Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 604 Mai 2014 8 pagini

Cea mai scurtă Evanghelie, care seciteşte în Duminica după Înălţarea SfinteiCruci, are doar 4 versete scrise subinspiraţia Duhului Sfânt, de SfântulApostol şi Evanghelist Marcu.

Iisus Hristos Domnul, se adreseazămulţimii adunate şi ucenicilor săi, zicând :« Oricine voieşte să vină după Mine, să selepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Miurmeze Mie”. (Marcu 8, 34)

Lepădarea de sine este lucrarea ceamai grea pentru fiinţa omenească, în caretrăiesc dimpreună, suflet şi trup. În tottimpul vieţii, de la naştere până la mareatrecere, în Ţara de pesteveac, între suflet şi trupeste o continuă războire.

Cine nu ştie, dacă segândeşte puţin şimeditează, câtă luptăduce trupul ca să învingăsufletul şi sufletul săînvingă trupul?Permanent avem în noiterenul de dispută, fie căo arătăm sau nu, fie că ospunem sau o trecem cutăcere înţeleaptă şi n-odescoperim decât luiDumnezeu, duhovniculuisau celor mai apropiaţide sufletul nostruzbuciumat.

Marele ApostolPavel, era cuprins, ca şi noi, de zbuciumulrăzboinic dintre trup şi suflet: „Că, dupăomul cel lăuntric, - sufletul -, mă bucur delegea lui Dumnezeu; dar văd în mădularelemele o altă lege, luptându-se împotrivalegii minţii mele şi făcându-mă rob legiipăcatului, care este în mădularele mele. O,om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi detrupul morţii acesteia?” (Romani 7, 22-24)

Numai după ce facem pace între ceidoi luptători – trup şi suflet – doar atuncisuntem pregătiţi să luăm crucea, cu toatesuferinţele ei, şi să urmăm pe Hristos Iisus,şi aceasta nu doar când ne aducem amintede Dumnezeu, ce în „fiecare zi”, aşa cumcitim în singurul loc din Sfânta Scriptură,la Sfântul Evanghelist Luca 9, 23!

Aşa vom înţelege mai bine că lucrareaduhovnicească este comoara de aur cu care

ne putem prezenta în faţa lui Dumnezeu.Atunci vom pricepe ceea ce ne spuneEvanghelia: „Căci cine va voi să-şi scapesufletul îl va pierde, iar cine va pierdesufletul său pentru Mine şi pentruEvanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8,35) – îl va mântui – adică, împlinindporuncile evanghelice ne vom bucura derăsplata promisă de Iisus Hristos Domnul.

Sufletul nostru este darul luiDumnezeu, precum şi trupul nostru estetemplu al Duhului Sfânt, aşa cum scrieSfântul Pavel creştinilor din Corint: „Saunu ştiţi că trupul vostru este templu alDuhului Sfânt care este în voi, pe care îl

aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi aivoştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ!Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostruşi în duhul vostru, care sunt ale luiDumnezeu.” (I Corinteni 6, 19-20).

Doar într-un templu curat şi sfânt,care trebuie să fie trupul nostru, poatevieţui în pace sufletul nostru.

Aceasta este lucrarea cea mai grea avieţii noastre, viaţă, pe care ne-a dăruit-oDumnezeu din iubirea Sa cea veşnică!

Primejdia cea mai mare care nepândeşte mereu este pierderea sufletuluinostru în mărunţişurile din fiecare zi şi nuputem cu nimic repara această marepagubă a vieţii noastre, dacă nu ascultămşi împlinim, cuvântul Domnului: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumeaîntreagă, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce-

ar putea să dea omul, în schimb, pentrusufletul său?” (Marcu 8, 36-37). Ne apucăîngrijorarea cea mare pentru viaţasufletului nostru şi ce răspuns vom da laînfricoşătoarea judecată, marele şidefinitivul examen al vieţii noastre, la caretrebuie să ne gândim cu cea mai mareresponsabilitate.

Nimic să nu punem mai presus demântuirea sufletului nostru!

Cât trăim în viaţa aceasta, atât descurtă şi anevoioasă, trebuie să mărturisimcredinţa în Dumnezeul, cel în Treimelăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi să nune ruşinăm de această lucrare, în faţa

neamurilor din care facemparte, aşa cum citim în SfântaEvanghelie: „Căci cine se varuşina de Mine şi de cuvinteleMele, în neamul acestadesfrânat şi păcătos, şi FiulOmului Se va ruşina de el,când va veni în slava TatăluiSău, cu sfinţii îngeri” (Marcu8, 38).

Starea cea mai înaltă lacare trebuie să ajungem,fiecare dintre noi, este de a nerăstigni în fiecare zi, adică săspunem NU tuturor păcatelorcare ne dau târcoale.

Sfântul Apostol Pavel neîndeamnă să pornim pe celmai sigur drum: „M-amrăstignit împreună cu Hristos;

şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte înmine. Şi viaţa mea de acum, în trup, otrăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu,care M-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi,pentru mine.” (Galateni 2, 20)

Doamne, Iisuse, ajută-ne să Te iubimşi să ne răstignim păcatele ce ne încearcăîn fiecare zi şi să Te mărturisim cu faptelenoastre cele bune!

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Cele patru versete mântuitoare

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada �epe� Vod� nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e›mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuțã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583›2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Pilda creștină

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multerugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu săcitesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mărog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atuncicând mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletulmeu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun dinnou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fiefrumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucruspun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bunărugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să terogi toată viaţa de acum înainte!".

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este unadintre cele mai însemnate pentru creştini, întrucâtîmpăratul Cons tantin i-a eliberat de sub prigoanapăgână prin Edictul de la Mediolanum din 313 şi toatăactivitatea sa, sub sfatul mamei sale, Elena, a fost unade protectorat faţă de noua religie. ÎmpăratulConstantin cel Mare (272-337) a devenit nu doareliberatorul creştinilor, ci şi protectorul lor. Pri mulîmpărat creştin din istorie, la îndemnul mamei sale, şi-a luat drept consilieri în treburile imperiale pe uniidintre episcopii vremii, aşezând în funcţii deconducere oameni care credeau în Hristos.

Convertirea lui Constantin cel Mare s-apetrecut în mod miraculos. I s-a arătat în vis crucea luiHristos pe cer, sub forma unor stele luminoase şideasupra ei scria în latină că în acel semn va învinge.Hristos i-a spus că îl va birui pe împăratul Ma xenţiu -care se purta rău cu creştinii - dacă va însemna ostaşiicu acel semn. Când s-a trezit, împăratul a ordonat cape coifurile şi pe armele soldaţilor să fie făcut semnulcrucii şi monograma lui Iisus Hristos. Cu o armată de20.000 de soldaţi a învins oastea de 150.000 a luiMaxenţiu.

Printre meritele Sfântului Constantin cel Mare senumără convocarea primului Sinod Ecumenic.Sinodul s-a petrecut la Niceea, aproape de locul pecare împă ratul a ridicat cetatea care îi poartă nu mele,Constantinopol, în anul 325. La acest prim sonod carea reunit toţi episcopii creştini ai lumii au participat şiSfântul Nicolae, Sfântul Spiridon al Tri mitundei şiSfântul Atanasaie al Alexandriei, care, împreună cuceilalţi ierarhi, l-au pus la punct pe Arie, episcopuleretic care răspândea o învăţătură greşită despre firealui Hristos. Acolo, la Niceea, sfinţii părinţi au alcătuitprima parte a simbolului de credinţă, prin care măr tu -risim că Hristos este “Dumnezeu adevărat dinDumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de ofiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut”. LuiConstantin i se datorează instituirea prin lege asărbătorii duminicii ca zi de odihnă în tot imperiul. Totel a dăruit bisericii casele imperiale de judecată,celebrele basilici de mai târziu, şi a scutit biserica dedări.

Sfântul Constantin le-a restituit averile creştinilorpersecutaţi şi a creat cadru legal pentru a fi îngrijiţibătrânii, orfanii şi săracii, a dat legi care întăreau căsă -to ria şi pedepseau adulterul şi violul, a in terzispractica uciderii copiilor, care era una răspândităprintre romanii păgâni în sacrificiile către zei.

Sfântul Constantin este ctitor alături de mamasa, Sfânta Elena, al Bisericii Învie rii de la Ierusalim(construită în anul 335), dar şi al altor biserici înIerusalim, Roma, Nicomidia şi Antiohia. S-a botezat lasfâr şitul vieţii, la începutul lunii mai, şi a murit de

Rusalii, la 22 mai, în acelaşi an, 337, spune biografulsău, Eusebiu de Cezareea, celebrul scriitor bisericesc.Sfinţii care au analizat viaţa împăratului consi derăbotezul târziu al lui Constantin drept o dovadă de tactşi înţelepciune, ştiut fiind că botezul curăţă toate

păcatele de până atunci, dar este posibil să fi fost şi unact de diplomaţie politică a unui împărat cu vederi şicredinţă creştine într-o lume păgână.

Mama sa, Elena, poate fi considerată modelul demamă care îşi educă fiii în credinţa şi dragostea luiHristos, călăuzită de puterea crucii. Existenţa crucii amarcat-o şi pe ea, la propriu, ca şi pe fiul ei.Împărăteasa Elena a mers la Ierusalim pe urmeleMântuitorului, pentru a afla unde este crucea pe care afost răstignit Domnul Hristos. Aflând-o pe Golgota,tot poporul s-a bucurat pentru această aflare a sfinteicruci la 14 septembrie 326, iar împărăteasacredincioasă a ridicat acolo biserică. Prin râvna şi cubanii ei, Sfânta Elena a ridicat multe bi serici, iar pefiul său l-a sfătuit neîncetat să meargă pe calea luiHristos şi s-a rugat pentru el ca o mamă iubitoare.Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena sunt reprezentaţitotdeauna în iconografie alături de cruce, ca semn alimportanţei acesteia în viaţa lor, simbol al jertfei şi aliubirii pentru Mântuitorul.

Pentru noi, românii, Sfinţii împăraţi Constantin şiElena sunt modele de sfinţi credincioşi şi iubiţi,dovadă numele lor atât de răspândite, cât şi multelebiserici ridicate în cinstea lor. Printre acestea, cele maide seamă sunt: Catedrala Patriarhală, unde se aflăpărticele din moaş tele Sfinţilor prăznuiţi, MănăstireaHu rezi (Vâlcea), Mănăstirea Crasna (Pra hova),Biserica din Letca Nouă (Giur giu), unde se află icoanafăcătoare de minuni a Maicii Domnului, MănăstireaSfânta Elena de la Costineşti (Constanţa), Schitul de laBaraju-Leşu (Bihor) și multe alte sfinte locașuri.

Sărbătoarea de la 21 mai în tradiția populară

Este interesant de reținut că, în tradiţiapopulară, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şiElena este numită şi Constandinul Puilor sauConstantin Graur. După ce le-a fost dezlegat glasul laVlăsie, la 11 ianuarie, iar perioada de împerechere şide construire a cuiburilor (la Dragobete) s-a încheiatde multă vreme, păsările au deja pui pe care îi învaţăsă zboare. Deci, în popor se consideră aceastăsărbătoare și ca ziua când păsările încep să învețe săzboare.

Tot în folclorul românesc, ziua se serbează înspecial pentru apărarea recoltelor. În trecut existaobiceiul ca, pentru a preîntâmpina distrugereastrugurilor de către grauri, podgorenii să nu lucreze înaceastă zi. De aceea nu se muncea pământul, iar celorcare lucrau în această zi li se “ardeau” bucatele pecâmp. Tot prin tradiţiile transmise de la o generaţie laalta, păstorii hotărăsc în această zi, a Sfinţilor ÎmpăraţiConstantin şi Elena, cine va fi baci şi unde vor fifăcute stânele. Totodată, laptele de la oile fiecăruiaeste măsurat şi cantitatea este însemnată pe răboj (otăbliţă de lemn). Se fac ritualuri specifice pentruapărarea stânelor şi ciobanilor de forţe malefice, prinaprinderea “focului viu”, alungarea vrăjitoarelor carefură soporul laptelui prin strigăte şi zgomoteputernice. Tot în tradiția popular, se mai spune, deasemenea, că pentru a avea sorţi de izbândă în oriceîncercare este bine să împarţi cruciuliţe tuturorcunoscuţilor.

În încheiere, amintim faptul că SfințiiÎmpărați Constantin și Elena sunt apărătorii spiritualiai orașului Pitești, fapt care este evidențiat în toți aniiprintr-o slujbă religioasă oficiată în fața Primăriei decătre un sobor de preoți, prin care se cere mijlocireasfinților împărați pentru ocrotirea urbei noastre.

Pr. Florin IORDACHE

Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena

3

Argesul Ortodox

Între ctitoriile( ) înălţate de Constantin cel Mareîn vechea capitală, la Roma,cea mai importantăconstrucţie rămasă întreagă până astăzi, esterenumitul Arc de Triumf, edificat, începând de lafinele anului 313, peste aşa numita Via Triumfalis,consacrată celebrării marilor victorii, cum a fostconsiderată şi biruinţa definitivă asupra lui Maxenţiude la 28 octombrie 312.

Arcul a fost inaugurat la 25 iulie 315, în contextulsărbătoririi a zece ani de domnie a împăratului(decennalia).

A fost ultimul monument triumfal de acest tipînălţat la Roma, dar cel care, pe drumul careurmează acea renumită Via Sacra de la Câmpul luiMarte şi Circus Maximus spre Forul Roman şiCapitoliu, precede alte două monumenteasemanătoare mai vechi: Arcul lui Titus (79-81) şicel a lui Septimius Severus (193-211).

Dimensiunile sale suntimpresionante: înălţimea de 21,10m, lăţimea totală 25,70 m, şigrosimea 7,40 m. Are treideschideri terminate în arc decerc, dintre care cea din mijlocmascara 11,50 m înăltime şi odeschidere de 6,50 m, în vreme celateralele se opresc la 7,40 mînălţime, şi au o deschidere denumai 4,40 m. A fost construit din

blocuri de marmură în parteainferioară şi din zidărie de

carămidă în partea superioară aatticului.

Din punct de vederecompoziţional Arcul de Triumf al

lui Constantin reprezintă o sinteză de elemente noi,realizate special pentru el, şi grupuri consistente defragmente reutilizate de la monumente similare maivechi din vremea împăraţilor Traian (98-117),Hadrian (117-138) şi Marcus Aurelius (161 -180).

Fusurile celor 8 coloane ce decorează feţeleprincipale ale arcului, împreună cu capitelurile lor şi

cornişa care le uneşte la baza atticuluidatează, toate, de pe la mijlocul secoluluial ll-lea.

De la un monument triumfalaparţinând epocii lui Traian provin patrureliefuri sculptate în plăci de marmură,dintre care două dispuse pe laturile de estşi vest ale pasajului central şi celelaltedouă pe părţile laterale ale atticului,precum şi 8 statui de prizonieri daciaşezate deasupra coloanelor de pe celedouă faţade ale monumentului.

Reliefurile menţionatefigurau, iniţial,într-o frizădin Forul lui Traian, lungăde 20 m şi largă de 3 m,menită, ca şi metopelevestitei Columne, săglorifice cucerirea Daciei,reluând evocareaevenimentelor de acolo deunde aceasta se încheia peColumnă. Trei scenereprezintă luptele dintreromani şi daci, două pesoldaţii romani escortândprizonieri daci, şi ultima, ceade-a şasea, intrarea triumfalăa împăratului la Roma.

Statuile de prizonieri daci,păstrate în original numai de

la umeri în jos, au capetele sau alte părţicompletate de sculptorul Pietro Braccipe la 1733-1734 din porunca PapeiClement al Xll-lea, ca şi o statuieîntreagă refăcută de acelaşi artist şi aşezată pe faţadasudică, în dreapta pasajului central.

Epocii lui Hadrian îi aparţin 8 medalioanecirculare situate, două câte două, pe faţadeleprincipale, deasupra pasajelor laterale ale arcului.

Ele reprezintă scene de vânătoare de urs, mistreţ şileu, precum şi sacrificii aduse zeilor Silvanus,Diana, Apollon şi Hercules. Semnificativă aparemodificarea chipului lui Hadrian în cel al luiConstantin în scenele de vânătoare, şi respectiv încel al lui Constanţiu Chlor, sau, mai probabil, al luiLiciniu în scenele de sacrificiu.

În ceea ce priveşte fragmentele din epoca luiMarcus Aurelius, ele sunt în număr de 8, reprezintălupte victorioase ale acestuia cu germanii şi sarmaţii,şi apar dispuse două câte două la partea superioară aatticului, flancând, pe ambele faţade principale,textul uneia şi aceleiaşi inscripţii dedicate de Senat şide poporul roman triumfului împăratului Constantincel Mare (,,Maximo") care,,,prin inspiraţie divină"(instictu divinitatis] şi prin mareţia spiritului a învinspe,,tiranul" Maxenţiu.

În sfârşit, pe feţele principale ale arcului, deasuprapasajelor secundare, precum şi pe parţile laterale, în

poziţii proeminente, de maximă vizibilitate, chiarsub cornişa atticului sunt dispuse metopele unei frizecontinue de reliefuri lucrate special pentruglorificarea victoriei lui Constantin cel Mare încampania împotriva lui Maxenţiu şi care reprezintăepisoade semnificative din această campanie:

plecarea trupelor constantiniene de laMediolanum, asediul Veronei, bătălia de la PonsMilvius, intrarea triumfală a lui Constantin înRoma, împăratul victorios vorbind poporului înForum şi împărţirea de daruri catre popor. Acestereliefuri au fost executate pe loc, atunci cândstructura arcului era gata pregătită pentruamplasarea lor. Proporţiile personajelor nu suntcele naturale, ci ţin seama de rangurile ierarhice,împăratul fiind întotdeauna supradimensionat faţăde suita sa, şi încă şi mai mult faţă de personajelecomune, el fiind, totodată, reprezentat întotdeaunafrontal, ca un privilegiu rezervat rangului suprem,imperial, întruchipând însăşi maiestatea divină(divina maiestas).

Pr. dr. Viorel GEORGESCU

ARCUL DE TRIUMF AL SFÂNTULUI CONSTANTINARCUL DE TRIUMF AL SFÂNTULUI CONSTANTIN

4

Argesul Ortodox

Raportul dintre mila lui Dumnezeu şipedeapsa pe care o îngăduie el asupra noastră esteextrem de mare. Un raport foarte mare, de 250 la1. Să fii doar o dată pedepsit şi de 250 de oribinecuvântat. Citim în Sfânta Scriptură faptul că:“Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toatecuvintele acestea şi a zis: “Eu sunt DomnulDumnezeul tău, Care te-a scos din pământulEgiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezeiafară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit şi niciun fel de asemănare a nici unui lucru din câtesunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos,şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu teînchini lor, nici să le slujeşti, că Eu, DomnulDumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, carepedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Măurăsc pe Mine, până la al treilea şi al patruleaneam, şi Mă milostivesc până la al miilea neamcătre cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncileMele.“ (Ieşirea 20,1-6).

Aflăm în Sfânta Carte, despre robulDomnului, Moise, care, atunci în situaţia în carepoporul era însetat datorită lipsei apei în pustie,a strigat către Moise, iar Moise a spus Domnuluiaceastă situaţie şi Domnul ia spus : “Şi a grăitDomnul cu Moise şi a zis: “Ia toiagul şi adunăobştea, tu şi Aaron, fratele tău, şi grăiţi stânciiînaintea lor şi ea vă va da apă; şi le veţi scoateapă din stâncă şi veţi adăpa obştea şidobitoacele ei”.(Numeri 20,7-8). Iar Moise aîndeplinit porunca Domnului, însă a uitat să deaslavă lui Dumnezeu pentru măreţia Lui,referindu-se doar la îndărătnicia poporului şi lafaptul că « noi », adică el şi Aaron « vă vomscoate apă ». Pentru faptul că nu a dat slavă luiDumnezeu, acolo în pustie, când a lovit stâncade două, după care a curs apa, Domnul i-a spus cănu va intra nici el şi nici Aaron în Ţara Canaan. “Aluat deci Moise toiagul din faţa Domnului, cumporuncise Domnul. Şi au adunat Moise şi Aaronobştea la stâncă şi a zis către obşte: “Ascultaţi,îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta văvom scoate apă?” Apoi şi-a ridicat Moise mâna şia lovit în stâncă cu toiagul său de două ori şi aieşit apă multă şi a băut obştea şi dobitoacele ei.Atunci a zis Domnul către Moise şi Aaron:“Pentru că nu M-aţi crezut, ca să arătaţi sfinţeniaMea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nuveţi duce voi adunarea aceasta în pământul pecare am să i-l dau”.“ (Numeri 20,9-12).

Atunci când citeşti Sfânta Scriptură îţi puiîntrebarea, oare de ce fost atât de categoric şi dedrastic Bunul Dumnezeu cu Moise şi Aaron.Moise a greşit şi el o dată. Era om, iar ca oameninoi greşim. Oare de ce nu îngăduia Dumnezeu săajungă Moise în Canaanul, pe care el şi-l doreaatât de mult. Pentru a ajunge în acea ţară promisăde Dumnezeu, Moise a fost dispus să renunţe latronul Egiptului, să ajungă în pustie un cioban laoi, în condiţii grele, dar totuşi spera la Canaanulpromis. Chiar dacă Moise nu putea înţelegehotărârea lui Dumnezeu, de a nu-l lăsa să ajungăîn Canaan, Moise mai avea la îndemână unprocedeu de care s-a gândit să se folosească şianume - rugăciunea. De câte ori nu se rugaseMoise Domnului şi cât de minunat i-a răspunsDomnul. Credea el că şi de data asta aşa se va

întâmpla şi Domnul îi va asculta rugăciunea şi-iva permite să ajungă în Canaan. Iată ce spuneSfânta Scriptură: “În vremea aceea, m’am rugatDomnului, şi am zis: Stăpâne Doamne! Tu aiînceput să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mânaTa cea puternică; căci care este dumnezeul acela,în cer şi pe pamânt, care să poată face lucrări caale Tale şi să aibă o putere ca a Ta? Lasă-mă, Terog, să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo

de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!“(Deut.3,23-25).

Rugăciunea lui Moise poate fi împărţită îndouă părţi şi anume în prima parte Moise îl laudăpe Dumnezeu şi spune că nu-i nimeni ca El şinimeni nu are puterea Lui şi nu poate să facăminuni ca El. “Stăpâne Doamne! Tu ai început săarăţi robului Tău mărirea Ta şi mâna Ta ceaputernică; căci care este dumnezeul acela, în cerşi pe pamânt, care să poată face lucrări ca aleTale şi să aibă o putere ca a Ta?“ (Deut.3,24).Această metodă, de a cere şi obţine ceva, erafolosită şi în vremea aceea atunci când voiai săobţii ceva de la cineva îl lăudai bine şi după aceeaurma cererea. După ce îl lăudai bine pe cineva eracam ruşinos să fii refuzat. Şi Moise a încercat înfelul acesta să se roage. L-a lăudat pe Dumnezeuşi după aceea a venit cu cererea : Lasă-mă, Te rog,să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo deIordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!“(Deut.3,25.) Interesant este faptul că Dumnezeunu răspunde în direcţia dorinţei lui Moise, ci îispune : “Dar Domnul S’a mâniat pe mine, dinpricina voastră, şi nu m’a ascultat. Domnul mi-azis: Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta.Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spreapus, spre miază noapte, spre miază zi şi sprerăsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu veitrece Iordanul acesta.“ (Deut.3,26-27). “Tot înziua aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:“Suie-te în muntele acesta al Abarimului, în

muntele Nebo, care este în pământul Moabului, înfaţa Ierihonului, şi priveşte asupra Canaanului,pe care-l dau în stăpânirea fiilor lui Israel. Şimori pe munte şi te adaugă la poporul tău, cum amurit şi Aaron, fratele tău, pe muntele Hor şi s-aadăugat la poporul său, Pentru că aţi greşitînaintea Mea în mijlocul fiilor lui Israel, la apeleMeribei, la Cades, în pustiul Sin, şi pentru că n-aţi arătat sfinţenia Mea între fiii lui Israel. Numaide departe vei vedea pământul pe care Eu îl daufiilor lui Israel, dar de intrat nu vei intra înpământul acela”. (Deut.32,48-52).

Se întâmplă un lucru foarte interesant şianume faptul că nu numai că lui Moise nu ipermite să intre în Ţara Canaanului, dar i se spunesă-l prwegătească pe Iosua pentru a duce poporulîn Canaan : “Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l, şiîmbărbătează-l; căci el va merge înainteapoporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţăriipe care o vei vedea.“ (Deut.3,28). Moise putea fiispitit să gândească faptul că de ce ar mai trebuisă-l întărească, să-l pregătească el pe Iosua, dacăacesta oricum părea mai pregătit, din moment ceDomnul l-a ales să ducă el poporul în Canaan.Moise, chiar dacă nu înţelege planul luiDumnezeu, face tot ce i se cere. Nu era uşor săaccepte că el nu va intra în ţara făgăduinţei şitotuşi să-l pregătească pe cel ce urma să îi ialocul: “Apoi a chemat Moise pe Iosua şi înainteaochilor tuturor Israeliţilor i-a zis: “Fii tare şicurajos, că tu vei intra cu poporul acesta înpământul pe care Domnul S-a jurat părinţilor luisă i-l dea şi tu î-l vei împărţi în părţi de moştenire.Domnul Însuşi va merge înaintea ta; El Însuşi vafi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici te vapărăsi; nu te teme, nici nu te spăimânta”.“(Deut.31,7-8).

Ce exemplu de credinţă ne oferă şi nouăastăzi, Moise ? Chiar dacă nu a putut înţelegehotărârea lui Dumnezeu, nu i-a scăzut credinţa, ciMoise a împlinit cuvântul Domnului şi s-a urcatpe vârful muntelui, să vadă ţara aceea bună şimănoasă, fiind gata să-şi încheie viaţa acolo, cucredinţa neştirbită în Dumnezeul lui: “Atunci s-asuit Moise din şesurile Moabului în MunteleNebo, pe vârful Fazga, care este în faţaIerihonului, şi i-a aratat Domnul tot pământulGalaad până la Dan, Tot pământul lui Neftali, totpământul lui Efraim şi Manase şi tot pământul luiIuda până la marea cea de la asfinţit, Partea de lamiazăzi a ţării, şesul Ierihonului, cetateaPalmierilor, până la Ţoar. Şi i-a zis Domnul:“Iată pământul pentru care M-am jurat luiAvraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţieitale îl voi da. Te-am învrednicit să-l vezi cu ochiităi; dar în el nu vei intra! Şi a murit Moise, robullui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, dupăCuvântul Domnului; Şi a fost îngropat în vale, înpământul Moabului, în faţa Bet-Peorului, darnimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua deastăzi.“ (Deut.34,1-6).

(contimuare în pag. 7)

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Să nu pui niciodată la îndoială planurile Domnului !

5

Argesul Ortodox

Pe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie sătrăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţisuntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cuaspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şialtceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct devedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noiimpulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinescduhovniceşte!...

Tinerii vin întotdeauna cu prospeţimea şisinceritatea lor în modul de a aborda adevărurilevieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordatsocietăţii pentru a se putea elibera de servituţilededublării. Puritatea, curăţia, sinceritatea,spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea, cumultă obiectivitate şi imparţialitate, a problemelorlumii post - moderne pot veni în sprijinul maturilorşi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite deatâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, larândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trecedin nou prin astfel de experienţe!...

Tinerii trebuie să fie chemaţi să facă partedin viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără eicu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şiînaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cumai multă dificultate!... Ei trebuie să vină la unsoroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-nBiserică, cu un „snop” şi un „buchet” de faptestrâns legate cu firul de cicoare al dragostei deDumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca partea întregului Ecleziei!...

Tinerii, cu a lor tinereţe spirituală –care trebuie să fie o stare a „duhului” iar nudoar a vârstei, sunt chemaţi să reevaluezeatitudinea apologetic–mărturisitoare şimisionară în aceste vremuri de acţiuniprigonitoare, concertate împotriva Bisericiiîntr-un număr mare şi variat dintre careamintim câteva cum ar fi: desacralizarea,secularizarea şi laxismul religios, arghirofilia şihedonismul precum şi iconoclasmul post-modern, cu care ne confruntăm în aceste zile!...Toate acestea duc la înmulţirea păcatului şi apatimii, care ajung să fie considerate drept„fireşti” şi „normale” ori ele, de fapt, nesecătuiesc şi ne vlăguiesc, din punct de vedereduhovnicesc!... Pentru combaterea acestoraeste nevoie de canalizarea tuturor energiilorsufleteşti şi trupeşti ale omului, cu multdiscernământ, bine ştiind că cei cu care neluptăm sunt fără de trupuri, răcnind ca un leucăutând pe cine să înghită, şi să facem toateacestea convinşi fiind că suntem membriiBisericii lui Iisus Hristos, pe care, potrivitasigurărilor Sale, nici porţile iadului nu o vorbirui!...

Elevul creştin, de pildă, este misionarprin propriul exemplu, dar şi prin dialogul cuceilalţi de lângă el: părinţi, colegi, prieteni,profesori etc. Cei trei factori importanţi îneducaţie - familia, şcoala şi Biserica - trebuie săaibă acelaşi scop: formarea personalităţii complexea tânărului, inclusiv pe plan religios, pentru căelevul educat în spiritul responsabilităţii, alrespectului faţă de oameni şi al dragostei deDumnezeu se va dezvolta şi modela armonios,precum misionarul perfect, Mântuitorul nostru IisusHristos.

Pentru tânărul creştin, lumea contemporanăse prezintă ca un mozaic de idei şi concepţii dincare trebuie să selecteze şi să promoveze binele.Selectarea binelui este o acţiune influenţată în maremăsură de educaţie, iar atunci când vorbim deeducaţie ne gândim la familie, şcoală şi Biserică(„Misiologie ortodoxă“, Pr. Prof. Univ. Dr.Gheorghe Petraru).

Vârsta adolescenţei este o perioadă aprovocărilor, în timpul căreia tânărul are de făcutalegeri majore, alegeri pentru care este responsabil,în virtutea maturităţii sale; trebuie să aleagă întreideal şi imoral, între bine şi rău, între Dumnezeu şidiavol, între creştinism şi orice altceva. Înadolescenţă, omul trăieşte suspansul întrebărilor, iarrăspunsurile pe care le alege devin principii dupăcare el îşi confirmă poziţia. În adolescenţă, aparecererea exigentă de a fi aderent la un grup cuinterese comune.

Tânărul îşi canalizează energiile spre adeveni un om credincios, sprijinitor, apărător şimărturisitor, regăsindu-se în postura de misionar alBisericii. Conştient sau nu de calitatea sa demisionar, adolescentul creştin ajunge să facămisiunea aceasta „care are un caracter bivalent: el

mărturiseşte prin propriul exemplu sau, pur şisimplu, vorbind direct cu ceilalţi“ (Pr. Prof. Univ.Dr. Valer Bel, „Misiune, parohie, pastoraţie“).

În primul rând, trebuie precizat cămisionarul perfect - ca model pentru toţi - este, aşacum arată Părintele Profesor Mihai Himcinschi înlucrarea sa „Misiune şi dialog“, „Dumnezeu Unic înFiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, prin pregătireatreptată, sistematică şi pedagogică a poporuluiiudeu pentru venirea Fiului; Mântuitorul lumii,Care a săvârşit lucrarea Tatălui (Ioan 17, 4) şi Carele-a poruncit apostolilor să vestească cuvântuladevărului (Ioan 1, 17; Ioan 14, 6) la toateneamurile (Matei 28, 19); Sfântul Duh, a treiaPersoană a Sfintei Treimi este „Misionar“, deoarece„Acela va mărturisi despre Mine“ (Ioan 15, 26)“.

În acest sens, elevul este misionar prinpropriul exemplu atunci când se arată tuturoroamenilor drept „un mădular permanent activ şiniciodată obosit al trupului eclezial al lui Hristos,care comunică cu Acesta prin intermediul SfintelorTaine, indispensabile dobândirii harului mântuitoroferit de către Paraclet“. Pe lângă metoda propriuluiexemplu, o altă cale a misiunii este dialogul cuceilalţi.

Tânărul poate crea punţi de comunicare cutoţi cei din jurul său, dar mai ales cu tinerii, pentrucă de cei din urmă îl apropie nu doar vârsta, ci şipreocupările şi problemele ce necesită rezolvare dinpartea fiecăruia. În relaţie cu cei de alte vârste, el eprivit cu admiraţie şi respect, deoarece efortulmisionarismului său este persuasiv. În această

privinţă, Sfântul Apostol Pavel îi spune lui Timotei:„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale“ (ITimotei 4, 12).

Tot tânărul misionar este acela care oferălumii „adevăratul sens al libertăţii, pe care mulţioameni o caută, dar puţini o găsesc cu adevărat“ (Pr.Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa, „Înnoireadiscursului teologic - o exigenţă a teologieicontemporane“). El este acela care arată călibertatea nu înseamnă a te bucura de toate păcatelelumeşti, ci a fi liber înseamnă a nu te lăsa robit denimic; de exemplu, liber nu este cel care fumeazăsau se droghează, ci cel ce se poate abţine de laaceste patimi.

Referindu-ne, în cele ce urmează, laimplicarea lui concretă în problemele societăţiicontemporane, vom reţine faptul că, misiuneatânărului în societatea contemporană este unadificilă, dar pe cât de dificilă, pe atât de sublimă.Activitatea sa în societatea contemporană înseamnăimplicarea în problemele actuale: globalizare,avort, contracepţie, corupţie etc. În faţa acestora,apreciază Părintele Profesor Adrian Niculcea,tânărul se arată „imun şi sigur pe sine, integritatealui nefiind numai a lui, ci şi rezultatul colaborăriifactorului uman cu harul Sfântului Duh“.

În istoria creştinismului au existat tinericare au fost misionari ai lui Dumnezeu şi care aumărturisit numele Lui, fiind mândri că au aceastăposibilitate: Daniel şi cei trei tineri aruncaţi încuptorul de foc, Sfânta Fecioară Maria, care L-anăscut pe Mântuitorul la o vârstă tânără, DomnulIisus Hristos, Care a predicat imediat după

depăşirea vârstei majoratului iudaic, sau SfântulApostol şi Evanghelist Ioan, care şi-a plecat capul,rezemându-l pe pieptul Mântuitorului.

Un exemplu contemporan este reprezentatde arhiereii ortodocşi, care sunt hirotoniţi la o vârstătânără, sub limita tradiţională specifică acestui actde consacrare. Astfel, potrivit obiceiului de drept,clericii sunt hirotoniţi de tineri, tinereţea lor fiind ogaranţie mai bună a credinţei mărturisite destrăbuni, mai ales că ei au energie misionară.Identificarea cu Iisus Hristos se face prinintermediul harului divin care transfigurează omul,dar nu periclitează libertatea acestuia (Pr. Prof. Dr.Ioan Valentin Istrati, „Timpul şi Învierea“).

Cei trei factori importanţi în educaţie -familia, şcoala şi Biserica - trebuie să aibă acelaşiscop: formarea personalităţii complexe a tânărului,inclusiv pe plan religios, pentru că elevul educat înspiritul responsabilităţii, al respectului faţă deoameni şi al dragostei de Dumnezeu se va dezvoltaşi modela armonios, precum misionarul perfect,Mântuitorul Iisus Hristos. Între acţiunile educativeale celor trei factori există un raport decomplementaritate, acţiunea fiecăruia venind s-ocompleteze pe a celuilalt.

Astfel că, elevul educat în spiritulresponsabilităţii, al respectului faţă de oameni şi aldragostei de Dumnezeu se dezvoltă şi se modeleazăarmonios şi organic, precum odinioară PrunculIisus, Care „creştea şi Se întărea cu duhul, plin deînţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El“(Luca 2, 40), aşa cum trebuie să se întâmple cu toţi

cei ce-şi deschid inima şi minteaspre lumina învăţăturii creştine.

Aş vrea să subliniez ca oconstatare, că multe dintreproblemele pe care tinerii le ridicăpreoţilor şi educatorilor trebuie să fiediscutate cu tinerii înşişi. Dacădespre toate aceste problem sevorbeşte în mod firesc şi din timpacasă, adolescentul de pildă, estepregătit pentru hotărârile ce le vaavea de luat. Cel mai adeseori însă,din nefericire, problemele sunt deobicei ridicate abia când s-a creatdeja o barieră între generaţii. Ar fi dedorit ca pe măsură ce copiii seapropie de vârsta adolescenţei săînceapă să discute cu părinţii despreispitele cu care se vor confrunta maitârziu.

Ca o concluzie, aş dori săsubliniez faptul că, în calitate deadulţi creştini, trebuie să arătămpentru tinerii noştri aceeaşi dragosteca aceea a fiului risipitor, care, estede fapt a lui Dumnezeu însuşi. Să nedeschidem braţele spre a-i îmbrăţişala piept cu dragoste pe fiii noştri,chiar dacă şi-ar lua moştenirea şi-ar

pleca într-o ţară îndepărtată unde ar risipi-o înpăcat.

Întâlnim, deseori, foarte multe categorii detineri: unii smeriţi, alţii orgolioşi sau nerăbdători,unii foarte entuziaşti alţii foarte timizi, cuprejudecăţi ori fără, şi fiecare vine cu viaţa sapersonală şi cu o anumită personalitate la care noi(acolo unde este cazul) suntem chemaţi săcontribuim la încreştinarea, la catehizarea, laîmplinirea sau la desăvârşirea acesteia, avândconvingerea fermă că toţi vor dobândi - în timp -ceva comun, şi anume dragostea pentru IisusHristos şi pentru aproapele, dragoste care trebuie săse materializeze în fapte concrete. Pot părea cuvintemari, însă credem că fiecare dintre cei care aspiră laînfăptuirea şi împlinirea acestui deziderat sacrupăstrează mereu rugăciunea pe care o spunem ca unsalut: „Doamne Ajută!”

Acum, în încheierea acestui articol, voiafirma şi susţină că, cu toţii suntem pelerini pe faţaacestui pământ şi, iată, ne-am oprit, în aceste zile şivremuri, la tinerii, mereu alţii, care vor prelua pemai departe activităţile şi acţiunile Bisericii şi vorcreşte şi ei, aşa cum am crescut şi noi, vor zâmbi şiei aşa cum am zâmbit şi noi, vor (de)săvârşi mereunoi şi folositoare fapte, şi, astfel, societatea creştinăori încreştinată va avea în viitor familii credincioaseşi monahi adevăraţi; rugându-ne ca toate să seîntâmple cu voia lui Dumnezeu şi cu nădejdea căvor fi spre mântuire!...

Dr. Stelian GOMBOȘ

Despre misiunea tânărului în societatea contemporană…

6

Argesul Ortodox

Biserica Sân Nicoară a fost clădită peun platou înalt, probabil împreună cu primacurte domnească. Arhitectura este tipică pentrurecepţia artei bizantine în Balcani, aşa cum esteea reprezentată de Cetatea Severinului. Planulacestui edificiu de mici dimensiuni este undreptunghi compartimentat în pronaos şi naos,încheiat în partea estică cu o absidăsemicirculară. Aceasta este însoţită de douăabsidiole pentru pastoforii.1

Cercetările arheologice efectuate laruinele existente şi în prezent au dus laconcluzia că biserica a fost construită în secolulal XIII-lea sau mai degrabă în primele deceniiale veacului următor, ca paraclis ortodox alCurţii voievodale de la Argeş. După cercetători,biserica s-ar fi ziditîn trei faze. Înultima fază s-aridicat absidaaltarului cu cărămiziînguste, mici, ca şila bolta de la intrare.După VirgilVătăşoiu, primazidire s-ar fi făcutînainte de 1330,întrucât seamănă cuo altă bisericăbulgărească, făcutăîn 1215-1235.Profesorul Dracu T.Moldovanu dateazăzidirea bisericii totîn secolul al XIII-leaîntrucât esteasemănătoare cu obiserică de la TurnuSeverin datând totdin secolul al XIII-lea.

Cercetările arheologice din 1920 ale lui

Drăghiceanu, din 1972 ale lui N.

Constantinescu cât şi cele efectuate de D.

Rosetti, în 1975, confirmă datarea bisericii din

secolul al XIII-lea. Monedele de argint şi aramă

româneşti şi străine descoperite aici datează din

secolele XIV-XV. Ceramica frumos

ornamentată şi smălţuită, cu multe culori,

precum şi fragmente de frescă, vase de sticlă şi

cahle sunt specifice secolului al XV-lea.2 Toată

această ceramică arată prezenţa la Argeş, încă

de pe atunci, a unor meseriaşi renumiţi care

formau, cu locuinţele lor din vecinătatea Sân

Nicoarei, un adevărat sat - azi cartier, numit al

Olarilor. Biserica a fost zidită în stil romano-

bizantin, cu zidul din piatră brută, alternată cutrei rânduri de cărămidă aparentă cu formă denavă şi cu turnul clopotniţei numai dincărămidă, ca bisericile din Ardeal. Bisericaseamănă cu cea din Densus care nu întâmplătorare hramul tot „Sfântul Nicolae”.

Are plan dreptunghiular, terminat larăsărit cu o absidă flancată de două nişe,obişnuite cultului ortodox: proscomidiarul şidiaconiconul; pronaosul, dreptunghiular, eraseparat de naos printr-un zid străpuns de o uşă

şi purta un turn prismatic din cărămidă –păstratfragmentar- cu rol de clopotniţă şi, posibil,punct de observaţie. Absida altarului esteboltită cu o semicalotă cu cărămizi înguste,mici, aşezate „în spic”, naosul avea o boltăsemicilindrică cu arce dublouri, iar pronaosulera acoperit cu o boltă semicilindrică aşezatătransversal. Turnul clopotniţei era folosit şi cafoişor de foc şi post de observaţie. Între el şiturnul-donjon al Cetăţii Poienari, ultimulrefugiu al domnilor români, aflat la 25 dekilometri depărtare, exista un sistem decomunicare la distanţă prin intermediul focului.

Evoluţia de la planul treflat (fundaţiilebisericii de lângă Niculiţel din sec. XI-XII) la

triconc, devenit preponderent în ŢaraRomânească şi Moldova, a avut fazeintermediare. Din perioada „căutărilor” au fostşi ctitorii de plan dreptunghiular, cu absida larăsărit, cum este biserica din secolul al XIII-leasau începutul secolului al XIV-lea de la TurnuSeverin3 şi biserica Sân Nicoară.

Sân Nicoară poate fi asemănată ca planşi stil de construcţie cu vechea Mitropolie de laTârnovo. Mitropolia de la Târnovo are formăbasilicală, cu trei nave şi stâlpi dreptunghiulari,uniţi prin arcuri în plin centru, pe două caturi.Biserica ce datează din primele veacuri creştinenu a fost boltită. Pe arcul singurei abside se aflăun fronton triunghiular cu trei ferestre. Bisericae zidită din piatră brută, separate prin straturiorizontale de cărămizi în mai multe rânduri, iar

arcurile sunt tot dincărămidă.4

În prezent ruineleBisericii Sân Nicoară, prinpurtarea de grijă aÎnaltpreasfinţitului PărinteCalinic, Arhiepiscop alArgeşului şi Muscelului suntîn faza de întocmire aproiectului de restaurare,urmând ca în scurt timp săînceapă lucrările deconsolidare şi rezidire.

Preot Daniel Gligore

1 Vasile Drăguţ, Dicţionarenciclopedic de artămedievală românească, ediţiaa II-a, Bucureşti, Editura

Vremea, 2000, 464 p.2 Dr. Valerian Marinescu, Monografia aşezăriiArgeşului - Curtea de Argeş, Piteşti, EdituraEuroproduct, 1999, p. 16.3 Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii înRomânia, vol. I, p. 68-69; Dinu C. Giurescu,Ţara Românească în secolele XIV-XV, p. 135.Vătuşianu numeşte acest tip de plan şi „bisericăsală”.4 G. Balş şi N. Ghika-Budeşti, „Ruinelebizantine din Messambria”, în BuletinulComisiunii Monumentelor Istorice, Bucureşti,Publicaţie trimestrială în Editura AdministraţieiCasei Bisericii, Anul V, 1912, Tipografia„Gutenberg”, 1912, p. 7.

Locaşuri de cult din Argeş şi Muscel până la Sfântul Neagoe BasarabBiserica Sân Nicoară

Biserica Sân Nicoară.Vedere dinspre latura nordică.

7

Argesul Ortodox

(continuare din pag. 4)

Dacă Moise, ar fi intrat cu poporul în ŢaraCanaanului, ar fi avut o mulţime de necazuri cu poporulIsrael, cu împărţirea pământului ţării şi cu judecareapoporului. Domnul avea ceva mult mai bun pentru el, însăMoise nu ştia acest lucru. Chiar dacă nu ştia planul luiDumnezeu, Moise nu se descurajează, ci merge înainteîmplinind tot ce i-a cerut Domnul să facă. Chiar dacă Moiseplătea pentru păcatele lui, Domnul l-a miluit cu ceva ce nicimăcar nu se gândea el atunci. Domnul dorea să-lînvie :“Dar Mihail Arhanghelul, când se împotriveadiavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-aîndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: “Să te certe petine Domnul!” (Iuda 9). Din apariţia lui Moise pe munteleshimbării la faţă, poate fi trasă concluzia că diavolul apierdut lupta pentru trupul lui Moise şi acesta a fost înviatdin mormânt, făcându-l - din ceea ce cunoaştem noi pânăacum - primul beneficiar al minunii învierii, prin puterea luiIisus Hristos : “Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pePetru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-unmunte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor,şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-aufăcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor,vorbind cu El.“ (Matei 17,1-3).

Cât de multe învăţăminte se află şi pentru noi ceide astăzi din această istorisire din Sfânta Scriptură. Înaceasta parcă se află şi istoria şi experienţele noastre. Ca şiisraeliţii de odinioară, şi noi am fost într-un Egipt alpăcatului, în care am fost robi ai acestuia, robie din careDomnul, cu mână tare şi cu braţ întins, vrea să ne scoată pefiecare. Ca şi israeliţii, după ce am scăpat de robia păcatuluiam cântat şi am jucat de bucuria dezrobirii noastre. Încăperegrinăm prin pustia acestui pământ, fără să fi ajuns încăîn Canaan. Ispita noastră este şi aceea de a ne strica viaţanoastră de credinţă aicea prin pustia acestui pământ. Poatecă au fost situaţii în care ne-am sculat şi noi să jucăm şi săpetrecem, asemeni israeliţilor (Ieşirea 36). Poate că ne-am

făcut şi noi câte un « viţel de aur ». Poate că averile, banii,plăcerile lumii, beţiile şi chefurile, desfrânările, pot să fie şiazi tot atâţia viţei de aur şi idoli ai vremurilor noastremoderne de azi. Poate că nu ne lipseşte nici „apa Meribei“,apa certei şi a zavistiei între fraţi : “Aceasta este apaMeriba, căci aici fiii lui Israel s-au certat înainteaDomnului.“ (Numeri 20, 13). Să ne ierte Bunul Dumnezeu,dacă vreodată ne-am certat spre casa Domnului, sau chiaracolo, sau plecând acasă, sau la treburile noastre obişnuite.Să nu ne certăm nicăieri, nici în familie, nici între vecini, sănu ne certăm nici cu slujitorii Domnului şi să nu ne certăm,defapt, cu nimeni. Nu este bine ca fraţii, sau ca fraţii şisurorile de credinţă, să se certe între ei. Iosif, feciorul luiIacov, după ce ajuns mai marele Egiptului, trimeţând dupătatăl său şi după tot ce avea el, să vină cu fraţii săi în Egipt,le-a dat sfatul să nu se certe între ei pe drum: “Aşa a datdrumul fraţilor săi şi ei au plecat; iar la plecare le-a zis:“Să nu vă sfădiţi pe cale!” (Facerea 45,24).

Despre purtarea noastre creştină de fiecare zi,Sfântul Apoostol Pavel, ne sfătuieşte părinteşte : “Daţi decituturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cuvama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinste.Nimanui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţăde altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.Pentru ca (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi;să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu poftesti... şiorice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Săiubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu facerău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii. Şiaceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiarceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este maiaproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pesfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurileîntunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Săumblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu îndesfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; Ciîmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nuo faceţi spre pofte. “ (Rom, 13,7-14).

Acelaşi Sfânt Apostol Pavel, ne sfătuieşte să avem

grijă şi să fugim de poftele lumeşti şi să nu ne angajăm îndiscuţii care să de aprilej de ceartă : “Fugi de pofteletinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, paceacu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Fereşte-te deîntrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă. Unslujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blândfaţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, Certândcu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va daDumnezeu pocăinţa spre cunoaşterea adevărului, şi ei săscape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-iface voia. “ (2 Tim.2, 22-26).

Sfântul Apostol Ioan ne scrie nouă tuturor, fie căsuntem copii, tineri sau părinţi : “Totuş vă scriu o poruncănouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cuprivire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi luminaadevărată şi răsare chiar. Cine zice că este în lumină, şiurăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum. Cineiubeşte pe fratele său, rămâne în lumină, şi în el nu esteniciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său,este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotromerge, pentrucă întunerecul i-a orbit ochii. Vă scriu,copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru NumeleLui. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce estedela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău.V’am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl. V’amscris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este delaînceput. V’am scris, tinerilor, fiindcă sinteţi tari, şi Cuvântullui Dumnezeu ramâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău. Nuiubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cinevalumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este înlume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşiavieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta eitrece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramâne în veac.“ (1Ioan 2,8-17) Doamne ajută-ne să nu punem niciodată laîndoială planul Tău cu noi, ci cu credinţă deplină, ca şi robulTău Moise, pe vremuri, să împlinim toate poruncile Tale.

Tema slujbei în sobor prezintă multe dificultăţi atât teoretice, cât şipractice. Rezolvarea tuturor acestora depinde de întrebarea fundamentală, dacămai mulţi sau unul singur este săvârşitorul Tainei şi sub ce înţeles trebuie să fieînţeleasă împreună-slujirea celorlalţi.

În timpul slujirii în sobor rugăciunea „Doamne, trimite...” se spunela plural?

O întrebare întrutotul asemănătoare s-arputea pune şi pentrurugăciunea imnului Heruvic„Nimeni din cei legaţi cupofte ...”, care şi aceastaeste compusă la singular.Toate celelalte rugăciuni de la Sfânta Liturghie,şi cea a Sfântului Ioan Hrisostom, şi cea aSfântului Vasile cel Mare, chiar şi rugăciuneafundamentală a Anaforalei, sunt compuse laplural şi este clar, cel puţin în cele mai multemomente, că nu se subînţelege numai diaconulsau poporul, ci că se referă la mai mult de unsingur preot. De asemenea, de notat că şi acestedouă rugăciuni nu aparţin textului iniţial alSfintei Liturghii, ci prima, cea a „timpului”, estefoarte târzie, iar cea mai veche, „Nimeni din ceilegaţi cu pofte ...”, provine dintr-un împrumutdintr-o altă Liturghie, Liturghia alexandrină aSfântului Grigorie Teologul.

Fără legătură însă cu problema aceasta,care nu este lipsită de importanţă pentru înţelesulcare i se dădea slujirii împreună după diferiteletradiţii sau epoci liturgice, realitatea este unasingură, că astăzi aceste două rugăciuni fac parte din Liturghia noastră şi suntcompuse la singular. Şi chiar dacă nu credem că unul singur este prin excelenţăLiturghisitorul şi la el se referă rugăciunile acestea (ambele sunt pregătitoare,iar cea a „timpului” este o reduplicare târzie a celei dintâi), ele se pot socoti careferindu-se şi la toţi co-Liturghisitorii şi fie că unul rosteşte în numele tuturor,fie şi ceilalţi participă la modul spiritual la referirea din aceste rugăciuni,rostind împreună într-un oarecare mod tainic sau mental. Acelaşi lucru seîntâmplă şi cu „Cred” şi rugăciunile de la slujbele din ciclul zilnic, care suntcompuse la singular şi se rostesc de unul în numele comunităţii care se roagăîmpreună.

O schimbare a celor două rugăciuni în discuţie la plural nici nu este

mărturisită de tradiţie, nici nu este lucru uşor din punct de vedere gramatical,mai ales la rugăciunea „Nimeni din cei legaţi cu pofte ...”.

Cele trei Ecfonise: „Luaţi, mâncaţi..”, „Beţi dintru acesta toţi...”,„Ale Tale dintru ale Tale...” se spun de cel mai mare în rang?

Diferitele Ecfonise de la Sfânta Liturghie, în cazul slujirii în sobor, seîmpart între preoţii care slujesc împreună în funcţie de importanţa lor. În

special, primele douăEcfonise din întrebaresunt prevăzute de toaterânduielile să fie spusede cel mai mare în rang,de protos, şi foartecorect, câtă vremeacestea sunt cuvintele

de întemeiere a Tainei. „Ale Taledintru ale Tale..”, când slujeşte unarhiereu, sunt spuse de al doilea întrepreoţi. În soboarele preoţeşti de cătreal treilea.

Acest Ecfonis, tinde să poartegreutatea teologică a ofeririiCinstitelor Daruri.

În afară de discutarea acesteipoziţii- centrul rugăciunii euharisticeeste Epicleza/invocarea SfântuluiDuh şi nu „Ale Tale dintru aleTale...”- nu numai preoţii împreună-slujitori participă la Ecfonise, ci şipoporul, care cântă frazele careaparţin aceleiaşi rugăciuni, cum ar fi

„Sfânt, Sfânt, Sfânt...”, „Amin” şi „Pe Tine Te lăudăm...”.

În acest moment foarte înalt al vieţii Bisericii colaborează şi se adunăîntr-un singur trup toate mădularele ei, arhiereu, preoţi împreună-slujitori,diacon şi popor, iar această frăţietate în Hristos este exprimată de participareatuturor după grad, în mod ierarhic, la rugăciunea Anafora a jertfei (apud IoannisFoundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. II, p. 233- 235).

Diacon Prof. Gabriel FIRUŢĂ

Aspecte ale slujbei în sobor

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Credincioşii români ortodocşidin Banatul Sârbesc au aniversat înDuminica a IV-a după Paştiîmplinirea a 200 de ani de la zidireabisericii cu hramul “SfinţiiArhangheli Mihail şi Gavriil” aparohiei Sân-Mihai (Lokve), protopopiatul Alibunar, din cadrul Episcopiei Daciei Felix, dupăcum ne-a precizat George Giurgiu.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la invitaţia Chiriarhului locului,Preasfinţitul Părinte Daniil, un sobor de cinciierarhi din Sfântul Sinod, în frunte cuÎnaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, MitropolitulArdealului, a luat parte la bicentenarul sfântuluilăcaş, trecut recent printr-un amplu proces derenovare şi restaurare. Cu acest prilej, a fostoficiată slujba de târnosire a bisericii şibinecuvântarea noii picturi ce împodobeşte pereţiilăcaşului de cult, pus de acum înainte şi subocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina şi aSfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Din soborul slujitorilor au făcut partePreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şiMuscelului, Preasfinţitul Siluan, EpiscopulEparhiei ortodoxe române din Ungaria,Preasfinţitul Macarie, Episcopul Eparhieiortodoxe române a Europei de Nord, PreasfinţitulPaisie Lugojanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiTimişoarei, precum şi numeroşi preoţi şicredincioşi de la mai multe eparhii din ţară şi dela parohiile şi mănăstirile sârbeşti din zonă.

În semn de preţuire faţă de credincioşiiortodocşi români din Serbia, ÎnaltpreasfinţitulPărinte Mitropolit Laurenţiu a dăruit bisericii parohiale din Sân-Mihai o părticică din moaşteleSfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a adusspre închinare celor prezenţi şi racla ce adăposteşte cinstitul cap al sfântului ierarh cărturar.

După slujba de târnosire, soborul slujitorilor a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe o

scena special amenajată în faţa sfântului lăcaş, în prezenţa membrilor Diplomaţiei Româneşti dinSerbia, a autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi atât din Banatului sârbesc, cât şi din ţară.Răspunsurile liturgice au fost date de Corul “ Doina Banatului ” a parohiei Timişoara-Iosefin, cea venit însoţit de un sobor de slujitori ai parohiei, condus de pr. paroh Ionel Popescu, vicar

eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei.În finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte

Mitropolit Laurenţiu a felicitat comunitatearomânească din Sân-Mihai păstorită cu vrednicie depr. Emanuel Tăpălagă şi a încredinţat totodată, pe toţicredincioşii ortodocşi români din Serbia de dragosteaşi preţuirea fraţilor români din cadrul celorlalteeparhii a Patriarhiei Române. Manifestarea s-aîncheiat cu un program artistic susţinut de tinerii şicopii din localitatea, precum şi cu o agapă frăţeascăla care au luat parte toţi cei prezenţi.

Biserica cu hramul “ Sfinţii Arhangheli Mihail şiGavriil” a parohiei Sân-Mihai (Lokve), protopopiatulAlibunar, din cadrul Episcicopiei Daciei Felix, a fostzidită între anii 1812-1814, de către credincioşiiortodocşi români din această localitate, ca mulţumireadusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerilerevărsate asupra lor. Aceasta a fost zidită din piatră şicărămidă, în formă de navă, având un turn clopotniţăînălţat deasupra intrării, după modelul bisericilorsârbeşti din zonă. Întrea anii 2008-2014, la iniţiativaPărintelui Emanuel Tăpălagă, paroh al acesteicomunităţi din anul 2007, pentru înfrumuseţarea

sfântului lăcaş, s-au executat ample lucrări de restaurare. Astfel, a fost ridicat un nou turn şi s-aschimbat acoperişul, s-a introdus încălzire centrală şi a fost înlocuită reţeaua electrică. Înexteriorul bisericii s-au pictat şaşe icoane mari, iar interiorul sfântului lăcaş a fost împodobit cupictură realizată în stil neobizantin.

200 de ani de la zidirea bisericii din Sân-Mihai (Lokve), Serbia

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cubinecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte ArhiepiscopCalinic, astăzi a fost pusă în practică o nouă etapă încadrul proiectului Campionii Bucuriei, fiiind urmărită deaceastă dată dimensiunea educativă.

Ca urmare a rezultatelor dezastruoase obținute de eleviîn ultimii ani la examenele naționale de bacalaureat șicapacitate, Chiriarhul Eparhiei a îndemnat preoții dincele șase protopopiate să se implice mai mult înidentificarea diferitelor probleme cu care se confruntăelevii în activitatea educativă.

În acest sens au fost chemate într-o lucrare devoluntariat soțiile preoților care sunt cadre didactice șipredau materiile aflate în programa pentru acesteexamene naționale.

Această nouă etapă din cadrul proiectului Campionii

Bucuriei se adresează tuturor elevilor interesați săaprofundeze cunoștințele acumulate până înprezent, și în mod deosebit celor care provin dinfamilii defavorizate, celor care se află în risculabandonului școlar și copiilor care datorită unormotive legate de acomodare, stări conflictuale șiemotivitate au ales să se izoleze și să neglijezeactivitățile educative.

Începută în municipiul Curtea de Argeș, acțiuneaa continuat astăzi în protoieria Pitești, fiind întocmitun program de meditații la care elevii vor participaîncepând din această săptămână.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului PărinteCalinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, decoordonarea acestui proiect educativ aflat sub titlul,,Campionii Bucuriei”, se ocupă părintele consilierCaliopie Cristian Ichim, responsabil de sectoarele

economic-financiar și construcții bisericești din cadrulEparhiei. În protoieria Pitești, direct implicat estepărintele protoiereu Ciprian Vuțan, și în mod deosebittoate cadrele didactice care vor desfășura aceste activitățiîn voluntariat.

Proiectul educativ "Campionii Bucuriei" continuă în protoieria Pitești

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sf. Mc. Filoteia" din municipiul Pitești și Institutulde Studii Ecumenice "San Bernardino" din Veneția, au organizat în zilele de 7-8 mai,simpozionul internațional cu titlul "Documentul de la Ravena. Consecințeleeclesiologice și canonice ale constituției sacramentale a Bisericii".

Evenimentul s-a desfășurat la Vila Florica din Ștefănești, în prezențaÎnaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Simpozionul a fost deschis de Chiriarhul Eparhiei, fiind de față profesori de la celedouă instituții implicate în acest proiect ecumenic, dar și de la diferite facultăți deteologie din țară.

Pe parcursul celor două zile, în patru sesiuni de comunicare, au fost prezentatediferite opinii legate de importanța documentului întocmit la Ravena, considerat a fi unpas important în ceea ce privește dialogul ecumenic dintre Biserica Ortodoxă și ceaRomano- Catolică.

În data de 19 septembrie 2005, Facultatea de Teologie "Sf Mc.Filoteia" din Pitești aîncheiat un parteneriat cu institutul venețian. Astfel, părintele Roberto Giraldo, rectorulacestei prestigioase instituții de învățământ din Italia, a ținut diferite cursuri studențilorși masteranzilor teologi piteșteni, fiind abordate teme de actualitate privind relațiile întrebiserici și dialogul ecumenic. De asemenea, din anul 2007, licențiați ai Facultații deTeologie din Pitești au fost acceptați pentru studii de masterat la Institutul "SanBernardino"din Veneția.

Simpozion internațional organizat în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Simpozion internațional organizat în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului