Frasinul (Fraxinus) este un gen de plante din familia Oleaceae, originar din regiunile temperate ale emisferei nordice. Cuprinde circa 65-75 specii de arbori și câteva de arbuști. Specia comună în Europa, răspândită și în România, este Fraxinus excelsior.

CaracteristiciAtinge înălțimea de 40 metri. Tulpina sa prezintă în partea tânără scoarță de culoare cenușie-verzuie, iar în partea bazală de culoare cenușiu-negricioasă.Are frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Înflorește în luna aprilie, înainte de apariția frunzelor. Florile nu au nici caliciu, nici corolă, iar androceul este redus la două stamine; pe același individ se găsesc flori mascule, femele și hermafrodite. Fructul este aripat (samară).

UtilizareFrasinul crește relativ repede și produce un lemn foarte valoros pentru industria mobilei și pentru industria materialelor sportive. Scoarța și frunzele sale își găsesc întrebuințări în medicina naturistă.

Aspectul Frasinului

Frunze și semințe de Frasin

Molidul (Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis.

Are un temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere / invadatoare (plop, mesteacăn).

Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferă des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală a coroanei se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați.

Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată.

Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

Aspectul molidului

Frunze și muguri de molid

Conuri de molid

Molidul argintiu înţepător este un arbore conifer de origine americană (Munţii Stâncoşi)., care aparţine familiei Pinaceae.

Această specie are valoare ornamentală, fiind cultivată frecvent prin parcuri şi grădini. Molidul argintiu înţepător are acele ascuţite, rigide verzi-albăstrui-cenuşii, celelalte caracteristici fiind asemănătoare molidului comun. Prin coloraţia frunzelor se asemănă cu bradul argintiu.

DescriereÎn ţara de origine Molidul argintiu înţepător este un arbore de talie mare (40-50 m), având acele ascuţite, foarte rigide, verzi-albăstrui-cenuşii. Coloraţia glaucă a frunzelor este aproape

identică cu cea întâlnită la bradul argintiu (Abies concolor). Celelalte caracteristici (acele dispuse spiralat pe ramuri, conurile caduce, etc.) sunt asemănătoare molidului comun (Picea abies)

EcologieÎn Europa şi la noi, molidul argintiu înţepător apare ca specie ornamentală cultivată  frecvent prin parcuri şi grădini. Ca arbore decorativ, acest conifer este mult apreciat.În arealul său natural (Munţii Stâncoşi), molidul argintiu înţepător formează păduri.Inmultire molid argintiu

Molidul argintiu se obţine din seminţe şi unele varietăţi prin altoire.

Aspectul molidului argintiu

Duglas verde

Duglas este o specie exotică, putând depăşi 80 m în înălţime şi 4- 5 m în diametru, rivalizând deseori cu Sequoia gigantea.

Duglasul este originar din America de Nord, unde este răspândit din Mexic până în Columbia Britanică, pe toată coasta Pacificului, iar spre interiorul continentului urcă până la 2000 m.

În Europa s-a introdus acum 150 ani, iar la noi acum 100 ani pe suprafeţe apreciabile pe raza ocoalelor silvice Aleşd, Marghita, Dobreşti, bazinul Nădrag, Crisbav, Râşnov, Săcele, Fântânele etc. (aprox. 30 000 ha).

În condiţiile ţării noastre, cele mai bune rezultate au dat provenienţele montane, cu caracter relativ continental.

Duglasul este o specie de climat montan, oceanic, fie cald şi umed, fie rece şi umed. În Europa el este sensibil, în special în tinereţe, la geruri excesive, îngheţuri târzii şi secetă. Este mai rezistent la secetă decât bradul sau molidul şi poate fi coborât în regiunea dealurilor înalte şi mijlocii (făgete, gorunete).

La noi cele mai favorabile zone sunt cele din vestul Transilvaniei, Banat (ierni blânde, precipitaţii 700-900 mm).

Preferă soluri afânate, uşoare, aerisite, drenate (substrat de şisturi cristaline, granite, conglomerate).

Duglasul are un temperament de semiumbră.Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu elagaj greoi. Scoarţă cenuşie închis, mult timp netedă, cu pungi de răşină; ritidomul apare târziu, este gros la bază, cu crăpături largi, spongios.

Lemnul are duramen brun-roşcat, canale rezinifere rare, este calitate superioară şi are multiple utilizări.

Coroana este conică cu verticile regulate, ramurile de ordinul II fiind concentrate spre vârful celor de ordinul I.

Lujeri subţiri, scurt pubescenţi în primul an, galben-verzui la început apoi brun-roşcaţi.

Mugurii sunt ovoconici, evident ascuţiţi, vişinii roşiatici, lucitori, plasaţi terminal câte unul.

Ace liniar turtite, de 2-3 cm, moi, pe faţă verzi lucitori, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate, ascuţite, prevăzute cu un peţiol foarte scurt, dispuse oarecum pectinat pe un umeraş puţin proeminent; la strivire emană un miros aromat caracteristic.

Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi de culoare galbenă, iar cele femele sunt verzui.

Conurile sunt pendente, ovoid-cilindrice, scurt pedunculate, cu solzi rotunjiţi întregi şi bractei prevăzute cu 3 vârfuri (trifidate) din care cel mijlociu mai lung, orientate spre vârful conului.

Seminţele au circa 7 mm, sunt aripate, brune, la 1 kg intrând aproximativ 100.000 bucăţi.

Maturaţia este anuală, prin septembrie, iar puterea germinativă este de 40-60%.

Maturitatea este timpurie, începând de la 10 ani, iar la peste 30 ani fructifică aproape anual şi abundent.

Creşterile începând de la 8 ani sunt foarte viguroase şi susţinute, iar longevitatea este 500-600 ani.

aspectul bradului duglas verde

Aspectul conului duglas verde