1

ASOCIAŢIA DE PSIHODRAMĂ CLASICĂ

EXERCIŢII DE CONDUCERE A PROTAGONISTULUI

SCALETA

CURS PENTRU ANUL III

DOCENT: Mihaela Brad

2

CUPRINS

I. Ce este strategia regizorală

II. Strategia de bază

A. Cei şapte paşi

1. Luarea în sarcină2. Intrarea în semirealitate3. Construirea scenei4. Popularea scenei5. Acţiunea scenică6. Integrarea7. Întoarcerea la realitate

B. Exemplul practic: exerciţiul condus de Marcela

III. Evenimentul relaţional cu forma obligatorie, aşa cum s-a intâmplat

A.Vigneta

B. Episodul critic

Bibliografie selectivă

Indice al ilustraţiilor

3

1. Ce este strategia regizorală

Harta parcursului pe care un protagonist urmează să îl facă sub conducerea terapeutului nuconţine un singur drum ci, oferă opţiuni diferite. Alegerea itinerariului şi ajustarea lui pe măsură cedemersul protagonistului prezintă scenarii noi, poartă numele de strategie regizorală. Din punct de vedere didactic există în procesul de formare al unui director de psihodrama ,o structurare a diverselor itinerarii, după cum urmează:

a). un parcurs elementar - o strategie regizorală standardizată (ce dăsigurantă, scade nivelul de anxietate al directorului) ce conţine saptepaşi:

1. luarea în sarcina2. intrarea în semirealitate-noul timp şi interviul existenţial3. construirea scenei şi interviul in situ4. popularea scenei5. acţiunea scenică6. integrarea7. întoarcerea la realitate

b) parcursuri posibile - în funcţie de caracteristicile conţinuturilormentale care trebuie exprimate, în care pot fi abateri de la scalastandard: - evenimentul relaţional asa cum s-a intâmplat ( vigneta, episodulcritic) se urmează toţi cei 7 pasi - decentrarea circulara: la pasul 3 nu se insistă pe interviul in situ, la 4 se adaugă propuneri ale directorului - reprezentarea geometrica (atomul social, genodrama)

se exclude pasul 3 - imaginea văzută static (fotografia, sculptura)

se exclude pasul 2 - imaginea simbolică (metafora, scena fantastică)

se exclude pasul 2, nu se insistă la 3 pe interviul in situ;la scena fantastică apare la 5 un bis, prin decodificare

Intuiţia şi creativitatea terapeutului/director de psihodrama sunt cele care îl orienteaza spreexplorarea anumitor conţinuturi mentale, stiut fiind faptul că în psihodramă (spre deosebire dealte forme de psihoterapie ca psihanaliza spre exemplu) nu se fac interpretări verbale,interpretarea rezultă din strategia regizorală.

I. Strategia de bază

A. Cei şapte paşi

Acest capitol se referă la un instrument didactic creat pentru cel care, în procesul formării,face primii pasi, în calitate de director ce conduce un protagonist. În realitate, este vorba despreo scală/ “scaleta” constituită din 7 pasaje logice, construite pentru ca studentul-director sa poată

4

acompania complet şi satisfacător un protagonist. Ea constă dintr-o strategie regizoralăstandardizată, capabilă să dea o direcţie bine definită celui care începe să experimenteze acesttip de activitate. Utilizând indicaţiile referitoare la fiecare pas al scaletei, cel care este în faza deinvăţare se mişcă mai uşor, este mai increzător în propriile capacităţi, nivelul de anxietate estemai scăzut. Aceasta stare permite eliberarea treptată a spontaneităţii (anxietatea fiind în rapotinvers proporţional cu spontaneitatea), cel în cauză poate avea acces la propria creativitate şideci la diverse strategii .

Aceasta strategie “de bază” prevede şapte paşi standard pe care îi vom analiza în ordine.

1. Luarea în sarcină a protagonistului

Este prima fază a activităţii, în care, intenţia principală a directorului este aceea de a ajuta opersoană din grup să treacă de la rolul de membru egal al grupului la rolul privilegiat de protagonist.Conţinuturile exprimate în această fază servesc la crearea unei alianţe între director şi protagonist.La început, atenţia se poate focaliza asupra faptului că protagonistul trebuie să aibă incredere îndirector : avem astfel explicitarea sentimentelor legate de acest eveniment. Stabilit fiind primulcontact, de obicei, se trece la definirea contextului la care se va referi reprezentaţia psihodramatică.În aceste prime exerciţii, este vorba de situaţii relaţionale simple, non-problematice.Ceea ce se cerenoului director este să facă să se întimple ceva pe scenă astfel incât, personajele care sunt în ea, săfie caracterizate şi să demonstreze tipul de relaţie care existî între ele şi protagonist.

Luarea în sarcină este un timp al schimburilor emotive şi cognitive, explicitate depersonajele aflate pe scenă: protagonist şi director, în acest moment amândoi fiind elemente centraleale scenei (se negociaza relaţia lor). La sfârşitul acestei faze, care trebuie să se incheie cutransformarea rolului de membru al grupului în rolul de protagonist, directorul va incerca să se“decentreze”: acum prezenţa sa poate deveni marginala (chiar şi prin propria poziţionare în afarascenei) în avantajul centralităţii protagonistului şi a lumii sale interne pe care urmează să oreprezinte.

Încheierea acestei faze şi trecerea la urmatoarea se face printr-un anume pasaj: intrarea însemirealitate se va marca clar printr-un semn ce îl va da directorul, astfel încât această trecere să fiepercepută şi de protagonist şi de auditoriu (ex.: o schimbare în tonul vocii; o pauza; o bataie dinmâini; departarea fizicş fată de protagonist; schimbarea luminii; etc.) Acest semn trebuie să fie caun indicator al schimbării: trecerea neechivocă de la un timp real la unul semireal.

2. Intrarea în semirealitate: noul timp şi interviul “existenţial”

Directorul şi protagonistul şi-au definit rolurile pe parcursul luării în sarcina. Acum estevorba de intrarea gradată în lumea protagonistului, în aşa fel încât, acesta să reuşească săexteriorizeze pe scenă propriile imagini, concretizându-le.

Intrarea în noua realitate (semirealitate) se face prin noile coordonate temporale şi printransferarea într-un spaţiu specific. Acest mod de a proceda, respectă criteriul prin care incălzireapentru o anume situaţie este mai eficace şi mai productivă dacă ne mişcăm de la general laparticular, de la periferie spre centru. Faza la care ne referim, priveşte această poziţionare într-unanume timp înainte de a trece la o definire mai specifică a contextului şi a spatâţiului circumscris.

Elementele ce constituie acel “aici şi acum” în centrul căruia se aşeaza protagonistul, suntîntr-un spaţiu incă nedefinit (în aceasta fază) dar, în timpul unei vârste concrete, în momentulintrării în semirealitate. Alături de protagonist este directorul care se relaţioneaza realist la opersoana considerată la o anumită vârstă ( din acest motiv, dacă intervieveaza protagonistul devenitcopil de 5 ani, îl invită pe acesta să se aşeze în genunchi, astfel incât să devină perceput ca un adultcare este mai înalt). Directorul este în rolul intervievatorului curios şi afabil, oarecum neutru, care

5

stimuleaza protagonistul prin intrebări clare şi rapide să se “simta” în noua plasare temporală.Acesta este ajutat să reflecteze asupra existenţei sale, privită din anumite puncte de vedere: aspectfizic, sănătate, relaţii familiale, studii, munca, viaţa sentimentală, prieteni, timpul liber, ş.a.m.d.

Acest interviu noi îl definim fiind existenţial datorită finalităţii sale de a reactualiza oatmosferă, mai degrabă decât de a stărui asupra unui moment particular chiar şi spaţial definit.Interviul existenţial este caracterizat prin rapiditate şi mobilitate, în sensul că este condus în aşa felincât să comute atenţia protagonistului de la un conţinut la altul cu scopul de a-l face să iasă dintr-un scenariu deja gândit despre acea etapa de viaţă. Se conturează astfel posibilitatea descopeririiunor elemente noi pentru o reprezentaţie inedită, într-un anume sens . Protagonistul găseşte îndirectorul-intervievator contraroluri care stimulează amintirea şi asociaţia liberă; aceste contraroluritrebuie să constituie stimuli bine definiţi incât să inducă protagonistului capacitatea de a se referi şila acele aspecte ale lumii sale interne pe care le neagă, subevaluează, refulează.

3. Construirea scenei şi interviul “in situ”

Introducerea protagonistului în timpul specific, iniţiază faza în care acesta va fi ajutat să sesitueze într-un loc definit. În această fază, el va fi treptat implicat din perspectiva referinţelorspaţiale (înainte, în spate, la dreapta, la stânga, sus, jos etc.) , cele ce îi dau o orientare care de acumva condiţiona poziţionarea lui pe scenă şi relaţiile cu obiectele prezente în ea. De aceea, acest spaţiuva fi structurat pornind de la aşezarea unor puncte care vor fi reperele construcţiei ulterioare. Dacăspre exemplu suntem într-un spaţiu închis, aceste repere sunt, în mod obişnuit, constituite de uşi şiferestre ( deschideri, puncte de trecere ) ; dacă suntem afară, aceste repere pot fi nenumărate(strada, casa, copacul, stratul de flori etc.) Aceste repere reprezintă părţile “imobile” ale scenei cepot fi apoi completate cu alte elemente “mobile” (masa, scaunul, televizorul, patul-pentru interior,maşina, bicicleta etc.-pentru exterior).

Obiectele folosite pentru construirea scenei sunt materiale, reale sau simbolice, cu ajutorulcărora protagonistul reprezintă locul specific, constituit din părţi mobile şi imobile. Aşezareaacestor obiecte, în puncte diferite ale scenei, cere protagonistului o mobilitate care este diferită depostura statica de până acum, când s-a aflat alături de director pe scenă. În acest momentprotagonistul şi directorul au luat distanţă, în sensul că , primul s-a poziţionat pe marginea sceneiiar, cel de al doilea, este prins în construirea scenei. În aceasta fază, este anticipat acel tip decomportament activ şi în sens motor, care va caracteriza personajele din reprezentarea scenică ce stăsă înceapă. Procesul construirii scenei are, de fapt, şi scopul de a activa diversele posibilităţipsihomotorii ale protagonistului, făcându-l să fie mai degajat în mişcări în cadrul acestui spaţiu, maidisponibil în a juca roluri noi şi a interacţiona spontan cu personajele pe care le va avea înreprezentaţie.

Directorul colaborează, de la distanţă, la construirea scenei reglând lumina după indicaţiileprotagonistului şi dându-i acestuia stimuli verbali care să îl facă să reflecteze la noua situaţie în carese află, pe măsură ce scena prinde contur. Incepe astfel interviul “in situ”, interviu care incepe dupăce scena este completă şi este mult mai specific şi implicant decât până acum, având scopul de a-lface pe protagonist sa privească în jur şi să fie deschis sugestiei stimulilor prezenţi în acel ambientabia construit. Abilitatea directorului de a pune intrebări clare şi precise, care să nu predispună larăspunsuri generice sau evazive, este elementul determinant pentru implicarea protagonistului în“aici şi acum”.

Dacă pe parcursul construirii scenei, întrebările directorului pot fi generale sau generice(acestea servind doar pentru a menţine canalul comunicării verbale intre cele două persoane careacum se situează din punct de vedere fizic mai la distanţă), odată terminată construirea sceneiinterviul in situ trebuie sa aiba intrebări mult mai specifice pentru a face protagonistul să se simtăacolo, în acel moment, în acel spaţiu. Sunt tipice pentru interviul in situ intrebări ca: “ Ce oră e ?”,“Unde erai acum 5 minute ?”, “Ce temperatură este afară ?”, “ Ce culoare au pantalonii tăi ?”, “ Ceai mâncat la prânz ?”, “ Mergi la fereastră şi spune-mi ce vezi”. Diferenţa faţă de interviulexistenţial este evidentă: acesta urmeza firul liber al introspecţiei, în oarecare măsura desprins de

6

ambientul fizic inconjurător; interviul in situ, în schimb stimulează referirea la ceva careimpresioneaza din afară, ceva ce există în sine pentru sine, independent de subiectul care percepe.

O ultimă observaţie. Scopul acestei faze este de a construi o scenă care să ofere din punct devedere structural un spaţiu optim pentru interacţiunea personajelor în timpul reprezentaţiei. Trebuiesă se ţina seama de această instrumentalitate a scenei pentru a nu i se dedica prea mult timp dintimpul activităţii cu protagonistul. Dacă nu ţinem cont de acest fapt, putem ajunge în situaţia încare, vom pune pe picioare un instrument prea elaborat fără a avea timp să-l utilizăm.

4. Popularea scenei

Acum că există pe scenă un spaţiu fizic structurat, lipseşte un singur lucru pentru cadirectorul să poată începe reprezentaţia: este vorba despre definirea personajelor ce vor interacţionacu protagonistul. Pentru ca personajele să poată interacţiona pe scenă este necesară alegerea celorcare le vor încarna, poziţionarea pe scenă acolo unde trebuie, a le da o primă caracterizare printr-uninterviu scurt. Cu introducerea personajelor, scena este completă în componentele ei: imaginea careapare percepţiei noastre este cea a unei fotograme dîntr-un film care începe de aici.

Dar să vedem secvenţialitatea cea mai obişnuită a acestei faze.Intâi de toate protagonistul se aşează în acel punct al scenei unde se află în momentul la care

se face referinţă şi îşi asumă postura adecvată. Apoi alege persoanele din auditoriu care vor acoperidiversele roluri ale personajelor din scenă. Fiecărui personaj i se vor da indicaţii referitoare lapostură, la mimică etc. ( eventual protagonistul arată atitudinea persoanei într-o scurtă inversiune derol ). Urmează un interviu concis al fiecărui personaj ( bineînţeles că este vorba de protagonist îninversiune de rol ) cu scopul de a face explicite caracteristicile esenţiale ale fiecăruia. Acest lucrucontribuie la a creea atmosfera de “aici şi acum” şi la a da câteva informaţii care permit eurilor-auxiliare să işi facă rolul corect. Uneori este nevoie ca protagonistul insuşi să fie intervievat rapidcând este în propriul rol pentru a-l face să işi verbalizeze sentimentele legate de situaţia în care seaflă înconjurat de persoanele respective.

Aceste interviuri ale “altora” din scenă conţin elemente proprii atât interviului existenţialcat şi celui in situ ( intrebările pot face referire atât la aspect, vârstă, date caracteriologice, starea despirit din acel moment, raportarea la ceilalţi din scenă, aşteptări etc.). Totul trebuie să se facă întimpi scurţi , astfel incât să nu afecteze faza centrala a activităţii cu protagonistul, cea a acţiuniiscenice. Uneori, pentru a câştiga timp, se preferă înlocuirea interviurilor în inversiune , cu dublul.

5. Acţiunea scenică

Până aici directorul a operat pentru facilitarea condiţiilor ce fac posibilă realizarea acţiunii:rolul său a fost cel de regizor care predispune spaţii, obiecte, persoane; acum e gata să “ ridicemingea la fileu” şi să priveasca din “culise”. Din acest moment el poate interveni doar în douămoduri: unul, menţinându-se extern scenei ( cu o prezenţă discreta, într-o anumită măsurăasemănătoare cu cea a sufleurului în teatru) pentru a oferi stimuli protagonistului sau altorpersonaje, fără a întrerupe acţiunea; altul ( când este indispensabil pentru productivitateareprezentaţiei ), oprind scena pentru momente scurte şi intrând fizic în scenă pentru a-şi faceintervenţia. În primul caz, el dă consemne de comportament, cere inversiuni de rol sau alte indicaţiispecifice (ex. amplificare) eurilor-auxiliare; sau intervine ca dublu sau oglindă. În al doilea caz,intrerupe în mod explicit acţiunea (un Stop!) şi işi face în mod clar simţită prezenţa alaturi deprotagonist pentru a-i transmite consemnele necesare ca reprezentaţia saă fie prolifică. Aceastăintervenţie poate fi gândită ca un moment de “stop cadru”, care trebuie sa fie scurt, pentru a nu răciprotagonistul din implicarea scenică şi pentru a nu favoriza o relaţie privilegiata cu directorul,distrăgându-l de la interacţiunea cu personajele din scenă.

Pentru o buna demarare a acţiunii facem următoarele recomandări:

7

- o dată terminate interviurile preliminare ale diferitelor personaje, directorul invită pe celcare îi pare “propulsorul” acţiunii (şi aceasta este o evaluare pe baza a ceea ce a aflat din interviuri)sa acţioneze. Bineînteles, această persoană va fi incarnată de protagonist, în rol propriu sau îninversiune cu altul. Eurile-auxiliare interacţionează cu el improvizând răspunsuri intuitive şicomportamente congruente. Directorul va lasa acţiunea să curgă pâna când acest personaj va ficaracterizat suficient în interiorul scenei.

- după citeva interacţiuni, directorul simte oportunitatea de a întrerupe (Stop!) acţiuneapentru a reface scena avind un eu-auxiliar (sau un alter-ego) care va reface rolul tocmai jucat deprotagonist; protagonistul va reface partea improvizata de eul-auxiliar (sau de alter-ego). Aceastarepetiţie în dezvoltarea scenei face ca aceasta să se apropie de imaginea existentă în minteaprotagonistului. Chiar şi aici se poate ajunge la un alt Stop!, pentru a reîncepe scena încă o dată, cuprotagonistul în rolul unui terţ personaj, astfel încât să poată arăta comportamentul său specific.

În fapt, este vorba de a construi gradual faza iniţiala a reprezentaţiei, repetând scena pânăcând protagonistul a acţionat în rolul tuturor personajelor ( sau cel puţin în rolul acelor personajecare cer o caracterizare mai explicită), furnizând astfel informaţii preţioase eurilor-auxiliare. Cândtoate rolurile au fost jucate de protagonist, scena se reia cu protagonistul în propriul rol.

Din acest moment incolo, ceea ce urmează depinde de ceea ce se intamplă, nu se pot facerecomandări standardizate. După demararea acţiunii intenţia directorului este cea de a a face astfelincât protagonistul să pună în evidenţă sentimentul central legat de situaţia în care se află.Directorul va utiliza toate strategiile de intervenţie necesare care se dovedesc a fi oportune: pentruaceasta va recurge la inversiunea de rol, care rămâne tehnica de neînlocuit, dar şi la dublu, oglindă,solilocviu, amplificare, s.a.

Cu reactualizarea sentimentului central protagonistul termină această a cincea fază.

6. Integrarea

Sentimentul central manifestat de protagonist prezintă tonalităţi afective dintre cele maidiverse, putându-se situa într-o gamă care merge de la polul plăcerii la cel al durerii, de la cel alclarităţii la cel al confuziei, de la polul relaxării la cel al tensiunii, de la polul impăcării la polulconflictualităţii. Faza despre care discutăm acum e numită integrare pentru că face ca aceastătonalitate afectivă să fie mai armonic inserată în globalitatea percepţiilor şi emoţiilorprotagonistului. Dacă acest ton afectiv este deja satisfăcător, modificarea se face printr-oamplificare a sentimentului exprimat, mai intâi prin intermediul unei participări mai intense a eului-actor, iar apoi prin intermediul eului-observator să se privească şi să redefinească acel momentpozitiv (ex.: protagonistul a reprezentat momentul fericit [ acesta este sentimental central] în careeste laureat după un indelungat şi dificil curriculum de studii; integrarea poate consta în exprimareade către părinţii prezenţi [ adică protagonistul în inversiune de rol cu fiecare ] a sentimentelor faţăde fiu, prin susţinerea şi întărirea acestui moment pe care îl trăiesc). Dacă tonul afectiv estenesatisfăcător, evenimentul poate fi modificat permiţând protagonistului actualizarea unui sentimentdiferit, expresie a dorintei sale (ex.: protagonistul a reprezentat o scenă în care se simte frustrat dincauza dificultăţii de a spune nu anumitor cerinţe ale partenerului, din cauza temerii de a nu răni şide a fi abandonat [ acesta este sentimental central]; integrarea poate consta în refacerea scenei încare el să realizeze ceea ce işi doreşte cu adevărat: a spune nu şi să verifice faptul că partenerul numoare şi nici nu-l abandonează).

Aceasta activitate integrativă trebuie să fie introdusă de o intervenţie verbală clară adirectorului pentru a sublinia faptul că, găsindu-ne într-o situaţie de semirealitate, evenimentele potsă se desfaşoare şi într-un alt mod decât pâna acum, că pot fi modificate sau transformate conformdorinţei (construind o plusrealitate). Aceasta permisiune a directorului este indispensabilă pentru a

8

justifica transformarea (semi)realităţii; fără o astfel de premisă, orice mutare ar fi arbitrară,incongruentă cu contextul.

7. Întoarcerea la realitate

Directorul indică momentul incheierii reprezentaţiei cu un semn precis ( Stop!, Amterminat…, Închidem aici… ): acesta indica finalizarea situatiei scenice din semirealitate şiinceputul întoarcerii la realitatea teatrului şi a colegilor de grup.

Eurile-auxiliare sunt concediate şi trimise în auditoriu şi redevin simpli membrii ai grupului;apoi directorul invită protagonistul să desfacă scena, aranjând obiectele utilizate. Momentele pe careprotagonistul le petrece, fiind implicat în această activitate, constituie un timp util pentrureîntoarcerea gradată la “aici şi acum”-ul de dinaintea reprezentaţiei scenice. Reîntoarcerea estefacută explicita de director (“Suntem din nou în teatrul de psihodrama”) care transforma scena într-un loc al realităţii. Iar protagonistul se întoarce în auditoriu.

Cu aceasta se incheie exerciţiul studentului-director. Desigur, dacă ar fi fost vorba despre osesiune obişnuită de psihodrama, momentul incheierii scenei ar fi fost urmat de participareaauditoriului, intreg grupul s-ar fi mutat din auditoriu pe scenă pentru a reintâlni în realitate colegulde grup.

9

B. Exerciţiul condus de Marcella

La inceputul sesiunii de lucru, didactul a individualizat studentul care să conducă un coleg, ce estedispus să pună în scenă o situaţie în care interacţioneaza cu doua persoane faţă de care aresentimente bine diferenţiate. Directorul-student va fi Marcella iar protagonistul va fi Beatrice, careva pune în scenă relaţia sa cu fiica sa, Antoanietta şi cea cu soţul sau, Roberto.

Timpul dedicat acestui exerciţiu este de 30 de minute. Timpul va trebui sa fie gestionat într-un modechilibrat, astfel încât să permita parcurgerea tuturor fazelor sesiunii.

Protocolul care urmează este impărţit în şapte puncte, ce corespund fazelor scaletei.

1) Luarea în sarcină

Directorul şi protagonistul se intâlnesc în centrul scenei. Directorul işi spune replica în timpce ţine mâna pe umărul Beatricei.

Directorul - Cum a fost această săptămână? Spune-mi un lucru frumos şi unul urât ce ţi s-au intâmplat.

Beatrice - Un lucru urât: mă îngrijorează tot felul de lucruri legate de muncă, de ai mei, deRoberto … Un lucru frumos: merge bine relaţia cu fiica mea Antoanietta. Merge la gradiniţăbucuroasă, încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună.

Directorul – La început mi-ai spus ca ţi-ar plăcea sa fii protagonist proiectându-te în viitor,peste doi ani. Să mergem. În ce zi şi la ce oră ?

Beatrice - Poate fi 15 iunie, seara, la ora 7.00.Directorul – Închide ochii şi când simţi că ai ajuns în 15 iunie, deschide-i.

2) Noul timp şi interviul existenţial

Directorul – Buna, Beatrice! Cum este azi? Este cald?Beatrice – Da, este cald, dar plăcut.Directorul – În aceasta perioada ce faci din punct de vedere profesional?Beatrice – Muncesc, sunt implicata în multe lucruri dar reuşesc să le gestionez bine astfel

încât să am timp pentru Antoanietta.Directorul- Şi cu prietenii cum stai ?Beatrice – Bine. Nu am o viaţă socială prea intensă, pentru că uneori lucrez şi seara, apoi

este şi Antoanietta. Dar prietenii obişnuiti sunt prezenţi.Directorul – Unde te afli?Beatrice – Sunt acasă pregătesc cina.Directorul- Acasă la tine?Beatrice – Da, sunt în camera de zi, o aştept pe Antoanietta să vină de la sora mea unde s-a

jucat cu nepoţii.3) Construirea scenei şi interviul in situ

Directorul – Atunci să construim scena.Beatrice – Aceasta este camera …Ferestrele sunt deschise pentru că este cald. Aici este

canapeaua, o masă cu scaune, aici e uşa şi aici biblioteca.Beatrice construieste scena.

Directorul- Spune-mi ce lumină e.Beatrice – E o lumină rosiatică.

10

Directorul – Aşa e bine ?Beatrice – Da.Directorul- Există în aceasta camera ceva ce iţi place în mod deosebit?Beatrice- Da, este un batic cu fluturi.Directorul – Priveşte-l şi spune-mi ce senzaţii iţi trezeşte.Beatrice – Este o senzaţie de seninătate şi melancolie, în acelaşi timp, pentru că este o

amintire.Directorul – Ce lucru frumos ai făcut azi?Beatrice- Azi am avut o zi liniştită. Am mai aranjat prin casă, am lăsat-o pe Antoanietta la

sora mea şi am citit, am pregătit cina. În general, am avut o zi relaxată.Directorul – Cum eşti îmbracată?Beatrice- Am pantaloni scurţi şi un maieu. Sunt desculţă.Directorul – La ce te gândeşti în acest moment?Beatrice – Mă gândesc că această linişte mă face să mă simt bine.Directorul – Deci, te simţi bine?Beatrice – Da.

4) Popularea scenei

Directorul – Alege pe cineva care să fie Antoanietta.Beatrice – Anna.Directorul – Antoanietta a sosit deja ?Beatrice – Nu. Trebuie să sosească.Directorul – Alege o persoana care sa fie alter-ego-ul tau.Beatrice – Renata.Directorul – Acum alege şi o persoana care să joace rolul lui Roberto.Beatrice – Va fi şi el ?Directorul – Da.Beatrice – Stefano… De fapt, Roberto poate să imi telefoneze pentru că mâine este ziua

mea.Directorul – Atunci, Roberto se află în altă parte, şi îl vom aşeza în acea parte a scenei. De

unde îţi dă telefon?Beatrice- De la birou.

Beatrice aşează un scaun şi un birou.

Directorul – Acum soseşte Antoanietta …Inversiune de rol cu Antoanietta…Bună,Antoanietta! Cum te simţi azi ?

(Beatrice în rolul)Antonietta – Sunt transpirată şi murdară.Directorul – Te-ai jucat toată după-amiaza ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – Da, cu verişorii mei, m-am distrat.Directorul – Care a fost jocul care ţi-a plăcut cel mai mult azi ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – A fost distractiv pentru că am curăţat copacii. Matuşa ne-a

dus la ţară.Directorul- Aţi stat la ţară toata ziua ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – Da. Ei merg des acolo, eu nu, de aceea mi-a plăcut mult. Directorul – Spune-mi câţi ani ai ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – 7 ani.Directorul- Atunci, eşti în clasa a doua?(Beatrice în rolul)Antoanietta- Nu. În clasa intai pentru că am 6 ani, aproape 7…Directorul – Iţi place la scoală?(Beatrice în rolul)Antoanietta – Da. Mult.Directorul – Ce îţi place la scoală?

11

(Beatrice în rolul)Antoanietta – Îmi plac învaţătoarele, apoi toate lucrurile pe care lefac…îmi place să scriu.

5) Acţiunea scenică

Directorul – Ascultă, acum te intorci la mama …Îmi arăţi ce faci ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – (alergând spre mama) Bună, mami!(o sărută)Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice se întoarce în rolul său şi eul-auxiliar Anna repetă scena.

Beatrice – Matuşa nu a venit cu tine ?Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice se întoarce în rolul fiicei iar alter-egoul, Renata, repetă replica Beatricei.

(Beatrice în rolul) Antoanietta – Nu. Era grabită. Trebuia să ajungă repede acasă pentru că oaştepta unchiul. Am urcat singură.

Directorul – Inversiune de rol.

Protagonista se întoarce în rolul său, eul-auxiliar, Anna, repetă replica.

Beatrice – Te-ai simţit bine azi ?(Eul auxiliar Anna în rolul)Antonietta – Foarte bine.

Beatrice – Se vede … Spală-te pe mâini, e ora cinei.(Eul-auxiliar Anna în rolul)Antoanietta – Da. Chiar îmi este foame …la cât m-am jucat azi!Beatrice – Ce ai mâncat azi ?(Eul- auxiliar Anna în rolul)Antoanietta - Sandvici.Directorul - Inversiune de rol.

Beatrice este din nou în rolul fiicei. Sunt repetate ultimile replici.

Directorul – Antoanietta, cum te simţi ?(Beatrice în rolul)Antoanietta – Puţin obosită …dar sunt mulţumită de această zi în aer

liber.Directorul – Ascultă, Antoanietta iţi propun să-i spui mamei ceva ce este pentru tine

important în acest moment. Poate doreşti să-i ceri ceva …(Beatrice în rolul)Antoanietta – Te rog să petreci o zi intreagă cu mine, am văzut că mereu

ai treburile tale…Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice revine în rolul său, eul-auxiliar, Anna, repetă replica.

Beatrice – Ai dreptate, cât de curând posibil ne organizăm …Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice se întoarce în rolul fiicei iar alter-egoul, Renata, repetă replica.

(Beatrice în rolul)Antoanietta – Aşa spui mereu şi, de fapt, ne vedem atât de puîin …Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice se întoarce în propriul rol şi eul-auxiliar Anna repetă replica.

12

Beatrice – Acum va veni vacanţa şi vom merge impreună la mare pentru o saptămână. Doartu şi eu.

Directorul – Cum te simţi în acest moment ?Beatrice – Puţin vinovată…Directorul – (dublând) …un pic vinovată pentru că …Beatrice – …pentru că are dreptate să îmi ceară asta, poate că sunt prea egoistă …De

exemplu, azi mi-am luat această zi pentru mine, chiar dacă îmi spun ca ne simţim bine împreunătocmai pentru că eu mai am uneori şi timp pentru mine.

Directorul – Poţi să îi spui asta Antoniettei ?Beatrice - ( către Antoanietta ) – Azi te-ai distrat, a venit vara, esti în vacanţă şi mama nu

va mai lucra toate zilele …Ne vom organiza bine …Directorul – Inversiune de rol cu Roberto.

Beatrice trece în rolul soţului, în timp ce alter-ego ia locul Beatricei.

Directorul – Bună, Roberto! Mi se pare că ne-am mai întâlnit. Ce mai faci?(Beatrice în rolul)Roberto – Binişor. Mă găsesc într-un moment de reaşezare.Directorul – Spune-mi un adjectiv referitor la viaţa ta profesionala.(Beatrice în rolul)Roberto – Mă simt frustrat că lucrez în acelaşi loc. Sunt nemulţumit.Directorul – Dar la nivel familial cum îţi merge în acest moment ?(Beatrice în rolul)Roberto – E o perioada de reaşezare … Beatrice trăieşte de puţin timp pe

cont propriu. Are grijă de Antoanietta, nu sunt probleme aici. E o decizie pe care ea a luat-o şi cucare eu nu sunt de acord.

Directorul – Acum îţi voi da posibilitatea să vezi aceasta scena după care am să te rog sătransmiţi câte un mesaj Antoaniettei şi Beatricei.

Alter-ego-ul, Renata, şi eul-auxiliar, Anna, repetă scena dintre mamă şi fiică.

(Beatrice în rolul)Roberto – (se adresează Antoaniettei) Văzând această scenă mă simtfoarte rău, pentru ca îmi lipseşti mult. Cred că şi eu îţi lipsesc. Nu ştiu dacă mă voi obişnui cuaceastă situaţie.

(se adresează Beatricei) Văd că tu te simţi adecvată în aceasta situaţie.Directorul – (dublând) Tu eşti o mamă adecvată şi asta mă face …(Beatrice în rolul)Roberto – asta mă face sa mă simt furios, chiar dacă sunt mulţumit pentru

Antoanietta. Sunt foarte furios pe tine fiindcă mi-aş fi dorit să nu te descurci.Directorul – Inversiune de rol.

Beatrice se întoarce în rolul său, în timp ce rolul lui Roberto este preluat de eul-auxiliarStefano.

Directorul – Beatrice, vei primi un mesaj de la Roberto,în final, tu vei transmite un mesajlui Roberto şi unul Antoniettei.

Eul-auxiliar, Stefano, repetă mesajele către Antoanietta şi către Beatrice.

6) Integrarea

Directorul- (dublând) Roberto, vreau să îţi spun că…Beatrice - …nu ştiu dacă pot trăi fără tine, dar un lucru e clar, vreau să încerc.Directorul – (dublind) Spunându-ţi aceste lucruri simt…Beatrice - …simt angoasă, pentru că, dincolo de faptul că sunt mama Antoaniettei, sunt între

noi lucruri ce nu pot fi şterse cu buretele.Directorul – (dublând) şi îţi spun că …

13

Beatrice - …încerc, dar este greu.Directorul – Acum dai un mesaj Antoaniettei, apoi, salută-i.Beatrice – Antoanietta, ştiu că tu nu esti zapacita, dată fiind situaţia, fac tot posibilul pentru

asta …( o sărutaă şi o îmbrăţisează).

7) Întoarcerea la realitate

Directorul – (adresându-se eurilor-auxiliare) Vă mulţumesc. Puteţi să vă întoarceţi înauditoriu.(Se adreseaza protagonistei ) Psihodrama s-a încheiat; poti desface scena.

Eurile-auxiliare se intorc în auditoriu, în timp ce protagonista strânge obiectele utilizate înreprezentaţia scenică.

În acest exerciţiu, Marcella a avut sarcina să instrumenteze pe scenă relaţiile dintre treipersonaje, într-o situaţie care – la început – era definită doar de prezenţa a trei personaje(protagonista, fiică, soţ) fără obligaţii în ceea ce priveşte forma reprezentaţiei. Întâmplarea necesarăpentru a pune în act şi pentru a caracteriza relaţiile a fost construită pas cu pas, pe măsură ceprotagonista furniza informaţii.

Reprezentaţia scenică de început merita o atenîie particulară pentru că poate conţine în sineindicaţii privind strategia. În cazul acestui exerciţiu, punctul de plecare era o situaţie relaţionalăgenerică ce putea fi dezvoltată în scenă în mai multe moduri, cu o strategie care se decidea pas cupas. Dar cel mai adesea, se întâmplă ca strategia să fie condiţionată de particularităţile scenei depornire.

Vom incerca acum, să oferim o imagine asupra celor mai întâlnite situaţii în care se gaseşteprotagonistul la începutul “călătoriei” pe scenă. Vom impărţi în categorii, posibilele puncte deplecare, astfel:

- reprezentarea evenimentelor relaţionale.Ca şi în cazul exerciţiului prezentat, este vorba de a pune în scenă un eveniment care implică

mai multe persoane. Dar, acest eveniment relaţional nu este întotdeauna generic, ca cel dinexerciţiu. Poate fi, de exemplu, ceva ce s-a întâmplat, o amintire. În acest caz, în mod obligatoriu,strategia trebuie să permită reparcurgerea, cât mai fidel posibil, a unor experienţe definite din punctde vedere istoric.

La polul opus, poate fi un grup de persoane care trebuie să interacţioneze într-o situaţie cutotul nouă; punctul de plecare vor fi persoanele, iar evenimentul relaţional trebuie creat pas cu pasde către director. Strategia va fi diferită de cea a evenimentului descris anterior.

- reprezentarea unor forme geometrice.Este vorba de punerea în scenă a relaţiilor între persoane, urmând criteriul aşezării spaţiale

în scenă; o astfel de poziţionare conţine semnificaţii simbolice. E cazul, de exemplu, al construiriiunui atom social.

- reprezentarea unor imagini vizuale statice.În acest caz, scena este parte a unui element ce “cristalizează” realitatea dinamică, acestea

pot fi o fotografie sau o sculptură.

- reprezentarea unei imagini simbolice.Pe scenă va fi construită o imagine a cărei semnificaţie va fi descifrata pe parcursul activităţii cu

protagonistul. Poate fi vorba de o metaforă semnificativă pentru acesta sau o scenă fantasticăconstruită de el însuşi.

14

II. Evenimentul relaţional întâmplat cu formă obligatorie

În acest capitol vom prezenta două psihodrame ce au în comun faptul că se referă laîntâmplări ce aparţin istoriei individului şi, prin urmare, obligă la o formă a reprezentaţiei scenice.( aşa cum există ea în amintirea protagonistului). Ele se diferenţiaza prin calitatea emoţională aconţinutului. Primul dintre ele este un eveniment simplu şi elaborat ce face parte din categoriaamintirilor plăcute datorită atmosferei pozitive. Cel de al doilea, dimpotrivă este un evenimentemotiv confuz şi dificil care nu a fost elaborat şi integrat în mod satisfăcător în actuala structurămentală a persoanei.

Punerea în scenă a primului eveniment are o semnificaţie de întărire în protagonist aconştiinţei de sine; în timp ce pentru grup, în ansamblul său, înseamnă un moment de îmbogăţire aistoriei grupale.Acest gen de reprezentaţie psihodramatică se numeste vigneta.

Cel de al doilea eveniment, în schimb, urmăreşte reactualizarea unui moment al proprieiexistenţe - în climatul conţinător şi securizant al grupului - cu sentimente de angoasă şi desuferinţă, într-un mod care să îi permita protagonistului să se uşureze ( chiar şi prin intermediul unuicatarsis de abreacţie ) şi să pună, cu luciditate, limite bine definite şi să găsească explicaţii mairealiste amintirilor dureroase. Denumim acest tip de eveniment episod critic.

Protocoalele care urmează sunt reduse la esenţial astfel încât să permită urmărireasecvenţelor şi a detaliilor ce permit o mai bună analiză a conţinutului.

A.Vigneta

Activitatea de încalzire pentru alegerea protagonistului vignetei:

Directorul: - Întindeţi-vă, dezmorţiţi-vă … Plimbaţi-vă, concentrându-vă la propriapersoană …Gândiţi-vă la un moment din viaţa voastră pe care vi-l puteţi aminti şi retrăi cu plăcere.Poate fi un moment mai îndepărtat sau mai apropiat în timp, în care v-aţi simţit bine în propriapiele. Cine l-a găsit se aşează. Găsiţi-vă o pereche cu care să împărtăsiţi amintirea pe care aţi gasit-o. Apoi fiecare va povesti pe scurt episodul pe care l-a auzit de la coleg.

Episodul care va fi ales pentru a fi reprezentat este descris astfel:

“Este un moment pe care Laura de 26 de ani l-a trăit vara trecuta la Marea Roşie cu iubitulsău, Matteo. E un eveniment important pentru că este prima dată ( faţă de ceea ce s-a întâmplat cualti iubiţi) când s-a simţit la locul potrivit, în momentul potrivit, fericită cu adevărat pentru că, însfârşit, este capabilă să se iubească pe ea însăşi.”

Amintirea Laurei primeste cele mai multe alegeri şi Laura acceptă să fie protagonistă.

1) Luarea în sarcină a protagonistului

Directorul – Sa reparcurgem împreună un moment dintr-o frumoasă vacanţă la MareaRoşie… Închide ochii şi vizualizează o imagine a unei scene din episodul pe care l-aimenţionat …Când te vei simţi în rolul de atunci, te vei aşeza…

2) Intrarea în semirealitate: noul timp şi interviul existenţial

Directorul – În ce moment al vieţii tale te afli ?

15

Laura – Abia mi-am încheiat studiile universitare. Mă pregătesc să mă angajez. În ceea cepriveşte viaţa afectivă, am o relaţie în care mă pot simţi eu insămi. E cea de-a patra experienţă mailungă cu un iubit. Relaţia durează de un an. După licenţă, m-am intors în familia mea: este dificildar cumva reuşesc să îmi păstrez independenţa. Stau cu mama, tata şi o soră mai mică. Mama numi-a acordat niciodata atenţie. Tata este mai prezent dar prea anxios.

3) Construirea scenei şi interviul in situ

Pe terasa barului de la hotel. Lumina lunii. Este cea de- a doua seară dintr-o vacanţă de douăsăptămâni. În jur sunt alte mese la care stau întinse alte persoane. Afară este plăcut.

4) Popularea scenei

Sunt chemaţi în scenă alter-ego-ul (Laura) şi trei euri-auxiliare ( Matteo şi doi chelneri ).Laura, în inversiune de rol cu fiecare dintre cei prezenţi, face un scurt solilocviu pentru a

caracteriza persoanele şi a spune cum simte atmosfera locului:

Primul chelner – (solilocviu) Sunt mereu oameni noi şi mereu este de lucru dar asta nu imicreeaza probleme.

Al doilea chelner – (solilocviu) – Acum trebuie să explic acestor două persoane (Laura şiMatteo) ce trebuie să facă. Mereu e acelaşi lucru!

Matteo – (solilocviu) Îmi place acest loc, mă simt bine, relaxat … Laura este maidezinvoltă, se simte ca acasă …

Laura – Ce frumos e aici! Acest loc îmi place, mă simt ca acasă! Simt ca aş putea locui aici,fără a mă gândi la nimic …

5) Acţiunea scenică

Directorul – Care este prima persoană care incepe să facă ceva? (1) [ Primul chelner ](Laura) Primul chelner – (apropiindu-se de cuplu) – Italieni ? aceasta se numeste shisha

(aprinzând narghilelele) …Se aspiră aici…Când terminaţi mă chemaţi.Repetarea primei replici (2)Eu-auxiliar / primul chelner îşi repetă replica.

Laura – (către Matteo) Încerc eu prima …E ciudat dar e bun …Îmi place acest loc? Tu cecrezi ?

Repetarea primei şi celei de- a doua repliciEul-auxiliar / primul chelner repetă replica.Alter-ego/Laura îşi repetă replica.

(Laura)Matteo – (către Laura) Da, am făcut bine venind aici. La început am fost cam sceptic…Marea Roşie nu era pentru mine chiar destinaţia ideală. Dar văd că tu te simţi în largul tău …

Repetarea primei,celei de-a doua şi celei de-a treia repliciEul auxiliar/primul chelner repetă replica.Alter-egoul/Laura repetă replica.Eul-auxiliar/Matteo repetă replica.

Laura – (către Matteo) Poţi să faci şi tu la fel. Mie mi-au plăcut întotdeauna acestelocuri …Am fost mereu atrasă de atmosfera anilor şaizeci şi şaptezeci … Directorul – (Laurei) Ţi se pare că aici este miezul scenei? (3)…[Da] Să mergem

peste un an (4) şi tu, în mod magic, revezi această scenă împreună cu o persoană importantă pentrutine, căreia îi transmiţi gândurile tale(5) legate de ceea ce ai trăit.

16

Laura alege o fostă colegă de facultate cu care are o relaţie bună, cu care va avea şi o relaţiede serviciu în viitor. Urcă cu prietena în balcon şi asistă la repetarea întregii scene(6).

6) Integrarea (7)

Laura – (prietenei) Ţi-am arătat acest moment din viaţa mea pentru că pentru mine a fostimportant. A însemnat începutul unei perioade noi, în care am început să mă simt bine cu mineinsămi, fără să fiu preocupată de alţii de ceea ce gândesc alţii, de faptul că mă pot judeca… Şi,faptul că am început să mă simt bine cu mine, m-a făcut să mă simt bine şi cu cei apropiaţi. Întrecut, nu era aşa pentru că aveam acea anxietate de a plăcea celorlalţi …Eram foarte dependentă depărerea altora …

Directorul –(dublând) Acum în viaţa mea actuală schimbările sunt …Laura – …în primul rând, continui să învăţ să mă iubesc şi să mă respect pe mine însămi ca

persoană…Directorul – (dublând) De exemplu, în familie …Laura – (prietenei) Încă mai locuiesc cu ai mei, am acceptat această dependenţă necesară

dar fără să mă mai pierd ca înainte. Pentru mine mama a fost dintotdeauna persoana cea maidificilă. Întâi am avut nevoie de ea, de aprobarea ei şi când nu o aveam resimţeam acest lucru şi lanivel fizic, aveam tulburări psihosomatice. Acum este mai puţin. La început, ea s-a băgat şi înrelaţia mea cu Matteo, îmi punea beţe în roate; asta mă chinuia, plângeam mult. Acum nu mai simtaprobarea ei ca importantă. Câte o data mă mai înfurii dar încerc să mă controlez. De cele mai multeori observaţiile ei îmi intră pe o ureche şi îmi ies pe cealaltă. Cu sora mea sunt urcuşuri şicoborâşuri …În relaţia cu mine ea oscilează între admiraţie şi gelozie. Mă gândesc că ea trebuie săaibă parte de experienţe proprii, trebuie să crească …Dar relaţia începe încetul cu încetul să seamelioreze, devenind o relaţie intre egali, dintre două persoane adulte. Încerc să fiu aproape atuncicând mi-o cere. Pe tata, cu anxietatea lui, nu prea l-am pus în discuţie şi va trebui să o fac. Pânăacum m-am gândit mai mult la mama …Uneori îl văd slab în relaţie cu mama şi cu sora mea. Ele îlţin mereu deoparte. El cere, întreabă …şi devine dintr-o dată tăcut. Relaţia mea cu el este acum înceaţă.

Directorul – (Laurei) Spune-i prietenei tale ce semnificaţie are pentru tine relaţia cu ea.Laura – (prietenei) Îmi face plăcere că ne-am reintâlnit pentru că mă ajuţi… Tu eşti mai

“teoretică” decât mine , iar eu mai “practică”. Ne compensăm. Relaţiile pe care le ai cu barbaţii îmiamintesc de mine cum eram acum câţiva ani, când îmi plăcea să ies cu mai multe persoane fără săam nimic stabil.

7) Întoarcerea la realitate

Directorul explicitează întoarcerea la realitatea teatrului, concediază eurile-auxiliare, o invităpe Laura să strângă obiectele din scenă.

Participarea auditoriului.

Rezumatul sesiunii

Activare psihomotorie.Găsirea unei imagini care poate fi amintită şi retrăită cu plăcere.Alegerea protagonistului ( Laura ).Intrarea în semirealitate ( cu un an în urmă la 26 de ani).Construirea scenei ( barul hotelului de la Marea Roşie).Popularea scenei ( protagonista Laura, iubitul său Matteo, doi chelneri).Acţiunea scenică (replica iniţială a unui chelner; interacţiune între Laura şi Matteo.

Întoarcerea în prezent: Laura din balcon revede scena împreună cu o prietenă).Integrarea (gândurile existenţiale ale Laurei în prezenţa prietenei).

17

Întoarcerea la realitate.Participarea auditoriului.

Nota:1. În reprezentarea unei scene cu formă obligatorie este important ca directorul să

urmărească secvenţele expresive ce corespund scenei reale. Pentru aceasta, el intreabăcine este persoana care iniţiază acţiunea.

2. Directorul construieşte scena gradual, repetând replicile eurilor-auxiliare şi poziţionândprotagonistul în rolul celui ce dă replica de raspuns. Aici scena este completă după treirânduri de replici, după ce toate personajele scenei s-au exprimat.

3. Scena este reconstruită pâna în momentul când apare o semnificaţie pe care i-o atribuieprotagonista. Atunci este semnalul pentru director că datul de realitate a fost în modsuficient arătat şi că trebuie să treacă mai departe la activitatea de elaborare.

4. Forma obligatorie dată de “evenimentul istoric” este incheiată. Acum directorul işiorientează strategia creativă într-o nouă direcţie, acţiunea transferându-se (aceasta fiindposibilă întotdeauna în condiţia semirealităţii) în viitorul apropiat.

5. Protagonistei i se induce decentrarea perceptivă de pe propria persoana (se priveşte dinafară şi dintr-un timp diferit) şi i se activeaza funcţia oglinzii înainte de a comunica cuprietena.

6. Avem un exemplu al aplicării tehnicii oglinzii. Ea provoacă activarea funcţiilor dedecentrare perceptivă şi de dublu.

7. Protagonista, stimulată de retrăirea sentimentelor legate de experienţa abia încheiată, işirestructurează cadrul perceptiv al relaţiilor afective actuale.

B. Episodul critic

Activitatea pentru alegerea protagonistului:

Directorul: Plimbaţi-vă …Când vă întâlniţi, schimbaţi mesaje non-verbale într-un modinsolit …Daţi-va o notă de la 1 la 10 în ceea ce priveşte evoluţia vieţii voastre de până acum înfuncţie de cât a fost de norocoasă sau nenorocoasă…Când aţi ales nota, vă aşezaţi cu spatele lipit deperete.

Patru persoane şi-au dat o notă intre 6 şi 9, iar alte patru o valoare inferioară notei 5. Seformează patru perechi în care o persoană are o notă cu valoare pozitivă iar cealaltă una cu valoarenegativă.

Directorul: În cadrul fiecărei perechi, persoana nenorocoasă trebuie să aleagă un episod deviaţă care să justifice acest sentiment negativ. Colegul ascultă şi stimuleaza o mai bună exprimare.Apoi toţi veţi alege dintre cele patru episoade pe cel care vi se pare critic şi incomplet.

Membrii grupului povestesc în semiobscuritate. În final, cele patru persoane “pozitive”povestesc ceea ce au recepţionat. Imaginea care a primit cel mai mare număr de alegeri este descrisăastfel:

“Stefano are 21 de ani şi îşi satisface serviciul civil într-o parohie. Îl cheamă la telefon tatălsău şi îi spune că va trece să îl vadă. Stefano, care nu şi-a mai văzut tatal de 6 ani, pentru că acesta afost plecat în America Latină, intră într-o stare de confuzie şi de mare tensiune pentru că ştie că tatălsău este urmărit de justiţie.”

1) Luarea în sarcina

18

Directorul: - Te-ai confruntat în alte ocazii cu această scenă? [Nu] Câţi ani trebuie sămergem în urmă ca să ajungem la 21 de ani?[7 ani]

2) Intrarea în semirealitate şi interviul existenţial

Directorul: Închide ochii, concentrează-te şi, când te simţi la 21 de ani, îi deschizi şi teaşezi.

Stefano – Îmi satisfac serviciul civil, sunt la jumătatea lui. Suntem în aprilie. Am o soră maimare, o mamă de cinzeci de ani care este funcţionară şi, apoi, tata care nu mai trăieşte de şase ani cunoi. A fost un abandon mai degrabă decât o separare. Am avut veşti despre el acum un an şijumătate. Pentru mine el este un mare semn de întrebare ce îmi stârneste confuzie şi un sentiment dedistanţă fortată, pentru că este o persoană care nu are absolut nici o regulă, capabil doar să-şiurmeze propriile instincte; este o persoană care nu ţine seama de realitate. Mama e o femeie tristă.Face multe lucruri, dar parcă ar târî o piatră de moară …E ranită şi suferă. Am faţă de ea sentimenteamestecate. O iubesc dar simt nevoia să stau departe de ea. Îmi transmite depresia ei. Sora mea stăîn casă cu noi. E furioasă pe tata. Cu mine, în schimb, e foarte grijulie: de fiecare dată simt că vedeîn mine un copil. Pentru mine în acest moment serviciul civil este ca un colac de salvare. În aceastăparohie mă ocup de batrâni. Sunt şi student la Universitate. Am prieteni cu care mă simt bine. Înacest moment, nu am o relaţie sentimentală. În trecut am avut două relaţii importante.

3) Construirea scenei şi interviul in situ

În curtea oratoriului, după-amiaza târziu. E un ambient cu totul nou. Pe o latură sunt copaciiar pe alta sunt bănci şi o masă de piatră.

4) Popularea scenei

Sunt chemate în scenă un eu-auxiliar (tata) şi alter-ego (Stefano). Se aşeaza pe bănci unul înfaţa celuilalt.

5) Acţiunea scenică

Directorul: Acum utilizând tehnica dublului să vedem ce gânduri trec prin mintea tatălui.

Stefano se poziţionează în spatele tatălui, cu mâinile pe umerii acestuia .

(Stefano)Tata: - (solilocviu) Ce dezastru!…Ce am făcut? Trebuie sa fug! Cine ştie ce măaşteaptă…Mi-e teamă să nu fiu refuzat, mi-e teamă că Stefano mă va goni. El a fost mereude partea mea, dar acum… Sunt atât de obosit, mi-aş dori să schimb…Directorul: - Cine iniţiaza acţiunea? [Stefano]Stefano – (către tata) Înainte ca tu să îmi spui ceva, să ştii că ştiu că te caută poliţia. Dacă

vrei să ai vreo legătură cu mine trebuie întâi să rezolvi acest lucru …Mergi la poliţie şi vezi ce e defăcut.

(Stefano)Tata:- (către Stefano) M-am întors să fiu cu tine şi cu sora ta. Da, am auzit că suntcăutat de poliţie.

Stefano – (către tată) Nu vreau să-mi spui că te-ai întors pentru noi, trebuie să demonstreziasta.

Directorul: - Miezul scenei este acesta sau este altul? (8)Stefano: - Da, e acesta.

Directorul îi propune lui Stefano să se întoarcă în prezent, la 28 de ani, şi sa revadă scenadin balcon (9). Stefano urcă în balcon şi revede scena. În final, directorul îi solicită un solilocviu.

19

Stefano: - (solilocviu) Câtă suferinţă să ţii în tine ceea ce simţi cu adevărat …Dorinţa de acrede ceea ce iţi spune tata …Directorul: - (lui Stefano) Cu această senzaţie de suferinţă, utilizând înţelepciunea pe care oai azi, coboară din balcon, intră în această curte, şi spune fiecăruia ceea ce inima îţi inspiră(10).

Stefano coboară şi se aşeaza lângă tată. Directorul creează semiobscuritate.

Stefano – (către tata) Această situaţie mi-a creat multă suferinţă …Ani de zile am avutsenzaţia că eu te-am băgat în puşcărie, că eu am fost turnătorul (plânge)…Acum ştiu că nu e aşa…Trebuie să iţi spun că am fost furios atunci şi sunt şi acum, dar nu este o furie ca să iţi fac rău, e ofurie care mă face să simt (plânge) …Uneori cred că doar luându-te la pumni iţi poţi aminti că exist.Dacă aş putea să mă intorc în trecut nu aş mai vrea să fiu eu, cel care să-ţi spună să mergi lapuşcărie, ci doar să te întorci atunci când îţi va fi dor să mă vezi, să mă îmbrăţişezi şi să teîmbrăţisez, pentru că tot restul nu are legatură cu mine, nu e treaba mea …

6) Integrarea

Directorul: - Dacă vrei poţi să schimbi modul în care decurge această întâlnire, ce ai vrea săfaci?Stefano: - Să-l îmbrăţişez pentru că atunci nu am făcut-o.

Directorul îl îndeamnă pe Stefano să acţioneze. Tatăl şi Stefano se îmbrăţişează în mijloculscenei.

Directorul: - Încă mai simţi furie ?Stefano: - Acum simt un fir care ne leagă.Directorul: - Atunci, dacă simţi acest fir, du-te la Stefano de 21 de ani şi spune-i ce aiînţeles azi din acest eveniment.Stefano – ( către sine la 21 de ani ) Am înţeles din ceea ce s-a întâmplat atunci …Am înţelesce se întâmpla cu tine. În tine era un vulcan de caldură, de dor de îmbrăţişare, de tăcere…pentru că era imoral să iubeşti un tată care te-a abandonat şi pe care ar fi trebuit să-lurăşti…Eu cred că iubirea nu este imorală …poate fi iraţională, prostească, dar nu imorală.Nu trebuie să te simţi vinovat, resposabil era el. Tu doar te-ai protejat, ţi-ai asiguratsupravieţuirea şi nu văd de ce te-ai simţi vinovat pentru asta.Directorul: - Cum te desparţi de această parte din tine?

Stefano prinde mâinile alter-egoului şi le strânge.

Directorul: - Acum desfă scena pentru că va trebui să fie liberă pentru simbolizarea spaţiuluitău afectiv, în cadrul căruia vom aşeza persoanele din familia ta. Le vei aşeza, astfel încât săvedem familia dorinţei tale. Aşeaza-te în mijlocul cercului şi aşeaza-i în jurul tău pe cei dinfamilie în poziţii care să arate calitatea relaţiei pe care o doreşti (11).

Stefano doreşte să îl includă şi pe bunicul care a decedat recent. Aşeaza astfel persoanelereprezentind atomul său social familial.

Directorul: - Atribuie fiecărei persoane din familie, utilizând tehnica dublului, un gând caresă califice ceea ce simte în această situaţie dorită de tine.(Stefano)sora – (solilocviu) În sfârşit am reuşit să devin mamă. Ştiu că Stefano mi-a inţelesaceastă dorinţă.(Stefano)mama – (solilocviu) Am făcut treabă bună. Cred că acum pot să mă odihnesc.

20

(Stefano)tata – (solilocviu) Am văzut câte capcane sunt în viaţă, trebuie să fii foarte atent şivigilent. Am să-i dau câteva sfaturi lui Stefano…(Stefano)bunicul – (solilocviu) E o onoare să fiu atât de aproape de Stefano! Sper săcontinue aşa …

Stefano îşi reia locul în centrul cercului şi ascultă gândurile celorlalţi, exprimate de eurile-auxiliare, după care directorul îl invită să facă un solilocviu la rândul său.

Stefano – (solilocviu) Mă încearcă un sentiment de căldură şi incredere pentru că am găsitpoziţia potrivită pentru fiecare.

7) Întoarcerea la realitate

Directorul încheie scena şi concediază auxiliarii.

Participarea auditoriului.

Rezumatul sesiunii

Activare psihomotorie.Gânduri despre viaţa personală.Întâlnire în perechi.Punerea în evidenţă a unui episod legat de o suferinţă interioară.Alegerea episodului şi protagonistului (Stefano)Luarea în sarcină.Intrarea în semirealitate ( cu 7 ani în urmă, la vârsta de 21 de ani, când protagonistul îşi

satisfăcea serviciul civil).Construirea scenei (curtea oratoriului unde Stefano îşi satisface serviciul civil)Popularea scenei ( protagonistul, Stefano, şi tatăl său)Acţiunea scenică (întâlnirea lui Stefano cu tatăl său)Integrarea (Stefano, la vârsta din prezent, vede scena întâlnirii cu tatăl şi o modifică)Întoarcerea la realitate.Participarea auditoriului.

Nota:8. Din acest moment reprezentaţia scenică nu mai are forma obligatorie dată de modul în

care s-au întâmplat faptele în realitate. Poate începe reelaborarea creativă care va permiteintegrarea finală.

9. Luarea distanţei prin poziţionarea spatială (balcon), precum şi prin schimbarea timpului,activeaza eul-observator ce poate “citi” mai uşor conţinuturile lumii interne.

10. Cu această operaţie, eul-actor şi eul-observator sunt puşi în situaţia de a se împleti,influenţându-se şi stimulându-se reciproc.

11. În acest mod, protagonistul este stimulat să introducă relaţia sa cu tatăl într-o reţeacompletă a relaţiilor familiale, clarificându-le calitatea şi mişcându-se spre o restructurareperceptivă a dinamicilor emotive din familie.

BIBLIOGRAFIA ESTE INCLUSA DIRECT IN CURS ! (pag 21-22)

Subiectul de examen consta dintr-un protocol, transcrierea unei vignete sau a unuieveniment critic, esentiala fiind respectarea pasilor scaletei.

21

22