12
1. Transmiterea informaţiilor Ana Stoica Constantin (2004, p.52) sintetizează esenţa comunicării interpersonale astfel: „formă fundamentală de interacţiune psihosocială în care are loc un schimb de semnale, de mesaje (…) . În realitate , comunicarea este imperfectă, iar cauza pierderilor şi alterărilor de sens, când nu se datorează canalului de comunicare, este împărţită între cei doi protagonişti, vorbitorul şi ascultătorul. Pe de o parte, noi nu transmitem ceea ce vrem sau ceea ce credem că transmitem. La rândul lui, receptorul are marja lui de subiectivitate, care face ca informaţia ajunsă la el şi cu care operează să fie „altă informație marcată de o sumedenie de factori informaţionali, cognitivi, afectivi, atitudinali, contextuali. Autoarea menţionează o serie de cauze ale perturbării sau blocării comunicării: A. Cauze externe a. Diferenţe culturale 24 b. Distorsiunea mesajului în cursul transmiterii în lanţ c. Entropia B. Cauze psihice/psihosociale a. Raţionalizarea b. Transferul c. Profeţia care se autoîndeplineşte C. Comportamente care inhibă, perturbă sau blochează comunicarea a. Exprimarea ermetică b. Ambiguitatea c. Întreruperea actului de ascultare d. Stereotipurile e. Sfaturi necerute f. Neatenţia g. Ignoranţa h. „Dialogul surzilor‖ i. Monologul egocentric j. Ameninţarea k. Limbajul prescriptiv l. Lauda în scopul obţinerii unor beneficii m. Schimbarea subiectului dureros n. Prim-plan pentru propria persoană o. Refuzul de a accepta problema p. Lipsa de respect, simpatie sau indiferenţă faţă de vorbitor

exercitiu_comunicare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

pratica

Citation preview

1. Transmiterea informaiilor Ana Stoica Constantin (2004, p.52) sintetizeaz esena comunicrii interpersonale astfel: form fundamental de interaciune psihosocial n care are loc un schimb de semnale, de mesaje () . n realitate , comunicarea este imperfect, iar cauza pierderilor i alterrilor de sens, cnd nu se datoreaz canalului de comunicare, este mprit ntre cei doi protagoniti, vorbitorul i asculttorul. Pe de o parte, noi nu transmitem ceea ce vrem sau ceea ce credem c transmitem. La rndul lui, receptorul are marja lui de subiectivitate, care face ca informaia ajuns la el i cu care opereaz s fie alt informaie marcat de o sumedenie de factori informaionali, cognitivi, afectivi, atitudinali, contextuali. Autoarea menioneaz o serie de cauze ale perturbrii sau blocrii comunicrii: A. Cauze externea. Diferene culturale 24 b. Distorsiunea mesajului n cursul transmiterii n lan c. Entropia B. Cauze psihice/psihosociale a. Raionalizarea b. Transferul c. Profeia care se autondeplinete C. Comportamente care inhib, perturb sau blocheaz comunicarea a. Exprimarea ermetic b. Ambiguitatea c. ntreruperea actului de ascultare d. Stereotipurile e. Sfaturi necerute f. Neatenia g. Ignorana h. Dialogul surzilor i. Monologul egocentric j. Ameninarea k. Limbajul prescriptiv l. Lauda n scopul obinerii unor beneficii m. Schimbarea subiectului dureros n. Prim-plan pentru propria persoan o. Refuzul de a accepta problema p. Lipsa de respect, simpatie sau indiferen fa de vorbitor q. Refuzul r. Critica, insulta

D. Factori de personalitate i procese psihice a. Diferenele de sex b. Emoiile oc c. Timiditatea

Activitate practic: Alegere i decizie Sarcina de lucru: Lund n considerare lista de obstacole prezentate anterior se propun urmtoarele etape de alegere a principalelor obstacole n comunicare: 1. Fiecare participant, n mod individual va alege un singur obstacol pentru fiecare din categoriile de mai jos: A. Cauze externe (cu care participantul s-a confruntat cel mai des) B. Cauze psihice/psihosociale ( reprezentativ pentru participant) C. Comportamente care inhib, perturb sau blocheaz comunicarea(comportamentul adoptat cel mai frecvent) D. Factori de personalitate i procese psihice (alese de participant ca fiind propriu caracteristic )

2. n perechi, se va repeta sarcina propus, apoi un reprezentant va prezenta n grup rezultatele obinute 3. Aceeai sarcina se va repeta n cadrul grupului. Pentru fiecare element al categoriilor prezentate grupul va decide asupra elementului reprezentativ. 4. Fiecare participant va prezenta diferenele dintre matricea personal a obstacolelor i cea identificat de ntreg grupul. Obiective operaionale: - s identifice blocajele de comunicare la nivel individual - s negocieze cu ali participani identificarea blocajelor de comunicare relevante pentru grup - s argumenteze alegerea/alegerile realizate Metode: conversaia, exerciiul, dezbaterea. Materiale necesare: fie de lucru individuale, fie de lucru pentru activitatea n perechi, flipchart Timp:40 minute: 3 minute instructaj, 10 minute munc independent, 10 minute munc n perechi , 10 minute dezbatere n grup, 7 minute exemplificare discuii.

2. Chestionar de autodeterminare a stilurilor comportamentale n situaii de grup (adaptare dup A.Beauchamp, R.Graveline, C.Quiviger) Instruciuni. ncercuii una din cele trei variante pentru fiecare dintre afirmaiile de mai jos:I. naintea unei reuniuni am tendina: 1. De a pregti i de a prevedea totul pn la cel mai mic detaliu; 2. De a pregti un cadru general al ntlnirii; 3. De a conta nainte de toate pe grup. II. La nceputul unei reuniuni am tendina: 3. De a acorda ncredere grupului, astfel nct el singur s-i stabileasc demersurile; 2. De a indica grupului demersurile pe care trebuie s le urmeze; 1. De a propune grupului mi multe demersuri pentru a fi discutate i a alege unele dintre ele.III. n faa ideilor categoric opuse celor ale mele, am tendina: 2. De a continua discuia pentru a aprofunda punctele de vedere ale fiecruia; 3. De a lsa fiecruia libertatea sa; 1. De a-mi menine ideile ntr-un mod ferm i adesea agresiv sau pasionat. IV. Cnd cineva critic direct ceea ce spun, am tendina: 1. De a-l convinge c eu am dreptate; 2. De a-i pune lui ntrebri sau ntregului grup pentru a face precizri; 3. De a-l lsa s spun ce vrea i apoi de a trece la alte probleme. V. Cnd grupul ia o direcie diferit fa de cea stabilit iniial de comun acord, am tendina: 3. De a lsa libertatea grupului, fr s intervin; 2. De a reaminti grupului primele sale opiuni, pentru ca singur s-i revin;1. De a readuce grupul rapid i ferm la tema stabilit iniial, fr nici o discuie. VI. ntr-un grup, am n mod obinuit tendina: 2. De a atepta momentul cel mai favorabil pentru a face ca grupul s in seama de ideile mele i de cele exprimate de alii; 3. De a m exprima cum mi vine, dup inspiraia de moment; 1. De a spune de la nceput ce gndesc, independent de ceea ce gndesc alii. VII. ntr-o reuniune de grup, am tendina de a considera un conflict ca: 1. Un moment neplcut care trebuie ct mai repede depit pentru a readuce grupul la ordine; 2. O reacie normal a grupului care nu trebuie estompat, chiar dac afectiv este foarte dur; 1. Ceva care se va rezolva de la sine. VIII. Fa de un individ tcut din grup, am tendina: 3. De a respecta tcerea, fr a-i acorda o atenie special; 1. De a-i cere direct s vorbeasc pentru ca grupul s tie, la final, ce gndete; 2. De a fi atent pentru a-l relansa ntr-un moment oportun, fr s-l forez. IX. Pentru a cunoate prerea grupului asupra unei probleme, am tendina: 2. De a-l obliga pe fiecare membru al grupului s-i spun prerea; 3. De a lsa cuvntul celor care se exprim cel mai mult, considernd c fiecare o poate face, dac dorete; 1. De a relansa problema n diverse moduri astfel ca fiecare s se poat exprima. X. n urmrirea scopurilor vizate pun accent mai nti pe: 2. Responsabilitile fiecrui membru din grup, chiar dac acest lucru cere timp; 1.Responsabilitile conductorului de grup, deoarece el este principalul rspunztor; 3. Responsabilitile liderului natural (informal), pe care ceilali membrii ai grupului l ascult. XI. Eu resimt evaluarea ca: 3. Un moment cruia nu-i vd utilitatea; 1. Un moment dificil care nu trebuie prea mult prelungit, ci orientat spre rezultatele obiective ale grupului; 2. Un moment dificil orientat spre rezultatele atinse de grup i spre funcionarea intern a grupului. XII. Dac demersurile grupului ajung la rezultate diferite fa de cele pe care le-am prevzut, am tendina de a considera c: 1.A fost un ru necesar; 3. Acesta corespunde mai bine adevratelor nevoi ale grupului; 2.Este pcat, dar asta este.

Dup ce ai rspuns la toate ntrebrile, numrai cte rspunsuri notate cu 1. ai ncercuit, cte notate cu 2. i cte notate cu 3. Semnificaia rezultatelor obinute const n urmtoarele: - rspunsurile notate cu 1 indic prezena unui stil comportamental autoritar, dup cum urmeaz: - ntre 1 5 rspunsuri notate cu 1 avei cteva tendine autoritare pe care trebuie s vi le supravegheai; - ntre 6 9 rspunsuri notate cu 1 avei tendine autoritare profunde, care trebuie mai bine supravegheate; - ntre 10 12 rspunsuri notate cu 1 dai dovad de un autoritarism periculos. - rspunsurile notate cu 2 indic prezena unui stil comportamental democrat, cooperator, dup cum urmeaz:- ntre 1 5 rspunsuri notate cu 2 suntei pe cale de a conduce democratic grupul; - ntre 6 9 rspunsuri notate cu 2 avei n mn foarte bune atuuri pentru a conduce un grup n mod democratic; - ntre 10 12 rspunsuri notate cu 2 suntei animatorul democratic ideal. - rspunsurile notate cu 3 indic prezena stilului democratic , liber, permisiv, dup cum urmeaz: - ntre 1 5 rspunsuri notate cu 3 avei tendine de permisivitate care trebuie supravegheate; - ntre 6 9 rspunsuri notate cu 3 avei tendine puternice de a lsa grupul s mearg de la sine, ceea ce duneaz grupului; - ntre 10 12 rspunsuri notate cu 3 suntei n foarte permisiv i nu putei ndeplini rolul de animator.3. Activitate practic: Joc de rol Sarcina de lucru: Activitatea la care vei participa este o dezbatere pe tema Rolul lucrtorului social n procesul de reintegrare social al beneficiarului. Va trebui ns s jucai un anumit rol care va fi atribuit de formator. ncercai s nelegei personajul i s interpretai ct mai bine rolul primit, fii atent la reacii i ncercai s surprindei ct mai bine i atitudinile i comportamentele celorlali cursani. n final se va analiza activitatea realizat i vor fi propuse strategii de interaciune n grup pe baza experienei dobndite n cadrul jocului de rol. Obiective operaionale: - s interpreteze rolurile anumitor tipuri participani la o activitate de grup - s analizeze relaia dintre atitudinile i comportamentul membrilor grupului - s propun i analizeze posibilele strategii de interaciune dintre membrii grupului. Metode: Joc de rol, dezbatere, studii de caz Materiale i faciliti necesare: Cardurile cu sarcinile de interpretare, dispunerea spaiului pentru dezbatere Timp: Total 2 ore: 20 minute pregtire, 1 or realizarea jocului de rol, 20 minute analiz, 20 minute munca in grup Sarcini de nvare pentru cursani: familiarizarea cu rolurile i pregtirea interveniilor, interpretarea rolului i implicarea n dezbatere conform sarcinilor prezentate, analiza i discuiile finale, implicarea n sarcinile grupului i prezentarea rezultatelor. ntrebri pentru cursani: - Cum v-ai simit n aceast activitate? - Putei s identificai rolurile jucate de ceilali colegi i tipul lor de comportament? - Credei c situaia este reala, pot sa existe astfel de tipuri? - Cu care dintre rolurile jucate credei c v potrivii? ntrebri pentru cursantul lucrtor social - Cum v-ai simit n aceast activitate? - A fost dificil sa reacionai conform cerinelor din rol? - Cine a fost cel mai dificil participant? - Credei ca ai reacionat bine la anumite provocri ale participanilor? - Ce ai schimba n prestaia anterioar dac v-ai confrunta pe viitor cu o situaie similar? Evaluare: Descriptori de performan - reuete s interpreteze rolurile propuse, innd seama de cerinele fiecrui card - recunoate atitudinile i comportamentele specifice ale cursanilor - problem - propune soluii corespunztoare pentru relaionarea cu anumii cursani - argumenteaz strategiile propuse pentru facilitarea interaciunilor n grup Modalitatea de evaluare Se apreciaz modul de realizare a sarcinii precum i gradul de implicare a cursanilor n discuiile finale din cadrul activitii propuse. Datorit specificului jocului de rol cursanii nu vor fi evaluai prin note sau calificative, acestea vor fi acordate la activitile de munca independent care completeaz activitatea propus. Cardurile cu sarcinile de interpretare a jocului de rol: Cursanii au 10 minute s se familiarizeze cu scenariul i s i pregteasc intervenia n activitate, notnd principalele idei pe care dorete s le prezinte n dezbatere, sau atitudinea pe care vrea s o exprime sau comportamentul pe care l va prelua n jocul de rol. AGRESIVUL /CERTREUL: Avei o fire iritabil i agresiv, nu va convine c femeia rom va lucra, cteodat va simii nesigur dar continuai s va implicai n discuie pentru ca nu vrei s fii de acord cu ali, i va face plcere s v amestecai n treburile altora. Trebuie s v facei o opinie despre tema propus i s ncercai s o impunei cu orice pre. Gndii-v la cteva idei pe care le vei prezenta. LUCRTORUL SOCIAL: Suntei de aceast data lucrtorul social care mediaz o situaie conflictual aprut ntr-o comunitate de etnie roma: refuzul brbailor de a le permite femeilor de a participa la cursurile de calificare din cadrul programului. Colegii vor juca anumite roluri care ns sunt atribuite conform tipologiei. Va trebui s reacionai spontan, n cazul n care este posibil avei n vedere strategiile optime pentru a reaciona la atitudinile i comportamentele lorATOTTIUTORUL Suntei o persoan bine informat i foarte dornic s artai acest lucru. V place s fii n centrul ateniei, s monopolizai discuia i mai ales v surprindei vorbind ntruna i asta v face plcere. Avei deja o teorie i exemple suficiente despre ce trebuie s fac femeia rom. ncercai s v gndii la aceste sugestii pe care le propunei. VENICUL CUSURGIU V simii ntotdeauna nedreptit, considerai c ceea ce se propune nu este tocmai potrivit, prerea mediatorului nu este potrivit. Vi se pare ca de fapt mediatorul e de vin c nu respect tradiiile igneti. Considerai c e potrivit s l criticai fie direct fie indirect. OPTITORUL Nu prea pricepei ce anume se petrece, nu tii cnd s vorbii, de aceea preferai s nu spunei tuturor ceea ce gndii, preferai s vociferai. Cteodat suntei plictisit de discuie i simii nevoia s comentai, sau vrei doar s luai lucrurile nu foarte n serios i preferai s facei glume. ncercai s va gndii ce ai putea face / vocifera, ce v-ar putea face s v manifestai n acest mod. TACITURNUL Suntei timid, lipsit de siguran i retras, nu va face plcere s vorbii, dei poate ai avea ce s spunei. V lipsete ncrederea c ceea ce spunei poate s fie interesant. n caz c nu considerai ca e bine s v implicai n dezbatere poate fi i din cauz c suntei plictisit sau indiferent. Gndii-v la modul n care vei reaciona n cadrul discuiei, ce putei face s prei personajul descris. SPECTATOR OBINUII ncercai s v manifestai spontan, s fii motivat s v implicai n dezbatere i s v spunei prerile proprii. Dorii ns s ascultai i prerile altora, nu vrei s monopolizai discuia sau s intrai n conflict. Dac apare o disput ncercai s nelegei poziiile exprimate i s intervenii n caz de nevoie. Suntei de acord mai degrab cu mediatorul. ncercai s gsii cele mai obinuite reacii ale unui spectatator obinuit.

4.Activitate practic: Ct mai multe idei despre educaie Sarcina de lucru: ntr-un interval de timp relativ scurt vei avea de completat o schem, un ciorchine ncercnd s asociai educaia cu orice v trece prin minte referitor la aceast tem. Nu judecai sau evaluai ideile propuse, doar notai-le i facei legturi ntre noiuni. Nu v oprii pn nu epuizai toate ideile ce v vin n minte sau trece timpul. Lsai s apar ct mai multe idei. La finalul timpului alocat, n perechi, prezentai fiecare pe rnd ciorchinele realizat argumentnd conexiunile, cernd explicaii dac este cazul. Obiective operaionale:1. Educaia necesitate permanent - s aplice tehnica ciorchinelui pornind de la conceptul de nvare - s descopere relaiile, conexiunile i asocierile dintre diversele concepte propuse - s compare modalitatea de prezentare propus de alt coleg - s argumenteze relaiile propuse n activitatea pe perechi sau n discuiile finale Metode: Brainstorming, tehnica ciorchinelui, discuie Materiale necesare: fie de lucru, flipchart Timp:30 minute: 3 minute instructaj, 7 minute munc independent, 10 minute discuii n perechi, 10 minute exemplificare discuii, 5. Sarcina de lucru: II. V aliniai unul n spatele altuia. La capt exist o mas, o coal alb de hrtie i un marker. Ultimul din coad primete o comand optit de la formator (main). Folosind degetele de la o mn, imprim pe spatele celui aflat in fata sa conturul sugerat. i tot aa. Primul red figura pe foaia de hrtie. Desenatorul se aeaz la rnd ultimul i cel din fata plansei devine desenator.

Activitate practic 1 Metoda folosit: tehnica cardurilor Descrierea metodei: Participanii sunt mprii n grupe de cte 4 persoane. Fiecare grup primete cte 6 carduri (buci de hrtie colorat, format A5) Sarcina de lucru: Reflectai n grup i identificai 6 aspecte importante referitoare la deprinderile de via independent. Scriei-le pe carduri. Alegei primele 3, cele mai importante carduri i dai-mi-le. (formatorul aduna cte 3 carduri de la fiecare grup i le lipete pe sticky wall sau pe flipchart). Acum dai-mi din cele rmase cele mai interesante 2 carduri. (le ia i le lipete) Acum dai-mi i ultimul card rmas. Formatorul ordoneaz cardurile pe perete sau pe flipchar, n timp ce se dezbate tema n grup, cutndu-se cea mai corect definiie deprinderilor de via independent. Obiective operaionale: - s identifice elementele relevante care definesc deprinderile de via independent. - s defineasc corect deprinderile de via independent; Materiale necesare: carduri A5, sticky wall, scotch de hartie sau glutac, flipchart, pixuri, markere. Timp: 35 minute: 5 minute instructaj, 10 minute lucru n echipe, 7 minute expunerea cardurilor, gruparea lor, 13 minute concluzii, discuii de grup.

Activitate practic 2 Metoda folosit: puzzle Descrierea metodei: Participanii sunt mprii n 6 grupe. Fiecare grup primete denumirea unui domeniu, scris pe hrtie colorata. Bucile de puzzle se dau la tot grupul, n mijlocul grupului, pe podea. Sarcina de lucru: Vei lucra n cele 6 grupe. Va trebui s alegei din grmada de puzzle i s aranjai bucile de puzzle, astfel nct s formai cele 6 domenii de deprinderi de via. Identificai competenele din cadul propriului domeniu i prezentai-le apoi colegilor. Lipii puzzle-ul pe o foaie de flipchart i expunei foaia pe perete, folosind glutac. Obiective operaionale: - s clasifice deprinderile n cele 6 domenii; - s identifice competenele specifice fiecrui domeniu de deprinderi; Metode: lucru n echip, puzzle Materiale necesare: buci de hrtie colorat, tiate n forme de puzzle, foi de flipchart, glutac. Timp: 30 minute: 3 minute instructaj, 7 minute lucru n echipe, 12 minute prezentarea rezultatelor, 8 minute concluzii, discuii de grup

Rezumatul cazului: Rodica este o femeie de 24 de ani cu 1 copil de 3 ani, cunoscut ca prostituat. In urm cu 3 luni, cu acordul ei, Serviciul de Protecie a Copilului a plasat pe copilul n centrul de plasament, datorit condiiilor improprii de locuin. Momentan Rodica este in conflict cu proprietarul casei n care locuiete, deoarece acesta nu investete nimic n reparaii, el considera ca Rodica ar trebui sa le plteasc. In prezent, Rodica dorete un loc de munc stabil. Ea declar c vrea s renune la prostituie, dar nu are alt surs de venit, de cnd a prsit-o tatl copilului ei. Rodica a venit la asistentul social pentru a obine ajutor n conflictul cu proprietarul, pentru asisten financiar i readucerea copilului n familie.1. Faza iniial: Evaluarea bazat pe dezvluirea problemei clientului: dificultile legate de locuin, proprietar, lipsa unor surse sigure de venit; dorina ei de a-i pstra copilul lng ea; dorina ei de a-i gsi un loc de munc i de a nu se mai prostitua; teama de problemele legale (acuzat de prostituie) ; ntreinerea familiei; cutarea unui loc de munc. 2. Explorarea: Cum, cnd, unde i de ce apar problemele ? Rodica ntmpin probleme cu locuina. Proprietarul nu i-a mai rspuns la cererile ei de ajutor pentru repararea casei. Nevoia de bani pentru repararea apartamentului a fcut-o s se ntoarc la prostituie. Cum a fcut Rodica fa la toate problemele de pn acum. In ce condiii poate fi reintegrat copilul n familie.3. Stabilirea obiectivelor: Asistentul ghideaz clientul s aleag nu mai mult de 3 probleme rezolvate : mbuntirea condiiilor de locuit; asigurarea unor resurse materiale sigure; meninerea legturii cu copilul pe perioada plasamentului. Cel care lucreaz pe acest caz face urmtoarea analogie: Pentru Rodica, reluarea copilului nseamn s renune la prostituie i s dein un loc de munc stabil. Obiectivele interveniei, servicii de care are nevoie Rodica pentru soluionarea problemelor: meninerea legturii permanente cu copilul (implicarea emoional n relaiile cu copilul, stabilirea unui program regulat de vizitare); creterea motivaiei pentru rezolvarea propriilor probleme i creterea ncrederii n sine; modelarea unor deprinderi necesare unei mai bune adaptri: formarea unor deprinderi de comunicare asertiv, de management al resurselor materiale, de auto-gospodrire); stabilizarea situaiei materiale, prin cutarea unui loc de munc stabil; consolidarea reelei de suport social. 4. Faza de planificare a sarcinilor, pentru ambele pri: - client (acas si pe parcursul edinelor) - mediatorul social CLIENTUL: s viziteze cel puin sptmnal copilul la centrul de plasament; s discute asertiv cu proprietarul pentru a clarifica situaia locuinei; s apeleze la primrie pentru obinerea prestaiilor la care este ndreptit (nclzire); solicitarea unei locuine sociale pentru ea i copil; gsirea unei soluii alternative pentru ngrijirea copilului n afara centrului de plasament (centru de zi, cmin); s se nscrie la cursuri gratuite de formare profesional; s contacteze rudele i prietenii pentru formarea unei reele sociale la care poate apela n caz de nevoie. Lucrtorul social: ncurajarea clientei pentru a-i mri motivaia i ncrederea n capacitatea de a-i rezolva problemele; exersarea mpreun cu clienta a comunicrii asertive i a deprinderilor de auto-gospodrire (menajul casei, plata facturilor, planificarea banilor); informarea clientei referitor la prevederile codului penal cu privire la sancionarea prostituiei; informarea ei cu privire la drepturile ei fa de tatl copilului; informarea clientei referitor la drepturile copilului i la efectele neglijrii emoionale, fizice i educaionale; pregtirea i oferirea de suport emoional clientei pentru realizarea sarcinilor; susinerea clientei pentru a face faa ,,sarcinilor dificile (joc de rol - discuie cu proprietarul); o va ajuta pe client s i stabileasc scopurile i prioritile n via 5. Secvena implementrii: Susinere emoional pe perioada ntlnirilor Monitorizarea ndeplinirii sarcinilor Revizuirea progreselor asupra sarcinilor la fiecare ntlnire. Sarcinile nerezolvate sunt revizuite pentru eliminarea obstacolelor, obs-tacolele pot fi externe i pot produce sentimente interne, rezisten, evitare. Rezolvarea prin nelegerea obstacolelor sau revizuirea sarcinilor /planului Redefinirea i reformularea sarcinilor pe care clientul nu le poate accepta i nu le poate ndeplini 6. Faza terminal: revizuirea stadiului de rezolvare a problemelor: - a nvat s se confrunte nonagresiv cu proprietarul i autoritile; - a rezolvat cu proprietarul ca tavanul s fie reparat; - prinii Rodici o susin material pn la angajarea ei; - particip la cursuri de coafez, ceea ce i face mare plcere i dorelte s se angajeze;- i recunoate contraveniile (acuzaiile) legate de prostituie, iar prinii o susin material pentruplata amenzilor;- i viziteaz copilul i are o relaie emoional adecvat, mai matur cu acesta;- Rodica a descoperit c are cunotine pe piaa locurilor de munc, i a nceput s lucreze caajutor al unei coafeze.Planuri de viitor :-asistentul social va prelungi contractul de oferire de servicii pn la stabilizarea situaiei-copilul va fi reluat de mam, va fi nscris la cmin i monitorizat de DGASPCObiective operaionale:- s descrie cazul prezentat tip procedur de evaluare- s identifice soluii posibile i modaliti de intervenie- s discute n termeni constructivi elementele de intervenie i procesul deevaluare a cazului