ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
Modele de participare politică în România democratică
Profesor coordonator:
Prof. Univ. Dr. TUDOR VLAD
Autor: DANIEL N. SULTĂNESCU
Obiectivul acestui proiect de cercetare a fost de a crea un instrument de evaluare a
nuanțelor participării în noile democrații precum România, integrând diverse aspecte ale
participării, dincolo de vot. Am testat participarea electorală, politică și civică în deceniul 2010-
2020, rolul mass-media în stimularea participării, caracterul electoralist al culturii participative
românești și, de asemenea, modul în care protestele din ultimii ani au influențat participarea în
România. Am pornit de la date de cercetare multiple, acumulate pe o perioadă mai lungă de
timp, inclusiv cercetări pe care le-am coordonat la Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic
(CSCI), centrul de analiză al Fundaţiei Multimedia pentru democrație locală.
O primă premisă indică că, în România, la fel ca în multe alte state democratice, are loc
în ultimii 10 ani o creștere vizibilă a participării politice, mai ales sub forma unor demonstrații
sau proteste publice.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
2
Nu este nevoie de o demonstrație extinsă legată de acest argument, deși vom trece în
revistă numeroase dovezi concrete chiar în această lucrare – simpla parcurgere a știrilor oferă
tot mai multe informații legate de nivelul participării în România. Dar, atunci când ne uităm la
variabile obișnuite, precum participarea la vot, vedem că România este, de fapt, o țară cu o
populație care are tendința constante de participare. Indicatorii clasici, măsurați prin studii
diverse, oferă imagini mai degrabă confuze, fie cu variabile care confirmă un nivel ridicat de
participare, fie cu variabile care indică lipsă de participare. Astfel de indicatori rețin, pentru
țări din Europa de Est – democrații emergente, niveluri ridicate de folosire a rețelelor sociale
(a noilor tehnologii de comunicare în masă), fără ca acest lucru să însemne și cote ridicate de
asociativitate, toleranță sau încredere socială. Parcurgând literatura de specialitate, imaginea se
complică și mai mult, pentru că tendințele sunt contradictorii și se dovedește că nu se pot aplica
ușor în țări ca România modelele occidentale cu privire la măsurarea și evaluarea participării
civice. De altfel, măsurarea indicilor de participare nu produce aceleași rezultate în statele cu
democrații consolidate, de tradiție, față de statele cu democrații emergente.
Impresia de moment este aceea că tendințele globale nu sunt relevante atunci când
dorim să înțelegem participarea civică într-o țară emergentă. Avem nevoie, așa cum ne indica
Wright Mills (1975) de „imaginație sociologică” pentru a reașeza datele existente în formate
care să explice mai bine dinamica participării civice pentru societăți aflate în curs de dezvoltare.
Fără a detalia mai mult decât este cazul, voi preciza că analiza cadrului teoretic m-a
făcut să parcurg patru zone distincte. Clarificarea conceptelor reprezintă o miză în sine, mai cu
seamă că ajungem la un amestec fin al acestora. Cele patru zone sunt, așadar, următoarele:
Mai întâi, zona conceptelor referitoare la cultură politică, cultură civică, dar și capital
social sau cetățeni participativi. Aici există linii clasice de analiză și interpretare, dar și abordări
foarte recente și actuale. Conceptele cheie se referă la participare și la modul în care aceasta
este influențată de cetățenii participativi sau de comunitatea civică. Trecem în revistă concepte
precum cultură politică – ca atribut al comunității, al societații; hărți culturale, în linia lui
Almond, Verba (1963) sau Inglehart (1977); capital social – ca atribut al societății și dinamica
referitoare la scăderea încrederii, asociativității, toleranței - Putnam (1993, 2000), Norris (1999,
2002), Klingemann (1999) etc; cetățeni participativi - Dalton (2008), Dalton, Welzel (2014),
Oser (2017) etc.
Vorbim apoi de o zona amplă referitoare la influența consumului mass-media asupra
participării, iar zona efectelor rețelelor sociale asupra participării este extrem de fertilă și
dinamică. Concepte cheie parcurse: Rolul TV în dezangajarea politică - Norris (2000), Putnam
(2000), Gunther (1992); diversificarea consumului media, odată cu apariția internetului și
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
3
efectul rețelelor sociale asupra participării - Castells (2010), Gil de Zuniga și Valenzuela
(2011), Boulianne (2015) etc; internet și participare în România - Dâncu (2014) etc. Ne
interesează efectul noilor tehnologii de comunicare online asupra participării, amestecul
agendelor, nouă realitate digitală – cu inegalitățile sale și rolul alfabetizării digitale.
În al treilea rând, vorbim de statutul de democrație emergentă - Klingemann (2007),
Denk, Christensen and Bergh (2015), Kirbiš and Flere (2017), Sedláčková and Šafr (2018) etc;
vorbim și de diferențele acestor societăți față de statele cu democrații consolidate și de tradiție
- Petrjanosova (2014), Klingemann, Fuchs, și Zielonka (2006). Ajungem și la specificul
măsurării participării în România - Sandu (2000), Comșa (2006), Voicu (2008), Dragoman
(2010), Infopolitic (2013, 2016), David (2015).
În fine, vorbim de o evaluare metodologică amplă privind modelele de măsurare
multidimensională – fiind interesat de o contribuție la acest cadru metodologic, atât prin
preluarea și testarea în România a unor modele externe, dar și prin dezvoltarea unor modele
proprii. Modele de măsurare multidimensională sunt multiple, precum - Verba & al (1978) cu
patru tipuri - vot, campanie electorală, activitate comunitară, contacte directe; Teorell et al.
(2007) cu cinci tipuri - vot, activitate politică, activitate de consumator, contacte directe,
proteste; Talo, Mannarini (2015) cu patru tipuri - participare politică, activism, participare
civică, dezangajare; sau Infopolitic (2013), România – cu patru tipuri - participare politică,
electorală, civică și comunitară. Este vorba de proiectul inițial, de la care a început
aprofundarea cercetării de față, la care am contribuit ca manager de proiect și coordonator de
cercetare, în 2011-2012, realizat de o echipă mixtă SNSPA-Fundația Multimedia pentru
democrație locală.
***
Rezumând, așadar, am pornit de la o serie de concepte, preluând indicatori atât din
modele care definesc cultura civică (ca variantă ideală de cultură politică), cât și indicatori
folosiți pentru măsurarea capitalului social.
Cultura civică, în definiția pe care o asum, joacă un rol important atât în viaţa
comunităţii, de a cărei construcţie şi evoluţie este responsabilă prin setul de valori, atitudini,
norme şi idealuri pe care le presupune, cât şi în viaţa fiecărui individ a cărui integrare şi
participare la viaţa socială este condiţionată de însuşirea acestor valori, atitudini şi norme.
Cultura civică presupune un număr larg de indivizi care sunt competenţi ca cetăţeni. Ei deţin
informaţii, acţionează raţional, sunt responsabili şi conştienţi de drepturile, libertăţile dar şi de
responsabilităţile ce decurg din calitatea de cetăţean, cooperează în vederea realizării
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
4
intereselor comune. Ei au încredere în semenii lor, în instituţii şi în norme, precum şi în
capacitatea lor de implicare şi influenţare a deciziei.
Capitalul social poate fi definit ca stoc de reţele şi contacte sociale, adică acele
conexiunile dintre indivizi bazate pe norme ale reciprocităţii şi pe încrederea care rezultă din
acestea. Solidaritate, cooperare, onestitate, încredere reciprocă, toleranţă, autodisciplină,
angajament civic, respect pentru lege, egalitate, toate acestea sunt valori, atitudini,
comportamente, credinţe ce structurează un mod de viaţă specific comunităţii civice. Ele
creează un mediu social în care structurile societăţii politice şi cele ale societăţii civile se află
într-o relaţie biunivocă.
Ipotezele de cercetare sunt, următoarele:
Sintetizând cadrul conceptual trecut în revistă, intenția lucrării este să realizeze o
evaluare a participării civice în mod comparativ, între România și state occidentale, urmând să
testeze mai întâi nivelul participării în România (prezumând că acesta rămâne la un nivel
scăzut), iar apoi măsura în care singura formă de participare civică semnificativă, în România,
este cea electorală. Pentru aceasta, am luat în calcul patru direcții:
1. În România, în ultimul deceniu, participarea electorală este constant mai mare
decât orice alt tip de participare (politică sau non-politică: civică/comunitară).
Este vorba de o direcție legată de nuanțele tipurilor de participare și de relația dintre
participarea electorală și alte tipuri de participare în România ultimilor zece ani. Vom
vedea dacă, dincolo de vot, nivelul intențiilor și declarațiilor corespund sau nu nivelului
participării reale.
2. Consumul media stimulează diferit participarea: consumul de mass-media clasice
(TV, radio) influențează participarea electorală, în timp ce consumul de „new
media” stimulează doar parțial participarea.
Verificăm influența mass-media asupra tipurilor diferite de participare, în aceeași
perioadă. În acest cadru, o direcție specială ține de relația dintre consumul de știri online
și tipurile diferite de participare.
3. În România, momentele de participare politică importantă din ultimii 10 ani au
coincis cu o creștere a tuturor tipurilor de participare.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
5
O direcție specială este legată de protestele din România din ultimii 10 ani și relația lor
cu nivelul de participare civică sau politică. Pentru acest lucru am combinat metodele
(detalii mai jos).
4. România rămâne și în prezent o societate cu o cultură participativă redusă,
comparativ cu alte democrații occidentale (SUA, Olanda, Germania, Spania) sau
regionale (Polonia)?
Aceastsa este o direcție a comparării nivelului culturii civice din România cu cel din
state occidentale sau cu alte state din regiune, pentru a vedea dacă sesizăm modele clare
de diferențiere
Sintetic, se poate rezuma demersul metodologic astfel:
Începem cu clarificarea conceptelor și identificarea indicatorilor relevanți. Vom
folosi indicatori atitudinali, de orientări și de comportamente. Dar câți indicatori sunt necesari?
Vom ajunge la un model mulți-dimensional, cu siguranță, dar cât de complex va fi acesta?
Câte tipuri de participare vizăm în evaluare? Este suficientă măsurarea doar a participării la
vot, sau și a altor dimensiuni? Ne interesează doar participarea politică, sau și cea nepolitică?
Iar, dintre formele de participare nepolitică, este suficientă măsurarea participării civice
generale, sau și a celei locală-comunitară?
Identificăm așadar un model de evaluare a culturii politice din România, pe baza
modelelor folosite în literatură de specialitate.
Verificăm și relația cu consumul media. Asumând că participarea politică este
influențată de consumul media, care este relația dintre cele două? Cum influențează consum
media diferitele tipuri de participare? Sunt influențe diferite din partea tipurilor diferite de
media?
Segmentarea populației: cum se împarte populația României în funcție de participare?
Cum arată „participatorii” în România? Cât de mare e proporția de public participativ în
România, față de alte societăți occidentale?
În analiză, folosesc un model cu 4 și, respectiv, 3 tipuri de participare și reiau verificare
indicatorilor după câțiva ani, pentru a fi siguri de validitatea instrumentului. Sunt interesat, cu
această ocazie, de o comparație în timp a rezultatelor.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
6
Varianta cu 4 indici de participare se referă la participarea politică, electorală, civică, și
comunitară (pe date din 2012). Varianta cu 3 indici de participare se referă la participarea
politică, electorală și civică (pe date din 2012 și 2016).
Diferența dintre cele două variante ține de nuanțele participării nepolitice. Practic, am
avut doi indici de participare politică (electorală sau ne-electorală) și unul sau doi indici de
participare nepolitică (civică și comunitară; participarea comunitară a fost măsurată doar în
2012, iar distincția ținea de tipurile de participare civică – localizată teritorial, de tip bonding,
sau nelocalizată teritorial, de tip bridging).
Există și o variantă mai restrânsă, cu număr redus de indicatori, care măsoară diferite
tipuri de participare în 2019. Unul dintre scopurile metodologice ale proiectului este de a
extrage din modelele de participare doar indicatorii referitori la comportamente, pentru a
simplifica în timp un model de segmentare a societății strict din perspectiva tipului de
participare. M-a interesat simplificarea setului de indicatori, astfel încât să ajungem la o
metodologie perfecționată, îmbunătățită și testată cu privire la evaluarea participării, fără să
fie nevoie constant de măsurarea tuturor indicatorilor inițiali. Modelul de analiză este
completat de încă trei zone de analiză: compararea capitalului social - România vs alte state
din Occident, măsurarea impactului media cu altfel de date decât cele de sondaj și analiza media
pornind de la monitorizarea vizibilității online a protestelor din ultimii 10 ani.
Datele folosite – mai intâi, datele de sondaj. Am pornit de la un instrument construit
anterior acestui proiect de cercetare, în 2011-2012. Atunci am realizat un mix amplu de
cercetare: sondaj pe 8.000 de subiecți, reprezentantiv atât național, cât și pentru cele opt regiuni
de dezvoltare, focus grupuri și interviuri de profunzime cu reprezentanți din cele opt regiuni de
dezvoltare, o analiză comparativă pe date din EVS și WVS, o analiză a indicatorilor socio-
economici referitori la gradul de dezvoltare al regiunilor de dezvoltare, o analiză media privind
modul în care valorile corelate culturii civice sunt promovate etc. (Inițiativă pentru Societatea
Civilă, 2013).
Am dorit continuarea acestui demers prin testarea solidității în timp a modelelor de
participare, prin noi cercetări efectuate după un alt ciclu electoral, dar și prin simplificarea
metodelor de măsurare, prin concentrarea pe instrumentele practice care dau rezultatele cele
mai stabile. Primele date au fost culese în contextul anului electoral 2012. Al doilea set de date
a fost centralizat tot într-un an electoral, 2016. Al treilea set de date a fost centralizat, de
asemenea, într-un an electoral, 2019. Am strâns date doar din ani electorali, pentru a avea
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
7
constanță din acest punct de vedere și pentru a putea compară corect aceste informații în ceea
ce privește evoluția lor în timp.
Alte tipuri de date folosite. Am intenționat realizarea de comparații internaționale pe
date culese în manieră similară, motiv pentru care am folosit sursa deschisă de date a World
Values Survey, valul 2010-2014. Alte tipuri de date utile folosite au fost cele derivate din
monitorizarea comunicarii online, inclusiv pe retele sociale, dar si din evaluarea impactului de
cautare online, prin Zelist Monitor si, respectiv, Google Trends.
Ce am facut cu datele? Pentru fiecare ipoteză, au existat mai multe acțiuni.
Am enumerat aici 10 acțiuni efective, care corespund pentru fiecare dintre cele 4
ipoteze de cercetare. Două soluții inovative merită menționate, pe lângă construcția indicilor
de participare, a analizelor de relație bivariata și multivariata. Respectiv, folosirea unei metode
noi de analiză cluster pentru segementarea populației (respectiv Latent Class Analysis) și, de
asemenea, folosirea de date online pentru evaluarea impactului unor subiecte publice – prin
intermediul unui instrument tot mai puternic pentru astfel de ipoteze, respectiv Google Trends,
un instrument validat de cercetări recente.
Sintetic, pentru ipoteza 1 - am construit indici, am redus numărul de indicatori în timp,
am testat variațiile (factoriale, corelații). Pentru ipoteza 2 - am făcut corelații și regresii
(folosind indicii de la ipoteza 1 precum și indicatori noi). Pentru ipoteza 3 - am identificat
indicatori, am construit un studiu de caz extins cu date din monitorizări online, și am folosit o
nouă metodă de analiză cluster (LCA). Pentru ipoteza 4 - am identificat indicatori relevanți și
am făcut comparații internaționale
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
8
Rezultatele
Pentru ipoteza 1, am construit indici de participare, care au grupat seturi mai mari de
indicatori (câteva zeci inițial, reduși treptat în timp doar la cei cu adevărat semnificativi). Am
lucrat cu o formulă de 4 indici de participare și, respectiv, de 3 indici de participare. Indicii de
participare grupează rezultatele cu un scor pe scala 1-100, care includ în mod ponderat
rezultatele a trei tipuri de indicatori:
• Atitudini, cunoștințe, percepții - 33% din scorul indicelui
• Disponibilitatea de participare - 22% din scorul indicelui
• Comportamentul efectiv, participarea - 45% din scorul indicelui.
• Ponderea indicatorilor în crearea acestui scor a fost aleasă ca urmare a grupării
indicatorilor în funcție de rolul lor în participare, conform principalelor teorii citate.
Analize factoriale au permis și selecția în timp din totalul variabilelor măsurate. Inițial,
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
9
pentru fiecare indice, am încercat includerea mai multor variabile, însă cele păstrate
sunt cele care au avut cele mai bune scoruri în analizele factoriale rulate.
Pentru 2012 - am măsurat și versiunea cu 3 indici, dar și cea cu 4 indici
Pentru 2016 - am măsurat doar versiunea cu 3 indici, renunțând la indicele de
participare comunitară (fiind interesat doar de participarea civică, cea asociată cu valorile
capitalului social)
Pentru 2019 - am măsurat o versiune restrânsă, fără indici, cu 15 indicatori
Am pornit de la 40 de indicatori distincți pe care i-am grupat în cei 3 sau 4 indici de
participare. Apoi, am redus numărul la 23 – pentru măsurarea din 2016. Și apoi am mai
simplificat, încă o dată, ajungând doar la 15 indicatori, în 2019. M-a interesat, în construirea
indicilor, în separarea participarii politice de cea nepolitică, civică.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
10
O parte din rezultate sunt sintetizate în graficul de mai jos – cu scorul indicilor pe o
scala de la 1 la 100, în care 100 este un scor maximal de participare (raportat la indicatorii
incluși în măsurare).
Pentru 2012 – indiferent de variantă (cu trei sau patru indici), participarea electorală
este mai mare decât celelalte (urmând participarea comunitară, de tip bonding, apoi participarea
politică și, în fine, cea civică, de tip bridging. Corelațiile sunt pozitive pentru fiecare pereche
de indici, semnificativ mai mare decât zero. Altfel spus, indicii de participare corelează unii cu
alții, notând însă o relație mai puternică între cele trei tipuri de participare ne-electorală, decât
relațiile dintre perechile care includ și participarea electorală.
Ca și în 2012, participarea electorală este și în 2016 mai mare decât toate celelalte
(urmând participarea politică și, în final, cea civică). Corelațiile sunt ceva mai mici în 2016,
dar păstrează același sens – adică, indicii de participare civică și electorală nu corelează
semnificativ, iar participarea politică corelează puternic cu ambele tipuri de participare (scorul
cel mai mare fiind la corelația cu participarea electorală).
Se păstrează și aici, ca și în 2012, relația slabă dintre participarea electorală și
participarea civică. Conform testelor de semnificație t (care pot fi verificate în Anexa 3)
diferențele dintre mediile acestor indici sunt semnificative.
Corelație (2016) PC PE PP PC Pearson Correlation 1 -.025 .129**
Sig. (2-tailed) .502 .000 N 762 732 735
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
11
PE Pearson Correlation -.025 1 .448** Sig. (2-tailed) .502 .000 N 732 737 737
PP Pearson Correlation .129** .448** 1 Sig. (2-tailed) .000 .000 N 735 737 739
Reținem că doar participarea electorală are scoruri de peste 50, indiferent de tipul de
măsurare. Participarea politică a fost în creștere, dar nu suficient pentru a deveni relevantă.
Participarea civică era, în 2016, chiar în scădere.
Datele din 2019 confirmă de asemenea că participarea electorală este singura cu scor
crescut. O analiză factorială, în care am folosit cele 15 variabile măsurate în 2019, confirmă
diferențele dintre tipurile de participare: cei care afirmă că au participat la alegerile
parlamentare sau prezidențiale recente se disting de cei care afirmă că au participat la alte tipuri
de acțiuni (din cei care afirmă că participă constant la vot, majoritatea nu participă și la alte
acțiuni civice sau politice). Segmentând doar publicul care nu face niciuna din activitățile
participative dar, totuși, anunță că participă la vot, vedem că această categorie reprezintă 61%
din electorat. Altfel spus, aproape două treimi din electorat reprezintă populație cu participare
electorală, dar fără nici un fel de altă participare. Este vorba de o majoritate pasivă, care se
exprimă doar prin participare electorală, în timp ce doar o minoritate se exprimă și în alte forme
de participare.
Ipoteza 1 se confirmă, așadar.
Ca element notabil, din analiză reiese diferența dintre noile generații și restul populației
în ceea ce privește scorurile de participare. Există un efect generațional important - noile
generații crescute după aderarea la NATO/UE, au scoruri semnificativ mai mari la toate
-
10,00
20,00
30,00
40,00
50,00
60,00
70,00
80,00
96-'98 86-'95 76-'85 66-'75 56-'65 46-'55 <='45
PE-2012
PE-2016
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
12
capitolele. Chiar dacă nu are scoruri de participare comparabile cu pensionarii, această
generație mai tânără are scoruri de participare electorală comparabilă cu vârsta medie, cu
populația matură activă. Acest lucru indică un potențial participativ nou – comparabil doar cu
zona activă, care cumula zone participative mixte. Practic, tinerii au indice de participare de
peste 50, ceea ce arată cultură participativă, și nu neparticipativă. Pentru viitor, o astfel de
dinamică merită a fi evaluată suplimentar, pentru că putem asista la apariția unei noi generații
participative.
În altă ordine de idei, participarea este influențată major de educație și de percepția
venitului, dar și de consumul media. Există o minoritate educată cu scoruri ridicate de
participare, și nu există mai multe Românii din perspectiva participării - zona dezvoltată
economic are același scor scăzut de participare cu zonele mai puțin dezvoltate economic.
Rezultate pentru ipoteza 2.
Pentru aceasta ipoteză, am inclus în măsurare, în două valuri, indicatori referitori la
consumul media – cu multe variații, de ritm, de tip de consum media, inclusiv indicatori noi,
referitori la publicul care citește comentarii la articolele online și scrie comentarii la articolele
online. Am urmărit relația nu doar cu indicii de participare generali de mai sus, dar și cu indici
referitori la participarea potențială, declarativă (pentru că, atitudinal, sunt semnificative
diferențele între participarea efectivă și cea potențială, după cum se vede mai jos (în datele
pentru anul 2012).
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
13
Am folosit indicii măsurați pentru 2012 și 2016. Am măsurat consumul media atât
generalizat, cât și variind între consum de diverse surse de media, inclusiv social media.
Am urmărit două obiective - măsurarea relației bivariate între consum media și diferite
tipuri de participare (verificând dacă participarea este mai ridicată în rândul celor care
utilizează media mai des) și testarea relației multivariate (prin regresie logistică ce ține sub
control mai mulți factori). Mai jos, doar două din aceste relații, pentru exemplificare (în lucrare
sunt detaliate toate relațiile, atât prin corelații, cât și prin regresii).
Pe de o parte, am consemnat că informarea de la TV (albastru în graficul de sus)
stimulează creșterea participării la vot, dar nu și participarea civică (albastru, în graficul de
jos). Consumul de media clasice corelează direct cu participarea la vot, în timp ce activismul
online și consumul online nu corelează la fel de puternic.
De asemenea, am consemnat ca un activism ridicat online duce și la o participare civică
superioară (liniile roșii din cele grafice).
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
14
Relațiile de influență sunt complexe și cu multe nuanțe iar lucrarea reține analiza
fiecăreia în parte, atât pentru 2012, cât și pentru 2016. Am ilustrat aici rezultatele grupate din
mai multe regresii care analizau influența asupra tipurilor de participare (din dreapta
graficului). Consemnăm, de pildă, că un consum mai mare de online, în general, corelează
negativ cu participarea la vot, și doar un consum de știri corelează pozitiv cu participarea la
vot. Dar consumul de știri online corelează mult mai mult cu participarea la proteste sau cu
participarea civică, decât cu participarea electorală. Altfel pus, consumul online ajută la
activismul offline (politic sau civic). Invers, consumul de știri TV stimulează participarea
electorală, dar nu stimulează participarea la proteste (dimpotrivă, este o relație negativă între
consumul de știri TV și participarea la proteste).
Simpla creștere a consumului media nu este suficientă pentru creșterea participării de
orice fel. Dimpotrivă, există nuanțe importante care trebuie avute în vedere. Consumul crescut
de internet pentru știri politice este mai asociat cu vârsta și cu un nivel de educație ridicat –
ceea ce se asociază direct cu tipuri de participare civică sau politică. Internetul nu crește
participarea pentru cei care nu erau deja participativi.
Ținând sub control caracteristicile personale ale individului, participarea electorală
crește mai ales cu consumul de știri pe internet, urmat de știri la televizor și consum presă
scrisă. Radioul nu influențează semnificativ participarea electorală. Cei care navighează pe
internet pentru alte scopuri decât informarea vor avea o participare electorală mai scăzută.
Utilizarea internetului pentru informare crește probabilitatea de participare electorală a unui
om cu caracteristici medii cu 25%, urmărirea de știri la TV cu 20% și presa scrisă cu 10%.
Consumul de internet doar în scopuri de comunicare sau entertainment poate scădea
probabilitatea de participare cu până la 15%.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
15
Rezultate pentru ipoteza 3. Am construit două analize complementare.
Mai întâi, un studiu de caz pe momentul #Rezist - folosind date din online (monitorizare
online pentru nivelul mediatizării, precum și măsurări ale impactului de căutare); studiul de caz
a identificat momente de protest relevante din ultimii 10 ani. Am facut un studiu de caz extins
despre cum pot fi folosite datele online pentru a masura vizibilitate si impactul unor momente
cheie din spatiul public (protestele din ultimii 10 ani), comparand proteste precum cele
referitoare la Arafat in 2012, Rosia Montana in 2013, votul din Diaspora in 2014, accidentul
de la Colectiv in 2015, OUG 13 in 2017, protestele din 10 august din 2018.
Am pornit în această comparație de la ideea că cele mai vizibile proteste din ultimii ani
(anul 2017 – protestele care au generat “mișcarea Rezist”) ar putea să reprezinte un moment de
referință în dinamica participării civice sau politice în România. În acest sens, am trecut în
revistă alte proteste importante, pentru a vedea dacă anul 2017 a fost unul excepțional sau nu.
Iar una din concluziile la care am ajuns este că, din punct de vedere al protestelor în sine, cu
siguranță este așa. Momentul 2017 a adus cea mai mare vizibilitate și cel mai mare interes din
ultimii opt ani cu privire la proteste efective. A generat o comunicare extinsă pe rețelele sociale,
știri și vizibilitate.
Așadar se poate vorbi de acel moment ca unul de referință pentru proteste în sine. Dar
nu se poate vorbi de acel moment ca unul de interes excepțional pentru public – accidentul de
la Colectiv (cu toate dezvoltările sale politice – proteste, schimbare de guvern, apariția de noi
partide etc) a generat un interes public semnificativ mai mare.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
16
În plus, dacă comparăm momentele de protest cu momentele electorale, vedem cât de
mare este diferența de interes – alegerile (inclusiv referendumurile – chiar și cele cu mică
participare la vot, precum referendumirile invalidate din 2018 sau 2012) produc mai mare
interes și participare efectivă decât momentele de proteste.
Acest studiu de caz (detaliat extins în lucrare) este important pentru că ne arată că o
creștere de activitate în ceea ce privește agenda media (număr ridicat de știri, activitate intensă
pe rețele sociale etc) nu echivalează automat cu o creștere a gradului de implicare civică.
Datele măsurate la ipoteza 1 arată că, deși între 2012 și 2016 au existat trei momente
cu proteste vizibile la nivel național, acest lucru nu a condus la îmbunătățire semnificativă a
participării civice, ci dimpotrivă. Iar creșterea participării politice nu a fost suficient de mare
pentru ca aceasta să devină comparabilă cu cea electorală. A existat o creștere importantă, mai
mare decât media, la indicele de participare (și civică, și politică, și electorală) la noile generații
– însă și aici indicii de participare civică sau politică nu depășesc 50.
Ulterior, putem vorbi de o creștere evidentă a participării după protestele din 2017?
Rămâne să analizăm rezultatele din valul 3 (sondajul din 2019), pentru a identifica numărul
participatorilor – în acest fel, vom vedea dacă putem vorbi de o creștere semnificativă sau nu.
Impresia generală este aceea că, în ciuda unor dinamici participative impresionate
atunci când ne uităm la știri, la dinamica media și chiar la interesul generat pentru populație cu
privire la informarea despre aceste momente, putem vorbi mai degrabă de o confirmare a
tendințelor existente în societatea românească în ultimii ani – în care avem momente rare de
mobilizare civică sau politică, dar care nu sunt urmate de o schimbare de paradigmă din
perspectiva culturii participative. O astfel de schimbare se simte punctual la noile generații (pe
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
17
măsură ce generația celor denumiți în teză drept „Copiii Revoluției” devin mai relevanți în
societate), dar tendința e lentă și de lungă durată.
Ajungem la a doua analiză asociată acestei ipoteze. Este vorba de o analiză a publicului
participator, folosind date de sondaj din 2019 – cu 15 indicatori măsurați într-un tip de analiză
cluster (LCA) pentru a grupa publicul care participă, fie la activități de protest, fie la alte tipuri
de acțiuni (politice, civice, electorale).
Datele confirmă că, și în 2019, majoritatea covârșitoare a populației participă doar prin
vot, în timp ce doar cca 18% afirmă că participă și la următorul tip de activitate (procentele
fiind mult mai mici pentru restul din listă). Această primă distincție este relevantă, pentru că
arată că există doar o minoritate relativ redusă care are scoruri mari de participare.
Pentru segmentare, am folosit o metodă nouă: cei 15 indicatori, testați deja într-o
cercetare din SUA din 2017, au fost folosiți pentru o metodă de segmentare tip analiză cluster,
respectiv Latent Class Analysis. Rezultatul, semnificativ statistic, este ilustrat mai jos (într-o
segmentare care a fost confirmată și prin analize factoriale). Vorbim de o împărțire a României
în 4 tipuri de „participatori”.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
18
Rezultatele arată că populația care participă extins este de trei ori mai mică în România
decât în SUA și, mai mult, că numarul celor care participă efectiv la diverse acțiuni nu a crescut
major dupa acest „val de proteste”. Protestele au vizibilitate în crestere, dar tot alegerile sunt
cele care genereaza interes major. Momentele cu mari proteste publice nu au fost urmate de
efecte semnificative în schimbarea cifrelor de participare.
Metoda de măsurare a participării, respectiv de identificare de participatori, în locul
evaluării globale a unor indici complecși, funcționează, putând fi folosită ulterior pentru
măsurători simplificate prin care dorim să evaluăm numărul de participatori și tipul de
participatori. Soluția analitică (LCA) oferă rezultate solide, consistente. Iar soluția de măsurare
– 15 indicatori concentrați pe acțiuni concrete participative – pare să rezume eficient
informațiile legate de participarea politică și electorală. Din perspectiva participării civice, e
nevoie de ceva mai mulți indicatori, care să cuprindă și câteva elemente ale resurselor de tip
capital social (precum încrederea socială, asociativitatea și toleranța).
Participarea electorală rămâne (și pentru 2019, ca și pentru 2012 și 2016) cea mai
relevantă formă de participare. Cca 60% din populație are doar participare electorală relevantă,
iar scorul pentru publicul pasiv interesat doar de vot este de cca 70%. Aceste cifre sunt
consonante cu indicii participării electorale, măsurați în valurile anterioare (de cca 60 din 100),
arătând o cultură participativă electoral constantă în timp.
Participarea politică nu confirmă momentul de creștere din 2016 față de 2012. Deși nu
avem în totalitate aceiași indicatori care ne permit să construim indicele participării politice,
putem compara câțiva indicatori pentru a remarca eventuale tendințe. Iar aici vedem, de pildă,
că participarea la proteste a scăzut semnificativ. Dacă în anii 2012 sau 2016 participarea la
demonstrații era admisă de 16-17% din respondenți, acum doar 9% își asumă astfel de
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
19
participări. A crescut scorul celor care boicotează (de la 2% la cca 5%) și oscilează numărul
celor care semnează petiții (18%, față de 21% în 2016 sau 16% în 2012). Numărul de proteste
în creștere nu schimbă semnificativ ponderea participatorilor în România.
Deși puține – variabilele referitoare la participare nepolitică (respectiv, civică) dau
rezultate scăzute, confirmând cultura neparticipativă la acest capitol. Deși se văd efecte în timp
în zona participării politice ne-electorale, nu se văd efecte în zona participării civice ne-
electorale. Nivelul de educație, vârsta scăzută și percepția unor venituri ridicate influențează
pozitiv participarea de orice fel. Iar scorurile de participare sunt mai mari la generațiile noi,
cele proaspăt socializate, cu drept de vot.
Generațiile noi (“Copiii Revoluției”) devin tot mai participative, generând o dinamică
pozitivă pentru viitor. Această generație reprezintă cca 14% din populația cu drept de vot, fiind
necesare încă două cicluri electorale pentru ca toată să aibă drept de vot și, deci, potențial de
influențare mai mare. Protestele au vizibilitate în creștere, dar tot alegerile sunt cele care
generează singurul interes relevant. Singurul moment ne-electoral care a generat un interes
mediatic similar cu cele electorale a fost legat de protestele și emoția asociate cu accidentul de
la Colectiv. Însă nu a fost urmat de efecte semnificative în schimbarea cifrelor de participare.
Nici cele mai mari proteste din ultimii ani (2017 - #Rezist) nu au schimbat semnificativ
ponderea celor care participă electoral, politic sau civic.
Putem concluziona, astfel, că ipoteza 3 nu se confirmă.
Rezultate pentru ipoteza 4
Pentru această analiză, am identificat 25 indicatori relevanți pentru evaluarea
capitalului social, extrași din baza de date World Values Survey, val 6 (2010-2014). Am
identificat țări relevante pentru comparație (cu tradiție democratică: SUA, Olanda, cu
democrație stabilă în prezent: Germania, Spania sau cu evoluție comparabilă cu România:
Polonia). Am evaluat comparativ nivelul indicatorilor relevanți - pentru a putea trage concluzii
despre un profil al culturii politice românești (atât cu date din studiile proprii, cât și cu date
WVS). Rezultatele confirmă cifrele din sondajele proprii, respectiv modelul mai degrabă
patriarhal al societății, cu profil cultural neparticipativ și scoruri scăzute de încredere socială,
toleranță și asociativitate. Românii au mai degrabă valori individuale de supraviețuire, mai
degrabă decât self-achievement sau status. Iar profilul civic este non participativ, cu excepția
votului.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
20
O concluzie generală doar din parcurgerea sumară a acestor comparații este aceea că România
se diferențiază major față de state occidentale cu tradiție democratică îndelungată în multe zone
relevante pentru definirea unui profil participativ:
- Nivelul foarte redus de încredere în oameni (de aici, rol mai mic rezervat prietenilor,
pe lângă familie, dar și grad foarte scăzut de asociativitate la toate capitolele);
- Intoleranță majoră față de cei diferiți (sexual, religios, etnic etc);
- Atitudini mai degrabă conservatoare cu privire la familie (inclusiv divorț sau avort),
care pot fi inspirate din profilul religios;
- Grad scăzut de participare efectivă la altceva decât la vot;
- Deschidere față de sisteme politice mai puțin democratice, precum sisteme
autoritariste sau tehnocrate, chiar și în contextul unei deschideri față de votul
democratic (altfel spus, există o majoritate care nu respinge soluții alternative la
sistemul democratic, ceea ce reflectă o deschidere și spre alte modele de conducere).
Aceste diferențe fac astfel ca România să poată fi plasată în zone diferite de
democrațiile consolidate atunci când se clasifică state pe baza diverselor scoruri legate de
cultură politică sau participare. Acest fapt duce la confirmarea ipotezei 4.
Concluzii și limite
Parcurgerea rezultatelor confirmă un profil mai degrabă neparticipativ în România, însă
cu nuanțe din cele mai diverse. Există un tip de participare la care românii au un scor de bun
(participarea electorală), însă aceasta nu este una direct legată de alte tipuri de participare –
ceea ce arată că relația dintre forme diferite de participare nu este încă una consolidată.
Modele de participare politică în România democratica (rezumat)
21
Consumul media nu stimulează egal participarea, existând nuanțe importante, pe care
le-am parcurs în cadrul lucrării. Datele ne arată care sunt variabilele care influențează cel mai
mult participarea – vorbind în special de educație.
Participarea la vot nu corelează clar cu participarea civică, iar participarea politică este
singura care înregistrează creșteri. (în special în ceea ce privește dimensiunea de participare la
proteste). Consumul online nu crește foarte mult participarea decât la cei care erau deja
participativi, iar consumul de știri online este cel care influențează cel mai mult participarea
dintre tipurile de consum online.
Datele ne arată că asistăm la apariția unei noi generații participative, care are
caracteristici diferite de mediile uzuale anterioare, și care poate deveni relevantă sau chiar
dominantă în viitor. De asemenea, evoluțiile economice (extinderea influenței comunicării
online, pe măsura creșterii veniturilor și a PIB-ului) permit noi schimbări în perspectivă.
Teoretic, dinamica pare optimistă, iar indicii de participare au premise să crească – sau, cel
puțin, aceasta era dinamica până la finalul anului 2019.
Închei cu limitele acestei lucrări. Există limite metodologice (referitoare la culegerea
de date în trei valuri mai degrabă inegale, fără folosirea unui panel; referitoare la folosirea
pentru comparații și a unor date culese cu alte metodologii – datele WVS; referitoare la limitele
comparațiilor internaționale, la limitele capacității de monitorizare a softurilor utilizate sau la
accesul limitat la rezultatele altor cercetări din România, pentru verificare). Există și limite ale
modelului explicativ, care poate fi perfecționat, prin includerea de elemente noi (variația
consumului media pe surse cu viziuni ideologice diferite, relația dintre activismul online și alte
tipuri de participare, efectul clivajelor politice centrale asupra participării sau efectul
narativelor anti-occidentale asupra participării). Accentul în modelul explicativ este pus mai
degrabă pe valori culturale, mai puțin pe cele economice sau dinamici instituționale. Există, în
fine, limite legate de soliditatea concluziilor în timp, post criza Covid19, inclusiv din
perspectiva apariției de noi subculturi cu abordări participative distincte.
Schimbarea majoră produsă în 2020, odată cu apariția noii amenințări medicale (criza
noului tip de coronavirus), poate conduce la adaptarea discuției despre capital social și modele
de participare civică, tocmai pentru că aceste concepte capătă noi valențe.
Pentru aceasta, însă, este nevoie de o nouă direcție de cercetare – care să verifice rolul
resurselor de capital social asupra relației dintre cetățean și stat într-o societate afectată de
pandemie, precum și stabilitatea valorilor indicilor de participare după ce acest eveniment se
va fi terminat.