Întrebări capitolul 11. Precizarea în elesului no iunii de control.ț ț

Conform literaturii de specialitate, controlul reprezinta activitatea specific umană de verificare si analiză permanentă, periodica sau inopinată a unor procese, fenomene, operații, informații rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, in scopul preîntâmpinării şi lichidarii eventualelor abateri şi neajunsuri.

Baza definitiei activitatii de control isi are originea in expresia latineasca „contra rolus” care se poate traduce ca activitatea de verificare a actului original dupa duplicatul acestuia, activitate incredintata unei persoane specializate.

DEX-ul da urmatoarea definitie controlului: „analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire.”

O definitie mai tehnica este cea care considera controlul a fi procesul de comparare permanenta a situatiei de fapt cu cea impusa (programata) si, daca este cazul, aplicarea de masuri de corectare, astfel incat realizarile sa fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

2. Definirea no iunii de control financiar. ț

Sub aspect juridic, definiția controlului financiar este: "o instituție reunind o sferă amplă de verificări financiare, fiscale şi vamale, realizare cu scopul de a constata conformitatea sau lipsa conformității activității unei instituții cu dispozițiile legale în materie."

La nivel de concept, controlul financiar este asctivitatea care: „verifica prin comparare prevederile normative prevazute in legi, hotarari, norme metodoligice etc., cu REALITATEA, LEGALITATEA, OPORTUNITATEA si EFICIENTA operatiilor consemnate in acte si documente, stabilind erorile, abaterile, lipsurile si deficientele din activitatea economico-financiara.

O altă definiție a controlului financiar este: acțiunea de determinare a stării unor activități economice evidențiate în documentele financiare şi contabile, prin raportarea acestor reprezentări la prevederile legale prin care au fost definite.

Controlul financiar reprezinta, prin rezultatele sale, una din cele mai importante surse de informatii necesare desfasurarii, in conditii de eficienta, a actiunii de management general. Scopul principal este stabilirea deciziilor optime ce urmeaza a fi utilizate ca parghii in realizarea obiectivelor din programele propuse

3. Clasificarea activităţii de control financiar, precizarea conţinutului fiecărei forme.

Dupa momentul efectuarii propriu-zise:

1. Control financiar preventiv2. Control financiar concomitent (operativ curent)3. Control financiar ulterior

Controlul financiar preventiv se defineste ca fiind activitatea de determinare a starii unor proiecte de operatiuni economice, reflectate in documente financiar-contabile, inainte ca operatiunea sau activitatea supusa verificarii sa se efectueze.

Trasaturi caracteristice:

Se exercita inainte de efectuarea operatiunii sau activitatii supuse verificarii sau inainte de lansarea (transmiterea) unui document in procesul economic;

Are drept scop identificarea si eliminarea operatiunilor care ar putea determina perturbatii in activitatea agentilor economici;

Contribuie la realizarea unui management eficient al activitati desfasurate de agentii economici; Se organizeaza in cadrul compartimentului financiar-contabil al agentului economic;

In functie de entitatea desemnata sa o realizeze, controlul financiar preventiv poate fi exercitat de

Structurile proprii de control ale firmelor Structuri specializate de control apartinand statului

Obiectivul principal al controlului financiar este de a opri, inainte de efectuare, toate documentele care contin operatiuni ce nu sunt legale, reale, necesare, oportune, economicoase si eficiente, in faza de angajare si de plata sau de incasare.

Sfera de actiune cuprinde ansamblul documentelor si operatiunilor din care deriva drepturile si obligatiile patrimoniale pe care un agent economic le are fata de o persoana fizica sau juridica, precum si fata de stat.

In cazul institutiilor publice, al ministerelor si al altor institutii centrale si locale asimilate acestora, controlul financiar preventiv se organizeaza astfel:

Controlul financiar propriu: este organizat si exercitat in toate entitatile publice, asupra tuturor operatiunilor, de catre contabilul sef sau alte personae autorizate, fiind in sfera raspunderii manageriale;

Controlul financiar delegate: este organizat si exercitat de Ministerul Finantelor Publice, prin Corpul controlorilor delegate (numai pentru ordonatorii principali de credite), Agentiile de implementare a fondurilor comunitare (PHARE, ISPA si SAPARD), precum si pentru alte institutii publice cu risc ridicat, functionand si in sistem deconcentrat.

Sfera de actiune a controlului financiar preventiv delegat se stabileste de catre fiecare conducator, ordonator de credite, in functie de specificul institutiei publice si este formata din ansamblul activitatilor derulate si al documentelor verificate intr-o anumita perioada fixa, de obicei un an.

Ca atare, acest tip de control nu este obligatoriu de organizat si efectuat de catre firmele cu capital privat.

Controlul financiar concomitent (operativ curent) se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stării unor operaţiuni economice reprezentate în documente financiare şi contabile prin raportarea modului de manifestare a acestora, în momentul efectuării sau pe măsura derulării în cadrul sistemelor din care fac parte, la prevederile şi normele legale prin care au fost definite. Acest tip de control are loc in acelasi timp cu desfasurarea actiunii.

Trasaturi caracteristice:

Se exercită concomitent cu realizarea activităţilor şi operaţiunilor economice controlate; Se exercită pe toată durata desfăşurării proceselor economice supuse acţiunii de verificare, identificându-se,

atât in timp, cât şi în spaţiu, cu însăşi activitatea de management general; Se realizează de personal calificat încadrat într-o structură existent, in directa subordonare a conducatorului

acelei structuri.

Activităţii de control financiar preventiv i se supun, de asemenea, documentele si operaţiile privind acordarea fondurilor de la buget efectuarea unor plăţi din fonduri publice, precum şi operaţiunile privind gajarea unor bunuri din patrimoniul instituţiilor publice.

Documentele referitoare la operaţiunile supuse controlului financiar preventiv trebuie sa fie însoţite de actele justificative corespunzătoare, vizate de personalul care le-a întocmit şi aprobate de şefii compartimentelor de specialitate care, prin semnătură, îşi asumă şi întreaga răspundere în legătură cu legalitatea, realitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea, acestor operaţiuni.

Obiectivele controlului financiar operativ curent constau în verificarea modului de respectare a prevederilor legale în legătură cu:

1. existenţa, integritatea şi păstrarea bunurilor de orice fel;2. utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti;3. efectuarea recepţiilor şi a inventarierilor bunurilor patrimoniale;4. modul de conducere a evidenţelor contabile;5. stabilirea realităţii datelor înscrise în bilanţ şi în conturile de execuţie.

Sfera de acţiune a controlului operativ curent cuprinde totalitatea documentelor şi activităţilor, întocmite şi realizate în cadrul unităţilor patrimoniale, indiferent de forma acestora.

Controlul operativ curent se realizeaza prin actiuni financiare stabilite prin fisele de post ale angajatilor cu functii de raspundere si nu numai, a agentilor economici si se desfasoara in principalele locatii in care se deruleaza procesele economice.

Acest tip de control poate lua forma autocontrolului, controlului mutual sau a controlului reciproc. Legislatia in vigoare nu obliga agentii economici la organizarea si exercitarea acestui tip de control.

Controlul financiar ulterior se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stării unor operaţiuni economice efectuate, reprezentate în documente financiar-contabile, prin compararea cu prevederile şi normele legale prin care au fost definite, desfasurarea lui avand loc dupa o anumita perioada de timp de la efectuarea acestor operatiuni.

Trasaturi caracteristice:

Se exercită după efectuarea activităţilor şi/ sau a proceselor economicesupuse acţiunilor de verificare; Rezultatele constau, în cele mai multe cazuri, în remedierea unor abateri de la prevederile şi normele legale

de reglementare a activităţilor economice supuse controlului; Se organizează şi se exercită atât în cadrul firmelor, prin structuri specializate ale statului dar si cu ajutorul

entitatilor externe specializate, pe baza de contract sau comanda.

La nivelul instituţiilor publice, principalele obiective ale activităţii de control financiar ulterior constau în stabilirea:

Modului de administrare şi utilizare a fondurilor acordate de la buget; Modului de utilizare a mijloacelor şi a fondurilor unităţilor economice ale statului; Îndeplinirii integrale şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale a agenţilor economici faţă de

stat; Stabilirea modului de formare şi gestionare a resurselor diferitelor bugete şi a fondurilor speciale; Urmărirea modului de gestionare a datoriei publice a statului.

La nivelul firmelor, principalul obiectiv al controlului financiar ulterior constă în stabilirea modului de gestionare a mijloacelor materiale şi băneşti din patrimoniul fiecăreia în legătură cu:

Integritatea mijloacelor materiale şi băneşti deţinute cu orice titlu; Respectarea prevederilor şi a normelor legale privind aprovizionarea, expediţia, transportul şi

recepţia mijloacelor materiale; Respectarea prevederilor legale privind încadrarea şi salarizarea personalului de conducere şi

execuţie; Legalitatea, realitatea şi necesitatea cheltuielilor efectuate în numerar sau prin alte mijloace de

plată, în lei şi / sau valută.

Sfera de acţiune a controlului financiar ulterior este formată, practic, din toate activităţile economice realizate de diferitele firme, instituţii ale statului, regii autonome, societăţi comerciale şi bancare cu capital de stat sau privat.

După structurile care îl exercită:

A. control financiar organizat şi exercitat de instituţiile statului, denumit controlul financiar public;

B. control financiar organizat şi exercitat de către structurile proprii, ale institutiilor publice si firmelor

A. Controlul financiar public

Controlul financiar public se defineşte ca fiind activitatea de verificare financiară exercitată de către structurile specializate ale statului, organizate în acest scop pe bază de prevederi legale.

În sfera de activitate a legislativului, controlul financiar este organizat şi exercitat de Curtea de Conturi a României si Senat si Camera Deputatilor.

În sfera de activitate a executivului, controlul financiar este exercitat de către structurile specializate ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale Guvernului

In cadrul Guvernului activitatea de control se exercita prin urmatoarele entitati specifice:

Corpul de Control al Primului Ministru, care exercita un control economico-financiar Departamentul pentru Lupta Antifrauda Garda Nationala de Mediu, Inspectoratul de Stat in Constructii, Consiliul Concurentei, Autoritatea Nationala

pentru Protectia Consumatorilor, Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si Pentru Siguranta Alimentelor, Inspectia Muncii

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

In cadrul Ministerului Finantelor Publice controlul este exercitat astfel: (la acest nivel, controlul se efectueaza de catre structurile prorprii ale MFP si de catre structurile unitatilor subordinate)

Inspectia economico-financiara ce se efectueaza la operatorii economici – prin Directia Generala de Inspectie Economico-Financiara

Verificarea aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intra sub incidenta legislatiei – realizata prin Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice

Coordonarea activitatii de audit public intern – prin Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) si Directia de Audit Public Extern (DAPI)

Coordonarea sistemelor de management si de control intern – prin Unitatea Centrala de Armonizare a Sistemelor de Management si Control (UCASMC)

Controlul exercitat in mod curent asupra eliberarii sumelor in numerar sau prin virament din contul institutiilor publice – efectuat de Trezoreria centrala si trezoreriiile de la nivel administrativ teritorial

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) este institutie publica cu personalitate juridica organizata ca organ de specialitate al administratiei publice centrale si care functioneaza in subordinea MFP. Controlul financiar se exercita prin urmatoarele structuri:

Directia Generala de Coordonare a Inspectiei Fiscale (DGCIF), Directia Generala de Informatii Fiscale si Directia Verificari Fiscale – are ca scop identificarea si combaterea fraudei fiscale si coordonarea si verificarea activitatii de inspectie fiscala desfasurata de structurile cu atributii de inspectie fiscala din cadrul si subordinea ANAF.

Directia generala de administrare a marilor contribuabili (DGMC) – are ca misiune cresterea eficientei administrarii si colectarii veniturilor bugetului de stat, monotorizarii si asistarii fiscale, precum si a controlului fiscal la contribuabilii mari de pe intreg teritoriul tarii.

Directiile generale ale finantelor publice (DGFP) – prin care se realizeaza in mod unitar strategia si programul Guvernului in domeniul finantelor publice si se aplica politica fiscala a acestuia.

Controlul financiar public in administratia locala se realizeaza prin:

Prefectul si institutia prefectului – este reprezentantul Guvernului in teritoriu, fiind garantul respectarii legii si ordinii publice la nivel local.

Primarul – este reprezentantul autoritatii executive in administratia publica locala si reprezinta unitatea administrativ-teritoriala, unde a fost ales, in relatiile cu alte autoritati publice.

B. Control financiar organizat şi exercitat de către structurile proprii, ale institutiilor publice si firmelor

Este organizat si exercitat in cadrul firmelor cu capital privat si institutiilor publice. Necesitatea instituirii, de catre acesti agenti economici a unui sistem de control financiar propriu rezulta din:

-obligatia cunoasterii de catre manageri, in orice moment si in detaliu, a starii patrimoniului

-dorinta recuperarii prejudiciilor si stabilirii raspunderilor pentru situatii care au afectat integritatea sau corecta administrare a patrimoniului.

OG nr.119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv recunoaste eliminarea controlului obligatoriu impus de stat asupra firmelor cu capital privat si intarirea pozitiei managerului de a-si organiza propriile forme de control in vederea stapanirii functionarii entitatii si atingerii obiectivelor.

B.1. Controlul financiar de gestiune este definit ca forma controlului financiar propriu care se efectueaza in vederea stabilirii modului de respectare a prevederilor legale, ca si normelor interne cu privire la gestionaea si gospodarirea mijloacelor materiale si banesti, pe baza operatiunilor economice inregistrate in documente si evidente tehnico-operative, financiare si contabile din cadrul unui agent economic.

Principalul obiectiv consta in stabilirea integritatii valorilor materiale si banesti din gestiunile supuse verificarii.

Sfera de actiune se stabileste de catre fiecare unitate patrimoniala in functie de specificul activitatilor realizate si cuprinde, in general, ansamblul gestiunilor supuse verificarii pe o anumita perioada de timp, fixa, de obicei de un an.

In concluzie, controlul financiar este asociat la orice nivel de organizare, astfel:

La nivelul ag. eco. privati, sub forma controlului propriu exercitat de manageri in diverse forme si structuri La nivel executiv (macroeconomic) exercitat de Ministerul Finantelor Publice prin organele sale de

specialitate La nivel legislativ (controlul financiar suprem) exercitat de Curtea de Conturi

B.2. Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.

Clasificarea dupa alte criterii

Dupa volumul documentelor si/sau al operatiunilor ce fac obiectul unei actiuni de verificare

Control financiar total – se realizeaza de obicei cand persoana desemnata pentru efectuarea verificarii este obligata prin prevederi legale sa pronunte in scris un aviz in legatura cu legalitatea, oportunitatea, economicitatea si eficienta modului de realizare a unei operatiuni sau a legalitatii intocmirii unui document

Control financiar prin sondaj – presupune verificarea celor mai reprezentative documente si activitati emise si efectuate in perioadele cele mai semnificative si de maxima importanta ale entitatii economice. (problema consta in alegerea esantionului optim, reprezentativ al documentelor si operatiunilor astfel incat sa poata fi desprinsa o concluzie generala si valabila)

Dupa durata si intensitatea efectuarii

Control financiar continuu – se exercita pe toata durata efectuarii operatiunilor economice, fara intreruperi sau scaderi de ritm.

Controlul financiar periodic – se desfasoara la anumite intervale, de obicei fixe, stabilite prin programe, in functie de particularitatile activitatilor economice si necesitatile de informare.

4. Principiile controlului financiar exercitat de institutii publice

Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică şi de conducere a economiei naţionale presupune exercitarea sa de la verigile de bază până la nivelul de ansamblu al economiei naţionale, acţionând în sistem piramidal.

Principiul autonomiei, competenţei şi autorităţii controlului trebuie să răspundă la mai multe cerinţe, dintre care:

organizarea controlului să fie astfel făcută încât să dea posibilitatea ca cine conduce să şi controleze. autonomia controlului îşi găseşte expresia în organizarea propriu-zisă a acestuia, în independenţă

absolută de structurile verificate. competenţa profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de cunoştinţe sau perceperea

organului de control, la care se adaugă unele calităţi personale dobândite prin experienţă, reprezentate prin capacitatea de analiză şi sinteză, putere de selecţie, spirit de orientare, forţa de a pătrunde în intimitatea unor probleme complexe şi de a sesiza aspectele lor esenţiale, receptivitate faţă de nou etc.

competenţa juridică sau legală desemnează sfera de atribuţii recunoscute de lege şi dreptul organelor de control de a acţiona în cadrul acestora.

Principiul controlului extern cere ca în cadrul organizării sistemului de control să se delimiteze strict sfera de activitate şi competenţele acordate fiecărui organ de control. Principiul asigură coordonarea, orientarea ca unitate de concepţie, acţiune şi metodă de exercitare a controlului.

Principiul specializării controlului impune gruparea şi specializarea organelor de control pe formele specifice, cât şi pe domenii particulare în care îşi exercită activitatea (industrie, comerţ) Aceasta oferă posibilitatea folosirii raţionale a aparatului de control, precum şi creşterea eficienţei acestuia.

Principiul adaptabilităţii controlului la structurile organizatorice şi funcţionale ale entităţilor sau activităţilor controlate - este necesar ca formele şi metodele de control să fie suficient de suple sau de elastice, pentru a se adapta cu uşurinţă la specificul activităţilor controlate, la structurile lor de organizare şi desfăşurare. Respectarea acestui principiu se înscrie în acţiunea mult mai largă de perfecţionare continuă a tehnicilor de exercitare a controlului financiar.

Principiul apropierii controlului de locurile unde se iau deciziile şi unde se concretizează răspunderile pentru administrarea patrimoniului public - urmăreşte, în principal, înlăturarea verigilor intermediare şi inutile din munca de control. Avem în vedere că activitatea de control financiar este o latură inseparabilă a conducerii în economie, iar răspunderile pentru integritatea patrimoniului şi pentru realizarea sarcinilor propuse revin, în primul rând, unităţilor patrimoniale şi consiliilor lor de administraţie. În consecinţă, controlul trebuie efectuat mai întâi din interiorul unităţii, de către organele de conducere şi de organele de la nivelurile imediat superioare.

Derivând din aceste principii, controlul financiar îndeplineşte anumite funcţii care caracterizează conţinutul său.

5. Funcţiile controlului financiar

Funcţia de evaluare-control constă în determinarea rezultatelor economice ale unei unităţi patrimoniale şi evaluarea acestora prin raportarea la un sistem de criterii prestabilit, în vederea determinării măsurilor de intrare în legalitate şi a îmbunătăţirii activităţilor verificate.

Prin funcţia de evaluare-control se realizează cunoaşterea exactă, reală, continuă şi completă a fenomenelor, proceselor sau a activităţilor supuse controlului financiar, care se constituie, în acest fel, în principala sursă de informaţii necesare fundamentării, dispunerii şi urmăririi deciziilor.

Aceste activitati de control imbraca forme multiple, cele mai frecvente fiind: observarea, supravegherea, compararea, analiza, evaluarea, validarea, raportarea, monotorizarea, coordonarea, supervizarea, contrasemnarea, avizarea, autorizarea si aprobarea.

Funcţia de prevenire constă, în special, în efectul de preîntâmpinare a abaterilor de la prevederile legale sau de la normele prin care a fost reglementată activitatea unei unităţi economice.

Funcţia de îndrumare a controlului financiar constă în efectul formativ-stimulativ şi de generalizare a experienţei pozitive, dobândite pe parcursul şi ca urmare a desfăşurării activităţii de verificare, atât de cei ce o execută, cât şi de către personalul entităţii controlate.

Activitatea de îndrumare pe care controlorul financiar o desfăşoară este concomitent cu activitatea de verificare, în legătură atât cu unele abateri constatate care pot fi remediate chiar în această perioadă, cât şi cu modul de rezolvare, de către alţi operatori economici, a problemelor care au generat aceste abateri.

Funcţia de reglare a activităţii agentului economic controlat este cea prin care se realizează eliminarea factorilor perturbatori în scopul menţinerii echilibrului economic şi al asigurării funcţionalităţii activităţii acestuia la parametrii proiectaţi.

Funcţia de atestare-certificare se localizează, îndeosebi, la nivelul auditului financiar- contabil, a cărui principală misiune este să certifice conturile anuale ale agenţilor economici, atestând că acestea dau o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.

Funcţiile controlului financiar ar putea fi abordate şi prin prisma practicii economice, ţinând cont de latura formală a participării controlului la mecanismul de funcţionare al economiei, în general şi al diferitelor entităţi, în particular. Din acest punct de vedere, controlul financiar îndeplineşte două funcţii specifice:

Funcţia de instrument de conducere, care se concretizează în: cunoaştere-evaluare şi îndrumare şi sprijin. În activitatea de management general al unei firme, controlul financiar are prin urmare un rol fundamental, misiunea lui fiind de a ajuta responsabilii operaţionali să conducă eficient gestionarea afacerilor.În consecinţă, pentru ei, se impun următoarele obiective:

- să valorifice toate oportunităţile;

- să controleze planurile de acţiune;

- să urmărească executarea lor;

- să analizeze ecarturile între previziuni şi realizări;

- să propună acţiuni permiţând corectarea tendinţelor negative.

Funcţia de constrângere sau coercitivă - controlul financiar, instrument de verificare/sancţiune - este imaginea controlului cea care se impune cel mai des în cazul manifestării controlului, fie că este vorba de controlul financiar sau de cel al poliţiei. Este vorba aici de o verificare de către un terţ, constând în a compara o operaţiune cu o normă, o autorizaţie sau un regulament. Orice deviere constatată devine sursă de sancţiuni. Această accepţiune poate da o imagine relativ rigidă sau negativă controlului financiar.

Controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare (specifice) care ţin de natura acestuia, printre care:

• Funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);

• Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează sau ameninţă activitatea agentului economic;

• Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar;

• Funcţia de a interveni, în cadrul competenţelor date, pentru redresarea sau soluţionarea problemelor firmei;

• Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea coerenţei acţiunii de control, în raport cu obiectivele firmei, focalizându-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;

• Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor controlului a priori;

• Funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă, prin acţiunea corectivă asupra pertinenţa cadrului şi normelor folosite.

6. Limitele controlului

1. Pentru a stabili in mod obiectiv situatiile de fapt si conformitatea acestora cu normativele in vigoare este necesar ca entitatile de control sa nu fi contribuit in nici un fel la crearea situatiilor respective sau la intocmirea documentelor si evidentelor care le reflecta.

2. Pentru verificarea unei activitati trebuie sa existe obligatoriu o sursa de informare autentica si accesibila entitatii de control.

3. Continutul si complexitatea fiecarei actiuni de control presupun un anumit profil, nivel de calificare si de competenta al entitatii insarcinate sa o efectueze.

4. Fiind un atribut al conducerii, controlul este, in principiu, inoperant fata de sefii ierarhici.5. Entitatile de control nu au dreptul sa ia direct hotarari in legatura cu orientarea activitatii viitoare a firmelor

sau compartimentelor verificate.6. Alte restrictii si limitari pot fi impuse prin insasi obiectivele controlului, de factori subiectivi sau personali.

7. Prezentarea surselor de informaţii pentru activitatea de control financiar.

Sistemul de documente primare, ca acte justificative şi dovezi scrise ale proceselor economice şi financiare, constituie sursele de informații atât pentru toate formele de evidență, cât şi pentru controlul financiar. Caracteristica principală a documentelor primare constă în faptul că reflectă cu fidelitate situația patrimonială, pe baza lor exercitându-se controlul financiar de gestiune. Documentele trebuie să îndeplinească anumite cerințe în ce priveşte structura, circulația şi păstrarea lor.

Sistemul de evidenţe tehnic-operative şi contabile constituie o sursă şi mijloc de control permanent asupra activității economice şi financiare la nivelul diferitelor structuri organizatorice din economie.

În acest sens, înregistrările contabile, registrele şi situațiile contabile, bilanțul şi anexele sale, contul de profit şi pierderi etc. constituie importante surse de informații pentru controlul financiar care fac posibilă cunoaşterea reală a situației financiare şi gestionării patrimoniului agenților economici, instituțiilor, organizațiilor etc.

Formularele cu regim special - asemenea documente sunt supuse unui regim special de gestionare, utilizare şi evidență, cu finalitate în prevenirea păgubirii patrimoniului, public sau privat, şi sunt supuse unui control documentar specific riguros.

În mod concret se verifică dacă procurarea lor s-a efectuat numai de la furnizorii autorizați, dacă persoanele desemnate cu gestionarea lor îndeplinesc condițiile legale, cunoaşterea cu exactitate a volumului formularelor cu regim special intrate în gestiune şi a celor date spre utilizare, eliberarea lor din magazii

numai cu indicarea expresă pe bonul de consum a numerelor şi seriilor formularelor, justificarea permanentă a stocului existent, restituirile, formularele cu greşeli, eronat completate sau anulate.

Bugetul de stat – bugetul public national este format din veniturile si cheltuielile publice. Spre deosebire de cea privata, este impusa si conditionata de dispozitiile legale.

Bugetul de venituri si cheltuieli – este un instrument util in previziunea financiara. Un rol important al bugetului este acela ca directioneaza organizatia catre un scop clar, anume rentabilitate, lichiditate si reducerea riscurilor.

Bilantul – asigura comparabilitatea pozitiei firmelor, astfel incat se va cunoaste mai bine natura si lichiditatea activelor, functia activelor in cadrul firmei, suma, natura si delimitarea in timp a cheltuielilor.

Contul de profit si pierdere – asigura comparabilitatea rezultatelor. Cu ajutorul acestuia se vor cunoaste efectele diferitelor activitati, tranzactii si evenimente a unui agent economic in functie de stabilitaste, risc si previzibilitate.

8. Cunoaşterea asemănărilor si deosebirilor dintre diferitele forme de control.

Principalele caracteristici:

Există asemănări şi deosebiri între diferite forme ale controlului şi controlul financiar. Să vedem asemănările şi deosebirile între controlul financiar, auditul financiar, auditul financiar extern şi auditul intern. Confuzia este posibilă datorită:

• Modalităţii de exercitare:

o control financiar extern (se face de stat prin: Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor);o audit financiar extern (cerut expres de lege-cenzurat, sau cerut de proprietarii anumitor unităţi

patrimoniale şi executat pe bază de contract);o control financiar propriu (la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi şi

Primăria Municipiului Bucureşti, regii autonome, societăţi comerciale cu capital de stat);o audit intern (la nivelul tuturor unităţilor patrimoniale definite ca atare în Legea contabilităţii)

asigurat de cei care gestionează patrimoniul, în condiţiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii.

Controlul financiar exercitat de catre institutiile publice:

- se exercită în numele statului, urmărindu-se: modul de utilizare al banului public (efectuat de Curtea de Conturi);

- controlul administrării şi utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi ale instituţiilor de stat (efectuat de către Ministerul Finanţelor);

- verificarea respectării reglementărilor financiar-contabile în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat de către: regiile autonome şi agenţii economici cu capital privat(efectuat de către Ministerul Finanţelor);

- acţionarea operativă pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi cel al preţurilor (efectuat de Ministerul Finanţelor prin Garda Financiară şi Autoritatea Vamală).

- se organizează de către ordonatorii de credite sau directorii regiilor autonome sub forma „controlului financiar propriu" şi se exercită în unităţile administraţiei de stat, în regiile autonome şi în unităţile patrimoniale care au prevăzut aceasta în statutele proprii;

- se exercită sub forma Controlului financiar preventiv (CFP) şi a Controlului financiar de gestiune (CFG) care sunt organizate de conducerea unităţii, iar personalul ce-l exercită are prevazut in fisa postului aceste activitati fiind remunerat pentru executarea lor.

Audit financiar extern

Prin audit financiar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist competent şi independent (auditor financiar, cenzor-expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

- validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea firmei (auditul intern);

- imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de firma (auditul statutar cerut de lege şi exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea firmei de către auditori financiari sau societăţi comerciale de audit).

Alte elemente ce definesc auditul financiar sunt:

- se execută la cererea proprietarilor, entităţii patrimoniale de către auditori pe baza mandatului (audit statutar) sau pe baza contractului de prestări de servicii (audit contractual);

- nu are drept scop urmărirea obţinerii rezultatelor prevăzute în bugete sau raportate prin situaţii financiare sau conturi anuale;

- are drept scop colectarea elementelor probante pentru exprimarea unei opinii cu privire la regularitatea şi sinceritatea contabilităţii şi că sinteza acesteia - conturile anuale - dau o imagine fidelă clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor;

- reprezintă o garanţie pentru terţi şi pentru controlul financiar extern al statului că informaţia financiară (conturile anuale) este credibilă;

- este independent şi remunerat cu onorariu.

Audit intern

În România, în baza legii 31/1990 republicată, firmele care nu sunt obligate să-şi procure audit financiar pot avea comisii de cenzori.Structurile din sistemul privat care utilizeaza patrimoniul public, prin legea 672/2002 au fost obligate să-şi organizeze compartiment de audit intern.Standardele internaţionale de audit intern recomandă compartimentelor de audit intern să nu fie mai mici de 3 persoane.Auditul intern are următoarele caracteristici:

- oferă consiliere managerială

- analizează şi evaluează controlul intern- este controlul controlului intern

- se asigură organizarea şi funcţionarea de către persoana care gestionează patrimoniul;

- are drept scop protejarea valorilor active, promovarea eficacităţii exploatării, asigurarea respectării dispoziţiilor administraţiei şi asigurarea fidelităţii exactităţii informaţiei contabile;

- este exercitat de angajaţii celui care gestionează patrimoniul;

- este subordonat administraţiei unităţii patrimoniale şi este remunerat cu salariu,

În concluzie, controlul financiar şi auditul sunt categorii economice care nu pot fi confundate, deosebirile privesc aspectele legate de organizare, exercitare şi obiective urmărite.

Întrebări capitolul 21. Definirea notiunii de metoda folosita in controlul financiar.

În înțelesul ei teoretic, metoda controlului financiar constă în eşalonarea investigațiilor sau a cercetării fenomenelor pe patru trepte distincte: informarea, verificarea, analiza şi sinteza.

2. Controlul documentar

Controlul documentar este procedeul de stabilire a realității, legalității şi eficienței operațiunilor economice şi financiare prin examinarea documentelor primare şi centralizatoare, a înregistrărilor în evidența tehnic-operativă şi în cea contabilă. Acest tip de control se exercită atât sub aspectul formei cât şi al conținutului documentelor primare.

Din punctul de vedere al formei, controlul documentelor are următoarele obiective: autenticitatea, exactitatea întocmirii şi valabilitatea, efectuarea corectă a calculelor.

Controlul vizând autenticitatea documentelor se îndreaptă cu prioritate asupra următoarelor aspecte: modul de folosire a documentelor tipizate; completarea cu toate elementele necesare solicitate de imprimat; completarea corectă a datelor şi existența eventualelor ştersături, falsificări, adăugiri în text, corecturi nesemnate; existența semnăturilor originale, inclusiv concordanța cu specimenele de semnături; concordanța dintre documente şi justificările anexate.

Controlul exactității întocmirii şi valabilității documentelor se realizează în raport cu momentul şi condițiile producerii operațiunilor economice şi financiare pe care le consemnează.

Controlul efectuării corecte a calculelor presupune verificarea din punct de vedere aritmetic a documentelor vizând constatarea şi înlăturarea erorilor de calcul care pot denatura conținutul operațiunilor economice şi financiare, eventual în slujba unor scopuri oculte.

Din punctul de vedere al conţinutului, controlul financiar al documentelor are ca obiective: legalitatea (justețea), realitatea (exactitatea), eficiența (necesitatea, economicitatea şi oportunitatea).

Controlul asupra legalității documentelor urmăreşte ca acestea să fie întocmite cu respectarea normelor legale privind disciplina financiară a operațiunilor pe care le reflectă.

Controlul realității şi exactității operațiunilor economice şi financiare îşi propune să stabilească dacă acestea s-au efectuat în limitele, condițiile şi locul indicat în documentele justificative. Acest obiectiv al controlului financiar asupra documentelor primare se realizează şi prin tehnica controlului reciproc şi prin tehnica controlului încrucişat al documentelor.

Controlul eficienței operațiunilor economice şi financiare are în vedere aspecte mai complexe care țin de: necesitatea, economicitatea şi oportunitatea acestora.

Controlul financiar sub aspectul necesității îşi propune să verifice gradul de utilitate a operațiunilor consemnate în documente, propunând măsuri pentru eliminarea risipei şi stoparea efectuării în continuare a unor operațiuni ineficiente.

Controlul economicității vizează cu prioritate dacă operațiunea financiară este necesară din punctul de vedere al activității generale a unei entități economice sau sociale şi dacă prin producerea acelor operațiuni există garanția unui rezultat financiar pozitiv. Economicitatea este minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activități, cu menținerea calității corespunzătoare a acestor rezultate.

Controlul oportunității unei operațiuni vizează aspectul dacă momentul ales şi locul stabilit pentru executarea acesteia sunt cele mai convenabile, atât din punct de vedere economic şi financiar. Oportunitatea este caracteristica unei operațiuni de a servi în mod adecvat, în circumstanțe date, realizării unor obiective asumate.

3. Cunoasterea procedeelor si tehnicilor utilizate in activitatea de control financiar.

Controlul documentar se exercită prin modalități sau tehnici care se utilizează selectiv în funcție de situația verificată. Aceste modalități sau tehnici sunt următoarele:

1. Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii documentelor. Acestea se examinează pe fiecare zi, în ordinea în care sunt păstrate fără nici o grupare sau sistematizare prealabilă.

2. Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul perioadei de control. Se începe cu verificarea celor mai recente operațiuni şi documente şi se continuă din prezent spre trecut.

3. Controlul sistematic sau pe probleme presupune mai întâi gruparea documentelor pe anumite probleme (exemplu: operațiuni de casă, aprovizionare, salarizare, decontări), iar apoi se trece la controlul lor în ordine cronologică.

4. Controlul reciproc constă în verificarea şi confruntarea la aceeaşi unitate a unor documente sau evidențe cu conținut identic, însă diferite ca formă, pentru operații aflate în interdependență.

5. Controlul încrucişat constă în verificarea şi confruntarea conținutului tuturor exemplarelor ale unui document, existente la unitatea controlată şi la alte unități cu care aceasta se află în relații de afaceri

6. Investigaţia de control reprezintă modalitatea prin care se obțin informații din partea personalului a cărei activitate se verifică, presupunând studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele şi evidențele puse la dispoziție.

7. Calculul de control presupune reproducerea unor secvențe ale muncii îndeplinite de contabili, prin care se obțin probe asupra exactității înregistrărilor contabilității, şi un element probatoriu extrem de important în cazul producerii unor fraude prin „plimbarea” unor sume şi operațiuni în diferite conturi cu scopul pierderii urmei lor.

8. Examenul critic implică verificarea documentelor şi evidențelor tehnic-operative, contabile şi financiare cu scopul descoperirii elementelor esențiale, de continuitate logică în derularea unor procese şi fenomene.

9. Comparaţia contabilă constă în examinarea comparativă a diferitelor solduri din evidențele analitice cu cele din conturile sintetice supuse controlului documentar.

10. Analiza contabilă este modalitatea de control documentar care precede înregistrarea operațiunilor economice în conturi şi prin care se determină conturile în care urmează a se înregistra şi relația dintre ele, presupunând înlănțuirea logică a mai multor judecăți pentru obținerea unei concluzii concretizate în soluția contabilă a respectivelor operațiuni.(este preventiva)

11. Examinarea balanţelor analitice de control care se întocmesc pentru fiecare cont sintetic desfăşurat pe conturi analitice şi care cuprind următoarele corelații de control:

o soldul inițial/final al contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor inițiale/finale ale conturilor sale analitice;

o totalul mişcărilor debitoare/creditoare ale contului sintetic să fie egal cu totalul mişcărilor debitoare/creditoare ale conturilor ananalitice

12. Examinarea balanţei contabile sintetice este instrumentul cu ajutorul căruia se obține garanția exactității înregistrărilor efectuate în conturi şi a întocmirii unor balanțe reale şi complete prin care se semnalează operativ înregistrarea greşită a unor operații economice, ca urmare a nerespectării principiului dublei înregistrări, însumarea eronată a rulajelor sau stabilirea greşită a soldurilor.

Posibilitatea descoperirii erorilor cu ajutorul acestei modalități a controlului documentar prin intermediul egalităților dintre coloane, sunt limitate numai la acele erori care se bazează pe inegalități, fără a avea posibilitatea sesizării erorilor care denaturează însuşi sensul înregistrărilor contabile. Erori de asemenea tip sunt cele legate de: omisiunile de înregistrare a operațiilor, erori de compensație, erori de imputație şi erori de înregistrare în registrul jurnal.

13. Examinarea balanţei şah, este instrumentul în măsură să descopere erorile de înregistrare care pe lângă seriile de egalități, cuprinde şi corespondența conturilor. Aceasta oferă şi posibilitatea identificării necorelațiilor între conturi, a erorilor de compensație şi a celor de înregistrare.

14. Tehnica operaţiunilor bilanţiere, ca modalitate de control documentar, are în vedere verificarea indicatorilor bilanțului care se sprijină pe datele contabilității curente. Exactitatea indicatorilor bilanțului se asigură prin:

reflectarea completă şi exactă a tuturor veniturilor şi cheltuielilor care se referă la perioada pentru care se întocmeşte bilanțul;

respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse în bilanț; confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere; respectarea normelor legale cu privire la virarea obligațiilor față de buget etc.

Examenul conturilor anuale are ca obiect verificarea:

- faptului că bilanțul, contul de profit şi pierdere şi anexele sunt coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;

- faptului că anexele comportă toate informațiile de importanță semnificativă asupra situației patrimoniale, financiare şi rezultatelor obținute.

Tehnicile de examinare a conturilor anuale se sprijină în mod esențial pe examenul analitic şi, în mod deosebit, pe:

- calcularea indicatorilor de analiză financiară şi compararea lor cu cei ale exercițiilor precedente şi ale sectorului de activitate;

- comparațiile între datele reieşite din conturile anuale şi datele anterioare, posterioare şi previziunile firmei sau ale altor firme similare;

- compararea în procent față de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.

Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea şi controlul concluziilor trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare.

Examinarea de ansamblu a bilanțului contabil are ca obiective principale verificarea dacă bilanțul, contul de profit şi pierdere şi anexele:

- sunt coerente, ținând cont de cunoaşterea generală a firmei, de sectorul de activitate şi de mediul social-economic;

- sunt prezentate după principiile contabile şi reglementările în vigoare; - țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere; - prezintă o imagine fidelă, clară şi completă a:

a. patrimoniului, prin: ținerea corectă şi la zi a contabilității; existența inventarierii patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia şi cuprinderii acestui rezultat în bilanț; preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanța dintre acestea şi conturile analitice; corecta efectuare a operațiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social; corecta evaluare a patrimoniului conform reglementărilor în vigoare; întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice; corelarea datelor din anexe cu cele din bilanț.

b. rezultatelor, prin: întocmirea contului de profit şi pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare; stabilirea profitului net şi a destinațiilor acestuia propuse adunării generale conform dispozițiilor legale.

c. situaţiei financiare, prin: existența garanțiilor pentru împrumuturile şi creditele obținute sau acordate de firmă; existența suficientă a resurselor financiare.

Asupra indicatorilor cuprinşi în bilanț, au atribuțiuni de control financiar conducătorul compartimentului financiar-contabil, cenzorii, ca mandatari ai adunării generale a acționarilor, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice şi Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Procedeul ridicării unor documente de către organele de control reprezintă o măsură asiguratorie şi se foloseşte în toate cazurile în care există pericolul ca unele documente (considerate nelegale, incorecte sau dubioase) să fie sustrase sau distruse de cei interesați (mai ales dacă reprezintă unica dovadă a unor nereguli), să fie modificate sau completate cu mențiuni suplimentare față de cele constatate inițial.

În toate cazurile documentele ridicate se înlocuiesc cu copii certificate de către organul de control şi de conducatorul unității sau compartimentului verificat; pe copie se menționează obligatoriu locul unde se află documentul original, organul care l-a ridicat şi calitatea acestuia.

Procedeul confecţionării unor copii sau extrase după documentele verificate se utilizează în cazurile în care datele sau operațiunile economice şi financiar contabile conținute în documente sunt necesare pentru susținerea ori confirmarea constatărilor făcute de către organul verificator, pentru fundamentarea concluziilor înscrise în actele de control, fără să existe riscul ca documentele respective să fie sustrase, distruse sau falsificate.

4. Controlul faptic

Controlul faptic este procedeul de control financiar prin care are loc stabilirea situației reale şi a mişcării mijloacelor materiale şi băneşti dintr-un patrimoniu. Acesta se exercită la locul de păstrare a bunurilor materiale şi mijloacelor băneşti având ca obiective prioritare următoarele:

determinarea exactă a cantităților şi valorilor existente; starea reală în care se găsesc; stadiul şi modul de prelucrare; respectarea prevederilor legale în utilizarea lor.

Se efectuează atunci când este posibilă identificarea „pe teren” a imobilizărilor corporale, mărfurilor, materiilor prime, materialelor care fac obiectul documentelor verificate, urmărind a se stabili dacă cele reflectate în documente sunt în concordanță cu realitatea.

Principalele tehnici utilizate în controlul faptic sunt: inventarierea de control, expertiza tehnică şi analiza de laborator, observarea directă, inspecția fizică.

1. Inventarierea de control este modalitatea principală de control faptic având ca obiectiv constatarea (la un moment dat) a existenței cantitative şi calitative a valorilor materiale şi băneşti dintr-o gestiune, precum şi a modului de îndeplinire a activității de către gestionari.

Este necesar să se facă o distincție între inventarierea de control ca tehnică a controlului financiar şi inventarierea generală şi periodică a întregului patrimoniu care dă conținut controlului financiar de gestiune. Prima variantă se realizează la un moment dat, vizând surprinderea realităților efective şi pentru reuşita sa, o condiție esențială este caracterul inopinat.A doua formă se execută în funcție de o programare anticipată asupra întregului patrimoniu, îmbinând elemente de control faptic cu cel documentar şi cu efectuarea unor operațiuni specifice de regularizare a rezultatelor.

În funcție de natura elementelor verificate şi de obiectivele urmărite prin acțiunea de control, se pot utiliza, ca procedee de lucru, inventarierea totală şi inventarierea prin sondaj:

a.Inventarierea totală permite cunoaşterea integrală a realităților şi formularea unor concluzii exacte, dar este mai greu de realizat. Ea reclamă un timp de executare îndelungat, un efort substanțial şi sistarea operațiunilor de primire şi eliberare a bunurilor din gestiune pe perioada efectuării ei.

b.Inventarierea prin sondaj se realizează cu mai multă uşurință, este mai operativă. În practica economică actuală, inventarierea de control se realizează, în principal, pe calea sondajului. Explicația poate fi dată şi de faptul că, în condițiile actuale, volumul valorilor ce trebuie inventariate şi sortimentele acestora înregistrează o creştere rapidă şi respectiv o diversificare continuă.

2. Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalități de control faptic care se utilizează (de regulă combinat) pentru stabilirea integrității valorilor materiale, calitatea unor produse, conținutul şi succesiunea anumitor lucrări, volumul manoperei încorporate, consumurile specifice necesare unei operațiuni etc. Intervin în cazurile în care, în cursul efectuării verificării, organele de control nu pot

trage concluzii asupra unor aspecte fără intervenția specialiştilor, care să se pronunțe din punct de vedere profesional, fie efectuând o expertiza tehnică, fie efectuând analize de laborator.

3. Observarea directă ca modalitate de control faptic este folosită pentru stabilirea unor situații reale care nu rezultă din documente. Acest procedeu presupune ca organul de control să se deplaseze inopinat la fața locului pentru a constata modul în care personalul unității controlate îşi îndeplineşte obligațiile de serviciu sau la locurile unde se desfăşoară anumite activități.

Observarea directă este o metodă utilizată cu prioritate în controlul concomitent (ierarhizat sau operațional) şi constă în urmărirea la fața locului a modului de organizare şi desfăşurare a muncii în diferite sectoare sau compartimente specializate.

4. Inspecţia fizică constă în examinarea existenței nemijlocite a unor mijloace materiale şi valori, cum ar fi controlul banilor şi altor hârtii de valoare în casierii.

5. Procedura confirmării directe - este o tehnică ce constă în a cere unui terț - având legături de afaceri cu firma verificată - să confirme direct informațiile privind existența operațiilor, a soldurilor etc. Procedura confirmării directe este indicată în toate cazurile când poate fi realizată.

6. Tehnica interviului, aplicată în cadrul lucrărilor de audit financiar, este o metodă de investigare destinată cunoaşterii în profunzime a comportamentului uman în însuşirea şi aplicarea unor proceduri

7. Analiza economico-financiara.

În mod concret procedeul de verificare bazat pe analiza economico-financiară se efectuează prin mai multe modalități sau tehnici specifice, cum ar fi:

1. Tehnici de stabilire a relaţiilor cauzale între fenomene, vizează cu precădere următoarele aspecte:

corespondența între fenomenul verificat şi împrejurările sau condițiile reale în care acesta s-a desfăşurat;

stabilirea efectelor unei anumite variații a fenomenului verificat căruia îi urmează o anumită variație a altui fenomen;

stabilirea soldului sau rămăşiței, adică scăderea din variația totală a unui fenomen, a influențelor cunoscute şi obținerea astfel a diferenței datorate acțiunii factorilor necunoscuți.

2. Diviziunea şi descompunerea asigură profunzime studierii activităților supuse controlului, permițând astfel localizarea abaterilor şi a cauzelor lor, în timp şi spațiu.

3. Gruparea implică separarea operațiunilor controlate în grupe omogene după unul sau mai multe criterii sau caracteristici, în funcție de scopul urmărit în control.

4. Substituirea în lanţ se aplică în cazul relațiilor de tip determinist, care îmbracă forma matematică a „produsului sau raportului” (proporționalitate directă sau inversă). În cazul relației dintre doi sau mai mulți factori de influență, se folosesc valorile din baza de comparație şi cele efective, stabilindu-se diferența tuturor factorilor şi apoi, prin substituire treptată se ajunge la consemnarea influenței fiecărui factor în parte. Această tehnică de control presupune respectarea următoarelor reguli:

aşezarea factorilor în ordinea de analiză prin substituirea întâi a factorului cantitativ şi apoi a celui calitativ;

realizarea substituirii în mod succesiv; un factor substituat se menține ca atare în toate operațiunile ulterioare.

5. Balanţa elementelor şi a modificării lor ca modalitate de analiză şi control se utilizează atunci când între elementele fenomenului verificat există relații de tipul „sumă şi diferență", şi care oglindesc cantitativ interdependența elementelor fenomenului respectiv.

6. Corelaţia este modalitatea de analiză şi control ce se utilizează în cazul în care între factori şi fenomenul controlat sunt relații de tip „stochastic", adică fiecărei valori a factorului determinant îi corespund mai multe valori ale caracteristicii rezultative, eşalonate între anumite limite.

7. Calculul matricial se aplică în cazul existenței unor relații funcționale de „produs sau raport" între fenomenul controlat şi factorii de influență.

8. Cercetarea operaţională se utilizează în adoptarea deciziilor când intervin mai mulți factori diferiți care trebuie luați în considerație, fiind o tehnică utilizată cu precădere în analiza previzională.

Modalitățile de control bazate pe analiza economico-financiară nu se aplică în mod automat pentru toate obiectivele supuse controlului, ci selectiv şi diferențiat, în funcție de natura surselor de date, de modul de culegere, înregistrare, prelucrare şi păstrare a acestora, natura şi formele de control exercitat.

8. Prezentarea controlului total si a controlului prin sondaj, cazuri in care se utilizeaza fiecare.

Controlul total cuprinde toate operațiunile din cadrul obiectivelor stabilite şi se exercită pe întreaga perioadă supusă verificării. Acest tip de control financiar este cel mai cuprinzător şi sigur. Întrucât presupune un volum foarte mare de muncă, nu se poate aplica întotdeauna.

Controlul prin sondaj vizează cu prioritate cele mai reprezentative documente şi operații, care permit obținerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului controlat. El se poate limita şi la o parte din perioada de timp supusă verificării, luîndu-se în considerare inclusiv operațiunile în curs de efectuare.

De multe ori, rezultatele sondajelor determină extinderea controlului asupra tuturor operațiunilor, ajungându- se astfel la controlul total. De asemenea, eficiența controlului prin sondaj depinde, în mare măsură, de modul cum sunt selectate reperele principale şi de proporția operațiunilor în cadrul fiecărui reper, fiind necesar să fie cele mai reprezentative în gestiunea respectivă.

După ce s-au definit obiectivele şi s-a ales masa (mulțimea), se trece la executarea sondajului, parcurgându-se mai multe etape şi anume:

1.Alegerea tehnicilor, care este influențată de două elemente: natura controlului care trebuie efectuat (sondaje asupra atribuțiilor sau sondaje asupra valorilor) şi recurgerea sau nerecurgerea la tehnici statistice.

Alegerea tehnicii de lucru reținute depinde de următorii factori: talia masei respective (cu cât este mai mare, cu atât recurgerea la tehnici statistice este mai ridicată); capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului; raportul cost/eficacitate a tehnicii alese (costurile impuse pentru realizarea unui sondaj statistic sunt uneori disproporționate față de obiectivele şi utilitatea sondajului).

2. Determinarea taliei eşantionului se face în funcție de unii factori, care diferă, după cum este vorba de sondaje asupra atribuțiilor sau de sondaje asupra valorilor.

3. Selecţionarea eşantionului - oricare ar fi metoda utilizată pentru alegere, eşantionul selecționat trebuie să fie reprezentativ.

4. Studiul eşantionului. Pentru ca eşantionul să aibă un caracter probant, toate elementele selecționate trebuie să fie controlate.

5. Evaluarea rezultatelor - înainte de a trage o concluzie generală asupra rezultatelor obținute, fiecare anomalie constatată este examinată în sensul aprecierii dacă este într-adevăr reprezentativă pentru masa (mulțimea) respectivă, sau dacă este accidentală şi al aprecierii dacă anomalia nu este revelatoare pentru o problemă mai gravă decât aparențele (de exemplu, o fraudă).

6. Concluziile sondajului - concluzia finală asupra postului, tranzacțiilor sau operațiilor care au făcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase asupra:

- elementelor cheie care au făcut obiectul unui control; - anomaliilor excepționale constatate; - restului masei (mulțimii).

9. Cunoasterea oportunitatilor si provocarilor cu care se confrunta controlul financiar in conditiile informatizarii sistemului financiar-contabil.

Principala modificare intervenită în structura sarcinilor ce revin organelor de control financiar, în condițiile sistemelor informatice, constă în aceea că, pe lângă obiectivele de fond ale controlului sau ale altor verificări similare, trebuie urmărite cu egală atenție operațiunile secundare de culegere, prelucrare şi prezentare a informațiilor utilizate. Acest lucru are o dublă semnificație:

• în primul rând, metodologia controlului şi tehnicile de verificare trebuie adaptate la condițiile şi cerințele impuse de sistemele informatice, la noile forme de organizare şi de prezentare a evidențelor economice.

• în cel de-al doilea rând, organele de control economic-financiar şi experții contabili trebuie să cunoască (să poată aprecia) gradul de exactitate al datelor furnizate de sistemele informatice, să-şi formeze convingerea că investigațiile şi apoi concluziile lor au o bază de plecare reală.

Influențele pe care le exercită sistemele informatice moderne asupra controlului financiar țin de preocupările autorităților publice, de structurile manageriale interne, vizând combaterea criminalității economico-financiară,marea delicvență financiară, evaziunea fiscală şi fenomenul spălării banilor murdari, etc. domenii în care infracțiunile sunt sprijinite de o logistică informatică din ce în ce mai sofisticată şi mai performantă.

Se admite că două categorii de influențe le exercită sistemele informatice asupra controlului financiar, astfel:

A. Influenţele de natura avantajelor sau facilităţilor care constau în următoarele:

faptul că informațiile de intrare se introduc o singură dată în sistem asigură o identitate deplină a datelor preluare din documentele - sursă, precum şi caracterul unitar al indicatorilor folosiți în diferite compartimente.

efectuarea automată a calculelor oferă întotdeauna un grad sporit de siguranță, față de prelucrarea manuală a datelor.

Se desprinde concluzia că facilitățile oferite de sistemele informatice moderne influențează în mod favorabil activitatea de control financiar şi uşurează sarcinile oricărui controlor. Aceste avantaje pot fi fructificate numai în măsura în care sistemele informatice sunt bine puse la punct şi bine organizate.

B. Influenţele de natura restricţiilor se referă în principal la următoarele aspecte:

viteza cu care sunt operate înregistrările sau transpuse datele pe suporți magnetici exclude posibilitatea examinării atente a fiecărui document.

în condițiile sistemelor informatice, introducerea unor sume greşite, denaturarea unor simboluri sau coduri şi alte erori similare, sunt preluate în toate aplicațiile ce utilizează fişierul în cauză, ajungând până în documentele de sinteză.

• într-un mediu puternic informatizat, condițiile de acces la mijloacele de probă sunt total diferite față de sistemele de evidență manuală.

Aceasta înseamnă în fapt că acțiunile propriu-zise de control trebuie precedate de studii preliminare sau documentări speciale asupra sistemului informațional şi informatic, care să permită organelor de control să se

familiarizeze cu condițiile concrete din unitate şi să aprecieze gradul de siguranță pe care îl oferă informațiile pe care le vor utiliza.

• Controlul financiar preventiv este mai puţin afectat sub raport metodologic, datorită faptului că el se exercită înainte de efectuarea operațiunilor economice patrimoniale prevăzute de legislația în vigoare, în schimb, este influențat din punctul de vedere al organizării şi al sarcinilor sale specifice.

• Controlul ulterior exercitat pe baza datelor prelucrate şi furnizate de sistemele informatice moderne suferă influențe substanțiale. Fenomenul este de natură să influențeze nu numai tehnicile de efectuare a controalelor şi verificărilor, dar şi criteriile de desemnare a organelor de control, de alegere a cenzorilor şi a auditorilor, influențând în egală măsură procedurile de fixare a obiectivelor şi chiar alegerea metodelor de investigație.

Întrebări capitolul 31. Cunoa terea sistemului metodologic de exercitare a controlului financiar. ș

Metodologia de exercitare a controlului financiar reprezintă modul de cercetare şi acțiune, procedeele de control, în vederea prevenirii, constatării şi înlăturării pagubelor din avutul public sau privat.

Controlul financiar (ca formă particulară specifică a controlului în general) se exercită la orice nivel de gestiune şi se desfăşoară în conformitate cu un algoritm care include patru etape importante:

1. stabilirea standardelor, normelor şi obiectivelor;

2. măsurarea realizărilor;

3. compararea realizărilor cu obiectivele stabilite în prima etapă şi determinarea abaterilor;

4. luarea de măsuri pentru corectarea deviației.

Din punct de vedere metodologic, controlul financiar este un proces de cunoaştere cu următoarele momente esențiale:

cunoaşterea situației stabilite, considerată ca bază de referință (comparație); cunoaşterea situației reale; determinarea abaterilor (prin confruntarea situației reale cu cea stabilită); formularea unor concluzii, propuneri, măsuri şi sugestii.

Momentul esențial al procesului de control îl constituie comparația, întrucât orice operațiune sau activitate economico-financiară se cercetează nu numai în sine, ci în raport cu un criteriu considerat ca o bază de comparație, permițând tragerea unor concluzii.

Criteriile de comparație alese determină în ultimă instanță şi natura comparației ca suport al controlului financiar. Astfel, se pot delimita:

comparații în funcție de un criteriu prestabilit, în această categorie fiind cuprinse previziunile, prognozele, sarcinile, normele, prevederile legale, standardele;

comparații cu caracter special, ca de exemplu cele care au în vedere variante de eficiență a unor măsuri, programe sau soluții tehnico-economice vizând alegerea celei optime;

comparații în timp, referindu-se de regulă la activitatea programată sau efectivă din perioada controlată cu cea din perioadele precedente.

În comparația indicatorilor calitativi (costuri, rentabilitate) indicatorii de volum sunt aceeaşi (volumul producției), iar cheltuielile diferite. În compararea indicatorilor cantitativi şi calitativi ce cuprind mai multe produse sau lucrări, se are în vedere şi eventuala modificare a structurii.

Privită ca un proces structurat pe momentele enunțate, metodologia de control presupune o filieră adecvată de cercetare şi acțiune, care într-o succesiune logică, se prezintă astfel:

formularea obiectivelor controlului; stabilirea formelor de control şi a organismelor competente să efectueze verificarea asupra

obiectivelor stabilite; identificarea surselor de informare pentru control (documente primare, evidențe tehnico- operative,

evidențe financiar-contabile, alte documente); aplicarea procedeelor şi modalităților (tehnicilor) de control cu ajutorul cărora se realizează

cunoaşterea activității verificate; întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările; modalitățile concrete de finalizare a acțiunii de control; măsurarea eficienței controlului vizând prevenirea şi înlăturarea abaterilor, deficiențelor şi lipsurilor.

Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar se defineşte ca un ansamblu de activități interdependente care, prin utilizarea unor procedee şi tehnici specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaştere a unui fenomen, a unui proces sau a unei activități economice prin raportarea modului concret de manifestare a acestora la prevederile legale, normele sau instrucțiunile prin care au fost definite.

Structurată pe etape, şi, în cadrul acestora, pe faze şi sub-faze, metodologia de realizare a controlului financiar al statului se prezintă astfel:

1. Etapa programării activității de control financiar

a. Elaborarea programului de control;b. Repartizarea şi transmiterea obiectivelor din pro¬gram unităților cu atribuții de control financiar.

2. Etapa pregătirii acțiunii de control financiar

a. Stabilirea temelor controlului;b. Analiza generală a temelor controlului care presupune:

i. însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care reglementează activitatea ce face obiectul acțiunii de control;

ii. cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a tipului de subiect (unitate economică) care urmează a fi controlat.

c. Stabilirea principalelor obiective ale controlului - tematica de control financiar.

3. Etapa efectuării controlului financiar

a. Adaptarea obiectivelor tematice la condițiile speci¬fice ale activității subiectului controlat;b. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului;c. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării controlului;d. Determinarea abaterilor şi a deficiențelor;e. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate.

4. Etapa întocmirii actelor de control - presupune înscrierea constatărilor în actele de control.

5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din efectuarea controlului financiar - presupune în principal stabilirea măsurilor de intrare în legalitate şi recuperarea prejudiciilor.

5. Descrierea activită ilor ce se desfă oară în etapa de programare a activită ii de ț ș țcontrol financiar.

a. Elaborarea programului de control

Programul de control este un document care conține, nominalizate, toate obiectivele generale privind activitățile ce urmează a fi incluse în acțiunile de control financiar, structurate pe forme de control, cu precizarea termenelor la care urmează a fi finalizate, eventual a persoanelor care îl execută, precum şi a subiecților - entități economice sau activități - ce urmează a face obiectul verificării.

Programul de control se elaborează în cadrul fiecărei unități cu atribuții de control financiar, se centralizează la nivelul structurii coordonatoare, după care se aprobă de către conducerea acesteia şi, în formă finală, se returnează unităților din subordine în vederea punerii în aplicare.

b. Repartizarea si transmiterea obiectivelor din program unitatilor cu atributii de control

Sarcinile rezultate din programul de control se repartizează subuni¬tăților, care, în baza acestora, îşi elaborează propriul program, în care obiectivele generale sunt detaliate pe obiectivele specifice, proprii fiecăreia dintre aceste componente structurale cu atribuții de control aparținând unității de bază.

După aprobare, prevederile programului de control financiar constituie sarcină de serviciu, obligatoriu de realizat de către fiecare unitate cu sarcini de control financiar, indiferent de nivelul acesteia.

6. Cunoa terea activită ilor ce se desfă oară în etapa de pregătire a ac iunii de ș ț ș țcontrol financiar al statului.

a. Stabilirea temelor controlului

Tema controlului se defineşte ca o exprimare sintetică a unei acțiuni de verificare financiară care se desfăşoară pe baza unor obiective stabilite şi aprobate de către conducerea unității cu sarcini de control autorizate să o exercite.

Temele controlului sunt stabilite în funcție de necesitățile de informare a unor factori de decizie, în legătură cu starea la un moment dat a unor fenomene, procese sau a unor activități economice.

Caracterul permanent al necesității de informare prin control poate îmbrăca la rândul său forma continuă sau forma periodică, aceasta din urmă manifestîndu-se la anumite date, de obicei fixe.

Caracterul accidental al necesității de informare este de obicei generat de apariția unor situații neprevăzute în desfăşurarea fenomenelor, proceselor sau activităților economice, datorate unor abateri de la prevederile legale ale personalului de execuție şi/sau de conducere implicat în realizarea acestora.

Denumirea temei controlului financiar trebuie să facă referire la câteva elemente caracteristice rezultate din obiectul verificării, subiectul controlului, persoană fizică sau juridică, la care se realizează acțiunea şi eventual perioada din activitatea acestuia ce face obiectul acțiunii.

b. Analiza generala a temelor controlului

Însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care reglementează activitatea ce face obiectul acţiunii de control, este activitatea în care controlorul studiază şi îşi însuşeşte toate elementele teoretice referitoare la tema dată, atât cele stabilite prin prevederi şi norme legale, cât şi cele publicate în literatura de specialitate din țară şi chiar din străinătate.

În acest scop, pregătirea acțiunilor de control începe printr-o documentare specială asupra organizării şi desfăşurării activității în sectorul supus verificării. În funcție de conținutul activității şi de sarcinile care revin organului de control, se trece la desemnarea persoanelor care vor intra în componența echipei de control. Formarea echipelor are o importanță deosebită pentru succesul acțiunii.

Cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a subiectului sau a tipului de subiect (entitate economică, activitate) ce urmează a fi controlat – acțiunea constă în realizarea unei documentări prealabile la una din entitățile cu profil similar celei la care se exercită controlul, unde se urmăreşte organizarea generală a acesteia.

În etapa pregătirii acțiunilor de control, organele desemnate în acest scop studiază materialele existente la sediul unității ce urmează a fi verificate, având în vedere, cu prioritate:

- actele de control întocmite cu ocazia verificărilor anterioare- măsurile luate de unitate în urma acestor verificări şi modul de îndeplinire a lor- ultimul bilanț contabil şi raportul de gestiune al administratorilor

- corespondența purtată între unitatea verificată şi organul ei superior, în legătură cu problemele care fac obiectul controlului.

c. Stabilirea principalelor obiective ale controlului – tematica de control financiar

Ansamblul temelor de control şi al obiectivelor stabilite pentru fiecare dintre acestea formează tematica controlului.

Tematica de control este un instrument practic de lucru pe baza căruia personalul specializat îşi desfăşoară activitatea de control financiar în baza obiectivelor stabilite prin programe. Tematica de control se elaborează de către fiecare compartiment sau structură a unității care dispune şi/sau organizează controlul financiar şi se aprobă de către conducătorul legal al acesteia.

Obiectivele de control sunt structurate pe activități şi, în cadrul acestora, pe probleme distincte, formularea lor făcîndu-se de aşa manieră încât să răspundă tuturor necesităților de informare, indiferent de nivelul la care s-a creat această necesitate.

După aprobare, tematica de control devine documentul oficial de lucru pe baza căruia se desfăşoară întreaga activitate de control financiar, pe temele şi obiectivele stabilite, la entitățile economice înscrise în program.

După ce s-a parcurs această etapă se întocmeşte planul de activitate care se mai numeşte şi „graficul de control” în care se înscriu etapele verificării şi obiectivele în ordinea executării lor pe capitole, subcapitole şi probleme, precum şi timpul afectat.

7. Descrierea activită ilor ce se desfă oară în etapa de efectuare a controlului ț șfinanciar al statului.

Efectuarea propriu-zisă a activității de control financiar se realizează prin compararea stării reale la un moment dat a unor activități economice, înregistrată în documentele financiar-contabile, cu prevederile legale prin care aceste activități au fost definite.

a. Adaptarea obiectivelor tematice la condițiile specifice ale activității subiectului controlat

Activitatea de adaptare a obiectivelor stabilite pentru situații generale la modul concret de derulare a procesului economic desfăşurat de către subiectul supus controlului presupune doar o eventuală ajustare a acestor obiective la maniera concretă în care unitatea economică efectuează o parte a operațiunilor sau întreaga sa activitate economică.

b. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului

Sursele de informare necesare desfăşurării controlului financiar sunt formate în general din ansamblul documentelor primare şi al evidențelor tehnico-operative, financiare şi contabile specifice activității supuse verificării, definite şi aprobate prin prevederi legale.

Exercitarea controlului se realizează pe baza mai multor obiective, dintre care cel mai important se refera la aplicarea corectă a doctrinei şi a metodologiei contabile, care presupune realizarea următoarelor sub-obiective:

- efectuarea conducerii evidenței contabile astfel încât să asigure corecta reflectare în expresie bănească a patrimoniului;

- evidențierea exactă, corectă şi la timp a elementelor economice înscrise în documentele justificative;

- asigurarea tuturor corelațiilor între datele diferitelor tipuri de evidențe.

Prin această acțiune de control se evaluează, de asemenea, activitatea structurilor organizatorice în cadrul cărora se realizează evidențele tehnico-operative, financiare şi contabile, precum şi modul de realizare a competențelor, atribuțiilor, obligațiilor şi răspunderilor personalului de conducere şi execuție care lucrează în cadrul acestor structuri aparținând unității economice verificate.

c. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării controlului

Procedeul de control financiar se defineşte ca un instrument practic, utilizat în procesul de verificare economică, realizat de către personalul cu atribuții în acest domeniu, în scopul stabilirii unor adevăruri, prin raportarea modului de efectuare a unor operațiuni din activitatea unei unități economice la un sistem de convenții aprioric stabilit.

Controlul documentar contabil este procedeul cu cel mai larg spectru de utilizare, putând fi folosit cu foarte bune rezultate în toate formele de control - preventiv, operativ curent şi ulterior - sau în forme derivate ale acestora, cum sunt controlul continuu sau periodic, simultan, unidirecțional sau multisens.

Controlul faptic este procedeul de control financiar care, prin utilizarea unor tehnici specifice, realizează obiectivul principal al acestuia, ce constă în stabilirea existenței şi mişcării într-o anumită perioadă de timp determinată a tuturor mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o entitate economică.

Controlul faptic se realizează prin utilizarea mai multor tehnici, dintre care inventarierea, expertiza tehnică şi analiza de laborator, inspecția fizică şi observarea directă, au fost de asemenea prezentate în capitolul al doilea.

Se poate spune despre expertiză că este un „...mijloc de probă, reglementat prin prevederile codului de procedură civilă, solicitat de instanță în vederea stabilirii unui adevăr obiectiv necesar clarificării unor stări de fapt, care reclamă pregătire de specialitate în domeniul ştiinței, tehnicii, artei sau în altă specialitate pe care judecătorul nu o posedă”.

Din definiția de mai sus se desprinde una din caracteristicile principale ale activității de expertizare, şi anume faptul că aceasta este efectuată de către o persoană specializată într-un anumit domeniu de activitate, specialitate pe care cel ce solicită expertiza nu o stăpâneşte.

d. Determinarea abaterilor şi a deficiențelor

Stabilirea abaterilor şi a deficiențelor se realizează prin raportarea activităților ce fac obiectul verificării, aşa cum au fost constatate de către controlorul financiar, la normele şi prevederile legale prin care acestea au fost definite şi instituționalizate.

O dată stabilite, abaterile şi deficiențele constatate se aduc la cunoştința persoanelor de conducere sau de execuție, cărora li se solicită explicații scrise în legătură cu împrejurările în care aceste operațiuni au fost efectuate şi înregistrate în evidențele tehnico-operative, financiare şi contabile.

e. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate

Majoritatea constatărilor se valorifică după încheierea acțiunii de verificare, datorită dreptului de contestare a abaterilor, care de cele mai multe ori este valorificat de către persoanele făcute răspunzătoare prin actele de control întocmite.

8. Descrierea activită ii de valorificare a constatarilor rezultate din evaluarea țcontrolului financiar al statului.

Valorificarea constatărilor în timpul controlului se face prin dispunerea de către echipa de control a unor măsuri operative de natură să aibă ca rezultat final refacerea operațiunilor în conformitate cu prevederile legale prin care au fost definite şi înregistrarea acestora, în noua formă, în evidențele tehnico-operative, financiare şi contabile, în scopul intrării în legalitate.

In cazul controlului financiar preventiv, valorificarea se materializeaza prin acordarea sau refuzul vizei de control solicitate. In cazul controlului operativ curent, valorificarea se face prin luarea unor masuri operative de remediere de catre cei care au efectuat controlul sau de catre conducatorii ierarhici.

Dupa numerotarea paginilor, snuruire si inregistrare la entitatea controlata, careia i se vor lasa unul sau mai multe exemplare, actele de control se depun la registratura entitatii cu atributii de control impreuna cu un raport de control.

In raportul de control se inscriu, pe langa consideratii asupra abaterilor consemnate, si propunerile privind continuarea controlului asupra altor activitati decat cele care au facut obiectul verificarii, precum si propunerile de dispozitii obligatorii ce urmeaza a fi transmise entitatii controlate in vederea intrarii acesteia in legalitate.

Tot in raportul de control se inscriu proprunerile controlorilor care au realizat verificarea in legatura cu stabilirea raspunderii, ca si propunerile de sanctionare administrativa, in conformitate cu prevederile legale, a persoanelor facute raspunzatoare pentru abaterile si deficientele constatate.

În cazul abaterilor care au generat prejudicii, valorificarea constatărilor presupune o procedura complexă, care urmăreşte recuperarea sumelor datorate de la persoanele făcute răspunzătoare în actul de control. Tot după încheierea acțiunii de control se realizează şi transmiterea către organele abilitate cu cercetarea faptelor penale a actelor de control în care au fost înscrise constatările ce constituie infracțiuni.

Valorificarea constatarilor rezultate din activitatea de control financiar dupa incheierea acesteia se face pentru acele abateri care, din diferite motive, nu au putut fi reglementate pe parcursul verificarii sau a caror natura nu permite acest lucru. Operatia presupune emiterea de catre conducatorul entitatii cu sarcini de control financiar a unor dispozitii obligatorii, care se transmit conducatorului legal al entitatii controlate in scopul instituirii de catre acesta a masurilor de intrare in legalitate pentru acele abateri de la prevederile legale ce nu implica personalul controlat in raspundere civila sau penala.

Repararea prejudiciului este activitatea de restituire în natură prin readucerea bunului, obiect al pagubei, în starea anterioară săvârşirii faptei ilicite. Dacă repararea în natură nu mai este posibilă, autorul faptei ilicite este obligat la plata către persoana prejudiciată a unei sume de bani reprezentând echivalentul prejudiciului, acțiune cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de despăgubire.

În funcție de atitudinea autorului față de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, culpa îmbracă forme diferite, cum sunt: intenția directă sau indirectă, în care autorul doreşte sau îi este indiferent dacă acțiunea sa se realizează, imprudența (uşurința) şi neglijența, în care autorul nu doreşte ca acțiunea să se producă sau pur şi simplu nu realizează şi nu prevede consecințele faptelor sale.

Recuperarea pagubelor se face prin obținerea titlurilor executorii asupra sumelor de încasat. Cele mai uzuale titluri executorii sunt angajamentul de plată scris, decizia de imputare, dispoziția judecătorească, titlul executoriu notarial şi altele.

9. Modalită ile de valorificare a constatarilor controlului efectuat de inspec ia ț țeconomico-financiara.

Principalele modalitati de valorificare se fac prin “Dispozitie obligatorie” care reprezinta actul administrativ financiar emis de organele de inspectie economico – financiara, in aplicarea prevederilor legale privind obligarea operatorului economic de a indeplini masurile stabilite si “Raportul de urmarire a indeplinirii masurilor dispuse” care se intocmeste in cazul in care operatorul economic nu a dus la indeplinire masurile dispose prin dispozitia obligatorie.

Dispozitia obligatorie reprezinta titlu de creanta pentru sumele cuvenite bugetului general consolidat inscrise in aceasta si devine titlu executoriu la data expirarii termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul de inspectie economico – financiara.

10. Modalită i de valorificare a constatărilor controlului privind prevenirea, țconstatarea i sanc ionarea neregulilor apărute în ob inerea i utilizarea fonsurilorș ț ț ș europene i/sau a fondurilor publice na ionale aferente acestora.ș ț

“Procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare” sau “Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corectiilor financiare” constituie titlu de creanta si se emite in vederea stingerii acestei creante.

Impotriva titlului de creanta se poate formula contestatie in conditiile prevazute de Ordinanta de Urgenta a GUvernului nr.66/2011. Contestatia administrative se demoune la organul de inspectie economico-financiara emitent al titlului de creanta.

11. Modalită i de valorificare a constatarilor controlului efectuat de Curtea de Conturi. ț

Raportul de control intocmit de auditorii publici externi, indiferent de modul cum a fost semnat (cu sau fara obiectii) ori ca s-a aflat in situatia de a fi refuzat sa fie semnat, este supus procedeului de verificare a constatarilor consemnate in acesta dupa implinirea termenului de depunere a obiectiilor, respectiv 15 zile calendaristice de la data inregistrarii raportului la registratura entitatii controlate sau de la data confirmarii de primire a acestuia, cand raportul de control a fost transmis prin posta.

Raportul de control contine si recomandarile formulate de auditorii publici externi ai Curtii de Conturi cu privire la masurile ce urmeaza a fi luate de conducerea entitatii verificate pentru remedierea deficientelor constatate. Aceste recomandari se refera la:

Suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor legale din domeniul financiar, contabil si fiscal Inlaturarea neregulilor constatate in activitatea financiar-contabila sau fiscala controlata Stabilirea intinderii prejudiciului si luarea masurilor pentru recuperarea acestuia Blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci cand se constata utilizarea nelegala ori ineficienta a

acestora Sesizarea organelor de urmarire penala si informarea entitatii controlate in legatura cu aceasta sesizare. In

situatia in care s-a constatat existenta unor fapte pentru care exista indicii ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale, care au determinat sau nu producerea de prejudicii

Suspendarea din functie a persoanelor acuzate de savarsirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate in urma controalelor efectuate, pana la solutionarea defenitiva a cauzelor in care sunt implicate

Alte recomandari pe care le considera necesare pentru remedierea deficientelor constatate.

In termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data inregistrarii actului de control la entitatea verificata sau de la data confirmarii de primire a acestuia, cand raportul de control a fost transmis prin posta, directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de conturi, dupa caz, intocmeste:

1. Nota de evaluare a raportului de control si/sau note universal2. Proiectele docummentelor de valorificare, respective

a. Proiectul decizieib. Proiectele adreselor, dupa caz, catre departamentul coordinator al actiunii, in cazul in care in

raportul de control s-au consemnat: i. Fapte pentru care exista indicia ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale;

ii. Fapte cauzatoare de prejudicii importante sau abateri grave cu caracter financiar

Pentru aplicarea masurilor de valorificare privind:

1. Suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor legale din domeniul financiar, contabil si fiscal2. Blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci cand se constata utilizarea nelegala ori ineficienta a acestora3. Inlaturarea neregulilor constatate in activitatea financiar-contabila sau fiscala controlata4. Comunicarea catre conducerea entitatii controlate a existentei unor erori/abateri de la legalitate si

regularitate care au determinat producerea unor prejudicii si dispunerea catre aceasta sa stabileasca intinderea prejudiciului si sa ia masuri pentru recuperarea acestuia

5. Suspendarea din functie, in conditiile legii, a unor persoanelor acuzate de savarsirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate in urma controalelor efectuate, pana la solutionarea definitiva a cauzelor in care sunt implicate

se emite decizia in care sunt mentionate si termenele pana la care entitatea verificata trebuie sa comunice conducatorului structurii de specialitate care a emis decizia modul de aducere la indeplinire a masurilor dispuse.

In procesul de valorificare a constatarilor inscrise in actele de control, organele de urmarire penala competente vor fi sesizate in urmatoarele cazuri:

In raportul de control intocmit de auditorii publici externi s-a consemnat existenta unor fapte pentru care exista indicii ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale

Conducerea entitatii verificate nu a dispus si nu a urmarit recuperarea prejudiciului In actele de control intocmite de auditorii publici externi s-a consemnat furnizarea de catre entitatea

verificata a unor informatii pentru care exista indicii ca ar putea fi nereale

12. Modalită ile de valorificare a constatarilor rezultate ca urmare a controlului țefectuat de Garda Financiară.

Valorificarea se face prin transmiterea catre organele de urmarire penala competente, sub forma unei sesizari, incotmita cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura penala si a celor privind confidentialitatea datelor si dispunerea instituirii masurilor asiguratorii ori de cate ori exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa isi ascunda ori sa isi risipeasca averea.

13. Modalită ile de valorificare a constatarilor rezultate ca urmare a inspec iei fiscale. ț ț

Valorificarea raportului de inspectie fiscala se face prin emiterea urmatoarelor acte administrative fiscale:

Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala Decizia privind nemodificarea bazei de impunere Dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala

Raportul de inspectie fiscala nu poate fi contestat. In schimb, actele administrative fiscale care se emit in baza acestuia, pot fi atacate in in termenul prevazut de lege si anume: 30 de zile de la data comunicarii lor.

Întrebări capitolul 41. Definirea no iunii de răspundere juridică.ț

Raspunderea juridica este definita astfel: „Acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat in urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecințelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forței de constrangere a statului, dar în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.”

Complexul de drepturi si obligații care se nasc în urma săvârşirii unor fapte ilicite si in cadrul de realizare in vederea creării stabilității raporturilor sociale formează răspunderea juridica.

2. Răspunderea disciplinară şi sanc iunile ei. ț

Încălcarea cu vinovatie de către persoana încadrată în muncă în a obligatiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinara care atrage răspunderea cu caracter disciplinar.

"Abaterea disciplinară este o faptă in legatura cu munca si care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârşită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducătorilor ierarhici. "

Abaterea disciplinară se sancționează, după caz, cu:

Avertisment scris

Retrogradarea din funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile

Reducerea salariului de baza pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%

Reducerea salariului si/sau, după caz, a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%

Desfacerea disciplinara a contractului de munca

Amenzile disciplinare sunt interzise de lege.

Pentru aceeaşi abatere disciplinara se poate aplica o singură sancțiune.

Existența răspunderii disciplinare este condiționată de existența raportului de muncă, concretizat printr-un contract de muncă dintre persoana juridică şi persoana fizica încadrată şi funcționează numai in cadrul unor asemenea raporturi juridice de muncă. Cei care nu sunt încadrați în muncă nu pot fi sancționați disciplinar.

Angajatorul stabileşte sancțiunea disciplinară aplicabilă in raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele :

Împrejurările în care fapta a fost săvârşită

Gradul de vinovăție a salariatului

Consecințele abaterii disciplinare

Comportarea generala in serviciu a salariatului

Eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta

Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştință despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancțiunea nulității absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu următoarele elemente :

Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara

Prezicerea prevederilor din statutul de personal, regulanentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încalcate de salariat

Motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea

Temeiul de drept in baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică

Termenul in care sancțiunea poate fi contestată

Decizia de sancționare se comunică salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicării. Ea poate fi contestată de salariat, la instanțele judecătoreşti competente, in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Sancțiunea disciplinară se radiază de drept in termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen.

3. Prezentarea caracteristicilor sanc iunilor disciplinare în cazul func ionarilor publici.ț ț

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin şi a normelor de conduită profesionala si civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinara si atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte :

a. Întârzierea sistematica in efectuarea lucrărilor

b. Neglijența repetată in rezolvarea lucrărilor

c. Absențe nemotivate de la serviciu

d. Nerespectarea în mod repetat a programului de lucru

e. Intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal

f. Nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrurilor cu acest caracter

g. Manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice in care îşi desfăşoară activitatea

h. Desfăşurarea in timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic

i. Refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu

j. Încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese si interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici

k. Alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice si funcționarilor publici

Sancțiunile disciplinare în cazul funcționarilor publici sunt :

Mustrare scrisă - se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică

Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioada de pana la 3 luni

Suspendarea dreptului de avansare in gradele de salarizare sau, după caz, de promovare in funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani

Retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de pana la un an

Destituirea din funcția publică

Sancțiunile disciplinare se aplică in termen de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.

Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare si propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice se constituie comisii de disciplină. Din comisia de disciplină face parte si un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici. Comisia de disciplină pentru Înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari publici, numiți prin decizia primului-ministru.

Modul de constituire, organizare si funcționare a comisiilor de disciplină, precum şi componența, atribuțiile, modul de sesizare si procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitand anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.

4. Cunoa terea no iunii de răspundere patrimoniala şi caracteristicile sale.ș ț

Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor. In sistemul romanesc de drept, pozitia raspunderii patrimoniale in ansamblul normelor privind raspunderea juridica este urmatoarea:

Regula – atunci cand o persoana ii produce alteia un prejudiciu, consecinta va consta in obligarea celui vinovat la acoperirea acestui prejudiciu. Aceasta este raspunderea civila delictuala, regula in materie de recuperare a prejudiciului.

Exceptia – atunci cand intre parti exista un contract, raspunderea se stabileste in conditii speciale, tocmai pentru ca cele doua persoane nu sunt complet independente, ci una dintre ele a prejudiciat-o pe cealalta cu prilejul executarii unui contract incheiat in mod liber. Aceasta este raspunderea civila contractuala.

Exceptia de la exceptie - atunci cand intre parti este incheiat un contract individual de munca, partile se gasesc intr-o pozitie speciala, care nu este, ca in dreptul civil, de egalitate juridica. Legea tinde la protectia salariatului, deci reglementarea nu va si simetrica, asa cum este in dreptul civil, unde nu conteaza care dintre parti ar fi prejudiciat-o pe cealalta. In dreptul muncii se aplica, deci, raspunderea patrimoniala.

In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii. Contravaloare pagubei recuperate prin acordul partilor nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din drepturile salariale. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza jumatate din salariul respectiv.

De semnalat faptul ca, daca fapta savarsita de salariat constituie infractiune, acesta pierde beneficiul normelor de protectie guvernate de institutia raspunderii patrimoniale. Ca urmare, va raspunde executorului judecatoresc in conditiile Codului de procedura civila.

Daca nu se poate cumula cu raspunderea penala, raspunderea patrimoniala se poate cumula cu cea disciplinara.

Dintre salariati, un regim juridic aparte il au gestionarii, deoarece in privinta lor se aplica Legea nr. 22/1969. Ca urmare, ei vor fi singura categorie de salariati obligati la constituirea de garantii, din care angajatorul sa isi poata acoperi rapid paguba. In plus, in privinta gestionarilor functioneaza o prezumtie relativa de vinovatie. Daca apar lipsuri in gestiune, ei sunt prezumati vinovati si pot rasturna aceasta prezumtie numai prin proba contrara.

Si angajatorul raspunde fata de salariatul sau, daca l-a prejudiciat pe parcursul executarii contractului de munca, dar normele care guverneaza aceasta raspundere sunt mai apropiate de dreptul comun, in sensul ca nu sunt norme de protectie. In aceasta idee se poate remarca faptul ca angajatorul care a fost prejudiciat de catre salariat nu va putea fi despagubit deodata, ci in rate. Deopotriva, salariatul care a fost prejudiciat de angajator va fi despagubit de indata si integral de catre acesta.

Mai exista o forma de raspundere care il priveste exclusiv pe angajator. Este vorba despre un tip de raspundere guvernata de normele de drept civil. Ea intervine in ipoteza in care salariatul a produs prejudiciu unui tert, tertul va putea sa il traga la raspundere nu pe salariat, ci pe angajatorul acestuia. Acest caz de raspundere delictuala este numit raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, fiind reglementata de Codul civil, nu de Codul Muncii.

Salariatii civili din unitatile militare raspund, ca si militarii insisi, nu patrimonial, ci material.

In ceea ce ii priveste pe functionarii publici, acestia raspund civil.

5. Descrierea situa iilor in care intervine răspunderea contraventionala.ț

Elementele care trebuie intrunite simultan pentru ca o fapta sa fie considerata contraventie sunt:

Fapta sa fie ilicita, savarsita cu vinovatie

Caracterul contraventional este inlaturat in situatiile de forta majora, cazurile fortuite, starea de necesitate, constrangerea fizica si morala, betia involuntara, eroarea de fapt, infirmitatea si iresponsabilitatea. Aceste cauze care inlatura raspunderea contraventionala pot fi constatate numai de catre instanta de judecata.

Fapta sa aiba grad de pericol social mai redus decat infractiunile.

Fapta sa fie sanctionata ca atare prin legi, hotarari de guvern sau ordonante ale administratiei centrale sau prin hotarari ale consiliilor locale sau judetene

Actele prin care se stabilesc contraventii trebuie sa cuprinda descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza a fi aplicata pentru fiecare dintre acestea. Stabilirea sanctiunii trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.

Sanctiunile contraventionale principale sunt:

a) Avertismentul reprezinta atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. Este aplicat in caz de gravitate redusa.

b) Amenda contraventionala are un caracter administrativ. Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu exceptia celor provenite din amenzile aplicate in temeiul hotararilor autoritatilor administratiei publice locale sau judetene, care se fac venit la bugetul local respectiv.

c) Prestarea unei activitati in folosul comunitatii se poate aplica numai contraventiilor persoane fizice si nu poate depasi 300 de ore. Aceasta sanctiune a fost stabilita alternativ cu amenda. Nu poate fi sanctionat minorul sub 16 ani.

Sanctiunile contraventionale complementare se aplica intotdeauna alaturi de o sanctiune contraventionala principala si pot consta in:

a. Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventiib. Suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, a acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitatic. Inchiderea unitatiid. Blocarea contului bancare. Suspendarea activitatii agentului economicf. Retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar

sau definitivg. Desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala

Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei, iar pentru una si aceeasi fapta se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni complementare. Sanctiunea inchisorii contraventionale se poate aplica numai persoanelor fizice.

Inchisoarea contraventionala si obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii pot fi stabilite numai prin lege si nuai pe o durata ce nu poate depasi 6 luni, respectiv 300 de ore. O persoana minora de 14 ani nu raspunde contraventional. Pentru minorii care au implinit 14 ani, minimul si maximul amenzii stabilite in actul normativ pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii sanciunea se aplica pentru fiecare contraventie. Atunci cand mai multe fapte, care conform prevederilor legale constituie contraventii, au fost constatate prin acelasi proces-verbal, sanctiunile se cumuleaza fara a putea depasi dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai grava, sau, dupa caz, masimul general stabilit pentru prestarea unei activitati in folosul comunitatii. In cazul in care la savarsirea unei contraventii au participat mai multe persoane, sanctiunea se va aplica fiecareia separat.

Limita minima a amenzii contraventionale este de 250.000 lei, iar limita maxima nu poate depasi:

a. 1 miliard lei, in cazul contraventiilor stabilite prin lege si ordonanta;

b. 500 milioane lei, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale Guvernului;

c. 50 milioane lei, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene ori ale Consiliului General al

Municipiului Bucuresti;

d. 25 milioane lei, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor locale ale comunelor, oraselor,

municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu exceptia celor aplicate, potrivit legii, de autoritatile administratiei publice locale si amenzilor privind circulatia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal, ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal.

Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia. Plangerea insotita de copia de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei se depune la judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia. Plangerea suspenda executarea.

(legile 500/2002, 273/2006, 571/2003, OG/2003...) pagina 118

6. Prezentarea răspunderii civile si a formelor sale

Răspunderea civilă, definită ca raport de obligație în temeiul căruia cei care au păgubit o persoană fizică sau juridică sunt obligați să repare prejudiciul suferit de victimă, are ca finalitate satisfacerea intereselor patrimoniale ale celui prejudiciat printr-o faptă ilicită.

În consecință, răspunderea civilă devine operantă numai dacă printr-o faptă ilicită s-a cauzat o pagubă materială, deoarece, prin natura sa, numai această pagubă personifică ideea de reparație, crearea unui dezavantaj material rămânând condiția esențială a stabilirii acestei răspunderi.

Răspunderea civilă se manifestă sub două forme: răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală, acestora fiindu-le specifice o serie de particularități, şi anume:

- răspunderea civilă delictuală este angajată în cazurile în care prin condiții ilicite se nesocoteşte obligația generală a oricărui membru al unei colectivități de a nu păgubi pe un altul;

- răspunderea civilă contractuală se stabileşte ca urmare a unor obligații izvorâte dintr-un contract preexistent între cel păgubit şi făptuitor, deci a unor norme sociale.

Răspunderea civilă delictuală se defineşte ca fiind:

1. Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

2. Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspundre de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.

3. In cazurile anume prevazute de lege, o persoana este obligata sa repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum si de ruina edificiului.

4. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileste prin lege speciala.

Angajarea răspunderii civile delictuale este determinată de realizarea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să fi fost săvârşită o faptă cu caracter ilicit;

- să existe un prejudiciu;

- între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate;

- autorul faptei să fi fost în culpă şi să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii acesteia.

Caracterul ilicit al faptei este definit ca: “actiune ori inactiune a unei persoane fizice sau juridice, prin care se incalca o norma obligatorie. Se poate prezenta sub doua forme:

a) Comisiva atunci cand autorul faptei incalca o norma expresa care interzice actiunea savarsitab) Omisiva atunci cand persoana fizica sau juridica nu indeplineste o actiune pe care o impune norma legala

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu trebuie înţeles în dublu sens, fapt ce corespunde atât existenţei unui prejudiciu cauzat, cât şi răspunderii pentru procedura acestuia, răspundere ce revine numai persoanei care l-a cauzat şi ale cărei fapte se găsesc în legătură directă cu prejudiciul produs.

Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:

a) Pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneazab) Pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenitc) Pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in

temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la punctul a si b, se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau insttitutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ.

7. Stapanirea notiunii de paguba si prejudiciu

Paguba constituie „sursa obligației de despăgubire în cazul în care a fost săvârşită fapta ilicită şi culpabilă a debitorului sau a persoanelor şi bunurilor de care acesta este chemat să răspundă”.

Prejudiciul este: “pierdere provocata patrimoniului public sau privat al statului, al unei unitati administrativ teritoriale sau al unei entitati publice a acestora, ca urmare a actiunii ori inactiunii contrare legii a unei persoane cu atributii in administrarea patrimoniului, care este declansata de fapta ilicita a acesteia si care urmeaza sa fie reparata integral prin acoperirea pagubei, precum si a beneficiilor nerealizate (dobanzi, penalitati).

8. Raspunderea penala, definire, cazuri in care intervine.

Raspunderea penala este una din cele mai importante forme de raspundere juridica, intervenind in cazul existentei unor fapte antisociale grave, denumite infractiuni. In cazul raspunderii penale se stabileste existenta infractiunii, vinovatia si aplicarea sanctiunii ce urmeaza a fi executata de infractor.

„Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o. Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.”

Pedepsele, in cazul raspunderii penale, se aplica in toate cazurile numai de instanta de judecata. Entitatile de control financiar au obligatia, in cazul in care constata ca nu sunt indicii privind savarsirea unei infractiuni, sa intocmeasca proces verbal distinct si sa-l inainteze, impreuna cu materialul probator, organului de urmarire penala.

9. Prezentarea infractiunilor din domeniul financiar-contabil prevazute de Codul Penal.

1. Infractiuni contra patrimoniului: Furtul Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor Bancruta simpla Bancruta frauduloasa Inselaciunea Inselaciunea privind asigurarile Deturnarea licitatiilor publice

Codul Penal defineste bancruta simpla: „neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolventei, intr-un termen care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut de lege de la aparitia starii de insolventa.”

Bancruta frauduloasa este definita astfel:

„Fapta persoanei care, in frauda creditorilor:

a) Falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuiab) Infatiseaza datorii inexistente sau prezinta in registrele debitorului, in alt act sau in situatia financiara sume

nedatoratec) Instraineaza, in caz de insolventa a debitorului, o parte din active.”

2. Fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice: Frauda informatica Efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos Acceptarea operatiunilor financiare efectuate in mod fraudulor

3. Infractiuni de coruptie si de serviciu: Luarea de mita Darea de mita Traficul de influenta Cumpararea de influenta Fapte savarsite de catre membrii instantelor de arbitraj sau in legatura cu acestia Delapidarea Abuzul in serviciu Neglijenta in serviciu Obtinerea ilegala de fonduri Deturnarea de fonduri

Delapidarea o gasim in articolul 295 al Codului Penal si este: „insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar public, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza.”

Deturnarea de fonduri este definita ca schimbarea destinatiei fondurilor banesti ori a resurselor materiale alocate unei autoritati publice sau institutii publice, fara respectarea prevederilor legale, precum si schimbarea,fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor provenite din finantarile obtinute sau garantate din fonduri publice.

4. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori: Falsificarea de monede Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plata Falsificarea de timbre sau efecte postale Punerea in circulatie de valori falsificate Emiterea frauduloasa de moneda Falsul material in inscrisuri oficiale Falsul in inscrisuri sub semnatura privata

10. Cunoasterea infractiunilor din domeniul financiar-contabil prevazute de legislatia privind contabilitate si finantele publice din Romania.

Pagina 127

Întrebări capitolul 5

1. Prezentarea modului de intocmire a actelor de control de catre inspectia economico-financiara a DGFP.

2. Cunoasterea specificului intocmirii actelor de control in cazul neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si a fondurilor publice nationale aferente acestora.

3. Punerea in evidenta a particularitatilor modului de intocmire a actelor de control de catre Curtea de Conturi.

4. Prezentarea modului de intocmire a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

5. Intelegerea problematicii privind actele de control incheiate de catre organele de inspectie fiscala ale ANAF.

6. Dobandirea de abilitati si cunostinte in legatura cu intocmirea raportului de inspectie fiscala.

7. Cunoasterea actelor administrative fiscale ce se emit in baza raportului de inspectie fiscala.

8. Intelegerea problematicii privind actele de control incheiate de catre Garda Financiara.

9. Prezentarea modului de intocmire a actelor de control de catre Garda Financiara.

10. Cunoasterea modului de intocmire de catre organele vamale a actelor de control.

Întrebari capitolul 6

1. Dobandirea unei imagini de ansamblu asupra modului de organizare a controlului financiar in Romania.

2. Descrierea structurilor, a modului de organizare si a atributiilor Curtii de Conturi.

3. Cunoasterea modului de organizare si a atributiilor Autoritatii de Audit.

4. Intelegerea modului de organizare a structurilor de control la nivelul Ministerului Finantelor Publice.

5. Descrierea structurilor de control si a modului de organizare a acestora la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

6. Prezentarea Garzii Financiare si a atributiilor ei.

7. Descrierea atributiilor de control financiar ale Autoritatii Nationale a Vamilor

8. Cunoasterea modului de organizare a controlului financiar in cadrul institutiilor publice.

9. Intelegerea notiunii de control financiar preventiv delegat si a modului sau de organizare.

10. Cunoasterea modului de organizare a controlului financiar in cadrul firmelor cu capital privat.

Întrebări capitolul 71. Cunoasterea modului de exercitare a controlului financiar efectuat de catre Curtea

de Conturi.

2. Descrierea activitatilor ce se desfasoara cu ocazia unui control fiscal.

3. Prezentarea principalelor forme a controlului financiar intern.

4. Descrierea activitatilor ce se desfasoara in vederea acordarii vizei de control financiar preventiv.

5. Intelegerea activitatilor ce se desfasoara in vederea acordarii vizei de control financiar preventiv delegat.

6. Dobandirea unei imagini asupra controlului financiar de gestiune si a activitatilor specifice.

7. Punctarea principalelor etape in care se desfasoara controlul financiar de gestiune.

8. Insusirea modalitatilor de constituire a gestiunilor si de angajare a gestionarilor.

9. Controlul existentei, integritatii, pastrarii si pazei bunurilor si a valorilor materiale.

10. Intelegerea rolului, importantei si a etapelor desfaqsurarii inventarierii patrimoniale anuale.

Întrebări capitolul 8

1. Cunoasterea particularitatilor activitatii bancare.

2. Evidentierea necesitatii supravegherii si controlului bancar

3. Definirea notiunilor de supraveghere si control bancar.

4. Prezentarea formelor de supraveghere prudentiala.

5. Relevarea principalelor prevederi din Regulamentul BNR nr.18/2009.

6. Descrierea activitatilor desfasurate la CRC, rolul lui in supravegherea si controlul bancar.

7. Prezentarea activitatilor desfasurate la CIP, rolul CIP in supravegherea si controlul bancar.

8. Rolul si importanta Biroului de Credit in supravegherea si controlul bancar.

9. Prezentarea ONPCSB, rolul lui in supravegherea si controlul bancar.

10. Rolul si importanta Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.