ID Tehnici de Comunicare Cu Media Suport Curs Cristina Nistor 2014 (3)

8/17/2019 ID Tehnici de Comunicare Cu Media Suport Curs Cristina Nistor 2014 (3)

1/59

1

TEHNICI DE COMUNICARE CU MEDIA

I. Informaţii generale

Date de identificare a cursului

Nume, titlul ştiinţific: Lect. Dr. Cristina Nistor

Birou : I/10, Sediul FSPAC, Str. Traian Mosoiu, nr. 71, Cluj-Napoca, Romania

Informaţii de contact: email [email protected]

Ore de audienţă: marți, 11 – 12, biroul I/10, sediul FSPAC

Telefon : 0040 / 264 431 505, int 6211 ; Fax : 0040 / 264 406 054

Numele cursului: Tehnici de comunicare cu media

Codul:

Numărul de credite:

Anul si semestrul: anul III, semestrul II;

Tipul cursului: obligatoriu

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Disciplinele/cursurile a căror parcurgere şi promovare condiţionează înscrierea la cursul

de Tehnici de comunicare si relatia cu mass media sunt: Genuri jurnalistice, Gramatica

normativa, Istoria institutiilor mediatice, Operare PC

Descrierea disciplinei:

Cursul are ca obiectiv familiarizarea studentului cu tehnicile de comunicare profesionale

in relatia cu mass media. Prin continut si obiective, cursul se adreseaza celor interesati

atat de partea practica a profesiei de jurnalism, cat si de cea de comunicator profesionist.

In cadrul cursului, se vor regasi teme referitoare la aspecte specifice desfăşurării

activităţii de presă (managementul instutitiei media, managementul resurselor umane in

industria mass media etc), la organizarea biroului de presă și rolul purtătorului de cuvânt

sau al ofițerului de presă, la principalele instrumente de comunicare cu media –

comunicatul de presă, conferința de presă, online newsroom-ul etc, la specificul

mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]


2/59

2

comunicării publice utilizând suporturi media diferite, la comunicare cu media în

contextul online, la campania de relații publice.

Metodele de lucru propuse sunt :

modulul teoretic – in cadrul caruia studentul va dobandi setul fundamental de informatii

si cunostinte aferente cursului.

modulul practic – studenții vor efectua lucrări de cercetare şi vor participa la evenimente

destinate presei precum conferinţe de presă, discursuri oficiale etc.

Recomandari bibliografice:

Abric, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Iaşi, Polirom,2002

Chelcea, Septimiu, Comunicarea nonverbală în spaţiul public, Bucureşti,

Tritonic, 2004

Coman, Cristina, Comunicarea de criza. Tehnici si strategii, Ed. Polirom, Iasi,

2009.

Coman, Cristina, Relaţiile publice – principii şi strategii, Editura Polirom, Iaşi,

2001.

Coman, Cristina, Relaţiile publice şi mass media, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 2007. Coman, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Editura Polirom, Iaşi,

2003.

David, George, Tehnici de relatii publice, Comunicarea cu mass-media, Editura

Polirom, Iasi, 2008.

Defleur, L., Melvin; Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă;

Editura Polirom, Iaşi, 1999.

Marinescu, Paul, Managementul instituţiilor de presă din România. Teorie, practică şi studii de caz, Editura Polirom, Iaşi, 1999

Oliver, Sandra, Strategii de relatii publice, Editura Polirom, Iasi, 2009.

Prutianu, Ştefan, Antrenamentul abilităţilor de comunicare, Iaşi, Polirom, 2005.

Rogojinaru, Adela, Relatii publice – fundamenete interdisciplinare, Ed. Tritonic,

2010


3/59

3

Van Cuilenburg, J.J,; Scholten, O.; Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1991.

Werner J. Severin, James W. Tankard, Jr, Perspective asupra Teoriilor

Comunicării de Masă, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei:

Calculator, videoproiector, acces Internet si sistem audio asigurate de Facultatea de

Ştiinţe Politice si Administrative, Secţia de Jurnalism.

Modul de evaluare:- Proiect final

Consecinţele plagiatului la lucrările elaborate: cadrul didactic titular îşi rezervă dreptul

să aplice regulamentele în vigoare.

Studenţi cu dizabilităţi

Calea de comunicare prin care poate fi stabilit contactatul pentru acest gen de situaţii este

e-mailul si forumul de discutii (unde este cazul).


4/59

4

Principalele funcții ale comunicării mediatice

Scopul şi obiectivele

Scopul modulului este sa precizeze terminologia utilizata in cadrul cursului si sa prezinte

principalele teme ce urmeaza a fi discutate.

Parcurgand modulul, cursantul va dobandi cunostinte relevante despre functiile si efectele

pe care le indeplineste mass media in cadrul comunicarii de masa, utile in vederea

parcurgerii in mod optim a informatiilor din modulele urmatoare.

Acoperirea mediatică a evenimentelor este un proces care cuprinde numeroase

aspecte referitoare la instituţiile de presă, jurnalişti, practici jurnalistice, public media,

consum de media etc. Primul capitol al lucrării va dezvolta principalele teorii referitoare

la funcţiile şi rolurile mass media, urmând ca demersul să fie continuat şi în cadrul

capitolelor următoare.

Pentru o clarificare conceptuală necesară, se vor utiliza precizările redactate de Mihai

Coman, în lucrarea Din culisele celei de-a patra puteri. Astfel, conceptele de funcţii,

roluri şi efecte ale mass-mediei, sunt definite după cum urmează:

1. rol = misiune derivata dintr-un proiect global, la limită dintr -o filosofie social-

politică;

2. funcție = consecinţă conturată în urma cuplării dintre nevoile societăţii şi oferta

mass-media;

3. efect = formă de influenţare, rezultată în urma unei acţiuni determinate a mass-

mediei.1

Mass media asigură reflecţia societăţii; adică reflectă structura şi mecanismele

societăţii, prezentând, de asemenea, şi eventualele conflicte sau situaţii tensionate ce pot

apărea în anumite momente. Pornind de la această observaţie, desele modificări alerolului şi funcţiei mass media, aşa cum au fost acestea monitorizate pe parcursul

ultimelor câteva decenii de cercetătorii din domeniu, sunt explicabile.

1 Mihai Coman, Din culisele celei de-a patra puteri, Editura Carro, Bucureşti, 1996, p. 101.


5/59

5

Funcţiile şi rolurile mass media au fost clasificate în numeroase moduri care au

teoretizat aspecte ale spaţiilor mediatice particulare, însă de cele mai multe ori,

categoriile conţin elemente comune.

Principalele funcții ale presei sunt:

1. Exercitându-şi funcţia de informare, mass media pr ovoacă “preocuparea” la nivelul

cetăţenilor şi stimulează acţiuni comune, prin fenomenul “atragerii atenţiei”. Aşa se

explică influenţa redusă pe care o o produc unele acţiuni insuficient mediatizate sau, în

unele situaţii, absenţa totală a influenţei.

Atenţia acordată de mass media poate influenţa în mod decisiv evoluţia unui subiect.

Aducerea în centrul atenţiei a unei persoane sau eveniment modifică imediat agenda

publică. Mediatizarea, de orice natură, este condiţia esenţială pe care un eveniment sau persoană publică trebuie să o îndeplinească pentru a conta în competiţia publică. Pe

termen lung, după cum s-a demonstrat, ignorarea fiind mult mai dezastruoasă decât

publicitatea negativă. Urmarea firească a acestei situaţii este încercarea permanentă a

actorilor publici de a crea evenimente interesante pentru presă, umrate de o acoperire

mediatică intensă.

În volumul „Din culisele celei de-a patra puteri; Introducere în sistemul media”,

Mihai Coman precizează că funţia de informare a presei poate fi comentată prin trei

sintagme diferite:

Presa, prin activitatea ei, informează publicul.

Nefiind legată în mod direct de o intenţie, informaţiile sunt transmise chiar şi prin

intermediul acelor programe sau materiale care nu au fixat ca scop în sine

exercitarea funcţiei de informare (diverse programe de divertisment, filmele

artistice etc).

Presa are ca misiune informarea publicului.

Presei i se atribuie misiunea, rolul de a informa, indiferent de context.

Rezultatul activitatii presei este informarea publicului.


6/59

6

Faptul ca activitatea presei care are ca rezultat informarea indivizilor apare ca un

produs concret al funcţionării mass mediei 2.

informaţii generale

Acestea nu au întotdeauna o utilitate imediată, dar oferă cunoştinţe pentru o decizie

care va fi luată ulterior momentului aflării respectivei informaţii. De exemplu, cazul

exprimării opţiunilor politice, în cadrul alegerilor electorale. De asemenea, informaţiile

generale asigură construirea continuă a capitalului informaţional, care trebuie reactualizat

în permanenţă. Astfel, indivizi care aparent nu au nici o tangenţă cu mediul rural de pildă,

urmăresc frecvent materiale de presă care descriu situaţia agriculturii.

Rolul mediei devine astfel acela de instituţie situată între public şi realitate, de mediator

care adună informaţia, o selectează, o ambalează în forme accesibile şi o difuzează,facilitând astfel accesul publicului la realitate (cf. M.,Coman, 1999, pg. 74).

Cei doi sociologi ai comunicării Paul Lazarfeld şi R.K. Merton au demonstrat că, în

urma boom-ului instituţiilor de presă, publicul depinde din ce în ce mai mult de

informaţiile distribuite de acestea. Mass media transmite în mod continuu mesaje şi o

imagine mediatică a realităţii, astfel încât publicului nu-i rămâne timp de reflecţie, de

verificare sau de analiză. Prin cantitatea mare de informaţii pe care le primeşte, individul

modern poate deveni apatic, poate renunţa la simţul critic şi la abordarea activă ainformaţiilor (cf. M.,Coman, 1999, pg. 74). Astfel, o funcţie fundamentală a mediei,

aceea de a trimite în mod constant informaţii, excesiv consumate de către public, se poate

transforma într-o disfuncţie: de narcotizare.

informaţii utilitare

O monitorizare a conţinutului principalelor programe / rubrici de divertisment sau

informative, atât de la radio şi televiziune, cât şi a publicaţiilor, demonstrează că cele mai

multe din informaţiile transmise în fiecare ediţie sunt utilitare. Domeniul include

informaţii referitoare la starea vremii, la starea drumurilor, la programul principa lelor

2 Mihai Coman, „Din culisele celei de-a patra puteri; Introducere in sistemul media”,

Editura Carro, Bucuresti, 1996.


7/59

7

posturi de televiziune, respectiv cinematografe, cursul valutar, modificările de orar sau de

traseu ale mijloacelor de transport în comun etc. Sunt acele informaţii, aparent banale,

care îl ajută pe ascultător în luarea unor decizii de relevanţă cotidiană: programul pe seara

respectivă, ţinuta vestimentară etc.

informaţii de prevenire

Mass media, în ceea ce se poate numi “ultimul paragraf” al ştirii sau al materialului

informativ transmite şi acel set de previziuni, de efecte şi de urmări ale evenim entului

petrecut. În cazul unei situaţii de criză, spre exemplu, presa va însoţi întotdeauna

materialele cu analize cu rol de prevenire asupra posibilelor urmări. Se va reveni asupra

acestui tip de informaţii.

2. Funcţia de divertisment - Mass media participă la diminuarea stresului cotidian, prin

oferirea unui spectacol construit cu personaje ce nu fac parte neapărat din sfera

divertismentului, ci din toate domeniile (politic, sportiv sau altele).

3. Funcţia de compensare a mass media – Mass media elimină frustrările, aşa cum se

întâmplă în cazul telenovelelor, de exemplu. Este demonstrat prin cercetările efectuate în

domeniu, că o parte din publicul consumator de media înţelege să se transfere înrealitatea virtuală oferită de un program continuu de televiziune, compensând astfel

neâmplinirile din planul real.

Un exemplu este cazul audienţelor înregistrate de posturile de televiziune adresate

publicului de sex feminim. În România, sunt relevante cifrele de audienţă care indică

succesul unui post de televiziune de nişă, Acasă TV, în faţa posturilor generaliste cu

segmente complexe de public ţintă precum Antena 1. 3

O a doua categorie, sintetizată de Robert Merton, conţine şi o difuncţie a mass

media, care la rândul ei a generat multe studii de specialitate.

3 http://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-

market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.html site accesat la 28

martie 2008.

http://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.htmlhttp://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.htmlhttp://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.htmlhttp://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.htmlhttp://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.htmlhttp://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Inima-de-tigan-Acasa-Tv-rating-12-3-si-market-share-27-9-pe-publicul-feminin-15-49-ani-urban-2287.html


8/59

8

1. Funcţia de semnificare socială – Mass media oferă şi construieşte semnificaţia

socială pentru anumite probleme; conferă autoritate şi legitimează publicul.

2. Funcţia normativă – Mass media impune norme şi principii sociale; prin mass media

se participă la controlul social al indivizilor – prin mediatizarea actelor deviante;

3. Disfuncţia de narcotizare – Publicul înlocuieşte realitatea cu un surogat de realitate.

Alţi autori amintesc funcţia informativă a mass media, funcţia de interpretare, funcţia

de leg atură, funcţia de culturalizare.

Dezvoltând funcţia de divertisment îndeplinită de mass media, trebuie precizat că s-a

observat că “divertismentul oferit de mass media produce beneficii emoţionale şi

experienţe care sunt cu adevărat binefăcatoare.”4

Mass media favorizează integrarea individului într -un grup, asigurându-i instrumentele

necesare integrării. Funcţia, care poartă denumirea de funcţia de sprijin social , de

legătură. Funcţia de legătură

Cifrele de audienţă care indică un număr de sute de milioane de telespectatori care au

urmărit în direct transmiterea galei de deschidere a unei Olimpiade sau imagini dramatice

din cadrul unei situaţii de criză – dezastrul Tsunami sau atacul de la 11 septembrie –

exprimă, de fapt, funcţia indiscutabilă a presei de-a “lega” un public eterogen şi extrem

de numeros la acelaşi mesaj. Astfel, prin urmărirea transmisiunilor de pe CNN, respectiv

CNN International, de pildă, atât publicul american, cât şi cel italian sau african este în

măsură să comenteze evenimentele urmărite, pentru că fiecare a recepţionat acelaşi

mesaj. Evenimentele relatate de un buletin informativ permit şi asigură apartenenţa

individului la propriul grup. Urmărind sau lecturând în mod constant ştiri, individul

obţine setul de informaţii necesar fiecărei discuţii mondene. Se va dezvolta această

funcţie a mediei în capitolele următoare, în cadrul teoriei despre comunicarea socială a

emoţiei (sociale).

Astfel, mass media devine un important factor de socializare şi oferă indivizilor

posibilitatea de a aparţine unei realităţi construite din subiectele locale, regionale,

4 Jennings Bryant; Dolf Zilmann, Media Effects – Advances In Theory And

Research, Hillsdale, New Jersey, 1994, p. 457.


9/59

9

naţionale sau chiar internaţionale. Exemplul cel mai evident este acela al

telespectatorului care urmăreşte seara buletinele de ştiri difuzate de toate canalele de

televiziune pe care le recepţionează, gest efectuat pentru păstrarea continuă a contactului

cu grupul de apartenenţă, ce poate fi grupul de prieteni pensionari din faţa blocului sau

grupul de colegi de birou. Astfel, se creează solidaritatea cu victimele unei catastrofe

aviatice dintr-un stat până în momentul respectiv aproape necunoscut telespectatorului.

Simpla receptare a mesajului, respectiv retransmitere a acestuia către receptorul format

din grupul de prieteni, de exemplu, îl implică pe telespectator, cititor.

O clasificare mai complexă include şi funcţia educativă a mass media, alături de cea de

moderator a conflictelor sociale existente la un moment dat în societate. În lucrarea Mass

Media şi Politica, Teorii, Structuri, Principii, Doru Pop stabileşte următoarele funcţii alemass media :

1. “mass media este un agent moral, un factor educativ la nivel civic;

2. mass media prezintă faptele politice în mod obiectiv, reprezentându-le ulterior la

nivelul întregii societăţi;

3. mass media se manifestă într -o piaţă liberă a ideilor, unde se produce un schimb

continuu de informaţii şi o ierarhizare concurenţială;

4. mass media este un instrument de orientare a publicului asupra problemelor

existente;

5. mass media este un canal neutru de comunicare, fără nici o interferenţă exterioară;

6. mass media este numai un agent de legitimare a situaţiei sociale existente, de

perpetuare a puterii politice consacrate;

7. mass media este un mijloc de moderare a conflictelor sociale, un instrument de

intermediere comunicaţională;

8. mass media este un agent socializ ator, ce înlesneşte integrarea componentelor şi

nivelelor unei comunităţi;

9. mass media este un factor determinant în crearea modelelor sociale, în impunerea

unor mituri şi construcţii comportamentale;

10. mass media este un mijloc de transmitere a ordinelor pe cale ierarhică şi de

impunere a acestora asupra populaţiei;


10/59

10

11. mass media este un mijloc de producţie specific clasei cunducătoare.”5

Rezumând clasificările expuse anterior, este important de precizat că mass media este

din ce în ce mai prezentă în viaţa indivizilor. Unii autori susţin că mass media a devenit

un partid nedeclarat.6 Argumentând, în lucrarea “ Noii câini de pază”, autorul Serge

Halimi descrie relaţia jurnaliştilor cu reprezentanţii claselor dominante din Statele Unite

ale Americii de acum douăzeci de ani: vorbind despre jurnaliştii americani, un sindicalist

american remarca: “acum 20 de ani, luau micul dejun cu noi în cafenele; azi, iau masa de

seară cu industriaşii”.7

Funcţiile mass media includ de asemenea:

1. “ supravegherea evenimentelor cotidiene care pot influenţa existenţa cetăţenilor, dar şi

formarea unor false evenimente pentru sporirea audienţei; 2. identificarea principalelor probleme sociopolitice;

3. crearea unor platforme de dezbatere, pentru realizarea unor pieţe libere a ideilor,

pentru expr imarea purtătorilor de cuvânt, a liderilor de opinie, a formatorilor opiniilor

publice;

4. transmiterea diverselor elemente ale discursului politic;

5. analizarea activităţilor oficialităţilor , a instituţiilor şi a altor agenţii publice, pentru a

le face răspunzătoare pentru acţiunile lor;

6. stimularea activismului cetăţenesc, pentru depăşirea apatiei în comportament şi

pentru a împiedica înţelegerea superficială a proceselor politice pe baza unor

prejudecăţi ce funcţionează pe criterii emoţionale sau simpliste.”8

Teme:

Precizati si analizati cinci functii ale comunicarii mediatice.

5Doru Pop, Mass Media şi Politica, Teorii, Structuri, Principii; Institutul European,

Iaşi, 2000. p. 12. 6 Serge Halimi, Noii câini de pază, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 104.7 Ibidem, p.105.8 Doru Pop, Mass Media şi Politica, Teorii, Structuri, Principii; Institutul European,

Iasi, 2000. p. 10.


11/59

11

Mass media şi publicul consumator de presă

Studiile ref. comportamentul publicului consumator de media.

Clasificarea instituţiilor de presă. Comunicarea şi presa în era digitală. Suporturi media diferite.

Obiectivele

Scopul modulului este sa precizeze principalele caracteristici ale publicului /

consumatorului de presă, înţelegând astfel care sunt tehnicile şi strategiile optime pentru

fiecare tip de comunicare sau de promovare în parte.

Referinţe bibliografice

1. Rieffel, Remy, Sociologia mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 2008.

2. McQuail, Denis, Comunicarea, Institutul European, Iaşi, 1999

3. Miege, Bernard, Informaţie şi comunicare. În căutarea logicii sociale,

Editura Polirom, Iaşi, 2008.

4. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi,

2007.

Studiile referitoare la publicul media şi la receptarea media sunt sintetizate de Remy

Rieffel, după cum urmează (Rieffel, 2008):

1. Studiul efectelor – primele cercetări se leagă de ideea că mijloacele moderne de

comunicare exercită un efect asupra receptorului. Pe de o parte autorul precizează

noţiunea de eficacitate pe termen scurt a mass-media, adică efectele indirecte şi

limitate ale media, pe de altă parte, se insistă asupra ideii de manipulare a indivizilor,adică asupra efectelor directe şi puternice ale media. (anii 1940 – 1960)

2. studiul utilizărilor – problematica efectelor a fost înlocuită de problematica

utilizărilor (uses and gratifications research)/(anii 1960). În această etapă a fost

formulată abordarea funcţionalistă, a cărei cunoscut reprezentant este Charles


12/59

12

Wright. Teoria a insistat asupra capacităţii de iniţiativă a consumatorului de media

care poate dezvolta o varietate de răspunsuri faţă de mesajele difuzate.

3. studiul dimensiunii simbolice şi sociopolitice a mass-media – fără a nega

importanţa contextului, acest demers insistă pe necesitatea analizării simultane, pentru a înţelege receptarea, a procesului de codare (producţia) şi de decodare

(inter pretarea de către receptor) a mesajelor, făcând apel la semiologie şi la

sociologie.

4. studiul receptării propriu-zise – în ultimii 25 de ani, studiile au fost dezvoltate

pe ideea că înţelegerea comportamentului pulicului consumator de media se bazează

pe ideea că nici mesajul conceput, nici mesajul difuzat nu au efect, ci mesajul primit

efectiv. Reformulat, conţinuturile mesajelor difuzate depăşesc mult intenţia iniţială a

emiţătorului .

Studiile referitoare la comportamentul publicului consumator de media au fost

enunţate de autorul Sociologiei mass-media, după cum urmează (Rieffel, 2008):

1. studiul receptării ficţiunii artistice serializate – publicat în 1990. În general,

aceste studii demonstrează că interpretarea unui program este legată de comunitatea

din care face parte telespectatorul (adică este presupusă existenţa unei comunităţi de

interpretare), că omogenitatea mesajelor nu împiedică eterogenitatea receptării, care

este rezultatul unei negocieri a sensului pe baza resurselor culturale proprii fiecărei

persoane.

2. analiza locului televiziunii în spaţiul casnic şi în construirea identităţii

individuale şi familiale – contextul de receptare este considerat un element

primordial de înţelegere a comportamentului telespectatorului (se analizează influenţa

pe care o exercită părinţii, prin continua supraveghere de exemplu etc). Astfel, s-aconstatat că televiziunea poate acţiona asupra dinamicii interpersonale a modificărilor

de opinie sau de adeziunela noile valori şi că este un important instrume nt de

socializare pentru anumiţi copii. Teoriile formulate în acest cadru sunt cele precum

teoria agresivităţii, teoria desensibilizării şi teoria fricii.


13/59

13

3. analiza mass-media ca experienţă socială care favorizează trecerea de la

sfera privată la sfera publică – consumul de programe de televiziune generează

conversaţii, modifică uneori relaţiile dintre persoane ţi favorizează experienţele

comune .

Trebuie precizat că publicul media nu este unul ce poate fi portretizat în mod

autentic. De ce? Pentru că eterogenitatea acestuia este uriaşă. Întocmai pentru a veni

în întâmpinarea acestei incapacităţi de definire precise, se operează cu delimitări

precum segmente de public, nişe de public, categorii de public etc. În general,

indicatorii utilizaţi în stabilirea segmentelor de publicul sunt, într-o ordine aleatorie:

vârsta, sexul, nivelul de educaţie, provenienţa socio-culturală (urban/rural etc), alături

de indicatori ce funcţionează în momentul nişării publicului: apartenenţa la anumite

comunităţi etnice, religioase etc, „apartnenenţa geografică” la anumite regiuni,

preferinţele politice etc.

Cercetările de specialitate au semnalat, de-a lungul timpului, că publicul de

media nu este o entitate numărabilă, tangibilă, ci este mai degrabă o cumunitate

imaginată (Rieffel, pagina 206). Teoria insistă pe ideea că publicul se imaginează,

gestul fiind explicat prin motive precum necesitatea apartenenţei la ceva comun sau

cea a existenţei convingerii de noi, conform lui Rieffel.

Una dintre cele mai incitante teorii referitoare la publicul media este cea a lui

Bernard Miege (2008), care, pornind de la teoria lui Habermas despre spaţiul public,

demostrează existenţa unui spaţiu public format din spaţii publice parţiale şi din

locuri de expresie inegale. Miege, a demonstrat complexitatea formelor contemporane

ale spaţiului public, explicînd că acesta se organizează după cum urmează:

1. acţiunile desfăşurate în cadrul său corespund celor patru modele de comunicareapărute succesiv în istoria societăţilor democratice:

o presa de opinie (mai ales din secolul al XVIII-lea),

o presa comercială pentru publicul larg (începând de la sfărşitul secolului al XIX-

lea),


14/59

14

o mass media audiovizuală şi mai ales televiziunea generalistă pentru publicul larg

(jumătatea secolului XX),

o r elaţiile publice generalizate

2. alături de modelul dominant, autorul identifică şi strategiile de comunicare alecompaniilor. De asemenea, mai menţionează şi rolul sondajelor de opinie în

activitatea presei şi formarea opiniei publice.

3. individualizarea practicilor sociale ce se consolidează în ultima perioadă prin

recurgerea la tehnicile de informare si de comunicare (TIC) şi corfespunde

fenomenului de comercializare a informaţiei, culturii şi comunicării.

4. ideea de spaţiul public politic, aşa cum a fost definit în trecut, trebuie completată

cu dimensiunea societală, întrucât publicarea opiniilor nu se mai limitează la sfera

politică, ci integrează opinii legate de stilul de viaţă sau de modalităţile de

convieţuire.

5. normele acţiunii comunicaţionale şi TICul pe care acestea se sprijină sunt puternic

implicate în transformarea interacţiunilor dintre muncă şi celelalte activităţi.

În statele democratice, adică în sistemele media democratice, instituţiile de presă

pot fi clasificate în funcţie de câteva criterii.

1. Aria de difuzare / emisie.

După acest criteriu de clasificare, instituţiile media pot fi locale, regionale, naţionale

sau internaţionale. Atât publicaţiile, cât şi posturile de radio sau de televiziune, îşi

adaptează grila de programe şi agenda-setting-ul în funcţie de aria de transmitere a

mesajului.

2. Modul de finanţare.

Clasificare include, în această categorie, instituţiile media comerciale (finanţate prin

vânzări de spaţii publicitare) sau publice (parţial, finanţate de la bugetul de Stat şi

prin sistemul de taxe şi abonamente plătite de fiecare contribuabil).

3. Profil jurnalistic.


15/59

15

Instituţiile media pot fi de profil preponderent informativ, muzical, politic, satiric,

sportiv, cultural, economic etc şi vor transmite mesaje către un segment de public

bine definit în funcţie de categorii precum vârsta, nivelul educaţional, sex sau religie.

Altfel spus, pot fi generaliste sau specializate.

4. Periodicitatea.

Criteriul funcţionează în cazul presei scrise şi este determinat de factor i precum

bugetul alocat respectivului proiect editorial sau specializarea profilului. Astfel, cu cât

publicul este mai limitat numeric, respectiv mai specializat, cu atât va fi mai redusă

periodicitatea şi tirajul respectivei publicaţii.

Conform literaturii de specialitate, cerinţele pieţelor media capitaliste obligă

instituţiile de presă să respecte toate mecanismele pentru a fi sustenabile financiar:

a. Produsele media sunt perisabile, deci trebuie să fie produse în flux continuu şi

constant , astfel încât să nu existe momente de dispariţie de pe piaţă.

b. Preţurile produselor şi serviciilor media trebuie să fie mai mult decât rezonabile,

pentru că dată fiind viteza lor de primare, acestea trebuie sa fie consumate în intervale

de timp foarte scurte. Un pr eţ mic asigura accesibilitatea respectivului produs.

c. Distribuţia produselor media trebuie să fie, la rândul ei, continuă şi pe o piaţă cât

mai largă (număr mare de potenţiali cumpărători).

Despre actualul sistemul de presă din România trebuie spus că acesta are o

istorie care se confundă cu perioada post-decembristă. Imediat după Revoluţia din

Decembrie 1989, a avut loc o adevărată explozie de diferite publicaţii, de proiecte

editoriale variate. Câţiva ani mai târziu, au fost înfiinţate primele posturi comerciale

(private) de radio, iar ulterior cele de televiziune. Setea de lectură a publicului larg

care a început să consume toate produsele de presă; contextul favorabil pentru presă

în sensul în care erau foarte multe subiecte despre care se putea scrie (legendele

Revoluţiei, date despre secretele vechiului regim politic etc); şi un aspect foarte

important este cel legat de costurile mici de producţie şi de absenţa unui cadru


16/59

16

legislativ în domeniu – acestea sunt principalele explicaţii referitoare la dezvoltarea

rapidă a presei imediat după căderea comunismului (Coman, 2003).

Cercetările despre istoria presei arată că mult din respectivele publicaţii iniţiale

(de ordinul sutelor!) au avut o durată extrem de scurtă, motivele fiind atât lipsa unor

cunoştinţe temeinice de management al presei, cât şi schimbările socio -economice

care au caracterizat respectiva perioadă a anilor 90.

În prezent, consultând Biroul Român de Audit al Tirajelor din România -

www.brat.ro – se observă că în domeniul presei scrise în România există peste 350 de

publicaţii cu formate, periodocitate şi tiraje diferite.

Domeniul audio-vizual, conform datelor furnizate de Consiliul Naţional al

Audiovizualului – www.cna.ro – cuprinde peste 5.000 de licenţe audio-vizuale sau

avize de retransmisie (în 2011).

În lucrarea Managementul instituţiilor de presă din România. Teorie,

practică şi studii de caz, se precizează că profilul publicului ţintă şi formatul

programului sunt decise în funcţie de rezultatele sondajelor de piaţă şi studiilor de

marketing.

În continuare, se vor exemplifica o serie de exemple de astfel de studii de

audienţă media în România.

http://www.brat.ro/http://www.brat.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.brat.ro/


17/59

17

sursa: www.audienta-radio.ro

sursa: www.cna.ro

sursa: www.cna.ro

http://www.audienta-radio.ro/http://www.audienta-radio.ro/http://www.audienta-radio.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.audienta-radio.ro/


18/59

18

sursa: www.cna.ro

sursa: www.paginademedia.ro

sursa: www.paginademedia.ro

http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.cna.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.paginademedia.ro/http://www.cna.ro/


19/59

19

Comunicarea media şi presa în era digitală. Suporturi media diferite.

Din perspectivă comunicaţională, ultimii ani au fost caracterizaţi prin progrese

tehnologice (înregistrate într-un ritm extrem de alert) ce au influenţat în mod semnificativ

sistemul de presă şi, de asemenea, mecanismele comunicării.

Studiile şi cercetările realizate în domeniu arată că publicul consumator de presă se

resegmentează în funcţie de noi criterii induse de noile tehnologii, în timp ce instituţiile

de presă adaptează propriile grile de program în timp real sau chiar inovează conţinutul în

pas cu piaţa.

Profilul publicul de presă din anii 2011 este departe de cel al publicului din anii 2000,

ultimul deceniu fiind dedicat presei şi comunicării digitale – email, reţele de socializare

(facebook, twitter), bloguri, websiteuri, newsletteruri, update, media gadget, tablete,

smart- phone, siteuri agregatoare de ştiri, platforme multimedia, interactivitate, youtube,

aplicatii, cloud fiind doar câteva dintre simbolurile acestor ultimi ani, în materie de

comunicare mediatică.

În comparaţie cu formatele tradiţionale de presă – ziar, radio şi TV, spaţiul digital conferă

o serie de avantaje, alături de câteva dezavantaje, conform literaturii de specialitate. În

continuare, vom selecta dintr-o sinteză prezentată de Cristina Coman, principalele

avantaje/dezavantaje pentru comunicarea media efectuată prin ziar, radio şi TV,

completând lista cu exemple din cadrul comunicării în epoca digitală.

Ziare în regim cotidianDEZAVANTAJE AVANTAJE

ştirile din presa scrisă “au o viaţăscurtă” (o zi)

circulaţie naţională şi tiraje mari

spaţiul/nr de semne e din ce în ce mairedus/mic

arie de difuzare (geografică) extinsă (mai alescele naţionale)

public larg/medii sociale diverse


20/59

20

plus de credibilitate şi de prestigiu

Publicaţii săptămânale/lunare

DEZAVANTAJE AVANTAJE

întârziere în difuzarea informaţiei public ţintă segmentat (publicaţii de nişă)

rigiditate în termeni de spaţiu(macheta riguroasă) & de deadline(aproape exclus publciarea de‘informaţie de ultimă oră’)

informaţia e directionată ţintit

genuri jurnalistice ample (reportaje,documentare; rar ştiri)

durata mai mare “de viaţă” – informaţia nu eepuizată într -o singură lectură un plus cu referire la prezentarea grafică

TV

DEZAVANTAJE AVANTAJE

acces/consum mai limitat (tehnic) suportul VIDEO (imagine)

mobilitatea telespectatorului(telecomanda)

impact social de amploare/prime time (milioanede telesp.)

absenţa “cuvântului” (text vs.imagine)

credibilitate

RadioDEZAVANTAJE AVANTAJE

perisabilitatea mesajelor (avantajulconferit de dezvoltarea site-urilor posturilor de radio unde se pot arhivaştirile in format audio / text)

costurile cele mai reduse pentru consum / pentru producţie

durata scurta a mesajelor (ritm foartealert de difuzare)

receptare rapidă

ascultare activă/pasivă

Presa onlineDEZAVANTAJE AVANTAJE

jurnalism real-time / jurnalismulonline journalism = 24 de ore de breaking news!

viteza de transmitere a informaţiei

contrângeri tehnice: operare caracter multimedia


21/59

21

PC/cunoştinţe (text/video/audio/grafice/foto)

multi-media: producţie video/radio arhivare materiale

difuzare şi acoperire mediaticăcontinuă şi în timp real

interactivitate (pe 2 direcţii; consumator / jurnalist şi consumator / consumator)

o oarecare superficialitate limitează “monopolul presei” asupra informaţiei/ există siteuri unde se postează informaţiadetaliată

lipsa unei agende consistente /abundenţa de informaţie poate produce o absenţă a emoţiei

consum extrem de confortabil (tablete,smartphoneuri etc)

costuri relativ reduse (transmitere / producţiemateriale)


22/59

22

Biroul de presă

Cadru general, rol.

Echipă şi activităţi. Website.

Obiective

În cadrul modului se precizează motivul şi scopul pentru care fiecare instituţie publică şi

majoritatea celor private organizează birouri de presă (denumite şi departamente de

comunicare, PR Office, bioruri media etc). De asemenea, vor fi oferite masterandului

detalii cu privire la structura acestui tip de departament, echipa, misiune şi tehnici de

comunicare specifice.



David, George, Tehnici de relaţii publice, Comunicarea cu mass-media,

Editura Polirom, Iasi, 2008.

Oliver, Sandra, Strategii de relaţii publice, Editura Polirom, Iasi, 2009.

Rogojinaru, Adela, Relaţii publice – fundamenete interdisciplinare, Ed.

Tritonic, 2010.

Conform legii numărul 544 din 12 octombrie 2001, privind liberul acces la informaţiile

de interes public, accesul liber si neîngradit al persoanei la orice informatii de interes

public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul din principiile fundamentale ale

relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, în conformitate cu Constitutia României

si documentele internationale ratificate de Parlamentul României (capitol I, art.1). Legea

544 defineşte conceptele: a) prin autoritate sau institutie publica se întelege orice autoritate sau institutie publica,

precum si orice regie autonoma, care utilizeaza resurse financiare publice si care îsi

desfasoara activitatea pe teritoriul României, potrivit Constitutiei;


23/59

23

b) prin informatie de interes public se întelege orice informatie care priveste activitatile

sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de

suportul ori de forma sau modul de exprimare a informatiei;

c) prin informatie cu privire la datele personale se întelege orice informatie privind o

persoana fizica identificata sau identificabila.

Capitolul II al legii 544 precizează că pentru asigurarea accesului oricarei

persoane la informatiile de interes public, autoritatile si institutiile publice au obligatia

de a organiza compartimente specializate de informare si relatii publice sau de a

desemna persoane cu atributii în acest domeniu. De asemenea, în textul legii sunt

menţionate principalele categorii de informaţii de interes public care trebuie să fie

comunicate de către respectiva instituţie persoanelor interesate:

a) actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau

institutiei publice;

b) structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare,

programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice;

c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si

ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice;

d) coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea,

sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet;

e) sursele financiare, bugetul si bilantul contabil;

f) programele si strategiile proprii;

g) lista cuprinzand documentele de interes public;

h) lista cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii;

i) modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice în situatia în

care persoana se considera vatamata în privinta dreptului de acces la informatiile de

interes public solicitate.

Conform legii, solicitarea, în scris, a informatiilor de interes public cuprinde

urmatoarele elemente:

a) autoritatea sau institutia publica la care se adreseaza cererea;


24/59

24

b) informatia solicitata, astfel încât sa permita autoritatii sau institutiei publice

identificarea informatiei de interes public;

c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la care se solicita

primirea raspunsului.

Aşadar, în România, fiecare instituţie publică are obligativitatea, prin lege, să

organizeze un birou de presă (ce poate fi denumit şi altfel) care să pună în practică

prevederile Legii 544.

Rolul şi structura biroului de presă

În ceea ce priveşte rolul biroului de presă, acesta:

stabileşte şi dezvoltă relaţiile cu instituţiile de presă (cu reporterii, cu redactorii-şefetc), astfel încât să poată efectua în condiţii optime cumunicarea cu presa;

informează presa, iar în ultimă instanţă publicul larg (consumator de presă),

comunitatea, în legătură cu activităţile, evenimentele, noutăţile propriei instituţii;

informează propria instituţie, prin metodele specifice de comunicare internă

(printre care amintim şedinţele de lucru, rapoarte, analize, news-letter, email intern,

site etc), în legătură cu ceea ce se comunică mediatic despre aceasta.

În general, activitatea unui birou de presă cuprinde numeroase elemente

specifice unei redacţii de presă; altfel spus, echipa unui birou de presă utilizează, de

regulă, metode şi tehnici similare pentru a documenta, a elabora, a edita şi a trimite un

mesaj către public (prin intermediul presei, se înţelege, care îi este destinatar principal,

cel final fiind publicul consumator de presă). Evident, diferenţele major e fiind referindu-

se la misiune, rol, activităţi specifice şi echipă.

În ceea ce priveşte echipa unui birou de presă, dimensiunea acesteia se

stabileşte în funcţie de cea a instituţiei în cadrul căreia operează. Astfel, echipa unui bioru

de presă ce deserveşte un ONG cu o organigramă care cuprinde cincizeci de angajaţi şi de

colaboratori, este cel mai probabil biroul de presă să fie format din una, cel mult două

persoane. Dacă, însă, instituţia are o organigramă cu sute sau chiar cu mii de angajaţi,


25/59

25

desigur numărul celor care formează echipa biroului de presă creşte pe măsură, ajungând

în unele cazuri la zeci de angajaţi.

Echipa este formată, în general, din redactorii biroului de presă, coordonaţi de

un şef al biroului, respectiv de purtătorul de cuvânt al instituţiei. Literatura de

specialitatea arată că aceştia trebuie să întrunescă cel puţin următoarele trăsături (Cristina

Coman):

sociabilitate: trebuie să poată stabili cu uşurinţă contacte umane, să nu fie

persoane timide sau emotive;

tact: trebuie să dea dovadă de răbdare, de amabilitate, de simţul umorului, de

abilitatea de a ceda în unele privinţe, de maleabilitate;

memorie bună şi capacitatea de a reţine uşor fapte, date, nume, figuri etc.;

prezenţă de spirit, intuiţie, imaginaţie în rezolvarea unor situaţii neprevăzute;

rapiditate în gândire şi în luarea deciziilor;

capacitate de analiză şi sinteză;

spirit organizatoric;

onestitate, corectitudine, obiectivitate ;

abilităţi de comunicare scrisă şi orală;

capacitatea de a prezenta simplu şi clar, într-un limbaj accesibil publicului

larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii şi limbaje specializate;

putere de muncă şi capacitatea de a fi disponibili la orice oră; uşurinţa de a

se adapta programelor de muncă neregulate.

De asemenea, Coman, sintetizând principalele referinţe bibliografice în domeniu,

a stabilit principalele trăsături pe care trebuie să le îndeplinească comunicatorii

profesionişti din cadrul oricărui birou de presă (Relaţiile publice şi mass-media):

pentru a realiza informarea corectă a publicului, un membru al biroului de presă

trebuie să cunoască bine activităţile şi oamenii din organizaţie, să cerceteze viaţaorganizaţiei, să culeagă, să verifice şi să selecteze permanent informaţiile care

prezintă interes pentru publicul- ţintă (şi, implicit, pentru mass-media); în acest scop,

este necesară o evaluare corectă a nevoii de informare a publicului, deci o activitate de

cercetare a acestor fenomene;


26/59

26

pentru a contribui la creşterea prestigiului organizaţiei, membrii biroului de pr esă

trebuie să conceapă şi să propună conducerii obiective specifice, precum şi programe de

activităţi cu presa, pentru atingerea acestor obiective; programele respective trebuie să

fie integrate în politica de comunicare a instituţiei şi convergente cu ea;

pentru a fi corect informaţi asupra imaginii organizaţiei în exterior sau asupra unor

subiecte de interes pentru organizaţie, membrii biroului de presă trebuie să facă zilnic

revista presei; toate extrasele din presă trebuie conservate şi analizate, pent ru a se

realiza o informare corectă a conducerii organizaţiei;

pentru a satisface cererile jurnaliştilor, membrii biroului de presă trebuie să constituie

şi să reactualizeze permanent o bază completă de date, referitoare la viaţa şi la

activităţile organizaţiei;

pentru o bună cunoaştere a presei în general şi a ziariştilor în particular, membrii

biroului de presă trebuie să întocmească fişiere de presă; acestea vor fi reactualizate şi

completate în permanenţă;

pentru a şti ce informaţii să aleagă, cum să le redacteze în diversele formate specifice

comunicării cu presa şi către ce tip de mass-media sau către ce jurnalist să le

trimită, membrii biroului de presă trebuie să cunoască organizarea redacţiilor şi

publicurile specifice fiecărei publicaţii sau fiecăr ui post din audiovizual; de asemenea, ei

trebuie să cunoască nevoile şi opţiunile fiecărei publicaţii sau ale fiecărui post, precum şi exigenţele şi aşteptările fiecăruia dintre jurnaliştii cu care colaborează;

pentru a- şi atinge obiectivele de comunicare şi pentru a stabili relaţii de

colaborare eficiente cu jurnaliştii, membrii biroului de presă trebuie să asigure : a)

realizarea conform standardelor de calitate şi distribuirea rapidă a documentelor de

informare (comunicate, dosare, buletine); b) organizarea impecabilă a manifestărilor

destinate presei (conferinţe, vizite, voiaje, seminarii); c) condiţii optime de desfă-

şurare a interviurilor cu personalităţi ale organizaţiei sau a vizitelor în instituţie,

solicitate punctual de diverşi ziarişti; - pentru a asigura o bună comunicare a

conducerii cu presa, membrii biroului de presă trebuie să o informeze asupra

condiţiilor de lucru şi a aşteptărilor jurnaliştilor şi să efectueze o activitate

responsabilă de consiliere a liderilor organizaţiei, în ceea ce priveşte strategiile de

comunicare cu presa, adecvate diferitelor situaţii şi momente.


27/59

27

Indiferent de dimensiunea biroului de presă, acesta îndeplineşte roluri identice, iar

modalitatea de lucru trebuie să fie una ce respectă standardele profesioniste. Autoar ea

Cristina Coman, în Relaţiile publice şi mass-media, a stabilit o listă standard a

elementelor pe care orice birou de presă ar trebui să le deţină pentru a fi în măsură să

răspundă cât mai prompt şi mai cuprinzător presei:

statistici (pe ultimii 3 ani ) referitoare la producţie, vânzări, exporturi,

cifre de afaceri, beneficii, fluctuaţii de personal, investiţii etc.;

date referitoare la produse, la calităţile lor, la preţuri;

informaţii cu privire la evoluţia organizaţiei (etapele importante);

date despre conducătorii organizaţiei (biografii, fotografii);

informaţii referitoare la locul organizaţiei în mediul profesional;

date cu privire la proiectele de viitor (cele care pot fi făcute publice);

principalele luări de poziţie ale conducerii cu privire la problemele generale

(economice, sociale, politice etc.) care intră în sfera de interes a organizaţiei.

Baza de date prezentată anterior poate fi completată cu diferite arhive foto, video,

audio, dat fiind faptul că noile tehnologii şi progresul tehnoologiei în ceea ce priveşte

comunicarea permit astfel de servicii fără costuri foarte mari de timp sau de resurse

financiare.

Locaţia biroului de presă va fi una cât mai apropiată (geografic) de birourileconducerii respectivei instituţii şi, de asemenea, va asigura accesibilitate rapidă atât

pentru cei din interiorul instituţiei, cât şi pentru cei din afară (jurnalişti).

Spaţiul va cuprinde o zonă de lucru pentru echipa biroului de presă şi una ce va fi

utilizată pentru situaţiile de comunicare directă cu presa (reporterii care vizitează

comunicatorii pentru a obţine detalii suplimentare despre anumite evenimente, pe cale

verbală sau prin intermediul unor materiale de promovare şi de diseminare a informaţiilor

– broşuri etc).

La nivel de dotare tehnică, or ice birou de presă va avea cel puţin următoarele:

mobilier specific (birouri, scaune etc);

calculatoare

imprimante

copiatoare


28/59

28

TV

radio

aparat foto

reportofoane

camera video

telefon

fax

conexiune Internet, abonament Radio-TV.

Datorită dezvoltării tehnologiei, majoritatea birourilor de presă au dezvoltat

propriile site-uri pentru comunicare cu presa, comunicare cu publicul intern şi

pentru comunicare cu publicul extern (directă, neintermediată de presă).

După cum se poate observa din exemplele alăturate, fiecare astfel de website

cuprinde informaţii sub diferite forme – comunicate de presă, statistici, grafice, arhive

video, arhive audio, arhive foto etc, toate destinate comunicării interne şi externe.


29/59

29

sursa: http://europa.eu/press_room/

http://europa.eu/press_room/http://europa.eu/press_room/http://europa.eu/press_room/http://europa.eu/press_room/


30/59

30

sursa: http://press.ba.com/

http://press.ba.com/http://press.ba.com/http://press.ba.com/http://press.ba.com/


31/59

31

Comunicatul de presă

Etapele de realizare. Structura.

Text. Tehnoredactare. Difuzare. Exemple.

Obiective

Modulul prezintă principalele aspecte cu privire la modul în care se elaborează,

redactează, difuzează un comunicat de presă, considerat de majoritatea ca fiind cea mai

utilizată metodă de comunicare a departamentelor de comunicare din cadrul instituţiilor.

De asemenea, pentru o mai bună înţelegere, modulul cuprinde şi serie de exemple pentru

diferitele tipuri de comunicate de presă.







Tritonic, 2010.

Un comunicat de presă este un document scris, redactat pentru presă, trimis

oficial (presei) de către o instituţie/persoană, cu rolul de a informa în legătură cu un

anumit eveniment, luare de poziţie, lansare de proiect sau de serviciu.

De cele mai multe ori, comunicatele de presă conţin informaţii şi detalii

referitoare la evenimente, situaţii, iar uneori acestea cuprind declaraţii ale unor lideri,

luări de poziţie ale unor instituşii etc, comunicate denumite de cercetătorii din domeniuinformative şi persuasive .

În general, realizarea unui comunicat de presă presupune activităţi foarte precise şi

riguroase:


32/59

32

Documentarea în vederea pregătirii informaţiilor ce urmează a fi introduse în

comunicatul de presă.

Orice comunicator profesionist, în cazul de faţă un membru al echipei

departamentului de comunicare, se documentează înaintea emiterii unui

comunicat oficial. În cazul în care instituţia pe care respectiva echipă o deserveşte

pregăteşte lansarea unui proiect, prima etapă va fi cea de contactare a

coordonatorilor respectivului proiect, în condiţiile în care aceştia deţin cele mai

complete şi corecte informaţii. Pentru a pregăti un comunicat cât mai cuprinzător

şi interesant, comunicatorul va selecta cifre, declaraţii ale coordonatorilor sau ale

liderilor instituţiei, detalii despre programul evenimentului etc.

Redactarea şi editarea textului.

Tetxul utilizat va fi unul apropiat celui al ştirii de presă – obiectiv, un limbaj

simplu şi accesibil oricui (în cazul în care comunicatul de presă face referire la o

descoperire în domeniul chimiei, termenii de specialitate vor fi completaţi de un

limbaj accesibil oricărui jurnalist, nu doar celor specializaţi în domeniul ştiinţific,

etc). Indiferent de subiect, orice comunicat de presă va oferi detalii pentru fiecare

din întrebările la care trebuie să răspundă un text cu valoare jurnalistică: CE,

CINE, UNDE, CÂND, CUM, DE CE.

Aprobarea textului pentru comunicatul de presă (de către conducerea instituţiei) Desigur, înainte de momentul difuzării comunicatului de presă, acesta va fi

(re)citit de conducerea instituţiei şi de persoanele direct responsabile de

evenimentul anunţat în cadrul comunicatului. Printr -o astfel de ultimă lecturare, se

vor verifica detaliile, claritatea, astfel încât mesajul să fie cel corect.

În ceea ce priveşte structura unui comunicat de presă, în general, aceasta este

următoarea:

TITLU INTRODUCERE/LEAD CORPUL comunicatului

În figura alăturată, se va prezenta structura standard a comunicatului de presă (Cristina

Coman):


33/59

33

SIGLA ORGANIZAŢIEI DATAEMITERII

NUMĂR DE COD PENTRU DIFUZARE IMEDIATĂ sau EMBARGO până la data..., ora...

COMUNICAT DE PRESĂ

TITLU (informativ)

LEAD (mesajul esenţial, maximum 5-6 rânduri)

................................................................................................................

....................................................................................................

....................................................................................................

.............................................................................

.................................................................................................

CORPUL TEXTULUI (o succesiune de paragrafe care conţin ideile şi informaţiile complementare, în ordinea descrescătoare a importanţei lor)

..................................................................................................................

....................................................................................................

....................................................................................................

....................................................................................................

...................................................................................................

NUME, PRENUME, ADRESĂ NUME,PRENUME,

TELEFON,FAX FUNCŢIE,SEMNĂTURĂ (persoana de contact) (persoana care difuzeazăcomunicatul)


34/59

34

Elemente de tehnoredactare a comunicatului de presă (Coman, 2000):

se va dactilografia pe o pagină format A4; astfel, textul poate fi uşor

îndosariat şi arhivat, atât de către jurnalişti (în cazul în care ei vor să-1

păstreze), cât şi de către birourile de presă, ce sunt obligate să facă acest lucru,

pentru a avea oricând la dispoziţie toate materialele pe care le-au transmis

presei;

se va scrie pe o singură faţă a colii de hârtie; astfel se uşurează lectura

textului, iar jurnaliştii pot să- şi dea seama, dintr -o singură privire, despre ce

este vorba; de asemenea, această punere în pagină permite efectuarea fără

complicaţii a unor decupaje, necesare pentru diferite dosare tematice;

textul se tipăreşte spaţial la două rânduri, pentru a le lăsa ziariştilor suficient locca să facă diverse modificări sau să aducă unele completări (acestea se fac, conform

uzanţelor redacţionale, deasupra rândului scris);

de o parte şi de alta a paginii se lasă o margine de 2-3 centimetri, pentru a

lăsa loc unor adnotări ale jurnaliştilor; chiar dacă marginea din stânga este mai

mare, ea nu trebuie să depăşească 4 centimetri;

pagină întreagă trebuie să conţină 25 de rânduri a câte 60 de semne fiecare;

deoarece acesta este standardul utilizat de obicei în redacţii, o asemenea punere

în pagină le permite jurnaliştilor să evalueze cu uşurinţă lungimea

comunicatului şi spaţiul pe care el îl va ocupa în pagina de ziar;

un comunicat poate fi redactat pe cel mult două pagini; dacă informaţia

este amplă şi o a doua pagină este absolut necesară, atunci la baza primei

pagini se va nota „urmează pagina 2", pentru a se atrage atenţia asupra

continuării textului şi pentru a se sugera importanţa pasajelor din partea finală

a comunicatului;

corpul textului se va împărţi în alineate; excepţie face lead-vA, care va apărea

separat, la începutul comunicatului; acest fapt facilitează lectura şi înţelegerea

textului;


35/59

35

este de dorit ca o frază să nu treacă de pe o pagină pe alta; prima pagină se

va termina cu finalul unei fraze, dacă est e posibil chiar cu finalul întregului

alineat;

nu se subliniază nici cuvinte, nici fraze şi nici chiar titlul;

nu se scriu cu majuscule decât tilurile, începuturile de fraze şi numele

proprii;

nu se pun puncte între iniţialele care compun o abreviere sau o siglă; în

general, este bine ca textul să respecte regulile tipografice;

dacă avem la dispoziţie anumite informaţii, fotografii sau date cifrice

suplimentare, care aruncă o lumină aparte asupra textului, sau dacă vrem să

oferim mai multe detalii, putem face apel la „note de informare" sau la

„note tehnice" ; pentru a nu lungi comunicatul, ele se anexează separat,

precizându- se însă, la finalul comunicatului, că există o anexă cu aceste date sau

cu fotografii.

Un detaliu important este cel referitor la momentul difuzării comunicatului

presă. Acesta este încă unul dintre motivele pentru care se consideră că un comunicator

trebuie să fie extrem de bine informat în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în interiorul şi

în exteriorul instituţiei pe care o deserveşte. Astfel, doar după o foarte atentă analiză asituaţiei interne şi externe, se va decide momentul difuzării comunicatului, pentru a evita

posibile intersectări de agendă cu alte evenimente sau contexte. În general, un comunicat

de presă se difuzează în timp util pentru presă (în funcţie de natura evenimentului,

comunicatul de presă se difuzează cu 7-3 zile înaintea desfăşurării acestuia), iar dacă

situaţia solicită, se poate reveni cu un comunicat de presă tip reminder, în imediata

apropiere a evenimentului.


36/59

36

CONFERINŢA DE PRESĂ

Etapele organizării. Locaţie. Dată.

Structură. Vorbitori. Faza de evaluare.

Obiective

Modulul prezintă principalele etape de realizare a unei conferinţe de presă, o altă

metodă de comunicare frecvent utilizată de instituţii prin departamentele de

comunicare specifice. Când şi în ce condiţii decid instituţiile că un comunicat de

presă nu este o tehnică de comunicare suficientă?







Tritonic, 2010.

Conferinţa de presă constituie o situaţie de comunicare în care reprezentanţii

departamentelor de comunicare şi liderii instituţiei se întâlnesc în mod direct cu presa

şi în cadrul căreia sunt transmise inofrmaţii importante către presă, cu obiectivul ca

acestea să ajungă, desigur, către publicul larg.

Conferinţa de presă se desfăşoară într -un cadru adecvat (spaţiu suficient pentru

toţi participanţii, luminozitate optimă pentru oportunităţile de video şi foto, acustică potrivită pentru înregistrări audio, localizare uşor accesibilă pentru toţi jurnaliştii

invitaţi etc).

Departamentele de comunicare ale instituţiilor decid că este necesară organizarea

unor conferinţe de presă cel puţin în cazul în care:


37/59

37

natura informaţiei ce urmează a fi transmisă către presă şi către publicul

acesteia este de relevanţă majoră, astfel încât, pentru a evita orice formă de

eroare în interpretarea unui comunicat de presă, se organizează o conferinţă;

se observă că recentele mesaje transmise presei nu au fost suficient decorect înţelese;

are loc un eveniment la care participă numeroase V.I.P.-uri în respectivul

domeniu; în astfel de situaţii, de fiecare dată există un real interes din partea

presei şi a publicului (de exemplu, conferinţele de presă organizate înainte

desfăşurării unui important meci de fotbal, concert etc);

orice situaţie de criză ce are ca actor principal instituţia proprie, determină

departamentele de comunicare să organizeze astfel de evenimente de presă.

În etapa de organizare a conferinţei de presă, trebuie acordată o atenţie sporită

alegerii datei şi orei la care se va desfăşura aceasta. Şi din acest punct de vedere, este

extrem de important ca echipa de comunicatori profesionişti care orgnaizează

respectiva conferinţă să înţeleaga perfect modul în care funcţionează sistemul presei,

interesele punctuale ale publicului, agenda de priorităţi ale acestuia şi calendarul

general de evenimente pentru comunitatea respectivă. Astfel, nu se va opta pentru ora

18 sau pentru ora 19, decât în cazuri excepţionale, ale unor situaţii de criză, când, nueste surprinzător să înceapă conferinţa de presă şi sâmbăta la ora 23.

În general, însă, din considerente ce ţin de registrul de lucru al jurnaliştilor,

respectiv de grilele de program ale posturilor de radio şi de televiziune care, la rândul

lor sunt structurate în funcţie de obiceiurile comportamentale majoritare ale

publicului (orele de difuzare ale principalelor jurnale de radio-TV sau ora de trimitere

a machetei ziarului către tipografie) se preferă intervalul 10 – 14, de luni până vineri.

Invitaţiile pentru conferinţa de presă se trimit, în timp util, către întreaga listă de

contacte de presă. Niciodată nu se invită doar o parte a presei, din motive ce ţin de

preferinţe profesionale sau personale. De obicei, pentru un mai bun management al

conferinţei, se solicită şi o confirmare de participare din partea jurnaliştilor. Biroul de


38/59

38

presă sau departamentul de comunicare, adică organizatorii unei astfel de conferinţe,

trebuie să cunoască numărul participanţilor, pentru a se asigura că toate condiţiile

sunt optime – nu este indiferent dacă la o conferinţă de presă participă 5 jurnalişti sau

...50!

De asemenea, mai trebuie precizat că fiecare invitaţie la o conferinţă de presă va

cuprinde în mod obligatoriu informaţii precise despre:

principalele teme ale conferinţei de presă;

numele şi funcţiile vorbitorilor;

detalii complete despre locaţie, dată, oră şi durată aproximativă.

Referitor la vorbitorii din cadrul conferinţei de presă, acestora trebuie să li se

explice în prealiabil care este structura unui astfel de eveniment, când trebuie sa ia

cuvântul şi în ce condiţii pot amâna sau chiar refuza oferirea unui răspuns presei, etc.

Evident că în cazul în care toţi vorbitorii de la un astfel de eveniment sunt p ersoane

cu o mare experienţă de comunicare mediatică, etapa aceasta nu mai este necesară.

În cadrul conferinţelor de presă, informaţiile vor fi prezentate într -un mod clar,

accesibil fiecărui participant, atractiv. În acest sens, fiecare jurnalist va primi o mapă

de presă (care cuprinde comunicatul de presă aferent evenimentului, alături de

eventuale materiale informative precum pliante, broşuri etc). De asemenea, în funcţie

de natura conferinţei, se vor utiliza diferite prezentări (cu un conţinut

text/video/audio/foto) efectuate cu ajutorul videoproiectorului şi a unui sistem audio

optim.

Pentru o desfăşurare optimă, biroul de presă va informa pe fiecare vorbitor în

legătură cu identitatea jurnaliştilor care participă (numele instituţiei de la care provin

şi profilul general al acestora). În acest sens, la intrarea în sală, echipa de organizatori

va invita jurnaliştii să completeze o fisă de participare, care va cuprinde şi un tabel

pentru preluarea datelor de contact ale acestora. Practica profesională demonstrează

că orice astfel de întâlnire cu presa poate însemna un foarte bun prilej pentru

actualizarea bazei de date de contact pentru birourile de presă.


39/59

39

Rolul birourilor de presă nu se încheie în momentul în care conferinţa de presă a

luat sfârşit, ci continuă cu faza de evaluare. Care este feed-back-ul presei în raport cu

informaţiile transmise de instituţia noastră în cadrul conferinţei de presă? Cum anume

este contextualizat evenimentul nostru? Este atitudinea presei uan pozitiva sau una

negativa? Daca este negativa, care sunt principalele motive care au determinat-o? Şi

alte astfel de întrebări fac parte din grila de evaluare pe care fiecare departament de

comunicare o aplică în ziua imediat următoare organizării unei conferinţe de presă.

Aşadar, literatura de specialitate precizează că, în general, principalele etape ce

trebuie parcurse în vederea organizării unei conferinţe de presă sunt următoarele

(Cristina Coman):

alegerea momentului (data, ziua, ora);

stabilirea locului de desfăşurare;

stabilirea listei invitaţilor;

redactarea şi trimiterea invitaţiilor;

redactarea documentaţiei;

elaborarea materialelor ajutătoare;

pregătirea discursurilor sau intervenţiilor;

pregătirea reprezentanţilor organizaţiei care vor participa la conferinţă;

pregătiri şi verificări de ultimă oră.


40/59

40

Managementul comunicării de criză

Delimitări conceptuale şi tipologii ale situaţiilor de criză

Relaţia autorităţilor cu presa

Strategii de comunicare a crizei Unitatea de curs 4: Exemplu - Studiu de caz

Obiective

Planurile de comunicare şi de PR general valabile suferă modificări semnificative

când instituţia trece prin situaţii de criză (cum ar fi o criză de imagine, un scandal, un

dezastru natural,un atac armat asupra instituţiei sau altele). Modulul are ca scop să

furnizeze masterandului precizări referitoare la tipologiile crizelor, specificul

managementului comunicării de criză, provocări profesionale etc.


Coman, Cristina, Comunicarea de criza. Tehnici si strategii, Editura Polirom,Iasi, 2009.



Editura Polirom, Iasi, 2008. Oliver, Sandra, Strategii de relaţii publice, Editura Polirom, Iasi, 2009.


Tritonic, 2010.

Modulul are ca scop principal precizarea modului în care se desfăşoară comunicarea

mediatică înntr -o situaţie de criză. Orice sistem de comunicare (comunicatori

profesionişti sau jurnalişti), indiferent de dimensiune sau de structură, este afectat în

momentul declanşării unor crize ce pot include calamităţi naturale, accidente aviatice sauferoviare, atacuri teroriste, scandaluri de corupţie şi numeroase alte tipur i.

Delimitări conceptuale şi tipologii ale situaţiilor de criză şi relaţia autorităţilor cu

presa


41/59

41

Conform Cristinei Coman, criza a devenit o stare cotidiană, iar cuvântul a intrat

în vocabularul curent al conducătorilor de instituţii, al jurnaliştilor şi al publicului larg

. De asemenea, autoarea precizează că termneul de criză vine din medicina

hipocratică, unde desemna acel moment al unei boli în care aceasta stă în cumpănă,

putând să se îndrepte fie spre un deznodământ fatal, fie spre însănătoşire. Krisis

însemna separare, diferenţă, judecată; era momentul în care doctorul trebuia să

discearnă simptomele şi să ia o decizie privind tratamentul (Coman, 2004).

În continuare, autoarea oferă o serie de definiţii ale termenului de criză

(Coman,2004), după cum urmează:

din punct de vedere al specialiştilor în managementul organizaţiilor, criza este

definită ca aceea situaţie în care întregul sistem este afectat, în aşa fel încât

existenţa sa fizică este aminţată. În plus, valorile de bază ale membrilor

sistemului sunt ameninţate într -o asemenea măsură, încât indivizii sunt obligaţi

fie să realizeze caracterul eronat al acestor valori, fie să dezvolte mecanisme de

apărare împotriva acestor valori.

criza este, de asemenea, rezultatul ameninţărilor din mediu cor elate cu

slăbiciunile organizaţiei; şi apare în momentul în care ameninţările din mediu

interacţionează cu slăbiciunile din interiorul organizaţiei.

criza poate fi definită ca o perioadă neaşteptată, care pune în discuţie

responsabilitatea organizaţiei în faţa publicului şi care ameninţă capacitatea sa

de a-şi continua în mod normal activitatea.

Situaţiile de criză desemneaza acele evenimente “extraordinare, dramatice, care

ameninta in mod direct valorile si ordinea societatii, adesea chiar si vietile sau

proprietatile indivizilor” (Doris Graber, 1997). Astfel de evenimente pot fi dezastrele

naturale (cutremure, inundatii, epidemii etc), conflictele armate, atacurile teroriste,scandalurile politice sau economice etc. acoperirea mediatica este extraordinara, iar

audienta de asemenea.

În ceea ce priveşte tipologizarea crizelor, Cristina Coman (2004) precizează că

acestea sunt clasificate în funcţie de:


42/59

42

1. cauze (factori interni ori externi; conjuncturali ori structurali)

2. derularea în timp (bruşte sau lente)

3. amploarea (superficiale sau profunde)

4. nivelul la care acţionează:

• operaţionale – afectează activitatea curentă;

• strategice – afectează elaborarea strategiilor;

• identitare – afectează identitatea organizaţiei.

5. consecinţe – afectează personalul, clienţii, partenerii, opinia publică etc.

În situaţiile de criză, precizează Doris Graber, mijloacele de informare în masă

devin instrumente de “selectare, de modelare si de transmitere” de informaţii către

public, care deseori, mai ales în primele momente ale crizei, cuprinde şi reprezentanţi

ai instituţiilor politice sau administrative. Publicul depinde aproape în totalitate de

media în ceea ce priveşte informaţiile sau mesajele transmise de autorităţi, care în

multe cazuri au o importanţă vitală. De asemenea, Graber precizează că media este

singura instituţie echipată adecvat, din punct de vedere tehnic, capabilă să colecteze şi

să transmită importante cantităţi de informaţii, adaugă autoarea citată.

Acesta este motivul pentru care atunci când publicul află de declanşarea unei crize

(naturale, militare, politice sau economice) apelează la mass media pentru a

monitoriza în mod cuprinzător derularea evenimentelor.

Audienţa în situaţii de criză este masivă şi loială susţine Graber; dincolo de

nevoie de informare, publicul caută în produsul mediatic explicaţii şi interpretări ale

situaţiei, deoarece media este instituţia care are acces la un număr mare de informaţii

pe care le colectează, iar ulterior încearcă să le insereze într -un cadru general. De cele

mai multe ori aceste “prime versiuni” ale situaţie de criză preced investigaţiile

oficiale şi rezultatele acestora, precizează autoarea.

În general, în situaţiile de criză, acoperirea mediatică parcurge trei etape

principale explică Doris Gra ber :


43/59

43

în prima etapă, se anunţă criza; momentul este caracterizat printr -o abundenţă

de mesaje confirmate sau nu, deseori fără sursă precizată, prin întreruperi de

programe şi restructurări în grile sau în formatele de ziar. Caracteristica

esenţială a acestei prime faze a acoperirii mediatice este viteza extraordinară a

transmiterii de mesaje. Efectul imediat fiind focalizarea atenţiei publicului

exclusiv pe situaţia respectivă.

cea de-a doua etapă este cea în care mass media încearcă să explice situaţia

prin transmiterea sau publicarea detaliilor care oferă publicului posibilitatea de

a înţelege întregul fenomen produs de criza respectivă.

în cea de-a treia etapă a acoperirii mediatice, care se suprapune de fapt peste

primele două, jurnaliştii încearcă să plaseze criza respectivă într -un contextmai larg, în cadrul general care include posibilele urmări sau perspectivele

crizei.

În momentele imediat următoarea izbucnirii unei situaţii de criză, publicul are

nevoie să fie “alimentat continuu” cu informaţii, consideră Doris Graber în Mass

Media and American Politics. Fluxul non-stop de informatii difuzate sau publicate,

mai ales in primele momente dupa declansarea respectivei situatii, poate greşeli sau

excese continuă aceasta. Conform lui Graber, marja de eroare care apare se explica

prin cel putin doua motive:

“pofta jurnalistilor pentru senzational” care presupune, in majoritatea cazurilor,

exagerarea nefondata si re-modelarea realitatii prezentate intr-o “maniera

pompieristica”.

insuficientele posibilitati de documentare si timpul foarte scurt alocat

procesului de obtinere si selectare a informatiilor. De cele mai multe ori,

sursele citate in primele momente de catre jurnalistii “de la fata locului” nusunt autorizate (oficiale), ci sunt martorii oculari sau chiar participantii la

eveniment, care imprima, in mod inevitabil, un grad inalt de subiectivism celor

declarate, datorita implicarii personale.


44/59

44

A.G. Herrero şi C.B. Pratt, citaţi în volumul Cristinei Coman (2004), arată că

atitudinile managerilor faţă de situaţiile de criză se încadrează în trei tipuri de

strategii:

intervenţia în punctul de naştere al crizei: în acest moment este important săse facă tot ce este posibil pentru a opri declanşarea unei posibile stări de criză

(crisis killing)

intervenţia în timpul crizei: acum, eforturile trebuie îndreptate către limitarea

extinderii crizei şi către controlarea comunicării dintre organizaţie şi

publicurile ei specifice (crisis control)

neintervenţia: managerii consideră că situaţia nu poate fi stăpânită şi că ea se

va rezolva în timp (crisis laissez-faire)

Gestiunea crizei implică cinci etape majore, conform analizei Cristinei Coman

(2004):

1. reacţia la cald, care implică asumarea responsabilităţii;

2. reacţia gândită, care implică explicarea situaţiei şi iniţierea unor acţiuni ofensive;

3. continuarea dezbaterii, care presupune o gradare a intervenţiilor şi delimitareaclară a responsabilităţilor;

4. reluarea iniţiativei, prin acţiuni reparatorii (atunci când este necesar), formarea

unor alianţe şi schimbarea terenului de luptă;

5. revenirea sau gestionarea situaţiei post-criză, care implică o strategie de

comunicare în măsură să compenseze golurile anterioareşi o evaluare a evenimentelor

din timpul crizei .

Autoarea propune şi un anti-manual al comunicării de criză (Coman, 2004):

1. Tăcerea organizaţiei şi absenţa versiunii ei din mass-media

2. Închiderea comunicării prin formula no comment


45/59

45

3. Dezminţirile de tipul nu s-a întâmplat nimic!

4. Declaraţiile liniştitoare fără acoperire

5. Lipsa totală de umilinţă: tehnologia noastră este cea mai sigură din lume!

6. Lipsa de responsabilitate: nu suntem noi de vină!

7. Incapacitatea de a furniza informaţiile elementare despre criză

8. Incriminarea celor care au oferit informaţii publicului .

În studiul realizat despre comunicarea în situaţii de criză, David Zerman (Crisis

communication: managing the mass media, 1995) propune, un ghid general ce poate

fi utilizat în diverse situaţii de criză:

a. desemnarea unei persoane autorizate (unui purtător de cuvânt) şi a unui

înlocuitor al acesteia, astfel încât să fie asigurată permanenţa. Persoanele

desemnate pentru a ocupa această poziţie trebuie să fie cunoscute atât

membrilor instituţiei pe care o reprezintă, cât şi credibile în faţa presei.

b. evitarea amânării (de orice natură) şi reacţie promptă. Mass media va fi tratată

în mod egal, evitându-se favorizările de orice fel. Pe tot timpul crizei nu se vor

oferi exclusivităţi, decât în cazuri cu totul şi cu totul excepţionale şi extrem de

bine întemeiate.

c. asigurarea accesului securizat la zona de dezastru.

d. evitarea negării crizei când, de fapt, este evidentă pentru toată lumea. De

fiecare dată, tăcerea presupune vinovăţie sau încercarea de ascundere a

informaţiilor.

e.

Niciodată nu se vor face publice informaţii despre posibile victime, decât dupăce familiile acestora au fost anunţate.

f. Se va încerca, prin toate mijloacele posibile, calmarea şi liniştirea cetăţenilor.

g. Dacă situaţia permite, se va crea în cel mai scurt timp un centru de informare

media echipat cu toată tehnica necesară.


46/59

46

h. Se va monitoriza presa.

i. Toate persoanele afectate sau implicate în respectiva situaţie de criză vor fi

informate în mod continuu.

j.

Se vor adresa mulţumiri fiecărei persoane care a contribuit în vreun fel lanormalizarea respectivei situaţii .

Etapele standard ale acoperirii unei situaţii de criză

Documents

ID Tehnici de Comunicare Cu Media Suport Curs Cristina Nistor 2014 (3)