Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Musceluluil Anul XI l nr. 586 l 29 martie - 05 aprilie 2013 l 8 pagini

Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră,„Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prinanul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, SfântulMaxim Mărturisitorul. În Istoria Bisericească, Meletie, ArhiepiscopulAtenei spune că ar fi fost de obârşie din Palestina, iar Daniil din Raithafirma că tânărul Ioan a intrat în Mănăstirea din Sfântul Munte Sinaila vârsta prea fragedă de 16 ani.

Aflăm din istorii că tânărul Ioan îşi făcuse o aleasă educaţie înştiinţele vremii, aducându-i-se numele de Ioan Scolasticul, iarpetrecerea îndelungată în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul.Desigur, numele care-i va rămâne în istoria duhovnicească a timpului,până azi, şi de acum până în veac, este celde Ioan Scărarul. Acest nume, după cumeste uşor de intuit, i s-a atribuit deposteritate pentru faptul că a fost autor alScării! După o pustnicie de 40 de ani, înţinutul Thola, la o distanţă apreciabilă deMuntele Sinai, spre sfârşitul vieţii a fostîndelung rugat să primească ascultarea deconducător duhovnicesc al mănăstiriiunde şi-a început nevoinţele de fiecare zi.Ca egumen al celebrei mănăstiri, a fostrugat de egumenul Ioan al MănăstiriiRaith, aflată lângă Marea Roşie, săalcătuiască o lucrare de iniţiere în viaţaduhovnicească plină de zbucium, cavalurile mării.

Deci, este vorba de o regulă scrisă,asemenea unei scări cu 30 de trepte,precum cea văzută în vis de PatriarhulIacob. Autorul, Ioan Scărarul, s-a gânditîndeosebi, scriind cele 30 de Cuvinte la cei30 de ani ai lui Iisus înainte de a-şi începelucrarea Sa publică. Pentru că Duminica apatra din Postul Mare este consacratăacestui mare sfânt, în calendarul creştin-ortodox, putem numi săptămâna careurmează, a Sfântului Ioan Scărarul.

M-am gândit ca să prezentăm cele 30de Cuvinte, cu titlul respectiv din FilocaliaIX, cu un adaos de inimă scris de IoanScărarul din însăşi treapta scării.

Cuvântul I: Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere.„Dumnezeu este al tuturor; este viaţa tuturor celor ce voiesc; estemântuirea tuturor; al celor ce cred şi al celor ce nu cred; al celordrepţi şi nedrepţi; al celor cinstitori de Dumnezeu şi necinstitori; alcelor nepătimaşi şi pătimaşi; al călugărilor şi mirenilor; al înţelepţilorşi al celor neînvăţaţi; al celor sănătoşi şi al celor bolnavi, al tinerilor şial vârstnicilor” (Filocalia, vol. IX, Editura Institutului Biblic şi deMisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pag. 45).„Creştin este cel ce urmează lui Hristos pe cât este cu putinţăoamenilor prin cuvinte şi fapte şi crede cu o cugetare dreaptă şineprihănită în Sfânta Treime” (pag. 46).

Cuvântul II: Despre despătimire. „Acei tineri care sunt împătimiţide dragostea trupească şi de desfătări, dar voiesc să ia asupra lorvieţuirea călugărească, să se sârguiască a se nevoi cu toată trezvia şiluarea aminte şi să se silească să se înfrâneze de la toată desfătareaşi de la toată răutatea, ca nu cumva «să fie cele din urmă mai rele cacele dintâi».” (Matei 12, 45).

Cuvântul III: Despre înstrăinare. „Când diavolii, sau şi semeniinoştri, ne laudă pentru marea faptă a înstrăinării, să ne ducem cugândul la Cel ce pentru noi S-a înstrăinat, coborând din cer pepământ, şi ne vom afla pe noi neputând împlini deplin această faptăîn veacul veacului” (pag. 74).

Cuvântul IV: Despre fericita şi pururea pomenita ascultare. „Cândgândul te sfătuieşte să judeci, sau să osândeşti pe întâistătător, sarica din curvie. Să nu dai şarpelui îngăduinţă: nici loc, nici intrare, niciînceput. Zi către balaurul acesta: o, înşelătorule, nu eu am primit săfac judecată povăţuitorului meu, ci el pe a mea. Nu eu am fost făcutjudecător lui, ci el al meu.” (pag. 82).

Cuvântul V: Despre pocăinţa cea făcută cu grijă. „Să ne luptămînainte de toate cu dracul întristării. Căci acesta, venind lângă noi învremea rugăciunii şi aducându-ne aminte de îndrăznirea noastră demai înainte, voieşte să ne oprim din rugăciune” (pag. 151).

Cuvântul VI: Despre pomenirea morţii! „Aducerea aminte demoarte este o moarte în fiecare zi. Aducerea aminte de moarte esteun suspin de fiecare ceas. Frica de moarte este o însuşire a firii,intrată în ea prin neascultare. Iar tremurarea de moarte este semnulpăcatelor nepocăite.” (pag. 156).

Cuvântul VII: Despre plânsul de bucurie făcător! „Adună-ţimintea, nu iubi să fii văzut; fii ieşit spre inima ta. Căci dracii se tem deadunarea minţii, cum se tem hoţii de câini!” (pag. 169).

Cuvântul VIII: Despre nemâniere şi blândeţe! „Mânia esteizbucnirea urii ascunse, a ţinerii de minte a răului. Mânia este pofta

de a face rău celui ce te-a supărat.” (pag. 186). Cuvântul IX: Despre ţinerea de minte a răului! „Cel ce a dobândit

iubirea s-a înstrăinat de nebunia mâniei. Iar cel ce duşmăneşte îşiîngrămădeşte dureri fără rost” (pag. 196).

Cuvântul X: Despre clevetire! „A judeca înseamnă a răpi cuobrăznicie un drept al lui Dumnezeu. Dar a osândi înseamnă a-şipierde cineva sufletul” (pag. 203).

Cuvântul XI: Despre multa vorbire şi despre tăcere „Cel ce iubeşteliniştea şi-a pus lacăt la gură. Iar cel ce doreşte să dea ocol lumii estealungat din chilie” (pag. 206).

Cuvântul XII: Despre minciună! „Focul se naşte din piatră şi fier.Minciuna din vorbă multă şi din glumăprostească. Minciuna înseamnă pieireadragostei, iar jurământul mincinostăgăduirea lui Dumnezeu” (pag. 206).

Cuvântul XIII: Despre leneasufletească! „Bărbatul ascultător nucunoaşte lâncezeala sufletului. Căci princele ale simţurilor înfăptuieşte cele alegândirii” (pag. 209).

Cuvântul XIV: Despre pânteceleatotlăudat şi tiran! „De este cu putinţă,dă pântecelui hrana care-l umple şi esteuşor de mistuit, ca prin săturare săsăturăm pofta lui, iar prin mistuiregrabnică să ne izbăvim de aprindere ca debici. Să cercetăm şi mâncările care facvânturi şi vom afla că ele mişcă şipoftele!” (pag. 215).

Cuvântul XV: Despre curăţie şineprihănire (castitate). „Fericit cuadevărat este cel ce a câştigat odesăvârşită nesimţire faţă de orice trup,culoare şi frumuseţe!” (pag. 223).Cuvântul XVI: Despre iubirea de arginţi!„Cel ce dispreţuieşte bunurile materiale,s-a izbăvit de judecăţi şi de certuri. Dariubitorul de agoniseală se luptă până lamoarte pentru un ac!” (pag. 253).

Cuvântul XVII: Despre nesimţire, adicădespre moartea sufletului înainte de

moartea trupului. „Pe cei de care s-a ascuns frica de Dumnezeu i-alegat nesimţirea în obezi. Mintea înecată în murdării nu poate scăpade uitare şi înţelepciunea nu-şi poate deschide ei uşa sa” (pag. 257).

Cuvântul XVIII: Despre somn şi despre rugăciune şi desprecântarea în obşte. „Somnul este în oricare fel o stare a firii, un chip almorţii, o oprire a simţurilor. Somnul este unul, dar ca şi pofta, aremulte pricini şi feluri. E din fire, din mâncări, de la draci, sau poate şidintr-o postire prelungită şi dusă până la capăt, de care trupul,slăbind, voieşte să se întărească prin somn.”

Cuvântul XIX: Despre privegherea trupească şi cum trebuie făcutăaceasta. „Aşteaptă după rugăciune în stare de veghe. Şi atunci veivedea cârduri de draci. Fiindcă au fost războiţi de noi, după rugăciuneîncearcă să ne supere cu năluciri necuvenite. Şezând, ia seama, şi veivedea pe cei obişnuiţi să prade pârga sufletului” (pag. 263).

Cuvântul XX: Despre frica laşă sau nebărbătească. „Cel ce s-afăcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Darcel ce nu se teme încă de Acesta se teme şi de umbra sa. Trupul seînfricoşează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh; dar cândsufletul se veseleşte, smerindu-se, stă de faţă un înger. De aceea,cunoscând din lucrare starea de faţă a acestuia, să sărim mai repedela rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreunăcu noi!” (pag. 266).

Cuvântul XXI: Despre slava deşartă cea cu multe chipuri.„Iubitorul de slavă deşartă este un închinător la idoli. Părând cămăreşte pe Dumnezeu, voieşte să placă oamenilor şi nu luiDumnezeu. Tot cel iubitor de arătare este iubitor de slavă deşartă.Postul iubitorului de slavă deşartă este nerăsplătit şi rugăciunea luineavenită. Căci pe amândouă le lucrează pentru lauda oamenilor.Nevoitorul iubitor de slavă deşartă pierde îndoit: îşi topeşte şi trupulşi nici nu ia vreo răsplată!” (pag. 270).

Cuvântul XXII: Despre mândria cea fără de minte (fără stăpânire).„Începutul mândriei este sfârşitul slavei deşarte. Mijlocul ei estedispreţuirea aproapelui, vestirea neruşinată a ostenelilor proprii,lauda de sine în inimă, ura mustrării. Iar sfârşitul ei este tăgăduireaajutorului lui Dumnezeu, fălire cu râvna sa, nărav drăcesc” (pag. 279).„E ruşine să se mândrească cineva cu podoabă străină, dar e nebuniacea mai de pe urmă să se fălească, prin închipuirea de sine, cudarurile lui Dumnezeu. Făleşte-te numai cu înfăptuirile tale dinaintede naştere. Căci cele de după naştere Dumnezeu ţi le-a dăruit, ca şinaşterea însăşi” (pag. 281).

Cuvântul XXIII: Despre gândurile negrăite ale hulei. „Cel ce estechinuit de duhul hulei şi voieşte să se izbăvească de el, să ştie sigur cănu sufletul lui e pricina acestor fel de gânduri, ci dracul necurat, care

a zis odinioară către Domnul: „Acestea toate le voi da Ţie, dacă Te veiînchina mie.” (Matei 4, 9). De aceea, dispreţuindu-l pe el şi neluândnicidecum cele spuse de el ca măsură, să zicem: „Mergi înapoia Mea,satano! Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-Islujeşti” (Matei 4, 10) şi durerea să se întoarcă asupra capului tău; şiasupra creştetului tău să se pogoare hula ta în veacul de acum şi încel viitor. Amin. (pag. 288)

Cuvântul XXIV: Despre blândeţe, simplitate şi răutate, agonisiteprin sârguinţa înţeleaptă şi nu naturale şi despre viclenie. „Sufletulblând este tronul simplităţii. Iar mintea mânioasă este pricinuitoarearăutăţii. În sufletul lin va încăpea cuvântul înţelepciunii: „Domnul vapovăţui pe cei blânzi întru judecată” (Psalmul 24, 10), mai bine zis înlucrarea deosebirii (dreptei socotinţe). Sufletul drept este soţulsmereniei. Iar cel viclean este slujitorul mândriei. Sufletele celorblânzi se vor îmbogăţi întru cunoştinţă; iar mintea stăpânită deiuţime locuieşte împreună cu întunericul şi neştiinţa. Mâniosul şifăţarnicul s-au întâlnit şi nu se putea afla cuvânt sincer în convorbirealor. Dacă vei cerceta inima celui dintâi, vei afla nebunia; dacă veicerceta sufletul celui de al doilea, vei vedea viclenie” (pag. 291).

Cuvântul XXV: Despre prea înalta smerită – cugetare,pierzătoarea patimilor, ce se naşte în simţirea nevăzută. „N-ampostit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci „m-am smerit, zice,şi m-a mântuit Domnul degrabă.” (Psalm 114, 6) (pag. 302). „Dacămândria a făcut pe unii, din îngeri, draci, negreşit smerenia poateface şi din draci, îngeri. Drept aceea să îndrăznească cei ce au căzut!”(pag. 315).

Cuvântul XXVI: Despre deosebirea gândurilor, patimilor şivirtuţilor. „Există o boală pentru curăţirea de păcate; şi există o alta,pentru smerirea cugetului. Bunul şi Preabunul nostru Domn şiStăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoinţă, smereşte trupullor prin boală, ca printr-o nevoinţă mai nedureroasă. Dar uneori eavine şi pentru a curăţi sufletul de gânduri rele, sau de patimi” (pag.330).

Cuvântul XXVII: Despre sfinţita liniştire a trupului şi a sufletului.„Rari sunt cei ce au învăţat până la capăt filozofia privitoare la lume.Iar eu spun că mai puţini sunt cei ce cunosc cu adevărat filozofialiniştirii celei după Dumnezeu. Cel ce nu cunoaşte încă pe Dumnezeu,nu este pregătit pentru liniştire şi se supune multor primejdii. Linişteaîi înăbuşă pe cei necercaţi. Căci, negustând dulceaţa lui Dumnezeu, îşipierd vremea în robiri, în împrăştieri, în trândăvii şi risipiri” (pag.393).

Cuvântul XXVIII: Despre fericita rugăciune, sfinţită maică a tuturorvirtuţilor. „Când porneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului, să-ţi fiehaina sufletului ţesută întreagă din firele, mai bine zis din zalelenepomenirii răului, căci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Să-ţi fieţesătura cererii tale simplă, neîmpestriţată în chip felurit. Căci, cu unsingur cuvânt, vameşul şi fiul risipitor l-au împăcat pe Dumnezeu cuei” (pag. 404).

Cuvântul XXIX: Despre nepătimire sau cerul pământesc şi despredesăvârşirea şi învierea sufletului înainte de învierea cea de obşte.„Nepătimitor este şi se cunoaşte propriu-zis cel ce şi-a făcut trupulnestricăcios, şi-a înălţat mintea deasupra zidirii şi toate simţurile şi le-a supus minţii, iar sufletul şi l-a pus în faţa Domnului. Prin aceasta seîntinde spre El peste puterea sa. Unii iarăşi spun că nepătimirea esteînvierea sufletului înainte de cea a trupului. Iar alţii, că este a doua,după a îngerilor, cunoştinţa desăvârşită a lui Dumnezeu” (pag. 419).

Cuvântul XXX: Despre legătura treimii virtuţilor, a dragostei, anădejdii şi a credinţei. „Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chipvăzut pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate facefaţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în suflet curat?” (pag. 427).

Iertaţi lungimea „scării” şi nu vă supăraţi pe Sfântul Ioan Scărarulcare ne cheamă din răsputeri, zicând: „Urcaţi, urcaţi, fraţilor, punândcu râvnă suişuri în inimă. Auziţi pe cel ce spune: „Veniţi să ne suim lamuntele Domnului şi la Casa Dumnezeului nostru” (Isaia 2, 3); „aCelui ce a întocmit picioarele noastre ca ale cerbului şi ne-a pus penoi peste cele înalte pentru a birui în calea Lui” (Psalmi 17, 36).

Alergaţi, rogu-vă, cu cel ce zice: „Să ne sârguim, până vom ajungetoţi la unitatea credinţei şi la cunoştinţa lui Dumnezeu, la bărbatuldesăvârşit, la vârsta plinătăţii lui Hristos.” (Efeseni 4, 13), Carebotezându-Se la 30 de ani, după vârsta văzută, a avut desăvârşitatreaptă a treizecea, în scara cea înţelegătoare, adică, iubirea esteDumnezeu. Căruia I se cuvine cântarea, stăpânirea, întru Care esteputerea, întru Care este, era şi va fi pricina cea una a tuturorbunătăţilor în veacuri fără hotare. Amin.” (pag. 432).

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Scara Sfântului Ioan

Argeºul Ortodox

2

Colegiul de redacþieFONDATOR:

† Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CAliNiCal Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor ºef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacþia:preot prof. Cornel Dragoº,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuþã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Paginã web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº,Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Machetare: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Cel întru Sfinţi Părintele nostru IosifImnograful (sau scriitorul de cântări) a fost unmonah din secolul al IX-lea, mare apărător alcinstirii icoanelor în perioada iconoclastă. Estecunoscut ca prolific scriitor de cântăribisericești, aşa cum se vede din Octoih.Prăznuirea sa se face pe 3 aprilie în tradiţiagreacă şi pe 4 aprilie în cea slavă şiromânească. Viitorul Sf. Iosif Imnograful s-anăscut în anul 816 în Sicilia, din părinţicreştini, Plotin şi Agata. În anul 830, el şifamilia sa au plecat în Grecia, fugind din caleainvaziei arabe a Siciliei. Fiind crescut de părinţievlavioşi, a devenit mai apoi călugăr lamănăstirea Latmos, încă din tinereţe. Pentruevlavia sa şi pentru iubirea de Dumnezeu pecare o arăta, el a fost lăudat de sfântul GrigoreDecapolitul, care l-a adus pe Iosif laConstantinopol. Împreună cu Sf. Grigorie, Sf.Iosif a fost un ferm apărător al cinstiriiicoanelor învăţându-i şi pe alţii acelaşi lucru.

Acestea se petreceau în vremea când ereziaiconoclastă bântuia Biserica Ortodoxă: atâtîmpăratul bizantin, Leon Armeanul cât şipatriarhul de pe tronul Constantinopoluluierau iconoclaşti. Sf. Iosif a fost ales de monahiiortodocşi din Constantinopol ca delegat al lorcătre Papa Leon al III-lea (pe acea vremeacesta era încă în comuniune cu BisericaRăsăritului), pentru a-i cere ajutorul. În timpulcalătoriei, Sf. Iosif a fost capturat de bandiţiarabi, care l-au dat în mâinile iconoclaştilorcare l-au aruncat în închisoare. Şi în închisoarea mărturisit şi a învăţat pe alţii să seîmpotrivească ereziei. Tot pe când era înînchisoare i s-a arătat Sf. Nicolae al Mirelorcare i-a cerut să cânte spre slava numeluiDomnului. După şase ani petrecuţi înînchisoare, Sf. Iosif a fost eliberat.

După eliberare, s-a întors la Constantinopolunde a întemeiat o mănăstire închinată Sf.Grigorie Decapolitul, care nu mai era atunci înviaţă; moaștele sfântului Grigorie au rămas înaceastă mănăstire mai bine de şase veacuri,până la căderea Constantinopolului sub turci(1453). Sf. Iosif a mai ridicat şi o biserică încinstea Sf. Apostol Bartolomeu, faţă de careavea o mare evlavie. Pe când ţinea post aspru,înaintea prăznuirii Sf. Apostol Bartolomeu,acesta i-a apărut în vis şi l-a îndemnat şi el săscrie cântări bisericeşti. După ce a scris unprim imn în cinstea Sf. Apostol Bartolomeu, Sf.Iosif a închinat multe cântări Sfântului Nicolae,care îl eliberase din închisoare, Născătoarei deDumnezeu şi altor sfinţi. Se crede că a compusîn jur de o mie de cântări.

Când în Biserica a venit un alt val al erezieiiconoclaste, Sf. Iosif a stat iarăşi împotrivaacesteia, drept care a fost trimis în exil înCherson pentru unsprezece ani. La întoarcereasa, în anul 842, pe când domneadreptcredincioasa Teodora, a fost numitpăstrător al Sfintelor Vase al Catedralei Sfânta

Sofia. Însă a fost din nou trimis în exil atuncicând l-a acuzat de desfrânare pe Bardas(Vardas), fratele împărătesei. S-a întors laConstantinopol după moartea lui Bardas, înanul 867.

Ajuns la o vârstă foarte înaintată, bolnav fiind,sfântul a primit înştiinţare de la Dumnezeu căviaţa lui se apropia de sfârşit. Ca urmare, Sf.

Iosif a rămas în rugăciune intensă până lamoartea sa, rugându-se pentru pacea Bisericiişi pentru mântuirea sufletului său. A adormitîntru Domnul în jurul anului 883. A lăsat înurmă o moştenire bogată, multe canoane dinMinei şi multe imne din Octoih fiind alcătuitede Sf. Iosif Imnograful.

Pr. Florin IORDACHE

Sfântul Iosif Imnograful

Argeºul Ortodox

3

partea a II-a

Dumnezeiasca Împărtăşanie estesimbolul şi elementul constitutiv al BisericiiCreştine, al „familiei întru Hristos” Aceastaface poporul lui Dumnezeu „un singur trup şiun singur sânge”. Ea ne face fraţi în Hristos,oricărui loc, neam, limbă şi ţinut am aparţine,de vreme ce toţi ne facem părtaşi aceleiaşiPâini şi aceluiaşi Potir şi în venele noastrecurge Sângele lui Hristos, iar trupul nostru adevenit una cu Trupul Lui. Preotul nu numai cănu poate să dea Dumnezeiasca Împărtăşaniecelor care nu sunt mădulare ale acesteicomuniuni, dar îşi ia şi grea osândă dacă oface. Când se vor apropia de Biserica noastră,atunci se vor face părtaşi şi comuniuniinoastre. Dar Biserica noastră impune capedeapsă pedagogică „epitimia”, oprirea de laDumnezeiasca Împărtăşanie, creştinilor careau căzut în anumite păcate. Aşa se întâmpla şiîn Biserica veche în care exista categoriaspecială a creştinilor „penitenţi”. Unora dintreaceştia nu numai că nu li se îngăduiaDumnezeiasca Împărtăşanie şi asistarea laasistarea la Sfânta Liturghie, ci numaiascultarea Evangheliei, a Apostolului şi apredicii. Perioada opririi de la DumnezeiascaÎmpărtăşanie dura şi până pe patul de moarteîn cazul unor păcate mari, precum lepădarea deHristos. Dar, odată cu trecerea timpului,Biserica a devenit din ce în ce maiîngăduitoare. Este de ajuns să compare cinevacanoanele sfântului Vasile cel Mare cucanoanele sfântului Ioan Postitorul şi cupractica de astăzi, ca să vadă scăderea treptatăo rigurozităţii. Aplicarea acestei epitimii avealoc, ca şi astăzi, după mărturisire, de cătrepărintele duhovnic.

Fireşte că acela o va face cu toatăiubirea şi priceperea duhovnicească, încât celcare se mărturiseşte să fie convins că aceastase întâmplă pentru binele şi pentru mântuirealui sufletească. La fel, dacă preotul prinde deveste despre vreun păcat mare al unui enoriaşde-al său, atunci, înainte ca acesta să seapropie de Dumnezeiasca Împărtăşanie, se vaîngriji să se apropie de el cu iubire şi afecţiuneca să-i arate părinteşte vindecarea potrivită şi,implicit, să-i recomande oprirea de lacuminecare. În ceasul apropierii de SfinteleTaine este foarte târziu şi o abordare în acelmoment poate să devină pricină de indignarepentru cel care vine să se împărtăşească, iarreco mandarea preotului să aibă urmăricontrare aşteptărilor, îndepărtându-l pe acestade Biserică. Mai mult, preotul poate să se facăpricină de sminteală şi să cadă în păcat demoarte, încălcând secretul Tainei Mărturisirii

şi devenind astfel vinovat înaintea luiDumnezeu şi înaintea oamenilor. Dacă nu estevorba despre ceva tainic, ci cel care vine s-afăcut pricina unui scandal public, atuncipreotul, cu toată iubirea, cu delicateţecreştinească, dar şi cu hotărâre, poate să-loprească de la Dumnezeiasca împărtăşanie,cerându-i să rămână la sfârşit, sau lucrând într-un alt mod mai special şi mai delicat, astfel

încât să-1 câştige şi nu să se piardă creştinul„bolnav”. O atitudine asemănătoare a avut şisfântul Ambrozie al Mediolanului faţă deîmpăratul Teodosie care se făcuse vinovat deuciderea tesalonicenilor. Oricum, nu trebuie săne scape din vedere că este foarte târziu săaşteptăm momentul DumnezeieştiiÎmpărtăşanii ca să-l sfătuim pe credincios.Dacă păcătosul este „oaia cea rătăcită”,răspunderea grea este a păstorului care a lăsat-o să se rătăcească în munţi şi să devină pradălupului înţelegător, căci n-a alergat în urma eidin primul moment. În orice împrejurarepreotul trebuie să se întrebe, ce ar fi făcutHristos dacă ar fi fost în locul lui.

În sfârşit, despre cel de-al treilea aspectal întrebării, dacă preotul va opri de laDumnezeiasca Împărtăşanie pe cei cărora le-arecomandat să se mărturisească şi aceştia n-aufăcut-o, socotesc că răspunsul nu este atât degreu. Preotul este dator să recomandecredincioşilor să se apropie, pe cât le stă înputinţă, pregătiţi de DumnezeiascaÎmpărtăşanie. Le va arăta felurile pregătirii, şică unul dintre acestea este mărturisirea. Deaici înainte este o problemă de conştiinţă a

credincioşilor. Este bine ca tot credinciosul săse mărturisească înainte de DumnezeiascaÎmpărtăşanie şi să primească iertareapăcatelor. Astfel se va apropia cu vrednicie şicu mai puţină frică de osândă.

Preotul, însă, nu trebuie să uite căSpovedania şi Dumnezeiasca Împărtăşaniesunt două realităţi diferite. A doua nu este

condiţionată de prima. Spovedania este oTaină independentă şi separată, la carecreştinul nu vine în fiecare zi, ci când simtenevoia vindecării duhovniceşti, a mărturisiriişi a iertării păcatelor care-l împovărează.Dumnezeiasca Împărtăşanie este „hrana”,„izvorul nemuririi”, „mana”, „mân carea şibăutura cea adevărată”. De aceea omul seapropie, pe cât îi stă în putinţă, frecvent „ca sănu moară”. Dumnezeiasca Liturghie se şisăvârşeşte aproape în fiecare zi. La SfântaEuharistie preotul cheamă tot poporul care segăseşte acolo prin cuvintele: „Apropiaţi-vă!”,şi pentru acesta se roagă înainte, ca să seîmpărtăşească cu vrednicie în numeleDomnului şi îi mulţumeşte după aceeaStăpânului iubitor de oameni.

Repet încă o dată, cheia acestorprobleme serioase precum împărtăşaniacredincioşilor cu Trupul şi Sângele lui Hristosse află în mâinile preotului bun, priceput, plinde iubire şi cu frică de Dumnezeu. Acestuianu-i rămâne decât să deschidă inimilecredincioşilor săi, ca să intre Mirele lor (apudIoannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol.I, p. 21- 23).

Diacon Prof. Gabriel FIRUŢĂ

Spovedania şi SfântaÎmpărtăşanie

Argeºul Ortodox

4

La adăpostul zidurilor curţii domneşti,aşezarea de la Argeş „avea să cunoască oadevărată înflorire în secolul al XIV-lea şi laînceputul secolului al XV-lea”. Argeşul arămas aşadar principala reşedinţă aBasarabilor, ca dovadă că aici avea să fieinstalat, în 1359, sediul Mitropoliei ŢăriiRomâneşti, iar ca prim înalt ierarh peIachint, fostul mitropolit de Vicina.

Actul de la 1359 a avut mai multesemnificaţii: o semnificaţie religioasă,biserica Ţării Româneşti sau Ungrovlahiei,cum era menţionată în actele patriarhiei dela Constantinopol, a fost ridicată la rangmitropolitan; apoi o semnificaţie juridică,actul în speţă reprezentând o ieşire făţişădin relaţia de vasalitate; o semnificaţiepolitică, principatul nord-dunărean priminddeopotrivă recunoaşterea patriarhiei şi aîmpăratului de la Constantinopol.

În hotărârea sinodală din 1359 apatriarhiei constantinopolitane, care facereferire la înfiinţarea scaunuluimitropolitan muntean, Nicolae Alexandruapare menţionat ca „mare voievod şi singurstăpânitor a toată Ungrovlahia”. Aşadar,prin actul de la 1359, „era transferat centrulde legitimare a puterii din Ungaria şiindirect, din Roma pontificală, în celălaltmare centru politic al lumii medievale,Constantinopolul basileilor şi al patriarhilorortodocşi”.

Iniţiativa înfiinţării mitropolieiUngrovlahiei a aparţinut, potrivit actelorpatriarhale, voievodului Nicolae Alexandru:„domnul Alexandru […] a cerut nu numai odată, ci de mai multe ori […], ca să fie deacum înainte şi în viitor, el şi întreaga luistăpânire şi domnie, sub jurisdicţieecleziastică şi călăuzirea preasfintei maribiserici a lui Dumnezeu de la noi, şi săprimească un arhiereu care să fiehirotonisit [… ] avându-l pe acesta dreptpăstor legiuit a toată Ungrovlahia […]”. Unalt act făcea referire la viitorul ocupant alscaunului mitropolitan: „întrucât acestmare voievod ţine cu tot dinadinsul camitropolitul V icinei să fie strămutat înscaunul a toată Ungrovlahia şi al stăpâniriişi domniei lui […], promiţând să dea şi oasigurare cu jurământ şi în scris, cum cătoată zisa Ungrovlahie va rămâne de acumînainte şi în viitor, cât timp va dăinuiprincipatul şi domnia sa, sub oblăduireapreasfintei mari biserici de la noi[…]”.(Fontes Historiae Daco-Romaniae,«Izvoarele istoriei României», vol. IV, p.199).

Este posibil însă ca această iniţiativă săfi venit chiar din partea patriarhiei însăşi.Aceasta urmărea, neîndoielnic, să-şiextindă influenţa în Sud-Estul Europei,principatul muntean urmând să joace, înconcepţia sa, un rol important în viitoareleconfruntări antiotomane. Pe de altă parte,acest principat avea şi o importanţăeconomică şi comercială, el aflându-se laîntretăierea unor drumuri comerciale defactură europeană.

Prin actul de la 1359, principatul de lanord de Dunăre a dobândit nu numai oorganizare bisericească, dar şi o organizarepolitico-statală, prin faptul că a fostrecunoscută de către Bizanţ şi prin faptul că

s-au pus bazele binomului domn-mitropolit(stat-biserică).

Conform „actelor patriarhale”, statutulvoievodului Nicolae Alexandru s-a schimbatfundamental. El a devenit „mare voievod”,adică mai mare peste toţi şefii locali, cnezişi voievozi, ceea ce echivala curecunoaşterea unificării politico-statale alui Basarab, de către Bizanţ, precum şicalificativul „de-sine-stătător” avoievodului Nicolae Alexandru, stăpânlegitim (authentes), care avea aceeaşi

semnificaţie cu „regele este împărat înregatul său”, apărută în gândirea politicăfranceză a secolului al XIII-lea. Stăpânirealui Nicolae Alexandru se întindea peste„toată Ungrovlahia”.

Prin actul din 1359, Nicolae Alexandrus-a sustras vasalităţii ungare, rămânând,aşa cum arată piatra sa de mormânt, „mareşi singur stăpânitor” până în 1364. Acestfapt reiese şi dintr-un document regal, emisla 5 ianuarie 1365, în condiţiile organizăriiunei noi expediţii de recucerire a ŢăriiRomâneşti: „[…] răposatul <Alexandru>,voievodul Ţării Româneşti, ca unul ce şi-auitat de binefacerile primite de la noi şi caun nerecunoscător […] nu s-a înfricoşat <săcalce> cu îndrăzneală cutezătoare credinţasa cu care s-a legat <faţă de noi> cât şiscrisorile întocmite între noi şi el, cu privirela anumite înţelegeri, dări […], cuvenitenouă ‹în temeiul› stăpânirii noastre fireşti[…]”.

La Argeş a fost, cel puţin până lasfârşitul domniei lui Mircea cel Bătrânprincipala reşedinţă a ţării, la Târgoviştefiind reşedinţa secundară, aşa cum aflăm dela cavalerul german Johan Schiltberger (sf.sec. XIV). Prezenţa domnului aici, la Argeş,a determinat nu numai stabilirea sediuluiMitropoliei ortodoxe (1359) dar şi stabilireasediului Episcopiei catolice (1381),dependentă de Arhiepiscopia de Colocsa.

Înainte de înfiinţarea episcopiei, saşii de laArgeş îşi ridicaseră un locaş de cult,identificat de Pavel Chihaia cu vechiul locaşde la Botuşari.

În secolele al XV-lea şi al XVI-leaArgeşul a jucat şi un important roleconomic şi comercial, ca dovadă undocument de la 1582 care vorbeşte de„drumul bazarului”. Foarte probabil acesttârg sau bazar se afla în apropierea curţiidomneşti şi a bisericii Sf. Nicolae, zisă şi Sf.Nicolae din Târg. „Bazarul” de la Argeş este

atestat şi într-un document de la 1629. Laaceastă dată sunt atestate documentarorganele de conducere ale oraşului: judeţulşi pârgarii. În mod cert aceştia existau încădin secolul al XIV-lea.

În Socotelile Sibiului din secolul al XVI-lea apar menţionaţi şi câţiva negustoriargeşeni, cel mai însemnat dintre ei fiindDragotă. La începutul acestui secol, Argeşulse poziţiona pe primul loc în relaţiilecomerciale cu Sibiul, în vreme ceCâmpulungul domina în relaţiile comercialecu Braşovul.

Cu toate acestea, Argeşul avea săintre, cu jumătatea veacului al XVI-lea, într-un lent proces de decădere, devenit tot maievident în secolul următor. La aceasta aucontribuit: ruinarea curţii domneşti, dupălupta lui Mihai Viteazul cu oştile moldo-polone ce aduceau ca domn pe SimeonMovilă (25 noiembrie 1600); invaziaprincipelui ardelean Gabriel Báthory (1610-1611) mutarea sediului mitropoliei de laArgeş la Târgovişte; conflictele izbucniteîntre orăşeni şi călugării de la mănăstireaArgeşului; scăderea nivelului comerţului cuoraşele transilvănene, Argeşul fiind legat decentre aflate la rândul lor într-o evidentăstagnare (Câmpulung, Târgovişte) sau încurs de afirmare (Piteşti); regresuldemografic.

Pr. dr. Ionut STANCIU

Argeșul, Reședință Domnescăși Scaun Mitropolitan

Argeºul Ortodox

5

Viaţa noastră care este plină de tot felul deprobleme găseşte un sprijin deosebit în Acela, care estegata să poarte toate problemele noastre: «Ascultaţi voi, ceidin casa lui Iacov şi toţi cei care aţi mai rămas din casa luiIsrael, pe care v-am purtat din sânul maicii voastre, de caream avut grijă de la naşterea voastră. Până la bătrâneţeavoastră Eu sunt Acelaşi, până la adăncile voastre cărunţeleEu vă voi ocroti. Precum am făcut în trecut, Mă leg înainteavoastră că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor.» (Isa. 46,3-4). Un copil al lui Dumnezeu nu va avea frică niciodată degreutăţile vieţii, deoarece Bunul Dumnezeu zice: «Şi acumaşa zice Domnul, Ziditorul tău, Iacove, şi Creatorul tău,Israele: “Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat şi te-amchemat pe nume, al Meu eşti! Dacă tu vei trece prin ape, Eusunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prinfoc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui. Că Eu suntDomnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul...»(Isa. 43,1-2). Faptul de a avea încredere în Dumnezeu, cafiind Dumnezeul nostru nu este fără profundă semnificaţie.Să ai un Dumnezeu gata să te protejeze de greutăţile vieţii.Poate că nici nu conştientizăm întotdeauna ce însemnătateare acest lucru. Suntem mereu pe front, lupta este tot maiputernică, mai îndârjită. Avem un duşman, care deşi înfrântnu se lasă uşor, şi dă atacuri puternice copiilor luiDumnezeu. «Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru,diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine săînghită.» (1 Petru 5,8). Diavolul loveşte cu toată furia lui pecredincioşi, loveşte Biserica, loveşte pe oricine vede că sestrăduieşte să asculte de Dumnezeu. «... ca să amăgească,de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi ». (Mat.24,24).

În lupta credinţei cu păcatul sunt şi pierderi, suntşi biruinţe, însă întotdeauna biruinţa este asigurată celui cese încrede în Dumnezeu. Cel mai important lucru este săştii că Dumnezeu este cu tine. Ascultându-L pe Dumnezeu.El te va transforma, dacă tu ve-i asculta de sfaturile Luisfinte. În lupta credinţei sunt pierderi, însă chiar şi acestepierderi în mâna lui Dumnezeu se transformă înbinecuvântări veşnice. Viaţa noastră, cu toate problemeleei, ne învaţă să privim mai întâi la noi înşine, ca la oposibilitate a rezolvării problemelor cu care neconfruntăm.

Iudeii cu care dialoga duhul cel rău erau dintr-oclasă deosebită a poporului, erau fiii unui slujitor al celorsfinte, oameni care se ocupau cu scoaterea demonilor, cuexorcizarea, oameni care prin lucrarea lor, loveau puternicîn împărăţia diavolului : « Şi au încercat unii dintre iudeiicare cutreierau lumea, scoţând demoni, să cheme peste ceice aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jurpe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel! Iar cei care făceauaceasta erau cei şapte fii ai unuia Scheva, arhiereu iudeu. Şirăspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Il cunosc şi îl ştiuşi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? » (Fapte 19,13-15).

Aceşti oameni care făceau lucurile acestea nu îlcunoşteau pe Iisus Hristos. Oare este posibil să fie scoateride demoni, fără Iisus Hristos ? Într-o anumită situaţie chiarDomnul nostru Iisus Hristos era acuzat că scotea demonii cuputerea diavolului : « Şi a scos un demon, şi acela era mut.Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-auminunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpeteniademonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau dela El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis:Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casapeste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum vamai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cuBeelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştricu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu,cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voiîmpărăţia lui Dumnezeu.» (Luca 11,14-20). Domnul le aratălipsa lor de logică, pentru că nu era posibil ca un demon săfie dat afară de un alt demon. Diavolul nu are interesul dea-şi dezbina împărăţia, pentru că el nu se va învinge pe elînsuşi. Diavolul nu va fi învins de el însuşi, ci de către IisusHristos, care va distruge pentru veci împărăţia lui Satana.Împărăţia diavolului este învinsă numai şi numai prinCrucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. «Şi au ajuns cucorabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şiieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, careavea demon şi care de multă vreme nu mai punea haina peel şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând peIisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ceai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă dinom, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţurişi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, eramânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând:Care-ţi este numele ? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţiintraseră în el.» (Luca 9,26-30). Doar Hristos poate să-lînviongă pe diavol.

Cei care scoteau demonii, din prezentarea cărţiiFaptele apostolilor, aveau deja un nume, o faimă, pentrucăreuşeau să scoată demonii. Ei scoteau un fel de demoni şi îlînlocuiau cu altceva. Omul din care era scos demonul, pemoment nu mai avea aceeaşi manifestare demonică,

aparent era vindecat şi stabilizat emoţional, însă lucrurile sefăceau sub aceeaşi cârmuire, pentru că stăpânul demonilorîşi schimba doar agenţii, nu că pleca definitiv din om, iaromul acela era dependent de acelaşi domn rău. Asemeneagen de lucuri vor avea loc în viitor şi vor lua o anumităamploare, oameni care vor scoate demonii, iar Dumnezeurecunoaşte că au lucrat nu cu puterea Lui, ci cu putereaaltcuiva, spunându-le că nu îi recunoaşte: «Nu oricine Îmizice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor ziceîn ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău amproorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu înnumele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisilor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la

Mine cei ce lucraţi fărădelegea.» (Mat. 7,21-23). Oameniiau pretenţia că au scos demoni, iar Domnul va recunoşatecă ei au scos demoni, însă nu cu El. Dacă nu au scos demonicu puterea lui Dumnezeu, atunci se pune întrebarea cucine şi cu ce putere au scos ei dracii ? Aceste lucruri pot fiînsoţite de vindecări, de tămăduiri, de diverse alte faptemiraculoare şi Hristos nu le recunoaşte nici pe acestea. Vorfi în viitor situaţii în care va fi coborât foc din cer şi tot nu sevor face acele minuni cu puterea Domnului, ci cu o altăputere, respectiv cu puterea demonică :« Răspunzând, Iisusle-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vorveni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi voramăgi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proorocimincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca săamăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.» (Mat.24,4-5.24). «Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoaredin cer, pe pământ, înaintea oamenilor.» (Apoc. 13,13).

Nu este suficient să faci anumite lucruri în numelelui Iisus Hrsitos, trebuie să fii şi recunoscut de către El, cafiind un slujitor al Lui cu adevărat. Tendinţa de a face lucrărimiraculoase, cu orice preţ, dar fără Iisus Hristos, estepericuloasă, oameni care folosesc Numele lui Hristos, darnu se supun şi nu ascultă cu adevărat de El, oameni careaşează Numele sfânt în diverse formule, dar care nu suntrecunoscuţi de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură scrie : « PeIisus Il cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel.» (Fapte 19,15). Ne punempe bună dreptate întrebarea referitoare la cine face acesteafirmaţii. Această afirmaţie o face un duh rău, un demon.Mai întâii merită observat faptul că oamenii lui Dumnezeusunt recunoscuţi şi de Dumnezeu şi de diavol. Oamenii luiDumnezeu sunt aceia de care şi oştirea diavolului se teme.Slujitorii Domnului, însemnaţi cu pecetea DumnezeuluiCelui Viu, prin lucrarea sfântă pe care o fac, produc pagubeînsemnate în împărăţia diavolului, salvând oameni pentrumântuire, prin Crucea lui Iisus Hristos. Dumnezeu aretrebuinţă de astfel de slujitori. Să te ajute Bunul Dumnezeusă te afli printre ei.

Când suntem în Sfânta Biserică, noi construim Casalui Dumnezeu duhovnicească, tocmai prin faptul că noiînşine suntem nişte pietre vii în templul Domnului. Noiconstruim un lăcaş sfânt în care este prezent Duhul luiDumnezeu : «Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori

vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ailui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi aproorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi IisusHristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca săajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreunăsunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.»(Efes.2,19-22). Dacă am fi conştienţi de faptul că suntem înCasa Domnului şi că acolo este prezent Duhul Sfânt al luiDumnezeu, am fi mult mai prezenţi în Casa Lui. Ne-amstrădui să nu lipsim de la împărtăşirea sfântului cuvântprezentat în casa Domnului, în Biserică. Dacă Domnulnostru ne-ar întreba pe fiecare dintre noi. « Tu cine eşti ? »Atunci când eşti la serviciu, atunci când vii la Biserică, atuncicând stai şi asculţi slujba sfântă, atunci când cânţi în corulbisericii, atunci când primeşti slujitorii Domnului în casa ta,atunci când îţi petreci timpul liber, atunci când eşti într-o zide sărbătoare sau într-o zi obişnuită, atunci când âţi mergebine sau când eşti împovărat de griji, atunci când facianumite lucruri privitoare la viaţa unui credincios, dacă ai fiîntrebat de către Domnul, cine eşti, ce ai putea sărăspunzi ? Domnul nostru Iisus Hristos se roagă pentru noi,căci El spunea pentru cine se roagă: «Eu pentru aceştia Mărog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-aidat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Talesunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.» (Ioan 17,9-10).

Cine nu slujeşte Bunului Dumnezeu, ci slujeştediavolului se înjugă la un jug greu, teribil de greu şi ce păcatsă sunt oameni care-i slujesc direct pe faţă, sau într-omanieră indirectă, care în loc să înceapă ziua cu un act deînchinare, cu o sfântă rugăciune, caută mai bine dimineaţa,horoscopul. « Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ceparte are un credincios cu un necredincios? Sau ceînţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noisuntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeua zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şiei vor fi poporul Meu”.» (2 Cor. 5,15-16). Dintr-un anumepunct de vedere unii oameni slujesc lui Dumnezeu, alţiidiavolului, iar o a treia categorie de oameni vor să fie şi cuDumnezeu şi cu diavolul. Aşa ceva nu se poate. « Nimeni nupoate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şipe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl vadispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. »(Mat. 9,24). Nu poţi sta printre cele două categorii deascultători, nu poţi fi neutru, jucând la două capete, vatrebui să te alături unei categorii, fie pentru Dumnezeu, fieîmpotriva Lui.

Acest fapt este scos în evidenţă în carteaApocalipsa a Sfântului Ioan Teologul, care prezintăcuvintele Domnului nostru Iisus Hristos : «Ştiu faptele tale;că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece saufierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece- am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şim-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tueşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Tesfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să teîmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se deape faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungiochii şi să vezi.» (Apoc. 3, 15-18). Atunci când nu eşti nicirece şi nici fierbinte sau în clocot, nu eşti nici cu Dumnezeuşi nici cu diavolul, ci printre. Iisus Hristos este aproape săvină, căci iarăşi va să vie cu mărire : «Iată, stau la uşă şi bat;de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide usa, voi intra lael şi voi cina cu el şi el cu Mine.» (Apoc. 3,20). Hristos maibate şi azi la uşa inimii tale. El vrea să intre în viaţa ta cupreţul câştigat pe cruce pentru tine. Preţul CruciiMântuitorului înseamnă pentru tine mântuire veşnică dinpăcat.

Dumnezeu şi-a chemat sfânta sa biserică să iasă înfaţă în lume cu credinţă şi curaj : «Că Eu sunt DomnulDumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul. Eu dauEgiptul preţ de răscumpărare pentru tine, Etiopia şi Saba înlocul tău; Fiindcă tu eşti de preţ în ochii Mei şi de cinste şi teiubesc; voi da neamurile în locul tău şi popoarele în loculsufletului tău. Nu te teme, că Eu sunt cu tine! De la răsăritvoi aduce seminţia ta şi de la apus te voi strânge pe tine.»(Isa. 43,3-5). Când vii la Biserică, să ştii că acolo este loculunde Dumnezeu îşi manifestă prezenţa. Nimeni nu te poatesmulge din mâna Domnului. Avem un privilegiu deosebit,un privilegiu unic de a fi copii ai lui Dumnezeu. «Vedeţi cedragoste ne-a arătat Tatal, să ne numim copii ai luiDumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nuL-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum suntem copii ailui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim căatunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Il vomvedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, securăţeşte, după cum El este curat. » (1 Ioan 3,1-3). «Şi celorcâţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere casă se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici dinpoftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de laDumnezeu s-au născut.» (Ioan 1,12-13). Ştii cine eşti, eştifiu sau fiică a lui Dumnezeu. Proslăveşte, prin viaţa ta, peDumnezeu pentru aceasta !

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Tu cine eşti şi cui slujeşti ?

Argeºul Ortodox

6

Şi iată un bărbat, cunumele Zaheu, şi acesta eramai-marele vameşilor şi erabogat (Luca 19,2).

A venit Fiul Omului săcaute şi să mântuiască pe celpierdut şi a înfăptuit o minunecu Zaheu, care era mai-marelevameşilor şi era bogat. Vameşiierau oamenii însărcinaţi deputerea Imperiului Roman săstrângă impozitele, dajdia, iarel era mai-mare peste toţi.Zaheu este simbolul bogatuluinedrept dar pocăit, al celuipierdut dar apoi îndreptat, careaduce mântuirea nu numaipentru sine dar şi pentruîntreaga sa casă.

Era urât de popor, maiales ca era născut din sânul lor,căci zice Mântuitorul: Şi acestaeste fiu al lui Avraam (Luca 19,9). Zaheu, care era evreu, dinstrângerea de dări, din care-şifăcea parte, probabil construiseun idol lăuntric care-l primiseodată cu lăcomia banilor, şi pecare-l sfarămă prin venireaMântuitorului în casa lui.

Iată, jumătate din avereamea, Doamne, o dau săracilorşi, dacă am năpăstuit pe cinevacu ceva, întorc împătrit (Luca19, 8)El reprezintă un exemplu depocăinţă, alături de alte cazuriprecum Manase, răufăcătorul depe cruce, fiul risipitor, David sauMaria Egipteanca. Zaheuînţelegea că nici aurul şi nimicdin lumea aceasta nu este pentruveşnicie şi nici izvor de fericireşi căzând în cursa ispitei aveasărmanul suflet chinuit.

Zaheu era foarte bogat şilocuia în Ierihon şi fiind mic destatură s-a suit într-un sicomorca să-l vadă pe Iisus, auzise cava trece Iisus, auzise de numeleşi minunile Lui şi atunci, deşiînnecat aproape în deşertăciune ,el caută să cunoască cine esteIisus, caută din adânc la originealui. Dorea să redevină fiu alluminii, îl căuta pe Dumnezeu şia promis repararea greşelilor şi apăcatelor sale prin dăruirea ajumătate din averea sa săracilorşi prin restituirea împătrit a totceea ce încasase pe nedrept.

Iconografia bisericescă îlînfăţişează urcat într-un copac –

dud, îmbrăcat în haine alese,semen ale condiţiei fizice şisociale şi doritor să vadăminunea, căci Mântuitorul seoprise sub copac şi-I cere săcoboare, căci dorea săpoposească în casa lui, ceea ce astârnit murmurele multora înlegătură cu găzduirea la un ompăcătos (Luca 19,5-7).Neliniştea fariseilor era fapta

răului, care nu dorea îndreptareapăcătosului.

Astăzi s-a făcut mântuirecasei acesteia, căci şi acestaeste fiu al lui Avraam (Luca 19,9). De acum va trăi în Domnul,în sânul dragostei, în timpul ce-atrecut a fost mort, iar din clipa cea spus Mântuitorul: Căci FiulOmului a venit să caute şi sământuiască pe cel pierdut (Luca19, 10), a aflat viaţa, una cu totulnouă, fiind dezlegat de toategrijile şi ispitele, de acum numai avea să fie urât de oameni,ci iubit de Dumnezeu.

Pr. Robert NICOLAE

Zaheu

Argeºul Ortodox

7

Tehnologiile digitale propun un parcursinterior, bazat pe plăcere – Despre ScaraRaiului şi scara divertismentului

Nu este greu de observat că parcursulvieţii creştine, ce vizează devenirea spirituală aomului, contrastează teribil cu oferta de joc şidivertisment a prezentului. Sfântul IoanScărarul prezintă, într-o bine cunoscutălucrarea a sa, drumul spiritualizării vieţii, întrecoordonatele existenţei robite de material şisensibil şi lumina şi bucuria vieţii duhovniceşti.

Lucrarea “Scara” a Sfântului IoanScărarul prezintă scara hristificării vieţiiomeneşti, treptele pnevmatizării existenţei,într-un excelent rezumat tactic şi tehnic desprelupta duhovnicească împotriva ispitirilor lumiişi a propriilor slăbiciuni; o hartă precisă, cerezumă reflecţia filocalică a devenirii spirituale.

Este elocvent faptul că “Scara” prescrie,chiar în debutul urcuşului duhovnicesc,înstrăinarea de lumea sensibilă şi de plăcerileei. Maica despătimirii omului, găsim scris, estechiar înstrăinarea lui. Curăţirea simţurilor şifacultăţilor sufleteşti, trăirea bucuriei ascunseîn virtuţi şi vederea luminii izvorâte dinîmplinirea voii lui Dumnezeu sunt posibile,toate, dacă omul se eliberează din robiasensibilului, dacă se înstrăinează de celetrecătoare. Este evident că proiectul vieţiispirituale afirmat de creştinismul răsăriteancontrastează, în câteva puncte - cheie, cu ofertaculturii de consum, cu industriadivertismentului. În cuprinsul postmodernităţii,producţiile de masă, entertainmentul propunun cu totul alt parcurs: o scară a senzaţiilor şi aefectelor psihologice tot mai tari, o lume ajocurilor virtuale cvasireale, cu efecte tot maiputernice, care solicită o participare tot maiintensă. Este vorba despre o altă scară, a joculuicare se doreşte tot mai real, a divertismentuluicare se doreşte total, catalizate de tehnologiileIT.

Despre proximizarea divertismentului

În era tehnologiilor IT, dezideratul pare afi o proximizare a divertismentului. Ne însoţimdeja, în călătorii, acasă sau la locul de muncă,de o serie de dispozitive electroniceindispensabile. Gadgeturi care faciliteazăconexiunea cu realitatea, cu cei dragi, cupulsaţia evenimentelor politice de pe planglobal.

Cu câteva decenii în urmă, eraudisponibile prea puţine astfel de dispozitive. Cudouă-trei decenii în urmă, ceasul şi telefonul sedovedeau necesare. Acum două decenii,walkmanul şi, mai aproape de noi, cd-playerulerau frecvent folosite pentru audiţii muzicale.Astăzi oferta este mult mai variată: un laptop, otabletă, un iPod sau iPhone. Utilizatorii seconectează, prin ele, la o realitate mult maibogată. Dispozitive ca acestea pot funcţiona cavideofon, ca maşină de scris, pentrucorespondenţă prin email, ca aparat foto sau,într-o zonă bine aleasă, pentru vizionarea unoremisiuni tv în timp real. Nu punem la îndoialăbeneficiile tehnologiilor IT în general şi nici

ajutorul imens în câmpul informării, alcomunicării sau în actul medical. Însă trebuiespus că în toate acestea se ascunde şi un riscmajor.

De fapt, în toată oferta realizăriloromeneşti este încătuşat un pericol. Energianucleară poate potenţa armamentul dedistrugere în masă, autoturismul poate stimulasetea de viteză, medicamentele pot cauza, îndoze neadecvate, afecţiuni grave. În toatedescoperirile ştiinţelor şi mai ales în fiecaredintre realizările tehnicii, găsim această dublăvalenţă, a bunei-folosinţe şi relei-întrebuinţări.Aceasta nu descalifică realizările tehnice, ciformulează un avertisment, amintit în multelocuri de gândirea patristică, ce indicăresponsabilitatea omului în raport cuîntrebuinţarea puterilor Creaţiei. Depinde deom cum sunt puse aceste posibilităţi în operă şidacă ele folosesc într-o raportare adecvată a sala semeni, la lume şi la Dumnezeu.

De reţinut şi observat faptul că înspaţiul virtual, imposibilul devine real

Şi tehnologiile IT propun posibilităţi deutilizare ce ascund riscuri. Între ele, se potmenţiona diversificarea nelimitată şiproximizarea accentuată a divertismentului. Sădăm câteva exemple. Tabletele, de mărimeaunei cărţi subţiri, uşor de transportat, pot fiutilizate pentru jocuri sau muzică, pot fi folositeşi pentru vizionarea de filme sau acces lainternet, fiind un adevărat univers decompanie, cu informaţie şi divertisment. Ocompanie a anunţat că va lansa în anul 2012 unstick de memorie SSD, încorporat într-unbriceag elveţian, de 1 TB (o memorieechivalentă cu cea existentă în 2-4 laptopuri debună calitate). Firme de renume suntpreocupate de crearea unor dispozitive deinterfaţă creier-computer (Brain-Computer-Interface). În anul 2011 a fost deja creat primulBCI portabil, cu aplicaţii în medicină, înrecuperarea pacienţilor afectaţi de ataculcerebral, dar, foarte promiţător, şi în ariacomercială, pentru interacţiunea în

computergames. Un bun exemplu aici este“NeuroBoy”, un joc ce permite utilizatorului să“intre” într-o realitate virtuală în care, pentru arealiza lucruri imposibile, trebuie doar să seconcentreze, reuşind, în acest fel, să ridiceunele obiecte mari sau să ardă diverse “lucruri”din spaţiul de joc (Claudiu Andone, “Interfeţelecreier-computer. May the force be with you”, înrev. Ştiinţă şi Tehnică, mai 2011, p. 43).

Despre exilul şi retragerea din lume

Dispozitive de acest fel sunt cu atât maicăutate, cu cât asigură o experienţă mai reală avirtualului, care să înlocuiască tot mai binerealitatea însăşi; un divertisment de înaltărezoluţie. În aceeaşi logică, se dezvoltă şi ofertagadgeturilor: portabilitate crescută şi acces laun conţinut tot mai bogat de entertainment debună calitate, în timp real, oriunde ne-am afla,printr-o apăsare pe ecran. Însă, proximizând totmai mult divertismentul, gadgeturile ne răpescdispoziţia reflexivă interioară. Ele oferă un totmai extins univers de conţinuturi senzoriale,îndepărtându-ne atenţia de propriainterioritate. Obişnuinţa veche presupunea sălide spectacol sau divertisment televizat, adicălocuri adecvate pentru acces: sala de concert,stadionul sau încăperea de acasă unde eraamplasat televizorul. Când era cazul, cădereaomului, prin faptul cultural de consum, eraasociată cu locul unde era consumatăexperienţa căderii. De aceea, şi afirmaţiaSfântului Ioan Scăraru era încă valabilă: “Fugi cade bici de locurile căderilor. Căci nefiind fructulde faţă, nu-l poftim des” (“Scara”, Cuvântul III.Despre înstrăinare, cap. 10, Editura IBMBOR,1992, p. 69).

Astăzi însă, dispozitivele ce ar puteafacilita experienţa căderii sunt chiar în buzunar.Mai mult, în viitorul apropiat, este probabil caele să poată permite accesul direct pe retinautilizatorului, la o clipire a pleoapelor... Pemăsură ce tehnologiile miniaturizeazădispozitivele, ochii şi simţurile par să devinăînsuşi ecranul pe care se derulează întreguldivertisment. Spectacolul evoluează direct lapoarta simţurilor, vărsându-şi întreg conţinutulîn interioritatea omului, fără nici unintermediar. Dacă aceasta este ţinta, industriadivertismentului propune o nouă scară, atehnologiilor încorporate în simţuri, care vor săocupe interioritatea, prin exterioritateasensibilă a lumii, prin ludic şi divertisment facil.Urcând pe scara aceasta, omul interior şilăuntric este aservit, răstignit pentruentertainmentul lumii din afară.

Este şi motivul pentru care jocurile,potenţate de tehnologii digitale, trebuie săintre în sarcina reflecţiilor etice şi spirituale.Pentru că, la capătul acestei experienţe, viaţa arculmina cu un exil, care expulzează pe om dinlume, pentru a-l închide definitiv în spectacolulvirtual consumat lăuntric, croit după bunulplac, perfect adaptat dispoziţiilor sale.Diametral opusă însă este retragerea din lume,înţeleasă ca etapă a vieţii spirituale, care îldeschide pe om spre îndumnezeire. SfântulIoan Scărarul vede această retragere din lumeca “ferire de bunăvoie de materia lăudată şităgăduirea firii pentru dobândirea celor maipresus de fire” (“Scara”, p. 47). (A se vedea, înacest sens, articolul: “Scara Raiului şi scaradivertismentului” semnat de diacon SorinMihalache, în ziarul “Lumina” din data de30.03.2012.

- VAURMA -Drd. Stelian Gomboş

Despre omul de astăzi şi raportareasa la implicaţiile economice, socialeşi culturale, în contextul revoluţiei

informatizării şi cyber -industrializării…

Argeºul Ortodox

OrtosintezeOrtosinteze

liturghie arhierească laMănăstirea Negru Vodă

Astăzi, în duminica a treia din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstiriiNegru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de semnificaţia acestei duminici,dar şi de îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos de a ne lepăda de sinele păcătos, asumându-ne crucea cu multă bucurie. Deasemenea, Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a îndemnat pe cei prezenţi să aibă grijă de sufletele lor, mai ales acum înperioada postului.

Mănăstirea Negru Vodă se află în oraşul Câmpulung-Muscel, din judeţul Argeş. Prin tradiţie aceasta a fost ctitorită în

anul 1215 de catre Radu Negru Voievod. Documentele istorice consemnează că a fost rezidită de domnitorul Basarab I

şi de fiul său, Nicolae Alexandru.

O etapă importantă în istoria acestui vechi aşezământ monahal a fost perioada 1635-1636, când biserica a fost

reclădită de domnitorul Matei Basarab. Atunci sfântul locaş de rugăciune devine mănăstire. O altă restaurare importantă

s-a făcut în timpul domnitorului Grigorie Dimitrie Ghica (după 1827).

Biserica repictată între anii 1955-1957, păstrează în interior piatra funerară de pe mormantul lui Nicolae Alexandru

Voievod (+1364).

Complexul monahal impresionează astăzi prin prezenţa unor clădiri cu o vechime deosebită: Casa Domnească din

1650, construită de Matei Basarab şi Turnul Baraţiei din 1730. De asemenea mănăstirea deţine o importantă colecţie de

icoane şi alte lucrări de artă medievală.Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului