8
Transportul aerian national si international Transport aerian a încetat de mult să mai fie un mijloc de transport luxos și prohibitiv. Astăzi el este preferat de cei care vor să se deplaseze repede și de cei care au de transportat mărfuri perisabile sau de mare valoare. Pentru transport se folosesc atât avioane mixte, pentru pasageri și mărfuri, cât și avioane speciale pentru transportul mărfurilor. Din punct de vedere comercial, avioanele pot fi încărcate în regim de linie, ceea ce implică un trafic regulat, și în regim de charter (curse neregulate), curse pe bază de contracte între companiile aeriene și diferiti beneficiari ce doresc să exploateze pe o perioadă determinată avioanele luate în chirie. Decolarea și aterizarea avioanelor se poate face numai pe aerodromurile civile autorizate. Aerodromul este o suprafață de teren sau de apă destinată a fi utilizată pentru sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor. Aeroportul este aerodromul deschis operațiunilor comerciale. Transportul aerian efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor cu ajutorul aeronavelor. Printre particularitățile tehnico-economice ale transportului aerian se numără: rapiditatea - este caracteristica esențială a transportului aerian. Aceasta este evidențiată de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalată de niciun alt mijloc de transport; regularitatea - constă în aceea că transportul aerian se efectuează după un program precis în orice perioadă a anului, atât ziua, cât și noaptea; oportunitatea – se referă la faptul că acest mod de transport pune la dispoziția celor interesați, oricând și oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern mijloc de transport. Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul necesar călătoriei pe mari distanțe. Călătoriile peste oceane, care ar fi putut dura săptămâni sau chiar ani, acum pot fi făcute în câteva ore.

Transportul Aerian National si International

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Transportul se referă la deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și a bunurilor, semnalelor sau informațiilor. Termenul vine din latină, de la "transportare", trans (peste) și portare (însemnând a purta sau a căra).Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.

Citation preview

Transportul aerian national si international

Transportul aerian national si internationalTransport aerian a ncetat de mult s mai fie un mijloc de transport luxos i prohibitiv. Astzi el este preferat de cei care vor s se deplaseze repede i de cei care au de transportat mrfuri perisabile sau de mare valoare. Pentru transport se folosesc att avioane mixte, pentru pasageri i mrfuri, ct i avioane speciale pentru transportul mrfurilor. Din punct de vedere comercial, avioanele pot fi ncrcate n regim de linie, ceea ce implic un trafic regulat, i n regim de charter (curse neregulate), curse pe baz de contracte ntre companiile aeriene i diferiti beneficiari ce doresc s exploateze pe o perioad determinat avioanele luate n chirie.

Decolarea i aterizarea avioanelor se poate face numai pe aerodromurile civile autorizate. Aerodromul este o suprafa de teren sau de ap destinat a fi utilizat pentru sosirea, plecarea i manevrarea la sol a aeronavelor. Aeroportul este aerodromul deschis operaiunilor comerciale.

Transportul aerian efectueaz deplasarea n spaiu a bunurilor i oamenilor cu ajutorul aeronavelor.

Printre particularitile tehnico-economice ale transportului aerian se numr:

rapiditatea - este caracteristica esenial a transportului aerian. Aceasta este evideniat de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalat de niciun alt mijloc de transport;

regularitatea - const n aceea c transportul aerian se efectueaz dup un program precis n orice perioad a anului, att ziua, ct i noaptea;

oportunitatea se refer la faptul c acest mod de transport pune la dispoziia celor interesai, oricnd i oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern mijloc de transport.

Transportul aerian a revoluionat transportul global, reducnd dramatic timpul necesar cltoriei pe mari distane. Cltoriile peste oceane, care ar fi putut dura sptmni sau chiar ani, acum pot fi fcute n cteva ore.

Avioanele sunt vehiculele mai grele dect aerul, care folosesc aripi pentru a produce portan. Avioanele transport oameni, mrfuri, pot etc. Avionul a revoluionat de asemenea i rzboiul. Multe descoperi n domeniul aeronauticii, cum ar fi motorul cu reacie, au fost descoperite de savani i ingineri militari.

Primul zbor pilotat al unui avion a avut loc n 1903, fiind realizat de fraii Wright la Kitty Hawk, n Carolina de Nord, S.U.A. Odat cu mbuntirea tehnologiei, zborurile mai lungi au devenit posibile. Zborul aviatorului american Charles Lindbergh peste Atlantic, n 1927, a ajutat la trezirea interesului public pentru cltoriile aeriene intercontinentale.

Dezvoltarea tehnologic a produs avioane mai mari, mai rapide i mai durabile. Introducerea motorului cu reacie n 1941 a ajutat la inaugurarea avioanelor cu reacie n zborurile comerciale de dup cel de-al doilea rzboi mondial. Primul zbor al unui avion comercial cu reacie n S.U.A. a avut loc n 1958 i a fost fcut de ctre un Boeing 707.Boeing-ul 747 Jumbo Jet, care are o capacitate de peste 300 de locuri, a intrat n serviciu n 1970. Supersonicul francez Concorde i-a nceput serviciul n 1972.

Elicopterele obin portan de la un set de palete rotoare, i nu de la aripi fixe, aa cum se ntmpl la avioane. Elicopterele sunt folosite n orae pentru a transporta cltorii din zonele suburbane la aeroporturi. Elicopterele asigur de asemenea evacuare medical i acces la zone greu de ajuns, cum ar fi platformele petroliere i regiunile muntoase. Elicopterele sunt de asemenea importante vehicule militare. Forele militare le folosesc pentru transportul de mrfuri, evacuare medical i pentru lupt.

Prima ridicare a unui elicopter de la sol a avut loc n 1907, cnd un elicopter francez s-a ridicat de la sol timp de cteva secunde. Totui, mai era nevoie de multe ajustri pn cnd elicopterele s poat deveni practice. Germania a produs primul elicopter practic n 1936, iar Armata S.U.A. a produs primul elicopter echipat pentru lupt n 1942. Elicopterele au fost folosite prima dat n scopuri militare n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial.

Baloanele i dirijabilele sunt vehicule mai uoare dect aerul, care se bazeaz pe aer cald sau gaze mai uoare dect aerul pentru a obine portan. Baloanele se bazeaz pe curenii de aer pentru propulsie i sunt folosite mai ales pentru recreere sau cercetri asupra vremii de mare altitudine. Dirijabilele i zeppelinele combin un balon cu gaz mai uor dect aerul cu elici pentru navigaie i manevrabilitate.

Aeroporturi nationale

Arad

Bacau

Baia Mare

Bucuresti Baneasa

Bucuresti Henri Coanda

Cluj-Napoca Someseni

Constanta Kogalniceanu

Craiova

Iasi

Oradea

Satu Mare

Sibiu International

Suceava

Targu Mures Vidrasau

Timisoara Traian Vuia

Tulcea

Aeroporturi Internationale

Aeroportul Internaional Hartsfield Jackson Atlanta

Jackson Atlanta din Statele Unite are cel mai mare numr de pasageri pe an, i anume 94.430.785.Motivul pentru care acesta este cel mai mare aeroport din lume este pentru c servete ca un aeroport de legtur ntre mai toate companiile aeriene din Statele Unite, o ar unde orice distan mai mare de 400 de kilometri se parcurge cu avionul. Aici se afl faimosul Delta Airlines i genereaz aproximativ 60% din traficul pe acest aeroport, urmat de AirTran Airways.

Aeroportul International Beijing CapitalPe locul doi n topul celor mai mari aeroporturi se afl Beijing Capital, dar este de asemenea i cel mai mare i mai populat aeroport din Asia. Anul trecut acesta a acomodat trecerea a 83.712.355 pasageri. Acesta este aeroportul de legtur (hub-ul) pentru Air China, China Southern Airlines i Haian Airlines.3. Aeroportul Internaional Londra Heathrow

n 2013 aeroportul a acomodat un numr de 72.368.630 pasageri i se mai bucur de titlul de cel mai vizitat aeroport de ctre pasageri internaionali. Este de asemenea unul din hub-urile principale ale Europei i o legtur important cu Asia i Statele Unite. British Airlines este una dintre cele mai influente companii aeriene care i gsete locul pe acest aeroport.

4. Aeroportul Internaional Tokyo Haneda

Aeroportul internaional Tokyo, cunoscut i sub numele de Aeroportul Haneda, este pe locul 4 n topul celor mai mari aeroporturi din lume. n 2013 acesta a fost locul prin care au trecut 68.906.636 de pasageri. Acesta este ntr-o continu cretere att din punct de vedere al dimensiunii ct i al numrului de companii aeriene pe care le acomodeaz.

5. Aeroportul Internaional Chicago OHare

Aeroportul OHare este situat n partea de nord a oraului Chicago i este unul dintre cele mai populate aeroporturi din lume. n 2013 acesta a susinut plecarea sau sosirea a nu mai puin de 66.883.271 pasageri, fiind astfel situat pe locul 5 n lista noastr.Chicago OHare este populat n special de aeronave care circul n America de Nord i este deinut n mare parte de United Airlines, avnd un parteneriat principal cu American Airlines.

Semnificatia cuvantului TAROM

Transporturile Aeriene Romne S.A. (TAROM) este principala companie aerian din Romnia, cu o ndelungat tradiie n domeniu. 2004 este primul an n care compania a avut profit, revenindu-i dup o perioad foarte dificil, n care a suferit pierderi din cauza rutelor neprofitabile. Compania Tarom este controlat n proporie de 96,7% de Ministerul Transporturilor, ceilali acionari fiind SIF Muntenia, Compania Naional Aeroportul Bucureti Otopeni i ROMATSA. Este membru al alianei Skyteam. Compania a avut o cot de pia de 34% n anul 2007 i aproximativ 30% n anul 2008. n anul 2010 a transportat 2,2 milioane de pasageri.

Avantaje si dezavantaje ale transportului aerian fata de cel terestru

Un avantaj al transportului aerian este faptul ca putem ajunge mai repede la destinatie.Transportul aerian este mult mai rapid decat cel terestru.Unele persoane pot incepe sa aiba dureri si stari de ametela sau voma ,cand avionul este la o altitudine mai mare.

Un mare dezavantaj al transporturlui aerian este producerea gaurilor in atmosfera,fapt care duce la incalzirea pamantului,si desigur,la poluare,care este produsa de gazele avionului.

De asemenea un mare avantaj este acela ca putem trece peste mari si oceane.

Cu toate ca transportul aerian este foarte util, exista pericolul ca avionul sa se prabuseasca din cauza unei defectiuni.