Universitatea din BucureştiFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Master Consiliere în Asistenţă Socială

Consiliere şi tehnici de resocializare pentru persoanele toxicodependente- Comunitatea Terapeutică -

Profesor: Sanda Luminiţa MihaiMasterand: Bădănoiu Mihai

Cărădeanu MarianaDobre (Teodorescu) CristinaGogoneaţă Paula

1

COMUNITATEA TERAPEUTICĂ

I. Precursori şi surse istorice ale comunităţilor terapeutice

În prezent nu există o istorie bine precizată a comunităţilor terapeutice, deşi de-a lungul

timpului au fost publicate diferite cercetări cu privire la evoluţia lor. Credinţele şi practicile unei

comunităţi terapeutice sunt legate de influenţele indirecte descoperite în religie, filosofie, psihiatrie şi

în ştiinţele sociale şi comportamentale.

Deşi comunităţile terapeutice au diferite surse la origini, acest termen este unul relativ modern,

fiind folosit pentru prima dată în anii ’40 în Marea Britanie, pentru a descrie comunităţile terapeutice

psihiatrice constituite în această ţară. Astfel, psihiatrul şi psihanalistul Tom Main este primul care a

scris despre comunităţile terapeutice în anul 1946. După 10 ani a apărut o nouă metodă diferită de

comunitatea terapeutică, dar asociată în mare măsură cu munca lui Maxwell Jones la spitalul

Henderson din Londra (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 19).

De asemenea, există anumite opinii în literatura de specialitate potrivit cărora comunităţile

terapeutice s-au născut odată cu înfiinţarea în anul 1958 a unei organizaţii numite Synanon în Santa

Monica (California). Charles Dederich, fost om de afaceri şi membru al Alcoolicilor Anonimi (fost

dependent de alcool), este considerat fondatorul Synanon, deoarece a pus bazele acestei organizaţii în

care foştii dependenţi de alcool şi droguri puteau locui împreună şi puteau beneficiau de sprijin în

depăşirea problemelor (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 27).

Principiul după care funcţiona Synanonul era „confruntarea fără nici un menajament cu tot ce

se întâmplă în viaţa rezidenţilor”, ceea ce presupunea din partea acestora un efort emoţional foarte

mare. Aceşti rezidenţi au dezvoltat primele „jocuri” terapeutice, în care se utilizau tehnici agresive

din punct de vedere verbal, cunoscute sub numele de Synanon Game. Participanţii obişnuiţi cu astfel

de jocuri reuşeau să înceteze consumul de droguri şi alcool. Deci obiectivele acestor comunităţi au

fost schimbarea psihologică şi a stilului de viaţă, acest lucru fiind posibil numai începând cu

abstinenţa (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 17).

Comunităţile terapeutice Synanon au apărut ca urmare a deciziei membrilor de a forma o

comunitate în care să locuiască împreună, iar motivul pentru care acceptau exprimarea prin

agresivitate verbală se datora lipsei specialiştilor care să modereze activitatea grupului de suport (P.

Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 28).

2

Ideile lui Dederich au fost influenţate în mare măsură de către filosoful american R.W.

Emerson, care a emis noţiunea schimbării bazându-se pe propria persoană. Prin urmare, scopul său

era acela de a crea o societate mai bună, ceea ce a condus la faptul că rezidenţii comunităţii

terapeutice Synanon nu mai doreau să revină în societatea din care proveneau. Membrii acestor

comunităţi nu deţineau o proprietate privată, munceau şapte zile fără întrerupere, apoi în următoarele

şapte zile se odihneau.

Până la urmă această comunitate a fost sortită eşecului deoarece liderul a pierdut controlul.

Ulterior, foştii rezidenţi ai Synanon au pus bazele unor comunităţi terapeutice, dar scopul

programelor de recuperare au constat în reîntoarcerea individului în societate (P.Abraham,

D.Nicolăescu, 2008, pag. 28).

În anul 1972 a fost înfiinţată comunitatea terapeutică Emiliehoeve fondată în Olanda. În

primii ani de existenţă specialiştii fondatori au aplicat programul de recuperare după principiile şi

noţiunile descrise de Maxwell Jones, iar mai târziu principiile şi conceptele comunităţilor terapeutice

americane (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 28).

Dezvoltarea comunităţii terapeutice în Europa

În anul 1970 au fost întemeiate în Marea Britanie comunităţile Alpha House şi Phoenix. Cu

sprijinul echipei de la Emiliehoeve s-au dezvoltat şi întemeiat în Tările de Jos o serie de comunităţi

terapeutice. Comunitatea Emiliehoeve a fost prima în care nu era permis consumul de droguri. Astfel,

această comunitate a devenit un factor important în sprijinirea şi asistarea dezvoltării multor

comunităţi terapeutice în Europa.

În perioada anilor ’70 drogurile erau considerate un pericol absolut care trebuia desfiinţat şi

împiedicat, prin urmare comunităţile terapeutice pentru persoane dependente de droguri (numite şi

drog-zero) au început să ia amploare (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 31-32).

În anii ’80 fundamentul conceptual şi filosofia comunităţilor terapeutice au evoluat foarte mult,

astfel că s-au stabilit tipuri de tratament şi s-au perfecţionat metodele terapeutice.

În anii ’90 se manifestă o perioadă de tranziţie, cu abordări diverse şi controversate în

domeniul consumului de droguri.

În anumite ţări europene cum ar fi Germania, Olanda, Norvegia, s-au iniţiat încercări de a

reorganiza domeniul îngrijirii sănătăţii mintale şi tratamentul abuzului de substanţă într-un sistem

integrat. În cadrul acestui tip de tratament, conceptele recuperării şi tratamentului sunt privite ca fiind

primordiale şi au fost aplicate în comunităţile terapeutice pentru persoanele dependente de droguri,

pentru delincvenţi, consumatorii dependenţi de droguri cu tulburări psihice şi pentru persoanele fără

adăpost. Scopul principlal al acestora nu este societatea, programul sau modalitatetea terapeutică, ci

dezvoltarea persoanei cu probleme (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 36).3

Pentru a descrie sistemul integrat a fost utilizată următoare definiţie: „sistemul integrat de

tratament presupune acţiuni precise într-un context global şi care se bazează pe nevoile clientului, pe

de o parte, iar pe de altă parte, pe politici coordonate, cooperarea serviciilor de tratament şi oferirea

unei game variate de modalităţi terapeutice” (Broekaert, Vanderplasschen, Bradt, 2000 apud

(P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 37).

O altă definiţie este dată de către autorul De Leon (1997) care afirma că o cumunitate

terapeutică presupune „intervenţii clinice şi servicii sociale interrelaţionate, ce sunt ghidate de o

viziune comună sociopsihologică asupra individului şi asupra procesului de recuperare” (P.Abraham,

D.Nicolăescu, 2008, pag. 36.

II. Definirea şi caracteristicile comunităţilor terapeutice

În general, termenul de comunitate terapeutică este definit prin descrierea caracteristicilor

predominante pe care le au în comun. În ultimele decenii, specialiştii din cadrul comunităţilor

terapeutice au încercat să dea o definiţie acestora.

Astfel, autorii De Leon şi Beschner (1977) efectuează o clasificare a definiţiilor date

comunităţii terapeutice:

a) definiţii esenţiale ale comunităţilor terapeutice; comunitatea terapeutică este formată dintr-un

grup de persoane care au reuşit să depăşească durerea şi comportamentele nedorite provocate

de consumul de substanţe şi dorinţa acestora de a ajuta şi alte persoane dependente de droguri

să se integreze în cadrul comunităţii.

b) definiţii funcţionale sau metodologice ale comunităţilor terapeutice; acestea se referă la

identificarea modului de funcţionare al comunităţilor, pentru a reuşi atingerea scopurilor

propuse. Deci acestea implică:

- stabilirea unor limite morale şi etice;

- lista aşteptărilor în ceea ce priveşte dezvoltarea personală, concretizate în posibile

interdicţii, reîntărire pozitivă, ruşine, pedeapsă, vinovăţie;

- existenţa unor modele de urmat pentru a stimula schimbarea şi evoluţia personală.

c) definiţii legate de scopul comunităţilor terapeutice; scopul acestora constă în dezvoltarea unui

nou Eu social şi autodefinirea individuală, dorinţa de autoîmbunătăţire şi reintegrarea în

societate şi reorganizarea modului de a trăi viaţa;

d) definiţiile normative pun accent pe normele şi valorile intrinseci ale comunităţilor: încredere,

grijă, responsabilitate, sinceritate, deschidere;

e) Definiţiile istorice pun accent pe formele derivate, evolutive şi pe procesele inovative care au

apărut în comunităţile terapeutice contemporane;

4

f) Definiţiile structurale se referă atât la caracteristicile dinamice, cât şi la cele statice ale

comunităţilor terapeutice: egalitare sau ierarhice, rezidenţiale sau nonrezidenţiale, diferenţiate

în funcie de status, dimensiune, componenţă, sistem închis sau deschis, mobilitate verticală

(P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 54-55).

O altă definiţie a comunităţilor terapeutice este oferită de către Latukefu (1987), ideile

principale ale acesteia constând în următoarele:

- suport specializat pentru dezvoltarea personală a participanţilor la programul de

tratament;

- modificarea comportamentului privind stilul de viaţă al persoanei într-o comunitate de

oameni ce îi oferă suport şi care se bazează pe sprijinul reciproc;

- program structurat cu limite definite, atât din punct de vedere moral, cât şi etic;

- sancţiuni şi pedepse impuse de comunitate, dar şi recompense ce vizează în special

modificări ale statutului persoanei în comunitate;

. - participanţii la program şi personalul au rol de facilitatori ce subliniază responsabilitatea

pentru propria viaţă, prin autodepăşire şi prin activităţile lucrative ca un real aport al comunităţii;

- presiunea persoanelor din jur se doreşte a fi un catalizator pentru a determina critici şi

reflecţia interioară a fiecărui participant, printr-o schimbare pozitivă;

- analiza aprofundată a problemelor fiecărui participant, prin interacţiuni individuale şi de

grup este esenţială, însă accentul se pune pe învăţarea prin experienţă, considerată a avea o

influenţă majoră în producerea unei schimbări pe termen lung;

- integrarea unei persoane dependente în cadrul comunităţii este permanent evidenţiată, iar

progresul realizat de aceasta măsurat în raport cu aşteptările comunităţii;

- procesul de schimbare pozitivă a participanţilor este îndeplinit atât de comunitate, cât şi

de fiecare individ în parte;

- autoritatea se manifestă orizontal şi vertical, încurajând în acest mod conceptul de

împărţire a responsabilităţii şi sprijinind, totodată, procesul de participare a individului la luarea

deciziilor atunci când acesta este real şi corespunzător cu filosofia şi obiectivele comunităţii

terapeutice (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 55-56).

Concluzia la care putem ajunge constă în faptul că nu există o definiţie unanim acceptatată

pentru comunitatea terapeutică. Anumiţi specialişti care îşi desfăşoară activitatea în comunităţile

terapeutice sunt de părere că programele dezvoltate de acestea se aseamănă mai mult cu şcoala

decât cu instituţiile pentru tratament adresate persoanelor dependente. Punctele respective de

vedere provin din faptul că aceste „comunităţi educaţionale” (cum le mai numesc specialiştii),

presupun oferirea unui curriculum privind desfăşurarea activităţilor zilnice, curriculum axat în 5

general pe relaţionarea clienţilor cu membrii comunităţii, şi în special, pe modul în care rezidenţii

reuşesc să se cunoască pe ei înşişi şi reuşesc asimilarea unui mod de viaţă sănătos (P.Abraham,

D.Nicolăescu, 2008, pag. 59).

De asemenea, programele sunt descrise ca „familii adoptive” pentru rezidenţi, deoarce au

puterea de a corecta disfuncţiile apărute în cadrul familiilor acestora. Experienţa este privită în

termeni de maturizare a clienţilor. De exemplu, cei care au beneficiat de tratament în cadrul

comunităţilor terapeutice le definesc ca fiind locul în care „au crescut”, şi nu locul în care s-au

recuperat în urma dependenţei de droguri.

Tipologia comunităţilor terapeutice

În literatura de specilitate (în special în SUA) s-au efectuat anumite analize comparative

privind comunităţile terapeutice tradiţionale şi cele contemporane. Astfel, în cadrul Programului

de Raportare la Consumul de Droguri (DARP) din SUA, s-a constatat că programele pentru

persoanele cu comportament adictiv pot fi împărţite în trei categorii:

- comunităţi terapeutice tradiţionale, cu scopul principal de resocializare totală, durata

cuprinsă între 1 şi 3 ani, tratamentul incluzând cereri mari, sesiuni confruntative şi

sancţiuni;

- comunităţi terapeutice moderne, cu scopul dezvoltării abilităţilor practice, durata între

6 şi 8 luni şi cereri moderate de tratament şi sancţiuni;

- comunităţi terapeutice cu program pe termen scurt, cu scopul de a dezvolta abilităţi şi

comportamente în acord cu normele sociale privind reintegrarea, supravieţuirea în

societate şi restabilirea relaţiilor familiale, cu durata cuprinsă între 3 şi 6 luni; cererile

de tratament erau considerate a fi moderate spre mari (P.Abraham, D.Nicolăescu,

2008, pag. 60-61).

III. Individualizarea tratamentului în comunitatea terapeutică

Comunitatea terapeutică reprezintă contextul în care are loc modificarea atitudinilor şi

comportamentelor persoanei toxicodependente, dar şi factorul care determină această schimbare.

Eficienţa acestor comunităţi depinde atât de durata tratamentului pe care reuşeşte să-l urmeze clientul

(abandonul creşte rata de recidivă), cât şi de anumiţi indicatori cum ar fi: situaţia în care se află

clientul, motivaţia acestuia sau adecvarea tratamentului în funcţie de caracteristicile individuale. De

aceea este foarte important ca intervenţiile din cadrul comunităţii să fie potrivite nevoilor fiecărui

individ în parte. Este cunoscut faptul că persoanele toxicodependente au caracteristici socio-culturale

diferite şi prezintă diverse dificultăţi psihice. Rezultă, astfel, necesitatea diversificării şi armonizării

serviciilor oferite de comunitatea terapeutică. Nu trebuie uitat, aici, faptul că fiecare membru al

6

programului de recuperare se confruntă cu un anumit grad al dependenţei, al motivaţiei şi al

rezistenţei la tratament.

În ceea ce priveşte motivaţia şi răspunsul la tratament studiile ( Gastfriend şi Mc Lellan, 1997,

Melnick, 2001, Steward şi Schafer, 1992, apud P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, p.122) au arătat

faptul că satisfacţia şi gradul de reţinere în intervenţie au valori mai ridicate în cazul utilizării unui

program centrat pe experienţa personală, pe diagnosticul clinic şi pe componenta culturală a fiecărui

client în parte.

Se pune, în continuare, problema posibilităţii deimplementare a unui astfel de model

individualizat şi a eficienţei acestuia în cadrul diferitelor comunităţi terapeutice. Pentru îmbunătăţirea

rezultatelor unei intervenţii este necesară o evaluare continuă a tratamentului şi o adaptare

individualizată în funcţie de evoluţia clientului.

Combinaţiile de servicii au un impact diferit asupra comunităţilor. Astfel, s-a observat că în

unele comunităţi mici unde relaţiile interpersonale sunt foarte dezvoltate, rezultatele unui astfel de

model individualizat au fost sub aşteptări. Acelaţi rezultats-a constatat şi în unele grupuri mari, în

care rolurile sociale erau bine înrădăcinate, implementarea alternativelor fiind greu de realizat.

Rolul comunităţii în terapie

Comunitatea ca metodă de terapie se diferenţiază în primul rând prin faptul că aceasta este

principalul actor de pe scena schimbării atitudinale, comportamentale şi psihologice a persoanei

toxicodependente.

Comunitatea terapeutică prezintă urmatoarele particularităţi în ceea ce priveşte tratamentul:

- stabileşte anumite roluri sociale pentru participanţi. Aceştia participă la activităţile zilnice ale

comunităţii şi au diferite responsabilităţi.

- membrii constituie model-roluri pentru grup. Evoluţia fiecăruia este privită ca o experienţă

pozitivă în procesul schimbării;

- în comunitatea terapeutică sunt incluşi foşti dependenţi care au reuşit să finalizeze cu succes

programul. Experienţa lor constituie, de asemenea, un exemplu pozitiv pentru ceilallţi

participanţi;

- în cadrul comunităţii feedback-ul reprezintă o tehnică esenţială. Părerile şi evaluările

individuale constituie o resursă importantă pentru schimbare;

- activităţile pe care le desfăşoară membrii comunităţii sunt bine normate. Astfel, se asigură

integritatea fizică şi psihologică a fiecărui individ;

- comunicarea realizată în cadrul comunităţii este una deschisă, în care viaţa personală a

individului este dicutată şi analizată. Caracteristicile individuale au un rol important în

procesul terapeutic, atât pentru cel în cauză, cât şi pentru ceilalţi membri;7

- esenţial în finalizarea programului terapeutic este realizarea unor relaţii de prietenie cu

anumite persoane (alţi rezidenţi, educatori sau membri ai personalului).

S-a dovedit faptul că gradul de rămânere în tratament este mai mare în cazul păstrării cât mai

fidele a tradiţiilor şi obiceiurilor, a valorilor şi aniversărilor. Acestea sunt aspecte ce îi apropie

pe indivizi, favorizând recuperarea şi ataşamentul faţă de comunitate (P. Abraham, D.

Nicolăescu, 2008, p.133).

Procesul de recuperare a toxicodependenţilor

Deşi comunitatea terapeutică se caracterizează printr-un tratament variat şi individualizat,

există cazuri în care abordările se dovedesc a fi nepotrivite pentru anumiţi membri. Pentru a fi

asigurată schimbarea persoanelor toxicodependente, metoda furnizată de comunitatea terapeutică

trebuie relaţionată cu o altă tehnică de tratament.

Există, de asemenea, şi cazul invers în care anumiţi indivizi nu pot fi încadraţi în comunitate.

Se recurge la astfel de decizii pentru a proteja comunitatea ca metodă de tratament. Pentru această

selecţie condiţiile de admitere şi de menţinere în program sunt foarte bine definite şi respectate de

catre toţi membrii comunităţii (S. L. Mihai, 2005, p. 101).

Fazele procesului terapeutic

Modelul oferit de comunitatea terapeutică cuprinde 3 etape principale de tartament. În prima

etapa persoanele toxicodependente trec prin procesul de admitere (depunerea aplicaţiei, evaluarea

motivaţiei intrinseci, parcurgerea programelor de informare, etc.). După selecţia clienţilor urmează

faza a 2-a în care individul participă la viaţa comunităţii, preia anumite roluri sociale şi evoluează

împreună cu acesta. Ultima fază reprezintă momentul în care clientul se reîntoarce la familie. Mulţi

dintre aceştia aleg să rămână în comunitate, participând, în continuare la viaţa acesteia.

Factorii care determină succesul terapiilor de grup

O persoană toxicodependentă se caracterizează printr-o stimă de sine foarte scăzută şi prin

lipsa de încredere în ceilalţi. Terapia de grup joacă un rol foarte important în depăşirea acestor

problemele. Prin cunoaşterea membrilor comunităţii, individul înţelege că nu este singurul care

întâmpină astfel de dificultăţi şi că poate să le depăşească.

În 1985 Yalom a identificat factorii care cresc rata de succes a terapiilor de grup:

instalarea speranţei – în comunitatea terapeutică toxicodependentul învaţă ce înseamnă

schimbarea şi că ea este posibilă;

comunitatea terapeutică;

altruismul – fiecare membru este important pentru cel puţin un alt membru al comunităţii;

socializarea – clientul învaţă noi reguli de comunicare şi îşi asumă anumite roluri sociale;

abilităţile de relaţionare;8

coeziunea de grup – persoanele toxicodependente îşi dezvoltă sentimenetul de apartenenţă şi

dispare teama de respingere;

împărtăşirea experienţelor din familia de origine – comunitatea terapeutică este privită ca o

nouă familie care acceptă trecutul de viaţă al fiecărui membru;

identificarea – în comunitate clientul îşi dezvoltă o nouă identitate pozitivă despre sine; (P.

Abraham, D. Nicolăescu, 2008, p.156).

IV. Metode şi proceduri de lucru în comunităţile terapeutice

Structura activităţilor în cadrul comunităţilor terapeuticePentru a înţelege mai bine modalitatea prin care personalul din comunităţile terapeutice

priveşte toxicodependenţa, precum şi modul în care acesta se organizează pentru a combate problema

dependenţei de droguri, este necesară evidenţierea în ceea ce priveşte structura activităţilor şi a

ierarhiei în cadrul acestor comunităţi. Referitor la structura activităţilor în cadrul comunităţilor

terapeutice, aceasta se referă la faptul că rezidenţii, alături de personalul plătit, se ocupă de

întreţinerea şi administrarea întregii comunităţi: gătesc, fac curat, spală vase, servesc masa, spală

haine, fac cumpărături, şi chiar decorează încăperile la diferite evenimente. Structura de lucru

ierarhică se referă la faptul că munca în cadrul comunităţii este supravegheată de rezidenţii cu diferite

funcţii ierarhice, structurate astfel încât fiecare poziţie să aibă atribuţii bine definite, precum şi

responsabilităţi mai mici sau mai mari, în funcţie de nivelul ierarhic.

Principalele caracteristici ale comunităţilor terapeutice se referă la abstinenţa totală de

droguri, la o structură şi o ierarhie a activităţilor de lucru, precum şi la întâlniri de grup, al căror unic

scop este confruntarea participanţilor şi diversificarea activităţilor educaţionale şi sociale. În toate

comunităţile terapeutice se desfăşoară un anumit grad de muncă “reală”, adică activităţile ce

contribuie la desfăşurarea optimă a vieţii cotidiene a întregii comunităţi, şi nu doar activităţile create

special pentru a-i menţine ocupaţi pe rezidenţi.

Implicarea rezidenţilor în activităţile cotidiene este considerată importantă şi necesară din

următoarele considerente: a) aceştia îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la grup, se integrează mai

bine în comunitate, simţind că fac parte din ea; b) reuşesc să îşi organizeze mult mai eficient stilul de

viaţă (prin responsabilizare şi dezvoltare de abilităţi, fiind posibilă şi achiziţionarea unor deprinderi

de viaţă sănătoase); şi, totodată, c) pot identifica anumite probleme interpersonale, ce pot fi analizate

la întâlnirile de grup (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pp. 198-200).

În toate comunităţile terapeutice există o curriculă organizată de învăţare a perspectivei

comunităţii, şi, îndeosebi, a conceptelor sale de recuperare prin ajutorul de sine şi prin viziunea sa cu

privire la stilul de viaţă sănătos. Programele cele mai des întâlnite în cadrul comunităţilor terapeutice

9

sunt: 1) întâlnirile de grup cu educatorii (obiectivul minim al acestui tip de program îl reprezintă

reuşita indivizilor de a conştientiza elementele comportamentale şi atitudinile specifice, ce trebuie

modificate); 2) instruirea pentru conştientizarea problemelor; 3) instruirea în vederea dezvoltării

abilităţilor emoţionale (indivizii sunt ajutaţi şi învăţaţi să se dezvolte personal şi să socializeze, să îşi

identifice sentimentele, dar şi să le exprime adecvat şi constructiv în relaţiile interpersonale); 4)

durata planificată pentru tratament ( durata optimă pentru implicarea totală a individului în program

trebuie să fie interdependentă de viziunea comunităţii asupra dezvoltării procesului de schimbare); 5)

continuitatea, conştientizarea şi finalizarea tratamentului.

După cum se poate observa, comunităţile terapeutice funcţionează după anumite standarde şi

proceduri atât în ceea ce priveşte activităţile de lucru, cât şi în ceea ce priveşte programele de

recuperare oferite persoanelor dependente de droguri. Cu toate acestea, misiunea comunităţilor

terapeutice este aceea de a oferi suport şi sprijin indivizilor în lupta lor în a recunoaşte şi înţelege

dificultăţile emoţionale pe care le implică relaţiile interpersonale, dar şi sarcinile şi responsabilităţile.

Altfel spus, personalul din aceste comunităţi se angajează într-un proces de încurajare în ceea ce

priveşte explorarea sensului pe care îl are comportamentul fiecăruia. De cele mai multe ori eficienţa

acestei proceduri este evidenţiată în momentul în care acest lucru este făcut de rezidenţi unul pentru

celălalt, când fiecare dintre ei foloseşte propriile experienţe pentru a oferi interpretări legate de

dificultăţile apărute. De asemenea, personalul comunităţilor terapeutice are sarcina de a oferi şi de a

ajuta rezidenţii să îşi însuşească cunoştiinţele generale, abilităţile şi încrederea necesare în

confruntarea lor cu situaţiile sociale; în acest sens există cursuri ce vizează pregătirea de încredere

socială ca proces de reintegrare ( P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pp. 202-205).

Principii generale aplicate în tratamentul consumatorilor de droguri

1. Nu există un singur tratament recomandat pentru toţi consumatorii (nu se poate aplica

acelaşi tratament tuturor toxicodependenţilor, tipul de intervenţie terapeutică şi serviciile medicale

trebuie combinate cu nevoile particulare ale fiecărui individ).

2. Nevoile pentru tratament trebuie să fie identificate şi imediat satisfăcute (facilităţile de

tratament trebuie să fie uşor accesibile pentru pacienţi, toxicodependenţii sunt persoane instabile

emoţional, şi de aceea, de îndată ce reuşim să convingem o astfel de persoană să înceapă un anumit

tratament, este necesar ca acesta să poată fi accesat rapid).

3. Tratamentul eficient se referă la nevoile multiple ale individului, nu numai la

consumul de droguri (eficienţa tratamentului rezultă din abordarea tuturor problemelor pacientului,

fie ele medicale, psihologice, familiale, sociale, asociate cu consumul ilicit de droguri).

4. Planul individual de tratament trebuie monitorizat în permanenţă şi modificat pe

parcurs, în funcţie de nevoile şi evoluţia fiecărui toxicodependent.10

5. Rămânerea în tratament pentru o perioadă adecvată este critică pentru eficienţa

tratamentului (păstrarea pacientului în tratament pentru toată perioada de timp necesară vindecării lui

este un punct critic pentru succesul terapeutic, iar aceasta depinde de nevoile şi problemele sale

personale. Cercetările indică faptul că majoritatea toxicodependenţilor prezintă o îmbunătăţire a stării

lor după 3 luni de tratament neîntrerupt).

6. Consilierea individuală şi/sau de grup precum şi terapia cognitiv-comportamentală

sunt componente esenţiale pentru eficienţa tratamentului toxicodependenţei (terapia comportamentală

este esenţială pentru succesul terapeutic deoarece ea facilitează relaţiile interpersonale şi capacitatea

individului de a funcţiona normal în familie şi societate).

7. Medicaţia reprezintă un element de tratament pentru mulţi pacienţi, în special când se

combină cu consilierea şi terapiile comportamentale.

8. Toxicodependenţii care au şi o boală psihiatrică asociată consumului de droguri

trebuie să fie trataţi concomitent pentru ambele probleme dacă se urmăreşte succesul terapeutic.

9. Dezintoxicarea fizică bazată pe tratament medicamentos reprezintă numai primul pas

în tratamentul toxicodependeţei, întrucât, în cazul în care nu este urmată de o postcură, nu garantează

abstinenţa pe termen lung, care reprezintă obiectivul final al terapiei.

10. Pentru a fi eficient nu este suficient ca tratamentul să fie voluntar (motivaţia intrinsecă

a individului trebuie susţinută de sistemul de recompense şi penalizări oferit de familie şi

comunitate).

11. Posibila utilizare a drogurilor de-a lungul tratamentului trebuie să fie monitorizată

continuu ( este necesară efectuarea unor teste şi analize pentru a depista utilizarea drogurilor şi a

alcoolului de către pacienţi).

12. Pe toată perioada tratamentului, pacienţii trebuie supravegheaţi medical, diagosticaţi

şi trataţi dacă suferă de hepatita B sau C, dacă au TBC, boli cu transmitere sexuală, sau alte boli

auxiliare toxicomaniei.

13. Recuperarea consumatorilor de droguri este un proces de durată şi de cele mai multe

ori sunt necesare mai multe episoade de tratament până la obţinerea abstinenţei totale (P. Abraham,

D. Nicolăescu, 2006, pp. 77-79).

În terapia toxicodependenţei, unul dintre cele mai importante instrumente de lucru ale unui

terapeut îl reprezintă construirea unei alianţe terapeutice cu fiecare pacient în parte. În majoritatea

cazurilor, pacienţii provin din familii disfuncţionale şi adesea au tendinţa de a refuza admiterea

faptului că au o problemă legată de consumul de droguri şi implicit ideea de a fi ajutaţi; de aceea este

necesar ca terapeuţii să dezvolte unele atitudini şi atribute pentru a asigura succesul

profesional:11

1. Terapeutul trebuie să dezvolte o relaţie bazată pe încredere şi compansiune.

2. El trebuie să fie un optimist informat.

3. Terapeutul trebuie să fie capabil să nu îşi exteriorizeze propriile anxietăţi, frustrări,

depresii, în fata pacienţilor.

4. Terapeutul trebuie să fie lipsit de prejudecăţi şi trebuie să aibă o minte flexibilă.

5. El trebuie să aibă cunoştinţe temeinice de psihiatrie, să fie dornic de perfecţionare şi să

dea dovadă de creativitate în munca pe care o desfăşoară.

6. Terapeuţii profesionişti sunt înţelepţi, perseverenţi, răbdători şi curioşi din punct de

vedere intelectual.

7. Ei au cultivată capacitatea de ascultare şi de observare atât a comportamentelor

verbale ale pacientului, cât şi a celor nonverbale, fiind capabili să acţioneze cu promptitudine când

este cazul.

8. În terapia toxicodependenţei lucrul făcut cu sinceritate şi integritate profesională

reprezintă calea spre succesul recuperării fiecărui pacient (I. Mitrofan, coord., 2003, pp. 21-22).

V. Comunitatea terapeutică la nivel naţional şi internaţional

„Te rog, las-mă să fiu eu primul întotdeauna și să mă analizez mereu; fă ca eu să fiu cinstit si

sincer; fă ca eu să caut să-mi asum responsabilitatea; lasă-mă mai degrabă să înțeleg decât să fiu

înțeles, fă să am încredere în mine si în colegii mei, lasă-mă mai degrabă să iubesc decât să fiu iubit

si lasă-mă să dau în loc să primesc” (Garfield, 1978).

În prezent există un număr foarte mare de comunități terapeutice la nivel internațional, având

modele diversificate de intervenție în funcție de cerințele și nevoile clienților, de mediul și climatul

social, în funcție de influențele culturale și de personalitățile promotorilor. Deși obiectivele principale

și caracteristicile sunt similare, diferă prioritățile și modalitățile de atingere a obiectivelor, scopul

fiind îmbunătățirea manierei de tratament astfel încât persoana care are nevoie de ajutor să poată

atinge schimbarea.( P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).

Indiferent de modelul și de principiile terapeutice utilizate în general în comunitățile terapeutice

au loc activități ce implică angajarea și interacțiunea interpersonală și socială, acestea considerându-

se foarte importante în recuperare. În funcție de scop metodele acestea pot fi grupate în:

1. grupuri clinice ce implică abordări terapeutice ale problemelor semnificative ale vieții;

2. întâlniri comunitare (întâlnirile care au ca rol trecerea în revistă a obiectivelor, procedurilor

comunității);

12

3. activități vocaționale și educaționale ce vizează descoperirea vocațională, comunicarea și

exersarea aptitudinilor interpersonale, căutarea unui loc de muncă;

4. activități de management clinic și comunitar (sancțiunile disciplinare, recompensele,

privilegiile, supravegherea care sunt menite să ofere siguranța mediului și o viață ordonată și

productivă rezidentului) (S. L., Mihai, 2005).

Majoritatea comunităților existente își au modelele terapeutice de bază moștenite de la

comunitățile terapeutice primare, fiind adaptate și perfecționate în timp în funcție de necesități, uneori

ajungând ca o comunitate terapeutică să aplice principii ce aparțin mai multor modele terapeutice,

întotdeauna punându-se accentul pe respectarea diferențelor culturale, pe credințele religioase ale

membrilor. Astfel comunitățile terapeutice ale căror idei și modele terapeutice s-au perpetuat și au

pus o amprenta în întreaga lume sunt: Oxford Group, Alcoolicii Anonimi, Synanon, Daytop, Phonix

House, Castel Craig, De Hoop, Comunitățile terapeutice din Italia (Incontro, San Patrignano și CeIS

Roma), existând situații când dintr-un model de comunitate terapeutică să se formeze un altul mai

potrivit circumstanțelor respective (Synanon- Daytop).

Oxford Group a fost înființată în1908 de dr. Franch Buchman, preot luteran. Scopul său este

adoptarea celor “patru absoluturi”: sinceritate absolută, puritate absolută, altruism absolut și iubire

absolută. În ideologiile sale se regăsesc anumite influențe menonite și amishe, datorită legăturilor

precursorilor cu aceste culte religioase; printre aceste ideologii care se regasesc și la comunitățile

terapeutice moderne se numără: grija reciprocă și valoarea cinstei, purității, altruismului și iubirii,

autoexaminării, conștientizarea defectelor de caracter, etica muncii și munca in echipă (Ray, 1999,

apud P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).

Alcoolicii anonimi fondată în 1935, în Ohi, de Bill Wilson și Bob Smith, doi foști dependenți

de alcool, unul dintre ei fiind medic. Terapia promovată este cunoscută ca fiind a celor 12 pași și a

celor 12 tradiții, care provin în mod direct de la Oxford Group, datorită unor persoane ce au avut

legatură cu conceptele organizației religioase și care au avut o influență asupra lui Bill Wilson.

Ambele pun accent pe puterea divinității, mai mare decât a omului, sursa de schimbare, diferența

dintre ele fiind făcută de faptul că Alcoolicii Anonimi se încred în propria concepție a divinității, în

timp ce Oxford Group se închinau unei entități creștine.

Comunitatea terapeutică Synanon apare la inițiativa lui Cuchk Dederich, fost director al

unei companii petroliere și fost membru al Alcolicilor Anonimi, care organiza întâlniri în casa sa din

California, la care participau dependenți de alcool și de droguri. Pentru prima dată s-a adoptat ideea

de comunitate rezidențială, conștientizându-se importanța reorganizării vieții sub toate aspectele

(munca, relațiile interpersonale, recreerea, dar și grupurile terapeutice și întâlnirile comunității).

13

Conceptele Synanonului s-au dezvoltat pe ipoteza că dependenții sunt persoane iresponsabile

care au recurs la anumite substanțe pentru a scăpa de frustrările și tensiunile vieții cotidiene, fiind

necesară reeducarea prin însușirea unor noi valori și atitudini, avându-se la bază convingerea că

fiecare individ deține un potențial de a evolua, autodeterminismul și responsabilitatea individuală

considerându-se esențiale în procesul de recuperare. “Individul fiind considerat principalul

responsabil pentru propria schimbare, ce se putea realiza doar prin atasament și devotament față de

învățăturile comunității” (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, p. 305).

Ținta grupului era de a-l ajuta pe individ să-și dezvăluie și să-și schimbe comportamentele și

atitudinile asociate depedenței, în sensul acesta se utiliza ”jocul”menit să-l ajute pe individ să se

schimbe, fiind o situatie in care conflictele interne erau rezolvate în fața grupului, ce își concentra

atenția asupra unei probleme expuse de individ. “Jocul” a evoluat de la discuții agresive orientate

către comportament, la exagerări și discuții pline de umor, având ca scop îndepărtarea mecanismelor

de autoapărare ale individului. Un rol important în dezvoltarea ulterioară a comunității Synanon o are

introducerea grupurilor diversificate, ajutând astfel la adaptarea metodelor terapeutice în funcție de

obiective și totodata la coeziunea grupului.

Comunitatea Daytop a luat naștere in 1963 în State Island, la inițiativa dr. Bassin. Inițial

centrul a fost înființat pentru 22 de bărbați aflați în perioada de probațiune, cărora ulterior li se

alăturau și alți clienți aflați în libertate. Programul de tratament era bazat pe terapia de grup, stabilirea

unui model ierarhic în rândul rezidenților și atribuirea de sarcini, al cărui grad de responsabilizare

creștea odată cu avansarea rezidenților în procesul terapeutic.

Datorită numărului tot mai crescut al consumatorilor de droguri, Daytop a înființat mai multe

centre, în care a aplicat o serie de programe în funcție de necesități și de persoanele cărora li se

adresează, bazându-se pe ideologii ce susțin noțiunea de familie cu modele pozitive, ședințe de

consiliere individuală și de grup, terapie familială, seminarii informaționale, servicii medicale, suport

în prevenirea recăderilor, dar și activitați recreaționale.

1. Programul de recuperare pentru tineri și minori (12-21 de ani)- în urma unei evaluări, tinerii

consumatori pot beneficia de tratament adecvat - rezidențial sau într-un centru de zi, alocandu-se o

importanța majoră problemelor familiale și educaționale, (tinerii care nu au diploma de absolvire a

liceului, își vor continua studiile la Daytop, totodată familiile fiind încurajate să participe la procesul

terapeutic și la grupul de suport).

2. Programul rezidential pentru adulti pe termen lung implică un tratament intensiv ce cuprinde

trei stadii:

-Primul stadiu presupune seminarii cu caracter informațional și grupuri de orientare, împreună

cu evaluări suplimentare în urma cărora se dezvoltă un plan individualizat de tratament. 14

-Stadiul doi cuprinde ședințe de consiliere, activități clinice, educație și pregătire vocațională.

–Stadiul trei presupune reintegrarea treptată a clientilor, crescând responsabilitătile fată de ei

inșiși și fată de familiile lor.

3. Programul rezidențial pentru adulți pe termen scurt are o durată intre 4- 8 săptămâni de

tratament rezidențial continuat cu tratament extern ambulatoriu.

4. Tratamentul extern pentru adulti se adresează persoanelor capabile să se autosusțină oferindu-

le un tratament individualizat ce presupune terapie individuală și de grup, urmând către sfârșitul

programului să se alăture grupului de prevenire a recăderii. Adesea astfel de programe sunt

frecventate de persoane care sunt sub supravegherea unui ofițer de probațiune a celor pentru eliberări

condiționate. (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008)

Comunitatea Phoenix House a aparut in 1967, când șase tineri dependenți de heroină s-au

întâlnit într-un spital din New York, unde au decis să se sprijine unul pe celălalt în prevenirea

consumului, fiind coordonați de dr. Rosenthal. Centrele rezidențiale, pe lângă tratamentul antidrog

rezidențial oferă și servicii ambulatorii, programe de zi și au în vedere și aspectele educaționale,

comunitatea înființând prima Academie Phoenix (acum 20 de ani). Ideea de bază ce a stat la

înființarea programului a fost: ”Phoenix nu este despre droguri, este despre schimbare” determinând

confruntarea clientului cu cauzele ce au dus la dependența și să analizeze temerile care au dus la

apariția ei, astfel rezidenții iau parte în mod activ la schimbare, fiind ajutați de colegi și

supravegheați de specialiști (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).

Comunitatea De Hoop Ea a fost creată în anul 1974, în orășelul Dordrecht, ocupându-se atât

de persoanele dependente cât și dee cele cu probleme psihosociale. În decursul timpului s-a ajuns la

construirea De Hoop Village (2003) unde se află situate: centrul de cercetare, două departamente de

tratament, o policlinică, centru de zi pentru copii, un restaurant, o tipografie și un serviciu

multimedia, o librărie.

În prezent mii de indivizi și de familii beneficiază de serviciile comunităților terapeutice, care

s-au dovedit a fi o metodă puternică de tratament, oferind o gamă din ce în ce mai diversificată de

servicii adiționale rezolvării consumului de droguri.(familie, educație, pregătire vocațională precum

și sănătate medicală și mintală) majoritatea țărilor afectate de consumul drogurilor având numeroase

astfel de centre care să sprijine persoanele dependente în procesul de renunțare.

În România deși numărul consumatorilor este într-o continuă creștere, comunitățile

terapeutice destinate exclusiv persoanelor dependente sunt foarte puține, fiind aproape inexistent

acest stadiu al tratamentului dependențelor, care adesea se termină o dată cu dezintoxicarea, după

care persoanele dependente nu mai găsesc un sprijin exterior, ceea ce facilitează reluarea consumul de

droguri.15

În 2005 a existat un proiect guvernamental MARA (Marea Aliantă Română Antidrog) care

prevedea înfiintarea a 9 comunităti terapeutice până in 2009. S-a finalizat cu deschiderea primului

astfel de centru de la Brebu, din Valea Doftanei, în februarie 2007, care dupa câteva luni s-a închis,

reușind să aibă doar 3 beneficiari. În prezent comunitățile terapeutice sunt independente față de stat,

funcționând sub formă de fundații, asociații sau organizații non-guvernamentale.

1.Fundația Bonus Pastor se adresează persoanelor ce au dependență de alcool sau droguri,

cât și familiilor acestora. Fundatia are două centre RAFA Bonus Pastor, de la Iași și Comunitatea

terapeutică Ozd, Târgu-Mureș, înființată în 1996, ce are o capacitate de 24 locuri. Serviciile oferite

sunt programe terapeutice de scurtă durată (12 zile) şi de lungă durată (6-9 luni); programe de

menţinere (conferinţe de 3 zile, tabără de vară), grupuri suportive, programe de prevenţie pentru copii

şi tineret (tabere de vară şi întâlniri), prevenţie în şcoli şi alte organizaţii. Modelul terapeutic pentru

terapia de scurtă durată este o adaptare a modelului Crucii Albastre din Ungaria, un program cu

următoarele elemente: terapie individuală şi în grup, lecturi şi seminare medicale, psihologice, studiu

biblic. Iar modelul terapeutic pe termen lung se numeşte PORTAGE, este de origine din Canada fiind

un program structurat în şase faze. Scopul programului este formarea pozitivă a personalităţii, a

modelelor de comportament eficiente şi a valorilor noi, bazate pe grupul terapeutic şi valorile

creştine. Programul Portage se bazează pe învăţarea continuă, învătându-se și exersându-se

următoarele 20 de competente:

01.Fii obiectiv. 02. Preia iniţiativă. 03. Fii empatic. 04. Comunică eficient. 05. Participă activ în programe. 06. Încurajează-i pe ceilalţi. 07. Planifică şi sistematizează. 08. Rezolvă problemele. 09. Fii de încredere şi consecvent. 10. Fii vesel şi entuziast. 11. Decide. 12. Gândeşte în echipă. 13. Pregăteşte şi desfăşoară activităţi regulate. 14. Participă în mod pozitiv la rezolvarea conflictelor. 15. Cere ajutor. 16. Fii în relaţie cu tine însuţi. 17. Dă mai departe altora ceea ce ştii. 18. Acceptă îndrumările altora. 19. Propune-ţi ţeluri realizabile. 20. Tratează-ţi sentimentele.

2.Asociatia crucea albastra este situată în Sibiu, iar ideea de bază de la care pornește este de

a accepta pe om așa cum se prezintă, a-l ajuta să se ridice, a-l însoţi o bucată de drum şi a-l ajuta să-şi

16

regăsească libertatea şi responsabilitatea pentru o viaţă împlinită, fără droguri. Dependența este

considerată o boală, un comportament negativ invățat și un păcat, în contradicție cu valorile unei vieți

creștine .Are trei centre: Centrul Nazaret pentru bărbați cu 25 de locuri (Șura Mica), “Insula

speranței” - centru pentru femei cu 15 locuri (Șelimbăr) și un centru ambulatoriu. Activitățile ce au

loc pe parcursul procesului terapeutic sunt: consiliere psihologică, psihoterapie de grup şi individuală,

asistenţă medicală şi socială, asistenţă spirituală, ergoterapie, reintegrare socială, ocazional şi

activităţi de prevenţie şi training. Costul pentru tratament și întreținere este de 1700 ron/luna.

Model terapeutic este unul ce îmbină principii a mai multor modele: modelul Crucii Albastre,

modelul de Hoop, modelul Minnesota.

3.Teen Challenge este o organizaţie al cărei obiectiv este recuperarea persoanelor dependente

de droguri, cât și prevenția în rândul adolescenţilor şi tinerilor care locuiesc pe străzi. Centrul se află

în Judetul Ilfov în comuna Grădiștea si are un număr de 20 de locuri. Abordarea este una completă

ocupandu-se de aspectule: fizic, emoțional, educațional, spiritual și socio-profesional, propunându-și

ca persoanele cu dependență nu doar să o depășească ci și să trăiască o viață de succes. Cheia

succesului acestui program activ de 50 ani este dimensiunea creștin-spirituală. Model terapeutic este

Teen Challenge ce se desfasoară pe parcursul unui an și are 5 etape, fiind bazat în special pe terapia

individuală.(Teen Challenge Romania)

4.Asociatia Mana Deschisa este situată in Câmpina, din anul 2000 și se adresează tinerilor de

peste 18 ani, ce întâmpină dificultăti de afectivitate, trauma din cauza abuzului, dependența și deține

un număr de 12 locuri. Activitățile desfășurate sunt de reintegrarea în societate a oamenilor

defavorizați, ajutoare, asistență socială, dezvoltarea comuntăți, consiliere spirituală, recuperare de sub

influența drogurilor. M odel terapeutic implică activități zilnice de bază, însoțite de consiliere

individuală și de grup.

Bibliografie: 17

Abraham, Pavel şi Daniela Nicolăescu, 2006. Justiţia terapeutică: o nouă abordare în

tratamentul consumatorului de droguri. Arad: Concordia;

Abraham, Pavel şi Daniela Nicolăescu, 2008. Comunitatea terapeutică: metoda de tratament

a persoanelor dependente de droguri. Bucureşti: Civitas;

Mihai, Sanda, Luminiţa, 2005. 14 paşi în lumea drogurilor. Bucureşti: f. e.

Mitrofan, Iolanda, coord., 2003. Terapia toxicodependenţei: posibilităţi şi limite. Bucureşti:

SPER.

http://manadeschisaromania.blogspot.com/

www.amosnews.ro

www.infonews.ro

www.rosaac.ro

www.bonuspastor.ro

www.dependenta.ro

www.teenchallenge.ro

18