ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Management

Programul de Master în Management şi Marketing Internaţional

STATISTICA MEDIULUI INTERNAŢIONAL DE AFACERI

Profesor universitar dr. Mihai KORKADepartamentul de Statistică şi Econometrie

Pentru uzul exclusiv al studenţilor de la Programul de Master în Management şi Marketing Internaţional.

Citarea sau reproducerea integrală sau parţială a acestui material didacticse poate face numai cu acordul scris al autorului.

2014

1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE Departamentul de Statistică şi econometrie

Extras din Fişa disciplineiAn universitar: 2014/2015

Obiectivele disciplinei: Statistica mediului internaţional de afaceri

Obiectivul general: Dezvoltarea deprinderilor de selectare, prelucrare şi organizare sistemică a datelor statistice şi a informaţiilor care fundamentează decizia de afaceri în contextul unei economii expuse competiţiei globale.

Obiectivele specifice: Înţelegerea şi folosirea curentă a unui ansamblu de metode, tehnici si indicatori statistici pentru caracterizarea mediului internaţional de afaceri;

Identificarea şi valorificarea instrumentelor noi de evaluare şi analiză a conjuncturii pieţei interne şi internaţionale;

Investigarea sectorului extern al unei economii în vederea fundamentării deciziei de afaceri.

Conţinutul cursurilor şi al seminariilor:

CursuriMetode de

predareRecomandări

pentru studenţiCurs introductiv: Obiectivele disciplinei şi competenţele dobândite ca rezultat al învăţării, precizarea metodelor şi instrumentelor de lucru, a surselor de date, precum şi a cerinţelor şi standardelor de evaluare formativă pe parcursul studiului şi de evaluare finală. Ghidul metodologic pentru elaborarea de către un grup de studenţi a unui raport de ţară pentru examenul de la finele semestrului.

Interacţiunea cu studenţii este regulă fundamentală de predare.

Sportul de curs este distribuit studenţilor pe cale electronică la debutul activităţii.

Performanţa managerială şi nevoia de date selectate şi structurate pentru luarea deciziei de afaceri cu parteneri din propria economie şi cu parteneri nerezidenţi. “Business intelligence” şi tipologia informaţiilor necesare pentru analiza riscurilor şi oportunităţilor de afaceri.

Prelegerile sunt axate pe utilizarea de suport power-point şi pe acces la resurse multimedia.

Se recomandă stu-denţilor parcurgerea prealabilă a suportu-lui de curs pentru a putea interacţiona în timpul predării.

Interacţiunea dintre actorii unei economii de piaţă.Analiza statistică a mediului autohton şi a celui internaţional de afaceri.

2 prelegeri Idem

Tabloul conjunctural al economiei la nivel de ţară, (sub) continent, regiune de dezvoltare economică, ramură sau sector de activitate.

Idem

2

Instrumente sintetice alternative de apreciere a conjuncturii economice. Atuuri şi limite cognitive ale acestora. IdemComparabilitatea internaţională a datelor referitoare la mediul economic în contextul analizei riscurilor şi oportunităţilor de afaceri dintr-o regiune.

Idem

Analiza deschiderii internaţionale a unei economii: perspectiva statică şi perspectiva dinamică. IdemBalanţa de plăţi externe şi poziţia investiţională inter-naţională – surse de informaţii despre conjuctura economică şi deschiderea inetraţională a unei ţări.

2 prelegeri Idem

Analiza statistică a participării unei economii la comerţul internaţional cu bunuri şi servicii. IdemAnaliza statistică a investiţiilor străine şi a impactului lor asupra economiei ţării gazdă. IdemAnaliza statistică a datoriei externe, a gradului de îndatorare şi a influenţei datoriei externe asupra echilibrelor macroeconomice.

Idem

Bibliografie obligatorie:Korka, Mihai (2014): Statistica mediului internaţional de afaceri. Bucureşti, Academia de Studii Economice. Suport de curs remis electronic studenţilor programului;Korka, Mihai, Tuşa, Erika (2004): Statistică pentru afaceri internaţionale. Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura ASE;Miron, Dumitru, Folcuţ, Ovidiu (2005): Mediul internaţional de afaceri. Editura Universităţii din Ploieşti;Bibiografie facultativă:Jakobiak, François (2004): L’intelligence économique. Paris, Éditions d’ Organisation;Moinet, Nicolas (2011): Intelligence économique. Mythes et réalités. Paris, CNRS Éditions;Păun, Vasile (2006): Competitivitate prin informaţie. Bucureşti, Editura Paideia; Sullivan, Jeremiah J. (2004): Exploring International Business Environments. 3ed, Pearson Custom PublishingWild, John J., Wild, Kenneth L., Han Jerry C.Y. (2008): International Business. The Challenges of Globalization. 4ed. Pearson Education International.

Seminarii/laboratoare Metode de lucruRecomandări

pentru studenţi

Valenţele cognitive ale diferitelor categorii de indicatori statistici. Exersarea alcăturii unui sistem comprehensiv.

Scurte analize comparative pe baza datelor oferite.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Aplicaţii referitoare la indicele preţurilor de consum şi diferitele forme de prezentare a ratei inflaţiei.

Probleme menite să evidenţieze rolul indicatorilor.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Analiza statică şi dinamică a structurii PIB, a indicatorilor de dezvoltare a resursei umane şi a celor referitori la armonia socială pentru a extrage informaţii utile pentru fundamentarea deciziei de afaceri

Probleme menite să evidenţieze rolul indicatorilor.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Analiza valenţelor cognitive ale instrumentelor alternative de apreciere a conjuncturii economice.

Exerciţii de analiză a datelor disponibile pe site-urile institu-ţiilor specializate.

Se recomndă identificarea prealabilă a site-urilor.

3

Analiza deschiderii internaţionale a economiei României, comparativ cu o altă ţară. (doua seminarii)

Probleme de analiză şi integrare sistemică a indicatorilor pentru a fundamenta o opinie.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Analiza contului curent al balanţei de plăţi externe Ghid metodologic de evaluare a dezechilibrului de cont curent.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Indicatori specifici analizei stocului şi fluxurilor de investiţii străine directe specifice unei economii.

Exerciţii de analiză a datelor oficiale.

Se folosesc calcula-toare cu operaţii elementare.

Bibliografie obligatorie:Korka, Mihai, Begu, Liviu-Stelian, Marin, Erika, Alexandru, Adriana Anamaria (2009): Bazele statisticii pentru afaceri internaţionale. Bucureşti, Editura Universitară

Bibiografie facultativă:Newbold, Paul, Carlson, William L., Thorne, Betty (2007): Statistics for Business and Economics. 6ed, Pearson Prentice Hall;* * * Metodologiile postate pe site-urile instituţiilor şi organizaţiilor care publică periodic rapoarte şi studii ce privesc conjunctura economiei mondiale sau regionale (ONU, UNCTAD, OMC, UNESCO, FMI, Banca Mondială, precum şi Eurostat şi OCDE). Pentru date statistice şi informaţii la nivel de ţară se pot accesa site-urile organismelor naţionale de specialitate, după verificarea unor eventuale particularităţi de colectare şi agregare a datelor.* * * UNCTAD (2009): Making Data Meaningful. Part 1 & 2, Geneva, United Nations.

Evaluarea şi standardul minim de performanţă pentru promovare:- Evaluarea contribuţiei la elaborarea unui Raport de ţară are în vedere atât forma

scrisă a lucrării, cât şi abilitatea orală de prezentare;- Standardul minim de performanţă presupune participarea la elaborarea şi

susţinerea orală a unui Raport de ţară.

4

Programul de Masterat MMI 2014

Tema 1

Performanţa managerială şi nevoia de date cantitative pentrufundamentarea deciziilor de afaceri

Fiecare manager de întreprindere sau om de afaceri înregistrează, evaluează şi comentează în permanenţă evoluţia ciclului de afaceri, folosindu-se, pe de o parte, de intuiţia (flerul) său, iar pe de altă parte, de datele disponibile (informaţia existentă) pentru a face alegeri raţionale în propriul proces decizional.

Se spune, de altfel, că managementul este arta de a combina instinctiv experienţa acumulată (abilitatea intuitivă câştigată din propria activitate) cu cunoştinţele şi informaţiile despre propria întreprindere (afacere), dar şi cu cele referitoare la mediul de afaceri, precum şi cele despre firmele partenere şi concurente pe acelaşi segment de piaţă.

Nu sunt puţini practicienii care afirmă că o bună afacere este rezultatul intuiţiei. Această aserţiune este adevărată, într-o anumită măsură, doar în condiţiile unei pieţe atomizate şi stabile, când raportul dintre cerere şi ofertă nu se modifică semnificativ. Într-un asemenea context stabil, un raţionament care în trecut a adus câştig firmei poate fi din nou aplicat şi există şanse să aducă din nou beneficiu.

Numai că lumea contemporană se caracterizează printr-un dinamism fără precedent şi prin accentuarera interdependenţelor, ceea ce face ca singură intuiţia sau experienţa acumulată în trecut să nu mai fie suficiente pentru a garanta succesul în afaceri în prezent şi în viitor. Ceea ce „a mers” în trecut şi a adus câştig are şanse reduse să nu mai fie la fel de folositor în prezent sau chiar să ducă la pierderi pentru întreprindere ca urmare a faptului că s-a modificat contextul afacerii (conjunctura pieţei). Pe de altă parte, realitatea cotidiană demonstrează cât poate fi de nociv excesul de încredere în modelarea econometrică şi în rezultatele modelelor folosite fie pentru a descrie comportamentul consumatorilor sau al concurenţei, fie pentru a previziona variabilele macroeconomice sau caracteristicile definitorii ale pieţelor financiare sau de mărfuri. Lumea modernă a afacerilor trebuie să ştie să combine informaţiile din surse cât mai diverse, pentru a putea extrage acele informaţii care pot fundamenta solid o decizie, iar între aceste surse trebuie luate în considerare deopotrivă rezultatele modelării, dar şi raţionamentele intuitive. Oricât ar fi de elaborată cercetarea cantitativă bazată pe modele, ea tot nu reuşeşte să cuprindă în totalitate particularităţile comportamentului uman, cu atât mai puţin pe acelea ale unui individ care trebuie să acţioneze în condiţii de competiţie acerbă, având la dispoziţie resurse limitate.

Printre factorii care modifică frecvent mediul de afaceri se numără şi cei menţionaţi în continuare cu titlu de exemplu: intrarea pe piaţă a noi actori care accentuează concurenţa, schimbarea exigenţelor calitative sau tehnice ale partenerilor de afaceri, apariţia de noi forme de facilitare a afacerii, noi reglementări ale prezenţei pe piaţă şi ale competiţiei, noi cerinţe de protecţie a consumatorilor etc. În termenii unei analize SWOT, într-un mediu dinamic de afaceri O (oportunităţi, şanse) şi T (provocări, riscuri) capătă o relevanţă mai mare în decizia de afaceri decât în trecut, într-un mediu

5

stabil de afaceri. Până şi S (puncte tari) şi W (puncte slabe) ale firmei sunt rediscutate prin prisma evoluţiei rapide a mediului de afaceri.

Într-un asemenea context dinamic, asistarea omului de afaceri cu informaţii despre mediul naţional şi internaţional de afaceri devine o cerinţă inconturnabilă. Intuiţia poate contribui cu folos şi de astă dată la luarea deciziei (alegerea raţională a celei mai potrivite alternative). Dar în condiţiile unei conjuncturi mereu noi a pieţei, în care raportul cerere ofertă se modifică rapid sub influenţa unui conglomerat divers de factori de natură economică şi paraeconomică, în care competitorii prezenţi pe piaţă modifică frecvent strategia de firmă, doar analizele comparative bazate pe un evantai cât mai complet de date pot face solidă şi competitivă poziţia unei întreprinderi (a unui om de afaceri).

Cu alte cuvinte, decizia de afaceri depinde în toate fazele sale şi în orice împrejurare de informaţii, de date, inclusiv de date statistice. Comunicarea de afaceri între parteneri, pe de altă parte, nu se poate lipsi de date (mai ales de date statistice, exprimate numeric) atunci când se face referire la substanţa tranzacţiei.

Tocmai de aceea, cu cât piaţa este mai bine „acoperită” cu date (densitatea de informaţii este mai mare), cu cât este mai consistent numărul operatorilor economici prezenţi cu cererea şi oferta lor (caracterizată, de obicei, prin date cantitative), cu atât piaţa este mai „transparentă”, funcţionează mai bine. „Atomizarea pieţei” îmbogăţeşte cantitativ şi calitativ informaţia care îl ajută pe fiecare actor / operator prezent pe piaţă să ia decizii raţionale, profitabile.

Managerii de întreprinderi, întreprinzătorii şi oamenii de afaceri folosesc o mulţime de date pentru:

- A înţelege propria întreprindere (sau propriul departament, ca parte a întreprinderii), dar şi mediul de afaceri în care evoluează întreprinderea (riscuri şi oportunităţi pe piaţa internă şi pe piaţa internaţională);

- A soluţiona perturbările ivite în funcţionarea întreprinderii;- A ameliora performanţa propriei întreprinderi (afaceri) la interacţiunea cu ceilalţi

actori de pe piaţă.

În acest scop, ei îşi construiesc modele mentale (raţionamente) relativ simple, răspunzând la întrebări de felul celor prezentate mai jos:

- Cum se prezintă astăzi afacerea (departamentul sau întreprinderea) mea?- Care au fost parametrii acestei afaceri în trecut? Care a fost performanţa cea mai

bună şi cea mai slabă din trecut şi unde mă situez în prezent faţă de aceste valori maxime şi minime?

- Care ar putea fi performanţa cea mai bună a firmei exprimată sub forma cifrei vânzărilor, a profitului, al investiţiilor, al numărului de salariaţi, al deschiderii internaţionale etc?

- Cum se prezintă competitorii firmei pe piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională?- etc, etc.

Pentru a răspunde unor astfel de întrebări, managerii şi oamenii de afaceri folosesc informaţii, multe dintre ele fiind date numerice (indicatori). În funcţie de modalitatea de obţinere a acestora şi de funcţia cognitivă distingem:

6

- Date primare (indicatori absoluţi) din rapoartele zilnice elaborate în cadrul firmei (departamentului), precum şi din statisticile oficiale ce caracterizează o ramură de activitate sau o piaţă. Astfel de informaţii dau dimensiunea cantitativă a fenomenelor şi proceselor de piaţă.

- Date derivate (indicatori derivaţi) din cele primare. Ele rezultă din comparaţii (diacronice şi spaţiale), din generalizări, din alte calcule. Ele îmbogăţesc cunoaşterea pieţei prin faptul că exprimă diverse aspecte calitative ale cererii şi ofertei, ale concurenţei şi eficienţei fiecărui competitor prezent pe piaţă. Tot date derivate sunt considerate a fi şi rangurile (rank, position) atribuite în cadrul unor ierarhizări (ranking) uni- sau multicriteriale. Ele compară într-o manieră uşor inteligibilă fiecare element al colectivităţii cu celelalte elemente, pentru a sublinia, indirect, diverse aspecte calitative (de la ordinea de mărime, la performanţă).

Până nu de mult, managementul firmei opera cu întreaga masă de date primare colectate din firmă şi de pe piaţă. Multe corporaţii au introdus treptat în structura lor organizaţională un compartiment de modelare şi simulare a deciziei pentru a diminua riscurile unor decizii eronate. În acest cadru s-a recurs la date derivate care completează imaginea procesului condus cu noi aspecte. Chiar şi în această situaţie, din volumul total de date disponibile la un moment dat în firmă, doar o mică parte reprezintă informaţii cu valoare adăugată pentru adâncirea analizei şi luarea celei mai potrivite decizii.

Trebuie recunoscut faptul că, pe fondul dezvoltării tehnologice rapide şi în condiţiile accesului larg al publicului la tehnica modernă de informare şi comunicare (ITC), societatea contemporană este sfidată de perspectiva exploziei informaţionale, punând deseori în dificultate pe manager (omul de afaceri). El este confruntat cu o adevărată avalanşă informaţională, care poate fi însă „disciplinată” prin recurgerea la un mecanism de intelligence.

Conceptul de intelligence nu trebuie confundat cu cel de informaţie sau sumă de informaţii. În sens larg, intelligence este, în acelaşi timp, proces şi produs al selectării şi ordonării inteligente (isteţe) a datelor furnizate de diferite surse (din interiorul şi din afara organizaţiei) cu privire la capacitatea, activitatea şi intenţiile de viitor ale unei/unor entităţi (întreprinderi furnizoare, cliente şi/sau concurente), cu posibile implicaţii şi consecinţe asupra funcţionării şi intereselor propriei firme.

Prin urmare, intelligence este un proces sistematic şi continuu de colectare selectivă de informaţii (potrivit interesului imediat şi de perspectivă al omului de afaceri sau al firmei), o colectare legală şi etică privind operatorii economici (propria firmă, furnizorii, clienţii şi competitorii) şi factorii specifici (raportul cerere-ofertă, preţul, capitalul, resursele umane, tehnologia de fabricaţie şi cercetarea ştiinţifică aplicativă care vizează înnoirea) din mediul de afaceri al firmei.

Rezultatul valorificării acestor date prin ordonare şi procesare/prelucrare statistică asigură baza informaţională pentru competitivitatea firmei. De aceea, în literatura de specialitate se face vorbire despre intelligence competitiv, adică acel produs informaţional care garantează succesul firmei confruntate cu concurenţa.

7

Surse de date

Pentru a acoperi diversitatea de informaţii necesare în fundamentarea unei decizii de afaceri, există trei surse diferite de date:

1. Întreprinderea (departamentul sau serviciul funcţional din firmă) crează în permanenţă informaţii, care sunt colectate de sistemul informaţional de management al firmei (SIM) sub forma raportului zilnic al firmei, un document de rutină (numit uneori şi tablou de bord al firmei). Acesta conţine date financiare, contabile, de marketing sau de proces tehnologic, care descriu situaţia existentă din firmă (departament) şi ajută conducerea firmei să constate orice perturbare, decalaj sau abatere faţă de parametrii de funcţionare din trecut sau faţă de obiectivele planificate (şi susţinute prin alocaţii în cadrul planului de afaceri al firmei). Acestea sunt date interne ale firmei – date de rutină.

2. Întreprinderea poate crea şi date interne complementare (date ad hoc) prin elaborarea de către angajaţii ei a unor studii speciale sau a unor proiecte pilot:

- Studii interne la nivelul unor compartimente cum ar fi cel de resurse umane sau cel de urmărire a procesului tehnologic, studii derulate cu scopul de a înţelege mai bine unele aspecte importante ale funcţionării firmei.

- Studii de piaţă alcătuite de angajaţii firmei pentru a înţelege în detaliu atitudinea clienţilor şi a competitorilor pe piaţa locală, regională, naţională sau internaţională

- Proiecte pilot numite şi studii de fundamentare a schimbărilor planificate. Atunci când îşi propun creşterea performanţei unui compartiment de activitate, managerii pot ordona experimente de mici dimensiuni pentru a observa efectul schimbărilor intenţionate. Rezultatele acestor experimente pot să-i determine să continue schimbările la scara întregii firme, să corecteze schimbările sau să abandoneze intenţia de schimbare.

3. Firma poate accesa/cumpăra date sau/şi studii de la surse exterioare. Acestea sunt date externe faţă de activitatea firmei. Ele sunt apreciate a fi informaţii neutre pentru conducerea firmei deoarece ele nu reflectă interesele specifice ale întreprinderii. Exemple de surse de date externe:

- Studii externe la nivel de ramură de activitate economică cu privire la producţie, vânzări, exporturi, importuri etc. Astfel de studii sunt elaborate de organisme independente sau de instituţii specializate de cercetare.

- Studii statistice cuprinzând date referitoare la economia locală, zonală sau naţională.

- Rapoarte de ţară, analize regionale comparative între mai multe ţări.- Ratinguri de ţară, de firmă sau bancare.- Studii de piaţă (Analize de pieţe externe sau de zone strategice de afaceri).

Toate aceste categorii de date sunt necesare conducerii unei firme confruntate cu competiţia de pe piaţa autohtonă şi/sau cea internaţională. În sondaje efectuate în

8

rândul societăţilor comerciale din statele membre ale Uniunii Europene, nouă din zece manageri chestionaţi au indicat, în mod surprinzător, că publicaţiile (ziare, presa comercială şi buletinele de specialitate) sunt principalele lor surse de informare. Cum opţiunile multiple au fost permise, 82% dintre manageri au creditat internet-ul, angajaţii întreprinderii, furnizorii şi clienţii ca surse de date pentru deciziile lor, 80% au recunoscut ca fiind utile conferinţele de branşă, 79% - consultarea experţilor industriali, iar 70% au indicat şi bazele de date comerciale. Piaţa unică internă a U.E. este o piaţă puternic concurenţială. Chiar dacă din

aceste răspunsuri nu transpare o utilizare frecventă a intelligence competitiv, societăţile comerciale româneşti ar trebui să-şi adapteze mecanismele decizionale pentru a preveni eventualele efecte nedorite ale noului context în care vor face afaceri după aderarea României la U.E.

O altă clasificare a datelor este posibilă în funcţie de aria pe care o acoperă fiecare informaţie:

- Date micro-economice = date la nivel de firmă, fie ale propriei întreprinderi fie ale întreprinderilor concurente;

- Date mezzo-economice = date care reflectă activitatea la nivel de ramură (sector);- Date macro-economice = date ce caracterizează economia naţională.

O conducere performantă a firmei va apela la un mix de date pentru a fundamenta deciziile sale, combinând date interne cu date externe, date de rutină cu date special elaborate, date micro-, mezzo- şi macro-economice, iar uneori va folosi şi date mondoeconomice.

Ceea ce este important să se înţeleagă, dincolo de aceste clasificări de date şi informaţii de piaţă, se poate formula astfel: pentru a asigura dezvoltarea durabilă a unei afaceri, este necesar să se depăşeacă atitudinea de firmă reactivă la semnalele pieţei (măsuri luate abia după ce se constată că afacerea a eşuat sau este pe cale de a aduce pierderi) şi să se treacă la raţionalitate pro-activă pe fiecare zonă strategică de interes de pe piaţă. Pentru a realiza această schimbare, primul pas constă în constituirea acelui fond de informaţii care poate să asigure soliditatea poziţiei pe piaţă şi competitivitatea firmei.

Intelligence competitiv poate fi o soluţie chiar şi pentru o întreprindere mică sau mijlocie cu condiţia folosirii inteligente a unui minim de personal calificat în domeniul colectării selective, ordonării şi prelucrării datelor potrivit ţintelor de piaţă ale firmei.

Studiile de impact ale intelligence competitiv estimează o creştere semnificativă pentru filtrarea bogăţiei de informaţii şi date care circulă la un moment dat pe piaţă. Dacă la nivelul anului 2003, companiile din statele membre ale U.E. foloseau pentru fundamentarea deciziilor lor doar în proporţie de 5% intelligence, restul fiind alocat în proporţie de 15% informaţiilor (cu valoare adăugată) şi 80% datelor disponibile în firmă şi pe piaţă, fără o preocupare distinctă pentru implementarea unui mecanism de intelligence, în viitor rolul datelor se va reduce la 20%, al informaţiilor (cu valoare adăugată) va creşte până către 25%, iar cel al intelligence va deveni dominant, cu 55% în fundamentarea deciziilor de afaceri.

9

Rolul statisticii în modelul decizional de afaceri internaţionale

Statistica ajută managementul firmei (pe omul de afaceri) în toate etapele procesului de decizie. Schema din Figura 1.1 ilustrează succesiunea etapelor unui proces de decizie aplicabil şi deciziei de afaceri internaţionale. În permanenţă, conducerea firmei urmează, mai mult sau mai puţin conştient, cele patru etape cu următoarele finalităţi:

- Să observe problemele (din interiorul firmei) şi/sau să perceapă riscurile şi oportunităţile de afaceri (din mediul de afaceri în care îşi propune firma să activeze);

- Să elaboreze analiza diagnostic şi să conceapă soluţii alternative pentru firmă;- Să aleagă cea mai potrivită alternativă în contextul dat al mediului de afaceri şi- Să controleze eventual, să corecteze „din mers” aplicarea deciziei prin urmărirea

efectelor ei asupra performanţei societăţii comerciale.

În fiecare dintre etapele procesului decizional, statistica oferă metode şi tehnici specifice unei ştiinţe cu caracter preponderent inductiv pentru:

- Culegerea / colectarea de date;- Sistematizarea datelor şi determinarea de indicatori derivaţi;- Analiza şi interpretarea datelor primare şi derivate .

Tocmai această asistare permanentă a factorului de decizie de către instrumentarul oferit de Statistică subliniază faptul că ea se constituie într-un mod de gândire, care ajută pe manageri şi oameni de afaceri să înregistreze sau să creeze date, să le colecteze (în funcţie de interesul firmei) şi structureze, să le analizeze şi interpreteze pentru a observa şi rezolva probleme, pentru a sesiza oportunităţi şi riscuri.

Figura 1. Model de soluţionare a unei probleme în activitatea firmeisau de sesizare a unei oportunităţi de afaceri

10

1. Identificarea problemei

1. Identificarea problemei

2. Diagnoza şi generarea de alternative

2. Diagnoza şi generarea de alternative

3. Formularea deciziei şi implementarea ei

3. Formularea deciziei şi implementarea ei

4. Monitorizarea aplicării deciziei4. Monitorizarea aplicării deciziei

Valoarea deosebită a instrumentarului statistic de investigare constă în posibilitatea nelimitată de aplicare a metodologiei inductive de investigare a realităţii empirice în fiecare fază a procesului decizional, precum şi în verificarea consistenţei (verosimilităţii) ipotezelor elaborate în timpul analizei şi interpretării datelor.

Combinarea expresiei absolute cu dimensiunea relativă a fiecărei informaţii conferă datelor statistice o profunzime analitică şi o diversitate a perspectivelor greu de egalat de către celelalte discipline cu caracter de instrument metodologic al cunoaşterii.

Tipologia informaţiilor cantitative necesare

în analiza riscurilor şi oportunităţilor de afaceri

Indicatorul statistic este expresia numerică a unei anumite determinări – trăsături – constatate în realitatea ce exprimă mediul de afaceri. Această trăsătură este constatată la o anumită cantitate – element, grup de elemente sau colectivitate strict determinată în timp şi spaţiu.

Indicatorii primari sunt rezultatul nemijlocit al observării şi, eventual, însumării datelor înregistrate. Ei exprimă realitatea sub aspect cantitativ, în unităţi de măsură specifice variabilelor observate.

Indicatorii derivaţi se obţin pe baza celor primari prin aplicarea unor procedee şi tehnici de comparare sau de calcul specifice metodei statistice de analiză a realităţii înconjurătoare. Indicatorii derivaţi se prezintă, de obicei, în formă abstractă. Ei servesc la aprecierea calitativă a realităţii, îmbogăţind cunoaşterea datorată indicatorilor primari.

Cea mai simplă formă de „derivare” de date din indicatorii primari este compararea acestora. Compararea statistică se poate face prin:

- Scădere (-) SAU/ŞI - Împărţire (:)

Exemple de indicatori derivaţi obţinuţi prin scăderea (Δ) a două date primare:

a) diferenţa între părţile unei colectivităţi;b) sporul sau scăderea absolută a nivelului unei caracteristici analizate diacronic; c) decalajul sau devansul (avansul absolut) al unei unităţi teritoriale faţă de alta.

Exemple de indicatori derivaţi rezultaţi prin împărţirea (raportarea) a două date:

a) Dacă se împart două mărimi absolute, rezultă mărimi relative (indicatori relativi), care ajută la aprecierea calitativă a variabilei sau a domeniului cercetat. Aceste mărimi relative sunt de cinci feluri, în funcţie de natura datelor primare comparate: de coordonare, de structură, de dinamică, de intensitate şi de programare.

b) Dacă se împart două diferenţe (Δ) între care există o legătură de la parte la întreg sau de la cauză la efect, atunci rezultă un coeficient marginal de creştere/scădere.

11

El arată în unităţi concrete de măsură cu cât se modifică o variabilă atunci când unul dintre factorii definitorii creşte cu o unitate.

c) Dacă se împart doi indici (I) cu aceeaşi bază de calcul, rezultă un nou indice. El este numit indice de devansare (dacă este supraunitar) şi, respectiv, indice de retardare (dacă este mai mic decât unitatea).

d) Dacă se împart două ritmuri de creştere specifice unor variabile între care se poate stabili o relaţie de cauzalitate, rezultatul este un coeficient de elasticitate, care exprimă (întermeni relativi) sensibilitatea sau flexibilitatea unei variabile la modificarea unuia dintre factorii care o determină/explică.

O categorie aparte de indicatori derivaţi o reprezintă numerele de ordine sau rangurile atribuite de cercetător fiecărui element al colectivităţii observate în funcţie de nivelul specific, simplificându-se astfel aplicarea unora dintre metodele de prelucrare statistică. Totuşi, nu trebuie omis faptul că substituirea valorilor reale ale caracteristicilor cercetate cu numere de ordine are ca efect pierderea unei părţi din informaţile calitative. Altefl spus, ranking-urile facilitează înţelegerea, dar nu pot substitui complexitatea realităţii.

Programul de Masterat MMI 2014

12

Tema 2

Analiza statistică a mediului de afaceri autohton şi a celui internaţional

În contextul unei lumi dominate de globalizare şi competiţia între actorii prezenţi pe piaţă, de caracterul limitat al resurselor, raportul dintre cerere şi ofertă şi interacţiunea dintre celulele societăţii în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului determină o anumită conjunctură economică, cu influenţe imediate şi propagate pe plan social şi politic.

Conjunctura economică

Conjunctura economică este definită de ansamblul de factori şi fenomene ce acţionează la nivelul unei economii, al unui sector de activitate economică, al unei ramuri a economiei naţionale sau al unei regiuni pentru a determina un anumit raport între cererea şi oferta specifică. Analiza conjuncturală poate fi făcută şi la nivelul economiei mondiale, al unei uniuni de economii naţionale sau comunităţi de state.

În contextul globalizării afacerilor, supravieţuirea şi prosperitatea firmelor este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea cerinţelor mediului în care ele îşi desfăşoară activitatea. Ori, lumea contemporană este caracterizată printr-un dinanism (o mobilitate) fără precedent cauzat, pe de o parte, de progresul tehnologic, de pătrunderea digitalizării în quasi-totalitatea domeniilor activităţii umane, iar pe de altă parte, de deschiderea tot mai netă a pieţelor naţionale la competiţia internaţională.

Într-un astfel de mediu intens concurenţial, întreprinderile trebuie să cunoască situaţia actuală, să sesizeze în timp real şi cu costuri minime oportunităţile şi riscurile de afaceri, să prevadă tendinţele şi să-şi ia măsurile adecvate pentru a face faţă schimbărilor (modificărilor) care le vor (putea) afecta pieţele de aprovizionare şi de desfacere, precum şi propria lor poziţie pe aceste pieţe. Dinamism, flexibilitate, adaptabilitate sunt trăsăturile definitorii ale unui management modern al oricărei întreprinderi.

Prin expresii cantitative adecvate (indicatori primari şi derivaţi), statistica reflectă procesele economice şi tendinţele de evoluţie ale proceselor economice specifice pieţelor pe care acţionează companiile.

Într-un bestseller devenit clasic al literaturii economice engleze (1992) – Tom Peters: Liberation Management – se afirma că „piaţa concentreză în mod eficient informaţii care îi ajută atât pe cumpărători cât şi pe vânzători”. Această funcţie de informare este îndeplinită nu numai de piaţa spontană de la colţul străzii, ci şi de o piaţă integral computerizată, cum este, de exemplu, Bursa de Valori de la Londra, unde ringul clasic a fost înlocuit încă în 1989 cu un sistem electronic, care leagă on line această in instituţie financiară de restul lumii.

Fiecare persoană fizică sau juridică prezentă pe piaţă cu o cerere sau o ofertă este, de fapt, o sursă de informaţii. De aceea, cu cât se realizează o cunoaştere mai detaliată (mai aprofundată) a pieţei, cu atât informaţia devine mai densă în raport cu numărul actorilor (operatorilor) economici de pe piaţă, cu atât sunt mai câştigaţi beneficiarii ei

13

(vânzătorii şi cumpărătorii) prezenţi pe piaţă, întrucât ei obţin o mai bună aproximare a „informării perfecte despre piaţă”. Cum majoritatea informaţiilor este de natură cantitativă, prelucarea lor sub formă de indicatori statistici nu numai că ajută la ordonarea şi agregarea lor, dar asigură şi o tratare sistemică, coerentă a actorilor prezenţi pe piaţă şi dezvăluirea unor aspecte analitice şi a unor conexiuni inaccesibile altor instrumente de cunoaştere.

Atunci când managerul unei întreprinderi decide să internaţionalizeze activitatea societăţii comerciale (să pătrundă cu oferta sa peste graniţele economiei naţionale, să se aprovizioneze de pe alte pieţe, să treacă la cofinanţarea firmei sale cu capital străin, să dezvolte o alianţă strategică, să fuzioneze etc.), înainte de a identifica posibilul partener de afaceri, el are nevoie de informaţii generale despre economia ţării partenere şi despre piaţa specifică pe care urmează să opereze. Aceste informaţii sunt sintetizate, de obicei, în două analize distincte: raportul de ţară şi studiul de piaţă. Studiul de piaţă se întocmeşte doar dacă analiză de ţară conduce la o apreciere pozitivă a oportunităţilor de afaceri.

Raportul de ţară prezintă riscul macroeconomic, respectiv, probabilitatea de deteriorare gravă a conjuncturii economice din acea ţară, alături de argumente cu privire la riscul politic, cel social, de sistem legal şi de fiabilitate a surselor locale de informare . Raportul cuprinde acele informaţii care ajută la clarificarea a cel puţin trei aspecte ale mediului de afaceri:

- Dacă mediul economic, politic, etic şi legal este favorabil genului de afaceri care urmează să fie derulate în acea ţară.

- Dacă resursele naturale şi umane ale ţării corespund obiectivului societăţii comerciale. Atenţa se concentrează pe densitatea şi calitatea infrastructurii de comunicaţii, de bănci, instituţii şi agenţii guvernamentale, precum şi pe aspecte demografice, de educaţie/instruire şi sănătate a populaţiei.

- Dacă există deschiderea socio-culturală necesară unei derulări fără obstacole a afacerii sau, dimpotrivă, există bariere în calea instalării unui străin pe piaţa locală a muncii. Dacă mediul cultural este uşor de pătruns, atunci este important să se identifice care sunt cele mai potrivite modalităţi de a gestiona resursele umane locale angajate de un nerezident venit pe acea piaţă.

Pentru a putea aprecia starea actuală şi, mai ales, tendinţa de evoluţie (perspectiva) economiei naţionale a unei ţări, experţii recurg la o listă destul de lungă de indicatori. Lista de indicatori este astfel alcătuită încât să răspundă scopului analizei făcute de expertul economist şi, în acelaşi timp, să satisfacă interesul special pe care managerul sau omul de afaceri îl urmăreşte pe acea piaţă. În funcţie de natura afacerii, el poate urmări doar un interes comercial sau poate căuta obţinerea unui credit, poate urmări recuperarea unei creanţe, efectuarea unei investiţii etc. Prin urmare, alături de indicatori de interes general, managerul tinde să atragă în aprecierea riscurilor şi oportunităţilor de afaceri şi indicatori specifici.

O analiză de ţară poate fi achiziţionată de la un institut de specialitate, de la departamentele de studii ale unor publicaţii larg difuzate pe plan internaţional („The Economist”, „Financial Times” etc.), de la o bancă (în cadrul serviciului de publicaţii şi consultanţă oferit clientelei). Astfel de studii realizează o prezentare neutră (nespecifică) a situaţiei şi sunt destul de scumpe pentru bugetul majorităţii întreprinzătorilor.

14

O analiză de ţară poate fi însă elaborată, mai mult sau mai puţin profesionist, chiar de către omul de afaceri interesat, prin preluarea de date publicate de organismele internaţionale (Eurostat, OCDE, IMF, Banca Mondială, OMC, UNCTAD, băncile regionale de dezvoltare etc) şi de către organismul naţional de statistică sau banca centrală din chiar ţara parteneră. Avantajul efortului propriu de documentare şi interpretare a informaţiilor şi datelor cuprinse în aceste surse public accesibile constă în faptul că omul de afaceri va selecta din noianul de date nu numai pe cele de interes general ci şi pe acelea care relevă mai bine interesul său specific de afaceri.

Tabloul conjunctural al unei economii

În teoria macroeconomică şi în studiile factuale cu privire la oportunităţile şi riscurile specifice unui mediu de afaceri, mulţimea indicatorilor de interes general se grupează, de obicei, în cinci categorii de date, care formează „pentagonul magic” al economiei de piaţă:

Indicatorii creşterii/dezvoltării economice: PIB, structura pe sectoare a formării PIB, PIB/capita, ritmul creşterii economice reale din ultimii 5-10 ani, prognoza creşterii economice în următorii 2-5 ani, folosirea PIB, pe destinaţii economice, rata formării brute de capital fix în economie;

Indicatorii stabilităţii preţurilor: indicii preţurilor cu amănuntul sau indicele preţurilor de consum, rata lunară, anualizată şi anuală a inflaţiei, indicii preţurilor de gros, deflatorul PIB;

Indicatorii folosirii resursei umane: total populaţie, distribuţia populaţiei pe medii de locuire (urban, peri-urban şi rural), distribuţia populaţiei pe grupe de vârstă (sub 15 ani, 15-64, peste 64 ani), distribuţia populaţiei pe grade de instruire, cota populaţiei economic active în totalul populaţiei ţării, structura pe sectoare a ocupării forţei de muncă, indicele de dezvoltare umană, numărul şi dinamica şomerilor, din care şomajul de lungă durată, rata şomajului, indicatori ai migrării internaţionale a forţei de muncă,

15

Indicatorii „liniştii” (armoniei) sociale: PIB/capita estimat la paritatea puterii de cumpărare, gradul de uniformitate a distribuirii veniturilor băneşti ale populaţiei, coeficientul Gini, puterea absolută şi relativă de cumpărare a populaţiei, ponderea populaţiei care trăieste sub pragul de sărăcie, ecartul dintre cel mai mic şi cel mai înalt salariu plătit, numărul şi durata grevelor şi a altor forme de încetare a lucrului,

Indicatorii echilibrului schimburilor cu străinătatea: nivelul absolut şi dinamica excedentului/deficitului şi gravitatea dezechi-

librului contului curent al balanţei de plăţi externe, soldul balanţei comerciale (bunuri şi servicii): nivelul absolut şi dinamica

specifică ultimilor ani, indicii raportului de schimb, impactul fluxurilor financiare internaţionale asupra înclinaţiei de investire

pentru lărgirea activităţii economice, dar şi asupra balanţei de plăţi externe,

nivelul şi dinamica îndatorării externe; povara restituirii datoriei.Această grupare de date macroeconomice a căpătat epitetul de „magic” pentru că

nici o economie nu a putut realiza concomitent optimul în cele cinci domenii caracterizate de aceşti indicatori.

Uneori, în literatura de specialitate indicatorii de mai sus se grupează în doar patru grupe care alcătuiesc „patrulaterul conjunctural”. În esenţă, indicatorii folosirii resursei umane şi cei ai armoniei sociale sunt reuniţi într-o singură grupă.

În funcţie de starea economiei ţării analizate sau de specificul instituţiei care elaborează tabloul conjunctural, alături de cele cinci grupe „standardizate” de indicatori mai pot fi evocate şi alte aspecte. De exemplu:

- pentru studiile financiare elaborate de departamentele instituţiilor de profil: volumul şi dinamica masei monetare, rata de economisire şi rata de formare a capitalului fix, înclinaţia de consum şi de economisire din cadrul economiei, importanţa deficitului bugetar în raport cu PIB, aspecte ale datoriei publice interne şi externe, nivelul global al fiscalităţii, fiscalitatea legată de investiţii şi de crearea de locuri de muncă, frecvenţa modificării regimului fiscal, volumul şi dinamica investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ritmul îndatorării externe a sectorului privat al economiei etc.

- pentru economiile în tranziţie de la economia de comandă spre economia de piaţă, se urmăreşte cu insistenţă ritmul privatizărilor, ponderea sectorului de stat în economia naţională, mărimea absolută şi relativă a deficitului bugetului public, volumul arieratelor, mărimea şi dinamica stocului de produse finale aflate la producători (fără piaţă imediată de desfacere), mărimea estimată a economiei paralele (subterane, gri), volumul, structura (cu şi fără garanţia statului) şi dinamica datoriei externe angajate etc.

16

Datele ordonate pe grupe de informaţii pertinente permit managerului/omului de afaceri să situeze economia propriei ţări, precum şi economia ţării „ţintă” pentru afacerile sale pe sinusoida ciclului economic(vezi Figura nr. 2.1). Pe această bază, el apreciază dacă tendinţa evolutivă (pe termen scurt şi mediu) este de ameliorare sau de înrăutăţire a situaţiei generale a mediului de afaceri şi formulează alternative strategice pentru propria întreprindere.

Figura nr. 2.1. Sinusoida ciclului economic

Desigur, în aprecierea conjuncturii economiei mondiale contează unde se situează „locomotivele” economiei mondiale (economiile SUA, Uniunii Europene, Japoniei etc.), dar nu pot fi ignorate nici tendinţele specifice zonelor strategice de afaceri pe care le-a identificat fiecare societate comercială în lume, chiar dacă aceste zone nu sunt direct conectate la polii de putere economică a lumii contemporane.

Nu întotdeauna există timpul şi disponibilitatea omului de afaceri pentru a elabora un studiu macroeconomic comprehensiv. De multe ori, el recurge la folosirea unor senzori (indicatori reprezentativi) pentru a stabili cu aproximaţie starea actuală şi perspectivele unei economii naţionale.

Astfel de indicatori pentru fazele de relansare şi de creştere economică sunt:- numărul de noi întreprinderi înfiinţate (înregistrate)- numărul de noi locuri de muncă create într-o economie (într-o regiune)- reducerea ratei şomajului- creşterea volumului de credite de dezvoltare a afacerii, solicitate de sectorul privat

al economiei- creşterea consumului privat, al exportului etc.- indicele optimismului economic (al populaţiei, al întreprinzătorilor, al

investitorilor străini) etc.

În fazele de declin şi recesiune economică, se vor observa:

declin recesiune relansare expansiune

17

- numărul de falimente/crahuri- creşterea volumului de arierate - dinamica stocurilor de produse finale- creşterea numărului de şomeri- numărul de zile grevă etc.

Alături de sesizarea tendinţei conjuncturale generale, omul de afaceri este interesat să cunoască şi starea actuală şi tendinţa evolutivă a domeniului (sectorului sau ramurii de activitate) în care urmează să facă tranzacţii.

Diferitele industrii (ramuri de activitate economică) nu se află concomitent în aceeaşi fază a ciclului economic. De aceea, managerul trebuie să cunoască diferenţierile existente din punct de vedere al fazei ciclului economic între propria sa industrie, industria sau industriile care asigură aprovizionarea întreprinderii sale, cât şi domeniul (consumului sau investiţiilor) căruia urmează să i se adreseze cu propriile mărfuri şi/sau servicii. Cunoscând exact evoluţia din domeniile de aprovizionare şi de desfacere pentru propria întreprindere, managerul va putea face - în condiţii de bună cunoaştere a mediului economic - alegeri raţionale pentru propria afacere.

Dependenţă conjuncturala nesemnificativă;Dependenţă conjuncturala slabă, creştere medie;Dependenţă conjuncturala

Figura nr. 2.2. Un exemplu de situare a diverselor domenii şi ramuride activitate economică pe sinusoida ciclului economic într-oţară puternic influenţată de relaţia cu statele membre ale UE

Media

Energie

Finalul recesiunii Finalulexpansiunii

ExpansiuneaInceputul expansiunii Inceputulrecesiunii

Alimentaţie

Hârtie

Semi-conductori

Comerţ cu amănuntul Europa

Comerţ cu amănuntul UE

Construcţiie

AeronauticăSiderurgie

Electronice

Transport aerian

Informatică Construcţii UE

Automobile

Chimie

Mecanică

FarmaceuticeTelecomunicaţii

18

Alcătuirea şi interpretarea de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii din ţara sa de origine şi din ţara în care intenţionează să facă afaceri prezintă o serie de:

Avantaje:- Diagnoza conjuncturală este personalizată (ţine seama de propriile interese şi

obiective ale companiei implicate în afaceri).- Se realizează „din mers” o permanentă actualizare a indicatorilor (senzorilor)

selectaţi, pe măsură ce lunar, trimestrial, semestrial apar noi date publicate pe site-urile instituţiilor specializate în prodicerea şi diseminarea de informaţii.

Dezavantaje:- Un om de afaceri nu are întotdeauna timpul necesar sau disponibilitatea pentru a

elabora propria diagnoză conjuncturală.- În contextul proliferării site-urilor şi a altor surse de informare decât cele oficiale,

în unele ţări uneori este dificil de stabilit care surse sunt suficient de fiabile şi cu date destul de actuale pentru ca decizia de afaceri să nu fie viciată.

În locul alcătuirii şi interpretării de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii, se poate recurge şi la folosirea unor căi/instrumente alternative de informare asupra stării actuale şi a tendinţei specifice unei sau altei economii naţionale, asupra situaţiei prezente şi de perspectivă dintr-o ramură de activitate economică sau alta. Astfel:

- Se pot cumpăra de la societăţile de consultanţă, de la instituţiile specializate în analize conjuncturale, de la agenţii de rating sau de la departamentele de studii ale unor universităţi lucrări ale acestora.

- Se pot accesa gratuit sau contra cost analize elaborate de unele mari bănci comerciale, de la societăţi de asigurare, camere de comerţ sau fundaţii.

Avantaje: - Timpul necesar pentru alcătuirea şi interpretarea propriului sistem de indicatori

macroeconomici de apreciere a conjuncturii poate fi folosit pentru alte activităţi.- Astfel de studii se publică sistematic, astfel că tendinţa este relativ uşor

perceptibilă.Dezavantaje:

- Studiul standardizat este „depersonalizat”. Managerul sau întreprinzătorul trebuie să-şi facă propria apreciere a situaţiei în care se află firma (afacerea) sa, pornind de la constatările generale cuprinse în lucrarea achiziţionată.

- De multe ori (în cazul agenţiilor de rating, de exemplu), aceste studii declarate a fi „depersonalizate” reflectă, totuşi, interesele unui sau altui grup financiar.

- Unele dintre aceste studii sunt excesiv de scumpe, accesul la ele fiind astfel viciat.

19

Programul de Masterat MMI 2014

Anexă la Tema 2

Indici de preţuri în statistica macroeconomică

Stabilitatea preţurilor într-o economie reprezintă un aspect major al calităţii mediului de afaceri, al conjuncturii macroeconomice. El trebuie luat în considerare de către toţi agenţii economici atunci când efectuează tranzacţii în propria ţară deoarece o economie afectată de o rată substanţială a inflaţiei presupune riscuri economice şi financiare mari. În cazul afacerilor cu străinătatea, agenţii economici trebuie să supravegheze, de asemenea, stabilitatea preţurilor în ţara parteneră.

În teoria şi practica statisticii internaţionale, se utilizează trei tipuri de indici care ilustrează mai mult sau mai puţin corect mişcarea preţurilor din economie:

indicele preţurilor producătorilor (IPP); indicele preţurilor de consum (IPC); indicele general de preţuri (IGP) cunoscut şi ca deflatorul implicit PIB.

Indicele preţurilor producătorilor (IPP) are la bază înregistrarea preţurilor la prima tranzacţie semnificativă între agenţii economici.

Indicii individuali pentru fiecare de marfă j se calculează lunar, rezultând:

.

Pentru calculul IPP se ţine seama, de asemenea, de structura valorică a livrărilor din perioada de bază:

.

Utilizând ultimele două relaţii, se obţine indicele preţurilor producătorilor:

După cum se observă, IPP se determină relativ uşor şi presupune costuri relativ reduse, fiind un indice de preţ cu ponderare fixă, de tip Laspeyres. Totuşi, indicele este criticat pentru că prin structura fixă supraestimează creşterile de preţuri. În România, deocamdată, acest indice se determină numai pentru produse industriale.

Indicele preţurilor de consum (IPC) are la bază supravegherea evoluţiei preţurilor la vânzarea către consumatorul final. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui coş de

20

consum stabilit periodic, pe baza unei anchete amănunţite cu privire la nivelul şi structura consumului populaţiei.

Indicele lunar al preţurilor consumatorilor are aceeaşi formulă ca şi indicele preţurilor producătorilor:

,

dar reprezintă, de astă dată, indicele preţurilor de consum pentru fiecare marfă j, iar ponderarea se face potrivit structurii coşului de consum.

Pentru a elimina neajunsurile indicilor lunari de preţuri (cu structură fixă a coşului de consum), indicele anual al preţurilor de consum se stabileşte şi ca indice cu ponderare variabilă (de tip Paasche):

.

Pentru că ţine seama de structura variabilă, adică structura actuală a consumului, acest indice al preţurilor de consum se mai numeşte şi indicele costului vieţii (ICV), frecvent folosit în comparaţiile internaţionale.

Indicele general al preţurilor (IGP) numit şi deflatorul implicit PIB.Acest indice are în vedere mişcarea tuturor categoriilor de preţuri din economie,

pornind de la destinaţia rezultatelor economice. Potrivit destinaţiei economice a produselor şi serviciilor, PIB este compus din:

Pentru fiecare din cele patru destinaţii: consumul privat, consumul guvernamental, formarea brută de capital şi exportul net se calculează câte un indice de preţuri de tip Paasche, cu structură variabilă, ca cel prezentat în relaţia de mai sus (IPC=ICV).Cu acest indice de preţuri se face corecţia componentei Di, obţinându-se valoarea respectivei

componente în preţurile perioadei de bază : .

Se observă că:

de unde rezultă indicele general de preţuri:

unde PIB* = produsul intern brut în preţuri comparabile.

O comparaţie între cele trei categorii de indici de preţuri permite identificarea sursei principale a inflaţiei într-o economie (cererea sau oferta de pe piaţa internă).

Programul de Masterat MMI 2014

21

Tema 3

Instrumente alternative de apreciere a conjuncturii la nivel de economie/ ramură

În locul alcătuirii şi interpretării de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii, se poate recurge şi la folosirea unor instrumente alternative de informare asupra stării actuale şi a tendinţei specifice unei sau altei economii naţionale, asupra situaţiei prezente şi de perspectivă dintr-o ramură de activitate economică sau alta. Astfel de studii:

- Se pot cumpăra de la societăţile de consultanţă, de la instituţiile specializate în analize conjuncturale, de la agenţii de rating sau de la departamentele de studii ale unor universităţi lucrări ale acestora.

- Se pot accesa gratuit sau contra cost analize elaborate de unele mari bănci comerciale, de la societăţi de asigurare, camere de comerţ sau fundaţii.Avantaje:

- Timpul necesar pentru alcătuirea şi interpretarea propriului sistem de indicatori macroeconomici de apreciere a conjuncturii poate fi folosit pentru alte activităţi.

- Astfel de studii se publică sistematic, astfel că tendinţa este relativ uşor perceptibilă.Dezavantaje:

- Studiul standardizat este „depersonalizat”. Managerul sau întreprinzătorul trebuie să-şi facă propria apreciere a situaţiei în care se află firma (afacerea) sa, pornind de la constatările generale cuprinse în lucrarea achiziţionată.

- De multe ori (în cazul agenţiilor de rating, de exemplu), aceste studii declarate a fi „depersonalizate” reflectă, totuşi, interesele unui sau altui grup financiar.

- Unele dintre aceste studii sunt excesiv de scumpe, accesul la ele fiind astfel viciat.

O primă soluţie alternativă la folosirea unei grupări de indicatori macroeconomici în vederea aprecierii conjuncturii constă în utilizarea unor indici compoziţi, precum:

- Indicele libertăţii economice,- Indicele de percepere a corupţiei,- Clasamentul mediului de afaceri întocmit, de exemplu, de „Economist

Intelligence Unit”,- Clasamentul Forumului Economic Mondial cu privire la potenţialul de creştere

economică şi competitivitatea mondială a ţărilor,- Clasamentul mediului de afaceri din perspectiva antreprenorilor,- Barometrul de încredere a consumatorilor (Consumer Sentiment Barometer)

elaborat potrivit metodologiei concepute de Şcoala de afaceri de la Universitatea din Michigan etc. etc.

22

Indicele libertăţii economice (ILE- în engleză Index of Economic Freedom)

În perioada 1986-1994, Milton Friedman (premiul Nobel pentru Economie) şi Michael Walker de la Institutul Fraser din SUA au organizat o serie de conferinţe menite să discute raportul dintre libertatea economică şi bunăstarea popoarelor. Evidenţele statistice demosntrează factual că în ţările în care există mai multă libertate economică, creşterea economică are premise mai favorabile, iar în final condiţiile de viaţă ale populaţiei sunt mai bune dacât în ţările în care libertatea economică lipseşte (monopol public sau privat) sau este îngrădită. Pe de altă parte, era necesară elaborarea unei metodologii simple de comensurare a gradului de libertate economică. Ideea determinării anuale a unui indice uşor de înţeles deopotrivă de către oamenii politici dar şi de oamenii de afaceri a fost preluată din 1989 de Fundaţia Heritage pentru a caracteriza gradul de demonopolizare (retragere a statului) din economiile ţărilor lumii. Institutul Fraser publică anual o variantă alternativă a acestui indice.

Indicele libertăţii economice cunoscut şi ca Indicele Heritage sau ca Indicele Institutului Fraser este, în esenţă, un indicator abstract pentru că în locul unor valori măsurate/estimate ale caracteristicilor, el recurge la evaluarea unui set de zece caracteristici (criterii) observate în fiecare ţară. Pentru fiecare dintre acestea se acordă un punctaj între 1 si 100. O valoarea redusă a indicelui înseamnă control al statului asupra economiei, iar o valoare ridicată exprimă implicare redusă a statului în economie, libertate de manifestare a actorilor economici.

În funcţie de punctaj, statele lumii sunt împărţite în cinci grupe:- economii libere, cu scorul cuprins între 80 si 100 de puncte procentuale;- economii preponderent libere, cu scorul situat în intervalul 70-79.9;- economii moderat libere, cu scorul situat în intervalul 60-69.9;- economii preponderent lipsite de libertate, cu scorul situat în intervalul 50-59.9;- economii reprimate (lipsite de libertate), cu scorul situat în intervalul 1-49.9.

Indicele ia în considerare 10 criterii sau dimensiuni ale libertății economice, care sunt grupate în patru aspecte definitorii:

• Stat de drept (Rule of Law) cu 2 criterii: property rights; freedom from corruption.

• Guvernare restrânsă (Limited Government) cu alte 2 criterii: fiscal freedom; government spending.

• Eficiența reglementărilor (Regulatory Efficiency) cu 3 criterii (businees freedom; labor freedom; monetary freedom.

• Deschiderea piețelor (Open markets) cu alte 3 criterii: trade freedom; investment freedom; financial freedom.

În anul 2002, Romania s-a caracterizat printr-o libertate economică de 74%, clasându–se pe locul 131 dintr–un total de 156 ţări investigate. În anul 2007, România se situa pe locul 67 în lume cu o medie a libertăţii de 61.3%.

23

În anul 2010, cu un scor de 64.2, România s-a clasat pe locul 63 din 179 de ţări evaluate. Locul 1 era ocupat de Hong Kong cu un scor de 89.7, iar ultimul loc revine Coreei de Nord calificată simbolic cu scorul 1.0.

În anul 2012, România avea un scor de 64,4%, având poziţia 62 în rândul a 179 de economii evaluate. Economia Hong Kong îşi păstreză cu 89,9% poziţia fruntaşă, urmată fiind de Singapore – 87,5%, Australia – 83,1%, Noua Zeelandă – 82,1% şi Elveţia – 81,1%.

Mult apreciat pe plan internaţional de către factorii politici şi oamenii de afaceri

este şi indicele de percepere a corupţiei (PCI – Perceived Corruption Index, deseori evocat şi sub numele de Transparency Index) elaborat de organizaţia Transparency International. El a fost conceput de profesorul Johann Graf Lambsdorff de la Universitatea din Passau (Germania), fiind publicat anual începând cu 1995.

PCI se referă la perceperea gradului de corupţie aşa cum îl resimt trei categorii de persoane intervievate: (1) oamenii de afaceri, (2) analiştii de risc şi (3) publicul larg dintr–o ţară. Indicele variază de la 10 (nivel maxim de probitate) la 0 (nivel maxim de corupţie). Notarea se realizează în fiecare ţară pe baza unor studii independente (anchete) elaborate pe parcursul ultimilor ani. Se calculează şi o abatere pătratică (deviaţie standard) între aprecierile diferitelor studii. Acest parametru variază de la o ţară la alta, situîndu-se între 0,1 şi 1,8 în ultimii ani.

PCI – 2000 situa România cu scorul de 2,9 pe locul 68 în rândul a 90 de ţări investigate în acel an. Estimările au avut la bază 16 studii realizate de 8 instituţii independente în perioada 1998–2000.

În anul 2008, România s-a clasat cu 3,8 puncte pe locul 70 din cele 180 de ţări evaluate. Au fost luate în considerare 8 studi independente.

În anul 2010, România s-a clasat cu 3.7 puncte pe locul 85 din cele 160 de ţări evaluate. Media mondială a coruptiei percepute in anul 2010 a fost de 4,1 puncte. Pe primul loc s-a situat Islanda cu 9,7 puncte din 10 posibile, iar pe ultimul loc s-au situat la egalitate de puncte Bangladesh şi Ciad cu scorul de 1,7.

În anul 2011, România înregistra 3,6 puncte, clasându-se pe locul 75 între 182 de ţări evaluate. Tot 3,6 puncte a înregistrat în acelaşi an şi China. Pe primele cinci locuri s-au situat în 2011: Noua Zeelandă – 9,5 puncte, Danemarca şi Finlanda cu câte 9,4 puncte, Suedia – 9,3 puncte şi Norvegia – 9,0 puncte, iar pe ultimele locuri s-au clasat Sudan, Turcmenistan şi Uzbekistan cu câte 1,6 puncte, Afganistan şi Mianmar cu câte 1,5 puncte, Coreea de Nord şi Somalia cu câte 1 punct.

Deşi astfel de instrumente de caracterizare a mediului de afaceri folosesc o metodologie extrem de simplă pentru agregarea informaţiilor, ele oferă o caracterizare complexă (sintetică) pentru fiecare ţară. Singurele probleme ale determinării unor astfel de indici compoziţi par să fie:

(1) identificarea unui tablou cât mai complet de caracteristici pentru a satisface exigenţele analitice şi, respectiv,

(2) desemnarea unui grup de experţi imparţiali, bine informaţi, capabili să emită judecăţi de valoare pertinente pentru fiecare indicator în cadrul fiecărei unităţi teritoriale analizate.

24

Factorii politici de decizie şi oamenii de afaceri recurg frecvent la astfel de instrumente pentru a evalua nu numai starea unei economii în contextul internaţional actual, ci şi progresele durabile realizate în procesul reformelor economice, legale şi instituţionale. De acestea depinde, în ultimă instanţă, succesul şi siguranţa în afaceri, stabilitatea economico–socială şi politică a lumii.

Avantaje: Astfel de indici sintetici au în prezent o largă circulaţie şi utilizare ca urmare a

uşurinţei de a înţelege şi interpreta rezultatul agregat al informaţiei.Sunt sistematic prezentaţi şi amplu comentaţi de presa internaţională şi frecvent

invocate de studiile elaborate de diferite organisme internaţionale.Dezavantaje:Reflectă, de obicei, interesele economice şi financiare ale capitalului din ţara în

care se elaborează.Reprezintă o sursă indirectă de apreciere a mediului de afaceri dintr-o ţară, bazată

pe opiniile unor experţi formulate cu mai multe luni înainte de publicarea indicilor sau ierarhizărilor. Deseori, realitatea nemijlocită este ameliorată sau, dimpotrivă, agravată faţă de situaţia luată în considerare la formularea aprecierii.

O altă soluţie alternativă – mai ales pentru investitorii străini – constă în utililizarea ratingurilor de ţară şi a ratingurilor de sistem bancar. Ratingul de ţară este o apreciere sistematică, permanent actualizată a riscului relativ din punct de vedere financiar şi politic. Agenţiile de rating identifică şi cuantifică riscurile macroeconomice pentru o instituţie financiară care investeşte, împrumută sau finanţează comerţul cu operatorii economici dintr-o ţară. De regulă, ratingul de ţară (overall rating) combină rezultatele aprecierii de către experţii agenţiei a trei criterii de risc:

- Riscul împrumutului pe termen mediu. În aprecierea acestuia se folosesc indicatori precum: îndatorarea externă, evoluţia contului curent al balanţei de plăţi externe, formarea brută de capital fix în economie etc.

- Riscul politic şi de politici economice. Alături de aprecierea stabilităţii politice din acea ţară se observă indicatori precum: creşterea economică pe termen lung, politica fiscală, monetară şi de export, politica faţă de investiţiile străine directe, mărimea relativă şi performanţa sectorului public etc.

- Riscul comercial pe termen scurt este apreciat, între altele, prin prisma unor indicatori precum: gradul de acoperire a importurilor prin exporturi şi capacitatea ţării de a achita importurile.

Avantajul folosirii ratingurilor constă în faptul că agenţiile de specialitate urmăresc sistematic conjunctura şi publică aprecierile lor.

Dezavantajul constă în faptul că aprecierea este lapidară sub forma unei combinaţii de litere majuscule şi/sau minuscule (AAA sau Aaa) sau de litere şi numere (BB2) sau semne algebrice ( + ). Această apreciere nu este întotdeauna suficient de „lizibilă” pentru omul de afaceri. În consecinţă, unele agenţii da rating publică sau oferă contra cost şi unele detalii de interpretare a rezultatelor evaluării.

25

Ratingurile bancilor comerciale au în vedere o serie de indicatori ce caracterizează funcţionarea lor, calitatea portofoliului de credite, capacitatea de plată din resurse proprii a angajamentelor etc.

In fine, altă soluţie – cu deosebire utilă celor ce fac investiţii de portofoliu – este urmărirea consecventă a evoluţiei indicilor bursieri. Indicii bursieri compoziţi reflectă tendinţa medie a preţurilor celor mai lichide acţiuni tranzacţionate la o bursă de valori. Ponderarea indicilor individuali ce reflectă mişcarea preţului acţiunilor se face cu capitalizarea bursieră (market capitalisation = valoarea de piaţă a societăţii dată de cursul bursei pentru acţiunile emise şi aflate în posesia acţionarilor) a societăţilor ale căror acţiuni intră în calculul fiecărui indice.

Exemple:În România:

Indicii BSE (Bucharest Stock Exchange – Bursa de Valori Bucureşti – BVB): BET – Bucharest Exchange Trading calculat pentru primele 10 firme, cele mai lichide de pe piaţa bursieră din capitală; BET – C – indicele compozit al Bursei de Valori Bucureşti, care exprimă mişcarea cotaţiilor tuturor acţiunilor tranzacţionate pe această piaţă; BET – FI – un indice special al BVB pentru a ilustra dinamica acţiunilor tuturor fondurilor de investiţii active în România). Şi piaţa extrabursieră din România şi-a dezvoltat o serie de instrumente statistice asemănătoare pentru a monitoriza dinamica preţurilor actiunilor tranzacţionate pe piaţa de valori electronică RASDAQ (RASDAQ-C; RASDAQ-I şi RASDAQ-II).

În alte ţări:- Indicele CAC – 40 (Cotation Assistée en Continue – 40 de firme) în Franţa;- Indicii FI – Financial Times în Marea Britanie;- Indicii DJ – Dow Jones în SUA; - Indicii Nikei în Japonia etc. etc.

Aceşti indici oferă o apreciere indirectă, abstractă a conjuncturii economice din ţara respectivă, ceea ce s-ar putea să nu corespundă situaţiei şi/sau perpectivelor reale din ramura sau sectorul de activitate vizat de omul de afaceri. Doar tranzacţiile bursiere sunt direct ilustrate de astfel de indici.

Avantaj: Informaţia este foarte uşor identificată în fiecare zi în presa scrisă şi vorbită.Dezavantaj: Astfel de indici sunt extrem de sensibili la influenţe paraeconomice, ceea ce

presupune o practică relativ îndelungată pentru justa lor evaluare şi utilitate în procesul decizional.

26

Programul de Masterat de MMI 2014

Tema 4

Balanţa de plăţi externe – sursă de informaţiipentru aprecierea mediului de afaceri dintr-o ţară

Poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu restul lumii este reflectată în două documente: balanţa de plăţi externe (BPE) şi poziţia investiţională internaţională (PII), documente elaborate sub auspiciile Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.) în scopul de a răspunde cerinţelor de fundamentare a deciziilor de politică macroeconomică şi de implicare a ţării în schimburile cu străinătatea, şi, pe de altă parte, de a asigura comparabilitatea datelor naţionale cu cele ale altor ţări şi ierarhizarea internaţională. Aceste două documente sunt rezultatul unor abordări diferite ale relaţiilor economice internaţionale ale unei ţări.

Balanţa de Plăţi Externe (BPE) înregistrează tranzacţiile (fluxurile) derulate între rezidenţi şi nerezidenţi de-a lungul perioadei de referinţă (de obicei, anul calendaristic).

Poziţia Investiţională Internaţională (PII) are în vedere stocul de creanţe (drepturi) şi angajamente (obligaţii) financiare ale unei economii faţă de restul ţărilor lumii la un moment dat (de obicei la sfârşitul anului). Modificarea acestui stoc este, evident, rezultatul tranzacţiilor derulate după momentul ultimei observări a stocului (ceea ce este înregistrat în BPE), dar şi efectul schimbărilor petrecute în ratele de schimb ale monedelor în care sunt evidenţiate creanţele şi angajamentele, în preţurile utilizate pentru evaluarea creanţelor (drepturilor) şi angajamentelor (obligaţiilor) acumulate de-a lungul timpului, precum şi efectul altor ajustări valorice (deteriorări, pierderi etc.). Vezi şi paragraful redactat în limba engleză.

Potrivit „Manualului Balanţei de Plăţi Externe” elaborat sub auspiciile FMI (actualmente, băncile centrale din ţările lumii aplică recomandările din cea de a cincea ediţie actualizată a acestui Manual), balanţa de plăţi externe (BPE) este un document statistic care rezumă într-o formă ordonată, sistematică totalitatea tranzacţiilor unei economii cu restul lumii de-a lungul unei perioade de timp (de obicei, un an). Constatăm că, la fel ca şi în cazul SCN, BPE se bazează pe conceptul de tranzacţie, numai că de astă dată este vorba de tranzacţii între rezidenţii şi nerezidenţii unei economii. Distincţia între cele două categorii de subiecte economice nu are în vedere naţionalitatea sau alte criterii legale sau administrative, ci situarea centrului principal de interes economic în limitele graniţelor economice ale respectivei ţări sau dincolo de acestea („accepţiunea economică a rezidenţei”).

Centrul principal de interes economic al unei persoane fizice sau juridice se află într-o ţară atunci când aceasta are plasamente în teritoriul economic al respectivei ţări, s-a angajat sau intenţionează să se angajeze în activităţi şi tranzacţii economice pe o perioadă de timp indefinită sau finită, dar nu mai mică de un an.

Astfel, rezidenţii unei economii sunt:

27

Familiile şi indivizii care îşi crează în cadrul economiei o gospodărie; Întreprinderile (societăţi comerciale şi regii autonome) corporaţiile şi quasi-

corporaţiile (sucursale ale investitorilor străini care nu au dobândit personalitate juridică); Organizaţiile private non-profit; Administraţia publică centrală (guvernul) şi locală.

În rândul nerezidenţilor se numără, pe de altă parte, persoane fizice şi juridice străine, care fiinţeză în afara teritoriului economic al ţării, co-naţionalii care şi-au mutat centrul de interes economi/activitate în străinătate, filialele şi sucursalele societăţilor comercial autohtone stabilite în străinătate, turiştii străini, oameni de afaceri şi funcţionarii diplomatici aflaţi temporar pe teritoriul unei alte ţări decât cea de origine.

BPE cuprinde toate tranzacţiile de natură comercială şi/sau financiară (vezi Tabelul nr. 5.1.), fiind un bilanţ anual al acestor schimburi. În principiu, tranzacţiile internaţionale se efectuează cu titlu oneros, generând plăţi în schimbul bunurilor primite sau al serviciilor angajate. Totuşi, unele operaţiuni între rezidenţi şi nerezidenţi se fac fără contraprestaţie, fiind considerate transferuri unilaterale.

Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei, definit ca suma de banipe care potenţialul cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva (un bun sau un serviciu) de la potenţialul vânzător/ prestator, ambii parteneri fiind entităţi independente, reunite în afacerea respectivă din interese strict comerciale.

Momentul înregistrării tranzacţiei este momentul schimbului (real sau estimat) de proprietate. O convenţie unanim acceptată este aceea că data schimbului de proprietate coincide cu data înscrierii operaţiunii în evidenţele societăţilor bancare care mijlocesc tranzacţia internaţională.

Principiul dublei înregitrări în elaborarea BPE se referă la faptul că partea covârşitoare a trazacţiilor internaţionale este cu titlu oneros (se achită o livrare de mărfuri sau o prestare de servicii). Aceasta înseamnă că exportul determină, de exemplu, o diminuare de resurse reale compensată printr-o plată (o încasare de mijloace financiare) şi invers. Încă din prima ediţie a “Manualului BPE” (1948), FMI a propus ca sumele încasate să fie înregistrate în activul sau creditul (+) balanţei, în timp ce plăţile să fie consemnate în pasivul sau debitul (-) ei. Acelaşi principiu se aplică şi tranzacţiilor financiare (majorarea de active achiziţionate în străinătate se aseamănă cu o ieşire de valută pentru a efectua o plată şi invers), precum şi transferurilor unilaterale (la care încasarea sau plata are loc independent de contraprestaţia reală).

Recapitulând, BPE înregistrează la activ (în credit) aporturi de resurse financiare ca urmare a exporturilor de bunuri materiale şi servicii, încasări de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara, precum şi operaţiunile de reducere ale activelor externe sau creştere ale pasivelor externe ale economiei, iar la pasiv (în debit) se înscriu diminuările de resurse ca urmare a importurilor de bunuri materiale şi servicii, plăţi cu titluri de venituri ale factorilor de producţie intrate în ţară din străinătate în vederea valorificării, precum şi acele operaţiuni care marchează creşterea activelor externe ale ţării şi/sau diminuare pasivelor sale în raporturile cu nerezidenţii.

Convertirea (translatarea) tuturor tranzacţiilor într-o monedă unică de cont. Deoarece tranzacţiile internaţionale se derulează în diverse monede, agregarea informaţiilor într-o situaţie coerentă, cu valenţe cognitive şi analitice presupune trecerea valorii tranzacţiilor exprimate în diferitele monede efective într-o unică monedă de

28

referinţă. Până la 31 decembrie 2002, România a folosit în statistica BPE dolarul SUA ca monedă de cont, iar de la 1 ianuarie 2003 a trecut la evidenţierea agregată în euro.

Balanţa de plăţi se întocmeşte de către autoritatea monetară centrală (Banca Naţională a României) pe baza raportărilor lunare ale tuturor băncilor comerciale autorizate de ea să intermedieze tranzacţii comerciale şi financiare internaţionale.

Structura balanţei de plăţi externe

Balanţa de plăţi externe este structurată pe două conturi:- Contul curent al BPE sau balanţa de plăţi externe curente- Contul de capital şi financiar al BPE

În interiorul acestei scheme recomandate de către FMI, fiecare ţară îşi dezvoltă propria detaliere pe capitole şi posturi în funcţie de specializarea sa internaţională, precum şi în funcţie de interesele economice şi fnanciare pe care le promovează.

În Tabelul alăturat este prezentată Balanţa de plăţi externe a României pe primele şase luni ale anului 2003 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2002. Aşa cum se poate observa, contul curent al BPE cuprinde trei capitole distincte(A+B+C):

A. Bunuri şi servicii, care subsumează, la rândul său: balanţa comercială, respectiv exportul şi impotul de bunuri materiale tangibile, ambele fluxuri fiind înregistrate la preşuri franco frontiera ţării exportatoare (fob por de îmbarcare, în cazul transportului pe calea apelor) balanţa serviciilor, care cuprinde încasări şi plăţi generate de comerţul internaţional cu servicii de la transportul de mărfuri şi de călători şi servicii de asigurare internaţională la servicii de turism şi servicii profesionale dintre cele mai diverse.

B. Venituri, numită şi balanţa veniturilor cuprinde încasări şi plăţi generate de mişcarea internaţională a factorilor de producţie muncă şi capital.

C. Transferurile curente se referă la intrările şi ieşirile de resurse reale şi financiare fără compensare din partea beneficiarilor.

29

Tabel 4.1Contul curent al balanţei de plăţi externe a României

- milioane Euro –Poziţia 2011 (p) 2005

Credit Debit Sold Credit Debit Sold

1. CONTUL CURENT (A+B+C) 59 611 65 293 -5 682 31 680 38 568 -6 888

A. Bunuri şi servicii

a. Bunuri (fob) b. Servicii

52 29245 0177 275

59 37552 4826 893

-7 083-7 465+ 382

26 35722 2554 102

34 51230 0614 451

-8 155-7 806

-349

B. Venituri 1 237 3 573 -2 336 1 241 3 567 -2 326

C. Transferuri curente 6 082 2 345 3 737 4 082 489 3 593

Sursa: Banca Naţională a României: www.bnr.ro

Celălalt cont al BPE, contul de capital şi financiar sau balanţa mişcărilor de capital cuprinde două categorii principale de tranzacţii (A+B):

A. Contul de capital cuprinde toate operaţiunile de încasări şi plăţi generate de transferul internaţional al capitalului, precum şi de achiziţionarea/vânzarea de active (nefinanciare), care nu sunt rezultatul activităţii umane (de ex: pământ sau bogăţiile subsolului) sau de active intangibile (brevete, copy-right, mărci, închirieri sau alte contracte transferabile) tranzacţionate între rezidenţi şi nerezidenţi.

B. Contul financiar grupează toate tranzacţiile care au ca obiect schimbarea proprietăţii asupra activelor financiare în raporturile cu străinătatea, inclusiv crearea sau lichidarea de creanţe faţă de restul lumii în cadrul activelor şi pasivelor financiare externe ale unei economii.În alcătuirea BPE apar erori şi omisiuni din cauză că datele necesare sunt deseori

derivate independent din surse diferite, ceea ce face ca procesul de contabilizare prin dublă intrare să nu conducă la rezultate infailibile. Apar frecvent şi erori şi omisiuni de încadrare din partea băncilor comerciale care furnizează datele de intrare pentru alcătuirea BPE de către Banca Centrală.

Balanţa de Plăţi Externe a unei ţări reflectă relaţia în care se găsesc cele două componente ale sale – contul curent, pe de o parte, şi contul de capital şi financiar, pe de altă parte). Întrucât, o BPE globală a unei ţări nu poate rămâne dezechilibrată, orice dezechilibru al contului curent este „compensat” sau contracarat printr-un dezechilibru în celălalt sens al contului de capital şi financiar. De aceea, se afirmă că deficitul contului curent al BPE determină un excedent al contului de capital şi financiar (prin angajarea de

30

credite sau prin atragerea de capital din străinătate pentru plata diferenţei dintre încasările şi plăţile generate de operaţiunile curente), după cum, excedentul contului curent se „compensează”printr-un export de capital (împrumut acordat în străinătate sau investiţie directă) pentru a asigura echilibrul general anual al BPE.

În vederea gestionării echilibrului general al BPE al unei ţări, întocmirea de BPE pe principalele relaţii bilaterale este o necesitate indiscutabilă.

Elemente de analiză statistică a balanţei de plăţi externe

Există patru grupe de indicatori de analiză statistică a BPE a unei ţări, indicatori care pot furniza informaţii utile unui om de afaceri versat pentru luarea de decizii raţionale la nivelul propriilor sale interese comerciale şi financiare:

1. Indicatori ai semnificaţiei (gravităţii) dezechilibrului 2. Indicatori ai dinamicii dezechilibrului3. Indicatori de analiză structurală a dezechilibrului4. Indicatori pentru compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări

Notaţii folosite:

X – încasări de la nerezidenţi (intrări, înregistrări în creditul BPE). La nivelul fiecărui capitol şi, respectiv post al BPE, aceste intrări sunt notate cu xj.

M – plăţi către nerezidenţi (ieşiri, înregistrări în debitul BPE). La nivelul unei componente a contului BPE, plăţile aferente sunt notate cu mj.

S – soldul contului BPE: S = X – M. Fiecare capitol sau post prezintă un sold parţial sj = xj – mj, astfel încât, pentru întregul cont al BPE S = Σsj, unde cu subscriptul j s-au simbolizat cele n componente ale unui cont al BPE.

1. Gravitatea dezechilibrului unui cont al BPE se evidenţiază prin soldul ce se obţine comparând intrările de valută (Creditul) cu ieşirile de valută (Debitul). Se obţine astfel mărimea absolută a dezechilibrului la nivelul unui cont, al unui capitol sau al unui element al BPE:

– soldul contului BPE: S = X – M

– sold parţial sj = xj – mj

Mai mult decât valoarea absolută a deficitului sau excedentului unei componente a BPE, contează mărimea relativă a dezechilibrului (ce semnifică acest dezechilibru). Există mai multe modalităţi pentru a evidenţia cât de mare este dezechilibrul, cât de dramatică este situaţia BPE sau a uneia dintre componentele sale:

a) compararea cu PIB al ţării (perspectiva macroeconomică) este o modalitate potrivită pentru a aprecia semnificaţia deficitului/excedentului global al contului curent sau al contului de capital şi financiar al BPE a unei ţări:

31

O valoare de până în ±5% este considerată ca fiind aceptabilă pentru economişti. Niveluri ale acestui indicator cuprinse între ±5% şi ±10% sunt menite sa ridice semnale de alarmă factorilor de decizie în vederea corectării dezechilibrelor apărute. Valori de peste ±10% arată dezechlibre grave ce pot fi corectate numai prin măsuri şi politici susţinute1.

Celelalte două modalităţi de evidenţiere a mărimii dezechilibrului sunt aplicabile atât la nivelul întregului cont al BPE cât şi pe capitole şi posturi ale balanţei.

b) compararea cu volumul total al tranzacţiilor (încasări şi plăţi) reprezintă perspectiva omului de afaceri. Ea evită neajunsul procedeelor de conversie a PIB din moneda naţională în USD sau Euro. La nivelul unui cont al BPE:

Pentru acest indicator, specialiştii consideră ca acceptabil un nivel inferior pragului de ±10%. Acest indicator se poate calcula şi la nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

c) compararea – prin raportare – a încasărilor cu plăţile aferente fiecărui fel de tranzacţie înregistrată separat în BPE ca post (element constitutiv) al acesteia reprezintă perspectiva financiară (sau perspectiva bancherului). Rezultă astfel gradul de acoperire a plăţilor prin încasări din tranzacţii de acelaşi fel – o mărime relativă de coordonare tipică analizei unei balanţe:

- La nivelul unui cont al BPE:

- La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

O valoare supraunitară (sau peste 100 procente) a acestui indicator corespunde unui excedent al contului/postului analizat, o valoare unitară (sau GA=100%) unui echilibru iar o valoare subunitară (sub 100%) unui deficit.

Din cei trei indicatori derivati prezentati, analistul îl va alege pe acela care corespunde cel mai bine necesitatilor de analiza, avand in vedere faptul că gradul de sensibilitate la mărimea dezechilibrului descreşte de la mrs1 până la GA.

1 O serie de analişti ridică însă un semn de întrebare asupra comparabilităţii internaţionale a acestui indicator, dat fiind faptul că, în timp ce soldul contului curent este determinat în USD sau, mai nou, în ţările europene în Euro, PIB se estimează în moneda naţională, iar metodologiile de conversie în USD sau Euro pot diferi de la o ţară la alta.

32

2. Dinamica dezechilibrului este analizată în două feluri. O primă modalitate constă în determinarea indicilor soldului prin compararea directă a soldurilor înregistrate în diferite perioade de referinţă:

- La nivelul unui cont al BPE:

- La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

Observaţie: Un astfel de indice nu poate fi stabilit decât dacă cele două solduri comparate poartă acelaşi semn. De aceea, un indice supraunitar (peste 100%) rezultând din compararea a două solduri pozitive exprimă o creştere a excedentului – ceea ce, poate exprima o evoluţie favorabilă – pe când un astfel de indice obţinut din compararea a două solduri negative arată o creştere a deficitului balanţei, fiind o evoluţie nefavorabilă pentru ţara analizată.

O altă modalitate de analiză a dinamicii dezechilibrului dintre încasările şi plăţile generate de tranzacţiile internaţionale constă în determinarea indicelui gradului de acoperire a plăţilor prin încasări:

La nivelul unui cont al BPE:

sau

Indiferent de modul de calcul, evoluţia gradului de acoperire arată o uşoară scădere a acestuia (cu 1,7%), sau, în acest caz, o creştere a deficitului contului curent.

La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

Observaţie: În vederea unei interpretări corecte, valoarea acestui indice trebuie corelată cu valoarea unui indicator care arată natura debalanţei (de exemplu soldul sau gradul de acoperire al contului). Astfel, o valoare subunitară (sub 100%) a acestui indice poate reflecta o creştere a deficitului (precum în cazul contului curent în exemplul de mai sus) dar şi o reducere a excedentului sau o trecere de la o balanţă excedentară la una deficitară.

33

3. Analiza structurală a dezechilibrului unui cont al BPE se foloseşte, de obicei, de o mărime relativă numită rata de contribuţie la dezechilibrul general. Ea se obţine calculând ponderea deficitelor înregistrate în capitolele (posturile) unui cont în deficitul total, respectiv, ponderea excedentelor parţiale în excedentul cumulat de întregul cont supus analizei:

N.B. Dacă unele componente ale contului prezintă solduri cu alt semn decât soldul general al contului, atunci suma ratelor de contribuţie excede 100%, o parte din aceste „contribuţii” fiind contracarate de dezechilibrele în sens invers ale respectivelor componente. Adunând cele două rate de contribuţie se obţine o valoare ce depăşeşte 100 procente, arătând faptul că deficitul din primele două posturi (si in special din balanta bunurilor si serviciilor) este parţial contracarat de excedentul din ce-l de-al treilea post al contului curent: transferuri curente.

Observaţie: Într-o analiză empirică, se poate recurge şi la compararea gradului de acoperire a plăţilor prin încasările specifice diferitelor capitole (posturi) ale unui cont, luând eventual ca termen de referinţă gradul de acoperire specific întregului cont.

4. Compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări se bazează pe selectarea atentă a indicatorilor relevanţi. Într-un context dat, se poate imagina şi compararea directă a două deficite (sau a două excedente) înregistrate de cele două ţări, evident în acelaşi an de referinţă. Mult mai interesantă este însă compararea mărimilor relative care arată semnificaţia dezechilibrului pentru fiecare economie (pe baza indicatorului S/PIB).

Spre exemplu, Franţa şi Elveţia au înregistrat în anul 2000 acelaşi sold excedentar de 25 mild. USD. Dacă în cazul Franţei acest excedent reprezintă numai 0,7% faţă de produsul intern brut, în cazul Elveţia raportul ajunge la 10 procente, subliniind existenţa unui dezechilibru serios al contului curent.

Dacă astfel de date nu sunt la îndemână, compararea poate fi făcută şi pe baza celorlalte două mărimi relative care exprimă gravitatea dezechilibrului, cel mai uşor calculând gradul de acoperire a plăţilor prin încasări (GA).

Programul de Masterat MMI 2014

34

Tema 5

Analiza statistică a participării unei economii la comerţul internaţional cu bunuri materiale şi cu servicii.

În terminologia de specialitate, comerţul internaţional şi comerţul exterior sunt concepte bivalente:

- în sens larg, ele acoperă schimburile de mărfuri (bunuri) şi servicii;- în sens restrâns, ele se referă numai la schimburile care au ca obiect mărfurile.

Concepte aplicate la evidenţierea comerţului exterior cu bunuri materiale

Fiecare ţară are o frontieră de stat şi o frontieră vamală, cele două delimitări teritoriale putând diferi în anumite cazuri. Există, de exemplu, enclave şi/sau extrateritorialităţi (exclave) vamale determinate de condiţiile de relief din zona de graniţă dintre două ţări, când accesul este mai lesnicios de pe teritoriul ţării vecine. Pe de altă parte, pe teritoriul fiecărei ţări se află birouri vamale în interiorul ţării, care efectuează operaţiuni specifice de vămuire, iar numeroase ţări admit organizarea de depozite sub control vamal, de antrepozite, de zone şi porturi libere, toate acestea modificând raportul dintre teritoriul naţional (recunoscut politic prin tratate) şi cel vamal (în care autoritatea unui stat sau a unei uniuni de state îşi exercită uniform prerogativele administrative).

În practica vamală a ţărilor lumii s-au cristalizat două sisteme de comerţ (seturi de reguli de înregistrare a exportului şi importului de mărfuri). Fluxurile de mărfuri dintre două sau mai multe economii sunt înregistrate fie la trecerea acestora peste frontiera vamală – ceea ce are ca rezultat al însumării un anumit volum valoric al schimburilor cunoscut în statistică sub numele de comerţul special –, fie la trecerea mărfurilor peste frontiera de stat – ceea ce dă comerţul general. Tranzitul de mărfuri nu este evidenţiat în niciunul dintre sisteme.

N.B. De la 1 ianuarie 2007, România în calitate de stat membru al Uniunii Europene a pus în aplicare înregistrarea diferenţiată a fluxurilor sale comerciale:

- intrastat este un sistem de evidenţiere a comerţului cu celelalte state ale UE;- extrastat este aplicat pentru comerţul cu alte state decât cele din UE.

Evaluarea statistică a fluxurilor de mărfuri se realizează cantitativ (în tone şi, dacă este cazul, în unităţi specifice de măsură) şi valoric: pentru export în preţuri fob – port de îmbarcare sau franco frontiera ţării exportatoare, iar pentru import în preţuri cif – port de debarcare a mărfurilor sau franco frontiera ţării importatoare. Pentru livrările gratuite de mărfuri în cadru ajutoarelor internaţionale şi pentru bunurile confiscate la graniţă, evaluarea acestora se face la preţurile pieţei internaţionale sau la preţurile aceloraşi mărfuri pentru care schimbul se face pe baze comerciale. Translatarea datelor valorice exprimate în diferite valute efective de lucru într-o unică monedă de referinţă (euro de la 1 ianuarie 2003, se face pe baza cursului oficial de scimb).

Balanţa comercială a unei ţări poate fi determinată atât pe baza datelor din evidenţa vamală (exporturi fob – importuri cif), cât şi pe baza datelor din evidenţa bancară (postul „mărfuri” din contul curent al balanţei de plăţi externe unde atât exportul

35

cât şi importul se înregistrează la preţuri fob, întrucât serviciile de transport şi asigurare a mărfurilor pe parcurs internaţional se evidenţiază în posturi distincte).

Pentru a asigura o tratare uniformă a loturilor de mărfuri din punct de vedere al orientării geografice a schimburilor, exporturile se înregistrează pe ţări în funcţie de ultima ţară de destinaţie cunoscută în momentul efectuării exportului, iar importurile se structurează pe ţări în funcţie de ţara de produţie, adică ţara în care a avut loc prelucrarea sau ţara în care bunurile au suferit apreciabile transformări fizice, unde, de exemplu, produsele agricole au fost recoltate, minereurile au fost extrase etc.

Nomenclatoarele de mărfuri, ţări şi firme permit prezentarea structurată a datelor de comerţ exterior în vederea efectuării de analize macroeconomice şi elaborării de politici diferenţiate pe sectoare şi ramuri de activitate economică, precum şi în vederea fundamentării unor decizii la nivel microeconomic (de societate comercială).

Analiza comerţului exterior cu bunuri materiale

Pe baza datelor publicate de către autoritatea vamală şi/ sau de organismul naţional de statistică cu privire la volumul valoric al exporturilor şi importurilor unei ţări, se pot determina o serie de indicatori derivaţi, care îl ajută pe specialistul în comerţ exterior să aprecieze o serie de aspecte ale performanţei economice din acea ţară şi ale mediului de afaceri. Printre cei mai frecvent folosiţi indicatori de nivel de dezvoltare a comeţului exterior cu mărfuri se numără:

- Exportul/locuitor – expresie a performanţei exterioare a unei economii

naţionale:, unde X reprezintă volumul exporturilor iar P populaţia ţării2. Cu cât exportul/locuitor este mai mare, cu atât economia ţării este mai puternic

antrenată în schimburile de mărfuri cu străinătatea.

- Ponderea exportului în PIB – expresie a capacităţii unei ţări de a

vinde pe o piaţă internaţională din ce în ce mai concurenţială ca urmare a apariţiei continue de noi şi noi ofertanţi, dar şi a nivelului relativ al dependenţei faţă de pieţele externe de desfacere (de valorificare a propriei producţii de mărfuri).

- Ponderea unei ţări în exporturile mondiale – expresie numerică având

valenţe cognitive asemănătoare cu ponderea exportului în PIB-ul ţării, numai că de astă dată perspectiva de abordare este cea a economiei mondiale. Pentru a ameliora valenţa analitică a acestui indicator el merită comparat cu ponderea aceleiaşi ţări în totalul mondial al polulaţiei, al produsului brut sau al producţiei industriale.

2 Se mai utilizează şi indicatorul comerţ exterior/locuitor: .

36

- Rata de completare a PIB prin importuri de mărfuri – calculată ca

raport procentual între importuri (M) şi PIB – exprimă dependenţa economiei ţării faţă de pieţele externe de aprovizionare.

- Ponderea unei ţări în importurile mondiale este o modalitate de a

evidenţia mărimea relativă a unei pieţe naţionale pentru un potenţial operator pe acea piaţă.

- Mărimea absolută a soldului (S = X - M) şi semnificaţia relativă a soldului

balanţei comerciale a unei ţări în raport cu propriul PIB sau în raport cu

totalul comerţului său exterior lasă să se estimeze riscurile de plată în

viitoarele tranzacţii cu partenerii comerciali din acea ţară.

Observaţie: Un specialist în comerţ exterior îşi completează întotdeauna informaţiile cantitative de felul indicatorilor de mai sus cu detalii de natură calitativă oferite de indicatorii de analiză structurală prezentaţi în continuare.

Indicatorii structurii pe mărfuri presupun determinarea prealabilă a cotei părţi (ponderii) fiecărei grupe de produse în totalul exporturilor şi al importurilor ţării analizate. De exemplu, pornind de la organizarea datelor despre exportul de mărfuri pe grupe de produse potrivit nomenclatorului vamal – Sistemul Armonizat de Definire şi Codificare a Mărfurilor, pentru fiecare grupă de mărfuri se stabileşte ponderea fie sub formă de coeficient subunitar, fie în expresie procentuală:

Pentru analizele calitative, se recomandă fie folosirea Clasificării Standard a Comerţului Internaţional (CSCI) – în limba engleză, Standard International Trade Classification (SITC) – introdusă de ONU încă în la mijlocul secolului trecut, fie elaborarea pe baza statisticilor vamale detaliate a unor grupări ad hoc capabile să evidenţieze aspectele relevante ale analizei calitative. De exemplu, gruparea mărfurilor în funcţie de gradul de prelucrare sau în funcţie de valoarea adăugată pe unitatea fizică de produs, sau în funcţie de consumul specific de energie etc. Alte grupări de mărfuri frecvent folosite în analiza structurală a comerţului exterior în relaţie cu producţia autohtonă de bunuri materiale au în vedere „marile categorii economice” sau Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN).

În analize recente ale potenţialului competitiv al diferitelor ţări, s-a observat ponderea în export a „produselor dinamice”, respectiv a primelor 40 de produse potrivit nomenclatorului SITC, care au avut o pondere de cel puţin 0,3% în exporturile mondiale şi şi-au extins cota de piaţă în perioada 1985-2000. Prezenţa în oferta de export a unei ţări a unor astfel de „produse dinamice” (electronice, farmaceutice, aparatură medicală,

37

tehnologia informaţiei etc.) se apreciază că exprimă un potenţial competitiv cu atât mai mare cu cât ponderea lor în totalul exportului este mai consistentă.

După determinarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri, se pot aplica diferite procedee de evidenţiere a concentrării sau diversificării fluxurilor de export şi import. Cel mai simplu procedeu constă în a însuma cotele părţi ale grupelor cu ponderea cea mai mare pentru a evidenţia specializarea internaţională (în măsura în care o asemenea ipoteză este valabilă pentru comerţul exterior al ţării analizate).

O altă modalitate de sintetizare a informaţiilor de natură structurală constă în calcularea unor coeficienţi de concentrare (specializare) pe marfă a exporturilor sau importurilor unei ţări (deseori, acest coeficient este întâlnit şi sub denumirea de „indice” de concentrare merceologică).

Tipuri de coeficienţi de concentrare folosiţi în analizele de comerţ exterior:- coeficientul Gini-Struck:

,

- coeficientul Hirschman:

unde: este valoarea minimă a coeficientului Hirschman

n = numărul de grupe de produse.Cu cât coeficientul este mai aproape de valoarea minimă (0), cu atât este mai

apropiată (mai uniformă) ponderea diferitelor grupe de mărfuri ce alcătuiesc exportul sau importul ţării, neevidenţiindu-se o concentrare pe marfă. Dimpotrivă, un coeficient apropiat de valoarea maximă a intervalului de definiţie (1) exprimă o concentrare ridicată pe câteva (grupe de) produse.

Paralel cu interesul pentru a evidenţia concentrarea sau specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a comerţului exterior al unei sau altei ţări, analiştii sunt interesaţi să cunoască şi gradul de diversificare a exportului unei economii naţionale.

Cea mai simplă modalitate de a evidenţia varietatea produselor exportate este determinarea numărului de categorii de mărfuri care sunt vândute peste hotare. Evoluţia în timp a acestui număr de categorii de mărfuri este o expresie a procesului de diversificare a exporturilor. Merită semnalat că în cazul ţărilor aflate în tranziţia post-comunistă, evoluţia are forma unui „N” stilizat. La începutul tranziţiei, pe fondul liberalizării comerţului exterior, numărul categoriilor de mărfuri exportate a crescut vertiginos. În anii următori, se poate constata o anumită specializare însoţită de reducerea categoriilor de mărfuri (cele care sunt competitive pe piaţa internaţională şi asigură o marjă interesantă a profitului). În ultimii ani, pe fondul retehnologizării industriilor şi al prezenţei corporaţiilor multi- şi transnaţionale, procesul de diversificare a ofertei de export înregistrează din nou un trend crescător.

Procedeul analitic este extrem de accesibil, dar el pune semnul de egalitate între diversele categorii de mărfuri, indiferent cât de mare sau de mic ar fi exportul din punct

38

de vedere valoric. Alţi indicatori mai sofisticaţi au fost concepuţi pentru a reflecta diversificarea şi prin prisma contribuţiei diferite a grupelor de mărfuri la volumul valoric total al exporturilor ţării Astfel, indicatorii Funke-Ruhwedel sau Hummels-Klenow permit o măsurarea cu mai mare acurateţe a procesului de diversificare, dar datele de intrare necesare analizei sunt cu un grad mare de detaliere şi sunt, de regulă, accesibile la o mare diferenţă de timp faţă de momentul de referinţă, astfel că analiza pierde tocmai valoarea cognitivă pentru factorii de decizie macro-economică.

Mai uşor de determinat pare să fie coeficientul (indicele) de diversificare, care exprimă deviaţia absolută a structurii exportului unei ţări de la structura exportului mondial pe baza următoarei relaţii de calcul:

Sj = 0,5 Σ│hij - hiw│,

în care, Sj exprimă abaterea structurală absolută a exporturilor ţării “j” faţă de structura exporturilor mondiale, hij reprezintă ponderea produsului (grupului de produse) “i” în exportul ţării “j” (care se analizează), iar hiw este ponderea aceluiaşi (grup de) produs(e) “i” în exportul mondial.

Alte instrumente de analiză combină structura exporturilor cu structura importurilor cu scopul de a evidenţia calitatea schimburilor comerciale internaţionale.

Un astfel de indicator este indicele schimburilor intra-industriale (indicatorul Grubel-Lloyd, prezentat în 1975). El este construit pe ipoteza că preponderenţa comerţului intra-industrial într-o ramură de activitate economică exprimă capacitatea concurenţială a acelei ramuri pe piaţa internaţională, în timp ce preponderenţa schimburilor inter-industriale evidenţiază specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a economiei (faptul că plăteşte produsele importate specifice unei ramuri cu produse exportate provenind din oricare altă ramură decât cea care produce mărfurile importate).

La nivelul unei industrii “k” din cele “n” ramuri industriale ( ), schimburile intra-industriale se exprimă prin formula:

ISIk = 0 atunci când există numai unul din cele două fluxuri ale comerţului exterior – ţara fie numai exportă produse ale industriei “k” fie numai importă produse ale industriei “k” – schimbul se face în afara industriei “k” (schimb/comerţ inter-industrial)

ISIk = 1 atunci când schimbul de produse ale industriei “k” este perfect echilibrat (exportul = importul) – cu alte cuvinte există numai schimburi intra-industriale).

La nivelul întregului comerţului exterior al ţării, se calculează un indice mediu (medie ponderată a celor “k” indici de ramură, ponderea fiind cota parte a tranzacţiilor ramurii “k” în totalul al ţării):

39

Dacă - predomină schimburile inter-industriale în comerţul exterior al ţării. O valoare apropiată de zero este specifică ţărilor în dezvoltare care exportă bunuri primare şi importă bunuri manufacturate.

Dacă - predomină schimburile intra-industriale în comerţul exterior al ţării. O astfel de valoare este specifică ţărilor cu o economie avansată.

Bela Balassa (1965) a defint indicele avantajului comparativ relevat de o economie angajată în comerţul internaţional, pornind de la asumţia că o ţară cu economie concurenţială se specializează în realizarea şi comercializarea internaţională a unor bunuri numai în măsura în care are o anumită superioritate, un avantaj în producţia acestora (fie de natura dotării cu factori de producţie, fie de natură tehnologică). De aceea, formula propusă este, de fapt, o comparaţie între ponderea produselor unei (unor) industrii în exportul unei ţări cu ponderea aceloraşi produse în exporturile mondiale. În măsura în care rezultatul comparaţiei este unul supraunitar, ţara analizată relevă un avantaj comparativ în industriile producătoare ale acelor bunuri materiale sau imateriale.

Această modalitate simplă de analiză a avantajului comparativ al unor industrii (sau al unei ţări) la nivel de economie mondială poate fi adaptată şi la situaţia în care atenţia se concentrează pe comerţul exterior cu un grup de ţări (de exemplu, comerţul cu statele membre ale UE sau cu grupul de ţări din OCDE).

Damien Neven (1995) a creat un alt fel de indice al avantajului comparativ relevat. Acest indicator se sprijină pe ipoteza potrivit căreia o industrie (ramură de producţie) are o pondere mai mare în exporturile unei ţări decât în importurile acesteia dacă ţara se bucură de un avantaj comparativ în acel domeniu (şi invers). În consecinţă, avantajul comparativ relevat la nivelul industriei (ramurii industriale) “k”este:

În analiza empirică, se observă rar un RCAk cu o valoare în afara intervalului (-10%, 10%). O ţară înregistrează:

- un avantaj comparativ în industria “k”, când k este pozitiv, datorită gradului mare de specializare internatională în produsele acestei industrii (ponderea produselor industriei “k” în totalul exporturilor este superioară faţă de ponderea corespunzătoare în importuri).

- un dezavantaj comparativ când este negativ, fiind o expresie a unei puternice dependeţe de importurile de produse în industria “k” (ţara nu produce sau nu este capabilă să producă aceste bunuri).

Pornind de la RCAk al diferitelor industrii, se poate elabora chiar o ierarhizare a diferitelor ramuri de activitate în funcţie de avantajul sau dezavantajul comparative înregistrat în comerţul cu restul lumii sau în schimburile comerciale cu un anumit grup de ţări. Merită semnalat faptul că acest indicator este aplicabil chiar în analiza structurală a

40

comerţului exterior dintre două ţări sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor comparative, dar concluziile au doar o valoare relativă.

Pentru analiza orientării geografice a schimburilor comerciale se folosesc aceeaşi indicatori de concentrare (Gini sau Hirschman), dar atunci poartă numele de coeficienţi de concentrare teritorială (uneori, în publicaţiile internaţionale se preferă denumirea de indicatori ai dispersiei geografice a schimburilor comerciale). Punctul de plecare în determinarea acestor coeficienţi îl reprezintă, desigur, ponderea fiecărei ţări partenere în totalul exporturilor, respectiv, al importurilor ţării analizate. O concentrare teritorială excesivă subliniază dependenţa faţă de anumite pieţe partenere, ceea ce mai devreme sau mai târziu se dovedeşte a nu fi o opţiune strategică pozitivă pentru ţara analizată. Nici dispersarea geografică excesivă nu este benefică întrucât presupune costuri ridicate.

Tot din punct de vedere al analizei orientării geografice a schimburilor merită a fi folosit şi indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări. El se aplică pentru a observa dacă valoarea schimburilor comerciale bilaterale este mai mare sau mai mică decât valoarea aşteptată estimată pe baza importanţei relative a celor două ţări în comerţul mondial. Practic, indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări (T ij) se obţine din compararea ponderii exportului unei ţări „i”către ţara parteneră „j” în totalul exportului ţării „i” (prima paranteză) cu ponderea în exporturile mondiale totale (Xwt) a exporturilor lumii către ţara „j” (paranteza a doua):

Tij = (xij : Xit) : (xwj : Xwt)

Evident, un indice supraunitar exprimă o intensitate mare a schimburilor între cele două ţări, un interes deosebit al celor două ţări pentru comerţul bilateral. Cu cât rezultatul este însă mai mic decât unitatea, semnificaţia relativă a schimburilor bilaterale este mai modestă.

Indicatorii de dinamică a comerţului exterior cu mărfuri se bazează pe calcularea prealabilă a indicilor şi/sau a ritmurilor de creştere a exporturilor şi importurilor, fie pe total schimburi, fie pe anumite grupuri de produse sau pe ţări. Cum volumul valoric al fiecărui lot de marfă (v) este determinat de cantitatea de marfă (q) şi de preţul mărfii (p), analiza în dinamică a comerţului exterior presupune calcularea unui sistem de indici pentru fiecare flux de mărfuri: indicele valoric, indicele contitativ (al volumului fizic) şi indicele prţurilor (indicele valorii unitare).

Astfel, indicele volumului valoric al exporturilor este obţinut pe baza relaţiei:

,

iar indicele valoric al importurilor:

Indicele volumului fizic se obţine folosind înregistrările în preţuri constante:

41

Indicele valorii unitare este, în fapt, un indice de preţuri estimat în condiţiile folosirii datelor oferite de statistica vamală detaliată pe grupe de produse omogene:

Pentru fiecare dintre fluxurile de mărfuri (exporturi şi, respective, importuri), dinamica volumului valoric poate fi explicată pe baza influenţei celor doi factori determinanţi. Astfel, în cazul explicării factoriale a dinamicii exporturilor unei ţări se determină:

iar pentru analiza factorială a dinamicii importurilor de mărfuri se obţine:

Indicatorii raportului de schimb în comerţul exterior cu mărfuri

Cele două fluxuri de mărfuri ce alcătuiesc comerţul exterior al unei ţări se pot analiza în evoluţia lor de-a lungul anilor prin sistemul de trei indici evocat mai sus. Dar exporturile generează încasări, în timp ce impoturile cauzează plăţi, ceea ce a condus treptat la conceperea şi aplicarea unui sistem de indicatori de analiză comparativă a dinamicii celor două fluxuri cunoscut sub numele de indicatori ai raportului de schimb. În cele ce urmează se prezintă doar aceia care sunt frecvent utilizaţi în rapoartele de ţară.

Astfel, raportul dintre indicele valoric al exporturilor şi cal al importurilor calculat pentru acelaşi interval de timp este cunoscut sub numele de indice al raportului valoric sau, mai frecvent, indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturi – IGA:

El caracterizează evoluţia acoperirii importurilor de mărfuri prin exporturi de mărfuri faţă de perioada de bază. Altfel spus, acest indice exprimă ameliorarea sau degradarea balanţei comerciale, comparâmd situaţia curentă cu cea din anul de referinţă.

Indicele raportului de schimb net (terms of trade index) – IRSN este, de fapt, un indice al raportului de preţuri care caracterizează evoluţia faţă de perioada de bază a eficienţei schimburilor de mărfuri cu străinătatea:

42

Un indice mai mare de 100% rezumă faptul că preţurile de export au crescut mai mult decât preţurile de import, ceea ce are ca efect de ansamblu o ieftinire relativă a importurilor comparative cu anul de bază. În cazul României, de exemplu, preţurile de export au crescut mai mult decât cele de import, ceea ce conduce la un IRSN de 104%, o evoluţie favorabilă a raportului de preţuri din cadrul comerţulei exterior românesc.

Invers se judecă un rezultat mai mic decât 100%. El arată o deteriorare a raportului de schimb, respectiv, o scumpire a importurilor faţă de raportul de preţuri specific perioadei de bază. Diferenţa dintre un asemenea IRSN şi pragul de 100% se cunoaşte în literature de specialitate sub numele de foarfece al preţurilor din comerţ exterior:

FPCEx = 100 – IRSN

Indicele puterii de cumpărare a exporturilor (IPCX) combină efectul variaţiei diferenţiate a preţurilor de export şi de import (sintetizat în IRSN) cu efectul creşterii cantitative a exporturilor:

Relaţia de mai sus evidenţiază trei posibilităţi de determinare a acestui indice, în funcţie de datele disponibile din publicaţiile ţării cercetate.

IPCX este, în esenţă, un indice al importurilor obtenabile din punct de vedere fizic pentru că el arată cu cât s-ar fi putut importa mai mult faţă de anul de referinţă astfel încât balanţa comercială să nu fie afectată.

În literatura de specialitate, apar şi alţi indicatori ai raportului de schimb: indicele raportului de schimb brut (indicele raportului cantitativ sau indicele de barter brut), indicele factorial al raportului de schimb, efectul în mărime absolută al deteriorării raportului de schimb etc. Valoarea lor analitică este mai mult utilizată la nivel macroeconomic în elaborarea de politici economice şi comerciale.

Astfel, indicele raportului de schimb brut (IRSB) sau indicele raportului cantitativ în comerţul exterior se determină prin compararea indicelui cantitativ al exportului cu cel al importului pentru a arăta sensul mutaţiilor structurale din comerţul exterior al unei ţări. Semnificaţia lui este însă afectată de dinamica dezechilibrului valoric dintre cele două fluxuri de mărfuri relevată de îndepărtarea lui IGA de valoarea de 100%.

Un alt indicator util pentru deciziile macroeconomice este efectul în mărime absolută al deteriorării raportului de schimb net (ΔRSN) şi influenţa sa asupra deficitului balanţei comerciale a ţării. Din influenţa în mărime absolută a variaţiei preţurilor asupra încasărilor din export se scade influenţa modificării preţurilor asupra plăţilor generate de importuri, iar rezultatul se compară, eventual, cu deficitul balanţei comerciale.

În final, indicele factorial al raportului de schimb (IFRS) este o combinaţie între indicele raportului net de schimb (ca expresie a evoluţiei eficienţei schimburilor cu străinătatea în perioada analizată) şi indicele productivităţii muncii (ca expresie a evoluţiei în aceeaşi perioadă a eficienţei cu care au fost produse mărfurile oferite la export).

43

Analiza fluxurilor internaţionale de servicii

Creşterea rolului sectorului de servicii în economia mondială a devenit o realitate incontestabilă, în condiţiile în care acest sector furnizează peste jumătate din producţia lumii, fiind totodată componenta cea mai dinamică, atât în ceea ce priveşte comerţul internaţional, cât şi investiţiile străine directe. Totodată, sectorul terţiar este principalul sector care a creat, în ultimele decenii, noi locuri de muncă, singurul în care s-a înregistrat o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă3.

Principalele trăsături ale serviciilor

Deşi mulţi specialişti au ajuns să recunoască importanţa serviciilor atât în cadrul economiilor naţionale cât şi la nivelul tranzacţiilor internaţionale, nu există încă o definiţie unanim acceptată a serviciilor în literatura de specialitate. Totuşi, este unanim recunoscut faptul că serviciile sunt net distincte de bunurile materiale, fiind motorul în celelalte activităţi

Datorită specificului serviciilor, definirea lor trebuie să ţină seama în mod obligatoriu de o serie de caracteristici care duc la identificarea şi diferenţierea serviciilor de bunurile materiale (tangibile). Cele mai importante caracteristici care realizează această diferenţă sunt:

Intangibilitatea. Serviciile sunt intangibile – nu au formă materială fiind în majoritatea cazurilor procese (deşi se fac eforturi de a le face mai tangibile4). Serviciile fiind procese şi nu entităţi fizice pot fi mai uşor modificate decât produsele tangibile. De multe ori, însă, tocmai din cauza acestei uşurinţe, modificările realizate fără a fi fundamentate pot duce la afectarea calităţii serviciilor.

Eterogenitatea. Serviciile sunt rezultatele eterogene ale unei activităţi economice. Calitatea serviciilor variază deseori deoarece, fiind create şi consumate la interfaţa prestator de servicii – client, este foarte probabil ca acelaşi serviciu să varieze de fiecare dată, în funcţie de gradul de standardizare al serviciului şi de tehnologia aplicată la interfaţa cu cumpărătorul.

Simultaneitatea. Această caracteristică reflectă faptul că, de obicei, momentul producerii şi respectiv, consumului serviciilor coincid. Aceasta are drept consecinţe:

- Necesitatea participării directe a consumatorului la prestarea serviciului – gradul în care beneficiarul serviciului este implicat poate varia de la o implicare interactivă, directă5 până la o participare pasivă, ca beneficiar al serviciului respectiv.

- Inseparabilitatea prestatorului de serviciu – indiferent dacă prestatorul este o persoană sau un bun material. Principala consecinţă constă în

3 În ţările dezvoltate, sectorul terţiar furnizează pâna la trei sferturi din totalul locurilor de muncă4 Susţinerea unor servicii financiare prin intermediul unor carduri cât mai atractive, de exemplu.5 De exemplu, în cazul serviciilor informatice (navigare pe INTERNET), serviciilor medicale (prezentarea simptomelor de către bolnav în vederea stabilirii diagnosticului de către medic), servicii juridice etc.

44

variabilitatea calităţii serviciului funcţie de aptitudinile, nivelul de instruire, motivaţia, starea de spirit, etc. ale prestatorului de servicii6.

- Necesitatea unui sistem de comunicare adecvat între prestator şi beneficiar. De modul în care cei doi parteneri (beneficiar şi prestator) reuşesc să se facă reciproc înţeleşi depind atât calitatea serviciului cât şi satisfacţia consumatorului.

Perisabilitatea. Cele mai multe7 dintre servicii există doar pe durata prestării lor, neputând fi deci stocate şi eventual, utilizate ulterior8.

Modurile distincte de prestare internaţională a unui serviciu

In observarea statistică a comerţului exterior cu servicii, sunt luate în considerare patru modalităţi sau moduri de a face tranzactia:

- Modul I: Furnizarea transfrontalieră a serviciului (prestatorul se deplasează în afara propriului teritoriu de rezidenţă pentru a oferi serviciul);

- Modul II: Consumatorul se deplasează în afara ţării de rezidenţă pentru a beneficia de serviciu;

- Modul III: Prezenţa comercială a prestatorului de servicii în ţara consumatorului;

- Modul IV: Producătorul de servicii se deplasează în ţara consumatorului în calitate de persoană fizică, iar acolo prestează serviciul. De cele mai multe ori, prestaţiile specifice acestui canal de comerţ exterior cu servicii scapă înregistrării statistice.

Clasificarea şi măsurarea producţiei de servicii şi a comerţului exterior cu servicii reprezintă o preocupare destul de recentă a birourilor de statistică. Datorită dificultăţii inerente în măsurarea tranzacţiilor cu servicii comparativ cu cele având ca obiect bunurile materiale, programele de culegere a datelor sunt relativ noi şi, deocamdată, nu sunt la fel de cuprinzătoare sau detaliate ca cele pentru bunuri tangibile.

Totuşi, cele mai multe ţări colectează şi sistematizează informaţii detaliate cu privire la producţia de servicii, valoarea adăugată şi numărul de angajaţi din „industria” serviciilor, consumul de servicii şi comerţul exterior aferent acestui sector al economiei.

6 Exemplele cele mai sugestive se găsesc în domeniul medical, învăţământ, divertisment.7 Există şi excepţii: asigurări, unele servicii financiare, unele servicii computerizate (informaţii oferite de bănci de date de exemplu), mesajele pe un robot telefonic etc.8 Această caracteristică îşi găseşte cea mai bună exemplificare în serviciile de transport (nu se pot stoca locurile neocupate într-un tren, autobuz, avion), turism (camerele nefolosite ale unui hotel de exemplu nu pot fi “puse deoparte” pentru o eventuală perioadă de vârf în activitate), servicii de recreere si de divertisment.

45

Programul de Masterat MMI 2014

Tema 6

Caracterizarea statistică a investiţiilor străine directe şi a datoriei externe

Componenta balanţei de plăţi externe „contul financiar” reuneşte operaţiunile care au ca obiect de tranzacţie active financiare, inclusiv crearea şi/sau lichidarea de creanţe în relaţia unei economii cu restul lumii. Aceste operaţiuni sunt structurate pe patru domenii de tranzacţii financiare, după cum urmează:

46

- Investiţii directe – presupun plasamente financiare într-o întreprindere situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului, în condiţiile în care investitorul dobândeşte o influenţă consistentă asupra managementului acelei întreprinderi.

- Investiţii de portofoliu – sunt plasamente financiare într-o societate comercială sau bancară situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului cu scopul de a permite o valorificare mai avantajoasă a capitalului pe acea piaţă financiară externă decât în cadrul propriei economii. Obiectul acestor tranzacţii îl formează pachetele de acţiuni şi obligaţiuni negociate în fiecare ţară pe piaţa bursieră şi pe piaţa extrabursieră.

- Alte investiţii – se referă la împrumuturile angajate sau acordate de subiectele rezidente în relaţiile lor cu nerezidenţii.

- Active de rezervă – este o poziţie a BPE care reflectă, de fapt, mişcarea (creşterea sau descreşterea) activelor aflate sub controlul şi la dispoziţia băncii centrale dinfiecare ţară.

Precizări conceptuale şi metodologice cu privire la investiţiile străine directe

Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă acea parte a tranzacţiilor financiare internaţionale care au un impact complex asupra economiei ţării gazdă. Delimitarea dintre ISD şi cele de portofoliu nu este clar cuantificată în literatura de specialitate. Totuşi – fără a fi o recomandare în vreun manual sau ghid financiar – se consideră că achiziţionarea unui pachet de cel puţin 10% din capitalul social al unei companii asigură investitorului o „voce respectată” în adunarea generală a acţionarilor – o poziţie eficientă în managementul firmei. Pornind de la această aserţiune, se face distincţia între cele două categorii de investiţii străine.

Din punct de vedere al delimitării cantitative, ISD reprezintă capitalul financiar investit iniţial, la care se adaugă (re)investirea (unei părţi a) profitului obţinut din exploatarea capitalului, alte forme de contribuţii la dotarea cu factori a întreprinderii (echipamente, mijloace de transport, drepturi de proprietate intelectuală, know how, livrări de materiale sau subansamble fără compensare etc.).

Diversele organisme care monitorizează ISD într-o economie au abordări diferite în privinţa ariei de cuprindere a ISD. De aici, marile discrepanţe între datele pe care le vehiculează.

Alături de formarea internă de capital fix (acumularea autohtonă pentru dezvoltare), ISD (în limba engleză Foreign Direct Investment – FDI) constituie un important factor al creşterii economice în orice economie. De aceea, pretutindeni în lume există un mare interes pentru a stimula interesul investitorilor străini de a veni să investească într-o economie.

Printre factorii favorizanţi ai unui puternic proces investiţional atât din partea investitorilor autohtoni cât şi a celor străini se numără:

- stabilitatea macroeconomică durabilă;- pacea – starea de non-conflict real sau potenţial în regiune;- credibilitatea instituţiilor statului şi a instituţiilor bancare şi de asigurare;

47

- existenţa unei infrastructuri bune;- existenţa unei forţe de muncă bine calificate şi dispuse să coopereze cu

nonrezidenţi;- avantaje fiscale;- deschiderea internaţională cât mai semnificativă a economiei.

Profitul obţinut din ISD reprezintă principalul mobil al migraţiei internaţionale a capitalului. O parte din acest profit, de regulă, se reinvesteşte fie în aceeaşi afacere, fie într-o nouă afacere în ţara care găzduieşte investiţia. Restul se constituie în sume la dispoziţia investitorului. După impozitare, această parte poate fi repatriată.

Repatrierea de profituri este evidenţiată în contul curent al BPE în partea de debit a capitolului venituri, fiind plăţi pe care economia le are de efectuat în relaţia cu restul lumii. Translatarea sumelor care urmează a fi repatriate din moneda naţională într-o monedă cu circulaţie internaţională crează o presiune suplimentară pe piaţa interbancară.

Caracterizarea statistică a ISD

Caracterizarea statistică a ISD are în vedere, pe de o parte, stocul de investiţii, pe de altă parte, fluxurile de investiţii.

Stocul de ISD reprezintă cumularea vărsămintelor de capital financiar făcute în momentul înregistrării investiţiei la Registrul Comerţului. De obicei, astfel de informaţii sunt furnizate la sfârşitul anului calendaristic pe perioade multianuale. Un investitor străin, dar şi un om de afaceri interesat să realizeze un simplu export de marfă sau o prestare de servicii într-o ţară este interesat să cunoască diverse aspecte ale stocului de ISD pentru a aprecia calitatea mediului de afaceri şi, în particular, calitatea mediului investiţional din acea ţară.

Pentru a arăta importanţa (semnificaţia) relativă a stocului de ISD pentru ţara gazdă, se recurge la folsirea unor indicatori consacraţi, precum:

- Stocul de ISD/capita – exprimă atractivitatea mediului de afaceri din ţara gazdă pentru investitorii străini. Cu cât ISD/capita este mai mare, cu atât oportunităţile de afaceri sunt mai mari, iar mediul investiţional este mai favorabil. Semnificaţia unui stoc de ISD/locuitor redus este inversă faţă de cele menţionate mai sus.

- Stocul de ISD exprimat în procente în raport cu PIB-ul ţării gazdă reprezintă o altă modalitate de a exprima permeabilitatea mediului local de afaceri faţă de investitorii străini, dacă ISD sunt abordate prin prinsma ţării gazdă, sau atractivitatea economiei pentri potenţialii investitori, dacă ISD sunt analizate prin prisma intereselor acestora.

- Valoarea medie a proiectelor de ISD rezultă din raportarea stocului de ISD existent în ţară la numărul firmelor cu capital integral sau parţial străin care au fost constituite. Cum ISD sunt purtătoare de progres tehnologic, orice ţară gazdă de ISD este interesată să încurajeze proiecte de ISD mari pentru a determina

48

modernizarea structurilor de producţie, pentru a promova competiţia între diferiţii ofertanţi de produse similare pe piaţa autohtonă.

Pentru analiza structurală a stocului de ISD, se alcătuiesc trei genuri de distribuţii:

- Distribuţia în funcţie de ţara de origine a capitalului, ceea ce permite identificarea principalelor ţări investitoare şi, pe acest temei, conceperea de strategii de atragere de ISD şi din alte ţări.

- Distribuţia în funcţie de ramura de activitate economică din ţara gazdă în care se face ISD poate fi folosită ca eventuală bază pentru conceperea de strategii diferenţate de încurajare a ISD, potrivit propriilor obiective de dezvoltare ale ţării gazdă.

- Distribuţia pe judeţe şi/sau regiuni de dezvoltare, ceea ce ajută la stabilirea deosebirilor de atractivitate între diferitele zone ale ţării gazdă pentru investitorii străini şi, eventual, conceperea de strategii ale administraţiei publice centrale sau locale pentru atragerea mai multor ISD

Fluxurile de ISD sunt intrările şi ieşirile noi de ISD. Ele se înregistrează pe o bază lunară şi anuală în debitul (intrările de noi ISD se numesc în limba engleză FDI inflows) şi în creditul (ieşirile de ISD dintr-o economie poartă denumirea engleză de FDI outflows) contului financiar al balanţei de plăţi externe. Diferenţa dintre cele două sume exprimă poziţia netă în domeniul ISD a ţării analizate. Ea poate fi o poziţie net debitoare numită şi poziţie netă de investitor (unele dintre marile ţări furnizoare de capital) sau o poziţie net creditoare, numită şi poziţie netă de beneficiar (majoritatea ţărilor sunt mai mult recipiente de ISD decât furnizoare de ISD). Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii fluxurilor de ISD permite observarea unor trăsături ale economiei ţării analizate, prin prisma oportunităţilor de afaceri, a profitabilităţii relative etc.

Intensitatea fluxului de noi ISD. Fluxul anual de ISD nou intrate în economie poate fi exprimat sub formă de coeficient faţă de formarea brută de capital fix în economia ţării gazdă. Acest indicator este, de fapt, o mărime relativă de coordonare, care arată câte (sub)unităţi monetare de ISD corespund fiecărei unităţi monetare investite în economie de către operatorii economici autohtoni. Ambele tipuri de investiţii generează creşterea economică, astfel încât compararea lor directă ajută pe omul de afaceri să înţeleagă mai bine cât de mult depinde o ţară de propriul efort investiţional al operatorilor economici locali şi cât de mare este influenţa investitorilor străini9. Evident, translatarea în monedă de circulaţie internaţională a formării brute interne de capital fix se face la cursul mediu oficial de schimb al monedei naţionale faţă de moneda de referinţă (USD sau Euro).

9 În cazul României, de exemplu, noile ISD din anul 2003 s-au cifrat la 1,57 miliarde de USD (1,39 miliarde de euro), ceea ce înseamnă 17% faţă de formarea brută internă de capital fix. Altfel spus, ISD au contribuit cu aproape o cincime la sporirea capitalului investit în progresul economiei româneşti.

49

Performanţa ISD şi potenţialul investiţional al unei ţări sunt două aspecte ale fluxurilor investiţionale internaţionale cuantificate de către UNCTAD pentru a evidenţia deosebirile de atractivitate existente între mediile de afaceri din ţările lumii.

Valoarea absolută a fluxurilor de ISD către o economie poate fi mai mare sau mai mică şi diferă, de obicei, de la o perioadă la alta. Pentru a aprecia corect impactul asupra diferitelor economii naţionale, UNCTAD calculează un indice de performanţă a ISD sub forma raportului între ponderea investiţiilor receptate de o ţară în totalul mondial al ISD şi ponderea respectivei ţări în produsul mondial brut.

O valoare a acestui raport mai mare decât unitatea înseamnă că ţara primeşte mai multe investiţii străine decât mărimea sa economică relativă, în timp ce un rezultat mai mic decât unu arată o performanţă mai slabă a ISD în acea ţară. Astfel calculat, indicele de performanţă a ISD captează influenţa asupra investitorilor străini a altor factori decât mărimea pieţei, considerată a fi motivaţia de bază. Aceşti alţi factori sunt extrem de numeroşi şi de natură economică şi/sau paraeconomică (climatul de afaceri, stabilitatea politică, prezenţa resurselor naturale şi de muncă, infrastructura de transport, de telecomunicaţii, bancară şi de agenţii specializate ale administraţiei publice, oportunităţi de participare la procesul de privatizare, dar şi la achiziţii de întreprinderi sau de active, nivelul de pregătire al forţei de muncă, comunicarea interculturală, birocraţia, nivelul corupţiei etc.).

Indicele potenţialului investiţional al unei ţări este calculat de UNCTAD prin agregarea valorilor normalizate a 12 variabile presupuse a influenţa atractivitatea unei economii naţionale pentru investitorii străini:

- PIB/locuitor ca expresie a mărimii şi compexităţii pieţei locale;- Rata creşterii reale a PIB în ultimii 10 ani ca informaţie necesară pentru estimarea

potenţialului de creştere economică viitoare a ţării;- Ponderea exporturilor în PIB, pentru a capta deschiderea şi competitivitatea

internaţională a economiei;- Numărul de posturi telefonice fixe şi de telefoane mobile la 1000 locuitori ca

indicator al gradului de modernizare a infrastructurii;- Consumul industrial de energie per capita ca expresie a infrastructurii industriale

tradiţionale;- Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB ca indicator al facilităţilor

tehnologice locale;- Ponderea studenţilor în totalul populaţiei pentru a reflecta existenţa cometenţelor

profesionale locale;- Riscul de ţară ca indicator sintetic de percepere a riscurilor dintr-un mediu de

afaceri de către investitorii străini;- Ponderea ţării în exportul mondial de resurse naturale ca expresie a existenţei

resurselor pentru investiţiile în industria extractivă;- Ponderea ţării în importurile mondiale de subansamble şi componente de mijloace

de transport şi echipamente electronice ca expresie a prezenţei societăţilor transnaţionale în economia ţării ţi a participării ţării la producţia integrată a acestora;

- Ponderea exportului de servicii al ţării în exporturile mondiale pentru a capta importanţa ISD în sectorul terţiar al ţării;

50

- Ponderea stocului de ISD al ţării în totalul mondial ca indicator al capacităţii de absorbţie şi al atractivităţii şi performanţei climatului investiţional din respectiva ţară.O medie aritmetică simplă a celor două valori consemnate pentru fiecare ţară

conduce la un rezultat situat între 0 pentru cel mai slab potenţial investiţional şi 1 pentru cel mai bine apreciat potenţial investiţional dintr-o ţară10.

Pe baza informaţiilor oferite de cei doi indici ai performanţei şi ai potenţialului investiţional al grupului de ţări, se poate elabora o analiză matriceală (bidimensională), rezultând (cel puţin din punct de vedere teoretic) următoarele patru categorii:

- ţări cu performanţă înaltă şi cu potenţial investiţional ridicat;- ţări cu performanţă înaltă dar cu potenţial investiţional scăzut;- ţări cu performanţă modestă, dar cu potenţial investiţional mare;- ţări cu performanţă modestă şi cu potenţial investiţional scăzut.

Orientarea geografică a fluxurilor investiţionale. Abordarea clasică a fluxurilor de ISD potrivit căreia „nordul” este investitor net, iar „sudul” este beneficiar net este tot mai consistent contrazisă de statisticile oficiale, care relevă faptul că fluxurile de investiţii intraregionale cunosc în ultimii 10-20 ani o dinamică mult mai puternică decât fluxurile de ISD interregionale. Există cel puţin două explicaţii:

- Libera circulaţie internaţională a capitalurilor este confruntată cu tot mai puţine bariere finaciare, fiscale sau administrative, ceea ce elimină, cel puţin teoretic, prezenţa investitorilor străini în orice economie.

- Capitalul acumulat în ţările în dezvoltare şi în ţările în tranziţie postcomunistă caută oportunităţi mai avantajoase de valorificare pe alte pieţe din regiune, în măsura în care se liberalizează contul de capital şi financiar din BPE a ţării de origine a investitorului. Acest capital, lipsit de experienţa valorificării internaţionale, preferă investirea în economii asemănătoare cu cea a ţării de origine, decât intrarea pe o piaţă dezvoltată, pe care concurenţa este mai ascuţită, iar regulile de supraveghere a investitorilor sunt mai stricte.Analiza structurală a fluxurilor de ISD are în vedere următoarele aspecte: pentru

factorii de decizie macroeconomică şi pentru administraţiile regionale este important să se cunoască mărimea noilor proiecte de ISD, impactul lor asupra pieţei locale a muncii, precum şi distribuţia pe ţări a noilor fluxuri şi distribuţia pe ramuri investite.

Uneori este interesant să se cunoască şi dinamica noilor fluxuri de ISD intrate într-o ţară sau regiune. Se utilizează în acest scop indici cronologici simpli sau ritmuri de creştere de la un an la altul sau pentru o întregă perioadă de referinţă (de obicei, deceniu). Comparaţiile diacronice la nivelul unui grup de ţări dintr-o regiune pot releva eficacitatea diferită a strategiilor de atragere a ISD sau medii investiţionale mai mult sau mai puţin atrăgătoare.

10 Tranziţia prelungită şi şovăielnică ce a caracterizat România acelor ani a făcut ca nivelurile specifice celor 12 variabile luate în calcul să fie deosebit de modeste, astfel că ne situam pe ultimul loc în grupul de ţări din Europa Centrală și de Est. Evoluţia economico-socială constant pozitivă din ultimii nouă ani a modificat treptat aceste evaluări.

51

Analiza statistică a datoriei externe a unei ţări

Delimitarea statistică a datoriei externe

Atunci când resursele materiale şi/sau financiare ale unei economii nu acoperă cererea internă, deficitul de ofertă se acoperă prin import de bunuri materiale, servicii, capital. O bună parte a acestor resurse atrase se realizează pe baza creditelor (împrumuturilor) externe angajate de rezidenţii unei economii pe termen scurt (1-2 ani), mediu (3-5 ani) sau pe termen lung (peste 5 ani). Acumularea în timp a acestor credite dă naştere datoriei externe, adică angajamentelor financiare contractate de subiecte economice rezidente în relaţia lor cu restul lumii.

Toate categoriile de subiecte economice pot angaja (acorda) împrumuturi (credite) în relaţiile lor cu străinătatea. Din mulţimea acestor relaţii de creditare, statisticile oficiale iau un considerare doar acele împrumuturi care sunt angajate sau acordate pe termen mai mare de un an calendaristic, fie de către administraţia publică centrală sau locală, fie de către societăţile comerciale sau bancare cu garanţia statului (reprezentat în cazul României de Ministerul Finanţelor Publice). De aceea, în terminologia publicaţiilor statistice se utilizează conceptul de datorie publică externă. Prin urmare, acest concept nu se referă nici la datoriile angajate sau acceptate cu termen de rambursare mai scurt de un an şi nici la acele datorii care au fost negociate fără garanţia publică. Potrivit recomandărilor FMI, datoria publică externă nu cuprinde sumele datorate unor creditori nerezidenţi pentru care nu au fost stabilite termene de rambursare şi nici datoriile care pot fi stinse prin plata în moneda naţională sau prin livrare de bunuri materiale şi/sau prestare de servicii.

Un alt concept vehiculat în statisticile internaţionale referitoare la acest subiect este datoria externă totală sau îndatorarea externă brută. Acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanţia statului. În unele lucrări de analiză financiară sunt cuprinse şi datoriile pe termen scurt. În astfel de cazuri, se face o menţiune specială („inclusiv datoria pe termen scurt”) pentru a atrage atenţia cititorului asupra acestui aspect.

Datoria externă netă este determinată ca diferenţă între întreaga sumă a împrumuturilor angajate (datoria brută) şi creditele acordate şi (încă) nerestituite în raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii. Pentru stabilirea datoriei externe nete, se iau în considerare, de obicei, doar creanţele lichide şi cele care pot fi uşor mobilizate. Pentru a nu crea o imagine distorsionată, din calcule se omit acele creanţe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi.

Prin urmare, conceptul de datorie externă netă este specific ţărilor care apar în dubla ipostază în relaţia cu restul lumii: ele sunt, pe de o parte, debitoare faţă de străinătate, iar pe de altă parte, au oferit unor nerezidenţi credite, a căror rambursare este stabilită pentru viitor.

52

Incapacitatea unor ţări în dezvoltare greu îndatorate faţă de restul lumii de a restitui la timp datoria contractată potrivit clauzelor din contractele de împrumut (tranşele scadente şi masa aferentă a dobânzii) a dat naştere crizei mondiale a datoriei externe în anii 1980-1990 în pofida numeroaselor reeşalonări ale rambursării creditelor, precum şi ale frecventelor renegocieri ale condiţiilor de împrumut. Pentru a soluţiona fie şi în parte această criză, a fost înfiinţată piaţa internaţională a datoriei externe, pe care se negociază şi înstrăinează titlurile de îndatorare externă într-un mod asemănător cu mecanismul specific tranzacţiilor pe piaţa obligatară internă.

Cunoaşterea de către un om de afaceri a îndatorării externe a ţării în care urmeză să facă tranzacţii are mai multe motivaţii legate nu numai de riscul de plată, dar şi de frecvenţa şi semnificaţia relativă a îndatorării subiectelor economice din sectorul privat de afaceri.El ca putea aprecia mai bine riscurile la care se expune.

Caracterizarea statistică a îndatorării externe

Mulţimea de indicatori statistici care pot fi invocaţi pentru a caracteriza îndatorarea externă a unei economii se grupează în trei categorii:

- indicatori ai nivelului îndatorării externe;- indicatori structurali ai îndatorării externe;- indicatorii de dinamică a îndatorării externe.

Nivelul îndatorării externe se analizează pornind de la cuantumul îndatorării externe, cunoscut şi sub numele de stoc al datoriei externe acumulate şi încă neachitate. El este exprimat printr-o mărime de stoc constatat la un moment dat, de obicei la sfârşitul anului calendaristic. Indiferent care este moneda efectivă în care s-a contractat datoria externă a unei ţări (DE), ea este contabilizată şi publicată în formă agregată într-o monedă de referinţă (USD sau Euro) de către banca centrală a ţării în cadrul Raportului anual, precum şi de către Banca Mondială în volumul International Financial Statistics.

Cuantumul îndatorării externe este, de obicei, analizat cu ajutorul unor indicatori derivaţi care evidenţiază intensitatea îndatorării externe (DE/capita, care serveşte şi la nuanţarea comparaţiilor internaţionale referitoare la îndatorarea externă a diferitelor ţări) sau gravitatea îndatorării externe (rata de îndatorare externă ca raport între DE şi PIB sau rata de îndatorare externă a statului stabilită ca raport între datoria externă şi datoria publică internă).

Pentru majoritatea ţărilor DE/PIB este subunitar, dar ţările cele mai îndatorate au depăşit acest prag psihologic în ultimul deceniu, ceea ce înseamnă că ele datoreayă mai mult creditorilor externi decât se produce de-a lungul unui an ca valoare adăugată în întraga economie a ţării. Referitor la al doilea aspect al gravităţii îndatorării publice (datoria externă şi datoria internă), trebuie amintit că o cerinţă a Pactului de Stabilitate încheiat de ţările din cadrul Uniunii Economice şi Monetare pentru a asigura stabilitatea monedei unice europene – euro – este ca totalul datoriei publice să nu depăşească 60% faţă de PIB-ul fiecărei ţări membre.

Indicatorul cel mai frecvent evocat în publicaţiile de specialitate este datoria externă/capita, dar un indicator mai expresiv din punct de vedere al efortului de restituire a împrumuturilor angajate este rata de îndatorare externă calculată ca raport între

53

datoria externă şi exportul de bunuri şi servicii al ţării analizate (DE/X). Rezultatul poate fi interpretat şi ca număr de ani-exporturi pentru achitarea datoriei. Evident, cu cât rezultatul este mai mare, cu atât riscul este mai consistent pentru omul de afaceri care se încumetă să realizeze tranzacţii într-o astfel de economie.

Printre numeroasele posibilităţi de analiză structurală a datoriei externe a unei ţări amintim aici:

- distribuţia datoriei externe în funcţie de anul de rambursare;- distribuţia în funcţie de moneda de contractare, de rata dobânzii, de forma de

rambursare (tranşă unică sau în rate);- distribuţia în funcţie de tipul creditorului (surse publice/private) sau pe tipuri

instituţionale ale creditorilor (instituţie financiară internaţională, guverne ale altor ţări, bănci comerciale, companii comerciale etc.);

- distribuţia datoriei externe în funcţie de scopul în care a fost angajată: pentru investiţii în economie sau infrastructură, pentru acoperirea unui deficit temporar în oferta de bunuri de consum sau pentru echilibrarea contului curent al BPE;

- distribuţia datoriei externe angajate pe sectoare de activitate (privat/public).Cu cât activitatea economică este mai stabilă, iar mediul economic este perceput

ca fiind mai favorabil afacerilor, cu atât mai multe sunt împrumuturile angajate de întreprinderi şi bănci fără garanţia statului. Astfel, datoria externă negarantată de stat devine un adevărat indicator (indirect) al performanţei funcţionale a unei economii, al încrederii creditorilor externi în capacitatea şi libertatea subiectelor economice private de a rambursa angajamentele financiare contractate, fără vreo aprobare sau garanţie din partea instituţiilor administraţiei publice.

Dinamica îndatorării externe este cuantificată prin cei trei indicatori de analiză diacronică a variaţiei stocului de datorie externă: sporul (scăderea) absolută a îndatorării externe (ΔDE), indicele (IDE) şi, respectiv, ritmul îndatorării externe (RDE). În situaţia creşterii bruşte a cuantumului îndatorării externe, se obişnuieşte să se sublinieze acest aspect prin stabilirea sporului de datorie externă per capita (Δ DE:Populaţia ţării).

Totuşi, o caracterizare mai semnificativă a dinamicii îndatorării externe se obţine prin compararea oricăruia dintre cei trei indicatori de dinamică enumeraţi mai sus cu indicatorii corespunzători ai produsului intern brut sau ai exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un indicator de creştere marginală a datoriei externe faţă de dinamica produsului intern brut (ΔDE : ΔPIB) exprimă mai bine evoluţia îndatorării externe întrucât are ca termen de referinţă un aspect al creşterii economice interne a ţării care se îmdatorează. La fel, coeficientul de elasticitate a îndatorării externe faţă de evoluţia produsului intern brut al ţării (RDE : RPIB) are o valenţă analitică mai mare decât simplul raport dintre creşterea datoriei şi numărul populaţiei.

Din punct de vedere al perspectivelor de rambursare a îndatorării suplimentare, este interesant să se compare creşterea îndatorării cu dinamica exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un raport IDE : IX > 1 exprimă, de fapt, că şansele de restituire a datoriei sunt reduse, întrucât datoria externă creşte mai repede dacât încasările din exporturile de bunuri materiale şi servicii. Pentru majoritatea ţărilor lumii, exporturile reprezintă sunt unica sursă de mijloace de plată internaţională.

54

Indicatorii efectelor economice şi financiare ale îndatorării externe

Efectele economice şi financiare ale îndatorării externe abordează un alt aspect al îndatorării externe: orice datorie angajată trebuie să fie rambursată, alături de suma împrumutată (principalul datoriei desemnează, de fapt, tranşa anuală scadentă - TAS) fiind necesară şi plata dobânzii aferente împrumuturilor luate şi încă neachitate (masa anuală a dobânzii - MAD). Cele două sume datorate străinătăţii într-un an ca urmare a împrumuturilor contractate cu diverşi creditori nerezidenţi constituie anuitatea sau serviciul datoriei externe (SDE). Prin urmare,

SDE = TAS + MAD.

Efectul economic: În măsura în care sumele împrumutate se investesc în obiective economice care au capacitatea de a produce sub formă de profit sumele datorate străinătăţii se apreciază că îndatorarea externă este o cale de atragere de capital străin cu efecte benefice asupra lărgirii activităţii din economia ţării gazdă.

Evident, împrumuturile angajate pentru a acoperi o nevoie de consum, pentru a restitui o datorie scadentă sau pentru a echilibra contul curent al BPE nu sunt aducătoare de venituri. În acest context apare evidentă necesitatea de a nu discuta numai despre cuantumul şi intensitatea (sau gravitatea) îndatorării externe, ci şi despre destinaţia economică a sumelor împrumutate de la creditorii externi.

Efectul financiar: Achitarea anuală a serviciului datoriei externe grevează mai mult sau mai puţin puterea de cumpărare a ţării, de vreme ce o parte din încasările din exportul de mărfuri şi servicii şi din celelalte intrări de valută sunt afectate acestor plăţi. Pentru a arăta cât de mare este efortul de plată, se utilizează:

- mai rar, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă de PIB (SDE/PIB);- mai frecvent, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă valoarea totală a

exporturilor de mărfuri şi servicii (SDE/X). Se apreciază că o cotă de până la 15% nu afectează dramatic puterea de cumpărare a unei ţări pe piaţa internaţională, deci nu perturbă semnificativ echilibrul economic intern al acesteia. Depăşirea acestei cote, însă, este de natură să perturbe grav circuitul economic intern, iar intervenţia băncii centrale pentru restabilirea puterii de cumpărare este iminentă.

Programul de Masterat MMI 2014

Tema 7

Analiza deschiderii internaţionale a unei economii

În contextul ireversibilei tendinţe de globalizare a quasi-tuturor dimensiunilor activităţii umane, sectorul extern al economiei naţionale capătă o semnificaţie aparte. Mai toate aspectele legate de performanţa economică a societăţii sunt discutate nu numai din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor domestice (interne), ci şi prin prisma semnificaţiei şi percepţiei internaţionale.

55

Este firesc să ne întrebăm cum poate fi realizată o caracterizare cât mai completă şi corectă a deschiderii către economia internaţională a unei economii naţionale. Schema din Figura nr. 7.1. arată că relaţiile economice internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale cât şi fluxuri (tranzacţii) financiare.

Figura 7.1. Tipologia fluxurilor economice internaţionale

Setul de indicatori care răspunde cerinţei de caracterizare complexă a deschiderii internaţionale a cunoscut o serie de completări şi nuanţări de-a lungul ultimelor decenii, în pas cu extinderea ariei de cuprindere a ceea ce astăzi numim sector extern al economiei naţionale. Astfel, la (1) indicatorii tradiţionali ce caracterizează implicarea unei ţări în comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii şi cei referitori la capacitatea de plată internaţională, treptat s-au mai adăugat (2) indicatorii care arată mărimea şi influenţa migraţiei internaţionale a factorilor muncă şi capital (sub forma principală a investiţiilor directe) şi, desigur, (3) indicatorii ce exprimă îndatorarea internaţională a unei economii naţionale.

Indicatorii ce reflectă static participarea unei economii la comerţul internaţional cu bunuri materiale şi servicii:

56

Tranzacţii (fluxuri) internaţionale

Tranzacţii (fluxuri) internaţionale

Flux comercial

comerciale

Flux comercial

comerciale

Flux financiarFlux financiar

Bunuri Tangibile Materii prime Semifabricate Bunuri manufacturate

Bunuri Tangibile Materii prime Semifabricate Bunuri manufacturate

Bunuri Intangible Brevete Know-how Proiecte

Bunuri Intangible Brevete Know-how Proiecte

Servicii Transport şi asigurări Servicii profesionale Turism international

Servicii Transport şi asigurări Servicii profesionale Turism international

Compensarea activităţilor comerciale

Compensarea activităţilor comerciale

Fluxuri financiare independente

Împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung Investiţii străineMişcări de capital pe termen scurt Venituri generate de operaţii financiare internaţionale

Transferuri

Fluxuri financiare independente

Împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung Investiţii străineMişcări de capital pe termen scurt Venituri generate de operaţii financiare internaţionale

Transferuri

Volumul valoric al exporturilor anuale de mărfuri şi servicii ale unei ţări şi ponderea acestora în produsul intern brut (în %), ca expresie a performanţei exterioare a economiei naţionale. În comparaţiile dintre ţări, se recurge deseori şi la exportul/locuitor, dar exportul tebuie să cuprindă atât mărfurile (produse tangibile), cât şi serviciile (produse intangibile). Volumul valoric al importurilor anuale de mărfuri şi servicii ale unei ţări şi mărimea relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al ţării, ca experesie a dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe de aprovizionare. Împreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în raport cu PIB formează un indicator cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de ventilare internaţională a economiei unei ţări. Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului înregistrat în comerţul exterior al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu mărfuri şi servicii se raportează la PIB. Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune importantă în luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea ţară. Cel mai uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import(uneori, doar a părţii din rezerva oficială care este deţinută în valută forte, nu şi partea deţinută sub formă de aur monetar). Indicatorul rezultă prin simpla împărţire a rezervei oficiale de valută a ţării la importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru.

Desigur, completarea acestor indicatori statici cu aspecte dinamice ale schimburilor comerciale cu străinătatea (indici de creştere a comerţului exterior, comparativ cu dinamica PIB, indici de devansare a producţiei, coeficienţi de elasticitate etc.). Astfel, dinamica exporturilor (importurilor) este mai bine evidenţiată dacă indicele cantitativ al acestui flux este comparat cu indicele creşterii reale a PIB sau cu indicele volumului fizic al producţiei industriale (ţinând seama de faptul că produsele industriale reprezintă partea preponderentă a exporturilor şi importurilor de mărfuri). În unele analize, în locul comparaţiilor bazate pe indici statistici, se preferă raportarea sporurilor valorice absolute observate în creşterea fluxurilor comerciale la creşterea PIB. O soluţie alternativă este stabilirea coeficientului de elasticitate a exporturilor, respectiv, a importurilor în raport cu modificarea output-ului.

Acurateţea imaginii sectorului extern al economiei reale presupune luarea în considerare a indicatorilor de structură a schimburilor comerciale cu străinătatea (mai ales, ponderea produselor şi serviciilor cu valoare adăugată mare pe unitatea exportată).

O caracterizare completă a deschiderii unei ţări către economia internaţională nu poate ignora antrenarea ţării în fluxurile internaţionale ale factorilor de producţie capital şi muncă.

Mişcarea transfrontalieră a capitalului este evidenţiată, pe de o parte, de stocul de investiţii străine primite (intrate) în economie (comparativ cu cele plasate de investitorii co-naţionali în străinătate), iar pe de altă parte, de fluxurile investiţionale din

57

anul sau anii analizaţi şi de impactul acestora asupra balanţei de plăţi externe. Setul minimal de indicatori statistici pentru relevarea principalelor aspecte legate de situaţia investiţilori străine directe (ISD) cuprinde:

Totalul (Stocul) de ISD înregistrat într-o economie naţională şi ISD/locuitor, ca expresii pertinente ale unui climat propice de afaceri, ale unei ţări care oferă oportunităţi atractive investitorilor străini (în condiţiile unor resurse limitate de capital autohton). O serie de aspecte calitative referitoare la ramurile investite sau zonele gografice atrase în circuitul internaţional prin ISD pot completa acest set minimal de indicatori.

Pentru economiile avansate, este interesant să se compare în fiecare an intrările de ISD cu ieşirile de ISD. Dintr-o perspectivă istorică, merită să se compare stocul de ISD găzduit în economia naţională cu stocul de ISD ale co-naţionalilor peste hotarele ţării. Această comparaţie poate releva aspecte inedite ale mediului investiţional local faţă de climatul investiţional din alte ţări.

Fluxul de intrări de noi ISD în fiecare an al unei perioade analizate merită să fie comparat cu efortul autohton de investire în economie (formarea brută de capital fix), ştiut fiind că nu te poţi aştepta la un aflux masiv de capital străin, dacă propriul capital nu găseşte un mediu propice pentru acumulare şi valorificare în economia naţională.

Pe de altă parte, intrările de ISD trebuie comparate cu fluxul de ieşiri de valută sub forma repatrierii unei părţi din profitul rezultat în cadrul exerciţiului financiar anterior pentru a determina aportul net de resurse financiare prin fluxurile investiţionale. În determinarea adevăratului impact economic şi financiar al intrărilor de ISD cu ieşirile de venituri generate din punerea în valoare a acestora, este necesar să se combine efectul deprecierii monedei naţionale (pierderea puterii de cumpărare a leului pe piaţa internă ca urmare a inflaţiei) cu devalorizarea monedei naţionale în raport cu moneda/monedele în care se administreză ISD şi se fac repatrierile de venituri generate de acestea. Pentru a analiza contribuţia filialelor corporaţiilor multinaţionale la exporturile de mărfuri şi servicii ale ţării, merită observată cota parte a acestor filiale în totalul valoric al exporturilor anuale (semestriale).

Migrarea internaţională a factorului muncă se produce în ambele sensuri: plecarea din propria economie a unei părţi din forţa de muncă în vederea valorificării unor oportunităţi de câştig mai mare decât în ţară (pentru muncă egală din punct de vedere al intensităţii, calităţii şi al exigenţelor de formare profesională), iar pe de altă parte, sosirea în ţară de forţă de muncă din străinătate. Diferenţa dintre cele două fluxuri este cunoscută sub denumirea de soldul migraţiei internaţionale a forţei de muncă (numită şi migraţia netă a factorului muncă).

Din punct de vedere al balanţei de plăţi externe, fluxurile transfrontaliere de muncă dau naştere la remiteri de sume de bani ale lucrătorilor migranţi către familiile rămase în ţara de origine (întâlnite şi sub denumirea de remisii băneşti). Pentru a putea aprecia semnificaţia acestor sume şi impactul lor asupra circuitului economic intern al

58

ţării se recomandă compararea intrărilor de valută din remiterile conaţionalilor care lucrează în străinătate cu încasările din turism internaţional sau chiar cu exportul de mărfuri şi/sau servicii al ţării. În mod simetric, ieşirile de valută cauzate de remiterile lucrătorilor străini angajaţi în economia naţională se compară cu fluxurile de plăţi generate de turismul conaţionalilor în străinătate sau cu impoortul de mărfuri şi/sau servicii.

59