Click here to load reader

Fundamentele psihologiei - Capitolul 1

  • View
    3.442

  • Download
    6

Embed Size (px)

Text of Fundamentele psihologiei - Capitolul 1

Capitolul I OBIECTUL, SARCINILE SI METODELE PSIHOLOGIEI

Orice forma de cunoastere si orice sistem de cunostinte dobandesc atributul de stiinta numai in conditiile in care reusesc sa ofere descrieri cuprinzatoare, explicatii plauzibile si predictii credibile cu privire la obiectele sau fenomenele de care se ocupa. Prima intrebare cu care se confrunta specialistii este daca psihologia poate sa faca fata unor astfel de exigente, daca raspunde cerintelor unei cunoasteri obiective, constructive, nedeformatoare a obiectului sau de studio. Cu tot relativismul pe care orice adevar il impilica, raspunsul nu poate fi decat unul afirmativ. Psihologia este o stiinta si inca una de mare avergura, o stiinta care are un obiect distinct de investigare, care rezolva sau propane solutii pentru numeroase probleme teoretice si practice si organizeaza statutul prin recurgerea la metode, procedee si intrumente de lucru specifice, riguros elaborate.

1.1. Obiectul psihologiei Obiectul de studio al psihologiei este psihicul sau, in limbaj usual sufletul (in greaca veche psyche sau psuche). Mai pe larg psihologia se ocupa de acele procese, fenomene, stari, insusiri si relatii care compun sfera si constinutul psihicului, cauta sa descopere legile care guverneaza activitatea psihica sis a ofere solutii pentru problemele de ordin psihic. Dar ce este psihicul? De-a lungul timpului, raspunsurile la o astfel d eintrebare au fost nu numai numeroase, ci si extreme de diverse; au variat de la afirmatii si reprezentari transante la definitii mai mult sau mai putin sofisticate. In functie de imagine ape care oamenii o aveau despre lume si viata, despre materie si spirit, despre sine si ceilalti, psihicul/sufletul a fost interpretat fie ca ceva preexistent finitei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebita materiei, ca o insusire inseparabila de corp. Pentru aristrocratul si filosoful atenian Platon (427 347 i. Hr.), sufletul reprezenta forta care-I permitea omului sa se inalte in lumea ideilor, considerate a fi adevarata realitate. Aristotel (384 322 I.Hr.) cunoscutul flosof enciclopedist al antichitatii grecesti, identifica sufletul cu forma care organizeaza corpul pentru a-l adduce la desavarsire.

R. Descartes (1596 1650) face o distinctie redicala intre suflet si corp: gandirea/ratiunea apartine sufletului uman, emotiile si senzatiile pun in evidnta uniunea celor doua substante. Cercetarile interprinse in a doua jumatate a secolului XIX si inceputul celui urmator (W. Weber, W. Wundt, E. Thornaike, M.Wertheimer, I.P. Pavlov s.a.) au adus numeroase si pertinente dovezi cu privire la dependenta fenomenelor psihice de anumite insusiri ale stimulilor externi si de asemenea, de natura unor procese neurofiziologice. Treptat in crecetarea psihologica s-a impus conceptia conform careia psihcul ste o modalitate subiectiva de reflectare a realitatii obiective, un ansamblu de strai, insusiri, fenomenesi procese subiective, ce depend cu necessitate de mecanismele cerebrale si de interactiune cu lumea obiectiva, indeplinind functii de raportare la lume si la sine prin orientare, reflectare, planificare mentala si actiuni transformativ-creative (Popescu-Neveanu, 1978, p. 566). Psihicul este o functie a creierului, constituie modul d structurare a proceselor nervoase, este informatie. Ceea ce softul este pentru un calculator, este psihicul pentru organism (Cosmovici, 1996, p.22) La polul opus conceptiilor materialiste, care interpreteaza psihicul ca o manifestare a materei superior organizate, se situeaza orientarile idealiste, agnostice, teologice si religioase, care consdera psihicul ca ceva immaterial, spiritual, ca o emanatie divina sau un principul prim generator de viata, rationalitate si credinta. Intre suflet si corp relatiile sunt de convietuire temporara, primul avand, in genral un rol active transformator si creative, lucrand atat in individ cat si in societate. Intre cei doi poli/extreme conceptuale ce situeaza orientarile reductioniste, care tind sa identifice psihicul cu una sau cateva din manifestarile sale. Este cazul introspectionismului de exemplu, care limiteaza psihicul la fenomene ale constiintei si anume, la acelea care pot fi cunoscute pe baza de autoobservare si autoanaliza. Asemnator, dar dintr-o perspectiva opusa, behaviorismul reduce obiectul psihologiei la stidiul comportamentelor exterioare, pe baza relatiei stimul-reactie. Rezultatele valoroase in privinta cunoasterii si gestionarii diferitelor fenomene si insusiri psihice au fost obtinute prin relationarea acestora cu principalele forme de activitate individuala si sociala: joc, invatare, munca, conducere, comunicare etc. Psihicul si activitatea formeaza o unitate in cadrul careia cauza si efectul isi schimba continuu locul. Caracteristicile psihice ale personalitatii apar si se dezvolta in sfera diferitelor tipuri de activitati la care individual participa iar aceasta din urma, mai exact, volumul , calitatea si eficienta lor sunt hotarator determinate de nivelurile de dezvoltare ale diferitelor procese si insusiri psihice (Zorgo, 1975, p. 419-422; Cosmovici, 1996, p. 93-94; Zlate 2000, p.102-103). Orinetare psihanalitica prin Sigmund Freud si discipolii sai, propane o extindere a notiunii de psihic, prin includerea in sfera acestuia nu numai a fenomenelor de constiinta, ci si a celor inconstiente. Mai mult chiar, inconstientul este apreciat ca fiind realitatea psihica profunda in care se acumuleaza si exprima experientele

subiectului (impulsuri, trebuinte, trairi, nazuinte, frustrari, etc.) Admiterea prceselor psihice inconstiente inaugureaza in lume si in stiinta o orientare noua si decisive (Freud, 1980, p.67). Psihologia cognitive, fara a subestima rolul altor componente structurale, isi concentreaza resursele asupra cognitiei, mai exact asupra studierii mecanismelor care stau la baza procesarii informatiei, element fundamental in aparitia, dezvoltarea si manifestarea tuturor fenomenelor, starilor si insusirilor psihice. Utilizand procesul definirii notiunilor prin raportarea la genul proxim s indicarea diferentei specifice, putem caracteriza psihicul ca sistem de relatii informative si transformatoare/oprationale, cu rol de adaptare a subiectului la conditiile variabile ale mediului sau de viata. Ca si notiunea gen, denumita sistem de relatii, psihicul: exprima un set/ansamblu de legaturi intre partile sale constituitive (cognitie, motivatie, afectivitate, comportament, etc) intre acestea si factorii ambientali, intre subiect si semenii sai ; apare intr-o nesfarsite diversitate de aspecte cantitative si calitative vizeaza atat proprietati observabile cat si ascunse/mascate si, in fine, devine cognoscibil pe masura reliefarii insusirilor sale esentiale, relative stabile si logice. Ca note specifice retinem: a. Este un sistem de relatii informative, in sensul ca face posibila receptarea, procesarea si valorificarea de catre subiect a torentului de informatii cu care se confrunta pe parcursul intregii sale vieti. De altfel, unul din sensurile notiunii de informatie este tocmai acela de forma specifica de legatura si interactiune dintre persoana umana si sistemul de organizare a datelor existentei in vederea optimizarii adaptarii. (Schiolpu, 1997, p 364) Psihologia cognitive considera informatia ca fundament al investigatiilor sale studiaza procesarile la care este supusa informatia intre inputul sensorial si outputul motor sau comportamenta (Miclea, 1994, p.5). Un argument in sprijinul afirmatiei referitoare la caracterul relational informative al psihicului il reprezinta si analogia dintre inteligenta naturala si artificiala. Dincolo de suportul calitativ diferit biologic, in primul caz, fizicialist mechanic, in al doilea se afla destinatia lor comna: ambele sunt modalitati de procesare a informatiei, pe baza regulilor stabilite de logica si matematica. b. Caracterul activ, transformator al psihicului se releva in moduul de relationare a acestuia cu numeroasele, diversele si permanentele influente ale mediului natural si social exercitate asupra individului. Chiar si in cazul unor interactiuni relativ simple, de genul stimul-reactie, subiectul manifesta o conduita activa, atat in sensul modificarii sensibilitatii sale, cat si al diminuarii sau amplificarii proprietatilor fizice, chimice, mecanice, etc.

Ale stimulilor. In cazul valorificarii experientei anterioare sunt selectate din bagajul mnenic acele date, idei sau scheme de actiune care corespund cel mai bine intereselor actuale sau, eventual, de perspectiva ale subiectului. Esentiala si specifica psihicului uman este tentatia sau vocatia pentru nou, pentru creatie. Omu, singura fiinta capabila nu numai de a se adapta, ci si de a-si adapta mediul sau de viata, manifestata inca din frageda pruncie o vadita inclinatie spre schimbare, modificare, transformare. Copilul mic desface jucarii, le insufleteste, cladeste castele miniaturale, deseneaza masinute, animale si copaci, modeleaza figurine, fara nici o presiune din afara, numai si numai din placere. Scolarul mai mare construieste aparate, scrie literatura, picteaza, etc. ca urmare a trebuintei de exprimare, de afirmare a propriului eu. Adultul opereaza modificari in mediul ambiant (acasa, la locul de munca, in vecinatate), elaboreaza si implementeaza proiecte si programe de interes personal sau social, cauta si aplica solutii noi, eficiente la probleme mai vechi sau actuale, creeaza opere artistice, stiintifice, tehnice, literare, etc. Toate aceste infaptuiri mai mari sau mai mici, mai mult sau mai putin semnificative sub aspect valoric, nu sunt altceva decat expresii ale caracterului activ, transformator al psihicului uman in raport direct cu conditiile sale existentiale. In literatura de specialitate psihicul este frecvent definit ca modalitate subiectiva de reflectare a lumii obiective. Proprietatea de a reflecta, de a oglnidi,de a reda ceva prin altceva apartine tuturor formelor de organizare a materi

Search related