ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII REZUMAT …doctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2020/06/Rezumat... · 2020-06-30 · în ultimii 10 ani o creștere vizibilă a participării

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT

Modele de participare politică în România democratică

Profesor coordonator:

Prof. Univ. Dr. TUDOR VLAD

Autor: DANIEL N. SULTĂNESCU

Obiectivul acestui proiect de cercetare a fost de a crea un instrument de evaluare a

nuanțelor participării în noile democrații precum România, integrând diverse aspecte ale

participării, dincolo de vot. Am testat participarea electorală, politică și civică în deceniul 2010-

2020, rolul mass-media în stimularea participării, caracterul electoralist al culturii participative

românești și, de asemenea, modul în care protestele din ultimii ani au influențat participarea în

România. Am pornit de la date de cercetare multiple, acumulate pe o perioadă mai lungă de

timp, inclusiv cercetări pe care le-am coordonat la Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic

(CSCI), centrul de analiză al Fundaţiei Multimedia pentru democrație locală.

O primă premisă indică că, în România, la fel ca în multe alte state democratice, are loc

în ultimii 10 ani o creștere vizibilă a participării politice, mai ales sub forma unor demonstrații

sau proteste publice.

Modele de participare politică în România democratica (rezumat)

2

Nu este nevoie de o demonstrație extinsă legată de acest argument, deși vom trece în

revistă numeroase dovezi concrete chiar în această lucrare – simpla parcurgere a știrilor oferă

tot mai multe informații legate de nivelul participării în România. Dar, atunci când ne uităm la

variabile obișnuite, precum participarea la vot, vedem că România este, de fapt, o țară cu o

populație care are tendința constante de participare. Indicatorii clasici, măsurați prin studii

diverse, oferă imagini mai degrabă confuze, fie cu variabile care confirmă un nivel ridicat de

participare, fie cu variabile care indică lipsă de participare. Astfel de indicatori rețin, pentru

țări din Europa de Est – democrații emergente, niveluri ridicate de folosire a rețelelor sociale

(a noilor tehnologii de comunicare în masă), fără ca acest lucru să însemne și cote ridicate de

asociativitate, toleranță sau încredere socială. Parcurgând literatura de specialitate, imaginea se

complică și mai mult, pentru că tendințele sunt contradictorii și se dovedește că nu se pot aplica

ușor în țări ca România modelele occidentale cu privire la măsurarea și evaluarea participării

civice. De altfel, măsurarea indicilor de participare nu produce aceleași rezultate în statele cu

democrații consolidate, de tradiție, față de statele cu democrații emergente.

Impresia de moment este aceea că tendințele globale nu sunt relevante atunci când

dorim să înțelegem participarea civică într-o țară emergentă. Avem nevoie, așa cum ne indica

Wright Mills (1975) de „imaginație sociologică” pentru a reașeza datele existente în formate

care să explice mai bine dinamica participării civice pentru societăți aflate în curs de dezvoltare.

Fără a detalia mai mult decât este cazul, voi preciza că analiza cadrului teoretic m-a

făcut să parcurg patru zone distincte. Clarificarea conceptelor reprezintă o miză în sine, mai cu

seamă că ajungem la un amestec fin al acestora. Cele patru zone sunt, așadar, următoarele:

Mai întâi, zona conceptelor referitoare la cultură politică, cultură civică, dar și capital

social sau cetățeni participativi. Aici există linii clasice de analiză și interpretare, dar și abordări

foarte recente și actuale. Conceptele cheie se referă la participare și la modul în care aceasta

este influențată de cetățenii participativi sau de comunitatea civică. Trecem în revistă concepte

precum cultură politică – ca atribut al comunității, al societații; hărți culturale, în linia lui

Almond, Verba (1963) sau Inglehart (1977); capital social – ca atribut al societății și dinamica

referitoare la scăderea încrederii, asociativității, toleranței - Putnam (1993, 2000), Norris (1999,

2002), Klingemann (1999) etc; cetățeni participativi - Dalton (2008), Dalton, Welzel (2014),

Oser (2017) etc.

Vorbim apoi de o zona amplă referitoare la influența consumului mass-media asupra

participării, iar zona efectelor rețelelor sociale asupra participării este extrem de fertilă și

dinamică. Concepte cheie parcurse: Rolul TV în dezangajarea politică - Norris (2000), Putnam

(2000), Gunther (1992); diversificarea consumului media, odată cu apariția internetului și


3

efectul rețelelor sociale asupra participării - Castells (2010), Gil de Zuniga și Valenzuela

(2011), Boulianne (2015) etc; internet și participare în România - Dâncu (2014) etc. Ne

interesează efectul noilor tehnologii de comunicare online asupra participării, amestecul

agendelor, nouă realitate digitală – cu inegalitățile sale și rolul alfabetizării digitale.

În al treilea rând, vorbim de statutul de democrație emergentă - Klingemann (2007),

Denk, Christensen and Bergh (2015), Kirbiš and Flere (2017), Sedláčková and Šafr (2018) etc;

vorbim și de diferențele acestor societăți față de statele cu democrații consolidate și de tradiție

- Petrjanosova (2014), Klingemann, Fuchs, și Zielonka (2006). Ajungem și la specificul

măsurării participării în România - Sandu (2000), Comșa (2006), Voicu (2008), Dragoman

(2010), Infopolitic (2013, 2016), David (2015).

În fine, vorbim de o evaluare metodologică amplă privind modelele de măsurare

multidimensională – fiind interesat de o contribuție la acest cadru metodologic, atât prin

preluarea și testarea în România a unor modele externe, dar și prin dezvoltarea unor modele

proprii. Modele de măsurare multidimensională sunt multiple, precum - Verba & al (1978) cu

patru tipuri - vot, campanie electorală, activitate comunitară, contacte directe; Teorell et al.

(2007) cu cinci tipuri - vot, activitate politică, activitate de consumator, contacte directe,

proteste; Talo, Mannarini (2015) cu patru tipuri - participare politică, activism, participare

civică, dezangajare; sau Infopolitic (2013), România – cu patru tipuri - participare politică,

electorală, civică și comunitară. Este vorba de proiectul inițial, de la care a început

aprofundarea cercetării de față, la care am contribuit ca manager de proiect și coordonator de

cercetare, în 2011-2012, realizat de o echipă mixtă SNSPA-Fundația Multimedia pentru

democrație locală.

***

Rezumând, așadar, am pornit de la o serie de concepte, preluând indicatori atât din

modele care definesc cultura civică (ca variantă ideală de cultură politică), cât și indicatori

folosiți pentru măsurarea capitalului social.

Cultura civică, în definiția pe care o asum, joacă un rol important atât în viaţa

comunităţii, de a cărei construcţie şi evoluţie este responsabilă prin setul de valori, atitudini,

norme şi idealuri pe care le presupune, cât şi în viaţa fiecărui individ a cărui integrare şi

participare la viaţa socială este condiţionată de însuşirea acestor valori, atitudini şi norme.

Cultura civică presupune un număr larg de indivizi care sunt competenţi ca cetăţeni. Ei deţin

informaţii, acţionează raţional, sunt responsabili şi conştienţi de drepturile, libertăţile dar şi de

responsabilităţile ce decurg din calitatea de cetăţean, cooperează în vederea realizării


4

intereselor comune. Ei au încredere în semenii lor, în instituţii şi în norme, precum şi în

capacitatea lor de implicare şi influenţare a deciziei.

Capitalul social poate fi definit ca stoc de reţele şi contacte sociale, adică acele

conexiunile dintre indivizi bazate pe norme ale reciprocităţii şi pe încrederea care rezultă din

acestea. Solidaritate, cooperare, onestitate, încredere reciprocă, toleranţă, autodisciplină,

angajament civic, respect pentru lege, egalitate, toate acestea sunt valori, atitudini,

comportamente, credinţe ce structurează un mod de viaţă specific comunităţii civice. Ele

creează un mediu social în care structurile societăţii politice şi cele ale societăţii civile se află

într-o relaţie biunivocă.

Ipotezele de cercetare sunt, următoarele:

Sintetizând cadrul conceptual trecut în revistă, intenția lucrării este să realizeze o

evaluare a participării civice în mod comparativ, între România și state occidentale, urmând să

testeze mai întâi nivelul participării în România (prezumând că acesta rămâne la un nivel

scăzut), iar apoi măsura în care singura formă de participare civică semnificativă, în România,

este cea electorală. Pentru aceasta, am luat în calcul patru direcții:

1. În România, în ultimul deceniu, participarea electorală este constant mai mare

decât orice alt tip de participare (politică sau non-politică: civică/comunitară).

Este vorba de o direcție legată de nuanțele tipurilor de participare și de relația dintre

participarea electorală și alte tipuri de participare în România ultimilor zece ani. Vom

vedea dacă, dincolo de vot, nivelul intențiilor și declarațiilor corespund sau nu nivelului

participării reale.

2. Consumul media stimulează diferit participarea: consumul de mass-media clasice

(TV, radio) influențează participarea electorală, în timp ce consumul de „new

media” stimulează doar parțial participarea.

Verificăm influența mass-media asupra tipurilor diferite de participare, în aceeași

perioadă. În acest cadru, o direcție specială ține de relația dintre consumul de știri online

și tipurile diferite de participare.

3. În România, momentele de participare politică importantă din ultimii 10 ani au

coincis cu o creștere a tuturor tipurilor de participare.


5

O direcție specială este legată de protestele din România din ultimii 10 ani și relația lor

cu nivelul de participare civică sau politică. Pentru acest lucru am combinat metodele

(detalii mai jos).

4. România rămâne și în prezent o societate cu o cultură participativă redusă,

comparativ cu alte democrații occidentale (SUA, Olanda, Germania, Spania) sau

regionale (Polonia)?

Aceastsa este o direcție a comparării nivelului culturii civice din România cu cel din

state occidentale sau cu alte state din regiune, pentru a vedea dacă sesizăm modele clare

de diferențiere

Sintetic, se poate rezuma demersul metodologic astfel:

Începem cu clarificarea conceptelor și identificarea indicatorilor relevanți. Vom

folosi indicatori atitudinali, de orientări și de comportamente. Dar câți indicatori sunt necesari?

Vom ajunge la un model mulți-dimensional, cu siguranță, dar cât de complex va fi acesta?

Câte tipuri de participare vizăm în evaluare? Este suficientă măsurarea doar a participării la

vot, sau și a altor dimensiuni? Ne interesează doar participarea politică, sau și cea nepolitică?

Iar, dintre formele de participare nepolitică, este suficientă măsurarea participării civice

generale, sau și a celei locală-comunitară?

Identificăm așadar un model de evaluare a culturii politice din România, pe baza

modelelor folosite în literatură de specialitate.

Verificăm și relația cu consumul media. Asumând că participarea politică este

influențată de consumul media, care este relația dintre cele două? Cum influențează consum

media diferitele tipuri de participare? Sunt influențe diferite din partea tipurilor diferite de

media?

Segmentarea populației: cum se împarte populația României în funcție de participare?

Cum arată „participatorii” în România? Cât de mare e proporția de public participativ în

România, față de alte societăți occidentale?

În analiză, folosesc un model cu 4 și, respectiv, 3 tipuri de participare și reiau verificare

indicatorilor după câțiva ani, pentru a fi siguri de validitatea instrumentului. Sunt interesat, cu

această ocazie, de o comparație în timp a rezultatelor.


6

Varianta cu 4 indici de participare se referă la participarea politică, electorală, civică, și

comunitară (pe date din 2012). Varianta cu 3 indici de participare se referă la participarea

politică, electorală și civică (pe date din 2012 și 2016).

Diferența dintre cele două variante ține de nuanțele participării nepolitice. Practic, am

avut doi indici de participare politică (electorală sau ne-electorală) și unul sau doi indici de

participare nepolitică (civică și comunitară; participarea comunitară a fost măsurată doar în

2012, iar distincția ținea de tipurile de participare civică – localizată teritorial, de tip bonding,

sau nelocalizată teritorial, de tip bridging).

Există și o variantă mai restrânsă, cu număr redus de indicatori, care măsoară diferite

tipuri de participare în 2019. Unul dintre scopurile metodologice ale proiectului este de a

extrage din modelele de participare doar indicatorii referitori la comportamente, pentru a

simplifica în timp un model de segmentare a societății strict din perspectiva tipului de

participare. M-a interesat simplificarea setului de indicatori, astfel încât să ajungem la o

metodologie perfecționată, îmbunătățită și testată cu privire la evaluarea participării, fără să

fie nevoie constant de măsurarea tuturor indicatorilor inițiali. Modelul de analiză este

completat de încă trei zone de analiză: compararea capitalului social - România vs alte state

din Occident, măsurarea impactului media cu altfel de date decât cele de sondaj și analiza media

pornind de la monitorizarea vizibilității online a protestelor din ultimii 10 ani.

Datele folosite – mai intâi, datele de sondaj. Am pornit de la un instrument construit

anterior acestui proiect de cercetare, în 2011-2012. Atunci am realizat un mix amplu de

cercetare: sondaj pe 8.000 de subiecți, reprezentantiv atât național, cât și pentru cele opt regiuni

de dezvoltare, focus grupuri și interviuri de profunzime cu reprezentanți din cele opt regiuni de

dezvoltare, o analiză comparativă pe date din EVS și WVS, o analiză a indicatorilor socio-

economici referitori la gradul de dezvoltare al regiunilor de dezvoltare, o analiză media privind

modul în care valorile corelate culturii civice sunt promovate etc. (Inițiativă pentru Societatea

Civilă, 2013).

Am dorit continuarea acestui demers prin testarea solidității în timp a modelelor de

participare, prin noi cercetări efectuate după un alt ciclu electoral, dar și prin simplificarea

metodelor de măsurare, prin concentrarea pe instrumentele practice care dau rezultatele cele

mai stabile. Primele date au fost culese în contextul anului electoral 2012. Al doilea set de date

a fost centralizat tot într-un an electoral, 2016. Al treilea set de date a fost centralizat, de

asemenea, într-un an electoral, 2019. Am strâns date doar din ani electorali, pentru a avea


7

constanță din acest punct de vedere și pentru a putea compară corect aceste informații în ceea

ce privește evoluția lor în timp.

Alte tipuri de date folosite. Am intenționat realizarea de comparații internaționale pe

date culese în manieră similară, motiv pentru care am folosit sursa deschisă de date a World

Values Survey, valul 2010-2014. Alte tipuri de date utile folosite au fost cele derivate din

monitorizarea comunicarii online, inclusiv pe retele sociale, dar si din evaluarea impactului de

cautare online, prin Zelist Monitor si, respectiv, Google Trends.

Ce am facut cu datele? Pentru fiecare ipoteză, au existat mai multe acțiuni.

Am enumerat aici 10 acțiuni efective, care corespund pentru fiecare dintre cele 4

ipoteze de cercetare. Două soluții inovative merită menționate, pe lângă construcția indicilor

de participare, a analizelor de relație bivariata și multivariata. Respectiv, folosirea unei metode

noi de analiză cluster pentru segementarea populației (respectiv Latent Class Analysis) și, de

asemenea, folosirea de date online pentru evaluarea impactului unor subiecte publice – prin

intermediul unui instrument tot mai puternic pentru astfel de ipoteze, respectiv Google Trends,

un instrument validat de cercetări recente.

Sintetic, pentru ipoteza 1 - am construit indici, am redus numărul de indicatori în timp,

am testat variațiile (factoriale, corelații). Pentru ipoteza 2 - am făcut corelații și regresii

(folosind indicii de la ipoteza 1 precum și indicatori noi). Pentru ipoteza 3 - am identificat

indicatori, am construit un studiu de caz extins cu date din monitorizări online, și am folosit o

nouă metodă de analiză cluster (LCA). Pentru ipoteza 4 - am identificat indicatori relevanți și

am făcut comparații internaționale


8

Rezultatele

Pentru ipoteza 1, am construit indici de participare, care au grupat seturi mai mari de

indicatori (câteva zeci inițial, reduși treptat în timp doar la cei cu adevărat semnificativi). Am

lucrat cu o formulă de 4 indici de participare și, respectiv, de 3 indici de participare. Indicii de

participare grupează rezultatele cu un scor pe scala 1-100, care includ în mod ponderat

rezultatele a trei tipuri de indicatori:

• Atitudini, cunoștințe, percepții - 33% din scorul indicelui

• Disponibilitatea de participare - 22% din scorul indicelui

• Comportamentul efectiv, participarea - 45% din scorul indicelui.

• Ponderea indicatorilor în crearea acestui scor a fost aleasă ca urmare a grupării

indicatorilor în funcție de rolul lor în participare, conform principalelor teorii citate.

Analize factoriale au permis și selecția în timp din totalul variabilelor măsurate. Inițial,


9

pentru fiecare indice, am încercat includerea mai multor variabile, însă cele păstrate

sunt cele care au avut cele mai bune scoruri în analizele factoriale rulate.

Pentru 2012 - am măsurat și versiunea cu 3 indici, dar și cea cu 4 indici

Pentru 2016 - am măsurat doar versiunea cu 3 indici, renunțând la indicele de

participare comunitară (fiind interesat doar de participarea civică, cea asociată cu valorile

capitalului social)

Pentru 2019 - am măsurat o versiune restrânsă, fără indici, cu 15 indicatori

Am pornit de la 40 de indicatori distincți pe care i-am grupat în cei 3 sau 4 indici de

participare. Apoi, am redus numărul la 23 – pentru măsurarea din 2016. Și apoi am mai

simplificat, încă o dată, ajungând doar la 15 indicatori, în 2019. M-a interesat, în construirea

indicilor, în separarea participarii politice de cea nepolitică, civică.


10

O parte din rezultate sunt sintetizate în graficul de mai jos – cu scorul indicilor pe o

scala de la 1 la 100, în care 100 este un scor maximal de participare (raportat la indicatorii

incluși în măsurare).

Pentru 2012 – indiferent de variantă (cu trei sau patru indici), participarea electorală

este mai mare decât celelalte (urmând participarea comunitară, de tip bonding, apoi participarea

politică și, în fine, cea civică, de tip bridging. Corelațiile sunt pozitive pentru fiecare pereche

de indici, semnificativ mai mare decât zero. Altfel spus, indicii de participare corelează unii cu

alții, notând însă o relație mai puternică între cele trei tipuri de participare ne-electorală, decât

relațiile dintre perechile care includ și participarea electorală.

Ca și în 2012, participarea electorală este și în 2016 mai mare decât toate celelalte

(urmând participarea politică și, în final, cea civică). Corelațiile sunt ceva mai mici în 2016,

dar păstrează același sens – adică, indicii de participare civică și electorală nu corelează

semnificativ, iar participarea politică corelează puternic cu ambele tipuri de participare (scorul

cel mai mare fiind la corelația cu participarea electorală).

Se păstrează și aici, ca și în 2012, relația slabă dintre participarea electorală și

participarea civică. Conform testelor de semnificație t (care pot fi verificate în Anexa 3)

diferențele dintre mediile acestor indici sunt semnificative.

Corelație (2016) PC PE PP PC Pearson Correlation 1 -.025 .129**

Sig. (2-tailed) .502 .000 N 762 732 735


11

PE Pearson Correlation -.025 1 .448** Sig. (2-tailed) .502 .000 N 732 737 737

PP Pearson Correlation .129** .448** 1 Sig. (2-tailed) .000 .000 N 735 737 739

Reținem că doar participarea electorală are scoruri de peste 50, indiferent de tipul de

măsurare. Participarea politică a fost în creștere, dar nu suficient pentru a deveni relevantă.

Participarea civică era, în 2016, chiar în scădere.

Datele din 2019 confirmă de asemenea că participarea electorală este singura cu scor

crescut. O analiză factorială, în care am folosit cele 15 variabile măsurate în 2019, confirmă

diferențele dintre tipurile de participare: cei care afirmă că au participat la alegerile

parlamentare sau prezidențiale recente se disting de cei care afirmă că au participat la alte tipuri

de acțiuni (din cei care afirmă că participă constant la vot, majoritatea nu participă și la alte

acțiuni civice sau politice). Segmentând doar publicul care nu face niciuna din activitățile

participative dar, totuși, anunță că participă la vot, vedem că această categorie reprezintă 61%

din electorat. Altfel spus, aproape două treimi din electorat reprezintă populație cu participare

electorală, dar fără nici un fel de altă participare. Este vorba de o majoritate pasivă, care se

exprimă doar prin participare electorală, în timp ce doar o minoritate se exprimă și în alte forme

de participare.

Ipoteza 1 se confirmă, așadar.

Ca element notabil, din analiză reiese diferența dintre noile generații și restul populației

în ceea ce privește scorurile de participare. Există un efect generațional important - noile

generații crescute după aderarea la NATO/UE, au scoruri semnificativ mai mari la toate

-

10,00

20,00

30,00

40,00

50,00

60,00

70,00

80,00

96-'98 86-'95 76-'85 66-'75 56-'65 46-'55 <='45

PE-2012

PE-2016


12

capitolele. Chiar dacă nu are scoruri de participare comparabile cu pensionarii, această

generație mai tânără are scoruri de participare electorală comparabilă cu vârsta medie, cu

populația matură activă. Acest lucru indică un potențial participativ nou – comparabil doar cu

zona activă, care cumula zone participative mixte. Practic, tinerii au indice de participare de

peste 50, ceea ce arată cultură participativă, și nu neparticipativă. Pentru viitor, o astfel de

dinamică merită a fi evaluată suplimentar, pentru că putem asista la apariția unei noi generații

participative.

În altă ordine de idei, participarea este influențată major de educație și de percepția

venitului, dar și de consumul media. Există o minoritate educată cu scoruri ridicate de

participare, și nu există mai multe Românii din perspectiva participării - zona dezvoltată

economic are același scor scăzut de participare cu zonele mai puțin dezvoltate economic.

Rezultate pentru ipoteza 2.

Pentru aceasta ipoteză, am inclus în măsurare, în două valuri, indicatori referitori la

consumul media – cu multe variații, de ritm, de tip de consum media, inclusiv indicatori noi,

referitori la publicul care citește comentarii la articolele online și scrie comentarii la articolele

online. Am urmărit relația nu doar cu indicii de participare generali de mai sus, dar și cu indici

referitori la participarea potențială, declarativă (pentru că, atitudinal, sunt semnificative

diferențele între participarea efectivă și cea potențială, după cum se vede mai jos (în datele

pentru anul 2012).


13

Am folosit indicii măsurați pentru 2012 și 2016. Am măsurat consumul media atât

generalizat, cât și variind între consum de diverse surse de media, inclusiv social media.

Am urmărit două obiective - măsurarea relației bivariate între consum media și diferite

tipuri de participare (verificând dacă participarea este mai ridicată în rândul celor care

utilizează media mai des) și testarea relației multivariate (prin regresie logistică ce ține sub

control mai mulți factori). Mai jos, doar două din aceste relații, pentru exemplificare (în lucrare

sunt detaliate toate relațiile, atât prin corelații, cât și prin regresii).

Pe de o parte, am consemnat că informarea de la TV (albastru în graficul de sus)

stimulează creșterea participării la vot, dar nu și participarea civică (albastru, în graficul de

jos). Consumul de media clasice corelează direct cu participarea la vot, în timp ce activismul

online și consumul online nu corelează la fel de puternic.

De asemenea, am consemnat ca un activism ridicat online duce și la o participare civică

superioară (liniile roșii din cele grafice).


14

Relațiile de influență sunt complexe și cu multe nuanțe iar lucrarea reține analiza

fiecăreia în parte, atât pentru 2012, cât și pentru 2016. Am ilustrat aici rezultatele grupate din

mai multe regresii care analizau influența asupra tipurilor de participare (din dreapta

graficului). Consemnăm, de pildă, că un consum mai mare de online, în general, corelează

negativ cu participarea la vot, și doar un consum de știri corelează pozitiv cu participarea la

vot. Dar consumul de știri online corelează mult mai mult cu participarea la proteste sau cu

participarea civică, decât cu participarea electorală. Altfel pus, consumul online ajută la

activismul offline (politic sau civic). Invers, consumul de știri TV stimulează participarea

electorală, dar nu stimulează participarea la proteste (dimpotrivă, este o relație negativă între

consumul de știri TV și participarea la proteste).

Simpla creștere a consumului media nu este suficientă pentru creșterea participării de

orice fel. Dimpotrivă, există nuanțe importante care trebuie avute în vedere. Consumul crescut

de internet pentru știri politice este mai asociat cu vârsta și cu un nivel de educație ridicat –

ceea ce se asociază direct cu tipuri de participare civică sau politică. Internetul nu crește

participarea pentru cei care nu erau deja participativi.

Ținând sub control caracteristicile personale ale individului, participarea electorală

crește mai ales cu consumul de știri pe internet, urmat de știri la televizor și consum presă

scrisă. Radioul nu influențează semnificativ participarea electorală. Cei care navighează pe

internet pentru alte scopuri decât informarea vor avea o participare electorală mai scăzută.

Utilizarea internetului pentru informare crește probabilitatea de participare electorală a unui

om cu caracteristici medii cu 25%, urmărirea de știri la TV cu 20% și presa scrisă cu 10%.

Consumul de internet doar în scopuri de comunicare sau entertainment poate scădea

probabilitatea de participare cu până la 15%.


15

Rezultate pentru ipoteza 3. Am construit două analize complementare.

Mai întâi, un studiu de caz pe momentul #Rezist - folosind date din online (monitorizare

online pentru nivelul mediatizării, precum și măsurări ale impactului de căutare); studiul de caz

a identificat momente de protest relevante din ultimii 10 ani. Am facut un studiu de caz extins

despre cum pot fi folosite datele online pentru a masura vizibilitate si impactul unor momente

cheie din spatiul public (protestele din ultimii 10 ani), comparand proteste precum cele

referitoare la Arafat in 2012, Rosia Montana in 2013, votul din Diaspora in 2014, accidentul

de la Colectiv in 2015, OUG 13 in 2017, protestele din 10 august din 2018.

Am pornit în această comparație de la ideea că cele mai vizibile proteste din ultimii ani

(anul 2017 – protestele care au generat “mișcarea Rezist”) ar putea să reprezinte un moment de

referință în dinamica participării civice sau politice în România. În acest sens, am trecut în

revistă alte proteste importante, pentru a vedea dacă anul 2017 a fost unul excepțional sau nu.

Iar una din concluziile la care am ajuns este că, din punct de vedere al protestelor în sine, cu

siguranță este așa. Momentul 2017 a adus cea mai mare vizibilitate și cel mai mare interes din

ultimii opt ani cu privire la proteste efective. A generat o comunicare extinsă pe rețelele sociale,

știri și vizibilitate.

Așadar se poate vorbi de acel moment ca unul de referință pentru proteste în sine. Dar

nu se poate vorbi de acel moment ca unul de interes excepțional pentru public – accidentul de

la Colectiv (cu toate dezvoltările sale politice – proteste, schimbare de guvern, apariția de noi

partide etc) a generat un interes public semnificativ mai mare.


16

În plus, dacă comparăm momentele de protest cu momentele electorale, vedem cât de

mare este diferența de interes – alegerile (inclusiv referendumurile – chiar și cele cu mică

participare la vot, precum referendumirile invalidate din 2018 sau 2012) produc mai mare

interes și participare efectivă decât momentele de proteste.

Acest studiu de caz (detaliat extins în lucrare) este important pentru că ne arată că o

creștere de activitate în ceea ce privește agenda media (număr ridicat de știri, activitate intensă

pe rețele sociale etc) nu echivalează automat cu o creștere a gradului de implicare civică.

Datele măsurate la ipoteza 1 arată că, deși între 2012 și 2016 au existat trei momente

cu proteste vizibile la nivel național, acest lucru nu a condus la îmbunătățire semnificativă a

participării civice, ci dimpotrivă. Iar creșterea participării politice nu a fost suficient de mare

pentru ca aceasta să devină comparabilă cu cea electorală. A existat o creștere importantă, mai

mare decât media, la indicele de participare (și civică, și politică, și electorală) la noile generații

– însă și aici indicii de participare civică sau politică nu depășesc 50.

Ulterior, putem vorbi de o creștere evidentă a participării după protestele din 2017?

Rămâne să analizăm rezultatele din valul 3 (sondajul din 2019), pentru a identifica numărul

participatorilor – în acest fel, vom vedea dacă putem vorbi de o creștere semnificativă sau nu.

Impresia generală este aceea că, în ciuda unor dinamici participative impresionate

atunci când ne uităm la știri, la dinamica media și chiar la interesul generat pentru populație cu

privire la informarea despre aceste momente, putem vorbi mai degrabă de o confirmare a

tendințelor existente în societatea românească în ultimii ani – în care avem momente rare de

mobilizare civică sau politică, dar care nu sunt urmate de o schimbare de paradigmă din

perspectiva culturii participative. O astfel de schimbare se simte punctual la noile generații (pe


17

măsură ce generația celor denumiți în teză drept „Copiii Revoluției” devin mai relevanți în

societate), dar tendința e lentă și de lungă durată.

Ajungem la a doua analiză asociată acestei ipoteze. Este vorba de o analiză a publicului

participator, folosind date de sondaj din 2019 – cu 15 indicatori măsurați într-un tip de analiză

cluster (LCA) pentru a grupa publicul care participă, fie la activități de protest, fie la alte tipuri

de acțiuni (politice, civice, electorale).

Datele confirmă că, și în 2019, majoritatea covârșitoare a populației participă doar prin

vot, în timp ce doar cca 18% afirmă că participă și la următorul tip de activitate (procentele

fiind mult mai mici pentru restul din listă). Această primă distincție este relevantă, pentru că

arată că există doar o minoritate relativ redusă care are scoruri mari de participare.

Pentru segmentare, am folosit o metodă nouă: cei 15 indicatori, testați deja într-o

cercetare din SUA din 2017, au fost folosiți pentru o metodă de segmentare tip analiză cluster,

respectiv Latent Class Analysis. Rezultatul, semnificativ statistic, este ilustrat mai jos (într-o

segmentare care a fost confirmată și prin analize factoriale). Vorbim de o împărțire a României

în 4 tipuri de „participatori”.


18

Rezultatele arată că populația care participă extins este de trei ori mai mică în România

decât în SUA și, mai mult, că numarul celor care participă efectiv la diverse acțiuni nu a crescut

major dupa acest „val de proteste”. Protestele au vizibilitate în crestere, dar tot alegerile sunt

cele care genereaza interes major. Momentele cu mari proteste publice nu au fost urmate de

efecte semnificative în schimbarea cifrelor de participare.

Metoda de măsurare a participării, respectiv de identificare de participatori, în locul

evaluării globale a unor indici complecși, funcționează, putând fi folosită ulterior pentru

măsurători simplificate prin care dorim să evaluăm numărul de participatori și tipul de

participatori. Soluția analitică (LCA) oferă rezultate solide, consistente. Iar soluția de măsurare

– 15 indicatori concentrați pe acțiuni concrete participative – pare să rezume eficient

informațiile legate de participarea politică și electorală. Din perspectiva participării civice, e

nevoie de ceva mai mulți indicatori, care să cuprindă și câteva elemente ale resurselor de tip

capital social (precum încrederea socială, asociativitatea și toleranța).

Participarea electorală rămâne (și pentru 2019, ca și pentru 2012 și 2016) cea mai

relevantă formă de participare. Cca 60% din populație are doar participare electorală relevantă,

iar scorul pentru publicul pasiv interesat doar de vot este de cca 70%. Aceste cifre sunt

consonante cu indicii participării electorale, măsurați în valurile anterioare (de cca 60 din 100),

arătând o cultură participativă electoral constantă în timp.

Participarea politică nu confirmă momentul de creștere din 2016 față de 2012. Deși nu

avem în totalitate aceiași indicatori care ne permit să construim indicele participării politice,

putem compara câțiva indicatori pentru a remarca eventuale tendințe. Iar aici vedem, de pildă,

că participarea la proteste a scăzut semnificativ. Dacă în anii 2012 sau 2016 participarea la

demonstrații era admisă de 16-17% din respondenți, acum doar 9% își asumă astfel de


19

participări. A crescut scorul celor care boicotează (de la 2% la cca 5%) și oscilează numărul

celor care semnează petiții (18%, față de 21% în 2016 sau 16% în 2012). Numărul de proteste

în creștere nu schimbă semnificativ ponderea participatorilor în România.

Deși puține – variabilele referitoare la participare nepolitică (respectiv, civică) dau

rezultate scăzute, confirmând cultura neparticipativă la acest capitol. Deși se văd efecte în timp

în zona participării politice ne-electorale, nu se văd efecte în zona participării civice ne-

electorale. Nivelul de educație, vârsta scăzută și percepția unor venituri ridicate influențează

pozitiv participarea de orice fel. Iar scorurile de participare sunt mai mari la generațiile noi,

cele proaspăt socializate, cu drept de vot.

Generațiile noi (“Copiii Revoluției”) devin tot mai participative, generând o dinamică

pozitivă pentru viitor. Această generație reprezintă cca 14% din populația cu drept de vot, fiind

necesare încă două cicluri electorale pentru ca toată să aibă drept de vot și, deci, potențial de

influențare mai mare. Protestele au vizibilitate în creștere, dar tot alegerile sunt cele care

generează singurul interes relevant. Singurul moment ne-electoral care a generat un interes

mediatic similar cu cele electorale a fost legat de protestele și emoția asociate cu accidentul de

la Colectiv. Însă nu a fost urmat de efecte semnificative în schimbarea cifrelor de participare.

Nici cele mai mari proteste din ultimii ani (2017 - #Rezist) nu au schimbat semnificativ

ponderea celor care participă electoral, politic sau civic.

Putem concluziona, astfel, că ipoteza 3 nu se confirmă.

Rezultate pentru ipoteza 4

Pentru această analiză, am identificat 25 indicatori relevanți pentru evaluarea

capitalului social, extrași din baza de date World Values Survey, val 6 (2010-2014). Am

identificat țări relevante pentru comparație (cu tradiție democratică: SUA, Olanda, cu

democrație stabilă în prezent: Germania, Spania sau cu evoluție comparabilă cu România:

Polonia). Am evaluat comparativ nivelul indicatorilor relevanți - pentru a putea trage concluzii

despre un profil al culturii politice românești (atât cu date din studiile proprii, cât și cu date

WVS). Rezultatele confirmă cifrele din sondajele proprii, respectiv modelul mai degrabă

patriarhal al societății, cu profil cultural neparticipativ și scoruri scăzute de încredere socială,

toleranță și asociativitate. Românii au mai degrabă valori individuale de supraviețuire, mai

degrabă decât self-achievement sau status. Iar profilul civic este non participativ, cu excepția

votului.


20

O concluzie generală doar din parcurgerea sumară a acestor comparații este aceea că România

se diferențiază major față de state occidentale cu tradiție democratică îndelungată în multe zone

relevante pentru definirea unui profil participativ:

- Nivelul foarte redus de încredere în oameni (de aici, rol mai mic rezervat prietenilor,

pe lângă familie, dar și grad foarte scăzut de asociativitate la toate capitolele);

- Intoleranță majoră față de cei diferiți (sexual, religios, etnic etc);

- Atitudini mai degrabă conservatoare cu privire la familie (inclusiv divorț sau avort),

care pot fi inspirate din profilul religios;

- Grad scăzut de participare efectivă la altceva decât la vot;

- Deschidere față de sisteme politice mai puțin democratice, precum sisteme

autoritariste sau tehnocrate, chiar și în contextul unei deschideri față de votul

democratic (altfel spus, există o majoritate care nu respinge soluții alternative la

sistemul democratic, ceea ce reflectă o deschidere și spre alte modele de conducere).

Aceste diferențe fac astfel ca România să poată fi plasată în zone diferite de

democrațiile consolidate atunci când se clasifică state pe baza diverselor scoruri legate de

cultură politică sau participare. Acest fapt duce la confirmarea ipotezei 4.

Concluzii și limite

Parcurgerea rezultatelor confirmă un profil mai degrabă neparticipativ în România, însă

cu nuanțe din cele mai diverse. Există un tip de participare la care românii au un scor de bun

(participarea electorală), însă aceasta nu este una direct legată de alte tipuri de participare –

ceea ce arată că relația dintre forme diferite de participare nu este încă una consolidată.


21

Consumul media nu stimulează egal participarea, existând nuanțe importante, pe care

le-am parcurs în cadrul lucrării. Datele ne arată care sunt variabilele care influențează cel mai

mult participarea – vorbind în special de educație.

Participarea la vot nu corelează clar cu participarea civică, iar participarea politică este

singura care înregistrează creșteri. (în special în ceea ce privește dimensiunea de participare la

proteste). Consumul online nu crește foarte mult participarea decât la cei care erau deja

participativi, iar consumul de știri online este cel care influențează cel mai mult participarea

dintre tipurile de consum online.

Datele ne arată că asistăm la apariția unei noi generații participative, care are

caracteristici diferite de mediile uzuale anterioare, și care poate deveni relevantă sau chiar

dominantă în viitor. De asemenea, evoluțiile economice (extinderea influenței comunicării

online, pe măsura creșterii veniturilor și a PIB-ului) permit noi schimbări în perspectivă.

Teoretic, dinamica pare optimistă, iar indicii de participare au premise să crească – sau, cel

puțin, aceasta era dinamica până la finalul anului 2019.

Închei cu limitele acestei lucrări. Există limite metodologice (referitoare la culegerea

de date în trei valuri mai degrabă inegale, fără folosirea unui panel; referitoare la folosirea

pentru comparații și a unor date culese cu alte metodologii – datele WVS; referitoare la limitele

comparațiilor internaționale, la limitele capacității de monitorizare a softurilor utilizate sau la

accesul limitat la rezultatele altor cercetări din România, pentru verificare). Există și limite ale

modelului explicativ, care poate fi perfecționat, prin includerea de elemente noi (variația

consumului media pe surse cu viziuni ideologice diferite, relația dintre activismul online și alte

tipuri de participare, efectul clivajelor politice centrale asupra participării sau efectul

narativelor anti-occidentale asupra participării). Accentul în modelul explicativ este pus mai

degrabă pe valori culturale, mai puțin pe cele economice sau dinamici instituționale. Există, în

fine, limite legate de soliditatea concluziilor în timp, post criza Covid19, inclusiv din

perspectiva apariției de noi subculturi cu abordări participative distincte.

Schimbarea majoră produsă în 2020, odată cu apariția noii amenințări medicale (criza

noului tip de coronavirus), poate conduce la adaptarea discuției despre capital social și modele

de participare civică, tocmai pentru că aceste concepte capătă noi valențe.

Pentru aceasta, însă, este nevoie de o nouă direcție de cercetare – care să verifice rolul

resurselor de capital social asupra relației dintre cetățean și stat într-o societate afectată de

pandemie, precum și stabilitatea valorilor indicilor de participare după ce acest eveniment se

va fi terminat.

Documents

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII REZUMAT …doctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2020/06/Rezumat... · 2020-06-30 · în ultimii 10 ani o creștere vizibilă a participării