ŞCOALA SUPERIOARĂ DE JURNALISTICĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂREFLECTAREA FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ ÎN

PRESA SCRISĂ

Coordonator stiintific: Prof. univ. DORINA STĂNESCU

Absolvent:

BOLÂNĂ CORNELIA

BUCURESTI2003

MOTTO

„...Cu douã mii de ani în urmã

la Atena violenþa aducea tristeþe peste

întregul oraº. Toþi oamenii simþeau

ruºinea, revolta ºi spaima.

Douãzeci de secole mai târziu

violenþa este tratatã ca un

fapt divers ...”

PIERE MOUSTIERS

C U P R I N S

Introducere ………………………………….……………………...………

Capitolul I

Ce reprezintă fenomenul de violenţă ...…..........................………….

4

6

1.1. Definiţie şi concept. Precizări terminologice ................……….…. 6

1.2. Modele şi teorii explicative ale fenomenului de violenţă .………... Modelul biologic bazat pe noţiunea de instinct ........………….. Modelul psihologic bazat pe noţiunea de frustrare (raportul frustrare-agresivitate) .............................…….………. Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv …….….....

14

15

1617

1.3. Diverse tipologii ale violenţei şi agresivităţii …………....….......... 18

1.4. Surse de influenţă ale agresivităţii ………….................................. 23

Capitolul II

Mass-media – sursă de influenţare a violenţei şi agresivităţii ...….. 25

2.1. Teoria învăţării sociale ..................................……………..........… 27

2.2. Teoria catharsisului .................................................……………… 29

2.3. Teoria amplificării devianţei .......................……………............…

Agresivitatea şi violenţa – fenomene particulare ale comportamentului deviant …………................................….

Amplificarea devianţei ……………………………………………..

31

31

32

Capitolul III

Senzaţionalul şi influenţa mediatică …………………………………... 34

3.1. Definirea senzaţionalului în presa scrisă …………………………...

Violenţa, o „monedă tocită” de ziare …………………………… Metodologie ……………………………………………....... Obiectivele analizei ………………………………………... Ipoteze de lucru …………………………………………...... Constatări principale ………………………………………. Concluzii …………………………..…………………………

34

363636363738

. Caracterul evident comercial şi senzaţional al unor publicaţii sau programe TV ……………………………………... 40

3.2. Efectele sociale ale consumului de presă scrisă ……………………

Efectele mass-media ………………….………………….………..

42

42

Relaţia media-societate ………………..…...……………………. Relaţia funcţională media-societate ………………….…... Resurse mediatice în plan acţional ………………….……..

434445

Capitolul IV

Reflectarea în presa scrisă a fenomenului de violenţă şi agresivitate …………………...…………………..…...…………………... 51

4.1. Analiza de conţinut a titlurilor publicaţiilor periodice : ………….. Metodologie ……………………………………………....... Obiectivele analizei ………………………………………... Ipoteze de lucru …………..………….………………..……. Constatări principale …………..………….…………….… Concluzii . …………..………….……………..………….…

Ziua – între adevăr şi informaţie ……..………….……….. Evenimentul zilei – între necesar şi senzaţional ………... Naţional – între senzaţie şi adevăr ………………………..

515152525459606162

4.2. Analiza de conţinut privind relaţia între violenţă/agresivitate şi cotidianele analizate …………………..... 63

Capitolul V

Combaterea şi prevenirea fenomenului de violenţă …………..……. 69

5.1. Combaterea şi prevenirea fenomenului de violenţă din perspectiva instituţiilor implicate …………..………….……….

Reglementari legislative …………..………….………….…. Reglementari deontologice …………..………….……….…. Propuneri …………..………….……………………………...

69717376

Concluzii …………..…………...…………..………….……………….…. 78

Bibliografie …………..………….………………………………………... 80

Anexe …………..…………...…………..…………...…………..………... 82

I N T R O D U C E R E

4

Violenţa şi agresivitatea reprezintă fenomene sociale complexe, ale căror

modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de soluţionare

interesează atât factorii instituţionalizaţi de control social cât şi opinia publică.

Violenţa şi agresivitatea sunt fenomene care se completează şi care generează o

serie de consecinţe negative şi distructive asupra structurii şi stabilităţii sociale

şi provoacă stări demoralizatoare şi de insecuritate la nivelul grupurilor şi

indivizilor.

Deşi cauzele violenţei sunt diversificate, studiile şi cercetările întreprinse

pe aceasta tema releva ca – sursele – sunt alimentate de perpetuarea unor

structuri economice, politice şi sociale deficitare care sunt incapabile sa

atenueze, în anumite momente dificultăţile economice, inflaţia, sărăcia şi

şomajul, inegalităţile şi inechităţile între indivizi şi grupuri sociale. Violenţa, în

virtutea desfăşurării sale spectaculoase, beneficiază din partea mass-mediei de o

extindere la scară socială extrem de largă.

Expunerea prelungită la violenţa prin mass-media poate să aibă efecte

cumulative directe asupra tinerilor şi asupra lumii adulte şi un efect pe termen

lung din ce în ce mai nociv asupra valorilor general admise de societate.

Considerând ca fenomenul violenţei în România are o determinare

multicauzală, lucrarea de faţă îşi propune o inventariere a principalelor aspecte

teoretice, metodologice şi practice legate de specificul şi particularităţile acestui

fenomen în condiţiile societăţii noastre.

Lucrarea este structurata pe capitole, cinci la număr, acestea având după

caz, mai multe sau mai puţine subcapitole. Într-o prima parte a lucrării sunt

prezentate unele perspective teoretice şi modele conceptuale privind

fenomenul de violenţă, accentul fiind pus pe însăşi definiţia de violenţă (concept

şi structură), formele de manifestare şi sursele de influenţare.

În capitolul al doilea, sunt expuse principalele teorii explicative ale

impactului realizat de proliferarea voilentei in mass-media.

5

În capitolul al treilea, pornind de la definirea senzaţionalului, prezentăm –

într-o preanchetă ce precede analiza proriu-zisă din capitolul IV – maniera în

care presa scrisă “uzează” de diverse ştiri despre violenţă, exploatând în acest

fel slăbiciunea publicului românesc pentru senzaţional.

În al patrulea capitol – care reprezintă şi baza practică a acestei lucrări –

am realizat analize pe „orizontală” şi pe „verticală” ale diferitelor articole

selecţionate din cotidienele alese, respectiv, Ziua, Evenimentul Zilei şi

Naţional.

Capitolul al cincilea prezintă controlul şi prevenirea violenţei şi evident

opinii proprii despre tratamentul şi combaterea fenomenului.

6

C A P I T O L U L I

C E R E P R E Z I N T Ă F E N O M E N U L

D E V I O L E N Ţ Ă

1 .1 . DEFINIŢIE ŞI CONCEPT. PRECIZĂRI

TERMINOLOGICE.

Evoluţia societăţii contemporane, evidenţiază faptul că, în pofida

intensificării intervenţiilor statului, justiţiei şi administraţiei în acţiunea de

prevenire şi combatere a delicvenţei şi criminalităţii, asistăm la o extensie a

actelor de violenţă şi agresivitate, îndreptate împotriva persoanelor,

patrimoniului public sau privat.

În România de azi, fenomenul de violenţă reprezintă o problemă socială

complexă, ale cărei modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de

soluţionare interesează atât factorii instituţionalizaţi de control social cât şi

opinia publică. Este important de remarcat şi faptul că inegalităţile sociale

dintre indivizi şi grupurile sociale, crizele economice, inflaţia, sărăcia,

şomajul generează stări conflictuale şi tensiuni sociale.

În Dicţionarul Politic, din 1975, violenţa avea o definiţie ştiinţifică şi

anume : „aplicarea forţei în relaţiile interumane sau interstatale, recurgerea la

presiune psihologică şi chiar la exterminare fizică, pentru a se obţine

supunerea faţă de o voinţă străină” .

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia 1984, violenţa este

„însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie

(2); lipsă de stăpânire în vorbire sau în fapte, vehemenţă, furie (3); faptul de

a întrebuinţa forţa brutală, constrângere, violentare, siluire, încălcarea ordinii

legale (4); faptă, violentă, impulsivă (5)”.

În zilele noastre, conotaţia cuvântului violenţă a căpătat noi aspecte în

Dicţionarul Limbii Române pentru Elevi şi anume, „violenţa” reprezintă în

7

primul rând o „însuşire, caracter a ceea ce este violent; putere mare,

intensitate, tărie”; în al doilea rând, „lipsă de stăpânire în vorbă sau în fapte,

vehemenţă, furie”; în al treilea rând, „faptul de a întrebuinţa forţa brutală,

constrângere, violentare”.

Fenomenul este generalizat şi se regăseşte în toate societăţile, fie ele şi

occidentale sau foste comuniste, cu precizarea că această creştere a actelor de

violenţă este mult mai accentuată în toate ţările foste comuniste, decât în cele

occidentale.

Îngrijorător este mai ales ritmul de creştere, modificările în structura

criminalităţii, în direcţia „marii criminalităţi” şi mai ales a violenţei.

Dintr-un studiu comparativ referitor la evoluţia criminalităţii în

capitalele est-europene (Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, Sofia,

Moscova) a reieşit că din cele 22 de motive de nelinişte prezentate subiecţilor

investigaţi, violenţa, ca şi crima organizată ocupă primele două locuri, cu un

procent de 75% şi respectiv 70%, faţă de degradarea stării sociale 55%, de

război sau pericol 57%, sau şomaj 48%.

Alarmante sunt şi modificările de ordin calitativ ce au intervenit. De la

tipul de violenţă primitiv, legat în special de consumul de alcool, precum şi

violenţa de tip pasional, se trece la o violenţă de tip utilitar (tâlhării, omorul de

interes material), sau asociate crimei organizate (traficul de stupefiante, furtul

de maşini etc.).

Reprezentând o problemă socială, ale cărei modalităţi de manifestare şi

soluţionare, interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie,

administraţie), cât şi opinia publică, asemenea tipuri de delicte şi crime

comise prin violenţă, tind să devină deosebit de intense şi deosebit de

periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor; indivizilor,

fiind asociate de multe ori, cu cele din crima organizată, terorism şi violenţa

instituţionalizată, specifice „subculturilor” violenţei şi crimei organizate.

Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă

sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă întâlnite în diferite

societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea 8

acestora, mai ales că, de multe ori violenţa acoperă o gamă largă de

comportamente individuale şi sociale ce îşi au propria lor etimologie.

Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite

criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un

moment dat într-o societate, de anumite interese sociale şi politice, dar şi în

funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt

relative spaţial şi temporal (atât de la o societate la alta, cât şi de la o

perioadă la alta).

Violenţa nu constituie totuşi un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei

fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor,

instituţiilor şi societăţilor umane. Pentru acest motiv, unii specialişti şi

cercetători consideră că violenţa constituie o permanenţă umană, fiind legată

de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii. Ea este amplificată în prezent

de actele de terorism şi crimă organizată. Comise în scopul de a inspira frică,

spaimă în rândul opiniei publice, constau într-o serie de delicte şi crime ce

violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate, violuri,

agresiuni fizice).

În momentul de faţă, alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională

sau utilitară, se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale,

specifică crimei organizate.

De asemenea, asistăm la o „internaţionalizare” a violenţei la nivelul

diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi

tipuri de delicte şi crime ce transgresează şi interpelează diferite arii

geografice, culturale şi normative, ceea ce implică identificarea unor noi

forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate

la nivel naţional şi internaţional.

Durkheim1 afirma: „crima este normală, fiindcă o societate în care ar

lipsi este cu totul imposibilă”. Este normală existenţa unui anumit nivel al

criminalităţii, dar acest nivel nu trebuie să fie foarte ridicat. Ceea ce

1 Durkheim Emil, Sociologia. Regulile metodei sociologiei, 1974, p . 879

îngrijorează astăzi, este tocmai faptul că violenţa, este din ce în ce mai mult

prezentă în viaţa cotidiană.

Această prezenţă masivă a violenţei se datorează în bună măsură

mediatizării intense făcută prin presă sau prin televiziune, dar şi prin săli de

cinematograf, unde rulează filme violente.

Noţiunea de „agresivitate” (după Lagache) 2 se situează la nivelul

dispoziţiilor, adică acea tensiune care pune organismul în mişcare, până când

motivaţia actului comportamental va fi redusă sau satisfăcută. Această definire a

violenţei este foarte largă şi afirmă că violenţa constituie o dispoziţie

indispensabilă pentru ca personalitatea sa să se poată constitui sau, mergând

mai departe, pentru ca o fiinţă vie să-şi poată ocupa locul în mediul social sau

geografic. Se poate spune deci, violenţa la un om nu se situează neapărat în

cadrul comportamentelor interzise, antisociale.

Orice fiinţă pentru a putea exista, trebuie să răspundă situaţiilor pe care

societatea le impune. Trebuie ca într-o oarecare măsură, să „agresioneze”

lumea înconjurătoare, dar acest lucru să fie realizat într-o manieră care să-i

permită să se dezvolte, să se afirme, să-şi realizez proiecte care-l animă.

Pentru această raţiune, se poate considera că o anumită violenţă pare

indispensabilă. Nu trebuie uitat însă că, în anumite condiţii, această violenţă

se poate dovedi distrugătoare, trecând în cealaltă extremă, când va fi

considerată ca un comportament „interzis” sau când prin forma de

manifestare şi intensitate, să se încadreze în conduitele devianţei.

Noţiunea de violenţă se referă la o utilizare ilegitimă şi ilegală forţei

(Lalande)3 şi poate fi deci, definită ca o forţă care se utilizează împotriva

ordinii, a legii sau a dreptului (Lafon) 4. Această definiţie criminologică, spun

alţi autori, nu ia în considerare războiul sau cazurile de legitimă apărare, când

utilizarea forţei apare ca legitimă.

Având în vedere interpretările făcute agresivităţii de către specialişti,

putem accepta această dispoziţie, tradusă în comportament, ca o tendinţă

2 Lagache Daniel, medic şi psihanalist francez (1903-1972), L ‘ Unite de la psychologie, 19493 Banciu Dan, Sociologia crimei şi criminalităţii, 1996, p. 334 idem 3

10

generală întâlnită la individul în stare de ostilitate activă, a tendinţei de

atacare, dar şi un potenţial care permite individului de a utiliza împrejurările

de fapt în scopul satisfacerii nevoilor existenţei sale, deci în scop paşnic şi

constructiv.

Încercând o corelare între agresivitate şi delicvenţă, literatura de

specialitate stabileşte următoarele categorii ale comportamentului violent:

comportamentul agresiv nediferenţiat, ocazional, fără răsunet

antisocial obligatoriu sau imediat;

comportamentul agresiv delictual, proriu-zis, polimorf, permanent, în

cadrul căruia se poate diferenţia un comportament specific, criminal;

comportamentul agreseiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei

stări patologice, fie preexistente, fie dobândite în modificările de

personalitate produse în psihopatizări, narcomanii etc.

În cazul agresivităţii, condiţionarea are un caracter permanent şi este

constituită predominant pe acţiunea factorilor de mediu, de ordin social

negativ şi presupune elemente cauzale sau motivaţionale patologice,

condiţiile de mediu sau de ordin social având un rol minor sau accidental.

În consecinţă, delictele şi crimele comise prin violenţă reprezintă acte

ilegitime şi antisociale comise de anumiţi indivizi ce atentează asupra vieţii,

demnităţii, integrităţii şi proprietăţii altor persoane şi care sunt caracterizate

de utilizarea constrângerii fizice, morale sau simbolice sau prin abuz,

intimidare şi frică asupra victimelor acestor acte. Ele presupun folosirea sau

ameninţarea folosirii forţei şi constrângerii în scopul producerii unor

prejudicii morale sau vătămării integrităţii persoanei (omor, viol, lovituri,

vătămări corporale) sau bunurilor acesteia (tâlhărie, jaf etc.). Plecând de aici

se constată că noţiunea de delict şi crimă violentă implică trei elemente:

1) autorul , care exercită sau utilizează violenţa în diverse modalităţi,

forme şi scopuri şi care poate fi un individ izolat, un grup, o

organizaţie sau instituţie;

11

2) victima, care suportă sau asupra căreia se exercită violenţa şi care

poate fi, de asemenea, un individ, un grup, o organizaţie sau chiar o

instituţie;

3) acţiunea violentă, comisă în diferite modalităţi şi forme, de către

anumiţi indivizi, grupuri sau organizaţii, prin care sunt lezate

drepturile şi libertăţile altor indivizi, grupuri sau organizaţii ori

patrimoniul acestora.

Studiile şi cercetările efectuate în diferite ţări relevă faptul că delictele

şi crimele comise cu violenţă prezintă anumite particularităţi, comparativ cu

alte tipuri de crime şi anume:

factorii de personalitate sunt implicaţi cu precădere în comiterea

acestui tip de delicte, comportamentul violent fiind, adesea, consecinţa unor

stări de frustrare individuală, manifestate la anumiţi indivizi;

delicvenţii care săvârşesc asemenea fapte cu violenţă, cedează de

asemenea unor impulsuri de moment sau unor stări explozive, neavând

capacitatea de a-şi stabili şi controla echilibrul emoţional necesar;

comiterea delictelor cu violenţă este potenţată de un nivel de

instrucţie, scăzut al delicvenţilor ca şi integrarea deficitară în

familie,profesie, comunitate;

printre factorii defavorizanţi ai acestor delicte şi crime se numără

consecinţele stării de dezorganizare personală şi neorganizare a unor indivizi,

datorate creşterii demografice, urbanizării, imigraţiei şi proceselor de

aculturaţie;

consumul de alcool, care precede de multe ori fapta violentă,

reprezintă un puternic factor criminogen, implicat în fapta delincventă;

între autor şi victimă preexistă sau apar accidental anumite relaţii,

care explică violenţa, victima aflându-şi şi ea rolul bine determinat în

declanşarea delictului sau crime;

12

între mobilurile care sunt urmărite prin asemenea delicte, mai

frecvente sunt cele de jaf, răzbunare, gelozie (în cazul omorurilor) , satisfacerea

unor instincte sexuale (viol) sau materiale (tâlhărie);

între mijloacele cele mai frecvente utilizate în aceste delicte sunt

lovirea, sechestrarea, şantajul şi constrângerea (fizică, morală sau simbolică).

În general, psihologii înţeleg prin comportament violent, acel

comportament care duce la vătămarea celui atacat, fie că este vorba de

distrugere sau rănire, fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire.

Violenţa este văzută ca fiind utilizarea forţei şi constrângerii de către

individ, grup sau clasa socială în scopul impunerii violenţei asupra altora.

Termenul de „violenţă” dobândeşte semnificaţii particulare în funcţie de

contextul de referinţă în care îşi fixează sensul.

Din punct de vedere juridic, violenţa caracterizează folosirea forţei

fizice sau autorităţii personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare

a integrităţii unei persoane.

În sociologia politică, violenţa semnifică un mijloc pentru asigurarea

dominaţiei de clasă sau pentru dobândirea unei poziţii dominatoare, concretizate

sub forma războaielor de cucerire, terorismului internaţional etc.

În antropologia culturală, violenţa este echivalentă cu constrângerea

exercitată de o anumită comunitate culturală asupra alteia sau de un anumit

sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenţi represivi cu

caracter economic, politic sau spiritual, în scopul modelului dominator.

În psihologie, violenţa desemnează comportamentul violent manifestat cel

mai adesea în urma unor frustrări.

În sociologie, violenţa nu mai este o resursă a puterii claselor sau

grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele şi

grupurile sociale defavorizate (atunci când promovarea intereselor nu se

poate realiza pe „căi normale”) sau marginalizate, constituite de indivizi

lipsiţi de resurse, neintegraţi social ori socializaţi în mod deficitar (ca o

13

reacţie de compensare faţă de situaţia stigmatizantă şi deci devianţa în care se

află).

Absenţa accesului la mijloacele instituţionalizate de realizare a

scopurilor socialmente dezirabile, constituie motivul pentru care aceşti

indivizi recurg la mijloace ilicite, ilegitime, adeseori violente, prin

intermediul cărora pot dobândi acces la „oportunităţi sociale”. Violenţa este

astfel o consecinţă a marginalizării, a proceselor de dezorganizare socială,

manifestându-se prin comportamente violente care încalcă legea sau codurile

normative nescrise.

Atunci când indivizii aparţin unor asemenea subculturi, utilizează

mijloace şi modalităţi antisociale şi ilegitime, ne aflăm în faţa unor

„subculturi delincvente”. În cadrul acestor subculturi există un sistem de

norme şi valori, standarde şi reguli de conduită care este diferit de cel al

societăţii, uneori fiind chiar contradictoriu cu sistemul dominant (cum este de

pildă cazul aşa numitelor contraculturi). R.A. Cloward şi L.E. Ohlin, inspiraţi

din paradigma elaborată de Merton 5 privind anomia, induc noţiunea de

„oportunitate diferenţială”, reprezentată prin ansamblul mijloacelor prin care

grupurile sociale îşi realizează interesele şi scopurile dezirabile. În funcţie de

aceste oportunităţi (legitime sau ilegitime) şi de mijloace utilizate (licite sau

ilicite) se structurează spre conformitate sau devianţă, care sunt independente

de poziţiile ocupate de indivizi în cadrul „structurii de oportunitate”.

Spectrul agresivităţii umane este larg. Omul îşi poate orienta

agresivitatea direct împotriva unui congener lovindu-l, jignindu-l verbal sau

ironizându-l. Agresivitatea umană poate de asemenea acţiona indirect, atunci

când adversarul este vorbit de rău sau i se întinde o cursă. Agresivitatea se

poate manifesta şi prin refuzul contactului social, ajutorului sau discuţiei de

pildă.

Agresivitatea poate fi îndreptată împotriva unui individ sau grup, atât

în conflictul ideologic, cât şi în cel armat. Tuturor acestor forme le este

comun faptul că, cu ajutorul lor se exercită asupra unui congener sau unui

5 Rădulescu S.M., Teorii sociologice ţn domeniul devianţei şi al problemelor sociale, 1994, p. 5914

grup de congeneri o presiune, care conduce în cele din urmă la îndepărtarea

acestora faţă de cei cu rang înalt, sau faţă de norma grupului.

1 .2 . MODELE ŞI TEORII EXPLICATIVE ALE

FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ

În problema agresivităţii, „cauza unui comportament

distructiv, este de fapt reunirea tuturor condiţiilor care, luate

separat nu sunt suficiente să explice acest comportament”.

A căuta etiologia agresivităţii, înseamnă a descifra un mozaic de cauze

ale căror inter-relaţii sunt în măsură să explice acest tip de comportament

deviant. Majoritatea autorilor sunt de acord că numai cercetarea unei

„cauzalităţi circulare” să cuprindă problema în complexitatea ei.

Etiologia agresivităţii este departe de a fi elucidată într-o manieră care

satisfacă cerinţele adepţilor diferitelor tabere. În cazul comportamentelor

complexe este lipsit de sens, afirma Elibesfeld 6, de a opta între „înnăscut” şi

„dobândit”, pentru că este de aşteptat că atât mediul, cât şi zestrea ereditară

să fi participat la construcţia lor. Acest punct de vedere este reprezentat de

antropologul Freeman „o abordare interacţională a studiului agresivităţii

conduce la concluzia generală că, comportamentul agresiv este determinat

atât de variabile interne, cât şi de variabile externe, fiind puternic influenţat

de învăţare”.

Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale comportamentului

agresiv în jurul cărora gravitează opinia majorităţii specialiştilor.

Un prim model este cel biologic , axat pe noţiunea de instinct, explicat

la nivelul psihologiei animale de lucrările Konrad Lorentz, iar la nivel uman

de cele ale lui De Greff. Un al doilea model, cel psihofiziologic se bazează pe

noţiunea de frustrare al cărui susţinător este Brekowitz. Al treilea model este

cel socio-cultural care se bazează pe noţiunea de învăţare şi este determinat

de relaţiile interpersonale (Bandura).

6 Eibestfeld Eibil, Agresivitatea umană, 1995, p. 2615

Mode lu l b io log i c baza t pe no ţ iunea de ins t inc t

Primul punct de vedere care susţine caracterul înnăscut al agresivităţii

este reprezentat de lucrările lui Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel

pentru medicină şi fiziologie în anul 1973 şi care ajunge la concluzia conform

căreia „comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri:

foamea, frica, sexualitatea şi agresivitatea” 7. Lucrările lui Lorentz

demonstrează şi interpretează conţinutul noţiunii de agresivitate atât sub

forma ostilităţii, a caracterului distructiv, răufăcător, cât şi în sensul

constructiv şi posesiv al tendinţelor active, orientate către exterior, de

afirmare a eului.

Cercetările asupra psihologiei umane precizează, atunci când se aduce

în discuţie problema agresivităţii la om ca noţiune de instinct, trebuie

înlocuită cu acea pulsiune, aceasta din urmă fiind în măsură să confere

agresivităţii umane un alt statut de cel pe care îl ocupă în lumea animală. Şi

deci, este periculos să se facă extrapolări, o cunoaştere a sistemului

relaţional, care are loc în lumea animală este susceptibilă să determine o mai

bună înţelegere a caracterului specific al sistemului uman, forţele şi

slăbiciunile sale. „Dacă e să înţelegem natura impulsurilor noastre agresive

trebuie să le vedem în contextul originii noastre animale”.

Termenul de instinct se referă la un comportament înnăscut, dar el nu

trebuie limitat la o amplă reacţie motorie, ci aici trebuie inclus şi aspectul

cognitiv: instinctul constituie o sensibilitate prestabilită la anumiţi stimuli

(stimuli semnal) şi prin aceasta, un mod de a cunoaşte lumea.

Potrivit etologilor se pare că nu se poate vorbi de un instinct agresiv,

adică de existenţa spontană de a ataca şi distruge. Agresivitatea apare ca o

referinţă la o nevoie vitală ca foamea, apărarea, sexualitatea etc. Dacă trecem

aspecte la nivel uman, se pare că nu există nici o raţiune de a crede că aceasta

7 Lorentz Konrad, An aggression, 1971, p.1816

nu ar reprezenta o tendinţă la agresiune în caz că nevoile vitale sunt în

pericol.

Eibestfeld vorbeşte despre existenţa unor elemente preprogramate în

comportamentul agresiv al omului. Există stimuli declanşatori cum sunt

durerea, „clişeele situaţionale” etc.

Durerea fizică îi determină chiar pe copiii foarte mici să fugă, să se

apere sau să contraatace. Reacţia este universală şi se pare că are rădăcini

filogenetice, căci şi pentru animale durerea constituie un stimul puternic

pentru declanşarea agresivităţii.

Mode lu l ps iho log i c baza t pe no ţ iunea de f rus trare

( rapor tu l f rus trare -agres iv i ta te )

Prin frustrare se înţelege în general o interferenţă într-o secvenţă a

activităţii orientate către un scop. Cercetările, mai ales experimentale, făcute

de o serie de autori asupra rolului frustrării în declanşarea comportamentului

agresiv pleacă de la cele două teze ale şcolii de Yale, care pot să fie

formulate ca două întrebări:

1) Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrări ?

2) Orice frustrare duce la comportament agresiv ?

Problema frustrării este încă discutată în literatura de specialitate.

Pentru o serie de autori violenţa reprezintă un răspuns posibil faţă de starea

de frustrare, în timp ce alţi autori consideră că frustrarea nu este decât o

condiţie ce favorizează agresiunea.

Frustrarea, prin ea însăşi nu declanşează un comportament agresiv.

După afirmaţiile lui Berkowitz 8, ea suscită o anxietate, ca variabilă

intermediară şi se poate considera că tensiunea generată de această anxietate

declanşează reacţia agresivă. Berkowitz merge mai departe şi afirmă că este

nevoie să se lărgească conceptul de frustrare şi să se prevadă nu numai o

frustrare reală, dar şi una posibilă sau imaginară.

8 Berkowitz Leonard, Frustration-aggression hipothesis, 1989, p. 10617

Strâns legată de noţiunea de frustrare este cea de agresivitate,

considerată de unii autori ca o „componentă esenţială, normală a personalităţii

care poate fi canalizată, deturnată sau abătută în momentul în care scapă

controlul raţiunii”.

Raportul frustrare-agresivitate, în mecanismul cauzal al delictelor

comise cu frustrarea, prin ea înseşi nu declanşează în mod violenţă şi

agresivitate necesită câteva sublinieri:

direct, imediat şi automat ca un comportament agresiv, ci suscită

mai degrabă o stare de anxietate şi de tensiune afectivă, care poate declanşa

sau nu reacţia agresivă;

nu orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrări,

putându-se identifica în patologia individuală cazuri de agresivitate

constituţională sau situaţiile când agresivitatea se datorează apariţiei sau

intervenţiei unor ocazii criminogene (consum de alcool, relaţii conflictuale cu

victima, instigaţia unei persoane etc.); sau mobile mai mult sau mai puţin

structurate sau justificate (ura, răzbunarea, dreptatea, pasiunea, utilitatea).

Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv

Numeroşi autori atrag atenţia asupra factorilor culturali, ai noţiunii de

învăţare în determinismul comportamentului agresiv.

În studierea etologiei agresivităţii este fără îndoială important să se ţină

seama şi de condiţiile pe care le oferă mediul familial sau colectiv, care, în

anumite cazuri, pot constitui veritabile canale de transmisie a acestui tip de

comportament. Mass-media constituie fără îndoială unul dintre aceste

mijloace dar nu şi singurul. Problema principală care se pune în privinţa

cinematografului sau literaturii ce prezintă scene agresive, distructive este

aceea dacă aceste scene au asupra spectatorului sau cititorului un efect

inhibitor sau, din contră, îl împing să imite comportamentul pe care îl

descoperă în acest sens. Se consideră, în general, că influenţa scenelor

agresive depinde în mare parte de existenţa prealabilă a obiceiurilor agresive

la aceasta sau o iritaţie prealabilă.

18

Perspectiva modelului socio-cultural atrage atenţia asupra rolului

învăţării în dezvoltarea comportamentului agresiv. În legătură cu problema

ridicată de difuzare tot mai răspândită a violenţei prin mass-media şi în special

prin televiziune, sau făcut o serie de experimente. Tinerii care au văzut un

film în care apare un duel cu săbii sau comportat mai agresiv în testul în care

a urmat decât tinerii care vizionaseră un film tot atât de lung, dar cu un

conţinut neutru (Walters şi Thomas – 1963).

În procesul normal de dezvoltare al copilului, învăţarea socială prin

imitare joacă un rol deosebit. Copilul se identifică cu părintele de acelaşi sex.

El imită din proprie iniţiativă, motivat de o predispoziţie înnăscută de a

învăţa. Dincolo de aceste aspecte, influenţele educative care vin din partea

adulţilor modelează nemijlocit atitudinea fundamentală a copiilor .

Pentru formarea structuri lor comportamentului agresiv, un rol

decisiv î l are învăţarea din succese. Copii i învaţă repede că pot obţine

satisfacerea unei dorinţe printr-un protest negativ.

Controlul agresivităţii poate fi realizat şi prin manipularea excitaţiilor

cheie (înnăscuţi sau învăţaţi). Nevoile modificate prin învăţare pot crea şi ele

perturbări atunci când anumite obstacole se împotrivesc satisfacerii lor. Însă,

dacă individul îşi dă seama că satisfacerea se află dincolo de posibilităţile

sale, deci nu dispune de mijlocele necesare unei acţiuni încununate de succes;

atunci cel puţin pentru un timp el se va împăca cu situaţia. Procesele de

învăţare pot controla agresivitatea şi în sensul că oferă individului modele de

acţiune neagresive. Dacă o societate ar satisface dorinţele ca răspuns la o

rugăminte şi nu ca răspuns la agresiune, atunci agresivitatea nu ar mai fi

folosită ca mijloc de realizare a dorinţelor.

1 .3 . DIVERSE TIPOLOGII ALE VIOLENŢEI ŞI

AGRESIVITĂŢII

Formele violenţei se îmbogăţesc pe parcursul evoluţiei societăţii

umane şi capătă o amploare din ce în ce mai mare, cu toate mijloacele şi

costurile sistemelor de apărare împotriva acestora.

19

Modalităţile actelor de violenţă variază în funcţie de epocă, topografie,

circumstanţe, cultură, dar mai ales în funcţie de evoluţia moral-spirituală a

comunităţilor. Cu alte cuvinte violenţa are o geometrie variabilă. Formele ei

merg de la violenţa în plină lumină, la violenţa foarte bine ascunsă. Sfera de

definire a violenţei este mult mai largă decât cea stabilită de criminologie.

Jean-Claude Chesnais9, încercând să stabilească zonele semantice incluse în

definiţie, stabileşte într-o viziune geometrică trei cercuri.

Ca nucleu, deci, primul cerc, este violenţa fizică, pe care autorul o

consideră cea mai gravă, întrucât cauzează vătămări corporale sau chiar

moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutală şi mai sălbatică formă.

Al doilea cerc, mult mai întins, îl reprezintă violenţa economică , care

priveşte toate atingerile şi frustrările asupra bunurilor materiale, cunoscând

practic o infinitate de forme. În societăţile cu grad ridicat de evoluţie

industrială se poate opera foarte greu la despărţirea a ceea ce ai de ceea ce

eşti, întrucât individul se identifică extrem de mult ca existenţă cu ceea ce-i

aparţine ca mijloc de existenţă. În acest fel, violenţa se confundă cu

delicvenţa.

Cel de-al treilea cerc îl reprezintă violenţa morală . A vorbi de violenţă

în acest sens, spune Chesnais constituie un abuz de limbaj în condiţiile vieţii

moderne, când se confundă în toată ambiguitatea, reglementarea şi

agresiunea, organizarea şi agresiunea.

Din această perspectivă, s-a stabilit următoarea tipologie a violenţei:

1) Violenţa privată:

a) violenţa criminală:

mortală omorârea, asasinarea, otrăvirea,

execuţiile capitale;

corporală lovituri şi răniri mortale;

sexuală violul.

b) violenţa noncriminală:

9 Chesnais J.-C., Histoire de la violence en Occident de 1800 a nos jours, 1981, p.10820

suicidul şi tentativa de suicid;

accidentele rutiere, de muncă.

2) Violenţa colectivă:

a) violenţa cetăţenilor contra puterii:

terorismul;

revoluţiile şi grevele.

b) violenţa puterii contra cetăţenilor:

terorismul de stat;

violenţa industrială.

c) violenţa paroxistică:

războiul.

Există şi o tipologie a violenţei care se distinge între:

a) violenţa primitivă de regulă ocazională, accidentală, întâmplătoare

caracterizată prin reacţii necontrolate şi explozive ale unor indivizi, reacţii

generale şi favorizate de o serie de ocazii criminogene (consum de alcool, relaţii

conflictuale cu victima etc.);

b) violenţa pasională generată de mobile de răzbunare, gelozie,

umilire, caracteristică indivizilor ce manifestă sentimente egocentrice, şi autiste

sau care dovedesc o instabilitate emoţională şi o diminuare sensibilă a

mecanismelor voluntare de autocontrol şi autoreglare;

c) violenţa utilitară generată de mobilurile ce urmăresc profitul,

interesele materiale, bunuri şi servicii, întâlnite în delictele de furt cu violenţă,

jaf şi tâlhărie;

d) violenţă pseudojustiţiară generată de mobilurile ce urmăresc

repararea prejudiciului şi pedepsirea autorului omorului, violului sau jafului de

către un grup sau comunitate ce se substituie justiţiei legale (cazul vendetei,

linşajului etc.);

21

e) violenţa simbolică generată prin intermediul anumitor coduri, mesaje

şi simboluri ce acţionează ca factori declanşatori ai anumitor acte de violenţă

produse de unii indivizi asupra altora;

f) violenţa raţională caracteristică crimei organizate şi activităţilor

organizaţiilor criminale, având ca finalitate obţinerea de profituri ilicite la cote

deosebit de ridicate (omorul şi răpirea de persoane, traficul de persoane,

constrângerea şi şantajarea fizică şi morală, traficul de arme şi substanţe

psihotrope etc.).

O altă clasificare a violenţei distinge:

a) violenţa maritală (familială) ansamblul conflictelor din grupul

familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului;

b) violenţa protestatară acţiunile violente întreprinse de grupurile

minoritare ca răspuns la prejudicii şi discriminări etnice sau rasiale;

c) violenţa socializată dobândirea tehnicilor care implică violenţa

colectivă prin intermediul mass-media;

d) violenţa simbolică noţiune introdusă de Pierre Bourdien pentru a

caracteriza autoritatea sau influenţa culturală exercitate de clasele dominante

în scopul asigurării puterii;

e) violenţa structurală termen utilizat de sociologul francez

Madeleine Growitz, cu referire la procesul de menţinere în ţările

subdezvoltate a unor structuri economice care favorizează neocolonialismul.

*

Dată fiind marea complexitate a fenomenului de agresivitate , orice

încercare de tipologizare se loveşte de dificultăţi mai mari sau mai mici. Astfel,

considerăm că pot fi identificate următoarele criterii:

1) În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită

agresivă. În raport cu acest criteriu diferenţiem următoarele tipuri de

agresivitate:

agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului; 22

agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină;

agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă;

agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată.

2) În funcţie de mijloacele utilizate în vederea intenţiilor agresive. În

raport cu acest criteriu diferenţiem:

agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală;

agresivitatea directă (cu efecte asupra victimei) şi agresivitatea

indirectă (între agresor şi victimă existând intermediari).

3) În funcţie de obiectivele urmărite. Privitor la acest criteriu

diferenţiem:

agresivitatea ce urmăreşte obţinerea unor beneficii, a unui câştig

material;

agresivitatea ce urmăreşte predominat rănirea şi chiar distrugerea

victimei.

4) În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii , diferenţiem:

agresivitatea violentă şi agresivitatea nonviolentă;

agresivitatea latentă şi agresivitatea manifestată.

Conduita agresivă are mai multe forme:

a) conduita autodistructivă este caracteristică persoanelor dinamice,

psihopatice, adăugându-se cadrului lagital, stărilor tanatogene din morţile

violente, alături de stările de agresivitate potenţială;

b) conduita heterodistructivă are în vedere atitudini agresive

caracterizate prin utilizarea forţei fizice în raporturile interpersonale.

În legătură cu această formă de agresivitate, putem aminti şi cele două

forme de agresivitate prezentate de Eibestfeld în lucrarea „Agresivitatea

umană”; şi-anume agresivitatea explorativă şi educativă.23

1. agresivitatea explorativă comportamentul agresiv este utilizat

adesea pentru testarea spaţiului social de mişcare. Copiii se comportă agresiv

pentru a vedea cât de departe pot merge. Răspunsul celorlalţi le indică

limitele toleranţei, precum şi norma comportamentală a culturii din care face

parte.

2. agresivitatea educativă încălcarea reguli lor convieţuiri i ,

atrage după sine pedeapsa. Grupurile de copii , copii i mai mari î i pun la

punct pe cei care încalcă reguli le jocului: vinovaţi i sunt ironizaţi şi

adesea pedepsiţ i f izic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru convieţuirea

adulţ i lor: cei care încalcă legile sunt urmăriţ i şi pedepsiţ i .

1.4. SURSE DE INFLUENŢARE A AGRESIVITĂŢII

Din nefericire, sunt extrem de multe asemenea surse şi ele creează mari

probleme sociale, pentru a căror rezolvare este nevoie de uriaşe investiţii

materiale şi eforturi socio-profesionale. Datorită perspectivelor teoretice

diferite ce au generat definiţii şi clarificări divesre, vom încerca să grupăm

aceste surse în trei categorii.

1) Surse care ţ in mai mult de individ, de conduita şi de

reactivitatea lui comportamentală: frustrarea, atacul sau provocarea

directă, durerea fizică şi morală, căldura, aglomeraţia .

2) Surse ale agresivităţii în cadrul familiei: bătaia, incestul.

3) Surse ce ţin de mijloacele de comunicare în masă: surse scrise (ziare,

reviste, cărţi), televiziune.

Ca o concluzie a acestei abordări, am conturat posibilele surse de

influenţare a fenomenului de violenţă şi ne propunem să evidenţiem pe cele

care ţin de mijloacele de comunicare în masă. Astfel, mass-media reprezintă

una dintre “resursele” utilitar-simbolice fundamentale ale construirii identităţii

la nivel personal, intra- şi inter-grupal, dar şi o funcţie de facilitare a

comunicării intre-personale, urmată de învăţarea socială. Utilizarea media 24

creează noi atitudini, percepţii, motivaţii la nivel inter-personal care duc la

apariţia de comportamente sociale inedite. Aşadar, atitudinile comportamentale

sunt influenţate de structura activităţilor asociate media şi de nevoile derivate

din consunul subiectiv al mesajelor comunicării mass-mediei.

25

C A P I T O L U L I I

M A S S - M E D I A – S U R S Ă D E I N F L U E N Ţ A R E

A V I O L E N Ţ E I Ş I A G R E S I V I T Ă Ţ I I

Atât în unele surse scrise (ziare, reviste, cărţi), cât şi în cadrul

programelor de televiziune, apar diferite acte de violenţă, de aceea unii autori

au pus problema dacă expunerea la violenţă poate determina creşterea

agresivităţii. Părerile specialiştilor sunt împărţite. Unii consideră că

expunerea la violenţă ar avea efecte catharsice, reducându-se astfel propriile

nevoi de a acţiona agresiv. Alţi autori, însa, ce se bazează, mai ales, pe

teoriile învăţării sociale, consideră că expunerea la violenţă conduce în mai

mare măsură la creşterea agresivităţii decât la catharsis. În ultimul timp, însă,

se pare că majoritatea autorilor înclină balanţa tot mai clar în direcţia

efectelor negative ale expunerii la violenţă. Paul Iluţ 10 (1994) include în lista

efectelor negative ale mass-mediei asupra agresivităţii următoarele:

dezinhibiţia, învăţarea de tehnici de agresiune, afectarea operaţionalităţii

sistemului cognitiv, desensibilizarea faţă de victimă (vezi figura 2.1.)

+

+

+

+

_

Fig. 2.1

10 Iluţ Paul, Comportament prosocial-comportament antisocial, în I.Radu (coord.), Psihilogie socială, 1994, p. 417

Expunere la violenţa mass-

media

Dezinhibiţie

Invăţarea de tehnici de agresiune

Afectează operaţionalitatea

sistemului cognitiv

Desensibilizarea faţă de victima

Catharsis

Agresivitate

Amplificarea devianţei

26

Mass-media are pretutindeni în lume o importanţă deosebită,

constituindu-se astăzi într-o forţă imensă, care nu numai că informează, dar şi

modelează atitudini şi comportamente. Mass-media influenţează profund pe

oameni în felul de a înţelege viaţa, lumea şi propria lor existenţă.

Ce este mass-media ?

Sintagma, consacrată mai întâi în limba engleză şi atât de des

întrebuinţată în limbajul curent, reuneşte un cuvânt englez: mass , prin care se

înţelege „o cantitate mare de entităţi agregate” şi altul de origine latină:

mediu , plural media 11 – cuvânt de origine latină – „mijloc de transmitere a

ceva”, se referă la „mijloacele de comunicare în masă”, înţelese ca „seturi de

tehnici şi metode de transmitere, de către furnizori centralizaţi, a unor mesaje

unei audienţe largi, eterogene şi dispersate geografic”. Mijloacele de

comunicare în masă sunt: presa scrisă, radio, televiziune, internet, cinema,

publicitate prin afişe etc. Primul astfel de mijloc de comunicare, ordinea

istorică, este tiparul, inventat în anul 1455 de Johann Gutenberg. 12

Însă, se consideră că putem vorbi de mass-media abia la mijlocul

secolului al XIX-lea, adică din momentul în care audienţa a devenit destul de

largă şi eterogenă. Ziarele şi cărţile publicate înaintea acestei perioade,

adresându-se exclusiv unor elite.

Dezvoltarea semnificativă a mijloacelor de comunicare în masă s-a

produs însă, în acest secol prin apariţia mass-mediei electronice: prima

jumătate de secol a fost marcată de apariţia cinematografului şi a radioului,

iar a doua de extinderea la nivel de masă a televiziunii. În sfârşit, perioada pe

care o traversăm este prin intermediul diferitelor mijloace ca şi un sistem de

control al comunicării. De la începuturi şi până astăzi oamenii au comunicat

între ei şi şi-au transmis gânduri, idei, cuvinte etc. influenţându-se reciproc.

De aceea şi comunicarea a fost înţeleasă şi definită diferit de-a lungul

timpului. Astăzi, în viaţa cotidiană a omului, comunicarea capătă o

dimensiune şi o semnificaţie cum n-a avut-o vreodată în istoria umanităţii. S-

a afirmat de multe ori că în zilele noastre comunicarea ia proporţii

11 Coman Mihai, Introducere in sistemul mass-media, 1999, p.6112 Galaxia Gutemberg, - era cuvintelor scrise - Coman Mihai, Manual de jurnalism, vol. I, p. 48

27

neobişnuite, ea este o caracteristică esenţială a civilizaţiei şi a devenit

incontestabil o instituţie.

Nu există domeniu al vieţii în comun care să nu folosească într-o măsură

mai mică sau mai mare, de aceea ce numim cu sens larg, comunicare, definită

de dicţionare ca „acţiunea omului de a comunica”, „de a stabili o relaţie cu

alte persoane”, „de a fi în legătură de idei, gânduri etc.”, sau cât se poate de

simplu „comunicarea între două persoane”.

Totodată, comunicarea trebuie înţeleasă, deopotrivă, ca activitate, lucrare,

stare de relaţie cu altă persoană – dar şi ca rezultat al acestei activităţi sau

lucrări umane – „comuniune”.

Efectele mass-mediei se pot manifesta în numeroase domenii ale vieţii

umane: social, cultural, politic, economic, religios. Este o realitate astăzi că

mijloacele de comunicare în masă pot exercita o mare influenţă pozitivă sau

negativă, pot ajuta la o evoluţie sau involuţie a obiceiurilor, tradiţiilor,

ideilor, principiilor, a normelor de viaţă, în general a civilizaţiei, pot accelera

sau frâna procesul intelectual sau cultural al omului sau a unei comunităţi.

Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-mediei nu se

constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ, în sensul ziditor al

cuvântului. Câteodată – şi vremurile prezente par să confirme din ce în ce

mai mult acest lucru – mass-media nu reuşeşte să concretizeze în fapt

potenţialul benefic pe care îl are, ci, dimpotrivă, devine un instrument al

violenţei. Agresiunea informaţională cu care mass-media contemporană

impune imagini în conştiinţa publică, intră adesea în conflict cu

aspiraţiile spirituale la nivel individual sau social.

2.1. TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE

Agresivitatea este un comportament social învăţat. Această poziţie este

legată în special de numele lui Albert Bandura 13, care formulează teoria

învăţării sociale a agresivităţii. Conform acestei teorii comportamentul

13 Bandura Albert, The social Learning Perspective. Mecanisms of Agression., 1986, p. 66 28

agresiv se învaţă ca toate celelalte comportamente, prin mai multe modalităţi

şi anum:

1) direct, prin învăţare directă (prin recompensarea sau pedepsirea unor

comportamente);

2) prin observarea şi învăţarea unor modele de conduită ale altora, mai

ales ale adulţilor. Din acest punct Bandura a efectuat următorul

experiment:

„Într-o grădiniţă o parte din preşcolari au asistat la un spectacol dat de

un actor, care tot timpul se comporta violent, agresând o păpuşă mare din

plastic. Observându-se copiii în zilele următoare, s-a constatat că aceştia se

comportau mult mai agresiv cu jucăriile şi cu păpuşile lor, în comparaţie cu

ceilalţi, care nu asistaseră la spectacolul respectiv. Şi după opt luni 40% din

lotul experimental imitau acte de agresiune din categoria celor văzute la

spectacol”. Astfel rezultă rolul important jucat de exemplul celor din jur.

Cel mai frecvent, consideră Bandura, modelele de conduită agresivă pot

fi întâlnite în:

a) familie (părinţii copiilor violenţi şi ai celor abuzaţi sau maltrataţi

adesea provin ei înşişi din familii în care s-a folosit ca mijloc de

disciplinare a conduitei pedeapsa fizică).

Copiii bătuţi de părinţii lor sau asistând la acte de violenţă între părinţi,

devin şi ei bătăuşi. Sunt şi cazuri când părinţii nu tolerează violenţa în

familie, dar încurajează comportamentul îndrăzneţ, arogant şi chiar violent

faţă de ceilalţi copii.

b) mediul social (în comunităţile în care modelele de conduită agresivă

sunt acceptate şi administrate, agresivitatea se transmite uşor noilor

generaţii, de exemplu subcultura violentă a unor grupuri de

adolescenţi, oferă membrilor lor modele de conduită agresivă).

Sunt şi mentalităţi prin care societatea favorizează agresiunea („ochi

pentru ochi, dinte pentru dinte”), răzbunarea, lăudând pe cel puternic

(„supraomul”) care poate să-l strivească pe cel slab. Pe măsură ce cresc,

29

copiii, devenind adolescenţi, admiră pe cei capabili să-i dispreţuiască şi să-i

bată pe cei mai puţin musculoşi. În plus, uşurinţa cu care se pot procura armele

de foc, în unele ţări, favorizează agresiunea armată, uciderea cu o armă de foc

este mult mai uşor de efectuat decât atunci când agresorul ia contact direct cu

victima.

c) mass-media (în special televiziunea, care oferă aproape zilnic

modele de agresiune fizică sau verbală).

În multe ţări, filmele oferă zilnic spectacolul unor violenţe, bătăi, omoruri.

La fel, cărţile de aventuri ce inundă standurile şi librăriile, consacră sute de

pagini detaliilor referitoare la modul cum să organizeze jefuirea unei bănci

sau să se elimine orice probă de legătură cu un omor. Sunt cazuri când hoţi

autentici au utilizat tehnici vizionate la televizor sau citate într-o carte.

2 .2 . TEORIA CATHARSISULUI

Există un alt punct de vedere, contrar celui susţinut Albert Bandura, şi

anume teoria catharsisului , propovăduită mai ales de cei legaţi din punct de

vedere bănesc de proliferarea violenţei în mass-media.

Această teorie afirmă că pornirea oamenilor – înnăscută, indusă prin

socializare sau provocată de evenimente specifice – de a se comporta agresiv

faţă de semenii lor, poate fi satisfăcută prin acţiuni substitutive care să nu facă

rău nici altora şi nici lor înşile. Creându-se posibilitatea ca indivizii să-şi

descarce mânia şi ura prin mijloace inofensive, se reduce tensiunea emoţională

şi, prin urmare, probabilitatea ca ei să săvârşească acte antisociale.

Se consideră că efectul de catharsis operează prin trei căi principale:

1) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de

teatru, filme, spectacole sportive etc. (idee teoretizată încă de

Aristotel);

2) consumarea tendinţei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor

(teorie dezvoltată de Freud);

30

3) angajarea în acţiuni violente efective, dar care nu au consecinţe

antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate faţă de obiecte

neînsufleţite), idee anticipată deja de Platon.

Pentru a verifica cele trei căi de realizare a efectului de catharsis sau

realizat studii experimentale, şi – anume:

• Majoritatea cercetătorilor indică nu numai că expunerea la violenţă

mass-medială nu reduce violenţa efectivă, ci o încurajează. Nici vizionarea

unor competiţii sportive ce presupun agresivitate nu au un efect de

catharsis. Mai mult, se pare că întăresc tendinţa spre violenţă (Stephan S.,

1985)1 4 .

• Privitor la exprimarea pornirilor agresive în planul imaginarului, aici

rezultatele investigaţiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirectă a

frustrării, mâniei, revoltei, prin scenarii ce rezolvă acţiuni agresive doar în

teritoriul fanteziilor mentale pure sau în cel al povestirilor scrise, al picturii

etc., conduce probabil la o micşorare a tendinţei de a realiza practic în viaţa

reală, acte de violenţă antisocială (S. Stephan, 1985; Sears, 1991) 15.

• Realizarea de activităţi fizice viguroase, ce implică agresivitate sau

cel puţin un mare efort, dar care nu au consecinţe umane şi social negative

cum ar fi diferite sporturi şi jocuri, muncă grea, reduc doar temporar starea de

dispoziţie înspre agresivitate faţă de persoanele ce formează obiectul mâniei

(Zillman, 1988)16.

Cercetările evidenţiază că, în general, orice formă de comportament

substituant (inclusiv cel verbal) mai degrabă sporeşte probabilitatea unor acte

violente antisociale intenţionate de un actor decât să o micşoreze.

14 Radu Ion, Psihologie socială, 1994, p. 42015 idem 14 16 idem 14

31

2 .3 . TEORIA AMPLIFICĂRII DEVIANŢEI

Agresivitatea şi violenţa – fenomene particulare ale

comportamentului deviant

Comportamentul deviant, aberant, inadaptat, antisocial, infracţional sau

delictual nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru, după cum terminologia de

agresiune, agresivitate, violenţă, distrucţie, nu are în parte aceeaşi

semnificaţie, nu se raportează obligatoriu unui substrat psihopatologic şi nu

reprezintă neapărat un conţinut antisocial sau infracţional.

Observatorii vieţii sociale cunosc că fenomenul devianţei este limitat

ca răspândire deşi important prin consecinţe, însă formele sale de

exprimare sunt deosebit de numeroase, variate ca intensitate.

Devianţa are un caracter mai mult sau mai puţin permanent, aşa încât

nu poate fi subestimată sau negată, ea poate îmbrăca oricare din formele de

manifestare, în funcţie de transformările sociale, de influenţa profundelor

modificări structurale ale societăţii. Astfel, violenţa şi agresivitatea sunt

forme ale conduitei deviante. În concepţia lui Robert Merton 1 7 , devianţa

reprezintă acea conduită „care se abate semnificativ de la normele stabilite

pentru status-urile sociale ale oamenilor (…). Comportamentul deviant nu

poate fi descris în mod abstract, ci trebuie legat de normele care sunt, din

punct de vedere social, definite ca fiind adecvate, iar din punct de vedere

moral, obligatorii pentru cei care ocupă diferite status-uri”.

O altă idee importantă în sociologia devianţei este aceea că nici un

act nu este prin el însuşi, deviant, ci este definit ca atare, numai ca urmare

a interacţiunilor sociale în cursul cărora indivizii reacţionează faţă de

conduitele altor indivizi, care nu seamănă cu cele ale majorităţii,

etichetându-le ca fiind deviante.

Această idee s-a concretizat în aşa numita teorie a etichetării 18,

prezentată în tabelul 2.1. : Tabelul 2.1.

17 Rădulescu S.M., Sociologia devianţei, 1998, p. 3618 Kitsuse Jhon, Social Reaction to Deviant Behavior. Problems of Theory and Method, în Social Problems, 1962, p.247

32

M o d e l t e o r e t i c

S t u d i u Î n t r e b ă r i Presupuner i C a u z ă E x e m p l e

Teoria etichetării

De ce (cum) o anumită conduită este desemnată ca fiind deviantă.

Cum reacţionează societatea faţă de devianţă ?

Devianţa este relativă (depinde de cei care o etichetează).

Faptul de a nu semăna cu ceilalţi.

Cei care, fiind lipsiţi de putere, sunt etichetaţi de cei care au puterea.

Amplificarea devianţei

Procesul prin care o activitate iniţială, etichetată ca devianţă, este

„amplificată” ca rezultat al reacţiilor sociale care sunt coordonate pe larg şi

articulate de către mass-media. Conceptul a fost dezvoltat mai ales de către

Wilkins (1964), care a argumentat, că în anumite condiţii, când primeşte

informaţii simplificate, stereotipe şi adesea de natură să inducă în eroare,

referitoare la grupuri şi activităţi etichetate ca deviante , o societate

reacţionează astfel încât produce şi mai multă devianţă. Informaţiile iniţiale

generează o reacţie agitată, care la rândul ei dezvăluie şi poate promova

activităţi deviante mai mari. Acest ciclu este de obicei prezentat sub formă de

spirală (vezi figura 2.2.).

Această schemă – fig. 2.2. – subliniază rolul mass-media ca furnizor de

informaţii şi, în special, de etichete şi definiţii ale devianţei. Young (1981)

sugerează că mass-media ar fi „gardianul consensului”, iar în analizele sale

referitoare la consumul ilicit de droguri (1971), el prezintă o explicaţie

inteligibilă a variaţilor mass-media pe această temă. Rock (1973) oferă o

interpretare alternativă a ciclului, interpretare care ar implica următoarele

stadii:

a) Se profilează un aparent „val de criminalitate”, orchestrat de mass-

media, care generează creşterea îngrijorării publicului.

33

b) Preocupările publicului, exprimate şi reprezentate de mass-media,

grupurile de presiune şi cererile politice concentrează atenţia poliţiei

şi a agenţilor de control asupra activităţii deviante.

c) Această creştere a atenţiei duce la un număr mai mare de arestări care

pare să releveze o devianţă crescută sau în creştere.

d) Aceasta duce la accelerarea valului de criminalitate şi mobilizează pe

mai departe preocupările şi grijile publice (întoarcere la stadiu l).

Conceptul oferă o modalitate utilă atât pentru a reconsidera, cât şi

pentru a analiza anumite cazuri.

Fig. 2.2. Teoria amplificării devianţei

activitatea deviantă iniţială

informaţiile transmise societăţii de definitorii primari : poliţie, curţi

judecătoreşti prin mass-media

acestea produc reacţii sociale negative

care duc la izolare şi la rezistenţă din partea

grupurilor sau activităţilor deviante

care cresc activităţile deviante

care cresc controlul social

34

C A P I T O L U L I I I

S E N Z A Ţ I O N A L U L Ş I I N F L U E N Ţ A

M E D I A T I C Ă

3 .1 . DEFINIREA SENZAŢIONALULUI ÎN

PRESA SCRISĂ

Din păcate, violenţa face parte din viaţă şi există multe publicaţii

care ţin sa ne reamintească de acest lucru. Atunci când o ştire despre un

caz violent (o crimă, un viol, un abuz) are ca efect combaterea unor cazuri

similare, putem vorbi de o presă în slujba publicului. De cele mai multe ori

însă, valoarea jurnalistică a acestor ştiri este scăzută. Sărace în informaţii,

dar spectaculoase, ştirile despre violenţă exploatează slăbiciunea

publicului românesc pentru senzaţional.

Prin materiale de senzaţie, presa manipulează opinia publică spre

„deliciul” ei, - deliciu care face, de asemenea, ca target-ul sa fie de la mai

mare – spre şi mai mare. Astfel, senzaţionalul din ştiri reprezintă „sarea”

şi „piperul”, după cum este definit şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii

Române ca: „ceva care impresionează puternic, uimeşte, emoţionează, care

interesează în cel mai mare grad, remarcabil”.

Plecând de la premisa ca „mass-media participă nu numai la geneza,

ci şi la manipularea opiniei publice”, Robert Cisimo 1 9 a studiat „presa ca

parte din sistemele de manipulare cele mai active” ale opiniei publice

ajungând la concluzia ca ea reprezintă o „armă teribilă” sub raportul

potenţialului de influenţare.

Ca principale tehnici , folosite în mod curent, enumera:

1) selectarea ştirilor , este apreciată ca fiind cea mai eficientă cale

de inserţie a influenţei în spaţiul informaţional, deoarece criteriile de

selectare aparţin celor care deja au o anumită influenţă în structura

socială. Este evident, că aceştia vor selecta nu informaţiile care le lezează

19 Robert Cisimo, cit. în Buzărnescu Ştefan, Sociologia opiniei publice, p. 61

interesele, ci pe acele care duc la realizarea lor. Mai ales dacă un ziar este

la început de drum va miza pe un conţinut „bogat” de materiale de

senzaţie.

2) orientarea ştirilor , conţine un mare potenţial de influenţare

adresându-se unui anumit segment de indivizi; şi se realizează, de obicei,

prin omiterea unor componente ale mesajului iniţial, publicul având acces

doar la unele segmente ale circuitului informaţional.

3) influenţarea prin plasarea ştirilor vizează dimensionarea

axiologică a conţinutului în funcţie de pagina pe care este culeasă ştirea

sau de locul atribuit acesteia într-o pagină de ziar. Astfel, plasarea unui

fapt oarecare pe prima pagină îl poate proiecta în sfera evenimenţialului,

în timp ce un eveniment autentic, dar favorabil puternicilor zilei, prin

distribuire pe ultimele pagini contribuie substanţial la aruncarea lui în

anonimat, opinia publică urmând acest curent.

4) influenţarea prin titluri se bazează pe faptul ca sinteza din

titlul articolului constituie o evaluare a articolului (ştirii propriu- zise) în

structura de ansamblu a publicaţiei. Caracterele cu care sunt culese

titlurile indică şi importanţa lor pentru editori, importanţă care se

transferă, astfel, publicului şi care îi influenţează, de asemenea, în

alegerea celor mai incitante, cumparând astfel respectivul ziar.

5) alegerea evenimentelor care vertebrează un flux comunicaţional cu

mare putere de influenţare, întrucât, spre exemplu, abordarea întregii

activităţi a unui lider în contextul statusului de prestigiu a ramurii de

activitate în care s-a afirmat contribuie la discreditarea lui într-o manieră

aparent reverenţioasă, dar eficientă.

6) selecţia fotografiilor în presa scrisă precum şi explicaţiile care

însoţesc fotografiile pot afecta semnificativ atitudinea publicului faţă de

conţinutul din imagini. O modalitate de denigrare fără cuvinte o constituie

alăturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei persoane căreia nu

i se face o „presa bună” în momentul respectiv.

Violenţa, o „monedă tocită” de ziare

În patru săptămâni, ziarele au vândut peste 200 de articole

despre fapte diverse dramatice

Metodologie :

Pornind de la ideea că senzaţionalul articolelor de presă conturat pe

fenomenul de violenţă determină vânzarea ziarelor, vom prezenta o

preanchetă în care vom urmări pe o perioadă determinata evoluţia articolelor

care conţin acte de violenţă şi vom lua în considerare doar acele articole în

care ziariştii exploatează mediatizarea unui aspect de senzaţie din spectrul

fenomenului de violenţă. Pentru realizarea preanchetei, cotidianele avute în

vedere sunt: Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional, acestea numărându-se printre

ziarele cu cel mai mare tiraj şi cele mai de senzaţie la ora actuală.

Obiectivele analizei :

Surprinderea numărului de articole despre violenţă prezentate de fiecare

ziar în parte şi câte procente dintre aceste articole conţin un aspect de

senzaţie – luam spre analiza evenimentul „Jean Monnet” – intens mediatizat,

din totalul de articole publicate din perioada 01-30 noiembrie 2002.

Ipoteze de lucru :

Modelul de tratare a informaţiilor de presă conceput de către ziarişti, se

bazează pe impactul pe care acestea îl au psihismul publicului. Cu cât

informaţia atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atât

probabilitatea ca ea să fie reţinută este mai mare (Moles Abraham, 1976).

Ziariştii speculând latura senzaţională a unui eveniment, acesta, - de la

o ediţie la alta – capătă dimensiuni impresionante, influenţând atitudinile

comportamentale ale publicului ţintă.

Parafrazând învăţătura manualelor de jurnalism, putem spune că „morţii

fac ştirile”. Cu cât un eveniment este urmat de mai multe decese, cu atât

informaţia va fi sigur folosită de presă şi mediatizata la maxim.

Astfel, nevoia de informaţii de senzaţie îi determină pe jurnalişti să

scrie ştiri despre violenţă, relevându-se în acest fel şi apetenţa cititorilor

pentru senzaţional. Oamenii nu s-au schimbat prea mult faţă de vremea Romei

Antice. Dacă atunci voiau „pâine şi circ”, acum lucrurile stau la fel. Sigur,

ceva mai rafinat: pâinea a devenit caviar sau chips-uri, după buzunarul

fiecăruia, iar circul ... violenţa, de la cea verbală, pană la cele mai atroce

crime, care nu lipsesc din majoritatea cărtilor şi au ajuns şi în articole.

Cititorii satisfăcuţi înseamnă audienţă, publicitate, bani ! Din păcate, restul

(mult mai important) rămâne într-un plan secund.

Constatări principale :

În perioada 01-30 noiembrie 2002 am înregistrat 205 de articole despre

violenţă, dintre care 27 din ele semnalează evenimentul „Jean Monnet”, adică

26,36%. Dintre ziarele urmărite cel care a publicat cele mai multe articole

despre acest tip de violenţă în raport cu numărul total de materiale este

cotidianul Ziua (9,09%), urmat de Naţional (8,97%) şi de Evenimentul Zilei

( 7,69%), după cum putem vedea şi în tabelele de mai jos:

Z i u a

Tabel 3.1.

Total articole cu şi

despre violenţă

publicate

Numărul de ediţii care

acoperă evenimentul

„Jean Monnet”

Raport nr. de ediţii ce

acoperă acest eveniment

– total art. publ.

132 12 9,09%

N a ţ i o n a l

Tabel 3.2.

Total articole cu şi

despre violenţă

publicate

Numărul de ediţii care

acoperă evenimentul

„Jean Monnet”

Raport nr. de ediţii ce

acoperă acest eveniment

– total art. publ.

78 7 8, 97%

E v e n i m e n t u l Z i l e i

Tabel

3.3.

Total articole cu şi

despre violenţă

publicate

Numărul de ediţii care

acoperă evenimentul

„Jean Monnet”

Raport nr. de ediţii ce

acoperă acest eveniment

– total art. publ.

104 8 7,69%

Principalele tit luri ale acestui eveniment intens mediatizat sunt

surprinse de fiecare ziar în diferite feluri, menite să atragă atenţia, astfel:

„Atac cu grenadă în Primăverii”( Ziua , 7 nov), „Reglare de conturi între

clanuri tigăneşti” (Ziua , 8 nov); „Bombă la liceul VIP”( Ev Zi le i , 7 nov ) ,

„Extemporal despre atentat” ( Evenimentu l Z i le i , 8 nov), „Atentat la Liceul

Jean Monnet, chiar pe strada lui Iliescu”( Naţ ional , 7 nov) , „Incompetenţă

sau muşamalizare ?” (Naţ iona l , 8 nov).

Concluzii

Evaluările făcute ne confirmă ipoteza de la care am pornit şi anume

aceea că ziarele din România „cultivă” violenţa într-o mare măsură.

În cele patru săptămâni am înregistrat 205 de ştiri de fapt divers. Sunt

multe, sunt puţine? în fruntea topului s-a plasat cotidianul Ziua, cu 132 de

materiale din totalul de 205; dintre care 9,09% au reflectat cazul „Jean

Monnet”.

Când nu vine preşedintele Bush sau nu fac minerii grevă, ziarele

trebuie să scrie despre ceva, trebuie să vândă, atunci, paginile se vor umple

de materiale fără conţinut informativ, dar menite să atragă atenţia cititorilor.

Se apelează la sensibilitatea publicului, cu ştiri de genul „Fetiţe ucise de o

omletă” (Ziua,4 nov), „Rachiul ucigaş” (Naţionl, nov). Unele dintre cotidienele

monitorizate au pagini dedicate numai acestor tipuri de ştiri, dar asta nu

înseamnă că nu ezită se le publice şi în alte secţiuni ale ediţiei. Dai peste

acestea acolo unde nu te aştepţi, acolo unde nu ar trebui să fie. În lipsă de

subiecte „incitante”, se apelează la ştiri internaţionale. Eventual, cât e două

pagini în care aflăm, de exemplu, că regina Angliei a mai vizitat ceva, că vreo

vedetă a divorţat sau se mărită.

Un subiect „tare” este „pâinea jurnaliştilor”. Cum să nu fie românii

interesaţi de tentativa de răpire a Victoriei Beckham, mai mult decât vreo

creştere de impozite? Cu aşa subiecte îi faci să uite de greutăţile zilnice, de

anticipate sau de corupţie. În cazul Beckham, ziarele noastre s-au repezit să-i

numească pe suspecţi drept „bandiţi” şi „infractori”. A doua zi, ziariştii au

mai „dres-o”, anunţând că unul dintre „bandiţi” este şef de promoţie la

Medicină, iar celălalt a fost handbalist, adică „băieţi buni”. După două zile,

evenimentul a fost uitat.

Există un exces de violenţă în ziarele noastre? Jurnaliştii sunt tentaţi să

exploateze violenţa pentru că nu se pricep să colecteze informaţii despre

evenimente cu relevanţă socială, economică sau pentru că sunt lipsiţi de

mijloacele necesare altor demersuri de tip investigativ. Voluptatea cu care

mass-media din România promovează violenţa îşi are cauzele sale: apelul

emoţional este o sursă de a produce audienţă, dar una discutabilă din

perspectivă profesională. Violenţa din România nu este un fenomen

generalizat pentru a merita mediatizări atât de ample.

Cazul „Jean Monnet” a fost excesiv de mediatizat: premierul şi

miniştrii săi au alergat la locul faptei, urmăriţi de alaiul jurnaliştilor,

preşedintele şi-a dat şi el cu părerea – unde în al tă parte decât în mass-

media ! – analişti, scenarii, ipoteze, declaraţii, suspecţi, promisiuni – un

spectacol jucat cu „casa închisă”. Sub influenţa atentatului terorist de la

Moscova, presa românească s-a grăbit să încadreze în aceeaşi categorie şi

evenimentul din Primăverii. Abia de a doua zi au început să se întrebe dacă

nu e cumva o reglare de conturi între bande sau „opera” rackeţilor. Pe

parcursul a şapte-opt ediţii s-a scris despre filmul evenimentului, despre

starea de sănătate a rănitei, despre primii şi, în acelaşi timp şi ultimii

suspecţi. Apoi informaţiile s-au rărit, s-au „scuturat”, pentru ca, în final, să

dispară. Evenimentul a murit şi ziarele nu s-au sfiit să anunţe: „Eşecul de la

Monnet” (Ziua , 15 nov).

„Faptul divers” a fost mereu prezent în paginile ziarelor şi nu va

dispărea atât de uşor. Cauza ar fi, aşa-zisa „dictatură a cererii”, adică a ceea

ce vrea publicul, dictatură căreia i se supun docil jurnaliştii, fără sa

crâcnească, cu speranţa că tirajele lor vor creşte.

Caracterul evident comercial şi senzaţional al unor publicaţii

sau programe TV

În societatea contemporană, unele mijloace de comunicare în masă

încearcă să ofere programe sau publicaţii care să răspundă anumitor

„nevoi” ale beneficiarilor informaţiei. Exacerbarea violenţei, a

erotismului, a prostituţiei, pot produce schimbări majore, uneori tragice în

comportamentul uman, dezumanizând raporturile dintre om şi semenii lui,

ducând la acte de delicvenţă – uneori chiar juvenile – la degradarea vieţii

de familie sau descoperirea acesteia, îndepărtându-l de comunitate, de

societate, de valorile morale. Chiar dacă nu se ajunge la această adevărată

schizofrenie, articolele sau programele de această factură pot duce la

indiferentism.

Să luăm de exemplu, numai două din elementele caracteristice

majorităţii producţiilor cinematografice – violenţa şi pornografia – pe

care dezvoltarea mijloacelor în masă – mai ales prin intermediul – TV le-

au făcut accesibile unui public larg, inclusiv copiilor şi t inerilor.

Preponderenţa imaginii împinge cuvântul pe planul secund. Un tânăr sau

copil, mare consumator de programe de televiziune, este un om a cărei

privire este antrenată în mod forţat spre exterior. Succesiunea rapidă a

imaginilor creează permanent noi impresii şi acţiuni care înlănţuie

gândirea şi face imposibilă orice tentativă de trezire şi de apelare a

„privirii interioare”. Un astfel de tânăr devine dependent de stimulii

exteriori şi , din această cauză, posibilitatea sa de interiorizare se atrofiază

până la dispariţie. Închis în universul său virtual, tânărul sau copilul –

acesta din urma mai ales cu programele de desene animate – găseşte o

falsă şi egoistă împlinire a aspiraţiilor sale spirituale şi intelectuale.

Efectele acestei „teledependenţe” sunt superficialitatea, sărăcia

sufletească, afectivă, intelectuală şi, mai ales pierderea capacităţii

autentice de comunicare. „Teledependenţa” se manifestă şi în cazul

persoanelor de vârstă medie sau chiar înaintată, ca un „răspuns” la

efortul, la stresul zilnic sau ca indiferenţă. Şi aici remarcăm aceleaşi

efecte: superficialitate, sărăcia sufletească, chiar şi o falsă impresie

despre problemele vieţii .

Un alt efect nociv pe care mass-media îl produce în plan spiritual este

relativizarea şi diluarea noţiunilor şi normelor fundamentale ale credinţei şi

moralei creştine. Indiferentismul religios şi relativismul moral al vremurilor

noastre au ca sursă, printre altele, şi un anume gen de prestaţie jurnalistică.

Tinerii îşi aleg modele şi îşi fac idealuri de viaţă din eroi de film sau

personalităţi artistice a căror moralitate sau influenţă normativă – în înţelesul

bun al cuvântului – sunt îndoielnice. Am aminti numai câteva astfel de

„personalităţi”, precum Michael Jackson sau liderul homosexual al grupului

vocal „Queen” – Freddie Mercury; vocalistul grupului rock „Nirvana” – Curt

Cobain, care s-a sinucis ca urmare a unei stări depresive provocată de o

supradoză de droguri şi desigur mulţi alţii.

3 .2 . EFECTELE SOCIALE ALE CONSUMULUI

DE PRESĂ SCRISĂ

Efectele mass-media

Funcţiile mijloacelor de comunicare în lumea noastră sunt în mod

indiscutabil importante. Şi, după cum li se atribuie adesea puteri intense, ele

sunt acuzate – de la dreapta şi de la stânga, din Nord şi din Sud de către cei

puternici şi de cei umili, de bătrâni şi de tineri – de toate relele societăţii

moderne.

Se poate enunţa principiul: comunicarea în masă are efecte. Acela pe

care îl poate avea asupra copiilor constituie unul dintre subiectele multor

cercetări din domeniul ştiinţelor sociale. Şi nu mai există îndoială : în funcţie

de conţinut, pot determina apariţia unor efecte pozitive sau negative. În

general, se admite faptul că mijloacele de comunicare în masă pot exercita o

influenţă puternică, pe termen lung, dacă mesajul este omogen şi mai ales

dacă urmează calea pe care o doresc beneficiarii.

Totuşi, tot mai des se pleacă de la principiul că mijloacele de

comunicare sunt atotputernice: tradiţie elitistă renăscută prin critica marxistă

şi bineînţeles, şi prin intermediul proprietarilor şi jurnaliştilor care găsesc în

aceasta multiple satisfacţii. Se crede că, dacă un mesaj este publicat, acesta

are cu siguranţă un impact, ca un glonţ tras la ţintă – de aici importanţa

indusă de analizele de conţinut.

Se uită însă un lucru: pentru ca un mesaj să existe este nevoie de cel

puţin două persoane, emiţătorul şi receptorul. Ori, s-a demonstrat de foarte

multe ori că utilizatorul nu este un receptor pasiv: el interpretează mesajul

conform experienţei sale, mediului, nevoilor şi dorinţelor sale. El nu este o

victimă a mijloacelor de comunicare de masă, ci un beneficiar. În consecinţă,

principala influenţă a mediilor de comunicare se exercită prin omisiune: ceea

ce ele nu spun are mai mare influenţă decât ceea ce spun.

Mijloacele de comunicare20 au, indiscutabil, o influenţă considerabilă,

furnizând informaţia şi stabilind ce eveniment şi care persoane sunt

importante. De altfel, se întâmplă ca simpla publicare a unei informaţii să

declanşeze o acţiune a puterilor politice înainte chiar ca utilizatorii să

20 Bertrand C.-J., Deontologia mijloacelor de comunicare, 2000, p.52

reacţioneze. Incontestabil este şi faptul ca mass-media stabilesc şi ordinea de

zi a societăţii: ele nu pot dicta oamenilor cum să gândească, dar decid la ce se

vor gândi. Oamenii îşi formează singuri o opinie despre subiectele care îi

interesează şi, de altfel, opinia majorităţii se impune adesea mijloacelor de

comunicare în masă (în special celor comerciale). Astfel a renăscut

convingerea celor care contează pe utilizatori pentru a cere şi obţine dovada că

mijloacele lor de comunicare în masă respectă deontologia, îşi controlează

calitatea şi oferă servicii bune.

Relaţia media-societate

Comunicarea (de masă şi inter-personală) este un element esenţial în

funcţionarea oricărui sistem social. La nivelul primar al analizei

„comunicarea”21 este procesul social fundamental şi, simultan este un fapt

social total. Presa, radioul şi televiziunea au fost şi sunt încă consideraţi

drept „autori speciali” cu existenţă, set de motivaţii şi valori plus un scop

acţional propriu.

Studiul comunicării din România ultimului deceniu subliniază existenţa

unor legături între sistemul mass-media şi ansamblul social total fără a

încerca să identifice structura şi particularităţile acestora.

Specificitatea unei analize sociologice „aplicate” asupra acestor inter-

relaţionări constă în extremă libertate pe care o poate oferi lipsa unei

„tradiţii” în domeniu. „Provocarea” 22 realului poate conduce însă la o

abordare limitată a domeniului de interes, care ar fi astfel prea puţin

contextualizat şi explicitat. De aici necesitatea unei abordări mult mai

generale a relaţiei media-societate care să preceadă şi să pregătească un

studiu de caz mult mai aplicat.

Teoria comunicării de masă cuprinde un model bazat un raţionament

cauzal-mecanicist, care poate fi regăsit şi în explicaţiile publice oferite în

legătură cu rolul şi funcţiile mass-media româneşti. Este vorba de clasica

21 Drăgan I., Paradigme ale comunicării de masă, 1996, p.1022 idem 21, p.28

„teorie a acului hipodermic al media” 23 (sau „modelul propagandei media”)

dezvoltat în Europa şi în America în perioada interbelică. În explicitarea relaţiei

dintre sistemul mijloacelor de comunicare în masă şi „corpul social”. Această

teorie postulează următoarele:

(1) mass-media are o putere absolută în influenţarea comporta-mentului

social la nivel individual şi grupal;

(2) audienţa mass-media este „pasivă” – individul receptează direct

mesajele comunicării de masă;

(3) relaţia dintre media şi societate este directă şi unidirecţională, strict

cauzală.

„Comunicarea de masă” deţine o poziţie de importanţă primă

postulându-se funcţionarea unei legături cauzale unidirecţională între

societate şi mass-media. A apărut astfel ceea ce poate fi numită ipoteza

dependenţei cauzal-lineare a publicului de mass-media. Cu toate că ea a

îmbrăcat mai multe forme, considerăm că enunţul următor poate constitui o

exprimare sintetică a sa:

Sistemul mijloacelor de comunicare în masă controlează „total” tipurile

de comportamente manifestate la un moment dat în societate .

Relaţia funcţională media-societate

„Mass-media au un rol decisiv în structurarea definiţiilor societale

alternative existente în societatea românească actuală” 24.

Structurarea relaţiilor inter şi intra-grupale va depinde astfel de

„strategiile” de acţiune acceptate în plan individual. „Alegerile” valorice şi

instrumentale (practice) vor fi astfel determinate atât de tipurile de

„racorduri” sociale (materiale sau psihologice) în care se află poziţionat un

individ cât şi de componentele subiective ale „câmpului său de atribute”

(valori, opinii, motivaţii). Media, atât ca tehnologie cât şi ca mesaj se

23 Rubin A.M., Media and Effect. A Uses and Gratifications Perspective., în Brayant J., Zilman D., Media Effects. Advances in Theory and Research., 1994, p.122

24 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p. 17

constituie astfel „resursă” funcţională pentru apariţia şi dezvoltarea unor

„comportamente sociale fragmentate” (opuse dar coexistente) din societatea

românească actuala.

Resurse mediatice în plan acţional

„Mass-media – prin mesajele pe care le transmit – constituie un

mecanism de control în plan social care este limitat la nivel individual şi

grupal de influenţa altor factori – externi comunicării de masă” 25.

La nivel social „controlul” manifestat prin comunicare este de două

tipuri: exogen (vertical), al „puterii” şi endogen (orizontal), cel al „influenţei”

(care ia forma persuasiunii). Rezultatul ambelor forme de „control”

comunicaţional este „socializarea” individului, un proces de „internalizare” al

obiceiurilor care guvernează viaţa socială. Fiind dat că, prin definiţie,

„socializarea” presupune „construcţia identităţii de sine”, influenţa exercitată

de comunicarea de masă în acest plan va fi mediată prin relaţiile de

apartenenţă şi de opoziţie inter-grupală, fiind (cu necesitate) limitată de

acestea.

Problema relaţiei dintre comunicare şi societate constituie „nucleul” de

studiu în cazul sociologiei comunicării de masă. Cercetătorii din domeniu

disting mai multe „modele” alternative, care atrag atenţia permanent asupra

caracterului parţial al acestora:

I. Teoria „cursului în două trepte” („two step flow”) a comunicării.

II. Modelul „utilizărilor şi gratificaţiilor” (asociate media).

III. Teoria „audienţei active” şi etnografiilor asupra receptării mesajelor

media în contextul vieţii de zi cu zi.

I. Modelul „cursului în două trepte” al comunicării relevă cel puţin trei

aspecte pe care le-am considerat importante în această lucrare:

a.) publicul este selectiv în utilizarea media la nivel individual şi inter-

grupal;

25 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p.18

b.) comunicarea inter-personală are o eficacitate sporită comparativ

cu expunerea la mesajele media în schimbarea credinţelor şi atitudinilor ;

c.) schimbarea opiniilor, ideilor şi opţiunilor audienţei este rezultatul unui

„complex” de factori exogeni şi endogeni indivizilor umani în cauză . Prin urmare

comunicarea de masă este doar o cauză necesară dar nu şi suficientă în

explicarea transformărilor comportamentale.

II. Teoria „utilizărilor şi gratificaţiilor” a implicat o „deplasare” de

accent fundamentală în studiul sociologiei comunicării de masă: scopul

principal al cercetării – citând astfel studiul celebru a lui E. Katz26 – nu a mai

fost răspunsul la întrebarea: „Ce fac media oamenilor ?”, ci problema: „Ce fac

oamenii cu media ?”

Dezvoltările ulterioare ale acestei teorii au condus atât la o „tipologie

a nevoilor şi satisfacţiilor” asociate utilizării media cât şi la diferenţirea între

modelul cognitiv şi cel cultural subsumate acestei teorii majore din sociologia

comunicării de mase.

Tipologia nevoilor şi motivelor asociate utilizării media elaborate de D.

McQuail, J. Blumler27, include următoarele dimensiuni:

informarea căutarea „orientării” în diferite medii sociale şi în

valoarea socială;

identitatea personală reântărirea valorilor personale, descoperirea

de modele comportamentale;

integrarea şi interacţiunea socială posibilitatea inter-relaţionării cu alţii,

dobândirea capacităţilor de a analiza diferite „roluri sociale” .

Teoria utilizării mass-media28 asociată cu “aşteptarea” valorii,

diferenţiază două tipuri de „gratificaţii” (semnificaţii) derivate din

utilizarea media:

26 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.270

27 Rubin A.M., Media and Effect. A Uses and Gratifications Perspective., în Brayant J., Zilman D., Media Effects. Advances in Theory and Research., 1994, p.124

28 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.275

„aşteptările” bazate pe credinţa sau percepţia că un obiect posedă

un anumit atribut sau că un comportament va avea anumite consecinţe;

„evaluate” care se fundamentează pe o serie de valori pozitive sau

negative asociate calităţii sau consecinţei aşteptate.

Denis McQuail29 a dezvoltat două „modele” principale subsumate

teoriei utilizărilor şi gratificaţiilor:

un model „cognitiv” în care utilizările media sunt „relaţionate”

(legate) de aspectele cotidiene (de zi cu zi ale vieţii) şi care, în consecinţă

pune un accent deosebit pe nevoile de informare plus integrarea şi

interacţiunea socială. În acest caz există o disjuncţie spaţio-temporală între

„satisfacerea nevoilor” şi actul propriu-zis de expunere la media.

o alternativă „culturală” care subliniază experienţele şi

gratificaţiile imediate (conectate în spaţiul şi timpul social) dezvoltate prin

consumul mesajelor comunicării de masă.

Aceste cercetări au dus la următoarele:

Comportamentul de comunicare, inclusiv selecţia şi utilizarea media,

este direcţionat şi motivat de un anume scop. Comportamentul social în

raport cu mass-media are astfel o natură funcţională – sau „utilitar

pragmatică” – incluzând definirea unor „obiective” asociate expunerii la

media.

Oamenii selectează şi folosesc mijloacele de comunicare în masă

pentru a-şi satisface o serie de nevoi şi aşteptări personale. Utilizarea media

poate fi atât al nevoilor umane bazale cât şi o trebuinţă de a satisface

dorinţe şi interese superioare.

Comportamentul de comunicare al oamenilor este mediat de o mulţime

de factori sociali şi psihologici. Aşteptările în plan personal asociate cu

mass-media sunt modelate de predispoziţii, interacţiunea cu alţii şi de mediul

social. Răspunsurile comportamentale la mesajele media sunt „filtrate” de

29MeQuail Denis, Mass Communication Theory. An Introduction., 1992, p. 8

situaţiile sociale şi psihologice : potenţialul pentru interacţiune inter-

personală, rolurile şi status-urile sociale, personalitatea individuală.

La nivel individual media concurează cu alte forme de comunicare

atunci când sunt căutate „alternative” de selecţie, atenţie şi utilizare pentru

satisfacerea nevoilor şi dorinţelor umane. Cu alte cuvinte, comunicarea de

masă şi cea inter-personală se află într-o relaţie de dependenţă reciprocă.

Oamenii sunt mai influenţabili decât media în această relaţionare, însă

ei pot manifesta unele iniţiative care să medieze „pattern”-urile şi

consecinţele utilizării media. În acest proces, media poate afecta

caracteristicile individuale sau structurile sociale, politice, culturale şi

economice ale unei societăţi.

III. Teoria „audienţei active” şi studiile de „etnografie” asupra

receptării mesajelor media s-au constituit, istoric, ca o reacţie la teoriile

funcţionaliste (funcţia de „agenda setting” a media sau modelul „utilizărilor

şi gratificaţiilor”) fiind parte integrantă a fenomenului care, actual, este

desemnat generic ca „paradigme alternative ale comunicării de masă” 30.

Etnografiile audienţei31 au dus la o serie de dezvoltări actuale ale

teoriei utilizărilor şi gratificaţiilor :

ideea conform căreia mass-media au rolul de a fixa programul

discuţiilor inter-personale.

considerarea mesajelor comunicărilor de masă drept factori decisivi

în socializarea individului.

concepţia potrivit căreia mass-media exercită un efect de structurare

a interacţiunilor la nivel inter-grupal.

Teoria audienţei active a încercat să surprindă patru dimensiuni la

un nivel general de analiză:

există un conţinut dinamic de-a lungul căreia se structurează relaţia

media societate.

30 Drăgan I., Paradigme ale comunicării de masă, p.24231 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p.49

49

efectele media în plan social marchează acele puncte în care

audienţele:

„interpretează” şi înţeleg diferit mesajele transmise de comunicarea

de masă;

„acţioează” asupra acestor semnificaţii în contexte evenimenţiale şi

structurale variate.

structurarea socială este influenţată de modalităţile concrete ale

comunicării la nivel macro şi micro-social.

Relaţia media-societate este dinamică şi bidirecţională. Sistemul mass-

media nu acţionează direct liniar asupra societăţii ci influenţa sa este mediată

în interiorul unei reţele de factori care fac posibilă comunicarea societală

(Katz)32. Oamenii selectează activ dintre alternativele de comunicare în

funcţie de aşteptările şi nevoile lor concrete şi de protecţiile unor acţiuni

viitoare (McQuail şi Blumler) 33 formele specifice ale relaţiei media-societate

reprezintă manifestări particulare ale practicilor societale generale –

comunicarea devine astfel resursă socială şi simultan tip de capital social şi

uman.

Din perspectiva teoriilor opiniilor publice,

mass-media este definită ca: „raporturile şi mijloacele tehnice de

transmitere a mesajelor (instrumentul comunicării)”;

influenţa este înţeleasă drept: „… un mijloc simbolic de persuasiune

… care determină decizia celuilalt de a acţiona într-un anumit fel pentru că

simte că acesta este un lucru bun pentru el şi nu pentru că prin non-

conformare şi-ar încălca anumite obligaţii” ;

putere este definită ca: „capacitatea cuiva de a-şi impune voinţa în

cadrul unei relaţii sociale, în ciuda oricărei rezistenţe întâmpinate şi indiferent

de factorii care determină această capacitate” ;

32 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.243

33 idem 3250

public este definit formal drept: „… un grup de persoane afectate de

o problemă socială faţă de care adoptă o poziţie pro sau contra exprimată cu

diferite grade de intensitate” ;

audienţă-public: „…ansamblu structural de indivizi care receptează

mesajele mass-media;

audienţa este înţeleasă uneori ca: „… totalitatea receptorilor unui

mesaj difuzat printr-un anumit mediu de comunicare în masă” ;

într-o definiţie standard prin audienţă activă se înţelege: „…

răspunsul publicului de (acceptare sau respingere) a mesajelor transmise de

mass-media;

iar studiile etnografice ale audienţei se centrează pe: „analiza

proceselor culturale şi de comunicare în localizările lor „naturale” şi

simbolice plus materiale” .

Audienţa în schema – deja clasică – a procesului comunicării propuse de H.

Lasswell este o etapă din secvenţa comunicaţională – „Cui ?” (către cine se

realizează comunicarea ?). O definiţie relativ formală ar fi:

„Audienţa este alcătuită din elemente în plan social care – în

„lanţul” procesului comunicaţional – se constituie ca <receptori> ai

mesajelor transmise prin mass-media”.

51

C A P I T O L U L I V

R E F L E C T A R E A Î N P R E S A S C R I S Ă

A F E N O M E N U L U I

D E V I O L E N Ţ Ă Ş I A G R E S I V I T A T E

4 .1 . ANALIZA DE CONŢINUT A TITLURILOR

DIN PUBLICAŢIILE PERIODICE

Metodologie :

Este evident că un astfel de fenomen – violenţa – nu poate trece

neobservat, iar instituţiile informaţionale sunt omniprezente. Dacă pornim de

la ideea certă, ca mass-media are rolul fundamental să informeze opinia

publică şi să o influenţeze, atunci ajungem la concluzia reală, desigur, ca

mass-media informează şi despre fenomenul violenţei. Pentru a evidenţia

existenţa, aria de desfăşurare şi de persistenţă a celor două „forţe” (violenţa

şi agresivitatea), am ales reflectarea în presa scrisă, mai exact în cotidianele

Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional, deoarece – conform unor studii realizate

de cotidianul „Capital” – sunt printre cele mai importante cotidiene naţionale

care informează cel mai bine despre fenomenul tratat în aceasta lucrare.

În paginile acestor ziare, articolele prezentate sunt apreciate în funcţie

de anumite criterii cum ar fi: social (despre violenţă), politic, monden,

fiecare dintre aceste criterii având diferite grade de intensitate. Noi vom lua

în considerare numai acele articole cu şi despre violenţă, după cum sunt ele

apreciate în paginile alocate special din perioada 01 noiembrie 2002- 28

februarie 2003 (două luni de sfârşit de an şi două luni de început de an).

Obiectivele analizei :

Pentru analiza ce se impune unui astfel de subiect, am ales spre

discutare trei cotidiane cu orientări politice diferite şi care informează 52

obiectiv despre fenomenul de violenţă. În acest sens, am desfăşurat un studiu

calitativ, utilizând tehnica analizei documentare, a articolelor apărute pe

parcursul a doi ani.

Astfel, cotidianele Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional sunt „disecate”

pe perioade mari cu pasuri statistice mobile, pentru observarea şi comentarea

frecvenţei articolelor ce desemnează violenţa. Vom încerca să grupam pe

„orizontală” şi pe „verticală” articolele selecţionate pe tipuri de acte de

violenţă în funcţie de frecvenţa apariţiilor pentru fiecare cotidian în parte,

evidenţiind astfel aspectele teoretice pe care le-am expus în primele trei

capitole.

Ipo teze de lucru :

Lumea în care trăim este invadată de agresivitate din cauza articolelor

pline de violenţă dar şi mai ales a cărţilor care propulsează violenţa. După

revoluţia din decembrie 1989 presa a intrat în România în perioada sa adultă,

când articolele au atins un apogeu în ceea ce priveşte publicarea de violenţă,

influenţând puternic viaţa publică şi cea privată. Astfel, apare şi prima

generaţie de tineri români crescută cu presa, cu spectacolul violenţei scrise,

cu creşterea masivă a delincvenţei juvenile şi cu amplificarea violenţei în

mass-media.

Atât tinerii cât şi adulţii, nu sunt capabili să facă deosebirea dintre

spectacol şi realitate la nivelul ideilor şi comportamentelor. Cu cât un articol

din presă este evaluat mai realist, cu atât mai puternic va fi resimţită şi

percepută violenţa conţinută. De aceea violenţa reflectata în presă şi în

literatură, nu trece fără sa lase urme în modul în care oamenii se raportează la

ceilalţi şi la societate. Consumul masiv de articole violente îi

desensibilizează pe oameni, aceştia nemaifiid sensibili la actele de violenţă şi

la victimele violenţei. Starea de indiferenţă se manifestă printr-un

comportament nesocial, oamenii fiind mai puţin dispuşi să vină în ajutorul

victimelor violenţei. Expunerea la violenţa mediatică duce la un proces de 53

desensibilizare faţă de victimă, oamenii obişnuindu-se cu astfel de ştiri. Astfel

se reduce comportamentul de întrajutorare, de milă faţă de cei aflaţi în situaţii

dificile. Se pare ca desensibilizarea emoţională are un efect semnificativ în

impactul mass-media asupra creşterii violenţei.

Pornind de la ipoteza că violenţa este publicată într-o cantitate mult

prea mare, vom analiza modul în care aceasta este prezentă în casele

cititorilor prin numărul de articole publicate accesibile atât adulţilor cât şi

tinerilor. În publicaţiile ultimelor decenii se simte accentul pus tot mai

insistent pe latura tot mai spectaculoasă a violenţei prin utilizarea la maxim a

forţei, sugestiei, informaţiei ce amplifică anxietatea cititorilor.

Unele dintre ziarele monitorizate de noi sunt şi cele care prezintă cel

mai mare tiraj din România (Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional). Prin analiza

făcută se va dovedi sau infirma faptul că o mare parte a succesului acestor

publicaţii se datorează promovării violenţei.

Violenţa promovată de presa scrisă din România are un efect negativ

asupra populaţiei noastre, iar conţinutul încărcat de violenţă şi promovat de

presă acţionează în sensul că deşi multe acte agresive sunt prezente ca

negative şi autorii lor sunt pedepsiţi, cele mai multe apar ca mijloace de

satisfacere a unor interese, ca aducătoare de câştiguri. Asociate cu

personajele pozitive, astfel de comportamente sunt gratificate material şi

social de colectivitate, fiind considerate demne de urmat. La mai mulţi

cititori, un asemenea conţinut slăbeşte constrângerile şi sentimentele faţă de

agresiune, dobândite prin socializare şi educaţie. Aceste constatări ne duc cu

gândul la modul în care violenţa poate acţiona într-o societate cum este cea

românească în prezent şi ce efecte poate avea asupra populaţiei acesteia.

Putem spune aşadar că, mai ales în România, folosirea în mass-media a

violenţei ca un element util şi eficient pentru atingerea unor scopuri, pentru

satisfacerea unor interese ca „scopul scuză mijloacele”, poate influenţa

negativ, adâncind frustrarea unor indivizi care constată că prin mijloace

legitime nu pot spera la satisfacerea dorinţelor lor. Aceste influenţe negative,

posibile, devin mai pregnante în cadrul societăţii româneşti, în care, multe

54

dintre mesajele mass-media subliniază o cauzalitate directă între bogăţie şi

folosirea violenţei pentru a ajunge la ea.

Negreşit, societatea româneasca de azi resimte puternic presiunea

violenţei, a violenţei sălbatice şi sângeroase cât şi a celei insiduoase şi mai

puţin spectaculoase care ne urmăreşte în toate momentele noastre cotidiene,

care pătrunde, făcând ravagii, în intimitatea gândurilor noastre, ne alterează

şi ne aliniază nu numai afectele ci şi ideile. În multe articole violenţa

„normală” a cotidianului constituie tema dominantă.

Acest aspect spectaculos, senzaţional, proiectat pe fundalul unei lumi

fără speranţă şi fără sens este, probabil ceea ce şochează cel mai mult, dă

naştere unor reacţii puternice şi conferă o dimensiune impresionantă unei

teme vechi cum este violenţa, prezentată în toată istoria presei.

Observarea impactului din ce în ce mai mare pe care presa îl are asupra

societăţii, trebuie să declanşeze un semnal de alarmă asupra conturării din ce

în ce mai clare a ideii de violenţă mediatică. Aşadar, fie că ne place sau nu,

articolele violente ale ziarelor induc comportamente agresive pentru cititorii

de o anumită vârstă cum ar fi cei adulţi şi adolescenţi.

Constatări principale :

În perioada 1 noiembrie- 28 februarie am înregistrat 314 articole care

consemnează despre fenomenul de violenţă. Dintre cotidienele urmărite, cel

care a publicat cele mai multe articole de acest gen este Ziua (42,03%),

urmată de Evenimentul Zilei (33,12%) şi de Naţional (24,04%), după cum

vedea şi în tabelele de mai jos:

Z i u a

55

Tabel 4.1.

Total articole care

acoperă fenomenul

de violenţă

Numărul de articole

consemnate de Ziua

Raport numărul de

articole publicate de

Ziua – total articole

consemnate

314 132 42,03%

E v e n i m e n t u l Z i l e i

Tabel 4.2.

Total articole care

acoperă fenomenul

de violenţă

Numărul de articole

consemnate de

Evenimentul Zilei

Raport numărul de

articole publicate de

Ev. Zilei – total articole

consemnate

314 104 33,12%

N a ţ i o n a l

Tabel 4.3.

Total articole care

acoperă fenomenul

de violenţă

Numărul de articole

consemnate de Naţional

Raport numărul de

articole publicate de

Naţional – total articole

consemnate

314 78 24,04%

Distribuţia pe luni a articolelor cu conţinut violent ne arată că

pentru toate ziarele lunile: decembrie şi ianuarie sunt cele mai sărace în

astfel de articole, deoarece atenţia cotidienelor în discuţie s-a concentrat

mai mult asupra evenimentelor specifice sărbătorilor de iarnă,

conferindu-le astfel o nota mult mai tonică. Din acest motiv, se poate

observa o mare diferenţă între procentajul raport-articole înregistrat în

lunile decembrie – ianuarie şi noiembrie – februarie, cele din urma

acoperind şi promovând în acest fel violenţa mai mult decât cele dintâi

56

discutate, deoarece acestea revin la „realitatea” cotidiană. Aceste evaluări

sunt confirmate şi în tabele de mai jos:

Tabel 4.4.

Total articole care

consemnează despre

violenţă

Numărul de articole

acoperit în luna

noiembrie

Raport numărul de

articole publicate în

noiembrie – total

articole consemnate

314 205 65,28%

Tabel 4.5.

Total articole care

consemnează despre

violenţă

Numărul de articole

acoperit în luna

decembrie

Raport numărul de

articole publicate în

decembrie – total

articole consemnate

314 32 10,19%

Tabel 4.6.

Total articole care

consemnează despre

violenţă

Numărul de articole

acoperit în luna

ianuarie

Raport numărul de

articole publicate în

ianuarie – total articole

consemnate

314 32 10,19%

Tabel 4.7.

Total articole care

consemnează despre

violenţă

Numărul de articole

acoperit în luna

februarie

Raport numărul de

articole publicate în

februarie – total articole

consemnate

314 45 14,33%

57

O constatare semnificativă ne arată că din cele patru luni selecţionate,

luna de sfârşit de an – noiembrie (65,28%) – este cea mai bogată în acest gen

de articole, detaşându-se considerabil, cu 61% faţă de celelalte (34,71%),

(vezi tabelul 4.8.)

Tabel 4.8.

Perioada Ziua Evenimentul Zilei

Naţional Total nr. De art.publicate în

fiecare luna

noiembrie 88 58 59 205

decembrie 8 14 10 32

ianuarie 12 16 4 32

februarie 24 16 5 45

Total nr. de art. publicate de fiecare ziar 132 104 78 314

Zilnic, presa prezintă cazuri înspăimântătoare ce au la bază agresiunea,

de la cea verbală, la cea fizică şi, în ultimă instanţă, cu cel mai dramatic final

– crima – sentimentul insecurităţii personale, devenind din ce în ce mai

puternic. Plecând de la această afirmaţie, am grupat articolele pe

domeniile/sectoarele de infracţionalitate în care au fost săvârşite delictele şi

actele de violenţa consemnate în acestea (vezi tabelul 4.9., de mai jos).

Tabel 4.9.

Criminalitatea şi evoluţia unor subcategorii de infracţiuni Judecate* în perioada 01noiembrie 2002- 28 februarie 2003

I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei

Naţional Total articole

Contra avutului public :

Ameninţare cu bombe/ siguranţa naţională

25 12 9 46

* Rădulescu S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, 1999, p. 18158

I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei

Naţional Total articole

Contra persoanei :

Omor :

consumat

tentativă

deosebit de grav

ucidere din culpă

cu arma alba

- - - -

15 14 5 34

2 1 - 3

2 3 - 5

5 3 - 8

6 1 1 8

Lovituri cauzatoare de moarte 1 - 2 3

Vătămare corporală :

gravă

din culpă

tortură/maltratare

6 5 7 18

6 1 3 10

- - - -

2 1 - 3

Violenţa domestică :

matricid

patricid

pruncucidere

incest

omor

omor cu armă albă

omor deosebit de grav

vătămare corporală

vătămare corporală grava

lov. cauzat. de moarte

- - - -

- 2 - 2

- 1 1 2

3 1 2 6

2 3 3 8

4 1 5 10

- 1 3 4

1 - 4 5

9 2 1 12

2 1 2 5

- 1 1 2

Viol 3 4 4 11

Tentativă/lipsire de libertate (răpire, sechestrare)

6 5 4 15

Contra relaţiilor de convieţuire socială :

Trafic de substanţe chimice periculoase

4 - - 4

Ultraj contra bunelor maniere (hărţuire verbală şi sexuală)

2 4 - 6

Prostituţie şi proxenetism 4 4 3 11

Pedofilie 9 16 7 32

59

I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei

Naţional Total articole

Contra avutului privat :

Tâlhărie 2 3 3 8

Jaf 2 2 3 7

Vandalism 1 - 1 2

De la regimul unor activităţi reglementate de lege :

Infracţiuni la regimul armelor 5 9 - 14

Crima organizată/mafie/corup. 3 3 5 11

T O T A L articole : 132 104 78 314

Concluzii :

Din articolele selecţionate, reţinem că presa acoperă aproape toate

„domeniile”, în sensul ca jurnaliştii acordă atenţie tuturor „tipurilor” de fapte

şi acte care intră sub jurisdicţia fenomenului de violenţă, scriind despre bătăi,

răpiri, despre victimizarea copilului, despre violenţa în prostituţie şi

proxenetism, despre violenţa mafiei etc. evidenţiindu-se astfel că se folosesc

mai multe moduri în săvârşirea actelor de violenţă.

Constatările analizei ne confirmă ipoteza de la care am pornit şi anume

că presa din România cultivă violenţa într-o mare masură. Această

presupunere este dovedită mai ales de numărul de articole ce conţin acte de

violenţă.

O evaluare semnificativă ne arată că „aprovizionarea” publicului cu

articole ce conţin acte de violenţă este un lucru „obişnuit” pentru ziarele

analizate, în fiecare zi din lunile urmărite semnalându-se cel puţin 1-2 articole de

acest gen. În general tendinţa presei este de a exagera actele de violenţă

neavând tot timpul probate toate informaţiile. „Atac cu bombă la liceul

VIP”(Ev.Zilei , 7 nov.), „Misterele de la Monnet”(Ziua ,11 nov).

Studiul evidenţiază ca aproximativ toate materialele se bazează pe

60

administrarea unui factor condiţionat de şoc – care manipulează şi

modelează atitudinile şi comportamentele receptorilor – în interesul

instituţiilor de presă. Competiţia din domeniu obligă la o relatare

preferenţială a ştirilor „violente”, mizând tot mai mult pe mitul subiectului

„bombă”.

Maniera în care ziariştii au predilecţie pentru ştiri „spumoase” care să

impresioneze cititorii, dar totodată şi informându-i constant şi obiectiv despre

evenimentele cu caracter violent, – pentru că reprezintă o realitate ce nu

trebuie ignorată – îi face sa relateze îndeosebi despre crime, violuri,

pedofilie, relevâd astfel – spre surprinderea şi inconştienţa noastră – lumea

„bolnavă” în care trăim, cum ar fi : „Si-a ucis sora inspirat de ”Scream 3”( 28

ian, Naţional), „Si-a ars casa cu tot cu copii şi soţie” ( 14 dec, Naţional), „Plecată

la colindat, găsită decapitată”(30 dec, Ev.Zile i), „Crimă abominabilă într-o

comună din Vaslui”(12 nov, Ziua), „Si-a împuşcat iubita în cap”(5 nov , Ziua),

„Crime sataniste la Craiova” (5 nov , Ziua), „Trei fete violate de tată şi de

rude”(8 nov , Ev.Zilei).

Printre evenimentele cele mai intens mediatizate pe parcursul mai

multor ediţii, îndeosebi în luna decembrie - când s-a consemnat un număr mai

mic de evenimente infracţionale datorită sărbătorilor, deşi rata lor de

producere a fost aceeaşi – este şi cazul pedofililor Treptow şi Sounalet :

”Treptow are îndurare în justiţie”(12 nov , Naţional), ”Treptow se apară cu

intrarea României în NATO”(10 dec, Ev.Zilei), „Pedofilul Treptow şi-a recunoscut

crima”(10 dec, Ziua), „Pedeapsa maximă pentru istoricul american” (12 dec ,

Ev.zilei), „Comando pentru Sounalet”(10 dec , Ziua), „Cazierul lui Sounalet trimis

de Interpol la Iaşi”(16 dec , Ev.Zilei), „Sounalet rămâne în arest de Crăciun”( 24

dec , Ev.Zilei).

Ziua – între adevăr şi informaţie

Cotidianul Ziua este unul dintre ziarele naţionale cu cel mai mare tiraj;

şi asta nu numai datorită profesionalismului de care dau dovadă ziariştii, ci şi

datorită look-ului ziarului care incită la cumpărare. Ziua este unul dintre cele

61

mai „dure” ziare din punct de vedere al informaţiei, căutând uneori să ajungă

la limita dintre necesar şi chiar „dezinformare”.

Privind şi analizând fenomenul violenţei din paginile acestui ziar,

putem afirma că ziariştii acestui cotidian au o adevărată predilecţie pentru

subiecte senzaţionale, având un stil acid, caracteristic. Pe lângă articolele

scrise cu nerv, conţine, în rezumat şi alte subiecte de larg interes. În toate

cele 132 de articole selecţionate se poate observa nu numai scriitura de presă

bună din punct de vedere calitativ, dar şi tendinţa de finalizare a ceea ce unii

ziarişti încep într-un număr de ziar. Ei continuă să „sape” şi să aducă la

„senzaţional” subiectul care li s-a părut interesant.

Cotidianul Ziua, are pagina Eveniment, unde putem găsi informaţii

„fierbinţi” despre fenomenul discutat în această lucrare, dar cea mai bogată

pagină cu articole despre violenţă este numită Dezvăluiri, care variază de la

pagina 6, până la pagina 10 (depinzând, de asemenea, de încărcătura

respectivului număr de ziar). Ziariştii acestui ziar conving prin radicalitatea

cuvântului şi prin forţa sa. Ei scriu consecvent şi bine, fiind informaţi corect

şi redau cititorului exact mesajul pe care doresc sa-l transmită.

Evenimentul Zilei – între necesar şi senzaţional

Dacă până aici, cotidianul Ziua a fost cel care a trecut drept unul cu

„priză” la public, din punct de vedere al calităţii, Evenimentul Zilei aduce

senzaţie şi cantitate, în cele 104 de articole selectate timp de 4 luni de zile.

Cât despre fenomenul ce ne interesează, are două pagini speciale numite

Cotidian – care variază între paginile 2 şi 3; 6 şi 7 – şi Eveniment la

paginile 4 şi 6.

Şi pentru acest cotidian este valabilă afirmaţia că: ziariştii sunt foarte

interesaţi de subiecte din sfera violenţei şi agresivităţii, acordând un spaţiu

redus altor fenomene care, deşi sunt manifestate la scară mare, sunt mai puţin

mediatizate.

Scris de o echipă redacţională cu o mare experienţă, este foarte apreciat

de oamenii dinamici, ceea ce fac din Evenimentul Zilei un ziar serios, citit şi

influent. Stilul său gazetăresc este foarte apreciat de românii din ţară şi de 62

pretutindeni, având şi sait-ul de ştiri cu cel mai mare trafic din România.

Întâlnim în Evenimentul Zilei din punct de vedere al limbajului acea „duritate

– dulce” a expresiilor, pe care n-o putem întâlni la alt cotidian naţional. La

Ziua, termenii se folosesc prea direct, iar duritatea dezvăluie realitatea într-

un mod care incită la comentarii despre limbajul folosit de ziariştii acestui

cotidian.

Naţional – între senzaţie şi adevăr

Naţional este un ziar care a căpătat notorietate tocmai datorită

articolelor de supersenzaţie pe care le-a publicat înca de la primele apariţii.

Şi-a mărit spaţiul de „acţiune” cu câteva luni în urmă. Am ales spre analiză

acest cotidian deoarece este unul care în viitorul apropiat o să capete şi mai

multa credibilitate având ziarişti tineri, bine pregătiţi. Până nu de mult timp,

acest cotidian scria despre violenţă din „necesitate”, din dorinţa de a obţine

cât mai mult public cititor, dar, de-a lungul anilor ziariştii aduc elemente

noi, bine închegate care doresc a reconstrui practic poziţia ziarului.

Există şi o pagină de Eveniment, care încearcă să acopere toate laturile

acestui fenomen social grav. Întâlnim frecvent şi opiniile unor demnitari şi

poliţişti, cum ar fi Radu Filip, preşedintele C.N.A. : „Violenţa ocupa 90 -92%,

din durata unui program TV sau o bună parte din paginile cotidienelor”,

afirmaţie făcută la 28 ianuarie 2002 în pagina de Eveniment a cotidianului

Naţional.

Am sesizat că în acest cotidian spre deosebire de Ziua şi Evenimentul

Zilei, nu exista „dezvăluiri” în serial, acest fapt conducând la ideea că pentru

acest ziar mai important este sa „vorbească” despre subiecte de actualitate,

decât să încerce sa rezolve dilema cititorului despre un anumit subiect despre

care a scris şi care nu s-a finalizat. Atitudinea politică a ziarului indică faptul

că deşi în Naţional se scrie despre violenţă, articolele sunt doar la nivel de

ştire lăsând parcă anchetele pentru ziarul cel mai bun în materie, adică Ziua.

În ceea ce priveşte „cantitatea” de adevăr cu care sunt scrise anumite

articole care desemnează violenţa, trebuie doar să ne dorim ca acestea să

63

spună adevărul; şi să speram că „adevărul adevărat” odată trecut prin mai

multe spaţii informaţionale nu se deformează.

Target-ul acestui subcapitol a fost exact definirea celor trei cotidiene din

punctul de vedere al importanţei dintre relaţia adevăr - informaţie - senzaţie-

necesar.

4 .2 . ANALIZA DE CONŢINUT PRIVIND RELAŢIA

ÎNTRE VIOLENŢĂ/AGRESIVITATE SI

COTIDIANELE ANALIZATE

Ideal ar fi ca într-o societate liberă, echilibrată, armonioasă, să nu

existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind pe deplin

securizat că niciodată şi nicăieri nu-l pândeşte vreo primejdie, indiferent de

statutul social, profesional, economic, pe linia vârstei, a sexului.

Din nefericire, însă, fiecare societate se confruntă cu fenomenul

infracţional care cel puţin în ultimul timp, manifestă o accentuată tendinţă de

creştere. Creşterea ratei violenţei şi agresivităţii reflectată în mass-media

determină intensificarea sentimentului de insecuritate resimţit în general de

către indivizi, dar mai ales de către cei care prezintă un mai mare risc victimal

sau un mai mare grad de vulnerabilitate victimală (copii, femei, persoane în

vârstă, handicapaţi).

Analiza de conţinut *

S-au folosit trei cotidiane naţionale spre analizare pe o perioadă de

patru luni (noiembrie 2002 – februarie 2003) ; fiind selecţionate un număr de

314 articole care au acoperit de fenomenul de violenţă.

S-au constatat următoarele:

a) cel mai ridicat grad de violenţă prezentat în paginile ziarelor îl

reprezintă cotidianul Ziua (42,03%), urmat de Evenimentul Zilei (33,12%) şi pe

ultimul loc Naţional (23,24%);

* Analiza are la bază Notele de curs, ale d-lui prof. D. Banciu64

b) cei care au comis aceste acte se clasifică după vârstă, după mediul

comiterii infracţiunii, dacă lucrau în momentul săvârşirii infracţiunii, dacă au

antecedente penale sau nu:

peste jumătate din infractori – 56 % au vârsta pană în 35 ani;

majoritatea – 76% au comis infracţiuni în mediul urban;

22% nu aveau un loc de muncă în momentul comiterii faptei;

34% sunt recidivişti şi au stat la ultima condamnare în penitenciar mai

puţin de doi ani.

c) după situaţia familială:

necăsătoriţi 28,93%;

căsătoriţi 32,6%;

concubinaj 5,56%;

divorţaţi 13,31%.

d) după nivelul şcolarizării:

nescolarizaţi 1,81%;

cu 1-4 clase 21,23%;

cu 5-8 clase 42,86%;

cu liceul incomplet 10,33%;

cu liceul absolvit 10,39%;

cu învăţământ superior incomplet 0,56%;

cu învăţământ superior absolvit 3,82%.

e) după locul de muncă avut în momentul comiterii faptei:

fără ocupaţie 26,9%;

muncitori 32,3%;

agricultori 1%;

funcţionari 0,5%;

65

alte categorii 11, 2%.

Sintetizând datele prezentate se scot în evidenţă caracteristicile

principale ale subiecţilor:

sunt oameni tineri 54,67%;

nivelul de educaţie şi cultură generală peste 85%, nu au depăşit

nivelul de 8 clase din care 26% nu au terminat cursurile primare;

76,08% din infracţiuni au fost comise în mediul urban.

Aceasta „radiografie” evidenţiază în limbajul datelor statistice, că un

segment important din numărul faptelor antisociale este rezultatul acţiunilor

desfăşurate de persoane din generaţia tânără, fapt ce creează îngrijorare cu

privire la perspectivele deloc încurajatoare pentru viitorul vieţii publice.

Accentuarea tot mai vizibilă a diferenţierilor în condiţia materială de

viaţă între indivizi şi chiar grupuri a avut ca efect proliferarea sentimentului

de frustrare, sentiment care neputând fi pe deplin controlat a dus în mod

inevitabil la săvârşirea unor acte penale . Tentaţia grupului infracţional

reprezintă în continuare acea irezistibilă vrajă ce pune stăpânire pe minţile şi

mai ales pe sufletele tinerilor proveniţi în special din familii dezorganizate.

În perioada de tranziţie prin care trece societatea românească, un factor

perturbator pentru viaţa şi dezvoltarea generală a tinerilor îl reprezentă

proliferarea deosebit de îngrijorătoare a unor publicaţii, reclame, filme cu

caracter obscen sau pornografice. Incapacitatea lor de a discerne caracterul

exclusiv comercial al acestor publicaţii afectează imaginea despre viaţă şi

despre normele existenţei civile în special, fapt ce se repercutează asupra

întregului sau comportamentului cotidian.

Opinia publică „drogată”, „anesteziată” de această incapacitate,

priveşte violenţa ca pe un spectacol imaginar şi se acomodează, ignorând

orice realitate. Sensibilă doar în faţa teoriilor, a imaginismului romantic, ea

„nu mai acceptă răul” şi se dezinteresează de crimă pur şi simplu.

„Săturată” de informaţii şi constatând că numărul agresiunilor creşte

necontenit, ea sfârşeşte prin a se blaza. Pentru ea spectacolul se repetă. Nu-şi

66

imaginează nici o clipă că victimele sunt fiinţe umane. Ea le vede cel mult ca

pe nişte actori de mâna a doua, ca pe nişte figuranţi. De fapt opinia publică

moare de indiferenţă. În ziua de azi, soarta de victimă nu mai este

îngrozitoare ca altădată. Suferinţa victimei nu este recunoscută, nu se discută

despre nenorocirea ei decât în funcţie de problemele ideologice: „Sunteţi

pentru sau contra pedepsei cu moartea ?” – este întrebarea ce se pune automat. Şi

persoana care trebuie să răspundă se impacientează. Pentru a răspunde la

întrebare trebuie să se alăture unei tabere sau celeilalte. Însă atunci când vreo

brută violează o fetiţă şi apoi o sugrumă, bieţii părinţi sunt întrebaţi dacă se vor

dovedi „capabili de ură”.

“Cu două mii de ani în urmă, la Atena violenţa şi crima aducea tristeţea

peste întregul oraş. Toţi oamenii simţeau ruşinea, revolta şi spaima. Douăzeci de

secole mai târziu, crima şi violenţa sunt tratate ca un fapt divers” 34, ca un fapt

comercial, care face să se vândă foarte bine.

Presa scrisă din România, dedică cel puţin o pagină cu şi despre

violenţă. Însă conţinutul şi forma de manifestare a opiniilor sunt puternic

dependente de sistemul de valori dominate în spaţiul în care are loc

socializarea. Sistemul de valori constituie nu cauza, ci contextul condiţional

al formării opiniei publice. Manifestările specifice fiecărei comunităţi,

precum şi trăsăturile de personalitate completează reperele „genetice” ale

opiniei publice. Sistemul de valori care conferă identitate structurală unei

comunităţi este definit, de obicei, ca sinteză a comportamentelor culturale şi

de civilizaţie admise ca legitime la nivel comunitar. Cultura cuprinde

totalitatea acţiunilor prin care omul cunoaşte şi valorizează natura din

perspectiva nevoilor şi scopurilor sale.

Atitudinea culturală a omului cuprinde o dimensiune explicativă şi una

valorificatore. Prima defineşte raportarea la sistemul integrat şi coerent de

valori existente, cea din urmă cuprinde modalităţile în care s-au reflectat

valorile în universul aşteptărilor concrete, aflat în permanenţă la graniţa dintre

ideal şi real.

34 Moustiers Piere, cit. în Buzărnescu Ş., Socologia opiniei publice, p.6467

Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacţie conduce la părerea că

receptorii primesc direct mesajele nefiltrate. Mass-media apare ca un instrument

care modelează receptorii, opinia publică. Acţionând ca un declanşator de

comportament social programat, mass-media poate determina orientarea în

direcţia dorită, a atitudinii şi comportamentului public.

La o analiză mai riguroasă, un asemenea model se înfăţişează ca având

ca având un caracter mecanicist şi lipsit de subtilitate, rezultat din acţiunea

directă a mass-media asupra unor receptori automatizaţi ce suportă efecte

imediate şi nemijlocite.

Oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte

integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcţiona în afara

informaţiilor furnizate de presă.

Unii indivizi sunt dependenţi de informaţiile oferite de mass-media pentru

„bunul mers al vieţii lor”, însă, în perioade de criză, de tranziţie, de

schimbare social rapidă, „dependenţa lor” se amplifică şi mai mult. În aceste

condiţii de derută, de teamă, de nesiguranţă, audienţa presei sporeşte foarte

mult.

Înainte de 1989 presa era limitată, numărul ziarelor era foarte scăzut şi

acestea erau controlate de putere. Materialele pe care le publicau erau atent

selecţionate, foarte „cuminţi”, iar cele despre violenţă cu prezentare de cazuri

nu existau. Puterea de atunci manipula opinia publică, prin intermediul presei

scrise; şi nu numai, făcând-o să creadă că trăim într-o lume curată, fără

evenimente violente, dar de fapt realitatea era alta. După 1989, presa „a

explodat”. Tonul dându-l Evenimentul Zilei. După modelul lui s-au format şi

alte cotidiene, cu excepţia că în timp Evenimentul Zilei şi-a schimbat

înfăţişarea dintr-un ziar „violent şi constant” într-un ziar serios, iar celelalte

ziare care l-au copiat la început au rămas la fel.

În general, oamenii consideră că presa exprimă ideile dominante , valorile

majorităţii într-o societate. Ca atare, ei îşi raportează propriile atitudini şi

68

idei la acest reper central. Presa are o forţă deosebită în influenţarea opiniilor

unor indivizi controlându-le comportamentul.

De mai multe ori s-a constatat că unele cazuri prezentate în presă nu s-

au prezentat chiar aşa. La 2-3 zile de la eveniment, presa aducea noi amănunte

care le contrazicea pe primele. Aici intervine fenomenul de dezinformare 35, care

are două dimensiuni: neintenţională şi intenţională, vizând fiecare segment de

opinie.

Sub aspect neintenţional, dezinformarea este generată de sursele de

mesaje deservite de neprofesionalişti. Diletantismul celor care transmit

mesajele, contribuie la colorarea senzaţională a conţinutului lor cu intenţia de

a stârni curiozitatea şi interesul unor segmente mai largi de opinie. Sporirea

gradului de audienţă a mesajului insuficient de prelucrat, sub raportul

pertinenţei, poate conduce la dezinformare.

Sub aspect intenţional, dezinformarea se face în funcţie de formele

simbolice prin care sunt modificate informaţiile din mesaj.

35 Buzărnescu Ş., Sociologia oiniei publice, p. 6269

C A P I T O L U L V

C O N T R O L U L ş i P R E V E N I R E A

F E N O M E N U L U I D E V I O L E N Ţ A

5 .1 . COMBATERA FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ

DIN PERSPECTIVA INSTITUŢIILOR IMPLICATE

Etimologia conceptului de violenţă variază datorită diferenţelor de opinie

de la o societate la alta, impersonal şi evolutiv.

Prin caracterul sau profund nociv, problema violenţei este astăzi în centrul

tuturor autorităţilor şi opiniei publice româneşti, în contextul în care organizarea

prevenirii violenţei pe plan naţional este determinată de dinamica şi continua

creştere a infracţionalismului, de diversificarea formelor sale de manifestare şi

de ridicarea ponderii criminalităţii cu un grad sporit de pericol social.

Realitatea de după revoluţie a demonstrat că actele de violenţă au sporit

considerabil, cuprinzând cetăţenii slab pregătiţi sau dezintegraţi familial.

Guvernul României a stabilit un program unitar de prevenire şi de combatere a

criminalităţii, care cuprinde dispoziţii speciale privind stăvilirea violenţei ca

„duşman al democraţiei”. La nivelul Parlamentului a fost constituită o Comisie

de ancheta a actelor de violenţă, care prezintă la sfârşitul fiecărui mandat o

analiză amănunţită a acestui fenomen.

Problema împiedicării fenomenului de violenţă, atât la nivel naţional cât

şi european a preocupat şi conducerea Ministerului de Interne care aadoptat

măsuri coroborate având rezultat final crearea unor organisme specializate care

vin să aplice prin exercitarea acţiunilor de serviciu tocmai reprimarea

fenomenului de violenţă.

În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei au fost înfiinţate structuri noi

cum ar fi formaţiuni specializate în combaterea violenţei în diferite

compartimente de prevenire a infracţiunilor.

70

La nivelul Ministerului de Interne există premise, (fiind elaborate şi

adoptate strategii şi politici generale şi sectoriale), consistente şi viabile,

inclusiv strategia de participare a Ministerului de Interne la programe şi

reuniuni internaţionale în vederea combaterii violenţei.

Reuniunile naţionale ale organismelor statului în activitatea de prevenire

şi combatere a violenţei, au condus la stabilirea de noi strategii, precum şi la

închegarea relaţiilor dintre departamente. Astfel, se constată o îmbunătăţire a

cooperării cu Ministerul Justiţiei şi Parchetul General, precum şi cu Serviciul de

Protecţie şi Pază şi Serviciul Român de Informaţii.

Strategiile de reprimare a criminalităţii impun mai multe măsuri. Pentru

prevenirea şi stoparea violenţei pe plan intern există mai multe soluţii cum ar

fi : redresarea economică, morală şi politică a societăţii; stoparea extensiei

criminalităţii economico-financiare; asigurarea unui mod de viaţă decent pentru

toţi cetăţenii ţi, impunerea fermă a legii penale.

Ministerul de Interne are de asemenea, o concepţie proprie în ceea ce

priveşte lupta împotriva violenţei şi - anume:

executarea de acţiuni radicale împotriva violenţei;

promovarea unei iniţiative legislative pentru extinderea

prerogativelor de constatare a faptelor de violenţă;

desemnarea strategiilor antiviolenţă;

încurajarea raportării cazurilor de violenţă de către public;

cooperarea internaţională;

instituirea de proceduri interne pe linie de violenţă;

iniţierea adoptării de acte normative privind solicitările de probe.

Combaterea nu poate avea eficienţă decât prin redresarea economică,

morală şi politică a societăţii, ca o condiţie esenţială pentru a asigura

respectarea legislaţiei de către cetăţeni.

Violenţa se poate diminua printr-un complex de măsuri menite să asigure

un mod de viaţă decent pentru toţi cetăţenii, dar şi prin impunerea fermă a legii

71

penale, care să descurajeze orice tendinţe de proliferare a acestui fenomen

exhaustiv.

Succesul luptei împotriva acestui flagel depinde în mare masură de

facilităţile legale de care trebuie sa beneficieze structurile specializate pentru a

avea acces la informaţiile „create” în jurul acestui fenomen.

Elaborarea unei legislaţii adecvate va constitui un pas important în

direcţia stăpânirii problemei violenţei.

Reglementări legislative

Codul Penal românesc are prevăzute reglementări clare în toate

infracţiunile şi contravenţiile ce ţin de agresiuni, începând cu vătămarea

corporală simplă sau gravă şi terminând cu alungarea, abandonul sau omorul.

În unele cazuri, Codul Penal face discriminări între infracţiunile petrecute în

familie şi infracţiunile de acelaşi fel (loviri, vătămări grave, viol, omor)

petrecute între alţi indivizi.

Libertatea presei are un ceva indispensabil democraţiei; în societăţile

moderne este un obiectiv sau mai degrabă un deziderat. În mare măsură,

libertatea presei este o instituţie abstractă, pur relaţionară, iar pentru

definirea ei este nevoie de o sumă a acestor inter-relaţii.

O societate este un număr de grupuri de interese: importante,

puternice, în opoziţie cu altele, mai slabe, mai puţin influente. La această

graniţă tectonică se naşte opinia. Dar numai o opinie agresivă face ca

libertatea presei sa fie un subiect controversat şi îl compromite pe ziaristul

care o susţine. Ba chiar îi limitează libertatea de mişcare ca profesionist de

presă, fie şi numai dintr-o normală reacţie de autoapărare a grupului agresat ;

grup ce nu reuşeşte să genereze un mesaj mass-media destul de penetrant,

opozabil.

Libertatea presei a început să se manifeste ca necesitate în România

odată cu aparenta transformare a instituţiilor vechii orânduiri, în altele noi.

72

Dar pentru a vorbi de transformare, e nevoie de schimbări de mentalitate care

nu apar niciodată peste noapte, aşa că putem vorbi de o „cosmetizare”.

Ziaristul este veriga dintre textul Constituţiei şi realitatea presei. Tocmai de

aceea el este cel care să cunoască şi să respecte cel mai bine litera legii şi, nu

în ultimul rând, un cod deontologic strict. În funcţie de fiecare stat, legislaţia

are diverse precizări în ceea ce priveşte agresiunea, indiferent de forma pe

care ar îmbrăca-o.

Reglementările Codului Penal românesc în vigoare în ceea ce priveşte

tipurile de infracţiuni contra persoanelor :

CAPITOLUL I – INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII

CORPORALE ŞI SĂNĂTAŢII

SECTIUNEA 1 – OMUCIDEREA

Art. 174 – Omorul

Art. 175 – Omorul calificat

Art. 176 – Omorul deosebit de grav

Art. 177 – Pruncuciderea

Art. 178 – Uciderea din culpă

SECŢIUNEA 2 – LOVIRE ŞI VATĂMAREA INTEGRITĂŢII

CORPORALE SAU A SANĂTĂŢII

Art. 180 – Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice

Art. 181 – Vătămarea corporală

Art. 182 – Vătămarea corporala gravă

Art. 183 – Loviturile sau vătămările cauzatoare de moart.

Art. 184 – Vătămarea corporală din culpă

CAPITOLUL II – INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

Art. 193 – Ameninţarea

Art. 194 – Şantajul

73

CAPITOLUL IV – INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII

Art. 205 – Insulta

Art. 206 – Calomnia

Reglementari deontologice

Experienţa ultimilor ani, în România, unde noţiunile de libertate a

presei şi deontologice sunt la început de drum, a dovedit că practicienii

instituţiilor mass-media, în dorinţa de a publica ştiri senzaţionale, cu

orice preţ, nu au ţinut seama de „minima moralia”.

Mass-media are nevoie de nişte reguli particulare deoarece ea

reprezintă sursa primară de informaţie într-o democraţie. Informaţia

credibilă şi corectă reprezintă elementul vital al procesului democratic , de

aceea opinia publică are dreptul să pretindă un anumit nivel al

comportamentului etic din partea instituţiilor mass-media. Astfel un cod

deontologic este indispensabil. Pentru a întări această afirmaţie, citez

codul sintetic din lucrarea lui Jean-Paul Bertrand 3 6 (vezi pag. 75).

Dincolo de curiozitatea publicului, chiar şi ştirile fierbinţi trebuie să

fie relatate temperat. Pentru a respecta acest criteriu, s-au enunţat reguli

generale în cazul folosiri unor anumite informaţii cum ar fi:

Crimele pasionale şi violurile . Crimele sunt, prin definiţie, de

interes public şi identitatea victimelor, în general, este dezvăluită în

timpul anchetelor. Dar, prin tradiţie, jurnaliştii omit numele victimelor

violului, cu excepţia cazurilor în care acestea au fost ucise sau sunt

persoane cunoscute. Faptul că acestea sunt de interes public, nu justifică

automat publicarea lor, mai ales din punct de vedere etic. Violul şi-a mai

pierdut din valoarea de stigmat social în ochii opiniei publice, dar

jurnaliştii ţ in să scoată în evidenţă că este un fapt antisocial. Din punct de

vedere al altor jurnalişti , anumite justificări, odată ce acuzările au fost

aduse şi se desfăşoară procese într-o curte de justiţie, mass-media poate

36 Bertrand J.-P., Deontologia mijloacelor de comunicare, 2000, p.7174

relata despre caz. Aceasta politică necesită publicarea atât a numelui

victimei, cât şi a vinovatului deoarece problema vinovăţiei urmează a fi

stabilită.

Consecinţele pe termen lung vor apărea în sânul societăţii atunci când

sunt dezvăluite numele victimelor unor acte sexuale sau crime. S-ar putea

spune că astfel de practici permit protejarea inocenţilor şi deteriorarea

acuzaţiilor frivole şi maliţioase. Pe de altă parte, presa poate traumatiza

în continuare victimele şi le poate transforma în martori atunci când se

ajunge la proces. Mai mult, o astfel de publicitate îi poate determina pe

alţii să nu mai declare poliţiei atacurile.

Pedofilia . Tradiţionaliştii ar putea obiecta că atunci când sunt

făcute publice informaţii despre pedofili şi abuzuri sexuale asupra

minorilor, se interpune o piedică în încercarea reabilitării persoanelor în

cauza deoarece se vor simţi stânjeniţi din cauza publicităţii . Totuşi

sporirea numărului de crime juvenile a căpătat interesul publicului şi,

baza de la care pleacă, justificarea este că majoritatea lumii, în special

adolescenţii , ştie să facă diferenţa dintre bine şi rău.

C O D S I N T E T I C

Valori fundamentalesă respecţi viaţasă promovezi solidaritatea între oameni

Reguli morale generale

să nu minţisă nu-ţi însuşeşti bunul altuiasă nu provoci inutil suferinţă

Principii jurnalistice

să fii competent (deci sigur pe tine, gata să-ţi recunoşti erorile)

să nu faci nimic care să nu diminueze încrederea publicului faţă de mijloacele de comunicare

să ai o viziune largă şi profundă asupra informării (informaţia să nu se limiteze la evident, la interesant, la superficial)

să oferi o imagine exactă, completă şi inteligibilă despre actualitate

să deserveşti toate grupurile (bogaţi, săraci, tineri, bătrâni, stânga, dreapta)

să stimulezi comunicarea, deci înţelegerea între oameni

să aperi şi să promovezi drepturile omului şi democraţia

să contribui la armonia societăţii

75

76

Propuneri

Persoanele trebuie să-şi ia anumite măsuri de precauţie pentru a evita

orice risc de victimizare: asigurarea intrărilor în locuinţe, evitarea locurilor

periculoase şi a companiilor dubioase, evitarea reclamei şi a publicităţii legate

de anumite bunuri şi câştiguri de valoare. Măsurile ce se pot lua în vederea

evitării riscurilor victimale pot fi clasificate în:

măsuri de protecţie socială;

măsuri de autoprotecţie;

strategii formative şi educaţionale;

strategii explorative;

strategii operaţionale de protejare;

strategii normative.

Măsurile de protecţie socială – revin în special organelor abilitate prin

lege cu prevenirea, descoperirea şi pedepsirea infractorilor. Acţiunile de pază,

de anticipare şi prevenire a infracţiunilor ale organelor de poliţie, aplicarea

corectă a normelor de drept penal în raport cu situaţia specifică diferitelor

infracţiuni sunt, direct sau indirect, măsuri sociale de protecţie împotriva

victimizării.

Masuri de autoprotecţie – sunt cele care revin în sarcina persoanelor

particulare, care trebuie sa evite riscul victimal şi al victimizării. Pentru evitarea

fenomenului de violenţă se propune urmărirea câtorva obiective importante :

educarea moral-juridică a cetăţenilor pe baza cunoaşterii legilor şi a

formarii convingerilor necesare respectării lor;

pregătirea antiinfracţională a populaţiei pentru a cunoaşte normele de

convieţuire socială, comportamentele generale de evitarea

circumstanţelor ori situaţiilor în care cetăţenii ar putea deveni

victime ale unor infractori;

77

sfătuirea şi îndrumarea individuală a cetăţenilor privind conduita ce

se recomandă a fi urmată pentru a împiedica evoluţia negativă a unor

stări şi ajungerea lor în poziţie de victime.

Pentru realizarea prevenirii generale este suficientă introducerea

represiunii şi nu severitatea acesteia. Se iau măsuri de ordin social şi economic

care să elimine sau să limiteze rolul factorilor care generează acest fenomen (ex.

iluminatul străzilor, descentralizarea administrativă, reducerea timpului de lucru,

reducerea consumului de alcool etc.).

Rata violenţei poate fi redusă ca efect al ameliorării mediului social, fapt

care presupune atât îmbunătăţiri de ordin economic, cultural şi social, cât şi

schimbări de tip atitudinal, respectiv implicarea directă a cetăţenilor la

eradicarea violenţei.

Strategii formative şi educative - accesul părinţilor şi profesorilor la

informaţii privind efectele nocive induse de mesajele violente difuzate de mass-

media; educarea şi formarea profesioniştilor din media fie în cadrul

învăţământului de profil, fie în cadrul unor cursuri special elaborate în acest scop

(cursuri de etică profesională) concentrate pe cunoaşterea efectelor

pozitive/negative ale media şi pe necesitatea asumării responsabilităţii acestor

efecte. Elaborarea şi acceptarea, în deplină cunoştinţă de cauză, a unui cod

deontologic care să susţină autodisciplina şi autoreglementarea în domeniu.

Strategii explorative – evaluarea dimensiunilor reale ale impactului

mesajelor violente atât asupra copiilor şi adolescenţilor, cât şi asupra adulţilor

din România; în studii de analize cantitative şi calitative a programelor oferite

acestora.

Stabilirea unor elemente pentru o strategie operaţională de protejare atât

a copiilor şi adolescenţilor, cât şi a adulţilor faţă de mesajele violente din mass-

media. Promovarea şi controlul gradului de respectare de către difuzorii mass-

media a unei strategii normative coerente de protejare a publicului consumator

( în colaborare cu societatea civilă organizată).

78

C O N C L U Z I I

VIOLENŢA ŞI ZIARUL

Epoca industrializării rapide şi intense a impus o accelerare a

multiplicării şi răspunderii scrise a informaţiei, la început din motive

comercial-publicitare ca mai apoi să extindă aria de la evenimentul

senzaţional, care şochează prin noutatea lui şi stimulează nevoia de

informaţie, dar în acelaşi timp deschide drumul agresiunii informaţiei în viaţa

psihică.

De un secol încoace, dar mai ales în ultimii 50 de ani, milioane de

pagini au găzduit : crime, violuri, jafuri, violenţe, descriind o lume a groazei

aflată în comunitatea în care trăim. Descrierea actelor violente cu detaliile lor

de cruzime şi groază, produce un traumatism sensibilităţii afective a omului

prin efectul său şocant, dar şi prin instalarea fricii pentru propria existenţă,

care exacerbează nevoia de apărare şi conduce spre manifestarea agresivităţii

latente.

Descriindu-se violenţa şi fiind înconjurat de ea, omul este întotdeauna

pregătit să replice prin violenţă. O pagină de ziar cu un articol captivant care

descrie o nume formă de violenţă reprezintă un mod de informare dar şi de

instruire şi învăţare a comportamentelor agresive.

Când descrierile crude ale violenţei îmbracă straie care să impresioneze

un cititor, ele îşi pierd forma informativă şi sunt evenimentele care-l atrag pe

cititor ca să cumpere ziarul. Aici nu se are în vedere preţul afectiv, atât de

preţiosul capital uman.

Un om obişnuit şi normal nu are o dorinţă specială de recepţionare a

evenimentelor tragice. S-a constatat că 50% din oameni nu pot să reziste la

perceperea directă a unei crime sau a unui accident mortal, acesta depăşind

capacitatea emoţională normală.

79

Este falsă ideea că oamenii doresc să primească informaţia despre crime

oribile cu linişte, la o cafea, pentru că ea este însoţită de groază, dezgust şi

frică. De multe ori ziarele sunt propagatoare ale fricii, când titlurile cu litere

mari apar pe prima pagină, însoţite de poze senzaţionale, prezentând cruzimea

fără ocolişuri.

La început, ca suport comercial, acest gen de articole şi publicaţii au

devenit „cârlig” pentru cititori, ca mai apoi să modeleze gustul şi nevoile

publicului cititor.

Cititorul îşi cumpără ziarul pe temeiul senzaţionalului şi formelor

inimaginabile ale crimei, astfel îi creşte nivelul agresivităţii. Prezentarea

amănunţită a detaliilor unor acţiuni violente, provoacă tehnologii mintale,

pentru mulţi potenţiali ucigaşi sau agresori prin forţa sugestiei informaţiei.

Ziarul nu este singurul mijloc de comunicare a violenţei, există o secţiune

a literaturii care cuprinde romanul poliţist, literatura de groază care are în centru

crima. Acest gen de literatură este considerată ca drogul sau otrava în cadrul

comerţului cu medicamente.

Atunci când prezentarea unui act de violenţă depăşeşte sfera

informaţională, iar un articol se îngroaşă cu bună ştiinţă şi intenţii precise,

detaliile, în scopuri comerciale, ziarul este un instrument de inoculare a

agresivităţii.

80

B i b l i o g r a f i e

Banciu Dan •Sociologia crimei şi criminalităţii , Ed Atlas, Bucuresti, 1996, p.33

Bandura Alrbert •The social Learning Perspective. Mecanisms of Aggression, în Toch, H., 1986, p.66

Berkowitz Leonard •Frustration – aggression hipothesis, Psychological Bulletin, 1989, p.106

Bertrand Jaen-Claude •Dontologia mijloacelor de comunicare , Institutul European, 2000, p.52; 71

Buzărnescu Ştefan •Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, p.61-63

Chsnais Jean-Claude •Histoire de la violence en Occident de 1800 à nos jours, Paris, Edition Robert Laffont, 1981, p.108

Codul Penal

Coman Mihai •Manual de jurnalism,vol.I, 1997, p. 48, 52

Cotidiane •Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional noiembrie 2002 - februarie 2003

Dicţionare •DEX, Ed. Acad. Rep. Soc.Rom, 1984

•Dicţionar de sociologe, Ed.Babel, Buc, 1992, coord.:C.Zamfir, L.Vlăsceanu

•Dicţionar de psihologie – Larousse , Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti,1996

Dragomirescu Virgil •Psihologia comportamentului deviant, Ed.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976

Drăgan I. •Paradigme ale comunicării de masă, Ed. Şansa,

Bucureşti, 1996, p.10 ; 28 ; 126 ; 242

Durkheim Emil •Sociologia. Regulile metodei sociologiei. , Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 87

Eibestfeldt Ebil •Agresivitatea umană, Ed. Trei, Buc., 1995, p.26

1

Girard Rene •Violenţa şi sacrul, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994,

pp.28

Iluţ Paul •Comportament prosocial – comportament

antisocial, în Ion Radu (coord.) Psihologie

Socială, Cluj-Napoca, Ed. Exe S.R.L.,1994,

pp.417, 420

Kitsuse Jhon •Social Reaction to Deviant Behavior. Problems of

Theory and Method, în Social Problems, 9

(Winter), 1962, p.247

Lorentz Konrad •An aggression, Harcourt, New-York, Barce &

World, 1972, p.

Marinescu Valentina •Mass-media din România, o lectură sociologică ,

Ed. Tritonic, Bucureşti, 2002, p17, 18, 48.

Margineanu N. •Condiţia umană, Ed. Ştiintifică, Bucureşti, 1973

McQuail Denis •Mass Comunication Theory. An Introduction.

Sage. Pbl., 1992, p.235

Rădulescu S. M. •Teorii sociologice în domeniul devianţei şi al problemelor sociale, IMAS, Bucureşti, 1994, p. 57-65

•Devianţa, criminalitate şi patologie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.181

•Sociologia devianţei, Ed. Victor, Bucureşti, 1998, p.36

Rubin A. M. •Media Uses And Effects. A Uses and Gratifications Perspective, in Bryant J., Zilman D.(eds.) Media Effects Advances în Theory and Research,Lawrence Erlbaum, 1994, p.122

Severin W.J., Tankard

J.W.•Communication Theories Origins. Methodes and Uses in the Mass Media.Longman Lad., 1992, p. 270, 274.

2

A N E X E

Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional - noiembrie 2002 - februarie 2003

Cotidianul Ziua Anexa 1

4 nov. Ameninţare cu bomba la un spectacol de manele

Pag.16/Exde dimin

ameninţare

4 nov. Răpitorii români Pag.3/Ev tentativă de răpire

4 nov Fetiţe ucise de o omletă Pag.4/Ev omor

5 nov Mafia cămătarilor Pag.3/Ev mafie

5 nov Neînţelegeri de familie, război cu bâta Pag.7/Ev vandalism

5 nov Victimele lui Treptow nu sunt pregătite să facă faţă unui proces.

Minorele agresate sexual au devenit agresive

Pag.7/Ev pedofilie

5 nov Un bodyguard şi-a împuşcat în cap iubita Pag.12/Exde dimin

omor cu armă albă

6 nov Crime sataniste la Craiova Pag.10/Ev omor deosebit de grav

7 nov Atac cu grenadă în Primăverii Pag.3/Ev ameninţare

7 nov „Teoria conspiraţiei” – V. Beckham Pag16/Exde dimin

tentativă de răpire

7 nov Înjunghiat pentru că a parcat aiurea Pag.16/Exde dimin

vatămare corp. gravă

8 nov Profesorul Gogu a hărtuit sexual 3 elevi Pag.11/Ev ultraj contra bun. maniere

8 nov Asasinul în serie a împuşcat un copil Pag.11/Ev omor

8 nov Reglare de conturi între clanuri ţigăneşti Pag.3/Ev mafie

8 nov Bătaie între imigranţi români şi imigranţi kosovari în Italia

Pag.11/Ev vătămare corporală

8 nov Ciocoi a tâlhărit un taximetrist băcăuan Pag.12/Ev tâlhărie

8 nov Crima satanistă s-a dovedit a fi un omor la beţie

Pag.12/Ev omor

9-10 nov Medicii spun că Sounalet este nevinovat Pag.7/Ev pedofilie

9-10 nov Poliţişti bătăuşi trimişi la reciclare în Europa Pag.3/Ev vătămare corporală

9-10 nov Liceean înjunghiat în curtea şcolii Pag.7/Ev vătămare corporală

3

9-10 nov Bătută crunt pentru un cinci la română Pag.7/Ev vătămare corporală gravă

9-10 nov Suspectul numărul 1 în cazul “Jean Monnet” Pag.2/Ev ameninţare

9-10 nov Şi-a înjunghiat fiul din greşeală Pag.16/Ex de dimin

viol.dom/va. corporală din culpă

9-10 nov Maior MapN condamnat cu suspendare pentru moartea a doi copii

Pag.16/Ex de dimin

omor din culpă

11 nov Nici o pista în cazul “J. Monnet” Pag.3/Ev ameninţare

11 nov Misterele de la „Jean Monnet” Pag.4/Editorial

ameninţare

11 nov Minorul lunetist şi-a recunoscut crimele Pag.16/Ex de dimin

omor

11 nov Închis pentru atacarea unui poliţist văt. corporală

12 nov Treptow nu suportă puşcăria Pag.2/Ev pedofilie

12 nov Elevii de la J. Monnet s-au jucat cu spray iritant

Pag.2/Ev ameninţare

12 nov Zeci de audieri în cazul bombei din Primăverii Pag.3/Ev ameninţare

12 nov Un elev a venit la scoală cu o grenadă Pag.3/Ev infracţ. la reg. arm.

12 nov Spargerea de la casa parohială :” Preot lovit de un tâlhar”

Pag.8/Infra-cţiuni

tâlhărie

12 nov (Crimă abominabilă într-un sat din Vaslui). Copil omorât în bătaie de tatăl beţiv.

Pag.8/Infra-cţiuni

viol.dom/ lovit.cauz. de moarte

12 nov Zece zile cu cadavrul nevestei în coteţul porcului

Pag.8/Infra-cţiuni

viol.dom/ omor

12 nov Minoră însărcinată cu tatăl vitreg Pag.8/Infra-cţiuni

incest

12 nov Tâlhărit în Gara de Nord din Timişoara Pag.12/Ex de dimin

tâlhărie

13 nov Sechestrată şi maltratată de soţ pentru un avort Pag.7/Ev viol.dom.

13 nov Traficanţi cu mercur arestaţi la Timiş Pag.12/Ex de dimin

trafic cu subst. peric.

13 nov Ministerul Educaţiei ameninţat cu bomba Pag.12/Ex de dimin

ameninţare

16 nov Traficant cu mercur la 71 de ani Pag.12/Ex de dimin

trafic cu subst. peric.

16 nov Împuşcat de un vecin nervos Pag.12/Ex de dimin

văt. corp. gravă

14 nov Treptow e judecat de fina avocatului său Pag.8/Ev pedofilie

14 nov Un tată şi-a atacat copilul în curtea şcolii Pag.9/Ev viol.dom./

4

văt.corp.

14 nov Alarmă falsă cu bombă la o şcoală din Berceni Pag.9/Ev ameninţare

14 nov Hoţ de buzunare muşcat de victimă Pag.16/Ex de dimin

văt. corp.

14 nov Poliţist bătut cu sapa de un contrabandist la Timişoara

Pag.16/Ex de dimin

văt. corp.

15 nov Eşecul de la Monnet Pag.3/Ev ameninţare

15 nov Explozia de la Monnet a demonstrat amatorismul politicienilor

Pag.3/Ev

15 nov Romani tâlhăriţi în Franţa de falşi poliţişti Pag.11/Ev tâlhărie

15 nov Violată de 11 bărbaţi Pag.16/Ex de dimin

viol

15 nov Elev reţinut pentru o alarmă cu bombă Pag.16/Ex de dimin

ameninţare

18 nov Acuzat ca şi-a omorât soţia şi a îngropat-o în curte

Pag.10/Ev viol. fam./ omor

18 nov Judecătoarea Tralion s-a abţinut în dosarul Treptow

Pag.10/Ev pedofilie

18 nov Alarmă falsă cu bombă la o şcoală din Satu-Mare

Pag.16/Ex de dimin

alarmă cu bombă

18 nov Coca Padeanu şi-a omorât copilul imediat după naştere

Pag.16/Ex de dimin

pruncucidere

18 nov 4 ieşeni făceau trafic cu carne vie Pag.16/Ex de dimin

proxeneţi

19 nov Unitate militară sub lupa anchetatorilor : „Paşi mărunţi în cazul J.Monnet”

Pag.11/In fracţiuni

alrmă cu bombă

19 nov Treptow a recunoscut Pag.11/In fracţiuni

pedofilie

19 nov Înjunghiat în spate fără motiv Pag.11/In fracţiuni

văt. corp. gravă

19 nov Un copil de trei luni şi-a omorât fratele de trei luni

Pag.11/In fracţiuni

viol.dom./ omor

19 nov Sechestrat în portbagaj pentru o sticlă de vin Pag.16/Ex de dimin

lipsire de libertate

20 nov False alarme cu bombe la doua licee din Bucureşti

Pag.16/Ex de dimin

alarmă cu bombe

20 nov Un elev a ieşit cu grenada în parc Pag.16/Ex de dimin

infr. la reg. arm.

20 nov 15 ţigani au atacat excorta lui Gruia Pag.16/Ex de dimin

văt. corp.

20 nov Fals poliţist prins cu un pistol militar Beretta Pag.10/Ev infr. la reg. arm.

5

20 nov Un proaspăt graţiat a jefuit staţia Peco din Bucureşti

Pag.10/Ev jaf

21 nov Două ameninţări cu bomba la Ambasada Rusă Pag.3/Ev ameninţare

21 nov Un cerc de suspecţi în cazul „J. Monnet” Pag.3/Ev idem

21 nov Român angajat pentru uciderea unui australian Pag.11/Infrac-ţiuni

omor calificat

21 nov Valutist tâlhărit pe o autostradă din Lugoj Pag.11/Infrac-ţiuni

tâlhărie

21 nov Patru alarme cu bombă la licee din Timiş şi Râmnicu-Vâlcea

Pag.16/Ex de dimin

alarmă cu bombă

21 nov Infractorul care a înjunghiat un poliţist a fost dat în urmărire generală

Pag.16/Ex de dimin

văt. corp.

22 nov Descindere într-un cuib de proxeneţi din Capitală

Pag.17/Infrac-ţiuni

proxeneţi

22 nov Ucigaşul complexat Pag.17/Infrac-ţiuni

omor

22 nov Poliţiştii braşoveni au trei suspecţi pentru un jaf la o casă de schimb

Pag.17/Infrac-ţiuni

jaf

22 nov Elevă tâlharită şi violată de un grup de tineri Pag.17/Infrac-ţiuni

viol

22 nov Florea, Lupu şi Tighir şi-au ucis prietenul în Italia

Pag.15/Ev omor

24 nov Asasinul lunetist ameninţă că va ucide iar Pag.3/Ev ameninţare

26 nov Eleva de la J. Monnet a ieşit din spital Pag.3/Ev alarmă

25 nov Ţigănila şi complicele sunt bănuiţi de comiterea a cinci crime

Pag.3/Ev omor

26 nov Tatiana Popovici încearcă să-l salveze pe Treptow

Pag.2/Ev pedofilie

26 nov Elev torturat în toaleta şcolii Pag.12/Ex de dimin

tortură

26 nov Gelu Bucsu şi-a maltratat copilul de doi ani Pag.12/Ex de dimin

maltratare

26 nov Ameninţare cu bomba la licee din Timiş şi Constanţa

Pag.12/Ex de dimin

alarmă

26 nov Bătut cu toporul de tatăl lui Pag.12/Ex de dimin

văt. corporală

28 nov Alt minor cercetat pentru o alarmă cu bomba Pag.20/Ex de dimin

alarmă

28 nov Paznic de grădiniţă bătut de un ţigan cu o teavă metalică

Pag.20/Ex de dimin

văt. corporală

28 nov Poliţist bucureştean înjunghiat de un hoţ Pag.20/Ex de dimin

văt. corp. gravă

29 nov Pedofilul boschetar Lucifer a fost prins Pag.20/Ex de dimin

pedofilie

6

29 nov Medic înjunghiat în parcarea spitalului Slatina Pag.20/Ex de dimin

văt. corporală

30 nov Prietena italianului ucis la Arad a fost arestată Pag.3/Ev omor

30 nov Jafuri armate, crime, tâlhării şi o sinucidere, în Caransebeş

Pag.3/Ev omor

30 nov Alarmă falsă cu bomba la un liceu Pag.16/Ex de dimin

alarmă

30 nov Un grănicer drogat şi-a ucis cinci camarazi Pag.16/Ex de dimin

omor

30 nov Tânără sechestrată în casa unui poliţist Pag.16/Ex de dimin

lipsire de libertate

27 nov Teroare la Bacău : Rapită din faţa şcolii şi sechestrată

Pag.12/Ex de dimin

lipsire de libertate

27 nov S-a dus la liceu cu pistolul la brâu Pag.12/Ex de dimin

infrac. la reg. arm.

6 dec Boschetari periculoşi identificaţi într-un caz de tentativă de omor

Pag.12/Ex de dimin

tentativă de omor

7 dec Terorist kurd expulzat din România Pag.3/Ev sig. naţională

7 dec Criminal sadic arestat la Suceava Pag.3/Ev omor

9 dec Ziua face dezvăluiri senzaţionale despre activităţile serviciilor secrete : „Terorişti expulzaţi din România”

Pag.3/Ev siguranţă naţională

10 dec Pedofilul Treptow şi-a recunoscut vina Pag.3/Ev pedofilie

10 dec Comando pentru Sounalet Pag.3/Ev pedofilie

12 dec Cadre active ale Serviciului de Pază şi Protecţie sunt denunţate penal pentru metode de tortură specifice fostei Securităţi : „Teroarea generalilor”

Pag.3/Ev tortură/ maltratare

13 dec Pedofilul de la Iaşi arestat pentru un singur viol

Pag.9/Ev pedofilie

30 dec Crimă de Crăciun Pag.9/Ev omor

27 ian Trafic cu mercur în gara Timişoara Pag.12/Infrac-ţiuni

trafic cu subst.peric

28 ian Groaza vine prin cablu – Crima ca în „Screa 3” la Alexandria

Pag.9/Infrac-ţiuni

omor

29 ian Recidivişti violenţi reţinuţi de poliţişti Pag.9/Ev văt. corporală

29 ian Client bătut de patru proxeneţi Pag.9/Ev proxenetism

30 ian Alarmă falsă cu bombă la Opera Maghiară din Cluj

Pag.9/Ev ameninţare

30 ian Omorât în bătaie pentru ca nu-i plăceau manelele

Pag.9/Ev lov. cauzat. de moarte

7

30 ian Violată de băieţi cunoscuţi prin Internet Pag.9/Ev viol

30 ian Români arestaţi în Italia pentru proxenetism Pag.9/Ev proxenet.

30 ian Înjunghiaţi de doi narcomani Pag.9/Ev infracţ. la reg. arm.

31 ian Ieşean mâncat de lupi Pag.9/Infrac-ţiuni

omor cu armă albă

31 ian Minodora din Galaţi a născut o fetiţă pe care a aruncat-o la WC după ce i-a tăiat gâtul

Pag.9/Infrac-ţiuni

viol. dom/ pruncucidere

1 feb Crima odioasă la Mehedinţi Pag.7/Infrac-ţiuni

omor

3 feb Plic cu „antrax” la Constanţa Pag.16/Ex de dimin

ameninţare

3 feb Sugrumată şi arsă Pag.16/Ex de dimin

omor deosebit de grav

8 feb Pedofil la 18 ani Pag.7/Infrac-ţiuni

pedofilie

9 feb Portretele criminalului de la Biserica Icoanei Pag.7/Infrac-ţiuni

omor/ criminal

9 feb Alarma cu caşcaval Pag.7/Infrac-ţiuni

ameninţare

11 feb Împuşcături la Arad Pag.9/Infrac-ţiuni

mafie/ răfuială

13 feb Tâlhar bătut de trecători Pag.9/Infrac-ţiuni

văt. corporală

25 feb Înjunghiată de frate Pag.9/Infrac-ţiuni

violare domiciliu

25 feb Şi-a ucis copilul Pag.9/Infrac-ţiuni

pruncucide re

25 feb Ţiganii au luat cu asalt Spitalul judeţean din Suceava

Pag.9/Infrac-ţiuni

vandalism

25 feb Bătaie între sate din cauza fetelor Pag.9/Infrac-ţiuni

văt. corporală

25 feb Români audiaţi în cazul Victoriei Beckham Pag.9/Infrac-ţiuni

tentativă de răpire

28 feb Poliţist înjunghiat în Colentina Pag.9/Infrac-ţiuni

ultraj

28 feb Boschetarul – ucigaş ameninţă din boxa acuzaţilor : „Am să le tai gâtul colegilor de cameră”

Pag.9/Infrac-ţiuni

ameninţare

28 feb Copil ucis în bătaie de unchi Pag.9/Infrac-ţiuni

viol.domiciliu lovit. cauzat. de

8

moarte

28 feb O elevă si-a ameninţat şcoala cu bomba Pag.9/Infrac-ţiuni

ameninţare

28 feb Violată repetat de tată Pag.9/Infrac-ţiuni

incest

28 feb Pedofilul Sounalet nu vrea să fie judecat la Iaşi

Pag.9/Infrac-ţiuni

pedofilie

28 feb Beţiv criminal la volan Pag.9/Infrac-ţiuni

omor cu circ. atenuante

28 feb Strangulat la un pahar Pag.9/Infrac-ţiuni

omor

28 feb Cadavru de fată Pag.9/Infrac-ţiuni

pruncucide re

28 feb Traficant de carne vie Pag.9/Infrac-ţiuni

proxenet.

Evenimentul Zilei Anexa 2

2 nov Directorul ucis, vecin cu Nicolae Văcăroiu Pag.11/Ev omor

3 nov Romani implicati în rapirea V.Beckham Pag.2/Ev tent de rapire

3 nov Omleta ucigaşă Pag.2/Ev omor

3 nov Jefuită în propria casa Pag.4/Co tidian

jaf

5 nov Deputatul bătăuş, caz minor pt. P.S.D. Pag.6/Ev văt. corporală

5 nov Şi-a împuşcat iubita în cap Pag.4/Co tidian

omor/infracţ. la reg. arm.

5 nov Femeie poliţist tâlhărită Pag.4/Co tidian

tâlhărie

5 nov Senzaţii grave la Spitalul de Urgenţă din Craiova : „Prunc ucis de spagă”

Pag.6/Ev omor

6 nov Răpitorii V. Beckham zâmbeau când au fost puşi sub acuzare

Pag.3/Ev tentativă de răpire

6 nov Mesaj scris cu sângele victimelor Pag.2/Ev crimă macabră

6 nov Agentul care şi-a ucis soţia nu avea permis de portarmă

Pag.4/Co tidian

omor cu armă albă

7 nov Bombă la liceul VIP Pag.2/Ev ameninţare

8 nov I-am omorât că m-au făcut bulangiu Pag.5/Ev omor

8 nov Extemporal despre atentat Pag.2/Ev ameninţare

9

8 nov Teroare fără suspecţi Pag.3/Ev idem

8 nov Profesorul Gogu, acuzat ca şi-a hartuit sexual elevii

Pag.4/Co tidian

ultraj contra bun. maniere

8 nov Reducere de pedeapsă pt.pedofilul Geofferey Neal

Pag.4/Co tidian

pedofilie

8nov Trei fete violate de tată şi de rude Pag.5/Ev incest

9 nov Dana Năstase era în liceul J.Monnet Pag.5/Ev ameninţare

9 nov Director ucis din greşeală Pag.4/Co tidian

ucidere din culpă

10 nov Stigmatul crimei Pag3/Dosar omor deoseb. de grav

10 nov S-a bătut până a rămas fără mâini Pag.2/Actua-litatea

văt. corp. gravă

12 nov Grenada care a isterizat Şcoala nr.5 Pag.3/Ev infracţ.la reg. armelor

12 nov Scuza lui Treptow : „Tatiana mi-a adus fetele”

Pag.3/Ev pedofilie

12 nov Studentă hărţuită în numele conducerii Pag.7/Ev ultr. contra bun. maniere

12 nov Patron de ciupercărie, asasinat de nevastă Pag.7/Ev omor

12 nov Omorâtă în coteţul porcului Pag.4/Co tidian

viol.dom./ omor

12 nov Şi-a ucis copilul cu parul Pag.4/Co

tidian

viol.dom./ lov.cauzat. de moarte

13 nov Nou-născut aruncat la gunoi Pag.4/Co tidian

viol.dom./ pruncucidere

13 nov Atentat cu bombe la 3 licee din centrul Craiovei

Pag.7/Ev ameninţare

13 nov Alarmă cu 3 bombe la Ministerul Ed şi Cercetării

Pag.7/Ev idem

13 nov Pedofilul francez Sounalet trimis în judecată Pag.4/Co tidian

pedofilie

14 nov Tentativă de răpire în şcoală Pag.7/Ev tentativă de lips.de lib.

14 nov Afacerea „Arme pentru SPP, învăluită în ceaţă”

Pag.5/Ev infr. la reg. armelor

14 nov Tâlhari la şcoală Pag.4/Co tidian

tâlhărie

15 nov Am 20 de martori care îmi susţin declaraţiile (J.,Monnet)

Pag.2/Ev alarmă

15 nov Copil de 8 ani abuzat sexual Pag.4/Co pedofilie

10

tidian

15 nov Comision „topit” în afacerea „arme pentru SPP”

Pag.7/Ev infr. la reg. armelor

17 nov Băgată în spital de fiul ei Pag.2/Ev văt. corp. gravă

17 nov Bunicuţ traficant de mercur Pag.2/Ev trafic de subst. peric

17 nov Pedofilul Treptow, batjocorit în puşcărie Pag.2/Ev pedofilie

8 nov Deputat P.S.D. bătăuş în revolta de la Braşov Pag. 7/Ev văt. corporală

18 nov Ucigaşe de copii Pag.4/Co tidian

omor

19 nov Mână criminală la 14 ani Pag.4/Co tidian

omor

19 nov Prunc ucis de somnul dispecerilor de Salvare Pag.4/Co tidian

ucidere din culpă

28 nov La 4 ani, maltratată de părinţi : ”Mi-au pus mâinile pe plita încinsă”

Pag.6/Ev maltratare

29 nov Recidivist, violator de minori Pag4/Co tidian

viol

30 nov Jaf armat la 2 benzinării din Caransebeş Pag.7/Ev jaf armat

27 nov Grenadierul de la J. Monnet comparat cu asasinatul lui Kennedy

Pag.2/Ev infracţ. la reg. armelor

26 nov Ameninţări cu bombă înaintea venirii lui Buch Pag.5/Ev sig. naţională

20 nov Şi-a muşcat copilul de faţă Pag.4/Co tidian

văt. corporală

21 nov Pedofilii Treptow şi Sounalet judecaţi de acelaşi magistrat

Pag.4/Co tidian

pedofilie

21 nov Sechestrată de băieţii senatorului P.R.M. Iorga

Pag.4/Co tidian

lipsire de libertate

21 nov Trptow în celula cu un fost procuror şi un fost fotbalist

Pag.4/Co tidian

pedofilie

22 nov Ucise de vrăjitor Pag.8/Ev omor

22 nov Ucigaşul prostituatei din Drumul Taberei a fost prins

Pag.8/Ev omor

7 dec Românul care a îngrozit Europa : Opriş a hăcătuit o elveţiancă gravidă cu gemeni

Pag.3/Ev omor deosebit de grav

10 dec Teptow se apără cu intrarea în NATO Pag.3/Ev pedofilie

10 dec Fost ministru francez, în apărarea lui Michel Sounalet

Pag.3/Ev idem

12 dec Pedeapsă maximă pentru istoricul american. Treptow şi complicea – câte 7 ani

Pag.5/Ev idem

11

20 dec Împuşcată în patul părinţilor Pag.2/Ev omor

23 dec Elev dat în urmărire pentru ca si-a ucis mama Pag.4/Co tidian

matricid

29 dec O fată din clanul Belgienilor din Tunari a fost tranşată şi aruncată în hazna. „ Crimă oribilă în satul peştilor.”

Pag.2/Ev omor deosebit de grav

30 dec Plecată la colindat, găsită decapitată Pag.2/Ev omor deosebit de grav

25 ian Şi-a strâns colegul de gât până a leşinat Pag.4/Co tidian

omor

27 ian Au ameninţat cu bomba ca să scape de matematică

Pag.6/Co tidian

ameninţare

27 ian Şi-a omorât tatăl în bătaie Pag.6/Co tidian

patricid

28 ian Ofiţer implicat într-o reţea de prostituţie Pag.6/Co tidian

proxenet.

29 ian Crimă descoperită din întâmplare Pag.4/Co tidian

omor

30 ian Şi-a ucis fiul din greşeală Pag.4/Co tidian

omor din culpa

30 ian Din gelozie, un pompier a sechestrat 3 persoane. „Trei ore cu pistolul la tâmplă”

Pag.4/Co tidian

lipsire de libertate

1 feb Comisar de mediu, ameninţat Pag.2/Ev ameninţare

1 feb Copil mutilat şi omorât Pag.4/Co tidian

omor deoseb. de grav

1 feb Minore „exportate” în Spania şi Italia Pag.4/Co tidian

proxenetism

10 feb Danezul Bent Lund (68 de ani), anchetat pentru pedofilie, a scris „Manual de utilizare a copilului din România”

Pag.7/Ev pedofilie

13 feb „De Revelion, m-au ţinut 3 zile şi 4 nopţi într-o cuşcă de câini, legată şi dezbrăcată”

Pag.7/Ev lipsire de libertate

14 feb „Piciu şi Buric”, arestaţi Pag.7/Ev proxenet.

25 feb Fără violenţă (ghid TV)

25 feb Bătut fiindcă s-a dat la fetele din satul vecin Pag.4/Co tidian

văt. corporală

12

Naţional Anexa 3

1 nov O mamă a 8 copii şi l-a ucis pe a-l nouălea Pag7/De toate

pruncucidere

1 nov Student pedofil prins de poliţiştii mehedinţeni Pag7/De toate

pedofilie

1 nov 8 români au fost reţinuţi în Spania pentru trafic de persoane

Pag7/De toate

proxenet.

2 nov Ameninţare cu bombă la spectacolul lui Adrian, Copilul Minune

Pag2/Ev ameninţare

4 nov Români implicaţi într-o tentativă de răpire Pag.2/Ev tentativă de răpire

4 nov Pedofilul danez a fost trimis în judecată Pag.5/La zi pedofilie

4 nov Un student a atacat o patrulă de jandarmi Pag.2/Ev văt. corporală

5 nov Un vâlcean şi-a violat timp de 5 ani fiica Pag.6/De toate

incest

5 nov Un oltean a fost înjunghiat de un homosexual Pag.6/De toate

văt. corporală

5 nov O studentă a rupt mâna mamei sale cu o bâtă de baseball

Pag.6/De toate

văt. corporală gravă

5 nov Un bodyguard din Brăila şi-a împuşcat iubita Pag.6/De toate

omor/infracţ. la reg. arm.

5 nov Oltenii care au vrut s-o rapească pe V.Beckhem

Pag.3/Ev tent. de răpire

5 nov Un sucevean şi-a incendiat nevasta pentru a o vindeca de băutura

Pag.2/Ev omor

5 nov Un hunedorean şi-a bătut cumplit nevasta şi a abandonat-o în stradă

Pag.2/Ev văt. corporală gravă

5nov Un sucevean şi-a incendiat iubita pt. a o vindeca de alcoolism

Pag.2/Ev omor

5nov Mafia română din Spania şi Italia acţionează sub forma unor trupe de gherila

Pag.3/Ev mafie

8 nov Incompetenţă sau muşamalizare ? - „J.Monnet” Pag.3/Ev ameninţare

8 nov Atac cu bate de baseball la un magazin din Zărneşti

Pag.6/De toate

vandalism

9 nov Botoşeanul care şi-a omorât familia ar putea scăpă din închisoare

Pag.6/De toate

omor deosebit de grav

9 nov Un elev din Târgu-Jiu a fost înjunghiat sub ochii colegilor de clasă

Pag.3/Ev văt. corporală gravă

9 nov Tot mai mulţi elevi sunt agresaţi în şcoli Pag.3/Ev văt. corporală

9 nov Legiştii afirmă ca Sounalet este nevinovat Pag7/De toate

pedofilie

9 nov Au apărut bulgarii „J. Monnet” Pag.12/Tel. roşu

ameninţare

13

9 nov Un argeşean şi-a omorât prietenul cu o lovitură de pumn

Pag.6/De toate

omor

10 nov Scrisori fanteziste sunt trimise la liceul „J.Monnet”

Pag.12/Tel. roşu

alarmă

11 nov O femeie şi-a spintecat cu cuţitul propriul copil

Pag.12/Tel. roşu

omor deoseb. de grav

11 nov Un ieşean şi-a ucis cu sălbăticiune nevasta pentru că i-a pus coarne

Pag7/De toate

omor deoseb. de grav

12 nov O faţă de 17 ani a fost violată de tatăl adoptiv Pag7/De toate

incest

12 nov Miliardarul din Dragosloavele a fost ucis de soţie cu ajutorul amantului

Pag7/De toate

omor

12 nov Incidentul de la Jean Monnet face pui Pag.3/Ev ameninţare

12 nov Treptow are îndurare în justiţie Pag.2/Ev pedofilie

12nov Bătută de soţ cu un casetofon până a murit Pag.12/Tel. roşu

omor

12 nov Un băiat de 9 ani a fost omorât de tatăl său cu un par

Pag.2/Ev viol.dom./ omor

13 nov Alarma cu bomba la Min. Educaţiei Pag.1/Ev. alarmă

13 nov Amantul soţiei ucigaşe a fost scos din mizerie de miliardarul din Dragosloavele

Pag.3/Ev omor

14 nov Proxenet turc arestat la Brăila Pag.2/Ev proxenet

15 nov Un baieţel de 8 ani a fost abuzat sexual mai mult timp

Pag.6/De toate

pedofilie

15 nov Un copil de 4 ani din Harghita, internat după ce a fost bătut de tatăl său

Pag.7/De toate

vat. corp. gravă

17nov Judecătoarea dosarului Treptow a depus cerere de abţinere

Pag.3/Ev pedofilie

20 nov Băieţel de 12 ani, bătut de mama sa cu furtunul Pag.6/De toate

viol.dom./văt. corporală

23 nov Fii senatorului Iorga sunt testaţi cu detectorul de minciuni

Pag.12/De toate

lipsire de libertate

25 nov Şi-a omorât prietenul cu foarfeca, apoi i-a tăiat picioarele pentru a-l îngropa (Brăila)

Pag.6/De toate

omor deoseb. de grav

30 nov Bonnie şi Clyde din Caraş-Severin Pag.1/Ev. jaf

30 nov Poliţist din Giurgiu găsit împuşcat în cap Pag.2/Ev omor

30 nov Un braşovean a supus o fetiţă la perversiuni sexuale

Pag.2/Ev pedofilie

30 nov Un student din Cluj arestat pentru ca şi-a jefuit colegii

Pag 3/Ev jaf

27 nov Ucis pentru o vacă Pag.2/Ev omor

28 nov Fiul si-a ucis tatăl bolnav cu bastonul Pag.7/Ev patricid

14

părintelui

29 nov Dublă ameninţare cu bomba la Timişoara Pag.6/De toate

ameninţare

2 dec Tânăra care a participat la jafurile din Caransebeş – arestată

Pag.7/De toate

jaf

2 dec Fii senatorului P.R.M. Nicolae Iorga au ajuns pe mâna procurorilor – cercetaţi pt. răpire şi sechestru de persoane

Pag.7/De toate

lipsire de libertate

12 dec 7 ani de închisoare pentru pedofilul K. Treptow

Pag.23/Ev pedofilie

12 dec Noi audieri în cazul francezului acuzat de pedofilie : „Sounalet şi-a aruncat în luptă circumcizia”

Pag.3/Ev Idem

14 dec O elevă din Turnu-Severin susţine că a fost bătută de profesoara de franceză

Pag.2/Ev văt. corporală

14 dec Şi-a ars casa cu tot cu copii şi soţie Pag.12/Ex. de dimin

omor

18 dec Doi chinezi s-au bătut din China până în România

Pag.2/Ev văt. corporală

18 dec Fostul director de la Jidveni a ajuns în închisoare

Pag.3/Ev corupţie

25 ian Tâlhărea bătrânii care scoteau bani de la B.C.R.

Pag.2/Ev tâlhărie

25 ian Un ieşean a fost înjunghiat de 13 ori de fiica sa Pag.2/Ev patricid

27 ian Un elev din Focşani şi-a strâns colegul de gât până a leşinat

Pag.2/Ev omor

28 ian Pres. CNA, R. Filip : „În prezent, violenţa ocupă 90-92% din durata unui program TV.”

Pag.3/Ev violenţă

28 ian Crimă înfiorătoare la 13 ani : „Şi-a ucis sora inspirat de „Scream 3”

Pag.3/Ev omor

29 dec Crimă inspirată de „Scream 3”- analizată de specialişti : „Copiii şi influenţa negativă a televizorului”

Pag.3/Ev omor

25 dec O bandă de români terorizează Austria Pag.7/De toate

tâlhărie

26 feb Mafioţi italieni prinşi cu afaceri murdare la Craiova

Pag.6/De toate

mafie

25 feb Când femeile devin dependente de bătăile soţilor

Pag.2/Ev văt. corporală

25 feb „Gorbaciov” a ucis în bătaie un braşovean Pag.2/Ev omor

15