26
Pe parcursul acestui capitol voi încerca prezentarea evoluţiei băncii Alpha Bank în cadrul sistemului bancar românesc privind evoluţia metodelor electronice de plata folosite de acest Grup si exemplificarea celor mai importante dintre acestea. 1.1. Scurt istoric Bazele Alpha Bank Group au fost puse în anul 1879 de către John F. Costopoulos, care a constituit o societate comercială de mici dimensiuni în oraşul Kalamata. Ulterior Alpha Bank Group începe un program de extindere internaţională, pe parcursul căruia se concentrează asupra zonei din Balcani iar în anul 1993, Credit Bank (numele pe care îl avea societatea înainte de a-l schimba în Alpha Bank) împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi un număr mic de investitori greci, au înfiinţat în 1993 Banca Bucureşti SA, ca bancă comercială, aceasta şi-a început activitatea un an mai târziu, in anul 1994. Patru ani mai tarziu, în anul 1998 sunt înfiinţate compania de leasing a Grupului, denumită în prezent Alpha Leasing România IFN şi compania de consultanţă strategică a Grupului, în prezent Alpha Advisory România. La începutul anului 2000, Banca Bucureşti este redenumită Alpha Bank România. Bucharest Investment Group Brokerage devine Alpha Finance România. În acelaşi an compania acţionează ca unic consultant pentru Guvernul României la vânzarea pachetului de acţiuni pe care acesta îl mai deţinea la Banca Română pentru Dezvoltare - SocGen, operaţiune care a dus la cea mai mare ofertă publică secundară de până atunci pe piaţa românească de capital 1 . 1 https://www.alphabank.ro/ro/despre_noi/alphabank_romania.htm

Roman

Embed Size (px)

DESCRIPTION

tema

Citation preview

Pe parcursul acestui capitol voi ncerca prezentarea evoluiei bncii Alpha Bank n cadrul sistemului bancar romnesc privind evoluia metodelor electronice de plata folosite de acest Grup si exemplificarea celor mai importante dintre acestea.1.1. Scurt istoricBazele Alpha Bank Group au fost puse n anul 1879 de ctre John F. Costopoulos, care a constituit o societate comercial de mici dimensiuni n oraul Kalamata.Ulterior Alpha Bank Group ncepe un program de extindere internaional, pe parcursul cruia se concentreaz asupra zonei din Balcani iar n anul 1993, Credit Bank (numele pe care l avea societatea nainte de a-l schimba n Alpha Bank) mpreun cu Banca European pentru Reconstrucie i Dezvoltare (BERD) i un numr mic de investitori greci, au nfiinat n 1993 Banca Bucureti SA, ca banc comercial, aceasta i-a nceput activitatea un an mai trziu, in anul 1994.Patru ani mai tarziu, n anul 1998 sunt nfiinate compania de leasing a Grupului, denumit n prezent Alpha Leasing Romnia IFN i compania de consultan strategic a Grupului, n prezent Alpha Advisory Romnia. La nceputul anului 2000, Banca Bucureti este redenumit Alpha Bank Romnia. Bucharest Investment Group Brokerage devine Alpha Finance Romnia. n acelai an compania acioneaz ca unic consultant pentru Guvernul Romniei la vnzarea pachetului de aciuni pe care acesta l mai deinea la Banca Romn pentru Dezvoltare - SocGen, operaiune care a dus la cea mai mare ofert public secundar de pn atunci pe piaa romneasc de capital[footnoteRef:1]. [1: https://www.alphabank.ro/ro/despre_noi/alphabank_romania.htm]

n anul 2001 este lansat creditul Alpha 810 Housing, primul credit ipotecar pe o perioad de 10 ani. Se semneaz acordul cu BERD pentru o linie de credit destinat finanrii IMM-urilor. Sunt emise primele carduri AlphaCard Visa Classic i AlphaCard Visa Electron. Iar din 2003 Alpha Bank Romnia ncheie al doilea acord cu BERD pentru finanarea IMM-urilor. Sunt introduse n oferta bncii creditele de consum. n numai ase luni de zile, peste 50.000 persoane beneficiaz de acest produs. n 2004 reeaua de uniti Alpha Bank Romnia ajunge la 19, iar din 2005 devine acionar majoritar, deinnd 99,43% din aciunile Alpha Bank Romnia. De asemenea este lansat Alpha Click, serviciul de Internet Banking pentru persoane fizice i juridice. n 2006 este lansat Alpha Insurance Brokers, compania specializat n asigurri generale i de via. Iar n 2008 este lansat contul cu faciliti de depozit Alpha Premier. Alpha Bank aduce Sports Panorama n Romnia, promovnd sportul i spiritul olimpic. Trei noi produse sunt puse la dispoziia IMM-urilor: creditul AlphaIMMdecide, contul AlphaIMMpremier i cardul AlphaIMMbusiness. Sunt lansate noile carduri AlphaCard Visa Gold i Alpha MasterCard Credit. Reeaua Alpha Bank Romnia ajunge la 200 de uniti. n 2009 ncepe distribuia a opt fonduri mutuale administrate de Alpha Asset Management A.E.D.A.K. Banca ncepe s ofere serviciul de acceptare a plilor cu cardul la comerciani prin intermediul POS-ului. Este lansat Alpha Administrator, primul produs din Romnia dedicat Asociaiilor de Proprietari. Este lansat i depozitul aniversar Alpha Anniversary, cu ocazia mplinirii a 15 ani de activitate n Romnia.n anul 2010, Alpha Bank a primit premiul pentru cel mai bun produs bancar, pentru cel mai inovator produs, pentru iniiativa anului n domeniul cardurilor de credit, pentru cea mai complex i rapid implementare a unui nou sistem informatic bancar n Romnia, pentru cea mai bun adaptare a unui serviciu de Internet Banking, pentru plata utilitilor. n anul 2011, grupul Alpha Bank i-a meninut statutul de banc cu cel mai bun produs bancar din Romnia, cu cele mai eficiente uniti ale unei bnci din Top 10, banca cu cea mai mare frecven de utilizare de ctre clieni a serviciului de Internet Banking i a mai primit premiul pentru cardul Cosmote Alpha MasterCard Credit denumit "Cardul Co-Brand al Anului 2010". La finele luni august, banca a ncercat s fuzioneze cu grupul bancar elen EFG Eurobank (n Romnia, Bancpost), fuziune ce ar fi dus la formarea celei mai mari bnci din sud-estul Europei, iar n Romnia ar fi primit locul trei. Proiectul fuziunii dintre cele dou grupuri a supravieuit doar 6 luni, fiind revocat decizia din data de 15 noiembrie 2011 (dat la care fuziunea fusese aprobat de ctre acionari). Aceast decizie nu a creat niciun fel de probleme entitii, Alpha Bank Romnia ncheind anul 2011 pe locul 8, dup active.n 2012, activitatea din Romnia a bncii a fost la fel de recunoscut ca i n anii anteriori, primind diverse premii i distincii ca drept recunoateri ale performanelor bncii sau ale produselor i serviciilor oferite clienilor.Tot n anul 2012 Grupul lanseaz un nou serviciu Alpha e-statements, care ofer vizualizarea online, n orice moment i de oriunde a extraselor de cont i suma disponibil existent pe cardul de credit.

Instrumente electronice de plat

Grupul Alpha Bank Romnia folosete n principal urmatoarele tipuri de servicii[footnoteRef:2] n ceea ce nseamn domeniu de pli electronice: a) Internet Banking [2: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_click.htm]

b) Mobile Banking c) Alpha e-statements d) Cardurile bancare Primul serviciu oferi de Grupul Alpha Bank pe pia este Internet Banking-ul cu ajutorul cruia poi efectua toate operaiunile bancare de oriunde de pe glob i oricnd, avnd nevoie doar de un PC i de conexiune la Internet. Prin serviciul Alpha Clik poi vizualiza n orice moment soldul tuturor conturilor tale existente i active (curente, de depozit, etc.) i poi tipri toate tranzaciile efectuate din aceste conturi. Ai acces la informaii complete despre creditele tale i poi obine extrase de cont cu soldul curent, sold precedent dar cu explicaii despre fiecare tranzacie in parte. Cu ajutorul acestui serviciu poi efectua pli n lei i n valut att pe teritoriul Romniei ct i n strintate. Pltesti facturile la peste 100 de furnizori de utiliti utiliznd formularele dedicate, ce conin informaii specifice datelor de facturare folosite de fiecare furnizor de utiliti n parte. Tot prin intermediul acestui serviciu poi cumpra dar i vinde valut, alimenta cardul de credit, constitui i lichida depozite, planifica data efecturii anumitor pli viitoare. n ceea ce privete costul, acest serviciu are comisioane cu pn la 35% mai mici dect cele standard n cazul plilor n lei. Alpha Bank pune la dispoziie o metod de autentificare pe baz de coduri unice generate cu dispozitive de securitate (token) care asigur cel mai nalt grad de securitate, atribuit att accesului ct i autorizrii tranzaciilor. Coduri de securitate unice pentru autentificarea n aplicaia de Internet Banking i pentru autorizarea tranzaciilor tale dar i nume de utilizator i parol. Dup 15 minute de inactivitate, sesiunea se nchide automat, pentru o protecie sporit mpotriva accesului unei persoane neautorizate. Pentru a avea acces la Alpha Clik contactezi oricare dintre sucursalele Alpha Bank Romnia, semnezi contractul pentru acest serviciu i primeti pe loc datele de conectare.

Aplicaia Mobile Banking[footnoteRef:3] de la Alpha Bank ofer servicii bancare la ndeman pe telefonul sau tableta personal. Prin acest serviciu beneficiezi de toate avantajele oferite de aceast aplicaie direct pe dispozitivul care i este n permanen aproape. [3: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_mobile_banking.htm ]

Noul serviciu de mobile banking ti ofer instant informaii despre situaia dumneavoastr financiar i poi efectua operaiunile de care ai nevoie, oricnd i de oriunde. Avantajele folosirii acestui serviciu sunt urmtoarele: Urmrete informaii despre conturile, cardurile, depozitele i creditele active pe care le deii la Alpha Bank actualizate n timp real. Poi efectua plata facturilor. Schimbi valut sau transferi bani ntre conturile tale. Efectuarea cu uurin a plilor ctre beneficiari din ar sau din strintate. Acces rapid la locaiile unitilor i ATM-urilor Alpha Bank Romnia. Gseti informaii actualizate privind cursurile valutare. Acest serviciu se adreseaz att persoanelol fizice ct i persoanelor juridice. n cazul persoanelor fizice pentru a avea acces la acest serviciu o pot face direct din aplicaia de Internet Banking, fr drumuri suplimentare la vreo unitate bancar Alpha Bank. n cazul persoanelor juridice trebuie s contactezi unitatea administrator a bncii i solicit serviciu de mobile banking. Dup activarea serviciului, trebuie dscarcat aplicaia Alpha Bank RO, GRATUIT din App Store i Google Play i eti gata imediat pentru o experien bancar de neuitat. Pentru a te conecta trebuie sa te autentifici n aplicaia descrcat anterior (Alpha Bank RO), exact ca n Alpha Clik, cu nume de utilizator, parol i codul de securilate/acces format din 6 cifre generat de dispozitivul de securitate.

Alpha e-statements[footnoteRef:4] prezint o interfa prietenoas, disponibil gratuit tuturor clienilor persoane fizice, unde pot vizualiza conturile curente, depozitele, creditele i cardurile de credit deinute la Alpha Bank. [4: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_e_statements.htm]

Alpha e-statements ofer utilizatorilor accesibilate, flexibilate i siguran. Toate aceste trei caracteristici sunt detaliate n tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 : Caracteristicile E-statements.AccesibilateFlexibilitateSiguran

permite vizualizarea usoar i rapid, n orice moment, oricrei informaii despre fondurile tale referitoare la: Solduri, tranzacii i ultimele 3 extrase pentru toate conturile curente si cele de economii, Solduri i dobnzi pentru depozitele curente, Ratele pentru creditele aflate n derulare, Solduri, tranzacii si ultimele 3 extrase ale tuturor cardurilor de credit deinute de tine, Situaii consolidate ale disponibilului din Alpha Bank Romnia, Situaii consolidate ale serviciilor ataate conturilor (contracte/mandate de direct debit sau stranding order).

Posibilitatea aplicrii online i a resetrii parolei fr deplasarea n unitile Alpha Bank Romnia; Posibilitatea de a opta online pentru modul de recepionare a extrasului de card de credit (prin post sau electronic).

Iniializarea acestui serviciu se efectueaz numai pe baz de parol primit de tine la iniierea relaiei cu Alpha Bank Romnia; Accesarea serviciului l realizezi folosindu-te de datele de conectare (utilizator i parol) alese de tine la instalarea aplicaiei.

Sursa: Prelucrare proprie dup: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_e_statements.htm Pentru a avea acces la Alpha e-statements trebuie s urmezi un proces de nscriere exclusiv on-line foarte simplu, care se rezum la completarea informaiilor de identificare (nume, prenume, CNP, CIF i o adres de e-mail valid) dup care se accept termenii i condiiile publicate n variant electronic iar activarea contului se face utiliznd informaiile i instruciunile primite prin e-mail pe adresa utilizat mai sus. Dup parcurgearea acestor trei pai simpli sunte-i gata s utilizai acest serviciu. Cardurile Bancare[footnoteRef:5] reprezint un alt sector pe care grupul are produse. Alpha Bank prezint o varietate de carduri bancare i anume: AlphaCard Vista Gold, AlphaCard Visa Credit, Alpha MasterCard Credit, Alpha MasterCard Co-branded, AlphaCard Enter More Visa i AlphaCard Enter Visa. [5: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_visa_gold.htm]

Date cu referire la fiecare tip de card vor fi prezentate n tabelele de mai jos dup cum urmeaz: 1. AlphaCard Visa Gold ofer un ntreg pachet de servicii exclusiviste i beneficiezi de securitatea deplin oferit de un card de credit cu cip. Mai multe informaii despre acest tip de card sunt prezentate n tabelul nr. 2.Tabelul nr. 2-AlphaCard Visa Gold - prezentare

Informaii despre card limita maxim de credit este de 7.000 EUR (echivalent RON) sau 3 venituri nete lunare; poi utiliza cardul n Romnia i n strintate, pentru cumprturi pe Internet i la comerciani i pentru retragerea de numerar de la ATM, acolo unde este afiat sigla ; 0% comision pentru toate plile cu cardul la comercianii din Romnia i strintate; 0% doband pentru toate plile cu cardul la comerciani, oriunde n lume dac rambursezi toat suma datorat pan la data scadent; poi beneficia de o perioad de graie de pan la 50 de zile; suma minim de rambursat lunar este 2% din limita de credit utilizat, la care se adaug dobnzile i comisioanele aferente.

Servicii cu valoare adaugat din categoria Premium nlocuirea cardului n maxim 24 de ore, n caz de furt sau pierdere; eliberare de numerar n regim de urgen, pan la 2.000 USD sau echivalentul n valuta rii n care te afli; servicii de asisten Visa pentru tine i familita ta: consultaie medical la telefon, programri medicale, monitorizarea strii medicale pe durata spitalizrii i dup aceasta, acces la servicii juridice, acces la interpret/traductor i multe altele.

Alte servicii beneficiezi gratuit de serviciul "Verified by Visa" care asigur protecie suplimentar la tranzaciile efectuate pe internet. Activeaz acest serviciu rapid i vei primi o parol unic de autentificare suplimentar pentru cumprturile pe Internet; beneficiezi de extras de cont lunar, cuprinznd toate operaiunile efectuate pe parcursul lunii precedente; poi solicita oricnd emiterea a 2 carduri suplimentare; prin serviciul de Internet Banking, AlphaClick, poi alimenta cardul oricnd doreti, vizualizezi limita de credit i zilele de ntarziere n rambursarea sumei minime datorate sau efectuezi pli.

Beneficii suplimentareNeutilizarea acestui card nu presupune niciun cost. ncepnd cu 1 aprilie 2013, beneficiezi din nou de accesul garantat n Business Lounge-ul Aeroportului Otopeni, prin cardul AlphaCard Visa Gold. Costul unei vizite este de 30 EUR (fr TVA) pentru fiecare persoan (att pentru tine ct i pentru nsoitori). acces gratuit la o asigurare complexa de calatorie n strintate, pus la dispoziia ta prin intermediul Garanta Asigurri S.A. Asigurtorul a desemnat urmtoarea Companie de Asisten de urgen pentru tratarea cererilor de despgubire Reactive Claims Limited (Hampshire, UK) . Astfel, prin simpla utilizare a cardului AlphaCard Visa Gold pentru achitarea cltoriei, vei beneficia de:despgubire n cazul accidentelor n timpul cltoriei;despgubire n cazul pierderii garaniei, anulrii sau ntreruperii cltoriei;despgubire n cazul pierderii bagajelor sau a altor bunuri personale;despgubire n cazul pierderii paaportului i a altor documente personale;acoperire cheltuielilor medicale i de spitalizare.

Pentru a aplicaPentru a beneficia de un AlphaCard Visa Gold trebuie s fii rezident fiscal in Romnia i s ai un venit lunar net de minim 2.500 RON (sau echivalent). Nu ai nevoie de niciun document special sau greu de obinut, minimul fiind: cartea de identitate; adeverina de venit (formular tipizat)/ alte acte doveditoare ale venitului, dac este cazul; cea mai recent factur de telefon fix sau mobil nregistrat pe adresa de domiciliu/reedin.

Sursa: Prelucrare proprie dup: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_visa_gold.htm 2. AlphaCard Visa Credit[footnoteRef:6] este un card de cumprturi internaional, embosat, dotat cu cip i band magnetic, emis n lei; O descriere mai amnunit i mai multe date tehnice cu privire la acest card v sunt prezentate in tabelul nr.3. [6: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_credit.htm]

Tabelul nr. 3 Cardul AlphaCard Visa Credit

Informaii despre card limita maxim de credit este de 3.500 EUR (echivalent RON) sau 3 venituri nete lunare; poi utiliza cardul n Romnia i n strintate, pentru cumprturi pe Internet i la comerciani i pentru retragerea de numerar de la ATM, acolo unde este afiat sigla ; 0% comision pentru toate plile cu cardul la comercianii din Romnia i strintate; 0% dobnd pentru toate plile cu cardul la comerciani, oriunde n lume dac rambursezi toat suma datorat pan la data scadent; poti beneficia de o perioad de graie de pan la 55 de zile; suma minim de rambursat lunar este de doar 2,5% din suma utilizat (minim 10 lei) plus toate dobnzile i comisioanele aferente; beneficiezi gratuit de serviciul "Verified by Visa" ce asigur protecie suplimentar la tranzacii online. Activeaz acest serviciu rapid i vei primi o parol unica de autentificare suplimentar pentru cumprturile pe Internet; poi schimba PIN-ul direct la ATM-urile Alpha Bank; ai la dispoziie extras de cont lunar dac ai efectuat cel puin o tranzacie cu cardul n luna precedent; poi solicita chitana la fiecare retragere de numerar de la ATM, pentru a avea o evident a retragerilor efectuate poi solicita oricand AlphaCard Visa Credit suplimentar;AlphaCard Visa Credit are valabilitate 4 ani i este prelungit automat daca nu vei solicita altfel.

Alimentarea contului de card prin Alpha Click - serviciul de Internet Banking; debitare automat a contului curent i a contului de card de debit deschis la ALPHA BANK ROMNIA; depunere numerar - la oricare dintre ghieele ALPHA BANK ROMNIA; transfer bancar - din contul curent deschis la ALPHA BANK ROMNIA sau la orice alt banc.

Pentru a aplicaBeneficiezi de un AlphaCard Visa Credit, dac ndeplineti un minim de condiii: s ai cel puin 18 ani (la data completrii cererii); s ai un venit lunar net de minim 1000 RON; s fii rezident fiscal n Romnia, salariat cu o vechime nentrerupt de minim 3 luni la locul actual de munc, sau s ai minim 1 an vechime, n cazul profesiilor liberale, sau poi fi pensionar.Nu ai nevoie de niciun document special sau greu de obinut, minimul fiind: cartea de identitate; adeverina de venit (formular tipizat)/ alte acte doveditoare ale venitului, dac este cazul; cea mai recent factur de telefon fix sau mobil nregistrat pe adresa de domiciliu/reedin;.

Sursa: Prelucrare proprie dup : https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_credit.htm 3) Alpha MasterCard Credit[footnoteRef:7] reprezint un card de cumprturi internaional, embosat, dotat cu cip i band magnetic, emis n lei; Informaii referitoare la cardul Alpha MasterCard Credit sunt prezentate n tabelul nr.4. [7: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_mastercard_credit.htm]

Tabelul nr.4 Alpha MasterCard Credit

Informaii despre card limita maxim de credit este de 3.000 EUR (echivalent RON) sau 3 venituri nete lunare; utilizezi cardul n Romnia i stintate pentru cumprturi pe Internet i la comerciani i pentru retragerea de numerar de la ATM, acolo unde este afiat semnul ; 0% comision pentru toate plile cu cardul la comercianii din Romnia i strintate; 0% dobnd pentru toate plile cu cardul la comerciani, oriunde n lume dac rambursezi toat suma datorat pan la data scadent; poi beneficia de o perioad de graie de pan la 55 de zile; suma minim de rambursat lunar este de doar 2,5% din suma utilizat (minim 10 lei) plus dobnzile i comisioanele aferente; poi schimba PIN-ul direct la ATM-urile Alpha Bank; ai la dispoziie extras de cont lunar dac ai efectuat cel puin o tranzacie cu cardul in luna precedent; poi oferi acelai confort i unei persoane apropiate prin Alpha MasterCard Credit suplimentar, putnd opta pentru emiterea pn la 2 carduri suplimentare. Alpha MasterCard Credit are valabilitate 4 ani i este prelungit automat, dac nu vei solicita altfel.

Alimentarea contului de card prin Alpha Click - serviciul de Internet Banking; debitarea automat a unui cont curent deschis la ALPHA BANK ROMNIA; depunere numerar - la oricare dintre ghieele ALPHA BANK ROMNIA; transfer bancar - din contul curent deschis la ALPHA BANK ROMNIA sau la orice alt banc.

Pentru a aplicaBeneficiezi de un Alpha MasterCard Credit, dac ndeplineti un minim de condiii: s ai cel puin 18 ani (la data completrii cererii); ai un venit lunar net minim de 800 lei; s fii rezident fiscal n Romnia , salariat cu o vechime nentrerupt de minim 3 luni la locul actual de munc, sau s ai minim 1 an vechime, n cazul profesiilor liberale, sau poi fi pensionar.Nu ai nevoie de niciun document special sau greu de obinut, minimul fiind: cartea de identitate; adeverina de venit (formular tipizat)/ alte acte doveditoare ale venitului, dac este cazul; cea mai recent factur de telefon fix sau mobil nregistrat pe adresa de domiciliu/reedin.

Surs: Prelucrare proprie dupa: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_mastercard_credit.htm 4) Alpha MasterCard Co-branded[footnoteRef:8] este un card de cumprturi emis de Alpha Bank n parteneriat cu Telekom Romnia, internaional, dotat cu cip i band magnetic, emis n lei, prin intermediul cruia te bucuri de beneficii n magazinele Telekom Romnia Mobile i oriunde n lume, pentru a v face o imagine ct mai corect despre acest produs al grupului Alpha Bank vizualizai tabelul nr.5. [8: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_cobranded.htm]

Tabelul nr. 5 Alpha MasterCard Co-branded

Informaii despre cardlimita maxim de credit este de 3.000 EUR (echivalent RON) sau 3 venituri nete lunare; 0% comision pentru toate plile cu cardul la comercianii din Romnia i strintate;0% dobnd pentru toate plile cu cardul la comercianti, oriunde n lume dac rambursezi toat suma datorat pn la data scadent;poi beneficia de o perioad de graie de pn la 55 de zile;suma minim de rambursat lunar este de doar 5% din suma utilizat plus dobnzile i comisioanele aferente;poi schimba PIN-ul direct la ATM-urile Alpha Bank Romnia;ai la dispoziie extras de cont lunar dac ai efectuat cel puin o tranzacie cu cardul in luna precedent.Alpha MasterCard Co-branded are valabilitate 4 ani i este prelungit automat, dac nu vei solicita altfel.

Alimentarea contului de cardprin Alpha Click - serviciul de Internet Banking;debitare automat a contului curent sau a contului de card deschis la ALPHA BANK ROMNIA;depunere numerar - la oricare dintre ghieele ALPHA BANK ROMANIA;transfer bancar - din contul curent deschis la ALPHA BANK ROMNIA sau la orice alt banc.

Sursa: Prelucrare proprie dup: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_cobranded.htm 5) AlphaCard Enter More Visa[footnoteRef:9] reprezint un card de debit internaional dotat cu cip i band magnetic, embosat, emis in RON, EUR sau USD, mai multe informaii sunt prezentate n tabelul nr. 6. [9: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_emv.htm]

Tabelul nr. 6 AlphaCard Enter More Visa

Informaii despre card utilizezi cardul n Romnia i strintate pentru cumprturi pe internet i la comerciani oriunde este afiat semnul sau retragere de numerar de la ATM; beneficiezi gratuit de serviciul "Verified by Visa" ce asigur protecie suplimentar la tranzaciile efectuate pe internet. Activeaz acest serviciu rapid i vei primi o parol unic de autentificare suplimentar pentru cumprturile pe internet; comisionul este 0% pentru achitarea cumprturilor cu cardul la comercianii din Romnia i din strintate; beneficiezi de reduceri la comercianii parteneri prin achitarea cumprturilor cu cardul; poti schimba PIN-ul direct la ATM-urile Alpha Bank Romania; ai la dispozitie extras de cont lunar gratuit, pe care l poti solicita n orice unitate Alpha Bank; poi solicita chianta la fiecare retragere de numerar de la ATM, pentru a avea o eviden a retragerilor efectuate prin AlphaCard Enter More Visa suplimentar poi s oferi acelai confort i unei persoane apropiate;AlphaCard Enter More Visa are valabilitate 5 ani i este prelungit automat dac nu vei solicita altfel;

Alimentarea contului de card prin Alpha Click - serviciul de Internet Banking; depunere numerar - la oricare dintre ghieele ALPHA BANK ROMNIA; transfer bancar - din contul curent deschis la ALPHA BANK ROMNIA sau la orice alt banc.

Pentru a aplica cartea de identitate; trebuie s fii rezident fiscal n Romnia; suma minim necesar pentru deschiderea contului este de 50 EUR (sau echivalentul n lei sau USD), din care suma minim care trebuie s ramn n cont este de 25 EUR (sau echivalentul n lei sau USD).

Sursa: Prelucrare proprie dupa : https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_emv.htm

6) AlphaCard Enter Visa[footnoteRef:10] este uncard de debit internaional, dotat cu cip i band magnetic, emis n RON; n tabelul nr. 7 sunt prezentate cteva informaii particulare referitoare la acest tip de card oferit de Alpha Bank pe pia. [10: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_ev.htm]

Tabelul nr. 7 AlphaCard Enter Visa

Informaii despre cardpoate fi utilizat oriunde este afiata sigla , n Romnia i strintate, la comerciani n mediul electronic i pe Internet sau pentru retragere de numerar;cardul este gratuit, nu plteti tax de emitere i nici tax anual de administrare;comisionul 0% pentru achitarea cumprturilor cu cardul la comerciani;beneficiezi de reduceri la comercianii parteneri prin achitarea cumprturilor cu cardul;beneficiezi de o facilitate de descoperit de cont (overdraft) de pn la 3 salarii nete lunare ca angajat al unei companii care a ncheiat cu ALPHA BANK ROMNIA o convenie de plat a salariului n cont (salariul va fi alimentat n contul tu prin transfer electronic automat);beneficiezi gratuit de serviciul "Verified by Visa" ce asigur protecie suplimentar la tranzaciile online. Activeaz acest serviciu rapid i vei primi o parol unic de autentificare suplimentar pentru cumprturile pe internet;ai la dispoziie extras de cont lunar gratuit, pe care l poi solicita n orice unitate Alpha Bank;poti solicita chitana la fiecare retragere de numerar de la ATM, pentru a avea o eviden a retragerilor efectuatepoi schimba PIN-ul direct la ATM-urile Alpha Bank Romnia;

Pentru a aplicacartea de identitate;trebuie s fii rezident fiscal n Romnia;Dac doreti s optezi i pentru o facilitate de descoperit de cont(overdraft) mai ai nevoie de:s ai un venit lunar net minim de 800 lei;adeverinta de venit i cea mai recenta fis fiscal;cea mai recenta factura de telefon fix nregistrat pe adresa de domiciliu/reedin.

Sursa: Prelucrare Proprie dup: https://www.alphabank.ro/ro/produse/alpha_card_ev.htm

Tendine privind plile electronice n cadrul Alpha Bank Alpha Bank este grupul care are un portofoliu de 33 de furnizori naionali i locali cu care a ncheiat parteneriate de colectare, facilitnd clienilor bancii achitarea facturilor de utiliti fara vre-un cost suplimentar att prin intermediul sediului unitilor bancii ct si prin canalele electronice de plata specifice bancii. Din dorina de a acoperi un sector mai larg de public Alpha Bank Romnia anun ncheierea unui parteneriat cu Vodafone Romnia prin care s ofere clienilor noi oportuniti, de plat, adoptate i emise de respectivul operator de telefonie mobil prin Internet Banking, Mobile Banking, Direct Debit sau chiar la ghieele bancii. Acest lucru fiind imposibil pna acum din lipsa acestui parteneriat, clienii fiind obligai s ,mearg la ghieul bncii pentru a putea achita datoriile la diferii furnizori[footnoteRef:11]. [11: Comunicat de Presa Alpha Bank Romania : http://www.finzoom.ro/Info/art/Promotions/Alpha-Bank-Romania-a~3d9ade3d9cf1412b88538b8eeb7059ba/]

n perioada urmtoare bncile vor avea o tendin de simplificare a produselor bancare, astfel nct clienii s neleag exact ceea ce caut i vor s cumpere. Recent preedintele Alpha Bank Romia, Sergiu Oprescu a declarat[footnoteRef:12]: Modelul Romiei va duce la o simplificare a produselor bancare i cred c trebuie s nvm din ceea ce s-a ntmplat peste tot n lume. Ar trebui s ne ntoarcem la produsele tradiionale, la care gradul de sofisticare nu este aa greu de neles n cadrul unui eveniment organizat de Finmedia. [12: Interviu In cadrul Finmedia : http://www.finzoom.ro/Info/art/FinancialNews/Oprescu-Alpha-Bank-~aaa9b53b2a8e493aa62960976c28588f/]

Din aceast declaraie a preedintelui bncii se pot trage ca i concluzii urmtoarele aspecte, sistemul bancar romnesc i mai ales Grupul Alpha Bank nu vor mai evolua aa mult n ceea ce nseamn pli electronice, acestea se vor adapta i vor pune n centrul operaiunilor clientul. Din dorina grupului de a avea o relaie ct mai direct cu acetia grupul i-a deschis mai multe sucursale.

Concluzii

Alpha Bank S.A este o instituie bancar cu renume n Romnia, fiind una dintre primele bnci moderne, reuind s rmn pna n prezent alturi de clienii si i s ofere n permanen un plus de valoare prin produsele i resviciile puse la dispoziia clientelei. Grupul Alpha Bank Romnia se numra printre cele mai puternice instituii de profil de pe pia, avnd un numr mare de produse oferite clientilor fie ei persoane fizice ct i juridice reuete s mulumeasc cu profesionalism pn i cei mai pretenioi clieni. Avnd un numar nsemnat de sucursale teritoriale face ca Alpha Bank sa fie una dintre cele mai accesibile i cutate bnci din Romnia. Avnd n prezent peste 2500 de angajai, Banca ofer o gam larg de servicii iproduse att pentru segmentul de pia dedicat persoanelor fizice ct i pentru sectorul de corporate, printr-o larg reea de sucursale situate n Bucureti i alte orae mari din ar. ALPHA BANK ROMNIA a nregistrat o dezvoltare puternic i performane foartebune. Succesul se datoreaz n principal avantajelor competitive, dintre care: acionari puternici i implicai, capital puternic i un brand cu reputaie internaional, inovaie i creativitate, eficien operaional, echip de calitate, produse variate i flexibile ce se adreseaz att persoanelor fizice ct i companiilor mici, mijlocii sau corporaiilor, un foarte bun Customer Service (rspuns rapid, flexibilitate, politee). Alpha Bank Romnia ofer clienilor o gam larg de servicii i produse, acestea fiind difereniate n funcie de categoria de persoane, fizice sau juridice.

Bibliografie 1. Cpraru Bogdan, Activitatea bancar - Sisteme, operaiuni i practici, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2010;2. Pliante Alpha Bank; 3. Rapoarte anuale Alpha Bank; 4. Regulamentul de Ordine Interioar al Bncii; 5. Cocri Vasile, Chirlean Dan Economie bancar, Editura Universitii Al. I. Cuza, Iai, 2009;6. https://www.alphabank.ro7. http://www.vreaucredit.ro8. http://www.piatafinanciara.ro/9. https://www.alphabank.ro/ro/despre_noi/alphabank_romania.htm10. http://www.bnro.ro/Legislatie-financiar-bancara-735.aspx;11. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alpha_Bank12. http://www.bankingnews.ro/tag/alpha-bank13. http://www.wall-street.ro/tag/alpha-bank.html14. http://www.conso.ro/alpha-bank15. www.alpha.gr/mainen.as

2