Liviu COMAN-KUND Carmen COSUG INSTITUTII POLITICE DREPT CONSTITUTIONAL manual pentru formele de nvatamnt I.D.D. si I.F.R. GALATI 2005 131CUPRINS PRELIMINARII........3 CAPITOLUL 1: ORGANIZAREA STATALA A PUTERII 1.2. ROLUL SI FUNCTIILE STATULUI..........10 1.3. TEORIA SEPARATIEI P ul politic...................................................................... ................................................28 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE ALUARE .....30 TESTE DE AUTOEVALUARE.....31CAPITOLUL 2: ORGANELE FUNDAMENTALE ALE STATULUI...33 2.1. PARLAMENTUL......34 2.1.1. Structura Parlamentului Romniei, conform Constitutiei ....41 2.2. ORGANELE EXECUTIVE NELE JURISDICTIONALE.....52 2.3.1. Aspecte generale ELATIILE DINTRE ORGANELE FUNDAMENTALE ALE STATULUI.........56 2.4.1. Aspecte general Relatiile dintre organele fundamentale ale statului romn......... 59 SINTEZA IDE LE....63 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ......65 TESTCAPITOLUL 3 DESEMNAREA ORGANELOR REPREZENTATIVE................................. ...............68 3.1. COMPETITIA PENTRU PUTERE...........69 3.1.1. Continutul competit 13.3 DESEMNAREA ORGANELOR REPREZENTATIVE N ROMNIA....78 3.3.1. Functiile repreze rile de scrutin utilizate.............78 3.3.2. Drepturile electorale ale cetaten ........................................................................80 3.3.2 .1. Aspecte generale privind cetatenia romna80 3.3.2.2. Drepturile exclusiv putere.86 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE...92 NTRCAPITOLUL 4 DREPTUL CONSTITUTIONAL SI TEORIA CONSTITUTIEI....97 4.1. DREPTUL CONSTITUTIONAL........98 4.1.1. Definitia dreptului co ale privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern romn ..103 4.2. DEFINITIA CONSTITUTIEI..104 4.3. FORMELE CONSTITUTIEI REA CONSTITUTIEI113 4.8 CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR egilor..114 4.8.2. Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilo TATII LEGILOR N ROMNIA...116 4.9.1. Organizarea Curtii Constitutionale a Romni onstitutionale a Romniei....118 4.9.3. Procedura controlului constitution .................................................... 120 4.9.4. Efectele juridic e ale deciziilor Curtii Constitutionale..122 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALECHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE.. 128 BIBLIOGRAFIE 2PRELIMINARII O lege naturala de necontestat face ca omul sa fie fiinta sociala, ceea ce semnifica faptul ca nu poata supravietui dect n grupuri, n societate. Socie tatea umana, bazata pe calitatile naturale esentiale ale fiintei umane - constii nta, ratiunea si vointa - se caracterizeaza prin organizare , fara de care nu po ate exista si nu se poate dezvolta. Organizarea, chiar la nivel rudimentar, pres upune existenta unui lider, adica a unui individ, pe de o parte nzestrat cu puter e, iar pe de alta responsabil pentru soarta grupului. n societatile fara o organi zare formala liderul apare la modul spontan, natural, datorita unor calitati per sonale, ntruct ofera un sentiment de siguranta membrilor colectivitatii, care, din acest motiv, i recunosc puterea de a decide, si, simultan, i pretind sa-si asume responsabilitatea de a-i proteja. Chiar si n societatile organizate formal pot sa se impuna lideri neformali, care sa exercite o putere reala ,datorita calitatil or personale si conjuncturii. Iata de ce, lumea a fost si este preocupata de fen omenul PUTERII, prin putere n sens general ntelegnd, de la situatia simpla a capaci tatii de impunere a unei vointe individuale, pna la situatia complexa a capacitat ii de dirijare prin constrngere statala a comportamentului social. n societatile p rimitive autoritatea corespundea fortei fizice. A aparut, apoi, si constrngerea p sihica prin intermediul, n principal, al religiilor. Urmatorul pas a fost concent rarea celor doua, si, astfel, puterea politica ajunge sa dobndeasca un caracter s acru, se sacralizeaza. n fine, se ajunge la laicizarea puterii politice, la separ area statului de biserica. Concomitent, la un anumit stadiu de dezvoltare social a, autoritatea politica nceteaza de a mai fi exercitata doar n fapt si dobndeste re glementarea prin drept. Este stadiul cnd puterea se institutionalizeaza. Astfel, se ajunge la institutiile politice distincte de indivizii care le reprezinta. De ci, pornind de la forta fizica si constrngerea morala, la un anumit nivel de dezv oltare sociala apare constrngerea juridica, ideea ca deciziile politice luate de guvernanti au caracter obligatoriu si trebuie executate, sub constrngerea sanctiu nilor legale 1. Sintagma Institutii politice , face referire la institutiile pri n care se exercita suveranitatea. Potrivit sensului juridic al notiunii de insti tutie, institutiile politice desemneaza diferitele ansambluri de norme referitoa re la puterea politica, mai precis, cele privind constituirea, organizarea si fu nctionarea organelor politice (parlament, seful statului, guvern). nca din antich itate, institutiile politice functionau dupa anumite reguli, nsa, abia n sec.XVIII , supranumit "Secolul luminilor", n contextul luptei mpotriva absolutismului, cons tiinta sociala acorda, anumitor norme juridice privind guvernarea si raporturile dintre guvernanti si guvernati, adica, raporturile de putere, o importanta capi tala. Aceste norme sunt reunite ntr-un ansamblu si exprimate n scris sub denumirea de CONSTITUTIE. Cercetarea, studiul constitutiei duce la aparitia unei noi ramu ri de drept "Dreptul constitutional". Observam ca, notiunea de Drept constitutio nal se formeaza abia n secolul al XVIII-lea, mult mai trziu dect alte ramuri de dre pt, cum este, de exemplu, dreptul civil. Conceptul clasic de "drept constitution al" este de origine italiana, dar s-a format sub impulsul ideilor Revolutiei fra nceze. n tara noastra, Dreptul constitutional se considera ncetatenit prin predare a si publicarea la Facultatea de Drept din Iasi a cursului de drept constitution al al 1 Ion DELEANU, Drept constitutional si institutii politice - Tratat- vol.I, Ed. "E uropa Nova", Bucuresti 1996, pp. 59-66 3profesorului Constantin Stere, n 1910 si la Facultatea de Drept din Bucuresti a c ursului de drept constitutional al profesorului Constantin Dissescu, n 1915 1. As a cum precizeaza Maurice Duverger, studiul simultan al institutiilor politice si al dreptului constitutional permite amplasarea dreptului n contextul sociologic si determinarea adevaratei sale semnificatii2. O constanta a numeroaselor defini tii date dreptului constitutional o reprezinta caracterizarea ca fiind acea part e a dreptului care reglementeaza institutiile politice ale statului. n cea mai su ccinta exprimare, institutiile politice sunt organismele puterii, iar dreptul co nstitutional este dreptul fundamental care le reglementeaza. Pentru o facila ntel egere si asimilare a cunostintelor prezentate n acest curs vom proceda n continuar e la prezentarea unor instrumente logice, utile pentru abordarea materiei. Vom nc epe chiar cu definirea definitiei. Nu putem nsa defini definitia, daca nu stim ce nseamna no tiunea. Notiunea 3 este forma fundamentala a cunoasterii, obtinuta pr in generalizare si abstractizare, care reflecta caracteristicile generale esenti ale ale obiectelor si fenomenelor. Cunoasterea prin no tiuni reprezinta saltul d e la senzorial la rational. Cunoasterea senzoriala, adica prin simturi, oglindes te aspectul individual al lucrurilor, n timp ce cunoasterea prin no tiuni are n ve derea caracteristicile generale ale unui grup de obiecte sau fenomene. Ex. copac , student. Prin definitie 4 ntelegem propozitia care exprima operatiunea logica p rin care se determina o notiune. n definitie sunt cuprinse urmatoarele doua eleme nte: "genul proxim", care este genul cel mai apropiat de notiunea de definit si "diferenta specifica", ceea ce deosebeste notiunea pe care o definim de celelalt e notiuni cuprinse n genul proxim. De exemplu, n definitia "Dreptul este stiinta c are studiaza normele juridice, cuvntul "stiinta" desemneaza genul proxim al notiun ii "dreptul", iar "care studiaza normele juridice" desemneaza diferenta specific a. Vom analiza n continuare conceptul de institutie care este o notiune cu doua a cceptiuni: a. n sens juridic5 desemneaza un ansamblu de norme juridice, care, reg lementnd o categorie determinata de rela tii sociale caracterizate printr-o anumi ta specificitate, are o configuratie unitara, o anumita permanenta si o denumire proprie. Institutia juridica este o parte a unei ramuri de drept. Ex: casatoria , Presedintele Romniei. b. n sens de organizatie reprezinta un ansamblu de resurse umane si materiale organizate, dirijate, gestionate conform unor reguli, n veder ea realizarii unei activitati de interes public. De multe ori pentru realizarea n concret a institutiei, n sens juridic,se creeaza o institutie, n sensul de organi zatie, care poate avea aceeasi denumire sau o denumire diferita. Ex: aceeasi den umire: Parlamentul; denumiri diferite: Presedintele Romniei si Presedintia. Cursu l de "Institutii politice. Drept constitutional " este structurat n 4 capitole: O rganizarea statala a puterii; Organele fundamentale ale statului; Desemnarea org anelor reprezentative; Dreptul constitutional si teoria constitutiei. Lucrarea a fost elaborata cu luarea n consideratie att a exigentelor planului de nvatamnt, ct s i a necesitatii permanentei actualizari a legislatiei. Precizam ca n cadrul cursu lui a fost avuta n vedere legislatia n vigoare pna la data de 15 octombrie 2005. 1 2 Ioan MURARU, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, Ed. Actami, Bu curesti,1995, p.17 Ioan MURARU, Simina TANASESCU, Drept constitutional si instit utii politice, vol.I, editia a XI-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.13 3 Dicti onarul Enciclopedic Romn, vol.III, Ed.Politica, Bucuresti - 1965, p.538 4 Diction arul Enciclopedic Romn, vol.II, Ed.Politica, Bucuresti - 1964, p.39 5 Ioan MURARU , Op.cit., p.18 4CAPITOLUL 1 ORGANIZAREA STATALA A PUTERII 1.1. Elementele definitorii ale statului 1.2. Rolul si functiile statului 1.3. T eoria separatiei puterilor n stat 1.4. Forma puterii de stat 1.4.1. Structura de stat 1.4.2. Forma de guvernamnt 1.4.2.1. Democratia 1.4.2.2. Monocratia 1.4.2.3. Oligarhia 1.4.2.4. Formele mixte 1.4.2.5. Forma actuala de g uvernamnt a Romniei 1.4.3. Regimul politic OBIECTIVE Studierea acestui capitol va permite: ntelegerea notiunii de stat prin raportare la elementele esentiale constitutive ale acestuia; Cunoasterea functiilor fundam entale ale statului Cunoasterea evolutiei teoriei separatiei puterilor n stat si n telegerea conceptelor actuale de echilibru si colaborare a puterilor Cunoasterea conceptului de forma de stat cu toate elementele sale componente, precum si uti lizarea cunostintelor dobndite pentru analizarea formei puterii de stat n cazul Ro mniei 51.1. Elementele definitorii ale statului Societatea umana poate sa existe, sa se impuna si sa se dezvolte numai n structur i organizate, iar structura care a rezistat si rezista, fiind deocamdata de nenlo cuit este STATUL. n limbaj comun, prin stat se ntelege un ansamblu de institutii, distincte de cetateni, care cuprinde persoane nvestite cu autoritate pentru a exe rcita guvernarea, n sensul larg al termenului. n realitate, fenomenul statal este de o complexitate care exclude definitia simpla. Statul nu poate fi redus doar l a guvernanti, la cei care exercita puterea politica, ci este n mod necesar, un an samblu care nglobeaza att guvernantii ct si guvernatii. Daca nu din alte motive, at unci, cel putin, pentru motivul evident ca fara guvernati, guvernantii n-ar avea nici un sens. Aceasta observatie ne permite o prima definitie, de maxima genera litate, a statului: statul este o societate politica, adica o colectivitate uman a supusa unei autoritati sociale comune , sau, altfel spus, o societate mpartita n guvernanti si guvernati . Aceasta definitie nu este, nsa, suficienta, pentru ca nu diferentiaza statul de multimea celorlalte grupuri sociale care cunosc acelas i fenomen de autoritate 1. De aceea, trebuie sa cautam elementele care determina existenta statului si care l diferentiaza fata de toate celelalte societati poli tice, l fac sa fie ireductibil la orice alt tip de societate politica. Retinem, m ai nti, primele doua elemente constitutive ale statului pe care le regasim la oric e societate politica: 1. factorul uman sau populatia ; 2. existenta unei autorit ati politice , adica diferentierea indivizilor n guvernanti si g uvernati Simpla observare a realitatii demonstreaza ca statul nu poate exista daca nu poseda un teritoriu propriu pe care sa fie situata populatia asupra careia si exercita auto ritatea politica2. Am gasit astfel, al treilea element, care conditioneaza exist enta statului, si anume teritoriul3. n ceea ce priveste populatia, acest cuvnt are doua ntelesuri. n sens larg, populatia reprezinta totalitatea indivizilor care tr aiesc pe teritoriul statului respectiv si sunt supusi legilor acestuia. n sens re strns, populatia este formata din cetatenii statului respectiv, adica din totalit atea indivizilor care au, conform dreptului international si dreptului intern, r elatii juridice de cetatenie cu statul respectiv si care beneficiaza astfel de u n statut special, diferit de cel al strainilor si al apatrizilor4. Populatia sta tului, n sens restrns este cunoscuta sub denumirea de natiune . Cu privire la nati une, n timp s-au formulat doua acceptiuni ale termenului, bazate pe doua concepti i fundamental diferite: 1 2 Exemplificativ amintim popoarele migratoare si Biserica catolica. O situatie spe ciala o reprezinta statul palestinian, care, desi proclamat la 15 noiembrie 1988 , cu prilejul reuniunii Consiliului National Palestinian din Alger, ocazie cu ca re au fost acceptate rezolutiile 242 si 338 ale Consiliului de Securitate al ONU nu detinea la momentul respectiv tocmai o fsie de pamnt pe care autoritatile sa-s i exercite functiile statale. 3 e Pierre PACTET , Institutions politiques. Droit constitutionnel, 8 edition, Ed. Masson, Paris, 1986, pp.40-43 4 Cu privire la a cest aspect a fost elaborat conceptul de legatura reala dintre individul care re clama cetatenia unui stat si statul a carui cetatenie este reclamata, urmnd sa se identifice n acest sens alte elemente de fapt care trebuie sa nsoteasca legatura formala de cetatenie, cum ar fi domiciliul individului respectiv sau participare a la activitatile sociale si politice din s tatul a carui cetatenie o reclama. n concluzie nu fac parte din populatia unui stat persoanele cu dubla cetatenie car e nu pot dovedi realitatea legaturii lor de cetatenie cu statul respectiv. A se vedea, Dan CIOBANU, Victor DUCULESCU, Drept constitutional romn, Ed. Hyperion XXI , Bucuresti, 1993, p. 8 6I. Conceptia obiectiva considera ca natiunea este grupul social care are caracte ristici comune de ordin material (origine etnica, limba) sau moral (religie). Ac easta conceptie are consecinte politice importante, ntruct a consacrat principiul nationalitati lor, n evolutia fenomenului statal. Potrivit acestui principiu, fie care natiune are dreptul la un stat propriu. Principiul nationalitatilor, consac rat n sec. XIX, a justificat, spre exemplu, reunirea Italiei, unirea Principatelo r Romne si constituirea, dupa primul razboi mondial, a Romniei Mari, prin divizare a Imperiului Austro-ungar si Tarist. O forma extrema a conceptiei obiective este rasismul, care afirma ca unitatea nationala este data de rasa. Rasismul a dat n astere statului rasist, care urmareste sa aiba ca populatie o rasa pura. II. Con ceptia subiectiva apreciaza ca natiunea nu se bazeaza pe caracteristicile comune de ordin material sau religios ale indivizilor, ci pe vointa comuna, pe interes ul de a trai mpreuna n cadrul aceluiasi stat. n aceasta conceptie, natiunea are la baza o istorie si o cultura (n sensul de civilizatie) comune, apartenenta la acel asi sistem de valori, comunitatea de interese ntr-o diversitate de identitati. Ac easta teorie justifica existenta unor state cu populatie eterogena sub aspectul originii etnice, al limbii si al religiei. Si conceptia subiectiva are consecint e politice importante. Ea consacra dreptul popoarelor care se considera ca atare , indiferent de neomogenitatea etnica, lingvistica, religioasa, de a dispune de ele nsele. Dar daca admitem ca natiunea se bazeaza, n principal, pe vointa comuna, trebuie sa admitem simetric ca nu se poate impune unei colectivitati, care se c onsidera natiune, sa ramna integrata unui stat, mpotriva vointei sale. Subliniem c a, ambele conceptii de baza mentionate pot legitima att constituirea, ct si dezmem brarea statelor. De asemenea, precizam ca niciuna dintre cele doua conceptii fun damentale nu are, la modul absolut, corespondent n realitate. Natiunile actuale p rezinta, ntr-o proportie sau alta, caracteristici ale ambelor conceptii. Mai ment ionam ca natiunea este cea care confera statului caracterul national, subliniind n acest fel originile istorice ale statului. n Romnia, departe de a fi o trasatura d epasita, caracterul national este consacrat n art. 1 alin.1 din Constitutia reviz uita 1, avnd semnificatia recunoasterii unei istorii comune, a unei continuitati si a unei comunitati materiale si spirituale, fara sa se aduca vreun prejudiciu astfel nici unei persoane care detine cetatenia romna indiferent de originea ei, de etnie sau de orice alte criterii2. Subliniem lipsa de consistenta a unor crit ici care sustin ca ideea de stat national ar putea trimite la un stat nationalist im plicnd o politica de persecutie fata de minoritati 3. n ceea ce priveste al doilea element component al statului, diferentierea indivizilor n guvernanti si guverna ti, acesta se manifesta prin organizarea politica si juridica, care reprezinta m ecanismele de guvernare, si are ca misiune esentiala mentinerea si perpetuarea p opulatiei statului pe teritoriul sau sau, cu alte cuvinte, asigurarea dainuirii statului. Caracteristic pentru organizarea politica si juridica a statului este faptul ca, dirijarea comportamentului social se face prin intermediul legii, pri n norme de 1 Constitutia Romniei, n forma sa originara a fost adoptata de Adunarea constituanta si aprobata de popor prin referendum, la 8 decembrie 1991 (publicata n M. Of. nr . 233/21.11.1991). Ea a fost ulterior revizuita prin Legea de revizuire a Consti tutiei Romniei nr. 429 din 23.10.2003 (publicata n M. Of. nr. 758 din 29.10.2003) si aprobata prin referendum national. 2 Ioan MURARU, Simina TANASESCU, Op.cit., vol. II, p. 81; Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simin a TANASESCU, Constitutia Romniei revizuita comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 4 3 Dan CIOBANU, Victor DUCULESCU, Op.cit., p. 64 7conduita general obligatorii, a caror respectare este asigurata, n ultima instant a prin utilizarea fortei publice. ntelegerea conceptului de organizare politica s i juridica presupune clarificarea notiunii de suveranitate a puterii de stat1. T ermen polisemantic, suveranitatea desemneaza: a) pe de o parte caracterul suprem al unei puteri deplin independente, adica o trasatura a puterii de stat, b) pe de alta parte se refera la ansamblul competentelor caracteristice statului, fiin d n fapt sinonim cu nsusi conceptul de putere. 2 O problema de maxima importanta a organizarii politice si juridice este cea a legitimitatii puterii. nteleasa ca t rasatura definitorie a statului, legitimitatea puterii poate fi definita ca acce ptarea interiorizata a unui anumit tip de constrngere care nlocuieste utilizarea p ura si simpla a fortei si, n orice caz, o justifica3. Cu alte cuvinte referirea l a legitimitatea puterii semnifica ntelegerea cauzelor care fac posibila dominarea de catre unii din membri societatii a tuturor celorlalti, n fapt ntreaga problema tica reducndu-se la justificarea pozitiei pe care o detin guvernantii fata de guv ernati. Legitimitatea puterii reprezinta asadar recunoasterea de catre guvernati a aptitudinii de a guverna a celor care si asuma acest rol. Pe de alta parte ar fi de dorit ca puterea politica sa nu se rezume la dominatie, alaturi de aceasta fiind absolut necesara competenta, adica aptitudinea de a da solutii juste prob lemelor cu care se confrunta populatia. De altfel, competenta este cea care dete rmina adeziunea populatiei si face ca n mod natural, fara recurs la constrngere, c omandamentele puterii sa fie urmate 4. n privinta legitimarii puterii exista doua categorii de doctrine principale: I. Doctrina teocratica sau a dreptului divin, potrivit careia autoritatea politica este data de Divinitate. Cei ce guverneaza au o misiune divina, motiv pentru care exercita puterea n mod legitim. Actionnd d in gratie divina, pe de o parte, ei nu pot gresi si deci nu pot fi trasi la rasp undere, iar pe de alta, toti ceilalti membri ai societatii sunt, din vointa divi na, supusii lor. Aceasta doctrina a condus la teoria suveranitatii monarhului, c are nu-si recunoaste nici un "superior", dect pe Dumnezeu. II. Doctrina democrati ca, opusa celei teocratice, considera ca suveranitatea, puterea politica suveran a, apartine poporului sau natiunii. Guvernantii si guvernatii sunt unii si aceea si oameni. Astfel, cetateanul este guvernant atunci cnd exercita puterea politica , si guvernat atunci cnd si ndeplineste obligatia de a se supune vointei guvernanti lor. Conducatorii nu sunt altceva dect reprezentanti ai poporului si raspund n fat a lui. Puterea apartine poporului, iar exercitiul ei sau o parte a acestui exerc itiu este conferit, cu titlu precar (adica n anumite conditii si pentru o perioad a limitata), reprezentantilor acestuia. ntre doctrina teocratica si cea democrati ca a aparut, n cadrul monarhiei, si o formula mixta redata prin dictonul vox popu li vox dei. n aceasta formula regele ramne alesul divinitatii, dar divinitatea se manifesta, mai mult sau mai putin, si mai ales n anumite momente, prin vointa pop orului. 1 Avem n vedere suveranitatea de stat, analizata sub aceasta denumire pentru a fi d eosebita de suveranitatea poporului si suveranitatea nationala. 2 Ioan MURARU, S imina TANASESCU, Op.cit., vol. II, p.62 3 Elena Simina TANASESCU, Stefan DEACONU , Drept constitutional si institutii politice Caiet de seminarii, editia a II a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 79 4 Andre HAURIOU, Droit constitutionnel et institutions politiques , Paris, 1972, p. 102 8Astazi conceptul de putere, cu referire la stat, cunoaste diverse exprimari: puter e politica, putere de stat, putere publica 1, suveranitate si altele. Toate aces tea au acelasi gen proxim: capacitatea de a dirija, de a comanda, pe baza normei juridice, comportamentul social. Diferenta specifica o constituie reliefarea an umitor caracteristici ale puterii, avute n vedere n mod special. Puterea se raport eaza n mod necesar la un titular, caruia i sunt recunoscute anumite prerogative. P oporul detine n mod originar puterea politica, fiind titularul absolut al acestei a, n timp ce statul exercita o putere delegata, circumscrisa nfaptuirii unor obiec tive sociale de interes general, puterea de stat, fiind titularul exercitiului p uterii ncredintata n mod legitim de popor2. Puterea politica este n fapt suveranita tea care apartine poporului si care exprima suprematia puterii statale n interior si independenta ei n exterior. Conturarea conceptului de putere politica a fost stimulata de formarea unei constiinte sociale a celor guvernati ca sunt titulari i unei forte globale si abstracte, distincta si n acelasi timp superioara puterii la care sunt supusi de catre guvernanti. n acest fel poporul s-a situat deasupra statului, desi fiecare individ consimte de buna voie sau n mod silit sa se supun a autoritatii sale. ntre categoria de putere politica si cea de putere de stat ex ista un raport de la ntreg la parte. Asadar, puterea de stat este pe de o parte o putere specializata si ncredintata de popor anumitor organisme sau autoritati pu blice, iar pe de alta parte este o putere derivata si conditionata de puterea po litica detinuta de popor. Pentru a putea diferentia ct mai clar aceste doua conce pte prezentam principalele deosebiri dintre puterea politica si puterea de stat: 1. continutul puterii politice a poporului este foarte general, pe cnd continutu l puterii de stat este extrem de specializat si variat; 2. puterea politica este mai putin sensibila la procesul de dezvoltare al unei natiuni, pe cnd puterea de stat si modifica continutul si mijloacele de exercitare de la o etapa la alta a evolutiei statului potrivit vointei guvernantilor; 3. puterea politica se raport eaza la popor n ansamblul sau, pe cnd puterea de stat presupune constituirea unei clase politice 3. Al treilea element constitutiv al statului, teritoriul propriu delimiteaza statul si i asigura dainuirea, deci i confera identitate si stabilita te. Teritoriul este elementul constitutiv care face ca statul sa se deosebeasca de toate celelalte societati politice. Functia teritoriului este aceea de a deli mita cadrul geografic n care puterea publica si exercita atributiile de putere4, dn d astfel masura ntinderii autoritatii statului. O caracteristica a teritoriului e ste inalienabilitatea, care nseamna imposibilitatea de a nstraina, ceda, concesion a sau coloniza teritoriul statal n ntregul sau. Mai mult, apararea sa este o probl ema de interes national. Aceasta prevedere este consacrata si n art. 3 alin. 1 di n Constitutia revizuita a Romniei. Este important de retinut ca teritoriul unui s tat trebuie sa fie respectat de celelalte state, pentru ca, n caz contrar, existe nta oricarui stat ar fi periclitata n orice moment. Din acest motiv s-a ajuns ca respectul integritatii teritoriale a fiecarui stat sa constituie astazi unul din tre principiile fundamentale ale Dreptului international public. Pna sa se ajunga aici, au existat nsa teorii, inacceptabile la ora actuala, care 1 Expresia putere publica accentueaza caracteristica puterii organizate statal de a actiona pentru promovarea intereselor generale ale societatii n care ea functio neaza. 2 Marian ENACHE, Conceptele de putere politica si de putere de stat , Rev ista Dreptul, nr.3/1998, p.17 3 Ibidem, p. 20-21 4 Dan CIOBANU, Victor DUCULESCU , Op.cit., p. 14 9recunosteau unui stat dreptul de a se extinde n detrimentul altora. n acest sens m entionam: - Teoria frontierelor naturale, care permitea unui stat reclamarea de frontiere corespunzatoare unor date geografice (cursuri de apa, lanturi muntoase ), pe motiv ca acestea constituie garantii ale integritatii teritoriale, n sensul de piedici majore n calea violarii frontierelor. - Teoria spatiului vital, potri vit careia, un stat are dreptul la un teritoriu proportional cu dimensiunea nume rica a populatiei, pentru a-si putea asigura resursele necesare existentei. n con cluzie, trasaturile definitorii generale ale statului pot fi sintetizate astfel: statul este o societate politica, adica o societate formata din guvernanti si g uvernati, n sensul de colectivitate umana supusa unei autoritati politice comune, constituita pe un teritoriu propriu. Colectivitatea umana a unui stat este denu mita populatie, fiind constituita din natiune si minoritati nationale. Guvernare a se realizeaza printr-un mecanism tipic, denumit organizare politico-juridica, a carei caracteristica esentiala este suveranitatea. 1.2. Rolul si functiile statului Cu privire la rolul statului exista trei conceptii fundamentale: a) Statul arbit ru - Este statul care are rolul de a asigura elaborarea si respectarea regulilor . Activitatea sa se limiteaza la misiunile de baza: legiferarea, mentinerea ordi nii publice (politia, justitia), apararea nationala si relatiile internationale. n rest, indivizii se bucura de ntreaga libertate de actiune. b) Statul interventi onist - Este statul care reglementeaza activitatea indivizilor, nu numai pentru realizarea misiunilor de baza care i revin, ci si pentru realizarea unor scopuri de interes social (echitate, solidaritate, prosperitate economica, protectie soc iala, etc.). c) Statul totalitar - Este statul care are pretentia de a controla toate aspectele activitatii umane, de la problemele economice, la cele intelectu ale si morale. El determina pna si doctrina religioasa, morala si sociala oficial e, si ncearca sa le impuna cetatenilor sai. Definim functie a statului ansamblul de activitati specializate desfasurate n vederea realizarii unei misiuni determin ate a statului. Potrivit conceptiei traditionale, cristalizata n secole de istori e, din punct de vedere juridic statul are urmatoarele functii fundamentale: - fu nctia legislativa - edictarea legii; - functia executiva - transpunerea n viata a legii; - functia jurisdictionala - solutionarea litigiilor care apar n procesul de aplicare a legii. Aceasta conceptie privind functiile statului este foarte im portanta, ntruct sta la baza organizarii statale a puterii si a teoriei separatiei puterilor n stat. Mentionam ca mai exista si alte clasificari ale functiilor sta tului, care utilizeaza diverse criterii. Ex. functii interne si functii externe; functii sociale, culturale, economice, de aparare, etc. 1.3. Teoria separatiei puterilor n stat Puterea statala, n sens juridic, deci capacitatea de a dirija, pe baza normei jur idice, comportamentul social, presupune, n mod necesar, trei categorii de activit ati fundamentale: - activitatea legislativa: crearea legii; - activitatea execut iva: asigurarea executarii legii; 10- activitatea jurisdictionala: asigurarea aplicarii legii n situatiile conflictua le. Remarcam ca, fiecare dintre aceste activitati necesita "putere statala", n se nsul de capacitate de a impune anumite comportamente, de pe o pozitie supraordon ata guvernantilor: prin lege se comanda, la modul general si impersonal, ntreg co mportamentul social. executarea legii, transpunerea ei n viata sociala se face pr in acte de autoritate care traduc regula generala n concret. hotarrea judecatoreas ca, prin care se aplica legea este si ea nvestita cu putere, fiind obligatorie, p rin coercitiune statala, pentru parti. Desfasurarea concomitenta a acestor trei activitati fundamentale realizeaza puterea statala n globalitatea ei, adica dirij area n ansamblu a comportamentului social, prin intermediul unui sistem complex b azat pe lege. Iata de ce, modul n care sunt organizate activitatile legislativa, executiva si jurisdictionala, fiecare dintre acestea presupunnd putere, este deos ebit de important. Acest mod de organizare determina, n ultima instanta, nsasi nat ura statului respectiv. n acest context, definim organizarea statala a puterii ca fiind ansamblul de norme juridice care determina: - repartitia puterii statale pe institutii si regulile de acces la putere: - structura institutiilor, pe vert icala si orizontala; - relatiile de guvernare, adica relatiile din cadrul instit utiilor, dintre institutii, precum si dintre institutii si cetateni. Daca activi tatea legislativa, cea executiva si cea jurisdictionala se concentreaza la nivel ul unei singure institutii, exercitiul puterii n stat este discretionar si va ser vi intereselor unor grupuri sau persoane. Daca, nsa, aceste activitati sunt confe rite unor institutii distincte, care se bucura de o oarecare independenta unele fata de altele, exista posibilitatea exercitarii puterii ntr-o stare de echilibru ntre interesele sociale generale, interesele de grup si interesele individuale. n acelasi timp autoritatile trebuie sa colaboreze ntre ele pentru a evita ruperea n sasi a puterii statului, care, prin natura ei, nu poate fi dect unica, chiar daca se manifesta n modalitati si forme diferite 1. O etapa importanta n evolutia orga nizarii statale a puterii este deschisa de aparitia teoriei separatiei puterilor n stat2. n esenta, teoria separatiei puterilor instituie contra-puterea pentru ev itarea abuzului de putere. Aceasta teorie a aparut n Secolul Luminilor (sec.XVIII ), ca o reactie mpotriva monarhiei absolute, n care regele concentrnd ntreaga putere se considera personificarea statului (Ludovic al XIV -lea - L`Etat c`est moi). Teoria separatiei puterilor n stat a fost enuntata de John Locke (Trait du gouvern ement civil, 1690). Ea este elaborata apoi pe larg si consacrata de Montesquieu n lucrarea De l`esprit des lois (1748), lucrare pentru care autorul este consider at parintele teoriei clasice a separatiei puterilor n stat. Principiul separatiei puterilor n stat a fost considerat mijlocul eficace de a slabi atotputernicia st atului, mpartindu-i atributiunile. Pornind de la premisa ca exista o nclinatie nat urala a omului care detine puterea de a abuza de ea, Montesquieu a 1 Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU, Op. cit., p. 2-3 2 Ioan MURARU, Simina TANASESCU, Drept constitutional si institutii politice, editia a- IX-a revazuta si completata, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 200 1, pp. 268-275; Ion DELEANU, Op. cit., pp. 76-91 11dezvoltat ideea ca puterea trebuie nfrnata de putere 1. Pentru a preveni abuzul, au fost statuate doua principii de baza: pentru a fi controlabila, puterea trebuie divizata; sistemul de organizare statala a puterii trebuie astfel conceput, nct o putere sa poata fi oprita de alta. Rezulta ca, potrivit teoriei separatiei puter ilor n stat, modul de organizare statala si de functionare a puterii trebuie sa c ontina, prin conceptie, garantii, bazate pe cele doua principii enuntate, pentru limitarea puterii, n vederea asigurarii respectarii drepturilor cetateanului. n f avoarea teoriei separatiei puterilor n stat au fost aduse urmatoarele argumente: - concentrarea legislativului cu executivul conduce la abuz ntruct, n acest caz exe cutivul n-ar mai fi tinut sa respecte legea, ntruct ar putea sa o modifice dupa pr opria vointa; - concentrarea puterii judecatoresti cu cea legislativa sau a pute rii judecatoresti cu cea executiva ar duce, de asemenea, la abuz, ntruct judecator ul s-ar transforma din arbitru impartial n opresor, daca ar avea posibilitatea sa modifice legea dupa bunul plac, sau sa execute legea si tot el sa cenzureze exe cutarea legii, dispunnd de forta publica (de ex. controlul jurisdictional al actu lui administrativ: judecatorul emite actul administrativ si tot el i controleaza legalitatea, ceea ce, teoretic, este absurd). Montesquieu a formulat si cteva reg uli privind constituirea si relatiile ntre puterile statului, dintre care mention am: - corpul legislativ sa fie format din doua parti, fiecare avnd drept de veto, ngradindu-se astfel posibilitatea de abuz prin control reciproc (bicameralism po litic); - puterea executiva este mai bine sa fie exercitata de o singura persoan a ntruct cere actiuni prompte si eficace; - puterea legislativa nu trebuie sa aiba dreptul de a tine n loc puterea executiva, ntruct aceasta din urma trebuie sa aiba o activitate continua, caracteristica imprimata de continuitatea naturala a vie tii sociale; - pentru a evita blocajul institutiilor, cele trei puteri sunt nevo ite sa functioneze de comun acord, nsa, fiecare respectnd rolul celorlalte. n pract ica statala, teoria separatiei puterilor n stat si-a gasit o recunoastere definit iva n experienta Revolutiei franceze care a si consacrat termenii de putere legis lativa, executiva si judecatoreasca, dndu-le un nteles mai apropiat de semnificati a lor actuala 2. n doctrina Revolutiei franceze "puterile" erau considerate fract iuni, portiuni, ale exercitiului suveranitatii nationale. n concret, atunci cnd na tiunea si instituie reprezentantii, ea deleaga unora exercitiul puterii sale legi slative, altora exercitiul puterii sale executive, iar judecatorilor exercitiul puterii sale jurisdictionale. Observam ca n locul notiunii de functie s-a prefera t notiunea de putere, n sensul de exercitiu delegat al unei parti a suveranitatii . n aceasta acceptiune accentul cade pe notiunea de "putere", n sensul de capacita te de a impune, activitatea specializata care o utilizeaza fiind considerata nee sentiala. Acceptiunea data notiunii de putere n stat atunci cnd vorbim de separare a puterii, este importanta deoarece are urmatoarele consecinte practice: 1 MONTESQUIEU, Charles Louis de SECONDAT, Despre spiritul legilor, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964, p. 194 2 Marian ENACHE, Cteva consideratii n legatu ra cu puterea executiva concept si functionalitate, Revista Dreptul, nr. 9/1994, p. 4. 12I. Daca separatia puterii este o delegare de putere, atribuirea exercitiului une i portiuni din suveranitatea nationala globala, atunci fiecare organ de stat tre buie sa exercite singur, n totalitate, functia sa, fiind exclusa colaborarea, ntru ct, daca cei ce exercita puterile delegate conlucreaza, se ajunge la concentrarea puterii, la reconstituirea exercitiului suveranitatii unice, n favoarea lor. II. Daca separatia puterii este nteleasa ca o repartizare a functiilor statului, o nc redintare a unor misiuni strict determinate si a mijloacelor necesare pentru ndep linirea lor, atunci colaborarea ntre organele care le exercita este posibila, ntru ct independenta lor este asigurata de nsasi natura de activitati specializate dist incte, care se opune tendintelor de imixtiune, astfel nct, nu va avea ca efect con centrarea puterii. n aceasta acceptiune, accentul cade pe activitatea specializat a, puterea fiind doar mijlocul necesar pentru desfasurarea acesteia. Conlucrarea , n aceasta situatie, ar realiza doar o coordonare a guvernarii menita sa elimine incoerentele, o adaptare la caracterul global al realitatii. Astazi, cei mai mu lti constitutionalisti mpartasesc a doua conceptie considernd ca este vorba, de fa pt, nu de o delimitare stricta si riguroasa, ci de un principiu de echilibru si colaborare, indispensabil n epoca moderna pentru a se asigura functionalitatea si eficienta deplina a tuturor organelor statului 1. Teoria separatiei puterilor n stat este considerata astazi depasita deoarece a aparut ntr-o perioada n care nu s e nfiintasera nca partidele politice si cnd principalele temeri fata de abuzul de p uterea vizau organele statului. Aparitia partidelor complica problema. Ele au te ndinta naturala de a-si subordona institutiile statale, pentru a dobndi o putere globala, n scopul de a-si impune vointa. Rolul deosebit al partidelor politice n c onfigurarea institutiilor juridice si politice face ca astazi problema echilibru lui sa nu se mai puna doar ntre legislativ, executiv si jurisdictional, ci, mai a les, ntre o majoritate, formata dintr-un partid sau din coalitia care a nvins n ale geri si opozitie. Realitatea actuala demonstreaza ca, de regula, guvernul aparti ne majoritatii parlamentare si ca atare, n principiu, parlamentul si guvernul nu se situeza pe pozitii adverse. n mod firesc vor conlucra, se vor sprijini recipro c. Aceasta conlucrare nu este, nsa simpla si lineara, nefiind exclusa aparitia un or contradictii care pot duce la demisia guvernului sau la dizolvarea parlamentu lui. La rndul lor, organele jurisdictionale depind att de parlament, ct si de execu tiv, ntr-o masura mai mare sau mai mica, astfel nca si acestea pot fi influentate de majoritatea politica. Mai trebuie sa amintim puterea presei, n societatea actu ala, care complica si mai mult situatia. Fara a fi nvestita cu autoritate statala si fara a fi prinsa n ecuatia separatiei-echilibrului puterii n stat, presa dispu ne de o capacitate enorma de dirijare a opiniei publice. Din acest motiv, partid ele cauta sa influenteze si presa, ncercnd sa utilizeze, n acest sens, alaturi de a lte mijloace, legislativul, executivul si jurisdictionalul. n ceea ce priveste ac ceptiunea actuala a separatiei puterilor, din momentul n care s-a acceptat colabo rarea ntre organele statului nu mai poate fi vorba de o separare propriu-zisa, ci de un echilibru. Aceasta notiune desemneaza independenta limitata a autoritatil or statale. Daca din punct de vedere functional ele trebuie sa fie independente, s-a acceptat necesitatea ca ele sa depinda unele de altele n ceea ce priveste fo rmarea sau desemnarea lor, si sa se controleze reciproc n exercitarea unor atribu tii. Aceasta nu este, nsa, suficient. Este nevoie si de o opozitie parlamentara p uternica pentru a tempera tendintele de abuz ale majoritatii. Marea forta a teor iei separatiei puterilor n stat consta n imensa sa rezonanta sociala, politica si morala. Ea a intrat n constiinta multimilor care au receptat-o ca pe 1 Ioan MURARU, Simina TANASESCU, Op.cit.,2004, p.6 13cea mai eficienta reteta mpotriva despotismului, n favoarea libertatii si a democr atiei1. n Romnia, principiul separatiei puterilor n stat este proclamat expres n art . 1 alin. 4 al Constitutiei revizuite 2, articol care face referire nu doar la s eparatia puterilor, ci si la necesarul echilibru care trebuie sa se stabileasca n tre acestea. Se consfinteste n acest mod drept fundament politic pentru ntreaga or ganizare si activitate a statului romn, principiul mai sus analizat, dar si democ ratia constitutionala 3. Consacrarea expresa a acestui principiu are avantajul p e care ntotdeauna o norma expresa l prezinta fata de aceea rezultata din interpret are, anume certitudinea, n mod strict, si previzibilitatea, n mod indubitabil4. Forma puterii de stat sau ntr-o exprimare simplificata forma de stat 5 este o cat egorie complexa, avnd ca elemente componente 6: structura de stat forma de guvern amnt regimul politic Structura de stat desemneaza organizarea puterii de stat n ra port cu teritoriul. Ea are n vedere relatiile de tip ntreg-parti componente ce se constituie n cadrul ansamblului statal. Forma de guvernamnt desemneaza modul de or ganizare, constituire si functionare a organelor statului, principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea, caracteristicile acestor raporturi, avnd n v edere, mai ales, relatiile dintre organul legiuitor, organele executive si seful statului. Regimul politic este conceptul care desemneaza, ntr-un mod deosebit de sintetic, realitatea raporturilor guvernanti - guvernati ntr-un stat, la un mome nt dat, si anume aspectul esential daca guvernatii sunt sau nu oprimati de guver nanti, avnd drept criteriu conceptia socialmente recunoscuta n epoca respectiva, d espre drepturi si libertati. Regimurile politice se mpart n doua mari categorii: d emocratice si nedemocratice (autoritare sau totalitare). Limita dintre acestea n u este ntotdeauna usor de trasat. 1.4. Forma puterii de stat 1 2 Ioan MURARU, Simina TANASESCU, Op.cit.,2004, p.11 Principiul neaga opusul sau, c are este cel al unanimitatii, caracteristic n perioada regimului totalitar cnd pri ncipiul separatiei puterilor a fost criticat sustinndu-se ca de fapt puterea ar f i unica, ar apartine poporului, si deci nu ar putea fi divizata. n realitate igno rarea acestui principiu si eliminarea sa din practica a favorizat concentrarea p uterii n minile unor persoane si a subordonat ntregul sistem al organizarii politic e dominatiei unui singur partid, fapt ce a avut drept efect lichidarea opozitiei politice si negarea principiilor democratice ale dreptului constitutional. 3 Ib idem, p.13. Justificarea utilizarii conceptul de democratie constitutionala n cup rinsul acestui articol este faptul ca legiuitorul constituant a avut n vedere aut oritatile care nu se pot ncadra n nici una din cele trei puteri clasice, ntruct sunt expresia si consecinta colaborarii lor, cum este Curtea Constitutionala, Avocat ul Poporului sau Curtea de Conturi. A se vedea si Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU, Op.cit., p. 3 4 Mihai CONSTANTINE SCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU, Op.cit., p. 3 5 Daca n sens larg, forma de stat desemneaza toate cele trei notiuni descrise mai sus, n sens restrns, ea vizeaza doar forma de guvernamnt. 6 Ion DELEANU, Op. cit, p. 130 141.4.1. Structura de stat Dupa modul de organizare a puterii de stat, n raport cu teritoriul pe care l ocupa , distingem statul unitar (simplu) si statul federativ (compus) Pe lnga structuri le de stat fundamentale (simplu si compus), pe parcursul dezvoltarii istorice au aparut asociatii de state si ierarhii de state . Statul unitar este statul form at dintr-o singura entitate politico-juridica, avnd un singur centru de impulsuri politice si guvernamentale, ceea ce i confera urmatoarele caracteristici1: const ituie o singura formatiune statala; are un regim constitutional unic, consacrat printr-o singura constitutie; si constituie un singur rnd de organe de vrf (legisla tive, executive, judecatoresti) care exercita autoritatea de la nivel central, n raport cu ntregul teritoriu si cu ntreaga populatie; populatia are, de regula, o s ingura cetatenie; unitatile administrativ-teritoriale constituite n interiorul sa u sunt dependente de organele centrale, chiar daca beneficiaza de autonomie, pe care o exercita prin organe proprii, ntruct organele locale au competentele stabil ite de organele centrale si functioneaza sub controlul acestora; statul unitar e ste el nsusi si numai el subiect de drept international public. Arhitectura unita ra a statului nu este determinata de ntinderea lui teritoriala, nici de densitate a sau numarul locuitorilor, nici de existenta unei singure nationalitati, si nic i de regimul politic2. Consideram ca structura unitara a statului este determina ta de un complex de factori obiectivi si subiectivi, de natura interna si extern a, care au actionat n devenirea istorica a statului respectiv. Desi statul este u nitar, teritoriul sau poate fi mpartit n unitati administrativ teritoriale care au un caracter eminamente administrativ, neconstituind state n interiorul statului. Statul unitar nu este incompatibil cu descentralizarea, care semnifica recunoas terea competentei de decizie, n anumite domenii si ntre anumite limite, a organelo r constituite n diviziunile si subdiviziunile teritoriale ale statului (provincii , regiuni, departamente, judete, comune). Cu toate ca modalitatile descentraliza rii sunt diverse, doua elemente se regasesc ntotdeauna: 1. autonomia locala 2. co ntrolul administrativ asupra autoritatilor teritoriale, cunoscut si sub numele d e "tutela administrativa". Autonomia locala semnifica recunoasterea, de catre pu terea centrala, a existentei unor autoritati teritoriale care exercita anumite c ompetente de natura administrativa n nume propriu; controlul administrativ semnif ica modalitatile prin care Guvernul controleaza activitatea autoritatilor terito riale. Raportul dintre autonomia locala si controlul administrativ, precum si fo rmele lor de exprimare confera statului unitar, de la caz la caz, diverse partic ularitati. Aceste particularitati sunt nsa elemente de gradatie, de intensitate a procesului descentralizarii, care nu afecteaza natura juridica a statului unita r, daca nu se depasesc anumite limite. Statul federativ, compus sau unional3 est e constituit din doua sau mai multe state membre (state federate) care, n limitel e si conditiile precizate prin constitutia federatiei, si transfera o parte dintr e atributele suveranitatii n favoarea statului compus, dnd astfel nastere unui nou stat, distinct de statele care l alcatuiesc. 1 2 3 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 131-132 Exemplu: Elvetia este un stat de tip compus, n timp ce China este un stat unitar. Ion DELEANU, Op. cit, pp. 133-135 15Statele federate si pastreaza nsa identitatea si cealalta parte a atributelor lor suverane 1. Cercetnd statul federativ vom constata existenta unei situatii aparte , n sensul ca pe cuprinsul unuia si aceluiasi teritoriu (statul federat) se aplic a att normele statului federal, ct si normele de drept ale statului federat respec tiv. n relatiile dintre statul federativ si statele federate, ntlnim, de regula, ur matoarele elemente definitorii: a) n termenii dreptului constitutional statul fed erativ reprezinta o entitate statala cu urmatoarele caracteristici: exista o ord ine constitutionala comuna statelor federate, astfel cum aceasta a fost consacra ta prin legea fundamentala a federatiei; exista o legislatie comuna statelor fed erate , emannd de la organele cu competenta legislativa constituite la nivelul fe deratiei; exista organe legislative, executive si jurisdictionale la nivelul fed eratiei; populatia reprezinta un corp unitar, desi persoanele care o alcatuiesc detin, de regula, doua cetatenii: cetatenia statului federativ si cetatenia unui stat federat (cele doua se implica reciproc); statul federat prezinta urmatoare le caracteristici: sub rezerva respectarii constitutiei federatiei, fiecare stat federat are o ordine constitutionala proprie, consacrata prin constitutia sa; s ub rezerva aceleiasi conditii, statul federat are o legislatie proprie, emannd de la organele sale legislative; si constituie organe legislative, executive si jur isdictionale proprii; populatia statului federat reprezinta o comunitate distinc ta, avnd cetatenia acestuia, integrata nsa n colectivitatea unificata a statului fe derativ; statul federat este subiect de drept constitutional si, n anumite limite , poate fi si subiect de drept international; teritoriul statului federat consti tuie o parte din teritoriul statului federativ; n conditiile stabilite de constit utia federatiei, statul federat participa la constituirea principalelor organe f ederative, la stabilirea ordinii constitutionale federative si a legislatiei com une. b) n termenii dreptului international public, statul federativ este subiect distinct de drept international, actionnd ca atare n relatiile internationale. Men tionam ca adesea, concilierea intereselor federatiei cu interesele statelor memb re se realizeaza cu dificultati si tensiuni. n situatia unor conflicte ntre statel e federate acestea vor fi solutionate de catre curtile si tribunalele federale, si nu pe cale diplomatica sau prin recurs la organele de jurisdictie internation ala 2, ntruct raporturile dintre statele membre ale federatiei sunt raporturi de d rept intern. Retinem asadar ca statul compus este format din mai multe entitati statale reunite ntr-un stat suprapus lor si legate ntre ele prin raporturi juridic e. Asociatiile de state3 sunt categorii de relatii inter-statale, care se deoseb esc de federatii, prin faptul ca nu dau nastere unui nou stat, ci unei uniuni de state, cu regim juridic de organizatie internationala. Asadar ele sunt forme al e vietii internationale, constituite si functionnd pe baza tratatelor internation ale. Principalele forme ale asociatiilor de state sunt: confederatia, uniunea pe rsonala si uniunea reala. 1 Mentionam urmatoarele exemple de state federale: n Europa - Germania, Austria, Be lgia, iar n continentul american - Statele Unite, Canada, Mexic, Brazilia, Argent ina. 2 Dan CIOBANU, Victor DUCULESCU, Op.cit., p.36 3 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 135-138 16Confederatia de state este o asociere relativ durabila ntre doua sau mai multe st ate care, pastrndu-si suveranitatea si calitatea de subiecte ale dreptului intern ational, convin sa-si creeze unele organe comune si sa-si unifice legislatia n an umite domenii, n vederea rezolvarii n comun a unor probleme. Prin urmare, confeder atia: este o uniune de tipul organizatiilor de drept international; se limiteaza la cteva domenii de interes comun ale statelor confederate, cum ar fi apararea s i integrarea economica; implica dreptul de secesiune al acestora, sub rezerva re spectarii clauzelor tratatului de confederare; functioneaza potrivit principiulu i limitarii si al medierii puterii confederate : pe de o parte, puterea acordata confederatiei este limitata la prevederile exprese ale tratatului de confederar e; iar pe de alta parte, actele organelor confederate dobndesc eficacitate prin c onfirmarea ulterioara de catre organul competent al fiecarui stat confederat. Co nfederatia are acum mai mult un caracter istoric, deoarece cele mai cunoscute co nfederatii s-au transformat ulterior n state federale 1. Uniunea personala reprez inta asocierea a doua sau mai multe state, prin existenta unui sef de stat comun . Seful de stat comun poate sa apara fie ca o consecinta a legilor de succesiune la tron sau a combinatiilor matrimoniale dinastice, fie ca o consecinta a unor decizii luate de organe nationale sau de organizatii internationale, statele uni unii pastrndu-si nsa plenitudinea suveranitatii. Caracteristicile uniunii personal e sunt: mentinerea independentei statelor componente; nu are drept consecinta ju ridica formarea unui nou stat. Uniunea reala reprezinta o asociere mai strnsa a d oua sau mai multe state care au nu doar seful de stat comun, ci si unul sau mai multe organe comune. Caracteristicile uniunii reale sunt: se creeaza printr-o ma nifestare de vointa a statelor ce convin sa desfasoare anumite activitati n comun , manifesta re de vointa care poate rezulta din doua legi interne convergente sa u dintr-un tratat international; exista unul sau mai multe organe comune ; state le care formeaza uniunea trebuie sa fie vecine; lasa neschimbate structurile int erne ale statelor componente . Ierarhiile de state s-au constituit dupa principi ul paternalismului, al dominatiei unui stat sau a unei coalitii de state asupra altui stat, ceea ce afecteaza, pentru acesta din urma, exercitiul suveranitatii. ntre statul dominant, respectiv coali tia dominanta, si statul dominat exista an umite relatii de asociere, nsa de pe pozitii de inegalitate. Tipurile de state su puse domina tiei, cunoscute pna n prezent, sunt: statele vasale, statele protejate , dominioanele britanice, statele sub mandat si statele sub tutela international a. Statul vasal. Prin vasalitate se ntelege situatia juridica a unui stat care, d esi are o structura politico-juridica si un teritoriu propriu, dispune de o suve ranitate incompleta, datorita faptului ca si-a asumat fata de alt stat anumite o bligatii care i ngradesc suveranitatea. Obligatiile statului vasal, impuse acestui a cu caracter perpetuu, sunt, de regula, doua: de a da asistenta militara statul ui caruia i este vasal n caz de razboi si de a-i plati anumite contributii banesti . n schimb, statul vasal este 1 Se pot aminti urmatoarele forme de confederatie: a Statelor Unite ale Americii nt re 1778 si 1787, a Germaniei ntre 1815 si 1866. 17protejat si ajutat de statul al carui vasal este.Vasalitatea este caracteristica feudalismului. Statul protejat (Protectoratul) 1 este varianta moderna a statul ui vasal. Obligatiile reciproce dintre statul protejat si statul protector sunt n sa diferite de obligatiile din cadrul raporturilor de vasalitate si se refera, n principal, la domeniile apararii si relatiilor internationale. Esenta relatiilor , n cadrul acestei ierarhii de state, consta n limitarea suveranitatii statului pr otejat, n favoarea statului protector. Dominioanele britanice sunt foste colonii care, la ora actuala, dispun de suveranitate deplina, devenind subiecte independ ente de drept international (Canada, Australia, Noua-Zeelanda, Africa de Sud). D upa al II-lea razboi mondial, aceste state au format Commonwealth of Nations (Co munitatea de natiuni), fiind n acelasi timp si membre ONU. Teritoriile sub mandat erau fostele colonii germane si unele dintre fostele provincii ale Imperiului O toman a caror administrare si-a asumat-o Liga Natiunilor, n perioada interbelica. Aceasta a dat mandat unora dintre puterile membre, pentru a exercita efectiv ad ministrarea acestor teritorii, sub controlul sau. Statele sub tutela internation ala . Potrivit Cartei ONU, tutela internationala se instituie asupra unor state n scopul sprijinirii evolutiei lor spre deplina independenta sau pentru asigurare a stabilitatii si a integritatii lor ori pentru rezolvarea unor conflicte intern e, de regula interetnice sau pentru garantarea acordurilor convenite . Este, de fapt, forma actuala a "teritoriilor sub mandat". Evident, suveranitatea acestor state este limitata, ntruct cea mai mare parte a atributelor suverane se exercita de catre structuri externe anume create. Dupa ce am trecut n revista structurile de stat aparute de-a lungul istoriei, inclusiv asociatiile si ierarhiile de stat e, este interesant de analizat n ce categorie se situeaza Romnia . Raspunsul la ac easta problema ni-l da art.1 alin. 1 din Constitutia actuala a Romniei: "Romnia es te stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil". Din textul con stitutional rezulta fara echivoc, n primul rnd, ca Romnia nu face parte din nici o asociatie sau ierarhie de state, iar n al doilea r nd, ca Romnia este un stat unit ar. 1.4.2. Forma de guvernamnt Notiunea de forma de guvernamnt exprima, n esenta , modul de organizare si exercitar e a puterii ntr-un stat2. Forma de guvernamnt este independenta de structura de st at. Diferite forme de guvernamnt se pot succede n cadrul aceleiasi structuri de st at, si invers, aceeasi forma de guvernamnt poate exista n state cu structuri difer ite. Forma de guvernamnt are ca element determinant titularul suveranitatii si mo dalitatile n care aceasta se exercita. Configuratia formei de guvernamnt este cara cterizata de raporturile specifice ce se stabilesc ntre organul chemat sa ndepline asca atributiile de sef de stat si celelalte categorii de organe, ndeosebi parlam entul si guvernul. Atunci cnd examinam forma de guvernamnt, trebuie sa identificam titularul puterii si sa analizam modul n care ea se exercita. Urmnd o clasificare imaginata nca de Aristotel, principalele forme de guvernamnt sunt: -democratia; monocratia sau monarhia; - oligarhia. 1 2 Un exemplu de relatii de protectorat este protectoratul Frantei asupra Marocului (1912 - 1956). Ion DELEANU, Op. cit, pp. 139-140 181.4.2.1. Democratia 1 n esenta, democratia este forma de guvernamnt bazata pe idee a fundamentala ca suveranitatea apartine poporului, cu titlu inalienabil, impres criptibil si indivizibil, care o exercita conform principiului majoritatii. Potr ivit acestui principiu, poporul exercita puterea suveran prin corpul sau elector al sau, dupa caz, prin corpul sau referendar. Poporul se nfatiseaza astfel ca "pu tere originara", iar organele constituite de el pentru a-i exprima si realiza vo inta sunt "puteri deriva te". Democratia, ca forma de guvernamnt, nu se identific a cu regimul politic democratic, pentru ca, nu de putine ori, puterile derivate au ajuns sa actioneze conform propriilor interese, sfidnd interesele poporului, a dica ale titularului puterii originare. Democratia, ca forma de guvernamnt se div ide n democratie directa, democratie reprezentativa si democratie semi-directa. A . Democratia directa Este acea forma de guvernare n care poporul se autoguverneaz a, adica el nsusi legifereaza si controleaza executarea legilor. Ea semnifica apl icarea integrala a ideii de democratie2. Democratia directa, n sensul strict si o riginar al acestui concept nu a existat niciodata si este putin probabil sa se nf aptuiasca ntr-un viitor apropiat. B. Democratia reprezentativa n conditiile geogra fice si demografice ale majoritatii statelor contemporane, n locul democratiei di recte s-a impus democratia reprezentativa, din ratiuni pragmatice: suveranitatea nu poate fi exercitata direct de titularul ei - populatia. n legatura cu democra tia reprezentativa, s-au conturat doua conceptii fundamentale, suveranitatea pop ulara si suveranitatea nationala, justificnd doua sisteme de guvernamnt reprezenta tiv. Potrivit teoriei suveranitatii nationale (exprimata n doctrina lui Montesqui eu) natiunea este o entitate globala, colectiva, cu caracter de continuitate, un ansamblu constituit din generatiile trecute, prezente si viitoare. Puterea apar tine acestei entitati globale. Generatiile actuale si desemneaza reprezentantii, acestia au legitimitatea guvernarii, nsa misiunea lor este de a guverna n respect fata de mostenirea ramasa de la generatiile trecute si avnd n vedere interesele fu ndamentale ale generatiilor viitoare. Natiunea n ntregul ei deleaga, printr-un man dat colectiv si general, reprezentantei nationale, constituita prin sufragiu, ex ercitiul suveranitatii. Reprezentantii desemnati de natiune nu traduc pur si sim plu vointa alegatorilor, ci creeaza vointa generala, actionnd pentru binele publi c general . n acest caz, mandatul, cunoscut si sub denumirea de mandat "de drept public" este general si liber, prezumnd, totodata, exercitarea lui n conformitate cu vointa mandantului care este populatia n ansamblu, nu grupul de alegatori. Ace st mandat, calificat de unii autori ca "ultra-reprezentativ" are urmatoarele con secinte : reprezentanta nationala , n ntregul ei, devine mandatara natiunii; aduna rea nationala fiind reprezentanta deplina a natiunii nu se poate pune problema r atificarii deciziilor ei de catre altcineva; 1 2 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 141-154 Pentru J. J. Rousseau singura forma acceptata de democratie era echivalenta cu guvernarea directa. El a identificat cteva condi tii pentru ca un stat sa aiba aceasta forma perfecta de guvernamnt direct: sa fie un stat foarte mic n care poporul sa se adune usor si fiecare cetatean sa poata cunoaste bine pe ceilalti, sa existe o mare simplitate de moravuri si sa fie o m ai mare egalitate n ranguri si avere, fara de care egalitatea n drepturi si autori tatea nu ar putea dainui multa vreme. A se vedea n acest sens, Dan CIOBANU, Victo r DUCULESCU, Op.cit., p.49 19 deputatii, ca reprezentanti ai ntregii natiuni, nu pot fi revocati de alegatorii lor, nici nu au obligatia de a da socoteala n fata acestora; deputatul nu poate p rimi instructiuni din partea grupului care l-a ales, ntruct el trebuie sa actionez e, conform propriei constiinte, pentru promovarea interesului national general; Acest sistem are si neajunsuri , dintre care mentionam: - excluderea oricarei su bordonari juridice directe a deputatilor fata de alegatori: - posibilitatea si t endinta deputatului de a aluneca spre arbitrar si voluntarism; - corpul electora l devine doar un instrument de desemnare a deputatului, iar nu unul de vointa; adunarea reprezentativa, considerata ca depozitara exclusiva a suveranitatii na tionale, avnd plenipote nta de a decide n numele natiunii, se transforma ntr-un int erpret infailibil al vointei generale; - nlocuirea vointei generale cu vointa par tidului sau a formatiunii careia deputatul i apartine, vointa la care el trebuie sa se conformeze, mai ales daca structurile de partid sunt stricte si au o disci plina severa. Iata cteva motive pentru care sistemul mandatului ultra-reprezentat iv, larg acreditat de la sfrsitul sec.XVIII, pna la nceputul sec.XX, a trebuit core ctat1, n sensul instituirii unor raporturi de responsabilitate juridica ntre alesi si alegatori. Teoria suveranitatii populare considera ca puterea este atomizata la nivelul fiecarui individ capabil existent, care si exercita particica lui de suveranitate, n formele recunoscute de societatea respectiva. Aceasta teorie pune accentul pe prezent. Aceasta conceptie si are originea n doctrina lui J.J. Rousse au si porneste de la conceptia civilista a proprietatii pe cote-parti indivize s i a mandatului civil. Potrivit acestei conceptii, suveranitatea se mparte n cote-p arti indivize egale care revin tuturor indivizilor ce alcatuiesc corpul electora l. Institutiile reprezentative se constituie pe calea exercitarii dreptului ceta tenilor de a le alege, dar cei alesi nu sunt reprezentanti autonomi ai interesel or alegatorilor, ci mputerniciti n limite stricte, direct legati de alegatorii lor . n aceste conditii, suveranitatea nu se poate manifesta dect prin vointa celor ce o detin, ceea ce face ca cei alesi sa nu fie dect simpli mandatari ai celor repr ezentati, care trebuie sa exprime vointa imperativa a alegatorilor. Suntem n prez enta asa numitului mandat imperativ , din care decurg urmatoarele consecinte : m andatul nu exprima propria vointa , ci vointa celor care l-au acordat (corpul el ectoral dintr-o circumscriptie); conduita mandatarului n adunarea deputatilor nu poate fi alta dect aceea care i-a fost prescrisa expres de catre mandanti; deputa tul trebuie sa raporteze periodic alegatorilor sai asupra modului cum si ndeplines te mandatul; mandantii pot retrage oricnd mandatul, daca mandatarul nu a ndeplinit prescriptiile date sau daca le-a depasit. Din acest sistem rezulta cel putin do ua neajunsuri : - imposibilitatea deputatului de a reprezenta interesele general e, el fiind constrns sa actioneze n limitele intereselor unei anumite circumscript ii electorale, ceea ce poate conduce la conflicte ntre detinatorii unor parti de suveranitate; - ngradirea libertatii de actiune a deputatului, el fiind cu totul subordonat vointei alegatorilor sai. 1 Un exemplu de corectiv este posibilitatea revocarii, n anumite situatii, a mandat ului. 20Viciul de fond, originar, al acestei constructii juridice ingenioase este determ inat de faptul ca, prin referire la institutii esentialmente de drept civil (pro prietatea pe cote-parti si contractul de mandat) se ncearca explicarea unor rapor turi de o cu totul alta natura, si anume raporturile care iau nastere n procesul exercitarii puterii, or ntre cele doua domenii exista deosebiri esentiale. n Romnia art. 2 al Constitutiei revizuite, nou introdus, consacra aplicarea teoriei suve ranitatii nationale, ca si consecinta a caracterului national al statului. De ac eea suveranitatea apartine natiunii, care o exercita, nsa nu n mod nemijlocit, ca n cadrul democratiei directe, ci prin intermediul organelor sale reprezentative. Ct priveste caracterul democratic al reprezentativitatii autoritatilor se precize aza n acelasi articol ca ele vor fi constituite prin alegeri libere, periodice si corecte. n lipsa unor astfel de alegeri, organele reprezentative nu ar mai fi al e poporului ci, dimpotriva, sup rapuse lui 1. C. Democratia semi-directa Este fo rma moderna de democratie. Ea reprezinta un sistem n care coexista si se realizea za, prin mijloace tehnice adecvate, att democratia reprezentativa ct si democratia directa. Astfel, pe lnga organul legiuitor ales prin sufragiu universal, sunt in stitutionalizate mijloace de interventie directa a poporului n procesul legiferar ii. Astfel de mijloace sunt: initiativa populara, veto-ul popular, revocarea man datului si referendumul. Initiativa populara 2 este o modalitate de interventie a cetatenilor n procesul legislativ. Ea face posibila adoptarea unei legi, la pro punerea directa a cetatenilor. Initiativa populara implica fie obligarea parlame ntului sa decida asupra oportunitatii interventiei sale legiuitoare ntr-un anumit domeniu, fie obligarea acestuia de a se pronunta asupra unui proiect de lege de ja formulat. Se observa ca, n ambele situatii, Parlamentul este obligat sa ia o d ecizie, nsa nu este obligat sa-si nsuseasca initiativa populara. Veto-ul popular p resupune stabilirea unui termen pentru intrarea legii n vigoare, de la data adopt arii ei. n cadrul acestui termen un numar determinat de cetateni, se poate opune validarii legii adoptate, printr-o petitie colectiva. Urmeaza o consultare gener ala a corpului electoral, de rezultatul careia depinde mentinerea sau invalidare a legii. Revocarea mandatului are n vedere mandatul parlamentar si poate fi indiv iduala sau colectiva. Revocare individuala are n vedere unul sau mai multi parlam entari dintr-o circumscriptie. Revocarea colectiva se refera la ntregul parlament . n aceste situatii sunt prevazute proceduri constitutionale care ofera posibilit atea ca, prin hotarrea corpului electoral dintr-o circumscriptie sau, dupa caz, a ntregului corp electoral, sa se puna capat, nainte de termen, unuia sau mai multo r mandate parlamentare, sau, dupa caz, mandatului ntregului parlament. Referendum ul este cea mai utilizata forma de manifestare a democratiei semi-directe. n cazu l referendumului, corpul electoral este convocat la initiativa organului legiuit or, a sefului statului, a guvernului sau a altor subiecte prevazute de lege, pen tru a decide asupra unor probleme de interes general, cum ar fi: mentinerea sau abrogarea unei legi n vigoare, adoptarea sau modificarea constitutiei, adoptarea unei anumite conduite ntr-o anumita chestiune a vietii internationale, perfectare a sau denuntarea unui tratat. 1 Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU, Op. cit., p.5 2 Pentru exercitarea initiativei sunt prevazute si restrictii, ndeosebi exigenta de a exista un numar mare de semnaturi. Astfel, n Elvetia sunt necesare 100.000, n Austria 200.000, n Italia 50.000, n statul Ohio 3% din numarul alegator ilor, n Romnia 100.000, n cazul legii si 500.000 n cazul revizuirii Constitutiei. 21Referendumul poate fi obligatoriu sau facultativ. El este obligatoriu atunci cnd este prevazut n mod imperativ de lege, pentru procedura de adoptare a unui act. R eferendumul este facultativ, atunci cnd subiectii, prevazuti de lege, pot recurge la el, doar daca apreciaza ca este necesar. Referendumul constituie, n zilele no astre, forma cea mai expresiva de asociere directa a poporului la procesul exerc itarii suveranitatii. n Romnia 1 referendumul poate fi national sau local. Referen dumul national constituie forma si mijlocul de consultare directa si de exprimar e a vointei suverane a poporului romn cu privire la: a) revizuirea Constitutiei; b) demiterea Presedintelui Romniei; c) probleme de interes national2. Referendum local se organizeaza asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitatile a dministrativ-teritoriale. Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraselor si judetelor se nainte aza Parlamentului spre adoptare numai dupa consultarea prealabila a cetatenilor din unitatile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. n acest caz organizarea referendumului este obligatorie. Concluzionnd putem spune ca: initiat iva legislativa reprezinta participarea populatiei la formularea legilor ; revoc area mandatului exprima o relatie de dependenta ntre ales si alegator; veto-ul po pular, o forma de abrogare a legilor; referendumul este o forma de exprimare a v ointei poporului cu privire la cele mai importante probleme ale tarii. 1.4.2.2. Monocratia 3 Potrivit originii cuvntului, monocratia nseamna puterea unei singure persoane. Aceasta forma de guvernamnt implica, asadar, concentrarea puterii n minil e unei singure persoane. Monocratul este vrful puterii, celelalte organe ale stat ului fiind elemente decorative sau simple servicii auxiliare. Potrivit naturii l or, formele monocratiei se clasifica n trei mari categorii: 1. monocratiile clasi ce; 2. monocratiile populiste si cele religioase; 3. dictaturile militare. 1. Mo nocratiile clasice evidentiate, ca atare, de istorie, sunt: monarhia absoluta, t irania si dictatura. a) Monarhia absoluta are ca principii: ereditatea si subord onarea monarhului fata de lege, principiu care o deosebeste de puterea arbitrara . Pentru regi, nsa, subordonarea fata de lege, se realizeaza prin propria vointa, fara a exista vreo forma 1 n dezvoltarea dispozitiilor constitutionale a fost adoptata Legea nr. 3/2000 priv ind organizarea si desfasurarea referendumului (publicata n M. Of. nr. 84/24 febr uarie 2000) care a si fost modificata si completata de O.U.G. nr. 99 din 14 iuli e 2005 (publicata n M. Of. nr. 643/20 iulie 2005). 2 Potrivit art. 12 din lege su nt considerate probleme de interes national: A. Adoptarea unor masuri privind re forma si strategia de dezvoltare economica si sociala a tarii. B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la: a) regimul general al proprietatii pu blice si private; b) organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala; c) organizarea generala a nva tamntului; d) structura sistemului national de aparare, organizarea armatei, part iciparea fortelor armate la unele operatiuni internationale; e) ncheierea, semnar ea sau ratificarea unor acte internationale pe durata nedeterminata sau pe o per ioada mai mare de 10 ani; f) integrarea Romniei n structurile europene si euroatla ntice; g) regimul general al cultelor; h) reforma justitiei si combaterea corupt iei. 3 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 155-158 22de constrngere statala. Din acest motiv, monarhia absoluta se poate transforma n d espotism, adica ntr-un exercitiu al puterii total subordonat vointei si capriciil or despotului. b) Tirania sau despotismul are ca nota specifica arbitrariul, adi ca nerespectarea nici unei reguli, n ceea ce priveste: instaurarea puterii (se ut ilizeaza orice mijloace), transmiterea ei (desemnarea succesorului se face dupa bunul plac al tiranului), exercitiul puterii (tiranul exercita puterea n mod disc retionar). c) Dictatura este, de regula, un remediu pentru situatiile de criza , cnd puterea trebuie sa faca fata unor dificultati exceptionale si este cunoscuta nca din antichitate. Dictatura consta n concentrarea puterii concomitent cu suspe ndarea exercitiului unor drepturi si libertati cetatenesti, sub motivul realizar ii eficacitatii n rezolvarea unor situatii de pericol, de criza. Subliniem ca, ea nu este conceputa ca o forma de guvernare n sine, ci ca o metoda de gestiune a s ituatiilor de criza, bazata pe eficacitatea conducerii prin comanda unica. Dupa depasirea crizei, mai devreme sau mai trziu, dictatura nceteaza. Dictatura poate f i prevazuta prin Constitutie, chiar daca nu i se da o asemenea titulatura, ci se invoca "starea de asediu", "starea de necesitate", "starea de urgenta" sau "sta rea de razboi". Rezulta ca, dictatura este justificata de mprejurari exceptionale care impun sacrificarea libertatii, caracteristica starii normale sub imperiul necesitatii. Mai precis, daca n conditii normale problemele vietii sociale pot fi si trebuie solutionate cu respectarea libertatilor individuale, n situatiile de criza, de amenintare sau de disfunctie grava a sistemului social, cea mai potriv ita metoda de salvare a statului este cea care asigura luarea cu eficacitate max ima a masurilor adecvate. Asa se ajunge la un sistem de guvernare care concentre aza puterea si reduce drepturile cetatenesti la minimul necesar 1. Daca dictatur a, ca forma de organizare a puterii, asigura eficacitatea actului de conducere, gradul de adecvare a deciziilor si deci rezultatele obtinute de o asemenea condu cere depind, n mare masura, de personalitatea dictatorului. Trebuie sa atragem at entia ca, uneori, sub masca dictaturii se ascunde o adevarata tiranie. 2. Monocr atia populista si cea religioasa semnifica acea forma de guvernamnt n care, pe baz a unui exclusivism ideologic agresiv si dogmatic, asumat de un partid unic, atot puternic sau de o organizatie religioasa fundamentalista, puterea totalitara se realizeaza ntr-un climat de adulare, real sau regizat, de catre masele intoxicate printr-un dogmatism laic sau religios mpins la extrem. ntre trasaturile monocrati ilor populiste sau religioase distingem: exclusivismul ideologic cu grave accent e extremiste si intoleranta; concentrarea si personificarea puterii; obstinatia pentru permanentizarea puterii; unicitatea adevaratului organ de guvernare (de r egula o organizatie politica sau religioasa unica, cu un lider unic); suportul p opular real, realizat prin manipularea maselor sau suportul popular regizat, imp us prin teroare; omnipotenta guvernantilor n toate domeniile vietii sociale si ch iar ale vietii personale, intime. 3. Dictatura militara 2 1 Filosofia dictaturii este exprimat a de adagiul latin Salus rei publicae Suprema Lex. Acest adagiu are doua sensuri : n sens propriu nseamna "Salvarea statului es te legea suprema", iar n sens figurat "Servirea interesului public este legea sup rema". 2 n secolul nostru, dictatura militara s-a manifestat cu predilectie n Afri ca si America de Sud. 23Dictatura militara se deosebeste de celelalte dictaturi, prin faptul ca se insti tuie prin lovitura de stat realizata de conducerea armatei, de regula, prin util izarea fortei armate. Ca orice dictatura, si dictatura militara apare n situatii de criza. Dictatura militara, din punct de vedere politic, poate fi reactionara (conservatoare); revolutionara (reformista). Eticheta sub care se prezinta este de multe ori nselatoare, ascunznd adevaratul scop, si anume, realizarea intereselo r unor grupuri oligarhice sau ambitiilor unei persoane. Si dictatura militara, c a orice dictatura trebuie sa cedeze, la un moment dat, locul unei guvernari civi le. 1.4.2.3. Oligarhia 1 Se caracterizeaza prin exercitarea puterii de catre un grup restrns de persoane2. Principalele modele de oligarhie sunt: a) Guvernamntul pluripersonal, care este un guvernamnt exercitat de mai multe persoane ce nu cons tituie un grup omogen si nici o categorie sociala distincta . Aceste persoane su nt, adesea, alaturate la putere de jocul evenimentelor, fie ca urmare a unei ntel egeri survenite ntre ele, fie pentru a neutraliza suspiciunile guvernatilor privi nd pericolul instaurarii unei tiranii. Persoanele respective, fie exercita colec tiv puterea, fie partajeaza atributiile ce decurg din aceasta. Ex.: Triumviratul lui Cezar, Crassus si Pompei. b) Aristocratia 3 Aristocratia reprezinta guverna mntul unei categorii sociale privilegiate . Acest guvernamnt se exercita numai de catre persoane apartinnd acestei categorii, care are un caracter nchis, exclusivis t. De regula privilegiile acestei categorii se transmit ereditar, ea dobndind ast fel caracter de casta. Ex.: Aristocratia militara spartana. c) Plutocratia cenzi tara4 Plutocratia reprezinta si ea guvernamntul unei minoritati sociale privilegi ate, numai ca, de aceasta data, minoritatea guvernanta nu este o categorie socia la organic constituita, ci o simpla reuniune de persoane care au n comun faptul c a detin o anumita avere. Plutocratia cenzitara apare ca urmare a acordarii drept urilor electorale pe criterii de avere. d) Partidocratia este forma de guvernamnt n care, de fapt, puterea apartine unor partide politice deosebit de puternice ca re controleaza institutiile statului. 1.4.2.4. Formele mixte 5 Formele de guvern amnt prezentate, identificate conform conceptiei lui Aristotel, reprezinta cele t rei modele teoretice de baza - monocratia, oligarhia, democratia. Prin combinare a acestora obtinem formele de guvernamnt mixte. Desi diverse, regimurile mixte po t fi clasificate n doua mari categorii: regimuri mixte prin sistem atunci cnd sist emul de guvernare este conceput ca o anumita combinatie ntre formele de baza; ace stea sunt: monarhia limitata parlamentarismul dualist cezarismul democratic regi muri mixte circumstantiale atunci cnd avem de-a face cu un amestec al formelor de baza determinat pur si simplu de circumstante. 1 2 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 158-159 Etimologia greceasca a cuvntului regasindu-se n cuvintele oligos = putin numeros; oligoi = numar restrns; arkhe = conducere, coma nda. 3 Termenul provine de la grecescul Aristos = excelenta, nobil;kratos = pute re 4 Termenul este o combinatie a cuvintelor grecesti Plutos = bogatie; kratos = putere 5 Ion DELEANU, Op. cit, pp. 159-161 24Monarhia sau monocratia limitata se diferentiaza de cea absoluta prin faptul ca puterea monarhului este restrnsa n exercitiul ei prin existenta si a altor organe, avnd atributii proprii si o anumita autonomie. Monarhia limitata combina princip iul monocratic de guvernamnt cu participarea la guvernare a aristocratiei eredita re si a oligarhiei cenzitare, acestea formnd cele doua camere ale parlamentului. Parlamentarismul dualist deriva din monarhia limitata si se caracterizeaza prin faptul ca seful statului si pastreaza pozitia si unele atributii, dar, n acelasi t imp trebuie sa accepte politica de guvernare ce emana din compozitia camerelor ( "camera superioara" de factura aristocratica si "camera inferioara" de factura c enzitara). ntr-un astfel de sistem rolul principal revine primului-ministru. Pe d e o parte el are nevoie de ncrederea si sprijinul parlamentului, iar pe de alta, el se sprijina pe prerogativele sefului de stat. Cezarismul democratic rezulta d in combinarea monocratiei cu democratia. Cezarul exercita puterea nu pe baza pro priei suveranitati, ci n numele poporului care l-a nvestit cu exercitiul puterii p rintr-un plebiscit1 si care, din timp n timp, l aproba, tot prin plebiscit. n acest sistem rolul oligarhiei, care se regaseste n camerele parlamentului, este mult d iminuat. Regimurile mixte circumstantiale se caracterizeaza prin faptul ca apar datorita mprejurarilor, fara o vointa deliberata a autorilor lor si fara o concep tie doctrinara. De regula sunt regimuri de tranzitie. Mentionam ca toate modelel e de forma de guvernamnt prezentate sunt concepte teoretice, elaborate de doctrin a, rezultat al unor operatiuni logice de abstractizare, generalizare si sistemat izare a formelor de organizare si exercitare a puterii, conform unui criteriu n m are parte numeric, viznd identificarea titularului sau a titularilor puterii, pre cum si a titularilor exercitiului puterii. Atragem atentia ca, aceasta clasifica re nu este singura posibila si nu este ferita de critici. Are, nsa, marele merit de a surprinde anumite trasaturi caracteristice generale, n marea diversitate a f ormelor de guvernamnt, fiind astfel un instrument teoretic util pentru studiul fo rmelor reale de guvernamnt. Daca observam concretul istoric, constatam ca statele reale s-au numit, de obicei, imperii, regate sau republici. Pentru facilitarea expunerii, imperiile si regatele le vom invoca sub denumirea generica de monarhi i. Cu toate ca exista o mare varietate de monarhii si republici, deosebirea esen tiala dintre aceste doua forme de guvernamnt o regasim la nivelul sefului statulu i. n cazul monarhiilor, seful statului (monarhul) si exercita atributiile cu titlu perpetuu, adica le detine pe viata si le transmite ereditar. Motivatia acestui statut este de natura religioasa. Monarhul este alesul, unsul lui Dumnezeu, cali tate n care detine puterea asupra oamenilor prin gratie divina, considerata singu ra sursa legitima de putere. n cazul republicii, seful statului, indiferent de ti tulatura pe care o poarta, detine doar un exercitiu, mai larg sau mai restrns, al puterii si pe acesta cu titlu precar, adica pe o perioada limitata si cu respec tarea anumitor conditii. Conceptia fundamentala care sta la baza republicii este ca puterea apartine poporului care hotaraste suveran, cui si n ce conditii confe ra exercitiul acestei puteri. Daca ne referim la statele moderne 2 observam ca s i ele se clasifica n republici si monarhii. 1 Plebiscit provine din lat. Plebiscitum care nseamna decizia plebei, a poporului. Termenul desemneaza scrutinul prin care o persoana aflat a la putere solicita un vot de ncredere din partea poporului. Le Petit Larousse, Paris - 1993, p.792 2 C a o ultima concluzie, n urma prezent arii formelor de guvernamnt, observam ca, rep ublicile si monarhiile contemporane reprezinta, de regula, combinatii, n diverse dozaje, ale unor forme de 25Monarhia caracteristica epocii moderne este, la nceputul secolului, monarhia cons titutionala , devenita, dupa cel de-al doilea razboi mondial, monarhie parlament ara. Acest tip de monarhie se caracterizeaza prin faptul ca puterile monarhului sunt limitate prin constitutie, pe care el este tinut sa o respecte. Initial, n m onarhia constitutionala rolul monarhului era important. n primul rnd, avnd puterea cu caracter perpetuu, el se situa deasupra partidelor politice, a cetatenilor si a dreptului comun. De asemenea, atributiile sale erau largi n raport cu parlamen tul. Monarhia parlamentara contemporana, ntlnita, de exemplu, n Marea Britanie, Bel gia, Olanda, Suedia si Danemarca are doar un caracter simbolic, tinnd de istoria si traditia acestor tari. Monarhul ndeplineste anumite atributii de sef de stat, n sa el nu guverneaza. El nu poate exercita nici o atributie fara contra-semnatura primuluiministru sau a unui ministru. n ceea ce priveste republica, epoca modern a a cunoscut patru tipuri 1: 1. Republica parlamentara; 2. Republica prezidentia la; 3. Republica semi-prezidentiala; 4. Republica socialista marxist-leninista. Republica parlamentara se caracterizeaza prin pozitia superioara a parlamentului fata de executiv si prezinta, n principiu, urmatoarele trasaturi: - disocierea e xecutivului n guvern si sef de stat ; - plenitudinea competentei parlamentului; dreptul parlamentului de a anula anumite acte normative emise de guvern; - dese mnarea si revocarea executivului de catre parlament. Acest tip de republica se ntl neste, de exemplu, n Italia. Republica prezidentiala se caracterizeaza prin egali tatea pozitiilor parlamentului si executivului si prezinta, n principiu, urmatoar ele trasaturi: - monocefalismul executivului si caracterul reprezentativ al sefu lui acestuia, care este si seful statului, ales prin sufragiu universal; - stric ta delimitare a atributiilor ntre puterea legislativa si cea executiva; - indepen denta dintre legislativ si executiv; - dreptul de veto al executivului; - membri i guvernului raspund numai n fata sefului statului. Exemplul clasic de republica prezidentiala l reprezinta S.U.A. Republica semi-prezidentiala reprezinta o atenu are a puterii sefului de stat din regimul prezidential si a aparut din teama ca seful statului sa nu dobndeasca o pozitie superioara parlamentului. Prezinta urma toarele caracteristici: - disocierea executivului ntre guvern si institutia seful ui de stat; - att parlamentul ct si seful de stat sunt alesi prin sufragiu univers al; - atributiile sefului de stat sunt limitate; - nvestirea si revocarea guvernu lui se face de catre parlament. Exemplu: Franta. Republica socialista marxist-le ninista se caracterizeaza prin unicitatea puterii n stat, legislativul, executivu l si jurisdictionalul ndeplinind functiile statului socialist sub deplinul contro l al partidului unic. n concluzie, vrem sa precizam ca forma de guvernamnt trebuie nteleasa n contextul istoric, fiecare dintre forme putnd fi, la un moment dat cea mai potrivita sau dimpotriva 1. guvernamnt identificate potrivit conceptiei lui Aristotel, dar denumirea sub care se prezinta statele nu corespunde terminologiei utilizate de clasificarea bazat a pe conceptia lui Aristotel. 1 Tudor DRAGANU, Drept constitutional si instituti i politice, Tratat elementar, vol.II, Ed. "Lumina Lex", Bucuresti,1998, pp. 266287. 261.4.2.5. Forma actuala de guvernamnt a Romniei Potrivit Constitutiei revizuite (ar t. 1 si 81), Romnia este o republica n care Presedintele se alege prin sufragiu un iversal direct, intrnd, sub acest aspect, n categoria republicilor semi-prezidenti ale , cum este Franta. Comparnd nsa statutul Presedintelui Republicii Franceze cu statutul Presedintelui Romniei, constatam ca puterile acestuia din urma sunt mai restrnse 2. Desi art.80 din Constitutie pare sa confere Presedintelui Romniei o po zitie similara cu cea de care se bucura Presedintele Frantei, potrivit Constitut ie franceze din 1958, articolele urmatoare ale Constitutiei Romniei din 1991( de la art.84 la 90 si art.93) i diminueaza rolul, ndepartndu-se de modelul francez: Pr esedintele Romniei nu poate legifera prin referendum ocolind Parlamentul, cum poa te n anumite situa tii Presedintele Frantei. alta deosebire importanta consta n fa ptul ca Presedintele Frantei numeste si revoca primul-ministru, iar la propunere a acestuia pe membrii Guvernului, pe cnd Presedintele Romniei nu poate numi Primul -ministru si Guvernul dect pe baza votului de ncredere al Parlamentului si nu poat e revoca Primulministru, ci doar pe unii membrii Guvernului, la propunerea Primu lui-ministru., n Franta ordonantele Guvernului sunt semnate de Presedinte, pe cnd n Romnia ele sunt semnate de Primul-ministru si ministrul de resort.; de asemenea, n Franta, Presedintele Republicii poate dizolva Adunarea Nationala, dupa consult area presedintilor celor doua camere ale Parlamentului si a Primului-ministru, p e cnd Presedintele Romniei nu poate dizolva Parlamentul dect ntr-un singur caz, si a nume atunci cnd refuza votul de nvestitura ntr-un termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de nvestitura 3. n fine, Presedintele Frantei are puteri foarte largi n situatii de criza, spre de osebire de Presedintele Romniei. Viata politica, de dupa intrarea n vigoare a Cons titutiei Romniei din 1991, a demonstrat ca rolul Presedintelui Romniei nu este lip sit de importanta, nsa nici nu este determinant, mai ales pe plan intern. De acee a, putem afirma ca, n Romnia forma de guvernamnt este republica cu un semi-preziden tialism atenuat sau parlamentarizat4. 1.4.3. Regimul politic Regimul politic 5 semnifica, la modul general, realitatea guvernarii unei tari, sau, cu alte cuvinte, realitatea relatiilor dintre guvernanti, precum si a relat iilor dintre guvernanti si guvernati . Regimul politic dintr-un anumit stat este determinat de rezultanta actiunii fortelor politice, n principal, a partidelor p olitice, desfasurata ntr-un anumit cadru 1 J.J. Rousseau a considerat ca, n general, guvernamntul democratic s-ar potrivi mai bine statelor mici, cel aristocratic statelor mijlocii si cel monarhic statelor mari. Dan CIOBANU, Victor DUCULESCU, Op.cit., p. 48 2 Tudor DRAGANU, Op. cit., pp. 224-230 3 Ibidem, pp.226-227 4 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrat iv, vol.II, Ed. "Nemira", Bucuresti-1996, p.384; Mihai CONSTANTINESCU, Ioan DELE ANU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Florin VASILESCU, Ioan VIDA, Constitutia Romn iei comentata si adnotat a,, Regia autonoma "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1992 , p.184 5 Cristian IONESCU, Clasificarea si analiza tipologica a regimurilor pol itice contemporane, Revista de drept public nr.1/1995, pp.30-40 27institutional si este conditionat de anumite determinari istorice, ideologice si economice, interne si internationale 1. Regimul politic are n vedere ansamblul r elatiilor existente ntre elementele ce alcatuiesc sistemul social-politic, relevnd mai ales cui apartine, la modul real, suveranitatea, cine o exercita, prin ce m etode si mijloace se nfaptuieste puterea, si, nu n ultimul rnd, masura n care sunt c onsacrate, garantate si respectate drepturile si libertatile fundamentale ale ce tatenilor. n zilele noastre, a stabili regimul politic al