UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CATEDRA DREPT PENAL

,, FURTUL” ANALIZĂ DE DREPT PENAL.

Teză de an

Coordonator ştiinţific:

Autorul:

CHIŞINĂU, 2015

CUPRINS

INTRODUCERE...................................................3

1

I. ,,FURTUL”. INFRACȚIUI CONTRA PATRIMONIULUI...............................................5

II. ANALIZĂ DE DREPT PENAL A INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE LA ART.186 „FURTUL” DIN CODUL PENAL....................................................................14

III. OBSERVAȚII CRITICE REFERITOARE LA MODIFICAREAȘI COMPLETĂRILE OPERATE LA 22.12.2004 ÎN HOTĂRÂREA PLENULUI CSJ. ,, CU PRIVIRE LA PRACTICA JUDICIARĂ ÎN PROCESELE PENALE DESPRE SUSTRAGEREA BUNURILOR”, NR.23 DIN 28.06.2004.............................................36Concluzie...................................................................40Bibliogrfie..................................................................42

Introducere

2

Într-o prezentare succintă, furtul este fapta de sustragere a unui bun mobil din patrimoniul-

privat ori public – al altei persoane fizice sau juridice –în scop de însușire pe nedrept.

Pe scara istoriei, furtul se situează printre primele manifestări dăunătoare ale omului contra

omului-ca individ sau colectivitate de indivizi, iar fapta a fost întodeauna profund dezavuată

moral și drastic sancționată, în trecutul îndepărtat chiar cu pedeapsa capitală la unele popoare,

ori cu pedepse infirmizante fizic.

Din punc de vedere tehnic, furtul reprezintă infracțiunea tipică pentru grupul infracțiunilor

contra patrimoniului, unele din acestea ,,pivotând” în jurul ei sau ,, împrumutând” elemente

caracteristice acesteia.

Furtul este reprezentativ pentru infracțiunile contra patrimoniului atât din punctul de vedere al

ponderii sale numerice în cadrul grupului, cât și al ponderii numerice deținute în tabloul

infracțional global.

În sfârșit, examinarea furtului cu instrumentarul criminologic înlătură imaginea edulcorată

indusă îndeosebi de romancieri-fură indivizii ajunși la pragul mizeriei materiale, fură

justițiarii de la bogați pentru a da la săraci etc. Imaginea corectă- proiectată de studiile în

materie – indică un alt segment social ce cantonează autorii furtului, și anume segmentul

compus din indivizi care resping, uneori organic ideea de a câștiga mijloace necesare

existenței prin activități licite și, nu în puține cazuri, din cei care aspiră la un standard de viață

superior. Desigur, nu lipsește din galeria unor astfel de indivizi nici persoane afectate psihic

(cleptomani-cleptomanie).

Luarea unui mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a

șu— însuși pe nedrept, se pedepsește în RM. Cu amenda în marime de pînă la 300 unități

convenționale sau cu muncă neremurată în folosul comunității de la 120 la 240 ore,sau cu

închisoare pînă la 2 ani, potrivit art 186 al (1) Cod penal al RM.

Prin acțiunea de sustrager se schimbă, prin urmare, situația de fapt a bunului, care trece din

sfera de dispoziție a posesorului în sfera de dispoziție a autorului faptei.

3

Deposedarea persoanei de acel bun și imposedarea autorului faptei se realizează, de regulă,

prin varii acțiuni- subtilizare, apucare, dosire etc.-și mai rar, prin inacțiuni- reținerea unora

dintre bunurile pe care făptuitorul le remite celui în drept a le deține.

Prin bun mobil acest concept se înțelege lucrul care poate fi mișcat dintr-un loc în altul fără a-

și pierde valoarea economică. În această categorie conceptuală intră bunurile mobile prin

natura lor, cât și cele devenite astfel prin detașarea acestora din bunuri imobile(demontarea

pieselor de la un strung, dislocarea cărămizilor sau grinzilor unei construcții- operațiuni

urmate de însușirea acestor componente ale bunului mobil). Tot astfel, sunt bunuri mobile

rodul (fructele, produsele) imobilului, cât și bunurile imobile prin destinație( animale de

muncă), succeptibile de a fi sustrase.

Prin ,, bun” , ca lucrul ocrotit de dispoziția penală, se înțelege orice obiect însumat într-un

patrimoniu, privat ori public, și care prezintă valoarea pentru deținătorul patrimoniului.

Valoarea poate fi economică(exprimabilă sau evaluabilă în bani), afectivă (distincțiipentru

anumite merite știițifice sau culturale ori performațe sportive) sau pur și simplu utilitară ( de

folosință pentru anumite activități).

Corpul omului sau anumite părți ale corpului – cât omul este în viață- nu pot fi obiect material

al furtului, dar aparatele și protezele folosite de acesta (stimulator electric cardiac, ochide

sticlă, perucă, coroană dentară etc.) pot constitui obiect materiale al infracțiunii.

Nu vor constitui obiect al furtului res nullis ( lucrile ce nu aparțin cuiva) și res derelicate

(lucrurile abandonate), deoarece acestea nu aparțin unui patrimoniu.

Potrivit acelorași dispoziții, sunt asimilate bunurile care pot face obiectul unei fapte de furt și

înscrisurile de orice fel ( corespodențe- private sau publice -, registre , albume, manuscrise

etc.

I. Furtul. Infracțiune contra patrimoniului.

4

Explicația faptului că art.186 CP RM stabilește răspunderea pentru patru infracțiuni de sine

stătătoare constă în următoarele: nu există o componență ,,de bază ”de furtul care ar consta în

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, componență care:â

1) nu ar presupune producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv având o mărime

concretă.

2) pe care s-ar grefa în calitate de circumstanțe agravante:

a)producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporții mici;

b)producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime este între limitele de

25-2500 unități convenționale;

c)producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporții considerabile;

d)producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporții mari;

e)producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporții deosebit de mari.

Iată de ce cauzarea de daune în proporții considerabile nu poate fi privită în calitate de

circumstanță agravantă pentru infracțiunea prevazută la alin.(1) art.186 CP RM, infracțiune

care presupune producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime se situează

între limitele de 25-2500 unități conveționale, și care nu are caracter considerabil. În mod

similar, cauzarea de daune în proporții mari sau deosebit de mari nu poate fi privită în calitate

de circumstanță agravantă pentru infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, infracțiune

care presupune producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime se situează între

limitele de 25-2500 unități convenționale.

Apropo, concepția în cauză o găsim implementată într-un proiect de lege:

Articolul 194. Sustragerea sau utilizareailicită a energiei electrice, termice sau gazelor

naturale.

(1) Sustragerea sau utilizarea ilicită a energiei electrice,termice sau a gazelor naturale prin

deteriorarea, modificarea fără drept, blocarea funcționării echipamentului de măsurare

sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau prin

ocolirea echipamentului de măsurare, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile, se pedepsește cu amendă în mărime de la 100la 250 unități conveționale

5

1sau cu muncă neremurată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, pentru

persoanele fizice, și cu amendă în mărime de la 700 la 1000 unități conveționale ,

pentru persoanele juridice.

(2) Sustragerea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale

prin deteriorarea,modificarea fără drept, blocarea funcționării echipamentului de

măsură sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordăriidirecte la rețea sau

prin ocolirea echipamentului de măsurare, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

mari, se pedepsește cu amendă în mărime de la 150 la 350 unități conveționale sau cu

închisoare de la 1 an la 3 ani, pentru persoane fizice, și cu amendă în mărime de la

1000 la 1500 unități convenționale, pentru persoane juridice.

(3) Sustragerea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale

prin deteriorarea, modificarea fără drept, blocarea funcționării echipamentului de

măsurare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordăriidirecte la rețea sau

prin ocolirea echipamentului de măsurare, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

deosebit de mari, se pedepsește cu amendă în mărime de la 350 la 500 unități

convențuionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani, pentru persoanele fizice, și cu

amendă de la 1500 la 2500 inități convenționale, pentru persoanele juridice.

Proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative(Codul penal- art.21,

194, 194/1; Codul de procedură penală- art.276)

Observăm că, în acest proiect, alin.(2) și (3) art. 194 CP RM sunt descrise infracțiuni distincte

în raport cu infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM. Cineva ar putea

susține: ,,Aceasta deoarece, în proiect, la alin.(1) art.194 CP RM, daunele cauzate se cifrează

în propoții considerabile ”. În replică, răspundem că situația descrisă în acest proiect nu

diferă principal de cea descrisă ăn art. 186 CP RM (dar și în art.187, 188, 190-192 CP RM)

daunele cauzate se cifrează în proporții esențiale. Deducem aceasta, chiar dacă legiuitorul nu

o afirmă explicit.

Este important a se înțelege că art. 186 CP RM (ca și în art. 187, 188, 190-192 CP RM)

legiuitorul recurge la principiul ,,brevitatis causa” atunci cînd se referă la sustragerea

săvărșită cu cauzarea de daune în proporții considerabile, la sustragerea săvărșită în proporții

mari sau la sustragerea săvărșită în proporții deosebit de mari. Urmărind să confere cât mai

1 Infoemația operativă privind starea infracțională pe teritoriul RM. Al anului 2013, http://mai.gov.md 2013.Tratat de Drept penal. Partea Specială. Volumul I, S. Bânză, V. Stati, Chișinău 2015 pag. 885-886.

6

multă concizie textuală legii penale, legiuitorul neglijează claritatea și precizia textuluiîn

cauză. Iar aceasta nu poate să nu aibă ca efect interpretarea eronată a legii penale.

La rîndul său, prima variantă agravantă de infracțiune, specială la lit. b)și c) alin.(2) art.186

CP RM, presupune săvârșirea infracțiunii prevăzută la alineatul (1):

- De două sau mai multe persoane (lit. b) )

- Prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință ( lit. c) ).

Cea de-a doua variantă-tip de infracțiune, specificată la lit. d) alin.(2) art.186 CP RM, constă

în sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvărșităcu cauzarea daunei în proporții

condiderabile.

Cea de-a doua variantă agravantă de infracțiune, specificată la alin. (3) art. 186 CP RM,

presupune că infracțiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvărșite:

-în timpul unei calamități (lit. a));

-de un grup criminal organizat sau de organizație criminală (lit. b)).

Cea de-a treia variantă-tip de infracțiune, consemnată la alin. (4) art. 186 CP RM, se exprimă

în furtul prevăzut la alinneatele (1), (2) sau (3), săvărșit în proporții mari.

În fine, ultima variantă-tip de infracțiune, specificată la alin.(5) art. 186 CP RM, constă în

furtul prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvărșită în proporții deosebit de mari.

În Republica Moldova, numărul de cazuri de furturi înregistrate în ultimii ani se cifrează la:

9242- în anul 2006; 9568- în anul 2007; 9383- în anul 2008; 8979- în anul 2009; 13295- în

anul 2010; 14636- în anul 2011; 13856- în anul 2012; 14973- în anul 2013.

În opinia lui V.I.Kuceruk, continuă să se distingă printr-un grad sporit de pericol social acele

infracțiuni contra patrimoniului, care presupune sustragerea în lipsa folosirii de către făptuitor

a situației lui de serviciu, precum și în lipsa unei afectări a relațiilor economice. Printre astfel

de infracțiuni, un loc aparte îl ocupă cele care se exprimă în sustragerea pe ascuns. Fiind

cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri, furtul constituie și astăzi forma cea mai tipică și,

totodată, cea mai frecventă de încalcare a relațiilor sociale cu privire la patrimoniu.În șirul

infracțiunilor săvârșite prin sustragere,cele prevăzute la art.186 CP RM sunt cel mai des

întâlnite, dar și cel mai puțin periculoase din punc de vedere social: făptuitorul tinde să ia

7

bunurile,, fără a se întâlni” cu persoana care l-ar putea împiedica s-o facă. A săvărși

sustragerea în alt mod el fie că nu are posibilitate ( nu se pricepe să înșele, nimeni nu i-a

încredințat bunurile în administrare), fie că nu dorește (de exeplu, să aplice violența sau

amenițarea cu violență).

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art. 186 CP RM îl costituie

relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurile mobile. În ipoteza cosemnată la lit.c)

alin.(2) art.186 CP RM, în plan secundar, se aduce atigere relațiilor sociale cu privire la

inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depozitarea sau a locuinței.

Obiectul material al infracțiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RMîl reprezintă bunurile

care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoarea materială și

cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

Latura obiectivă a acestei infracțiuni are următoarea structură:

1. Fata prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită;

2. Urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv, a cărui

mărimese situează între limitele de 25-2500 unități conveționale, și care nu

are un caracter considerabil;

3. Legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile;

4. Modul ascuns.

Întrucât, anterior, la analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor săvărșite pri sustragere

au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor acestor infracțiuni, în

cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra semnului secundar obligatoriu al laturii

obiective a infracțiunilor specificate la art.186 CP RM – modul ascuns de comitere a faptei –

care este specific doar pentru infracțiunile în cauză.

Stabilirea modului ascuns de comitere a faptei de sustragere are la baza două criterii:

1. Criteriul obiectiv ;

2. Criteriul subiectiv

Criteriul obiectiv presupune că fapta de sustragere este săvârșită:

8

a. În lipsa victimei sau a oricărora altor persoane. Este cea mai des

înâlnită ipoteză, când făptuitorul tinde să evite oricare contact vizual cu

alte persoane care l-ar putea împiedica să săvârșească infracțiunea sau

să-l denunțe;

b. În prezența altor persoane, însă pe neobservate pentru aceasta. Într-un

asemenea caz, făptuitorul trebuie să depună comparativ mai multe

eforturi, deoarece trebuie să se apropie imperceptibil de victimă sau sa-i

ia bunurileîn așa fel încât să rămână neremarcat, sau să se retragă

neobservat cu bunurile sustrase;

c. În prezența altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care nu

conștientizează caracterul infracțional al celor săvârșite: De această

dată, putem anunța următoarele situații:

- aceste alte persoane nu cunosc cui aparțin bunurile luate (admițând că acestea ar putea

să aparțină făptuitorului)

- făptuitorul creează, pri îșelăciune, caracterul aparent legitim al luăriibunurilor;

- el profită de faptul că alte persoane nu sunt în stare să conștientizeze obiectiv

caracterul infracțional al celor comise de el(din cauza vârstei fragede, a ebrietății, a

somnului, a bolii psihice ori a unei alte stări specificeîn care se află);

d. În prezența altor persoane care urmăresc luarea bunurilor și

conștientizează caracterul infracțional al acelor comise. Urmărind

luarea bunurilor, aceste persoane insuflă încredere făptuitorului că nui

va crea impedimente în procesul săvârșirii sustragerii, în virtutea

calității de soț, a relațiilor de rudenie, a raporturilor afective sau a altor

asemenea circumstațe.

Așadar, criteriul obiectiv este exterior ăn raport cu făptuitorul, întrucât se caracterizează fie

prin lipsa martorilor oculari ai faptei, fie prin prezența altor împrejurări în care cei de față la

acțiunea lui nu conștientizează sau nu au posibilitatea de a conștientiza caracterul infracțional

al celor comise, fie aceste persoane au interesul de a nu-i crea piedici la săvârșirea sustragerii-

împrejurări de care profită făptuitorul.

Criteriului subiectiv.

Totuși, criteriul obiectiv este insuficientă pentru stabilirea, în cazul infracțiunilor specificate

la art. 186 CP RM, a modului ascuns de comitere a faptei. Pentru calificarea faptelor în baza

9

art.186 CP RM, mai este necesară prezența criteriului subiectiv de stabilire a modului

ascuns.Acest criteriu presupune convigerea făptuitorului că cele săvârșite de ele rămân

nevăzute, neobservate sau neînțelese adecvat de către alte persoane,ori că aceste persoane nu-i

vor zădărnici săvârșirea sustragerii. Bineînțeles, concluziile asupra circumstanței că

făptuitorul era convis de modul ascuns al acțiunii sale trebuie să se bazeze pe anumite

premise de ordin obiectiv, dar nu pe declarațiile lui neîntemiate.

Decisiv pentru stabilire modului ascuns de comitere a sustragerii este criteriul subiectiv.În

context, este necesar a menționa că, de cele mai dese ori, sustragerea pe ascuns presupune

atestarea ambelor criterii analizate: făptuitorul nu este văzut ori observat de cei din jur, sau

aceștia nu înțeleg semnificația juridică a acțiunii lui, sau, deși înțelege, cei de față nu

întreprind nicio măsură de natură a-l împiedică în realizarea infracțiunii; totodată, făptuitorul

are convigerea că nu este văzut sau observat de nimeni, ori că nu este înțelesă semnificația

juridică a acțiunii lui, ori că persoanele de față nu-i vor crea piedici în săvârșirea acțiunii date.

Există însă și cazuri de altă natură, atunci când prezența criteriului subiectiv se atestă, iar

criteriul obiectiv lipsește. În asemenea cazuri, pentru a califica fapta în conformitate cu art.

186 CP RM , va fi suficientă prezeța criteriului subiectiv.

Iată de ce, de exemplu, în cazul în care făptuitorul consideră că săvârșește sustragerea pe

ascuns, iar, în realitate, acțiunea de luare i-a fost văzută de alte persoane, nu există temeiurile

de a-i califica fapta de sustragere deschisă.Deci nu este aplicabil art. 187CP RM. Aceasta

deoarece făptuitorul, reieșind din circumstanțele concrete, nu a conștietizat faptul descoperirii

sale și considera că acționează pe ascuns.

Dimpotrivă,sustragerea nu este ascunsă, urmând a fi calificată în baza art.187 CP RM, atunci

când făptuitorul este convis că acțiunile lui sunt evidente pentru cei din jur, deși în realitate el

nu a fost văzut de nimeni în procesul sustragerei.

Este de menționat că prioritatea criteriului subiectiv nu trebuie să ducă la ideea că că celălalt

criteriul- cel obiectiv – prezintă nicio relevanță semnificativă. Or, convingerea subiectivă a

făptuitorului de modul ascuns al acțiunilor sale trebuie să se bazeze pe anumite premise de

ordin obiectiv.În legătură cu aceasta, modul ascuns al sustragerii apare în virtutea condițiilor

obiectiv formate sau nse creează și se asigură prin eforturile făptuitorului însuși ori ale altor

participanți la una dintre infracțiunile prevăzute la art.186 CP RM.

10

Întrucât modul ascuns de comitere a sustrageriieste un semn obligatoriu al laturii obiective a

infracțiunilor specificate la art.186 CP RM, persoana care asigură modul ascuns al sustragerii

de exemplu, cel care stă ,, de șase” trebuie recunoscută coautor al infracțiunilor în cauză,nu

însă complice la acestea.

În practică sunt cunoscute situații, când persoana, care încearcă să comită infracțiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, este surprinsă la locul faptei (de exemplu, au apărut pe

neașteptate persoane străine sau a revenit stăpânul locuinței, pentru a-și lua bunul uitat etc.).

În astfel de situații, în funcție de posibilul comportament ulterior al făptuitorului, pot fi

specificate următoarele trei variante alternative de calificare:

1. Dacă făptuitorul înțelege că a fost descoperi, încetează realizarea sustragerii și

încearcă să părăsească locul faptei, abandonând bunurile, atunci cele comise urmează

a fi calificate conform art. 27 și alin (1) art. 186 CP RM;

2. Dacă, in pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii neconsumate,

făptuitorul ignoră această împrejurare și continuă realizarea sustragerii, sustragerea

începută ca furt se transformă în jaf (deci, urmează a fi calificată în baza art. 187CP

RM). În cazul dat, intenția inițială de a savârși infracțiunea prevăzută la alin (1) art.

186 CP RM se transformă în intenția supravenită de a săvărși infracțiunea prevăzută la

alin.(1) art.187 CP RM. Drept urmare, răspunderea se va aplica numai în baza alin.(1)

art. 187 CP RM. Nu putem vorbi în niciun caz despre concursul infracțiunilor

prevăzute la alin.(1) art.186 și la alin.(1) art.187 CP RM. Aceasta întrucât a fost

realizată o singură intenție infracșională. Pe parcursul realizării sale, această intenție a

suferit o transformare, nefiind succedată de o altă intenție;

3. În cazul în care făptuitorul,întâmpinând înpotrivire în procesul săvărșirii sustragerii,

aplică violență față de persoana care încearcă să împiedice luarea bunurilor sau să le

rețină nemijlocit după deposedare, fapta se califică fie conform lit. e) alin. (2) art. 187

CP RM, fie potrivit art.188 CP RM.

În cazul de față, inteția inișială de savârși infracțiunea prevăzută la alin.(1) art. 186 CP RM se

transformă în intenția supravenită de a săvărși fapta specificată la lit. e) alin. (2) art.187 CP

RM sau una di faptele prevăzute la art. 188 CP RM. Răspunderea se va aplica numai în baza

lit. e) alin.(2) art. 187 sau a art.188 CP RM. Lipsește temeiul atestării unui concurs al

infracțiunilor prevăzute la alin. (1) art. 186 și la lit. e) alin.(2) art.187 sau art.188 CP RM.

11

Această a treia ipoteză de calificare se deosebește calitativ de alta: dacă făptuitorul aplică

violența sau ameniță cu aplicarea violenței după consumarea infracțiunii prevăzute la alin.(1)

art. 186 CP RM, având scopul de a scăpa de urmărire sau de a evita reținerea sa, atunci fapta

nu mai poate fi calificată în conformitate cu lit. e) alin.(2) art.187 sau cu art.188 CP RM. De

această dată, cele săvârșite formează concursul real dintre infracțiunea prevăzută la alin.(1)

art.186 CP RM și, în dependență de gradul de violență sau de caracterul amenițării cu

violența, una din infracțiunilor prevăzute la art.145, 151, 152 sau 155 CP RM, ori la art.75

Codul contravențional.În acest fel, concluzia care se impune este că violența(sau amenițarea

cu violența ) nu poate fi legată, într-un fel sau altu, de infracțiunea prevăzută la alin. (1) art.

186 CP RM sau de tentativa la această infracțiune. Însă, în niciun caz violența nu poate să

constituie acțiunea adiacentă din cadrul faptei prejudiciabile în contextul infracțiunii

prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. Violeța depășește cadrul infracțional în cauză, deci

necesită o calificare aparte.

Într-o altă ordine de idei, nu exclus ca, ăn cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art. 186 CP

RM, făptuitorul să recurgăla îșelăciune. Dar nu pentru a asigura săvârșirea sustragerii (caz în

care ne vom afla în prezența uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM), ci pentru

a ușura sustragerea. Că această diferență de nuanțăeste esențială ne vom putea convige în cele

ce urmează.În cazul infracțiunilor specificate la art.190 CP RM, bunurile sunt transmise către

făptuitor pentru exercitarea asupra lor a atrbutelor de posesie.folosință și dispoziție: în cazul

infracțiune prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM –pentru exercitarea unor funcții cu caracter

pur tehnic (de exemplu, examinare, măsurare verificare, supraveghere etc.).

Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este o infracțiune materială. Ea se consideră

consumată din momentul în care făptuitorul a obținut posibilitatea reală de a se folosi sau a

dispune de bunurile luate. Dacă făptuitorul nu a obținut posibilitatea reală de a se folosi de

bunurile luate sau de a dispune de ele la propria dorință, adică nu a dus infracțiunea pânăla

capăt di cauze independete de voința lui, cele comise urmează a fi calificate în baza art.27 și

alin.(1) art.186 CP RM.

La momentul săvărșirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea specificată la

alin.(1) art.186 CP RM. Trebuie să depășească 25 unități convenționale.În caz contrar,

răspunderea se va aplica în baza art. 105 din Codul contravențional. În același timp, mărimea

prejudiciului cauzat prin infracțiune prevăzută la alin.(1) art. 186 CP RM nu poate să

depășească 2500 unități convenționale. Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate cu

12

alin.(4) art.186 CP RM. Nu în ultimul rând, prejudiciul cauzat prin infracțiunea specificată la

alin.(1) art.186 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz contrar, calificarea se

va face potrivit lit.d) alin.(2) art. 186 CP RM.

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM se caracterizează, în

primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă.Pentru calificarea faptei conform

normei în cauzăeste obligatorie prezența scopului de cupiditate.

Subiectul infracșiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii

faptei a atins vârsta de 14 ani2.

2 Tratat de Drept penal. Partea Specială. Volumul I, S. Bânză, V. Stati, Chișinău 2015 pag. 888-889.Decizia Colegiului penal lărgit al curții Supreme de Justiție din 19.06.2014.5 În conformitate cu art.18 al Codului contravențional, se consideră de mici proporții valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală sau valoarea pagubei pricinuite care, la momentul săvârșirii contravenției, nu depășește 25 unități convenționale.

13

I. ANALIZĂ DE DREPT PENAL A INFRACŢIUNILOR

PREVĂZUTE LA ART.186 „FURTUL” DIN CODUL PENAL.

În art.186 CP RM, sub denumirea marginală de furt, sunt reunite patru variante-tip de

infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni. Astfel, prima variantă-tip a furtului,

specificată la alin.(1) art.186 CP RM, constă în sustragerea pe ascuns a bunurilor altei

persoane. La rândul său, prima variantă agravată a furtului, specificată la lit.b) şi c) alin.(2)

art.186 CP RM, presupune săvârşirea infracţiunii prevăzute la alineatul (1):

– de două sau mai multe persoane (lit.b));

– prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c)). Cea de-a

doua variantă-tip a furtului, specificată la lit.d) alin.(2) art.186 CP RM, constă în sustragerea

pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.

Cea de-a doua variantă agravată a furtului, specificată la alin.(3) art.186 CP RM, presupune că

infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvârşite:

– în timpul unei calamităţi (lit.a));

– de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b)). Cea de-a treia variantă-

tip a furtului, consemnată la alin.(4) art.186 CP RM, se exprimă în furtul prevăzut la alineatele

(1), (2) sau (3), săvârşit în proporţii mari. În fine, ultima variantă-tip a furtului, specificată la

alin.(5) art.186 CP RM, constă în furtul prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvârşit în

proporţii deosebit de mari. Într-un alt context, trebuie de menţionat că, alături de infracţiunile

prevăzute la art.187, 188, 190, 191 şi 192 CP RM, infracţiunile specificate la art.186 CP RM

fac parte din rândul infracţiunilor săvârşite prin sutragere.

Prin „sustragere” se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia,

care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârşită în scop de cupiditate.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM îl constituie

relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Împotriva infracţiunilor

săvârşite prin sustragere, în general, şi a infracţiunilor specificate la art.186 CP RM, în

particular, posesia este ocrotită indiferent dacă este viciată, neviciată, de bună- sau de rea-

credinţă, legitimă sau nelegitimă etc. Chiar posesia dobândită printr-o infracţiune, ca şi orice

altă posesie nelegitimă, este protejată de legea penală. În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2)

14

art.186 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la

inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depozitare sau a locuinţei.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM îl reprezintă bunurile

care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi

cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.

Astfel, în primul rând, bunurile, care reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.186 CP RM, trebuie să aibă o existenţă materială. Nu au o existenţă materială

următoarele entităţi incorporale: 1) bunurile intelectuale (în sensul prevederii de la alin.(1)

art.9 din Constituţie). „Sustragerea” unor asemenea bunuri poate fi calificată în baza art.1851,

1852 sau 1853 CP RM ori a art.96, 97, 99-103 din Codul contravenţional; 2) energia, chiar

având o valoare materială. De exemplu, însuşirea energiei electrice sau a energiei termice

atrage răspunderea în baza art.194 CP RM sau a art.164 din Codul contravenţional; 3)

informaţiile. De exemplu, se aplică art.338 CP RM în cazul sustragerii de informaţii ce

constituie secret de stat în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau

agenturii lor; 4) serviciile. „Sustragerea” serviciilor poate fi calificată în conformitate cu

art.196 CP RM, cu art.106, alin.(6) art.180, art.252 din Codul contravenţional etc.

În al doilea rând, în calitatea lor de obiect material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186

CP RM, bunurile se caracterizează printr-un ansamblu de aspecte de natură socială,

economică, fizică şi juridică.

Sub aspect social, obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM este

constituit din bunurile în a căror creare a fost investită munca omului, prin care bunurile au

fost detaşate de starea lor naturală. Aspectul examinat este important mai ales în planul

delimitării infracţiunilor specificate la art.186 CP RM de unele infracţiuni ecologice (de

exemplu, de infracţiunile prevăzute la art.231, 233 sau 234 CP RM). Pentru a delimita

obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de obiectul material al

infracţiunilor prevăzute la art.231, 233 sau 234 CP RM, este nevoie de a stabili scopul

aplicării muncii umane asupra componentelor materiale ale mediului înconjurător (a nu se

confunda cu scopul urmărit de către făptuitor la săvârşirea sustragerii). Dacă acest scop a

constat în a restabili sau a păstra situaţia ecologică favorabilă pentru viaţa şi activitatea

omului, atunci cele săvârşite formează una din faptele incriminate la art.231, 233 sau 234 CP

15

RM. Din contra, dacă scopul în care s-a aplicat munca umană asupra componentelor materiale 3

ale mediului înconjurător s-a exprimat în a include componentele date în circuitul marfar, în

procesul de producţie, atunci cele comise se califică potrivit alin.(1) art.186 CP RM.

Sub aspect economic, bunurile care formează obiectul material al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.186 CP RM trebuie să aibă o valoare materială (economică) şi un cost determinat.

Costul exprimă valoarea obiectivă a bunului, utilitatea socială a acestuia. Dacă bunul

comportă doar o valoare subiectivă, sentimentală, având o utilitate individuală, el nu va putea

forma obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM (de exemplu, o

poză a unei cunoştinţe, un fragment de hârtie cu însemnările persoanei etc.). Aceasta deoarece

un astfel de bun nu va putea fi evaluat în bani. Totuşi, există bunuri care, pe lângă o utilitate

individuală, au şi o utilitate socială: pozele unor celebrităţi (mai ales cu autografele acestora),

jurnalele intime ale acestora, scrisorile lor etc. Evident, asemenea bunuri, constituind

exponate muzeale, piese de arhivă, obiecte de vânzare-cumpărare sau de licitaţie etc., trebuie

recunoscute ca obiect material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM.

Sub aspect fizic, bunurile, privite ca obiect material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186

CP RM, trebuie să fie bunuri mobile. Calitatea de bun mobil permite delimitarea infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de infracţiunea prevăzută la art.193 CP RM. Dacă un bun

imobil nu poate fi sustras, în schimb părţile dintr-un asemenea bun, devenite mobile prin

detaşare, pot constitui obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. De

exemplu, dacă o casă nu poate fi sustrasă, în schimb pot fi sustrase uşile, ferestrele acesteia

etc. Dacă prin detaşarea părţilor dintr-un imobil s-a provocat şi distrugerea sau deteriorarea

imobilului respectiv, alături de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM poate subzista

şi fapta prevăzută la art.197 CP RM sau la art.104 din Codul contravenţional.

Sub aspect juridic, bunurile, privite ca obiect material al infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.186 CP RM, trebuie să fie străine pentru făptuitor. În alţi termeni, bunul trebuie să se afle,

36 În cazul dat, intenția inițială de a săvârși infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM se transformă în intenția supravenită de a săvârși infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM. Drept urmare, răspunderea se va aplica numai în baza alin.(1) art.187 CP RM. Nu putem vorbi în niciun caz despre concursul infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 și la alin.(1) 187 CP RM. 7 În acest caz, intenția inițială de a săvârși infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM se transformă în intenția supravenită de a săvârși fapta prevăzută la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM sau una din faptele prevăzute la art.188 CP RM. Răspunderea se va aplica numai în baza lit.e) alin.(2) art.187 sau a art.188 CP RM. Lipsește temeiul atestării unui concurs al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 și la lit.e) alin.(2) art.187 sau la art.188 CP RM.

16

înainte de comiterea infracţiunii, în posesia victimei. Revendicarea, prin metode ilegale – de

către victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM sau de către o altă persoană care

acţionează în interesul victimei infracţiunii în cauză – a bunului aparţinând victimei, aflat în

posesia nelegitimă a făptuitorului, trebuie calificată ca samavolnicie, în conformitate cu

art.352 CP RM sau cu art.335 din Codul contravenţional. În ipoteza unei înscenări de furt,

răspunderea poate fi aplicată pentru pregătirea de una dintre infracţiunile specificate la art.190

CP RM (dacă a existat intenţia făptuitorului de a obţine compensarea pentru bunul, chipurile,

dispărut).

În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor furate, se va aplica nu alin.(1) art.186 CP

RM, dar o normă concurentă (de exemplu: art.181 (în ipoteza furtului de urne de vot sau de

documente electorale), art.194 (în situaţia furtului de gaze naturale), art.2174 (în cazul furtului

de substanţe narcotice sau psihotrope), art.222 (în ipoteza furtului de obiecte care se află în

mormânt sau pe el), art.290 (în situaţia furtului de arme de foc (cu excepţia armei de

vânătoare cu ţeavă lisă) sau de muniţii), art.295 (în cazul furtului de material sau de dispozitiv

radioactiv ori de instalaţie nucleară), art.360 (în situaţia furtului de documente, imprimate,

ştampile sau sigilii aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul

de proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes

material sau din alte motive josnice), art.389 (în ipoteza furtului de bunuri aparţinând celor

căzuţi pe câmpul de luptă) din Codul penal).

De asemenea, în astfel de cazuri pot fi aplicate unele norme din Codul contravenţional: alin.

(1) art.79 (în cazul furtului de sânge sau de derivate de sânge); alin.(7) art.295 (în ipoteza

furtului de documente contabile până la expirarea termenului de păstrare a lor, conform

regulilor stabilite de Organul de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului

Arhivistic al Republicii Moldova).

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM are următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi gratuită; 2) urmările

prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime se situează între

limitele de 25-2500 unităţi convenţionale şi care nu are un caracter considerabil; 3) legătura

de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) modul ascuns.

În contextul infracţiunilor săvârşite prin sustragere, în general, şi al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.186 CP RM, în particular, acţiunea de luare este alcătuită din două acte succesive:

1) deposedarea, adică scoaterea bunului din stăpânirea victimei, reprezintă actul extinctiv; 2)

17

imposedarea, adică trecerea bunului în stăpânirea făptuitorului, constituie actul achizitiv.

Caracterul ilegal al acţiunii de luare rezultă din: 1) săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.186 CP RM pe calea violării iminente a prevederilor legislative ce reglementează regimul

posesiei asupra bunurilor (criteriul obiectiv al ilegalităţii); 2) lipsa la făptuitor a oricăror

drepturi asupra bunurilor luate (criteriul subiectiv al ilegalităţii).

Pentru a fi calificată în baza alin.(1) art.186 CP RM, acţiunea de luare trebuie să fie nu numai

ilegală, dar şi gratuită. Luarea ilegală, dar echivalentă (integral compensată) a bunurilor altuia

nu poate fi calificată potrivit alin.(1) art.186 CP RM, deoarece în acest caz posesorului nu îi

este cauzat niciun prejudiciu patrimonial. Luarea se consideră gratuită atunci când se

realizează: 1) fără o despăgubire pecuniară pe măsură a valorii bunului luat; 2) fără o acordare

a echivalentului sub formă de muncă sau bunuri de aceeaşi valoare; 3) cu o despăgubire

simbolică ori neadecvată a valorii bunului luat.

Luarea ilegală va fi considerată gratuită şi atunci când compensarea costului bunurilor luate a

avut loc deja după săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. În conformitate

cu lit.e) alin.(1) art.76 CP RM, o asemenea circumstanţă poate avea ca efect atenuarea

pedepsei stabilite pentru infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, dar nicidecum nu-l

poate absolvi pe făptuitor de răspundere penală. Pe cale de consecinţă, despre lipsa gratuităţii

luării se poate vorbi în situaţia acordării compensării corespunzătoare până la consumarea

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, nu însă ulterior acesteia.

Dintr-o perspectivă mai largă, referitor la infracţiunile prevăzute la art.186 CP RM, se poate

susţine: ca parţială, compensarea valorii bunurilor luate trebuie considerată în funcţie de

mărimea părţii în raport cu întregul, ca: 1) lipsă a sustragerii infracţionale (operând

prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM, potrivit căreia nu constituie infracţiune acţiunea sau

inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul penal, dar, fiind

lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni); 2) sustragere în

proporţii mici1 din avutul proprietarului (art.105 din Codul contravenţional); 3) infracţiune

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM (dacă mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de

sustragere, va fi cuprinsă între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, însă nu se va atesta

cauzarea de daune în proporţii considerabile); 4) infracţiune prevăzută la lit.d) alin.(2) art.186

CP RM (dacă mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între

limitele de 25-2500 unităţi convenţionale şi se va atesta cauzarea de daune în proporţii

considerabile); 4) infracţiune prevăzută la alin.(4) art.186 CP RM (dacă mărimea prejudiciului

18

4patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între limitele de 2500-5000 unităţi

convenţionale); 5) infracţiune prevăzută la alin.(5) art.186 CP RM (dacă mărimea

prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va depăşi 5000 unităţi convenţionale). Pentru

a alege corect una din aceste soluţii, este necesară analiza tuturor circumstanţelor concrete ale

cazului, cu luarea în seamă, când o cere situaţia, a opiniei victimei, fără însă a absolutiza

însemnătatea acestui factor.

Specificul infracţiunilor prevăzute la art.186 CP RM, în raport cu celelalte infracţiuni

săvârşite prin sustragere, constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. Stabilirea

modului ascuns de comitere a faptei de sustragere are la bază două criterii:

1) criteriul obiectiv şi 2) criteriul subiectiv;

Criteriul obiectiv presupune că fapta de sustragere este săvârşită: 1) în lipsa victimei sau a

oricăror altor persoane. Este cea mai des întâlnită ipoteză, când făptuitorul tinde să evite

oricare contact vizual cu alte persoane care l-ar putea împiedica să săvârşească infracţiunea

sau să-l denunţe; 2) în prezenţa altor persoane, însă pe neobservate pentru acestea. Într-un

asemenea caz, făptuitorul trebuie să depună comparativ mai multe eforturi, deoarece trebuie

să se apropie imperceptibil de victimă sau să-i ia bunurile în aşa fel încât să rămână

neremarcat, sau să se retragă neobservat cu bunurile sustrase; 3) în prezenţa altor persoane,

care observă luarea bunurilor, dar care nu conştientizează caracterul infracţional al celor

săvârşite. De această dată, putem nuanţa următoarele situaţii: a) aceste alte persoane nu

cunosc cui aparţin bunurile luate (admiţând că acestea ar putea să aparţină făptuitorului); b)

făptuitorul creează, prin înşelăciune, caracterul aparent legitim al luării bunurilor; c) el profită

de faptul că alte persoane nu sunt în stare să conştientizeze obiectiv caracterul infracţional al

celor comise de el (din cauza vârstei fragede, a ebrietăţii, a somnului, a bolii psihice ori a unei

alte stări specifice în care se află); 4) în prezenţa altor persoane care urmăresc luarea bunurilor

şi conştientizează caracterul infracţional al celor comise. Urmărind luarea bunurilor, aceste

persoane insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul săvârşirii

sustragerii, în virtutea calităţii de soţ, a relaţiilor de rudenie, a raporturilor afective sau a altor

asemenea circumstanţe.

Criteriul obiectiv este insuficient pentru stabilirea, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.186

CP RM, a modului ascuns de comitere a faptei. Pentru calificarea faptelor în baza art.186 CP 48 Revistă Ştiințifică a Universității de Stat din Moldova, 2013, nr.3(63) 11.03.20139Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.

19

RM mai este necesară prezenţa criteriului subiectiv de stabilire a modului ascuns. Acest

criteriu presupune convingerea făptuitorului că cele săvârşite de el rămân nevăzute,

neobservate sau neînţelese adecvat de către alte persoane, ori că aceste persoane nu-i vor

zădărnici săvârşirea sustragerii. Bineînţeles, concluziile asupra circumstanţei că făptuitorul era

convins de modul ascuns al acţiunii sale trebuie să se bazeze pe anumite premise de ordin

obiectiv, dar nu pe declaraţiile lui neîntemeiate.

Decisiv pentru stabilirea modului ascuns de comitere a sustragerii este criteriul subiectiv. Iată

de ce, de exemplu, în cazul în care făptuitorul consideră că săvârşeşte sustragerea pe ascuns,

iar, în realitate, acţiunea de luare i-a fost văzută de alte persoane, nu există temeiuri de a-i

califica fapta ca sustragere deschisă. Deci, nu este aplicabil art.187 CP RM. Aceasta deoarece

făptuitorul, reieşind din circumstanţele concrete, nu a conştientizat faptul descoperirii sale şi

considera că acţionează pe ascuns. Dimpotrivă, sustragerea nu este ascunsă, urmând a fi

calificată în baza art.187 CP RM, atunci când făptuitorul este convins că acţiunile lui sunt

evidente pentru cei din jur, deşi în realitate el nu a fost văzut de nimeni în procesul săvârşirii

sustragerii.

Întrucât modul ascuns de comitere a sustragerii este un semn obligatoriu al laturii obiective a

infracţiunilor prevăzute la art.186 CP RM, persoana care asigură modul ascuns al sustragerii

(de exemplu, cel care stă „de şase” („de pază”)) trebuie recunoscută coautor al infracţiunilor

în cauză, nu însă complice la acestea.

În practică sunt cunoscute situaţii, când persoana, care încearcă să săvârşească infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, este surprinsă la locul faptei (de exemplu, au apărut pe

neaşteptate persoane străine sau a revenit stăpânul locuinţei, pentru a-şi lua bunul uitat etc.).

În astfel de situaţii, în funcţie de posibilul comportament ulterior al făptuitorului, pot fi

specificate următoarele trei variante alternative de calificare: 1) dacă făptuitorul înţelege că a

fost descoperit, încetează realizarea sustragerii şi încearcă să părăsească locul faptei,

abandonând bunurile, atunci cele comise urmează a fi calificate conform art.27 şi alin.(1) 186

CP RM; 2) dacă, în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii neconsumate,

făptuitorul ignoră această împrejurare şi continuă realizarea sustragerii, sustragerea începută

ca furt se transformă în jaf (deci, urmează a fi calificată în baza art.187 CP RM)2; 3) în cazul

în care făptuitorul, întâmpinând împotrivire în procesul săvârşirii sustragerii, aplică violenţă

faţă de persoana care încearcă să împiedice luarea bunurilor sau să le reţină nemijlocit după

20

deposedare, fapta se califică fie conform lit.e) alin.(2) art.187 CP RM, fie potrivit art.188 CP

RM.

Cea de-a treia variantă de calificare enunţată mai sus se deosebeşte calitativ de alta: dacă

făptuitorul aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea violenţei după consumarea infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, având scopul de a scăpa de urmărire sau de a evita

reţinerea sa, atunci fapta nu mai poate fi calificată în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.187 sau

cu art.188 CP RM. De această dată, cele săvârşite formează concursul real dintre infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM şi, în dependenţă de gradul de violenţă sau de caracterul

ameninţării cu violenţa, una din infracţiunile prevăzute la art.145, 151, 152 sau 155 CP RM,

ori la art.78 din Codul contravenţional.

Nu este exclus ca, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, făptuitorul să

recurgă la înşelăciune. Dar nu pentru a asigura săvârşirea sustragerii (caz în care ne vom afla

în prezenţa uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.190 CP RM), dar pentru a uşura

sustragerea.

Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este o infracţiune materială. Numai

prejudiciul patrimonial efectiv poate să reprezinte urmările prejudiciabile care se produc în

contextul infracţiunii date. Pagubele sub forma venitului ratat nu au relevanţă la calificarea

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. Aceasta întrucât este de neconceput să iei

ceva care deocamdată nu există în natură.

Imputarea prejudiciului patrimonial efectiv cauzat prin infracţiunea specificată la alin.(1)

art.186 CP RM presupune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre luarea ilegală şi gratuită a

bunurilor mobile din posesia altuia, pe de o parte, şi prejudiciul sus-amintit, pe de altă parte.

Cu alte cuvinte, pentru a imputa cuiva săvârşirea infracţiunii în cauză, este necesar a stabili că

golul patrimonial, creat în sfera patrimonială a victimei, şi, implicit, sporirea atestată în

cadrul sferei patrimoniale a făptuitorului reprezintă efectul tocmai al luării ilegale şi gratuite a

bunurilor mobile din posesia victimei.

La momentul săvârşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin infracţiunea prevăzută la

alin.(1) art.186 CP RM trebuie să depăşească 25 unităţi convenţionale. În caz contrar,

răspunderea se va aplica în baza art.105 al Codului contravenţional. În acelaşi timp, mărimea

prejudiciului cauzat prin infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM nu poate să

depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate cu

21

alin.(4) art.186 CP RM. Nu în ultimul rând, prejudiciul cauzat prin infracţiunea prevăzută la

alin.(1) art.186 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz contrar, calificarea se

va face potrivit lit.d) alin.(2) art.186 CP RM.

Infracţiunea specificată la alin.(1) art.186 CP RM se consideră consumată din momentul în

care făptuitorul a obţinut posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile luate.

Dacă făptuitorul nu a obţinut posibilitatea reală de a se folosi de bunurile luate sau de a

dispune de ele la propria dorinţă, adică nu a dus infracţiunea până la capăt din cauze

independente de voinţa lui, cele comise urmează a fi calificate în baza art.27 şi alin.(1) art.186

CP RM.

Prin „posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile luate” trebuie să se înţeleagă

situaţia când aceste bunuri se află în posesia făptuitorului şi el singur hotărăşte cum să

procedeze cu ele mai departe – să le consume, să le vândă, să le transmită altor persoane etc.

În alţi termeni, are loc o îmbinare a două criterii: a criteriului obiectiv (bunurile se află în

posesia făptuitorului) şi a criteriului subiectiv (făptuitorul se consideră proprietar al bunurilor

luate).

Cât priveşte momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM,

săvârşite de pe teritoriul unui obiect păzit, de regulă, în astfel de cazuri infracţiunea se

consideră consumată din momentul scoaterii bunurilor în afara teritoriului păzit. În acelaşi

timp, reţinerea făptuitorului având bunurile respective asupra sa, la ieşirea de pe teritoriul unui

obiect păzit, atestă tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM.

Lucrătorul învestit cu asigurarea integrităţii bunurilor aflate pe teritoriul unui obiect păzit,

care a contribuit intenţionat la săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de

către o altă persoană (de exemplu, a înlăturat obstacolele din calea săvârşirii infracţiunii în

cauză), trebuie tras la răspundere pentru complicitate la infracţiunea prevăzută la alin.(1)

art.186 CP RM.

În acord cu prevederile art.56 „Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de

bună voie la săvârşirea infracţiunii” din Codul penal, persoana care a ascuns bunurile pe

teritoriul unui obiect păzit, având scopul scoaterii lor ulterioare în afara acestui teritoriu, în

cazul restituirii din propria voinţă a bunurilor date, poate fi liberată de răspundere penală în

22

5legătură cu renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP

RM.

Până când bunurile nu au fost scoase de pe teritoriul obiectului păzit, infracţiunea prevăzută la

alin.(1) art.186 CP RM nu poate fi considerată consumată, chiar dacă aceste bunuri au fost

separate de restul şi au fost pregătite pentru scoaterea lor ulterioară, sau dacă a avut loc

înţelegerea prealabilă cu lucrătorul învestit cu paza obiectului respectiv. De asemenea,

infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM nu poate fi considerată consumată în cazul în

care a fost scoasă numai o parte din bunuri, existând intenţia făptuitorului de a sustrage toate

bunurile selectate. Aruncarea bunurilor, peste gard, unui alt participant la infracţiune, care a

fost de îndată reţinut, de asemenea trebuie calificată conform art.27 şi alin.(1) art.186 CP RM,

deoarece făptuitorii nu obţinuse încă posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de acele

bunuri la dorinţa lor.

Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM se caracterizează, în

primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pentru calificarea faptei conform

normei în cauză, este obligatorie prezenţa scopului de cupiditate.

Scopul de cupiditate reprezintă anticiparea în conştiinţa făptuitorului a stăpânirii sale

definitive asupra bunurilor luate, când el va avea posibilitatea de a poseda, a folosi şi a

dispune de aceste bunuri ca şi cum ele ar fi ale lui proprii.

Nu poate fi calificată conform alin.(1) art.186 CP RM luarea ilegală şi gratuită, pe ascuns, a

bunurilor mobile din posesia altuia, luare prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu

patrimonial efectiv, săvârşită în scopul folosinţei temporare a acelor bunuri, făptuitorul

urmărind restituirea lor ulterioară. Esenţa „folosinţei temporare” constă în aceea că bunurile

sunt luate pe un timp oarecare, şi anume – pe o perioadă nesemnificativă sau strict

determinată. În astfel de cazuri, făptuitorul nu urmăreşte scopul de cupiditate, deoarece nu

doreşte să treacă bunurile în stăpânirea sa definitivă. În funcţie de circumstanţele cazului,

asemenea fapte pot fi calificate conform art.1921, 1922 sau altele din Codul penal.

Este posibilă comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM în scopul transmiterii

bunurilor unor terţe persoane dintr-un sentiment de gratitudine faţă de acestea, în vederea

59 Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008, a fost exclusă circumstanța agravantă „repetat”, care a fost prevăzută la lit.a) alin.(2) art.186 CP RM. Ca efect, conform legii penale în vigoare, repetarea infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM reprezintă concursul acestor infracțiuni.

23

achitării către ele a datoriilor nestinse etc. Chiar şi în acest caz sustragerea este comisă în scop

de cupiditate (la concret – în scop de înavuţire a unor terţe persoane), deoarece, văzându-se în

postura de pretins proprietar, făptuitorul nu face decât să realizeze atributul de dispoziţie care

derivă din dreptul de proprietate. În ipoteza dată, făptuitorul urmăreşte scopul de cupiditate,

chiar dacă nu urmăreşte să obţină profitul pentru sine personal.

Prezenţa scopului de cupiditate nu presupune prezenţa obligatorie a motivului de cupiditate.

Explicaţia este că motivul de cupiditate constă în năzuinţa făptuitorului de a obţine, de pe

urma celor sustrase, venit material pentru sine sau pentru apropiaţii săi, fie pentru ceilalţi

participanţi la infracţiune, sau, mai scurt, pentru o persoană care a acordat, direct sau indirect,

o asistenţă materială făptuitorului sau care, în previziunea făptuitorului, îi va acorda o astfel

de asistenţă în viitor. Este însă perfect posibilă situaţia când făptuitorul ia bunurile de la

victimă pentru a le trece în folosul unor terţe persoane, fără a se înavuţi personal sau fără a

spera la o înavuţire personală în viitor (de exemplu, făptuitorul transferă întreaga sumă de

bani sustrasă pe contul unei case de copii, păstrându-şi anonimatul absolut, deci excluzând din

start orice fel de „contraprestaţie” pentru „altruismul” său). În aceste condiţii, fapta întruneşte

toate semnele constitutive ale noţiunii de sustragere, însă fără a fi săvârşită din motiv de

cupiditate.

Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM este persoana fizică responsabilă

care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 14 ani.

Pentru agravarea răspunderii conform lit.b), c) alin.(2) sau alin.(3) art.186 CP RM, este

suficientă prezenţa măcar a uneia dintre agravantele specificate în aceste prevederi. Cu toate

acestea, în sentinţa instanţei de judecată trebuie indicate toate agravantele care şi-au găsit

confirmarea în cazul concret, cu specificarea precisă a literelor corespunzătoare şi a

alineatului din articolul corespunzător.

În cazurile în care într-o infracţiune unică sunt prezente câteva agravante, la calificare se

aplică, în conformitate cu lit.c) art.117 CP RM, acel alineat al normei care prevede o pedeapsă

mai aspră. În acelaşi timp, îmbinarea câtorva circumstanţe agravante ale infracţiunii prevăzute

la alin.(1) art.186 CP RM nu reprezintă un concurs de infracţiuni. Aceasta întrucât pluralitatea

de agravante, având la bază aceeaşi intenţie infracţională, nu înseamnă pluralitatea de

infracţiuni.

24

Prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii

Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008, a fost exclusă

circumstanţa agravantă „repetat”, care a fost prevăzută la lit.a) alin.(2) art.186 CP RM. Ca

efect, conform legii penale în vigoare, repetarea infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP

RM reprezintă concursul acestor infracţiuni.

Operarea acestor amendamente legislative nu trebuie înţeleasă în niciun caz ca temei pentru a

nu delimita infracţiunea unică prelungită prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM de concursul

infracţiunilor specificate la alin.(1) art.186 CP RM. Concursul infracţiunilor prevăzute la alin.

(1) art.186 CP RM trebuie deosebit de infracţiunea unică prelungită specificată la alin.(1)

art.186 CP RM, care constă din mai multe acte infracţionale identice, realizate pe calea

furtului de bunuri din una şi aceeaşi sursă, caracterizate prin unitatea intenţiei infracţionale şi

care în ansamblul lor alcătuiesc o infracţiune unică prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM.

Nu constituie un concurs al infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM sustragerea pe

ascuns a bunului divizibil pe părţi, nici scoaterea de pe teritoriul unui obiectiv păzit, în câteva

tranşe, a bunurilor care au fost pregătite pentru a fi sustrase împreună. De asemenea, dacă

infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvârşită în privinţa câtorva victime

concomitent (în prezenţa unităţii intenţiei), nu se atestă concursul infracţiunilor prevăzute la

alin.(1) art.186 CP RM.

Dimpotrivă, câteva infracţiuni specificate la alin.(1) art.186 CP RM, comise în privinţa

aceleiaşi victime (de la aceeaşi sursă), vor forma concursul infracţiunilor în cauză, dacă, după

fiecare din aceste infracţiuni, la făptuitor apărea intenţia de a comite o nouă infracţiune.

Conform lit.b) alin.(2) art.186 CP RM, răspunderea pentru infracţiunea prevăzută la alin.(1)

art.186 CP RM se agravează dacă aceasta este săvârşită de două sau mai multe persoane.

Circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM operează în oricare din

următoarele trei ipoteze: a) infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este comisă în

coautorat (inclusiv în coautorat cu repartizarea rolurilor); b) infracţiunea prevăzută la alin.(1)

art.186 CP RM este comisă de către o persoană care întruneşte semnele subiectului

infracţiunii, în comun cu o persoană care nu întruneşte aceste semne; c) infracţiunea prevăzută

la alin.(1) art.186 CP RM este comisă de către o persoană care întruneşte semnele subiectului

infracţiunii, prin intermediul unei persoane care cu bună-ştiinţă nu este pasibilă de răspundere

penală.

25

Participaţia complexă, atunci când latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186

CP RM este executată de un singur autor, nu poate fi calificată în baza lit.b) alin.(2) art.186

CP RM. Chiar dacă alături de acest autor mai participă un organizator, instigator sau

complice, aceştia doar contribuie la săvârşirea sustragerii, deci nu o săvârşesc.

Deşi existenţa sau lipsa înţelegerii prealabile între cofăptuitori nu are niciun impact asupra

calificării faptei conform lit.b) alin.(2) art.186 CP RM, această împrejurare poate fi luată în

calcul la individualizarea pedepsei. În ipoteza consemnată la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM,

specificul coautoratului constă în aceea că latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.186 CP RM este executată – simultan sau nesimultan – de către toţi coautorii. Astfel,

coautoratul poate fi de două tipuri: 1) coautoratul paralel; 2) coautoratul succesiv. În primul

caz, toţi coautorii execută simultan latura obiectivă a sustragerii. În cel de-al doilea caz, latura

obiectivă a infracţiunii este divizată de către coautori. În acest fel, săvârşirea comună a

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de către doi sau mai mulţi coautori se exprimă

în aceea că fiecare din aceştia săvârşeşte – în volum deplin sau parţial – fapta de sustragere pe

ascuns a bunurilor altei persoane.

Executarea unei părţi a laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM nu

trebuie înţeleasă doar ca participare nemijlocită la acţiunea de luare a bunurilor. Coautor

trebuie recunoscută şi persoana care stă de pază, pentru a veghea ca cei care iau nemijlocit

bunurile să nu fie descoperiţi. În adevăr, această persoană asigură modul ascuns de comitere a

sustragerii, deci execută parţial latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP

RM, chiar dacă nu participă nemijlocit la acţiunea de luare.

Totodată, acţiunile persoanelor care nu execută nici măcar parţial latura obiectivă a

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, dar care contribuie la săvârşirea acesteia prin

sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracţiunii, că vor vinde

bunurile sustrase etc., trebuie calificate drept complicitate la infracţiunea prevăzută la alin.(1)

art.186 CP RM.

În corespundere cu lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, răspunderea se agravează dacă infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvârşită prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru

depozitare sau în locuinţă. Pentru a imputa făptuitorului circumstanţa agravantă în cauză, este

necesară prezenţa cumulativă a următoarelor trei condiţii: 1) să fie săvârşită o pătrundere; 2)

această pătrundere să fie ilegală; 3) pătrunderea să se facă în încăpere, în alt loc pentru

depozitare sau în locuinţă.

26

În legătură cu prima din aceste condiţii, trebuie de menţionat că prin „pătrundere” se înţelege

intrarea, pe ascuns sau deschisă, în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, în

scopul săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. Ea poate fi săvârşită: 1) cu

sau fără depăşirea obstacolelor; 2) cu sau fără recurgerea la înşelăciune; 3) cu sau fără ajutorul

unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere,

în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.

Astfel, pătrunderea poate fi efectuată cu depăşirea obstacolelor (uşilor, porţilor, încuietorilor,

geamurilor, grilajelor, semnalizării de alarmă etc.), pe calea escaladării sau a efracţiei. Dacă –

în procesul săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM prin pătrundere în

încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – făptuitorul a distrus sau a deteriorat

bunurile victimei, care nu formează obiectul material al infracţiunii în cauză, cele comise, în

prezenţa unor suficiente temeiuri, trebuie calificate suplimentar conform art.197 CP RM sau

art.104 din Codul contravenţional.

Săvârşirea pătrunderii cu recurgerea la înşelăciune presupune că – în scopul comiterii

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în

locuinţă – pentru a-şi facilita accesul, fără a stârni suspiciuni, făptuitorul se erijează în:

instalator, poştaş, curier, inspector al pazei antiincendiare, angajat al serviciului comunal,

recenzor, poliţist, lucrător medical etc., utilizând în unele cazuri legitimaţia falsă. În astfel de

cazuri, dacă sunt uzurpate calităţi oficiale4, cele săvârşite trebuie calificate suplimentar

conform art.351 CP RM. Important este ca uzurparea de calităţi oficiale să fie însoţită de

săvârşirea pe această bază a infracţiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM.

De asemenea, pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau

prin întinderea mâinii înăuntru) sau mijlocit, atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea

propriu-zisă, cu utilizarea unor cârlige, „undiţe”, magneţi, furtunuri aspiratoare, cleşti, căngi,

lasouri etc. ori a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care, cu bună-ştiinţă, nu sunt

pasibile de răspundere penală (minori având vârsta de până la 14 ani; persoane iresponsabile).

În legătură cu cea de-a doua condiţie din cele nominalizate mai sus, pătrunderea în încăpere,

în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă trebuie să fie întotdeauna ilegală. Aceasta

presupune întrunirea următoarelor două condiţii: 1) făptuitorului îi lipseşte dreptul de apariţie

în genere sau în anumite momente în încăperea, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţa

respectivă; 2) făptuitorul se află totuşi acolo, în pofida interdicţiei persoanelor abilitate sau

fără acordul acestora, fie pe calea înşelării lor.

27

Aflarea persoanei – în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – în temeiuri legale

(de exemplu, cu acordul persoanelor abilitate sau în legătură cu munca efectuată în locul

respectiv) exclude posibilitatea funcţionării agravantei prevăzute la lit.c) alin.(2) art.186 CP

RM. De asemenea, intrarea făptuitorului în sala comercială a magazinului sau în sala

expoziţională a muzeului, atunci când accesul în acestea este deschis pentru fiecare, nu

formează agravanta „prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă”,

chiar dacă făptuitorul urmăreşte scopul comiterii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP

RM. La fel, existenţa la făptuitor a accesului liber în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau

în locuinţă, în virtutea legăturilor de rudenie (ca membru al familiei) sau în baza raporturilor

contractuale (ca locatar provizoriu), face inoportună invocarea circumstanţei agravante

consemnate la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM. În astfel de cazuri, răspunderea se va aplica în

baza alin.(1) art.186 CP RM.

Dimpotrivă, circumstanţa agravantă prevăzută la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM este prezentă

dacă făptuitorul a intrat în mod legal în locul respectiv, însă rămâne în el după închiderea lui

(pentru pauza de masă sau cea nocturnă), în scopul săvârşirii sustragerii. În context,

rămânerea ilegală nu se deosebeşte principial de intrarea ilegală, odată ce făptuitorul rămâne –

în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – în pofida rigorilor ce condiţionează

regimul de lucru în locurile respective sau în pofida voinţei persoanei responsabile pentru

integritatea bunurilor păstrate în acele locuri, ori a persoanei care are în stăpânire acele locuri.

Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, este necesar ca scopul de

sustragere să apară la făptuitor până la pătrunderea lui în încăpere, în alt loc pentru depozitare

sau în locuinţă. Răspunderea se va aplica conform art.186 (cu excepţia lit.c) alin.(2)) CP RM,

dacă făptuitorul a intrat în asemenea locuri, urmărind scopuri legitime, iar scopul de a

sustrage a apărut ulterior. Iată de ce, noţiunea de pătrundere ilegală nu se referă la cazurile

când, de exemplu, făptuitorul a fost invitat în vizită, sau pentru efectuarea reparaţiei, sau

pentru a face cunoştinţă cu victima etc., iar apoi, aflându-se în locuinţa ei şi profitând de

încrederea acesteia, săvârşeşte acolo sustragerea pe ascuns a bunurilor aparţinând acestei

victime.

În situaţia săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de două sau mai multe

persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, trebuie luat

în consideraţie faptul că acţiunile persoanei care nu a intrat în încăpere, în alt loc pentru

depozitare sau în locuinţă, dar care, potrivit înţelegerii privind repartizarea rolurilor, a luat

28

parte la acţiunile legate de intrarea în ele a altor persoane sau de luarea bunurilor din ele (de

exemplu, persoana a deschis cu şperaclul uşa locuinţei, dar nu intră, iar cealaltă persoană intră

în această locuinţă şi sustrage nemijlocit bunurile dintr-aceasta), reprezintă coautorat şi nu

necesită referire la alin.(5) art.42 CP RM.

Cea de-a treia condiţie din cele menţionate mai sus presupune că, pentru a fi operabilă

circumstanţa agravantă prevăzută la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, este necesar ca pătrunderea

ilegală, în scopul săvârşirii sustragerii, să fie efectuată nu în oricare loc, dar anume în

încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.

În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „încăpere” se înţelege un edificiu

permanent sau provizoriu, fix sau ambulant, aflat în proprietate publică sau privată, care este

destinat dislocării atât a oamenilor care îşi îndeplinesc obligaţiile profesionale, cât şi a

bunurilor necesare activităţii întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor care îşi au sediul

în astfel de edificii. Sunt încăperi: magazinele, depozitele, antrepozitele, garajele, beciurile,

hambarele, atelierele, muzeele, oficiile poştale, teatrele, instituţiile de învăţământ, edificiile

sportive acoperite, hangarele gonflabile, corturile de prelată etc.

Noţiunea de încăpere se referă nu numai la încăperea care se află sub pază specială, dar şi la

alte încăperi (sau o parte a acestora), în care accesul persoanelor străine este totuşi interzis ori

în care intrarea acestora nu este admisă fără acordul respectiv al persoanelor abilitate.

În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „alt loc pentru depozitare” se are

în vedere sectorul de teritoriu sau dispozitivul care este destinat, adaptat sau special utilat

pentru păstrarea permanentă sau provizorie a bunurilor şi care este înzestrat în acest scop cu

anumite accesorii ce împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorâre, sigilii, îngrădituri

etc.) sau este asigurat cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, camere video de

supraveghere non-stop etc.), pentru a împiedica accesul la bunurile depozitate. Sunt alte locuri

pentru depozitare: platformele şi semivagoanele feroviare păzite, cisternele, furgoanele auto,

magazinele ambulante, caroseriile camioanelor în stare sigilată, safeurile, containerele,

colectoarele maşinilor de casă şi control sau ale automatelor comerciale etc.

De asemenea, ca alt loc pentru depozitare poate fi recunoscut teritoriul sub cer deschis, dacă

este împrejmuit cu un gard sau este special păzit. Astfel, deseori, bunurile, care sunt greu de

amplasat într-un loc pentru depozitare închis (de exemplu, materialul lemnos, îngrăşămintele

minerale, cărbunele etc.), se stochează pe teritoriul întreprinderii sau într-un loc special

29

6rezervat pentru aceasta. Dacă sectorul dat de teritoriu este păzit sau îngrădit, acesta reprezintă

un alt loc pentru depozitare. Însă, dacă unele din aceste condiţii nu sunt îndeplinite (de

exemplu, cărbunele, adus la staţia de cale ferată, a fost descărcat de-a valma sub cerul

deschis), atunci furtul nu va putea fi calificat ca fiind săvârşit prin pătrundere în alt loc pentru

depozitare.

Nu oricare teritoriu păzit (de exemplu, teritoriul uzinei) poate fi recunoscut „alt loc pentru

depozitare”. Alt loc pentru depozitare constituie numai acel segment al teritoriului păzit care

este special destinat pentru amplasarea, depozitarea, păstrarea bunurilor, fiind păzit în mod

deosebit anume în acest scop.

Noţiunea „alt loc pentru depozitare” include şi acele locuri şi dispozitive din încăperi, care se

găsesc în incinta acestora şi care sunt menite şi adaptate special pentru amplasarea şi păstrarea

bunurilor în ele, fiind inaccesibile pentru persoanele străine. Printre asemenea locuri şi

dispozitive se numără: casieriile din cadrul unităţilor comerciale; antrepozitele pentru

păstrarea mărfurilor în magazine; locurile de păstrare a coletelor poştale de mare valoare din

cadrul unui oficiu poştal etc.

În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „locuinţă” se înţelege încăperea

menită pentru locuirea permanentă sau provizorie a oamenilor (apartament, casă individuală,

vilă, odaie din hotel etc.) sau părţile ei componente, care sunt folosite pentru odihnă, păstrarea

bunurilor sau pentru satisfacerea altor necesităţi umane (balcon, verandă sticluită, cămară

etc.).

Pentru calificarea faptei conform lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, nu contează nici tipul de

proprietate asupra locuinţei, nici dacă aceasta face parte din fondul de locuinţe. Important este

ca destinaţia principală a încăperii respective să se concretizeze în cea de locuire, fie şi

provizorie, a oamenilor. Dacă destinaţia locuinţei a fost schimbată (de exemplu, apartamentul

de la parter a fost transformat într-un magazin), se schimbă şi statutul locului: din locuinţă în

încăpere.

610Revistă Ştiințifică a Universității de Stat din Moldova, 2013, nr.3(63) 11.03.201311. În acest caz, intenția inițială de a săvârși infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM se transformă în intenția supravenită de a săvârși fapta prevăzută la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM sau una din faptele prevăzute la art.188 CP RM. Răspunderea se va aplica numai în baza lit.e) alin.(2) art.187 sau a art.188 CP RM. Lipsește temeiul atestării unui concurs al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 și la lit.e) alin.(2) art.187 sau la art.188 CP RM.

30

Ţinând seama de destinaţia funcţională a locuinţei, nu poate fi considerat locuinţă oricare loc

de habitat temporar al oamenilor care nu este destinat locuirii lor (de exemplu:

compartimentul (cupeul) dintr-un vagon feroviar; cabina dintr-o navă fluvială sau maritimă;

cabina dintr-un autocamion; alte asemenea încăperi, care reprezintă o parte constructivă a

mijlocului de transport). Or, destinaţia funcţională a acestor locuri de habitat temporar constă

în asigurarea confortului la transportarea pasagerilor, nu pentru a le servi ca locuinţă. În

contrast, tocmai destinaţia de locuire provizorie a oamenilor o posedă: 1) cabina dintr-o navă,

în care locuiesc membrii echipajului navei; 2) cupeul dintr-un vagon feroviar, în care

locuieşte însoţitorul de vagon sau constructorii etc.

De cele mai multe ori, în ipoteza de săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP

RM prin pătrundere în locuinţă, aplicarea răspunderii conform lit.c) alin.(2) art.186 CP RM

exclude calificarea suplimentară în baza art.179 CP RM. Totuşi, dacă domiciliul violat

aparţine unei persoane, iar făptuitorul săvârşeşte furtul în raport cu o altă persoană, care la

acel moment se află în domiciliul primei persoane, atunci vom fi în prezenţa concursului

dintre infracţiunile prevăzute la art.179 şi la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM.. Neglijarea faptului

că există două victime, dar nu ale unei singure infracţiuni, ci ale unor infracţiuni diferite, ar

însemna încălcarea gravă a principiului legalităţii.

Nu este exclus ca şi în alte situaţii să se ateste concursul dintre infracţiunile prevăzute la

art.179 şi la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM (în situaţia când ultima infracţiune presupune

pătrunderea în locuinţă): 1) atunci când se violează domiciliul comun al mai multor persoane,

fiind sustrase bunurile doar a uneia sau a unora din acele persoane; 2) atunci când victima

uneia din cele două infracţiuni concurente este titularul dreptului de proprietate asupra

imobilului, iar victima celeilalte infracţiuni concurente este titularul unui drept real derivat

(drept de abitaţie, drept de servitute, drept de superficie) asupra unei părţi a aceluiaşi imobil

etc.

La lit.d) alin.(2) art.186 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de sustragere

pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.

Accentuăm că această normă prevede nu o circumstanţă agravantă a infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.186 CP RM. De fapt, la alin.(1) şi la lit.d) alin.(2) art.186 CP RM (ca şi la alin.(4)

şi (5) art.186 CP RM) sunt prevăzute infracţiuni de sine stătătoare. Aceste infracţiuni se pot

afla între ele în concurs.

31

Explicaţia faptului că art.186 CP RM stabileşte răspunderea pentru patru infracţiuni de sine

stătătoare constă în următoarele: nu există o componenţă „de bază” de furt care ar consta în

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, componenţă care: 1) nu ar presupune

producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv având o mărime concretă şi 2) pe care s-ar

grefa în calitate de circumstanţe agravante: a) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv

în proporţii mici; b) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime este între

limitele de 25-2500 unităţi convenţionale; c) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în

proporţii considerabile); d) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporţii mari; e)

producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporţii deosebit de mari. Iată de ce

cauzarea de daune în proporţii considerabile nu poate fi privită în calitate de circumstanţă

agravantă pentru infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, infracţiune care presupune

producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv a cărui mărime se situează între limitele de 25-

2500 unităţi convenţionale, şi care nu are un caracter considerabil.

În alt context, aşa cum rezultă din alin.(2) art.126 CP RM, caracterul considerabil al daunei

cauzate se stabileşte luându-se în consideraţie: 1) valoarea, cantitatea şi însemnătatea

bunurilor pentru victimă; 2) starea materială şi venitul victimei; 3) existenţa persoanelor

întreţinute de victimă; 4) alte circumstanţe care influenţează esenţial starea materială a

victimei.

Printre „alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei” pot fi

enumerate: 1) venitul global al membrilor familiei; 2) starea de sănătate a victimei şi a

membrilor familiei ei apţi de muncă; 3) angajarea sau neangajarea victimei la o muncă

permanentă sau provizorie etc.

După parametrii cantitativi, exprimaţi băneşte, marja mărimii considerabile a daunei se

situează între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale. Dacă mărimea prejudiciului

patrimonial, cauzat de sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, va fi cuprinsă între

aceste limite, însă nu se va atesta cauzarea de daune în proporţii considerabile, cele comise

trebuie calificate conform alin.(1) art.186 CP RM.

Prevederea de la lit.d) alin.(2) art.186 CP RM va funcţiona numai dacă făptuitorul a

manifestat intenţie directă în raport cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Nu

intenţie indirectă, nici imprudenţă. Deci, făptuitorul trebuie să prevadă survenirea anume a

daunelor în proporţii considerabile şi să dorească survenirea acestora.

32

În corespundere cu lit.a) alin.(3) art.186 CP RM, răspunderea se agravează dacă infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvârşită în timpul unei calamităţi. Prin „calamitate”

se are în vedere situaţia de fapt determinată de un eveniment neaşteptat care poate provoca

urmări grave pentru o anumită colectivitate sau pentru un grup de persoane. Prin

„colectivitate” se înţelege totalitatea locuitorilor unei localităţi, raion sau chiar ţări. Prin „grup

relativ numeros de persoane” se are în vedere:

1) totalitatea angajaţilor unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii;

2) totalitatea persoanelor care locuiesc într-un bloc locativ;

3) totalitatea pasagerilor unui avion, tren, autobuz etc.

Noţiunea de calamitate nu poate fi restrânsă la înţelesul de calamitate naturală. Astfel,

calamitatea poate avea şi o natură socială (război, intervenţie militară străină, conflict militar

local, lovitură de stat, puci militar etc.). De asemenea, calamitatea poate avea o natură

tehnogenă (accidente ale trenurilor; accidente ale navelor fluviale; catastrofe aeriene în

aeroporturi şi localităţi; catastrofe aeriene în afara aeroporturilor şi localităţilor; accidente de

transport pe poduri şi pasaje de intersecţie cu calea ferată; catastrofe auto de proporţii etc.).

Pentru a califica fapta conform lit.a) alin.(3) art.186 CP RM, este necesar ca infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM să fie săvârşită în timpul unei calamităţi. Aceasta

înseamnă că infracţiunea în cauză trebuie comisă în perioada de timp care este cuprinsă între

momentul când se produce evenimentul ce dă naştere stării de calamitate şi momentul când

această stare încetează.

Circumstanţa agravantă prevăzută la lit.a) alin.(3) art.186 CP RM poate fi reţinută numai în

raport cu faptele săvârşite în zona calamitată, adică în raza de acţiune a efectelor calamităţii.

De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obligatoriu ca făptuitorul să profite de

starea de calamitate. Aceasta presupune întrunirea următoarelor două condiţii: 1) făptuitorul

îşi dă seama că eforturile autorităţilor şi ale populaţiei sunt îndreptate cu precădere spre

salvarea de vieţi omeneşti şi că măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt reduse; 2)

făptuitorul foloseşte prilejul pentru a comite infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM.

În prezenţa circumstanţei agravante consemnate la lit.b) alin.(3) art.186 CP RM,

infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.186 CP RM sunt săvârşite de un grup criminal

organizat sau de o organizaţie criminală. Indiferent de rolul executat la comiterea infracţiunii,

33

toţi membrii grupului criminal organizat răspund în calitate de coautori. Iată de ce, la

calificarea celor săvârşite de ei conform lit.b) alin.(3) art.186 CP RM nu este necesară

trimiterea la art.42 CP RM.

Infracţiunea poate fi comisă nemijlocit şi de către o singură persoană, care a acţionat la

însărcinarea grupului criminal organizat. În asemenea situaţii, cele săvârşite de ea urmează a

fi calificate în corespundere cu lit.b) alin.(3) art.186 CP RM, dacă autorul infracţiunii face

parte din grupul criminal organizat în al cărui interes a acţionat.

În contextul aceleiaşi circumstanţe agravante, infracţiunea se consideră săvârşită de o

organizaţie criminală, dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o

persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia. Membrul

organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire

sau săvârşire a participat. În contrast, organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale

poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie.

Răspunderea se aplică conform alin.(4) sau (5) art.186 CP RM în cazul furtului prevăzut la

alineatele (1), (2) sau (3) săvârşit în proporţii mari şi, respectiv, în cazul furtului prevăzut la

alineatele (1), (2) sau (3) săvârşit în proporţii deosebit de mari. Accentuăm că la alin.(4) şi (5)

art.186 CP RM se prevăd nu circumstanţe agravante ale infracţiunii specificate la alin.(1)

art.186 CP RM. De fapt, la alin.(1), (4) şi (5) art.186 CP RM (ca şi la lit.d) alin.(2) art.186 CP

RM) sunt prevăzute infracţiuni de sine stătătoare. Aceste infracţiuni se pot afla între ele în

concurs.

Reieşind din alin.(1) art.126 CP RM, se consideră proporţii deosebit de mari sau, respectiv,

proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte

5000 sau, respectiv, 2500 unităţi convenţionale.

Dacă făptuitorul are intenţia determinată simplă de a săvârşi furtul în proporţii mari sau

deosebit de mari, intenţie pe care nu o poate realiza din cauze independente de voinţa lui,

atunci fapta trebuie calificată ca tentativă de furt săvârşit în proporţii mari sau deosebit de

mari, indiferent de mărimea prejudiciului patrimonial care s-a produs în realitate. În contrast,

dacă făptuitorul manifestă intenţie determinată alternativă sau intenţie nederminată,

calificarea trebuie făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei (întrucât nu este cu putinţă a o

particulariza), dar în funcţie de urmările prejudiciabile produse în mod efectiv.

34

În încheiere, trebuie de menţionat că dacă furtul în proporţii mari sau deosebit de mari este

săvârşit de două sau mai multe persoane, răspunderea lor trebuie să depindă de prezenţa

intenţiei fiecărei persoane de a cauza un prejudiciu patrimonial care, în ansamblu, va fi

exprimat în proporţii mari sau deosebit de mari. Este însă posibil ca proporţiile mari sau

deosebit de mari să se compună din câteva sume ce provin din câteva episoade ale unei

infracţiuni unice prelungite, săvârşite de două sau mai multe persoane care au luat parte nu la

toate aceste episoade. În acest caz, răspunderea fiecăreia din aceste persoane va fi pusă în

dependenţă nu de suma integrală, care a fost sustrasă de întregul grup, în toate episoadele, ci

va fi limitată numai la acele episoade care au fost executate cu participarea nemijlocită a

persoanei respective.7

7 Revistă Ştiințifică a Universității de Stat din Moldova, 2013, nr.3(63) 11.03.2013 10 Tratat de Drept penal. Partea Specială. Volumul I, S. Bânză, V. Stati, Chișinău 2015 pag.887-888.11Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.

35

II. OBSERVAȚII CRITICE REFERITOARE LA MODIFICAREAȘI COMPLETĂRILE OPERATE LA 22.12.2004

ÎN HOTĂRÂREA PLENULUI CSJ. ,, CU PRIVIRE LA PRACTICA JUDICIARĂ ÎN PROCESELE PENALE DESPRE

SUSTRAGEREA BUNURILOR”, NR.23 DIN 28.06.2004

În mod regretabil, aspectele negative ce caracterizează Hotărârea nr. 12/2014 sunt mai

numeroase. În cele ce urmează , vom examina acest aspecte în ordinea în care sunt prezentate

în hotărârea respectivă: În Hotărârea nr. 12/2014, la pct.14, se menționează: În cazul

sustragerii prin metoda pungășiei a banilor, bunurile, cu cauzarea daunelor considerabile...

faptele se vor califica conform art.186 CP RM. Încă în 2005, cu privire la ipoteza în discuție,

am alegat:La art.192 CP RM nu este prevăzută circumstanța agravantă, cu cauzarea de daune

în proporții considerabile. Și atunci, care trebuie să fie calificată, dacă s-a stabilit că, prin

pungășie, au fost cauzate astfel de daune? Conducându-ne de principiul care guvernează

regula de la lit.a) art.117 CP RM, în astfel de cazuri trebuie făcută conform alin.(1) sau (2) art.

192 CP RM. Într-un târziu, Plenul CSJ Aa acceptat acest argument.

În proiectul Hotărârii nr. 12/2014, la pct1, s-a propus : Prima propoziție, cuvântul,,acaparator”

se substituie cu sintagma ,, de cupiditate a bunurilor mobile”.

Din pîcate această inițiativă nu și-a găsit implementare în textul final al Hotărârii

nr.12/2014.În continuare, vom veni cu argumente în sprijinul oportunității substituirii, în alin.

(1) pct. 2 al Hotărârii nr 23/2004, a cuvâtului ,, acaparator” prin sintagma ,, de cupiditare a

bunurilor mobile”. Ne vom pronunța pe rând asupra avantajelor pe care le-ar resupune

utilizarea în definiția de la alin.1 pct. 2 al Hotărârii nr 23/2004 a expresiilor: a). ,, de

cupidate”; b) ,, a bunurilor”:

a) Este adevărat că în normele privind sustragerile scopul de cupiditate nu este menționat

expres. În această privință, are dreptate A.G.Bezverhov atunci când afirmă:Pentru

infracțiunile patrimoniale săvârșite cu intenție directă este caracteristică o anumită

reprezentarea a fșptuitorului cu privire la rezultatul scontat....În cazurile în care

legiutorul nu circumstanțiază expres această reprezentare, ea rezultătacit din sensul

legii.

b) În cele ce urmează, vom prezenta argumentele care demonstrează oportunitatea

utilizării sintagmei,, a bunurilor mobile”. În sensul legii, se consideră sustragere luare

36

ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu

patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în de cupiditate.

Prin Legea pentru modificare și completarea CP RM, la 18.12.2008, a fost exclusă

circumstanța agravantă ,, săvârșirea repetată a sustragerii”, care a fost prevăzută la lit. a)

alin. (2) art.186. Ca efect, conform legii penale în vigoare , reprezentarea innfracțiunii

săvârșite prin sustragere reprezintă concursul acestei infracțiuni.

Operarea acestor amendamente legislative nu trebuie înțeleasă în niciun caz ca temei

pentru a nu delimita sustragerea unică prelungită de concursul de infracțiunilor săvârșite

prin sustragere.

Concursul infracțiunilor săvârșite prin sustragere trebuie deosebit de sustragerea unică

prelungită , care constă din mai multe acte infracționale indetice, realizate pe calea

sustragerii bunurilor din una și aceiași sursă, caracterizate prin unitatea intenției

infracționale și care în asamblul lor alcătuiesc o infracțiune unică.

Nu constituie un concurs al infracșiunilor săvârșite prin sustragerea bunului divizibil pe

părți, nici scoaterea de pe teritoriul unui obiectiv păzit, în câteva tranșe, a bunurilor care

au fost pregătite pentru a fi sustrase împreună.

De asemenea, dacă sustragerea este săvârșită în privința câtorva victime concomitet, nu se

atestă concursul infracțiunilor săvârșite prin sustragere.

Dimpotrivă, câteva sustrageri, comise în privința aceleași victime, pot forma concursul

infracțiunilor săvârșite prin sustragere, dacă, după fiecare din aceste infracțiuni, la

făptuitor apărea intenția de a comite o nouă infracțiune.

În opinia noastră, este imperioasă prezenţa unor asemenea explicaţii în Hotărârea

nr.23/2004, deoarece în practica judiciară nu întotdeauna este conştientizată importanţa

respectării regulilor de calificare enunţate supra. Nu sunt rare cazurile când nu se depune

niciun efort pentru a se analiza dacă intenţia infracţională este caracterizată prin unicitate

sau prin pluralitate. Totul se reduce la sumarea aritmetică a daunelor produse, ignorându-

se cu desăvârşire atitudinea psihică a făptuitorului faţă de cele săvârşite. O asemenea

abordare pare a fi comodă pentru cei care recurg la ea. Dar este ea oare conformă legii.

Nu înţelegem care a fost necesitatea de a efectua o asemenea modificare. Or, în pct.29 şi

31 din Hotărârea nr.23/2004 se oferă explicaţii referitoare la infracţiunile prevăzute la

37

art.186, 187 sau 188 CP RM, săvârşite prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru

depozitare sau în locuinţă şi, respectiv, în timpul unei calamităţi. Circumstanţele agravante

corespunzătoare sunt consemnate numai în art.186, 187 şi 188 CP RM, nu şi în art.190,

191 şi 192 CP RM. De ce atunci în pct.29 şi 31 din Hotărârea nr.23/2004, în locul

noţiunilor care desemnează formele potrivite ale sustragerii – „furtul”, „jaful” şi „tâlhăria”

– ar trebui să fie utilizată noţiunea generică „sustragere”? Or, în ipotezele descrise, această

noţiune generică este excedentară. Utilizarea acestei noţiuni în pct.29 şi 31 din Hotărârea

nr.23/2004 ar putea avea efecte derutante asupra practicii judiciare.

P.A. în baza alin.(1) art.179 CP RM? Poate era suficientă reţinerea la calificare a lit.c)

alin.(2) art.186 CP RM, care stabileşte răspunderea pentru furtul săvârşit prin pătrundere,

printre altele, în locuinţă? Răspunzând la această întrebare, vom menţiona că furtul, jaful

sau tâlhăria săvârşite prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în

locuinţă aduc atingere, inter alia, relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii, a

altui loc pentru depozitare sau a locuinţei (a nu se confunda cu inviolabilitatea

domiciliului, care este o noţiune tangentă, iar uneori o noţiune mai îngustă). Această

afirmaţie îşi găseşte valabilitate în speţa adusă ca exemplu supra: înainte de a pătrunde în

locuinţă pentru a săvârşi sustragerea, G.V. şi P.A. au intrat neautorizat în gospodăria

victimei M.V. Iar în conformitate cu pct.11) art.6 din Codul de procedură penală,

domiciliu se consideră, inclusiv, orice teren privat. Astfel că violarea de domiciliu subzistă

alături de sustragerea săvârşită prin pătrundere în locuinţă, când ne referim la cele

săvârşite de G.V. şi P.A.

Acesta nu e singurul exemplu când cele două infracţiuni pot subzista. Despre un alt

exemplu ne vorbeşte E.Visterniceanu: dacă domiciliul violat aparţine unei persoane, iar

făptuitorul săvârşeşte sustragerea în raport cu o altă persoană, care la acel moment se află

în domiciliul primei persoane; neglijarea faptului că există două victime, dar nu ale unei

singure infracţiuni, ci ale unor infracţiuni diferite, ar însemna încălcarea gravă a

principiului legalităţii. Nu este exclus ca şi în alte situaţii să se ateste concursul dintre

infracţiunea de violare de domiciliu şi infracţiunea de sustragere săvârşită prin pătrundere

în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă: atunci când se violează domiciliul

comun a mai multor persoane, fiind sustrase bunurile doar a uneia sau a unora dintre acele

persoane; atunci când victima uneia dintre cele două infrac- ţiuni concurente este titularul

dreptului de proprietate asupra imobilului, iar victima celeilalte infracţiuni concurente este

38

titularul unui drept real derivat (drept de abitaţie, drept de servitute, drept de superficie)

asupra unei părţi a aceluiaşi imobil etc.8

8 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 2, 2015.

39

Concluzie

Orice acţiune a unei persoane responsabile este neapărat dirijată de psihica şi voinţa lui. De

aceea săvârşirea oricărei infracţiuni se caracterizează prin două laturi strâns legate între ele:

latura obiectivă şi latura subiectivă. Latura obiectivă este aspectul exterior al infracţiunii (ceea

ce vedem şi simţim în realitate, iar latura subiectivă este aspectul interior al aceluiaşi proces

(ascuns, ce are loc la nivel psihic de intenţie sau imprudenţă). Aceste două laturi se află în

raport de reciprocitate şi interdependenţă. Interacţiunea dintre latura obiectivă şi cea

subiectivă a infracţiunii e determinată de faptul că prima o orientează şi o reglementează pe

cea de-a doua. Înainte de a acţiona fizic, infractorul acţionează mintal: analizează

circumstanţele, tot procesul infracţional trece prin conştiinţa lui, ia decizia pe care apoi o

transpune în faptă, îşi alege obiectul de atentare, locul de atac, timpul, împrejurările, prevede

urmările faptei sale, voieşte sau admite rezultatul periculos etc. Aşadar, latura obiectivă a

infracţiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acţiune, inacţiune – care

atinge, lezează valorile sociale (obiectul) ocrotite de legea penală. În legislaţie, trăsăturile

laturii obiective ale infracţiunii sunt prevăzute în mod diferit, în unele articole este indicată

numai acţiunea sau inacţiunea social-periculoasă furtul – art. 186.

Orice faptă infracţională, după natura sa, este social-periculoasă, ilicită şi cauzează daune

relaţiilor sociale ocrotite de lege sau provoacă o situaţie periculoasă pentru acestea. Cea mai

răspândită formă a faptei social-periculoase este forma activă de comportare a persoanei

(împuşcă, loveşte cu cuţitul sau cu pumnalul, cu pistolul, aruncă o piatră, răspândeşte zvonuri,

ştiri false, ia mită), numită în legea penală acţiune. Astfel, prin acţiune se înţelege o

comportare umană activă, conştientă şi voluntară prin care subiectul încalcă îndatorirea de a

se abţine de la o anumită comportare. Sub raportul mijloacelor de realizare, acţiunea se poate

înfăptui prin cuvinte în cazul infracţiunilor ca insulta, mărturie mincinoasă, prin acte materiale

în cazul infracţiunilor ca furtul, violul, etc şi în scris. În sens juridico-penal acţiunea şi

mişcarea impulsivă sunt noţiuni strâns legate între ele însă nu sunt identice. Pe de o parte,

mişcările instinctive, reflexe sau impulsive nu alcătuiesc în sens juridic o acţiune, deoarece nu

sunt controlate de conştiinţă şi nu poartă un caracter volitiv.

Nu există infracţiune fără daună. Astfel, în dependenţă de caracterul daunei cauzate obiectului

de atentare, consecinţele criminale pot fi materiale şi formale sau nemateriale. 1. Consecinţele

materiale ale infracţiunii pot fi: Patrimoniale, cum sunt, de exemplu, furtul sau distrugerea

averii proprietarului, etc.

40

În dependenţă de faptul includerii consecinţelor criminale în componenţa de infracţiune în

calitate de elemente de sine stătătoare (independente) ale ai sau nu, în dreptul penal este

acceptată divizarea tuturor infracţiunilor în formale şi materiale.

Raportul de cauzalitate presupune necesitatea determinării unor termeni – denumiri ale

fenomenelor între care se stabileşte, şi anume; fenomenul cauză, ca factor generator şi

fenomenul efect, ca rezultat generat. Cauza este fenomenul care, în anumite condiţii precede

şi determină în mod obiectiv un alt fenomen, denumit efect. Efectul fiind fenomenul rezultat

şi determinat de fenomenul cauză. Legătura cauzală ca şi orice altă trăsătură a componenţei de

infracţiune nu poate fi presupusă, ci trebuie să fie dovedită în procesul anchetării şi al

dezbaterilor judiciare. Pentru ca acţiunea să fie calificată drept cauză a consecinţelor

survenite, ea trebuie să corespundă unor anumite cerinţe: 1. Raportul cauzal este un proces

care decurge într-o anumită perioadă de timp. Actul de conduită, interzis, al persoanei,

considerat drept cauză a faptei respective, trebuie să anticipeze acest eveniment. 2. Pentru a

recunoaşte acţiunea persoanei drept cauză a consecinţelor criminale, este necesar, de

asemenea, ca urmările să survină anume în urma acţiunii săvârşite de persoana respectivă. 3.

Organele judiciare recunosc acţiunea sau inacţiunea persoanei drept cauză a consecinţelor

survenite numai în acele cazuri când această acţiune sau inacţiune a creat o posibilitate reală a

survenirii consecinţelor infracţionale.

41

Bibliogrfie

1. REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 2, 2015.

2. Tratat de Drept penal. Partea Specială. Volumul I, S. Bânză,

V. Stati, Chișinău 2015.

3. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea

Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.

4. Revistă Ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova, 2013,

nr.3(63) 11.03.2013.

5. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea

Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008, a fost exclusă

circumstanţa agravantă „repetat”, care a fost prevăzută la lit.a)

alin.(2) art.186 CP RM. Ca efect, conform legii penale în

vigoare, repetarea infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.186

CP RM reprezintă concursul acestor infracţiuni.

42

43

44

45

46

47

48

49

50