Subiectele pentru examen la

FILOSOFIA ECONOMICĂ

1. Filosofia ca concepție despre lume și modalitate de gândire: obiectul de studiu, funcţiile. Corelația dintre și filosofia economică.

Problema omului reprezintă o preocupare constantă a filosofiei. Descrierea mecanismului transfomării potenţialului uman în actualitate – a fost şi rămîne un obiectiv prioritar al reflecţiei filosofice. În calitatea sa de „dragoste de înţelepciune” filosofia desemnează nu doar ştiinţa, dar şi căutarea fericirii. Astfel, în noţiunea de filosof figurează două exigenţe importante: „ideea unei căutări a adevărului şi aceea a unei căutări a valorilor. În calitatea sa de călăuză a vieţii individului, sociomului, filosofia practică îl orientează pe om. Orientarea nu poate fi redusă la cunoaştere, la concepţia despre lume, la autoanaliză. O problemă importantă, cu care se confruntă orice persoană, oricare agent moral, este cea a alegerii scopurilor. Kant menţiona că alegerea scopurilor trebuie iniţiată cu înţelegerea acelui tip de libertate transcendentală care reiese din concepţia despre lume a persoanei. În opnia economiştilor liberali preferinţele individuale reprezintă temeiul prim al evaluării sistemului economic Pornind de la afirmaţia că oamenii trăiesc într-o societate concretă, Hegel ne convinge că suntem modelaţi de această societate şi de timpul istoric în care trăim. În rezultatul unor studii filosofii contemporani reies din aprecierea: filosofia studiază universalul din sistemele cosmos-om, societate – om, om-om, om-Sine. Filosofia contemporană studiază viaţa socială, istoria umanităţii, elaborează învăţătura despre dezvoltarea şi modernizarea socităţii. Funcţia conceptuală evidenţiază semnificaţia şi actualitatea cunoaşterii filosofiei de către fiecare om, indiferent de epoca istorică în care se naşte şi îşi trăieşte viaţa, de statutul social şi de apartenenţa etnică. Funcţia metodologică îi oferă filosofiei un statut special de metodologie generală a cunoaşterii. Metodologia este învăţătura despre metodele, formele şi principiile cercetării ştiinţifice. Funcţia axiologică ( axiologia – învăţătura despre valori) este actuală în toate timpurile, dar mai ales în perioada de tranziţie de la un sistem axiologic la altul. Funcţia praxiologică (praxiologia – învăşătura despre acţiunea eficientă). Pe parcursul a peste 2500 ani filosofia a analizat relaţia omului cu natura, cu mediul ambiant. Funcţia formativă desemnează potenţialul instructiv, educativ al filosofiei practice, obiectivul central al căreia este organizarea şi orientarea proceselor de socializare, personalizare şi profesionalizare individuală.

2. Filosofia economică ca domeniu al cunoașterii: obiect de studiu, categorii, funcții, metode. Filozofia de economie este ramura filozofiei care studiază aspectele filosofice ale economiei. Acesta poate fi definit ca ramura a economiei care studiază propriile sale principii alături de aspectele morale. Filosofi, economişti, alţi specialişti în ştiinţe sociale şi cetăţeni obişnuiţi au simţit cu toţii o mai mare nevoie de a înţelege ce fel de disciplină intelectuală este ştiinţa economică şi cât credit merită aserţiunile ei. Filosofii contemporani au devenit sceptici în privinţa „înţelepciunii" moştenite de la filosofia ştiinţei, dobândind convingerea că se pot învăţa multe despre cum trebuie să se facă ştiinţă din studierea modului în care se face ştiinţă în realitate. Deşi cele mai multe din aceste cercetări se centrează asupra ştiinţelor naturii, atenţia acordată de filosofi ştiinţei economice a crescut treptat, deoarece economia este, în fapt, o ştiinţă deosebit de interesantă ca obiect de studiu filosofic.

3. Filosofia economică și știința economică: interacțiuni și conexiuni.ştiinţa economică este un domeniu de cercetare modern . ştiinţa economică debutează în secolul al XVIII-lea cu scrierile fiziocraţilor francezi, ale lui Cantillon şi Hume şi îndeosebi ale lui Adam Smith. Ştiinţa economică a luat naştere atunci când s-a înţeles că există un sistem economic care poate fi obiect de studiu. . În concepţia lui Smith şi în cea a majorităţii economiştilor, economie de piaţă oferă agenţilor individuali o libertate, un argument puternic în favoarea capitalismului.Adam Smith, David Ricardo şi

John Stuart, ei puneau accentul pe producţie şi pe factorii ce influenţează oferta de bunuri de consum. Către sfârşitul secolului al XlX-lea, ştiinţa economică a încetat de a mai fi atât de sumbră. Ea a cunoscut însă totodată o revoluţie teoretică majoră, aşa-numita revoluţie neoclasică sau marginalistă. În cursul anilor 70 ai sec.XX filosofia ştiinţei s-a detaşat de concepţia pozitiviştilor logici şi de cea a lui Karl Popper, orientându-se spre o investigare mai detaliată a ştiinţelor particulare. Marx argumentează însă că prin lărgirea şi dezvoltarea întreprinderilor lor, care duc la creşterea numerică a clasei muncitoare şi la scăderea numărului proprietarilor independenţi, capitaliştii creează în mod involuntar premisele pentru viitoarea revoluţie socialistă. Eseul Limitele teoriei utilităţii marginale al lui Thorstein Veblen este un exemplu de critică instituţională la adresa teoriei economice dominante.

4. Ontologia – teoria generală a existenţei. Categoriile de existență, substanță, materie, mişcare.Probleme ontologice în filosofia economică.

Ontologia este învăţătura despre existenţă. Obiectul de studiu al ontologiei este existenţa ca realitate obiectivă. Filosofii prin existenţă desemnează cele mai diferite fenomene. De exemplu: gândirea, lumea ideilor, Dumnezeu, materia etc. Înţelegerea existenţei, conştientizarea apartenenţei la ea de către individ, modifică, în mod radical, atitudinea, abordarea vieţii de către om şi respectiv succesul pe care acesta îl cunoaşte. În ontologia naturalistă, deosebim concepţii: moniste, care recunosc un principiu unic ce stă la baza diversităţii lucrurilor şi fenomenelor. sunt concepţii dualiste (R. Descartes) şi pluraliste (Anaxagora) care pun la baza existenţei două sau mai multe elemente. Cu activitatea lui Socrate filosofia edifică ontologia umanului, preocupată de definirea scopului/sensului existenţei umane. Elaborarea concepţiei filosofice despre materie este determinată de necesitatea de a-i cunoaşte esenţa. materia are o singură proprietate fundamentală – este realitate obiectivă. Realitatea obiectivă desemnează existenţa în afara conştiinţei umane, şi independenţa în raport cu ea. Definiţia materiei desemnează realitatea obiectivă, reflectată de organele de simţ ale omului. În realitatea obiectivă nu este nimic mai mult decât materia în mişcare. În aşa fel, mişcarea este concepută ca o modificare a anumitor calităţi. Această idee produce controverse, deoarece ea presupune că fiinţa să nu fie pe deplin fiinţă şi să participe la contrariul său, nefiinţa. mişcarea reprezintă orice transformare, orice influenţare reciprocă a elementelor unui sistem, schimbul de substanţe în celulele organismului, activitatea oamenilor ca temelie a vieţii lor sociale etc. . Se cunosc cinci forme principale de mişcare a materiei: mecanică, fizică, chimică, biologică şi socială. problemele existentiale care, evident, depaseau frontierele stiintei economice, nu puteau fi omise intrucit creau cadrul general de judecata si principiile sau stilpii de baza ai teoriilor economice.la unele chestiuni generale, la care stiintele sociale din acele vremuri neavind suficiente clarificari, iar autorii respectivi neadresindu-se practicii pentru verificarea ipotezelor, raspunsurile au ramas timp indelungat pe terenul speculatiilor. conceptia materialista dupa care este orientata eluarea existentei umane.In conditiile viziunii dominatiei lumii materiale succesul existentei umane si intreaga conceptie despre om sint eluate in termeni materiali, adica in termenii preeminentei factorilor materiali - produse, mijloace fixe, productivitate - in raport cu cei nemateriali - idei, informatii, teorii, etica etc. stiinta economica trebuie sa-si fondeze conceptele si sfera de cuprindere a domeniului de studiu pe conceptele filosofice si pe cele ale stiintelor sociale moderne ce studiaza realitatea. Stiinta economica ia in considerare relatiile umane ce nu pot fi lasate de o parte de analizele stiintifice intrucit insasi procesele economice, precum si teoria economica nu numai ca nu sint autonome, ci sint incarcate de relatii si comportamente umane

5. Specificul existenței economice. Dimensiunile spațio-temporale ale existenței economice.

După cum s-a menţionat deja, existenţa există în spaţiu şi în timp. Conceptele folosofice de spaţiu şi de timp caracterizează particularităţile organizării structurale ale materiei. Spaţiul este o noţiune filosofică care

desemnează formele de existenţă ale obiectelor materiale, caracterizează poziţia lor, întinderea şi ordonarea elementelor în sistemele materiale. Timpul este un concept filosofic, care desemnează formele de existenţă a obiectelor materiale, şi care caracterizează durata şi succesiunea schimbării stărilor elementelor în sistemele materiale. În ştiinţa econonomică, de asemenea, se utilizează pe scară largă noţiunile de spaţiu economic şi timp economic. Ideile spaţiului economic au fost examinate încă în lucrările clasicilor economiei politice A. Smith şi D. Ricardo, care sunt consideraţi fondatorii teoriei despre organizarea spaţială a economiei. Factorul timpului este, de asemenea, indisolubil legat de procesele economice. În istoria filosofiei şi în ştiinţă s-au constituit două teorii, care dezvăluie esenţa spaţiului şi timpului în unitatea lor cu materia: substanţialistă şi a relativităţii. În ştiinţa contemporană se disting următoarele forme de spaţiu şi de timp: 1. În natura nevie – spaţiul şi timpul fizic.2. În natura vie – spaţiul şi timpul biologic.

6. Specificul, esența, structura și funcțiile conștiinței economice.

Toate sistemele filosofice sunt axate pe problematica umană. Scopul ultim al filosofiei constă în fundamentarea sau justificarea condiţiei umane. Deosebirea esenţială a omului este concentrată de spiritualitatea sa. Omul este conştient nu numai de realitatea exterioară, dar şi de cea interioară, subiectivă. Orientările raţionaliste au contribuit la elaborarea concepţiei despre caracterul creator al conştiinţei, despre creativitatea spiritului uman, despre capacitatea conştiinţei de a modela diferite segmente/aspecte ale realităţii naturale şi sociale. Filosofii contemporani răspund: psihicul nu există şi nici nu poate exista fără purtătorul său material – creierul. În activitatea psihicului deosebim două categorii de procese: fiziologice şi psihologice care nu coincid, dar nici nu sunt diferite. Sfera logică a noţiunii psihic uman este mai largă decât cea de conştiinţă. Conştiinţa reprezintă dimensiunea cea mai evoluată a psihicului uman, definitorie pentru specificul acestuia. Din această perspectivă, conştiinţa integrează celelalte forme de manifestare psihică, le depăşeşte calitativ, corelându-le cu procese mai complexe, cum ar fi: gândirea, le imprimă noi caracteristici. Prin dominantele sale, conştiinţa orientează şi structurile conştientului. Inconştientul dinamic este o structură psihică deosebită de gândirea propriu-zisă; este o zonă “aconştientă” şi din principiu neconştientizabilă. Inconştientul nu poate fi analizat în mod direct, ci plutind de la manifestările sale: vise, nevroze, acte ratate etc. Psihoanaliza stratifică omul în trei niveluri: Sinele, Eul, Supraeul. Sinele este reprezentat de instincte, tendinţe, înclinaţii, dorinţe obscure, aptitudini, preferinţe Supraeul conţine ipostazele principiului realităţii, idealul social şi moral. Eul apare ca o instanţă adaptivă, operând cu teste de realitate.

7. Omul prin prisma filosofiei economice. Esența bio-psiho-socială a omului. Ca fiinţă bio-psiho-socială individual uman reprezintă o unitate integrală a nivelurilor: biologic, psihic, social. Asupra omului influenţează constant mediul înconjurător, toate corpurile cosmic, sistemele şi procesele ce le caracterizează. Şi dacă în om este asimilată întreaga componenţă a universului, toate formele şi calităţile lui, reprezentând un microcosmos, atunci se poate presupune că misterul lumii tot prin om poate fi descoperit. Natura nu reprezintă împărăţia forţelor spontane, ca haos ce nu poate fi controlat de raţiunea umană. Omul se afirmă şi ca produs al realităţii sociale. Dacă la nivelul relaţiei omului cu natura se vorbeşte despre adaptarea la condiţiile de viaţă, apoi la nivelul social, socio-cultural relaţiile, reacţiile omului la factorii excitanţi din exterior, atitudinile, abordările etc. adoptate sunt concentrate în procesele de socializare şi personalizare. La nivelul comunicării cu semenii, în grupul social omul iniţial se afirmă ca individualitate. Noţiunea individualitate desemnează ansamblul calităţilor unui individ care îl fac irepetabil, deosebit. Realizarea individualităţii reprezintă naşterea noului şi irepetabilului. La nivelul relaţiilor sociale, prin diverse implicări ale individualităţilor se dezvoltă personalitatea individului.

8. Formarea personalității și funcțiile ei social-economice. Fenomenul Homo Oeconomicus. La nivelul relaţiilor sociale, prin diverse implicări ale individualităţilor se dezvoltă personalitatea individului. Temeiul esenţial al personalităţii este inteligenţa, capacitatea persoanei de a înţelege ce face, pentru ce face, cum face. Înţelegerea semnificaţiei deciziilor adoptate, capacitatea de a gestiona procesul vieţii şi al activităţii social-utile, capacitatea de aşi asuma diferite roluri în viaţa comunităţii – sunt caracteristicile definitorii ale personalităţii. Personalitatea individului se formează, se dezvoltă în cadrul comunicării cu semenii, cu care se află în multiple relaţii. Personalitatea se deosebeşte prin faptul că îşi controlează comportamentul, îşi amână prima reacţie la excitanţii din exterior, anticipează acţiunile altora.

9. Gnoseologia – teoria generală a cunoaşterii.: interpretări, niveluri, forme, metode şi funcții. Gnoseologia și filosofia economică.

Termenul de gnoseologie provine din limba greacă, de la gnosis ce înseamnă cunoaştere şi logos – teorie, învăţătură. În epoca Renaşterii, ştiinţele naturii, în baza mai multor descoperiri, îi insuflă omului că el este creatorul propriului destin. Savanţii şi filosofii moderni, studiază posibilităţile perfecţionării calităţilor cognitive şi creative ale omului. Orientându-se spre analiza şi satisfacerea necesităţilor producerii materiale, ştiinţa modernă sub diverse aspecte studiază realitatea obiectivă. Kant afirma: cunoaşterea este o activitate care se desfăşoară după legi proprii. Kant împarte procesul cunoaşterii în trei etape: 1) intuiţia sensibilă; 2) intelectul analitic; 3) raţiunea. Stabilind caracterul contradictoriu, dialectic al procesului de producere treptată a cunoştinţelor, gnoseologia supune studiului sursele şi nivelurile cunoaşterii. Sunt deosebite două niveluri: senzorial şi raţional. Cunoaşterea senzorială este realizată de organele de simţ ale omului, capabile să producă senzaţii şi percepţii. Rezultatele cunoaşterii senzoriale sunt supuse unor operaţii realizate de creier, care în totalitatea lor sunt definite, gândite. Gândirea se exteriorizează prin producerea noţiunilor, judecăţilor, raţionamentelor. Clasificarea cunoştinţelor se face în baza mai multor criterii. Sub aspect calitativ, cunoştinţele se împart în afirmative şi negative. . Dacă pornim de la metoda utilizată în producerea cunoştinţelor, obţinem cunoştinţe deductive şi inductive. În baza temeiului cunoaşterii, cunoştinţele sunt empirice şi teoretice. Cunoştinţele empirice au un caracter descriptiv, narativ, sunt formulate în baza observaţiilor subiectului cunoscător. Cunoştinţele teoretice sunt abstracte, universale, se referă la fenomene, proprietăţi şi corelaţii neobservabile.

10. Epistemologia – teoria cunoaşterii ştiinţifice: obiectul de studiu. Geneza şi evoluţia ştiinţei. Corelaţia epistemologiei cu filosofia economică.

Epistemologia este un domeniu al ştiinţei şi filosofiei care analizează apariţia, structura, metodele şi veridicitatea cunoaşterii ştiinţifice. Obiectivele principale ale epistemologiei se referă la condiţiile, valoarea şi limitele cunoaşterii ştiinţifice, gradul de certitudine al cunoştinţelor obţinute, la analiza metodelor ce conduc la sporirea eficienţei cunoaşterii ştiinţifice. Epistemologia analizează apariţia, structura, metodele şi criteriile cunoaşterii ştiinţifice. Filosofia ştiinţei elaborează o concepţie ştiinţifică despre lume, analizează omul nu numai ca esenţă raţionalizatoare. epistemologia se manifestă şi în interiorul fiecărei discipline ştiinţifice, căpătând caracter de epistemologie de ramură (a economiei, biologiei, matematicii, tehnicii etc.), cât şi privitor la ştiinţă în genere, numindu-se epistemologia generală. Ea reprezintă cercetarea filosofică a posibilităţilor şi valorilor cunoaşterii ştiinţifice, valoarea cunoaşterii ştiinţifice având ca determinantă de bază adevărul. Obiectul de studiu al epistemologiei economice este analiza posibilităţilor şi condiţiilor de căpătare a cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul teoriei cunoaşterii economice, modului în care folosind principiile, ipotezele, raţionamentele proprii, ştiinţa economică descoperă adevărul. ştiinţei economice, cu analiza subiectului economic epistemic şi a obiectului epistemic. Epistemologia economică are ca obiect de studiu şi analiza diferitelor modele ale dezvoltării economice (neoclasice, keynesiste ş.a.). Epistemologia are ca scop să-i facă pe cei

interesaţi să înţeleagă că teoria economică caută adevărul, calea înţelegerii naturii contradictorii a unor teorii, a contradicţiilor dintre teorie şi realitatea economică, să prevadă viitorul ştiinţei economice. O trăsătură deosebită a cunoaşterii ştiinţifice economice este şi faptul că ea are nevoie şi de un sistem de instrumente speciale, care, în mod nemijlocit, acţionează asupra obiectului studiat Această cunoaştere e legată şi de însuşirea unui anumit sistem de orientări valorice finalist-orientate.

11. Cunoașterea științifică: niveluri, forme, metode, particularitățile în sfera economică.

La nivelul cunoaşterii ştiinţifice filosofia se prezintă ca un factor integrator. Savanţii deosebesc diferite forme şi niveluri de integrare a cunoştinţelor. În acest sens deosebim nivelul particular, general şi superior/complex de integrare a cunoştinţelor. În baza acestei clasificări este stabilită ierarhia: legea – metoda – principiul – teoria – ideea – metateoria – ştiinţa aplicată – metaştiinţa – ştiinţa de frontieră – ştiinţa complexă – tabloul ştiinţific al lumii – filosofia. Fiecare factor are funcţie integratoare în raport cu precedentul. Forţa integratoare a fiecărui factor este determinată de caracterul general al legităţilor şi particularităţilor acelui subdomeniu a obiectului studiat pe care îl reprezintă. Fiecare factor are limitele lui de influenţă.

12. Epistemologia economică: problema fundamentală şi obiectul de studiu, structura și funcțiile.

Epistemologia economică concretizează legităţile generale ale dezvoltării cunoştinţelor ştiinţifice privitor la ştiinţa economică. De aici putem formula problema fundamentală şi obiectul de studiu al epistemologie economice.Dacă problema fundamentală a epistemologiei este studierea raportului dintre subiectul epistemic şi obiectul epistemic, apoi problema fundamentală a epistemologiei economice este studierea raportului dintre subiectul epistemic economic, în calitatea căruia se prezintă cercetătorii ştiinţifici din domeniul ştiinţei economice, şi obiectul epistemic economic prin care se înţeleg ipotezele, teoriile, principiile ştiinţei economice cu care operează savantul economist. Obiectul de studiu al epistemologiei economice este analiza posibilităţilor şi condiţiilor de căpătare a cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul teoriei cunoaşterii economice, modului în care folosind principiile, ipotezele, raţionamentele proprii, ştiinţa economică descoperă adevărul. Ea se ocupă şi cu revizuirea sau examinarea critică a teoriilor economice vechi, cu analiza validităţii cunoştinţelor economice

13. Metodologia: obiectul de studiu și nivelele metodologice. Metodologia şi metodologia economică - metode de studiu comune şi universale.

Metodologia este învăţătura despre metodele, formele şi principiile cunoaşterii ştiinţifice. Metoda

reprezintă regula de acţiune. Metoda cunoaşterii reprezintă un act, realizat în mod conştient. Metoda

reflectă forma obiectivă conştientizată a raportului practic şi cognitiv al subiectului cu obiectul. Obiectul

metodologiei ştiinţei cuprinde diversitatea metodelor, procedeelor de cercetare ştiinţifică a normelor şi

idealurilor ştiinţei, a formelor de organizare, gestiune şi desfăşurare a procesului cognitiv. Metodologia

ştiinţei valorifică istoricul ştiinţei – experienţa acumulată în domeniul cunoaşterii diferitor segmente ale

realităţii. În sistemul mijloacelor logico-metodologice evidenţiem diferite tipuri şi niveluri. Metodologia

ştiinţei valorifică istoricul ştiinţei – experienţa acumulată în domeniul cunoaşterii diferitor segmente

ale realităţii. În sistemul mijloacelor logico-metodologice evidenţiem diferite tipuri şi niveluri.

Deosebim trei niveluri metodologice: universal-filosofic, general-ştiinţific, ştiinţifico-aplicativ.

Metodele universal-filosofice de cercetare: dialectica şi sinergetica

14. Interacțiunea dintre economie și politică.

Relatia dintre economie si politica are un caracter biunivoc: sectorul politic influenteaza economia, iar starea si evolutia economiei influenteaza viata politica. Pe de o parte, sectorul politic (partidele aflate la putere, Guvernul etc.), prin actiunile sale exercita influente asupra alocarii resurselor disponibile, a distributiei veniturilor, stabilizarii fluctuatiilor macroeconomice, asupra dezvoltarii economice etc.;Pe de alta parte, economia exercita influente asupra sectorului politic prin:a) influenta rezultatelor economice asupra gradului de popularitate al partidului la putere (Guvern) si asupra sanselor sale de a fi reales;b) dependenta sanselor de a pune in aplicare diferite politici prin utilizarea resurselor economice disponibile solicitate de sectorul public. In sfera economica, puterea corporatiilor este exercitata printr-un proces de negociere intre corporatii si agentiile de stat,intre manageri si sindicate. In sfera politica, puterea se manifesta in procesul de negociere dintre partidele politice, grupurile de interese si stat. Procesul de negociere nu este echivalent cu cel de libera concurenta. Daca acesta din urma are un caracter impersonal, cel de negociere implica mecanisme speciale, unde sunt prezente elemente specifice proceselor politice si administrative: ierarhie, dominatie, influenta etc. Relatiile de negociere presupun existenta unei balante de putere intre toti partenerii.

15. Rolul sistemului politic în procesul de funcționare și modernizare a economiei.\Relatia dintre economie si politica are un caracter biunivoc: sectorul politic influenteaza economia, iar starea si evolutia economiei influenteaza viata politica. Pe de o parte, sectorul politic (partidele aflate la putere, Guvernul etc.), prin actiunile sale exercita influente asupra alocarii resurselor disponibile, a distributiei veniturilor, stabilizarii fluctuatiilor macroeconomice, asupra dezvoltarii economice etc.;Pe de alta parte, economia exercita influente asupra sectorului politic prin:a) influenta rezultatelor economice asupra gradului de popularitate al partidului la putere (Guvern) si asupra sanselor sale de a fi reales;b) dependenta sanselor de a pune in aplicare diferite politici prin utilizarea resurselor economice disponibile solicitate de sectorul public. In sfera economica, puterea corporatiilor este exercitata printr un proces de negociere intre corporatii si agentiile de stat,intre manageri si sindicate.In sfera politica, puterea se manifesta in procesul de negociere dintre partidele politice, grupurile de interese si stat. Procesul de negociere nu este echivalent cu cel de libera concurenta. Daca acesta din urma are un caracter impersonal, cel de negociere implica mecanisme speciale, unde sunt prezente elemente specifice proceselor politice si administrative: ierarhie, dominatie, influenta etc. Relatiile de negociere presupun existenta unei balante de putere intre toti partenerii.

16. Interacțiunea dintre puterea politică și puterea economică.

17. Fenomenul societății civile și rolul ei în dezvoltarea economică.

18. Praxiologia – învățătura despre acțiunea eficientă.Filozofia acţiunii (practicii) în cercetarea filosofică contemporană a căpătat denumirea de praxiologie, care ca ştiinţă independentă s-a constituit relativ târziu. Toţi marii gânditori din istoria filosofiei care au meditat asupra statutului şi destinului omului au fost atraşi de ideea de practică.Izvoarele praxiologiei pot fi şi trebuie căutate încă din perioada antică. La conturarea problematicii moderne a filosofiei acţiunii o contribuţie importantă au avut-o reprezentanţii germani Immanuel Kant şi Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Praxiologia sau teoria acţiunii umane eficiente reprezintă una din disciplinele filosofice contemporane cele mai apropiate de problemele concrete ale vieţii sociale. Cercetările praxiologice depăşesc însă preocupările şi competenţa strictă a demersului filosofic. Ele interesează în mod deosebit şi pe

planul ştiinţelor particulare chemate astăzi să aspire tot mai mult spre aplicabilitate.Praxiologia analizează condiţiile şi principiile generale de eficienţă pentru acţiunea umană în întregul ei, practică şi spirituală, intelectuală; ea oferă ,,recomandări de principii, pozitive şi sugestive, valabile pentru toate domeniile de activitate şi pentru toate profesiunile.” T. Kotarbinski consideră că marile scopuri ale praxiologiei, ca disciplină filosofică independentă, sunt: construirea şi fundamentarea unor norme dintre cele mai generale ale unei eficienţe cît mai înalte, a unui sistem de recomandări şi contraindicaţii general-tehnice în vederea realizării unei acţiuni eficiente;conştientizarea şi aprofundarea dinamicii progresuluiartelor practice pe calea spre măiestrie, fiind vorba despre o tendinţă către o anumită succesiune a fazelor şi de factorii ce determină anumite schimbări;

19. Aspecte filosofice și criterii ale eficienței activității economice.

Eficienţa activităţii umane raportată la moralitatea subiectului activ, abordare semnificativă pentru timpul în care trăim, este reflectată în opera fondatorilor utilitarismului: Jeremy Bentham (1784-1832), John Stuart Mill (1806-1873), care adoptă o perspectivă consecvenţionalistă, potrivit căreia fapt bună nu se defineşte prin intenţiile care stau la originea ei sau prin scopurile urmărite de către agent, ci prin efectele/consecinţele sale. În varianta originală, utilitarismul lui Bentham ne oferă o etică cantitativistă, fiind asemănătoare unei aritmetici a plăcerii, menită să ofere calculul diferitor decizii sub aspectul consecinţelor acestora. Plăcerile şi suferinţele pot fi comparate din punct de vedere cantitativ numai dacă toate sunt omogene sau echivalente în ceea ce priveşte calitatea lor. Utilitarismul a contribuit la formarea conceptului de valoare a activităţii individuale şi sociale, a fundamentat conceptul comportamentului moral, a constituit şi constituie un standard în realiozarea politicilor economice şi sociale. Orientate către maximizarea bunăstării totale sau medii. În aplicarea teoriei convenţionaliste se impun mai multe cerinţe. , alegerea raţională a omului contemporan este determinată de condiţia existenţială, de pericolele care ameninţă viaţa sub toate formele ei de organizare: plante, animale, om. Din motiv că omul este unica fiinţă capabilă să producă oportunităţi/alternative el se face şi responsabil pentru consecinţele alegerii deciziei/soluţiei în fiecare caz concret. Teza iniţală a discursului bioetic, în acest context, este: orice act trebuie întemeiat pe o analiză, pe o evaluare a tuturor circumstanţelor şi imperativelor timpului istoric. Aceasta va pune în evidenţă scopurile, mijloacele activităţii social-utile a fiecărui membru al societăţii. Dimensiunea libertăţii unui individ este determinată de libertatea semenilor care-l înconjoară, respectiv cu cât mai multe informaţii are la dispoziţie creierul uman, cu atât persoana este mai liberă, mai influentă în grupul social. În acest context, am recomanda cititorilor noştri mai puţin să fie preocupaţi de libertatea actului alegerii şi mai mult să fie îngrijoraţi de autenticitatea informaţiilor asimilate despre legile universale ale Existenţei în totalitatea ei, despre particularităţile modului uman de existenţă.

20. Necesitățile și interesele subiectului social ca fundament al activității economice.

21. Banii ca fenomen cultural și ca motiv al activității economice.

Fiinţa umană este prea săracă în interior, şi-a pierdut valorile sufletului şi de aceea caută să compenseze această sărăcie interioară cu o bogăţie exterioară şi atunci are nevoie de bani şi bunuri pentru senzaţiile şi satisfacţiile personale. De aceea banul şi lucrurile materiale au primit o importanţă exagerată, iar fiinţa umană e dispusă să fure, să mintă şi să exploateze în fiecare moment.

22. Banii și puterea. Banii și morala.

23. Filosofia culturii - funcţiile şi legile culturii. Conceptele de cultură şi civilizaţie: interacțiunea dintre cultură și civilizație, cultură și societate şi cultură și economie.

O definiţie universală a culturii nu există. Culturologii americani A.Kroeber şi C.Kluckholn au analizat 164 de definiţii a noţiunii de "cultură", propunând-o pe-a 165-a: Cultura constă din modele implicite şi explicite ale comportării şi pentru comportare, accumulate şi transmise prin simboluri incluzând şi realizarea lor în unelte. Miezul esenţial al culturii constă din idei tradiţionale apărute şi selecţionate istoric şi în special din valorile ce li se atribuie. Sistemele de cultură pot fi cosiderate, pe de o parte, ca produse ale acţiunii şi, pe de altă parte, ca elemente ce condiţionează acţiunea viitoare. Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli). Funcţia axiologică.Cunoaşterea şi înţelegerea oferă posibilitatea omului să se raporteze corect şi eficient la realitate, şă aprecieze, corespunzător unor criterii valorice superioare, acţiunile, evenimentele, relaţiile sociale sau interumane şi să opteze corespunzător acestor criterii pentru ca viaţa lui să capete temeiuri puternice. Cu alte cuvinte, cultura îşi dovedeşte prin aceasta şi o importantă funcţie axiologică.Funcţia socializatoare Prin cunoaşterea autentică şi aprecierea justă, atât a potenţialităţi lor proprii cât şi a naturii relaţiilor sociale, cultura îl poate ajuta pe om să se încadreze în social, şă-şi optimeze activitatea, şă oco-lească pe cât posibil obstacole, greutăţi, fenomene de înstrăinare umană, conflicte interumane. Toate acestea ţin de importanta funcţie socializatoare a culturii, care asigură efectiv realizarea omului în ceea ce are el ca trăsătură definitorie, sociabilitatea, acea trăsătură de esenţă fără de care omul n-ar putea fi om.Fîncţia transformatoare.Una dintre cele mai importante funcţii ale culturii este fîncţia transformatoare. În plan natural ea, datorită existenţelor nou create, altele decât cele pe care le-a zămislit natura, adaugă "peste natura na-turală" o nouă existenţă, transformând-o pe aceasta dintr-o natură pentru sine într-o natură pentru om.. Cea mai importantă influienţă transformatoare a culturii e asupra omului.Funcţia umanizatoare Şlefuirea interiorităţii, modelarea personalităţii noastre, potenţierea în plan superior a valenţelor umaniste, cizelarea sensibilităţii şi rezonanţei omeniei noastre la umanul de lângă noi este de fapt funcţia umanizatoare a culturii, care înalţă umanul din noi la cote calitativ superioare.

24. Cultura economică și multiculturalismul în condițiile globalizării și europenizării.

Din practica economică, dorinţa de progres a demonstrat că poate depăşi bariera culturală. Cu toate exemplele hilare de multinaţionale care comit erori grave de cultură atunci când negociază pentru prima dată un contract într-un spaţiu complet diferit, globalizarea continuă sparge în fiecare zi tot mai multe bariere, însă decalajele dintre statele lumii rămân mari. Oare să nu fie vorba despre o anumită educaţie, mai bine spus despre o lipsă a educaţiei, ca element cauză a condiţiilor precare din lumea a treia?Germania este un caz demn de luat în considerare atunci când vorbim de cultură. Duşmanii conceptului laissez-faire ridică un podium grandios acestui stat, pentru că, încă, succesul său economic vine pe o filieră socialistă. Cu toate că tot piaţă există la baza economiei germane, sistemul lor social este foarte bine coordonat şi se pare că funcţionează de minune în acest fel.Dacă ar trebui să ne referim la o reţetă perfectă între liberalism şi dirijism, cazul german ar fi câştigătorul fără drept de apel. Este, poate, o combinaţie unică, ce poate funcţiona doar acolo. Cultura nemţilor, poate fi un punct forte în acest algoritm. Obişnuiţi să lucreze ca o imensă echipă, în stilul unei armate unde fiecare ştie perfect unde îi este locul şi ce are de făcut, cetăţenii germani dezvoltă o formă unică de capitalism. Se poate ca lecţia celui de-al doilea Război Modial să fi fost prea dură sau poate este doar o continuitate a unei unice tradiţii a strămoşilor acestui popor, dar rezultatul este unul uimitor. Societatea germană face consistenţa unei echipe performante în arealul economic, ducând în spate, în continuare, marea Europă. Oricum este clară diferenţa între capitalismul susţinut şi atent observat al Germaniei faţă de capitalismul bazat pe concurenţă de risc al Statelor Unite ori cel al marilor firme din Japonia. Teoria lui Baumoll, care susţine existenţa mai multor forme de capitalism pare viabilă (capitalismul administrat de stat, capitalismul oligarhic, capitalismul firmelor mari, capitalismul antreprenorial).În mod evident, factorul cultural are însemnătatea lui în sfera economicului, în a contura forma economiei dintr-un stat. Unele opinii argumentează că unul dintre motivele performanţei economice lente ale Europei vestice

din ultimele decenii se datorează faptului că asumarea riscului nu este stimulată suficient în cultura acestui spaţiu, apelând mai mult la politici protecţioniste și sociale.

25. Corelația dintre diversitatea culturală și dinamica dezvoltării economice.

Provenind din trecut, cu numeroase reguli inserate în forma unei morale recunocute de întreg poporul, cultura este prezentă în fiecare decizie economică pe care o ia individul, fără a conştientiza acest lucru. Rolul valorilor economice pentru existența umană. O parte din literatura de specialitate corelează cultura cu dezvoltarea economică. F. List considera religia un element cheie în acest sens, Hofstede de aceeaşi opinie, iar T. Veblen argumenta dorinţa individului de a progresa economic prin raţiuni ce ţin de instincte provenite din tradiţii şi obiceiuri. G. Myrdal considera unele culturi ca incompatibile cu lumea nouă. Prea mult tradiţionalism şi o viziune arhaică închisă ar conduce la instituirea unui zid imens în calea modernizării. Din practica economică, dorinţa de progres a demonstrat că poate depăşi bariera culturală. Cu toate exemplele hilare de multinaţionale care comit erori grave de cultură atunci când negociază pentru prima dată un contract într-un spaţiu complet diferit, globalizarea continuă sparge în fiecare zi tot mai multe bariere, însă decalajele dintre statele lumii rămân mari. În mod evident, factorul cultural are însemnătatea lui în sfera economicului, în a contura forma economiei dintr-un stat. Unele opinii argumentează că unul dintre motivele performanţei economice lente ale Europei vestice din ultimele decenii se datorează faptului că asumarea riscului nu este stimulată suficient în cultura acestui spaţiu, apelând mai mult la politici protecţioniste și sociale.În concluzie, economia este o știinţă ce trebuie studiată în timp și spaţiu. Diferenţe semnificative în progresul economic ţin de contextul instituţional informal. Piaţa se mulează pe diversitatea culturală, împrumută şi preia trăsături, se uniformizează cu instituţiile dintr-un spaţiu.

26. Rolul valorilor economice pentru viața și activitatea umană. Valorile economice & Valorile general-umane.

Morala reprezintă un ansamblu de idei, reguli cu privire la bine şi rău, la corect şi incorect, cu privire la just şi injust. Morala, ca sistem de norme, se bazează pe convingerea intimă şi pe conştiinţa personală a fiecărui individ în comportamentul său. Mobilul regulii morale este datoria persoanei faţă de sine însăşi. Oamenii îşi raportează comportarea la valorile morale de bine sau rău, din care decurge şi definirea acestui comportament ca moral sau imoral. Morala in functionarea si dezvoltarea economie are ca valori fundamentale principiile binelui, dreptăţii, justiţiei şi adevărului, valori promovate şi apărate de drept, cu scopul obtinerii unui raport intre oameni si activitatea lor economica. Normele morale sunt dotate cu sancţiuni de aceeaşi natură, sancţiuni care pot fi exterioare subiectului, ca de exemplu oprobiul public, sau pot fi interioare, adică din sfera conştiinţei subiectului, putând enumera aici forme ca: păreri de rău, regrete, mustrări de cuget, scrupule de conştiinţă ş.a.

27. Etica economică: obiect de studiu, categorii, funcții.

Etica în afaceri se referă de fapt la acel echilibru care ar trebui găsit între performanţele economice şi cele sociale ale firmei. Pentru înţelegerea clară a rolului eticii în afaceri este deosebit de importantă atitudinea conducerii superioare a firmei din care să reiasă respectarea eticii atât prin acţiunile proprii ale managerilor cât şi din politicile abordate în firmă, din deciziile luate, din sarcinile transmise, din politicile salariale adoptate, din modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare, etc.Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. Acest adevăr este probat atât din perspectivă macroeconomică, cât şi din cea microeconomică. La nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii, angajaţilor. Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea

este deosebit de importantă în relaţiile de afaceri.Noi credem ca etica nu-l face pe om mai bun, il poate ajuta, cu siguranta, sa se fereasca de raul pe care il poate face altora sau siesi. In general, etica urmareste a gasi adevarul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simtul etic si constiinta morala, a contura idealul moral, a separa binele de rau, etc.

28. Interacțiunea dintre morală și economie.

Morala este totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi relaţiile dintre indivizi, dar şi dintre indivizi şi societate.  Economia este o ştiinţă socială ce studiază producţia şi desfacerea, comerţul şi consumul de bunuri şi servicii. nteractiunea dintre morala si economie este activitatea economică, ce se desfăşoară de către oameni, pentru oameni, iar raţionalitatea ei constă în stabilirea unui raport optim dintre resurse şi nevoi, a unui raport de subordonare a mijloacelor pe care oamenii le pot folosi în activitatea lor, în vederea scopului major urmărit, care este consumul.” 

29. Rolul normelor și valorilor morale în funcționarea și dezvoltarea economiei.

Morala reprezintă un ansamblu de idei, reguli cu privire la bine şi rău, la corect şi incorect, cu privire la just şi injust. Morala, ca sistem de norme, se bazează pe convingerea intimă şi pe conştiinţa personală a fiecărui individ în comportamentul său. Mobilul regulii morale este datoria persoanei faţă de sine însăşi. Oamenii îşi raportează comportarea la valorile morale de bine sau rău, din care decurge şi definirea acestui comportament ca moral sau imoral. Morala in functionarea si dezvoltarea economie are ca valori fundamentale principiile binelui, dreptăţii, justiţiei şi adevărului, valori promovate şi apărate de drept, cu scopul obtinerii unui raport intre oameni si activitatea lor economica. Normele morale sunt dotate cu sancţiuni de aceeaşi natură, sancţiuni care pot fi exterioare subiectului, ca de exemplu oprobiul public, sau pot fi interioare, adică din sfera conştiinţei subiectului, putând enumera aici forme ca: păreri de rău, regrete, mustrări de cuget, scrupule de conştiinţă ş.a.

30. Principiile practice ale eticii economice.

Principiile eticii în afaceri trebuie dezvoltate şi aplicate în toate sferele de activitate ale actorului economic. În această viziune, promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi a subordonatilor, are o importantă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizatii . Unele din principiile de bază ale eticii în afaceri sunt:

Responsabilitatea economică şi socială a companiei. -Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social; acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toti "actorii" lumii afacerilor.

Încrederea între participantii la viata economică.- Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clientilor, comunitătii, angajatilor, întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă în relatiile de afaceri.

Comunicarea onestă şi tratamentul corect.- Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instructiuni de folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consummator.

31. Religia ca fenomen socio-cultural: clasificarea religiilor. Biblia – monument istorico-filosofico-cultural-religios. Corelația dintre religie și economie.

Religia este un fenomen socio-cultural important in comunitatiile de oameni din timpuri stravechi pina in prezent. Ea este o forma de constiinta sociala, un complex de reprezentari spirituale, care se fundamenteaza pe credinta in puteri supranaturale si entitati divine, carora omul li se inchina. Pentru majoritatea religiilor sunt importanti slujitorii cultului religios. Pentru religie un rol important il au asa notiuni ca binele si raul, dar

mai ales scopul si sensul vietii umane. Deasemenea pentru toate religiile este caracteristic ca credinta sa se fundamenteze pe niste scrieri religioase, in care sint fixate principiile fundamentale. Se considera ca scrierile sunt dictate de catre divinitati sau scrise de catre persoane care au atins o stare spirituala speciala. Religii primitive: magia; totemismul; animismul; fetisismul.Religiile mondiale: budismul; crestinismul; islamul. Biblia se referă la Scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scrieri sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani.Se presupune că ceea ce creștinii numesc Vechiul Testament, ar fi rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți[2], provenind din cărturarii aflați în serviciul conducătorilor politici și clericali din regatele Israelului și Iudeei antice.[3] Cărțile acestea au fost adunate în secolele I-II d.Hr. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach sau Hamikrá iar mai târziu, cu adăugirea Evangheliilor și a unor cărți suplimentare, Biblia creștină, sau Sfânta Scriptură, care conține atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament. Din punctul de vedere al mesajului, Biblia este o saga ce redă în mod coerent și irezistibil teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Ea exprimă elocvent sentimentul profund al posedării unei origini, al experienței și destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane. Isus este personajul central al Bibliei. Într-adevăr, întreaga Carte este despre El

32. Impactul religiilor mondiale asupra funcționării și dezvoltării economiei.

Religia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. Faptul că valorile religioase au modelat dezvoltarea economică și socială este susținută nu doar de realitățile de ordin financiar cu care se confruntă anumite țări, ci și de analize ale specialiștilor preocupați de acest fenomen. Sociologul german Max Weber consideră că creștinismul occidental nu doar că nu a frânat dezvoltarea societății, ci chiar ar fi determinat un progres decisiv al capitalismului. În cartea sa de referință, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Weber demonstrează că etica și înțelegerea protestantă a lumii au influențat în mod pozitiv dezvoltarea capitalismului. În argumentația sa, Weber consideră că în urma Reformei religioase protestante datoria omului în lume era aceea de a munci, realizând cu zel planul lui Dumnezeu. Această viziune a locului și sarcinii omului în lume a fost însoțită de interdicții deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciți pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce depășea stricta necesitate a traiului zilnic. Max Weber susține că aceșt i factori au contribuit la reinvestirea continuă a banilor câștigați și astfel la menținerea unei economii foarte dinamice și realizarea unor acumulări de capital considerabile.