Puterea metabolica a placerii Acasa / Invatam impreuna / Puterea metabolica a placerii

“Pierderea in greutate prin limitarea placerii este precum ai incerca sa te lasi de fumat prin a inceta sa mai respiri”. ~Marc David

Vitamina P – Placere – este un element vital care ne face mesele complete nutritiv si face ca viata sa merite a fi traita. Ca toate organismele de pe planeta, noi, oamenii, suntem programati genetic sa cautam placerea si sa evitam durerea. O pisica vanand un soarece cauta placere, in timp ce nefericitul rozator face tot ce poate pentru a evita durerea. Intr-adevar, orice comportament ne putem imagina poate fi vazut ca unul dintre acestea, sau o incalceala a amandurora. Acest lucru este in mod deosebit de clar in lumina mancatului nostru. Cand mancam, cautam placerea hranei si evitam durerea foamei. Intr-adevar, destinul a faurit pentru noi un corp cablat pentru bucurie.

Simpla ecuatie stiintifica pentru efectele biochimice profunde ale placerii este aceasta:

Cand suntem starniti de hrana, declansam metabolismul.

Intr-un studiu la University of Texas, participantii cu un nivel de colesterol foarte inalt au fost pusi la o dieta cu putine grasimi, si li s-a permis sa se desfete o data la doua zile cu un milk-shake si un sandvis cu sunca si branza. Potrivit intelepciunii conventionale, ei ar fi trebuit sa experimenteze o crestere semnificativa a colesterolului din sange, dar nu a fost nici o crestere. Unica elevare pe care ei au aratat-o a fost cea a bucuriei. In ciuda continutului ridicat de grasimi din mancarurile din care s-au infruptat, efectul de ridicare a colesterolului a fost oarecum atenuat de chimia placerii. Nu este greu de imaginat ca infruptarile erau unicele momente de sarbatoare si relaxare dintr-o dieta altfel fada si stresanta. Iar acea micsorare a chimiei fugi-sau-lupta ar fi putut sa fie prin ea insasi de ajuns pentru a micsora colesterolul…

Intr-un alt studiu neobisnuit, cercetatori din Suedia si Tailanda si-au unit fortele pentru a determina cum preferintele culturale pentru hrana afecteaza absorbtia de fier din alimente. Un grup de femei din fiecare tara a fost hranit cu felul tipic de hrana tailandeza – orez, vegetale, cocos, sos de peste si pasta de ardei iute. Asa cum a vrut soarta, femeile tailandeze s-au bucurat de masa, dar cele suedeze nu. Acesta s-a dovedit a fi un fapt metabolic crucial, deoarece, desi toate mesele contineau exact aceeasi cantitate de fier, femeile suedeze absorbeau doar jumatate din cat absorbeau femeile tailandeze. Pentru completa aceasta faza a studiului, ambele grupuri au primit o masa tipic suedeza – hamburgeri, piure de cartofi, si fasole pastai cu exact acelasi continut de fier. Nu a fost surprinzator faptul ca femeile tailandeze au absorbit semnificativ mai putin fier din masa lor suedeza.

Pasul urmator; femeile tailandeze au fost separate in doua grupuri. Un grup a primit mancarea tailandeza mai sus mentionata, iar celuilalt i s-a dat exact acelasi fel de mancare, dar mancarea a fost mai intai pusa intr-un mixer si transformata in pasta. Imaginati-va cina voastra favorita transformata in mancare pentru bebelusi. Inca odata, au fost vazute aceleasi aceleasi rezultate si la grupurile corespunzatoare suedeze care si-au vazut mancarea transformata in frape.

Concluzia inevitabil este ca valoarea nutritiva a unui aliment nu este data doar de nutrientii care sunt continuti de acesta, ci este dependenta de factori sinergici care ne ajuta sa absorbim acei nutrienti. Inlaturati vitamina P: Placere, si valoarea nutritiva a alimentelor noastre se prabuseste.

Adaugati vitamina P si hrana voastra este optimizata metabolic. Deci daca sunteti felul de persoana care mananca alimentele care sunt “bune pentru voi”, chiar daca nu va plac, sau daca credeti ca aveti o dieta groaznica si in schimb mancati batoane de proteine fortificate cu vitamina C cu gust straniu, sau daca doar ati izgonit placerea deoarece nu aveti destul timp pentru a gati sau a face rost de o masa bogata – atunci probabil ca nu va faceti nici un fel de favoruri nutritionale. Inchideti poarta catre o cale metabolica esentiala.

Intr-un fascinant studiu pe animale, savantii au distrus chirurgical centrele nervoase ale creierului la cobai, centre care permit cobailor sa guste. Astfel, un grup de cobai a fost lasat fara capacitatea de a gusta mancarea; un al doilea grup de creaturi, normale, sanatoase, si mai norocoase decat primul, care putea simti gustul mancarii, a fost utilizat ca grup de control. Ambele grupuri au fost hranite in mod identic, aceleasi alimente in aceleasi cantitati, si au fost tratate la fel de catre cercetatori. La timpul necesar, fiecare cobai care nu mai putea gusta hrana a murit. Cercetatorii surprinsi au avut nevoie de o cauza a mortii, asa ca au autopsiat animalele. Au gasit ca desi acesti cobai au mancat aceeasi cantitate sanatoasa de hrana, cu toate acestea au murit de malnutritie cronica. Organele lor erau epuizate de parca fusesera infometati. Morala povestii este ca gustul si placerea sunt esentiale pentru viata, cu mult mai mult poate decat ne-am fi putut imagina vreodata.

Cheile chimice ale placerii

Luati in considerare colecistochinina, CCK. Aceasta substanta este produsa de corp in raspuns la proteina sau grasimea din mancare si realizeaza un numar de functii versatile. Mai intai ajuta in mod direct digestia prin stimularea intestinului subtire, pancreasului, vezicii biliare si a stomacului. In al doilea rand, atunci cand este eliberata in hipotalamus, o parte a zonei limbice a creierului, stopeaza pofta de mancare. Iar in cele din urma, CCK stimuleaza senzatia de placere din cortexul cerebral, partea superioara a creierului

Deci punand toate aceste informatii la un loc, gasim ca aceeasi substanta chimica ce functioneaza pentru a metaboliza hrana noastra ne si spune cand este timpul sa terminam cu mancatul, si ne face sa ne simtim bine fata de intreaga experienta. Ne arata cum placerea, metabolismul si un apetit controlat natural sunt intretesute in mod esential. Majoritatea oamenilor gandesc ca placerea este complet separata de procesul nutritiv si nu serveste nici unei functii metabolice. Credem adesea ca daca o mancare ne face sa ne simtim bine, corpul este automat stimulat sa manance mai mult si s-ar putea sa nu vrea sa se mai opreasca. Actiunile produse de CCK in creier ne spun o poveste complet noua.

In absenta satietatii placute, una dintre substantele chimice care sporeste apetitul este neuropeptida Y. Ne spune sa cautam mancare. Are un nivel ridicat dimineata, ceea ce are sens, deoarece atunci corpul se pregateste de actiune. Ea are un nivel inalt oricand suntem lipsiti de hrana. Prezenta ei este amplificata in mod deosebit dupa tinerea unui regim. Oricand suntem intr-o stare de epuizare – cu nivel scazut al zaharului din sange – ceea ce de obicei inseamna ca suntem deprimati – neuropeptida Y isi mareste nivelul si ne semnalizeaza sa consumam carbohidrati.

Deci daca va refuzati placerea hranei prin regim cu putine calorii sau daca va restrictionati la o dieta lipsita de amuzament, corpul raspunde prin solicitarea chimica de placere si satisfactie. Lectia pe care neuropeptida Y ne-o ofera este ca nu putem scapa de imperativul biologic de a petrece si ne bucura. Nu conteaza cat de zgarciti suntem cu mancarea, corpul nu ingaduie sa fie refuzat.

Clasa de substante chimice pe care majoritatea o asociaza cu placerea este cea a endorfinelor. Aceste substante sunt produse natural peste tot in corp – in mod mai deosebit in creier si in sistemul digestiv – si ele exista in parte pentru ne face fericiti. Simplul act al mancatului ne ridica nivelul endorfinelor. Aceasta ne spune ca mancatul este o experienta inerent placuta, deoarece biochimia a facut-o astfel. Ceea ce este mai neobisnuit la endorfine este nu doar ca sunt moleculele placerii, dar ele mai si stimuleaza mobilizarea grasimii. Cu alte cuvinte, aceeasi substanta chimica ce ma face sa ma simt bine arde si grasimea corporala. Mai mult, cu cat este mai mare eliberarea de endorfine in tractul digestiv, cu atat mai mult sange si oxigen vor fi livrate acolo. Aceasta inseamna o digestie, o asimilare si in cele din urma o ardere mai eficienta a caloriilor, toate sporite.

Desigur, nu va spun ca puteti manca o tona de desert sau junk food si veti arde tot cat timp simtiti placere. Sensul este ca respectiva chimie a placerii este intrinsec proiectata sa stimuleze metabolismul. Cand facem uz in mod inteligent de acest fapt biologic, sanatatea noastra poate prospera. Dar daca nu primim placerea pe care corpul si sufletul nostru o cer in fiecare zi si la fiecare masa, suferim.

Atentie insa, aceste mecanisme nu functioneaza decat in relatia cu mancarea naturala cat mai putin procesata. Odata aduse in meniu alimentele nenaturale, denaturate, corpul este pacalit si nu mai poate functiona asa cum a fost proiectat.

Multi dintre noi pretindem ca iubim mancarea, dar cand mancam prea repede sau fara a o constientiza, sau cu un sentiment de vina, sistemul nervos central si cel enteric inregistreaza ambele doar un minim de senzatii placute. Rezultatul este ca suntem impinsi fiziologic sa mancam mai mult. Suntem fortati sa vanam placerea pe care nu o primim niciodata pe deplin, chiar daca este continuu la indemana noastra.

Deci daca sunteti felul de persoana care crede ca isi poate controla apetitul si de aceea sa piarda in greutate refuzandu-va placerea, va sugerez sa va reevaluati imediat. Nu am intalnit inca o singura persoana care a pierdut cu succes in greutate si si-a pastrat-o prin depasirea impulsului ei natural, innascut, de a se bucura si a sarbatori mancarea.

Pierderea in greutate prin limitarea placerii este precum ai incerca sa te lasi de fumat prin a inceta sa mai respiri

Nu putem niciodata sa sporim capacitatea metabolica a corpului prin limitarea a ceea ce este esential pentru viata.

Cheia pentru puternicul efect al placerii in echilibrarea apetitului vostru este ca promoveaza un raspuns de relaxare fiziologica. Timpurile in care noi mancam prea mult sunt cele in care suntem anxiosi, stresati sau neatenti. Un mancator relaxat, simtind placere are un control natural. Un mancator stresat produce mai mult cortizol in circulatia sanguina – principalul nostru hormon de stres. Ce este uimitor este ca respectivul cortizol ne desensibilizeaza fata de placere. Cand esti intr-un raspuns la situatie, raspuns de tipul lupta sau fugi, si incerci sa scapi de lupul flamand, nu vei vrea ca propriul creier sa se simta bine” sau sa ii fie deturnata atentia fiindca priveste la ciocolata. Tot ce ai nevoie este sa fii concentrat asupra supravietuirii.

Deci cand cortizolul ne desensibilizeaza fata de placere datorita stresului zilnic, avem nevoie sa mancam mai multa mancare pentru a simti aceeasi cantitate de placere ca atunci cand eram relaxati. Aceasta inseamna ca daca iti este teama de placere sau anxios ca vei castiga in greutate sau speriat sa mananci un desert, vei genera si mai mult cortizol. Aceasta substanta chimica va innota prin fluxul tau sanguin, te va amorti si nu vei mai simti placere, si in mod ironic va crea profetia ce se autoimplineste si de care iti era teama de la inceput: “daca mananc ceva bun, nu voi mai fi in stare sa ma opresc…”

Puteti vedea cum temerile noastre nutritive ne ajuta sa ne cream propria noastra realitate metabolica?

Placerea iubeste lentoarea. Ea propaseste intr-un spatiu cald, intim, tihnit. Isi dezvaluie cele mai profunde secret cand renuntam la toate pretentiile de viteza si permitem senzualitatii si atemporalitatii sa ne patrunda in fiecare moment. Este timpul sa intampinam si sa invitam un simt sanatos al placerii inapoi la masa.

Care a fost experienta ta cu vitamina P? Asteptam impresiile voastre, aici invatam impreuna!

Surse pentru acestui articol cuprind:

1. This report was delivered by Margo Denke of the Center for Human Nutrition, University of Texas Health Science Center, at the annual meeting of the American Heart Association, 1987.

2. “Food that Tastes Good Is More Nutritious, ” reported in Tufts University Health and Nutrition Letter October 2000.

3. Guy Murchie, The Seven Mysteries of Life (Boston: Houghton Mifflin, 1978).

4. T.D. Geracioti, “Meal-Related Cholecystokinin Secretion in Eating and Affective Disorders, ” Pharmacology Bulletin 12, no. 3 (1989) and J. Hirsch, “A Clinical Perspective on Peptides and Food Intake, ” American Journal of Clinical Nutrition 55, no. 1 (1992).

5. M.M. Hetheron, “Pleasure and Excess: Liking For and Over-consumption of Chocolate, ” Physiology and Behavior 57, no. 1 (1995).

A. Levine, “Opioids – Are They Regulators of Feeling?” Annals of the New york Academy of Sciences 575 (1989).

J.C. Melchior, “Palatability of a Meal Influences Release of Beta-Endorphin and of Potential Regulators of Food Intake in Healthy Human Subjects, ” Appetite 22, no. 3 (June 1994).

G.A. Bray, “Peptides Affect the Intake of Specific Nutrients and the Sympathetic Nervous System, ” American Journal of Clinical Nutrition, 55 no. 1 (January 1992).

J.E. Blundell, “Regulations of Nutrient Supply: the Brain and Appetite Control, ” Proceedings of the Nutritional Society 53, no. 2 (July 1994).

J.E. Blundell, “Serotonin and the Biology of Feeding, ” American Journal of Clinical Nutrition 55, no. 1 (January 1992).

G.P. Smith, “The Satiety Effect of Colecystokinin: Recent Program and Current Problems, ” Annals of the New York Academy of Sciences 448 (1985).

“Discovering Something New in Food: Pleasure, ” New York Times December 30, 1992.

G.J. Dockray, Gut Peptides: Biochemistry and Physiology (Edinburgh: Churchill Livingstone, 1994).

R. Ornstein and D. Sobel, Healthy Pleasures (New York: Da Capo Press/Perseus Publishing, 1990).

http://www.greenmedinfo.com/blog/metabolic-power-pleasure?- placerea