30
ISTORIA NEROMANŢATĂ A UNGARIEI: În epoca romană , regiunea unde se află actualul stat Ungaria se numea în latină Panonia , și era locuită de diverse triburi dacice. Ultimii care au invadat în acea perioadă Câmpia Panonică au fost hunii , conduși de Attila . Hunii la un moment dat au făcut alianță cu Imperiul Roman , acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor . In anul 453 moare Attila o data cu el se dezmembreaza si imperiul sau În timpul urmașilor lui Attila hunii au fost alungați de către triburile germanice ale lombarzilor și mai ales ale gepizilor , care au pus stăpânire vreme de circa o sută de ani pe acest teritoriu. În secolul al VI-lea triburile slave au migrat în partea sudică a Europei . În jurul anului 560 , pe urmele gepizilor, avarii cuceresc teritoriul Panoniei și îl păstrează sub controlul lor timp de două secole până în secolul IX . Urmează o perioadă de dominație a francilor , a regatului slav Moravia Mare și a principatelor slave ale Balatonului până la sfârșitul secolului al IX , când maghiarii (ungurii) au pătruns în Europa Centrală. Imagine indicând migraţia maghiarilor din stepele Asiei spre Europa . Urmele cele mai depărtate ale triburilor maghiare ne duc în epoca străveche, în mileniile dintre anii 10.000 și 4.000 î.e.n., în țara de baștină din zona munților Urali . În jurul anului 4.000 î.e.n. această comunitate uraliană se dezmembrează, iar grupurile etnice fino-ugrice desprinse din ea se vor stabili la vest de Urali, la nord și la sud de confluența râurilor Volga și Kama. În mileniul al III-lea și al II-lea ungurii își continuă modul de viață preponderent de culegători, bazat pe o economie naturală. În preajma anului 1.500 î.e.n. în modul de viață al fino-ugricilor a avut loc o schimbare fundamentală: trecerea la o economie productivă bazată pe agricultură și creșterea animalelor. În această perioadă are loc dezmembrarea unității fino-ugrice și formarea unei limbi de fond ugrice. În jurul anului 1.000 î.e.n. se dezmembrează și unitatea ugrică, drept care

 · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

ISTORIA NEROMANŢATĂ A UNGARIEI:În epoca romană, regiunea unde se află actualul stat Ungaria se numea în latină Panonia, și era

locuită de diverse triburi dacice. Ultimii care au invadat în acea perioadă Câmpia Panonică au fost hunii, conduși de Attila. Hunii la un moment dat au făcut alianță cu Imperiul Roman , acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor.

In anul 453 moare Attila o data cu el se dezmembreaza si imperiul sau În timpul urmașilor lui Attila hunii au fost alungați de către triburile germanice ale lombarzilor și mai ales ale gepizilor, care au pus stăpânire vreme de circa o sută de ani pe acest teritoriu. În secolul al VI-lea triburile slave au migrat în partea sudică a Europei.

În jurul anului 560, pe urmele gepizilor, avarii cuceresc teritoriul Panoniei și îl păstrează sub controlul lor timp de două secole până în secolul IX. Urmează o perioadă de dominație a francilor, a regatului slav Moravia Mare și a principatelor slave ale Balatonului până la sfârșitul secolului al IX, când maghiarii (ungurii) au pătruns în Europa Centrală.

Imagine indicând migraţia maghiarilor din stepele Asiei spre Europa.

Urmele cele mai depărtate ale triburilor maghiare ne duc în epoca străveche, în mileniile dintre anii 10.000 și 4.000 î.e.n., în țara de baștină din zona munților Urali. În jurul anului 4.000 î.e.n. această comunitate uraliană se dezmembrează, iar grupurile etnice fino-ugrice desprinse din ea se vor stabili la vest de Urali, la nord și la sud de confluența râurilor Volga și Kama. În mileniul al III-lea și al II-lea ungurii își continuă modul de viață preponderent de culegători, bazat pe o economie naturală.

În preajma anului 1.500 î.e.n. în modul de viață al fino-ugricilor a avut loc o schimbare fundamentală: trecerea la o economie productivă bazată pe agricultură și creșterea animalelor. În această perioadă are loc dezmembrarea unității fino-ugrice și formarea unei limbi de fond ugrice.

În jurul anului 1.000 î.e.n. se dezmembrează și unitatea ugrică, drept care începând cu această perioadă putem vorbi de habitatul predecesorilor propriu-ziși ai ungurilor, pe care cercetătorii l-au plasat de-alungul cursului mijlociu al Volgăi Magna Hungaria. În jurul anului 750 ungurii ajung în Levedia aflată între Don și Marea Azov.

Acesta-i locul unde ne poartă și firul tradiției populare cu privire la descălecat: legenda lui Hunor și Magor. Peste câteva decenii masa maghiară migrează mai departe către apus, în secolul IX îi găsim între Nipru și Nistru, în ținutul numit Etelköz (Teritoriul dintre râuri). Aici cele șapte triburi maghiare și cele trei triburi cabarice care li s-au atașat își aleg conducători comuni. Sub comanda conducătorului principal (kende) Levéd și a secundului său (gyula) Álmos pătura militară conducătoare a ungurilor, în urma diferitelor alianțe politice, se angajează uneori în campanii militare duse la mare distanță. În 839 și în 862 războinicii călari maghiari apar la Dunărea de Jos respectiv în Bazinul Carpatic.

În 894 sosesc pecenegii în teritoriul Etelköz și crează presiune asupra triburilor maghiare. În situația amenințătoare căpeteniile sunt constrânse să abdice: urmașul lui Levéd a devenit Kurszán iar Álmos ia predat puterea fiului său Árpád. În 895 Imperiul Roman de Răsărit încurajează triburile maghiare să pornească o campanie împotriva Ț aratului Bulgar . Însă pecenegii, la îndemnul bulgarilor, i-au atacat pe cei rămași fără apărare acasă, astfel încât descălecatul în Bazinul Carpatic s-a

Page 2:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

produs mai degrabă sub forma unui refugiu.Ocuparea integrală a Bazinului Carpatic nu a fost un

proces complet pașnic părțile Transdanubiene fiind stăpânite de principatul bavarez, iar cele nord-estice de imperiul morav. În Câmpia Panonică și în Transilvania descălecătorii se lovesc de interesele ț aratului bulgar. Bazinul Carpatic nu a fost niciodată pustiu existând populații diferite, descălecători maghiari au fost primii care au reușit să-l cuprindă sub o stăpânire organizată și durabilă. Procesul descălecatului îl putem considera încheiată în jurul anului 900.

Deceniile următoare descălecatului sunt cunoscute sub denumirea de perioadă incursiunilor militare. Acestea erau campanii de prădare și de impunere de tributuri, însă ele nu erau niciodată pornite fara pregatiri temeinice, ci doar în urma stabilirii unor prelabile alianțe diplomatice. Puterile europene aflate în conflict apelau adesea la serviciile ungurilor, trimițându-i în țara inamicului care se vedea obligat apoi să-și răscumpere pacea prin platai unor tributuri regulate.

Ungurii astfel s-au perindat prin nordul Germaniei (Brema),în apropierea Spaniei, prin părțile apusene ale Fran ț ei , colțul sudic al peninsulei italice, Bizan ț , dar mai ales în regiunile germane. Incursiunile orientate către apus vor fi curmate de două înfrângeri la Merseburg în 933 și la Augsburg în 955. În adevăr, în anul 955 ungurii au incercat o incursiune în vestul Europei, încercând să profite de probleme interne cu care se confruntau germanii. Dar la vestea că maghiarii au intrat în țară, din toate provinciile imperiului german se strânse de îndată o impresionantă armată , în fruntea căreia Otto I personal îi înfruntă pe maghiari la 10 august 955 în marea bătălie de pe Lech (sau Lechfeld) în apropiere de Augsburg desfășurată.

Rezultatul luptei a fost catastrofal pentru maghiari care sunt zdrobiți de cavaleria grea germană,iar Otto I este sărbătorit și aclamat de trupele sale ca "Pater patriae" și salvator al creștinătății, dând un nou avânt renașterii ideii unui “imperium cristianum” în Europa. Situația politică externă a devenit nefavorabilă. Bizan ț ulocupa Bulgaria și încheia o aliantă cu Otto I. suveranul imperiului romano-german. Ducele Géza ajuns suveran în aceste împrejurări, era conștient de faptul că unică chezășie a păcii durabile este creștinarea ce implica și integrarea în rânduiala europeană. A solicitat misionari creștini, trecând el însuși la creștinism. Regatul ungar recunoscut de a luat ființă în anul 1000 sub conducerea lui Ș tefan I al Ungariei , primul rege maghiar. Numele originar al acestuia era Vajk, în traducere erou. Tatăl său Géza, a fost conducător al triburilor ungare.

Parlamentul din Budapesta

Ștefan I, cunoscut și ca Sfântul Ștefan (Szent István), s-a căsătorit cu Ghizela, fiica lui Henric II Duce de Bavaria. În anul 996 a devenit conducătorul statului maghiar, Ungaria, primind coroana de la Papa Silvestru al II-lea în anul 1000 în orașul Esztergom. Ca rege creștin a inființat Biserica Ungară, a creștinat populația în religia catolică, a înființat zece episcopii, iar regatul l-a împărțit în comitate (în maghiară: vármegye). Ungaria a devenit regat patrimonial unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private. Fi ș ier:Magyar11.jpg Inițial istoria politică al Ungariei a evoluat alături de Polonia și Boemia condusă de preoți ai Imperiului Roman Sfânt.

Page 3:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

De asemeni, circa patru secole, Ungaria a controlat principatele din Valahia, Moldova și Transilvania, fără a le anexa.

Între 1241-1242 Ungaria a fost asaltată și înfrântă de hoardele tătare și mongole conduse de Batu Han în bătălia de la Muhi.

Treptat, în timpul dinastiei Árpád statul maghiar s-a alăturat civilizației europene. Sub dinastia Angevinilor, Ungaria și-a pierdut controlul asupra Valahiei în urma bătăliei de la Posada din 9-12 noiembrie 1330,dusă împotriva voievodului Basarab I de către regele Carol Robert de Anjou. Acesta scapă de furia valahilor cu fuga, deghizat în haine femeiești. De asemeni, Ungaria pierde și controlul Moldovei în 1359.

Dunarea la Visegrad

Descălecatul maghiarilor conduşi de Arpad

Un moment important în istoria Ungariei îl constituie domnia regelui Matei Corvin, la origine român din Transilvania. Regele Matei Corvin, a fost fiul lui Iancu de Hunedoara (cunoscut ca János Hunyady de către maghiari) și a condus Regatul Ungar din 1458 până-n 1490. În această perioadă Ungaria a cunoscut o perioadă înfloritoare, devenind o țară importantă din punct de vedere cultural-artistic în centrul Europei până la Rena ș tere . Matei Corvin a luptat împotriva Imperiului Otoman, realizând independența Ungariei față de acesta.

Page 4:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Basilica Esztergom

Independența Ungariei a luat însă sfârșit în 1526 după bătalia cu otomanii de la Mohács. Regatul a fost împărțit în trei părți: partea de vest a fost anexată Austriei, în est principatul Transilvănean a rămas independent, iar centrul Ungariei a ajuns sub stăpânirea Imperiului Otoman.

După 150 de ani de ocupație otomană, în secolul XVII Austria și alianța creștină au eliberat centrul Ungariei ocupat de Imperiul Otoman. Revolta maghiară pentru independență dintre anii 1703 și 1711condusă de Francisc Rákóczi al II-lea a contribuit și ea la eliberarea țării.

Revoluția burgheză condusă de Kossuth din 1848-1849, a fost stinsă prin intervenția Austriei cu ajutorul Rusiei Ț ariste .

La 16 noiembrie 1918 s-a proclamat Republica Ungară, ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma primului război mondial. În martie 1919 comuni ș tii a preluat puterea sub conducerea lui Béla Kun care a proclamat Statul Sovietic Ungar.

În ianuarie 1920 amiralul Miklós Horthy a fost ales de adunarea națională ca Regent al statului maghiar. Regele Carol I al Austriei a încercat să revină la tronul Ungariei, dar fără succes.

La data de 4 iunie 1920 s-a semnat Tratatul de la Trianon, ca urmare a primului război mondial și a destrămării Imperiului Habsburgic care a fixat noile granițe ale Ungariei. Ungaria a pierdut 71% din teritoriu și 66% din populație, dar nu trebuie neglijat faptul că la acea dată minoritățile etnice depășeau mult populația maghiară. Trebuie însa recunoscut că o treime din populația maghiară a devenit o minoritate etnică în țările vecine, noi formate ca România, (Cehoslovacia,ulterior URSS, astazi Slovacia si sud- vestul Ucrainei ]]), ( Iugoslavia , astazi Serbia și Croatia ]]. Ungaria a pierdut și singurul port maritim la Marea Adriatică, Fiume,azi Rijeka în Croa ț ia .

Amiralul Horthy s-a aliat cu Adolf Hitler în anii 1930- cu speranța de a primi înapoi teritoriile pierdute din primul război mondial. Astfel, Ungaria a anexat Sudul Slovaciei și Rutenia subcarpatică iar apoi, după Diktatul de la Viena din 1940, Ardealul de Nord, iar in 1941 o parte din nordul Serbiei -Voivodina. Ungaria a intrat în al doilea război mondial alături de Germania împotriva U.R.S.S.. Adolf Hitler l-a înlocuit pe amiralul Miklós Horthy în septembrie 1944, după ce acesta a consimțit la un armistițiu cu Uniunea Sovietică și l-a instalat pe pro-nazistul Ferenc Szálasi liderul partidului Crucile cu Sage ț i . Incepand din anii 1920 ,dar mai ales dupa aderarea la Pactul Anticomintern Ungaria a adoptat o serie de legi si măsuri anti-evreie ș ti .

In ultimul an al războiului mondial guvernul Ungariei si apoi în mod deosebit regimul partidului "Crucilor cu Săgeți" au participat din plin la Holocaust. În jur de 440.000 evrei în 145 de trenuri au fost deportați la Auschwitz, inclusiv marea majoritate a evreilor din Ungaria rurală si Ardealul de Nord. Totodata guvernul ungar prin armatele hortiste a comis numeroase mesacre in teritorile ocupate si in special Ardealu de Nord , unde pe langa evrei au fost omarati si numerosi romani romani şi evrei, exemple sunt comulele Ip , Traznea , Sucutard-Ţaga. Mureşenii de Cîmpie. Sărmaş şi multe altele.Ungaria a fost scoasă de sub controlul trupelor germane în urma ofensivei armatei sovietice ,la care a participat și armata română. Lupte grele s-au dus în special pentru cucerirea Budapestei.

După o perioadă scurtă de democrație, 1946 - 1947, după anul1948 liderul comunist Mátyás Rákosi a instaurat regimul comunist după modelul sovietic a lui Stalin. Acesta a fost principalul motiv al

Page 5:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

izbucnirii Revoluției maghiare din 1956 (denumita de comunisti "contrarevoluție"). Un nou guvern inclinat spre reforme , condus de Nagy Imre a anunțat ieșirea țării din Pactul de la Var ș ovia ,inițiat si patronat de Uniunea Sovietică .Armata sovietică de ocupație a înăbușit în sânge revolta populară, sovieticii instalându-l la conducerea statului pe János Kádár,care devenise omul lor de încredere. Profitând de faptul că în timpul revoltei granițele au fost deschise, circa un milion de maghiari au emigrat din Ungaria spre Occident.

Ulterior,in anii 70 , sub conducerea lui Kadar regimul comunist a făcut unele reforme de liberalizare în domeniul economic si cultural .

Ca urmare a noii politici de reforme ("perestroika " si "glasnosti") inițiate și promovate de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică s-au prăbușit regimurile comuniste în întreaga Europă de Est ,inclusiv in Ungaria. Trecerea la noua orânduire, bazată pe revenirea la economia de piață și pe respectarea drepturilor omului, s-a facut de această dată ca în majoritatea statelor din Europa de Est fără vărsare de sânge.

La 23 octombrie 1989, Mátyás Szűrös a proclamat a treia Republică Ungară și a devenit președinte. Primele alegeri libere, democratice s-au desfășurat în anul 1990.

În 1999 Ungaria devine membru al NATO.La 1 mai 2004,Ungaria intră în UE-Uniunea Europeana.

ALTĂ VERSIUNE:

Ungaria (în maghiară Magyarország) sau Republica Ungară (maghiară Magyar Köztársaság) este o republică din sud-estul Europei Centrale. Etimologia cuvântului folosit în limba română, este denumirea din limba turcă veche, prin secolul VII, de On-Ogour care se traduce prin Zece săgeți.

Este vecină cu Austria (vest), Slovacia (nord), Ucraina (est), România (est), Serbia (sud), Croa ț ia (sud) și Slovenia (sud).

Populația este formată în general de unguri sau maghiari. Denumirea de maghiari este folosită des în limba română, spre deosebire de alte limbi în care e uzual termenul de "unguri" sau "ungari" (vezi, în germană - Ungaren, în rusă "Венгры" (Vengry), în italiană "Ungari", în franceză "Hongrois", în engleză "Hungarians"). Astăzi, Ungaria împreună cu Polonia, Slovacia și Republica Cehă, formează așa-numitul grup de la Vi ș egrad .

Magyar KöztársaságRepublica Ungaria

Drapel StemăDeviză: niciunaImn na ț ional : Isten, áldd meg a magyart

Page 6:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Capitală BudapestaOraș principal BudapestaLimba oficială MaghiarăSistem politic Republică parlamentară- Pre ș edinte Pál Schmitt- Prim-ministru Viktor OrbánIndependență Decembrie 1000Suprafa ț ă - Total 93.030 km² km² (Locul 109)- Apă (%) 0,74%Popula ț ie - {{{an}}} 10.020.000 loc. (Locul 79)- Densitate 107,84/km² loc./km² ({{{Densitate-loc}}})PIB {{{PIB_PPC_an}}}- Total $156,284 miliarde (Locul 49º)- Per capita $15,542Monedă Forint (HUF)Fus orar UTC+1/+2Domeniu Internet .hu, .eu1

Prefix telefonic +361Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care Ungaria face parte

1. Istorie - Pentru detalii, vezi: istoria Ungariei.

2. Panonia în antichitate și perioada migrațiilor

În perioada Imperiului Roman, romanii au numit regiunea unde se află actualul stat maghiar Panonia, care ulterior a primit numele geografic de Bazinul Panonic. Înaintea romanilor partea panonică estică s-a găsit frecvent sub dominație geto-dacă care rivalizau cu celții central-europeni (perioada regelui Burebista). Primii migratori care au invadat în evul mediu Câmpia Panonică au fost hunii, conduși de Attila, care uneori au făcut alianță cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor.

După moartea lui Attila în 453 a urmat dezintegrarea militară a hunilor. Au fost însă definitiv înlăturați de către gepizi, triburi germanice, care au pus stăpânire pentru circa o sută de ani pe estul acestui teritoriu. Aceștia au dominat Bazinul Panonic la est de Dunărea de Mijloc de-a lungul Tisei și nord-vestul Transilvaniei (Someșul de Jos).

Ei vor fi înlăturați în 567 de către avari și longobarzi, avarii fiind o populație turcică asiatică veniți peste Carpați pe calea „Nistru - pasul Verețke - Tisa”, iar longobarzii, triburi germanice venite din nord (regiunea slovacă). Avarii vor avea aici, centrat pe regiunea „Dunărea de Mijloc - Tisa” o formație

Page 7:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

statală până la sfârșitul sec. VIII (anul 796), când francii vor distruge taberele principale avare dintre Dunăre și Tisa.

3. Căderea Imperiului Roman de Vest

Deci după dezintegrarea Imperiulul Roman de Vest la 476 (data căderii ultimului împărat, Romulus Augustus), triburile germanice au stăpânit doar temporar Câmpia Panonică. În această perioadă au continuat prin zonă migrațiile și invaziile diferitelor triburi migratoare, asiatice și europene.

4. Panonia la început de Ev Mediu

În această perioadă triburile slave au migrat din Nordest-Europa în partea sudică a Europei, frecvent având tangență și cu istoria Panoniei. În jurul anului 560 avarii cuceresc mare parte din teritoriul Panoniei și păstrează controlul lui timp de două secole până la sfârșitul sec. VIII . Urmează o perioadă sub controlul francilor la vest de Dunărea de Mijloc, al regatului slav Moravia Mare și al cnezatului vest-dunărean slav al Balatonului până la sfârșitul secolului al IX, când maghiarii au intrat prin Carpa ț ii Nordici în Panonia și au pus bazele statului lor ungar.

5. Maghiarii în nordul Marii Negre

Maghiarii stabiliți în Etelköz (Teritoriul dintre râuri), un teritoriu situat la nord de Marea Neagră, la sfârșitul secolului al IX-lea au migrat refugiindu-se de frica pecenegilor spre vest, trecând prin trecătoarea nord-carpatică Verețke, de pe valea Nistrului spre valea Tisei, în Bazinul Panonic (pe Dunărea de Mijloc). Triburile maghiare au ocupat partea estică a marii Puste Maghiare, începând cu partea de nord-est, Bihor, Ținutul Zărandului (regiunea păstrează numele ducelui Zerind din dinastia arpadiană), Arad și Timi ș până la Dunăre. Prezența maghiarilor aici a fost dovedită de săpăturile arheologice care au descoperit cimitire cu morminte ungare din această perioadă, a descălecatului ("Erdély rövid története"-Scurtă istorie a Ardealului 1989,pag.107).

De menționat că în aceast areal mai multe localități mai poartă numele triburilor maghiare descălecătoare (Kér, Jenő, Tarján, Keszi, etc.) În textul cronicii din jurul anului 950 al împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul este scris, că pe acest teritoriu trăiesc turci adică maghiari. Tot la începutul secolului X au cucerit Bazinul Transilvaniei, demonstrat de descoperirile arheologice (Gáll E., 2008.)

După tradiție (legendă) țara maghiarilor (Magyarország) a fost descoperită de Árpád, conducătorul acestora, care i-a adus si a descălecat în Bazinul Panonic după 895. Regatul ungar a luat ființă în anul 1000 sub conducerea lui Ș tefan I al Ungariei , primul rege maghiar. Numele originar al acestuia era Vajk. Ștefan I, cunoscut și ca Sfântul Ștefan (Szent István), s-a căsătorit cu Ghizela, fiica lui Henric II Duce de Bavaria.

În anul 996 a devenit conducătorul statului maghiar, Ungaria, primind coroana de la Papa Silvestru al II-lea în anul 1000 în orașul Esztergom. Ca rege catolic a inființat Biserica Ungară, si a asigurat trecerea populatiei la creștinism. A întemeiat zece episcopii, iar regatul l-a împărțit în comitate (în maghiară: vármegye). Ungaria a devenit regat patrimonial unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private.

Inițial istoria nașterii politice al Ungariei a evoluat alături de cea a Poloniei și Boemiei (Cehia) ,în strânsă legătură cu papii de la Roma și cu Sfântul Imperiu Roman interesați în expansiunea catolică înspre Est, în concurență cu Imperiul Roman de Est (Bizantin) de la Constantinopol, care sprijinea Creștinismul Ortodox.

Între 1241-1242 Ungaria a fost asaltată și înfrântă de hoardele tătare sau mongole conduse de Batu Han în bătălia de la Muhi .

În mod treptat, sub conducerea dinastiei Árpád statul maghiar (fiind în vecinătate) s-a alăturat civilizației europene. Sub dinastia Angevinilor , Ungaria și-a pierdut controlul asupra Valahiei în urma bătăliei de la Posada din 9-12 noiembrie 1330,dintre voievodul român Basarab I și regele Carol Robert de

Page 8:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Anjou. Acesta scăpă de la fața locului prin fugă, deghizat în haine femeiești. Ulterior , pierdu și controlul Moldovei în 1359.

Un moment culminant în istoria Ungariei îl constituie domnia regelui Matei Corvin, dintr-o familie cu rădăcini din Transilvania. Regele Matei Corvin, a fost fiul lui Iancu de Hunedoara (cunoscut de către maghiari ca János Hunyady ) și a condus Regatul Ungar din 1458 până-n 1490. În această perioadă ,care coincide cu anii Rena ș terii în Europa de vest și centrală, Ungaria a cunoscut o perioadă înfloritoare, devenind un important centru cultural. Iancu de Hunedoara, de origine nobilă română și fiul său, Matei Corvin(Matyas Kiraly), au luptat împotriva Imperiului Otoman, consolidând independența Ungariei față de acesta.

Independența Ungariei a luat însă sfârșit în 1526 după bătalia cu otomanii (turcii) de la Mohács. Regatul a fost împărțit în trei părți: partea de vest a fost anexată Austriei, principatul Transilvănean a devenit independent de Ungaria , iar centrul Ungariei a ajuns ca pașalâc sub stăpânirea Imperiului Otoman timp de peste 150 de ani.

După 150 de ani de ocupație otomană, în secolul XVII Austria și alianța creștină au eliberat centrul Ungariei ocupat de Imperiul Otoman. Revolta maghiară pentru independență dintre anii 1703 și 1711 condusă de Francisc Rákóczi al II-lea a contribuit și ea la eliberarea țării.

Revoluția burgheză condusă de Lajos Kossuth din 1848-1849, a fost înăbușită de armata imperială a Austriei cu ajutorul intervenției Rusiei Ț ariste .

In 1867 Ungaria a obținut o autonomie lărgită , cu guvern și parlament propriu , în cadrul dualismului austro-ungar.Imperiul Austriac și-a schimbat în urma acestui act denumirea în Imperiul Austro-Ungar.

La 16 noiembrie 1918 s-a proclamat Republica Ungară, ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma primului război mondial. În martie 1919 comuni ș tii a preluat puterea sub conducerea lui Béla Kun care a proclamat Statul Sovietic Ungar, încercănd fără succes să mențină prin forță teritoriile etnic nemaghiare în statul ungar .

În ianuarie 1920 amiralul Miklós Horthy a fost ales de adunarea națională ca Regent al statului maghiar, deși practic Ungaria nu mai era politic un regat, o dată cu autodesființarea Imperiului Austro-Ungar și proclamarea Republicii în 1918. Regele Carol I al Austriei a încercat să revină la tronul Ungariei, dar fără succes.

Ungaria înainte de 4 iunie 1920

La data de 4 iunie 1920 s-a semnat Tratatul de la Trianon, ca urmare a Primului Război Mondial și a destrămării Imperiului Habsburgic care a fixat noile granițe (etnice) ale Ungariei. Ungaria a pierdut 71% din teritoriu și 66% din populație, dar nu trebuie neglijat faptul că la acea dată minoritățile etnice din statul ungar depășeau mult populația maghiară.

Astfel în 1867, la începutul Dualismului Austro-Ungar, Ungaria avea 13.579.000 locuitori din

Page 9:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

care nemaghiari erau 7.939.000 și numai 5.665.000 maghiari. Trebuie însă recunoscut că o treime din populația maghiară a devenit o minoritate etnică în 5 (actuale) ț ări vecine, adică România (deja existentă), și noile formate după Primul Război Mondial, (Cehoslovacia, astăzi Slovacia și sud-vestul Ucrainei),(Iugoslavia, astăzi Serbia și Croa ț ia ). Ungaria a pierdut și singurul port maritim la Marea Adriatică, Fiume,azi Rijeka în Croa ț ia .

Amiralul Horthy s-a aliat cu Adolf Hitler în anii 1930- cu speranța de a primi înapoi teritoriile pierdute din primul război mondial. Astfel, Ungaria a anexat sudul Slovaciei și Rutenia subcarpatică, iar apoi, după Dictatul de la Viena din 1940, Ardealul de Nord, iar in 1941 o parte din nordul Serbiei -Voivodina. Ungaria a intrat în al doilea război mondial alături de Germania împotriva U.R.S.S.. Adolf Hitler l-a înlocuit pe amiralul Miklós Horthy în septembrie 1944, după ce acesta consimțise la un armistițiu cu Uniunea Sovietică și l-a instalat la putere pe fascistul extremist Ferenc Szálasi liderul partidului Crucile cu Săge ț i . Începând din anii 1920, dar mai ales dupa aderarea la Pactul Anticomintern Ungaria a adoptat o serie de legi și măsuri anti-evreie ș ti .

Regatul Ungariei în ridicarea topografică iozefină, 1782-1785

În ultimul an al războiului mondial guvernul Ungariei si apoi regimul partidului "Crucilor cu Săgeți" au participat din plin la Holocaust. În jur de 440.000 evrei în 145 de trenuri au fost deportați la Auschwitz, inclusiv marea majoritate a evreilor din Ungaria rurală și Ardealul de Nord.

Ungaria a fost scoasă de sub controlul trupelor germane în urma ofensivei armatei sovietice,la care a participat și armata română. Lupte grele s-au dus în special pentru cucerirea Budapestei.

După o perioadă scurtă de democrație, 1946 - 1947, după anul 1948 liderul comunist Mátyás Rákosi a instaurat, sub ocupație sovietică, regimul comunist, dictatorial și nepopular, după modelul sovietic al lui Stalin. Acesta a fost principalul motiv al izbucnirii Revoluției maghiare din 1956 (denumită de comuniști "contrarevoluție").

Un nou guvern inclinat spre reforme , condus de Nagy Imre a anunțat ieșirea țării din Pactul de la Var ș ovia ,inițiat și patronat de Uniunea Sovietică. Armata sovietică de ocupație a înăbușit în sânge revolta populară, sovieticii instalându-l la conducerea statului pe János Kádár,care devenise omul lor de încredere. Profitând de faptul că în timpul revoltei granițele au fost deschise, circa un milion de maghiari au emigrat din Ungaria spre Occident.

Ulterior, în anii 70, sub conducerea lui Kádár, regimul comunist a făcut unele reforme de liberalizare în domeniul economic si cultural.

Ca urmare a noii politici de reforme ("perestroika" și "glasnost") promovate de Mihail Gorbaciov in Uniunea Sovietică s-au prăbușit regimurile comuniste în întreaga Europă de Est ,inclusiv in Ungaria. Trecerea la noua orânduire,bazată pe revenirea la economia de piață și pe principiile democrației,

Page 10:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

s-a făcut de această dată fără vărsare de sânge.La 23 octombrie 1989, Mátyás Szűrös a proclamat a treia Republică Ungară și a devenit

președinte. Primele alegeri libere, democratice s-au desfășurat în anul 1990. În 1999 Ungaria a devenit membră a NATO.

Vezi și Titluri nobiliare maghiare

Migrația ungurilor 1. Yugra (strămoși unguri) 2.Magna Hungaria 3. Lévédié 4. Etelköz.

Triburile maghiare : Jenő, Kér, Keszi, Kürt-Gyarmat, Megyer (Magyar), Nyék, și Tarján, și încă trei triburi Kabare, în total 10 triburi.

6. Etelköz 830-895

În jurul anului 830, a pornit un război civil în hanatul (Khaganatul) Kazar,ceea ce a făcut ca 3 triburi kabare să iasă din imperiul Kazar, să se unească și împreună cu proto-maghiarii, să se îndrepte spre Etelköz, un teritoriu din nordul Mării Negre, situat undeva între Carpa ț i și rîul Nipru, azi în Ucraina în jurul anului 854. De aici vor trece la sfârșitul sec. IX, prin trecătoarea Vere ț ke din Carpații Nordici (Nistru-Tisa) in Bazinul Panonic, stabilindu-se pe Dunărea de Mijloc.

Proto-maghiarii se refugiaseră în Etelkoz de frica unui atac al pecenegilor o populație turcică. Triburile kabare i-au invățat pe maghiari limba lor turcică , ceea ce a făcut ca cel puțin 300 de cuvinte din limba turcă să fie prezente în limba maghiară modernă.

Noii vecini ai proto-maghiarilor erau Varegii și Slavii în nord și proto-românii în spațiul carpato-dunărean. Arheologii au găsit mărturii, care sugerează că proto-maghiarii ar fi intrat intrat în interacțiune cu aceste două grupe etnice.

Proto-maghiarii, cunoscuți incepând din 862 sub numele de Ungri, au început împreună cu triburile kabare aliate, o serie de atacuri prădătoare din zona teritoriului Etelköz înspre Carpați șau trecând prin trecătoarea Vere ț ke de pe Valea Nistrului pe Valea Tisei, spre Bazinul Panonic, chiar în regiunea central-europeană dunăreană, trecând prin Carpa ț ii de Nord .

7. Demografie - Pentru detalii, vezi: demografia Ungariei.

7. 1. Istorie

900 d.c 250.000 - 500.000 maghiari s-au așezat în Câmpia Panonică locuită în principal de slavi

1711 - 3.000.000 populatia Ungariei

în perioada sfârșitului razboaielor curu ț ilor (1,6 milioane maghiari)

1790 - 8.000.000 (39% maghiari) 1828 - 11.495.536 1846 - 12.033.399 1880 - 13.749.603 (48% maghiari) 1900 - 16.838.255 (51,4% maghiari) 1910 - 18.264.533 (54,5% maghiari, 5% de evrei maghiari vezi Istoria evreilor din Ungaria) 1920 - 7.516.000 după Tratatul de la Trianon (90% maghiari, 6.1% evrei) 1981 - 10.800.000 2001 - 10.197.119 2007 - 9.899.000 2008 - 10.030.000(KSH)

Page 11:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

7. 2. Prezent

Populația maghiară din Ungaria de azi reprezintă 89 - 95%, limba ei este maghiară din familia ugro-finică, alte minorități : rromi, sau romák în maghiară (5%), germani sau németek ori svábok în maghiară (1.2%),slovaci (0.4%),croa ț i sau horvátok (0.2%),sârbi sau szerbek (0.2%), ucrainieni sau ruteni (0.1%), și români sau románok în maghiară (0.1%). Românii din Ungaria, grupați în special în zona orașului Gyula (Giula); sunt 8.000 - 10,000 oameni din totalul populației țării (10.000.000).

Religia romano- catolică e cea dominantă (67.5%), 16%-20% din populația maghiară din Ungaria este de religie reformată (calvinistă) și 3%-5% de religie evanghelică (luterană); circa 0.2% din populație sunt de religie mozaică (evrei). De asemenea există importante comunități creștine ortodoxe (române, sârbe), uniate (greco-catolice, de exemplu la ruteni și români), obști neo-protestante, precum și o comunitate musulmană. [1]

7. 3. Români

Comunitatea ortodoxă română din Ungaria este organizată în Episcopia Ortodoxă Română de Gyula, care este condusă în prezent de episcopul Sofronie Drincec, originar din Arad. Comunitățile greco-catolice din Ungaria (alcătuite din maghiari, ruteni, slovaci și români) sunt organizate în Episcopia Greco-Catolică de Nyiregyháza.

7. 4. Limba

Limba oficială a Ungariei este maghiara (denumită incorect și ungară), o limbă ugro-finică. Limba maghiară conține și multe cuvinte de origine slavă. Comunități maghiare semnificative locuiesc în statele vecine Ungariei, în special în Slovacia, Croația, România (mai ales în Transilvania, in măsura mică și in Moldova), în Serbia (Voivodina), în Ucraina Transcarpatică, în Austria (Burgenland), dar și (emigrați) în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania, Franța si in America latină.În Israel trăiesc câteva zeci de mii de evrei ungarofoni, originari din Ungaria și din Transilvania.

7. 5. Populația

Maghiarii reprezinta 94,4% din populația Ungariei. În Slovacia reprezintă 10,7%, în România 6,6%, în Serbia 3,9, în Croația 1%, în Ucraina 0,3%, iar în Austria 0,2%. În țările vecine Ungariei există minorități maghiare în:

Slovacia în partea de sud unde se învecinează cu Ungaria. Ucraina , în regiunea Rutenia unde întâlnim 12% din populație. România 6,6% din întreaga populație, mai mulți în Transilvania unde împreună cu secuii

reprezintă 19,6% din populație și chiar 84,9% în jude ț ul Harghita și 73,81% în județul Covasna. Serbia , la nord de regiunea numită Voievodina (Bačka în Banat, câteva sate din Sirmia) Croa ț ia , în unele zone vecine la granița cu Ungaria (Baranja, câteva sate din Slavonia

occidentală), precum și o mică comunitate din Fiume, considerată de maghiari că ar fi fost singura ieșire la mare a Ungariei.

Slovenia , în unele zone vecine la granița cu Ungaria (Prekmurje) Austria , mai ales în Burgenland unde sunt peste 7% din populație.

7. 6. Identitate

În general maghiarii sunt mândri de propria „varietate” spre deosebire de majoritatea popoarelor din Europa care aparțin limbilor indoeuropene.

Nu sunt puțini conlocuitori ai Ungariei care până și astăzi suportă, după dezintegrarea statului multinațional Austro-Ungaria, urmările reducerii teritoriale impuse prin tratatele de pace Ungariei de către

Page 12:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

marile puteri victorioase asupra Austro-Ungariei în Primul Război Mondial, pace care a fost urmată de expulzări în masă și de așa numita purificare etnică în defavoarea concetățenilor imperiului multinațional de altădată.

Este însă cert că maghiarii, până la pacea de la Trianon erau în minoritate față de toate celelalte naționalități din Ungaria, fapt ce justifică deciziile tratatelor de pace luate după Primul Război Mondial.

8. Sistemul politic

Pentru detalii, vezi: politica Ungariei.

Odată la 4 ani sunt alegeri parlamentare. Primul ministru este desemnat de Pre ș edinte . Prim-ministru numește miniștrii, și desemnează Guvernul.

Parlamentul Ungar are o singură camerâ, formată din 386 de membri. Sistemul electoral este unul dintre cele mai complicate sisteme din lume. 176 de membrii sunt aleși pe circumscripție unicâ, 152 prin reprezentare proporționalâ în circumscripții multiple, iar 58 sunt aleși pentru realizarea reprezentanței proporționale. în circumscripțiile de membru propunerile a cel putin 750 de votanți , autentificați prin semnatură, sunt ceruți pentru nominalizare. În circumscripțiile regionale partidele pot face nominalizări pentru listele regionale.

O listă regională poate fi concepută de un partid care a nominalizat deja un număr de candidați conform cu anexa acestui Act în cadrul circumscripțiilor unice din constituirea regionalâ, dar cel puțin în două circumscripții. O listă națională poate fi stabilită de un partid care are liste în cel puțin 7 circumscripții regionale. Un candidat într-o circumscripție va deveni membru al parlamentului în prima rundă a alegerilor, dacă obține mai mult de jumatate din voturile validate, voturi ale unui număr mai mare de jumatate al votanților din circumscripția respective.

Fiecare votant poate să își stabilească votul pentru propriul candidat. Dacă în timpul primei runde electorale mai mult de jumătate din numărul votanților dintr-o circumscrip ț ie nu votează , atunci se organizează o a două rundă.

8. 1. Forma de stat

Forma de stat a Ungariei este republică (în maghiară: köztársaság). Constituția maghiară a fost modificată de mai multe ori, prima oară în anul 1949 schimbarea cea mai mare a fost în 1989 a intrat în vigoare în 23 octombrie 1989 Președintele este ales odată la 5 ani, funcția președintului este reprezentativă (simbolică) dar el desemnează premierul și este autoritatea supremă al armatei, parlamentul inițiază legi care trebuie să corespundă cu constituția ungară,apoi președintele le aprobă.

În caz că o lege nu corespunde cu constituția președintele are dreptul să anuleze legea inițiată de parlament, prin tribunalul constituțional.

Ungaria face parte din NATO și a devenit în mai 2004 membră a Uniunii Europene.

Pentru detalii, vezi: Primii Mini ș tri al Ungariei .

8. 2. Guvernele de după 1990

József Antall (MDF) din 3 mai 1990 până la 12 decembrie 1993 Péter Boross (MDF - Fidesz) din 12 decembrie 1993 până la 15 iulie 1994 Gyula Horn (MSZP - SZDSZ) din 15 iulie 1994 până la 6 iulie 1998 Viktor Orbán (Fidesz - MDF) din 6 iulie 1998]] până la 27 mai 2002 Péter Medgyessy (MSZP - SZDSZ) din 27 mai 2002 până la 29 septembrie 2004 Ferenc Gyurcsány (MSZP - SZDSZ) din 29 septembrie 2004 până 14 aprilie 2009 Gordon Bajnai din 14 aprilie 2009 până la 29 mai 2010 Viktor Orbán (Fidesz - KDNP) din 29 mai 2010

Page 13:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

9. Aderarea la Uniunea Europeană

Ungaria a prezentat cererea de aderare la Uniunea Europeană în ziua de 31 martie 1994, negocierile au început după exact patru ani și s-au finalizat în 13 decembrie 2002, zi în care a fost anunțată viitoarea aderare a Ungariei la UE, împreună cu nouă alte țări.

Ungaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență la vot de 45%. Ungaria a devenit stat membru al UE la 1 mai 2004, iar din 23 decembrie 2007, este membru în spa ț iul Schengen .

10. Economie

Pentru detalii, vezi: economia Ungariei.

100 de forinţi maghiari

Ungaria continuă să fie pe un trend ascendent de creștere economică, în calitatea sa de membru nou al Uniunii Europene (din 2004). Sectorul privat generează aproximativ 80% din PIB. Ungaria asimilează circa o treime din totalul investițiilor străine în Europa Centrală.

Din 1989 investițiile străine cumulează peste 23 miliarde de dolari. Inflația și șomajul au crescut ușor în ultimii ani și se așteaptă să crească în continuare.

Încrederea investitorilor străini în economia Ungariei este într-o ușoară scădere, după ce măsurile luate de guvern în 2006 au avut drept efect mai degrabă creșterea încasărilor și mai puțin scăderea cheltuielilor.

Guvernul ungar și-a exprimat dorința de a adera la zona euro în 2010. Analiștii economici consideră, însă, această dată drept nerealistă, date fiind problemele existente, ei considerând perioada 2013-2014 mult mai probabilă. Unii analiști au sugerat chiar că alți membri UE 9 printre care și Bulgaria ori România - ar putea depăși Ungaria la capitolul adoptarea monedei euro [1]

11. Diviziuni administrative

Pentru detalii, vezi: jude ț ele Ungariei .

Page 14:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Harta Ungariei

Ungaria este împărțită în 19 județe (megye) și în capitala Budapesta. Sunt 23 municipii (megyei jogú város): Békéscsaba, Debrecen, Dunaújváros, Eger, Érd, Győr, Hódmezővásárhely, Kaposvár, Kecskemét, Miskolc, Nagykanizsa, Nyíregyháza, Pécs, Salgótarján, Sopron, Szeged, Székesfehérvár, Szekszárd, Szolnok, Szombathely, Tatabánya, Veszprém și Zalaegerszeg.

11. 1. Orașe principale

Pentru detalii, vezi: Lista ora ș elor din Ungaria .

Orașele principale, în afara capitalei Budapesta, sunt: Debrecen, Miskolc, Szeged, Pécs , Győr, Nyíregyháza, Székesfehérvár , Eger, Esztergom.

Bibliografie: "Ardealul pământ românesc", (Milton G. Lehrer, prima ediție București-1944)), Edit. Vatra Românească-1991, pag. 411.

• •

Ț ări europene ș i teritorii dependente

State suverane Albania · Andorra · Austria · Belarus · Belgia · Bosnia ș i Her ț egovina · Bulgaria · Cehia · Cipru2 · Croa ț ia · Danemarca1 · Elve ț ia · Estonia · Finlanda · Fran ț a 1 · Germania · Grecia · Irlanda · Islanda · Italia · Kazahstan1 · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg · Malta · Monaco · Muntenegru · Norvegia1 · Olanda1 · Polonia · Portugalia1 · Regatul Unit · Republica Macedonia · Republica Moldova · România · Rusia · San Marino · Serbia · Slovacia · Slovenia · Spania1 · Suedia · Turcia1 · Ucraina · Ungaria · Vatican

Teritorii dependenteși autonome

Adjaria (Georgia) · Adîgheia (Rusia) · Akrotiri ș i Dhekelia (Regatul Unit) · Åland (Finlanda) · Azore (Portugalia) · Ba ș chiria (Rusia) · Cabardino-Balcaria (Rusia) · Calmîchia (Rusia) · Canare1 (Spania) · Carelia (Rusia) · Catalonia (Spania) · Cecenia (Rusia) · Ceuta1 (Spania) · Ciuva ș ia (Rusia) · Corsica (Franța) · Crimeea (Ucraina) · Daghestan (Rusia) · Feroe (Danemarca) · Friuli-Vene ț ia Giulia (Italia) · Găgăuzia (Republica Moldova) · Gibraltar (Regatul Unit) · Groenlanda1 (Danemarca) · Guernsey (Regatul Unit) · Ingu ș etia (Rusia) · Jersey (Regatul Unit) · Karaciai-Cerkessia (Rusia) · Komi (Rusia) · Madeira1 (Portugalia) ·

Page 15:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Man (Regatul Unit) · Mari El (Rusia) · Melilla1 (Spania) · Mordovia (Rusia) · Muntele Athos (Grecia) · Nene ț ia (Rusia) · Osetia de Nord (Rusia) · Sardinia (Italia) · Sicilia (Italia) · Tatarstan (Rusia) · Trentino-Tirolul de Sud (Italia) · Ț ara Bascilor (Spania) · Udmurtia (Rusia) · Valle d'Aosta

State nerecunoscute

Cipru de Nord1 3 · Kosovo3 · Osetia de Sud3 · Transnistria

1 Stat cu o parte a teritoriului său (sau teritorii dependente) aflată în afara Europei.2 Stat ce se află în întregime în alt continent, dar are legături geopolitice mai puternice cu Europa. 3 Stat recunoscut parțial.• •

Uniunea Europeană și ț ări candidate la extindere

Țări membre Austria · Belgia · Bulgaria · Cehia · Cipru · Danemarca · Estonia · Finlanda · Fran ț a · Germania · Grecia · Irlanda · Italia · Letonia · Lituania · Luxemburg · Malta · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · România · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Ungaria

Țări candidate

Croa ț ia · Islanda · Republica Macedonia · Turcia

• •

Organiza ț ia Tratatului Atlanticului de Nord

Țări membre Albania · Belgia · Bulgaria · Canada · Cehia · Croa ț ia · Danemarca · Estonia · Fran ț a · Germania · Grecia · Islanda · Italia · Letonia · Lituania · Luxemburg · Norvegia · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · România · Slovacia · Slovenia · Spania · Statele Unite · Turcia · Ungaria

Țări candidate Republica Macedonia• •

Popoare vorbitoare de limbi fino-ugrice

Limbi fino-permice

Carelia • Estonia • Finlanda • Komi • Laponia • Mari El • Mordovia • Udmurtia

Limbi ugrice Districtul Autonom Hantî-Mansi • Ungaria

MONARHIA DUNĂREANĂ

Wiki: Austro-Ungaria

Page 16:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germ. Donaumonarchie) nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică "Imperiul austriac și regatul maghiar". Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparținând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 și Marele Principat al Transilvaniei).

Statul dualist s-a aflat sub conducerea împăraților dinastiei austriece de Habsburg, care din 1867 au adoptat si titlul de regi ai Ungariei și astfel au survenit și denumirile de „Imperiul Cezaro-Crăiesc” sau „Dubla Monarhie” (în germ.: Kaiserliche und Königliche Doppelmonarchie/Monarhia dualistă imperială și regală). Conform etichetei monarhice, numele complet al federației era „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial și Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan” (în germană Die im Reichsrat vertretenen Königreiche und Länder und die Länder der heiligen ungarischen Stephanskrone).

[Austro-Ungaria] a fost întemeiată în urma unui compromis între nobilimea maghiară și monarhia habsburgică, cu scopul de a menține vechiul Imperiu Austriac după înfrângerea suferită de austrieci în Bătălia de la Königgrätz, în războiul din anul 1866 contra Prusiei și vizavi de revendicările insistente de autonomie ale popoarelor slavice și românilor (majoritari în Ardeal) transilvăneni din Imperiu.

Din punct de vedere etnic, [[Austro-Ungaria] era un imperiu multinațional în care națiunile germană și ungară erau dominante, limbile lor fiind oficiale, iar țările lor fiind state cu instituții proprii. Celelalte douăsprezece naționalități (Bosniacii, Cehii, Croa ț ii , Evreii, Italienii, Polonezii, Românii, Sârbii, Slovacii, Slovenii, Ț iganii și Ucrainenii), reprezentând două treimi din populația imperiului, nu beneficiau de nici-o structură politică proprie, de nici-o autonomie teritorială, iar viața lor culturală era înăbușită, învățământul superior fiindu-le accesibil numai prin limbile germană sau maghiară (cu câteva excepții la Praga, Brno, Cracovia și Cernău ț i ). Secolul XIX și începutul secolului XX fiind o epocă de deșteptare națională, tensiunile existente între cele două națiuni dominante și asuprirea celorlalte națiuni (îndeosebi Italienii, Românii, Ucrainenii și Sârbii care erau socotiți dușmani Imperiului și simpatizanți respectiv ai Italiei, României, Rusiei și Serbiei) făceau din Austro-Ungaria un stat șubred și săpat de mișcări iredentiste. În ciuda acestor dificultăți inerente structurii sale, în cei cincizeci și unu de ani de existență (1867-1918) ai Imperiului, economia acestuia s-a dezvoltat (dar inegal între regiuni), iar infrastructura a fost modernizată. Imperiul s-a dezintegrat însă la sfârșitul Primului Război Mondial, ca urmare a incapacității celor două națiuni dominante ,germană și maghiară, de a găsi o soluție la revendicările celorlalte naționalități din cadrul său, astfel încât acestea au preferat să formeze state naționale proprii sau în cazul românilor să întregească deja existentul stat național, România.

Cuprins:

1. Structura Imperiului2. Galerie de imagini3. Bibliografie

Österreich-Ungarn (de)Osztrák-Magyar Monarchia (hu)Austro-Ungaria← 1867 - 1918 ↓

Page 17:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Steag StemăImn na ț ional Volkshymne (Imnul Poporului)

Imperiul Austro-Ungar în 1913Capitală VienaLimbă/limbi germană și numeroase limbi regionale (ex: cehă, slovenă) în Cisleithania,

maghiară în UngariaFormă de guvernare MonarhieÎmpărat- 1848 -1916 Franz Josef I- 1916 -1918 Carol IIstorie- Ausgleich 29 mai 1867- Dezmembrare 31 octombrie 1918- Tratatele de Dizolvare Saint-Germain - 1919, Trianon - 1920Suprafa ț ă - 1910 676.615 km² (261.243 mile pătrate)Popula ț ie - 1910 est. 51.390.223Densitate 76 /km² (196,7 /mile pătrate)Monedă Gulden

Coroană (din 1892)

Precedat de Succedat deImperiul Austriac

Austria GermanăRepublica Ungară (1918 - 1919)Prima Republică CehoslovacăA doua Republică PolonezăRepublica Populară a Ucrainei OccidentaleRegatul RomânieiStatul Slovenilor, Croa ț ilor ș i Sârbilor Regatul SerbieiRepublica Bănă ț eană

Page 18:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

1. Structura Imperiului

Din punct de vedere constituțional, monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria a dobândit dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă.

Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu. De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale.

Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Din Austria făceau parte teritoriile de azi ale Austriei, Sloveniei și Cehiei, nordul actualei Italii (Trentinul, Trieste), sudul actualei Polonii cu orașul Cracovia, vestul Ucrainei cu orașele Lviv și Cernău ț i , Istria și Dalma ț ia (partea de sud a litoralului croat).

În cadrul Austriei din Imperiul Austro-Ungar, teritoriile vechilor formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită toleranță culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalma ț ia .

Din Ungaria făceau parte actualele teritorii ale Ungariei și Slovaciei, teritorii din vestul Ucrainei (regiunea Transcarpația, zisă Rutenia), jumătatea de nord-vest a României cu Maramure ș ul , Cri ș ana , Transilvania (din 1867) și Banatul, nordul actualei Sârbii (provincia Voivodina) și nordul Croa ț iei și Sloveniei. Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

Īn anul 1867, data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a Imperiului, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari. În anul 1868, Croa ț ia (partea de nord a actualului stat croat, fără orașul Rijeka/Fiume), a căpătat o anumită autonomie ungurii și croații formând în partea ungară a Imperiului un fel de Sub-Dualism peste celelalte naționalități, însă, de facto, a rămas condusă tot de către administrația maghiară.

În cadrul dublei monarhii, Ungaria avea drept de autoguvernare (guvern și parlament propriu și o reprezentare în afacerile imperiului), împreună cu landurile vestice și nordice ale Imperiului Austriac.

În anul 1878, „Dubla Monarhie” a căpătat un drept de administrare a Bosniei-Herțegovina, teritoriu rămas, formal, sub suveranitatea Imperiului Otoman. Bosnia-Her ț egovina a fost anexată în anul 1908 și a fost administrată în comun de către cele două părți ale Imperiului.

2. Galerie de imagini

Page 19:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Austro-Ungaria în anul 1899

Naționalitățile în Austro-Ungaria în 1914 (recensământul din 1890)

Page 20:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Frontièrele din 1919, trasate de comisia Lord și de Emmanuel de Martonne conform celor 14 puncte ale președintelui american Woodrow Wilson și Dreptului popoarelor de a dispune de ele însele.

Nivelul de alfabetizare în anul 1880. În teritoriile locuite de ucraineni (ruteni) și polonezi, analfabetismul era cel mai răspândit, dar și în cele populate de români, sârbi, croați și sloveni, acest fenomen era destul de puternic răspândit, nefiind sprijinite școlile de limbă maternă ale acestora.

Page 21:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

Harta regiunilor austro-ungare locuite de români

steag de război steag comercial

Steagul Austriei

Stema Austriei

Steagul Ungariei

Stema Ungariei

Țări noi rezultate din destrămarea Imperiului

Austria Ungaria Cehoslovacia partea nordică a Regatului Sârbilor, Croa ț lor ș i Slovenilor (mai târziu, Iugoslavia) partea sudică a Poloniei

Teritorii austro-ungare au fost alipite, din motive etnice ṣi din punct de vedere istorico-demografic de

Italia (Tirolul de Sud, Küstenland, Fiume, Zara și insulele Pelagosa) România (Transilvania, Bucovina, precum și părți din Banat, Cri ș ana și Maramure ș )

Împărați Habsburgici ai Austriei și (totodată) Regi ai Ungariei:

1867 - 1916 : Franz Joseph 1916 - 1918 : Carol I

Page 22:  · Web viewUngaria a ținut și un referendum privind aderarea; acesta a avut loc la 12 aprilie 2003 și cetățenii țării au aprobat aderarea cu 84% din voturi pentru și o prezență

3. Bibliografie

„Lexikon zur Geschichte und Politik”, Vol. II, ISBN 3462007815, Ed.Kiepenheuer „Balkan Chronik”, (M.W.Weithmann), Ed. „Pustet”+Ed. „Styria” - Viena "Ardealul pământ românesc", Editura "Vatra Românească", (Milton G. Lehrer)

Categorii: Foste state din Europa, Foste imperii, Foste monarhii din Europa, Fondări în 1867, Dezmembrări în 1918, Istoria Europei, Istoria Austriei, Istoria Ungariei, Istoria României, Istoria Italiei, Istoria Cehiei, Istoria Slovaciei, Istoria Sloveniei, Istoria Croa ț iei , Istoria Serbiei, Istoria Bosniei ș i Her ț egovinei

În alte limbi: English, Magyar, Deutsch, Français, Español, Italiano, 日本語, Русский, Latina, Nederlands, Polski, Mai mult…Articolul "Austro-Ungaria" face parte din Wikipedia encyclopedia. Acesta este disponibil în termenii licenţei Creative Commons Attribution/Share-Alike License.

"Austro-Ungaria" pe pagina web Wikipedia