Cursul 1Def.: Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public care cuprind juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea și activitatea administrației publice precum și raporturile administrației publice cu particularii atunci când aceste raporturi servesc/privesc prerogativele subiectelor de drept public. Sub incidența normelor de drept administrativ intră 2 categorii de raporturi sociale: cele care privesc aplicarea legii și prestarea de servicii publice în limitele legii și respectiv cele care privesc soluționarea litigiilor dintre autoritățile administrației publice și cei vătămați în dreptul și interesele lor legitime.

Obiectul dreptului administrativ cuprinde studiul elementelor:

Organizarea administrației publice Activitatea administrativă Răspunderea administrativă Contenciosul administrativ

Diferența între dreptul administrativ și știința administrațieiSunt 2 discipline științifice autonome, dar inter-dependente deoarece ambele au ca obiect de cercetare administrația publică.

Știința dreptul administrativ are în vedere analiza normelor juridice aplicabile în activitatea administrației publice.

Știința administrației cercetează aspectele tehnice, economice și sociologice ale activității administrației publice. Intră în sfera de cercetare a științei administrației următoarele probleme:

Principiile concrete ale administrației Analiza și combaterea unor fenomene negative care afectează activitatea administrația,

precum:- Birocrația- Corupția- Formalismul excesiv

Noțiuni fundamentale în materia dreptului administrativ:

1. Administrația publicăEste un concept integrator care acoperă activitatea administrației de stat și activitatea administrației publice locale. Având în vedere funcțiile specifice pe care le îndeplinește, administrația publică poate fi:

a. Activă – când execută legea sau ia o măsură de utilitate publicăb. Consultativă – când dă avize organelor administrative în care funcționeazăc. Deliberativă – când un organ colegial ia decizii care obligă administrația activăd. Jurisdicțională – când soluționează litigii generate de administrație după o procedură cvasi-

judecătorească.

Se pot identifica două sensuri ale noțiunii de administrație publică:

A. Sens materialB. Sens organicA. În administrația publică, sensul material reprezintă totalitatea acțiunilor în baza cărora se

realizează activitatea de organizare a legii, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații către particulari.

Conceptul de executare a legii este unul complex care cuprinde atât pregătirea executării și executarea propriu-zisă, cât și emiterea de acte normative cu o forță juridică inferioară (hotărârile) sau similară legii (ordonanțele simple sau ordonanțele de urgență).

Administrația publică se realizează în regim de putere public prin intermediul prerogativelor acordate de Constituție și legii care fac să prevaleze interesul public general atunci când este un conflict cu interesul particular.

B. În administrația publică, sensul organic desemnează ansamblul de autorități publice care, în regim de putere publică aduc la îndeplinire legile sau prestează servicii publice. Sfera autorităților care înfăptuiesc administrația publică cuprinde următoarele:

Autoritățile de natură statală/centrală:- Șefii executivului: președintele + prim-ministrul- Ministerele și alte organe de specialitate subordonate Guvernului- Organele centrale de specialitate care nu sunt subordonate Guvernului (autoritățile

administrativ centrale autonome): Curtea de Conturi, Banca Națională a României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, etc.

- Instituțiile bugetare- Regiile autonome- Societățile comerciale subordonate ministerelor și autorităților centrale autonome- Reprezentantul puterii statale în teritoriu: prefectul- Serviciile publice deconcentrate conduse de prefect Autoritățile autonome locale

“a adopta” – autoritățile deliberative: consiliul local, consiliul județean, consiliul general al Municipiului București, consiliile locale ale sectoarelor din București

“a emite” – autoritățile executive: primarii comunelor/orașelor/municipiilor/sectoarelor/Municipiului București și președintele consiliilor județene

- Organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean: instituții publice și servicii publice de interes local sau județean; societăți comerciale și regii autonome de interes local sau județean; asociațiile de dezvoltare inter-comunitare; asociații, fundații și federații recunoscute ca fiind de utilitate publică; operatori de servicii comunitare, de utilitate publică, locală sau județeană

Autoritatea adminstrației publice și instituția publicăAutoritățile administrației publice sunt acele autorități publice care rezolva in mod concret problemele ce apar în viață sociala la nivel național si local si adopta masurile operative pentru satisfacerea unor nevoi sociale.

Constitutia prevede in titlul al III-lea Capitolul al V-lea Administrația public. Sfera autoritatilor administratiei publice nu se limiteaza doar la organele prevazute in acest capitol ci cuprinde și alte autorități care se regăsesc în capitolele titlului al III-lea. Prin urmare, in actuala arhitectura

constitutionala, categoria autoritatilor administratiei publice intră în sfera mai largă a autorităților publice, alături de autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească.

Noțiunea de instituție publică are în vedere structurile subordonate, aflate sub autoritatea sau în coordonarea a unor autorități ai administrației publice. Instituțiile publice pot fi de interes național sau local, după cum serviciul public pe care le prestează servește colectivitatea națională sau locală.

Noțiunea de putere publică desemnează drepturile speciale de care dispune orice autoritatea a adminstrației publice în vederea exercitării atribuțiilor și pentru satisfacerea interesului public. În caz de conflic interesul public se impune întotdeauna față de interesul privat. Regimul de putere publică nu exclude posibilitatea celor administrați de a acționa în justiție împotriva vătămărilor aduse prin actele administrației publice, prin intermediul contenciosului administrativ.

Noțiunea de serviciu public reprezintă activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a adminstrației publice pentru satisfacerea unor necesități de interes public.

Caracteristicile serviciului public sunt următoarele:

1. Nevoile acestor servicii sunt satisfăcute din bugetul administrației centrale sau locale.2. Actele juridice îndeplinite de agenții serviciului sunt acte administrative, iar agenții sunt

supuși ierarhiei administrative.3. Serviciul public are o funcțiune regulată și continuă.4. Desfășoară o activitate specializată.5. Poate fi organizat atât la nivel național cât și local.6. Serviciul public este oferit în mod egal și uneori gratuit.

Noțiunea de putere discreționară. – Ea reprezintă acea marjă de acțiune lăsată la libera apreciere a unei autorități astfel ca în vederea atingerii scopului prevăzut de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune în limitele competenței sale. Dincolo de aceste limite autoritatea respectivă va acționa cu exces de putere, ce poate fi cenzurat de instanța de judecată prin intermediul instituției contenciosului administrativ. Potrivit legii contenciosului administrativ, prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Izvoarele dreptului administrative:

Izvorul de drept administrativ este forma specifică de exprimare a normelor de drept administrativ care nasc, modifică sau sting raportul de drept administrativ. Principiul legalității administrației publice să impună ca normele privitoare la organizarea și funcționarea administrației publice să provină de la puterile legiuitoare. În activitatea de executare a legii autoritățile administrației publice au posibilitatea să emită propriile acte normative (acestea trebuie să fie întotdeauna subordonate constituției și legii, fiind emise în baza și în executarea legii).

Izvoarele scrise:

1. Constituția2. Legile – constituționale, organice și ordinare3. Decretele lege ale fostului consiliu de stat4. Ordonanțele și hotărârile guvernului5. Actele administrației centrale de specialitate (instrucțiuni, ordine, precizări, rapoarte...)6. Ordinul prefectului7. Hotărârile consiliului județean

8. Hot consiliului local9. Dispozițiile președintelui consiliului județean10. Dispozițiile primarului.

Raportul juridic administrativ este acel raport social, reglementat de normele dreptului administrative care intervine în cadrul și pentru realizarea funcției executive a statului. El se caracterizează prin două trăsături:

1. Unul din subiecte este întotdeauna purtător al autorității publice.2. Este un raport de putere care apare în sfera relațiilor sociale.

Două categorii de raporturi, în funcției de formarea lor în cadrul administraței publice sau între un subiect ce aparține administrației publice și unul ce aparține din afara acestui sistem. În cadrul fiecărei categorii, sunt trei subcategorii de rapoarte: rapoarte de subordonare, de colaborare și rapoarte de participare. În prima categorie, raportul de subordonare, presupune ca unul din subiecte să acționeze ca autoritate superioară, având dreptul de a conduce, controla și anula actele emise de organul ierarhic inferior. La un raport de colaborare, subiectele se află pe aceiași poziție și acționează în scopul realizării unui obiectiv comun. Raportul de participare presupune ca subiectele să participe la exercitarea unor atribuții pe care legea le dă în competența unui organ colegial.

A doua categorie de raport administrativ, se manifestă în special prin intermediul raportului de subordonare, în care subiectul învestitit cu prerogative de putere publică dispune de o poziție supraordonată față de celălalt subiect, care trebuie să îndeplinească măsurile prevăzute în actul administrativ.

Curs 2. Organele administrației publice

I. Aspecte teoretice privind organizarea administrației publice

Organizarea administrației publice reprezintă ansamblul de organisme care constituie formal sistemul administrației publice, raporturile dintre aceste organisme, particularitățile fiecărui organism precum și principiile aplicabile. Întegul sistem al administrației publice este așezat sub forma unei structuri mixte, ierarhic funcționale.

În regimul constituțional actual, sistemul autorităților administrației publice se compune din:

1. Administrația centrală de stat, cuprinzând:a. Președinteb. Guvernc. Organe de specialitate (ministere, organe subordonate guvernului sau ministerelor și

autoritățile administrative autonome)d. Instituții publice centrale, subordonate ministerelor sau autorităților administrative

autonome2. Administrația de stat în teritoriu, cuprinzând:a. Prefect

b. Servicii deconcentrate, subordonate ministerelorc. Organe centrale de specialitate în subordinea prefectului3. Administrația locală:a. Administrația locală de bază (consiliul local și primarul)b. Administrația locală intermediară (consiliul județean și președintele)

Sub aspect organic, administrația publică se caracterizează prin lipsa subordonării administrației locale, față de administrația centrală. Constituția și legile stabilind doar o formă de control indirect asupra administrației locale. În acest sens actele autorităților administrației locale trebuie să respecte normele conținute în toate actele ce emană de la autoritățile administrației centrale, ca acte cu forță juridică superioară.

Organul administrației publice reprezintă structura organizațională, care potrivit constituției și legii organice are personalitate de drept public și acționează din oficiu pentru executarea legii sau prestarea serviciilor publice sub controlul direct sau indirect al Parlamentului, ca organ suprem legiuitor.

Clasificarea organelor administrației publiceI. Criteriu de formare:1. Organe ale administrației publice alese2. Organe ale administrației publice numiteII. Criteriul naturilor:1. Organe ale administrației publice colegiale2. Organe ale administrației publice individualeIII. După criteriul competenței teritoriale:1. Organe ale administrației publice centrale2. Organe ale administrației publice localeIV. După criteriul competenței materiale:1. Organe administrative cu competență generală2. Organe administrative cu competență specială

Componența organului administrativ public:

Personalul administrației publice reprezintă totalitatea persoanelor care în baza unei pregătiri de specialitate desfășoară activitatea în cadrul unui organ al administrației publice.

Mijloacele materiale și financiare ale organelor administrației publice sunt puse la dispoziția organelor administrației publice din contul proprietății publice sau din bugetul de stat sau locale.

Conducătorii organelor administrației publice care pot dispune de creditele bugetare se numesc ordonatori de credite. Ordonatorii de credite pot fi: ordonatori principali de credite ai bugetului administrației publice centrale (miniștri și conducătorii organelor centrale), ordonatorii secundari sau terțiari de credite ai bugetului administrației publice centrale (conducătorii instituțiilor cu personalitate juridică, din subordinea ministerelor și a celorlalte organe centrale, finanțate din bugetul administrației centrale), ordonatori principali de credite ai bugetului administrației publice locale (primarii, președinții Consiliului Județean), ordonatori secundari de credite ai bugetului local (conducătorii instituțiilor cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Județean sau Local).

Competența organului administrației publiceDesemnează ansamblul atribuțiilor care conferă drepturi și obligații pentru a desfășura în nume propriu și în realizarea puterii publice o anumită activitate a organismului.

Caracterul legal – orice autoritate are o competență desemnată de lege Caracterul obligatoriu – exercitarea acestor atribuții nu este lăsată la libera apreciere a

organelor administrației publice Caracterul autonom – dreptul autorității administrative de a-și realiza atribuțiile

Competența se clasifică în următoarele categorii:

I. Competența materială, reprezintă sfera și natura atribuțiilor unei autorități ai administrației publice

1. Generală – atunci când autoritatea se exercită în toate domeniile, precum guvernul2. Specială – atunci când se exercită într-un anumit domeniu sau sector de activitateII. Competența teritorială, desemnează limitele teritoriale în care poate acționa o

autoritate a administrației publice1. Națională2. LocalăIII. Competența temporală, reprezintă limitele de timp în care o autoritate a administrației

publice își poate exercita atribuțiile. Ca regulă autoritățile administrației publice sunt înființate și funcționează pe durată nedeterminată. Persoanele care intră în compunerea acestor organe exercită atribuțiile pe o perioadă limitată de timp, până la încetarea mandatului, în cazul funcțiilor eligibile, sau până la finalizarea raporturilor de serviciu, în cazul celorlalte funcții.

Capacitatea administrativăReprezintă aptitudinea organelor administrației publice de a fi subiecte în raporturile juridice administrative, în funcție de nivelul lor de competențe.

PreședintelePreședintele face parte din Puterea Executivă și dispune de prerogativele specifice unui șef de stat.

În regimul constituțional actual, puterea executivă este bicefală, președintele României și guvernul. Între cele două autorități publice nu există raporturi de subordonare. Opinia majoritară este în sensul că regimul politic din România este unul semi-prezidențial atenuat.

Atribuțiile

Potrivit Constituției, funcția prezidențială are un caracter mixt, președintele având atribuții în următoarele domenii:

Domeniul politico-reprezentativ Domeniul administratic-executiv Domeniul constituțional-jurisdicțional

Domeniul politico-reprezentativ – Rezultă din faptul că reprezintă România în relațiile interne și internaționale, vegheză la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercită funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate și este garantul independenței și unității teritoriale. Caracterul reprezentativ al funcției prezidențiale reiese și din următoarele atribuții: este comandantul forțelor armate, este președinte al Consiliului Suprem de

Apărare a țării, acordă grațierea individuală, adresează mesaje Parlamentului, încheie tratate internaționale, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici români, acreditează reprezentanții diplomatici străini.

Domeniul constituțional-legislativ

Dizolvă parlamentul după consultarea președinților celor două camere și a președinților grupurilor parlamentare.

Convoacă parlamentul nou ales și sesiunile extraordinare ale parlamentului Promulgă legile Solicită reexaminarea unei legi, de către parlament Sesizează Curtea Constituțională cu proiectele de legi Inițiază revizuirea Constituției Declară cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a Parlamentului mobilizarea parțială sau

generală a forțelor armate Instituie starea de asediu sau de urgenta in intreaga tara ori in unele unitati

administrative-teritoriale, solicitand incuviintarea Parlamentului pentru masurile adoptate

Domeniul administrativ-executiv pot fi de natura decizitionala sau de natura consultative si de reprezentare .

In categoria atributiilor decizitionale intra:1) Desemnarea candidatului pentru functia de prim-minstru2) Numirea guvernului investit prin votul de incredere al Parlamentului3) Numirea si revocarea ministrilor la propunerea premierului in caz de remaniere

guvernamentala sau de vacant ministerial4) Numirea in functii publice in conditiile legii speciale

Atributiile consultative sunt:

1) Consulta guvernul cu privire la masurile urgent si de importanta deosebita 2) Propune Parlamentului numirea in unele functii publice3) Poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes

national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice, prezidand sedintele la care ia parte.

LIMITELE ATRIBUTIILOR PREEZIDENTIALE

a) Nu are initiativa legislativeb) Nu poate determina raspunderea politica a Guvernuluic) Nu poate refuza promulgarea legii daca reexaminarea ceruta de el nu a

fost admisa de Parlament, ori daca dezia CCR a confimat constitutionalitatea unui proiect de lege

d) Nu il poate demite sau revoca pe prim-ministru

In scopul indeplinirii atributiilor sale, presedintele dispune de un aparat administrative numit administratia prezidentiala.

Acest aparat functioneaza in baza L47/1994 privind serviciile publice din subordinea presedintelui Romaniei. Personalul administrative presidential este format din:

- Personae defasate la cererea presedintelui din ministere si alte autoritati publice;

- Personae incadrate direct pe functii si posture.

Functiile de conducere sunt in administ. prezidentiala:

- Consilier presidential – asimilata cu rangul de ministru- Consilier de stat – cu rang de secretar de stat

In cadrul functiilor specific, functioneaza principiul puterii discretionare in material adm. Publice.

Actele de natura adm. a presedintelui

Atrib. Pres. Se pot exercita prin 3forme:

- Acte politice: mesaje, declaratii, sesizari;- Acte juridice: decrete;- Operatiuni administrative: acreditarea reprezentantilor diplomatic ai

altor state.

Actul politic tine de politica interna a unui stat.

Decretele sunt acte juridice cu character individual cu o forta juridical inferioara constitutiei si legii. Exista si opinia ca decretele pot avea si character normative atunci cand reglementeaza o situatie si stabilesc drepturi si obligatii cu character general si impersonal precum: decretele de mobilizare a fortelor armate sau decretele prin care se instituie starea de asediu/ de urgent.

Decretele presedintelui emise in exercitarea celor mai importante atributii se contrasemneaza de prim-ministru. Contrasemnatura prim-ministrului este o conditie formala esentiala de valabilitate a decretelor, fara de care actul este lovit de nulitate absoluta. Prin aceasta contrasemnatura, Parlamentul exercita un control indirect asupra presedintelui, prin intermediul prim-ministrului care raspunde exclusive in fata Parlamentului. Se contrasemneaza de prim-ministru urmatoarele decrete:

- Acreditarea sau rechemarea reprezentanților diplomatic ai României;- Declararea mobilizării parțiale sau generale;- Declararea stării de asediu/ urgenta.

Nu se contrasemnează decretele de promulgare a legii, numirea în funcții publice, consultarea poporului prin referendum.

Decretele se publica in M.O., iar nepublicarea atrage neexistenta acestora. Din punct de vedere al naturii juridice, decretele sunt acte administrative care pot fi supuse controlului de legalitate pe calea actiunii de contencios administrativ. Nu intra in aceasta categorie actele exceptate in mod expres de dispozitiile art. 5 din L 554/2004 a contenciosului administrativ.

În mod expres nu pot fi atacate actele care privesc raporturile dintre Parlament sau presedintele Romaniei si Guvern.

Răspunderea președintelui RomânieiPotrivit art.84, alin. 2 din Constituție, președintele se bucură de imunitate și neresponsabilitate juridică pentru opiniile politice în timpul mandatului său și în legătură cu exercitarea acestuia. În anumite condiții, președintele poate răspunde politic sau penal.

Răspunderea politică sau suspendarea din funcția președintelui intervine potrivit prevederilor art.95 din Constituție, în cazul săvârșirii de către președinte a unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile legii fundamentale. Autoritatea publică competentă să aprecieze și să hotărască suspendarea din funcție este Parlamentul. Legea fundamentală nu definește noțiunea de fapte grave prin care se încalcă Constituția. Doctrina a arătat că faptele pentru care se declanșează procedura de suspendare sunt abateri administrative ca natură juridică. Abateri de la disciplina de stat, efectuate de președinte în exercitarea unui mandat politic. În interpretarea Curții Constituționale,( avizul consultativ nr.1 din 5 iulie 1994, avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007, avizul consultativ nr.1 din 6 iulie 2012) pot fi considerate fapte grave de încălcare a Constituției actele de decizie sau de sustragere de la îndeplinirea unor acte de decizii obligatorii prin care președintele României ar împiedica funcționarea autorităților publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile și libertățile cetățenilor, ar tulbura ordinea constituțională, or ar urmări schimbarea ordinii constituționale sau alte fapte de aceeași natură, care ar avea sau ar putea avea efecte similare.

Procedura de suspendare este demarată de propunerea de suspendare formulată de cel puțin o treime din numărul deputaților sau senatorilor. A doua etapă este sesizarea Curții Constituționale în vederea trimiterii avizului consultativ. După primirea avizului, se dezbate propunerea de suspendare în ședința comună a parlamentului. Propunerea trebuie aprobată cu votul majorității deputaților și senatorilor. În cazul aprobării propunerii, se instaurează interimatul funcției. Interimat care se asigură de președintele senatului sau președintele camerei deputaților, și în cel mult 30 de zile se organizează referendum pentru demiterea președintelui. Dacă electoratul respinge demiterea președintelui, acesta își va relua funcția de la data la care s-a publicat în monitorul oficial hotărârea Curții Constituționale de confirmare a rezultatului referendumului. Dacă electoratul decide demiterea, intervine vacanța funcției și în cel mult trei luni guvernul trebuie să organizeze alegeri prezidențiale.

Răspunderea penală a președintelui intervine doar pentru înaltă trădare. Constituția prezintă procedura punerii sub acuzare a președintelui, iar Codul Penal reglementează noțiunea de înaltă trădare. Potrivit Codului Penal, faptele de trădare, trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului, acțiuni împotriva ordinii constituționale săvârșite de către președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie acțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Punerea sub acuzare a președintelui se desfășoară în două etape. Etapa politică și etapa judiciară.

Etapa politică începe în parlament, la propunerea majorității deputaților și senatorilor. Punerea sub acuzare se adoptă în ședință comună cu majoritate calificată. Dacă propunerea este admisă, se va sesiza Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și intervine interimatul funcției. Dacă această propunere este respinsă, președintele își continuă mandatul.

Etapa judiciară cuprinde două sub etape: urmărirea penală și judecata. În prima fază, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, v-a analiza cererea parlamentului și va stabili dacă fapta de care este acuzat președintele întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înaltă trădare. În funcție de rezultatul acestei analize, se va dispune scoaterea de sub urmărire penală sau trimiterea în judecată. Competența de judecată revine secției penale al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin hotărârea instanței se poate dispune condamnarea președintelui, caz în care intervine demiterea de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau achitarea, caz în care președintele își reia mandatul.

GuvernulRolul și funcțiile guvernului

Guvernul României face parte din puterea executivă și este o autoritate publică, prevăzută în Constituție. Legea fundamentală conține dispozițiile referitoare la guvern în două capitole ale titlului 3 (I. Guvernul, II. Raporturile parlamentului cu guvernul). Lega specială 90/2001 privind organizarea și funcționarea guvernului României și a ministerelor.

Din analiza acestui cadru normativ, reiese că guvernul are un dublu rol, politic și administrativ.

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării. – rolul politic

Guvernul exercită conducerea generală a administrației publice. – rolul administrativ

În exercitarea rolului administrativ, guvernul intră în următoarele raporturi cu celelalte autorități ale administrației publice:

1. Raportul de subordonare în calitate de organ ierarhic superior față de ministere, organe centrale subordonate și prefect.

2. Raportul de colaborare și coordonare față de autoritățile publice centrale autonome.3. Raportul de tutelă administrativă față de organele locale autonome care funcționează la

nivelul unităților administrativ teritoriale.

Pentru realizarea programului de guvernare, guvernul exercită 5 funcții:

1. Funcția de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a programului de guvernare.

2. Funcția de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice.

3. Funcția de administrare a proprietății statului, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil.

4. Funcția de reprezentare, prin care se asigură reprezentarea statului pe plan intern și extern.

5. Funcția de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și în domeniile economic și social și al funcționării instituțiilor și organismelor care își desfășoară activitatea în subordinea și sub autoritatea sa.

Componența guvernului

Potrivit prevederilor art. 102, al.3 din Constituție, guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștrii și alți membri, stabiliți prin lege organică. Cu referire la această ultimă categorie de membrii (legea 90/2001), menționează: viceprim-miniștri, miniștrii de stat și miniștrii delegați cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, prevăzuți în lista guvernului, prezentată parlamentului pentru acordarea votului de încredere.

Regimul învestiturii guvernului

Învestitura guvernului reprezintă procedura de desemnarea a premierului, urmată de votarea întregului guvern și aprobarea programului său de guvernare, ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului ,și de susținere parlamentară a executivului. Potrivit art. 85 și 103 din Constituție, procedura de învestitură a guvernului se realizează în următoarele etape:

I. Desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. În cazul în care în urma alegerilor parlamentare un partid sau o coaliție de partide a obținut majoritatea absolută, președintele se va consulta cu reprezentanții în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. Dacă niciun partid sau coaliție de partide nu a obținut majoritatea absolută, președintele are obligația de a se consulta cu reprezentații tuturor partidelor politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.

II. Solicitarea de către candidatul la funcția de prim-ministru a votului de încredere. Candidatul de senat are la dispoziție un interval de 10 zile în interiorul căruia să realizeze cele două elemente care vor fi prezentate în fața parlamentului pentru votul de încredere – echipa guvernului și programul de guvernare – . Termenul de 10 zile nu este unul de decădere, ci reprezintă limita peste care președintele poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. În această etapă, persoana desemnată să formeze guvernul poate renunța la mandatul primit de la președinte, situație în care se reiau consultările cu reprezentanții partidului majoritar sau a coaliției.

III. Acordarea votului de încredere de către parlament. După întocmirea listei guvernului și a programului de guvernare acestea îi sunt înaintate legislativului spre dezbatere, care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor. Candidații la funcțiile de miniștri vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate ale celor două camere în vederea obținerii unui aviz consultativ. Lista cu viitorii miniștri ai guvernului se votează în bloc de către parlament și nu nominal. Parlamentul acordă încrederea cu majoritate absolută. Hotărârea parlamentului se comunică președintelui României. Dacă parlamentul nu se pronunță în intervalul de 60 de zile sau dacă în acest interval s-a respins de cel puțin 2 ori solicitarea de învestitură, președintele poate să dizolve parlamentul și să convoace alegeri generale.

IV. Numirea guvernului de către președinte și depunerea jurământului de credință. Președintele va emite decretul de numirea a guvernului care se publică în Monitorul

Oficial, împreună cu programul de guvernare. Membrii guvernului vor depune individual jurământul prevăzut în Constituție în fața președintelui țării. Data depunerii jurământului este data de la care guvernul în întregul său și fiecare membru în parte începe executarea mandatului.

Durata mandatuluiMandatul guvernului începe de la depunerea jurământului și durează până la validarea alegerilor parlamentare generale.

Mandatul guvernului poate înceta înainte de termen în următoarele situații:

1. Când guvernul este demis, ca urmarea a unei moțiuni de cenzură.2. Când primul-ministru a demisionat și a pierdut drepturile electorale, se află în imposibilitate

de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile, se află în stare de incompatibilitate sau a decedat.

Atunci când mandatul guvernului încetează înainte de termen, până la investirea noului guvern se pot îndeplini doar actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Sunt considerate astfel de acte hotărârile curente în activitatea executivă, precum acte de asigurare a aplicării unitare a legii, aprobări de transfer si repartizări de bunuri între sau către autorități și instituții din subordine, numiri și revocări în funcții administrative și altele. În această perioadă nu are dreptul de a emite ordonanțe și nici de a iniția proiecte de legi. Cu titlu excepțional, guvernul aflat în situația încetării mandatului înainte de termen poate iniția proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaționale, proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de două situații:

1. Prelungirea mandatului parlamentului. În caz de stare de mobilizare, de război, de urgență, de asediu, până la încetarea acestora.

2. În cazul în care parlamentul nou ales nu reușește să desemneze un nou executiv. În caz de prelungire, guvernul rămas în funcție va acționa cu puteri depline, nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente.

Organizarea guvernuluiAparatul de lucru al guvernului este alcătuit din Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, Departamente și alte structuri organizatorice. Atribuțiile acestui aparat se stabilesc prin hotărâre a guvernului cu excepția atribuțiilor Cancelariei Primului-Ministru, care se stabilesc prin decizie a primului-ministru.

Secretariatul General al Guvernului este condus de un secretar general, care poate avea rang de ministru (delegat), ajutat de unul sau mai mulți secretari adjuncți, ce pot avea rangul de secretar de stat. Secretariatul General al Guvernului asigură derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității guvernului. El asigură reprezentarea guvernului în fața instanțelor judecătorești.

Secretarul General al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al guvernului. El are drept de inițiativă legislativă pe domeniile aflate sub incidența atribuțiilor sale și ale autorităților și instituțiilor publice aflate în subordinea guvernului.

Departamentele sunt structuri organizatorice, fără personalitate juridică în subordinea primului ministru. Au rol de coordonare și sinteză în domenii de interes general în conformitate cu atribuțiile guvernului. Departamentul este condus de un demnitar care emite ordine cu caracter individual.

Pe lângă guvern mai pot funcționa autorități, agenții, oficii, secretariate, ca structuri specializate și auxiliare, ale căror conducători, numiți secretari de stat, sub-secretar de stat, directori, președinți, nu fac parte din guvern. Atribuțiile acestor conducători, precum și structura de personal a entităților sunt stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale primului-ministru.

Atribuțiile guvernuluiÎn realizarea funcției sale, guvernul îndeplinește o serie de atribuții principale:

După actele normative pe care le consacră, sunt atribuții de natură:- Constituțională- Legală După importanța lor, atribuțiile se clasifică în:- Principale (cuprinse în Constituție și legea organică)- Secundare (cele cuprinse în alte categorii de acte normative) După locul producerii efectelor, atribuții:- Interne- Internaționale După conținutul atribuțiilor lor, atribuțiile sunt de natură:- Economico-politico-administrative- Financiară și socială

Atribuții principale de natură economico- financiară ale guvernului:

1. Elaborează proiectul de lege al bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat pe care îl supune spre adoptare Parlamentului Bugetului public național, cuprinde: bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale de stat, bugetele locale, bugetul trezoreriei și ale altor instituții de stat. Proiectul de buget de stat și cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anula și se supune separat adoptării Parlamentului. Dacă nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înaintea expirării bugetului se vor aplica în continuare bugetele anului precedent, până la adoptarea noilor bugete. După expirarea exercițiului financiar anual, ministerul finanțelor întocmește contul general de execuție al bugetului de stat, Acesta este analizat de guvernul care îl supune spre adoptarea parlamentului, până la mijlocul exercițiului următor celui privind fiecare cont general. Conform Constituției, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Impozitele și taxele locale se stabilesc de Consiliile Locale și Județele în limitele și în condițiile legii.

Guvernul aprobă strategiile și programele de dezvoltare economică pe ramuri și domenii de activitate. Aceste programe de dezvoltare economică fac parte inttegrantă din programul de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare, cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii printr-un

Atribuții principale de natură politico-administrativă. Guvernul asigură realizarea conducerii generale a administrației prin intermediul politicii interne și externe a țării, în calitate de autoritate supremă a puterii executive. (Actele guvernului sunt obligatorii pentru întreaga administrație publică). Atributele guvernului de coordonare și după caz, de control a întregului sistem executiv îl exercită având în vedere structura unitară a statului, cu respectarea autonomiei locale specifică Consiliilor Locale sau Județene, precum și a descentralizării serviciilor publice din teritoriu, care aparțin autorităților centrale.

Guvernul inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului. Guvernul este principalul titular al dreptului de inițiativă legislativă, putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgență. El inițiază proiectele de legi în ramurile sau domeniile activității executive pe care le conduce sau le coordonează.

Guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit constituției.

Guvernul asigură executarea de către autoritățile administrației publice a legilor și a celorlalte dispoziții normative, date în aplicarea acestora, prin acte de aplicare normativă sau individuală, indiferent că există sau nu o împuternicire din partea legislativului.

Guvernul conduce și controlează activitatea ministerelor și al celorlalte organe de specialitate, din subordinea sa. În realizarea funcției sale de conducere generală a administrației publice, guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordine, precum și a prefecților. În exercitarea acestui control, Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune, emise de ministere, autorități din subordine sau prefecți.

Guvernul înființează, cu avizul Curții de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa.

Guvernul asigură apărarea ordinii de drept, a liniștii publice și a siguranței cetățeanului precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, în condițiile stabilite de lege.

Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate pentru apărarea țării, scop în care organizează și înzestrează forțele armate.

Guvernul asigură realizarea politicii externe a țării.

Guvernul negociază tratatele, acordurile și convențiile internaționale care angajează statul român.

Si alte atribuții...

Funcționarea guvernuluiGuvernul funcționează ca autoritate colegială, condusă de primul ministru în prezența majorității membrilor care îl compun. El se întrunește în ședințe săptămânale sau ori de câte ori este nevoie. Ședințele se convoacă și sunt conduse de primul-ministru cu excepția situației când la ședință participă Președintele României. Președintele poate lua parte la ședințele în care se dezbat probleme de interes național, privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice, dar și în alte situații, la cererea primului ministru.

Fiecare ședință de guvern este precedată de o reuniune de lucru, pregătitoare, condusă de Secretarul General al Guvernului sau de Secretarul General Adjunct. La această reuniune participă, cu titlu de membri permanenți, reprezentanți la nivel de secretar de stat sau secretar general ai secretariatului general al guvernului, ai membrilor guvernului, precum și consilieri de stat ai primului ministru. Conform prevederilor art. 37 din “Regulamentul privind procedurile la nivelul guvernului pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării” agenda reuniunii de lucru pregătitoare ședinței guvernului, cuprinde în primul rând lista proiectelor de acte normative, a proiectelor de documente de politici publice avizate și a altor documente.

Ședințele plenului reprezintă unica modalitate de lucru, legal consacrată și recunoscută întregului executiv, în cardul căreia se dezbat și se soluționează probleme ce intră în sfera sa de atribuții. În cadrul ședințelor sunt adoptate acte juridice și politice, ca acțiuni decizionale. Totodată se realizează coordonarea, îndrumarea și controlul autorităților din subordine. La ședințele guvernului pot participa ca invitați, conducători ai unor organe de specialitate din subordinea guvernului ori ai ministerelor, conducători ai unor organe administrative autonome, altor persoane ai căror prezență este utilă, la solicitarea primului-ministru. Stenograma ședinței guvernului se întocmește prin grija Secretariatul General al Guvernului și se certifică de către secretarul general al guvernului. Acesta reflectă hotărârile luate, persoanele care au luat cuvântul, sarcinile, termenele de implementare a acestor sarcini.

Statutul membrilor guvernuluiCondițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană sa fie membru a guvernului sunt următoarele:

1. Cetățenie română2. Domiciliu în țară3. Are exercițiul drepturilor electorale4. Nu a suferit condamnări penale5. Nu se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege

Potrivit dispozițiilor art. 84 din “Legea 161/2003, privind unele măsuri în asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției”, funcția de membru al guvernului este incompatibilă cu:

- Orice altă funcție publică de autoritate cu excepția celei de deputat sau senator- O funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial

(Funcții de director, președinte, etc. la organizații comerciale/ bancare)- Funcția de președinte sau secretar al adunării generale al asociațiilor sau acționarilor- Funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome și

companiilor naționale- Calitatea de comerciant persoană fizică- Și altele

Membrii guvernului pot exercita funcții sau activități în mediul didactic, al cercetării științifice și al creației literale artistice.

Funcția de membru încetează în urma demisiei, a revocării, al pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, în cazul condamnării penale printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul declarării prin hotărâre judecătorească definitivă a caracterului ilicit al averii.

Demisia din funcția de membru al guvernului se anunță public, se prezintă în scris primului-ministru și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.

Revocarea din funcția de membru al guvernului se face prin decret de președintele României, la propunerea primului-ministru.

Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală. În cazul unei hotărâri judecătorești definitive, membrul guvernului este demis de președintele României, la propunerea prim-ministrului.

Constatarea de incompatibilitate se face de primul-ministru va dispune măsurile necesare. În această situație, precum și în cazul decesului, al demisiei și al pierderii drepturilor electorale, președintele l-a propunerea primului-ministru, ia act de aceasta și declară vacantă funcția de membru al guvernului.

Primul-ministruEste o autoritate executivă de sine stătătoare, cu prerogative în materie politică și administrativă.

Are următoarele atribuții:

Conduce guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia Prezintă parlamentului rapoarte și declarații cu privire la politica guvernului Reprezintă guvernul în relațiile acestuia cu autoritățile și instituțiile publice, precum și în

relațiile internaționale Propune președintelui revocarea și numirea unor membri ai guvernului, în caz de vacanță a

postului sau de remaniere guvernamentală Semnează hotărârile și ordonanțele adoptate de guvern Este vice-președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării Numește și eliberează din funcție următoarele categorii de persoane:- Conducătorii organelor de specialitate din subordinea guvernului- Secretarul general și secretarii generali adjuncți ai guvernului- Personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru- Secretarii de stat și consilierii de stat din cadrul aparatului de lucru al guvernului

În îndeplinirea atribuțiilor sale, primul-ministru emite decizii pe baza și în executarea legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor guvernului. Deciziile sunt acte administrative individuale și se publică în Monitorul Oficial, sub sancțiunea inexistenței lor, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, de la data emiterii. În mod excepțional, nu se publică în Monitorul Oficial, deciziile clasificate potrivit legii. În acord cu dispozițiile Regulamentului adoptat prin hotărârea guvernului 561/10mai2009, proiectele de decizii ale primului-ministru pot fi inițiate și de către următoarele autorități publice:

1. Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, aflate în subordinea guvernului, precum și autoritățile administrative autonome

2. Organele de specialitate ale administrației publice centrale, aflate în subordinea sau în subordonarea ministerelor, prin ministerele de resort

Secretariatul general al guvernului examinează proiectul de decizie din punct de vedere al conformității cu dispozițiile actelor normative și cu normele de tehnică legislativă.

Deciziile primului-ministru sunt contra-semnate de secretarul general al guvernului. Mandatul primului ministru încetează în următoarele situații:

Demisia Pierderea drepturilor electorale Intervenția unei stări de incompatibilitate Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 45 de zile Deces

În aceste situații președintele va desemna un alt membru al guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului guvern.

Actele guvernuluiGuvernul este o autoritate deliberativă, hotărând cu efecte juridice în probleme executive, indiferent de subordonarea sau nu a subiectelor vizate.

Actele guvernului se împart în două categorii:

I. Acte exclusiv politice: moțiuni, declarațiiII. Acte juridice

Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe (acte juridice). Adoptarea lor se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul, hotărăște primul-ministru. Hotărârile și ordonanțele se semnează de primul-ministru, se contra-semnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare, și se publică în mod oficial. Nepublicarea atrage inexistența. În mod excepțional, hotărârile cu caracter militar se comunică doar instituțiilor interesate.

Hotărârea guvernului este actul administrativ, prin care guvernul realizează conducerea generală a administrației publice. Din punct de vedere al naturii juridice, hotărârea poate avea caracter normativ sau individual. Ea se adoptă atunci când executarea legii reclamă stabilirea de măsuri ori reguli subsecvente, care să stabilească corecta ei aplicare. Hotărârea se adoptă în totdeauna în baza unei legi preexistente și urmărește organizarea executării și organizarea în concret a legii. Hotărârile guvernului pot fi atacate la instanța de contencios administrativ. Hotărârile cu caracter normativ se clasifică în două categorii:

1. Hotărâri care stabilesc reguli juridice, pe baza și în executarea legii, fiind acte de reglementare a relațiilor sociale din administrația publică.

2. Hotărâri prin care se aprobă alte acte juridice, de regulă regulamente

Domeniul de reglementare al hotărârilor cu caracter individual, este circumscris în articolul 6 din Regulamentul aprobat prin HG nr.561/10mai2009:

Numiri și revocări din funcție Aprobarea unor indicatori tehnico-economici de investiții Acordarea de ajutoare financiare de urgență Stabilirea regimului juridic al unor imobile Darea în folosință gratuită a unor imobile Și altele

Hotărârile guvernului intră în vigoare la momentul publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în dispozițiile finale.

Ordonanțele guvernului sunt acte care conțin norme cu putere de lege. Sub aspect organic sunt acte executive, dar sub aspect material sunt acte legislative. Există două categorii:

1. Ordonanțele simple, care se adoptă în temeiul unei legi speciale de abilitare, pentru domenii care nu fac obiectul de reglementare al legilor organice.

2. Ordonanțele de urgență, care se adoptă în situații extraordinare, inclusiv în materia legilor organice.

Ordonanțele guvernului nu pot fi atacate în contencios administrativ. Singura formă de control este în fața curții Constituționale, în etapa controlului anterior promulgării legii de aprobare sau ca urmare a ridicării a unei excepții de neconstituționalitate cu privire la o dispoziție din ordonanță sau la întreaga ordonanță.

Ordonanța simplă este actul de guvernământ, prin care guvernul participă la realizarea puterii legislative, în baza unei competențe delegate. Legea de abilitare cuprinde două categorii de clauze:

1. Clauze obligatorii, reprezentând domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe2. Clauze facultative, reprezentând posibilitatea ca ordonanța să fie supusă aprobării

parlamentului

Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării până la împlinirea termenului de abilitare. Ordonanțele față de care parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping, printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat ca urmare a depășirii termenului de abilitare.

Ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial sau la data prevăzută în dispozițiile finale.

Ordonanța de urgență a guvernului reprezintă o delegare a guvernului legislativă constituțională, deoarece în acest caz guvernul nu mai are nevoie de o lege specială de abilitare. Este necesară existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Cu privire la înțelesul acestei noțiuni Curtea Constituțională a subliniat caracterul obiectiv. În sensul că existența sa nu depinde de voința guvernului, care este constrâns să acționeze pentru apărarea unui interes public. Ele se pot adopta și în domeniul legilor organice. Nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale. Nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere au unor bunuri în proprietatea publică.

Ordonanța de urgență se supune în mod obligatoriu aprobării parlamentului. Intrarea în vigoare are loc numai după depunerea spre dezbatere, în procedură de urgență la camera competentă să fie sesizată și după publicarea în Monitorul Oficial. Dacă nu se află în sesiune, camerele se convoacă în mod obligatoriu în termen de 5 zile de la depunere sau de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte camere care decide în procedură de urgență.

Răspunderea guvernului și a membrilor guvernuluiPrin ansamblul dispozițiilor ansamblului constituționale și legale se pot identifica următoarele tipuri de răspundere a guvernului și a membrilor acestuia:

1. Răspunderea politică a întregului guvern2. Răspunderea politică a fiecărui membru a guvernului3. Răspunderea penală a membrilor guvernului4. Răspunderea administrativ disciplinară a unui membru al guvernului5. Răspunderea administrativ patrimonială a unui membru al guvernului

După caracterul răspunderii există răspundere individuală și răspundere solidară a miniștrilor.

1. Răspunderea politică a guvernului.

Se angajează exclusiv în fața parlamentului. În materia răspunderii politicii funcționează principiul răspunderii solidare a membrilor guvernului pentru activitatea acestuia și pentru actele adoptate.

a. Moțiunea de cenzură este mijlocul prin care Parlamentul poate retrage încrederea acordată guvernului. Există trei momente procedurale:

- Inițierea moțiunii de o pătrime de nr. total al parlamentarilor

- Dezbaterea moțiunii în ședința comună a celor două camere în termen de 3 zile de la depunere

- Votarea moțiunii de cenzură

Adoptarea moțiunii se face cu votul majorității absolute a deputaților și senatorilor. Guvernul se consideră demis de la data votării moțiunii de cenzură, dacă aceasta este adoptată.

b. Angajarea răspunderii guvernului. Guvernul își poate angaja răspunderea în fața camerei deputaților și a senatului, asupra unui program, asupra unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege trebuie să fie excepțională. Atunci când adoptarea proiectului în procedura obișnuită sau în procedura de urgență nu mai este posibilă. Angajarea răspunderii guvernului este o procedură ce implică raportul de natură mixtă. Prin conținutul său, este un act al guvernului ce poate declanșa controlul parlamentar asupra acestuia. Prin efectul său, produce un act de legiferare sau determină demiterea guvernului.

2. Răspunderea penală a membrilor guvernului este o răspundere individuală și privește răspunderea fiecărui membru în parte pentru faptele sale în exercitarea funcției sale de la data depunerii jurământului și până la încetarea funcției. Această formă de răspundere este reglementată de Constituție și de dispozițiile legii 115/2009 pentru Responsabilitatea ministerială. Infracțiunile reprezintă faptele săvârșite de membrii guvernului în exercitarea funcției, sunt prevăzute în art. 8 din această lege. În afară de infracțiunile prevăzute la acest articol, membrii guvernului răspund pentru orice infracțiuni prevăzute în Codul Penal, în exercițiul funcției lor.

Dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului, aparține în mod exclusiv Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României. În Camera Deputaților și Senat, dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penal se face pe baza raportului întocmit de o comise permanentă sau de o comise specială de anchetă. Cererea de urmărire penală se adoptă cu ajutorul votului majorității simple. Dacă una din Camere a cerut urmărirea penală, dosarul cauze se trimite Ministrului Justiției sau după caz, Primului-Ministru.

Președintele României poate fi sesizat pentru a cere urmărirea penală de către Primul-ministru, Procurorul General de la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Justiție sau de Procurorul șef DNA. După raportul comisiei de anchetă, în cadrul preșidenției, președintele trimite dosarul Ministrului de Justiție, sau după caz Primului-Ministru.

Urmărirea penală a membrilor guvernului este de competența Parchetului de pe lângă Înalta curte de Justiție și casație sau de competența DNA. Dacă s-a început urmărirea penală, Președintele poate cere suspendarea funcției. Dacă s-a dispus trimiterea în judecată, președintele dispune în mod obligatoriu suspendarea de la data sesizării ÎCCJ. Judecarea faptelor se face de ÎCCJ. Hotărârea de condamnare este publicată în Monitorul Oficial al României de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, membrul guvernului este demis de Președintele României la propunerea primului ministru.