi Sânpetru din jud. Braşov, Biertan, Bazna, Mediaş, Valea Viilor din jud. Sibiu, Câlnic, jud.Alba, Dârjiu, jud. Harghita, Saschiz, jud. Mureş;

Monumente istorice şi de artă medievală mănăstirile din Bucovina: Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Arbore, Putna, construite

în sec.XV-XVI; mănăstirile din Moldova: Agapia, Văratec, Neamţ ,Trei Ierarhi, Golia şi Sf. Gheorghe

(Iaşi) , ridicate între sec. XVII- XVIII; mănăstirile din Oltenia si Argeş, precum Tismana, Hurezi, Curtea de Argeş, realizate în

sec. XIV-XVII, etc.

Monumente de artă şi arhitectură medievală

Teritoriul românesc s-a aflat la intersecţia marilor curente culturale şi artistice europene: dinspre vest au pătruns stilul romanic, gotic, baroc şi renaşterea, mai târziu clasicismul / neoclasicismul sau secession şi art nouveau, iar dinspre est influenţa bizantină (evidenţiată în pictura religioasă). Poporul român a creat trei curente arhitecturale, unice în spaţiul european: muntenesc, brâncovenesc şi moldovenesc (cu influenţe şi în Transilvania).

stilul romanic (cu precadere în Transilvania): Catedrala romano- catolică din Alba Iulia, Biserica romanică din Avrig (jud. Sibiu), Biserica din Densuş (jud. Hunedoara), Biserica evanghelică din Reghin (jud. Mures);

stilurile gotic şi neogotic (Transilvania, Moldova, Muntenia): Biserica Neagră (cea mai mare construcţie gotică din ţară) - Braşov, Biserica Sf. Mihail - Cluj- Napoca, Castelul Corvineştilor (singurul în stil gotic din ţară) - Hunedoara, Palatul Suţu - Bucuresti, Palatul Culturii - Iaşi;

stilul renascentist (în principal în Transilvania): Palatul CEC - Bucureşti, Castelul Bethlen - Criş (jud. Mureş), Palatul Princiar - Alba Iulia, Casa Schuller - Mediaş, Casa Matei Corvin - Cluj–Napoca, Casa Negustorilor - Braşov. În stilul renaşterii franceze Palatul Justiţiei şi Palatul Ministerului Agriculturii - Bucureşti, iar în cel al renaşterii germane Castelul Peleş - Sinaia;

stilul baroc (Transilvania): Palatul Episcopal - Oradea, Muzeul Bruckenthal - Sibiu, Casa Sfatului - Braşov, Casa Schuster şi Casa Pianiştilor - Mediaş, Casa Cantacuzino şi Casa Assan - Bucureşti, precum şi bisericile din Blaj, Oradea, Arad, Bistriţa, Timişoara;

stilurile empire şi secession: Palatul Culturii şi Bilblioteca S. Teleki din Târgu Mureş, Hotelul Dacia - Satu Mare, Muzeul Etnografic al Transilvaniei - Cluj- Napoca;

stilul eclectic şi al academismului francez: Universitatea din Craiova, Banca Natională, Ateneul Român şi Palatul CFR din Bucureşti, Universitatea Babes- Bolyai din Cluj- Napoca; arhitectura clasică şi neoclasică: Cercul Militar Naţional (stil neoclasic francez), Muzeul Naţional de Istorie a României, Palatul Ştirbei, Palatul Universităţii, Palatul Ghica- Tei din Bucureşti;

stilul moldovenesc - o originală sinteză de elemente bizantine, romanice şi gotice ce apare în sec. XIV; marea afirmare o are în timpul domniei lui Ştefan cel Mare: Bisericile Arbore, Baia, Moldoviţa, Pătrăuţi, Putna, Rădăuţi, Râşca, Siret, Suceviţa, Voroneţ - toate din jud. Suceava, Bistriţa, Neamţ, Pângăraţi, Războieni, Secu, Tazlău - jud. Neamţ, Aroneanu şi Bârnova - jud. Iaşi;

stilul muntenesc – s-a cristalizat ulterior, în sec. XIV, reprezentative fiind bisericile de la Cozia - jud. Vâlcea, Curtea de Argeş şi Brădetu - jud. Argeş, Râmnicu Vâlcea, Polovragi şi Tismana - jud. Gorj, Snagov - jud. Ilfov;

stilul brâncovenesc – stil artistic format în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, variantă a stilului muntenesc: Complexul monahal Hurez - jud. Vâlcea, Palatul

Mogoşoaia - jud. Ilfov, Palatul Potlogi - jud. Dâmboviţa, Mănăstirea Sinaia - jud. Prahova, Casa Băniei din Craiova, Curtea Veche din Bucureşti; clădiri fortificate de tip "culă": Casele Greceanu si Duca de la Măldăreşti, Vâlcea, Coţofanu şi Glogoveanu din Craiova, precum si conacele boiereşti de la Stoeneşti, Floreşti şi Complexul arhitectural Brebu, toate din jud. Prahova.

Monumente istorice şi de artă plastică monumente istorice legate de omagierea războiului daco-roman: Monumentul

Tropaeum Traiani, Adamclisi, a luptelor împotriva oştirilor invadatoare: la Călugăreni, Podul Înalt, Jiliştea, Păuliş, luptelor date în primul război mondial: Mausoleul de la Mărăşeşti, Mausoleul Mateiaş, Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu şi a altor evenimente social-politice: Monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz – jud. Teleorman, Monumentul din Câmpia Libertăţii - Blaj, Monumentul de pe Dealul Furcilor - Alba Iulia, Memorialul renaşterii – Bucureşti;

opere comemorative de război din Bucureşti: Arcul de Triumf, Monumentul Aviatorilor (Monumentul Eroilor Aerului), Monumentul Eroilor Patriei, Monumentul Trupelor de Geniu (Leul), Momumentul Infanteristului, precum şi cele ridicate în cinstea eroilor de alte naţionalităţi;

numeroase monumente de artă: grupuri statuare, obeliscuri, statui şi busturi care evocă memoria înaintaşilor noştri, a luptătorilor pentru libertate sau a marilor evenimente sociale şi politice;

Instituţii muzeale muzee de istorie - Muzeul Naţional de Istorie a României – Bucureşti, Muzeul Unirii -

Alba Iulia, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Cluj- Napoca, Muzeul de Istorie a Moldovei - Iaşi, Muzeul de Istorie şi Arheologie - Constanţa, Muzeul Regiunii Portile de Fier - Drobeta Turnu- Severin, Muzeul Primei Şcoli Româneşti – Braşov, Muzeul Staţiunii Băile Herculane;

muzee de artă - găzduiesc marile creaţii ale artiştilor renumiţi, români sau străini: Muzeul de Artă al României, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Muzicii, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul "Theodor Aman" , toate din Bucureşti, Colecţia Muzeală de Argintărie - Braşov, Colecţia de Artă – Constanţa, Casa Personalităţilor - Lugoj;

muzee de arheologie - Rezervaţia Arheologică Cucuteni - Iaşi, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie – Ploieşti, Rezervaţia Arheologică Cotnari – jud. Iaşi, Complexul Muzeal Naţional “Curtea Domnească” – Târgovişte, Muzeul de Arheologie-Istorie – Târgu Mureş, etc;

muzee de ştiinţe ale naturii – reunesc elemente de natură geologică, botanică, zoologică: Muzeul de Istorie Naturala "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Botanic - toate din Bucureşti, Muzeul Mării - Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii - Constanţa, Muzeul Mineralogic Baia Mare, Muzeul Aurului - Brad, Parcul Dendrologic Simeria, etc;

muzee de ştiinţă şi tehnică: Muzeul Aviaţiei şi Muzeul Căilor Ferate Române - Bucureşti, Expoziţia Muzeală "Istoricul Industriei Textile" – Cisnădie, jud. Sibiu, Muzeul Petrolului - Ploieşti, Muzeul Sării din Slanic- Prahova, Muzeul Locomotivelor cu Abur - Reşita, Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" - Ploieşti, Muzeul Mineritului - Petroşani, Colecţia de Istorie a Farmaciei - Cluj- Napoca;

muzee şi case memoriale – cuprind casele care au aparţinut unor valoroşi artişti, scriitori, oameni de stiinţă, medici: Casa Memorială Constantin Brâncuşi – Hobiţa, Muzeul Memorial “Liviu Rebreanu” - Năsăud, Muzeul Memorial “Mihail Kogălnicianu” - Iaşi, Muzeul Naţional “George Enescu” - Bucureşti, Muzeul Memorial “Ion Creangă” - Humuleşti, Muzeul Memorial “Gheorghe Marinescu”, Muzeul Memorial “C.I. şi C.C.

Notara”, Muzeul Memorial “Theodor Aman”, Muzeul Memorial ”Constantin Medrea” - toate din Bucureşti, Casa Memorială Mihai Eminescu - Ipoteşti;

muzee şi colecţii religioase - găzduiesc obiecte şi veşminte de cult, carte veche, obiecte de artă bisericească, icoane pe sticlă şi pe lemn: muzeele Mănăstirilor: Cozia şi Hurez - Vâlcea, Tismana şi Polovragi – Gorj, Agapia, Neamţ, Bistriţa, Văratec - Neamţ, Căldaruşani, Cernica, Pasărea – Bucureşti; Ghighiu si Sinaia - Prahova, Cocoş- Tulcea, Ciolanu- Buzău, mănăstirilor bucovinene;

Instituţii de cultură: teatre dramatice, de operă, operetă, muzicale şi de revistă, teatru de păpuşi, filarmonici cu orchestre simfonice, orchestre populare precum şi ansambluri artistice.

Castele, conace şi palate: Castelul Bethlen (jud. Alba), Conacul familiei Goleşti (jud. Argeş), Palatul brâncovenesc de la Potlogi (jud. Dâmboviţa), Castelul Corvineştilor (jud. Hunedoara), Palatul Cuza din Ruginoasa (jud. Iaşi), Palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia (jud. Ilfov), Conacul Filipescu (Filipeşti, jud. Prahova), Palatul Peleş (Sinaia), Castelul Bathory (Şimleul Silvaniei, jud. Sălaj), Conacul Rosetti-Solescu (Soleşti, jud. Vaslui).

Construcţii hidrotehnice şi lucrări de artă inginerească

Baraje şi lacuri de acumulare

baraje - în arc: Vidraru pe Argeş, Drăgan pe râul omonim, Paltinu pe Doftana; de greutate: Izvorul Muntelui pe Bistriţa; cu contraforţi: Poiana Uzului pe Uz, Gura Râului pe Cibin; de greutate şi de pământ: Porţile de Fier I si II pe Dunăre, Stânca- Costeşti pe Prut; de pământ: Măneciu pe Teleajen, Motru pe râul omonim şi de arocamente: Siriu pe Buzău, Vidra pe Lotru;

lacurile de acumulare: Lacul Portile de Fier I (cel mai mare lac de acumulare din ţară), Lacul Izvorul Muntelui (cel mai mare de pe râurile interioare), Lacurile Vidra, Vidraru, Siriu.

Poduri: Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, Podul Anghel Saligny (la vremea inaugurării cel mai lung din Europa), Podul Giurgeni – Vadu Oii, toate pe Dunăre.

Şosele de altitudine

Transfăgărăşanul, cu 92 km lungime şi 2034 m altudine maximă, trece peste 27 de viaducte şi poduri, 550 de podeţe şi prin cel mai lung tunel din ţara (887 m) Capra – Balea Lac. Face legătura între localităţile Arefu (jud. Argeş) şi Cârţişoara (jud. Sibiu).

Transalpina – 148 km lungime, cea mai înaltă şosea din România, cu altitudinea maximă de 2145 m (Pasul Urdele). Face legatura între orasele Novaci (jud. Gorj) şi Sebeş (jud. Alba).

Bunuri culturale naţionale înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

cetăţile dacice din Munţii Orăştiei – reprezentative pentru perioada în care statul dac se afla sub conducerea regelui Burebista. Au fost construite în sec. I î.H. şi sec. II d.H. în provincia istorică Transilvania, pe teritoriul actualelor judeţe Hunedoara şi Alba. Acestea sunt: Sarmizegetusa Regia, sat Grădiştea de Munte, Costeşti – Blidaru, Costeşti – Cetăţuie, Luncani - Piatra Roşie, Băniţa – toate în jud. Hunedoara şi Căpâlna – jud. Alba;

situri săseşti cu biserici fortificate din Transilvania – realizări ale minorităţii săseşti din Transilvania. Localităţile sunt dominate de bisericile lor fortificate care ilustrează stilurile

de construcţie din sec. XIII-XVI: Biertan (jud. Sibiu), Câlnic (jud. Alba), Dârjiu (jud. Harghita), Prejmer (jud. Braşov), Saschiz (jud. Mureş), Valea Viilor (jud. Sibiu) şi Viscri (jud. Braşov).

bisericile cu pictură exterioară din nordul Moldovei – aparţin stilului moldovenesc "de arhitectură şi pictură medievală" cu influenţe bizantine şi gotice, fiind ridicate în sec. XV – XVI. Cele şapte biserici aflate în patrimonial UNESCO sunt: Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava (biserica cu hramul Sfantul Gheorghe a Manastirii Sfantul Ioan cel Nou) şi Voroneţ.

arta şi arhitectura brancovenească - unică în sud-estul Europei, având cea mai autentică expresie în Mânăstirea Hurezi - ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească. Întregul complex se remarcă prin dispunerea în patrulater şi ordonarea simetrică a elementelor componente.

bisericile de lemn din Maramureş – monumente arhitecturale deosebite, cele mai vechi şi mai bine conservate din multitudinea celor existente: Budeşti – Josani (1643), Deseşti (1770), Poienile Izei (1604), Ieud Deal (începutul sec. XVII), Bârsana (1720), Surdeşti (1766), Plopiş (1796), Rogoz (1663).

centrul istoric al municipiului Sighişoara – una dintre cele mai frumoase cetăţi europene păstrate aproape integral şi printre puţinele locuite până în prezent. Ansamblul este înconjurat de ziduri lungi de 930 de metri străjuite de 14 turnuri de apărare ridicate de breslele ce activau în oraş. Elemente valoroase ale cetăţii: Turnul cu ceas, biserica mănăstirii, biserica din deal, casa lui Vlad Dracul, vechea scară cu 175 trepte, vechea şcoală.

IX. BUCUREŞTIUL ŞI ÎMPREJURIMILE

Prezentare generală centru administrativ, politic, economic şi cultural al ţării situat în partea de sud-est a

României, la intersecţia paralelei de 44°22' lat. N cu meridianul 26°06' long. E; relieful este dat de câmpuri întinse (Câmpiei Vlăsiei), fragmentate de râurile

Dâmboviţa şi Colentina; văile acestora îi împart teritoriul în lunci şi terase presărate cu câteva dealuri joase: Dealul Radu Vodă, Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotroceni;

climatul regiunii este temperat-continental moderat, cu o temperatura medie anuală de 10- 11°C şi precipitaţii medii de 500–600 mm anual. Regimul vânturilor este dominat de două direcţii: din est, masele de aer continental (crivăţul) iar din vest austrul;

condiţiile de climă şi sol, precum şi nivelul apelor freatice, creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea vegetaţiei silvostepice (cu specii arborescente de tei, salcalmi, plopi);

este alcătuit din şase sectoare administrative întinse pe o suprafaţă de 228 km², totalizând o populaţie de 1.944.367 locuitori (ian. 2009);

se consideră că “Cetatea Bucureşti” a fost ridicată între anii 1458 – 1459, cu rol de bastion avansat în campaniile antiotomane ale domnitorului Vlad Ţepeş. Prima atestare documentară datează din 20 septembrie 1459, la 14 octombrie 1465 devine “cetate de scaun”, iar în decembrie 1659 primeşte statutul de capitală permanentă a Ţării Româneşti. Obiective turistice

biserici si mănăstiri: Complexul Patriarhiei (sec.XVII), Curtea Veche (sec.XVI), Mihai Vodă (sec.XVI), Radu Vodă (sec.XVI), Sfântu Gheorghe Vechi (sec.XVI) şi Nou (sec.XVII), Doamnei (sec.XVII), Colţea (sec.XVII), Bărăţia (sec.XVII), Kretzulescu (sec.XVIII), Antim (sec. XVIII), Stavropolos (sec.XVIII), Domniţa Bălaşa (sec.XVIII-XIX);

palate: Cotroceni (actualul Complex Muzeal Cotroceni), Ghica- Tei, Suţu (azi Muzeul de Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti), Ştirbei, Cantacuzino (în prezent Muzeul Muzicii Româneşti), Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor (astazi Muzeul Naţional de Istorie a României), Palatul Regal, Palatul Victoria (sediul Guvernului României);

muzee: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Geologiei, Muzeul Militar Central, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Naţional, Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Pompierilor, Muzeul "Theodor Aman", Muzeul Memorial "George Enescu", Muzeul Memorial "Gh. Tăttărescu", Muzeul "Cornel Medrea", Muzeul Memorial "C.I. şi C.C. Nottara";

monumente de arhitectură: Arcul de Triumf (1878), Ateneul Român (1888), Opera Naţională Bucureşti, Cercul Militar Naţional, Casa Poporului (Palatul Parlamentului), Palatul C.E.C., Academia Română, Hanul lui Manuc, Restaurantul “Caru cu Bere”, Banca Naţională, Universitatea Bucureşti, Academia Militară, Institutul de Arhitectură, Foişorul de Foc;

monumente de artă şi istorie: Monumentul Aviatorilor, Monumentul Eroului Necunoscut, Monumentul Eroilor Francezi, Monumentul "Lupoaica Romei", Statuia ecvestră Mihai Viteazu, Statuia Ion Eliade Rădulescu, Statuia Gheorghe Lazăr, Statuia Spiru Haret, Statuia M. Kogălniceanu, Statuia C.A.Rosetti, Cimitirul Eroilor Revolutiei;

parcuri şi grădini: Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, Parcul Tei, Parcul Carol I, Parcul Circului de Stat, Grădina Cişmigiu, Grădina Botanică;

Împrejurimile capitalei

Pădurea Băneasa – aflată la 10 km de Bucureşti, reprezintă un frumos loc de recreere care are drept punct special de atracţie Grădina Zoologică;

Lacul, pădurea şi mănăstirea Snagov – situat la 30 km nord de capitală, Lacul Snagov este unul dintre cele mai mari limane fluviatile din Campia Română, unde se practică diferite sporturi nautice, plimbări de agrement, pescuit. Pădurea Snagov (rezervaţie naturală), rest al vechilor Codrii ai Vlăsiei, formată din stejar, frasini şi tei monumentali, este amenajată ca un imens parc cu restaurant şi zone de agrement. În partea de nord a lacului, pe o insulă, se află Mănăstirea Snagov;

Lacul, pădurea şi mănăstirea Cernica – complexul turistic se află la 14 km est de Bucureşti; în apropierea lacului se află Complexul mănăstiresc Cernica, format din doua biserici: Sf. Gheorghe şi Sf. Nicolae; în zonă se află unul dintre cele mai mari cimitire preistorice din Europa, aparţinând a şapte culturi, din neolitic până în perioada daco- romană;

Mănăstirea Pasărea – situată la 29 km est de capitală, pe malul Lacului Pustnicu, la marginea padurii cu acelaşi nume (parte din vechii Codrii ai Vlăsiei). În muzeul acesteia pot fi admirate icoane vechi (sec. XVII–XVIII), lucrate în stil românesc, icoane pe sticlă, o evanghelie din anul 1850 şi o biblie tiparită la Blaj;

Lacul, pădurea şi mănăstirea Căldaruşani – zona este situată la 45 km nord-est de Bucureşti. Lacul Căldăruşani este un vechi liman fluviatil, iar pădurea (ramaşită din Codrii Vlăsiei) este propice vânătorii de iepuri şi fazani, o parte din ea fiind rezervaţie forestieră;

Lacul Mogoşoaia – aflat la 15 km nord-vest de Bucureşti, are amenajat pe malul stâng un ştrand. Pe malul lacului se află Palatul Mogoşoaia, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu (1702);

Pădurea Râioasa – rezervaţie floristică şi faunistică situată la 6 km de Mogoşoaia;

Mănăstirea Comana – situată la 35 km sud de Bucureşti, ctitorie a lui Vlad Tepeş. În apropiere se află Pădurea Comana, rezervaţie naturală, cu numeroase specii vegetale şi animale de origine sudică;

Buftea – localiatea se află la 18 km nord-vest de Bucureşti, pe râul Colentina; aici se găseşte Centrul cinematografic precum şi Palatul domnitorului Barbu Ştirbei, monument de arhitectură.

XI. TRASEE TURISTICE DE IMPORTANŢĂ NAŢIONALĂ ŞI ITINERARII TURISTICE PE URMELOR MARILOR PERSONALITĂŢI

Din punct de vedere turistic, pe teritoriul României se pot diferenţia:

areale turistice cu potenţial natural deosebit: Oaş–Gutâi–Maramureş, Călimani–Dorna–Câmpulung Moldovenesc, Ceahlău–Cheile Bicazului, Ciuc–Băile Tuşnad, Munţii Ciucaş, Braşov– Bucegi–Valea Prahovei, Munţii Făgăraş, Munţii Parâng–Şureanu–Cândrel, Munţii Retezat–Godeanu şi Muntele Mic, Munţii Semenic şi Aninei, Defileul Dunării, Munţii Trascăului, Munţii Vlădeasa–Bihor, Delta Dunării;

areale turistice cu potenţial cultural, istoric şi architectonic: Neamţ–Suceava-Botoşani, Subcarpaţii Getici, Podişul Târnavelor;

areale turistice amenajate cu potenţial climatic şi balnear: litoralul Mării Negre (Mamaia–Constanţa-Mangalia);

Valorificarea potenţialului turistic al acestor regiuni se regăseşte şi în numeroase trasee integrate turismului intern şi internaţional:

Bucureşti–Ploieşti-Valea Prahovei–Braşov-Gheorghieni-Bicaz-Vatra Dornei-Suceava; Bucureşti–Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Valea Oltului–Sibiu–Alba Iulia–Cluj Napoca; Bucureşti–Piteşti-Râmnicu Vâlcea–Horezu-Târgu Jiu–Valea Jiului–Hunedoara-Deva; Bucureşti–Piteşti-Rm. Vâlcea-Târgu Jiu - Drobeta Turnu Severin-Reşiţa-Brad-Huedin; Bucureşti–Buzău–Focşani- Piatra Neamţ–Suceava–Câmpulung Moldovenesc-Borşa-

Sighetu Marmaţiei; Bucureşti- Ploieşti-Vălenii de Munte-Valea Teleajenului-Braşov-Făgăraş-Sibiu-

Sighişoara-Târgu Mureş-Bistriţa

Traseele şi circuitele turistice cu tematică ţintesc o anumită categorie de obiective turistice naturale sau antropice, care devin prioritare:

pelerinaje la mănăstirile din Moldova, Bucovina, Subcarpaţii Olteniei; cetăţi săseşti cu biserici fortificate din Transilvania; artă şi tradiţii maramureşene; cetăţi feudale din Transilvania şi Moldova; carstul Munţilor Apuseni; cetăţile dacice din Munţii Orăştiei; construcţii hidrotehnice de amploare; creaţie artistică populară (olărit, pictură pe sticlă, prelucrarea lemnului, ţesături,

împletituri,etc); staţiuni de pe litoralul românesc; ecosistemul Deltei Dunării; ruinele cetăţilor antice din Dobrogea; drumeţii în Carpaţii româneşti

Itinerare pe urmele marilor personalităţi

Pe urmele lui Brâncuşi: Bucureşti - Piteşti-Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu (Complexul Brâncuşi) -Leleşti (Muzeul Satului) – Hobiţa (Casa Memorială “Constantin Brâncuşi);

Circuit Dracula: Bucureşti (Curtea Veche) – Piteşti – Cetatea Poienari – Castelul Bran – Braşov – Sighişoara (Casa Vlad Dracul) – Braşov – Snagov (Mănăstirea Snagov) – Bucureşti;

În vizită la ctitoriile lui Ştefan cel Mare: Bucureşti – Buzău – Râmnicu Sărat (Biserica “Sf. Parascheva”) – Tazlău (Biserica “Naşterea Maicii Domnului”) – Războieni (Biserica “Sf. Arhanghel Mihail”) – Târgu Neamţ (Cetatea Neamţului) – Mănăstirea Neamţ (Biserica “Înălţarea Domnului”) – Reuseni (Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorului”) – Suceava (Biserica “Sf. Ilie”) – Cetatea Sucevei – Voroneţ (Biserica “Sf. Gheorghe”) – Volovăţ (Biserica “Înălţarea Sf. Cruci”) – Putna (Biserica “Adormirea Maicii Domnului”) – Dorohoi (Biserica “Sf. Nicolae”) – Iaşi (Biserica “Sf. Nicolae”) – Roman (Cetatea Nouă) – Scânteia (Biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gvril”) - Vaslui (Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”) – Huşi (Biserica episcopală “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”);

Pe urmele lui George Enescu: Bucureşti (Muzeul Naţional “George Enescu”) – Botoşani - Liveni (Casa Memorială “George Enescu”) – Tescani ("Centrul de cultură Rosetti-Tescanu") – Sinaia (Casa Memorială “George Enescu”);

Traseul “pe urmele lui Liviu Rebreanu”: Bucureşti (Casa Memorială “Liviu Rebreanu şi Fanny Rebreanu”) – Braşov –Târgu Mureş – Târlişua – Năsăud (Muzeul Memorial “Liviu Rebreanu”) – Maieru (Casă Memorială) – Reghin – Braşov – Câmpulung – Valea Mare (Casa Memorială “Liviu Rebreanu”);

XI. PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Activităţile turistice, sub toate formele, sunt dependente de mediul înconjurător ale cărui componente devin resurse exploatabile.

Interdependenţa dintre mediu şi turism este evidentă şi puternică, astfel încât analiza oricărei activităţi de turism are în vedere capacitatea de suport a mediului. Aceasta porneşte de la existenţa a trei categorii de zone turistice:

zone receptoare de turişti, care prezintă o anume densitate a dotărilor şi fluxurilor turistice;

zone de tranzit, care includ suprasolicitări ale căilor de comunicaţie şi dotărilor aferente;

zone emiţătoare de turişti, care deţin un nivel ridicat de dezvoltare economică, infrastructură, mediu de muncă, dar şi de o poluare evidentă.

Protecţia mediului înconjurător are la bază principii şi elemente strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii, ceea ce presupune ca exploatarea şi valorificarea resurselor disponibile, dezvoltarea economică şi tehnologică precum şi orientarea investiţiilor să se realizeze în aşa manieră încât să satisfacă cerinţele actuale şi de viitor ale omenirii.

În anul 2001, U.E. a elaborat şi adoptat strategia de dezvoltare durabilă, reactualizată pe măsura aderării de noi ţări membre astfel încât fiecare stat să-şi creeze propria strategie naţională, în conformitate cu atributele specifice date de mediul natural, social şi economic.

Aplicarea cerinţelor dezvoltării durabile la domeniul industriei turismului implică analiza unor principii directoare care acţionează direct asupra ritmului de creştere a cererii turistice şi de expansiune spaţială a dotărilor turistice:

asigurarea condiţiilor de practicare a turismului de un număr cât mai mare de persoane, ca o componentă a drepturilor omului şi o liberă circulaţie a persoanelor;

realizarea unei solidarităţi în interiorul generaţiei şi între generaţii ca promotori ai turismului;

cultivarea unui turism axat pe servicii de calitate şi atent faţă de cerinţele de protecţie a mediului;

implicarea în aplicarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;

coerenţa temporală şi spaţială a politicilor de dezvoltare a turismului la nivel naţional, regional şi local;

aplicarea unor evaluări de impact şi de mediu pentru toate formele de turism; utilizarea celor mai noi informaţii şi rezultate din cercetarea de mediu cu rol major în

stabilirea coordonatelor dezvoltării durabile; introducerea în strategiile sectoriale durabile a principiilor de precauţiune şi de plată a

unor taxe de către poluatori.

În aplicarea acestor principii se are în vedere reducerea efectelor negative ale turismului.

Pentru a include turismul într-o abordare durabilă se cer realizate câteva obiective esenţiale: susţinerea activităţilor turistice care aduc cele mai reduse impacturi asupra mediului; reducerea formelor de poluare produse de turism; respectarea diversităţii şi a identităţii culturale, a egalităţii de şanse şi diminuarea

discriminării de orice tip; aplicarea unor proiecte în turism bazate pe inovare şi competitivitate economică,

socială, unde prosperitatea individuală şi colectivă să fie în concordanţă cu starea mediului; respectarea recomandărilor şi legislaţiei convenţiilor internaţionale, mai ales a celor

din UE pentru a extinde aplicarea dezvoltării durabile;

Realizarea concretă a acestor obiective trebuie să aibă în vedere conexiunile turismului cu celelalte sectoare economice. În acest context dezvoltarea durabilă a turismului presupune un echilibru constant şi continuu între existenţa şi dezvoltarea acestuia precum şi protecţia mediului înconjurător.

BIBLIOGRAFIE

Georgescu George, Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1995

Ghinea Dan, Enciclopedia geografica a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996-1998

Bran Florina, Simon Tamara, Nistoreanu Puiu, Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000

Neguţ Silviu, Geografia turismului, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, Strategia dezvoltării turismului în România, 2003

Glăvan Vasile, Geografia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005

Cândea Melinda, Simion Tamara, Potenţialul turistic al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

http://ro.wikipedia.org

http://www.earth.unibuc.ro/articole/evolutia-cartografiei

http://www.carpati.org/

http://www.revistamagazin.ro/content/view/2597/31/

http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/case-traditionale-taranesti

http://www. litoralulromanesc.ro

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=226