VOLTAIREVoltaire, pe numele su adevratFranois-Marie Arouet,
(n.21 noiembrie1694laParis- d.30 mai1778la Paris), a fost
unscriitorifilozofalIluminismuluifrancez. Voltaire a publicat in
1733 Scrisori filozofice (numite si Scrisori din Anglia), in care
i-a formulat concepiile filozofice i politice. Aceast carte a fost
ars pe rug. Mai trziu, Voltaire a scris Tratat de metafizic (1734),
Bazele filozofiei lui Newton (1738), Istoria lui Carol al
XII-lea(1731), Eseu asupra moravurilor i spiritului
naiunilor(1756), Candide(1759). Printre lucrrile filozofice de mai
tarziu ale lui Voltaire se numr Dictionarul filozofic(1769),
Scrisorile lui Memmius ctre Cicero, Despre suflet, Dialogurile lui
Eugemere etc. Pentru inelegerea concepiei filozofice a lui
Voltaire, o mare importan are corespondena sa, in special
scrisoarea sa ctre Formont (1736), precum i lucrrile sale
literare.Ideile sale principale: Toate ideile principale ale
religiei supranaturale sunt bazate pe ignoran i superstiie. Rul
natural i uman n lume este incompatibil cu convingerile prin care
trim n cea mai bun dintre lumile posibile. Ordinea n univers
mrturisete existena Organizatorului, nu neaprat cu un moral sau
imoral. Oamenii nu ar trebui s fie pedepsiti pentru convingerile
lor. Dei noi nu suntem capabili s explicm natura complet, cea mai
bun descriere a naturii e bazat pe empirism i materialism. Exist o
fundaie natural de etic i justiie.Poziia de oameni poate fi
corectat prin eliminarea superstiiei i fanatismului.
Voltaire a meninut c exist o fundaie natural de etic i Justiie.
Dac oamenii ar privi problemele morale i legale fr a aduce
atingere, n special de natur religioas, i ar implica mintea,
acestea ar descoperi legile umane naturale. Aceste legi asigur
dreptatea juridic i social.El a sugerat moduri specifice de
mbuntire a sistemului educaional i judiciar capabile de mbuntire a
condiiei umane.
Voltaire arata ca a nega existenta obiectiva a lucrurilor, a
nega existenta lor in afara constiintei oamenilor, inseamna a
asemui viata cu somnul, iar senzatiile cu visele. Dar in somn vedem
ceea ce pastreaza memoria noastra, in timp ce senzatiile noastre in
starea de veghe sunt rezultatul actiunii obiectelor exterioare
asupra organelor noastre de simt. In felul acesta, replicand
idealistilor subiectivi, Voltaire recunostea obiectele exterioare
si actiunea lor asupra organelor de simt, actiune in urma careia
apar senzatiile. El socotea ca idealismul subiectiv este un punct
de vedere absurd. Daca, spre pilda, o piatra in cadere ne frange
umarul, pare destul de anevoios ca aceasta sa se infaptuiasca
printr-un efort al memoriei.
Un deosebit interes prezinta felul cum Voltaire solutioneaza
problema raportului dintre momentul senzorial si cel rational in
cunoastere. Combatand teoria ideilor innascute a lui Descartes si
continuand linia empirista a lui Gassendi si Locke in teoria
cunoasterii, Voltaire a aparat principiul materialist ca notiunile,
ideile generale, provin din senzatii din primele idei. Este deci
neinduios afirma el ca primele noastre idei sunt senzatiile nostre.
Incetul cu incetul, primim idei alcatuite din ceea ce ne izbeste
organele, memoria noastra retine aceste perceptii, pe care apoi le
randuim sub forma de idei generale; si din aceasta facultate unica
de a alcatui si orandui astfel ideile noastre rezulta toate
cunostintele vaste ale omului
- Dupa parerea lui Voltaire, adevarul poate fi cunoscut doar pe
trei cai: sau cu ajutorul intuitiei, al simtirii, -eu exist, eu vad
soarele; sau cu ajutorul unor probabilitati acumulate, care tin
locul certitudinii exista orasul cu numele Constantinopol; sau cu
ajutorul demonstratiei triunghiurile care au laturile egale sunt
congruente.- Voltaire nu a dezvoltat in mod consecvent senzualismul
sau materialist. El a sustinut ca experienta ar demonstra, nu numai
existenta lumii materiale, ci si a primului motor al ei Dumnezeu.-
Voltaire a respins atat teoria teologica dualista despre suflet si
trup, citsi teoria dualista a lui Decartes despre substanta
spirituala si cea materiala.
Charles de Secondat, Baron de MontesquieuCharles-Louis de
Secondat, Baron de La Brde et de Montesquieu (n. 18 ianuarie 1689;
d. 10 februarie 1755), de regul menionat doar ca Montesquieu, s-a
nscut n castelul din la Brde, lng Bordeaux, ntr-o familie de
magistrai aparinnd micii nobilimi. A fost una din cele mai complexe
i importante figuri ale iluminismului francez. In prima sa lucrare,
Scrisori persane (1721),s-a dovedit un critic si satiric spiritual
al oranduirii feudalo-absolutiste din Franta. In lucrarea sa
Consideratii asupra maririi si decadentei romanilor (1734), el a
dat o prima schita teoriei sale sociale. Potrivit conceptiei
istoriografice a lui Montesquieu, ridicarea si decaderea Romei
Antice se explica prin institutiile ei politice si prin moravurile
locuitorilor. Principala lucrare a lui Montesquieu, Spiritul
legilor (1748), este una dintre cele mai remarcabile lucrari de
sociologie din secolul XVIII. In jurul acestei carti s-a starnit o
puternica lupta ideologica, iar impotriva lui Montesquieu s-au
ridicat juristii monarhisti, iezuitii, teologii si scolasticii. s-a
hranit, in mod deosebit, din ideile social politice ale lui Locke.
Simtul istoric, ce va constitui adevarata cucerire a iluminismului,
se manifesta in cazul sau deja cu destula putere. Schiteaza ideea
ce va face cariera in romantism, a "sufletului popular", si sustine
ca in viata istorica a omenirii intalnim legi care trebuie
interpretate ca "raporturi necesare care deriva din natura
lucrurilor". Tocmai de aceea, intre legile, institutiile si
caracteristicile naturale, respectiv etice, ale unui popor vede o
asemenea relatie reciproca ce face imposibil transferul mecanic al
institutiilor de la un popor la altul. Idealul sau este constitutia
engleza, bazata pe separarea puterilor in stat: executiva,
legislativa si judecatoreasca. Prin raportare la aceasta face
critica relatiilor si institutiilor politice ale vremii sale.
Principala idee progresista din sociologia lui Montesquieu consta
in recunoasterea faptului ca viata sociala se supune, ca si natura,
unor legi naturale. Montesquieu a respins cu hotarare teoria
medievala a providentialismului. In egala masura, iluministul
francez a criticat teza lui Hobbes despre starea naturala a
oamenilor ca fiind un razboi al tuturor impotriva tuturor . Din
punctul de vedere al ganditorului francez, starea naturala a
oamenilor este pacea si egalitatea intre ei.
Montesquieu a fost unul dintre intemeietorii teoriei burgheze a
dreptului si socotea ca dreptul se intemeiaza pe ratiunea
omului.
Montesquieu sustinea ca oamenii primitivi au cunoscut la inceput
lumea cu ajutorul simturilor, iar apoi, treptat, cu ajutorul
ratiunii, au inceput sa generalizeze datele obtinute de simturi. El
sublinia importanta senzatiilor, a cunoasterii experimentale a
lucrurilor reale. Un puternic suvoi de empirism materialist si de
senzualim strabate toate lucrarile sale.
Convingerea ca, cunostintele isi au originea in experienta,
recunoasterea adevarului obiectiv, critica idealismului si
agnosticismului, acestea sunt principalele trasaturi ale conceptiei
a lui Montesquieu in domeniul teoriei cunoasterii.
Montesquieu a exprimat ideea existentei unei legitati a
lumi.
Recunoscand existenta divinitatii Montesquieu socotea, totusi,
ca Dumnezeu, ca si tot ceea ce exista, este subordonat unor anumite
legi. Legile in semnificatia lor cea mai larga spunea Montesquieu
sunt raportuuri necesare care deriva din natura lucrurilor. In
acest sens, tot ce exista isi are legile sale: ele exista si la
divinitate si la lumea materiala, si la fiintele ratiunii
supraomenesti, si la animale, si la om. (Montesquieu,Opere alese,
p.163).
Preocuprile lui au avut drept obiect de cercetare problema
privind libertatea politic ca fundament al dreptului i statului.
Montesquieu susine c pentru a asigura aceast libertate este nevoie
de existena unor legi juste i de o organizare corespunztoare a
statului. Legea, n concepia sa, are ca fundament raiunea i
necesitatea ca opus al ntmplrii i al fatalitii. Legea, dup
Montesquieu, cuprinde att legea naturii (invariabil), ct i legea
pozitiv (creaia uman). Omul, ca fiin fizic, activeaz din ndemnul
legilor naturii, care domnesc n lumea fizic ca i toate corpurile
din natur, ns, ca fiin raional, el se supune propriilor imbolduri,
nclcnd legea naturii i legile create de el nsui.
DENIS DIDEROTDenis Diderot(n.5
octombrie1713,Langres(Champagne-Ardenne); d.31 iulie1784,Paris) a
fost unfilosofiscriitorfrancez.A fost unul dintre cei mai
reprezentativi i mai consecveni gnditori materialiti din secolul al
XVIII-lea, care i-a consacrat toat viaa slujirii adevrului i
dreptii dup cum spunea Engels. Dintre scrierile cele mai importante
amintim: Cugetri filosofice, Scrisori ctre orbi pentru folosina
celor ce vd, Principiile filosofice asupra materiei i micrii,
Convorbire ntre dAlembert i Diderot, Elemente de fiziologie.
- Socotea, ca toata materia este impartita pe molecule vii -
purtatorii sensibilitatii, in procesul caruia n cursul dezvoltrii
istorice a omului se ntinde un lan de cretere a complexitii
fenomenelor la prosperitatea maxim a gindirii la om.- Recunoscnd
rolul de premise biologice pentru dezvoltarea psihicului ( "
organizaie corporale " ) , a remarcat c starea mental a oamenilor
ca un ntreg nu depinde de circumstane biologice i sociale.- autor
al mai multor studii concrete psihologice ale comportamentului , n
special particulariti ale psihicului la orbi i surzi , n 1751
Diderot a publicat o "Scrisoare despre surzi i muti pentru
edificarea celor care aud", considerndu-l o problem de cunoatere, n
contextul simbolismului de gesturi i cuvinte.n "Gnduri pe explicaia
naturii" (1753), a creat dup chipul i asemnarea lui " Noul
Organon"de Francis Bacon, din punctul de vedere al senzualismului
Diderot l-a polemizat cu raionament filozofia lui Descartes,
Malebranche i Leibniz, n special cu teoria ideilor nnscute,
acumulate pn la sfritul secolului al 18-lea cunostintelor
stiintifice ca baza pentru o interpretare nou, experimental a
naturii.- Ideile sale au avut un rol esential n introducerea
intelegentei europene la cele mai bune vederi ale naturii umane
Jean Jaques RousseauJean Jacques Rousseau(n.28 iunie1712- d.2
iulie1778) a fost un filozof francez de originegenevez, scriitor i
compozitor, unul dintre cei mai ilutri gnditori aiIluminismului. A
influenat hotrtor, alturi deVoltaireiDiderot, spiritul revoluionar,
principiile de drept i contiina social a epocii; ideile lui se
regsesc masiv n schimbrile promovate deRevoluia francezdin1789.
Lucrarile sale: Discurs asupra tiinelor i artelor- (1750), mile sau
despre educaie(roman pedagogic) - (1762), Contractul social-
(1762),
Descoperind copilaria ca atare, subliniind farmecul ei geniuin
si ireversibil, Rousseau a considerat-o ca o perioada specifica
extrem de importanta in formarea personalitatii umane. El a pus
bazele unei conceptii a educatiei pe varsta si a metodelor acestei
educatii.
Rousseau a intemeiat instructiunea pe autoactivitatea copilului,
reducand in mare masura rolul educatorului la protejarea celui
educat de influente daunatoare (educatia negativa). In Emil sau
despre educatie (1762), Rousseau infatiseaza principiile nou
educatii, care stau in slujba dezvoltarii naturale a sufletului
tanarului. In buna parte, ideile sale pedagogice pot fi intoarse
inapoi in doctrina despre educatie a lui Locke. Rousseau se arata
ca un adept al educatiei negative: tanarul trebuie sa fie cat mai
departe de mediul social si de influenta sa distrugatoare, si sa-si
creeze pe seama sa un asemenea mediu in care sa se poata manifesta
si afirma adevarata sa fiinta. Rousseau se afla intre cei dintai
pedagogi moderni care vede in copil o asemenea realitate
independenta pe care educatorul se simte obligat sa o pastreze in
toata integritatea valorii sale, in starea naturala, oamenii care
traiau doar pentru ei nu cunosteau relatiile sociale.Totodata,
Rousseau a accentuat importanta educativa a muncii, aratand ca
eroul romanului sau, Emil trebuie sa-si insuseasca o profesiune,
menita sa-I asigure independenta in viata.
Limitele principale ale conceptiei pedagogice ale lui Rousseau
constau in individualismul ei si in izloarea de societate a
procesului educativ.
Criticand societatea contemporana si idealizand starea naturala,
in care oameni ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul
este bun de la natura , dar ca societatea il corupe. El vede
originea inegalitatii sociale in aparitia proprietatii private,
care a dus la formarea statului, si mai tarziu la despotism.
Intrucat inegalitatea incalca asa-numitul contract social incheiat
intre oameni in perioada trecerii de la starea naturala la cea
civila, ea trebuie inlaturata.
Intregul crez al lui Rousseau este acela de a protesta contra
conceptiei dupa care omul este redus numai la ratiune. Cultura
ratiunii nu aduce fericirea, care este scopul iluminismului, ci
doar rafinament si desfrau, nedreptate sociala. Cei saraci intretin
cultura stearpa a celor bogati, fara ca cei dintai sa se poata
bucura si ei de binefacerile acesteia. Este convins ca omul
rational, ganditor, reprezinta o fiinta degenerata, un fel de
animal care cu pretul pierdem fericim sale originare, a cumparat
dreptul de a putea trai in sanul uneisocietati mari si luminate.
Din strafundurilecele mai tainuiteale personalitatii sale se
inalta, victorios, o dorinta rar intalnita de perfectionare a
fiintei omului, condusa de credinta sa de nezdruncinat ca omul este
la origine bun, dar ca societatea l-a stricat.
Rousseau construieste imaginea unei societati ideale, fericite,
in care domneste vointa generala a poporului, societate pe care
revolutionarii francezi vor cauta s-o realizeze zadarnic,
deopotriva prin forta si teroarea ghilotinei. Pentru a realiza
acest ideal social, Rousseau vede doua mijloace posibile: pe de o
parte educatia, pe de alta statul.
Hegel spune despre Rousseau ca este primul ganditor care a
afirmat ca esenta omului o constituie libertatea: acest principiu
strabate gandirea lui Kant, care avea in cabinetul sau de lucru
portretul lui Rousseau, devenind fundamentul intregii sale
conceptii Rousseau a formulat primul in termeni expliciti problema
culturii si cu aceasta, implicit, si pe cea a istoriei.
John LockeJohn Locke(29 august1632-28 octombrie1704) a fost
unfilosofi om politic englez dinsecolul al XVII-lea, preocupat mai
ales desocietateiepistemologie.Opera celebra a lui J. Locke, care a
exercitat foarte mari influente, se intituleaza: An essay
concerning human understanding (incercare asupra intelectului
omenesc), 1689-1690. in afara de aceasta lucrare fundamentala J.
Locke a mai scris: On the conduct of the understanding (Despre
conducerea intelectului) si Elements of natural philosophy(Elemente
de filosofie naturala), ambele aparute postum; Two treatises of
gouvernement (Doua studii asupra guvernarii) 1690: Some thoughts on
education (Cateva pareri asupra educatiei), 1693; The
reasonableness of christianity (Despre rationalitatea
crestinismului), 1695. In Eseu asupra intelectului omenesc (Essay
concerning Human Understanding, 1690) a sustinut ca experienta este
singura sursa a cunoasterii (empirism) si cunoasterea noastra nu
poate trece dincolo de ideile noastre nascute din aceasta
experienta. Doua tratate despre guvernare (Two Treatises on
Gouvernment, 1690) au ajutat la formarea ideilor contemporane ale
democratiei liberale.
Locke a afirmat ca toate obiectele percepute de intelegere sunt
denumiteidei, si despre idei se spune ca se afla in minte. Prima
problema a lui Locke este astfel originea si istoria ideilor, cat
si felurile prin care acestea sunt influentate de intelegere,
pentru ca astfel sa poata vedea ce estecunoastereasi pana unde se
intinde ea. Acest sens larg de folosire al termenuluiideeeste
mostenit de la Descartes, termenul contemporan caruia ii corespunde
cat mai fidel fiindpresentare. Dar presentarea este, strict, doar o
varianta din ideea lui Locke, care mai include si reprezentarea si
imaginea, perceptia, conceptul sau notiunea.
Dup el, mintea omului este la natere ca o foaie nescris (white
paper, void of all characters) (tabula rasa):n intelect nu exist
nimic fr s fi fost nainte n simuri. Locke a fcut totui unele
concesii idealismului, admind, alturi de experiena intern, ca un
izvor de sine stttor al cunoaterii i formulnd teoria calitilor
secundare, dup care calitilesecundare(culoarea, gustul, mirosul
etc.) ar fi subiective i numai calitileprimare(ntinderea, figura,
micarea etc.) ar avea un caracter obiectiv.Lockenu nelegea
specificul calitativ al raiunii n raport cu simurile i rolul ei
activ.
John Locke este socotit n genere ca
ntemeietorulempirismuluimodern, adic al acelui curent epistemologic
care susine c toate ideile noastre provin din simuri, c i au
fundamentul n experien. Locke nu este, prin urmare, un
metafizician, ci un epistemolog, adic un teoretician al cunoaterii.
El i propune n lucrarea lui fundamental s dea o "cercetare asupra
originii certitudinii i ntinderii cunotinei omeneti, asupra
temeiurilor i gradelor credinei, prerii i asentimentului". n legtur
cu problema originilor cunotinei, Locke ia o poziie
contrarraionalismului.
Teoria ideilor nnscuteeste o teoriegnoseologicidealist potrivit
creia n contiina omului ar exista de la natere, independent de
experien, anumite idei (ex. ideea de numr, de micare, de
ntindere).Teoria ideilor nnscutea fost suinut sub diferite forme
dePlaton,Descartes,Leibnizi de ali filosofi. Ea a fost criticat de
pe poziiile senzualismului materialist de Locke,Condillac.a.
Materialismul dialectic respingeteoria ideilor nnscute, artnd c
izvorul tuturor cunotinelor noastre sunt senzaiile i percepiile,
care reflect lumea obicetiv.
Locke spune c nu exist idei i principii nnscute. Intelectul nu
este n posesia anumitor idei cu care vine pe lume, cnd se nate
omul. Ci toate ideile, fr deosebire, pe care le posed intelectul, i
sunt procurate de simuri, i vin de la percepii. Intelectul, prin
urmare, nu posed originar i nici nu poate crea idei, ci el numai
prelucreaz ceea ce-i furnizeaz simurile. Intelectul este activ dar
nu este creator. Dou sunt izvoarele din care provin cunotinele
noastre. Avem pe de o parte percepiile care ne pun n contact cu
obiectele externe, pe care Locke le numete senzaii (sensations),
iar pe de alt parte avem percepiile care ne releveaz ceea ce se
petrece n contiina noastr i pe care Locke le numete reflexii
(reflections). Avem deci o experien extern i una intern. Locke ine
s sublinieze c experiena extern este aceea care se produce nti i c
dup aceasta ia natere i experiena intern.
n pedagogie, Locke recomand s se detepte n copil dispoziiile
naturale, s se in seama de individualitatea lui, s se predea un
nvmnt intuitiv, s fie pregtit pentru munc printr-o activitate
plcut. Contribuii interesante a adus Locke i n domeniul
moralei.
David Hume David Hume(n.26 aprilie1711- d.25 august1776) a fost
unfilozof,istoricieconomistscoian, un adept alempirismului, unul
dintre reprezentanii cei mai de seam aiIluminismuluiscoian.Pe lng
contribuiile tiinifice (n psihologie, teoria asociaionist a
reprezentrii) Hume a impus o bun parte din agenda filosofic a
modernilor n epistemologie, problema induciei, teoria
probabilitilor i sursele empirice ale cunoaterii; n metafizic,
problema cauzalitii, legilor naturii, identitatea persoanei,
libertatea voinei i problema determinismului; nfilosofia practic,
problema motivaiei morale i a raiunii practice, i a clivajului
(logic) dintre judeci descriptive i normative; n fine, nfilosofia
religiei, a produs argumente extrem de influente mpotriva
miracolelor i a teleologiei/design-ului. Toate acestea sub semnul
naturalismului, poziia meta-filosofic a unitii i completitudinii
tiinelor David Humeintroduce in filozofie si in psihologie notiunea
de asociatie darsi pe aceea de habitudine (obisnuinta). Dupa D.
Hume exista numai trei cazuri de asociatie: prin asemanare,
princontiguitate in timp si spatiu si prin cauzalitate (deci cauza
si efect). Hume aplica teoria asociatiei la cele mai inalte idei
ale intelectuluiconsiderate de el sub conceptele de 'relatii,
moduri' si substante. Eul devine un fascicul de idei asociate.
Credinta in realitatea externa si interna este atribuitavioiciunii
unor impresii a caror forta este transferata ideilor asociate cu
ele. Multe aspecte ale conceptiei lui Hume sunt intemeiate pe o
prezumtie carese adauga principiului asociatiei. El recurge la
habitudine si obicei. Prinhabitudine impresiile si ideile asociate
sunt legate in agregate si unitati in caredetaliile originale se
pierd. Ideile complexe, care se contopesc gratie habitudinii,capata
unitatea si certitudinea unor idei clare, distincte si originea lor
dinimpresii si reprezentari ramane ascunsa. Fenomenele des repetate
si asociateimpreuna in mod invariabil devin parti ale unui intreg
peste care se asternehabitudinea care ii confera astfel aspectul
unei conexiuni necesare. Notiunea dehabitudine s-a dovedit a fi una
din cele mai fertile in filozofie si psihologie si a fost
considerata ca fiind originea aspectului activ si sintetic al
constiintei.
Distincia de virtute i viciu Hume leaga de diferena dintre
sentimentele de plcere i durere , ntre util i duntor pentru individ
.
Mecanismul de sentimente simpatice Hume leaga armonia moral ,
social i fericirea omenirii
David Hume scrie o lucrare despre ntelegerea umana.
Spre deosebire de teoriile care descriu omul numai dintr-o parte
( numai ca egoist sau , invers , fiind altruist ) , psihologia de
moralitate a lui Hume este mai specificata . El a cutat s dea
caracter eticii descriptive ( etica descriptive ) , orientat spre
studiul faptelor de via moral .
Hume a explicat c contiina de sine este totalitatea unor
experiene care constituie, astfel, identitatea.
Din punct de vedere istoric, Hume se vdete a fi un continuator
al direciei inductive inaugarat de Bacon la nceputul secolului al
XVII-lea i creia John Locke i dduse o nou temelie psihologic.
David HumeiImmanuel Kantau discutat aparenta contradicie ce
rezult din faptul c omul este, pe de o parte, un individ liber i
responsabil de sine, iar pe de alta, aparine unui sistem biologic
determinat de legi stricte ale naturii. Hume afirma c aceast
contradicie ar fi superficial, cele dou aspecte fiind compatibile.
Kant abordeaz aceast problem n cadrul teorei lui asupra exisenei a
"dou lumi": el susine c oamenii reprezint sisteme determinate doar
ca apariie, aciunea determinant a legilor naturii n lumea
lucrurilor"n sine"fiind lipsit de sens. ntru ct despre lumea
dincolo de aparenafenomenelornu se poate face nicio afirmaie sigur,
libertateavoinei- dup Kant - rmne doar un ideal, ctre care omul
trebuie s se orienteze.
Piatra de temelie a epistemologiei lui Hume este problema de
inducie. Aceasta poate fi n zona de gndire Hume, unde scepticismul
lui despre puterile omului sunt cele mai pronunate. nelegerea
problemei de inducie este esenial pentru a profita de sistemul
filosofic lui Hume.
Christian WolfFChristian Wolff, cunoscut i dreptChristian von
Wolff, (n.24 ianuarie1679, Breslau, astziWrocaw,Polonia d.9
aprilie1754,Halle), a fost un matematician si filosof german
iluminist moderat rationalist, discipol a lui Leibintz introduce
termenul de psihologie si fapt notabil, distinge intr o psihologie
empirica menita sa studieze fenomenele sufletesti observabile si o
psihologie rational speculativa dedicata inaccesibilului,
problemelor originilor si naturii sufletului. Publica doua tratate
de Psihologie empirica (1732 ) si Psihologie Rationalista (1734).
Meritul incontestabil al lui Wolff rezida in aplicarea, cu o
staruinta de neclintit, a ratiunii la toate ramurile filosofiei
teoretice si practice. Aceasta tendinta rationalista a spiritului
sau se observa imediat si din titlurile operelor sale numeroase,
scrise in buna parte in germana, care incep de obicei cu "ganduri
rationale "despre Dumnezeu, suflet, lume si alte teme ale gandirii.
Din straduinta de a da o intemeiere rationala moralei s-a nascut un
intreg sistem filosofic de o amploare enciclopedica, cu o foarte
riguroasa sistematica, ce desparte disciplinele teoretice ale
filosofiei de cele practice in orice caz de la Wolff s-a pastrat
impartirea disciplinelor filosofice in ontologie - stiinta
existentei in general, mai presus de corp si suflet, cosmologia -
stiinta despre universul fizic - teologie, psihologie, etica. Desi
nu a fost spirit creator, stapanit de tendinte eclectice. Wolff
si-a castigat merite nepieritoare pe taramul invatamantului
filosofic german. Este socotit, apoi, creatorul terminologiei
filosofice germane. Incetatenind o serie de termeni noi. Abia, prin
el, la inceputul secolului al XVIII-lea limba nationala devine in
Germania, ca si in alte tari, o limba stiintifica. Legatura
sufletului cu corpul Wolff a explicat ca miracol neinteles ,
reducind fenomenele mentale la abilitatile speciale ale
sufletului.
Wolf este considerat un reprezentant important al legii naturale
i fondator al conceptelor juridice din secolul al XIX-lea (de
exemplu, juridica care provine de la premisa c statul de drept
const dintr-un sistem nchis de norme).
Wolf a subliniat activitatea spontan a minii, spre deosebire de
ideile lui Locke considerind mintea ca un agregat al elementelor
simple de experien. Mintea const n abilitile sau funciile, cum ar
fi cognitia, memoria, senzaia i dorinta.
Filozofia sa Wolff a oferit-o ca un mijloc de realizare
"fericirea oamenilor", iar sarcina sa principal a vzut-o n
clarificarea bazei primare pentru existena tuturor crearilor
("logica sau gndirea raional despre puterile raiunii umane", 1712),
care o gasea n Dumnezeu -" existenta independenta ", avind o putere
absolut i inteligen. David Hartley David Hartley (nscut in 1705,
Armley, Yorkshire, Anglia - 1757, Bath, Anglia) - filozof englez,
unul dintre fondatorii teoriei psihologice, care este cunoscuta sub
numele de asociaionism. A recunoscut asociatia ca fiind un mare
principiu al vietii mintale, iar repetitia- principiul fundamental
al tuturor ascoiatiilor. (o senzatie asociata cu altele de
suficiente ori, capata o putere asupra ideilor corespondente iar
daca o singura senzatie este impresionata, ea va fi capabila sa
readuca in spirit celelalte idei.) Tot restul vieii rmne legat de
ambele destine profesionale, att de teologie, ct i de medicin. Din
complementarea celor dou direcii va rezulta teoria sa asupra
asociaiei. Inspirndu-se din ambele Hartley va conferi categoriei de
asociaie putere explicativ pentru toate activitile psihicului. n
cartea sa Constatri despre om (1749) se dezvolt doctrina de vibraii
la nivelul sistemului nervos, precum i ideea de asociaie a ideilor
ca un mecanism universal al vieii mentale.Prin teoria sa
materialist-mecanicista a vibratiei a incercat sa explice originea
fenomenelor psihice. Cea de a doua parte a lucrrii este dedicat
problemelor teologice
Hartley s-a strduit sa deduc i s interpreteze ordinea dup care
se produce i evolueaz activitatea organic icomportamental uman
dependentde ordinea care guverneazelementele din lumea fr suflet a
fizicii. Numai c cu o asemenea nvtur depre suflet gndirea lui
Hartley urma a senscrie pe cea a lui Descartes. Spre deosebire de
aceasta ns, n sistemul lui Hartley fenomenele sufleteti nu se
disting cu nimic de cele organice, nu las loc ca fenomenele
spirituale sau cele de reflexie s fie abordate ntr-altfel dect cele
trupeti. La acea vreme, Descartes s-a bazat pe propria sa concepie
fizica; Hartley ns s-a bazat deja pe fizica lui Newton. n cartea sa
Optica, Newton a formulat urmtoarea intrebare: Oare procesele
desfurate la nivelul nervului optic nu sunt cumva expresia vibraiei
acelorai particule din eter? . De aici se poate sesiza clar c
sistemul nervos i ceea ce se ntmpla n interiorul acestuia ncepea s
fie considerat la fel ca orice alt dispozitiv mecanic, careera
acionabil i manevrabil,putea fi descris i explicat ca oricarealtul,
n acord cu legile newtoniene. Numai ca influentele lui Newton
asupra lui Hartley nuse limiteaza aici. Aceasta pentru c Hartley a
abordat din aceai perspectiv i problema contiinei, pe care a
ncercat s-o explice cu aceleai procedee ale analizei i sintezei
newtoniene, de a deduce principiile n cauz prin fenomenele
observate. Pe aceast linie Hartley ajunge s formuleze ipoteza
naturii eterice a proceselor ce au loc la nivelul sistemului
nervos. O abordare cu care de acum se ptrunde direct la studierea
fenomenelor psihice i de contiin cu procedeele fizicii.
O influen profund asupra lui Hartley l-a avut i Spinoza. El a
fostcel care l-a determinat pe Hartley s insiste asupra
caracterului de nedesprit a fenomenelor psihice i a celor
corporale.
Inspirat, la fel, din Locke, a avut grij s considere originea
fenomenelor mentale din cele senzoriale.
Pe seama influenei lui Leibniz a fost pus separarea fenomenelor
psihice de cele contiente. In plus fata deacetia, Hartley s-a bazat
pe rezultatele de atunci ale cunoaterii medicale, ale cunoasterii
fiziologiei sistemului nervos. Toate acestea sunt cuprinse n
sistemul su psihologic, care nu este unul oarecare, ci unul care,
propunndu-i s explice comportamentul social uman cu o exactitate
matematic, sa aib totodat n vedere fundamentarea la om a unei
contiinte religioase, una menit s duc la ameliorarea relaiilor
dintre oameni.
Helvetius
Claude Adrien Helvtius(n.26 februarie1715- d.26 decembrie1771) a
fost un filozof francez, unul dintre reprezentanii de seam
aimaterialismuluiisenzualismului. A exercitat o mare influen asupra
formrii ideilor revoluionare ale burgheziei franceze, n special
prin lucrrile sale Despre spirit i Despre om. Lucrarea lui Helvtius
Despre spirit a fost calificat de adversarii progresului i raiunii
drept Codul celor mai ruinoase i infame pasiuni, apologie a
materialismului i a tot ce poate spune necredina pentru a trezi ura
mpotriva cretinismului i catolicismului.
Helvtius a fost att materialist, ct i senzualist, fiind puternic
influenat deJohn Locke. Concepia sa fundamental era c toate
cunotinele i reprezentrile noastre decurg din senzaiile pe care
obiectele le produc asupra simurilor noastre.
A concluzionat nevoile de pasiune, idei, opinii, aciunile si
abilitile sale umane de comunicare din senzatii senzuale
(sensibilite)."Omul - o main care, atunci cnd este setat la senzaii
de micare, ar trebui s fac tot ceea ce face."
Motivele tuturor activitilor este egoismul omului, astfel
predica moralitatii nu da nimic.Cel mai bun legiuitor este acel
care poate distruge separarea intereselor publice i private.
Lucrarea de baza a lui Helvetius "Despre minte" pentru scrierea
caruia, motiv a fost opera lui Locke " n ceea ce privete nelegerea
uman", a fost ars n 1759 prin ordin de Parlament ca fiind
periculoase pentru stat i religie.Lucrare postum a venit "Despre
om, abilitile sale intelectuale i educaia lui"., Daca doi oameni ar
putea primi o educatie perfect identica, spune Helvetius, in marea
sa incredere manifestata in educatie, atunci si sufletele lor ar
putea fi identice. Prin aceasta, Helvetius nu separa interesul
individual de cel colectiv, caci omul care traieste in societate
participa atat la fencirea cat si la durerea colectiva. Cel care
actioneaza dupa interesul sau bine inteles - l'interet bien entendu
-foloseste nu numai lui ci si intregii colectivitati. Tocmai acest
lucru trebuie sa-l pnmeasca tineretul ca un dar din partea
educatiei. Acest teoretician fanatic al egoismului a dat probabil
glas coruptiei morale a paturilor sociale superioare ale Frantei,
din vremea usuraticului rege Ludovic al XV-lea. Ca o sanctiune
etica a acestei stari s-a declansat si potopul Revolutiei,
razbunarea celor nenorociti si dispretuiti.12
