1

DREPT FINANCIAR ŞI FISCALNOTE DE CURS

CAP. I Noţiuni introductive privind finanţele publice

1.1. Noţiunea de finanţe publice

Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este inseparabil legată de

existenţa statului şi de folosirea banilor şi a formelor valorice de realizare şi

repartiţie a produsului social. Termenul finanţe provine din expresia

latinească financia pecuniaria care însemna a încheia o tranzacţie prin plata

unei sume de bani./V

In prezent, finanţele reprezintă instrumentul prin intermediul căruia

statul şi celelalte colectivităţi publice asigură fondurile băneşti necesare

dezvoltării economiei naţionale. Finanţele publice sau relaţiile financiare sunt

formate din totalitatea relaţiilor sociale de natură economică care apar în

procesul realizării şi repartizării în formă bănească a resurselor necesare

statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale.

Noţiunea de finanţe publice sau de relaţii financiare nu trebuie

confundată cu cea de bani. Astfel, în timp ce banii reprezintă o marfă specială

care îndeplineşte funcţia de echivalent general, sfera finanţelor este mai

redusă şi reprezintă relaţiile de constituire şi repartizare a unor fonduri

băneşti.

Relaţiile financiare se realizează în cadrul unei activităţi complexe

desfăşurate de organele de stat şi agenţii economici denumită activitate

financiară. Activitatea financiară se desfăşoară în cadrul fiecărui palier al

sistemului financiar, remarcându-se forme specifice precum activitatea

2

bugetară, activitatea bancară, activitatea fiscală etc. Activitatea financiară se

realizează prin acte şi operaţiuni specifice fiecărei forme în parte (operaţiuni

de încasări şi plăţi, de finanţare bugetară, de creditare etc).1

1.2. Definiţia şi obiectul de reglementare al Dreptului financiar

Dreptul financiar poate fi definit ca fiind totalitatea actelor normative

care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a

fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice destinate satisfacerii

nevoilor social- economice ale societăţii.

Dreptul financiar, subramură a dreptului public, grupează toate

normele juridice care reglementează relaţiile financiare.

Reglementarea juridică a relaţiilor financiare are o însemnătate

deosebită, deoarece finanţele publice participă în mod direct la dezvoltarea

societăţii (se asigură, astfel, constituirea, repartizarea şi utilizarea cu eficienţă

a banului public pentru sporirea producţiei de mărfuri, dezvoltarea forţelor de

producţie, promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea

învăţământului, culturii, protecţia socială etc).

1.3. Izvoarele dreptului financiar

Dreptul este alcătuit dintr-un ansamblu de norme generale de conduită

prin care sunt reglementate relaţiile social-economice din cadrul unei/V

1?Gelu Maruntelu, Drept financiar si fiscal, Editura Ovidius University Press, Constanta, 2005, pag.5

3

societăţi. In esenţă, dreptul constituie un element de suprastructură alcătuit

din concepţii juridice precum şi instituţiile şi raporturile juridice

corespunzătoare lor.

Dreptul, ca ansamblu coerent de norme generale de conduită, se

formează prin intermediul izvoarelor de drept./V

În sens juridic, prin izvor de drept se înţelege forma specifică de

exprimare a normelor juridice. Astfel, normele juridice sunt exprimate într-o

diversitate de forme, proprii dreptului, care poartă denumirea generică de acte

normative şi care pot fi, în funcţie de organul de stat de la care emană: legi,

decrete, decrete-legi, hotărâri, decizii, ordine, instrucţiuni, norme

metodologice, etc. Aceste acte normative constituie izvoare de drept. Fiecare

ramură de drept este alcătuită din acte normative specifice care reglementează

o anumită categorie de raporturi juridice.

Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor

normative care reglementează raporturile juridice financiare./V

În raport de gradul de generalitate sau de specificitate, se disting:

- izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de drept;

- izvoare specifice dreptului financiar;

Din prima categorie face parte, în primul rând, Constituţia , legea

fundamentală a ţării, care conţine dispoziţii referitoare la elaborarea,

aprobarea şi executarea bugetului public naţional, cu privire la politica/V

fiscală a statului, controlul execuţiei bugetare etc. În aceeaşi categorie a

izvoarelor comune intră legi, hotărâri care conţin dispoziţii şi în domeniul

financiar.

Din categoria izvoarelor specifice dreptului financiar fac parte actele

normative care cuprind dispoziţii referitoare exclusiv la relaţiile financiare:

4

Legea finanţelor publice nr. 500/2002, Codul fiscal, Codul de procedură

fiscală, Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale etc.

5

1.4. Normele dreptului financiar

Norma juridică este o regulă de conduită generală şi impersonală,

stabilită sau recunoscută de stat şi a cărei respectare obligatorie este garantată

de forţa coercitivă a statului. Pornind de la noţiunea normei juridice, norma

de drept financiar se poate defini ca o regulă de conduită stabilită de stat care

cuprinde drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanţi la raportul de drept

financiar şi a cărei respectare este asigurată, la nevoie, de forta coercitiva a

statului.

Conţinutul normei de drept financiar are aceeaşi structură logico-

juridică ca a oricarei norme juridice - ipoteză, dispoziţie şi sancţiune, precum

şi o construcţie externă determinată de modul de exprimare a actelor

normative (capitole, secţiuni, articole, alineate şi paragrafe).

Ipoteza normei de drept financiar prevede împrejurările în care

urmează să se aplice dispoziţia, iar dispoziţia prevede chiar conduita ce

urmează a fi adoptată de subiecţii de drept.

Dispoziţiile cuprinse în normele financiare au un caracter

preponderent imperativ.

Elementul specific normei juridice financiare îl constituie sancţiunea.

Sunt stabilite sancţiuni specifice relaţiilor financiare şi anume: amenda

fiscală, dobânzile şi penalităţile de întârziere în caz de neplată la termen a

obligaţiilor bugetare, suspendarea finanţării, suspendarea creditării etc.

Sancţiunile se constată şi se aplică de organele financiare şi bancare

persoanelor fizice şi juridice, subiecţi ai raporturilor juridice financiare.

1.5. Raporturile de drept financiar

Raporturile juridice reprezintă relaţiile sociale supuse reglementarii

normelor juridice. Raporturile de drept financiar ocupă un rol însemnat în

cadrul raporturilor juridice, având în vedere importanţa acestor relaţii precum

şi interesul deosebit al societăţii faţă de finanţele publice.

Raporturile juridice financiare sunt reprezentate de relaţiile sociale

care iau naştere în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor

băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice financiare.

Raporturile de drept financiar se particularizează prin urmatoarele elemente

specifice:

- subiecţii participanţi la raporul juridic şi poziţia pe care o au unii

faţă de alţii;

- obiectul de reglementare;

- modalitaea de realizare a formei de activitate în cadrul căreia îşi au

sorgintea;

Astfel, raporturile de drept financiar se nasc numai în cadrul activităţii/V

financiare înfăptuite de stat prin organele sale. În cadrul acestor raporturi,

fără excepţie, unul dintre subiecţi este, întotdeauna, statul reprezentat de un

organ de specialitate care intră în raportul juridic financiar de pe poziţia de

purtător al autorităţii de stat. Această particularitate îi creează o poziţie de

superioritate faţă de ceilalţi subiecţi participanţi la raportul financiar,

persoane fzice si juridice2.

Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza

manifestării unilaterale de voinţă a statului, prin forme specifice prevăzute de

normele juridice financiare. Această particularitate oferă posibilitatea

executării directe de către organele statului a obligatiilor fiscale ale

2?Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag.74

contribuabililor, fără a mai fi necesară, în acest sens, o hotărâre

judecătorească./V

În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice, raporturile de

drept financiar pot fi: raporturi juridice bugetare, raporturi juridice fiscale,

raporturi juridice bancare, raporturi juridice de creditare, raporturi juridice

valutare, raporturi juridice de control financiar etc.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt

subiecţii, conţinutul şi obiectul.

Subiecţii participanţi la raportul financiar sunt, pe de o parte, statul

reprezentat printr-un organ de specialitate, iar pe de altă parte, persoanele

fizice sau juridice care au calitatea de contribuabil. Dintre persoanele fizice,

acestea pot fi: cetăţenii români, persoane fizice străine rezidente

(reprezentanţi diplomatici, comerciali, doctoranzi, studenţi, apatrizi) şi

persoane fizice nerezidente (artişti, sportivi, turişti, oameni de ştiinţă etc).

Conţinutul raporturilor de drept financiar îl constituie drepturile şi

obligaţiile subiecţilor participanţi, care diferă de cele ale altor raporturi

juridice, deoarece privesc necesitatea şi importanţa constituirii, repartizării şi

utilizării fondurilor băneşti ale statului. Astfel, organele financiare de stat au

dreptul şi obligaţia, în acelaşi timp, de a elabora bugetele publice şi de a

adopta măsuri pentru executarea lor, de a acţiona pentru stabilirea şi

încasarea veniturilor publice şi de a le administra conform dispoziţiilor

legale. În ce-i priveşte pe contribuabili, aceştia au obligaţia de a exercita

obligaţia financiară ce le revine prin plata impozitelor şi taxelor pe care le

datorează, dar au şi dreptul de a pretinde organelor financiare aplicarea

corectă a legii, precum şi dreptul de a contesta măsurile considerate nelegale.

Obiectul raporturilor juridice financiare este diferit, fiind determinat,

în primul rând, de sfera largă şi complexă a finanţelor publice, iar în al doilea

rand, de fapte, acte şi operaţiuni specifice activităţii fiscale. Astfel, obiectul

raporturilor financiare este format din acţiunile de prognoză şi organizare

bugetară, din actiunile de control financiar, din sumele de bani care se

individualizează şi se încasează ca impozite şi taxe etc.

1.6. Aparatul financiar al statului

În sens larg, noţiunea de aparat financiar desemnează totalitatea

organelor statului care contribuie în mod direct sau care doar înlesnesc

înfăptuirea activităţii financiare prin care se aplică politica financiară a

statului.

În sens restrâns, aparatul financiar desemnează organele de

specialitate ale statului cu atribuţii exclusive în domeniul financiar.

În funcţie de interpretările date conţinutului aparatului financiar se pot

distinge două categorii de organe ale statului:

- organe ale statului cu competenţe generale care au importante

atribuţii şi în domeniul finanţelor publice: Parlamentul, Preşedinţia,

Guvernul, ministerele, consiliile locale etc;

- organe ale statului cu competenţe speciale, cu atribuţii exclusive

în domeniul finanţelor publice: ministerul economiei, ministerul

finanţelor publice, Curtea de conturi, Garda financiară, corpul de

control economico-financiar al primului ministru. Acestea sunt organe

centrale de specialitate ale statului.

La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale funcţionează

urmatoarele organe de specialitate: direcţiile generale judeţene ale

finanţelor publice care au în subordine administraţiile financiare

publice de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, camerele de

conturi judeţene, secţiile din teritoriu ale Gărzii financiare.

Organele statului care fac parte din aparatul financiar au ca principale

atribuţii: administrarea finanţelor publice, realizarea şi menţinerea

echilibrului financiar, monetar şi valutar al ţării, asigurarea eficienţei

economiei naţionale, organizarea şi urmărirea încasării veniturilor şi

efectuarea cheltuielilor bugetare, organizarea şi exercitarea controlului

financiar3.

3?Dan Drosu Saguna, op. cit. pag.78

CAP. II CONCEPTUL DE SISTEM BUGETAR

Sarcinile finanţelor publice sunt aduse la îndeplinire, în mare măsură,

prin intermediul bugetului de stat ca principal plan financiar al statului.

Bugetul de stat este format din relaţii financiare prin intermediul cărora au

loc constituirea şi repartizarea celui mai important fond bănesc al societăţii,

fondul bugetar.

Cuvântul buget provine din limba franceză veche de la cuvintele

bouge sau bougette care desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani.

Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle normande, de unde s-a

răspândit în toată lumea cu semnificaţia financiară de azi. În România,

termenul de buget apare pentru prima dată în Regulamentele Organice.

Astfel, în Regulamentul Organic al Moldovei se întâlneşte termenul bindge,/V

dar şi expresia închipuirea cheltuielilor anului viitor. Înainte de apariţia

Regulamentului Organic, în ţările române nu a existat un buget în sensul

actual al cuvântului. Totuşi, pot fi menţionate Codicele de venituri şi

cheltuieli apărute pentru prima oară în Moldova în timpul domniei lui

Gheorghe Ştefan Voda (1654) şi apoi în Muntenia în timpul domniei lui

Constantin Brâncoveanu (1694-1704). Aceste condici nu aveau un caracter

executoriu, ele fiind simple acte de gestiune care se refereau la venituri şi

cheltuieli trecute.

Prima încercare de realizare a unui act financiar de tip modern aparţine

lui Nicolae Mavrocordat (în cea de a doua domnie, 1712), când a prezentat

Sfatului domnesc aşa numita Samă sau Băncile visteriei. Acest act

4 Ibidem, pag.286

11

reprezenta o dare de seamă cu privire la natura veniturilor şi

cheltuielilor tării4.5

/V

În reglementarea actuală, sistemul bugetar al tării este organizat într-o

conceptie nouă impusă de economia de piată, renuntându-se la formula

bugetului unic de stat derivată din Planul national unic, instrument al

centralismului excesiv, trecându-se la un sistem de bugete distincte,

elaborate, aprobate şi executate în conditii de deplină autonomie: bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale.

Pentru elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor sunt stabilite

competente precise pentru Parlament, Guvern, Ministerul Finantelor Publice

şi alte organe.

Sistemul bugetar poate fi definit ca fiind planul financiar al statului

prin care sunt prevazute veniturile şi cheltuielile publice pentru o perioadă

determinată de timp, de obicei un an.

Importanta sistemului bugetar în cadrul finantelor publice poate fi

sintetizată astfel:

- participă în mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor

statului;

- asigura autonomia reală a unităţilor administrativ-teritoriale;

- garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii

importante de persoane;

- asigură echilibrul financiar şi valutar al statului;

- are un important rol stabilizator al economiei naţionale;

În ce priveşte natura juridică a bugetului, în doctrină s-au exprimat

mai multe teorii. Conform unor teorii, bugetul ar avea natura unui act

administrativ, iar potrivit altora, bugetul ar fi un act legislativ. S-a impus,

6 Ibidem, pag.295

12

însă, opinia potrivit căreia bugetul are natura juridică de lege, deoarece

Parlamentul adoptă numai legi şi, prin urmare, şi legea bugetară anuală.

5Ibidem, pag.294

13

Conţinutul sistemului bugetar

Conţinutul sistemului bugetar este format din venituri şi cheltuieli

publice.

1 .Venituri publice

Veniturile publice sunt formate din mijloace practice de constituire a

fondurilor băneşti ale statului. Sunt formate din venituri bugetare sau venituri

ordinare şi venituri extrabugetare sau venituri extraordinare. Veniturile

bugetare sau ordinare sunt considerate veniturile care se încasează cu

regularitate la buget constituind o sursă permanentă5. Din această categorie

fac parte taxele, impozitele directe şi impozitele indirecte, precum şi

veniturile de la întreprinderile şi domeniile statului. Impozitele directe se

stabilesc pe baza unor criterii exterioare şi au ca obiect al impunerii

pamântul, clădirile, activităţile economice cu caracter neagricol, mişcarea

capitalui bănesc.

Impozitele indirecte se realizează sub forma impozitelor pe consum la

vânzarea diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii (TVA, accize).

Cotele de impozit sunt percepute în procente proporţionale asupra valorii

mărfii vândute şi a serviciilor prestate, ori în sume fixe pe unitatea de

măsură.

Veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile statului reprezintă

prelevări cu caracter nefiscal. Acestea sunt legate de calitatea statului de

proprietar şi organizator al activităţii în întreprinderile şi domeniile sale.

Această categorie de venituri are o pondere redusă în formarea veniturilor

bugetare.

Veniturile publice extraordinare sunt considerate veniturile la care

statul apelează numai în cazuri excepţionale şi anume, atunci când mijloacele

6 Ibidem, pag.295

14

băneşti provenite din resursele curente nu acoperă integral cheltuielile

bugetare.

2. Cheltuieli publice

Cheltuielile publice reprezintă modalităţi de repartizare şi utilizare a

fondului bănesc bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale

societăţii. Cheltuielile publice sunt repartizate de la bugetul de stat pentru:

- acoperirea nevoilor militare;

- funcţionarea aparatului de stat;

- plata datoriei publice;

- acoperirea nevoilor social-culturale şi a celor de cercetare-

dezvoltare;

- acordarea de subvenţii;5 7

Repartizarea cheltuielilor pe aceste domenii se face în funcţie de

nivelul de dezvoltare economico-socială al fiecărui sat.

Factorii care determină creşterea cheltuielilor publice sunt: sporirea

cheltuielilor militare, creşterea numerică a aparatului de stat şi înzestrarea

acestuia cu mijloace moderne de acţiune, extinderea reţelei de instituţii

publice de învăţământ, sănătate, cultură, organizarea asigurărilor, asistenţei

şi protecţiei sociale, dezvoltarea infrastructurii etc6.

7 Ibidem, pag.298

15

Părţile sistemului bugetar

Sistemul bugetar este format din anumite verigi care alcătuiesc un

ansamblu coerent denumit structura bugetară.

Organizarea bugetară corespunde cu structura organizatorică a statelor.

Acestea pot fi, din punct de vedere al structurii organizatorice, state unitare şi

state federale. Structura bugetară a statelor unitare cuprinde un buget general

al statului şi bugete locale autonome care sunt organizate la nivelul fiecărei

unităţi administrativ-teritoriale. În statele federale structura bugetară este

formată din bugetul federaţiei, bugetele statelor, provinciilor, landurilor,

cantoanelor, membre ale federaţiei şi bugetele locale.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între părţile componente ale

structurii bugetare din fiecare stat se face în funcţie de modul în care au fost

delimitate atribuţiile între aparatul de stat central şi cel local. De obicei,

veniturile cele mai importante şi principalele categorii de cheltuieli fac

obiectul bugetului central, iar la bugetele locale sunt trecute venituri şi

cheltuieli de importanţă secundară.

Schimbul de sarcini între organele centrale şi cele locale şi între

acestea din urmă se reflectă şi în structura veniturilor şi cheltuielilor

bugetare7.

CAP. III ACTIVITATEA BUGETARĂ A STATULUI.

PROCEDURA BUGETARĂ

Conform dispoziţiilor legale, activitatea bugetară presupune mai multe

etape şi anume: elaborarea proiectelor bugetelor care alcătuiesc sistemul

bugetar, aprobarea, executarea şi încheierea exerciţiului bugetar.

Prima etapă a procedurii bugetare - elaborarea proiectelor bugetelor-

cuprinde activitatea de determinare a veniturilor şi cheltuielilor sistemului

bugetar. A doua etapă - aprobarea bugetelor- presupune dezbaterea şi votarea

de către Parlament a legilor bugetare anuale şi a legilor de rectificare

bugetară.

Execuţia bugetară, a treia etapă şi cea mai importantă, constă în

realizarea veniturilor la termenele şi în cuantumul prevăzut (obligaţii

minime) şi efectuarea cheltuielilor conform destinaţiilor prevăzute de lege

(obligaţii maxime ce nu pot fi depăşite).

A patra etapă, încheierea exerciţiului bugetar presupune, în baza

datelor furnizate de evidenţa execuţiei bugetare, o dare de seamă completă

privind modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor pentru

anul bugetar expirat.

Sintetizând cele arătate mai sus, prin procedură bugetară se înţelege

totalitatea actelor şi operaţiunilor cu caracter tehnic şi normativ înfăptuite

de organele specializate ale statului în scopul elaborării, adoptării,

executării şi încheierii execuţiei bugetare.

Procedura bugetară se prelungeşte în timp pe o perioadă de trei ani,

deoarece elaborarea proiectului de buget începe în anul premergăor celui

pentru care se întocmeşte, continuă cu execuţia bugetară în cursul anului

respectiv şi se definitivează prin contul de încheiere a exerciţiului bugetar în

anul următor.

Principiile execuţiei bugetare

Procesul întocmirii, aprobării şi execuţiei bugetului de stat este

guvernat de o serie de reguli pe care doctrina şi apoi legislaţia le-a ridicat la

rang de principii de bază ale procesului bugetar respectiv dreptului bugetar.

Aceste principii fundamentale definesc modul de reflectare a veniturilor şi

cheltuielilor publice în sfera de cuprindere a bugetului de stat, durata de timp

pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile şi să

efectueze cheltuielile bugetare stabilite, relaţia care trebuie să existe între

totalul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, informarea opniei publice asupra

limitelor împuternicirii date guvernului de a realiza venituri şi de a efectuao

cheltuieli etc ./V

In conformitate cu dispoziţiile actualei legi a finaţelor publice, la baza

elaborării şi execuţiei bugetului stau următoarele principii: universalităţii,

publicităţii, unităţii, anualităţii, specializării bugetare, unităţii monetare,

echilibrului bugetar şi cel al neafectării veniturilor bugetare.

a. Principiul universalităţii- art. 8 din Legea nr.500/2002

Conform acestui principiu, bugetul de stat trebuie să cuprindă toate

veniturile şi cheltuielile bugetare, ceea ce înseamnă că nici un venit sau

cheltuială bugetară nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar.

Aplicarea acestui principiu dă posibilitatea Parlamentului de a cunoaşte

veniturile totale ce urmează a fi încasate de stat precum şi destinaţia ce va fi 4

dată acestora. Această îndrituire a Parlamentului este asigurată prin adoptarea

anuală a legii bugetare, precum şi prin normele juridice cuprinse în legea

finanţelor publice.

b. b. Principiul publicităţii- - art. 8 din Legea nr.500/2002

Conform acestui principiu, bugetul public, în toate componentele sale,

se aduce la cunoştinţa celor interesaţi, este supus atenţiei opiniei publice. Cu

ocazia dezbaterilor parlamentare care sunt publice, sunt aprobate principalele

prevederi bugetare. După adoptarea oficială a Legii privind bugetul de stat,

aceasta se publică în Monitorul Oficial, fapt ce conferă posibilitatea

cunoaşterii ei.

c. Principiul unităţii- art. 10 din Legea nr.500/2002

Acest principiu presupune elaborarea, în fiecare an, a unui buget unic

de stat în care vor fi înscrise toate veniturile şi cheltuielile bugetare anuale.

Acest lucru facilitează prezentarea clară a resurselor statului şi a destinaţiilor

acestora pe categorii de cheltuieli..

d. Principiul echilibrului bugetar

4? Gelu Maruntelu, op. cit. pag.28

Potrivit acestui principiu, sistemul bugetar ar trebui să se prezinte

echilibrat în sensul ca veniturile publice trebuie să acopere integral

cheltuielile publice. Când veniturile ordinare nu acoperă cheltuielile, se

9 Dan Drosu Saguna, op. cit. pag.303

20

creează un deficit bugetar care urmează să fie acoperit din venituri

extraordinare.

e. Principiul specializării bugetare -art. 12 din Legea nr.500/2002

Potrivit art. 12 din Legea 500/2002 privind finanţele publice,

veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de

provenienţă şi, respective, pe categorii de cheltuieli grupate după natura lor

economică şi destinaţie, conform clasificaţiei bugetare.

Clasificaţia bugetară este un document tehnic elaborat de Ministerul

Finanţelor care grupează veniturile şi cheltuielile într-o anumită ordine pe

titluri, capitole, subcapitole, articole şi paragrafe precum şi aliniate atunci

când este necesară o si mai mare detaliere.

O clasificaţie bugetară ştiinţifică trebuie să dea răspuns următoarelor

întrebări:

a. care sunt sursele de venit ale bugetului şi cum se repartizează

povara fiscală pe clase sociale;

b. care este destinaţia dată resurselor bugetare şi in interesul cui se

folosesc mijloacele băneşti ale statului;

c. care sunt instituţiile publice prin care se realizează veniturile şi care

efectuează cheltuielile prevăzute în buget9;

Potrivit acestui principiu, la elaborarea bugetelor trebuie avute în

vedere previziunile cele mai realiste şi variantele cele mai prudente în

realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare.

g. Principiul neafectarii veniturilor bugetare - art.8 alin. 2 din Legea

nr.500/2002

Coform acestui principiu înscris în art. 8 alin. 2 din Legea nr.

500/2002 veniturile publice prelevate la dispoziţia statului trebuie să se

depersonalizeze şi să servească la acoperirea cheltuielilor bugetare privite în

ansamblul lor. Cu alte cuvinte, se consideră neindicată afectarea unui anumit

venit pentru finanţarea unor cheltuieli bugetare anume, cu excepţia

donaţiilor şi a sponsorizărilor care au destinaţii distincte.

h. Principiul anualităţii bugetare - art.11 din Legea 500/2002

Potrivit art. 11 alin 2 din Legea nr. 500/2002 anualitatea bugetară se

referă la durata execuţiei bugetare, guvernul fiind obligat să încaseze

veniturile şi să efectueze cheltuielile aprobate de Parlament prin legea

bugetară în cursul anului bugetar la care se referă./V

In practica financiară se întâmplă adeseori ca unele venituri aferente

anului bugetar să nu se realizeze până la sfârşitul acestuia, respectiv 31 dec.,

iar unele cheltuieli angajate în anul respectiv să se efectueze abia în anul

bugetar următor.

22

3. Elaborarea proiectelor bugetare3.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat

Elaborarea proiectului bugetului de stat este asigurată de Ministerul

Finanţelor Publice pe baza proiectelor ministerelor şi a celorlalte organe de

stat precum şi a proiectelor bugetelor locale.

Ministerele şi celelalte organe centrale de stat sunt obligate ca, până la

data de 15 iulie a fiecărui an, să comunice Ministerului Finanţelor Publice

orice propuneri de cheltuieli suplimentare sau diminuări de venituri pentru

bugetul anului viitor faţă de anul în curs precum şi estimările pentru

următorii trei ani.

De asemenea, organele locale ale unităţilor administrative-teritoriale

au aceleaşi obligaţii în cazul solicitării de majorare a transferurilor faţă de

anul în curs.

Proiectele bugetare ale ministerelor, celorlalte organe centrale precum

şi proiectele bugetelor locale se depun la Ministerul Finanţelor cel mai târziu

pînă la data de 1 august al fiecărui an.

Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de bugete şi, în

termen de 10 zile, solicită modificările necesare pentru stabilirea echilibrului

bugetar. Divergenţele dintre Ministerul Finanţelor şi celelalte organe centrale

şi ministere se soluţionează de Guvern.

Proiectele de buget astfel modificate se depun la Ministerul Finanţelor

Publice până la 1 august al fiecărui an însoţite de documentaţii atât la

venituri cât şi la cheltuieli. Pe baza acestor proiecte de buget şi a bugetului

său propriu, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte proiectele legilor

bugetare anuale şi proiectele bugetelor pe care le depune la Guvern până la

data de 30 sept. a fiecărui an. După însuşirea proiectelor legilor bugetare şi a

proiectelor bugetelor de către Guvern, acesta le supune spre adoptare

Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 oct. a fiecărui an -art. 35 din

Legea nr. 500/2002

Proiectul bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia

macroeconomică a ţării pentru anul bugetar pentru care se elaborează

proiectul de buget şi proiecţia acestuia în următorii trei ani.

3.2. Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat

Acest buget, care se întocmeşte distinct de bugetul de stat, cuprinde

relaţiile financiare de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti

necesare asistenţei şi protecţiei sociale. Elaborarea proiectului bugetului

asigurărilor sociale de stat este asigurată de Ministerul Finanţelor Publice în

conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, a

legilor bugetare anuale şi ale altor acte normative privind protecţia socială.

3.3. Elaborarea contului general anual de execuţie

Elaborarea contului general de execuţie a bugetului de stat şi a

bugetului asigurărilor sociale de stat revine Ministerului Finanţelor Publice si

are loc in anul urmator celui la care se refera.

3.4. Elaborarea proiectelor bugetelor locale

Elaborarea proiectelor bugetelor locale revine organlor locale ale

unităţilor administrativ-teritoriale. Calitatea de ordonator principal de credite

la nivelul unităţilor administrativ teritoriale o au primarii comunelor, oraşelor,

municipiilor, si preşedinţii consiliilor judeţene la nivelul judeţelor.

4. Aprobarea proiectelor bugetare

4.1. Aprobarea bugetului de stat

Aprobarea acestui buget se face de către Parlament până cel mai târziu

la data de 31 dec. a fiecărui an. Aprobarea se face pe ansamblu pentru

ministere şi celelalte organe de stat. Dacă bugetul de stat nu se aprobă până la

31 dec., guvernul este abilitat să-şi îndeplinească sarcinile ce-i revin potrivit

bugetului anului precedent, dar pe o perioadă de cel mult trei luni.

Dezbaterile asupra proiectelor legii bugetare şi a bugetului au loc separat în

cele două camere ale Parlamentului, eventualele divergenţe fiind soluţionate

de o comisie comună parlamentară. După aprobarea bugetului de stat şi

adoptarea Legii bugetare, aceasta din urmă este promulgată de preşedintele

României şi publicată în Monitorul Oficial.

4.2. Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Are loc odată cu aprobarea bugetului de stat, procedura fiind aceeaşi,

cu deosebirea că întocmirea şi aprobarea se fac distinct.

4.3. Aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului

Este de competenţa Parlamentului şi are loc, de regulă, odată cu

aprobarea proiectului bugetului de stat pentru anul următor. Această opraţiune

echivalează cu un control ulterior asupra modului în care executivul a

îndeplinit sarcinile aprobate de Parlament prin legile bugetare anuale.

4.4. Aprobarea bugetelor locale

Aprobarea bugetelor locale se face de catre consiliul local al

comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor capitalei şi de consiliul

judeţean al judeţelor. Proiectele de buget sunt prezentate spre aprobare cu cel

puţin două luni înainte de începerea anului. Fiecare buget local se aprobă pe

ansamblu, pe capitole, articole şi ordonatori de credite bugetare.

5. Execuţia bugetară

Execuţia sau exerciţiul bugetar este cea mai importantă etapă a

procedurii bugetare şi constă, în esenţă, în realizarea veniturilor şi efectuarea

cheltuielilor bugetare stabilite prin legile bugetare anuale. Procedura

execuţiei bugetare este formată din următoarele faze:

1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

2. Execuţia de casă bugetară;

3. Realizarea veniturilor bugetare;

4. Efectuarea cheltuielilor bugetare;5.1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare-

art. 48 din Legea 500/2002

Veniturile şi cheltuielile bugetare se repartizează pe trimestre, în

funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care

este necesară efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor

şi a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat se aprobă astfel:

- de către Ministerul Finanţelor Publice pe capitole de venituri şi

cheltuieli publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite;

- de către ordonatorii principali de credite pentru bugetele de venituri

şi cheltuieli proprii şi ale unităţilor subordonate precum şi pe

celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare;

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite la

cererea ordonatorilor principali de credite numai după deschiderea de

credite sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanţelor Publice a

conturilor bancare deschise pe seama acestora.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor publice este

justificată de faptul că, datorită specificului activităţilor şi acţiunilor

socialeconomice, indicatorii financiari nu se pot repartiza în mod egal pe

semestrele, trimestrele sau lunile anului şi, deci, veniturile şi cheltuielile nu se

pot realiza ori efectua în mod uniform în cursul anului bugetar.

Repartizarea pe trimestre se face în scopul stabilirii unui echilibru, în

cadrul fiecărui trimestru, între veniturile şi cheltuielile bugetare şi pentru a se

evita eventualele diferenţe între volumul veniturilor şi cel al cheltuielilor.

În cazul apariţiei, totuşi, în cursul execuţiei bugetare, a unor asemenea

diferenţe, ele se vor acoperi din fondurile de rezervă bugetara aflate la

dispoziţia Guvernului. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a

cheltuielilor bugetare impune organelor financiar-bancare, organelor

centrale ale administraţiei de stat şi agenţilor economici, obligaţia de a

realiza la termen şi în cuantumul prevăzut a indicatorilor financiari, aceasta

fiind condiţia esenţială pentru realizarea unei execuţii echilibrate a bugetului

în cursul anului bugetar.

5.2. Execuţia de casă bugetară

Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se

realizează, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, prin trezoreria

statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor

Publice. Potrivit legii, BNR ţine în evidenţele sale contul curent al Trezoreriei

statului. Metodele de înregistrare a operaţiunilor privind încasarea, păstrarea

şi eliberarea creditelor în şi din acest cont sunt stabilite prin convenţii

încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi BNR./V

In execuţia de casă bugetară, Ministerul Finanţelor şi BNR sunt

sprijinite de societăţile bancare care funcţionează pe teritoriul statului nostru.

Veniturile bugetului de stat se desfăşoară pe subdiviziunile clasificaţiei

bugetare în conturi bancare deschise la sucursalele, filialele şi agenţiile

societăţilor bancare

Cheltuielile bugetului de stat se efectuează în limita creditelor

bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate prin conturi deschise la aceleaşi

societăţi bancare. Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat se

realizează independent, veniturile şi cheltuielile evidenţiindu-se în conturi

deschise la sucursalele BCR.

Veniturile asigurărilor sociale de stat se desfăşoară pe capitole conform

dasificaţiei bugetare , în conturi deschise la sucursalele BCR pe seama

Direcţiilor Judetene de Muncă şi Protecţie Socială.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează în baza

creditelor repartizate Direcţiilor de Muncă şi Protecţie Socială. Din aceste

conturi se efectuează plata pensiilor, ajutoarelor sociale şi ajutoarelor de

şomaj.

5.3. Realizarea veniturilor bugetare

La realizarea veniturilor bugetare trebuie avute în vedere următoarele

principii:

- niciun impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi

încasate dacă nu au fost stabilite prin lege;

- lista impozitelor şi taxelor precum şi a cotelor acestora se aprobă

prin legile bugetare anuale;

- este inadmisibilă perceperea sub orice titlu ori sub orice denumire

de contribuţii directe sau indirecte în afara celor stabilite de

Parlament;

Realizarea veniturilor bugetare constă în încasarea integrală şi la

termenele stabilite a acestora. Pentru realizarea veniturilor bugetare sunt

necesare o serie de acte şi operaţiuni:

1. identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile şi taxabile şi

stabilirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat;

2. încasarea veniturilor bugetare ca urmare a plăţii de către

contribuabili a sumelor datorate bugetului de stat;

10 Ibidem, pag.315

2

3. urmărirea realizării veniturilor bugetare care se face atât de

organele care au dreptul de a le încasa cât şi de alte organe

cum ar fi Ministerul Finanţelor Publice şi organele financiare

locale de pe lângă primării şi prefecturi;

În procesul încasării veniturilor bugetare pot apare venituri încasate

fără să se cunoască veriga bugetară căreia îi sunt destinate. Aceste venituri se

înregistrează provizoriu într-un cont de venituri neclarificate urmând ca într-

un anumit termen, cel mult o lună, situaţia lor să fie clasificată şi să fie

înregistrate în conturile bugetare respective. În cazul în care nu se reuşeşte

identificarea veniturilor în cauză, acestea vor fi trecute în contul încasări din

diverse alte surse ale bugetului de stat.

De asemenea, pot să apară sume încasate în plus faţă de cele datorate

legal sau încasate fără temei legal. Aceste sume se pot compensa cu alte

venituri datorate sau care vor fi datorate în viitor de acelaşi plătitor ori vor fi

restituite10.

Procedura efectuării cheltuielilor bugetare presupune un ansamblu de

acte şi operaţiuni alcătuit din:

- solicitarea şi punerea la dispoziţia ordonatorilor a fondurilor

bugetare;

- repartizarea fondurilor regiilor autonome, societăţilor comerciale cu

capital public şi instituţiilor publice;

- transferul pentru unităţile administrative-teritoriale în cazurile în

care acestea nu îşi pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii

stabilite în condiţiile legii;

- utilizarea efectivă a fondurilor băneşti de către beneficiari;

30

3

Creditele sau alocaţiile bugetare reprezintă sume de bani puse la

dispoziţia unor beneficiari, în limita cărora se poate decide efectuarea de

cheltuieli bugetare pentru finanţarea unor activităţi social-economice. Aceste

sume sunt primite cu titlu gratuit de către beneficiary, fiind nerambursabile.

Schimbarea destinaţiei creditelor bugetare este interzisă, fiind

calificată de legea penală ca infracţiune de deturnare de fonduri. Folosirea

creditelor bugetare este prevăzută numai în sarcina persoanelor care au

calitatea de ordonatori de credite. Această calitate este conferită de lege

conducătorilor instituţiilor publice cu personalitate juridică. Potrivit art. 21 al.

1 din Legea nr. 500/2002 ordonatorii de credite se împart în trei categorii:

principali, secundari şi terţiari.

În raport de calitatea şi poziţia instituţiei publice pe care o conduc,

ordonatorii de credite îndeplinesc două categorii de atribuţii:

- atribuţii de repartizare a alocaţiilor bugetare cuvenite unităţilor

subordonate;

- atribuţii de utilizare a fondurilor bugetare a sumelor aprobate

pentru unităţile pe care le conduc11;

Ordonatorii principali de credite ai bugetului administraţiei centrale

de stat sunt ministrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale

administratiei centrale, conducatorii altor autorităţi publice si conducătorii

institutiilor publice autonome- art. 20 alin. 1 din Legea 500/2002.

Ordonatorii principali pot atribui această calitate şi altor persoane

din conducerea instituţiei respective, care dobândesc astfel calitatea de

ordonator principal prin delegaţie. Delegarea calităţii de ordonator

31

principal se comunica Ministerului Finanţelor Publice şi BNR..

Delegarea poate fi generală (cu competenţă deplina) sau specială (numai

pentru anumite operaţiun).

De asemenea, delegarea poate fi temporară sau pe durată

nedeterminată. Delegarea poate fi revocata oricând, decizia de revocare se va

comunica Ministerului Finanţelor şi BNR.

Ordonatorii secundari sau terţiari de credite ai bugetului central de stat

sunt, după caz, conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din

subordinea ministerelor şi a celorlalte organe centrale finantate din acest

buget- art. 20 alin. 4 din Legea 500/2002.

Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare

aprobate pe unităţile ierarhic inferioare şi aprobă efectuarea cheltuielilor din

bugetul propriu conform dispoziţiilor legale.

Ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din

bugetele proprii şi repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţile

ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatorii terţiari de credite.

Aceştia din urmă utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai

pentru nevoile unităţilor pe care le conduc. Ordonatorii de credite răspund de

respectarea dispoziţiilor legale în ce priveşte utilizarea creditelor bugetare, de

integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc, de ţinerea la zi a

contabiliătăţii şi prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra

execuţiei bugetare.

32

TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR SI A TAXELOR

Cele mai importante surse ale veniturilor bugetare le constituie

impozitele si taxele.

In literateratura de specialitate , impozitul a fost definit ca o

contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata, conform

legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si persoanele juridice pentru

veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda. Din aceasta

definitie se pot desprinde urmatoarele trasaturi ale impozitului:

1) Este o contribuţie bănească, în sensul că persoanele fizice şi

juridice sunt datoare să participe, după anumite criterii, la formarea fondurilor

generale de dezvoltare a societăţii, necesare finanţării unor trebuinţe social -

economice în folosul întregii colectivităţi.

Spre deosebire de statele sclavagiste şi feudale care percepeau

impozite şi în natură, în prezent, în condiţiile statului modern, impozitele şi

taxele se percep exclusiv în bani.

2) Conform art. 56 alin.1 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să

contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Impozitul este o

contribuţie obligatorie, în sensul că toate persoanele fizice şi juridice,

beneficiare ale acţiunilor şi obiectivelor finanţate din fondurile publice, sunt

obligate să participe la formarea acestor fonduri. Această obligaţie este

prevăzută în Legea fundamentală a României, în art. 56 alin.1 la Capitolul III

destinat îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor.

3) Impozitul are caracter nerambursabil, deoarece statul nu este obligat

să restituie contribuabililor sumele percepute cu acest titlu. Odată constituite

33

fondurile generale ale societăţii, acestea trebuie utilizate numai pentru

finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes general, necesare tuturor

membrilor societăţii.

4) Impozitele se datorează în conformitate cu dispoziţiile legale,

deoarece nici un impozit al statului nu poate fi stabilit şi nu poate fi perceput

decât în „puterea unei legi” conform principiului ; „nullum impositum sine

lege ” .

Potrivit art. 139 alin.1 din Constituţie ”impozitele, taxele şi orice alte

venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se

stabilesc numai prin lege” , iar potrivit art.139 alin.2 „impozitele şi taxele

locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi condiţiile

legii”.

5) Obligaţia plăţii impozitelor revine persoanelor fizice şi juridice

care au calitatea de contribuabili.

6) Impozitul se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile

deţinute de contribuabili. Această trăsătură este strâns legată de caracterul

legal al impozitului, deoarece sunt supuse impozitării numai acele venituri şi

bunuri ale contribuabililor care, în conformitate cu dispoziţiile legale, sunt

impozitate; „per a contrario” este ilegala impozitarea unor bunuri sau

venituri ale contribuabililor, care nu sunt prevăzute în actele normative care

instituie astfel de obligaţii.

34

13

Perceperea abuzivă a impozitelor atrage restituirea de îndată

contribuabililor a sumelor plătite cu acest titlu, iar funcţionarii publicivinovaţi vor răspunde, după caz, disciplinar,contraventional sau penal.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Cele mai importante criterii care stau la baza clasificării impozitelor

sunt următoarele:

1) După forma impunerii impozitele se clasifică în impozite în bani şi

în natură, acestea din urmă fiind caracteristice epocii sclavagiste feudale.

2) După obiectul impunerii; există următoarele categorii de impozite:

a) impozite pe avere, impozite pe venit şi impozite pe cheltuieli.

3) Cea mai importantă clasificare a impozitelor este determinată de

modul de percepere a acestuia. Se cunosc astfel, impozite directe şi impozite

indirecte.

4) Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau

juridice Care trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită

pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind veniturile sau averea

fiecărui contribuabil şi a cotelor fixate prin lege.

Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ asupra

contribuabilului, ci privesc vânzarea bunurilor sau prestarea unor servicii5 6.

5?Gelu Maruntelu, op. cit., pag.179

6?DAN DROSU SAGUNA, op cit., pag.376

35

13

Din categoria impozitelor directe fac parte: impozitul funciar,

impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi comerciale, impozitul pe venit,

impozitul pe tranzacţii imobiliare, impozitul pe profit, iar din categoria

impozitelor indirecte fac parte T.V.A., accize, taxe vamale (de import, de

export, de tranzit), taxe de timbru.

DEFINIŢIA ŞI TRĂSĂTURILE TAXELOR

Alături de impozitele, taxele reprezintă o altă sursă principală de

venituri publice.

Potrivit art. 2 pct.40 din Legea 500/2002 privind finanţele publice,

prin taxă se înţelege o „sumă plătită de o persoanaă fizică sau juridică, de

regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o

instituţie publică sau un serviciu public”. Din această definiţie rezultă că

obligaţia de a plăti taxa revine persoanelor fizice sau juridice care solicită un

serviciu public. În categoria taxelor intră: taxele judiciare (taxele notariale),

taxele administrative (pentru eliberarea de autorizaţii, permise, legitimaţii),

taxele consulare etc.

Din definiţia de mai sus se pot desprinde următoarele trăsături

specifice taxelor:

1) Reprezintă o plată neechivalată pentru servicii sau lucrări

efectuate de instituţii sau organe ale statului, deoarece suma plătită poate fi

mai mare sau mai mică decât valoarea serviciului prestat.

2) Subiectul plătitor este precis determinat în persoana celui

care solicită efectuarea unei activităţi din partea unui organ sau instituţii

publice.

3) Reprezintă o contribuţie pentru acoperirea cheltuielilor

necesare serviciilor solicitate de diferite persoane, în timp ce impozitele

reprezintă contribuţii pentru acoperirea cheltuielile generale ale societăţii.

4) Reprezintă plăţi făcute de persoanele fizice şi juridice pentru

servicii efectuate în mod direct şi imediat acestora de către organe sau

instituţii de stat specializate.

La stabilirea şi aplicarea taxelor se au în vedere următoarele principii:

- unicitatea taxării, în sensul că o persoană datorează o

singură dată o sumă cu titlu de taxă pentru serviciul prestat

- răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată

revine funcţionarului sau persoanei încadrata la instituţia sau organul

respectiv, şi nu debitorului

- actele nelegal taxate sunt lovite de nulitate absolută

- taxele au caracter anticipativ deoarece ele se datorează şi se

achită în momentul solicitării serviciilor ce urmează a fi efectuate de organe

sau instituţii de stat.7

5

7? DAN DROSU SAGUNA, op cit., pag.387

38

TITLURILE DE CREANŢĂ BUGETARĂ9

Prin reglementarea fiecărei categorii de venituri bugetare (impozite şi

taxe) legea instituie o obligaţie cu caracter general, a cărei concretizare, ca

obligaţie bănească într-un anumit cuantum ce revine unui anumit contribuabil

(persoană fizică sau persoană juridică) se realizează prin titlul de creanţă

bugetară.16

Cu alte cuvinte, titlul de creanţă bugetară reprezintă actul juridic

întocmit sau confirmat de organele de specialitate ale statului prin care se

stabileşte întinderea obligaţiei de plată cu tilul de impozit sau taxă ce revine

unui contribuabil.

CLASIFICAREA TITLURILOR DE CREANŢĂ BUGETARĂ

Titlurile de creanţă bugetară se clasifică în două mari categorii:

1) titlurile de creanţă bugetară explicite

2) titlurile de creanţă bugetară implicite

1) Titlurile de creanţă bugetară explicite sunt acte juridice întocmite

în scopul exclusiv de a constata obligaţia unui contribuabil de a plăti o sumă

de bani cu titlu de impozit sau taxă în contul bugetului de stat sau bugetului

local.

În această categorie intră:

- procesul-verbal de impunere

- declaraţia vamală, declaratia de impunere

2) Titlurile de creanţă bugetară implicite sunt acte juridice

39

întocmite cu un alt scop, însă în măsura în care conţine şi cuantumul sumelor

pe care un contribuabil le datorează bugetului de stat cu titlu de impozit şi

taxă, constituie titlu de creanţă bugetară.

În această categorie intră:

- documentele (statele) de plată a salariilor şi a altor

drepturi salariale impozabile;

-documentele ce constată plata către asociaţi sau acţionari a

dividentelor cuvenite acestora;

- actul constatator întocmit de organele de control financiar în

măsura în care constată şi obligaţii bugetare cu titlu de impozite , taxe,

dobânzi, penalităţi de intârziere în sarcina contribuabilului.

PARTICULARITĂŢILE TITLURILOR DE CREANŢĂ9 9

BUGETARĂ

1) Titlul de creaţă bugetară este executoriu de drept, fără a mai fi

necesară obţinerea altui titlu executoriu, prevederile sale putând fi aduse la

îndeplinire fără nicio investire specială. Raţiunea acestei particularităţi

rezidă în necesitatea realizării veniturilor bugetare la termenele şi în

cuantumul prevăzut de lege, pentru a putea fi aduse la îndeplinire/V

obiectivele social-economice stabilite prin legea bugetară anuală. În virtutea

acestei particularităţi a titlului de creanţă bugetară, în cazul în care se

constată reaua-credinţă a contribuabilului în ce priveşte plata sumelor

datorate bugetului de stat sau bugetelor locale cu titlu de impozite şi taxe,

organele fiscale au dreptul să procedeze direct la executarea silită a acestor

40

sume fara a mai necesara obtinerea, in acest sens, a unei hotarari judcatoresti

definitive si investite cu formula executorie.

2) O altă particularitate a titlului de creanţă bugetară o constituie cea

de act declarativ de drepturi şi obligaţii. Importanţa practică a acestei

particularităţi rezidă în dreptul statului de a încasa sumele pe care un

contribuabil le datorează bugetului cu titlu de impozite şi taxe, de la data

naşterii obligaţiei în sarcina contribuabilului respectiv, care coincide cu

momentul realizării veniturilor impozabile şi a dobândirii bunurilor

impozabile sau taxabile. În virtutea acestei particularităţi , titlurile de creanţă

bugetară sunt acte juridice care produc efecte retroactiv, adica la o data

anterioara celei la care sunt emise..