Upload
vasile-patrasco
View
58
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
MANAGEMENT
Citation preview
Tema: Concepte contemporane ale formării
personalităţii
Secţiuna 1. Concepte contemporane ale
formării personalităţii este concepută cu
scopul de a :
defini personalitatea şi a stabili rolul ei
general în influenţa comportamentului
organizaţional,
a discuta cele ,,cinci mari” dimensiuni ale
personalităţii,
precum şi a cunoaşte aptitudinile şi
trăsăturile de personalitate ale unui
conducător.
Abordare:
În realizarea obiectivelor unei instituţii o
deosebită importanţă o are personalitatea
managerului, pedagogului care pune accentul
pe contactul direct cu clienţii (elevii şi părinţii,
1
colegi), pe preocuparea pentru etică şi
integritate.
Contribuţia potenţială a personalităţii joacă
un rol important în interesul contemporan pentru
munca în echipă şi cooperare. Clasificarea
excesivă a oamenilor nu ne ajută să apreciem
potenţialul lor unic, capabil să contribuie la
succesul unei organizaţii.
Nu există o cea mai bună personalitate şi
managerii şi pedagogii ar trebui să înveţe să
aprecieze avantajele diversităţii angajaţilor.
Obiective:
După parcurgerea acestei secţiuni, veţi fi
capabili:
să definiţi personalitatea şi să discutaţi
rolul ei general în influenţarea
comportamentului organizaţional;
2
să discutaţi cele “cinci mari” dimensiuni
ale personalităţii;
să recunoaşteţi principalele aptitudini şi
trăsături specifice ale unui manager.
Conţinutul
1. Noţiunea de personalitate.
2. Factorii ce determină personalitatea.
3. Cele ,,cinci mari dimensiuni” ale
personalităţii.
4. Caracteristica conducătorilor în funcţie de
temperament, resurse energie şi caracter.
5. Aptitudinile şi trăsăturile de personalitate
ale conducătorilor.
Activitate practică
Puncte cheie
Bibliografie
3
Întroducere
Domnul Virgil Mândâcanu, doctor habilitat
în pedagogie, profesor universitar, ne invită să
conştientizăm rolul şi misiunea noastră de
pedagog în această perioadă de mari
transformări în cadrul unui vast proces de
reformare şi restructurare sub egida Procesului
de la Bologna.
Avem un stat nou civic-democrat, spre care
tindem. Ca şi la nivelul Noii Europe,
învăţământul are misiunea schimbării de
concepţie, de remodelare a conţinutului,
standardelor curriculare şi profesionale ale
culturii învăţării în contextul europenizării şi
internaţionalizării, în baza Culturii, Credinţei şi
Ştiinţei.
Este necesar să punem accent pe
creşterea calităţii în educaţie şi cercetare şi să
4
nu ne abatem de la modelul clasic naţional şi
european umanist al formării bazelor
cunoştinţelor şi competenţelor, al măiestriei şi
artei educaţiei cu accent pe integrarea Culturii,
Ştiinţei şi Credinţei în învăţământ, pe formarea
personalităţii pedagogului de performanţă,
capabil să promoveze valorile cauzei naţionale.
Prin comutarea accentului de la sistemul de
predare, învăţare, evaluare la un sistem de
motivare , de evidenţiere a vocaţiei în
educaţie, de cultură a învăţării, a formării
bazelor măiestriei şi artei educaţiei la etapa
iniţierii iniţiale, vom asigura performanţa,
excelenţa cadrelor didactice cu competitivitate
la nivel naţional şi european, numai astfel de
cadre didactice pot asigura învăţământul ca
prioritate naţională, ca principala prioritate a
dezvoltării.
5
Un pedagog bun poate fi pregătit bine în
special în baza concepţiei naţionale, care nu
exclude ştiinţa şi credinţa duhovnicească în
formarea personalităţii. Cu părere de rău
procesul de la Bologna nu prevede acest lucru.
În timpul sovietic au avut loc îndoctrinări
străine care ne-au îndepărtat pe mulţi de la
idealul naţional-patriotic în educaţie, de la
tradiţia acumulată în cultura pedagogică
naţională în pregătirea cadrelor didactice.
Suntem martorii cazurilor când unii
intelectuali, lăsându-se ademeniţi de
modelele postmoderniste apusene în ale
credinţei şi educaţiei, ignorează idealul
naţional-patriotic, activând slugarnic şi distructiv
6
în formarea unei generaţii de ipocriţi şi trădători
de credinţă.
Astăzi, noi pedagogii, avem menirea de a
învăţa abilităţile profesionale, cât şi de a forma
motivaţia, a descoperi vocaţia şi ale dezvolta.
Noi practic acordăm atenţie asupra
formării cunoştinţelor şi nu mai atragem
atenţie asupra problemei principale – formării
personalităţii profesorului. Dar de ce depinde
succesul activităţii pedagogice, rezultatele
acestei munci? Probabil, de personalitatea
pedagogului (de motivaţia lui, de vocaţia lui, de
poziţia lui morală – etică – spirituală, de valorile
pe care le valorifică el în viaţă) .
Astăzi este necesară o schimbare serioasă
în profesiograma pedagogului. Înţelegem că
7
trebuie să avem pedagogi cu vocaţie, talent.
Noi avem o problemă foarte mare. Lipsa
învăţătorilor, în general în lume, cât şi la noi în
ţară, creşterea sărăciei, a destrămării familiilor,
a transformării ţării în orfelinat şi codaşă între
fostele republici unionale la toţi indicii
dezvoltării învăţământului, culturii, economiei…
Este stringent necesar să revenim la
idealul educaţiei comutând accentul de la
un sistem de predare - la o cultură a
învăţării, cu accent pe creşterea calităţii în
învăţământ - la nivel de performanţă,
excelenţă şi competitivitate la nivel mondial,
devenind principala prioritate a dezvoltării.
Puternicul simţ al credinţei ar putea juca
un rol hotărâtor în determinarea filosofiei
clasice şi eticii în pregătirea cadrelor naţional-
8
europene bazate pe elita teoretică prin
integrarea Ştiinţei, Culturii şi Credinţei în
educaţie.
Cine este pedagogul? Poate oare fi
pedagog oricine?
Sunt două poziţii principiale conceptuale.
Una este că pedagog poate fi oricine
care este capabil să înveţe această
meserie, profesie.(A.S.Maкarenкo)
Altă concepţie : ,,Pedagogul este omul
cu har de la Dumnezeu”(au trecut 17
secole, de când a spus Sf.Clement
Alexandrul).
Arhimandritul Rafael (Mitropolia Moldovei)
constată cu durere: ,,învăţământul de azi
contribuie la formarea unei societăţi
9
,,sănătoase” de trântori, mafioţi, corupţi ”
(Consultant, Nr.10, 2006, p.50).
Dar să lăsăm acest gând pesimist şi să
vedem totuşi, ce reprezintă personalitatea
pedagogului în contextul măiestriei
profesionale?
1. Noţiunea de personalitate
De ce unii oameni sunt liniştiţi şi pasivi, iar alţii
sunt zgomotoşi şi agresivi?
De ce există tipuri de personalitate care se
adaptează mai bine la anumite tipuri de
activităţi?
Ce cunoaştem noi din teoriile personalităţii, ce
ne-ar putea ajuta să explicăm comportamentul
oamenilor?
Dar ce este personalitatea?
10
Când vorbim despre personalitate, noi
subînţelegem că o persoană are farmec, o
atitudine optimistă faţă de viaţă sau o faţă
zâmbitoare.
Când psihologii vorbesc despre
personalitate ei înţeleg:
un concept dinamic, ce descrie
creşterea sau dezvoltarea întregului
sistem psihologic a unei persoane;
personalitatea este identificată ca un tot
întreg, dar şi ca elemente aparte.
Diversitatea modelelor culturale generează
o mare varietate de interpretări privind
personalitatea. Fiecare societate are propriul tip
de personalitate; difirenţiat de alte tipuri de
personalitate ,,cultivate” în alte societăţi.
11
De asemenea, definiţiile date conceptului
de persoana şi personalitate nu sunt suficient
elaborate, lăsând posibilitatea unei interpretari
echivoce. Conceptul de persoana semnifică
individul uman socializat, caracterizat printr-o
anumită structură biologică şi psihică, integrat
social intr-un anumit sistem de raporturi
determinate asupra procesului formativ al
persoanei.
Conceptul de “personalitate”este intâlnit
în toate ştiintele scio-umane şi filosofie. De
fiecare dată se relevă aspecte specifice,
unghiul de abordare fiind schimbat, fapt ce
impune cu atât mai mult convergenţa
perspectivelor.
Filosofia are în vedere “omul”, ca esenţă
umana.
12
In psihologie vorbindu-se de “persoană”,
“personaj”, ,,personalitate” şi de tulburări de
personalitate.
In sociologie utilizandu-se frecvent termenul
de “personalitate socială” accentuandu-se
importanţa elementelor sociogene din structura
intima a omului, interiorizarea normelor şi
valorilor în procesul socializării, însusirea
“modelului cultural”, formarea idealurilor,
dezvoltarea conştiinţei.
Termenul “ personalitate”, derivat de la
“persoană”, îsi are originea în limba latina
clasică, unde cuvantul - persoana – desemna
iniţial masca folosita de actori în teatrul antic,
mai tarziu, acest cuvant a dobandit înţelesuri
multiple, funcţionand în mai toate limbile
moderne cu inteles polisemantic, aspect
exterior al omului, amintind de înţelesul original
13
(masca), rolul jucat de un actor, funcţia sociala
îndeplinită de un om, actorul însuşi care joacă
un rol ca şi omul care îndeplineste o funcţie
socială, ceea ce conferă valoarea omului,
calităţile lui.
Personalitatea, dupa psihologul Jean
Soetzel, poate fi definită “din exterior”, ca
efect produs de un individ asupra celorlalţi,
ansamblul trăsăturilor şi conduitelor umane
care provoacă răspunsuri
psihocomportamentale din partea altora, cât şi
din “interior”, ca structură intimă a elementelor
biologice, înascute, instincte, rebuinţe, tip de
activitate nervoasă superioară, psihologice,
limbaj, gândire, imaginaţie, şi sociomorale,
achizitionate în procesul socializării, norme
comportamentale, valori sociale, convingeri,
idealuri etc.
14
Astfel, putem spune ca ceea ce reprezinta
personalitatea este un fapt complex intr-o
continuă modelare, dar şi studiere încă din cele
mai vechi timpuri.
Sunt peste o sută cincizeci de ani, de cand
Goethe a formulat în al sau “Divan” unul dintre
aforismele cele mai citate, asupra vieţii umane :
“Cea mai mare fericire a omului este
personalitatea”. Exprimat astfel, acest adevar
are un caracter prea general, pentru a fi înţeles
în semnificaţia lui adâncă şi în toate implicaţiile
lui.
Personalitatea privită în accepţia ei cea
mai generală, sub incidenţa cercetărilor
psihologiei moderne se înţelege întregul vieţii
noastre individuale, dezvoltată pe constituţia
noastră biologică, prin adaptarea la mediul
15
social şi cultural al comunităţii din care face
parte. Cu alte cuvinte, structura de adâncime a
corpului nostru, rezultat al unei îndelungi
evoluţii biologice, prin integrarea într-o viaţă
culturală, la o socializare a instinctelor, a
fondului temperamental, a funcţiunilor
fiziologice elementare, şi la o viaţă spirituală în
domeniul valorilor culturale.
Realitatea animalicaă primitivă a fiinţei
noastre este chemată la o nouă viaţă, este o
viaţă disciplinată prin muncă, reguli sociale şi
legi morale, animalul din noi devenind om
deopotrivă, printr-o mutuaţie biologică dar şi
printr-o dominare a fondului instinctual. S-a
putut spune ca personalitatea noastră
reprezintă un mănunchi de impulsuri şi nevoi
biologice, disciplinate prin inhibiţii şi dominare
de sine.
16
Personalitatea se formează, se cucereste,
este ansamblul de dispozişii înascute
dobândite, formate şi dezvoltate continuu sub
influenţa factorilor biologici şi a experientelor
personale.
Aceasta “expresie a structurii sale psihice”,
este o dimensiune a omului ce presupune
existenta celorlalte dimensiuni, biologică şi
fiziologică. Natura bio-psiho-socială, asigurand
unui individ buna adaptare originală la mediul
natural şi social. O astfel de personalitate şi o
gandire emoţională dezvoltată il poate ajuta pe
individ să se integreze mai usor în societatea
sa, să se socializeze, dar şi să se descurce în
orice situaţie şi orice ipostază, ceea ce duce la
valorizarea, afirmarea sa.
17
In ultimul timp, numerosi psihologi au
manifestat un interes sporit pentru explicarea
definirii şi formării personalităţii în cadrul
raportului dintre individ şi mediul ambient,
natural şi social.
In opinia lui Vasile Pavelcu, “conţinutul
personalităţii il constituie totalitatea calităţilor şi
însuşirilor, orientarea, înclinaţiile, interesele,
trebuinţele, aptitudinile, etc., apărute pe baza
biologică în relaţiile cu mediul social, în
corelaţiile interne ale trebuinţelor sale.
Definiţia actuală zice că personalitatea
este suma totală a modurilor în care un
individ reacţionează sau interacţionează cu
alţii.
18
Deci, personalitatea este rezultatul
interacţiunii complexe a mai multor categorii de
factori:
moştenirea biologică,
mediul fizic,
cultura,
experienţa de grup şi experienţa
personală.
Individul se naşte cu anumite
precondiţionări rezultate din combinările
genetice ale părinţilor.
În activitatea managerială personalitatea
managerului ocupă un loc important. Termenul
de personalitate este utilizat cu nuanţe
semantice diferite în filozofie, etică, sociologie,
pedagogie şi psihologie. Accepţiunea cea mai
largă i-o dă psihologia. Definirea personalităţii
19
managerului trebuie să respecte criteriile
epistemologice psihologiei generale.
În sens mai larg, personalitatea este
rezultatul dezvoltării însuşirilor persoanei,
iar în sens restrâns, persoana cu aptitudini
deosebite, cu alese însuşiri intelectuale şi
morale, având o contribuţie importantă în
domeniul în care activează.
Personalitatea managerului,
pedagogului este unică şi originală. Fiecare
pedagog, manager porneşte de la o zestre
ereditară unică, şi mai departe pe parcursul
vieţii, desfăşurând numeroase activităţi
pedagogice, încercând o serie de experienţe şi
intrând în anumite relaţii, - toate acestea având
anumite efecte asupra dezvoltării personalităţii
managerului.
20
Personalitatea managerului, pedagogului
face ca fiecare să aibă un mod propriu şi
concret de a fi, de a gândi şi a simţi.
De aceea, personalitatea implică şi
evaluează:
calităţile personale, (despre calităţi vom
vorbi puţin mai detailalt)
rolurile şi statutele de care dispune
managerul.
În perioada îndeplinirii activităţii de
conducere managerul îşi modelează structurile
profunde de personalitate în conformitate cu
împrejurările în care se află şi se dezvoltă
comportamente cu rol-statutul său de manager.
O parte din calităţile psihice ale
managerului apar şi se dezvoltă în procesul
21
activităţii pedagogice sau de conducere. În
acest proces managerul încearcă o influenţă
inversă a mediului înconjurător, care este cu
atât mai puternică, cu cât este mai activ el
însuşi.
2. Factorii ce determină personalitatea
Factorul cel mai important în formarea
personalităţii îl constituie societatea.
Dezvoltarea personalităţii este un proces
complex şi, de regulă, contradictoriu. De
aceea formarea calităţilor necesare
managerului este însoţită de numeroase
dificultăţi.
Dezvoltarea personalităţii acestuia
depinde de:
obiceiurile,
deprinderile,
22
cunoştinţele
şi de experienţa anterioară.
Ţinând cont de transformările petrecute la
nivelul personalităţii managerului, condiţionate
de ceea ce a trăit şi gândit managerul, de
activitatea sa interioară - se impune o pregătire
psihologică.
Personalitatea este setul relativ stabil de
caracteristici psihologice care influenţează
modul în care individul interacţionează cu
mediul său.
Personalitatea unui individ rezumă stilul
său personal de a trata cu lumea!!!
Personalitatea constă dintr-un număr de
dimensiuni şi trăsături care sunt determinate în
23
complex de către predispoziţia genetică şi
trecutul de învăţare pe un termen lung al
persoanei.
Mai cunoaştem încă un factor de influenţă a
personalităţii - situaţia. Astfel, personalitatea
adultului este acum considerată ca fiind
formată:
de factori ereditari,
de mediu şi
schimbate de condiţiile situaţiei .
Situaţia influenţează asupra efectelor
eredităţii şi mediului care, la rândul său,
influenţează şi asupra personalităţii.
Personalitatea individului, deşi stabilă şi
consecventă, se schimbă în diferite
situaţii!!.
24
Situaţiile pot fi diferite, în limitele impuse
asupra comportamentului. În unele situaţii
(biserica, angajare), se limitează mult
manifestarea comportamentului, în altele
(picnic în parc) se limitează mai puţin.
Ereditatea .
Moştenirea biologică nu reprezintă însă
decât materia primă din care se clădeşte
viitoarea personalitate. Aparţinând aceleaşi
specii, oamenii au o serie de caracteristici
biologice comune. În acelaşi timp, fiecare
persoană se naşte cu o serie de particularităţi
biologice care îi conferă un caracter de
unicitate. Personalităţile indivizilor vor prezenta
deci similarităţi şi particularităţi condiţionate
biologic.
25
Ereditatea se referă la acei factori, care au
fost determinaţi prin concepere:
fizicul, genul, temperamentul,
musculatura şi reflexele,
nivelul energetic şi ritmurile biologice -
toate sunt caracteristici, în general, considerate
de a fi complet influenţate de părinţi, adică
caracteristicile lor biologice, fiziologice,
psihologice.
Concepţia ereditară susţine, că o
explicaţie mai subiectivă a personalităţii
individului este structura moleculară a
genelor situate în cromozomi.
Ultimele studii asupra copiilor, au pus baza
unui suport puternic a forţei eredităţii.
Dovezile au evidenţiat caracteristici ca:
ruşinea,
26
frica,
supărarea care sunt cel mai des
cauzate de caracteristicile genetice
înnăscute.
Aceste concluzii sugerează că unele
caracteristici ale personalităţii pot fi create în
acelaşi cod genetic, ce afectează
caracteristicile, ca înălţimea şi culoarea părului.
Concluziile rezultă din cercetările făcute
asupra a o sută de gemeni care au fost
separaţi la naştere şi crescuţi separat. Dacă
ereditatea avea un rol mic sau nu avea deloc în
determinarea personalităţii, s-ar găsi puţine
asemănări între gemenii crescuţi separat. Dar
cercetătorii au observat multe lucruri
comune , pentru aproape fiecare
comportament. O parte semnificativă a variaţiei
între gemeni era asociată cu factorii genetici.
27
Spre exemplu, doi gemeni ce au fost separaţi
39 de ani şi crescuţi la distanţa de 75 km
conduceau acelaşi model de automobil, de
aceeaşi culoare, fumau acelaşi tip de ţigări,
aveau câini cu acelaşi nume şi cu regularitate
se odihneau pe aceeaşi plajă, la 2500 km
departe de casă. Cercetătorii au demonstrat, că
sunt 50% de diferenţiere a personalităţii lor , mai
mult de 30% de varietăţi în ocupaţii şi odihnă.
Dacă, caracteristicile personalităţii ar fi
complet dictate de ereditate ele ar fi fixate la
naştere şi nici o multitudine de experienţe nu
le-ar putea altera. Însă, lucrurile nu sunt aşa.
Factorul mediul.
Mediul fizic a fost considerat de unele
teorii ca un factor determinant în modelarea
personalităţii. Determinismul geografic s-a
28
bucurat mult timp de reputaţia unei teorii
ştiinţifice riguroase. Nu s-a putut însă proba
existenţa unor legături cauzale între condiţiile
mediului fizic şi personalitate. Condiţiile de
mediu fizic por influenţa, fără îndoială, anumite
trăsături de personalitate (indivizii care trăiesc
în zone sărace în resurse au un comportament
mai agresiv decât cei care trăiesc în spaţii
ecologice bogate). Cu toate aceste influenţe, se
poate afirma totuşi că dintre toate categoriile de
factori care influenţează sau condiţionează
personalitatea, mediul fizic are rolul cel mai
scăzut.
Printre factorii pe care experţii îi consideră
că influenţează la formarea personalităţii sunt:
cultura, în care ne aflăm (stabileşte
normele, atitudinile şi valorile ce sunt
trecute de la o generaţie la alta şi
creează consecvenţe în timp);
29
situaţia în familie;
prietenii,
grupul social.
O ideologie, ce este sprijinită intensiv într-o
cultură, poate avea cea mai modestă influenţă
asupra altei culturi. Atenţie!...
Cultura constituie unul dintre factorii
importanţi de modelare a personalităţii.
Trăsăturile culturale ale unei societăţi
generează anumite particularităţi în procesul
socializării, care cuprinde atât elemente
specifice, cât şi elemente generale, comune
majorităţii sau totalităţii membrilor unei
societăţi. Această personalitate a fost denumită
,,modală” – W.Du. Bois (1994) sau ,,de bază” –
R. Linton.
În fiecare societate există unul sau mai
multe tipuri de personalitate.
30
În culturile europene, tipului principal de
personalitate sunt asociate caracteristicile:
sociabilitate,
amabilitate,
cooperare,
competitivitate,
orientate spre practică şi spre eficienţă,
punctualitate.
Familia şi alţi factori de socializare transmit
copiilor aceste caracteristici, conformarea la ele
fiind controlată la nivel de societate. Desigur,
persoanele se conformează în grade diferite
acestor exigenţe şi aşteptări de personalitate.
Legătura dintre cultură şi personalitate este
evidentă, întrucât formarea personalităţii
constă, în mare parte, în interiorizarea
elementelor unei culturi.
31
Într-o cultură stabilă şi integrată,
personalitatea este un aspect individual al
culturii, iar cultura este un aspect colectiv al
personalităţii.
Prin cultură se înţelege totalitatea
elementelor ce alcătuiesc modul de viaţă al
grupului social, comunităţii sau societăţii. Se
identifică două tipuri de ,,elemente”: produse
materiale şi elemente non-materiale ( limbaj,
moduri de gândire şi acţiune structurate şi
împărtăşite de grupuri, norme, obiciuri,
credinţe, valori).
Normele reprezintă reguli de
comportament acceptate sau sunt reguli ce pot
sau nu să fie acceptabile în diverse împrejurări,
orientând fiinţele umane în anticiparea reacţiilor
unora faţă de alţii;
32
obiciurile sunt reguli şi convenţii pe care
indivizii le urmează fără să reflecteze prea mult
asupra lor;
moravurile au semnificaţie de norme
vitale pentru existenţa oamenilor (interzicerea
antropofagiei (canibali), a incestului (legătură
sexuală oprită de legile juridice şi morale, între
părinţi şi copii, sau între fraţi şi surori) etc.),
iar legile, prin sancţionarea lor de către
instituţii statale, au caracter de norme
oficializate.
Principalele orientări care au un rol în
elaborarea unor difiniţii ale culturii şi teorii
despre cultură sunt: evoluţionismul,
istoricismul, difusionismul, funcţionalismul,
configuraţionalismul, structurismul.
Reprezentanţi de marcă: L.Morgan, E.B.Taylor,
B.Malinovschi, P.Andrei, T.Vianu ş.a.
33
Elemente care compun cultura, prezentate
succint anterior, pot avea sau nu un caracter
constrângător în raport cu indivizii unui grup
social sau altul. Încălcarea lor, îndeosebi a
moravurilor, legilor şi normelor, conduce la
aplicarea unui tip specific de sancţiuni –
sancţiunile negative – aplicate de către
instituţii, care se deosebesc de sancţiunile
pozitive (recompense). Sancţiunile, atât cele
negative, cât şi cele pozitive, care sunt de
diferite intensităţi, pot fi formale sau informale.
Din norme, derivă valorile unei culturi,
normele în această relaţie reprezentând reguli
de comportament, iar valorile - criterii de
standarde pentru evaluarea comportamentului.
Exitenţa culturilor nu înseamnă că toţi
indivizii se comportă identic şi întotdeauna la
fel. Cei care împărtăşesc elementele culturii
34
generale, pot să-şi păstreze propriile valori,
norme şi stiluri de viaţă (grupuri etnice,
religioase etc.), generând subculturi.
Sunt însă şi grupuri care resping
elementele culturii generale a societăţii,
intrând în conflict cu trăsăturile dominante.!
În acest caz avem de-a face cu ceea ce poartă
denumirea de contraculturi (secte religioase,
grupuri cu comportamente deviante etc.)
Interpretată ca un ansamblu de valori
materiale şi spirituale care sunt create,
transmise şi asimilate în procesul istoric al
evoluţiei unei colectivităţi sau societăţi, deci ca
un întreg închegat şi integrat, cultura nu poate
fi redusă la suma componentelor sale. Acesta
este şi motivul pentru care ansamblul
menţionat poartă denumirea de integrare
culturală. În acest orizont interpretativ,
35
subculturile şi contraculturile devin elemente
hotărâtoare în discernarea gradului de
integrare a unei culturi.
Modelul socio-cultural are un rol important,
dacă nu hotărâtor în formarea personalităţii.
Cultura fiind un produs specific uman de
interacţiune socială pune în valoare omul cu
virtuţiile, dar şi imperfecţiunile sale,
personalitatea reprezentând, după cum
susţine sociologul american Francis Merril,
aspectul subiectiv al culturii.
Relaţia dintre personalitate şi cultură este
mai pregnant reliefată în definiţia dată culturii
de F. Merril, definiţie care trebuie să ia în
considerare următoarele: cultura este un
produs specific uman de interacţiune socială,
care oferă modele sociale ce sunt acceptate de
către indivizi, este semnificativă pentru că este
simbolică; depinde de funcţionarea societăţii,
36
dar este independentă în raport de indivizi şi
grupuri şi reprezintă un determinant de bază a
personalităţii (Francis Merril, Society and
Culture, Prentince Hall Inc,.1957,p.247).
Dinamica formării personalităţii şi tipurile
de personalitate (cu referinţe mai largi asupra
clasificării sunt lucrările sociologului polonez
Florian Znanieki şi a lui A.Kardiner).
3. Cele “cinci mari” dimensiuni ale
personalităţii
Oamenii sunt unici, oamenii sunt complecşi.
De-a lungul anilor, însă, psihologii au
descoperit că există câteva caracteristici ale
personalităţii, care stau la baza celorlalte.
Aceste caracteristici sunt:
Una din teoriile personalităţii, C.G.Jung ,
clasifică oamenii, dupa felul in care se
raportează la mediul inconjurator, in două tipuri
37
extreme ( extravertit şi introvertit ) şi un tip
intermediar ( ambivalent) :
Extravertiţii – reprezintă gradul în care
cineva este sociabil în opoziţie cu cel care este
timid. Extravertiţii se simt bine în situaţii sociale,
tind să fie prietenoşi, activi şi să folosească
timpul, pentru crearea relaţiilor noi. Este o
persoană orientată spre lumea exterioară, evită
singuratatea, cauta iniţiative şi işi asumă sarcina
conducerii activităţiilor de grup, este agreat de
ceilalti. Isi asumă responsabilităţi sociale,
infruntă riscul, este optimist , iubeste viata plina
de neprevazut.
Extravertitul tipic simte nevoia comunicării
cu ceilalti, are mulţi prieteni, actionează rapid,
este gata de riposte, tinde spre agresivitate ţi işi
pierde usor stăpanirea de sine şi controlul
sentimentelor.
38
Extraversia (arată capacitatea de orientare
a persoanei către exterior, modul de implicare
în acţiune, sociabilitatea).
Intravertiţii - tind să fie rezervaţi şi să
aibă puţine relaţii, se simt mai confortabil în
singurătate. Se caracterizează prin centrarea
asupra lui însuşi, prin orientarea către sine,
persoanele introvertite sunt contemplative,
liniştite, rezervate faţă de alţii, deosebit de
sensibile, sunt mai mult inclinate spre lumea
abstracţiilor decat spre viata practică, dau
dovadă de timiditate ţi lipsă de incredere în ele
însele, işi autoanalizează perpetuu
sentimentele, iau lucrurile în serios, îşi fac
planuri de viitor, evitand actiunea sub impulsul
momentului, duc o viata ordonată.
Ambivalentul-: imbina diferential
caracteristicile ambelor tipuri, prin atenuarea
manifestărilor extreme şi realizarea unui relativ
39
echilibru intre focalizarea atenţiei, a energiilor
atât pe lumea externă cât şi cea internă.
Stabilitatea emoţională – este măsura în
care o persoană are un nivel corespunzător
de control emoţional.
Oamenii cu o stabilitate emoţională înaltă
sunt încrezuţi în forţele proprii şi au o înaltă
consideraţie faţă de ei înşişi.
Persoanele cu o stabilitate emoţională
redusă tind spre îndoiala de sine şi
deprimare. Acest factor abordează
abilitatea persoanei de a rezista stresului.
Oamenii cu stabilitatea pozitivă tind să fie
caracterizaţi ca entuziasmaţi, calmi, siguri.
Acei cu stabilitatea emoţională negativă,
tind să fie nervoşi, deprimaţi şi nesiguri.
40
Stabilitatea emoţională reprezintă
(diferenţe individuale referitoare la
caracteristicile structurii emoţionale).
Gradul de agreare– acest factor se
referă la tendinţa de a fi diferit de alţii.
Oamenii cu înaltă agreabilitate
acceptă armonia mai mult decât
obişnuinţele personale. Ei sunt cooperativi
şi au încredere în alţii, sunt prietenoşi şi
adorabili, calzi şi grijulii.
Oamenii, mai puţin agreabili, tind să
fie reci şi distanţi, se concentrează pe
necesităţile sale personale.
Agreabilitatea - (include diferenţele
individuale relevante de interacţiunea
socială – prietenie, plăcere).
41
Conştiinciozitatea – acest
factor se referă la numărul obiectivelor
asupra cărora persoana este concentrată,
este responsabilă, persistentă, dependentă
şi orientată spre realizare.
Oamenii mai conştiincioşi
sunt de nădejde şi motivaţi pozitiv.
Oamenii mai puţin
conştiincioşi nu sunt de încredere, tind să
fie mai uşor sustraşi, urmând mai multe
obiective şi sunt mai mult hedonistici,
promovează cultul plăcerii.
Conştiinciozitatea (vizează, modul
concret al individului de a aborda sarcinile,
activităţile, problemele care apar în viaţa
lui).
Dispunerea la
experimentare – factorul final se referă
42
unui şir de interese ale individului. Oamenii
extrem de dispuşi la experimentări sunt
fascinaţi de lucruri noi şi inovaţii, sunt
flexibili, tind spre creativitate. Ei tind să fie
imaginativi, înclinaţi spre artă şi
intelectualitate.
Oamenii mai puţin
deschişi sunt predispuşi spre menţinerea
statutului.
Cultura sau intelectul (arată diferitele
caracteristici ale funcţiilor intelectuale –
creativitate, inventitate, deschidere la
experienţă).
Structura şi trăsăturile de bază a
personalităţii se consideră în principiu elaborate
la vârsta de 20-24 de ani –o dată cu trecerea
de la adolescenţa târzie la maturitate.
43
În această structură şi în alte trăsături se
reflectă şi se împletesc într-un mod specific:
1. generalul (,,În anumite privinţe toţi
oamenii sunt la fel”)
2. particularul (,, (,,În anumite privinţe
unii oamenii sunt la fel”)
3. şi individualul (,,În anumite privinţe
nici un om nu este la fel cu celălalt”).
În descrierea şi analiza personalităţii se
apelează la procedeul clasificărilor tipologice.
Criteriile sunt foarte diferite prin conţinutul pe
care-l vizează şi prin aria de cuprindere:
1. criterii temperamentale
(personalităţi introvertite şi personalităţi
extravertite, sau personalităţi
flegmatice, personalităţi colerice etc.);
2. criterii caracteriale (personalităţi
integre şi personalităţi coruptibile);
44
3. criterii aptitudinale (personalităţi
înalt productive şi eficiente, personalităţi
medii, personalităţi clab productive şi
eficiente);
4. criterii de organizare internă
(personalităţi mature şi armonios
dezvoltate, personalităţi mature
accentuate, personalităţi imature etc.).
Aceste dimensiuni sunt relativ
independente.
Cercetările au arătat că în personalitatea
individului există relaţii importante între aceşti
factori şi executarea lucrului. Executarea
muncii a fost definită prin termenii ratei de
performanţă, pregătirea profesională şi
performanţe personale precum ar fi nivelul
salariului etc.
45
În literatura de specialitate se aduc dovezi
că fiecare dintre aceste dimensiuni are
legătură cu performanţa în muncă.
3. Caracteristica conducătorilor în funcţie
de temperament şi resurse energetice
Temperamentul reprezintă temelia
naturală a personalităţii; este prima
dimensiune, cea mai simplă şi mai limpede a
acesteia. Temperamentul şi resursele
energetice conferă latura acţională a
personalităţii.
Fiecare sistem nervos dispune de o forţă
sau energie reprezentând diverse niveluri, de
la slab la foarte puternic. De aici şi rezistenţa
diferită la suprasolicitări de la un individ la altul
- unii rezistă cu uşurinţă factorilor stresanţi,
46
situaţiilor critice, în timp ce alţii nu rezistă nici la
solicitări de nivel mijlociu, îmbolnăvindu-se.
Tipurile nervoase sunt de provenienţă
ereditară şi nu se modifică pe parcurs, trecând
de la o tipologie la alta, intervin mici modificări
o dată cu vârsta, dar nu se ajunge la treceri de
la un tip la altul.
În primul rând, în formă pură nu se
întâlneşte nici un tip de temperament, pentru
fiecare om sunt caracteristice toate tipurile de
temperament, însă unul este dominant.
În al doilea rând, temperamentul fiind
înnăscut, puţin se schimbă pe parcursul vieţii.
De aceea este bine de reţinut acest lucru şi
să nu se încerce a schimba temperamentul
subalternilor, colegilor şi elevilor!!! .
47
Este bine de recomandat indivizilor o
activitate corespunzătoare, în care se poate
manifesta cel mai bine.
În al treilea rând, nu există tipuri de
temperament bune sau rele. Fiecare din ele au
avantaje şi dezavantaje.
Aşadar, există patru tipuri de temperament
după însuşirile sistemului nervos (după
I.P.Pavlov ):
coleric,
sanguinic,
flegmatic,
melancolic.
Colericul este puternic, dezechilibrat,
mobil. Să analizăm următoarea situaţie. Patru
lucrători au întârziat la o şedinţă importantă.
48
Colericul va încerca, prin orice mijloace să intre
la şedinţă. El se va revolta de
comportamentul secretarei – referent al
conducătorului, care nu-i permite intrarea la
şedinţă.
Sanguinicul, va încerca cu un zâmbet s-o
cucerească pe secretară, încercând într-un
mod mai puţin forţat, să intre în biroul unde
are loc şedinţa. Dacă totuşi secretara este un
obstacol, va încerca încă o dată să intre, apoi
se va întoarce şi, fără că să se revolte, va
părăsi anticamera, gândindu-se: ,, n-am reuşit,
atunci Dumnezeu cu dânsa, voi intra la pauză”.
Flegmaticul, întâlnindu-se cu problema
dată, nu se va deranja prea mult, ci, încet şi
liniştit, se va întoarce la activitatea sa şi va
încerca să o îndeplinească minuţios.
49
Melancolicul, va avea emoţii puternice
din cauza întârzierii la şedinţă şi de urmările
posibile.
De temperament sunt legate mai multe
trăsături de caracter ale omului – fapt care se
exprimă prin reacţiile la stimulări, la
circumstanţe, la manierile de adresare către ei
şi se manifestă prin vorbire, fapte, mişcări.
În contextul autoinstruirii unii autori dau alte
tipologii ale personalităţii în contextul valorilor,
cum ar fi.
1. După proprietăţile emotive
(Heymans şi Wiersma):
- emotiv-inactiv-primar (nervos)
- emotiv-inactiv-secundar(sentimental)
- emotiv-inactiv-primar (coleric)
- emotiv-inactiv-secundar (pasionat)
50
- emotiv-inactiv-primar (sangvinic)
- emotiv-inactiv-secundar (flegmatic)
- emotiv-inactiv-primar (amorf)
- emotiv-inactiv-secundar (apatic)
2. După direcţii-valori, adică după
modul în care o persoană se apropie
mai mult sau mai puţin de direcţii-valori
teoretice, economice, estetice, politice,
sociale, religioase:
- tipul teoretic-
- tipul economic –
- tipul estetic –
- tipul social –
- tipul politic –
- tipul religios –
3. După stilul comportării cu elevii
(V.Soroкa – Кosinscкi):
51
- Pedagog teoretic –
- Pedagog realist –
- Pedagog utilitarist –
- Pedagog artist
4. După capacităţi şi caracter (E.
Кosteaşкin):
- intelectual
- emoţional
- hotărâtor
- organizator.
Caracterul, spre deosebire de
temperament, nu apare de la naştere, el este o
formaţie dobândită.
Caracterul poate să fie definit:
drept o constelaţie de atitudini,
valori, norme, acte de conduită,
52
fenomene cognitive, afective şi
volitive, integrate într-un sistem
complex, deschis, ierarhizat, relativ
stabilizat, ce formează esenţa
valorică a persoanei.
caracterul este rezultanta psihico-
morală, instanţa normativă şi
orientativ-acţională a persoanei.
Conţinutul caracterului se exprimă într-o
multitudine de trăsături de caracter.
Aceste trăsături pot fi grupate în trei mari
grupe(după A.Tabachiu):
Grupul I.
orientarea caracterului (care se exprimă
în capacitatea persoanei de a selecta
influenţele externe, naturale şi socio-culturale
după criterii moral–valorice şi de a răspunde la
53
ele prin reacţii atitudinal–comportamentale
adecvate);
bogăţia (prin această trăsătură înţelegem
multitudinea, varietatea şi complexitatea
atitudinilor, valorilor, normelor selectate,
asimilate şi care au devenit elemente relativ
perene ale persoanei, fondul ei psiho-socio-
moral);
stăpânirea de sine (este o însuşire a
persoanei ce se manifestă în posibilitatea de a-
şi domina impulsurile de a amâna reacţia
atitudinal–comportamentală sau, în anumite
condiţii, impuse de împrejurări, de a o
direcţiona în conformitate cu prescripţiile moral–
valorice sau de o suprima total).
Grupul II:
54
consistenţa (se referă la concordanţa
dintre idee, atitudine, vorbă şi faptă, dintre
norma morală şi comportament);
generozitatea (vizează înclinaţia
atitudinal-comportamentală altruistă,
sensibilitatea faţă de nevoile altora, dorinţa de a
de a le veni în ajutor într-o formă dezinteresată,
compasiune şi sentimente de solidaritate
umană faţă de semeni);
puterea (exprimă capacitatea persoanei
de a domina împrejurările şi de a se domina şi
pe sine, fermitatea şi perseverenţa în a-şi
impune atitudinile şi a-şi realiza scopurile cu
mijloace moral-valorice social instituite).
Grupul III:
supleţe (în literatura de specialitate prin
această trăsătură se înţelege deschiderea
persoanei la lumea valorilor, asimilarea
55
continuă a normelor şi transformarea lor în acte
de comportament intrinsec motivate);
disciplină (vizează încadrarea optimă a
persoanei într-un sistem de norme şi
respectarea cu stricteţe a prevederilor sale);
optimism (este trăsătura de caracter ce
exprimă încrederea în sine, în altă persoană şi
în viaţă).
Caracterul se defineşte ca mod de
manifestare a personalităţii în relaţiile omului cu
mediul şi cu sine, mod reglat de normele
sociale ale comportării în cadrul sistemelor
social-istorice;
el reprezintă cea mai înaltă şi mai
sintetică formaţie a personalităţii, fiind
considerat nucleul esenţial al acestuia.
56
Caracterul rezultă din integrarea în anumite
modalităţi de orientare şi conduită a întregii
experienţe de viaţă;
în caracter se manifestă esenţa socială a
omului, configuraţia sa psihică şi se
obiectivează profilul şi valoarea lui
morală.
Calităţile conducătorului
Ce îi determină pe oameni să urmeze un
lider? De ce oamenii acceptă un anumit lider cu
şovăială, iar pe altul îl urmează cu pasiune
până la capătul lumii?
Răspunsul se găseşte în calităţile de
caracter ale respectivei persoane. Pentru a
deveni lider este nevoie de timp. Legea
procesului demonstrează că abilitatea de a
conduce nu se dezvoltă peste noapte, ci zilnic.
O parte din dezvoltarea liderului provine din
57
învăţarea legilor conducerii, deoarece acestea
sunt uneltele care ne arată cum funcţionează
conducerea. Dar să înţelegi ce înseamnă
conducerea şi să o practici sunt două activităţi
diferite.
Totul începe şi se termină cu capacitatea de
a conduce.
Modul în care un lider reuşeşte să înfrunte
circumstanţele vieţii spune multe lucruri despre
personalitatea sa.
Alexandr Solgeniţîn câştigător al premiului
Nobel, scria:,,Sensul existenţei pământeşti
nu stă în prosperitate, aşa cum ne-am
obişnuit să credem, ci în dezvoltarea
sufletului”. Dezvoltarea personalităţii se află în
centrul dezvoltării noastre nu doar ca lideri, ci şi
ca oameni.
58
Ce trebuie să ştie orice om despre
personalitate?
1. Personalitatea înseamnă mai mult decât
un cuvânt. Oricine poate susţine că are
integritate, dar acţiunea este adevăratul indicator
al personalităţii. Personalitatea dumneavoastră
determină cine sunteţi. Cine sunteţi determină
ceea ce vedeţi. Ceea ce vedeţi determină ceea
ce faceţi. De aceea nu veţi putea niciodată să
separaţi personalitatea liderului de acţiunile
sale. Dacă acţiunile şi intenţiile liderului lucrează
permanent una împotriva celeilalte, atunci
examinaţi-i personalitatea pentru a descoperi
de ce.
2. Talentul este un dat, însă caracterul este
o alegere. Oamenii nu deţin controlul asupra
multor lucruri. Nu noi ne alegem părinţii. Nu noi
alegem locul sau împrejurările naşterii şi
59
creşterii noastre. Nu noi decidem asupra
talentelor sau nivelului inteligenţei noastre. Însă
ne putem alege caracterul. De fapt, îl creăm ori
de câte ori facem alegeri - să ne afundăm sau
să ieşim dintr-o situaţie dificilă, să modificăm
adevărul sau să-i acceptăm greutatea, să
obţinem bani prin muncă necinstită sau să
plătim preţul muncii. Aşa cum îţi trăieşti viaţa în
prezent şi optezi pentru un lucru sau altul, aşa
vei continua să-ţi formezi caracterul.
3. Caracterul îţi garantează succesul
durabil în faţa oamenilor Adevărata
conducere implică întotdeauna şi alţi oameni.
(După cum spune un proverb legat de
conducere, dacă crezi că tu conduci, însă
nimeni nu te urmează, atunci te plimbi de unul
singur). Cei care te urmează nu au încredere în
liderii care dovedesc deficienţe de caracter şi nu
vor continua să-i urmeze.60
4. Liderii nu se pot ridica deasupra limitelor
propriului caracter. Aţi întâlnit vreodată oameni
foarte talentaţi care au eşuat brusc atunci când
au atins un anumit nivel al succesului? Cheia
acestui fenomen este caracterul. Steven
Berglas, psiholog la şcoala de medicină Harvard
şi autorul cărţii Sindromul succesului, afirma
că oamenii care ajung la mari realizări, însă
cărora le lipseşte caracterul puternic, care să-i
protejeze de stres, se îndreaptă spre dezastru.
El este de părere că aceşti oameni sunt
destinaţi unuia sau mai multora dintre cele patru
fenomene: aroganţa, durerea însingurării,
căutarea distructivă de aventuri sau adulterul.
Fiecare dintre ele reprezintă pentru un caracter
slab un preţ greu de plătit.
Este necesar să reflectăm puţin:
61
Dacă descoperiţi că unul din cele patru
fenomene, pe care Berglas le-a identificat, a
pus stăpânire pe dumneavoastră, luaţi o pauză.
Faceţi ceea ce este necesar pentru a depăşi
tensiunea succesului dumneavoastră şi căutaţi
ajutor profesionist. Să nu credeţi că momentul
nefavorabil în care vă aflaţi va trece cu timpul cu
ajutorul mai multor bani, sau al prestigiului
crescând. Deficienţele de caracter netratate se
adâncesc o dată cu trecerea timpului, devenind
mai distructive.
Dacă nu te afli în unul din aceste sectoare, ar
trebui totuşi să examinezi condiţia caracterului
tău. Întreabă-te dacă acţiunile şi cuvintele tale se
împletesc întotdeauna. Când spui că vei
îndeplini o anumită sarcină, întotdeauna
acţionezi în consecinţă? Dacă le spui copiilor că
vei ajunge la recitalul sau la meciul lor de fotbal,
vei fi acolo pentru ei? Pot avea oamenii
62
încredere în strângerea ta de mână, aşa cum
au încredere într-un contract oficial?
Aşa cum îi conduci pe ceilalţi acasă, la
muncă, sau în societate, tot aşa trebuie să
recunoşti că personalitatea ta este atuul cel mai
important. G. Alan Bernard, Preşedinte al Mid
Park, a declarat:
„Respectul cuvenit unui lider cere ca etica
acestuia să nu poată fi pusă niciodată la
îndoială. Liderul nu numai că se află
deasupra graniţei dintre bine şi rău, ci
poziţia sa este bine delimitată de „zona gri".
Este necsar uneori să învăţăm:
Pentru a-ţi desăvârşi caracterul, fă
următoarele:
• Caută deficienţele. Acordă-ţi timp pentru a
analiza domeniile majore ale vieţii tale
(muncă, căsătorie, familie, serviciu etc) şi
63
identifică zonele unde este posibil să fi făcut
compromisuri, sau să-ţi fi dezamăgit semenii.
Notează orice întâmplare din ultimele două
luni, pe care ţi-o aduci aminte.
Caută modele. Observă cu atenţie
răspunsurile pe care tocmai le-ai scris pe
hârtie. Există un anumit domeniu în care ai
vreo slăbiciune, sau ai o problemă care
reapare mereu? Modelele detectate te vor
ajuta să identifici problemele de caracter.
•Dă piept cu realitatea. începutul retuşurilor
de caracter vine atunci când îţi accepţi
deficienţele, îţi ceri iertare şi te preocupi de
consecinţele acţiunilor tale. Concepe o listă
cu persoanele faţă de care trebuie să-ţi ceri
iertare pentru faptele tale, iar apoi nu ezita să
îndeplineşti cu sinceritate aceste obligaţii.
•Reconstruieşte. Una este să accepţi faptele
64
din trecut şi alta să construieşti un nou viitor.
Acum că ai identificat zonele tale de
slăbiciune, fă-ţi un plan care te va împiedica
să faci din nou aceleaşi greşeli.
Carisma:
Prima impresie poate pecetlui întâlnire cu
cineva. Cum poţi să fii charismatic?
Preocuparea ta principală trebuie să fie aceea
de a-I face pe ceilalţi să fie mai mulţumiţi de ei
înşişi decât de tine.
(Dan Reiland,)
Majoritatea oamenilor consideră carisma ceva
mistic, aproape nedefinit. Ei consideră că este o
calitate genetică, înnăscută. Carisma este
abilitatea de a-i atrage pe oameni. Şi,
65
asemenea altor trăsături de caracter, ea poate fi
cultivată.
Pentru a deveni genul de persoană care îi
atrage pe ceilalţi, trebuie să pui în aplicare
aceşti indici:
1. Iubeşte viaţa
Oamenilor le plac liderii care se bucură de viaţă.
Gândeşte-te la oamenii cu care doreşti să-ţi
petreci timpul. Cum i-ai descrie? Morocănoşi?
Neprietenoşi? Deprimaţi? Desigur că nu. Ei
sunt persoane optimiste, pasionate de viaţă.
Dacă vrei să atragi oamenii, trebuie să fii
asemenea celor cu care îţi place să-ţi petreci
timpul.
2. Acordă fiecărei persoane nota 10
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi
face pentru oameni - care de asemenea îi face
să se apropie de tine - este să te aştepţi din
66
partea lor la tot ce este mai bun. Eu numesc
acest lucru să acorzi fiecărei persoane nota 10.
Aceasta îi ajută pe ceilalţi să gândească pozitiv
despre propria persoană şi, în acelaşi timp, te
ajută pe tine. Conform spuselor lui Jacques
Wiesel, „Un studiu efectuat pe o sută de milionari
a demonstrat că toţi aveau un numitor comun:
aceşti bărbaţi şi femei de mare succes vedeau
numai partea bună din sufletul oamenilor".
Benjamin Disraeli a înţeles şi a pus în practică
acest concept, fapt ce a constituit unul din
secretele personalităţii sale carismatice. Odată a
declarat: „Cel mai mare bine pe care îl poţi face
pentru celălalt nu este doar să-i arăţi calităţile
tale, ci să le pui în valoare pe ale lui". Dacă îi
apreciezi pe ceilalţi, îi încurajezi şi îi ajuţi să-şi
atingă potenţialul, ei te vor iubi pentru asta.
3. Insuflă oamenilor speranţă
67
Generalul francez Napoleon Bonaparte
caracteriza liderii drept „furnizori de speranţă".
Ca toţi marii lideri, el ştia că speranţa este cea
mai însemnată avere. Dacă poţi fi persoana
care oferă acest dar celorlalţi, ei te vor aprecia
şi îţi vor fi recunoscători pentru totdeauna.
4. Destainuie-te
Oamenii iubesc liderii care le vorbesc despre ei
înşişi şi întâmplările vieţii lor. Pe măsură ce
conduci oamenii, deschide-ţi sufletul în faţa lor.
Împarte cu ei înţelepciunea, resursele tale, şi
chiar invită-i să participe la evenimente speciale.
Acesta este unul dintre lucrurile favorite pe care
trbuie practicate. Natalia, cea mai remarcabilă
gazdă a organizării seminarelor privind
psihologia conducerii, a fost întrebată care este
secretul succesului de a-i convinge pe
conducătorii participanţi in permanenţă la
seminarele organizate şi conduse de ea. „Totul 68
ţine de modul cum îi întâmpini şi cum îi conduci
la plecare", a replicat ea. Când sosea un
musafir, ea îl primea, spunând: „în sfârşit eşti
aici!", şi, pe măsură ce fiecare pleca, spunea
„Regret că trebuie să pleci atât de curând!"
Scopul ei era să se concentreze asupra
celorlalţi, cel mai important lucru este să-i pui pe
ceilalţi pe primul plan. Aceasta înseamnă
carismă !.
Să reflectăm asupra unei delicate întrebări:
Cum te-ai cataloga, referitor la carismă? Ştii
să te faci plăcut de ceilalţi? Cât de mult te
apreciază ei? Dacă răspunsul tău este negativ,
atunci este posibil să întâmpini unul dintre
obstacolele care stau în calea carismei:
Mândria. Nimeni nu doreşte să urmeze un
lider care consideră că este superior semenilor
săi.
69
Nesiguranţa. Dacă nu ai o părere bună
despre propria persoană, nici ceilalţi nu vor
avea.
Caracterul schimbător. Dacă oamenii nu vor
şti niciodată la ce să se aştepte din partea ta,
vor înceta să mai aştepte ceva.
Perfecţionismul. Oamenii respectă dorinţa de
perfecţiune, dar urăsc speranţele deşarte.
Cinismul. Oamenii nu vor să fie conduşi de o
persoană care vede numai partea urâtă a
lucrurilor.
Dacă te poţi feri de aceste „calităţi", poţi
cultiva carismă.
Concluzie
Caracterul se exprimă prin sistemul de
atitudini faţă de oameni, faţă de viaţă, de
propria persoană, faţă de muncă!!!.
70
Ca şi gandirea, personalitatea este un
proces unitar şi complex care se dezvoltă în
timp, se consolidează, devine mai pregnantă,
dacă ca om o ajuţi prin implicarea ta, acţiunea
ta la tot ce te înconjoară, gândirea cu cât este
mai stimulată cu atât ea te va ajuta mai mult în
rezolvarea problemelor. Este ca un circuit ce
merge incontinuu fără a rugini dacă i-se mai dă
şi putin ulei, adică material, se stimulează
activitatea, se ajunge la performanţe, la fel şi în
cazul personalităţii, cu cât este mai armonios
formată cu atât omul va fi mai valoros.
Pentru a se forma şi dezvolta o
personalitate armonioasă nu este suficient doar
dobândirea sa natural/genetic, social, ci şi
corelarea interiorului cu exteriorul. Capacitatea
fiecărui individ de a menţine un echilibru de
sănătate între viaţa mentală şi corp.
71
Orientarea faptelor noastre ca şi ţinta
educaţiei îşi află o întemeiere în dezvoltarea de
totalitate a personalităţii, în permanenta
dezvoltare.
Seneca in lucrarea sa “ despre linistea
sufletului” , spunea ca “trebuie… sa cântărim
ceea ce întreprindem şi să comparăm cu
forţele noastre, cu sarcinile pe care vrem să
le luam, căci lucrătorul va trebui să aibă
totdeauna mai multă energie decât sarcina,
iar aceasta din urmă copleşeste când este
mai grea decât cel ce o ridică “.
Puncte cheie
Învăţământul are misiunea schimbării
de concepţie, de remodelare a
conţinutului, standardelor curriculare
şi profesionale ale culturii învăţării în
contextul europenizării şi
72
internaţionalizării, în baza Culturii,
Credinţei şi Ştiinţei.
Comutarea accentului de la sistemul
de predare , învăţare , evaluare la un
sistem de motivare , de evidenţiere a
vocaţiei în educaţie, de cultură a
învăţării, a formării bazelor măiestriei
şi artei educaţiei la etapa iniţierii
iniţiale,
Formarea personalităţii în baza
concepţiei naţionale, care nu exclude
ştiinţa şi credinţa duhovnicească ,
Noţiunea de personalitate:
- un concept dinamic, ce descrie
creşterea sau dezvoltarea întregului
sistem psihologic a unei persoane;
73
- personalitatea este identificată ca un
tot întreg, dar şi ca elemente aparte.
- personalitatea este suma totală a
modurilor în care un individ
reacţionează sau interacţionează cu
alţii.
Personalitatea adultului este
considerată ca fiind formată:
- de factori ereditari,
- de mediu şi
- schimbată de condiţiile situaţiei.
Dimensiuni ale personalităţii
- Extraversia (arată capacitatea de
orientare a persoanei către exterior,
74
modul de implicare în acţiune,
sociabilitatea).
- Intraversia-- tind să fie rezervaţi şi să
aibă puţine relaţii, se simt mai
confortabil în singurătate.
- Ambivalenţa - imbina diferential
caracteristicile ambelor tipuri,
o Stabilitatea emoţională reprezintă
(diferenţe individuale referitoare la
caracteristicile structurii emoţionale).
o Agreabilitatea - (include diferenţele
individuale relevante de interacţiunea
socială – prietenie, plăcere).
o Conştiinciozitatea (vizează, modul
concret al individului de a aborda
sarcinile, activităţile, problemele care
apar în viaţa lui).
75
o Dispunerea la experimentare (Cultura,
intelectul) arată diferitele caracteristici
ale funcţiilor intelectuale – creativitate,
inventitate, deschidere la experienţă).
Tipuri de temperament după însuşirile
sistemului nervos:
- coleric,
- sanguinic,
- flegmatic,
- melancolic.
Caracterul poate să fie definit:
- drept o constelaţie de atitudini,
valori, norme, acte de conduită,
- fenomene cognitive, afective şi
volitive, integrate într-un sistem
76
complex, deschis, ierarhizat, relativ
stabilizat, ce formează esenţa
valorică a persoanei.
- caracterul este rezultanta psihico-
morală, instanţa normativă şi
orientativ-acţională a persoanei.
77