Uniunea Europeana de La Origini Pana in Prezent

5/17/2018 Uniunea Europeana de La Origini Pana in Prezent - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/uniunea-europeana-de-la-origini-pana-in-prezent

UNIUNEA EUROPEANĂ - DE LA ORIGINI ŞI PÂNĂ ÎNPREZENT

1. Originea primei comunităţi europene - Comunitatea Europeanăa Cărbunelui şi Oţelului (CECO) este datorată declaraţiei de la 9 mai1950 a lui Robert Schuman (ministrul francez al afacerilor externe). PotrivitDeclaraţiei Comunitatea Economica urmărea:

• Punerea în comun a producţiilor de bază ale ţărilor comunitare;• Instituirea unei Înalte Autorităţi ale cărei decizii vor sta la baza unei

federaţii europene indispensabile menţinerii păcii.

2. Primul pas spre amplul si complexul proces de integrarecomunitară europeană: semnarea tratatului prin care s-aconstituit CECO (Paris, 18 Aprilie 1951).

Semnatare : R.F. Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda , Luxemburg.Potrivit Tratatului:

• Obiectivul urmărit a fost crearea la dispoziţia statelor semnatare aunei pieţe comune de cărbune şi oţel, piaţă în care libera circulaţiesă fie „regula de aur”;

• S-au constituit structuri/organe supranaţionale ale căror decizii să poată fi impuse statelor membre;

• S-a acceptat prin renunţarea la unele competenăe normative propriinaţionale şi înzestrarea organelor comunitare cu competenţănormativă proprie - constituirea unui drept comunitar care sa facă

parte integrantă din ordinea juridică naţionala a fiecărui stat;• Din punct de vedere economic în CECO sunt interzise :

-taxele la import şi export;-măsurile şi practicile discriminatorii între producători, între

producător şi consumator;-practicile restrictive ce urmăresc împărţirea şi exploatarea pieţei;-subvenţiile acordate de către state sau alte taxe speciale;

3. CECO încearcă să constituie Comunitatea Europeană deApărare- proiect nereuşit (Parlamentul Franţei nu a dorit să îldezbată)

4. Conferinţa de la Messina (1-3 Iunie 1955 a miniştrilor deexterne) - reprezintă punctul de pornire în constituirea altor 2comunităţi europene: învestirea unui comitet interguvernamental

(condus P.H. Spaak) pentru studierea posibilităţii constituirii celor două noi comunităţi.

5. Semnarea la Roma (25 Martie 1957) de către stateleCECO a două tratate care au constituit:

- Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), ceviza promovarea şi utilizarea energiei nucleare în scopuripaşnice.- Comunitatea Economică Europeană (CEE) ce viza ointegrare economică globală.Tratatele CECO + CEEA + CEE au constituit cadrul legislativfundamental al integrării economice europene.

6. Acordul de aderare (la Comunităţile Europene) semnat la

Bruxelles (la 22 Ianuarie a972) a permis accesul la CE a MariiBritanii, Irlandei, Danemarcei şi Norvegiei. Ulterior, prinreferendum, norvegienii spun „NU” aderării.7. Tratatul de adeziune semnat la 28 Mai 1979 a permis Greciei săadere la CE începând cu 1 Ianuarie 1981.8. Tratatul de adeziune semnat la 12 Iunie 1985 a permis Spaniei siPortugaliei aderarea la CE.9. Noi cereri de aderare :

-Turcia (14 aprilie 1987)-Austria (14 iulie 1989)-Cipru (4 iulie 1990)-Malta (16 iulie 1990)-Suedia (1 iulie 1991)-Finlanda (18 martie 1992)-Elvetia (20 mai 1992)-Norvegia (25 noiembrie 1992)

10. La 1 ianuarie 1995 numai 3 state au devenit membre ale UE:

Austria, Suedia si Finlanda.Pentru a 2-a oara, prin referendum, poporul norvegian s-a pronunţatîmpotriva aderării la UE.

11. Al 4-lea val al extinderii (de la 15 la 27 de state). Au depuscereri de aderare: Ungaria(1994), Polonia(1994), România(1995),Slovacia (1995), Letonia(1995), Estonia(1995), Lituania(1995),Bulgaria (1995) , Cehia si Slovenia (1996).

Cu privire la aceste cereri, Comisia a adoptat la 16 Iulie 1997 „Agenda2000 - Pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă” prin care erau făcute

recomandări cu privire la fiecare cerere de aderare în parte.

12. La 1 mai 2004 au aderat la UE: Ungaria, Polonia, Cehia, Letonia,Lituania, Slovacia, Slovenia, Malta, Cipru (UE= 25 membri).13. La 1 ianuaria 2007 au aderat la UE România şi Bulgaria.14. Procedura aderării la Comunităţi.

A. Condiţii cerute pentru aderarea) condiţii cu caracter formal:

-calitatea de „stat” = de a îndeplini condiţiile cerute de dreptulinternaţional public pentru a fi considerat subiect de drept în planinternaţional.-calitatea de stat european = condiţie bazată exclusiv pe criteriigeografice.-cererea se adresează Consiuliului care se pronunţă în unanimitate; dupăconsultarea Comisiei şi avizul conform al Parlamentului european (cumajoritate);-respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului.

b) condiţii cu caracter economic - presupun pregătirea prealabilăa statului solicitant în vederea atingerii unui anumit standard economiccare să-i permită să participe la circuitul economic comunitar.

UE a creat un mecanism financiar de sprijinire economică a statelor candidate denumite – instrumente financiare de pre-aderare: PHARE,SAPARD, ISPA..• PHARE - singurul instrument prin care se acordă sprijin de pre-

aderare pentru construcţie instituţională în toate domeniile Aquis-ului comunitar.

- a fost creat în 1989 pentru a sprijini procesul de reformă dinPolonia şi Ungaria (PHARE = POLONIA, UNGARIA, asistenţă

pentru reconstrucţie economică)- asistenţa acordată prin PHARE se manifestă sub forma

finanţărilor nerambursabile şi nu a împrumuturilor .- ajutorul financiar este acordat fie în mod independent de

Comunitate, fie prin cofinanţare din partea Statelor Membre,

a Băncii Europene de Investiţii, a unor ţări terţe sau a unor organisme din ţările beneficiare;

- alocările indicative multi-anuale sunt stabilite de către ComisiaEuropeană pe baza , în principal, a populaţiei şi a PIB-ului pecap de locuitor, dar şi prin luarea în considerare a nevoilor,capacităţii de absorbţie şi a progresului înregistrat înimplementarea Parteneriatului de Aderare.

• SAPARD1 (Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi

Dezvoltare Rurală):1 SAPARD –Special Accesion Programme for Agriculture and Rural Development.

-reprezintă instrumentul financiar prin care UE sprijina tarilecandidate in sectorul agricol si al dezvoltarii rurale.-are ca scop sprijinirea eforturilor tarilor candidate pentru

participarea la Politica Agricola Comuna si la Piata Unica ( PAC).

- implica 2 obiective majore: sprijinirea pentru rezolvarea problemelor

prioritare specifice legate de agricultura sidezvoltare rurala.

Implementarea Aquis-ului Comunitar referitor la PAC si alte prioritati din domeniul agricol.

• ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare):-furnizeaza sprijin financiar pentru investitii in domeniul mediului

si al transporturilor . ISPA = caracter hibrid.-prin ISPA - sprijin tarilor terte.-prin Fondul de Coeziune = sprijin financiar acordat statelor membre.

c) conditii cu caracter jurisdictional.-se refera la raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national,

care are la baza 2 principii:-principiul aplicabilitatii directe a dreptului comunitar;-principiul prioritatii dreptului comunitar fata de dreptul

intern.Aceste principii impun statelor candidate sa accepte in mod integralobligatiile care sunt stabilite prin tratatele de instituire a Comunitatilor , a

principiilor generale si a dreptuli derivat.

B. Fazele planului de aderare. - faza de pre-aderare;

- faza comunitara (avizul institutiilor comunitare);- faza cu caracter international.

a) Faza de pre-aderareConsiliul European de la Essen din 1994 a stabilit o strategie invederea pregatirii tarilor central si est europeene pentru aderare la UE.

Strategia se bazeaza pe 3 elemente principale:-aplicarea acordurilor europene;-programele PHARE de asistenta financiara;-un dialog care sa reuneasca statele membre si tarile candidate pentru

probleme de interes general.Strategia de pre-aderare se bazeaza pe :

-Acordurile europeene-Parteneriatele pentru aderare si programele nationale pentru adoptarea

Aquis-ului Comunitar;-Ajutorul de pre-aderare (PHARE, SAPARD, ISPA);-Participarea la programele si agentiile Comunitatilor europeene.

Acordurile de asociere cu tarile central si est europene:

-sunt instrumente juridice de baza incheiate intre UE si statele candidatela aderare;-contine reglementari cu privire la dialogul politic, relatii comerciale,

armonizarea legislatiei, alte domenii de cooperare;-instituie liberul schimb intre UE si statele membre (pentru o perioada

delimitata pentru fiecare stat candidat);-prevad integrarea progresiva a reglementarilor comunitare in ordinea

juridica nationala a fiecarui stat precum si un anumit numar de dispozitiispecifice in domeniul miscarii capitalurilor, a regulilor dreptului de proprietate

intelectuala si industriala si a pietelor publice.Pentru realizarea acestor obiective s-au creat urmatoarele organisme:-Consiliul de asociere - organ politic cu competenta suprema si care se

reuneste in compunere ministeriala , insarcinat cu supervizarea aplicăriiacordurilor si promovarea dialogului politic.

-Comitetul de asociere - alcatuit din 3 inalti functionari care au rolul de aasista Consiliul de asociere si de a asigura continuitatea desfasurarii sesiunilor acestuia.

-Comitetul parlamentar de ascociere - are ca sarcina instituirea simentinerea dialogului intre reprezentantii parlamentelor tarilor asociate si cei aiParlamentului european.

Acordul de asociere cu Romania a fost semnat la 1 februarie 1993 si aintrat in vigoare la 1 februarie 1995.

b) Faza comunitara – presupune decizia organelor comunitare deacceptare a cererii statului;

Decizia – este luata de catre Consiliu in unanimitate de voturi (cuavizul conform al Parlamentului - cu majoritate absoluta de voturi).

c) Faza cu caracter international - presupune incheierea a cateunui acord de aderare intre statul care solicita aderarea si fiecare statmembru in parte.-intrarea in vigora a acestor acorduri consstituie momentul in carestatul respectiv devine membru al UE.

Acordul de aderare- este calificat ca fiind un acord interstatal si nu unul intre comunitate si

statul solicitant;-el are forta juridica a tratelor constitutive ale comunitatilor neputand fi

supus procedurii Curtii de Justitie in ceea ce priveste valabilitatea sa;

Privitor la incetarea calitatii de membru UE:

Tratatul de la Lisabona (art. 49A) reglementeaza posibilitatearetragerii voluntare a unui stat membru:

-UE negociaza si incheie cu statul ce doreste retragerea un acord carestabileste conditiile de retragere;

-se incheie in numele UE de catre Consiliu cu majoritate calificata, dupaaprobarea Parlamentului European.

15. Tratatul de Fuziune de la Bruxelles ( 8 aprilie 1965)-prin tratat s-a instituit un Consiliu unic si o Comisie unica pentru cele 3comunitati;-a intrat in vigoare la 1 Iulie 1967, cunoscut sub denumirea de „Tratatulde fuziune a executivului comunitatilor”.

-Tratatul:•A realizat unificarea serviciilor Comisiei , a Comisiilor de control, a bugetelor si administratiilor:

•A stabilit proceduri uniforme de desemnare a comisarilor prin acordcomun al statelor, reprezentarea fiecarui stat in Comisie si duratamandatului;

•A creat entitatea conceptuala „Comunitatile Europene”. Aceasta entitate permite ca atat in sistemul juridic al statelor , cat si in ceea ce priveste privilegiile si imunitatile diplomatice să se icheie acte in numele

Comunitatilor Europene.

16. Actul Unic European (AUE)-premisele adoptarii AUE se regasesc intr-o serie de documente care aufost elaborate din 1981:

• Declaratia de principii a ministrilor afacerilor externe ai Germanieisi Italie (Gensher si Colomba)• Declaratia solemna asupra UE adoptata la Stuttgart.• Anteproiectul de tratat privind UE (14 septembrie 1984) care avea

la baza ideile exprimate de Altiero Spineli si grupul de 9 parlamentarieuropeni cunoscut sub numele de „Clubul Crocodilului” ( dupa numelerestaurantului din Strsbourg unde se intalneau)• Instituirea „Comitetului Dooge” (dupa numele presedintelui sau) decatre Consiuliul European reunit la Fontainbleu in 1984.

Raportul comitetului propunea sa se initieze procedura derevizuire a tratatelor de instituire a comunitatilor si se pronunta pentru creareaunei „entitati veritabile”, perfectionarea mecanismelor institutionale si realizareaunei piete comune veritabile.

•Elaborarea de catre Comisia Europeana a unui raport intitulat „CarteaAlba” in care se aratau in mod clar obstacolele care existau in calea

infaptuirii unei reale circulatii libere in cadrul comunitatilor simasurile pentru inlaturarea lor.

Urmare a acestor documente:-la Luxemburg (9 septembrie 1985-17 februarie 1986) a fost

elaborat textul „ Actului unic european” semnat in 2 etape:-17 februarie 1986 (de 9 state membre)-26 februarie 1986 (la Haga) de catre celelalte 3:

Italia, Danemarca si Grecia.-AUE a intrat in vigoare la 1 iulie 1987.

Principalele reglementari ale AUE:a) pe plan institutional:

-extinderea domeniilor in care Consiliul voteaza cu majoritate

calificata; -institutionalizarea oficiala a Consiliului European.-asocierea Parlamentului European in procesul legislativ ,

instituindu-se procedura cooperarii;-extinderea si intarirea competentelor Comisiei in domeniul

executiv;-crearea Tribunalului de Prima Instanta ca o noua treapta de

jurisdictie comunitara. b) in privinta fundamentelor si polticilor comunitare:

-realizarea pietei fara frontiere:-politica europeana de cercetare si tehnologie;-intarirea sistemului monetar european;-largirea campului de actiune comunitar in domeniul social si in

domeniul mediului.c) sub aspect terminologic - noile texte definesc obiectivele si

mijloacele de actiune precum si procedurile de adoptare a deciziilor.-notiune de „Piata comuna” este inlocuita cu notiunea de „piata

interna”;-„piata interna”= spatiu fara frontiere interne in care libera

circulatie a marfurilor, persoanelor , serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor tratatului .

d) in domeniul politicii externe AUE:-preia o serie de elemente anterioare (Acordul de la Davignon,1970)-intrarea in vigoare pana la 31 decembrie 1992 a pietei interne unice;

Importanta AUE

-este cel mai important document adoptat imediat dupa semnarea tratatelor de instituire a comunitatilor;

-el reuneste intr-un singur document dispozitiile privitoare la reformainstitutiilor europene si extinde domeniul de competenta comunitara, continand

si reglementari privind cooperarea in domeniul politicii externe si in domeniul protectiei mediului;-este considerat ca un moment de relansare institutionala , cu efect

psihologic deosebit, constituind suportul pentru realizarea UE in 1992;-prin ratificarea AUE, statele membre au acceptat sa se angajeze in

procesul ireversibil ce a condus la transformarea relatiilor dintre ele intr-oUnitate Europena;

-AUE nu reglementeaza instituirea UE, ci se limiteaza la definireaobiectivelor si la crearea mijloacelor necesare pentru a determina progresul

comunitar in scopul instituirii UE.

17. Instituirea Uniunii EuropeneAdoptarea Tratatului de la Maastricht (7 februarie 1992) este rezultatul

evolutiei ideilor de unitate europeana pe 2 planuri:-realizarea uniunii economice si monetare:-realizarea uniunii politice.

Uniunea economica si monetara – este considerata a fi motorul crearii UE.UE: -instituita prin Tratatul de la Maastricht, nu se substituie

Comunitatilor , ci le inglobeaza la un nivel superior;-este privita ca sinteza a celor 3 comunitati, nu are personalitate

juridica putand sa angajeze statele membre in plan international, UE angajandu-se numai in plan poltic.

Potrivit Tratului UE este o constructie care se sprijina pe 3 piloni:a . Comunitatile

b . Politica externa si de securitate comuna(PESC)c . Cooperare in domeniul justitiei si afacerilor interne( JAI)

a. ComunitatileT.Ms. reprezinta modificarea cea mai profunda a Tratatului de la Roma

dand expresie primului pilon pe care se sprijina UE: Noua ComunitateEuropeana .

Principalele reglementari:-definirea principiului subsidiaritatii;-definirea cetateniei europene;-noi competente pentru Comunitate in domeniile: cultura , sanatate

publica, protectie consumatorilor, educatie , formare profesionala si tineret.

- intarirea unor competente anterioare: mediu, cercetare, politicasociala.

- realizarea uniunii economice si monetare.

b. Politica Externa si de Securitate ComunaReglementari privind:- obiectivele PESC si metodele sale ;- domeniile in care se instituie „pozitii comune” precum si cele care

fac obiectul unor „actiuni comune” mai constrangatoare;- reprezentarea externa a Uniunii;- procedurile si competentele in domeniul reprezentarii externe a

UE.Competenta PESC:

Politica externa :- cooperare, pozitii, actiuni comune ;- mentinerea pacii;- drepturile omului;- democratie;- ajutor acordat tarilor terte.

Politica de securitate :-aspecte privind securitatea UE;- dezarmare;- aspecte financiare ale apararii;- cadrul european de securitate;

c. Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne(JAI)Reglementari privind:-procedurile de cooperare interguvernamentale „intarite”;- problema vizelor la care resortisantii tarilor terte pot fi supusi la intrarea

in comunitati;- regulile generale ale cooperarii interguvernamentale in domeniul justitiei

si afacerilor interne;

- mijloacele juridice si procedurile de realizare a acestor cooperari;

Competenta pilonului :• Cooperarea judiciara in materie civila si penala;• Cooperarea politieneasca ;• Combaterea rasismului s a xenofobiei;• Combaterea traficului de droguri;• Combaterea traficului de arme• Combaterea criminalitatii organizate• Combaterea terorismului

• Combaterea infactiunilor impotriva minorilor si atraficului de persoane.

Alte reglementari cuprinse in Tratat si obiectivele UE:• Promovarea progresului economic si social echilibrat

si durabil prin crearea unui spatiu lipsit de forntierenationale• Afirmarea identitatii UE pe plan international• Intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor

statelor membre prin instituirea unei cetateniiunionale.

• Dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne.

• Mentinerea integrala a realizarilor comunitare si

dezvoltarea acestora.

18. Evolutia UEA. Tratatul de la Amsterdam( 2 octombrie 1997):

• A intrat in vigoare a 1 mai 1999• Aduce elemente semnificative in reforma institutiilor

comunitare si in adancirea integrarii, in perspectivaextinderii comunitatilor

• Reprezinta un nou pas care are rolul de a adoptaconstructia comunitara la cerintele perioadei in care afost adoptat;

• Este rezultatul unor activitati intense si nu lipsite dedificultati

Cerintele care au impus adoptarea acestui tratat:• Necesitatea cresterii rolului Parlamentului in procesul

decizional• Necesitatea sistemului de functionare a 2 importanti

piloni PESC ai JAI .• Necesitatea inlaturarii tehnocratiei ( ca efect

:distantarea institutiilor comunitare de cetateni)• Necesitatea reducerii disensiunilor dintre statele mari

si statele miciPrincipalele cerinte ale TA:

• Cresterea competentelor comunitatilor in uneledomenii( ex: protectia mediului inconjurator)

• Precizarea raportului dintre cetatenia nationala si cea aUE, ultima o completeaza pe prima si nu o inlocuieste

• Precizari privind componenta unor institutiicomunitare si perspectiva extinderii uniunii(maxim700 parlamentari) si in ceea ce priveste votul cumajoritate calificata

• Reglementari noi privin d regimul de vize , liberacirculatie a persoanelr , regimul vamal• Politica sociala si forta de munca• Posibilitatea oferita Consiliului UE de a dispune

suspendarea unor drepturi ale statului care a violatgrav si persistent drepturilor omului

• Afirmarea principiului flexibilitatii in exercitareacompetentelor comunitare

B. Agenda 2000: document prin care au fost aprobate reformele de la

sfarsitul mileniului 2 si inceputul mileniului 3: intrarea in vigoare a Euro siuniunea economica si monetara.Reformele inscrise in Agenda 2000 au privit :

• O mai mare egaliatate a sanselor si o mai buna calitatea vietii pentru ce ce traiesc in regiunile cele maifavorizate

• Afirmarea unei protectii eficiente e mediuluiinconjurator

• Accesul la o gama larga de produse alimentare de

inalta calitate• O gestionare responsabila si eficienta a finantelor

comunitare.• Modernizarea modelului agricol european

C. Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare la 1 februarie 2003)

Principalele reglementări:1)Sub aspect instituţional:

- componenţa Comisiei Europene: statele mari să renunţe la cel de-aldoilea comisar până în anul 2005 în favoarea statelor mici dar numărulcomisarilor să nu depăşească 27 de membri;- redistribuirea voturilor în Consiliu (pt. Românie 14 voturi);- extinderea – în unele domenii – a votului cu majoritate calificată în loculunanimităţii (pentru a se evita blocajul procesului decizional ca urmare acreşterii numărului de state) ;- componenţa Parlamentului European, limitată la 732 de membri, spre

deosebire de numărul maxim de 700 prevăzut de T. Ams.;

- reorganizarea Curţii de Conturi, prin crearea unei camere în cadrul ei şio mai bună cooperare cu instituţiile similare din statele membre.

2)Sub aspectul domeniilor competenţei comunitare:

- îmbunătăţirea sistemului cooperării intensificate (cooperarea intesificată= posibilitatea unui număr limitat de state de a avansa mai repede decâtaltele în anumite domenii);-dezvotarea unor prevederi privind libera circulaţie a persoanelor şia bunurilor, precum şi privind acordul vizelor.

D. Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa – a fost conceput ca unact constitutiv al unei organizaţii internaţionale – U.E.

* a fost considerat actul fundamental de legitimare a existenţei şifuncţionării unei asociaţii de state care depăşesc forma clasică deorganizare a statelor reunite dar şi al organizaţiilor internaţionaleinterguvernamentale;

Principalele modificări legislative:1) Sub aspect instituţional:

• investirea U.E. cu personalitate juridică;• înfiinţarea funcţiei de Ministru de externe al Uniunii

(numit de Consiliul European cu acordul PreşedinteluiComisiei);

• crearea funcţiei de Preşedinte al Consiliului European(mandat de 2,5 ani);

• reducerea numărului membrilor Comisiei la 15comisari (cu drept de vot);

• limitarea numărului membrilor Parlamentului, până în2009 la 736 de parlamentari;

• alegerea Preşedintelui Comisiei – de către ParlamentulEuropean, cu majoritate absolută;

2) Sub aspectul exercitării competenţelor legislative:• extinderea procedurii codeciziei în exercitarea funcţiei

normative comunitare de către Consiliul Miniştrilor şiParlamentul European;

• creşterea rolului parlamentelor naţionale în procesul politic comunitar (prin informarea de către ComisiaEuropeană cu privire la toate propunerile legislativeelaborate de aceasta);

• extinderea votului cu majoritatea calificată la domenii

noi: politica agricolă, fondurile structurale şi decoeziune, politica socială, justiţia şi afacerile interne.

• Extinderea dreptului de iniţiativă legislativă înfavoarea cetăţenilor europeani (dacă propunerea estesusţinută de 1 milion de persoane);

• Redefinirea noţiunii de majoritate calificată, aceasta

reprezentând majoritatea statelor totalizând 3/5 din populaţia uniunii.3) Sub aspectul izvoarelor comunitare:

• reducerea numărului instrumentelor juridicecomunitare la 3 categorii:

-acte legislative – care cuprind legile europene şilegile cadru europene-acte nelegislative – care cuprind regulamentuleuropean şi decizia europeană

-acte neobligatorii – care cuprind recomandareaşi avizul.

• introducerea categoriei actelor juridice delegate – prinintermediul cărora, anumite aspecte tehnice vor fidelegate către Comisie;

• utilizarea actelor juridice de execuţie – regulamentuleuropean de execuţie şi decizia europeană de execuţie

– care vor fi adoptate (de Comisie sau Consiliu) înscopul implementării actelor juridice legislative;

• reglementarea unor proceduri specifice privindadoptarea actelor juridice din domeniul PESC,domeniul apărării comune şi în materie penală.

4) Sub aspectul competenţelor comunitare:• extinderea cooperării intensificate la domeniul PESC,

cu excepţia apărării;• instituirea unor măsuri de garanţie privind respectarea

principiului subsidiaritţii şi proporţionalităţii, princrearea unui „sistem de alertă timpurie”, prin

posibilitatea promovării recursului în faţa Curţii deJustiţie;

5) Sub aspectul calităţii de membru al UE:• reglementarea „clauzei de retragere volutară”: un

stat are dreptul să se retragă din U.E., dupănotificarea intenţiei de retragere ConsiliuluiEuropean.

E. Pregătirea Tratatului de la Lisabona

Odiseea ractificării Tratatului Constituţional

– şefii de stat şi de guvern şi-au dat acordul asupra textului la Conf.Interguvernamentală din 2004, urmând ratificările- unele state membre au optat pentru ratificare în Parlament, altele prinreferendum

- România şi Bulgaria s-au angajat, prin semnarea Tratatului de aderare,să adopte şi Tratatul Constituţional, ca parte a acquis-ului comunitar - nu s-a mai ajuns însă aici- la 29 mai 2005, Franţa a respins, prin referendum, acest Tratat, cu 54,68% voturi împotrivă- procesul referendar a fost oprit în statele care nu demaraseră încă

procedura de ratificare (Cehia, Danemarca, Irlanda, Polonia, Portugalia,Suedia şi Marea Britanie).- dimensiunea eşecului acestui tratat a fost prea puţin cunoscută şi

recunoscută în faţa opiniei publice- de către elitele politice naţionale-deoarece deligitima şi mai mult Uniunea- necesitatea reformei insituţionale rămânând totuşi presantă şi dupăeşecul Tratatului Constituţional- statele membre au trbuit să găsească osoluţie totuşi, pentru reformă.- astfel, Tratatul Constituţional a fost imediat îngropat- referirile la Constituţie au dispărut instantaneu şi din discursul public aloficialilor europeni şi naţionali şi peste, acesta s-a aşternut un văl de uitare- “Perioada de reflecţie”- declarată după eşecul Tratatului- ia sfârşit laînceputul lui 2007, când Germania preia preşedinţia rotativă a Uniunii şideclanşează un roces interguvernamental de redactare a unui nou Tratat,care să reia unele din prevederile Tratatului Constituţional- sarcina Preşedinţiei germane- este destul de ingrată, deoarece, practic, eatrebuie să găsească o modalitate de a adopta reformele propuse de un textcare a fost în mod explicit respins în referendumurile din Franţa şi Olanda-Grupul Amata a fost însărcinat cu redactarea npului text, care a propusConferinţei Interguvernamentale de la Lisabona, în iulie 2007- textul urma să omită rederirile de tip constituţional, mai ales pe cele lasimbolurile Uniunii şi orice terminologie suspectă de vreun iz

constituţional- redactarea lui s-a desfăşurat după metoda clasică a negocierilor diplomatice şi nu a avut nici o componentă democratică sau detransparentă.- textul Tratatului a fost semnat în decembrie 2007, urmând apoi procesulde ratificare, în întârziere faţă de calendarul iniţial care prevedea intrarealui în vigoare înainte de alegerile parlamentare europene din iunie 2009- forma Tratatului este una clasică, barocă, în aceiaşi măsură ca Tratateledin anii ‘90

- T.L reia majoritatea prevederilor Tratatului Constituţional

- subiecţii semnatari sunt statele şi nu “cetăţenii şi statele”, ca înConstituţie- TL – este foarte tehnic şi se ocupă mai cu seamă de modificărileinstituţionale necesare pentru a asigura funcţionarea Uniunii cu 27

membri- el nu este practic un nou Tratat, ci un Tratat de amendare a tratatelor existente- pentru a putea fi înţeles, trebuie citit în paralel cu Tratatul de laMaastrich şi Tratatul instituind comunităţile Europene ( redenumit“Tratatul privind funcţionarea U.E”) şi celelalte tratate de amendare aacestuia.Ca urmare a hotărârilor Conferinţei de la Berlin, a fost convocată la

Lisabona, în zilele de 18-19 octombrie, Conferinţa guvernamentală 2007, pentru

a întocmi un tratat modificator al tratatelor existente, în conformitate cu noilerealităţi şi sarcini ale Uniunii.Renunţându-se la ideea „Constituţiei Europene”, obiectivul Conferinţei

guvernamentale a fost acela de a întocmi un tratat menit să adapteze atât prevederile Tratatului Uniunii Europene (Tratatul UE), dar cât şi ale tratatului prin care a fost instituită Comunitatea Europeană (Tratatul CE).

Cu prilejul dezbaterilor purtate în cadrul reuniunii de la Lisabona autrebuit să fie depăşite o serie de noi divergenţe care ameninţau perfectareadocumentelor amintite.

Astfel, deşi problemele fuseseră convenite în principiu, Polonia a propusintroducerea clauzei „Ioannina”, care însemna posibilitatea acordată unor ţări -rămase în minoritate – să amâne pentru un timp aplicarea unor acte comunitarecare le dezavantajau. La rândul său, Italia, care anterior dispusese de 78 deeuropalamentari în Parlamentul European, nu a acceptat ideea ca numărulacestora să-i fie redus la 72, în conformitate cu noile reglementări, faţă de MareaBritanie care urma să aibă 73 iar Franţa 74.

În final, revendicările celor două ţări au fost acceptate, fiind recunoscutăclauza „Ioannina”, dar cu posibilitatea modificării ei ulterior de către Consiliu,iar numărul europarlamentarilor italieni a fost stabilit la 73, ca şi Marea Britanie,

prin modificarea înţelegerilor convenite anterior.În ce priveşte tratatul „modificator” sau „de reformă”, acesta constă –

după cum s-a arătat – din prevederile modificatoare a două tratate, renunţându-se la ideea adoptării unui Tratat Constituţional separat, deşi multe din

prevederile fostului tratat constituţional se regăsesc în modificările adoptate.Dintre cele mai importante contribuţii ale noului document, care a

reprezentat un succes al politicii de negocieri, menţionăm:1. Reafirmarea unor principii şi a altor valori fundamentale pe care

se întemeiază procesul de integrare europeană.

Astfel, în cadrul modificărilor Tratatului Uniunii Europene (de laMaastricht) a fost introdus un nou articol 2, care prevede: „Uniunea se

întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei,egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiva drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comunestatelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare,

toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi”2

.Fostul articol 2, renumerotat 3, a fost înlocuit şi el cu un alt text, carereafirmă obiectivele Uniunii Europene, faptul că aceasta promovează pacea,valorile sale şi bunăstarea popoarelor, oferind cetăţenilor un spaţiu de libertate,securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în care este garantată libera circulaţiea persoanelor. Alineatele 2, 3 şi 4 ale paragrafului 3 din articolul modificat

prevăd în mod expres că: „Uniunea combate excluderea socială şi discriminările, promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi,solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor omului, elemente de natură a

stimula coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea întrestatele membre”.Este de remarcat, tot în acest spirit, includerea unei clauze de solidaritate

între statele membre (noul titlu VII în partea relativă la acţiunea externă), pentruo serie de ameninţări, precum terorism, catastrofe de origine umană sau naturală,sau dificultăţi în domeniul energetic.

În tratat se mai prevede că Uniunea respectă bogăţia diversităţii saleculturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniuluicultural european.

Deosebit de importante sunt prevederile art.4 pct.2, care dispun căUniunea „respectă egalitatea statelor membre în faţa tratatelor, precum şiidentitatea lor naţională, inerentă structurilor fundamentale politice şiconstituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională.Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului, şi în special cele care au caobiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şiapărarea securităţii naţionale. În special, securitatea naţională rămâneresponsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru3.

Sunt de menţionat, de asemenea, şi o serie de alte prevederi, cum ar fi, de pildă, prevederile art.5 pct.3, care dispun că în temeiul principiului

subsidiarităţii, în domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă, Uniuneaintervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu potfi atinse în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivelregional şi local, dar pot fi mai bine realizate, datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, la nivelul Uniunii.

2. Reafirmarea şi garantarea unor prevederi privind drepturileomului.

În acest sens, art.6 pct.2 consacră în mod neechivoc ideea că UniuneaEuropeană aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

2 Doc.CIG 4/1/07 REV 1, pag.4.3 doc.citat, pag.5.

fundamentale, nefiind însă afectate prin aceasta competenţele Uniunii, astfelcum sunt definite prin tratate. Se remarcă şi formularea cuprinsă la pct.3, însensul că drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţiaeuropeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi

care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie„principii generale ale dreptului Uniunii”4.Drepturile cetăţenilor sunt reafirmate în Titlul II, care consacră principiile

democratice de funcţionare a Uniunii Europene. Astfel, art.8 dispune că în toateactivităţile sale Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi, care

beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şiagenţiilor sale. Se arată că este considerat cetăţean al Uniunii orice persoanăcare are cetăţenia unui stat membru. Este reafirmat principiul potrivit căruiacetăţenia Uniunii este complementară cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte pe

aceasta.Mai multe texte se referă la principiul democraţiei reprezentative, lasprijinul pe care Uniunea Europeană trebuie să-l acorde cetăţenilor şi asociaţilor lor la desfăşurarea unui dialog deschis, transparent şi continuu între UniuneaEuropeană şi asociaţiile reprezentative şi societatea civilă.

O prevedere cu caracter nou este înscrisă la pct.4 al art.8 B, care dispunecă la iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unuinumăr semnificativ de state membre, Comisia poate fi invitată să prezinte, înlimitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în probleme cu privire laîn care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, învederea punerii în aplicare a tratatelor.

3. Reformarea instituţiilor5 3.1. Menţinând o idee pe care o consacrase şi fostul Tratat Constituţional,

noile prevederi consacră instituţia preşedintelui Consiliului UniuniiEuropene, ales pe doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii acestui mandat,ceea ce conferă Uniunii Europene o mai mare continuitate şi o viziune politicăde perspectivă.

Potrivit art.9B pct.6, preşedintele Consiliului European prezidează şi

impulsionează lucrările Consiliului European; asigură pregătirea şi continuitatealucrărilor Consiliului European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe bazalucrărilor Consiliului Afacerilor Generale; acţionează pentru facilitarea coeziuniişi a consensului în cadrul Consiliului European; prezintă ParlamentuluiEuropean un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

Preşedintele Consiliului European asigură, la nivelul său şi în aceastăcalitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politicaexternă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului

4 Ibidem, pag.7.5 Conferinţa inteerguvernamentală (CIG). CIG 2007, Proiect de tratat de modificare a Tratatului privindUniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, Doc.CIG 1/1/07 Rev.1.

Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate,organism creat în locul fostului ministru de externe al Uniunii Europene,

prevăzut de fostul Tratat Constituţional.3.2. Instituţia Parlamentului European este amplu reglementată,

consacrându-i-se numeroase texte modificatoare. Se prevede astfel căParlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară. Parlamentul exercită funcţii de control politic şi consultative, înconformitate cu condiţiile prevăzute de tratate, în competenţa sa fiind şi alegerea

preşedintelui Comisiei.Parlamentul European este format din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii,

iar numărul lor nu poate depăşi 750. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată înmod proporţional descrescător, cu un prag minim de şase membri pentru fiecarestat membru. Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase

de locuri.Protocoalele nr.1 şi 2 aduc importante precizări şi dezvoltări cu privire larolul parlamentelor naţionale şi aplicarea principiilor subsidiarităţii şi

proporţionalităţii.Primul Protocol cu privire la rolul parlamentelor naţionale în cadrul

Uniunii Europene consacră principiul potrivit căruia toate proiectele de actelegislative adresate Parlamentului European şi Consiliului se transmit

parlamentelor naţionale, care pot elabora un aviz motivat privind conformitateaacestora cu principiul subsidiarităţii.

Se prevede un termen de opt săptămâni (faţă de şase, cât se prevedea înTratatul Constituţional) între momentul în care un proiect de act legislativ este

pus la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale Uniunii şi data lacare proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, învederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziţii asupra proiectuluimenţionat. Se permit excepţii numai în cazuri de urgenţă, dacă motivele care le

justifică sunt indicate în actul adoptat sau în poziţia Consiliului. Cu excepţiacazurilor de urgenţă, justificate în mod corespunzător, nu se poate ajunge la niciun acord asupra proiectului de act legislativ în cauză în decursul termenului deopt săptămâni prevăzut, urmând ca să se respecte un termen de zece zile între

înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliuluişi adoptarea unei poziţii cu privire la acesta.

O prevedere importantă înscrisă în art.10 din acest Protocol vizeazăcooperarea interparlamentară. Articolul 10 al Protocolului dispune în acestsens că o conferinţă a organelor parlamentare specializate în problemele Uniunii

poate aduce în atenţia Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei, oricecontribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă va

promova schimbul de informaţii şi al celor mai bune practici între parlamentelenaţionale şi Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate din

cadrul acestora. De asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate organizaconferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a purta

dezbateri asupra problemelor de politică externă şi de securitate comună,inclusiv asupra politicii de securitate şi de apărare comună. Contribuţiileconferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nici nu aduc atingere poziţieiacestora.

Cel de al doilea Protocol, privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şiproporţionalităţii prevede motivarea tuturor proiectelor de acte legislative înraport cu principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În termen de optsăptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ, orice parlamentnaţional sau orice Cameră a unui parlament naţional poate adresa preşedinţilor Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei un aviz motivatîn care să se expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu esteconform cu principiul subsidiarităţii. Dacă este cazul, fiecărui parlamentnaţional sau fiecărei Camere a unui parlament naţional îi revine sarcina de a

consulta parlamentele regionale cu competenţe legislative.Fiecare parlament naţional dispune de două voturi, repartizate în funcţiede sistemul parlamentului naţional, care poate fi monocameral sau bicameral. Încazul în care avizele motivate care susţin că un proiect legislativ nu răspunde

principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o treime din totalitatea voturilor atribuite parlamentelor naţionale, proiectul va trebui analizat din nou. Ca urmarea unei asemenea reevaluări, Comisia, grupul de state membre care au iniţiat

proiectul legislativ sau alţi iniţiatori pot hotărî să menţină proiectul, să-lmodifice sau să-l retragă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţeasupra acţiunilor privind încălcarea principiului subsidiarităţii de către un actlegislativ, formulate de un stat membru sau transmise de acesta conformdispoziţiilor de drept intern în numele parlamentului să naţional sau al uneiCamere a acestuia.

3.3. Consiliul Uniunii Europene este format din câte un reprezentant alfiecărui stat membru. Preşedinţia Consiliului este asigurată pe o perioadă de 18luni de grupuri prestabilite de trei state membre. Aceste grupuri vor fi formate

pe baza unei rotaţii egale a statelor membre, având în vedere diversitatea

acestora şi echilibrul geografic al Uniunii. Hotărârile Consiliului se adoptă cumajoritate calificată, cu excepţia situaţiilor în care în tratat s-ar fi prevăzut altfel.Începând cu data de 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată va fi egală cu cel

puţin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puţin 15 dintre aceştia şireprezentând statele membre care întrunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii.Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului,în caz contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Prevederile noului tratat dispun crearea unui organ de specialitate – Consiliul Afacerilor Generale, care asigură coerenţa lucrărilor diferitelor

formaţiuni ale Consiliului. Acest organism pregăteşte reuniunile Consiliului

European şi urmăreşte aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, încolaborare cu preşedintele Consiliului European şi cu Comisia.

Consiliul Afacerilor Externe – de asemenea un organ nou creat – elaborează acţiunea externă a Uniunii în conformitate cu liniile strategice

stabilite de Consiliul European şi asigură coerenţa acţiunii Uniunii. Noul document prevede, totodată, extinderea domeniilor în caredeciziile se adoptă de către Consiliu cu majoritate calificată (în loc deunanimitate), fie prin aplicarea majorităţii calificate în domenii care în prezentsunt supuse votului cu unanimitate (azilul, migraţia, Europol, Eurojust, controlulla frontiere, iniţiativele Înaltului Reprezentant pentru PESC, politica comună detransporturi, obiectivul şi organizarea fondurilor structurale şi fondului decoeziune etc.), fie prin extinderea votului cu majoritate calificată la noi domenii

pentru care nu exista anterior o prevedere în tratatele în vigoare (resursele

proprii ale Uniunii, politica spaţială, energie, sport, turism, protecţie civilă,cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării, protecţia diplomatică şiconsulară, retragerea voluntară a unui stat membru din Uniune, dreptul deiniţiativă populară, serviciile de interes economic general, ajutorul umanitar etc.). Se apreciază că noua modalitate va simplifica procesul deciziilor europene,cu rezultate concrete la nivelul cetăţenilor europeni.

3.4. Atribuţiile Comisiei, care are un mandat de cinci ani, sunt prevăzuteîn noul articol introdus, la punctele 9D1 şi 9D5.

Potrivit articolului 9D1 „Comisia promovează interesul general al Uniuniişi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta veghează la aplicareatratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora.Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii deJustiţie a Uniunii Europene, execută bugetul şi gestionează programele. Comisiaexercită funcţii de coordonare, execuţie şi administrare, în conformitate cucondiţiile prevăzute de tratate. Cu excepţia politicii externe şi de securitatecomune şi a altor cazuri prevăzute de tratate, ea asigură reprezentarea externă aUniunii. Totodată, Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şimultianuală a Uniunii, în vederea încheierii de acorduri interinstituţionale.

Preşedintele Comisiei este ales de Parlamentul European, la propunereaConsiliului European.

În conformitate cu art.9D5, începând cu data de 1 noiembrie 2014Comisia va fi formată dintr-un număr de membri care corespunde cu două treimidin numărul statelor membre, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant alUniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Componenţa estevalabilă însă numai atât timp cât Consiliul European nu decide în unanimitatemodificarea acestui număr.

Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre în

conformitate cu un sistem de rotaţie absolut egală între statele membre care săreflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor membre. Acest

sistem se stabileşte de către Consiliul European, care hotărăşte în unanimitate înconformitate cu articolul 211 din Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene.

4. Politica externă a Uniunii Europene.Un număr important de prevederi este consacrat politicii internaţionale şiacţiunii externe a Uniunii Europene. Tratatul prevede că acţiunea Uniunii pescena internaţională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea şiextinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze în lumea întreagă:democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omuluişi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţiişi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor Cartei O.N.U. şi ale dreptuluiinternaţional.

În noul tratat se prevede că Uniunea depune toate eforturile pentru adezvolta relaţii şi a construi parteneriate cu ţările terţe, cu organizaţiileinternaţionale, regionale sau globale care împărtăşesc principiile menţionate. În

perspectivă, Uniunea va promova soluţii multilaterale pentru problemelecomune, în special în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Se constată menţinerea inovaţiilor aduse în materie de politică externăşi de securitate comună din Tratatul Constituţional, precum şi în cea deapărare, prin preluarea majorităţii prevederilor în aceste domenii. Astfel, a fostintrodusă posibilitatea unei cooperări mai strânse între statele membre interesateîn domeniul de securitate şi apărare (cooperarea structurată permanentă).totodată, este asigurată vizibilitatea şi coerenţa acţiunii europene în acestedomenii, prin înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant l Uniunii pentrupolitica externă şi de securitate, care va prezida Consiliul Relaţii Externe şi vafi în acelaşi timp unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. El va dispune, aşa cum

prevedea TC, de un serviciu diplomatic european.După cum s-a arătat. Instituţia Ministerului de Externe al Uniunii

Europene – considerată nepotrivită de o serie de state, printre care şi Franţa - adispărut din noul tratat, fiind înlocuit cu aceea de Înalt Reprezentant al

Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, numit de ConsiliulEuropean.

Potrivit prevederilor tratatului, Înaltul Reprezentant conduce politicaexternă şi de securitate comună a Uniunii. El contribuie prin propuneri laelaborarea acestei politici şi o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit alConsiliului. Totodată el acţionează în mod similar şi în ceea ce priveşte politicade securitate şi apărare comună.

Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afacerilor Externe. El este, înacelaşi timp – după cum s-a arătat -, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Prin

prerogativele de care dispune, el asigură coerenţa acţiunii externe a Uniunii, iar în cadrul Comisiei îndeplineşte responsabilităţile care îi revin acesteia în

domeniul relaţiilor externe şi al coordonării celorlalte aspecte ale acţiuniiexterne a Uniunii.

5. Codificarea în viitorul Tratat de reformă a politicii de vecinătate a

Uniunii (în prezent, aceasta nu este specificată ca atare printre politicileUniunii). În consecinţă, a fost introdus un nou articol 7a în Tratatul UniuniiEuropene, al cărui prim punct are următorul cuprins: „Uniunea dezvoltă relaţii

privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şide bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii şi caracterizat prin relaţiistrânse şi paşnice, bazate pe cooperare”..

6. De asemenea, se remarcă o serie de dispoziţii care permitflexibilizarea şi consolidarea acţiunii Uniunii în ceea ce priveşte spaţiul de

libertate, securitate şi justiţie, asigurând răspunsuri cetăţenilor europeni îndomenii de actualitate precum migraţie, lupta împotriva criminalităţiiorganizate sau a terorismului.

7. Acordarea personalităţii juridice unice Uniunii Europene (aspectcare va permite o coerenţă şi vizibilitate crescute a acesteia pe scenainternaţională, prin capacitatea de reprezentare sau de a deveni membru al uneiorganizaţii internaţionale), constituie o prevedere importantă a noului tratat..Această idee, care răspunde unei constante revendicări a juriştilor din UniuneaEuropeană, este reafirmată în Declaraţia cu nr.32, adoptată de Conferinţă, careconfirmă faptul că Uniunea Europeană are personalitate juridică, dar aceasta nuo va autoriza în nici un fel să legifereze sau să acţioneze în afara competenţelor care îi sunt conferite de către statele membre prin tratate.

8. Includerea principiului supremaţiei dreptului comunitar, consacratîn prezent numai pe cale jurisprudenţială.

După cum se arată în Avizul serviciului juridic al Consiliului din 22 iunie2007, reprodus într-o anexă la textul tratatului, „Din jurisprudenţa Curţii deJustiţie reiese că supremaţia dreptului comunitar este un principiu fundamental

al dreptului comunitar. Conform Curţii, acest principiu este inerent naturiispecifice a Comunităţii Europene. În momentul primei hotărâri din cadrulacestei jurisprudenţe consacrate (hotărârea din 15 iulie 1964, în cazul 6/64,Costa/Enel), supremaţia nu era menţionată în tratat. Situaţia nu s-a schimbat niciastăzi. Faptul că principiul supremaţiei nu va fi inclus în viitorul tratat nu vaschimba în nici un fel existenţa principiului şi existenţa jurisprudenţei Curţii deJustiţie”.

9. Luarea în consideraţie a unor interese şi elemente naţionale

specifice

Potrivit prevederilor noului tratat, între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie2017, în cazul în care membrii Consiliului reprezentând:

a) cel puţin trei sferturi din populaţie, sau b) cel puţin trei sferturi din numărul statelor membre,

necesare pentru a constitui o minoritate de blocare, anunţă opoziţia lor laadoptarea unui act de către Consiliu cu majoritate calificată, Consiliuldeliberează asupra problemei în cauză.

Pe parcursul acestor deliberări, Consiliul va depune toate eforturile pentrua se ajunge, într-un termen rezonabil şi fără a aduce atingere limitelor obligatoriide timp stabilite de dreptul Uniunii, la o soluţie satisfăcătoare, care să răspundăîngrijorărilor exprimate de membrii Consiliului care au constituit minoritatea de

blocaj.Începând cu 1 aprilie 2017, în cazul în care membrii Consiliului

reprezentând cel puţin 55% din populaţie, sau cel puţin 55% din numărulstatelor membre, necesare pentru a constitui o minoritate de blocare rezultânddin aplicarea articolelor 9C alineatul (4) primul paragraf din Tratatul privindUniunea Europeană sau 205 alin.(2) din Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene, anunţă opoziţia lor la adoptarea unui act de către Consiliu cumajoritate calificată, Consiliul deliberează asupra problemei în cauză.

Pe parcursul acestor deliberări, Consiliul depune toate eforturile pentru aajunge, într-un termen rezonabil şi fără a aduce atingere limitelor obligatorii detimp stabilite de dreptul Uniunii, la o soluţie satisfăcătoare, care să răspundăîngrijorărilor exprimate de membrii Consiliului menţionaţi la art.4. în acest scop,

preşedintele Consiliului, sprijinit de Comisie şi în conformitate cu regulamentulde procedură al Consiliului, va întreprinde toate iniţiativele necesare pentru afacilita un acord pe baze mai largi în cadrul Consiliului. Membrii Consiliului îşidau concursul în acest sens.

Pentru a răspunde unor interese naţionale specifice, Conferinţa a luattotodată act de o serie de declaraţii sau protocoale care au fost incluse într-undocument anexă. Astfel, Marea Britanie şi Polonia şi-au exprimat punctul devedere în legătură cu Carta Drepturilor Fundamentale, înţelegând să exceptezeunele prevederi ale acestui document de la aplicarea în ţările respective. În

consecinţă, a fost încheiat un Protocol special privind aplicarea Carteidrepturilor fundamentale în Polonia şi în Regatul Unit.

Într-o declaraţie, anexată tratatului, Polonia a afirmată că, în opinia sa„Carta nu afectează în nici un fel dreptul statelor membre de a legifera îndomeniul moralităţii publice, al dreptului familiei precum şi în domeniul

protecţiei demnităţii umane şi al respectării integrităţii fizice şi morale a fiinţeiumane”.

Singura ţară în care s-a desfăşurat un referendum pentru ratificareaTratatului de la Lisabona este Irlanda, datorită prevederilor constituţionale ale

acesteia. Referendumul, care a avut loc pe 2 octombrie 2009, s-a soldat cu unrezultat pozitiv (67,1%, procent neaşteptat de mare, Irlanda fiind una dintre cele

mai eurosceptice ţări din Uniune), în mare parte datorită crizei economice. Se pare că irlandezii şi-au amintit că dezvoltarea lor economică rapidă din a două jumătate a anilor 70 s-a datorat în primul rând aderării la ComunitateaEuropeană, iar perspectiva crizei de acum i-a determinat să caute adăpostul

reglementărilor europene.Tratatul de la Lisabona a întâmpinat însă numeroase obstacole. În primulrând, în procesul de negociere, căci mai multe state europene au dorit să revadăcompromisurile pe care le făcuseră la semnarea Tratatului Constituţional. Celmai virulent dintre acestea a fost Polonia, care a insistat pentru o renegociere anumărului său de voturi în instituţiile Uniunii, şi căreia i s-au făcut până la urmăunele concesii- nu însă atâtea câte şi-ar fi dorit. Drept urmare, PreşedintelePoloniei, Lech Kaczynski, a amânat cât a putut promulgarea ratificăriiTratatului, până la 10 octombrie 2009, când a semnat în cele din urmă.

Unele state au cerut să nu participe la anumite segmente de politică (aşa-numitele opt-outs). Astfel, Marea Britanie şi Polonia au ales să nu fie legate juridic de Carta Drepturilor Fundamentale, condiderând că acest lucru aduceatingere supremaţiei constituţionale şi că prevederile interne privind drepturilefundamentale sunt mai puternice decât cele ale Cartei. Marea Britanie şi Irlandaau optat, de asemenea, să nu participe la deciziile prin majoritate calificată îndomeniile politicii de azil, vize şi imigrare, şi şi-au rezervat posibilitatea de aopta să nu aplice orice decizie luată prin majoritate calificată în domeniul

justiţiei şi afacerilor interne. Aceste opţiuni au fost consfinţite prin protocoaleadiţionale la Tratat. Ultimul şef de stat care a semnat ratificarea Tratatului a fostPreşedintele Cehiei, Vaclav Klaus.

Se apreciază că Tratatul de la Lisabona nu rezolvă problema complexităţiiinstituţionale, cea care faceca cetăţeanul să fie prea puţin implicat în luareadeciziei şi să nu înţeleagă funcţionarea Uniunii. Tratatul de la Lisabona nu asimplificat Tratatele constitutive, nu a simplificat instituţiile şi instrumentele

juridice ale Uniunii. El nu a găsit o formulă de a asocia Parlamentele naţionale,corpuri reprezentative ale cetăţenilor din statele membre, la luarea deciziei.Fiind percepută ca un corp tehnocratic izolat de problemele reale ale cetăţenilor,Uniunea îşi va pierde din ce în ce mai mult legitimitatea democratică. Din acest

punct de vedere, nu putem decât să sperăm că se va consolida dimensiunealegitimităţii ce ţine de performanţă. Aceasta se va întâmpla dacă Uniunea vareuşi sa ofere politici coerente şi eficiente de depăşire a crizei economice.

Uniunea şi-a ratat vocaţia către democratizare şi prin abandonareametodei Convenţiei. Eşecul Tratatului Constituţional a însemnat şi revenirea lametoda Conferinţelor Interguvernamentale şi deci la o logică a negocierilor diplomatice. Abandonarea simbolurilor ce puteau fi asociate statului din noultext al Tratatului marchează, la rândul său, eşecul consolidării sentimentuluieuropean al cetăţenilor Uniunii. Identitatea europeană rămâne aşadar subsumată

identităţilor naţionale.

Tratatul de la Lisabona a ratat deci şansa care se oferise la începutul anilor 2000 de modificare a naturii Uniunii, care putea depăşi pragul critic ce separă oorganizaţie de state orientate mai cu seamă către integrarea economică de ouniune politică. El este însă necesar pentru a se putea depăşi blocajul

instituţional creat de extindere, care a dat instituţiilor europene (Consiliului,Parlamentului şi mai ales Comisiei) dimeniuni care depăşesc cu mult capacitateaacestora de a lua decizii. În ce măsură Tratatul va fi un succes pentru o mai bunăfuncţionare a instituţiilor rămâne însă de văzut, deoarece reforma instituţionalăeste mult mai puţin radicală decât ar fi fost, poate, necesar.

Aprecierile la adresa noului tratat au fost pozitive, ceea ce denotă valoareaefortului diplomatic desfăşurat după reuniunea de la Berlin de diplomaţiiletuturor statelor, în special de cea germană, franceză şi portugheză.

Jose Socrates, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că „Europa a

ieşit din criza sa instituţională şi este gata să înfrunte sfidările viitoare”.Ministrul de externe britanic, Gordon Brown, a declarat că „este timpul pentruEuropa ca să treacă la alte lucruri şi să se consacre problemelor care preocupăoamenii: creşterea economică, utilizarea forţei de muncă, schimbările climaticeşi problemele de securitate”6. Fostul preşedinte al Franţei şi al Convenţiei de laBruxelles, Valery Giscard d’Estaing, a explicat că „modificările au rolul evităriiunui referendum pentru că există mai multe articole iar concepteleconstituţionale au fost eliminate”7.

România a salutat adoptarea Tratatului de la Lisabona, care răspunde pedeplin poziţiei de principiu a ţării noastre şi, totodată, politicii manifestată dediplomaţia română timp de mai bine de trei ani.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a salutat faptul că „UniuneaEuropeană are tratat”, iar ministrul de externe Adrian Cioroianu a declarat căacordul de la Lisabona „este un moment istoric”8.

Perfectarea Tratatului de la Lisabona încheie în mod fericit un destul deîndelungat proces de căutări şi frământări politice, reuşind să aducă la unnumitor comun interesele celor 27 de state membre în prezent ale UniuniiEuropene, care îşi găsesc reflectate interesele şi aspiraţiile în noua formă ainstrumentului juridic ce a fost convenit.

Europarlamentarul Adrian Severin, despre Tratat, a afirmat următoarele:“ Pentru români.... Tratatul de la Lisabona...are o importanţă egală cu alegerea

lui Al.I.Cuza în calitatea de domn al celor două Principate danubiene. Aceasta nu

a însemnat încă naşterea României, dar a constituit pasul critic într-o direcţie.

Tot astfel, Tratatul de la Lisabona nu creează Statele Unite ale Europei, însă,

prin paşi mici, dar esenţiali, pune bazele Europei politice, premisă a evoluţiei

Europei Economice către Europa Socială”.

6 “Le Monde” din 19 octombrie 2007.7 http://ro.altermedia.inf 8 HotNews.ro.1 noiembrie 2007.

19. În era LisabonaTratatul de reformare a instituţiilor comunitare a devenit literă de lege.După doi ani de la semnarea sa în capitala Portugaliei, de către liderii U.E.,

şi la opt ani de la prima sa elaborare, sub forma Constituţiei comunitare, Tratatul

de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2010. O dată cu aplicareadocumentului, Herman van Rompuy a preluat postul de prim preşedinte alUniunii Europene, iar britanica Catherine Ashton pe cel de Înalt Reprezentant alUniunii pentru politica externă şi de securitate.

Moştenitor al unui proiect născut mort (Constituţia europeană, respinsă în2005 prin referendum de francezi şi olandezi), documentul de la Lisabona a fostconsiderat drept ultima tentativă de reformare a instituţiilor comunitare. Trebuieînsă menţionat că acest text compilează, modifică şi completează tratateleeuropene deja existente- cel de la Roma şi cel de la Maastricht- însă nu le

înlocuieşte. Creat să amelioreze funcţionarea blocului comunitar şi vizibilitateasa în lume, Tratatul de la Lisabona va conferi U.E. “ instrumentele necesare

pentru a releva provocările viitoare şi a răspunde la cereri ale cetăţenilor ” (JoseManuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene).

Uniunea Europeana de La Origini Pana in Prezent

Documents

Uniunea Europeana Si Relatiile Transatlantice

Dreptul Afacerilor În Uniunea Europeana

Sistemul Bancar in Uniunea Europeana

a Calitatii in Uniunea Europeana

Europa la liceu UNIUNEA EUROPEANA Ce este Uniunea Europeana?

Uniunea Europeana - Institurii, Mecanisme

Girlshare.ro_prezentare Uniunea Europeana

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana

Studiile in Uniunea Europeana

Aderarea Danemarcei in Uniunea Europeana

Uniunea Europeana ( III )

Politica Agricola Comuna in Uniunea Europeana Si Romania-Prezent Si Perspective

Curs Uniunea Europeana

Referat Uniunea Europeana - Sistemul Institutional

Uniunea Europeana - date generale

Tratatul privind Uniunea Europeana

Uniunea Europeana Wikipedia

Procesul Decizional in Uniunea Europeana

Cum functioneaza Uniunea Europeana

Uniunea Europeana Si Romania